joi, martie 28, 2024

Distrugerea industriei a inceput in anii ’80

Pare că, pe măsură ce ne đepărtăm de vremurile comunismului, numărul nostalgicilor (sau cel puțin zgomotul pe care îl fac) crește în loc să scadă, cum ar cere biologia. Fără să fi studiat economic sau sociologic fenomenul, si, propriu-zis, să fi fost implicat prea mult în industria socialistă (devreme ce am terminat facultatea în ’91) m-am gândit totuși să povestesc experiența mea și cam ce am înțeles din aceasta.

Obișnuim să ne raportăm la anul 1989 ca la un an al schimbării definitive a “macazului”; lucrul acesta este adevărat însă mai degrabă în planul social; Pentru că în economie, la întâi ianuarie 1990 aveam exact aceleași fabrici și uzine ca la întâi decembrie 1989. Mai rău, dacă cumva nu aveam chiar aceeleași persoane la conducerea lor, aveam în cel mai bun caz altele mai bine intenționate dar la fel de puțin pregătite pentru “brava lume nouă”.

Posibil ca cititorii mai tineri decât mine să nu realizeze handicapul uriaș pe care îl reprezenta în 1990 lipsa de informație. Internetul încă nu exista, în 1990 informația era în principal scrisă ( România Liberă și Adevărul tipăreau pe vremea aceea peste un milion de exemplare). Să combinăm această informație cu salariul mediu la acea vreme ( nu mai țin minte cât era, dar știu că multă vreme salariul meu de inginer s-a învârtit pe la aproximativ 60 de dolari, iar o carte tehnică tipărită “afară” costa și atunci pe la 50 de dolari).

Țin minte împrejurările în care am ajuns să aleg lucrarea mea de diplomă: îndrumătorul meu, șef de catedră la “Teoria Modernă a Comunicațiilor” , primise de la fostul șef de catedră, emigrat în SUA ( era o tradiție a catedrei ca periodic șeful să emigreze) un microprocesor care nu se fabrica în “blocul estic”. Profesorul dorea să îl folosească, drept pentru care a oferit această temă, care mi s-a părut interesantă. Problemele au început atunci când am pornit documentarea. Desigur că existau cărți destul de bune pe teme generale, însă în domeniul dispozitivelor  de dezvoltare era imposibil să găsești ceva. Chiar dacă ajunseserăm în ’90, revistele din colecțiile bibliotecilor din București se opreau pe undeva înainte de 1980, mult prea devreme pentru ceea ce îmi trebuia mie. La un moment dat am abandonat căutările și am început să proiectez după cum mi s-a părut că e mai bine. A  ieșit ceva ( mai mult teoretic decât practic) care eventual s-ar fi putut folosi, dar habar nu aveam dacă proiectul meu era mai bun, mai prost sau nu avea nici o legătură cu ceea ce se întâmpla “în lumea reală”.

Am făcut această digresiune pentru că, stând și privind retrospectiv lucrurile în ultimii ani, am realizat că mult hulita “distrugere a industriei” nu a început, așa cum se vorbește acum, în ’90. Ea a început de fapt în anii ’80, prin oprirea bruscă a accesului la informare. Sigur că diversele ramuri ale economiei au resimțit acest lucru diferit; pentru construcția de poduri, a cărei teorie modernă are peste 100 de ani, poate nu a contat la fel de mult ca pentru IT, unde ne aflam exact în momentul de maximă dezvoltare, când tehnologiile se schimbau de la o lună la alta.

Problema informației însă nu era numai cea tehnică. Nu aveam nici informații economice ( și nici oameni care să se priceapă la piață), nu aveam nici informații despre societatea “de afară” suficiente ca, să zicem, cineva cu imaginație să poată sesiza o nișă. Să mai spun că majoritatea întreprinderilor noastre nici nu aveau oameni care să le vândă produsele?

Bineînțeles, în ’90 a venit vremea “descurcăreților”. Dar, privind înapoi, constatăm că majoritatea au fost niște jalnici bișnițari, care s-au mulțumit să facă repede niște bani de un BMW, sugrumând încă de la început vaca de muls.

Cel mai elocvent exemplu de miopie în vremea comuniștilor este faptul că România nu a produs și vândut software. De fapt în epocă software-ul nici nu putea fi vândut pentru că nu era considerat produs; asta deși scolile începuseră să “scoată” suficienți oameni competenți în domeniu, care ar fi putut să o facă, cu resurse necesare minime. Este o industrie care și-a ratat startul, și a demarat destul de greu și după ’90, cănd jocurile se cam făcuseră deja. Iar cei care au venit la putere atunci nu se poate spune ca au ajutat prea mult să se schimbe lucrurile.

Mi se va replica, probabil, că în ’89 nu aveam datorii externe. Însă prețul a fost cel de mai sus; a meritat oare? Practic toată societatea a fost ținută în loc zece ani, pentru a plăti o sumă de bani pe care trei baroni mai răsăriți din zilele noastre o deturnează în vreo doi, și tot mai rămâne de-o pomană  electorală.

Distribuie acest articol

43 COMENTARII

  1. Perfect de acord. Iar in ce priveste baronii, iarasi cea mai mare deturnare e tot din anii 80 – casa poporului ( plus academia ) ,”investitii” facute in timp ce noi plateam datoriile

  2. A prezenta o situatie pentru ca apoi sa trageti concluzii este ca si cum sa gindesti cu voce tare. Romania avea la acel timp milioane de fatete si posibilitati. Multi analizeaza si isi expun punctul de vedere. Se putea fara indoiala sa fie mult mai bine dar se putea si mai rau (vezi Jugoslavia). Pentru ca va stimez d-nule Badici nu priviti inapoi, priviti in jur, trebuie sa curatam tara de gunoaie, sa o facem competitiva.
    Managerii (investitiile) trebuie sprijiniti in proiectele in desfasurare nu sicanati si obstructionati (nu este infrastructura nici pentru Magurele nici pentru Mioveni nici pentru Craiova). Si asta este numai un aspect din milioanele ce nu sunt bune in Romania. Avem nevoie de o clasa politica performanta care sa ia decizii in concordanta cu timpurile care le traim si necesitatile tarii.

    • @ smaranda – quite the opposite, în România ar fi nevoie de mai puține decizii ale clasei politice. MULT mai puține.

      În România s-a păstrat mentalitatea dinainte de 1989, aceea de a aștepta soluții economice din partea decidenților politici. Însă politicienii și funcționarii publici nu sunt antreprenori, nu știu să ia decizii de business, nu e domeniul lor, nu sunt pregătiți pentru așa ceva. Chiar și dacă ar fi bine intenționați, ceea ce de-obicei nu e cazul.

      Deciziile pe care ar trebui realmente să le ia clasa politică sunt foarte puține, iar majoritatea românilor le-ar refuza pur și simplu, atțt de ostilă antreprenoriatului e mentalitatea generală. Doar două exemple: oficial, înființarea unei firme în UK durează 3 ore. La ultima pe care am înființat-o, am primit e-mail-ul de confirmare de la Companies House (echivalentul Registrului Comerțului) după o oră și un sfert. Din acel moment compania exista oficial. Vă imaginați așa ceva în RO? Eu nu. Al doilea exemplu: ”bilanțul” se poate depune în oricare dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene. Vă imaginați așa ceva în RO? Eu nu.

  3. In 1985 “Computer Communications Policy (ICCP) Committee” din cadrul OECD publica studiul “Software: An Emerging Industry’. Scopul principal al acestui studiu era da extinda dezbaterile referitoare la industria software de la comunitatea tehnica catre arena industriei de piata pentru a identifica politici guvernamentale in sprijinul acestei industrii . Studiul recomanda in acest sens cateva directii : investitii in activitatea de cercetare&dezvoltare, training de speialitate, politici de standardizare. Sa acuzi comunismul de miopie ca nu a promovat un business care, la acea vreme, era in stadiul incipient la nivel mondial e cam mult. Daca vreti sa-i injurati pe comunisti aveti motive destule, nu e nevoie sa mai inventati altele.

    • In 1985 deja trecuse primul boom al jocurilor pentru HC ( care au avut adaptări și la noi) ; companii ca Autodesk sau Orcad, ca sa numesc niste softuri binecunoscute, au inceput prin ’82 și ’85. Daca eu, student in anii mici la Politehnică, știam ca softul se vinde, cred ca știa și Partidul :)

      • Cel mai probabil, Partidul nu știa așa ceva. Aripa ”progresistă” a Partidului era formată din oameni ca Ion Iliescu, IT-ul era ultima lor problemă pe vremea aceea. Nu mai existau politrucii analfabeți din anii ’60, însă mai erau în funcție destui dintre cei cu ”facultate muncitorească” și erau de o prostie cruntă. Maică mea proiecta linii de înaltă tensiune de 400 kV la vremea aceea și avea exact un astfel de șef. Era de neconceput folosirea computerelor pentru așa ceva, chiar și într-un asemenea domeniu considerat ”strategic”.

        Aveau un conputer pentru contabilitate, era obligatorie folosirea lui, dar 3 contabili refăceau în fiecare lună totul, fiindcă rezultatele obținute de computer erau destul de departe de realitate. Probabil fiind vorba chiar de probleme de software.

        • Probabil ca mama dv. lucra la ISPE, la sectia ‘Electrica’ sau poate la ‘Statii’. Eu lucram la Centrul de Calcul si va pot spune ca situatia nu era chiar asa. Desigur, nu puteam spera la o dotare IT cum era in State, dar una peste alta, erau multi ingineri, foarte buni profesionisti care faceau CAD in ciuda frustrarilor create, in primul rand, de fiabilitatea extrem de scazuta a infrastructurii IT. Altfel, impreuna cu ICE Felix, ITC, ICI, centrele mari de calcul din tara, nivelul ITulO amintireui din Romania urma trendurile impuse de marii jucatori. Era insa epoca in care geniul Carpatilor ordona scoaterea sistemelor electronice de pe tancuri, iar coana leana interzisese importurile de tehnologie IT, cu exceptia componentelor venite din blocul socialist. Cum sa intri in Razboiul Stelelor cu microprocesoarele rusesti, conectica romaneasca si poloneza, si alte alea numai bune de recuperat metalele pretioase de pe ele dupa 1990, de niste ‘tigani’ occidentali.
          O amintire despre Iliescu: Editura Tehnica publica niste reviste, sa le spunem, numite AMC (Automatica Management! Calculatoare). In lipsa unor documentatii tehnice de la marii producatori, gaseai acolo multe compilari utile ale originalelof, facute de crema cercetatorilor IT din Romania. Pe partea de management, nume odios pentru alde ceasca si compania lui de trogloditi (patrioti, frate!) , se traduceau articole din literatura sovietica ale acad. Ambartumian si al altor economisti sovietici cu carte, umblati prin State, dar atat de naivi in gasirea unor explicatii pentru avansul Vestului: nimeni nu era dispus sa admita ca Estul nu stia sa vanda, nu admitea ca banul face lumea sa se invarta… Solutia gasita era in sfera unor organizari savante gandite de niste oameni care nu vandusera in viata lor un ziar sau un kil de mere… Anyway, in desertul vremii, Iliescu era un vizionar bine intentionat si bineinteles, kaghebist :) :) :)

    • daca n-ai fi […], ti-as povesti cam cum aratau, functionau si ce faceau uzinele lui ceausila voda, idolul matale. Dar nu merita osteneala.

      • Merita osteneala sa ne spuneti cum functionau intreprinderile, dar e pacat sa ne „gratulam” intre noi cu diverse epitete. V-am cenzurat, incercati data viitoare sa nu jigniti pe nimeni.

  4. ma gindesc sa abandonez site ul; erau ceva autori ,dar cititorii contributors nu erau pregatiti ptr ei si au abandonat.
    domnule, m a provocat titlul dvs…”Obișnuim să ne raportăm la anul 1989 ca la un an al schimbării definitive a “macazului”; lucrul acesta este adevărat însă mai degrabă în planul social; nu va suparati, dar cred ca e o mare prostie ce spuneti, ma iertati !
    tocmai planul acela social este hiba ! de la el pornesc toate ! comunistii au incercat o modernizare rapida a acelei societati, dar se pare ca asta necesita secole; ce au reusit, e sa distruga si Ardealul. nu vreau sa ma apuc io sa imi dau cu parerea ca s prea mic .mai ales ca aci am vazut ca incep sa apara patrioti tot mai multi.
    sa stiti ca in Africa folosesc uneori tehnica si tehnologie destul de avansata, si cu toate astea cred ca sint ultimii pe terra in dezvoltare sociala. sa cumperi un produs de inalta tehnologie e una, sa stii sa l fabrici e alta.
    intii au fost imprumuturile cu care s au construit ctitoriili in regat si mastodontii; era inca vremea mindriei tonei de otel pe cap de vaca furajata.dar vai, structura de conducere era toata construita cu valorili comunist patriotice.nu poti cumpara tehnologie din vest si sa pui un primitiv s o foloseasca.dupa revolutia anticeausista a comunistilor, acesti primitivi si au schimbat numele(asta era moda in 90)din director in manajer si au inceput privatizarea averii noastre a tutulor

    • Problema e ca schimbarile sociale nu au putut schimba cursul economiei decat undeva dupa 1996, si atunci cam de nevoie, sub amenintarea falimentului; perioada de pana atunci e una de continuitate, societatile privatizate atunci sunt doar cateva, mai mult de ochii lumii.

      • cred ca nu folosim aceeasi definitie ptr schimbari sociale
        in opinia mea schimbare sociala nu i ceva ce tine de citiva ani, e continua si dureaza
        si io zic ca economia s a schimbat in astia 25ani mai mult ca societatea, schimbarea economica fiind fortata de factori exteriori si parte mai usor de indeplinit

        • Schimbarile sociale au început în ’89 în sensul că oamenii au putut să se exprime, să se asocieze etc. Dar societatea, așa cum era atunci, nu a putut produce nici o opoziție politică puternică la structurile partidului, nici o alternativă economică viabilă, și nici măcar startup-uri de succes. Lucrurile astea s-au petrecut în timp, exact așa cum spuneți, din cauza asta problemele structurale are economiei, deja grave din anii ’80, nu au făcut decât să se agraveze până la momentul în care nu prea s-a mai putut face nimic. „Noua economie” s-a dezvoltat complet separat de cea veche, deși probabil cu un pic de inteligență cele două economii paralele ar fi putut să se sprijine și să se modernizeze împreună. Credeți că toată industria noastră de fiare n-ar fi fost capabilă să facă măcar niște carcase pentru computerele cumpărate din China? ( Si Dell tot cam asta a făcut multă vreme :) )

          • sint convins ca putea ; atita doar ca ptr averea noastra a tutulor erau prea multi stapini
            si atunci cei mai buni fii ai poporului si au insusit o. cum a fost ea apoi folosita se vede azi
            sa nu intelegeti gresit ! revolutionarul cu roling avea in parte dreptate, nu fiare vechi, da depasita
            imi aduc aminte ca naiv fiind, ma intrebam: oare de ce nu fac comunistii o reforma monetara daca tot zic ca au intors din nou armele?hotia si distrugerea nu a inceput in 80 ! dupa ce tara muma a alipit Ardealul, a inceput sa curga mierea prin regat, apoi au fost imprumuturile.in 89 comunistii adunasera averi functie de pozitia fiecaruia.chiar daca totul se chema proprietate de stat, carnetul rosu era un card de club.asta a fost inceputul capitalului in 90.au urmat apoi legile cu specificatie si uite asa poporul nostru a luat calea capitalismului si a democratiei

            • am stat si m am gindit; o fi vorba de distrugere ? ca si io ma las antrenat….
              dvs stiti, dupa razboi cistigatorul ramine cu fata
              dusmanii poporului si minoritatili conlocuitoare au pierdut; originili sanatoase au cistigat
              si apoi a inceput reimpartirea: ca originili doreau sa devina domni cit mai repede si sa nu mai traga la shaiba, este evident azi cu atitia conferentiari de la sate
              s a industrializat o parte a patriei si s a desindustrializat alta, dar nu s a putut tine pasul.poate stiti de ce !?
              cind dinspre vest a venit schimbarea, comunistii au intors armele si au cumparat cit au putut dupa ce valoarea fabricii era adusa cit mai jos prin capusare si furt
              azi se vorbeste de nostalgici; nu sint acei care au fost comunisti ! si ultimul comunist s a aflat la urma cu un apartament pe care l a cumparat la pretul unui frigider. sint mai multi cei mai putin implicati in politica care au ramas sa suporte dezmatul comunistilor capitalisti. comunistii de azi o duc chiar mai bine ca ieri.ca ii zice parlament, da tot asa de bine ii puteti zice Marea Adunare nationala & fii. ca tot asa ii aleasa de popor

          • Domnule Badici, incep sa cred ca va aflati in situatia unui om care a facut o afirmatie intr-un domeniu pe care nu-l cunoaste decat din auzite si, atunci cand i se cer amanunte, nu prea stie ce sa spuna.
            Intr-adevar in 1989-1990 trebuia facut ceva. Ce anume nu ne spuneti concret. Sau mai bine zis ne informati ca mai bine ar fi fost daca… Ceea ce se pare ca nu prea stiti este faptul ca si atunci se foloseau calculatoarele, este adevarat ca nu erau, numeric si din punct de vedere calitativ la cel mai inalt nivel, dar ERAU. Eu imi calculam proiectele cu asa ceva inca din 1980. Dura cateva ore, e adevarat, dar imi scutea munca pe o luna-doua. Erau calculatoare facute in Romania si foloseau programe mai mult piratate. La un moment dat institutul la care lucram a primit 25 de masinute care permiteau executarea a 100 de pasi de programare. Am scris programe pentru ele care imi economiseau o goaza de timp. Apoi au aparut calculatoarele cu jocuri. I-am cumparat fiului meu unul cu care se distra in vreme ce eu am scris programe simplute care din nou mi-au redus timpul efectiv de lucru: intr-o singura zi reuseam sa fac treaba care, manual, mi-ar fi luat mai bine de o luna. Si nu eram singurul care beneficia de asa ceva. Fara indoiala ca eforturile initiale pentru a scrie algoritmele de calcul si a le verifica lua, initial timp, dar in momentul in care am primit primul PC din strainatate un proiect il rezolvam in doua-trei zile.
            V-am scris cele de mai sus nu pentru a ma da mare ci pentru a va face sa intelegeti ca Romania a incercat sa tina pasul cu ceea ce va intereseaza pe Dv, nu eram singurul din tara, am facut treaba cu ce am putut si fara sa obtinem altceva decat un ritm mai normal de lucru,dar FMI-ul, care ne-a obligat practic sa le dam banii inapoi ne-a dus la ceea ce stiti.
            Daca acuzati ca in inanuarie 1990 nu ne-am apucat de reforma economica faceti un lucru absurd. Inainte toate resursele erau gestionate de o singura autoritate si, atunci cand se lua o decizie se si ducea pana la capat. Dupa, „democratizare” a trebuit mai intai sa invatam ce trebuie sa facem si evident ca am orbecait. Cei care ne dadeau sfaturi numai binevoitori si corecti nu au fost. Trebuia aruncat la gunoi tot ce ar fi stat in calea obtinerii de profituri sau avantaje pentru cei care ne voiau drept piata de desfacere. In acelasi timp „intreprinzatorii” nostri au facut ceea ce stiau: au furat, in vreme ce Dv. faceti teorii si visati la ce bine ar fi fost daca…

  5. Domnule Badici- nu era chiar așa. Ca om care și-a susținut lucrarea de diplomă în 1988 – am avut ca surse de documentare INID-ul- unde găseam documentații- ce-i drept- cu un an întârziere (aia era politica instituției- nu autorităților), OSIM-ul – unde au existat permanent brevete din toate statele- plus bibliotecile cum a fost BCU- și ea destul de bine aprovizionată.
    Cât despre soft- v-ați gândit cumva că soft-ul produs în România- la acea dată – era gratis ? Exista Biblioteca Națională de Programe- la ICI- și se producea soft- la nivelul anilor respectivi. Am scris și am dat și eu spre păstrare destul cod- numai că morala epocii spunea că respectivul soft se utilizează cu acces liber.

    • La INID toate colectiile revistelor de electronica se terminau prin ’80. (Posibil ca dvs sa fi fost mai norocos si sa fi „picat” peste vreun domeniu unde se aprobau in mod special) . Am umblat si eu pe vremea respectiva pe la BCU, la BCS, dar fara prea mare succes. Da, stiu ca softul respectiv era gratis dar nu din vreo pornire „open source” avant la lettre ci pentru că nu înțelegeau că așa ceva s-ar putea vinde ( ba am auzit și o motivație pe la economie politică cum ca ar fi contrar materialismului, pentru că nu e material :) ) . Dar nu asta era miza principala a articolului: ca să produci soft pentru piață, trebuie să fii „în piață”; ori noi eram la ani lumină de asta.

      • Sunt curios dacă Fortran-ul care popula calculatoarele din vremea aceea era cu plată. Nici măcar după 1990- la produsele-program sub MS-DOS n-am auzit de vreo licență. Poate că erau alte legi- în mod sigur calculatorul ăla de la CEPECA pe care am rulat primul meu program în Fortran avea tot ce era necesar. Existau inclusiv programe de proiectare asistată de calculator- la liber.
        Ce-i drept în domeniul mecanic (adică acolo unde mi-am dat eu licența) exista ceva mai multă documentație pe piață- totuși nu-mi vine să cred că ICI sau ITC n-aveau documentație adusă la zi…

        • @ Andrei George – fiind standard (începând cu 1966) Fortran nu putea fi cu plată.

          Dar MS-DOS era în mod sigur cu plată, iar eu licențe de MS-DOS n-am văzut decât în Germania. În România găseai peste tot MS-DOS (începând cu 3.0, din experiența personală) însă nu știu să fi existat nicăieri vreo licență.

          • Domnule Harald- bănuiesc că interpretorul de Fortran sau ce o fi fost chestia aia de-mi verifica mie cartelele -și-și avea sediul central la CePeCa- era cumva luat legal- poate cu calculatorul. Oricum, primele 2 calculatoare ”profesionale” cumpărate la noi în institut- niște Samsung-uri PC III- aveau și MS-Dos pre-instalat dat și Windows 3.1.- fără licență și luate direct de la reprezentanță- asta fiind în 1992…

            • @ Andrei George – tocmai am explicat mai sus.

              MS-DOS putea fi luat legal împreună cu calculatorul, dar pentru Fortran nu puteau exista niciun fel de restricții. Exact cum ar fi astăzi Adobe Reader, nu vă întreabă nimeni de unde îl aveți, poate veni preinstalat pe calculatorul luat de la reprezentanță, poate fi luat de pe site de la Adobe, îl puteți avea în colecția personală de CD-uri etc..

  6. Cu tot respectul, realitatea din economia românească de dinainte de 1989 era cu totul alta. De exemplu, scrieţi:”Să mai spun că majoritatea întreprinderilor noastre nici nu aveau oameni care să le vândă produsele?” Vă referiţi la export? Păi de export (că probabil la ăsta vă referiţi) se ocupau fie cei din centralele de profil ale ministerelor, fie cei din întreprinderile specializate, unde s-avem pardon, că dacă nu erau băieţii ăia competenţi, dar şi CAER-ul ce-i drept, nu s-ar fi vândut nimic la cât de proastă era marfa…
    Cât priveşte nivelul tehnologic, de… Când am plecat eu, în mai 1990, din institut, îmi amintesc că am lăsat moştenire pe direcţia mea de activitate, adaptarea unei documentaţii Pipe Machinery de ultimă generaţie. Şi dacă tot aţi adus vorba… Am şi eu propriile mele opinii întru a explica de ce s-a dus ţara de râpă. De exemplu, faptul că în biblioteca tehnică next door, toate publicaţiile de specialitate englezeşti dintre 1958 şi 1975 aveau paginile netăiate. A! Era să uit: tot înainte să plec am lăsat în sertarul biroului două rapoarte: unul de la o entitate, care spunea despre ceva că se poate şi altul de la o altă entitate din acelaşi domeniu, care spunea că se poate, într-adevăr, dar n-ajung rezervele de minereu de fier de pe tot globul pentru atingerea cifrelor de producţie preconizate. A fost mai complicat, deci. :)

    • Ma referam la faptul ca in ’90 nu aveau oameni sa le vanda produsele, pentru că erau pe aceeași structură de dinainte ( înainte nu aveau nevoie). Probabil că aveți dreptate și cu paginile netăiate; totuși când eram studenți era coadă la librăria facultății când apârea o carte nouă de microprocesoare. E adevărat, în fabrici probabil lucrurile nu stăteau la fel; neexistând concurență ( cu excepția concurenței din Occident pe piețele externe) , nu exista nici un motiv real pentru schimbare. Presupun că nici eu, dacă prin absurd aș fi ajuns director la vreuna din „ctitorii” nu m-aș fi apucat să îmi risc cariera pentru vreo inovație, când puteam mult mai ușor să depășesc planul la produsele moștenite de pe vremea lui Malaxa sau cumpărate de la nemți în anii ’60-70 :)

      • Nu fiți așa de sigur. Se făcea treabă și în țările din Est- chiar dacă nu erau așa dotate- dar erau monumente de inventivitate- și dau ca exemplu imprimanta CU CAMă pe care o producea Tg Mureș. Era aproape o imprimantă portabilă la vremea aceea- și capul de imprimare își făcea mișcarea pe o camă- n-am văzut o astfel de soluție în alte părți. Al doilea calculator PC ca fiabilitate- din cele vreo 40 pe care le-am avut din 1990 încoace- a fost Felix PC. Veneau băieții de la IAUC și dădeau cu ciocanul- în hard-disk- de îl îngrozeau pe directorul nostru de-atunci. ”Nu se poate mai încet ?” . Nea Furnică era as în întreținerea PC…Probabil că dacă s-ar fi investit masiv in informatică și pe partea de hard în 1990- azi am fi exportat calculatoare. Morala? În 1990 produceam calculatoare. În 2012- când s-a închis Nokia Jucu- nici măcar 1 șurub din ce era în telefoanele alea nu mai era produs în România…

    • Discutia se poarta mereu ca de la inginer la inginer. In analiza pe care ne straduim sa o facem, ar trebui sa pornim de la realitatea ca in 1990 nu existau in Romania oameni de ataceri, oameni care sa stie sa inmulteasca banul, si asta in confruntare cu cei care stiau sa faca ‘din nastere’ asa ceva.
      Va propun sa va legati centurile si sa fiti gata pentru a vedea ceea ce nu cred ca ati mai citit pana acum: nu cum ne place noua sa credem ca eram sau nu eram, ci asa cum ne vedeau, fara ura si pasiune, ci doar interesati sa vada cum se puteau face bani in Romania, niste capitalisti texani. Veti vedea ca nu Iliescu era pentru ei problema, ba din contra, era solutia. Problema eram eu, dumneavoastra, noi. Asadar, enjoy!

      http://books.google.ro/books?id=Yy4EAAAAMBAJ&pg=PA3&lpg=PA3&dq=%22Howdy%2C+Comrades%21+Let%E2%80%99s+Do+a+Deal%22&source=bl&ots=A4uZjBXxMU&sig=Fs9vvdpb2HoPsxytbsdZwen6DC4&hl=ro&ei=wDwPTbrFO8Sy8QPvu7WEBw&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=5&ved=0CCsQ6AEwBA#v=onepage&q=%22Howdy%2C%20Comrades!%20Let%E2%80%99s%20Do%20a%20Deal%22&f=false

      • Dle. Liviu Petre- greșiți. Evident că erau oameni care se pricepeau la afaceri- în general la companiile de import-export- pentru că acolo se fîăceau afacerile.

        • Dati-mi voie sa nu fiu de acord. Am cunoscut inainte de ´89 securisti din comertul exterior care bineinteles mi se pareau de pe alta lume: stiau sa scrie o factura, puteau pune pe masa o sticla de whisky, cumparau piper din Gabo, vindeau tractoare in Tanzania, ‘procurau’ software strict secret :) de pe prin freeware-uri (am aflat mai tarziu de ele)m mai spuneau si un banc cu aluzii la nicu si leana, … In sistemul ala erau niste supraoameni, le-a mai mers inca vreo 10-15 ani apres, cat a mai fost de dat pe gratis ceva din patrimoniul economic national, odata ce au aparut in piata adevaratele afaceri ale mutinationalelor, nu mai sunt buni de nimic.

  7. Domnule Mihai Badici, industriei romanesti i s-a semnat condamnarea la moarte in clipa in care ceausescu a hotarat sa returneze creditele externe.
    Atunci, absolut toti banii pe care industria ii baga periodic in retehnologizari au fost deturnati inspre plata creditelor.
    Asta ne spune foarte mult despre gradul de analfabetism economic in care se scalda cuplul ceusescu.
    Asa s-a ajuns ca in 90 sa avem un morman de fiare vechi.

  8. Distrugerea industriei este ceva prea general.Fiecare intelege ce vrea. Nu poti sa spui ca s-a distrus industria prin construirea de fabrici, nu? Ca s-au construit aiurea, adevarat. Ca dupa 89 nu au mai avut piata (si prin desfiintarea CAER)Ca functionau la costuri mari, desi salariile erau mici iarasi adevarat. Nu piata a dictat ci planificarea tembela (planificare exista peste tot, si in economia de piata, dar are alte baze). Bun, si piata da rateuri, ciclul economic fiind cat se poate de relevant, prin ultima sa faza. exuberanta irationala, dar se regleaza prin pret, prin falimente, prin reechilibrare naturala. Desigur ajutata acum de politici macroeconomice, dar nu ca substitut. China este cel mai bun exemplu, au inteles ca planificarea comunista duce inevitabil la faliment, ca izolarea inseamna moarte comerciala, economica, ca dezvoltarea este imposibila fara capital si tehnologie de varf, (chiar furata), planificarea centralizata a unei economii intregi este imposibil de realizat chiar avand la dispoztie econometristi de top. Care oricum nu sunt pe toate gardurile.
    Am lucrat si inainte si dupa `89 intr-o fabrica mare, cu mult, mult export. In vest. Aveam si tehnologie chineza (nu a functionat prea mult) si tehnologie din SUA (extrem de fiabila, am incercat sa o copiem, dar nu am reusit la paramentrii doriti). Am fost prin anii 90 in vizita in Germania, in mai multe fabrici , pe profilul nostru, electrotehnic. Nu aveau o tehnologie extraordinara (doar in punctele cheie, vitale), dar erau mult mai bine organizati. Si aveau brand. Noi nu, si a contat extrem de mult. Desi aveam calitate, pretul oferit era mult mai mic. Ei puneau un accent mult mai mare pe vanzare, pe satisfacerea nevoilor clientului. Chiar daca necesitau costuri sau schimbari de tehnologie, ceea ce la noi era o utopie.
    Autorul are dreptatea cumva, a existat un declic, si acela a fost provocat de incapacitatea de plata a datoriilor suverane din anii `80 (in 81 si 86). Coroborata cu diversele crize ale petrolului (cu precadere cea din 73) cu lipsa de productivitate si eficienta a sistemului socialist, cu lipsa de flexibilitate si rapiditate inerente unei planificari de tip sovietic.
    Dezechilibrele de eficienta intre vest si est au crescut, solutia nu putea fi izolarea, „autoutilarea'”sau MTO-urile la norma (a nu e confunda cu „celebrul” MTO care face referire la defictul structural, atunci vorbeam de „masuri tenico-organizatorice”) Industria nu a fost distrusa, dar a devenit din ce in ce mai neperformanta, nu a tinut pasul. Industria fara piata, fara vanzare este zero. In momentul 89, cand am dat cu nasul de piata adevarat am intrat in colaps. Putini erau cei care mai aveau nevoie de produse invechite, realizate la costuri mari.
    Iar innoirea nu se facea de pe o zi pe alta si necesita capitaluri mari. de unde si acel „deceniu pierdut”, in care vanzarea a scazut dramtic, PIB-ul, salariile si pensiile au fost pana prin 2000 pe o panta descendenta.
    Dupa mine dezastrul a inceput odata cu venirea comunistilor, ca am rezistat pana in `89 este o performanta. Realizata cu costuri uriase, atat sociale cat si de oportunitate. De aia sutem in coada clasementelor si acum, recuperam extrem de greu.

    • Recunosc că articolul s-a vrut de la început un pic provocator. Pentru că nu prea s-a discutat subiectul ăsta și lucrurile par încremenite în cele două extreme: „era mai bine înainte” și „un morman de fiare vechi”. Plus „jaful postcomunist”. Sincer, oarecum pe cei care au jefuit ulterior fabricile tind să îi înțeleg: trendul era clar spre faliment, și, vorba lui Dem Rădulescu în skech-ul cu internatul: „ca să nu le fure alții” … le-au furat ei. M-am gândit deci să provoc o discuție mai la obiect pe această temă. Așa că… mulțumesc pentru comentariu!

    • Haideți să nu absolutizăm piața, domnule MirceaM. Ceea ce producea România- cel puțin în domeniul industriei ușoare și alimentare- ar fi fost OK pentru România- inclusiv azi. Producția nu trebuie neapărat să fie ceva să omoare piața internațională- n-am fi capabili de așa ceva și ar fi stupid să ne băgăm la o astfel de competiție- ci ar trebui să fie bună pentru piața română. Dacă cei care ne-au condus nu s-ar fi grăbit ca proasta-n … în 1990- și ar fi trecut gradual la reforme de piață păstrând ceea ce era funcțional – am fi avut astăzi o țară la nivelul Cehiei. Evident că nu era necesară o producție de mii de autocamioane- dar respectiva uzină din Brașov putea fi redusă la un nivel rezonabil- iar doritorii de autocamioane convinși să cumpere de la Brașov, etc.

      • Este dificil să stabilești ce era viabil și ce nu; sigur ca multe produse aveau o calitate buna. Insă cele de calitate s-ar putea să fi costat prea mult, iar cele ieftine să fi fost prea proaste, pentru că trebuie să vorbim și de competitivitate. Este adevărat că debandada din anii ’90 a distorsionat și piața, pentru că achizițiile din sectorul de stat nu s-au făcut cinstit iar în sectorul privat firmele nu aveau „antene”. Cred ca am mai dat exemplul cu viscuiții românești, ieftini și buni, care au dat faliment în timp ce cei turcești au napadit piata, doar pentru că aceștia aveau agenți de distribuție care îi duceau, în cantitatea care trebuia, și la ultimul butic din ultimul sătuc al țării. Stiu că am avut și eu experiențe cu firmele românești care nu acceptau comenzi decât cu camionul ( și nu aveau nici distribuitori de la care să cumperi cu bucata). Piața a funcționat, ea funcționează tot timpul, dar nu contează doar producția, ci tot ansamblul. Ori noi nu aveam tot ansamblul și eram prea „înapoiați” din punct de vedere al cunoștintelor despre piață ca să remontăm handicapul. După cum probabil vă amintiți, cazul turnului Eiffel din Slobozia e o ilustrare destul de elocventă că nivelul culturii în afaceri era cel al serialului Dallas, care și el a fost cumpărat în anii ’70, deci tot zece ani decalaj :)

      • Industria alimentara? Oh, ce repede uitam!
        Va mai aduceti aminte cate sortimente de margarina erau? (Unul).Si ce gust avea? (Nu se putea manca). Sau de sucuri? (Cico, cu gust de spalatura…pepsi era o raritate si se dadea pe sub mana, sau la hotelul partidului) Produse din carne? Pha…
        Dar in industria confectiilor, de ex? Blugii cei de de toate zilele? Cum aratau aia romaesti si cum artau cei „originali”? Tigarile? Carpati „fara” de Tg-Jiu?
        Industria auto? Portierele care vesnic nu se inchideau la Dacie? Platinile musai de rezerva , La fel si capacul delcou. Masinile de spalat automate’ Dupa care plangea piata dar nu se faceau suficiente. La fel si butelia, a ramas celebra zicerea „stai cu ochii ca pe butelie”? Greu deinteles pentru tinerii de azi..de ce sa stai cu ochii pe ea? Cea are asa deosebit, valoros? erau liste de asteptarea la butelii, la telefon, la masini, la TV color, la masini de spalat… Sa mai continui? Piata striga dupa anumite produse …planificarera socialisat, canci.
        Asta este rolul pietei…in orice econimie normala aceste produse ar fi fost „automat’ fabricate de antreprenori, la preturi mai mici si de calitate mai buna. Din aceasat cauza proprietatea privata, piata libera, nu pot fi inlocuite cu nimic. Statul are alt rol, arbitru, reglementare, antimonopol, etc.

        • Presupun că domnul Andrei George se referă, vorbind despre industria alimentară, la acele produse care la noi, din cauză că nu aveam tehnologia să le producem sintetic, încă se mai produceau din produse agricole :)
          Eu am însă și aici un exemplu: celebrul „Brifcor” era o băutură destul de bună ( și nu se prea găsea, ca orice lucru bun) . In ’90, neavând o protecție a brandului, au apărut o grămadă de producători de apă cu sare de lămâie și zahăr cu numele Brifcor. Evident brandul s-a pierdut, victimă sigură în fața”dozatoarelor” . știu că a încercat cineva o revalorizare a brandului acum vreo zece ani, mai cumpăram din când în când, din nostalgie ( nostalgia studentiei, nu a comunismului, sa fie clar) Însă cred ca nu a reușit, era probabil cam mult de pompat în marketing și nici brandul nu era la fel de puternic precum, să zicem, Arctic, care e bine-merci.

          • Au fost si produse bune, indiscutabil. Ma gandesc la sacourile produse la Oradea, la camasile brailene, la hainele de blana de la Orastie, covoarele de la Cisnadie, pantofii Otter de la Banatul sau pantofii de dama marca Guban. etc. Au toate un punct comun: exportul, erau produse care concurau pe piete libere. Unele fiind realizate dupa tiparele exprese ale clientului din vest, care stia trendul, moda.
            Au exisat si produse sub licenta, Arctic fiind foarte bine facut si la noi. Poate de asta a si rezistat.
            Tractoarele, camioanele, fabricate fie sub licenta Fiat, MAN au fost acceptabile la vremea lor. Dar vremea lor a trecut. Nu poti sa fabrici zeci de ani acelasi produs, se uzeaza moral, tehnologia, proiectarea trebuie sa tina pasul. Am lucrat o vreme ca proiectant, daca nu megi la targuri, daca nu sti ce produce concurenta, daca nu ai informatie la zi este practic imposibil sa fii atat de bun, pe neve, incat sa produci ceva si mai bun. In plus nu poti produce totul, nu are rost sa inventezi si tu roata dupa ce altii o folosesc deja. O cumperi de la ei si nu mai pierzi bani si timp.
            P.S. Imi aduc si eu aminte de un suc de portocale, produs undeva in zona Brasovului. Nu stiu daca ear Brifcor sau altceva. Nu se gasea mai deloc in Banat, il cumpram cand mergeam in delegatii in Bucuresti. Duceam tigari sarbesti Superfilter, vegeta si ma intorceam cu ness, votca ruseasca sau cosmetice. Ca sa nu ies in pierdere, diurna nu acoperea nici macar masa de pranz. (nici macar la „impinge tava”).

  9. Vă daţi singur răspunsul la problema nostalgiei:

    „Mi se va replica, probabil, că în ’89 nu aveam datorii externe. Însă prețul a fost cel de mai sus; a meritat oare? Practic toată societatea a fost ținută în loc zece ani, pentru a plăti o sumă de bani pe care trei baroni mai răsăriți din zilele noastre o deturnează în vreo doi, și tot mai rămâne de-o pomană electorală.”

    Păi cu aceşti bani s-a făcut bună parte din industria ulterior distrusă.

  10. 1.Nu stiu, daca titlul se refera la inceputul distrugerii industriei, ori la adevarata si integrala dezintegrare industriala produsa imediat dupa 1989, lucrurile si consecintele fiind diferite.
    Fara indoiala, ca industrializarea comunista era suferinda ,,sistemic – economic” prin cumpararea de licente de fabricatie, constructia de uzine pentru producerea otelului, cimentului, maselor plastic, Daciei, fibrelor textile, aparaturii electrice si electronice, etc. etc., care nu erau apoi sustinute cu piese de schimb de origine, cu imbunatatiri si modernizari tehnice si tehnologice, cu informatia mondiala necesara in acest scop, datorita aceleiasi incapacitati ,,sistemice”, in aceasta drectie.
    Cu toate acestea, a existat industrie siderurgica, constructoare de masini, a materialelor de constructii extinsa, alta in domeniul EXTRACTIEI si prelucrarii petrolului (lipsa careia produce dezechilibrul cronic al balantei externe) si mai ales o industrie usoara, aflata la parametrii destul de inalti, fata de dificultatile de aprovizionare si de multe altele.
    2.Daca ,,distrugerea” din anii 80 s-a datorat – asa cum spune autorul, platii datoriei pentru credite, distrugerea prin disparitia totala a economiei si industriei nationale s-a datorat ,,proiectului PDSR – Iliescu” de interdictie a terapiei de soc a privatizarii – consfiintit (politic) de ,,plenara” PDSR din 27- 28 iunie 1992.
    Odata cu acest ,,proiect economic” de constructie a unei economii de ,,piata postcomunista”, cu o ,,democratie muncitoreasca” aparata contra dreptei capitaliste de ,,armata minerilor”, s-au desfiintat Centralele Economice, CSP-ul, s-a desfiintat Consiliul de Control Muncitoresc care apara patrimonial intreprinderilor de devalizare.
    S-a dat astfel liber de catre PDSR procesului de capusare comerciala a intreprinderilor, de devalizare financiara a bancilor si institutiilor financiare, intr-un cuvint – intreprinderile au devenit ale ,,nimanui”, incit „baietii destepti” ai PSD au pulverizat rapid industria si economia nationala.
    Daca dupa 1980 industria a suferit un proces de degradare (iar nu de distrugere), in 1992 ,,Programul de Guvernare al PDSR, a consfiintit programatic si politic,
    ceeace incepuse economic si juridic din 1990:DISTRUGEREA ECONOMEI NATIONALE!
    Aceasta actiune a fost condusa cu asemenea ,,succes”, incit in 1998- 99, guvernul Stolojan de abia a salvat Romania din ,,incapacitatea de plata”.
    3.Cu siguranta ca degradarea industriala de dupa anii 80 n-a distrus intratit industria, incit sa nu poata fi salvata dupa 1990 in proportie de pina la 30 – 40 la suta, in domeniul ,,industriei grele”, iar intr-o proportie mult mai buna si zona ,,industriei usoare”, prin privatizare si cooperare economica straina.
    Starea de azi, de ,,tara esuata” a Romaniei, se datoreaza ,,proiectului postcomunist – Iliescu” in proportie de 99 la suta, deoarece daca PDSR ar fi realizat si propus Romaniei un proiect de privatizare prin terapia de soc – asemeni ,,proiectului Balcerowicz” din Polonia anului 1991 – tara noastra care era cea mai industrializata din Est (dupa Cehoslovacia) – era astazi una din ,,puterile industriale” din Estul Europei!
    Iata de ce, Premierul Ponta, NU ARE DREPTUL de a refuza evaluarea si promovarea unui ,,proiect de reconstructie economica si industriala” pe care i l-am oferit recent – datorind ECONOMIC si MORAL Romaniei, REPARATIA ISTORICA fireasca a ECONOMIEI si INDUSTRIEI nationale, DISTRUSA de catre proiectul economic al partidului, al carui ,,demn” urmas se considera azi PSDemocrat!
    4.PSD administreaza o tara, in care urmare a ,,proiectului economic” al ,,inaintasului” sau politic PDSR – economia si industria nationala au disparut, lipsesc 5 milioane de locuri de munca, somajul real este de peste 50 la suta, 4,5 milioane de personae sint emigranti economici, datoria externa se apropie de 100 de miliarde de Euro, iar degradarea economica si industriala este accelerata, de lipsa de 8 ani a investitiilor straine, etc.!
    Daca Ceausescu a ,,distrus” industria prin plata datoriilor, in schimb PDSR face neinsemnata distrugerea acesteia in anii 80, prin ceeace au reusit urmasii sai politici dupa 1989, pe baza unui ,,proiect economic” special in acest scop…

    • Industria nu poate fi susținută doar prin măsuri administrative. Nu poate veni un birocrat să-ți spună ce utilaj îți trebuie, rolul birocratului ar fi în mod normal să-ți spună de unde iei banii pentru respectivul utilaj.

      Chiar și în cele mai bune momente (în anii 1965-1968 România era comparabilă cu RFG) industria românească nu avea antreprenori. Se cumpăra o linie de îmbuteliere (exemplu concret, la Fabrica de Ulei) și cu aceea rămânea fabrica. Era de neconceput să o demontezi peste 2 ani, să o vinzi ca second-hand în cine știe ce altă țară și să-ți cumperi alta cu o capacitate de 4 ori mai mare.

      Asta era una din diferențele notabile între industria românească și cea vest-germană, iar prima nu avea altă soartă decât să rămână în urmă, în condițiile astea. Și da, linia de îmbuteliere din RO a rămas aceeași până în 1989, în timp ce în RFG sigur nu mai exista niciuna contemporană cu ea.

    • Analiza post 89 e pertinenenta.
      Nici dumneavoastra, nici autorul articolului nu discuta despre o alta problema sistemica.
      Megalomania lui Ceausescu a determinat ori fiascouri unde banii au disparut (distrugerea satelor, Delta teren agricol, distrugerea centrului istoric al Bucurestiului si construirea acelei monstruozitati care adaposteste azi cancerul politic al Romaniei) or industrii care au supravietuit cat au fost subventionate din deturnare resurseler destinate sanatatii , culturii, infrastructurii.

      Cat costa un calculator Cub Z in comparatie cu un produs similar ? Cat costa producerea unui tractor si care era costul obtinut pe un tractor la export ? Cine suporta pierderile sustinerii acestor industrii ?

      Sistematizarea satelor ar fi putut incepe cu crearea retelei de canalizare, a drumurilor, si dezvoltarea comunicatiilor. Cu asta incepeau – romanii (cei cu imperiul) sau incasii.

      Dl. Badici extrapoleaza experienta proprie intr-un domeniu ingust.

  11. Iacă vin și eu la masă cam pe la spartul târgului, însă cred că am ceva de contribuit mai ales că am dezbătut subiectul în contradictoriu și îndelung în trecut cu tatăl meu octogenar, altfel nostalgic după economia comunistă.

    Singurul lucru pe care îl avea de oferit economia comunistă și singurul de fapt regretat era stabilitatea locului de muncă și a salariului.

    În rest sunt de acord cu domnul Badici că economia României era pe ducă încă de pe vremea împușcatului. Am pus o grămadă de gândire în subiectul ăsta și o să expun motivele pentru care oamenii gândeau că e competitivă și pentru care de fapt a picat economia românească.

    Uitați aici câteva elemente care arătau cât de necompetitivă era economia românească:
    1. O mașină pe vremea comunismului costa aproximativ cât un apartament cu două camere nou. Comparați cam cât costă azi o mașină Dacia nouă în raport cu un apartament nou.
    2. Prețul electronicelor era prohibitiv. Pe lângă că nu se găseau, o combină video adusă din Germania se vindea prin anii 89 cu prețul unei garsoniere.
    3. Prețul unui calculator, chiar și pe vremea comunismului, era prohibitiv. Primele PC-uri aduse după revoluția costau venitul unui român pentru un an de zile.

    Cauzele pentru lipsa de competitivitate sunt diverse, însă iată o cauză care făcea industria românească competitivă la vremea respectivă. Cum spunea domnul Badici mai sus forța de muncă românească era foarte prost plătită în dolari, ceea ce făcea orice fel de produs bogat în muncă și sărac în tehnologie vandabil. Printre produsele vândute la export la vremea respectivă erau textilele, mobila prelucrată semi-manual, materiile prime și alimentele.

    E adevărat că se mai vindeau ceva materiale de construcție și mașini de teren sau automobile și alte produse mai complexe, însă situația nu putea să țină la nesfârșit pentru că Ceaușescu nu mai băga nici un ban în retehnologizare și produsele deveniseră scumpe (vezi prețul mașinilor, electronicelor și calculatoarelor) și tehnologia depășită moral.

    Dacă nu cădea comunismul în 1989, economia ar fi căzut singură și am fi mers pe urma unui stat cum e astăzi Coreea de Nord.

    Până și chinezii și-au deschis prin anii 80 sau 90 industria către investitori străini și ne-ar fi luat fața foarte repede, mai ales că forța lor de muncă și pe vremea comunismului era mai ieftină ca a noastră. Cu alte cuvinte, și ce era vandabil pe vremea comunismului ar fi devenit scump între timp și greu de vândut la export în lipsa unor tehnologii performante.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mihai Badici
Mihai Badici
Absolvent al Facultății de Electronică si Telecomunicații București ( 1991) Administrator de sistem cu peste zece ani de experiență cu specializari in sisteme de stocare si securitatea datelor. De asemenea a absolvit in 1996 Facultatea de Litere la Universitatea Bucuresti. In prezent, consultant IT independent, colaboreaza pe mai multe proiecte legate de infrastructura de date.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro