Home » Fără categorie » Citesti:

FNT 2017 și criza unanimității

Mircea Morariu octombrie 31, 2017 Fără categorie
5 comentarii 1,160 Vizualizari

Scriu din 2008 încoace, pentru revista Teatrul azi, sinteza fiecărei ediții a Festivalului Național de Teatru. Mărturisesc însă că niciodată până astăzi nu am avut un atât de acut sentiment al dificultății acestei misiuni în cea mai mare parte autoasumată.
Cred că la originea acestui sentiment nu tocmai stenic se află cel puțin două motive. Primul este ceea ce s-ar putea numi bogăția numerică a ofertei de spectacole. Cele care, la urma urmei, reprezintă miezul, punctul de maxim interes al Festivalului. Pe afișul celei de-a doua ediții s-au aflat nu mai puțin de 57 de spectacole (adică titluri) dintre care trei au fost spectacole din străinătate. Cred că FNT 27 a suferit de un exces de cantitate. Am avut de ales între peste 100 de reprezentații, acestora adăugându-li-se nenumărate alte evenimente. Precum ar fi numeroase lansări de carte, conferințe, adunări omagiale, vernisaje, proiecții video, audiții. Toate reunite sub genericul Teatrul schimbă lumea, simbolic și pe drept dedicate actorului Victor Rebengiuc, omagiat ca personalitate remarcabilă a culturii române.
În opinia mea, să spui că Victor Rebengiuc este un mare actor înseamnă prea puțin. El reprezintă mai presus de toate o conștiință importantă a vremii noastre sau, ceea ce se cheamă, un intelectual critic. De vocea lui avem pe mai departe nevoie, nu doar în teatru, ci și în spațiul public al societății, având în vedere vremurile de cumpănă cu care se confruntă iarăși România. Pericolul comunismului rezidual foarte bine diagnosticat recent de marele nostru actor cu ocazia uneia dintre aparițiile sale la postul de televiziune Digi 24.
Bogăția ofertei celei de-a XXVII a ediții a Festivalului Național de Teatru s-ar explica, în opinia directorului artistic al Festivalului și unic selecționer, criticul de teatru Marina Constantinescu, prin faptul că teatrul românesc ar trece, la ora actuală, printr-o perioadă fastă, că el este unul de amploare europeană prin complexitate și seriozitate. De aici și diversitatea numelor prezente – actori, regizori, scenografi, de aici și înmulțirea teatrelor care, spune Marina Constantinescu, fac eforturi reale să-și construiască programe, tendințe, direcții, să-și pună actorul în ipostaze nebănuite, să-l provoace să scoată un oraș dintr-o prejudecată, să ne scoată și pe noi din limbaje de lemn, din etichetele pe care le punem prea repede.
Trebuie să observ că, având în vedere cantitatea ofertei, orașul, în cazul în speță, Bucureștiul, a răspuns foarte bine la provocare, fie și numai prin faptul că sălile au fost nesperat de pline, la cele mai multe dintre reprezentațiile la care am ajuns eu însumi fiind nenumărate persoane care așteptau înfrigurate salvatorul bilet în plus.
Cel de-al doilea motiv al senzației de stranietate pe care o am scriind aceste note finale la a XXVII a ediție a FNT este că bogăția ofertei m-a pus în fața dificultății alegerii, chiar și eu, care fac parte dintre criticii care circulă mult în țară, neputând să îmi satisfac în totalitate dorința de a recupera în cele 11 zile de festival tot ceea ce nu am văzut cu alte ocazii. Sigur, dacă pornim de la premisa, în opinia mea corectă, că festivalurile, în primul rând FNT sau FNT y compris, nu se organizează pentru bucuria criticii, ci pentru aceea a publicului plătitor care finanțează și astfel, prin taxe și impozite, funcționarea Teatrelor, fie ele naționale, municipale, de stat, cu nume sau fără nume, nu ar fi nimic de obiectat nici la acest capitol. Unde mai pui că de multă vreme a apus și pe plaiul mioritic mitul criticului care vede tot.
Am văzut, așadar, bună parte din ceea ce doream să văd. Spectacole normale, cele mai multe construite la bune cote de profesionalitate, cu actori și buni, și minunați în ele. Clasice, avangardiste, sociale, teatru-manifest, teatrui-confesiune, teatru politic, teatru educațional, spectacole cu distribuții numeroase, monodrame, recitaluri, teatru-dans, teatru muzical, dans în stare pură.
Au fost prezente toate Teatrele naționale fără nici o excepție, marea majoritate a Teatrelor subvenționate din bugetele locale și județene, toate Teatrele bucureștene (nu, nu și-a aflat locul în selecție, et pour cause, Teatrul Dramaturgilor Români), au mai fost câteva importante Teatre particulare printre care extraordinarul Unteatru, Teatrul de Artă, Teatul Luni de la Green Hours, Teatrul ACT, Teatrelli, Point, Teatrul Replika sau asociații culturale precum Control N din București, Asociația Culturală Grivița 53, Centrul Independent Coregrafic. Au revenit după absențe mai mult sau mai puțin îndelungate Teatrul Regina Maria din Oradea, Teatrul Szigligeti din aceeași localitate, Teatrul Clasic Ioan Slavici din Arad. Să fie oare acesta semnul că în stagiunea trecută mai nimeni nu a rămas repetent și că, în consecință, toată lumea și-a meritat biletul spre București? N-aș crede, dar poate că eu sunt din cale afară