vineri, martie 29, 2024

Ciudateniile Bucurestiului

Bucureştiul are nişte ciudăţenii pe care un observator din afară nu le poate rata dar cu care noi, bucureştenii, ne-am obişnuit şi le luam ca pe un dat. Înşir aici ciudăţeniile care mi-au sărit mie în ochi fără intenţia implicită de a face şi un top cu această ocazie.

Crucile de fier forjat/sudat înfipte într-un bloc de ciment. În oraşele mari, ca peste tot în lume, se întâmplă ca oamenii să mai moară. Şi nu o fac întotdeauna în intimitatea căminelor lor. Îşi găsesc tragicul sfârşit pe străzi, prin parcuri, în urma unor accidente sau cine ştie, poate în urma unor evenimente violente sau din cauze medicale. Generaţiile urbanizate forţat sau voit ale Bucureştiului găsesc de cuviinţă să planteze cruci în locul în care  un creştin, membru al familiilor lor îşi găseşte sfârşitul. Evident, pentru oricine moartea unui membru apropiat al familiei este un eveniment extrem de dureros ce trebuie marcat cumva. Dar a pune curci de fier înfipte în beton nu cred că este tocmai o practică urbană şi nu cred că ar trebui aprobată de municipalitate. Nu oricine dintre noi poate clădi mici monumente de genul acestora pentru apropiaţii lui/ei pe spaţiul public. Le găsim în parcuri, pe alei, pe străzi la intersecţii. Dau oraşului un aer macabru şi pare o ciudăţenie.

Parcangii. Este un cuvânt nou, nu apare încă în DEX, dar este un substantiv comun printre şoferii bucureşteni. La început erau plozi obraznici şi murdari, acum sunt oameni maturi, unii cu părul alb. Unii încearcă să imite comportamentul angajaților primăriei  şi se fac că scriu chiar chitanţe. Alţii sunt agresivi şi ameninţă să-ţi vandalizeze automobilul dacă nu le plăteşti taxele de parcare. Iar unii par atât de credibili şi de versaţi încât dacă-ţi parchezi maşina la limita legii (pentru că Bucureştiul este incapabil să furnizeze suficiente locuri de parcare) chiar dau telefon la poliţie pentru a ţi se ridica maşina. Lucrează cu poliţiile pentru respectarea ordinii. Sunt o ciudăţenie nemaiîntâlnită într-o capitală europeană. Plus că e  ciudat că nu avem şi noi aparate de taxat cu au clujenii, braşovenii şi alţii de-ai noştri.

Opt poliţii într-un oraş. Descentralizarea administrativă şi modul în care a fost acesta gândită în Bucureşti ne-a pricopsit cu opt poliţii. Avem şapte poliţii de sector, subordonate consiliilor locale de sector, una pe capitală subordonată consiliului general la care se adaugă şi poliţia naţională a Ministerului de Interne. Dacă ai o problemă şi vorbeşti cu un poliţist pe stradă într-o chestiune ce ţine de urbe nu vei ştii dacă te adresezi cui trebuie. Vei afla că chestiune în cauză ţine întotdeauna  de competenţa celorlalte poliţii, după caz. Ceea ce este cel puţin ciudat.   

Rahatul. Îmi cer scuze, alt cuvânt nu găsesc, dar ştiţi la ce mă refer. Primăriile noastre cele multe au făcut locuri de joacă pentru copii. Cele mai multe dintre acestea au nisip. Este extrem de riscant să-ţi laşi copilul să se joace în nisip pentru că-şi va băgam mâinile în rahat. În Bucureşti rahatul este peste tot: pe străzi, pe alei, prin iarba din parcuri, prin spaţiile de joacă, în staţiile RATB, pe unde nu te aştepţi. Evident, rahatul provine de la posesorii nesimţiţi de canine şi de la căinii maidanezi. Ca o ciudăţenie, câinii maidanezi sunt o problemă insurmontabilă datorită unor cauze încă neidentificate.

Asfaltarea repetată a aceloraşi artere de circulaţie care nu prezintă probleme. Asta e o mare ciudăţenie. Ziua mergi la serviciu pe un drum ca-n palmă, bine marcat, ireproşabil. Seara pe trotuare sau pe unde pot fi înghesuite apar maşinăriile de râcâit şi turnat şi aplatizat asfalt. În dimineaţa următoare apare nebunia: ambuteiaje, poluare de toate felurile,  devieri,  haos. E ciudat cum aceste utilaje ce pot fi înghesuite pe te miri unde nu încap şi pe străzile secundare care sunt pline de hârtoape.

Înaintea alegerilor locale să le urăm celor şapte primari ai noştri şi consilierilor lor sănătate, succes, şi spor pentru că ne vor promite că în campanie că vor avea grijă de aceste ciudăţenii şi în continuare. Partidele reprezentate în consiliile primăriilor şi care au primari au amplasat deja corturi care ne solicită semnături ba pentru eradicarea câinilor, ba pentru parcări, ba pentru una, ba pentru alta. Este ciudat cum ei care au puterea de decizie, pâine şi cuţitul au nevoie de semnăturile noastre.

Cluj, 4 noiembrie 2011, pe seară

Distribuie acest articol

20 COMENTARII

  1. Toate racilele enumerate sint din cauza ca Bucurestiul e o metropola comunista: produs al centralizarii ceausiste, un oras toxic unde kitch-ul in beton, ingramadeala, poluarea si lipsa de bun simt se unesc in numele centralismului socialist atoatestiutor.
    Da, o sa ziceti ca e altfel. Aiurea! Socialismul lui Ceausescu a fost inlocuit de „integrarea europeana” pe deasupra. Inauntru e la fel ca inainte: spaga, nemunca, jaf – toate, bineinteles, centralizate, nu-i asa? Inainte lumea umbla dupa un „POST” caldut. Acum lumea umbla dupa o tita bugetara sau/si dupa o „afacere”.
    Ar trebui sa se mute capitala altundeva. Odata ce Bucurestiul a fost compromis moral in fata tarii intregi, cum sa ai pretentii „centraliste” pe celasi calapod?

    • Nu cred ca ciudateniile enumerate de mine compromit moral Bucurestiul. Si nici nu cred ca Bucurestiul este compromis moral nici fata de tara si nici in lume. Bucurestiul este si un oras cu o vitata culturala efervescenta, un centru regional de afaceri, o capitala a carei socitate civila este mai presus de multe alte capitale.

      Asta nu inseamna ca nu trebuie sa-i observam si neajunsurile.

    • Eu sunt din Bucuresti (a 4-a generatie, dar asta conteaza mai putin) si as vota bucuroasa mutarea capitalei tarii altundeva, oriunde.

      „Centralismul”…si mizeria se vor muta atunci acolo. E vorba de bun-simt, de educatie. Candva, oamenii veniti de la tara in Bucuresti aveau mandria de a se integra in civilizatia orasului (pe cine-l ducea capul, evident), acum e invers.

  2. Exista vreun motiv special pentru care scrieti „curci” in loc de „cruci” si „vei stii” in loc de „vei sti”?

    • Pai ia sa vedem…

      Probabil ca formarea mea initiala din primele clase de gramatica sa nu ma fi ajutat prea mult. Si nici meditatiile platite la limba romana de parintii mei intr-a VIII-a se pare ca nu au dat rezultatele scontate. Dar am incercat sa compensez lacunele scolii generale ulterior prin lecturi substantiale. S-ar putea sa nu fie acesta motivul.

      Probabil pentru ca sunt nerabdator sa public ceea ce am de spus si nu acord suficienta atentie momentului in care revad textul pentru a-l corecta. Sunt o fire grabita, chiar repezita.

      Exista si posibilitatea de a ma supraaprecia crezand ca ceea ce am acumulat pana acum pe plan profesional mi-ar da dreptul sa public. Poate, daca fac astfel de greseli, ar trebui sa reconsider acest lucru.

      Am publicat patru ani in Observator Cultural si in multe alte publicatii onorabile si pot spune ca am exercitiul scrisului. Scriu curci in loc de cruci din cauze ce tin de dactilografie si pun un „i” acolo unde n-ar trebui din cauze ce tin cel mai probabil de fonetica care imi joaca feste (probabil comoditate mentala) in loc sa ma gandesc la forma corecta de conjugare a verbului in cauza.

      In speranta ca v-am raspuns satisfacator va invit sa comentati si pe fond si va mai spun ca mi-ati inspirat prin intrebarea adresata un articol viitor.

      • Intr-adevar mi-ati dat un raspuns satisfacator, pentru care va multumesc. Dintre motivele posibile insirate de dumneavoastra, l-as alege ca fiind cel mai probabil pe al doilea („nu acord suficienta atentie momentului in care revad textul pentru a-l corecta”), pentru ca stiu sigur ca absolut toata lumea face greseli. Eu, dupa cum veti fi banuit deja, recomand corectarea textului inainte de publicare, nu numai de dragul textului (care, in cazul de fata, are merite, insa risca sa piarda atentia cititorilor fiindca nu este scris destul de ingrijit) ci si ca pe un exercitiu care cultiva rabdarea, atentia fata de detalii, si respectul pentru lucrul bine facut.

        Am pus intrebarea fiindca diferenta din acest punct de vedere intre ceea ce se publica pe hartie si ceea ce se publica online mi se pare foarte mare si sunt curioasa care ar fi motivele. Mai sunt curioasa si despre articolul viitor despre care vorbiti; o sa-l citesc.

    • Desigur, nu se putea sa nu apara „virgulistii”. Ecosistemul blogosferei ar fi mai sarac fara ei, cei gata sa-ti vaneze, la orice ora din zi si din noapte, fiecare eroare de dactilografie, fiecare neatentie. Cred, totusi, ca nu lipsa unei virgule descalifica un text ci, mai degraba, lipsa de idei.

      • Nu se puteau sa nu apara analfabetii, care isi fac o mandrie ca nu pot scrie 2 fraze fara 5 greseli. Vezi, Doamne ce mai conteaza greselile de gramatica in ziua de azi.
        Bre, modul de exprimare te identifica cu nivelul pe care esti atat!

  3. in Sicilia am vazut ca exista obiceiul de a afisa anunturi mortuare,cu poza decedatului,ora si biserica unde va avea loc slujba si alte informatii,pe peretii cladirilor,pe garduri,etc…afise care raman,din cate am observat cam o luna de zile…este probabil un obicei local care vine din traditia de secole a siciliei…
    nu cred ca problema nr 1 a bucurestiului sunt crucile care amintesc de moartea tragica a unui om…eu personal am vazut una singura,nu stiu daca mai exista,undeva in dristor,in spatele mc donald’s,in memoria unui tanar care s-a aruncat de pe terasa blocului…
    problemele si ciudateniile bucurestiului cred ca sunt in primul rand locuitoriii lui care,si datorita motivelor expuse in articol,nu au cultura,educatia si mandria unei metropole,a unui oras de secol XXI…
    acum cativa ani am vazut ‘bucuresteni’ care taiau porcul in spatele blocului,iar in iarna trecuta am vazut cum perpeleau un porc in poarta unei case de pe str stefan mihaileanu,undeva pe langa hala traian…
    sau muzica data la maxim,soferi care isi golesc scrumiera masinii pe strada,injuraturi,tineri liceeni care fumeaza in fata scolii si care isi baga si isi scot cu voce tare,indiferent ca sunt baieti sau fete,masini parcate pe trotuare si pietoni obligati sa mearga pe strada printre masinile care ii claxoneaza,pietari care se jura ca iti vand legume si fructe romanesti si care de fapt sunt importate,deci romani care vor sa-i pacaleasca pe ceilalti romani si tot asa,lista este mult prea lunga si le stim cu totii,aceste ciudatenii,fara a face prea multe pentru a scapa de ele…ar trebui,poate sa incepem cu noi insine…

  4. Nu mi-am propus sa ierarhizez probleme, evident nu crucile sunt marea problema a bucurestiului. Am inceput cu ele caci chiar mi se par o ciudatenie. Am si spus-o in primul paragraf. Am evidentiat doar niste aspecte care mi se par ciudate.

    Si nu mai vreau sa scriu articole de tipul „of si amar” la nesfarsit de genul suntem asa sau invers.

  5. Din toate lucrurile care deranjeaza la Bucuresti, tocmai asta ai simtit nevoia sa pui pe primul loc? Crucile care marcheaza locul unde niste fiinte sarmane si-au pierdut viata intr-un accident tragic? Si motivul este faptul ca dau orasului un aer macabru? Sa inteleg ca iti strica buna dispozitie, nu? Ar trebui ascunse, nu? La fel si bisericile, cu fatzada lor plina de cruci si sfinti care iti reamintesc faptul ca exista demoni si moarte si un loc unde unii sufera pentru eternitate – ce deprimant! Ar trebui ascunse si astea, sau macar vopsite in culori vesele. Ca sa nu mai vorbesc de cimitire, ugh! Treci pe langa unul, cruci la intrare, te gandesti cati morti si cruci sunt inauntru – gata, ti-a stricat toata ziua. Cine a pus cimitirele in oras? Ar trebui daramate si inlocuite cu ceva mai vesel. Baruri, de exemplu. Un om beat e fericit. Iar restul cladirilor sa fie toate acoperite cu reclame. Reclamele sunt pline de culori vii si de fetze vesele. Iar cand moare cineva, il ingropam pe un camp undeva. Cat mai departe de oamenii fericiti din orase, care nu pot fi deranjati.

    • Sa nu generalizam, autorul vorbea de crucile infipte in asfalt, nu de crucile de pe biserici sau din cimitire. Da, ma prost dispun si pe mine, dar nu prin amintirea mortii, ci prin prezenta prostului gust, a lipsei de bun simt, a neam-prostiei. Nu suntem in fundul tarii, unde poti sa-ti pui crucea in mijlocul satului, comunitatea locala o sa aprecieze probabil, suntem intr-o metropola, pe spatiul public. Evident ca municipalitatea nu-si face datoria si asta ar insemna nu doar smulgerea respectivului „monument”, ci si amendarea faptiutorului si obligativitatea repararii locului.

      Peste tot, in orice loc al orasului moare candva cineva, cum ar fi sa marcam toate aceste locuri? Pai sa punem cruci in spitale, in saloane, ce spuneti? cate jdemii ar fi intr-un salon de la terapie intensiva? de ce numai pe strazi? Sau ti-a murit bunica in casa ta, infige-ti crucea in parchet, in mijlocul sufrageriei, e bine, da?

      Mai bine v-ati gandi sa le faceti monumente funerare intr-un cimitir, dar acolo sigur o sa comandati o „opera artistica” din betoane, aceeasi, repetata la nesfarsit in tot cimitirul.

  6. -crucile:au crucile infipte in beton, cum spuneti, vreun efect negativ asupra vietii orasului? in afara de considerentul estetic, pe care-l invocati? in locul in care a murit un om se pune o cruce, sa fie pomenit raposatul. nu credeti in treaba asta, insa altii cred. de ce sa nu le respectam asta? urbanizarea pana-ntr-atat – cam exagerat.

    -rahatii. de acord. insa nu sunt maidanezii care se rahatesc pe asfalt si in nisip (pentru ca au, slava domnului, unde se rahati, si in general prefera un boschet zdravan), ci cainii cu stapani nesimtiti, stapani care nu strang acolo unde se usureaza cainele. problema curenta si in paris, de altfel, si in multe alte mari capitale ale lumii (curios, in budapesta nu am vazut). dar, dle ciucu, daca vedeti rahatii cainilor, va invit sa ii vedeti si pe vajnicii bucuresteni, oameni in toata firea, care se usureaza lejer la fiecare colt de strada, pe fiecare perete, pe unde se nimereste. altminteri, foarte atenti cu rahatii altora. si va mai invit sa admirati si copacii din fata blocurilor ornati cu pungi si resturi menajere, pentru ca e mai simplu sa arunci de la etaj decat sa nimeresti caldarea de gunoi. asta da, ciudatenie. nu am vazut nicaieri in lume.

    -o ciudatenie pe care ati ratat-o, si inca una mare: ghemurile de cabluri de internet atarnate de stalpii de iluminat. asta vara s-a intamplat sa fiu intr-un autocar cu 38 de insi din 17 tari diferite, si, la vederea cablurilor, nu au mai prididit din uau-uri si din blituit aparate foto. desi, altfel, bucurestiul le-a placut. oamenii pur si simplu nu intelegeau ce e cu mormanele alea de fire.

    -in rest, inteleg ca clujul e ciudatenii-free (n-am mai fost demult pe-acolo).

  7. excelent articol – as mai putea sugera ca ciudatenii (desi le vedem atat de des incat SPER sa nu devina cotidian!):
    – mucurile de tigara care zboara din unele masini pe carosabil (alaturi de chestii mai valide, gen hartii, sticle goale etc…)
    – lipsa toaletelor publice
    -lipsa amenzilor pentru pietoni
    – li[sa amenzilor – whatta hell, in general…
    – lipsa de reactie a dragilor nostri concetateni….cred ca daca vin maine cu un cos de gunoi si il rastorn in piata universitatii, nu ma va reclama NIMENI la politie si voi merge nestingherita mai departe (ca sa nu mai vorbim de atacuri si altele…)
    – a da…si faptul ca daca esti muscat de „dragalasele fapturi inofensive care, se stie, ataca numai oamenii rai” si te duci la spital sa iti faci injectiile…trebuie la propriu sa treci peste cativa „catzelusi” (cam 5) care stau PE PRAGUL spitalului

    si o doamne….cate mai sunt!

  8. Buna seara, domnule Ciucu! M-a amuzat articolul dumneavoastra si cred ca insiruirea de ciudatenii bucurestene pe care ati facut-o este doar o atentionare catre noi toti, fie locuitori ai bucurestiului, fie ai altor orase din tara. Daca cautam am putea gasi si forma o lista extrem de lunga de ciudatenii, am putea face si o ordine de prioritati, dar cred ca nu asta era mesajul pe care ati vrut sa-l transmiteti. Este amuzant cand citesti de aceste ciudatenii pe care le vezi si singur, dar treci pe langa ele fara sa lase vreo urma, insa cand citesti despre ele atunci le realizezi si zici „da, frate, are dreptate si eu le-am vazut…”Ciudatenii despre care vorbiti plus inca multe altele nu strica cu nimic moralitatea unui oras, dar iti da nivelul de civilizatie, educatie al acelui oras. Imi plac orasele mari, cu agitatie, cu vanzoleala de evenimente, de lucruri care se intampla, cu oameni vii si in alergatura, parca, continua. In toate, amestecul de oameni este inerent, asta ii da o doza de non-monotonie. Conteaza, cred eu, nivelul de cvilizatie, de cultura, de educatie al celor care populeaza orasele. Nu as vrea sa credeti ca spun ca bucurestenii sunt atat de necivilizati. Nu-mi plac generalizarile, ma tin departe de ele. Spun doar ca unii inteleg intr-un mod ciudat libertatea si democratia. Bucurestiul a capatat un amestec extrem de mare de oameni de diferite calibre odata cu decizia lui Ceausescu de a „rade” casele oamenilor de la tara si de a-i obliga sa stea in blocuri. Generatii intregi de tarani au fost smulse din casele lor si inghesuiti la bloc. Care mai era diferenta intre sate si orase daca tot se locuia intr-o chitimie de bloc? Oamenii si-au pierdut casele, paminturile si sursa lor de venit. Asta dupa ce o viata nu au stiut altfel decat sa se trezeasca odat’ cu gainile din batatura, sa munceasca bucata de pamant pe care o aveau de la buni si strabuni. Au migrat catre orase, dar obiceiurile de-o viata nu le-au disparut. Au incropit pe langa bloc o cocina pentru porc, un cotet pentru cateva gaini… si au inceput sa caute de munca prin fabricile si uzinele patriei. Astfel, Bucurestiul a fost „invadat” de cei carora Ceausescu le-a daramat casele si le-a luat pamanturile. Oamenii nu au nici o vina, au incercat sa supravietuiasca, sa-si tina familiile asa cum au stiut ei mai bine, in conditiile vitrege date. Cred ca asta poate fi si explicatia crucilor dinafara cimitirelor. Am colindat tara si am vazut extrem de multe locuri din tara, indiferent daca vorbim de Moldova sau de Muntenia, de Banat sau Dobrogea, unde crucile sunt peste tot inafara cimitirelor. Pe strazi desfundate, neasfaltate vreodata, pe drumuri judetene sau nationale… cruci simple cu o candela si un manunchi de flori de plastic sau adevarate monumente zidite…

    @BogdanC: Crucile despre care vorbeste dl. Ciucu nu dau un aer macabru orasului, fie el Bucuresti, fie altul ci dau dovada clara a lipsei de civilizatie, de adaptare. Nu cred ca se pune in discutie pentru nimeni ca „strica ziua” cuiva. Nu cred ca asta spunea autorul. Nu vreau sa iau apararea nimanui sau sa devin avocatul Diavolului, ci doar am o parere. Cred ca daca legea s-ar respecta, cred ca daca am avea legi urbanistice clare si o viziune despre ce se poate si ce nu se poate face pe orice spatiu public, daca am respecta legile si am discuta cu cei din jurul nostru, fara cearta, despre toate probleme cu care ne batem, daca am lua atitudine civica impotriva celor care nu respecta traiul urban in comun atunci am fi, cu totii, mai castigati. Am descoperi ca o ducem mai bine, ca strazile ar fi mai curate, ca ar fi mai putini soferi care isi arunca scrumiera masinii pe geam, ca ne-am respecta mai mult unii pe altii.

    Am sa ma opresc aici din dorinta de a nu face, acum, o pledoarie despre ce ar trebui sa facem si nu facem. Nu asta a fost, cred, scopul articolului. M-am amuzat citind si am vrut sa-mi spun parerea. Seara frumoasa!

  9. In satul sotului meu sunt cruci pe la porti cat e satul de lung. La fiecare casa sunt cruci pentru toti stramosii. In plus pe toate dealurile si prin copaci sunt cruci, de parca esti in alta lume. Dar sa nu va inchipuiti ca sunt oamenii evlaviosi, dimpotriva. Asta undeva in ….Dolj. Credinta e altceva.

  10. Sa imi fac si eu un pic de reclama :)

    http://www.emilstoica.ro/ganduri-de-weekend.html

    Acuma pe subiectul articolului:
    1. Crucile: de acord.
    2. „paracangii”- exista termenul asta sau e o greseala si ar trebui „parcangii”? N-am auzit termenul dar stiu la ce va referiti- baietii aia care blocheaza locuri de parcare cu caramizi, sticle goale, sfori etc si nu te lasa sa parchezi daca nu le dai si lor ceva. Mana cereasca pentru viitoarele racolari ale SRI-ului :) Plus un semn al lipsei de optiuni…
    3. Politia- nu e ciudat sa fie 8 politii intr-un oras (vezi ca in articol zici „sapte politii de sector” ceea ce nu e corect- sunt sase sectoare nu?), marile metropole au cam toate si politii „de sector” si politia metropolitana. Ciudat e sa intrebi un politai ceva si sa nu fie competenta lui. Ce cauta sa patruleze unde nu e responsabilitatea lui??
    4. De acord cu ce zici, cu precizarea ca intersectiile ar trebui asfaltate sau reasfaltate mai des. (vezi articolul meu).

    PS: De acord cu Eta legat de cablurile atarnand. Mie aia mi se pare ciudatenia maxima si trasatura definitorie negativa a Bucurestiului…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ciprian Ciucu
Ciprian Ciucuhttp://www.crpe.ro
Consilier in Consiliul General al Municipiului București / Fost președinte al Consiliului Național de Integritate (2015-2016) / Membru fondator al Centrului Roman de Politici Europene

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro