Home » Fără categorie » Citesti:

De ce decizia Curții deschide “Cutia Pandorei”?

Florin Liga august 3, 2012 Fără categorie
5 comentarii 1,941 Vizualizari

Mai mult sau mai puțin obiective, hotărârile Curții Constituționale trebuiesc acceptate fie că ne plac sau nu. Cât e de simplu să trăiești cu o decizie care poate conduce la anarhism, se va vedea înainte și după 12 septembrie, însă indiferent de ce parte a baricadei s-au aflat, cei mai mulți dintre cetățenii României au sperat într-o finalitate a crizei în care ne aflăm de-o bucată de vreme.

Înțeleg și apreciez efortul CCR de a ieși din blocajul in care se află încă de miercuri, când sub presiunea “autocontestatiilor” decizia a fost amânată pentru joi si apoi pană pe data de 12 septembrie. Votul strâns de 5-4 a făcut practic imposibilă validarea sau invalidarea referendumului în condițiile în care cvorumul era de cel puțin 6-3. În cele ce urmeaza îmi propun să analizez la rece decizia Curții Constituționale nu dintr-o perspectivă partinică,  ci mai degrabă izvorâtă din libertatea de a gândi, și din demnitatea de a ridica privirea chiar în condițiile în care suntem luați de proști și tratați ca atare de actuali guvernanți.

Mă limitez să identific șapte motive pentru care admiterea contestația USL în vederea actualizării listelor de alegători (“Cutia Pandorei”), este extrem de pericoloasa pentru România.

1.   Actualizările nu rezolvă problema unor eventuale fraude, ci doar stabilește înlocuirea unor votanți (cei decedați) cu alții noi (cei care între timp au împlinit 18 ani). Așa cum ministrul de Interne anunța pe 29 Iulie, cu 30 minute înainte de închiderea cabinelor de vot, că numărul celor suspectați de fraudă nu este în măsură să altereze rezultatele finale, în același mod actualizările listelor de votanți nu sunt în măsură să altereze rezultatele referemdumului. Și atunci cui servește această actualizare? Vom trăi și vom vedea, însă în niciun caz românilor sau vreunei cauze nobile.

2.   În situația în care referendumul va fi considerat NUL din cauza neconcordanței numărului de votanți, nimeni nu poate garanta că alegerile locale din iunie, unde s-au folosit aceleași cifre, nu vor fi contestate și eventual anulate pentru același motiv. Dacă, potrivit analiștilor, pierderile la nivel național generate de această criză se ridica la peste 5 miliarde de euro, nu este greu să estimăm că o repetare a alegerilor locale ar putea umfla bine această cifră. Și să nu uităm că suntem doar la câteva luni de alegerile parlamentare.  Odată testată această ”gaselnita” se va putea transforma într-o “metoda de rezerva” și contestarea numărului de alegători va fi uzată de orice partid politic care va constata că rezultatul alegerilor nu-i este favorabil. Nu este exclus că același USL, în cazul unui scor mic la alegerile din toamnă, să se folosească de același truc pentru a încerca întoarcerea rezultatelor.

3.   Responsabilitatea de actualizare a numărului de alegători pe listele electorale aparține în exclusivitate Guvernului și Ministerului de Interne.  Conform legii (dac-o mai fi cineva interesat), actualizarea se face de către primari în termen de 5 zile de la anunțarea datei referendumului. Acum, această responsabilitate este aruncată nedrept asupra Curții Constituționale și implicit asupra întregii țări. Dacă într-adevăr ar fi existat neconcordanțe, responsabilitatea pentru această situație trebuia asumată prin demisia ministrului de Interne, precum și a primarilor care nu și-au făcut treaba. De asemenea responsabilitatea ar trebui să fie asumată și de Parlament, care în dorința de a-l demite cât mai repede pe Traian Băsescu s-a grăbit cu data referendumului și nu în ultimul rând responsabilitatea aparține și celui mai “curat guvern” care s-a lăudat, inclusive la Brussels, că a organizat “exemplar” referendumul (ocupându-se doar de detaliile pentru fraudare). E ca și cum după ce a pierdut finala, echipa învinsă  contestă scorul pentru că a folosit echipamentul albastru în locul celui galben.

4.   Criza politică este direct proporțională cu criza economică. Ni s-a oferit ocazia să fim deștepți și să învățam din experiența altora cum să evităm un colaps economic, însă noi ne-am încăpățânat să experimentăm pe pielea noastră care sunt rezultatele iresponsabilității. Ne-am mândrit că nu suntem în pielea Greciei, dar mă tem că după toate semnalele pe care primim de la experții în domeniu, în 40 de zile ne vom împotmoli în așa hal încât va fi extrem de dificil să ne mai putem reveni. Cine știe dacă toată această poveste nu este vreo strategie de a “rascumpara” România pe nimic, după ce a fost împinsă în insolventă în același fel cum s-a procedat și cu Insititutul de Cercetări Alimentare?

5. Prin extinderea crizei până pe 12 Septembrie, poziția Curții Constituționale transmite o percepție greșită a situației în care se găsește România. Cei mai mulți dintre cei 20 de milioane (sau câți ori mai fi) de cetățeni români,  fără a avea șansa unei analize obiective despre situația curenta, ar putea înțelege că doar anumite lucruri sunt importante în această țara. Că de exemplu, CCR n-a avut nevoie decât de 24 de ore să avizeze suspendarea președintelui în parlament, însă Guvernul are nevoie de 40 de zile pentru a număra “mortii” care au votat la referendum. Nu e important plagiatul, sau că primi trei oameni în stat au fost maziliți sau că leul se devalorizează în fiecare zi, ci este mult mai important ca Antonescu să-și continue campania electorală de la Cotroceni, prin aparițiile aproape zilnice pe sticla TVR-ului, insituție care respectă “echilibrul” bunului simț. Nu e important că la referendum s-a furat ca-n codru, însă sunt extrem de importante emanatiile lui Eugen Nicolaescu și profetiile lui Dan Șova, când “este obosit”. Nu este important ce spune o întreagă Europă, ci este important ce spune “grajdanul” Ministerului de Interne care peste noapte s-a trezit că nu mai crede în datele furnizate cu o zi înainte de însuși ministrul de Interne.

6.   Admiterea de noi reguli într-un proces de validare a unui referendum deja cosumat, încurajează insitututiile statului și deopotrivă orice cetățean al României la înțelegerea că schimbarea regulilor și regulamentelor în timpul jocului, și după bunul plac, este “in regula”. Ba mai mult cine n-a reușit mare lucru în timpul partidei, poate s-o facă și după încheierea  meciului. De fapt în plan politic, orice joc fără reguli bine stabilite în prealabil, consfințește instaurarea anarhiei.  Ce nimeni nu ne spune și nimeni nu ne prea face conștienți, este că ne luptăm unii împotrivă altora că niște proști și cei care doresc menținerea aceastei stări nu sunt rușii și “agenturili straine”, ci sunt aici, mișună printre noi, frecanadu-și mâinile de bucurie c-au ajuns la putere cu orice preț. Și-au văzut visul cu ochii. Un vis din care se vor trezi și vor constata prea târziu că viitorul este ireversibil.

7.   Această acțiune demonstrează clar că problema cu care țara se confruntă nu este Traian Băsescu. După încheierea referendumului, președintele ales și suspendat, a înnoit cea de-a treia ofertă de a demisiona în shimbul punerii în practică a rezultatului referendumului din 2009 privind parlament unicameral cu 300 de membrii, plus modificarea constituției. Cât mai repede se aplicau condițiile la fel de repede președintele ar fi acționat pentru deblocarea situației. În contextul creat, USL nu mai contenește cerând demisia predesintelui, lucru care nu se poate întâmplă decât după reluarea funcției și intoarcea acestui la Cotroceni. Prin blocarea lui Traian Băsescu pentru următoarele 40 zile în poziția de președinte suspendat, nu se urmărește dorința de a scăpa de “dictator”, ci mai degrabă blocarea funcționării statului de drept în afara parametrilor normali.

Sunt curios cam cât va mai dura până vom vedea primele inițiative responsabile din partea celor care au acceptat să “mâne” această națiune, și au jurat pentru integritatea lor fie ca sunt miniștri, secretari de stat, sau parlamentari. Demisia unora dintre ei , precum si demiterea altora va fi extrem de apreciată de popor. Va fi un semnal că lucrurile încă se mai pot restabili în România. Chestia că Băsescu e vinovat pentru ce se întâmplă în țara asta e deja frecție la picior de lemn. Că parcă ar fi fost responsabilitatea presedintelui României să actualizeze listele de alegători. Astăzi românii nu mai au nevoie de “capul lui Motoc”, ci de pâine și de-o mână întinsă. Nu de inflație, ci de-un loc de muncă. Nu de ură, ci de-un zâmbet. Aude cineva?

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "5 comments" on this Article:

  1. FlorinL spune:

    Motivul 8: Acceptand santajul USL, ii va fi foarte greu Curtii Constitutionale sa-si refaca un minim de incredere necesar pentru a conduce restabilirea democratiei in Romania

  2. bobby spune:

    Trecand peste numeroasele “fallacies” si evidentul “special pleading” (scuzati romgleza, dar, din pacate, singurele cursuri solide de logica le-am facut in afara tarii, asa ca nu am in acest moment capacitatea de a adapta succint cele doua concepte la limba romana), garanteaza cineva ca domnul presedinte care a promis ca-si va da demisia in 5 minute se va tine de promisiune in cazul modificarii Constitutiei? Intr-adevar, demersul USL este destul de departe de a fi o procedura perfect etica, dar cu siguranta este un demers pragmatic. Cum la fel de pragmatic, dar non-etic, a fost indemnul la boicot al domnului presedinte suspendat. Astfel, tentativa de a identifica una dintre parti drept superioara etic celeilalte nu se poate realiza decat incalcand grosolan logica.

    Din discutiile cu persoanele cunoscute, am inteles ca acest sit adera la un anumit set de valori (neo)conservatoare, deci nu contest parti-pris-ul in favoarea factiunii care cel putin declarativ se pozitioneaza pe aceleasi meterze ideologice. Ceea ce ma deranjeaza insa este lipsa de respect pentru dezbaterea bazate pe rationamente logice, reci. Daca articolele ar dezvolta argumentatii pe baze solide, chiar nu m-ar deranja daca s-ar incheia cu “delenda est USL,” spre a-si manifesta aderenta la o anumita factiune a spectrului politic romanesc.

    • Florin Liga Florin Liga spune:

      Bobby,
      Faptul ca presedintele a initiat trei ocazii propunand o demisie conditionata este cel mai puternic argument ca este interesat intr-o solutie de deblocare a prezentei situatii. De asemenea, cred ca legal poate exista o forma prin care ambele parti sa fie responsabile pentru promisiunile facute.
      Cat despre continutul articolelor, va invit sa scrieit un articol plin de respect si bazat pe argumente logice. Diversitatea opiniiilor si dezbaterea lor nu ne poate conduce decat la progres.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Florin Liga


Florin Liga

Florin Liga locuieste in Statele Unite din 1994. A studiat Teologia pana la nivelul de Master of Divinity obtinut in anul 2002. A lucrat atat ca Pastor, cat si in domeniul Administ... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)