vineri, martie 29, 2024

Falimentul statului social. Comentariile cititorilor HotNews


Asa cum am promis, revin cu o sinteza a comentariilor, foarte multe, pe care le-a starnit articolul Falimentul statului social. In special pentru aceia care n-au avut timpul sau rabdarea sa le citeasca pe toate, am facut o selectie, fatalmente subiectiva.

Incep cu concluziile (mele), pentru cei care nu au rabdare si timp sa citeasca tot articolul.

  1. Nu statul trebuie sa asigure un trai decent fiecarui cetatean. E treaba fiecaruia s-o faca, pentru el si familia lui, iar daca nu-i convin conditiile dintr-o tara isi poate vinde forta de munca, inteligenta si creativitatea oriunde in Europa sau in lume.
  2. Impozitarea mai mare a bogatilor pentru ajutorarea saracilor are doua mari hibe: demotiveaza bogatii sa mai creeze bogatie si  incurajeaza nemunca; ajutorarea trebuie adresata doar celora care din motive medicale sau de destin nu se descurca (handicapati, copii orfani, femei singure cu copii de crescut, etc.)
  3. Exista diferente de resurse individuale, de inteligenta, creativitate, putere de munca, care trebuie sa se reflecte in diferente de castiguri. Oricat de mari.
  4. Colectarea la bugetul de stat depinde si de gradul de autoconformare a cetatenilor.
  5. Statul social a fost „falimentat” de globalizare si mobilitate in piata muncii, de tendinta de distributie „echitabila” a resurselor, in contradictie cu resursele personale ale indivizilor, care nu sunt „echitabile”.
  6. Un stat poate fi atat de social pe cat ii permit resursele generate de cetatenii sai, nu din imprumuturi.
  7. Statul trebuie sa imparta resursele, intre cheltuielile proprii de functionare, de asistenta sociala si cele de dezvoltare, prin prisma responsabilitatii fata de generatiile viitoare.

Mai intai un istoric si o precizare a termenilor

John Maynard Keynes (1883-1946) a contribuit decisiv la afirmarea rolului statului in rezolvarea crizelor.  Keynes  a devenit  celebru  prin cartea „Teoria generala a ocuparii fortei de munca, dobanzii si banilor”(1936). In ea demonstreaza ca societatea capitalista nu este capabila sa creeze o deplina ocupare a fortei de munca, cum credeau adeptii liberalismului clasic, ilustrata de celebrul „laissez-faire”. In momentele de criza este datoria statului sa intervina pentru stimularea cererii si consumului, prin introducerea unor impozite diferentiate si prin extinderea sistemului de asigurari sociale. Statul social (Wellfare State-Statul Bunastarii) si-a capatat astfel, prin lucrarile lui Keynes, o justificare economica.

In momentul de fata, conform lucrarii „Introducere in studiul politicilor sociale”, de Lector dr. Valentin Naumescu, exista trei modele dominante:

„Modelul social-democrat se bazeaza, asa cum am vazut, pe spiritul keynesian al anilor`40-50 si incorporeaza urmatoarele elemente: universalitatea drepturilor sociale (sustinuta de sociologul englez T.H.Marshall in 1950), egalitatea beneficiilor sociale (indiferent de nivelul veniturilor realizate in timpul vietii active), interventia planificatoare a statului in economie pentru asigurarea ocuparii depline a fortei de munca, finantarea predominant bugetara a beneficiilor sociale (pe baza unui nivel general inalt de impozitare) si o puternica birocratie care sa deserveasca reteaua serviciilor publice.
Modelul conservator, aplicat in majoritatea tarilor europene in frunte cu Germania, are o pronuntata baza ocupationala si asigura proportionalitatea beneficiilor sociale cu veniturile directe obtinute din munca. Avand in centrul sau sistemul traditional al asigurarilor, securitatea sociala este finantata nu din impozite platite statului ci din contributiile angajatilor si angajatorilor la fondurile autonome de asigurari. Fiscalitatea este rezonabila iar politicile economice au un pronuntat caracter liberal.

Modelul liberal este caracterizat de o responsabilitate mai redusa a statului in garantarea bunastarii, ponderea dominanta revenind sectorului privat (sanatate, invatamant, asigurari), sectorului non-guvernamental (servicii sociale personale sau comunitare) si evident individului insusi. Filosofia beneficiilor sociale este selectiva si restrictiva, bazata pe testarea riguroasa a veniturilor (means testing), urmand ca statul sa intervina de o maniera minimala, numai in ajutorul celor efectiv saraci, prin acordarea de asistenta sociala non-contributiva. Nivelul general de impozitare este scazut iar managementul serviciilor publice a fost debirocratizat si orientat spre eficienta. Prototipul acestui model il reprezinta Statele Unite, insa repere importante de liberalism intalnim si in Marea Britanie, Canada, Australia, respectiv in cazul tarilor din Asia de Sud-Est”.

Evolutia conceptului de stat social

Ideea generoasa de a ajuta pe cei incapabili sa-si castige existenta, permanent (handicapatii) sau temporar (somerii), batranii sau tinerii sub 16 ani, avand la baza un concept la fel de generos, solidaritatea, a suferit de-a lungul timpului modificari perverse, care incurajeaza nemunca.

Diferite guverne, nu numai in Romania, au profitat de statul social pentru a obtine voturi de la electorii prea naivi ca sa inteleaga ca li se ofera un cadou otravit. Altfel cum sa ne explicam situatia incredibila in care se afla Romania: se acorda, conform ministrului muncii, 12 milioane (!) de indemnizatii sociale unui numar de 6,7 milioane de beneficiari.

Dupa cum remarca Adrian Stanciu, partner, Human Synergistics Romania, intr-un articol cu acelasi subiect, „toate statele sociale au creat un monstru politic si economic nesustenabil, finantat doar prin datorie publica de neplatit vreodata. E un Caritas gigantic, care invarte sume de multe mii de miliarde de euro la nivelul Europei. Oprirea caruselului va avea consecinte inimaginabil de dure. Iar pietele financiare incep sa se teama serios ca morisca se va opri”.

Evenimentele recente ii dau dreptate 100%.

Suedia este unul din putinele cazuri fericite in care a functionat cu succes, o perioda indelungata,  statul social. Din nefericire, miracolul suedez a tinut doar.. 20 de ani. Au fost identificate 3 cauze ale declinului modelului suedez de bunastare: devierea sindicatelor de la planul social-democrat adoptat in 1951, competitia intre sindicate, internationalizarea pietelor de afaceri si financiare. Pe de o parte factori interni, subiectivi, cand salariile au crescut, sub presiunea sindicatelor, mai repede decat productivitatea, (ca al noi!)  pe de alta parte globalizarea, care a pus in prim plan eficienta si productivitatea mondiala, ce le depaseau pe acelea ale Suediei. In plus, internationalizarea firmelor „corporatiile multinationale”, integrarea si internationalizarea pietelor financiare mondiale, au dat lovitura de gratie „miracolului suedez”.

Cam aceasta ar fi componenta teoretica si istorica, preluata dintr-un articol mai vechi al meu.

Globalizarea pietelor si mobilitatea fortei de munca, au pus capac conceptiei statului social, cum s-a intamplat in Suedia. Guvernele au vrut sa ofere, in primul rand motivate electoral, un nivel de trai apropiat de acela al tarilor avansate tehnologic. Cum din resursele proprii, generate de economia proprie, nu aveau cum, au apelat la imprumuturi. Fara sa stie daca, cine si cand va restitui aceste imprumuturi. Bancile si institutiile internationale de credit, din lacomie si pentru bonusurile mari castigate de directorii respectivelor institutii, n-au stat nici ele prea mult pe ganduri si au acordat imprumuturi cu garantii minime, sau fara garantii. Asa s-a ajuns la criza datoriilor suverane ale statelor, in care ne aflam acum.

Pentru discutia noastra: e bine sa traiesti intr-un stat social, dar pe banii tai, nu ai altora!

Pe de alta parte, cu cat protectia sociala este mai inalta, cu atat se incurajeaza nemunca. Vezi beneficiarii ajutorului minim garantat, care le ajunge exact pentru tigari si bautura, mancarea din batatura, atunci de ce sa-si mai caute o slujba?

Sa revenim, dupa aceasta lunga introducere, la comentariile cititorilor.

Multi au reclamat numarul initial de 22 milioane de asistati. Mi-am insusit critica.

Dan Selaru: „Domnule Vlaston, are si propaganda niste limite.

1. Romania are mai putin de 22 de milioane de cetateni. Daca sunt toti 22 de mlioane asistati cine sunt aia 4, 5 milioane care muncesc?

2. Ce inseamna asistat? Un medic e asistat? Un profesor? Un pensionar? Un politist? Un militar? Sa inteleg ca oricine nu lucreaza in domeniul privat este asistat? Statul ofera niste servicii, ca sunt proaste e alta poveste, sa le privatizam. Libertarianismul Dvs. merge spre cel mai pur anarhism. La moartea Statului, nu numai a Statului social.

curios spune:

„@dan! subventia la caldura (potential beneficiar 22 milioane) nu e o forma de asistenta sociala? acoperirea diferentei la sanatate nu este? oridecate ori statul acopera -chiar si nediscriminat- diferenta intre venituri si cheltuieli sociale NU e asistenta sociala?”

curios spune:

„cand diferenta la pensie, asistenta medicala, bilet de tren, caldura o pune altcineva nu e ASISTENTA SOCIALA????? cand deficitul la pensii e TREI MILIARDE anul acesta de unde vine diferenta?”

Sigur ca personalul bugetar nu este „asistat”, strict vorbind. Problema este ca nu exista resursele generate de economie pentru a le plati salarii decente.

Gigi_d spune:

„Daca ofera servicii proaste sunt asistati. Si medicul si profesorul si toti care fenteaza sistemul.”

Solutia propusa sta in impozitarea  mai mare a bogatilor, a bancherilor.

Victor spune:

„Este halucinant ce scrieti…. Problema nu este “statul social” ci lacomia si lipsa de scrupule a celor care fac jocurile politice si economice.  Regulile “jocului” economic si social nu sunt corecte, mentinind in zona saraciei un procent mare din populatie.
2. Cei care sunt dezavantajati de aceste reguli nu pot sa le schimbe (este evident, nu sunt masochisti), deci sunt condamnati la saracie.
Este un cerc vicios din care cei saraci nu au cum sa iasa.
Avand in vedere ca 61% dintre oameni traiesc de la un salar la altul (si asta in America nu in Romania), atunci cand unii dintre acesti oameni ajung in dificultate (temporara sau permanenta), statul are obligatia (nu optiunea) sa le asigure un nivel de trai decent. Asta deoarece regulile “jocului” economic i-au impiedicat sa isi asigure singuri o rezerva pentru vremuri grele.

Cateva comentarii. Ce-i impiedica pe cei 61%, care n-au o stampila pe frunte, sa treaca in tabara bogatilor, daca au resurse intelectuale s-o faca. Daca nici in America n-am avut cazuri de cetateni cu imaginatie,  putere de munca, creativitate, care s-au imbogatit din propria munca, atunci unde? „Statul are obligatia (nu optiunea) sa le asigura un trai decent”. Cred ca este fals. Si in Constitutia noastra se vorbeste de „conditiile pentru un trai decent”. Traiul decent si-l asigura fiecare, in functie de dorinte si putinte.  Ce trai decent sa asigure statul celor care stau prin carciumi sau cu burta la soare, in loc sa munceasca. Ca n-au unde. Dar avem 3 milioane de hectare de pamant agricol care sta parloaga.

Lucian Sarbu spune:

Ceea ce autorul numeste “stat social” avea la baza un pact mai mult sau mai putin tacit intre saracime si clasa medie pe de o parte, si bogati si superbogati pe de alta parte. Pactul prevedea ca toti vor contribui in mod corect si echitabil la bunastarea comuna, fiind taxati proportional la fel (adica progresiv). Pactul a fost rupt in anii ’80 de catre bogati, care au cerut impozite mai mici NUMAI PENTRU EI, pe principiul, acum dovedit fals, ca daca ei vor fi mai bogati, bogatia lor se va comporta pe baza principiului “trickle-down”. Bogatii si superbogatii platesc la ora actuala o cota proportionala mai mica din veniturile lor decat unul care face parte din clasa joasa-medie. Totusi, ei au continuat sa se imbogateasca in timp ce “trickle-down economics” a dus peste tot pe lumea asta la o pauperizare generala.
Romania nu face exceptie. Acum ni se vorbeste de falimentul statului social. E complet gresit. Este faliment “trickle-down economics”, stimate domn. Iar solutiile sunt doar doua: acceptarea greselii si revenirea la modelul de dinainte de anii 80, sau asumarea macelului ce va sa vina.

cinic spune:

„pot ultrasimplifica? in fata unei probleme reale americanul (POATE) va spune am sfeclit-o hai sa vad cum o rezolv, iar romanul va incepe sa caute vinovati, pedepse dar nu va rezolva prblema. Daca ii spanzuram acum pe cei ce n-au vrut/ n-au putut sa faca o lege a lustratiei vom avea maine surplus la bugetul de pensii? sau la orice alt buget?”

marius spune:

„Daca sapam putin mai adanc, vedem ca nu traim semnele falimentului statului social, ci ale unui mod de viata nesustenabil . Si nu doar in Romania, ci la nivel intregii societati umane. Consumam resurse in mod iresponsabil (peste capacitatea sistemului natural de a le regenera) si generam dezechilibre pe care nu vom avea capacitatea sa le reparam (schimbari climatice). Cu alte cuvinte, generam costuri pe care nu ni le asumam ci le transferam generatiilor viitoare, rezulta ca suntem cu totii paraziti, indiferent daca suntem la “privati” sau la “stat”.
Din pacate, sistemul politic democratic functioneaza exclusiv pe ciclu scurt: niciun politician nu e dispus sa puna in aplicare acum un program politic menit sa elimine pe termen lung dezechilibrele generate de modul de viata nesustenabil, cate vreme publicul votant nu va fi dispus sa isi asume acest cost. Oricum va fi eliminat din viata publica la urmatorul ciclu electoral, deci nu va putea sa finalizeze un astfel de proiect. Atentie, nu vorbesc doar de Romania. Situatia este similara in toate tarile democratice sau mai putin democratice.
Solutia: schimbarea agendei publice, singura care poate schimba agenda politica. Suna utopic, insa alternativa este deznadejdea si pasivitatea. Iar agenda publica se poate schimba prin efortul formatorilor de opinie (asa a fost de cand lumea).

Iar a ne baza pe “legile economiei de piata” pentru a ne rezolva problemele este de-a dreptul sinucigas. Deciziile entitatilor economice au un orizont de timp si mai scurt decat cele politice. Daca esti managerul unei mari firme si simti rasuflarea actionarilor in ceafa (a se citi amenintarea cu pierderea bonusului anual), ultimul lucru pe care il vei avea in vedere va fi “sustenabilitatea societatii”: pana se prinde publicul larg ca le-ai vandut prostii (sau in cel mai bun caz lucruri bune care insa au costuri ascunse pentru societate incorporate in ele – economistii numesc aceste costuri “negative externalities”), tu oricum cel mai probabil iti vei fi incasat beneficiile (sau vei fi dat afara de board pentru ca nu ai crescut suficient valoarea de piata a firmei).
Sunt de acord ca daca vom mentine volumul cheltuielilor publice peste ceea ce isi poate permite societatea ajungem la faliment. Insa tot acolo ajungem, si poate mai repede, daca ne lasam societatea modelata exclusiv de “piata libera”

Sorin Paveliu spune:

10. Romania colecteaza la bugetul de stat undeva in jurul cifrei de 30% din PIB fata de Germania, care colecteaza cu 15 procente mai mult!! De ce credeti ca Guvernul Romaniei nu reuseste sa imbunatateasca colecta la bugetul de stat? (ar insemna un plus teoretic de 15 miliarde EURO pe an!!).
Domnule profesor, am activat in interiorul sistemului politic, de la baza pina la virf, timp de 10 ani. Cred ca raspunsurile mele la intrebarile de mai sus difera fundamental de ale dumneavoastra. Poate de aici si comentariul de fata. Cu stima, SP”

Colectarea asta mai buna, cu aparenta unui panaceu universal, se poate face mai ales daca cetatenii se conformeaza de buna voie, in proportie mare, la mecanismele ei. Un aparat prea numeros in aplicarea unor masuri sanctionatorii risca sa coste prea mult si, in conditiile tarii noastre, nu se poate exclude „cardasia” dintre urmariti si urmaritori.

Rechinul spune:

„Nici unul dintre cei care “dezbat” ideea nu vorbeste despre eficienta cheltuielilor publice (adica a statului social). Da, avem nevoie de cheltuieli in educatie dar cu ce efect? Evaluarile internationale ne plaseaza TOTAL in afara Europei ca nivel de cunostiinte. Da, avem nevoie de cheltuieli in sanatate dar 90% din diagnosticele cu care romanii cu bani ajung in Austria sau Belgia sunt GRESITE. Da, avem nevoie de autostrazi dar nu ne-ar ajunge bugetul UE sa le facem pentru ca preturile sunt exorbitante. Da, avem nevoie ca pensionarii sa-si duca batranetele dar ne facem ca uitam ca varsta medie de pensiponare in Romania este de 50 de ani cu limita inferioara la 40 si mai toti au iesit la pensie prin legi speciale. Toate aceste cheltuieli trebuie sa le achite cineva iar sistemul nostru produce valoare aproape zero. Deocamdata le achitam cu banii altora din imprumuturi. Acest semnal cred ca autorul vrea sa-l traga: cine ne va mai achita nota de plata caci am devenit un popor de asistati social precum grecii.”

licurg spune:

„in cazul nostru, cauza falimentului nu este principiul statului social (pentru ca, dupa cum am amintit, nici macar nu avem un stat social, avem prea multi functionari, dar nu un stat social) ci MANAGEMENTUL GUVERNAMENTAL dezastruos. punctul de inflexiune, cand se putea ocoli o criza profunda si un imprumut de la fmi a fost perioada sept 2008-mart 2009. acum, putem omori toti pensionarii, putem desfiinta toate spitalele, putem inlocui profesorii cu google, putem lasa un singur functionar, hai, unul si jumatate (nu este greu de ghicit care), toata economia facuta va fi pentru a acoperi dezastrele facute de forfetar si tva plus imprumuturile de la fmi, ue, banca mondiala si sistemul privat”.

si dac-o discuta, nu-i publicati spune:

„statul social romanesc e o contradictie in termeni. nu exista asa ceva. cei care “traiesc din ajutoare sociale” au suficienta putere incat sa-si mentina acest privilegiu. cei care ar avea nevoie de asistenta sociala o primesc, daca o primesc, de pe la ong-uri.

luati un stat social ca lumea si analizati-l pe ala, nu asta plin de pensionati fictiv de boala pentru ca marii barosani de astazi au furat acum 20-15 ani tot ce se numea industrie in tara asta si au umplut tara de someri.”

Multumesc cititorilor si comentatorilor pentru interesul aratat. Eu am invatat multe din cele citite si cred ca si alti cititori, cu functii inalte sau nu, s-au imbagatit (ideatic) din schimbul acesta de opinii.

Ii multumesc si dlui Dragos Paul Aligica pentru aprecieri si incurajari.

Distribuie acest articol

35 COMENTARII

  1. Cum creaza bogatii Romaniei bogatie, imi explici si mie? Da-mi exemplu de un om de afaceri prosper din Romania…iti spun eu, nu exista!
    In Romania se fura cu ajutorul politicienilor din banii celor multi care creaza valoare, din banii produsi de oamenii simpli, care muncesc!
    Nu mai scrie aici, ca scri numai aberatii!

    • Sunt foarte multi oameni de afaceri, cum ar fi Marius Ghinea(si ceilalti care apar la Arena Leilor), Radu Georgescu, patronul Gecad, etc. doar ca ei nu ies in fata. Asa ca…. nu ai dreptate, cum nu poate avea nimeni care generalizeaza – generalizarile sunt periculoase.

      • Da, ii stiu, dar ii numeri pe degete – procentul lor in PIB e infim! Si crede-ma ca in afara de cativa, toti au pornit cu o furaciune acele business-uri – unii au furat o bucata de fabrica, altii cateva cazane, cladiri sau terenuri, le stiu istoria!

  2. Si ce spui tu aici? Sa plecam cu totii din Romania? Sa ramana numai politicienii imbuibati si cei angrenati in masinariile lor de furat bani?

    • mai fratizca…….tu esti intreg la cap? cum sa sugereze acest individ asa ceva…..stai in romania si lasa-te furat, material de politicieni, la nivel de opinie ca tovarasul care scrie ineptiile de mai sus, si spiritual de cei 99% de manelisti! oameni idioti sunt peste toti…..iti dai seama ca idivizi ca acestia ii doare in cot de tine, de mine si de cei care plecam…findca mai sunt 14-16 milioane de dobitoci care ii cred. acesti securisti moderni si post-moderni nu gandesc mai departe de maine, nu au scrupule, sunt incompetenti si prosti, si din cele doua rezulta ingustimea mintii si rautate! daca crezi ca valorezi ceva, nu ii lasa sa iti sugereze ei ce sa faci, ia-ti destinul in mana si pleaca, fiindca in romania nu mai faci nimic! asta a trebuit sa constat si eu dupa cativa ani in campul muncii! fost profesor, care muncea si era apreciat de elevi, dar cu aprecieri nu iti hranesti familia, si nici cu 750 ron pe luna! ei habar nu au decat de propriile buzunare, ii doare in cot de copii lor si de nepotii lor care vor mostenii o romanie hidoasa, colorata, dezorganizata………pe scurt oameni fara caracter! te salut cu respect din occident!

      • Emi, ai dreptate in ceea ce priveste acest personaj! Si bravo tie ca ai plecat, sper ca ai o viata frumoasa si decenta!

        Si Vlaston, tine minte o kestie: orice om care munceste in Romania are dreptul la un trai decent – orice meserie ar avea el, tovarase!
        Si are dreptul si la un sistem decent de invatamant si de sanatate, atat timp cat plateste taxe statului roman!
        Iti dau un singur exemplu:
        Tocmai m-am intalnit cu cineva care a muncit cativa ani in Italia (aprox. 6-7) si e rasfatat acum de sistemul lor de sanatate: i se asigura acolo gratuit tot ceea ce mie mi s-ar oferi cu spaga grea dupa 13 ani de munca in Romania. I se ofera gratuit o operatie, e sunat acasa si chemat la controale periodice, ori eu aici platesc si pentru o injectie.
        Nu mai scrie ineptii aici, repet! Tu faci parte din generatia de aur care a daramat biserici! Cel mai grav pentru un popor este sa-si desconsidere clasa muncitoare, afla de la mine! Tu poate mai ai o pensie cat de cat, dar copiii si nepotii tai vor crapa de foame la batranete din cauza gandirii unora ca tine! Mai au o sansa daca ai reusit tu sa te capatuiesti laudand puterea si atunci si astazi!

  3. credulitatea in statul social vine cred si dintr-o oarece precaritate in educatie. statul roman este un paradox in ce priveste politica de welfare: ofera asistenta la un numar exagerat de mare de persoane insa e zgarcit. inegalitatea este esenta competitivitatii, statul nu poate (exhaustiv) si nu are dreptul sa egalizeze in mod abuziv veniturile unor categorii sociale care isi poate asigura bunastarea dar refuza sa o faca.
    un astfel de refuz voluntar nu trebuie sa fie intampinat de stat prin ajutoare acordate acestora si mai ales nu trebuie sa fie constrans sub pretextul ca acele persoane au un drept. dreptul lor inseamna obligatia noastra. nu cred ca am simtim aceasta obligatie de a sustine pe cineva care refuza in mod voluntar munca.
    masuri exista. cea de conditional cash transfer (CCT) – ajutoare sociale puternic conditionate – ar fi una dintre ele. acceptarea lor e o problema de educatie.

  4. Am vrut sa ma abtin de la comentarii, dar lipsa ta de bun simt ma frapeaza total. si revin cu precizarea pe care tu mereu o ignori: daca tu crezi ca odrasla ta poate avea performante in conditiile in care dascalul care incearca sa ti-o educe castiga 600 ron pe luna ca debutant, daca tu crezi ca poti sa iti incredintezi sanatatea unui doctor debutant care castiga 600 ron si sa fii sigur ca scapi cu viata, atunci ai o problema majora de perceptie a realitatii. statul social este foarte bine sustenabil, atata timp cat politicienii isi desfasoara activitatea in folosul comunitatii. DE CE TE IAU LA PER TU???? fiindca dupa modul cum raspunzi nu esti demn nici de profesor, nici de director de liceu, nici de nu stiu eu ce directoras la nu stiu ce institut in care angajatii taie frunze la caini, ca la cat de pretentios suna titulaturile matale coane, trebuie ca ai avut ceva influenta la nivel decizional! tu habar nu ai de america, dar iti dai cu parerea, tu habar nu ai ce presupune stat social si faci aici niste confuzii incredibil de puerile, dar continui sa iti dai cu parerea, si vezi tu, asta e problema majora a romanului, nu stie sa stea pe fundul lui si sa isi dea cu parerea doar in domeniul sau de competenta! si asta faci si tu, si te numesti formator de opinie; mie mi se apre ca esti un DEFORMATOR de opinie. cat despre faptul ca mimezi spirit critic la adresa clasei politice te face si mai penibil! dar fiecare sa doarma cum isi asterne! vezi tu, si in occident sunt oameni lipsiti de bun simt, amatori, diletanti si speculatori, dar macar aici in occident au decenta sa taca, pe cand la noi toti care au diploma se cred intelectuali………no comment!

  5. Şi în articoilul precedent şi în cel de acum plecaţi a priori de la premisa că doar un model este bun. Unele din comentarii sunt fie ultraliberale fie conservatoare. Fără nici o urmă de îndoială. Trăiesc într-un sistem ce are propriile constrîngeri. Libertatea de a alege este limitată de sistemul în care trăim.

    În epoca industrială, modelele socioeconomice au fost dezvoltate ulterior dezvoltărilor industriale. Este posibil că ca ceea ce cunoaştem a fi capitalism să îşi trăiască acum ultimele zile ale unui ciclu de viaţă natural. Lipsa de resurse ne va face să ne schimbăm atât comportamentul cât şi valorile în care credem. Este posibil să redescoperim că nu e obligatoriu să avem două-trei lucruri cu aceeaşi utilitate dar cu aspect diferit…. …..Observăm că nu doar “bugetarii” din Grecia se revoltă. Mai sunt şi “privaţi” din UK, Belgia, Irlanda…. S-ar putea să trăim din nou nişte ani marcaţi de violenţe şi sărăcie.

    Aşadar, dacă ne uităm puţin în istoria recentă vom constata că deciziile politice au urmat evenimentelor economice. Dar de această dată, schimbări politice fundamentale nu am remarcat. Pe cele economice le experimentăm în prezent. Iar economia este orice, dar nu o ştiinţă exactă. Modelele economice au nevoie de ani buni pentru a putea fi validate. Şi de medii propice.

    Am impresia că, uneori greşim şi discutăm prea simplu, prea matematizat despre capitalism, ca şi cum ar fi vorba despre o pereche de pantofi pe care trebuie să îi schimbăm sau nu….Un exemplu: impactul maşinii de spălat în economia anilor 60-70 a fost mai mare decât al PC-urilor din anii 90…Maşina de spălat a adus forţă de muncă proaspătă în piaţă – femeile. Dar acest lucru s-a constat abia la jumătatea anilor 2000.

    Mă întreb ce relaţii există între “creşterea economică” şi profitul companiilor din zona “serviciilor financiare” (cele care nu au activităţi direct productive). Vom observa că, pînă la declanşarea crizei, acestea au fost companiile care raportau printre cele mai mari profituri. Ulterior crizei, tot acesta este domeniul cu cele mai ridicate profituri. A fost sănătos? Sau câştigat bani frumoşi fără să se facă nimic palpabil. Vânzînd ceva ce ai generat, nu ceva ce ai produs în mod direct! Dând împrumuturi fără să fii nevoit să îţi măreşti capitalul disponibil. Construcţiile acestea au fost rostogolite atît la nivelul companiilor cât şi la nivel individual, bineînţeles de oameni inteligenţi. “Modelele” au fost preluate orbeşte pentru că răspundeau unor obiective pe termen foarte scurt.

    Mă mai întreb dacă nu cumva “globalizarea” şi mai ales China, sunt elementele care au stricat echilibrul economiei capitaliste şi a modelului friedmanian? Dar şi “globul” este finit. Constatăm acum, în anii post criză (dacă într-adevăr s-a terminat) că debitele unei naţiuni sunt o construcţie în primul rând socială şi nu doar contabilă ca în cazul firmelor. O companie răsunde în limita capitalului social subscris şi vărsat. Un stat? Mai corect spus, conducerea unui stat, în ce limite răspunde?

    Vorbim de “statul social”, dar capitalismul, ca model de dezvoltare a societăţii oare şi-a atins apogeul sau a intrat déjà în declin? Dacă Marx a avut oarece dreptate? De ce nu este posibil să se întîmple cu modelele economice exact aceleaşi lucruri care se întîmplă în cazul companiilor: unele inovează, au profit, apoi apar altele ce le iau locul şi fac profit mai mare. Dacă Schumpeter are dreptate în legătură cu distrugerea prin creativitate a capitalismului?

    Scuze pentru ideiile ce par oarecum disparate. Nu aş dori să fie considerate astfel. Subscriu la un punct de vedere déjà exprimat: ar fi bine ca lucrurile să fie doar albe sau negre. Din păcate în practică, diferenţa dintre teorie şi practică este mai mare decât diferenţa dintre teorie şi practică, din teorie. Ca unul ce am foarte multe dileme şi mai puţine certitudini…

  6. In primul rand trebuie observat ca ceea ce numim acum stat social este o imensa cacialma. Sub aceasta titulatura, initial gandita in spiritul unei anumite echitati sociale, gasim astazi tot felul de excrocherii, de inselatorii, in care s-a ajuns ca in categoriile asistate sa fie oameni cu posibilitati peste medie si chiar mai mult. Se poate spune ca in multe cazuri, situatiile corecte sunt in minoritate fata de cele incorecte. Acesta nu mai este un stat social ci unul disfunctional. Evident ca un stat disfunctional, oricare ar fi teoria dupa care functioneaza, in practica da faliment. Ideea de stat nu se poate disocia insa de o anumita latura sociala. Traim impreuna intr-o structura numita stat tocmai ca sa ne intr-ajutoram, sa colaboram pentru a trai cat mai bine impreuna. rebuie sa gasim o noua formula pentru acest concept astfel incat sa evitam folosirea frauduloasa a vulnerablitatilor. Sunt uimit de perenitatea ideii ca daca un lucru prezinta anumite derapaje, acel lucru trebuie eliminat. Aruncam apa din covata impreuna cu pruncul, de mii de ani, si tot nu ne vine mintea la cap!

  7. Domnule Vlaston, dumneavoastră insistati sa aberati pe tema „globalizarea pietelor si mobilitatea fortei de munca, au pus capac conceptiei statului social, cum s-a intamplat in Suedia”. Cititorii ar putea crede ca sistemul de securitate sociala din Suedia a fost desfiintat. Ceea ce ar fi o minicuna bolnava de-a dreptul. Suedia continua sa aloce cca 30% din PIB protectiei sociale.
    Pentru date detaliate si actuale, sper ca veti avea onestitatea de a lasa cititorilor posibilitatea sa se convinga singuri prin lecturarea documentului de la adresa:

    http://www.mfe.org/index.php/Portails-Pays/Suede/Protection-sociale/Regime-local-de-securite-sociale

    Ce bine ar fi daca retrazii nostri guvernanti ar „pune capac conceptiei statului social” pe modelul suedez!

  8. falimentul statului capitalist !!!!!!!!!!!!
    capitalismul este cel mai mare rau din lume !!!!!!!!!!
    nu e normal ca 10% din oamenii de pe planeta sa detina 95% din averile lumii !!!!!!!!!!!!!!
    autorul articolului este un cretin !!!!!!!!!!
    traim intr-o lume unde nu conteaza decit profitul , viata unui om este egala cu zero !!!!!!!!!!!!!
    asta e cea mai murdara societate , societatea banilor , societatea hotilor !!!!!!!!!!!!!

    • Ce NU spui mataluta este ca, daca respectivul sistem, capitalismul, a dat faliment, CU CE il inlocuim? poate ca nu capitalismul, ci una dintre formele lui a dat faliment. DOAR UNA!!! Capitalismul nu este un sistem, ci SISTEMUL. Comunismul si fascismul au fost aberatii economice, nu sisteme. Inca o data, daca sistemul capitalist a dat faliment, CU CE il inlocuim? Aud? AI vreo solutie sau dai din gura manat doar de invidie pentru unii care au Bentley, Maseratti si Rolls-Royce? Daca esti doar un invidios, atunci poti sa taci din gura si sa lasi invidia din tine sa te roada in tacere, nu sa iti clamezi dorul de justitie sociala cand in realitate tot ce doresti este sa ii inshfaci supermashina celui pe care il invidiezi sub masca unui zorro komunistoid. Deci: ai sa nu ai solutie?

  9. Hai nea Valstoane ca esti tare. Cica ai invatat ceva. Pai daca ai invatat de ce spui aceleasi infantilitati politice de ciclul primar?
    Mai baga una cu deficitele structurale ca sa ne arati cat de bine te pricepi matale la capitalism ca fost bugetar notoriu…:)))

  10. Domnule Stefan Vlaston, tot respectul pentru dumneavoastra! Ati dovedit inca odata ca stiti sa scrieti un articol bun! Ma bucur nespus ca nu mai sunteti in tabara PNL ca acum vreo 2 ani, cand erati partial, impotriva puterii, si cand gaseati nod in papura celor de la conducere.
    Succes!

  11. Statul romanesc nu poate asigura bunastare pentru cat mai multi pentru ca el trebuie sa asigure bogatie maxima pentru putini prin intermediul bugetului si al actvelor statului. Restul e vrajeala. Bogatii Romaniei nu creaza bogatie decat pentru ei si saracie pentru restul milioaneler de romani. Asa stand lucrurile,lozinca auzita in comunism ,, Exploatarea omului de catre om” nu mai pare propaganda anticapitalista!

  12. Are dreptate d-l Vlaston. As completa cu ideea ca statul a avut ca obiectiv principal, dintotdeauna, coagularea unei populatii pe care sa o organizeze in jurul unor idei (apartenenta la un teritoriu, limba, cultura, obieciuri etc.) pe care le-a sublimat. Statul a incercat sa se perfectioneze, iar teoria statului protector al cetatenilor tinde sa dispara, tocami pentru ca a depasit posibilitatile de asigurare a conditiilor sociale – nevoile oamenilor sunt atat de mari incat statul clasic nu le mai poate satisface.
    Acest stat reprezinta nivelul unei evolutii istorice, toate semnele ne indica faptul ca urmeaza altceva. Parerea mea e ca ne intoarcem, oarecum, la ce a insemnat omenirea la inceputurile ei de organizare, unde cel mai „tare”, in sens de individ, supravietuieste, iar cel mai slab dispare. Este de fapt o selectie naturala.
    Eu cred ca indivizii nu mai trebuie sa astepte mare lucru de la stat, ci trebuie sa-si caute propriul drum. Nu sunt anarhist, dar evolutiile ultimelor decenii, ne arata destul de clar, ca statul nu mai corespunde nevoilor oamenilor, iar criza de resurse, caci asta ne-a adus aici, va pune capac, iar statul nu mai poate asigura conditiile de trai. Globalizarea informationala rupe cliseele, ignorantele in sensul social si alimenteaza nemultumirile oamenilor. Accesul la informatii permite alinierea pretentiilor sociale la zonele cu cel mai inalt standard, iar statele nu-si mai poate tine in frau cetatenii. Romanii care au plecat la munca afara au intrat in contact cu standardele occidentale, iar la revenire nu se mai acomodeaza. La fel e peste tot, la americani, nemti etc. Am vazut cu totii in secolul trecut, dar si in acesta, ca democratia, drepturile omului, se opresc „in stomac”. Libera circulatie a marfurilor si persoanelor nu mai este valabila daca confortul social si cultural este amenintat de tigani la italieni, francezi etc. deci teburile se schimba in mod cert. Daca criza ce a dus la al 2-lea razboi, a germinat pana la urma ordinea mondiala de dupa, acum greu se prefigureaza ceva, pentru ca actuala criza este generata de secatuirea resurselor primare ce au permis dezvoltarea industriala si lupta pentru influenta a marilor puteri din secolul trecut (al 2-lea razboi).
    Deci sunt toate premisele pentru ca omenirea sa alunece spre cu totul altceva decat ne putem inchipui.
    Deci, iata ca devolutia statului social se inscrie pe niste coordonate istorice palpabile dar greu previzibile

  13. Dle Vlaston,

    Va felicit pentru abordarea acestui subiect atat de complex si de spinos. Care din pacate continua sa fie tratat stupid de schematic si subiectiv de catre multi.
    Eu raman la parerea ca inainte de a discuta despre tipul de stat trebuie mai intai sa clarificam chestiunea originara. Si anume ce este statul? Si ce este contractul social intre stat si cetateni.
    Abia dupa ce toata lumea va intelege aceste doua chestiuni primordiale se va putea discuta cat de cat avizat despre tipul de stat care este de dorit. Si mai ales repetat pana la saturatie marele adevar pe care multi se pare ca nu-l inteleg sau l-au uitat. Si anume ca statul nu are banii lui. Nici macar o centima. Toti banii statului sunt bani luati doar de la o parte din totalul cetatenilor la un moment dat si deci limitati. Astfel incat toti cei care pretind ca statul are datoria sa le asigure ceva sa inteleaga ca exprimarea corecta ar fi „acei cetateni de la care statul colecteaza bani au datoria prin intermediul statului sa ne asigure ceva”. Si dupa ce asculta de mai multe ori cum suna fraza asta sa se mai gandeasca daca suna bine. Mai ales daca fac apel la conceptul de moralitate pentru a-si sustine ideile.

    Ma bucur ca ati atins si subiectul sistemului politic care nu mai permite luarea unor decizii pe termen lung. De fapt cred ca atingerea limitelor modelului statului social este si o expresie a atingerii limitelor sistemului democratic asa cum a ajuns el astazi, a intregului concept a multitudinii de drepturi acordate individului prin simpla nastere, avandu-si majoritatea radacina in socialismul utopic . A degenerarii ideii de competitie democratica in acest mutant simbiotic politico-mediatic care a transformat alegerile intr-o competitie a strategiilor de manipulare populist-emotionala a maselor. Si evident ca in fata emotiilor inflamate logica rece a strategiilor pe termen lung va fi intodeauna perdanata.
    Dupa parerea mea punctul de inflexiune, picatura care a umplut paharul, momentul in care notiunile de democratie, stat social, drepturile omului au inceput sa se transforme in ceva complet deviant si nesustenabil a fost implemetarea teoriei corectitudinii politice sub administratia Clinton.

    In sfarsit discutia este extrem, extrem de complexa. Insa solutiile sunt mult mai simple decat ar parea. Nu trebuie decat sa ne intoarcem la logica, simplitate, bun simt si un mod natural de a privi lucrurile

  14. Elev Vlaston Stefan nu ai inteles lectia si nu ai invatat nimic. Ai nota 4 … ne vedem la toamna la restanta! :)

    Nu statul trebuie sa asigure un trai decent fiecarei persoane dar nici nu trebuie sa garanteze un trai la limita subzistentei pentru majoritatea populatiei sale.

    Romania este departe de a fi un stat social atat dupa ponderea cheltuielilor si prestatiilor sociale in PIB dar si dupa calitatea serviciilor. Ba dimpotriva, prin gradul de colectare din PIB si cota de impozitare foarte mica este unul dintre cele mai libertariene state din Europa. Numarul de 12 milioane contraprestatii sociale / 6.7 milioane de beneficiari (include cu siguranta si pensiile) ar fi ingrijorator doar ca pondere valorica in PIB. Nu este.

    Un stat social nu poate exista atunci cand e asociat cu incompetenta si ineficienta la guvernare dar mai ales cu coruptia. Nu se poate fura din contracte de achizitii publice suficient si in acelasi timp sa ai si pensii bune.

    Prima dvs. concluzie incurajeaza depopularea Romaniei. Felicitari daca va doriti un teritoriu abadonat la marginea Europei. Nici o preocupare pentru imbunatatirea sitatuatiei in Romania, pentru oferirea de oportunitati pe teritoriul actual al statului roman. Multi dintre cei care au plecat sau vor sa plece in curand cauta … culmea … un stat social pe post de casa noua. Nicidecum un stat de tipul pe care il sustineti dvs.

    Bogatii (cei care sunt bogati cu adevarat nu profesorii vopsiti in „liberali” din Romania) inteleg foarte bine ca functioneaza intr-o societate, nu izolat si ca isi datoreaza bogatia si oportunitatilor si mijloacelor oferite de societate si de aceea multi accepta benevol sa intoarca mai mult societatii decat cei saraci. Uneori chiar peste impozitele uriase platite statului (vezi opere filantropice Bill Gates etc…)

    Multe dintre statele model din Europa au sisteme de impozitare progresiva, colecteaza la buget un procent ridicat din PIB, au economii infloritoare si bugete echilibrate. Deci statul social nu e o utopie si nici nu a fost falimentat dupa cum va place sa sustineti neargumentat. Trecem printr-o perioada mai grea dpdv ale economiei globale iar statele unde coruptia, incompetenta si populismul au condus poate zeci de ani de zile au dat faliment. Cum ar zice cineva … au vazut „za esec”. SUA este departe de a fi un stat social, corupt, incompetent sau populist … si tot are probleme.

    • „Ba dimpotriva, prin gradul de colectare din PIB si cota de impozitare foarte mica este unul dintre cele mai libertariene state din Europa.”

      „Multe dintre statele model din Europa au sisteme de impozitare progresiva, colecteaza la buget un procent ridicat din PIB, au economii infloritoare si bugete echilibrate.”

      Nu, zau, va arde de glume. Eu am o firma care lucreaza in Romania. Si platesc la taxe de imi sare basca din cap. Suntem pe primele locuri in Europa la impozitele pe forta de munca (ne comparam cu Franta si Germania). La fel la TVA. Numai impozitul pe venit/profit/dividende este ceva mai redus, dar per ansamblu suntem departe de paradisul libertarian pe care il visati.

      Cota mica de colectare e data de faptul ca POPULATIA ROMANIEI NU VREA SA PLATEASCA.
      Ati inteles? Daca nu ati inteles va aduc aminte ca in perioada de aur a PSD-ului, 2000-2004 se platea impozit diferentiat pe venit. Intre 18 si 40% din venituri! 40% la tot ce depasea frumoasa suma de 300 de dolari brut, ca venit lunar (cam de aici incolo tovarasu’ Iliescu incepea sa ii considere pe oameni cam chiaburi).

      Stiti cat se colecta in Romania in acea perioada la buget? 29% din PIB!!!!

      In ultimii 10 ani au trecut peste noi N guverne, de stanga, de dreapta, de mijloc, cu sau fara cota unica, cu 25% impozit pe profit, cu 16% impozit pe profit, cu 18,19 sau 24% cota de TVA.

      Care a fost rezultatul? Colectarea din PIB la bugetul public a stat la 30%, doar cota unica a mai inviorat un pic rata de colectare, populatia s-a conformat ceva mai mult.

      Vad ca unii chiar nu inteleg ca boborul roman nu vrea stat social, dintr-un motiv foarte simplu: nu vrea sa cotizeze. Cu 30% colectati la bugetul de stat, pa stat social. Si nu are a face cu sistemul de taxare. Si nu va mai ganditi la bogatasii putrezi de bogati sau la corporatiile imperialiste. Corporatiile ale chiar platesc la buget. Ganditi-va la varu’ Cornel, care are birt la tara si aduce marfa cu papucul (cate venituri declara?). Ganditi-va la nenea brunet care are spalatorie auto: cand v-a dat ultimul bon fiscal? Ganditi-va la domnul Ion, dentist priceput: v-a dat vreodata chitanta sau bon fiscal? La fel la frizerie, la brutariile mici, la mare parte din cei care vand marfa prin piete, la meditatiile profesorilor, la firmele mici care presteaza servicii catre populatie, etc etc etc etc

      Boborul nu vrea sa dea mai mult de 30%. Pot sa fie puse taxele si la 70%, tot aia o sa fie.

      Rata de colectare nu poate creste decat incet, incet: taxele trebuie scazute, populatie trebuie sa accepte acele taxe, pedepsele pentru evaziune trebuie crescute si tot asa. Dar e o munca pe termen lung.

      Pana atunci, ce pot sa ii zic statului social in Romania: asta la vista, baby.

      P.S. Si pe plan mondial, tot cam aia pot sa ii zic, cu sau fara rate de colectare de 45% din PIB (asta e deja comunism, jumatate din tot ce produce societatea e redristibuit de stat!)

      Si stiti de ce? Pentru ca statul e ca un gras care nu se satura niciodata, oricat ar manca. Cine nu crede sa vada cat cum a evoluat rata de colectare la buget din PIB la tarile din Europa de Vest in ultimii 40-50 de ani: a plecat timid de la 25-30% si a ajuns victorios la 45-50%. Si tarile astea tot sunt ingropate in datorii, desi au avut bani cu vagonul.

      Cum bine zice cineva: un bun manager in mediul privat e ala care mareste veniturile si miscoreaza cheltuielile. Un bun manager de la stat e ala care cheltuie toti banii. Eventual si in plus. Daca ii raman cumva bani, e jale. Trebuie data afara.

      • Da … nu am negat ca povara fiscala este grea si este impartita de putini. Si care sunt masurile propuse pentru cresterea gradului de colectare la nivelul bugetului de stat? Pentru o povara mai mica dar impartita responsabil de toata lumea? Populatia Romaniei nu vrea sa plateasca din doua motive. Stie ca banii sunt furati si nu primesc nici un beneficiu (servicii publice). Si pentru ca este lasata. Daca fiscul i-ar controla la surse de venituri pe toti cei care cumpara case, masini, excursii sau alte produse si servicii peste o anumita valoare sau fac transferuri de bani in/din tara eludarea declararii veniturilor ar fi mai redusa … deci ne intoarcem iar la statul ineficient si corupt ca si cauza primordiala in loc de amaratul care primeste 100 euro ajutor. Stau zi de zi si ma uit la Blejnar cel care spala banii de mita prin „imprumuturi” fictive de la rude (ca doar rudele nu depun declartie de avere) si imi dau seama ca nu avem nici o sansa …

        Ceea ce dl. profesor si oarecum si dvs. promovati e un fel de resemnare mioritica, acceptarea fapului ca avem un PIB de cacao, o colectare redusa, ca nu sunt sanse prea multe de redresare (de unde si indemnul adresat celor care vor sa plece sa o faca) iar ca sa „egalam” cheltuielile cu veniturile (pe care le avem si nu facem nimic pentru a le creste) sa moara toti pensionarii, sa moara asistatii sociali (cei care ar trebui asistati social nu fraudulosii) samd. Si asta in conditiile in care in Romania vorbim despre pensie medie sub 200 euro si nu de „fandoseli” gen a 13 sau a 14-a pensie ca in Grecia.

  15. Avem o problemă,apropo’ de Keynes Ce trăim noi acum este mai mult copierea planului lord Beveridge,decît tendinţa de reducere a şomajului printr’o politică de lucrări publice de amploare pornite de la un deficit bugetar anteaprobat

  16. Hai mestere ne lesi cu neoliberalismul.. ? Genul asta de gandire ne-a adus in situatia in care suntem in momentul de fata! Grecia, Islanda si toate celelalte tari care au avut probleme in urma crizei n-au fost falimentate de globalizare sau de migratia fortei de munca ci de sistemul bancar corupt cu care ne-am ales dupa 20 de ani de capitalism laissez-faire. Si ca solutie acuma ar trebui sa continuam pe aceasi cale ? Nu mersi!

  17. In fine, un studiu ceva mai detaliat din partea domnului Vlaston. Concluziile formulate sunt de bun simt, insa impresia mea este ca tocmai asta le face, pe unele macar, inaplicabile.
    Asa cum formuleaza domnul Vlaston problema actuala a statului rezulta ca, intr-adevar, statul social ar fi falimentar. Dar ce punem in loc? Unul din celelalte doua modele dominante, asa cum le-a definit Valentin Naumescu sau e timpul pentru conceptia unui nou model? Ipotezele domnului Vlaston nu fac decat sa inlature „welfare-state” dintre optiuni. Pe baza doar a unei proste intelegeri a statului respectiv, care, desi initial gandit doar pentru a ajuta categorii defavorizate, a devenit falit prin imposibilitatea sa de a filtra curat respectivele categorii. Astfel au fost cuprinse in interiorul acestora indivizi ce n-ar fi trebuit sa-i apartina, apti fiind de munca si fara a necesita un ajutor imediat. Atunci fie lipsa oportunitatilor, fie tendinta de propasire prin nemunca l-au determinat sa pacaleasca sistemul. Asa rezulta din articolul domnului Vlaston.
    Dar e un alt model mai bun?
    Modelul liberal, al nesfarsitelor posibilitati, bazat pe dorinta, considerata nestavilita, a acumularii, nu ar rezolva nici el, din aceleasi motive ce tin de complexitatea psihologiei umane, mai bine tarele societatii actuale. Ideea ca bogatul vrea sa fie mai bogat si astfel creaza bogatie nu e sigura. Bogatul nu creaza neaparat plusvaloare, ci o aduna. Ea poate fi creata altundeva, dar prin parghii economice, poate fi acumulata in alta parte. Exemplul productiei in tarile sau zonele cu mana de lucru ieftina este evident. Dar este altceva decat un Caritas si acest joc? Desigur ca nu, caci miscsorand costul de productie in vreme ce pretul final creste, este evident ca si puterea medie de cumparare a cetateanului, in dubla sa calitate de lucrator si consumator, scade. Ceea ce duce la o polarizare a capitalului, care nu mai circula. Pe de alta parte, de ce sa credem ca bogatul ar fi mai cinstit, mai constiincios si cu un grad de autoconformare superior? Bogatia acumulata ii confera si putere, iar tendinta sa de a folosi lacunele legislative, bazandu-se pe consilieri si avocati, n-ar putea fi usor stavilita. Cu ce putere i se poate opune cel ale carui resurse individuale sunt limitate? Dreptatea nu e un bun de la sine inteles inastfel de societati ci un serviciu, pentru care trebuie sa platesti. Foarte adesea scump! In extremis, am obtine tot un blocaj financiar.
    Modelul conservator incearca sa rezolve aceasta problema printr-o mixtura din cele doua versiuni, printr-o politica de asigurari obligatorii si facultative. Se institue astfel o limita sub care cuantumul contributiilor si serviciilor astfel asigurate sa indeplineasca un minim, ales insa arbitrar. peste aceasta limita anumite servicii pot fi asigurate facultativ, cel mult in baza unor recomandari. variabilele sunt reprezentate de limitele respective, de cuantumul si/sau calitatea serviciilor astfel asigurate si de contributiile platite. Asta creaza un hatis impenetrabil de legi, pentru a caror repsectare se investeste mai multa energie decat pentru crearea plusvalorii atat de necesare. E ca mersul pe sarma, cand prioritatea e sa nu cazi, iar nu sa inaintezi! Iar in conditiile unor evolutii rapide si imprevizibile ale societatii, in timp ce te balansezi in cautarea echilibrului, mai bate si vantul din toate partile. Iar nu e bine!
    Iata cum, orice model are efecte considerate secundare, dar care, in anumite circumstante, pot deveni determinante, cauzand falimantul oricaruia dintre ele. Oare n-ar fi timpul pentru un nou model? Unul in care valuta sa-si recapete locul de marfa universala, iar nu sa fie pervertita intr-un scop in sine. Zic si eu, nu dau cu parul!

    • Privind retrospectiv, oare nu ar trebui să punem sistemele de gândire economică în contextul în care au fost dezvoltate? în lumea ştiinţei lucrurile evoluează după tiparul: teorie-metodă-observare-interpretare-teorie nouă.

      În opinia mea, instituţiile sunt principala cauză. Atât cele ale statului cât şi cele private.
      Înstituţiile statului ar trebui să facă regula jocului. Ulterior, rolul lor ar trebui să exceadă ceea ce este expres stipulat într-o lege. Mă refer aici la lucruri mai puţin palpabile de tipul stilului de comunicare, atitudinii etc.

      Nu am citit pînă acum nimic despre rolul pe care îl au sau al trebui să îl aibă instituţiile din zona privată (nu mă refer la enunţuri de tipul „responsabilitate socială”). Fără a considera superficiale afirmaţiile următoare, spun că atât criza din 29 cât şi cea actuală au la bază fraude din sectorul privat. Mai putem aminti scandalurile din anii 2000 din USA. Oare ce presupune „etica” în cazul acestor instituţii? Ce înseamnă transparenţă? Principiul prudenţei din contabilitate nu ar putea fi extins?

      Dar cum instituţiile acestea nu sunt entităţi abstracte ajung la a doua problemă, derivată din prima: oamenii. Iar cînd spun oameni mă refer în fapt la educaţie, la sistemul educaţional. Un sistem educaţional care nu ar fi orientat doar pe transmiterea de informaţii ar produce oameni mai usor adaptabili schimbărilor.

      • @Adrian Munteanu,
        foarte interesant comentariul dumneavoastra.
        Desigur ca doar privind retrospectiv, se poate face pentru viitor: „experimentul” este mult prea amplu dpdv temporal, pentru a-l putea examina punctual. Identificarea neajunsurilor fiecrui stadiu este greoi si subiectiv. Nu insa si imposibil.
        Sunt de acord cu algoritmul enuntat de dumneavoastra, insa impresia mea e ca teoretizati prea mult. Dumneavoastra pare ca ati cauta noi reguli, care sa rezolve tarele sistemelor cunoscute. Nu aveti insa nici dumneavoastra garantia ca principiile pe care le-ati putea defini pe baze empirice, nu conduc spre alte (d)efecte secundare, latente, ce vor deveni ulterior, determinante.
        Eu, dimpotriva, caut o reducere a regulilor, cat mai apropiata de natural, de firesc, reguli pe care atat bugetarul cat si privatul sa le simta ca-i protejeaza tocmai daca le respevta, iar nu invers. Ideea avansata tot mai des, ca privatul si bugetarul ar fi categorii antagoniste, cred ca e nociv.
        Merg deci nu pe ideea restrictionarii prin legi, ci pe ideea cointeresarii, prin modificarea principiilor de vietuire sociala.

  18. :-) ” Intelepciunea colectiva este superioara celei individuale.”

    Doar ma stiti ca sustin parlamentarismul, iar nu monocefalia.

    Principii? E greu, nu atat sa le gasesti, cat sa convingi.
    Un prim pas ar fi revenirea la o valoare intrinseca a monedei: metale si pietre pretioase.

  19. Articol bun, am doar o obiectie la punctul 2. Cel care a
    reusit sa faca avere datoreaza ceva societatii care i-a permis, recte i-a creeat conditii ca sa-si valideze abilitatile. Tot asa, cei care din cauza unei dotari naturale mai reduse, pentru care ei nu au nici o vina, sau cei care au suferit nenorocir i- boli, trebuie sa fie ajutati !

  20. „2.Impozitarea mai mare a bogatilor pentru ajutorarea saracilor are doua mari hibe: demotiveaza bogatii sa mai creeze bogatie si incurajeaza nemunca;”

    ideea e falsa. cel cu spirit de afaceri va incerca sa faca ceva chiar daca’l impozitati 80% (va pleca firesc de la ideea ca asta e si trebuie sa gaseasca o rezolvare) – aste e natura lui, nu are nimic de-aface cu mediul de afaceri. desigur ca va prospera mai rapid daca e stimulat, si foarte lent daca i se iau sapte piei.

    „3.Exista diferente de resurse individuale, de inteligenta, creativitate, putere de munca, care trebuie sa se reflecte in diferente de castiguri. Oricat de mari.”

    asta iar e fals, ptr ca putini indivizi pleaca de jos si ajung sus de tot fara niste conditii foarte favorabile. sunt indivizi de creativitate fantastica care nu reusesc, si falsuri care se ridica sus prin sustinere neconditionata din partea altora. lipsa de resurse ii poate impiedica pe multi sa se lanseze in afaceri, caz in care isi vor vinde inteligenta sau creativitatea altora – iar daca va imaginati ca nepotismul exista numai la noi, sunteti naiv. diferenta e ca ponderea antreprenorilor in tarile mai avansate e mai mare ca la noi, pe langa faptul ca si salariile medii sunt foarte decente. genialitatea cuiva nu e o garantie ca va fi platit pe masura.

    din tot ce ati postat mai sus am remarcat postarea lui lucian sarbu, care explica corect tendinta de acumulare in mana catorva, precum si regresul clasei medii (inclusiv in tarile „liberale” gen canada, sua si anglia). asta e un indicator puternic ptr adevarata stare a lucrurilor, ca de fapt micului antreprenor i se da in cap in timp ce marile „puteri” sunt protejate. altfel ar fi remarcata o crestere a clasei de mijloc, dar se inregistreaza un regres, si care nu se poate explica prin protectia sociala sporita ptr ca in multe tari protectia sociala a dat puternic inapoi.

    am remarcat incurajarile care le-ati primit de la dl aligica, ptr ca mi-am dat seama ca aveti aceeasi linie (falsa dupa parerea mea) de a argumenta falimentul economic. vedeti dle profesor, prea multi de peste tot au trait ca niste pashe timp de zeci de ani – ma refer la politicienii de varf, si au facut prapad cu politicile care le-au aplicat, iar lacomia bancilor a condus la dezastrul in care suntem. nu puteti veni acum si pune totul in carca protectiei sociale, cand de fapt statul (cel putin in vest) a bagat mana in buzunarul contribuabililor ca sa acopere sutele de MILIARDE pierderi ale marilor banci, ca sa „salveze” de la faliment „sistemul”. si dumneavoastra vreti sa platiti aceste datorii din pensii si suport ptr copii? mi se pare mie sau vreti sa faceti din cal magar.. o civilizatie se judeca dupa calitatea protectiei sociale pe care o asigura; altfel, sa spunem un welcome calduros vestului salbatic..

  21. – Nu statul trebuie sa asigure un trai decent fiecarui cetatean. E treaba fiecaruia s-o faca, pentru el si familia lui, iar daca nu-i convin conditiile dintr-o tara isi poate vinde forta de munca, inteligenta si creativitatea oriunde in Europa sau in lume.

    De ce e treba fiecăruia s-o facă independent de stat? După cum vedem nici cele mai profitabile afaceri nu se fac în lumea asta fără ajutorul statelor (cum ar arăta piața financiară dacă n-ar fi anumite riscuri acoperite de stat, cum ar arătă afacerile în domeniul energetic fără prezența armatelor vestice în țările arabe?).
    Și ce alegere e aia cum că dacă nu-ți convine aici pleacă? Mi se pare modul clasic prin care se îngrădește individualitatea imigranților în țări vestice, sau poate mai la îndemână, este modul prin care înțelege cineva ca SOV să ”stimuleze” calitatea jurnalismul.

    – Impozitarea mai mare a bogatilor pentru ajutorarea saracilor are doua mari hibe: demotiveaza bogatii sa mai creeze bogatie si incurajeaza nemunca; ajutorarea trebuie adresata doar celora care din motive medicale sau de destin nu se descurca (handicapati, copii orfani, femei singure cu copii de crescut, etc.)

    Ați putea nuanța ce fel de bogăție doriți să continue să creeze bogații? Mă gândesc la situația următoare: O companie (deja bogată) ia un credit și cumpără concurența ca să-și crească bogăția. În societate în schimb nu se produce nimic în plus, în schimb costurile pe care le implică creditul foarte probabil se vor plăti prin eficientizarea producției în rândul angajaților (deci per total fie mai puțini angajați, fie condiți de muncă mai proaste; sau altfel zis plusul de bogăție a companiei și a creditorului îl plătesc angajații). În cazul în care aceeași companie ar investi în creșterea producției s-ar creea (și) alt fel de bogăție, iar nu neapărat aceleași dezavantaje pentru angajați.
    La fel mi-aș dori mai multe nuanțe în ceea ce privește o persoană care ”nu se descurcă”. Cineva care a intrat în depresie pentru că nu-și găsește un loc de muncă merită ajutat sau aruncat în stradă? Ce condiții de muncă trebuie să accepte un șomer? E mai rentabil pentru societate ca un inginer șomer să accepte primul loc de muncă oferit, sau să fie susținut atâta timp până găsește un post în care să-și folosescă în întregime calitățile.

    – Exista diferente de resurse individuale, de inteligenta, creativitate, putere de munca, care trebuie sa se reflecte in diferente de castiguri. Oricat de mari.

    Întrebarea mea este cine poate transforma aceste diferențe în câștiguri materiale? Piața liberă oferă câștiguri diferite în funcție de ceea ce se cere sau nu pe piață, uneori asta se suprapune cu diferențele de calități, alte ori nu. Dacă toată lumea se uită la televizor un moderator submediocru va câștiga mult mai bine decât un scriitor genial. Dar asta este o situație dezirabilă?

    Părerea mea este ca la fel cum statul (social) nu poate rezolva totul și piața (liberă) este la fel de departe de a avea această calitate, ceea ce se vede foarte bine în urma crizei financiare. Mai degrabă cred că este nevoie ca societatea să formuleze cât mai clar anumite ținte și idealuri la care să aspire, după care să se folosească inclusiv de uneltele care se cheamă stat (social) și piață (liberă) pentru a merge în direcțile propuse. (Iar definirea ”societății” prin excluderea celor care nu merită să facă parte din aceasta este o metodă care a dat prea des greș în trecut – actualmente văd tendințe puternice de excludere a contaminaților cu ”nemuncă”.)

    P.S. Mulțumesc de discuție!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Stefan Vlaston
Stefan Vlastonhttp://stefan-vlaston.blogspot.com/
Candidat din partea ARD la Camera Deputatilor la alegerile din decembrie 2012 Profesor de liceu, director de liceu in perioada 1990-2008, Presedintele asociatiei EDU CER- Educatie si Cercetare. Preocupari in domeniul politicilor educationale, in privinta calitatii educatiei, a managementului educational. Contributii in media scrisa si audiovizuala, pe temele privind educatia, formarea profesionala si cercetarea.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro