joi, martie 28, 2024

Confuzii grave în mințile celor doi care au speriat vestul

Halucinante declarații au făcut ieri cei doi lideri ai USL, unul premier, celalalt încă președinte interimar. Prin care dovedesc că nu înțeleg nimic din principii, valori, cutume democratice și ale statului de drept.

Au rămas în paradigma luptei de clasă, a lozincii „cine nu-i cu noi e impotriva noastră” și trebuie eliminat.

Cei doi cred că instanțele supreme ale unui stat de drept sunt partidele aflate la putere și liderii lor. Tot ce mișcă, vorbește și acționează altfel decât își doresc cei doi, sunt dușmanii poporului, și doar împrejurarea că mai există procurori cu demnitate și respect față de lege face ca acești „dușmani” să nu fie aruncați în pușcării. Asta până la schimbarea șefilor parchetelor, că după asta nu se mai știe…

„Prin regimul Basescu inteleg oameni si institutii conduse de oameni conduse contrar legilor si prin ignorarea Constitutiei. Sfidarea a ceea ce cred si ce vor oamenii si incalcarea prin forta a unor realitati socio-politice si democratice”, spune Crin Antonescu.

Ce confuzii întunecă mintea președintelui interimar?

„Contrar legilor și prin ignorarea Constituției”, nu este o constatare la îndemâna unui sau unor cetățeni, ci a unor instituții ale statului, cu trei nivele de judecată, cu anchete ale procurorilor. Nu Crin Antonescu decide ce este și ce nu este „contrar legilor și Constituției”.

Dacă există o listă întreagă de importanți lideri ai USL, care își așteaptă rândul la ușile DNA, Parchetelor și Justiției, atunci putem înțelege resorturile gândirii lui Crin Antonescu. Impreună cu constatarea că vrea să-și salveze colegii pușcăriabili prin încălcarea în picioare a statului de drept. Prin ignorarea avertismentelor liderilor UE, în frunte cu dna Angela Merkel, pe care o acuza că vrea să facă o rezervație din România. Prin ignorarea avertismentelor lui Mugur Isarescu, la declarațiile căruia nu se uită.

Grav, foarte grav, pentru că este în joc soarta pensiilor și salariilor bugetarilor din România, lucru pe care bietul epigon al lui Ceaușescu nu-l înțelege. Sau îl înțelege dar nu contează în fața salvării pușcăriabililor.

„Decizia CCR e nedreapta. Vointa a sase politruci a invins vointa poporului roman” spune Crin Antonescu. Un președinte al României, fie el și interimar, care nu dă doi bani pe deciziile CCR. Pentru el deciziile și adevărurile esențiale emană de la sediile de partid care conduc țara.

„Sfidarea a ceea ce cred si ce vor oamenii si incalcarea prin forta a unor realitati socio-politice si democratice”, mai crede Crin Antonescu. Adică, domnia sa se crede depozitarul a „ceeace cred și ce vor oamenii”, ceeace este fals, evident.

Chiar și cei 7,4 milioane de cetățeni care au votat pentru demiterea președintelui Băsescu nu și-au dat girul actualei puteri, să facă și să desfacă orice în țara asta. In plus, mai sunt 11 milioane care n-au dat curs cererii USL de a-l demite pe Traian Băsescu, de părerea lor cine ține cont? Liderii actuali ignoră părerea a 11 milioane de cetățeni, o jignire gravă adusă acestora.

Victor Ponta acceptă deciziile instituțiilor fundamentale doar atunci când îi favorizează planurile și acțiunile.

„Decizia CCR (…) e o decizie nedreapta, impotriva regulilor democratice, impotriva majoritatii absolute a cetatenilor romani care au votat pentru o schimbare de regim politic” „membrii CCR nu sunt capabili sa se debaraseze de problematica politica”  spune  Victor Ponta.

Iarăși premierul României comentează și amenință o instituție fundamentală a statului, funcție de interesele USL.  În aceeași ignorare a independenței instituțiilor statului, Victor Ponta atacă și CSM, atunci când nu acționează cum vrea el. CSM ar trebui să se întrunească atunci când îi dictează un lider al USL, premier al Romîniei.

Și când CCR a decis că președintele trebuie să reprezinte România la întâlnirile UE, Victor Ponta a ignorat această decizie, demonstrând încă o dată că nu dă doi bani pe deciziile instituțiilor statului român.

Tot Victor Ponta a mentionat ca ” doar guvernam, nu avem puterea”. Gura pacatosului…Ce inseamna ” a  avea puterea”? Cumva atunci cand „luam si justitia”? Dle Victor Ponta, fiti bun si luminati-ne, in prima emisiune tv, ce inseamna a „avea puterea”? Eu unul nu inteleg, nici sa ma taiati…

Amândoi lideri, Ponta și Antonescu, n-au auzit sau nu vor să înțeleagă separația puterilor în stat, independența justiției, care nu are a da socoteală sau a asculta de dispozițiile partidelor aflate la putere. Și nici de acțiunile parlamentului îndreptate spre încălecarea justiției.

Spre cinstea lui, Emil Boc n-a făcut niciodată așa ceva. A lăsat justiția și parchetele să muște adânc, inclusiv din elitele și demnitarii PDL.

Cel mai grav lucru mi se pare asmuțirea populației împotriva procurorilor care anchetează fraudele de la referendum, o mistificare si manipulare ordinare, inducând ideea că procurorii anchetează pe aceia care au votat, nu pe cei care au fraudat voturile. In plus, bomboana pe coliva, Crin Antonescu spune ca este necesara presiunea populara pentru demisia presedintelui Basescu. Ce sa insemne „presiunea populara”? Indemnuri  la violente?

Această acțiune se încadrează  în Codul Penal:

ART. 166^1

Acţiuni împotriva ordinii constituţionale

Întreprinderea oricărei acţiuni pentru schimbarea prin acţiuni ilegale şi prin violenţă a ordinii constituţionale sau a caracterului naţional, suveran, independent, unitar şi indivizibil al statului român se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

De îndată ce se liniștesc lucrurile, este necesar ca instituțiile abilitate ale statului să analizeze și să decidă cu știința juridică, dacă acțiunile celor doi lideri politici se încadrează sau nu în acest articol.

Care este prețul acestor derapaje de la valori și principii ale democrației și statului de drept?

Riscul ca fluxurile de bani de la FMI, BM, UE și instituțiile bancare și de credit către România să înceteze. Doar anul acesta România este obligată să împrumute 16 miliarde de euro, pentru achitarea ratelor la credite, la dobânzi, pentru plata pensiilor și salariilor bugetare.

Fără acești bani, România se prăbușește rapid, nu este în zona euro pentru ca UE să fie interesată în pomparea de bani în economia noastră.

Această perspectivă, cât se poate de reală, nu reprezintă o preocupare pentru Ponta și Antonescu. Pentru ei prioritară este încălecarea și subordonarea justiției, care să execute ordinele venite de la partidele aflate la putere, în interesul salvării pușcăriabililor. Soarta economiei României nu-i interesează, pur și simplu.

Ce facem în fața acestei amenințări dramatice?

Distribuie acest articol

44 COMENTARII

  1. Nu-s confuzii domnule profesor, a inceput campania electorala odata cu acest discurs post-referendum. Discursul celor care au infrant. Iar. Acest discurs are ca tinta electoratul lor. Sa dau si un exemplu: vestitul dom’ Dogaru zicea ca el nu-si mai plateste impozitele daca puciul esueaza. Dom’ colonel-istoric-profesor nu se gandea, insa, ca poate nu-mi platesc nici eu impozitele si atunci el nu mai are din ce sa nu si le plateasca pe ale sale :) … Toata agitatia asta nu e decat propaganda si gargara, costisitoare, dar gargara. Plus de asta, dvs nu vedeti ce cuplu de deraiati ne-a trimis Dumnezeu pe cap in 2012? Sincer, cu mana pe inima, care dintre cei doi smuciti credeti ca e mai periculos? Eu nu stiu sa spun. Imi dau seama, insa, ca nu pot sa fac asta fiindca deranjurile de la mansarde sunt complementare; si d-aia nu pot.
    Sanatate la toata lumea!

  2. Din cate din eu minte, au fost vreo 5 actiuni ale USL-ului. Cred ca 3 au fost declarate constitutionale (schimbarea presedintilor CD si Senatului si a Avocatului poporului). Doua au fost declarate neconstitutionale (cea cu dreptul CCR de a se pronunta in legatura cu hotararile parlamentului si cea cu cvorumul). Nu mai stiu ce s-a intamplat cu prima, dar cea de a doua a fost „corectata” prin modificarea legii in sensul cerut de CCR.

    Explicati-mi va rog, cum se incadreaza ceea ce s-a intamplat la „schimbarea prin acţiuni ilegale şi prin violenţă a ordinii constituţionale”? Nu stiu deocamdata de vreo decizie a CCR care sa nu se fi respectat.

    Nu inteleg cum o actiune a parlamentului sau a guvernului care este declarata neconstitutionala si apoi se revine asupra ei, poate sa insemne „schimbarea prin violenta a ordinii constitutionale”. Au fost zeci de legi care au fost declarate neconstitutionale si nu stiu ca vreo unul din care care au initiat legea sa fi facut inchisoare.

    • `Cel mai grav lucru mi se pare asmuțirea populației împotriva procurorilor care anchetează fraudele de la referendum, o mistificare si manipulare ordinare, inducând ideea că procurorii anchetează pe aceia care au votat, nu pe cei care au fraudat voturile. In plus, bomboana pe coliva, Crin Antonescu spune ca este necesara presiunea populara pentru demisia presedintelui Basescu. Ce sa insemne “presiunea populara”? Indemnuri la violente?”

      • Sunt de acord cu dumneavoastra. Violenta de limbaj, in special a d. Antonescu este de condamnat.

        Pe de alta parte nu este cu mult peste nivelul discursului politic de pe malurile Dimbovitei.

        V-as aminti numai opiniile d. Basescu care afirma nici mai mult nici mai putin ca membrii CCR sunt penibili ca nu au acceptat taierea pensiilor si ca trebuie sa se specifice si sursa de finantare.

    • Nu e chiat asa. In cazul inlocuirii sefilo, CCR nu a spus ca e constitutional.

      A spus ca nu e dreptul ei sa se pronunte in acea speta.

      „Cele două decizii ale Curţii Constituţionale a României (CCR) prin care a stabilit că nu se poate pronunţa pe înlocuirea lui Vasile Blaga (PDL) şi a Robertei Anastase (PDL) de la conducerea celor două Camere ale Parlamentului, Senat, respectiv Camera Deputaţilor, sunt motivate aproape identic de magistraţi, potrivit deciziilor publicate joi pe site-ul CCR.(textele integrale pot fi consultate în secţiunea DOCUMENTE)”

      De aici: http://www.tvrinfo.ro/ccr-schimbarea-sefilor-camerelor-parlamentului-nu-reprezinta-o-problema-de-constitutionalitate_18848.html

      Strict legat de lege: a fost incalcat regulamentul parlamentului, in care e precizat clar ca doar grupul parlamentar care a propus un sef de camera poata sa ceara revocarea. De ce credeti ca a fost atat timp Geoana presedinte al senatului? Pentru ca cei de la putere de atunci au respectat acel regulament. Grupul PSD a cerut revocarea lui Geoana, daca ati uitat. Noua putere nu a mai respectat nimic. Au votat si le-au zis celor doi:
      – gata, am votat, am plubicat in MO, ridicati-va de pe scaune.
      – pai, ati incalcat regulamentul celor doua camere
      – asa, si? care e problema voastra?

      Aceastea nu sunt actiuni ilegale? Doar ca USL-ul s-a asigura ca a fost lichidata bucla de reactie negativa, adica nu are cine sa ii corecteze.

      Inclusiv schinvarea AV. Pop a fost abuziva. In lege se spune pentru „incalcari ale legii sau Constitutiei” Stiti care au fost acelea in cazul domnului Iancu? Pai USL nici nu s-a mai chinuit sa gaseasca asa ceva, l-a dat jos si gata.

      Sunt abuzuri si ilegalitati.

      • Tocmai mi-ati argumentat ca CCR nu a considerat ca demiterea sefilor ar fi neconstitutionala.

        Cum s-a incalcat constitutia daca modificarile nu au fost declarate neconstitutionale?

        • Chiar nu intelegeti? CC i s-a luat dreptul de a se exprima asupra acestor hotarari, daca nu e sesizata de Avocatul Poporului. Si noul Avocat al Poporului, nu o sesizeaza, deci CC nu se poate pronunta pe speta.
          Auzisem de inginerii financiare. Asta e o inginerie legislativa!!! De ce credeti ca se inchina a mirare europenii; La ei asemea smecherii cu procedurile parlamentare sunt pur si simplu de neinchipuit!
          Si pentru ca suntem a doua zi dupa invalidarea referendumului si sfarsitul de jure al puchului ma intreb si eu ca tot romanul: „Si cu asta ce-ati facut?”

          • Pana la urma ingineria legislativa la USL-ului a fost un esec.

            Totusi, daca CCR s-a pronuntat, inseamna ca a fost sesizata de cineva. Mi se pare ca de o parlamentarii PDL.

  3. As mai adauga pe lista „doar guvernam, nu avem puterea”. Pare ca inca n-au inteles nici macar ca niste alegeri castigate (stiu, nu e cazul lor, dar sa zicem, de dragul discutiei) iti confera doar dreptul de a forma un guvern si de a lua unele decizii in parlament. In chestiuni foarte importante, tot trebuie sa tii seama si de opozitie (vezi reducerea numarului de parlamentari la 300) si justitia nu vine la pachet, ca bonus. Asta e jocul, astea sunt regulile.

  4. „Ce confuzii întunecă mintea președintelui interimar?”

    Domnule Vlaston, dumneavoastra plecati de la o premiza gresita. Aceea precum ca Pont si Crina ar avea minte, adica ceva ce s-ar putea intuneca. Ori astia doi, au dovedit cu prisosinta ca se inscriu in categoria „N-aude, n-a vede usurelul vantului si greul pamantului!”

      • Trebuie sa fii cel putin tembel, sau sa nu ai minte deloc, cum spuneam mai sus, pentru ca in contextul actual in care Merkel anunta primii pasi ai Moldovei catre UE, tu, presedinte interimar si prim ministru sa tragi tara inspre CIS, certandu-te cu UE, cu NATO, adica cu tot ce inseamna structuri democratice. Mai este o varianta, sa fii tradator de tara. Deci, ce varianta luam in seama?

  5. „De îndată ce se liniștesc lucrurile, este necesar ca instituțiile abilitate ale statului să analizeze și să decidă cu știința juridică, dacă acțiunile celor doi lideri politici se încadrează sau nu în acest articol.”

    Ar fi cam ciudat. Desi nu-mi plac cei doi, chiar ma tem de ei, nu pot fi de acord cu asa ceva.

    Este un instrument prea puternic ceea ce propuneti dumneavoastra. In mainile nepotrivite o astfel de actiune ar putea duce ulterior la condamnarea celor care indeamna la demonstratii impotriva taierii padurilor.

    Daca vocea celor doi, dublata de colonelul Dogaru si transmisa prin antene, este suficient de puternica si mobilizatoare, daca cei care vor sa protesteze au autorizatie, nu vad nicio problema.
    Trebuie sa invatam impreuna ca de restul se ocupa jandarmii, politia, etc

    Nu vad de ce un indemn la manifestatii publice, chiar venit de la de Crin, trebuie sa ne duca cu gandul la violenta.

  6. In acelasi timp cu faptu ca zic: nu avem puterea, zic ca Basescu face doar act
    de prezenta la un birou ( probabil pazit cu altfel de grija decat pe al lui Crin.
    Pai daca pe Basescu spun ei cu gura lor ca l-au legat (deocamdata virtual) fedeles,
    atunci pentru ce spun ca nu au puterea?
    Aaa, ca nu au reusit sa confiste inca societatea civila ?
    Da, asta e adevarat, dar nici nu or sa poata vreodata.
    Va multumeam, domnule profesor, la articolul dumneavoastra anterior si, va mai
    multumesc inca o data, dar am dat un clic gresit si nu mi s-a postat unde gandeam.
    Sunt multi oamenii care au interes ca 2 + 2 sa faca cat vor ei si nu cat face.
    Am spus si repet ca imi doresc ca Romania sa devina o a doua SUA a lumii, nu atat
    din punct de vedere economic (suntem la alta „scara”) ci mai ales prin abolirea sclaviei.
    Prin abolirea nu doar formala, ci si de fond, si nu doar „pe teren” ci mai ales prin
    abolirea in plan mental, de catre o suficienta majoritate pentru a se implementa ireversibil.
    Democratia este un „record de atins” iar odata ce il atingi trebuie sa lucrezi necontenit pt
    a-l pastra.
    „Democratia”, ca si omonimul ei, „omenia”, este extrem de greu de atins (de dobandit) si,
    in acelasi tim, extrem de usor de pierdut.
    Omenia nu se poate dobandi cu ajutorul ne-omeniei. Democratia este unul din marile
    „adevaruri” si orice „stirbire”, orice atingere cu vreun „ceva nedemocratic” face ca albul
    acestui adevar sa se manjeasca si oricat l-ai spala sa nu ii mai scoti fatza.
    O sa fie greu, mai ales pentru ca cei mai multi dintre romani, sunt „pierduti”, sunt pe cai
    aiurea ( ca atunci cand vrei sa rezolvi o ecuatie si aplici reguli si teoreme complet paralele
    care te duc la orice alt fel de rezultat numai la cel adevarat, nu.
    Sunt oameni ( le zic asa, ca asa se zice in general) care nu vor sa admita adevarul, pentru
    ca nu le trebuie.
    Eu ii admit asa. E dreptul lor.
    Dar zic, ca fratii aceia din Rocambole ( parca Armand si Andrea) ca in acelasi moment in
    care ei vor sa-si traga binele sub spuza proprie eu am sa lucrez sa il imprastii la cat mai multi.

    PS. De ce ies unii, in strada? Cei care voteaza altfel decat ei se afla in preajma fiecaruia
    in parte. Bunica, bunicul, tata, mama, propria sotie, propriul copil propriul frate poate vota
    altfel.
    Bate-te cu ei, pentru ce sa te bati aiurea, ca microbistii intre ei cu oameni de care nu stii
    nimic?
    Singura vina a lui Basescu este ca …ma reprezinta. Pai eu deleg pe cine vreau eu sa ma
    reprezinte, pentru ce sa imi nege mie, sau reprezentantului meu, cineva, acest drept, si sa
    se mai si ascunda sub masca Democratiei? Eeei, stiu eu de ce, intrebarea era doar asa,
    retorica.

  7. Pare că lumea a uitat repede ce spunea dl președinte interimar înainte de referendum.
    Cred că asta a fost cauza de amânare a CCR, ca să uităm ce s-a spus înainte de referendum.
    ANTONESCU : ”Eu nu mai am ce cauta in politica daca nu vom fi noua milioane de romani curati, in lumina, in picioare”
    Oare de ce trebuiau înainte de referendum 9 milioane și după referendum puteau fi mai puțini.
    Ce lege dorea dl interimar să respecte, și pe urmă nu mai trebuia respectată.
    Dacă se compară doar ce spuneau cei 2 lideri înainte cu ce spun după referendum, concluzia e evidentă, suntem în fața unor ”cazuri ce țin de medicină” nu de politică sau procuratură (parcă și asta a spus-o unul dintre ei).
    Sunt curios să văd ce spun cei doi referitor la faptul că peste 50% din anchete se referă la împiedicarea cetățenilor să voteze, după cum a declarat procurorul general.
    Sunt sigur că acele anchetele nu sunt încălcări ale legi, și USL nu mai asigură avocați și la aceste anchete.

  8. Domnule Vlaston
    „,Liderii actuali ignoră părerea a 11 milioane de cetățeni, o jignire gravă adusă acestora”.Unde ati vazut parerea acestor 11 mil pentru ca n-au votat nici DA nici NU? Stiti ca majoritatea deciziilor CCR s-au luat, in timp, cu scorul de 5-4 ? Ce fel de judecata obiectiva si corecta este aceea cand 1/2 din nr. judecatorilor vede ceva si cealalta 1/2 vede invers? Deci toate deciziile (hotararile ) CCR sunt eminamente politice, dar se aplica.

  9. Eu cred ca am inteles partea cu „deciziile curtii se executa”, dar nu am inteles niciodata partea cu „nu se discuta”.
    Ce ar trebui facut cand observam coruptia, abuzurile si bataia de joc care se revarsa dinspre dinspre cele trei ‘puteri” ?
    Si de ce Antonescu, dupa ce a afirmat ca va respecta decizia CCR, nu ar avea voie sa-si exprime opiniile contrare CCR referitoare la deciziile acesteia, chiar presedinte interimar fiind, chiar daca poate si Basescu a avut pe lista de suspendare aceeasi acuzatie, ca sa nu mai vorbim de reprosurile la adresa procurorilor (ce ii diferentiaza pe Basescu si Crin, printre altele, este ca unul are justitia si nu numai de partea lui, iar celalalt este doar la guvernare).
    La urma urmei sunt vorbe si institutional exista o separare in afara de orice discutie.
    De asemenea, suntem in Romania, unde toate institutiile de la varf au fost compromise total si iremediabil.
    Cat priveste partea cu presiuni, o fi in legatura cu miscarile din septembrie, niste declaratii cel putin ciudate si cam necontrolate.Totusi nu ar trebui in aceasta faza sa fie cerecetat de procurori… Dar personal cred ca niste explicatii publice sunt imperios necesare (ca dealtfel cum stau lucrurile si cu d-na Macovei, cu razboiul civil).
    Si pentru ca ati amintit de art. 166^1, Acţiuni împotriva ordinii constituţionale, in legatura cu suveranitatea, independenta si integritatea tarii, sa nu uitam de datoriile, angajamentele nedeclarate (dar sigure in opinia mea) facute de Basescu pentru a ramane la putere lui Orban, SUA su alte state europene sau cine stie la ce structura de putere.
    Si pentru ca tot vorbim de Consitutie, din nou se vorbeste de modificarea aceteia, cine stie ce magarie pun la cale (ieri Ponta a recunoscut ca, cel putin in anumite momente, a cam fost cu Basescu in aceeasi echipa).

    • Trădează eventual doar faptul că aveți altă opinie, pentru că felul în care vorbesc cei doi mă face de fiecare dată să mă frec la ochi și să mă întreb dacă visez. Sunt momente, ca acesta, când unor declarații enorme li se potrivesc perfect epitete precum „halucinant”.

      • „Halucinant” e un cliseu de presa specific, zic eu, „fatucilor fardate de la posturile de stiri, care striga vai, vai… etc.”, parca asa le descria plastic, pe atunci presedinte in exercitiu, Traian Basescu

        • Asta nu ar trebui să împiedice (dimpotrivă!) folosirea unui cuvânt atunci când se potrivește. Dacă niște proști folosesc o unealtă aiurea, nu trebuie interzisă unealta (care are rostul ei, la fel cum un cuvânt are contextul său), și mai ales cei care știu să folosească unealta trebuie lăsați și chiar încurajați s-o utilizeze (doar doar învață și ceilalți). Să nu uităm că tabloidele (la fel ca politicienii care doar imită și strigă tare către cei care îi acuză) încep prin a imita, amplifica și în final scoate din context descrierile unor situații de senzație.

    • Scuze ca ma bag in vorba dar si pe mine m-au oripilat indemnurile la
      „nesupunere civica” ale celor „trei crai cu ochii la rasarit” care au spiciuit
      ieri destul de imediat dupa ce Curtea Constitutionala a luat capacul de pe
      oala (in clocot) in care au fiert spanacul.
      Concomitent, indemnul asta razboinic cu pasnicele declaratii ca se vor
      conforma deciziei Curtii Constitutionale.
      Daca vrei, caut eu textul cu vorbele lui crin si le facem amandoi o „analiza
      literara”.
      „Limba” este un instrument sarac, comparativ cu „gandurile” omului.
      De aceea e nevoit sa utilizeze in multe randuri, aceleasi cuvinte spre a
      transmite un mesaj unuia fara sa se prinda, altii.
      Noi, si usl-eii si pdl-eii stim destul de binisor romaneste, si stim, si unii si
      altii ca … stim si unii si altii destul de binisor, romaneste.
      Dar mai stim si ca, nemti, germani si teutonici nu pot patrunde dincolo de
      coaja gaunoaselor noastre cuvinte ca un autohton sadea.
      Da, crin, vanat ca a stat doar atat la cotroceni ( si probabil, visase mai mult)
      a cerut ieri acelora care au votat „Da”, daca au in ei ceea ce el numeste
      „curaj” dar care in fapt e cea mai mare in grad, lasitate” sa puna mana
      pe furci si pe topoare si sa instaureze si la noi, democratia ( si ia pus si
      un nume propriu) romaneasca.
      Nu democratia ca concept ci o anumita specialitate ca sa intram si noi in rand
      correa de nord, cu cuba , cu venezuela si probabil cu iranul si cu palestina.
      Domnule, daca asta va e voiade ce nu sunteti barbati? De ce sa nu propuneti
      asta ca tema politica, cautati sustinere si daca asta vrea majoritatea, punem
      corabia rumbo acea stea, scriem pe ea „steaua polara” si …suflam in panze.
      Dar de ce sa prostim lumea de pe la noi, frati de sange cu noi, ca ii ducem
      (ca in „Capitan la 15 ani) spre America si cand colo ii ducem in Africa ca sa-i
      vindem, luam banii pe ei, si pe urma, ajung ei si in America, dar mai la sud?
      Tu (ma refer la usl-ist in general) ti-ai dori tie ( si familiei tale „nucleare”)
      democratia pe care mi-ai dori-o mie?
      Pentru ca eu, iti doresc tie ( si familiei tale, intregi) aceeasi democratie pe care
      mi-o doresc mie si familiei mele „nucleare”.

    • Mircea, de unde ai scos lipsa argumentelor? Domnul profesor este matematician din fire, nu se incurca printre cuvinte. Domnia sa poate oricind sa-ti demonstreze ca 1+1=3 (pentru valori suficient de mari ale lui 1). Ori, cum in politica se opereaza doar cu macro-uri, ce mi-e 3, ce mi-e 11 milioane. De sus-tinatori.
      Presupun ca stii, raspunsul pentru tine a fost deja dat:
      „Cum? Cind lumea mi-e deschisa, a privi gindesti ca pot
      Ca intreg Aliotmanul sa se-mpiedice de-un ciot?”

  10. O „ghici ciuperca ce-i”,
    Pentru …usl-ei !!!

    Familia (matrimoniul) este primul (in cercurile concentrice pe care le provocam
    ca „picaturi” ce suntem) organism virtual pe care il compunem la vointa noastra,
    si compunandu-l ii si apartinem.
    Apoi urmeaza „familia atomica”, „familia”, „neamul”, „natia” … ma rog, hai sa punem
    ultima pe lista, tara.
    Folosim zoom-ul ( cel mental) pentru ca acum, la 2012 ani de cand ne cacaim,
    macar de la „google map” si tot trebuie sa fii invatat ceva, si punem „lupa” pe
    rand, pe „matrimoniu” si pe „tara”.
    La nivel de „matrimoniu”, „el” este „capitanul”, iar „ea” este „secundul”.
    La nivel de tara ( cu Constitutie normala, ca a noastra) „el” este „presedintele”, iar „ea”
    este „primul ministru”.
    Acu, usl-eii dvstra ziceti-mi si mie, la nivelul familiei dvstra ce incurajati sa cante: cocosul
    sau gaina ? Cine este reprezentantul familiei dvstra: „presedintele” sau ” primul ministru”?

    Abia la nivel de „familie” intra in calcul si „parlamentul”( bunicul, bunica, socrul soacra, veri nepoti, matusi si unchi) care iti bat obrazul cand o iei pe aratura.
    Sa nu-mi spuneti ca masurati la una cu o oca si la cealalta, cu alta oca pentru ca atunci
    rezulta ca nu sunteti „principiali”.
    (Pe babeste, „principial” inseamna ca la orice operatie de „adunare” folosesti pentru a
    aduna doar semnul „+”, la cea de „scadere” doar semnul „-” si …etc).

  11. @ vida clara
    Inafara acestor postari multiple, la orice articol, va mai ocupati cu ceva ? Riscati sa nu aveti timp de gandire.

    • @nae
      Doar caut sa tin pasul cu frank, mai naita. Daca tot esti la numarat nu sari de la nastase
      drept la mine, treci mai intai pe la frank.
      Fa si tu o statistica completa si apoi, mai stam de vorba.
      Apropo, stai sa-ti spun una.
      Zice ca mai pe la inceputurile cinematografiei (cand se rupeau peliculele in timpul
      rularii filmului si le inadeau saracii operatori cum puteau, niste spectatori turci
      au vrut sa linseze operatorul pentru ca li se paruse ca a taiat din film.
      Era o scena in care o actrita incepea sa coboare o scara cu o multime de trepte,
      si spectatorii au vazut doar inceputul si sfarsitul acelei coborari.
      Dar, asa era filmul ca daca e cu un tren care merge de la Bucuresti la Constanta
      si nu arata doar in gara la Bucuresti si in gara la Mazare, nu prea stau toti
      spectatorii sa vada tot traiectul.
      Acu, eu zic ca tu nu ai fi luand-o cu cititul de-a randul, de la primul rand al articolului si mergi pana dai de albul din josul paginii.
      Mai sari si tu peste ce nu-ti place.
      Mie mi se pare ca e ca la emisiunea aia „Cui i se pare ca stie, raspunde”.

      • E mai comod, garret. Iti dai seama …5 ani fara sa gandesti? Ce vacanta.
        Multumita voua ca inainte puteam tanji doar la 4, Adevarul e ca cu ilici sau
        cu milica nu am avut norocul asta.
        Acu, ce sa fac sie eu. Somer. Caut sa imbin ne-utilul cu placutul.
        Stati pe aproape. Aveti multe de invatat.

        • Vezi, aici e diferenta. Eu prefer sa nu deleg nimanui procesele mele intelectuale. Si gandind cu proprii mei neuroni sunt imun si la propaganda unora si la altora. Si pot sa vad de pilda ca imparatul e gol si calul pe care sta e o martoaga oricat ar incerca altii sa-mi descrie hainele-i poleite si bidiviul neinfricat! Iar astea le vad cu ochii mei, nu, cum sunt convins ca vei replica, prin ochelarii vreunei antene…

          • @garret Unul dintre noi, e pe un drum paralel cu Adevarul, Garret.
            Viata insa cerne, este …profesorul examinator cel mai exigent posibil.
            Si daca iesi campion mondial pe fals si …i-ai dus pe toti, ramane o
            poarta care nu ti se deschide.
            Cred ca stii (pentru ca dupa cum spui de apasat ca „gandesti”, stii) ce
            inseamna sa traversezi un desert , din „fata morgana” in „fata morgana”
            si cand sa zici ca ai ajuns la usa dincolo de care e fantana cea
            astamparatoare de sete, sa vezi ca ceea ce de departe iti parea a
            fi usa, e un simplu …zid.
            Mai intoarce-te la copilarie si mai reciteste „Tom Sawyer”, secventa cu
            finalul lui „Joe Indianul” in pestera si poate iti vei reaminti ce inseamna
            sa mearga omul pe un drum fals.
            Nu trebuie sa ne ridicam la academice filozofii pentru ca au tot coborat
            binevoitori filozofi posmagii, gata muieti, pana la genunchiul broastei.
            Multi dintre noi insa, nu sunt miopi cat sunt prezbiti, alergand astfel dupa
            lucruri la care nu ajung, nevazand macar ca lucrurile dupa care ei alearga
            le sta lipite pe varful propriului nas.
            Gandeste garret. Eu am ajuns la faza in care chiar ma pot odihni, din punctul
            asta de vedere. Ca un pom care si-a terminat cresterea si ….a intrat
            pe rod.

  12. Presedintele ales a cistigat, prin alegeri, un mandat de cinci ani, indiferent daca se bucura de sustinerea majoritatii alegatorilor pe toata durata mandatului, sau nu.
    Presedintele nu a incalcat in niciun fel constitutia, deci nu putea fi suspendat si nici nu putea fi organizat un referendum pe aceasta tema.
    Referendumul a fost masiv fraudat de banditii din usl cu cel putin doua sau trei milioane de voturi.
    Cei care au votat DA au fost, in marea lor majoritate, imbecili, indobitociti de minciunile, calomniile, dezinformarile, intoxicarile si manipularile banditilor din usl si de la televiziunile infractorilor Felix, SOV si DDD. La referendum nu se punea problema daca alegatorii s-au saturat de Presedinte, ci doar daca acesta a incalcat grav constitutia. In mod normal, cei care au votat DA, ar fi trebuit sa precizeze si ce articole din constitutie ar fi incalcat Presedintele. Voturile celor care nu ar fi stiut sau ar fi scris timpenii, ar fi trebuit sa fie anulate. In acest caz, ar fi fost ZERO voturi valabile pentru DA.
    Presedintele ales a salvat tara de la faliment, de la dezastru, de la colaps economic, de la incetare de plati, a scos tara din recesiune si a readus-o pe crestere economica, intr-o perioada extrem de grea, de criza economica mondiala. Presedintele ales a declansat si a sustinut lupta impotriva coruptiei. Presedintele nu i-a lasat pe hoti sa fure si a refuzat sa le inchida dosarele lor penale. De aceea, s-au coalizat toti hotii, toti coruptii, toti infractorii, toti escrocii, toti banditii si toate lichelele impotriva Presedintelui.
    Presedintele a ramas acum singurul pilon de sprijin al democratiei si al statului de drept.
    Toti pucistii si complicii lor trebuie sa fie urgent arestati pentru lovitura de stat si pentru fraudarea masiva a referendumului.

    • Interesant cum retorica ”de dreapta” seamana izbitor cu lozincile comuniste din anii ’50…
      Romanii inca nu s-au dezbarat de nevoia unui tatuc, a unui ”despot luminat”.

      • Ce minti crete aveti, garret. Pai nu ai vazut si tu echipe, pana acum? Orchestre, caiac 8 +1,
        Ben Hur, nimic ? Nu stii ca unde e spirit de echipa se cauta sincronizare si ca spre ex
        daca o echipa numita orchestra ( sa zicem simfonica) nu sta gura casca la un nene nu iese
        nici o opera? Nu citisi si tu ca racul, broasca si cu stiuca nu a putut urni sacul?
        Eu, daca unul sare mai inalt ca mine, ii strang mana si mananc pamant antrenandu-ma sa
        il intrec, dar daca tot el sare mai sus, tot ii strang mana. Si, il mai privesc si cu stima.
        Urmez, doar pe cei „mai buni decat mine”.
        Ai vazut „cei 7 magnifici”?. Daca eu m-as dovedi cel mai bun, as face echipa. Daca altul
        din cei dragi mie e mai bun ca mine, castiga admiratia mea,
        Am dat clasa in orice sport am facut, dar mi-am admirat colegii mai buni si, pe de alta
        parte, mi-am respectat, intotdeauna, adversarul.
        Ai citit ceva „mai sus” si ai inteles de te-ai prapadit. Daca era sa-ti traduc in engleza sau
        franceza … iti luam bani, dar in romana o fac, pentru tine, gratis.
        Vroiam sa zic ca atunci cand inchei un contract, ori o fac, ori n-o fac. Dar daca o fac, acolo
        unde scuip nu ling niciodata. Cu nici un chip.

        PS.Base, Udrea, Berceanu, Blaga, Boc, etc sunt mai buni ca mine in multe directii in care
        as avea eu nevoie sa fiu. Imi sunt dragi, si merg pe un acelasi drum cu ei, ca in sir indian,
        calcand eu, pe urmele lor. Si eu stiu drumul, ca si ei, dar, am invatat de la autobuz, de la
        avion, ca toti in fatza nu incap niciodata.
        Cand oi fi mai bun ca ei, le trec, ca la orice maraton, in fatza. Singura conditie?
        Sa fiu mai bun, sa ii intrec. Altfel, in afara spiritului de echipa, nu urmez pe nimeni.
        Nimeni, cu N mare.

    • Sitlul e pasional dar fondul e corect. Am spus-o si-o repet: suntem singura tara din lume in care un presedinte ales de popor pe durata fixa poate fi suspendat de parlament cu majoritate simpla si fara o decizie a unui for judecatoresc. Pentru cine nu a urmarit atent (prea multi din pacate) CCR NU a decis absolut deloc ca presedintele ar fi incalcat constitutia ci doar ca parlamentul ar fi indreptatit sa decida, adica CCR s-a spalat pe maini.

      Si presedintele si sustinatorii sai au gresit ca n-au strigat mai tare „ce articol am incalcat si cum?” S-au lasat angrenati intr-un razboi politic de parca referendumul ar fi fost o consultare populara politica si nu una juridica. Caci la intrebarea daca presedintele a incalcat sau nu constitutia orice om rational si informat oricat l-ar uri pe Basescu, daca e onest cu el insusi nu poate raspunde decat „Nu”.

    • @Mihai. Presedintele nu a fost niciodata singur, Mihai. In ce ma priveste, nu m-am
      dezlipit de langa el vreo clipa, in cei 8 ani. Nu e treaba mea daca suntem mai multi
      dar mai putini de doi, nu vom fi pana nu se incheie contractul dintre noi.
      El e liber sa ma paraseasca cand vrea, dar umarul meu ii e alaturi atata vreme cat
      asta ii e si dorinta lui. Bun camarad de drum, Base.
      Copil fiind am citit „Pentru toata viata” si m-am ingrozit de ce inseamna sa pleci la
      drum cu …. omul span.

  13. ”In a Rechtsstaat, the power of the state is limited in order to protect citizens from the arbitrary exercise of authority”

    Adică, pe scurt, statul de drept este protecția cetățeanului obișnuit în fața organelor de stat. De exemplu: protecția cetățanului din Bâlteni-GJ și a votului său în fața Parchetului și a Curții Constituționale. Nu insinuez nimic, doar am dat un exemplu. Poate după ce înfașcă toată puterea cei din USL îl urmăresc pe boicotantul simplu din Ardeal. Este un alt exemplu. Chiar aș vrea să văd cum reacționează domnul ardelean. Pe vremea colectivizării nu putesa crâcni, că s-ar fi dat cu ungurii. Să vedem cum va fi. acum.

    Războiul dintre puteri este doar un mecanism în favoarea acestui cetățean. Se pare că cu cât e mai încins, cu atât e mai bine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Stefan Vlaston
Stefan Vlastonhttp://stefan-vlaston.blogspot.com/
Candidat din partea ARD la Camera Deputatilor la alegerile din decembrie 2012 Profesor de liceu, director de liceu in perioada 1990-2008, Presedintele asociatiei EDU CER- Educatie si Cercetare. Preocupari in domeniul politicilor educationale, in privinta calitatii educatiei, a managementului educational. Contributii in media scrisa si audiovizuala, pe temele privind educatia, formarea profesionala si cercetarea.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro