Home » Fără categorie » Citesti:

Dincolo de “nunta secolului”: Despre Monarhie

Dragos Paul Aligica mai 1, 2011 Fără categorie
29 comentarii 6,542 Vizualizari

Evenimentele epocale de la Londra de saptamana trecuta au scos din letargie constiinta globala in moduri profunde si au generat un nou interes pentru urmatoarele patru teme majore:  palariute nostime, nunti (scenariu, regie, protocol), casa regala britanica si ideea monarhica, in general.  Gratioasele si gentilele colege de la sectiunea “Smart Woman” (aici) au analizat cu multa atentie si dedicatie primele trei teme si avem convingerea ca dezbaterea generata de comentariile lor va continua si in viitor sa aduca noi si importante lamuriri asupra problematicii in cauza. Ne ramane in sarcina tema reziduala.  Sa  folsim deci valul de interes si chiar entuziasm pro-monarhic ca  pretext pentru a  aborda detasat si la rece problema alternativei la republica. O tema mereu prezenta in fundalul  dezbaterii publice de la noi.

Despre sistemul monarhic

E mai bine sa ai o monarhie decat o republica? Ca oameni practici, primul nostru raspuns e tot o intrebare: Cat costa? Sa zicem ca vrem sa ne luam una. Cam cat ne-ar costa? CADI publica zilele acestea o analiza numita “Costul statului” (vezi aici si  aici). Putem folosi reperele de acolo si adauga diferite estimari ale costurilor intretinerii unei familii domnitoare extinse, cu curte, pompa, domenii regale si un numar de privilegii. Putem compara costurile acestea cu alte costuri ale statului si guvernarii. Putem privi comparativ la alte state guvernate de monarhii sau alte sisteme. E un exercitiu util pe care fiecare ar trebui sa-l faca independent de orice prejudecati sau preferinte politice.

Putem spune insa ca nu costul e cel ce conteza. Sigur, vazut in sine, costul suplimentar al extinderii in regim de lux a statului asistential catre o retea de familii, extindere ca are loc in urma unui contract social de prestari de servicii semnat cu un membru al acestei familii, este evident. (Vorbim aici in calitate de cetateni ce trebuie sa plateasca pana la urma serviciile regale de guvernare, nu de teoreticieni ai dreptului divin sau ai metafizicii politologice).

In replica, se poate zice insa ca ceea ce conteza nu este costul in sine ci raportul cost-beneficiu. Monarhia aduce costuri suplimentare fata de republica dar are si beneficii. Iar aceste beneficii nu sunt toate cuantificabile monetar.  De exemplu buna guvernare. Sau mentinerea unor traditii nationale. Sau impunerea unor standarde sociale. Sau formarea unui punct focal pentru elita nationala. Toate pot fi contabilizate ca mari beneficii aduse de un sistem monarhic.

Discutia insa nu se opreste aici. In reactie la cele de mai sus, cineva ar observa imediat ca aceeasi logica se aplica si costurilor. Sunt multe costuri nemonetare ce trebuie avute in vedere.  De ce o societate nu ar putea mentine niste standarde sociale sau crea o elita si fara ajutorul unei familii anume? Sau prin rotatia unor familii? Asta in cazul ca factorul conjugal-matrimonial este atat de important pentru societatea in cauza. Nu cumva ideea de a pune in centrul sistemului meritocratic national niste oameni ce in afara de accidentul biologico-biografic de a se naste intr-o familie “speciala” si al unui training atitudinal-comportamental special, nu au nici un alt merit, este un pic bizara? Si de ce ar fi mai putin costisitoare aceasta formula decat alte formule?!

In plus, ar mai spune acelasi sceptic, pe ce ne bazam cand spunem ca monarhia e o garantie a unei mai bune guvernari? Nu cumva pe evidente empirice selective? Lasand la o parte chestiunile de principiu, baza de date generata de istorie sustine cu greu teza  superioritatii guvernarii monarhice. Evidenta este cel mult ambigua.

Despre evaluari si criterii

Sunt economisti ce incearca sa argumenteze superioritatea principiului monarhic folosind modelul “banditului stationar” al lui Mancur Olson sau modele inrudite ce folosesc rata preferintelor de timp ca sa dezvolte argument similar. In linii mari asta se traduce astfel:  Un presedinte si camarilla sa sunt motivati de faptul ca stau la putere doar un numar predeterminat de ani si astfel jumulesc contribuabilii repede si intens. Un rege si camarilla sa o fac mai tacticos si pe termen lung, deci mai cu retinere si cap, pentru ca nu sunt fortati de ciclul electoral. Nu vor sa omoare gasca de jumulit pentru ca moare tot la ei in brate, nu la presedintele urmator. Avantaj: rege!.

Personal nu am gasit aceste teorii convingatoare. Cineva poate insa sa le gaseasca. Problema  cu ideea in sine e totusi mai adanca: Trecand peste faptul ca “jumulirea” contribuabilului este facuta in principal, atat in republici cat si monarhii consitutionale, de parlamentele alese democratic ce redistribuie de la un grup social la altul, aceste teze reduc toata teoria guvernarii la un sistem de preferinte si motivatii ale unor indivizi de la varful sistemului si uita cu totul de sistemul  institutional real, de competitia politica si sociala, de contraponderile incrucisate ale institutiilor statului, de “checks and balances” etc. Pe scurt, simplifica nepermis.

Lasand insa aceasta disputa la o parte, sa concluzionam ca toata chestiunea “monarhie vs. republica” e greu de rezolvat la nivel principial sau general. Sa acceptam ca nu putem spune in abstracto ca una e mai buna ca alta.  Ramane deschisa calea analizei fiecarui caz in parte, romanesc, englezesc, bulgaresc etc., contextual si … subiectiv.

Vorbind deci de subiectivism sa fim expliciti privind partipriurile autorului de fata. Acesta, ani de zile coleg la George Mason University al profesorului  Gordon Tullock (teoretician al institutiilor autocratiei, despotismului si  absolutismului) a invatat destule de la el ca sa nu aiba retineri in a considera si evalua fara prejudecata orice sistem, in masura in care satisface anumite criterii de eficienta economica si politica. Deci desi ma identific profund cu clasa de mijloc si ceea ce in engleza se numeste “commoners”, desi sunt profund pro-mertiocratie, avand un respect imens pentru cei ce se ridica de jos in ciuda adversitatilor sociale si economice si desi am o retinere instinctiva fata de ierarhiile sociale ce nu sunt bazate in autoritate tehnica, epistemica sau construite prin competitie libera, cred ca sunt totusi profesionalmente pregatit sa privesc deschis problema monarhiei. Si cum din cele de mai sus rezulta ca nu o putem privi in abstracto, sa aruncam o privire la situatia noastra, romaneasca, ca punct de plecare pentru o conversatie la obiect.

Despre cazul Romaniei

Este formula monarhica o formula preferabila pentru Romania de azi? Ce argumente pot fi aduse in acest sens? Sa repetam: Ce argumente pot fi aduse nu la nivel principial ci la nivelul concret, al cazului nostru? Sa articulam mai jos un argument lasand cititorii sa formuleze altele sau sa-l critice pe cel adus aici, in sperata ca va fi o discutie interesanta.

Cred ca singurul argument serios cu care pot veni sustinatorii restauratiei este cel al eficientei guvernarii, al bunei guvernari: “Renuntati la alegerea regulata a sefului statului, la rotatia la putere a unor grupuri de interese, reveniti la loteria ereditatii dinastice si la grupul din jurul familiei regale. Suna paradoxal dar e varianta optima. Istoria si actuala performata a Casei Regale este dovada si garantia ca prin familia regala si zestrea ei genetica si de retele sociale, veti avea asigurata buna guvernare in perpetuitate.”

Nu cred ca exista alt argument rational cu care pot veni sustinatorii. In niciun caz nu cred ca au tractiune daca vin cu abstractiuni de drept sau economie constitutionala si example de cazuri de “bune monarhii” alese cu grija din gramada cu exemple amestecate. Pledoaria monarhismului azi, in Romania, este o pledoarie a competentei. Dovedite si dovedibile. Atat.  Romania nu e in pragul anarhiei sau colapsului, situatie in care orice forma de guvernare ar fi mai buna ca nimic. Nu. Orice potentiala discutie in Romania  despre monarhie este, place sau nu,  una despre competentele reale si dovedibile in materie de politica si guvernare ale Casei Regale si ale grupului din jurul ei.

Asadar ar fi doua directii in care putem cauta dovezi pentru a dovedi aceasta competenta: istoria si evolutiile prezente.

Istorie moderna si recenta

In aceasta privinta, consultarea istoriei noastre nationale este, in cel mai bun caz, ambivalenta. In cel mai rau caz, nu e foarte incurajatoare. Dupa doi regi cu adevarat remarcabili a urmat… dezastrul. Este adevarat ca performata celor doi a coincis cu o perioada in care clasa politica insasi, in intregul sau, a fost stelara. Iar dezastrul numit Carol II s-a suprapus pe o perioada in care Romania a avut o clasa politica execrabila. In ciuda mitologiei cu privire la “interbelic”, faptele vorbesc: generatiile Romaniei Mici au dat Romania Mare si inceputul modernizarii, europenizarii si industrializarii tarii. Generatia politica interbelica… e neclar ce a facut. Cert e ca actuala clasa politica, asta de dupa 1989, asa hulita cum e, poate sa spuna ca a introdus Romania in NATO si UE, ca a pastrat hotarele Romaniei intregi, ca s-a luptat de la egal la egal cu Rusia in Basarabia, ca nu a colapsat economia nationala niciodata sub ea, si ca nu au facut din asasinat si nationalism isteric-misticoidal arme de lupta politica si de guvernare.  In fine, una peste alta, vorbind despre regele Carol II, omul e greu de adus ca dovada de competenta in discutia noastra, indiferent ce credem despre clasa politica cu care a fost contemporan.

Ce putem spune despre performata recenta, post 1989, a Casei Regale si grupului asociat ei? Nu putem vorbi de guvernare dar putem vorbi de strategia sa politica. Strategie din care putem deduce cate ceva. Iar aici nu mai avem comentarii, nu avem decat intrebari:

Istoria a dat acestora o sansa unica de a actiona decisiv ca o forta politica legitima incepand cu 1989. Cum a fost posibil ca fereastra de oportunitate deschisa in 1990 sa se inchida fara sa initieze nimic? Fara a face ceva care fie sa o speculeze, fie sa o mentina macar intredeschisa? De ce nu au facut nimic concret in plan organizational imediat dupa decembrie 1989? Cum au putut lasa anul 1990 sa treaca fara nici o initiativa politica majora? Cum au putut sa lase sute de mii de simpatizanti si potential simpatizanti nemobilizati intr-o constructie politica?

Cum e posibil ca, mai apoi, sa poti scoate un million de oameni in strada intr-o vizita memorabila si  intr-o demonstratie de forta  fara precedent istoric si apoi sa nu stii ce sa faci cu aceasta energie politica pe care tocmai ai trezit-o la viata? Cum e posibil sa ai o adevarata miscare nationala sub potential control si sa nu  faci niciun efort ca sa o organizezi si sa preiei conducerea de facto? Cum e posibil ca sa nu poti face, nu un partid pro-monarhist din sustinatorii tai dar nici macar un grup de influenta la nivel national?! Vorbim totusi de un numar care la mijlocul anilor ‘90 batea probabil spre un million de potentiali votanti din toata tara… Oameni care au sperat si asteptat si asteptat…

In loc de concluzii

Intrebarile de mai sus nu sunt irelevante. Sunt intrebari ce vizeaza nemijlocit argumentul competentei politice. Si sunt intrebari pe care mii si zeci de mii de sustinatori ai monarhiei sau ai Casei Regale si le-au pus si le pun in continuare… Are cineva raspuns la aceste intrebari? Are cineva argumente mai bune decat cele aduse mai sus relativ la tema restaurarii monarhiei in Romania? Stim, nu e o tema actuala. Sa incheiam totusi cu o observatie interesanta:

Cineva, undeva, poate observa ca multi romani spun prin sondaje ca vor “ceva nou”.  Si ca Alba ca Zapada este, intr-adevar, un personaj de poveste cu regi, printese, printi si castele… Ideea de alternativa care sa transceanda actualul aranjament constitutional a fost si ramane mereu in aer. Toate cele de mai sus, plus observatia ca evenimentul de la Londra a generat multa simpatie pentru ideea monarhica, pot inspira multe intiative, mai mult sau mai putin realiste. Altfel spus, intr-adevar, azi discutia noastra nu este pe o tema actuala. Dar inactualitatea poate fi doar provizorie.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "29 comments" on this Article:

  1. Emil spune:

    Interesantă tema de dezbatere domnule Algica. Dumneavoastră sunteţi, după cum observ, adeptul principiilor fondatoare americane. Sintagma “servicii regale de guvernare” are, cumva, în ea, ironia acelui consilier al presedintelui Roosevelt din perioada când se cimenta alianţa din WW II, Dan nu mai ştiu cum, (un self-made man, plecat de jos, care în tinereţe îşi platise studiile lucrând la o spălătorie). Puţin contrariat de înşiruirea de acronime adăugate la finalul numelui gomoşilor parlamentari şi generali britanici (KG, FRS, VC, etc) s-a prezentat şi el Daniel Xxl, DDLM. La întrebarea unuia dintre ei ce înseamnă DDLM, tipul a răspuns “Dan, Dan, the lavatory man”. Nu ştiu dacă este reală sau apocrifă, scriu din memorie dar parcă în memiriile lui Eisenhower am citit asta.
    Mitul lipseşte din toate astea, nevoia maselor de a crede în ceva, de a avea un simbol, un liant. Miturile au în ele ceva profund religios, şi dacă le luam această credinţă, se vor arunca în braţele primei utopii cu pretenţii de religie (superbe analizele domnului Tismăneanu despre comunism). Sau ale primului Mesia. Felicitări pentru deschiderea subiectului.

  2. victor L spune:

    Interesant, tentant pentru discutii, dar sint republican convins.
    Casa regala s-a decredibilizat (daca ar fi sa aduc in amintire doar candidatura actorului Duda la presedintia Romaniei).
    ( Oare iRealitatea si Anatemele cum se vor comporta pe timpuri de regalitate?)

    • damian spune:

      Casa Regala nu sa decredibilizat pentru ca Principesa Margareta sa maritat cu Duda. Casatoria cu un “commoner” a devenit o chestiune foarte intalnita la familiile regale din Europa (in Spania, Suedia, Danemarca, UK, etc.). De altfel Printul William sa casatorit cu urmasa de miner. Daca nul vreti pe Duda, nul luati. Principesa Margareta nu are copii, iar in caz ca ar putea sa ajunga pe tron se pot pune niste conditionalitati.
      Referitor la un punct din articol, cel despre lipsa de actiune a Casei Regale, cred ca este in statura unui Rege sa aiba o anumita tinuta. Nu se poate ca un Rege sa devina revolutionar. Mobilizarea maselor ar fi trebuit facuta de altii nu de Rege. Ati fi vrut o situatie ca in Bulgaria, unde fostul rege devine Prim-ministru? (model de altfel elogiat de Vadim Tudor)
      Societatea romaneasca nu este foarte matura politic, si aproape instinctiv are un atasament aparte fata de liderii providentiali. Monarhia constitutionala ar putea oferi un suport acestor energii protejand astfel democratia. Spun ca societatea romaneasaca nu e suficient de matura, dar uitativa la Marea Britanie. Cea mai matura tara din lume din punct de vedere socio-politic si tot are monarhie. Problemele societatii romanesti vin din interior, nu din exterior. Sar fi democratizat si modernizat Romnaia fara presiune din exterior? Democratiile din Vest cum de exista de sine statatoare? In opinia mea democartia si stabilitatea democartica sunt dependente de o maturitate socio-politica. Pana si in Franta se manifesta autoritarism sub Sarkozy. Asa ca nu cred ca modelul francez este cel de urmat pentru Romania. De asemenea intr-o discutie despre democratie: Este democratia compatibila cu Islamul? Societatile din acea pare a lumii se manifesta foare religios, comportament ce aduce aminte de perioada medievala in europa. In concluzie as avea un raspuns pentru cei care sunt nemultumiti de situatia din Romania: elitele politice sunt o emanatie a poporului (stiu ca suna a iliescu, dar scuzati! pasivitate), asa ca daca vreti sa contribuiti in vreun fel la schimbare puneti mana si lecturati poporul.
      PS:scuzati stilul imformal si greselile de ortografie…lene

  3. Beitriu spune:

    Buna seara,
    nu cred ca pot sa fiu persoana care ar putea sa ofere raspunsuri sau solutii legate de viabilitatea unei (re-)constructii monarhice in Romania. Pot doar sa incerc sa ofer niste (posibile) raspunsuri intrebarilor din ultima parte a textuului: daca familia regala nu a reusit sa creeze “o constructie politica” monarhista s-ar putea ca acest lucru sa se datoreze si insasi ideii de a fi a unei institutii regale, dincolo de miscari/partide politice. Deci fara a putea fi acuzata ulterior de indatorare fata de partidul/miscarea ce a promovat revenirea monarhiei in Romania. Acesta ar putea, repet, ar putea sa fie motivul unei neimplicari a casei regale in miscarile politice din Romania. Pe de alta parte, tipul acesta de intrebari denota ori o uitare a conditiilor discursului politic din anii ’90, cand regele era asociat cuu comunistii, legionarii, mosierii, drogurile si puteti sa mai adaugati orice alte lucruri cu conotatii negative. Si vorbesc de acel discurs politic transmis pe aproape toate canalele de comunicatie din Romania (TVR, marea majoritate a presei scrise – cred ca in afara de Romania Libera si ulterior Cotidianul nu mai era un alt cotidian care sa “tina partea” opozitie in primii ani dupa ’90), discurs care determina si alegerile succesive ale lui Ion Iliescu cu 85% si 66% in 1990 si 1992. In aceste conditii cred ca e un pic cam ipocrit modul in care puneti problema pentru anii post ’89.
    In ce priveste perioada interbelica, cred ca ar fi mai potrivita o lectura mult mai atenta a ceea ce numiti “nationalism isteric-misticoidal” (in ce masura este definitoriu pentru anii 30, in ce masura doar anii 30 sunt perioada interbelica, cate asasinate politice au loc in perioada de democratie parlamentara) si o comparatie cu contextul european (va sugerez sa vedeti cazurile Frantei, Germaniei de dinainte de 1933, Spaniei si Italiei ca sa aveti cazul a doua democratii si doua dictaturi din peisajul european).
    Nu vreau sa spun ca un sistem monarhic ar mai fi ceva potrivit pt Romania. Dar vreau sa spun ca, cel putin in opinia mea, modul in care puneti problema, comparatiile pe care le faceti si jocul acesta fals al deductiilor nu este unul potrivit. Sunt mult prea multi oameni care cunosc istorie doar din presa contemporana, asa cum o scrieti si Dvs. si care in felul acesta sunt mult prea usor derutati, ca sa folosesc un termen politicos. Multumesc!

  4. mmm spune:

    palarii, nunti, tumbe….
    aaa …. despre care din categorii e articolul??

  5. tibicarom spune:

    <Dle D.P.Aligica, abordarea acestei teme pe criterii si preferinte institutionale sub aspectul statistic-economic-financiar creaza de la inceput o atmosfera nepotrivita de bursa a valorilor de tip Dow Jones sau CAC-Paris.. Intâmplator m-am ocupat de o perioada a domniei regelui,Mihai I in contextul domniei sale intermitente de 10 ani 1927-1930 si 1940-1947 ( Romania in al 2lea razboi mondial, Buc 2001. ed.Saeculum).In toata literatura consultata privind aceasta perioada dramatica nu am gasit nici un text care sa foloseasca aceste criterii pentru evaluarea rolului regelui Mihai in influentarea evenimentelor respective, ci doar ilustrarea principiului respectat de toate monarhiile constitutionale din lume, demne de aceasta definitie, anume: le roi régit mais ne gouverne pas – prescris de toti doctrinariii regalitatii franceze si engleze si aplicate si de celelalte case domnitoare. Nu regele isi stabileste drepturile si apanajele, ci parlamentul, iar Constitutia tarii le ingradeste in ramurile executivului si judiciarului de ex: gratierea condamnatilor si conferirea ordinelor si decoratiilor,iar statutul casei regale reglementeaza strict comportamentul si obligatiiile membrilor familiei sale. Pana azi familiile presedintilor de republica s-au ferit de asemenea restrictii. In 1993 întelegerea si aprecierea acestui respect al regelui pentru legile tarii pe timpul domniei sale s-a aratat de catre milionul de cetateni ai Capitalei, care au ridicat pe brate masina in care se afla familia regala, cu toata opunerea fortelor raului in cap cu presedintele-general KGB Iliescu si guvernul sau .Insa.când republica Romaniei afiseaza stema regala fara coroana si confera decoratii infiintate de monarhie, ca Steaua Romaniei iar presedintii fosti membri ai PCR isi instaleaza bateriile de sprituri in fosta manastire Cotroceni, transformata pe timpul celor trei regine Elisabeta , Maria si Elena in giuvaer al artei populare românesti, ridicolul si aberantul situatiei atinge nivelul celor mai reusite farse baroce gen Le roi s'amuse sau Figaro. Adagiul nostru popular: omul sfinteste locul ramâne singurul criteriu aplicabil tutror categoriilor omenesti inclusiv institutiei regalitatii – nu monarhice, caci monarhii au fost atât dictaturile nazista si fascista, cât si hanatele tataresti, faraonii si cacicii azteci sau cei de pe insula Pastelui, simple expresii ale reunirii puterilor statului într-o mâna si consfintite cu pseudo mistica divina revarsata peste capul incoronat..

  6. elena spune:

    Ar fi fain să clarificăm unii termeni folosiţi ad nauseam când e vorba de monarhie.

    “traditii”

    Care ar fi alea? Zacusca şi bulionul de toamnă, prăjiturile făcute în casă? Ţuica de la cazanul din curte? Sau furtul miresei? Pur şi simplu nu pot să-mi imaginez care ar fi acele tradiţii “protejate” de regalitate.

    “stabilitate”
    Nu şi nu. Numai să nu rămânem în starea asta. Păi România nu de stabilitate are nevoie, ci de schimbări drastice şi rapide în n-şpe domenii.

    Bineînţeles, discuţia e pur teoretică. Nu cred că Hohenzollernii mai au vreo şansă aici.
    Nu că românii nu ar tânji după un voievod. Dar vor un voievod în sensul de autocrat dur, nu de monarh de decor.

  7. DanS spune:

    Poate ca exact asta ar fi solutia: un autocrat care sa puna ordine si disciplina in haosul prezent si sa readuca in prim-plan principiile de moralitate pe care le-am pierdut de la instaurarea comunistilor cat si sa redefineasca statul plecand de la o fundatie solida si moralmente viabila.

    “Democratia” romaneasca cu valente de spectacol perpetuu de prost gust (paine si circ pentru prostime ca sa se distreze si sa nu ridice capul) nu prea poate sa emane un lider mesianic salvator iar toata agitatia politica de tip browninan nu are nici o sansa se se transforme intr-o miscare cu grad inalt de coeziune directionata inspre vindecarea plagilor sistemice, asa de la sine, fara un element de coagulare.

    Daca ar fi sa caracterizez modul cum se misca Romania dpdv organizare cu scopul de a aduce o stare economica si sociala de mai bine, jur ca seamana perfect cu secventa (de altfel comica pana la lacrimi) a societatii pasarilor Dodo din filmul Ice Age.

  8. Pelerinul spune:

    In secole de istorie documentata Monarhia pura si-a aratat limitele. Monarhia constitutionala inca mai lupta. Republicile se zbat si ele sa demonstreze ca au un cuvant de spus.
    Mai binele este dusmanul binelui, se spune. Dorinta de mai mult a conglomeratului corporatist care domina economia mondiala a intrat in coliziune cu realitatea penuriei resurselor. In tot acest timp factorul uman a fost privit strict ca o alta resursa iar evolutia acestei resurse a fost tratata strict din punctul de vedere al “eficientei tehnologice”.
    Statele au devenit doar un mijloc pe care corporatiile il folosesc pentru a tine sub control masele in cursul acestui proces global de stoarcere a resurselor planetei pentru a hrani monstrul numit “crestere continua”.
    Discutia despre monarhie sau republica isi pierde complet relevanta in perspectiva unui esec in asigurarea mijloacelor de existenta a civilizatiei umane.
    Intr-un mediu ipotetic in care statul si-a pierdut complet autoritatea pentru ca nu mai are sub control resursele materiale deoarece acestea sunt gestionate de grupuri autocrate sustinute de grupari paramilitare nu se intrevede alt sistem de guvernare decat dictatura clanului al carui sef are – vremelnic – increderea pretorienilor. Insa Istoria a consemna deja esecul acestui sistem.
    Meritocratia trebuie sa intre in scena imediat pentru a-si recupera arma suprema pe care a creat-o dar nu a stiut sa o si pastreze in beneficiul democratiei: Stiinta si Tehnologia.
    Aceasta teribila arma trebuie folosita pentru stoparea balansului periculos pe marginea prapastiei dintre a fi si a nu fi Civilizatia Umana.

  9. vlad spune:

    imaginea monarhiei in Romania e complet decredibilizata din cauza comportamentului lui Radu Duda. Ca un actor foarte prost ,el a intrat intr-un rol principal fara sa inteleaga ca toata lumea asteapta de la el sa faca figuratie si daca e capabil de ceva sa traga sfori DISCRET pe la spate.
    Ce avem insa?
    candidati la presedentie din partea Casei Regale…???
    teoreticieni ai monarhiei rasariti din culisele unui teatru mult prea ieftin..
    printese care nu apuca sa rosteasca nici 2 cuvinte
    acoliti care mai de care mai penibili
    prost gust si tzopenie…
    regi de mahala…
    nu avem cum sa fim mindri de asa urmasi ai lui Carol I

  10. silvia spune:

    Chestiunea esentiala este aceea ca, in cazul monarhiilor, istoria lor a fost neintrerupta si s-a identificat tot timpul cu evolutia si istoria popoarelor respective. Deaceea, monarhia este un simbol al identitatii nationale. In cazul Romaniei, nenorocirea adusa de intelegerea de la Yalta, a fost aceea a distrugerii parcursului istoric cu consecinta distrugerii claselor sociale si a modelelor identitare.In momentul de fata, desi traim intr-un stat democratic, nu traim intr-o societate bazata pe meritocratie.
    Este tentant exercitiul de imaginatie, dar trebuie sa ramanem realisti.
    Marturisesc insa ca am avut un sentiment de admiratie plina de compasiune pentru poporul japonez care a dat un exemplu de solidaritate si onoare, dupa cum am avut un sentiment de admiratie pentru modelul de solidaritate si loialitate oferit de poporul englez. Cert , este vorba de natiuni care demonstreaza constiinta unei identitati la care monarhia are propria sa contributie. Cum vom face noi romanii sa trecem de la starea de populatie la cea de natiune?

    • Cristean spune:

      Silvia, total de acord cu povestea cu Yalta. Am fost vanduti ca o cireada de vite sau un pogon de parloaga pe nimic. Pe nimic la propriu. Ni s-a distrus cam tot ce era elita. Les nuveaux riches de dupa revolutie, urmasi de nomenclaturisti de multe ori la propriu, nu prea au ce sa ne invete bun, ca nici ei nu stiu, fac si ei experimente pe noi cum au facut cei de dinainte. Singurul reformator adevarat al Romaniei a fost si ramane Carol I. Din pacate, asa cum spune si autorul, urmasii nu s-au ridicat la inaltimea lui si era sa-l pierdem si pe el, cand ne-am tradat intelegerile cu aliatii nostri ca sa-i scapam pe ardeleni de unguri, ca sa ne poata injura acum peste tot in romaneste. Noroc ca a murit. Dar sa nu uitam ca el n-a fost tocmai un democrat, ci a condus tara cu o mana de fier. Numea si schimba guverne cum credea de cuviinta.

      On topic: un monarh ar fi OK, dar nu din familia lui Mihai. N-avem de ce. N-avem pe cine, iar el n-a stiut ce sa faca atunci cand a fost rege.Poate unul dintr-o dinastie si dintr-o tara cu traditie democratica adevarata, sa avem ce invata de la el. Altfel, nu. Si oricum, ce democratie e atunci cand platesti pe cineva sa stea pe tron pentru simplul fapt ca s-a nascut? Altfel, mai bine reinvatam democratia din nou mai de capul nostru, mai fortati de UE sau de americani. Macar asa, chiar daca ne trebuie destule ture de vot ca sa triem dintre conducatori pana ajungem la cei mai de doamne-ajuta, nu mai trebuie sa facem statui si sa tinem in spate tot un fel de conducator pe viata, pana la urma. E pariul nostru, crucea noastra, noi trebuie s-o ducem. Daca nu suntem in stare singuri, n-o sa fim in stare nici cu rege. Ca regi ca si Carol nu mai gasim.

  11. dorin valeriu spune:

    O tema interesanta, care e bine sa fie discutata. Si de data aceasta dl. Aligica o face deschis, realist, competent. As mai adauga ceva.
    In primul rand ca in Romania de azi, luand seama la varsta Majestatii Sale, exista si o problema dinastica. Pe care cercurile din jurul Regelui cred ele ca au rezolvat-o prin “revizuirea” Statutului Casei Regale. Este o iluzie, deoarece acest Statut a fost stabilit de catre Rege pe de o parte si Tara,pe de alta si deci nu poate fi modificat unilateral. Nici abandonarea Legii Salice,nici accederea la putere , chiar ca “print consort”, a unui “pamantean” nu pot fi acceptate la noi ! Alti potentiali mostenitori ar putea fi, conform Statutului, fiii Principesei Ileana, descendenti din casa de Habsburg, dar nu prea cred ca ii tenteaza si nu cred ca ardelenii si-ar mai dori Habsburg-i pe tronul Romaniei.
    In al doilea rand, cu tot respectul pentru Majestatea Sa, nu cred ca, (nu acum, evident, ci in urma cu 20 de ani), ar fiavut energia politica, ambitia, “thymosul” daca vreti ,de a accede la conducerea Romaniei. Calitati absolut necesate in atari situatii. Nu-i vorba Otto de Habsburg, care le avea pe toate si a si incercat multe n-a avut succes. Ceea ce denota ca in lumea de azi institutia monarhica, cel putin sub forma de “restauratie” nu are nici o sansa.

  12. Jooo spune:

    damian:
    A nu avea habar unde se folosește “cratima” , nu e scuzabil,cu atât mai puțin varianta “lene”…..

  13. Dacă e să fie monarhie, poate va fi cu altă casă regală. Şi oricum, nu noi ne alegem regele, el ne alege pe noi, dacă ne-o vrea. Părerea mea.

    • Cristina spune:

      El ne vrea, a zis-o si, mai imporant, a demonstrat-o in nenumarate situatii. Problema e ca nu il vrem noi, cel putin nu majoritatea, mai preocupata de mici si bere decat de valori sanatoase.

  14. Denisa spune:

    Cred ca nu mai avem amintiri despre monarhie, iar generatiile recente nu au fost educate in spiritul unui respect pentru anumite valori, pozitii sau proprietati nobiliare. Regele Mihai nu mai este rege asa cum nu a mai fost nici Edward al VIII-lea al Marii Britanii dupa decembrie 1936, indiferent de motiv. Cateva persoane, romani sau casatoriti cu romani, sunt ajutati de presa de dragul exoticului, ca vipurile, sa mai coloreze aristocratic peisajul social – sa nu zicem ca nu avem si noi. In Scotia, in 1822, s-a reinviat o intreaga traditie a regalitatii din romanele lui Walter Scott, o fantezie curata, o caricatura, cum relateaza presa vremii, caci traditia murise.
    La fel a murit si la noi, iar noi am depasit mental etapa chiar daca mai publica vreo printesa o carte de bucate “regala” sau se mai apuca vreun vlastar sa scoata un volum de basme ale copilariei lui cu bona de pe la vreun castel. Nu vad o resuscitare artificiala a monarhiei in Romania, nici cu un parlament, nici in alta formula. Din punctul de vedere al cetatenilor romani activi (eventual platitori de taxe) de astazi, toata lumea are card de identitate cu acelasi format…

  15. Laurentiu spune:

    “Inactualitatea poate fi provizorie”

    Acest titlu in “Adevarul” din 21 aprilie 2011, cred ca este sugestiv, poate macar partial raspunde unor intrebari mai mult sau mai putin puse:

    Alteţa Sa Regală Principesa Margareta a României:„Suntem pregătiţi pentru restaurarea monarhiei“

    http://www.adevarul.ro/actualitate/Alteta_Sa_Regala_Principesa_Margareta_a_Romaniei-Suntem_pregatiti_pentru_restaurarea_monarhiei_0_466153981.html

  16. Laurentiu spune:

    As mai adauga ceva ce m-a impresionat in interviul luat Altetei Sale Margareta, Principesa Romaniei – in ce priveste vocalitatea regelui sau aparenta pasivitate:

    Reporter Adevarul (Laurentiu Ungureanu):”Spuneaţi că, atunci când aţi venit prima dată în ţară, românii vă cereau sprijinul pentru a-şi cunoaşte istoria adevărată. După 21 de an,i discuţiile despre reconcilierea cu trecutul sunt încă actuale. Când şi cum credeţi că vom ieşi din acest derapaj?

    ASR Principesa Margareta: ‘Asta depinde numai de români. Trebuie să ne gândim şi la viitor. Din păcate, mai sunt nişte persoane care au o mentalitate comunistă. Dar va fi un proces natural. Când ei nu vor mai fi, va fi mai uşor pentru tânăra generaţie.

    Reporter Adevarul (L.U): “O aşteptare cinică…”

    ASR Principesa Margareta: “Mai degrabă e realistă. Nu-mi place, dar asta este. Să ştiţi, totuşi, că s-au schimbat multe lucruri faţă de acum 21 de ani. Există peste tot insule de mentalităţi comuniste, dar nu mai este la fel. Poate că nu ne dăm seama. E foarte uşor de vorbit despre asta, pentru că e o scuză să nu mergem mai departe. Trebuie depăşit trecutul acesta, nu eliminat. Există aceste persoane, dar noi trebuie să mergem mai departe. Spre exemplu, eu nu mă uit la televizor pentru că nu mai suport oamenii care discută tot timpul acelaşi lucru. Asta deja nu mai e interesant. E ca un sufleu care se umflă şi se dezumflă. Nu e suficient să criticăm şi să tot criticăm şi să nu facem nimic. Nimeni nu găseşte vreo soluţie. E un „bla-bla”. Spre exemplu, am fost la o manifestare acum aproximativ 10 ani cu Regele. Toţi politicienii erau în faţă şi zâmbeau, iar tatăl meu a stat retras. Atunci, o persoană din mulţime a spus: „Să ştiţi că ne place şi tăcerea Majestăţii Voastre”. Această persoană a înţeles exact.”

  17. Hayden Seek spune:

    “In plus, ar mai spune acelasi sceptic, pe ce ne bazam cand spunem ca monarhia e o garantie a unei mai bune guvernari? Nu cumva pe evidente empirice selective? Lasand la o parte chestiunile de principiu, baza de date generata de istorie sustine cu greu teza superioritatii guvernarii monarhice. Evidenta este cel mult ambigua.”

    Uite paragraful asta m-a pus putin pe ganduri si la munca. Drept pentru care am scotocit putin prin niste statistici (stiu, stiu, honni soit.. ) si iata peste ce am dat: “Indexul de Perceptie al Coruptiei” . Sa fie oare intamplator ca intre primele 12 tari care stau bine la capitolul asta (si nu, a sta “bine” la coruptie nu e tot aia cu a sta bine la agricultura sau la fotbal, ci taman pe dos), sunt 8 monarhii, 2 republici indiscutabile (Elvetia si Finlanda) una discutabila (Noua Zeelanda), si Singapore care practic se guverneaza dupa sistemul britanic (de altfel si-au afirmat independenta prin 1963… doar pentru a mai intra vreme de doi ani intr-o alta monarhie, Malaiezia).
    Cred ca nu e intamplator. Si la fel, nu e intamplator ca, la coada clasamentului, daca eliminam Africa si ne limitam la “lumea civilizata” stau fostele republici sovietice si cele din europa de est. Cu Romania pe un meritoriu (dar nemeritat) loc 69, alaturi de Brazilia, Cuba si Muntenegru, ceva mai bine decat Bulgaria, Grecia si China, dar mai prost decat Ruanda, Ghana si Botswana.
    Ceea ce ma face sa cred ca, indiferent de antipatica persoana a Printului Duda, monarhia ar fi benefica pentru Romania la ora actuala.

    http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_countries_by_Corruption_Perceptions_Index

  18. Emil spune:

    O să fac şi o mică observaţie tehnică, referitor la afirmaţia dvs. despre “costurilor intretinerii unei familii domnitoare extinse, cu curte, pompa, domenii regale si un numar de privilegii”. Domeniile regale cum erau ele denumite în perioada de până la 1947, reprezentau domenii ale statului român, puse la dispoziţia Case regale şi din ale căror venituri se acopereau cheltuielile aceleiaşi Case Regale. Aceste domenii regale NU erau proprietatea privată a regelui “în funcţie” şi nu puteau fi vândute, înstrăinate. E important de reţinut această nuanţă.

  19. Paganel spune:

    Nu este vorba de susţinerea revenirii la monarhie, dar nu pot să nu remarc faptul că, din 30 decembrie 1947, TOŢI conducătorii acestei ţări, fie că s-au numit “preşedintele prezidiului rpr”, “preşedintele prezidiului marii adună(tu)ri naţionale”, “preşedintele consiliului de stat”, “preşedintele rsr” (Ceauşescu – 4 mandate, fără contracandidat, între 1974 şi 1989) ori, după 1989, simplu, “preşedintele României, sunt ILEGITIMI! Aceasta, deoarece nu au consacrarea populară (directă, ori indirectă) a demnităţii în care s-au aflat/se află. Anterior, de la crearea statului modern român (prin Unirea Principatelor), toţi conducătorii ţării au beneficiat, într-o formă sau alta, de acestă legitimitate. Alexandru Ioan I (numele de domnitor al Principatelor Unite – numele oficial al ţării – pe care l-a purtat colonelul Cuza între 1859 şi 1866) a fost ales, întâi de Adunarea Electivă de la Iaşi (5/17 ianuarie), apoi şi de cea de la Bucureşti (24 ianuarie/5 februarie), ambele adunări fiind, de fapt, legislativele celor două ţări româneşti. După abdicarea lui Cuza, când prinţul Carol de Hohenzollern-Siegmaringen era în drum spre ţară, s-a organizat un plebiscit, în care peste 95% din alegători au fost de acord ca principele Carol să devină domnitor. Ulterior, reglementarea succesiunii dinastice a monarhiei române a fost decisă de Parlamentul ţării. Asta, până în decembrie 1947… Atunci, pe ce bază a fost proclamată “republica”? Alţii au făcut plebiscit/referendum spre înlăturarea monarhiei, fie că vorbim de state democratice (Italia, 1946) sau de ţări care, ca şi România, au cunoscut regimul totalitar comunist (Bulgaria, tot în 1946). La noi, sub diverse pretexte, s-a evitat această consultare populară în toţi cei peste 21 de ani de la înlăturarea regimului Ceauşescu. Pe cale de consecinţă directă, ar fi firesc (eu aşa consider) ca Iliescu (3 mandate, sau, mă rog, două şi ceva), Constantinescu şi Băsescu să fie demni continuatori într-ale preşedinţiei ai lui Ceauşescu! De asemenea, mi se pare cel puţin curioasă absenţa, din denumirea oficială a ţării a formei de guvernământ. A se vedea, spre exemplu, textul românesc al Tratatului privind “aderarea Republicii Bulgaria şi a României la Uniunea Europeană”: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2005:157:0011:0027:RO:PDF. La fel de curioase mi se par omiterea dintre “sărbătorile naţionale” a zilei de 30 decembrie (doar nu am “abolit” republica!…), – vezi: http://2011.calendar-bisericesc.ro/randuieli%20bisericesti/sarbatori%20legale%202011.php -, dar şi schimbarea numelui comunei ilfovene 30 decembrie în 1 Decembrie (http://www.cod-postal.info/localitati.php?letter=9&judetID=0)! Totul dă impresia de jenă a celor care ne conduc de a pomeni, fie şi în treacăt “republica”, spre a nu fi, cumva, asociaţi cu “rpr”/”rsr”… Ziua aceasta ar trebui sărbătorită, doar atunci s-a “proclamat republica”!…
    În concluzie, dacă se doreşte o adevărată ruptură cu “republica” proclamată de comunişti, este necesară o consultare populară, care să readucă în legitimitate demnitatea supremă în stat!

  20. eu****** spune:

    Pot sa incerc cateva raspunsuri la intrebarile din text:

    1. de ce nu “s-a percutat” imediat dupa 1990?
    Sa fie lipsa resurselor financiare fara de care deplasarea de la A la B este pur si simplu imposibila? Sa fie o anumita stare de depresie despre care Principesa Margareta o marturiseste despre tatal ei? Sa fie experienta nu prea fericita pe care Cornel Coposu a avut-o cu membrii CFSN-ului in ianuarie 1990? Cred ca a existat o comunicare buna intre CC si Regele Mihai.

    2. de ce nu s-a folosit elanul revederii?
    Pentru ca nu a existat priceperea politica si pentru ca, din nou, este vorba, probabil, de o anumita precaritate financiara. Pare greu de crezut, dar daca este asa?

    3. Am si un scenariu.
    Poate s-a sperat in victoria dlui. Ratiu la Presedintie care ulterior sa fie folosita pentru a declansa o miscare legata de un referendum pe tema monarhiei. Cum dl. Ratiu nu a fost ales, varianta a cazut.

    In concluzie:
    Viata politica este grea si de aceea, daca nu crezi in ea, si nu lupti pentru ceea ce crezi, nici ca iti ies miscarile pe care le doresti.

    Ai nevoie de o mare confidenta in tine si cazul Basescu in 2009 a demonstrat ca poti sa fii la un anumit moment dat singurul care crede in victorie si sa reusesti. Dar cati pot duce acest travaliu? Nu exista un urmas de calibrul domnului Basescu in PDL, sau daca este un altul, nu il cunosc…

    Si mai stiu ca ai nevoie de electorat.
    Schimbarea constitutionala pe care Nastase a incercat-o in 2004 nu a fost reusita si a dovedit ca masa electorala era putin increzatoare in schimbarile pe care le poate induce prin simpla participare la vot. A sosit insa anul 2007/2008 – validarea votul uninominal – si ulterior propunerile validate la referendumul din 2009 care a aratat ca romanii au inteles si folosesc democratia.

    Daca insa cererile validate nu sunt duse la indeplinire de “gastile politice” atunci iarasi masa electorala se intoarce la inertie/moare incet, si cu greu o sa o mai poti dezmorti la urmatorul referendum.

    Nu cred in reintoarcerea monarhiei pentru ca nu exista masa critica, si masa critica are nevoie de exemple concrete. Din contra, Franta de exemplu nu s-a intors la Ludovic, nici Germania la Hohenzollern si cat pe aici sa dispara din sfera monarhiilor Australia…

    Ma astept la o reforma a constitutiei in RO si sper ca functia de PM sa coincida cu cea de Presedinte – s-ar elimina costuri, conflicte si democratia nu ar avea de suferit.

    Oare se va putea reforma cumva constitutia pana in 2012? Asa am fost amenintati!!!
    Daca Da, cum se va face?

    Numai de bine sa auzim!

  21. calicu spune:

    In 2001, dupa ce odiosii au revenit la guvernare, la Chisinau, intr-o noapte, ma rugam la CEL de SUS pentru soarta nefericita a neamului nostru basarabian… si… s-a produs o minune (reveletie)!, exact cum se marturiseste in asemenea cazuri… de undeva din coltul camerei a aparut o lumina, si un glas tare, adanc si calm mi-a spus: “EU NU VA VAD CA POPOR”. Mai departe mi-a soptit ratiunea – “EU VA VAD PE FIECARE IN PARTE” ! Am ramas nedumerit . Cum sa nu ne VADA – ca popor (natiune) ? Si aici vreau sa multumesc autorul pentru subiectul abordat si comentatorilor, ca mi se pare am gasit veriga care mi-a scos nedumerirea ! Cred ca Institutia Regala este Pastorul natiunii. Un fel de sistem imunitar al organismului, un generator al ideilor nationale…

  22. jj spune:

    Cele mai multe raspunsuri, de fiecare data cand se reincalzeste la noi tema monarhiei, privesc fie ideea de ultima solutie (cu toti ceilalti ne-am fript, hai sa incercam si monarhia), uneori cu conotatie paseista (pe vremea monarhiei Romania era un rai, toti ne respectau, eram o forta economica, valorile erau respectate) sau de idealizare automata a tot ce e strain (ne-ar trebui un premier strain, un monarh strain, o conducere straina, care prin definitie este eleganta, corecta, civilizata, altruista si invulnerabila la coruptie), fie nostalgia de a avea iarasi un tatuc, sub forma unui monarh autocrat, cu mana de fier, care sa stapaneasca partidele si sa-si impuna vointa pe termen lung in politicile publice.
    Ambele variante dovedesc un idealism naiv si ciudat pentru niste cetateni care fie au trait epoca lui Carol al II-lea, fie au avut ocazia sa-si schimbe presedintele prin alegeri libere si sa vada ce bine e sa poata face asta. Monarhia e ca la jocul de zaruri: atata vreme cat optiunile de recrutare a conducatorului tarii sunt limitate la o singura familie, te poti alege cu un monarh bun care sa-ti asigure “stabilitatea” zeci de ani, cu unul tembel si avid de putere care sa-ti arunce tara in aer sau cu o nulitate care mananca ani in sir banii de la buget pentru o “reprezentare” simbolica, fara sa poti sa-l schimbi din functie.
    Modelul nostru de republica semiprezidentiala il expune intr-adevar pe presedinte fie la tentatia de a se implica prea puternic in guvernare, fie la pericolul irelevantei din lipsa de atributii legale, dar daca nu ne place un asemenea statut incert, putem opta pentru o republica prezidentiala sau pentru una unde presedintele are un rol mai mult onorific. La fel, daca dorim stabilitate si proiecte care sa dureze mai mult de un mandat, se poate depolitiza administratia si pot fi impuse prin lege sau prin acordurile externe garantii de continuitate a anumitor politici.
    De ce numai un monarh ar putea garanta asta? Sau cum le garanteaza exact un monarh, din moment ce alegeri libere pentru guverne exista in continuare, iar guvernul Cameron face evident altceva decat guvernarile laburiste? Cu atat mai putin le poate garanta un monarh autocrat “mana de fier”, care isi poate schimba cu usurinta ideile in functie de cum bate vantul prin mintea lui.

    Mai exista si genul de papusica zambitoare “deasupra politicii” propusa de cetateanul Duda, ale carei merite se reduc la reprezentarea onorabila in relatiile externe si la un rol ideal de arbitru impartial al conflictelor dintre partide. Duda s-a retras in 2009 inca dinainte de inceperea cursei electorale, ceea ce probeaza ca modelul de lider propus de el n-a prins, chiar daca avea in sine promisiunea revenirii monarhiei, in conditiile in care modelul “monarhic” de presedintie ar fi aratat poporului cat de buna e o asemenea optiune.

    @ Paganel: doua referendumuri asupra constitutiei au avut loc, in 1991 si in 2003. Existenta unei intentii populare majoritare de restaurare a monarhiei ar fi dus fie la un raspuns negativ masiv, fie la miscari de strada de contestare a referendumului, fie la sustinerea ferma de catre macar un partid a restaurarii monarhiei in Romania, evident fiind ca in conditiile in care exista o cerere masiva a societatii pentru o anumita idee, cel putin un partid va adera la ea ca sa castige voturi. Pana acum n-am vazut niciodata decat sustineri gen “daca si cu parca”, de genul lui Crin Antonescu care spune ca se va retrage de la putere daca poporul va dori monarhie, sau de genul unor mici strambe politice despre monarhia ca “solutie”, tinute in rezerva si strecurate de mai toate partidele aflate la putere atunci cand se apropie alegerile.

    • Paganel spune:

      Comuniştii ÎNTÂI l-au obligat pe Rege să abdice şi abia pe urmă au adoptat “Constituţia” lor (a “rpr”). Era corect ca, în 1990 sau 1991, oricum, înainte de votarea legii fundamentale, să fie chiemat poporul să se pronunţe cu privire la forma de guvernământ. Iar despre cele două referendumuri… mai bine să nu mai vorbim: în 1991 i s-a lăsat cetăţeanului doar un interval de două săptămâni ca să studieze textul actului votat de parlament (de parcă românii aveau democraţie de câteva secole, nu de doar doi ani!), iar în 2003 presa a relatat că acel “50 la sută plus unul” a fost “tras” serios “de păr”, deşi s-au acordat două zile spre a ieşi lumea la vot!…

      • elena spune:

        Opţiunea pentru rege sau preşedinte nu necesită studiu aprofundat sau cunoştinţe juridice de specialitate. La fel ar fi ieşit – cred – dacă se lăsau doi ani de cugetare.

        Iar în 2003 a trebuit să se mânărească pentru că nu ieşise suficientă lume la vot. Asta pentru că oamenii sunt dezgustaţi/dezinteresaţi. Dacă s-ar fi pus la vot ceva concret, cu efect imediat de genul “vreţi câini vagabonzi pe stradă sau să-i eutanasiem” partciparea ar fi fost mult mai consistentă.

        În ambele dăţi monarhiştii au putut să facă propagandă, să protesteze, să încerce să convingă. Dar majoritatea covârşitoare a populaţiei pur şi simplu nu e interesată.

    • AFM spune:

      Referenda la care va referiti nu au vizat restauratia monarhiei. De exemplu, cand am fost intrebati daca vrem ca presedintele sa fie ales pt un termen de 5 ani, nu am fost intrebati si daca vrem presedinte. Pana la un referendum explicit despre forma de guvernamant, nu avem cum sa stim ce vor oamenii, facem doar speculatii, in functie de propriile convingeri politice sau… “ereditate”.

  23. Mai sugestiva ar putea fi o prognoza babeasca, daca nu cumva RO si-ar achita mai repede datoria externa sub Prince Harry of Wales decât sub niste presedinti suspendabili.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Dragos Aligica


Dragos Paul Aligica

Dragos Paul Aligica este publicist al Revistei 22, cerceteaza si preda sisteme economice comparate si analiza institutionala la George Mason University si este membru fondator al C... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)