de cusurgiu și nu admit generozitatea. Uite, ca să îmi răscumpăr greșeala plusez și adaug că mai puteau să fie invitate Secția maghiară (Trupa Harag) a Teatrului de Nord din Satu Mare (cu Comedia erorilor în regia lui Bocsárdi László), Teatrul Matei Vișniec din Suceava (cu Fernando Krapp mi-a scris această scrisoare în regia lui Alexander Hausvater), Edmond de la Teatrul Municipal din Baia Mare (regia- Andrei Dinu), alte două-trei spectacole de la Naționalul din Craiova (Elefantul din cameră în regia lui Dragoș Alexandru Mușoiu sau Nunta însângerată, regizat de Andrei Măjeri, sau Cealaltă țară, pus în scenă de Alexandru Istudor). Se putea renunța, fără nici cea mai mică mustrare de conștiință, la altele. La urma urmei, nu e un capăt de țară, e doar o chestiune de gust și de intenție, cu atât mai mult cu cât demult FNT nu mai intenționează să ierarhizeze, ci mai degrabă să vitrinizeze și să recapituleze. În felurite forme de prezentare.
Au fost prezenți mai toți regizorii momentului. De la Victor Ioan Frunză (cred că din creația acestui mare regizor mai putea fi selecționată și O scrisoare pierdută) la Mihai Măniuțiu și Mircea Cornișteanu, de la Alexandru Dabija la Vlad Massaci și Ion Caramitru, de la atât de familiarul și drag nouă Yury Kordonsky la Răzvan Mazilu (i se mai putea selecta și musicalul de la Târgu Mureș, Femei în pragul unei crize de nervi) și Gigi Căciuleanu, de la Radu Afrim la Mihaela Panainte, de la Radu Iacoban la Sînziana Stoican, de la Bobi Pricop la Radu Alexandru Nica și Gianina Cărbunariu, de la Anca Bradu la Nona Ciobanu și Andrei și Andreea Grosu, de la Carmen Lidia Vidu la Mimi Brănescu, de la Bocsárdi László, Tudor Lucanu și Radu Apostol la Daniel Grigore-Simion și Eugen jebeleanu, de la invitații Armin Petras, Sardar Tagirovski, Charles Müller, Alșexander Morfov, Andryi Zholdak, Michal Dočekal și Evghenia Berkovici, de la Andreea Vulpe și Vlad Cristache la Irina Banea, Cosmin Chivu, Horia Suru și Crista Bîlciu. Dacă am omis pe cineva, îmi cer scuze. Ciudate absențe- Felix Alexa care putea fi prezent cel puțin cu Ursul de la Teatrul de Stat Constanța și Alexandru Mâzgăreanu care ar fi putut participa cu Somnambulism de la Teatrul Nottara.
Am putut vedea scenografii diverse, preponderent bogate, luxoase, luxuriante, semnate de Adriana Grand, Florilena Popescu- Fărcășanu, Helmut Stürmer, Adrian Damian, Hermina Stănciulescu, Andu Dumitrescu, Bartha Jozséf, Doru Păcurar, Irina Moscu, Vanda Maria Sturdza, Nina Brumușilă, Vladimir Turturica, Dan Adrian Ionescu, Romana Țopescu, Dragoș Buhagiar, Vladimir Iuganu, Ksenia Sorokina, Peter Košir, Cristina Milea, Marin Chocholuousek, Nikola Toromanov și nici aici lista nu e completă. Văzându-le, cineva venit, pe neașteptate, dintr-o altă țară ar avea motive să se întrebe de ce tot jelim într-una starea de sărăcie cu care s-ar confrunta Teatrele din România.
Primului directorat al Marinei Constantinescu la FNT (2005-2007) i se datorează internaționalizarea festivalului. Era firesc ca ideea să continue și deci așa se face că anul acesta au putut fi văzute trei spectacole din străinătate. Magnificul Hamlet al lui Robert Lepage, de la Teatrul Națiunilor din Moscova și Evghenyi Mironov ca actor total, baletul Romeo și Julieta de la Compania Ballet Preljocaj din Franța, coregrafia Angelin Preljocaj și Să trăiești orice ar fi (Barbara), superb omagiu adus unei extraordinare cântărețe care a putut fi văzută concertând și în România cu ocazia uneia dintre primele ediții ale Cerbului de aur brașovean. Cred că cea din 1969 chiar. A doua. Rolul principal din spectacol a fost deținut de Juliette Binoche.
Având în vedere cantitatea ofertei și dificultățile de programare nu mi-am putut satisface dorința (firească) de a revedea cel puțin o parte dintre spectacolele văzute la premieră. Mi-aș fi dorit să am această posibilitate pentru a-mi verifica impresiile și a putea să văd cum au evoluat unele montări. Rămân, cum zice francezul, sur ma soif.
Nu pot să nu mărturisesc că niciodată până acum nu am auzit păreri atât de contradictorii despre ceea ce s-a putut vedea între 20 și 30 octombrie 2017 la FNT. Dar nici atâtea dezamăgiri privind calitatea unor spectacole. Au fost cazuri în care acestea s-au prezentat în stare degradată. Un indiciu fie că nu au fost repetate cât trebuia încă la data premierei (trăim în Teatre sub semnul, sub tirania banului făcut repede de o seamă de regizori care iau gajuri aiuritoare), fie că au fost expediate la București, în FNT, fără repetiții. Puține cazuri de unanimitate de opinie. De opinii favorabile. Au beneficiat de această situație onorantă Amadeus și Tinerețe fără bătrânețe (regia- Victor Ioan Frunză), O intervenție (regia- Radu Iacoban), La fund (regia- Yuryi Kordonskyi). Bravo lor! Nu e totuși cam puțin când pe afișul ediției cu numărul 27 a FNT au figurat 57 de spectacole? Întreb, nu dau cu parul! Precizez că în zilele viitoare voi reveni cu cronici de spectacole.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "5 comments" on this Article:

  1. bugsy spune:

    FNT a fost un eveniment extraordinar, foarte bine organizat avand in vedere numarul mare de trupe, invitati, locatii, etc. Am reusit sa vad trei spectacole: “N-ai tu treaba!” (Teatrul Act), “No Man’s Land” (TNB) si “Regele Lear” (TNB). Astept cu nerabdare cronicile dvs.

    • Mircea Morariu spune:

      Despre spectacolele menționate de dvs, am scris deja la data premierei. Voi comenta alte montări. De acord cu aprecierile dvs legate de organizare. Echipa UNITER s-a depășit pe sine

  2. Marius Vasilescu spune:

    Doua pareri ale unui spectator. Dupa cum spuneti si dvs.,”Cealalta Tara” si “Elefantul din camera” erau 100% spectacole care trebuiau sa se afle in FNT. “Pasarea Retro” a parut sa fie cel mai bun spectacol de anul acesta din festival, felicitari Radu Afrim.

  3. Mircea Morariu Mircea Morariu spune:

    Va impărtasesc opinia despre spectacolul lui Radu Afrim. Am scris despre el la vremea potrivita. Puteti citi cronica pe siteul Radu Afrim- spectacole regizate



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mircea Morariu


Mircea Morariu

Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facult... Citeste mai departe


E randul tau

Cred ca masurarea performantelor prin tot felul de indicatori de tip contabil, simpli si usor de int...

de: r2

la "Manifest pentru refuzul unei obsesii moderne"

Cauta articole

noiembrie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)