joi, martie 28, 2024

Despre adevărurile Revoluției

Comunicatul emis în cursul zilei de luni de Parchetul General, comunicat referitor la o seamă de fapte petrecute în România între 16 și 22 decembrie 1989 și câteva zile după aceea a produs o oarecare emoție în rândul acelei părți a populației încă preocupată de descoperirea adevărului Revoluției.
În fapt, comunicatul vine să confirme multe bănuieli care circulau demult în spațiul public, bănuieli referitoare la ceea ce jurnalistul Nestor Ratesh numea într-o carte “revoluția încâlcită”.
Devine din ce în ce mai limpede că revolta populară a fost anticipată, “dublată”, preluată, instrumentalizată de un grup de complotiști care s-au manifestat ca atare chiar și înainte de mitingul fatal din dimineața zilei de 21 decembrie, dar și în timpul fugii familiei Ceaușescu și a fidelilor ei de pe acoperișul Comitetului Central în miezul zilei următoare. Ca și în ceea ce s-a întâmplat după, până la execuția cuplului dictatorial pe 25 decembrie 1989.
Practic, grupul acesta de complotiști – numele cele mai cunoscute fiind Ion Iliescu, Silviu Brucan, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu- a preluat puterea prezentându-se drept “emanații Revoluției”, asumându-și rolul de lideri care au venit, vezi Doamne!, mesianic, să acopere pretinsul vid de putere creat odată cu fuga clanului Ceaușescu.
Comunicatul Parchetului emis luni arată că multe probe converg în a susține faptul că nu a existat nici un fel de vid de putere, ci, dimpotrivă. Este cum nu se poate mai limpede că ceea ce s-a întâmplat în 22 decembrie după ora 12 a fost o imensă făcătură menită să confere legitimitate emanaților. A fost practic planificată și pusă minuțios în practică o succesiune de fapte încurcate, o confuzie de pe urma căreia au profitat cinic complotiștii spre a-și dobândi legitimitatea. Manifestată acut în jurul TVR și cu sprijinul unor angajați ai acesteia care, din câte se pare, au îndeplinit sarcini precise, la Muzeul de Artă, la Metrou, în Piața Romană și în zona Bibliotecii Naționale.
Același comunicat face referire și la faptul că în acești 28 de ani care au trecut de la Revoluție numeroase probe ar fi fost distruse, alterate, astfel încât mai-mai că nu ni se spune că ar trebui nutrim un optimism moderat în legătură cu posibilitatea aflării adevărului integral despre Revoluție și cu trimiterea în judecată a celor care, spre a-și consolida poziția, au trimis la moarte cu bună știință cel puțin 1000 de oameni.
Lectura cărții lui Ștefan Frumușanu Cine mi-a ucis fiul? (Editura Humanitas, București, 2015) ne oferă, între altele, o dezolantă imagine asupra mizeriei, a complicităților criminale dintre reprezentanții puterii feseniste –Iliescu, Roman, Rodica Stănoiu – și cei plantați de aceștia în fruntea justiției între 1992 și 2005 cu misiunea clară de a ascunde adevărul despre mineriade. E vorba despre foștii procurori generali sau generali adjuncți ai României Mihai Ulpiu Curechianu, Vasile Manea Drăgulin, Mircea Criste, Joița Tănase, Samuila Joarză și, desigur, despre subordonații lor.
Asaltul împotriva justiției pus la cale și desăvârșit în Parlamentul României chiar în aceste zile în care se atacă grav fundamentele Statului democratic de troica PSD-ALDE-UDMR va reîntoarce, mai mult ca sigur, instituții cheie precum Parchetul, CSM-ul, Inspecția judiciară la condiția de subordonare politică avută până în 2005. Iar cum PSD-ul de astăzi este intim legat de lanțul de minciuni, de falsuri, de crime comise de puterea fesenistă îndată după 22 decembrie 1989, ora 12, slabă nădejde că vom afla într-un orizont previzibil adevărul despre Revoluția din 1989. PSD, ALDE, UDMR veghează la propagarea pe mai departe a minciunii.


Text publicat concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

11 COMENTARII

  1. Eu văd, și nu sunt singurul, după cum se poate observa, că declarația procurorilor cu privire la evenimentele din 1989 tocmai în această perioadă reprezintă o reacție [de apărare] la atacul politicului asupra Justiției. Cei care au subminat puterea comunistă-ceaușistă înainte de 1989 (și bine au făcut, dar ar fi trebuit să-și asume asta, la fel ca dl Brucan) au fost persoane din rândul al doilea al PCR și al Securității, care au preluat conducerea țării la Revoluție și au rămas acolo, formând kleptocrația de astăzi.

    Contestatarii declarațiilor procurorilor sunt de mai multe categorii. Unii sunt cei vinovați într-un fel sau altul de moartea atâtor oameni în cursul evenimentelor (în mare parte evitabilă) și care se tem de consecințele amintite de CEDO. Printre ei, făuritorii kleptocrației (inclusiv membrii aparatului de susținere a acesteia) și beneficiarii politici. Alții sunt fie deținători de certificate, fie au diverse alte forme de beneficii materiale pe care le-ar vedea amenințate în cazul dezvăluirii adevărului. Șamd.

    Pentru participanții la evenimente lucrurile erau clare încă din 22 decembrie 1989. Pe 21 seara am fost la Intercontinental iar cartușele mi-au zburat pe lângă cap. Probabil nimeni nu era sigur că regimul va fi doborât la fel ca în statele vecine, dar se spera. O opoziție sângeroasă din partea Puterii era previzibilă. Opinia celor puțini din stradă era că doar ieșirea muncitorilor din marile întreprinderi ar reuși să schimbe situația. Doar că la „spargerea” mitingului din 21 cei mai mulți s-au speriat și-au fugit acasă. Au rămas doar câțiva și timișorenii. În 22 dimineață eram în zona Gării de Nord. Muncitorii de pe platforma industrială Grivița erau în marș, organizați de aparatul (consistent) al PCR din întreprinderi…Componența CFSN a confirmat că Securitatea și Partidul au fost cei care au schimbat regimul ceaușist cu un „comunism cu față umană”. Peste câteva luni avea să vină mineriada…

  2. Bun, știm acum oficial că trupa asta de magistrați a mătrășit dosarele, la fel cum alții de aceeași teapă au dat NUP-uri și au închis dosare grele făcîndu-i scăpați pe mulți politicieni care azi zbiară despre reformă, democrație și justiție. Ce au pățit onorabilii și stimabilii care au ars dosare, au distrus sau falsificat probe, au închis sau tărăgănat dosarele zeci de ani, etc.? N-au pățit nimic, sînt bine-mersi și toacă pensii cu cinci cifre pentru care s-au luptat ieșind în stradă la grevă cu toții (nu ca acum), pentru că justiția e independentă, liberă, minunată, iar noi trebuie să nu ne amestecăm în treburile ei sau să comentăm ceva fiindcă o denigrăm și atentăm la statul de drept. Avem voie doar să o iubim și să-i dăm bani cu sacu’, de problemele astea nasoale se ocupă doar ea și și le rezolvă singură. Am văzut cum, afacerea asta cu dosarele revoluției m-a lămurit cît de demnă de respect este doamna asta care o face pe oarba și are sabia pe mînă. Dacă taie pe cineva din greșeală sau îi face scăpați pe infractori zice ”ups, sorry!” și iși vede de treabă, supărată și țîfnoasă că lumea nu o iubește pe cît crede ea că ar trebui. Noroc că vine leafa sau pensia și cînd numără purcoiul de banii îi mai trece paraponu’.

  3. De fapt, marea teama legata de justitie a PSD -ului asta este: Dosarul Revolutiei. Ramane de vazut daca societatea romaneasca este suficient de matura incat sa asimileze corect concluziile din dosar… sau prefera sa se complaca (ca si pana acum) in linistea lui „violeaza-ma discret si minte-ma frumos!”…

  4. Era mai bine sa fi „orchestrat” rusii toata aceasta lovitura de stat… Este si mai dureros cand afli ca, de fapt, totul a fost pus la cale de un grup de securisti si comunisti „made in Romania”.
    Totul pare pus in scena de catre cel mai mai mare psihopat. Acum mai multi ani, un rus m-a intrebat: „dar de ce l-ati omorat pe Ceausescu? Si noi am avut un regim odios dar nu ne-am omorat presedintele. Si , cine a tras in voi la Revolutie?” I-am raspuns: niste „turisti” rusi. Se uita lung la mine si nu prea intelegea… Acum aflam ca de fapt au fost ai nostri ca brazii cei care l-au executat pe Ceausescu si au omorat oamenii in strada. Repet, mai erau rusii/KGB/GRU etc… stiam una si buna.

  5. ” Veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi „, a spus Iisus acum 2000 de ani.
    O buna parte dintre Romani stim astazi adevarul despre banda de hoti si mincinosi care conduce astazi tara si SINTEM LIBERI sa ii lasam mai departe cu buna stiinta sa isi desavirseasca distrugerea.
    Citi vor trebui sa simpta pe piela lor si sa realizezeca distrug viitorulcopiilor lor, ca sa se purceda odata la darimarea acestor cursuri ale comunismuui dela putere in Romania ?
    Cind va fierbe iarasi mamaliga valaha ?
    Cind se va ajunge sa nu se mai plateasca salariile si pensiile ?
    Cind Transilvania si Banatul se vor desparti de Romania ?
    Cind Rusia va crea Moldova Mare, dela Nistru la Carpati ?

  6. Exista cateva teorii conspirationiste de care auzim de ani buni sau chiar de decenii – asasinarea lui Kennedy, moartea printesei Diana, incalzirea globala, atentatele din 9/11, criza refugiatilor, Soros, etc. Intre acestea se afla si una care ne intereseaza direct – revolutia din 89 a fost de fapt o lovitura de stat . Nici una dintre aceste teorii nu a fost confirmata si demonstrata oficial. Parchetul Militar ne comunica nici mai mult nici mai putin decat ca are dovada uneia dintre acestei teorii !
    Cand faci o asemenea afirmatie trebuie sa ai probe incontestabile – inregistrari, stenograme, martori credibili – care certifica faptul ca cei ajunsi atunci la conducere au dat ordine clare – cu subiect si predicat – de genul : « ucideti », «organizati diversiuni », «lansati zvonuri false », « chemati trupele sovietice » , etc. Daca nu exista asemenea probe, ar insemna ca Parchetul Militar vorbeste vorbe, ceea ce ar fi regretabil. Sper sa aflam in sfarsit adevarul limpede despre Revolutie si nu sa ne alegem iar cu un roman politist, de care s-au scris sute din 1990 incoace. Nu speculatii, nu presupuneri, nu interpretari cusute cu ata alba, ci PROBE. Probe clare si evidente ca s-au dat asemenea ordine, cu scopul legitimarii si consolidarii puterii politice a celor care tocmai si-o insusisera.
    Si – daca nu cerem prea mult – sa aflam clar si cine a tras INAINTE de 1989, pentru ca suntem satui de « dezvaluiri » care disculpa ba Armata, ba Securitatea.

    • Nu va grabiti asa de tare, ca va pierdeti suflul… :) Procurorii nu sunt politicieni, ca sa faca afirmatii gratuite. Vom vedea si probele, unele dintre ele proaspat declasificate…

  7. Am o nedumerire.

    Pentru a-i pedepsi pe cei pomeniti in articol ca si pa altii care vor rezulta in urma cercetarilor si dupa o sentinta data de un trbunal cum se va proceda?

    Am in vedere ca multi din ei sunt magistrati (procurori si judecatori) si/sau oameni politici sau din alte „organe de forta” si dupa cate stiu – s-ar putea sa ma insel – si au imunitate (independenta justitiei, decizii politice etc.).pentru actiunile lor (fapte, decizii).

    Nu cumva legile existente la acea vreme sau astazi ii apara ?

    Cred ca este o dilema intemeiata si as fi incantat daca ar fi publicata si clarificata.

    Multumesc.

  8. Eh…
    Ion Iliescu este publicat in Romania Literara prin 1986 (cred) cu un text perestroikist (Nicolae Manolescu?, Gogu Radulescu?), Time Magazine il mentioneaza pe Iliescu drept urmasul cel mai probabil dupa inlocuirea lui Ceausescu, prin 1987 Iliescu lanseaza in intalniri cu activul de partid (din ISPE) aranjate de cadre DIE acoperite, atacuri virulente impotriva cuplului Ceausescu, Brucan este liber sa mearga in State si la Moscova si sa vorbeasca la Europa Libera despre aranjamentele anti Ceausescu, Liviu Turcu ‘ramane’ la ordin in vest unde prin declaratiile sale ranforseaza (reinforces) convingerile occidentale despre Iliescu-viitorul lider al Romaniei, Silvian Ionescu ‘fuge’ ( :) ) din unitatea CIE din Banu Manta, cuprins de elan revolutionar, pentru a intra (la ordin?) in CC. Restul sunt technicalities.

  9. … si am uitat poate cea mai importanta sursa de raspunsuri despre ceea ce urma sa vina: Ioan Petru Culianu, Pergamentul diafan, publicata in toamna lui ’89 !.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro