joi, martie 28, 2024

Cu profunda intristare. Iti multumim Theophyle

Theophyle s-a stins din viata. E o veste atat de trista, atat de neasteptata…
Prea devreme. Am fi vrut sa aflam inca multe lucruri de la el, am fi avut multe lucruri de vorbit. Un om care avea o mare delicatete sufleteasca, cu o tarie impresionanta, cu o politete desavarsita, un erudit, un spirit profund democratic. Prietenia era pentru el o valoare cardinala.
A construit poate cea mai frumoasa  comunitate din internetul romanesc, muncind enorm, si a fost un exemplu de spirit civic.  Cititorii Contributors.ro si HotNews.ro ii stiu analizele excelente de politica externa si dorinta adanca de a participa la procesul de democratizare a statului.  Cei ce au intrat in dialog cu el ii stiu deschiderea si pasiunea pentru libertate.  Era foarte priceput in a distinge binele de rau, dreptatea de nedreptate, adevarul de minciuna.

A creat in 2009 un blog numit Politeia pe care l-a actualizat pana in ultimele sale zile, un tinut insular de demnitate si spirit civic. Anii din urma i-au construit o legenda.

Draga domnule Herescu, iti multumim.

Distribuie acest articol

40 COMENTARII

  1. Incredibil, a plecat dintre noi Teophyle, pe numele sau adevarat Ion Herescu, autorul blogului Politeia, ale carui analize geopolitice le-am citit de fiecare data cu mult interes, pe Contributors.ro. L-am perceput, cu inima si cu spiritul, ca pe un om de buna credinta, cu o vasta cultura si o buna cunoastere a relatiilor internationale. Plecarea lui neasteptata, la 57 de ani, pune inca o data pentru noi, cei care ramanem, problema de a ne asigura ca transmitem valorile care ne apropie si in care credem, cu toata energia vietii, generatiilor care ne urmeaza. Dumnezeu sa il ierte si sa il odihneasca in pace!

  2. Dumnezeu sa te odihneasca, draga Theophyle! Nu voi uita niciodata postarile tale si eruditia care le caracteriza. Ai facut enorm pentru blogosfera romaneasca, ai fost ceea ce se cheama cu adevarat un formator de opinie si ai deschis calea spre o atmosfera politica occidentala si civilizata intr-o tara in care chiar nu exista asa ceva. Chiar daca mi-am inchis blogul, am continuat sa-ti citesc articolele si pentru mine ai fost mereu un model. Disparitia ta este o pierdere enorma. Sper ca cei din jurul blogului Politeia sa aiba puterea sa duca mai departe proiectul tau.

  3. Nu-l cunosc, direct nu ne-am intalnit niciodata, poate doar sub forma comentariilor pe care din motive lesne de inteles mi le-a refuzat, dar ii regret disparitia.
    Dumnezeu sa-l ierte
    :(

  4. Dumnezeu Sa-l odihneasca!
    Ar fi totusi un gest crestinesc ca cine l-a cunoscut mai bine sa-i prezinte intr-o postare viata acestui om. Nu de alta dar eu unul nu stiu cine a fost in afara de pseudonim si articole.

  5. O pierdere uriasa. Nu am cunoscut decat scrierile sale online, pe care i le pretuiesc, si fara sa exagerez, le gasesc unice si adevarate repere de profesionalism in online-ul romanesc. Sper ca prietenii sai sa nu lase Politeia sa se stinga. Nu cred ca ar fi vrut asta. O zi trista. Dumnezeu sa-l odihneasca!

  6. D-zeu sa-l odihneasca!
    In toti anii acestia el a fost firul calauzitor, care ne-a deschis ochii celor care l-am urmarit. A plecat prea devreme dintre noi si sigur avea multe sa ne mai spuna. Te vom regreta Teophile!!

  7. O mare pierdere pentru comunitatea celor care iubesc libertatea si democratia. I-am citit articolele cu statornic interes, i-am admirat inteligenta morala, realismul si eruditia. A fost un spirit enciclopedic si a promovat competenta, respectul pentru bibliografii, analizele profunde. Cele mai sincere condoleante familiiei.

  8. Mult timp am crezut ca sub pseudonimul Theophile publica un grup de autori alesi pe sprânceana, într-atât de diverse, de eciclopedice si de profunde erau scrierile sale. Fara îndoiala unul din cei mai consistenti producatori de sens din internetul românesc, poate chiar cel mai semnificativ.
    Condoleante !
    Dumnezeu sa-l odihneasca !

  9. Dumnezeu să îl odihnească. Acest om ne-a dat prin articolele sale și modul de publicare a lor un exemplu de seriozitate, înțelepciune, modestie și patriotism.

  10. Theophyle si-a iubit neamul asa cum putini dintre noi sunt in stare. A incercat sa lumineze drumul drept pentru cei pierduti in bezna si a fost un aparator ferm al adevarului, oricat de dureros ar fi fost acesta.

    Dumnezeu sa-l ierte!

  11. Draga Theophyle, iti multumesc pentru articolele publicate pe Contributors. Ti-am admirat stilul, eruditia si simtul umorului. Nu te-am cunoscut in real life, dar simt ca am pierdut un prieten. Odihneste in pace!

  12. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace! stie cineva ca va fi inmormantarea?as vrea sa depun o coroana de flori la capataiul acestui Mecena al democratiei romanesti.

  13. Theophyle sau arbiter elegantiarum al spatiului virtual romanesc

    Disparitia lui Theophyle este o pierdere unica pentru comunitatea intelectuala de la noi. In peisajul uneori atat de crud si visceral al publicisticii si spatiului virtual romanesc , acesta parea o aparitie aproape extraterestra, un fel de Nicolas Bourbaki sau pseudonim colectiv al comunitatii Politeia. Prin comportamentul sau aparte si modestia sa exemplara ( este unicul caz un care o personalitate de asemenea valoare a preferat sa ramana in umbra si nu in lumina reflectoarelor ! ) a demonstrat ca inteligenta adevarata nu poate fi niciodata desprinsa de morala, bunul simt , educatie, cultura, si respectul semenilor . A crezut in forta si valorile democratiei si civilizatiei europene , in forta ideilor si in virtutile dialogului public , a fost seniorul elegantei civice de la noi influentand in cel mai inalt grad calitatea dezbaterilor din polis-ul romanesc fiind unul din acele spirite foarte rare caruia nimeni nu a putut si nu poate sa-i reproseze nimic.
    Dupa aparitia lui Theophyle in spatiul nostru public , nimic nu a mai fost la fel in agora romaneasca pentru ca modelul de discurs public pe care l-a promovat a invalidat orice recurs la „spiritul primar agresiv” .
    Acest ” arbiter elegantiarium” al discursului civic de la noi , este unul din putinii intelectualii adevarati si cu constiinta morala care au contribuit poate cel mai mult la refacerea spatiului moral al societatii romanesti distrus de comunism si de 25 de ani de tranzitie dementa.
    Prin scoala pe care a creat-o si prin modestia sa incredibila – semnul marilor personalitati – a reusit sa valideze in mod tacit si in dezbaterile publice de la noi , un sistem de valori care se opune constructelor utilizate in manipularile si dezinformarile din mass-media.
    Aceasta personalitate unica nu a vrut sa fie cunoscuta in spatiul real pentru ca a dorit sa actioneze acolo unde actiunea este incontestabila si irevocabila, respectiv in lumea platonica a ideilor care poate oricand influenta lumea reala , dar nu poate fi cucerita de nici o armata din lume.
    Rezultatul a fost acela ca un singur om, si numai prin forta ideilor si eruditiei sale , a invins de fapt sistemul reusind sa ofere in numai cativa ani ceea ce statul roman, societatea civila de la noi si universitatile noastre , nu au reusit in 25 de ani , respectiv un sistem de valori coerent pentru o normalitate democratica , civica , sociala si europeana. Dintre sutele de autori de pe Contributors.ro este singurul care a avut o asemenea acceptare , recunoastere si validare de asemenea anvergura .
    Comunitatea Politeia ar avea si dreptul , si datoria morala sa fondeze o asociatie legala si sa instituie un premiu care sa duca mai departe acest spirit unic in societatea civila romaneasca.
    Pentru comunitatea intelectuala si spatiul civic romanesc , seniorul Theophyle a fost , este, si va ramane un arbiter elegantiarum si unul din cei mai importanti fondatori ai adevaratei societati civile de la noi .

  14. O pierdere masivă, greu de aproximat… A fost un excelent cititor și chirurg de evenimente, a arătat în tot ce scria o expertiză netrucată, o politețe a dialogului și o seriozitate cum rar întîlnești pe aceste meleaguri.

    Vaya con Dios, Theophyle…

  15. Trecerea in eternitate a D-lui Ion Herescu (Theophyle) reprezinta o incomensurabila pierdere pentru comunitatea virtuala.
    Nu poate fi pus sub niciun dubiu patriotismul sau si extraordinara capacitate de analiza istorica si geopolitica. Nu l-am cunoscut, insa retin atat din articolele sale, cat si din comentarii, ca ii repugnau, in mod nediscriminat, orice forma de violenta, totalitarism si tiranofilie. Veritabil profet geopolitic si militar, nu pot sa uit teama sa (daca nu chiar groaza) determinata de posibila aparitie a unui neo-feudalism (ev mediu redux).
    Sincere condoleante D-nei Despina Munteanu, familiei si apropiatilor sai!

  16. Nu credeam ca poti regreta atat de mult disparitia unor oameni pe care nu i-ai intalnit niciodata, cu care nu ai vorbit niciodata, carora nu le-ai vazut chipul, al caror nume real nici nu il cunosteai, dar a caror prezenta o credeai eterna, sigura si stabila ca un reper. Plecarea lui Theophyle este cutremuratoare si devastatatoare pentru comunitatea noastra. Prin forta ideilor si claritatea analizelor lui, ne-a imbogatit. Pierdem astfel vocea cea mai puternica si consacrata a analizei de politica internationala din spatiul blogosferei romanesti.
    Multumiri, Theophyle, pentru atat de generoasele analize si comentarii pe care ni le-ai oferit! Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

    Valentin Naumescu

  17. O veste care m-a intristat, L-am citit si l-am admirat chiar daca am facut-o in tacere. O mare, o uriasa peirdere pentru multi din noi ! Condoleante familiei ! Odihneaca-se in pace !

  18. Nu l-am cunoscut și, spre rușinea mea, nici nu l-am citit pînă acum. Dar am recuperat zilele acestea citind retrospectiv tot ce am putut găsi. Nu știu cum să explic mai bine, dar am avut senzația că mi-am recuperat patriotismul. Dacă un om, un român, a putut să scrie atît de limpede, de constant și de corect, asumîndu-și, elegant și inteligent, întotdeauna, propria viziune politică, etică, morală asupra lucrurilor (fără pretenția aceea periculoasă și ipocrită de imparțialitate care bîntuie presa românească), atunci poate că nu e totul pierdut. Iar reacțiile a sute de cititori demonstrează că efortul acestui admirabil comentator a fost util, benefic, a deschis minți, a limpezit situații. Îmi imaginez cît de greu trebuie să-i fi fost, lui și familiei, să continue, să scrie în fiecare zi, în atmosfera din România care numai la asemenea altruism nu te impinge și unde satisfacțiile sînt minime și în general necuantificabile. În timp ce în presa românească toți neaveniții sînt plătiți gros, acest om a stat și a scris într-un blog, neavînd probabil alte beneficii decît satisfacția unor comentarii inteligente. Cred că tot ce putem face în acest moment trist e să încercăm să internalizăm modelul pe care ni l-a oferit și mai ales optimismul care se degajă din simplul fapt că a scris atît de mult și atît de constant, optimismul de a fi crezut că România merită tot acest incredibil și discret efort. Poate o editură se va oferi să publice un volum cu articolele sale, cred că ar fi cel mai bun mod de a-i onora memoria.

  19. Nu credeam ca pot regreta atat de mult disparitia unui om pe care nu l-am intalnit niciodata, cu care nu am vorbit direct niciodata, caruia nu i-am vazut chipul, al carui nume real nici nu il cunosteam, dar a carui prezenta o credeam eterna, sigura si stabila ca un reper.

    Odihneste-te in pace Teophyle!

    (multumesc domnule Naumescu pentru cuvinte).

  20. Mi-ar fi plăcut să citesc aprecieri referitoare la Theophyle pe vremea când acesta ne delecta cu articolele sale bine structurate aici pe Contributors, intra în dialog cu noi și ne oferea cu răbdare detalii și explicații. Nu l-am cunoscut pe distinsul domn, îmi pare sincer rău ce s-a întâmplat. Condoleanțe familiei.

  21. O veste cu adevarat trista! I-am citit totdeauna cu plăcere analizele lucide si bine informate, eram extrem de curios cine este omul din spatele pseudonimului, dar n-as fi vrut sa aflu astfel! :( Dumnezeu sa-l ierte si condoleante familiei!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro