joi, martie 28, 2024

Grecia şi lecţia primului război mondial: referendumul absurd şi kakophonia politică

S-a intrat în etapa a halucinaţiilor colective cu situaţia Greciei, aceea în care oamenii încep să reacţioneze mai mult la mituri şi legende decât la realităţi, care de fapt nici nu-i mai interesează prea mult. Ceea ce credeam că este doar poker de salon pentru condiţii mai bune pare să scape de sub control şi să ducă la o situaţie pe care nimeni n-o doreşte şi din care toată lumea are de pierdut, dar care prin jocul împrejurărilor devene inevitabilă: Grexit. La fel s-a întâmplat cu Primul Război Mondial, de la începerea căruia am comemorat anul trecut un secol: un dezastru produs în mare parte neintenţionat, de nişte războinici nepregătiţi şi ezitanţi ale căror agende parţiale s-au aliniat într-un mod fatidic.

Desigur că problema mare e la Atena, unde caricaturizările grosolane şi etno-clişeele de berărie au luat locul analizei lucide în dezbaterea a chestiunilor europene, pe fondul unei isterizări publice pe care actualul guvern n-a făcut decât să o alimenteze iresponsabil. Diletantismul a atins un maxim o dată cu anunţul premierului Tsipras că va convoca un referendum pentru duminică 5 iulie. Din păcate discursul său induce în eroare Parlamentul grec (care trebuie să aprobe măsura), votanţii şi opinia publică internaţională cu înclinaţii pro-Syriza, care nu se mai oboseşte să vadă care sunt faptele şi vehiculează bazaconii.

Or faptele sunt următoarele:

1. Reprezentanţii Greciei au ieşit din sală înainte să se încheie negocierile pe vreun acord oarecare, deci nu există un nou „pachet cu propuneri” valabil după 1 iulie care sa fie pus la referendum cu Da sau Nu. Pur şi simplu, tehnic vorbind în acest moment nu e deloc clar pe ce anumea vrea Tsipras să se pronunţe poporul.

2. Actualul acord de asistenţă se încheie în iunie, deci nu poate fi pus la vot în 5 iulie. Oferta (UE, Troicii, “instituţiilor”, etc) nu va mai fi valabilă la data votului.

3. Tsipras a făcut foarte clar prin tonul discursului său că recomandă votul „nu”, lucru confirmat explicit de câţiva miniştri. Cu alte cuvinte, guvernul va face campanie contra la referendum; are tot dreptul. Dar ce se întâmplă dacă poporul votează totuşi „da” (presupunând că s-ar depăşi problema de la punctul 1 şi s-ar şti pe ce anume)? Guvernul a sugerat că în acest caz va implementa totuşi măsurile cerute de parteneri (care? Cele din pachetul expirat? Oricum în răgaz de câteva zile pieţele vor reacţiona sever în direcţia Grexit, va fi panică, deci situaţia de fapt după 5 iulie va fi cu totul alta).

Cât de credibil e însă ca un guvern care a făcut campanie contra va pune în practică un program complex şi dificil în care a spus deja că nu crede? Cum s-ar spune, cu zero ownership? In condiţiile în care chiar din ceea ce a propus în campanie şi a încântat lumea nu a făcut nimic timp de şase luni: combaterea evaziunii, prinderea marilor evazionişti, instrumentarea câtorva cazuri exemplare şi recuperarea banilor la buget, etc? De fapt Varoufakis, ministrul playboy care are în subordine Fiscul, pare mai preocupat să facă ture prin Europa ca să adune material pentru următoarele sale cărţi de dezvăluiri cum a negociat el homeric cu Troika, cum a vrut şi n-a fost lăsat, etc, care îi vor relansa cariera academică într-o mare universitate occidentală de stânga, unde va fi primit ca erou.

In realitate, nimeni nu a împiedicat guvernul Tsipras timp de şase luni să prindă corupţii contra cărora strigau în campanie şi să le ia banii necuveniţi; dimpotrivă, au fost încurajaţi. Dar rezultatele sunt zero, nu s-a facut nimic. Tot ce s-a reuşit este anularea unui an şi ceva de eforturi sub guvernul precedent şi transformarea unui mic surpus bugetar primar în deficit (vezi aici); cu alte cuvinte, chiar dacă i s-ar şterge toată datoria, Grecia tot ar fi pe minus cu cheltuielile curente.

Dacă aveţi 15 min şi chiar vă interesează ce se întâmplă, urmăriţi aici conferinţa de presă a lui Jeroen Dijsselbloem, presedintele Eurogrup. Nu pentru a face gargară şi interpretări, ci pentru a afla de la sursă care sunt faptele. Merită. După aia, ne putem juca în continuare cu toţii de-a guvernul grec din Cişmigiu, cum facem deja.

In plus, referendumul se mai poate împiedica de o mică problemuţă. Constituţia Greciei (care debutează mistic, cum vedeţi: “În numele Sfintei Treimi, De-o Fiinţă şi Nedespărţită…” etc) prevede la articolul 44 (2): “Un referendum asupra legilor aprobate de Parlament în chestiuni sociale importante, cu excepţia celor fiscale, va fi convocat de Preşedinte la decizia a trei cincimi din numărul total de parlamentari… etc”.

De fapt problemuţele sunt două: (a) nu există o “lege aprobată de parlament” care să fie supusă referendumului – de fapt nu există deloc un obiect al său, cum am arătat mai sus, necum unul care să fi fost adoptat în parlament ca lege; (b) dacă negocierile guvernului Tsipras cu partenerii internaţionali nu sunt despre chestiuni fiscale (deci excluse de la referendum) atunci eu nu mai înţeleg nimic din toată povestea şi mă duc să mă culc. Mi-e teamă însă că în kakophonia politică de cel mai pur tip balcanic pe care a produs-o la disperare, din raţiuni care ţin evident de politica internă, guvernul grec a dat drumul la vale unui pietroi pe care nu-l va mai putea prinde din urmă.

Distribuie acest articol

117 COMENTARII

  1. Nu există nici o plată scadentă între 1 și 10 iulie, presupunând că reușesc să plătească 1.5 miliarde € către FMI pe 30 iunie. Apoi au nevoie disperată de finanțare, între 10 și 20 iulie sunt scadente circa 7 mld €. Ăsta e deadline-ul real. Grecia are o mână relativ puternică și joacă la cacialma, în acest moment sunt ambivalenți în ce privește default-ul pentru că sunt și beneficii economice pentru ei: excedent primar, dispar ratele de dobândă deci pot crește cheltuielile publice în loc să le reducă, rămân în zona euro (nu pot fi legal dati afară), e posibil să fie și creștere economică dacă incertitudinea se disipă.

    Creditorii europeni n-au nici un beneficiu în urma default-ului și o să primească un compromis cu două mâini. Nu contează că „expiră oferta”, va exista alta mai bună, „there are limited posibilities for a better deal” cum zice Dijsselbloem. Plebiscitul e doar pisica pe care Tsipras o arată ca să stoarcă termeni cât mai favorabili; după ce îi va obține vă fi văzut ca ăla care a luptat pentru popor și l-a ascultat.

    • Esti putin in urma cu stirile: grecia avea excedent primar acum ceva timp. De cand cu Tsipras, au intrat iar pe deficit primar.
      http://www.ft.com/cms/s/0/72b8d2ae-f275-11e4-b914-00144feab7de.html#axzz3eLjjJFQE
      Tocmai asta e drama Greciei: guvernul joaca ca si cand ar avea un spate la negocieri, desi n-are. Nu poate avea nici un fel de echilibru bugetar sustenabil, care sa nu fie conjunctural. In momentul in care finantatorii dispar, apare gaura in buget si totul se termina.

      • Aveți și alte date decât afirmațiile belicoase ale FMI de acum 2 luni ? Execuția bugetară publicată joi arată surplus primar consistent:
        http://www.mnec.gr/sites/default/files/financial_files/STATE_%20BUDGET_EXECUTION_MAY_2015.pdf

        Dincolo de închiderea bugetului la virgulă, mai important e că eventualele reduceri de cheltuieli în eventualitatea default-ului vor fi mai mici decât ce li se cere acum: una e să ai țintă 3% surplus primar cum cere Eurogroup și alta e zero. Și să nu subestimăm presiunea pe care starea actuală de incertitudine o pune pe economia Greciei; ddică situația actuală nu e cu mult mai bună decât un default. De aia zic că poziția de negociere a Greciei e în esență corectă, sunt cu spatele la zid și nu au prea multe de pierdut, spre deosebire de partenerii de negociere.

        • +/- 1% la executie bugetara in situatia sunt „pennies in front of a steam-roller.” se duce naibii tot bugetul in socul care urmeaza. bancile grecesti vor fi in faliment imediat. guvernul nu va avea cu ce sa le faca bail out. masinaria economica se va bloca. neplata salariilor si pensiilor va duce catre panica generala. transferul la drahma e o miscare extrem de complexa si greu de implementat si pentru un guvern foarte competent care are ani la dispozitie. cum o sa gestioneze procesul asta asa, din scurt, niste marxisti agitati la cap care nu au condus in viata lor nimic? urmeaza haos. mark my words.

      • are Rusia,care si=a bagat coada,ungaria,bulgaria,italia deasemenea sunt pe agenda maicii de la rasarit.Germania joaca la doua capete,la fel si francezi.Situatia e mai complicata mestere pregatit de ungurul=evreu=americanmsoros!

      • or sa ne dea pe toti afara din UE, si pe greci, si pe noi, si pe bulgari, pe motiv ca nu ne ridicam la nivelul lor. Mai ramane sa se dea nemtii afara din UE si pe ei, si gata. Se pare totusi ca sunt singurii care vor in UE, de unde se trage concluzia ca au multe de castigat din toata aceasta combinatie.

        • „or sa ne dea pe toti afara din UE, si pe greci, si pe noi, si pe bulgari, pe motiv ca nu ne ridicam la nivelul lor. Mai ramane sa se dea nemtii afara din UE si pe ei, si gata. Se pare totusi ca sunt singurii care vor in UE, de unde se trage concluzia ca au multe de castigat din toata aceasta combinatie.”

          Tarile Europei, luate separat (cu cateva exceptii – Germania, Franta, UK), nu pot concura economic cu SUA, China, Japonia, Brazilia, Rusia sau chiar India. Singurul mod in care pot concura e daca formeaza o uniune – UE. Iar Germania, Franta si UK, chiar daca n-ar avea nevoie de UE pentru a putea concura economic cu alte state, totusi, le e mai usor daca fac parte dintr-o uniune europeana. Da, ii avantajeaza, dar suntem si noi avantajati. Insa rumanu’, obisnuit cu mentalitatea romaneasca e in stare sa se impuste singur in picior numai pentru ca au si nemtii ceva de castigat dintr-o uniune europeana puternica. In cel mai pur spirit romanesc, rumanu’ e in stare sa renunte la o chestie avantajoasa (pentru ruman) daca cumva chestia aia ii avantajeaza si pe altii.

    • eu cred ca e mai rau pentru greci decat pentru UE,,,
      pe langa asta UE nu poate sa accepte „negociarea” grecilor… nu am priceput bine ce vor, da ei in esenta par sa vrea sa nu ma plateasca datorile… UE pur si simplu nu-si permite sa accepte termenii acestia. daca le fac pe plac greilor returnearea împrumuturilor externe devine facultatica

      • Nu e asa, discutiile aprinse n-au fost in primul rand pe datorie, ci pe deficitul primar, adica Grecia sa se poata finanta singura la zi INAINTE de a plati orice rambursare sau dobanda.
        Ca au deficit primar arata ca chiar daca s-ar sterge maine TOATA datoria (ipotetic) de a doua zi ar incepe sa se formeze la loc.
        Deci e simplu: punerea de acord a cheltuielilor curente cu veniturile curente

        • Junker zice „Nu sunt taieri de salarii in acest pachet, nu sunt taieri de pensii”. Daca nu sînt afectate cheltuielile atunci cum ar putea creste veniturile în situatia actuala a Greciei pentru punerea de acord a cheltuielilor cu veniturile?

  2. Mda, am vazut inregistrarea. Presedintele Eurogrup a raspuns la majoritatea intrebarilor puse de jurnalisti spunind ca nu stie ce se va intimpla, dar ca zona euro va ramine sigura. Este de inteles ca nu stie cum va functiona referendumul din Grecia si ce rezultate va avea, dar impresia generala este ca habar n-are, nici el, nici altcineva, care ar putea fi consecintele falimentului unui stat din zona euro. Dar moneda euro ramine sigura… Aha, trebuie sa-i credem pe cuvint.
    Problema principala nu cred ca sint grecii. Au trecut (trec) printr-o criza economica ce s-a tradus prin scaderea continua a PIB timp de vreo 8 ani si, cu toate programele de austeritate pe care le-au pus in aplicare, nu se intrevede nici o iesire din gaura. Este de inteles ca li s-a luat, de aia au votat si Syriza la ultimele alegeri, iar Tsipras pune in aplicare ceea ce a promis in campanie. Pina la urma el nu datora nimic zonei euro si nici comunitatii europene, daca tot am ajuns aici, ci alegatorilor sai. Este condamnabil numai faptul ca nu si-a asumat deschis alegerea facuta si convoaca un referendum, dar probabil ca nici un guvern nu si-ar asuma deschis asa ceva.
    Putem sa discutam mult si bine de etica muncii in Grecia, de faptul ca nu-si platesc taxele etc. Problema este ca nu ajungem nicaieri asa, si nu acestea sint adevaratele probleme. Totul a pornit de la acceptarea situatiei din Grecia de catre statele fondatoare ale zonei euro atunci cind au permis acestei tari sa adopte moneda respectiva. Au facut asta nu din marinimie, ci pentru ca Grecia era o piata de desfacere la indemina, iar existenta unei monede proprii a acesteia ar fi descurajat exporturile efectuate de alte state ale zonei aici. Dupa ce au aparut problemele cu adevarat, nu le-a mai convenit si asa a inceput o campanie impotriva grecilor cei lenesi. Acum nu ne ramine decit sa ne inecam cu vorbe toti. Grecia va iesi din zona euro – nici macar nu se stie cum se va intimpla asta – iar iluzia ca asta nu va afecta restul Europei se va spulbera cind se va pune apoi problema falimentului Spaniei, Portugaliei, apoi Italiei samd. Si totul pentru ca nu au fost in stare sa incheie o intelegere de ochii lumii, care sa para ca multumeste pe toti si au vrut sa forteze Syriza sa-si inghita vorbele din campanie si sa arate ca e la fel ca ceilalti. Ceea ce Tsipras n-a fost dispus sa faca.
    Vorbeati despre cum a inceput primul razboi mondial. Intr-adevar, guvernele luminate de atunci nu si-au dat seama ce va fi, dar asta nu le face in nici un fel mai putin vinovate. Dupa cum si povestea de acum nu are nici un fel de actori nevinovati, ci doar orbi si iresponsabili.

    • Prin aceeasi criza au trecut si Slovacia, Tarile baltice, Irlanda si au revenit pe crestere buna, fara atata circ. Ca sa nu mai spun de Romania, Bulgaria, etc (in afara zonei Euro). Grecia este de fapt o exceptie care nu demonstreaza nimic – nici despre Euro, nici despre UE, nici despre FMI sau politici de austeritate in general.
      Solutie la criza exista si se vede, din exemplul celorlalte state.
      Grecia confirma perfect fix ce se spunea atunci, in 2009-2010: iei masuri decisive, te vei redresa. Nu iei, te vei tarai prin criza ani de zile si situatia se va croniciza. Asta-i tot

      • Domnule Ionita,

        „plagiez” mai jos comentariul unui prieten la un articol stupid vis-à vis de situatia din Grecia.
        Cred ca trebuie sa ne explicati situatia cu propozitii simple. Lasati limbajul academic deoparte, nu isi are rostul acum. Romanii au suferit taierile bugetare de 25% in 2009. Sincer, nu vad de ce au facut-o pentru ca tara e in acelasi rahat de coruptie+saracie ca acum cinci ani. Bietii romani au platit datoriile (oalele sparte) facute de politicienii corupti si incompetenti. Grecii nu vor asta si sint de invidiat pentru curajul lor. Bravo Grecia!

        „Domnule Livadaru (/Ionita),

        Un scenariu mai apropiat de situatia Greciei ar fi urmatorul: dvs. v-ati imprumutat in euro la dobanzi foarte mari si v-ati cumparat lucruri pe care acum va dati seama nu vi le puteti permite. Rata creste, dvs va pierdeti locul de munca, sotia dvs nu mai are loc de munca. Singurul venit sunt alocatiile copiilor pe care banca vi le ia. Banca va da afara din casa, copii dvs. dorm pe strazi, nu aveti cu ce sa-i hraniti dar inca aveti datorii la banca. Va duceti si cereti bancii sa va ierte o parte din datorii. Banca va spune- „Dar domnule Livadaru, aveti doi rinichi sanatosi! Ce-ar fi sa va vindeti unul si sa va mai platiti o parte din datorii?” Dvs. ce ati face?
        Dupa cel de-al doilea razboi mondial, SUA au pompat sume enorme de bani in Germania prin planul Marshall. Nu pt ca era moral sau corect (Germania tocmai ce distrusese continentul European) ci pentru ca au inteles ca o Europa stabila si prospera nu poate exista cu o Germanie saraca si instabila. Dar asta presupune sa ai viziune! In schimb, indivizii pe care dvs ii sustineti cu atata ardoare se complac, la fel ca dvs, in povestioare moraliste de bloc. In secolul 21, intr-o tara dezvoltata, nu as fi crezut ca un creditor poate insista -precum Shylock- sa i se dea pfundul de carne ce i-a fost promis!”

        • 1. ca sa fiu de acord in linii mari ce ce.ati scris: salariilor bugetarilor din RO s-au taiat din cauza incompetentei ,coruptiei si hotiei din RO .Reciproca nu este valabila.

          2.vis-a-vis de „replica geniala ” a amicului d-voastra :
          regula de bun simt este : nu-ti cumpara lucruri care nu ti le permiti ,doar ca pentru vecinul tau a facut-o.
          Batranii nostri spuneau : intinde-te cat ti-e plapuma.Si atunci probabil ca nu mai esti nevoit sa-ti vinzi rinichiul….Bancheri rai !

    • si ce ai fi facut in locul celor din UE?! ai fi acceptat conditiile grecilor?! imi pare rau dar un stat care pica pentru ca efectiv nu vrea ajutorul este mai bine decat un stat mic, lenes, si hotoman care isi impune conditiile aberante in ditamai uniunea

      • Pe scurt, raspunsul la intrebarea d-voastra este da, trebuia sa inghita acum comportamentul grecilor, asa cum au facut-o atunci cind lucrurile mergeau bine pentru toata lumea si viitorul suna roz. De ce? Pentru ca Grecia si datoriile ei reprezinta o suma mult prea mica fata de intreg, pentru ca asta este si problema – se pune in primejdie intregul pentru ceva care reprezinta mai nimic fata de toata zona euro. Trebuia sa gaseasca o formula prin care sa se impinga in fata un asa zis compromis multumitor pentru toata lumea, dar care dadea in fapt satisfactie grecilor.
        Daca ne apucam sa evaluam problema din punct de vedere moral, nu ajungem nicaieri si nu facem decit sa intretinem discutii inutile care se pot sfirsi intr-un dezastru. Abordarea morala a problemelor practice nu duce niciodata nicaieri.
        Vad ca dl. Ionita da exemplul tarilor care au adoptat o politica de austeritate si au „iesit din criza”. As saluta exemplul, daca n-ar fi doua mici probleme. Una – ca politicile de austeritate impuse Greciei in anii care au trecut nu par sa fi dus nicaieri. A doua – asa-zisa „criza” nu s-a terminat, ci abia sta sa inceapa. Problemele actualului sistem economic sint structurale si nimic din ce s-a facut in ultimii ani nu a facut decit sa amine deznodamintul. O rezolvare amiabila a problemei Greciei ar fi cumparat ceva mai mult timp pentru toata lumea.

        • @ satanae,
          ai o formulare cu amintiri „roz”, dar care s-au transformat in cosmar:
          – „asa cum au facut-o atunci cind lucrurile mergeau bine pentru toata lumea si viitorul suna roz.” S-o crezi tu ca „lucrurile mergeau bine pentru toata lumea”.
          Prin anii `70 ai secolului trecut si in Romania comunista (daca ai prins-o dece o uiti?) „viitorul suna roz” si Occidentul ne tolera (nu discutam cauzele), ne tolera, ne imprumuta, si aveam de la americani si „clauza natiunii celei mai favorizate” (cunoscatorii stiu despre ce era vorba).

          Ei bine, la toate vine scadenta. Anii `80, mai ales in a doua jumatate a deceniului, au fost pentru o viata de ciine.

        • Tocmai ca NU! Conditiile grecilor nu sint deloc de acceptat. De ani in sir fac averi pe spatele prostilor din Europa care le platesc cheltuielile si le sterg datoriile.
          ~Sint fan Grecia, imi plac concediile acolo si mai ales imi place sa descopar locuri neumlate sau putin umblate de turisti. Cu exceptia francizelor multinationalelor NIMENI nu da bon sau factura. In alta ordine de idei: in ultimul colt de grecie unde nu trece nici un turist si unde abea de cresc niste maslini daca ai avea inpiratia sa vrei sa cumperi un hectar de maslini (pusi rar..) vei constata cu stupoare ca preturile merg spre 1-1,5 milioane Euro…. ? O indicatie clara asupra gramesii de bani negri nefiscalizati ce se plimba prin Grecia. De asemenea de 5 ani au inceput sa isi reinnoisca parcul auto. Mai vezi cite o vechitura ici colo, dar asta nu mai e regula, acum majoritate sint masinile noi. Benzinare, tractiune integrala si care consuma mult oricum atunci cind te fitii su-jos pe tot felul de dealuri sterpe. Si culmea e ca au bani de benzina…
          Grecia mizeaza pe ce pagube ar putea sa produca in caz de grexit… fara sa ia in considerare pagubele deja produse si care sint importante. Au senzatia ca se pot juca cu asta. Ca se pot rupe de UE si sa ramina un tot unitar. Cred ca e o miza gresita. Cu siguranta urmeaza lupte de strada si probabil ruperea Greciei in caz de grexit.
          Pentru ceilalti inseamna inasprirea conditiilor de imprumutare si cresterea dobinzilor pentru acoperirea datoriilor. Si probabil confiscarea a tot ceea ce poarta atributul „grecesc” pt reducerea pierderilor

        • Daca Grecia nu este în stare sa gestioneze un buget nu are decat sa se puna sub tutela. Dupa ce li se sterge datoria asta, ne putem întreba cate alte datorii li se vor sterge in viitor? :)

        • Domnule,ca esti de stanga inteleg,dar de ce nu mentionezi in postari ca Grecia in momentul in care a aderat la euro a falsificat rapoartele,fara aceasta falsificare nu ar fi fost acceptati sa adere la euro,pe langa ca sunt puturosi sunt si mincinosi.
          Si nu sunt de acord ca occidentul sa accepte sa bage bani intr-un sac fara fund numit Grecia si condus de niste aventurieri incompententi dar cu mult tupeu.

  3. Referendumul e irelevant. Dacă votează „nu”, Syriza o să aibă motiv să meargă mai departe spre ieșirea din UE și NATO. Dacă votează „da”, vor spune că uite, UE nu ne-a așteptat, deci vor avea motiv să meargă mai departe spre ieșirea din UE și NATO. Nu le va fi ușor, dar vor încerca să facă maximum de damage posibil. Credeați că rușii stau cu mâna în sân și acceptă sancțiunile? Războiul hibrid s-a mutat în UE.

          • Domnule Ionita, sunt sigur ca ati citit tot pe Contributors o analiza destul de interesanta despre ce valoare strategica ar avea cumpararea unor insule grecesti de catre rusi si chinezi si transformarea lor in baze militare, drept in mijlocul Mediteranei ….. metaforic vorbind.

            Absolut diavolesc scenariu ….. de aceea foarte plauzibil?

      • Ce inseamna trend nesustenabil in cazul Rusiei? De ce toata lumea crede ca Rusia gandeste in termenii lumii civilizate? Daca le iese cu grecii, si turcii sunt pe teava ( conducta aia care trece prin Turcia si Grecia…), iar cu ocuparea Crimeei si-au declarat deja intentia de a transforma Marea Negra in lac rusesc. In umila mea parere, aici cred ca este cheia.

        • @ Blackhat – înseamnă că o ia pe urmele URSS-ului, asta înseamnă ”trend nesustenabil” în cazul Rusiei :P

          Sigur că nu putea nimeni să-i explice lui Brejnev în 1980 (anul imediat următor după ce invadase Afghanistanul ) care e chestia cu trendul nesustenabil, dar trendul era deja nesustenabil, indiferent dacă Brejnev înțelegea asta sau nu :)
          Exact același lucru e valabil azi pentru Putin.

    • @ Mihai Ghiduc, Caliman Eugen-analist dezvoltare economica,
      Tocmai a fost un sondaj in care grecii spun ca vor sa ramana in UE si in zona euro (in proportie de 70%).
      http://greece.greekreporter.com/2015/06/16/poll-7-in-10-greeks-want-the-euro-at-any-cost/
      Mi-am facut si eu propriul sondaj acum in vacanta in Grecia si confirm; probabil ca nr. celor care vor sa ramana in zona euro e ceva mai redus, dar in UE nu e nicio indoiala; majoritatea covarsitoare a grecilor vor sa ramana in UE. E logic, a natural, e intuitiv, ai libertate de miscare, iti cauti de lucru pana si in „detestata” Germanie. Daca iesi din UE, ramai izolat; vecinii iugooslavi sunt aproape si un exemplu concludentdespre beneficiile „suveranitatii absolute”.
      Problema lor este alta: ei vor in UE (si in zona euro), dar sunt de acord si cu Syriza! Ceea ce mie imi demonstreaza clar ca perceptia generala asupra grecilor este corecta: iresponsabili si incapabili sa inteleaga ca atunci cand faci o alegere, ai beneficii si obligatii care iti revin in egala masura. Ei se pare ca vor numai beneficiile…
      Altfel grecii imi sunt simpatici…

    • Ras-Putinisti! mai rasfirati baieti, mai rasfirati !
      Maika Rossya a pierdut anul asta 200B USD datorate scaderii pretului petrolului. La anul vor pierde 300. Cu intrarea Iranului pe piata barilul se va duce la 40. Adica STOP vanzari petrol la Lukoil.
      Va fi foamete si frig in Rossya – vai mama lor de mafioti – si nu cred ca vor sa-i ajute pe greci ca sa stea cu burta la soare cu uzo & tzatziki.

  4. E ironic faptul ca tocmai guvernul care vrea sa le redea grecilor „demnitatea”, cum am mai auzit si pe la noi, probabil ca o sa-i lase dependenți de ajutoare umanitare in câteva luni.

    • care ajutoare umanitare?! cine o sa le dea ajuctoare umanitare?!
      statele care-si permit ori o sa fie la cutite cu ei ori o sa aiba problemele lor
      daca face tempelu asta ce pare sa vrea sa faca… grecia o sa fie o tara moarta muuuulti ani de acum incolo … PS: singura chestie care mai mergea era turismul… sunt curios cine o sa mai vina când UE o sa aiba ceva probleme , sua o sa fie la cutite cu ei si rusii nu prea au bani…

      • Gresesti, turistii o sa dea navala, incepand cu romanii.
        Ceea ce e firesc: daca Grecia falimenteaza si se intoarce la o moneda slaba, vor deveni brusc mult mai saraci, deci preturile vor scadea pentru straini. Vei avea o vacanta cu 30-50% mai ieftina daca te duci acolo cu Euro in buzunar. Va fi nasol de greci, dar daca asta isi doresc si voteaza, asta vor avea, nu poate opri nimeni ce-si face omul cu mana lui

        • Sunt de acord, domnule Ionita, numai sa puna punct!

          Nu ma refer la practicile paguboase ale guvernului (ca e guvernul lor, nu al meu) si nici la evaziunea fiscala (ca e bugetul lor, nu al meu), ci doar la inscriptionarea bancnotelor: ii rog sa scrie 10.000.000 drahme – sau macar 10 000 000 drahme – ca la ultimul concediu in Turcia a fost belea sa citesc numarul de zerouri dupa o zi de stat cu capul in soare, vreo doua paharele de raki si cu dansatoarea din buric la un metru de nas, in conditiile in care toate bancnotele aratau similar iar valeoarea era inscrisa „10000000” ;)

          • Lasa ca cel putin initial va fi la paritate 1:4 sau asa ceva la euro. Vor trebui niste ani buni de inflatie ca sa creasca zerourile, iar pana atunci, ne obisnuim si cu drahma. Oricum va circula Euro in paralel, fii sigur. Drahma va fi pentru plata pensiilor si salariilor bugetare, ca sa le poata scadea guvernul cand si cat doreste, perfect constitutional, prin devalorizare :)
            Ca la prosti, parca nu stim cum e, din anii ’90?
            Si uite asa vor suferi tot aia saraci si fara mijloace, dar onoarea tarii va fi reperata

            • Hoho,nici macar nu-ti dai seama ce prostii vorbesti acuma:)
              Cine va introduce drahma?in cat timp ?din ce bani?stii ca trebuie bani adica euro sau dolari pt a se tipari moneda,stii ca monezile sunt tiparite in Elvetia ,si nu in Grecia sau Romania,nu?
              cine o sa le imprumute bani>?bancile pe care tocmai le-au devalziat azi stand la coada pt a-si scoate toti banii>?
              iata patriotismul lor:nu ne vindem tara,o furam,traiasca cleptocratia

        • „Desigur că problema mare e la Atena, unde caricaturizările grosolane şi etno-clişeele de berărie au luat locul analizei lucide în dezbaterea a chestiunilor europene, pe fondul unei isterizări publice pe care actualul guvern n-a făcut decât să o alimenteze iresponsabil. Diletantismul a atins un maxim o dată cu anunţul premierului Tsipras că va convoca un referendum pentru duminică 5 iulie. Din păcate discursul său induce în eroare Parlamentul grec (care trebuie să aprobe măsura), votanţii şi opinia publică internaţională cu înclinaţii pro-Syriza, care nu se mai oboseşte să vadă care sunt faptele şi vehiculează bazaconii”

          Domnu Sorin Ionita, propozitiile de mai sus sunt „voma literara”. Nimic din ce scri mata pe aceasta retea nu are fundament literar sau stiintific. Faceti aceeasi eroare ca si multi alti ziaristi comentatori ai politicii externe. Din cauza acestor comentarii si comentatori au venit la putere Musolinii, Hitler, Stalin si mai nou Merkel , Traian Basescu si Iohannis. Pitularea in spatele celor puternici ai zilei creaza monstrii si tiranii care conduc tarile si fac atata rau omenirii. Domnu Sorin, despre Grecia dumneavoastra scrieti cu ura. Eu va scriu doare atat: Aristotel, Anaxagora, Anaximene, Democrit, Empedocle, Heraclit Leucip Protagoras, Demostene, Pericle, Tucidide (favoritul meu) Xantipos si pot continua. Inchei scriind: Viva Elada!

  5. D-le Ionita,
    UE cere o gramada de bani, pe care Grecia nu-i va putea plati niciodata, indiferent ce sacrificii sociale va face.
    D-nele Merkel, Lagarde, FMI si UE nu pot renunta la plata creditelor,fiind voci ale bancii si depunatorilor.
    Tsipras nu poate spune in locul poporului grec, daca sa ramina in UE si sa plateasca datoria, ori nu.Asa ca a facut lucrul cel mai ,,democratic” posibil, solicitind decizia grecilor asupra viitorului, prin referendum.Criza grexit va fi oricum mai mica, decit permanenta punere sub semnul intrebarii a deciziilor politice si economice ale UE.Daca Grecia va iesi din UE (si ar trebui sa o faca cu orice risc), atunci lucrurile vor deveni clare pentru membrii UE: ori merg pe linia ceruta, ori pleaca. Fara aceasta tehnica excluziva de ,,disciplinare”, nu va putea fi vorba niciodata de ,,Statele Unite ale Europei”, ori de stabilitate economica a blocului economic si a monedei sale – Euro…

    • Vezi comentariul de mai sus:
      iesirea din zona euro va face ca actuala criza sa para un fleac fata de saracirea si scaderile generale de venituri care vor urma. Nu stiu ce-i asteapta daca urmeaza ca somnambulii niste bufoni iresponsabili si incompetenti

    • in corul de zbierete contra bancherilor care sug sangele poporului nu se mai vede:
      1. ca in capitalul FMI are si RO o contributie. Pierderi la FMI sunt si pierderile romanilor. Cei ce zbiara ar fi de acord sa plateasca si partea mea de pierdere? sau propaganda stangista trebuie sa o platesc [si] eu?
      2. „bancherii”cei hidosi sunt ANGAJATII actionarilor. Intr-o banca cotata in bursa gasesti si actionari profi, medici, contabili, sudori etc. Vrem sa-i deschiaburim si ei sa taca?
      3. in capitalurile bancilor mari o halca zdravana o au fondurile de pensii ale cetatenilor obisnuiti. Vor tolera ei in tacere pierderea? nu vor pune presiune pe proprii poiticieni sa se bata pt banii lor?
      4. Tsipras -chiar si fara respectarea promisiunilor electorale- nu reuseste sa echilibreze bugetul. De unde se va imprumuta? de la cei pe care i-a tepuit? de la alti potentiali fraieiri? la ce cost-economic si politic?
      PS. In definitv Tsipras a avut 27% din cei ce au votat. Chiar ii reprezinta pe greci?

    • pana nu uit. Nici urletul cu: „banii i-au luat politicienii, ei sa-i dea inapoi” nu tine:
      1. pensiile in Grecia sunt mai mari decat in Germania [de unde vine diferenta?]
      2. 50% din economie e de stat, peren falimentar [de unde se acopera gaura anuala?]
      3. vartsa de pensionare e mai mica in Grecia decat in Germania, Franta etc si Tsipra vrea sa o reduca la 60 de ani. De unde fonduri?
      4. angajatul la stat -indiferent ce face si cat face- are contract pe viata. Ca sa tii asa multi de unde bani?

      Aproape sigur ca depuatul X a luat mai mult decat Manolis, dar Manolis sunt 10 mil iar deputatii fosti si actuali nu sunt 1000.

  6. De la 1 iulie Grecia va ramane fara oricare forma de finantare internationala . Ca e vorba de imprumuturi , ajutoare , nu conteza .
    Sa vedem de unde vor platii pensile , salariile bugetarilor , celelate cheltuieli curente a bugetului (care e peren pe deficit ) .
    – Vor taia din cheltuielile militare (colosale pentru marimea tarii) nemultumind astfel masa de generali si colonei care cindva au impus propria dictatura ?
    – Vor taia din cheltuielile cu scoala , politia , sanatatea , provocind revolta sindicatelor ?
    – Vor marii varsta de pensionare la 65 de ani (cum e normal in tarile normale) ? Pai se pierd voturi cu gramada .
    – Vor marii cota TVA , Impozitele pe aia care inca mai platesc ceva ? Sa le sara in cap populatia?
    – Vor vinde parti de teritoriu altora ? Pai si la ei sint aia cu „nu ne vindem tara ” (acum). O vor da gratis maine.
    – Mai bine sa dai vina pe altii . Mentii postul , privilegile si cu un pic de chin chiar si clientela care „doneaza” anual .
    Oriunde trezirea la realitate e dureroasa , plina de discursuri marete , patriotice .
    Cind ajungi sa pricepi ca poti cheltui doar ce incasezi , viata nu mai e asa roza ca inainte cind faceai imprumuturi sa traiesti „mai bine” .

  7. Grecia trebuie sa cada deoarece conorm vorbei..pe cine nu lasi sa moara nu te lasa sa traiesti….au nevoie sa inteleaga ca daca nu poti plati un euro azi, degeaba te imprumuti ca nu poti plati maine acelasi euro plus dobanda. Nu ai profit, mananci mai mult decat vinzi….faliment

  8. ce ne place sa impuscam multi iepuri dintr-un articol: ii dam in vileag si pe greci si aratam ca avem la destu’ mic istoria universala. Pe cand un compediu de istorie pe model ‘explicati cauzele …….. in zece cuvinte’? Si de ce nu? Ce-i asa de complicat cu primul, al doilea sau al treilea razboi mondial? Pe-al treilea deja l-ati stampilat: rusii, Putin, Marea Neagra, gazele samd.

      • Comparația cu primul război mondial e complet deplasată, să fim sinceri. La vremea aceea toată Europa își dorea război, fiecare tabără era convinsă că printr-un război își va atinge scopurile și că doar așa le poate atinge.

        Actualmente, situația Greciei e infinit mai simplă. Mai ține minte cineva cât era inflația pe vremea guvernului Stolojan? Grecia nu riscă nici un sfert din ea.

        • „Actualmente, situația Greciei e infinit mai simplă. Mai ține minte cineva cât era inflația pe vremea guvernului Stolojan? Grecia nu riscă nici un sfert din ea.”

          Populatia Romaniei era tabacita dupa 50 de ani de comunism, de lipsuri si de experiente extrem de complexe de supravietuire. La fel si in 1997. Pana si in 2010 acest instinct de supravietuire si de acceptare a lipsurilor exista.

          Nu e cazul Greciei astazi, nici pe departe.

          Pe scurt, pe mine ma inteapa o albina. Frec cu sare si trec mai departe. La tine sunt sanse cam mari sa pui de un soc anafilactic.

  9. Care este problema, domnule, daca Grecia decide sa iasa din zona Euro in urma unui referendum? Nu este democratic? Sau dvs aveti alt tip de democratie? Referendumul este esenta democratiei! Luati exemplul Elvetiei! Sau nici acestia nu sunt democrati? La drept vorbind…democratia de Bruxelles seamana cu cea practicata de Moscova prin anii ’60. Va spune ceva Planul Valev?
    Dar dl. Ionita dece nu pomeniti nimic de Islanda, atat sub aspect economic (nu au vrut sa puna populatia sa plateasca pomeni pt Olanda si Marea Britanie!) cat si sub aspect politic (si-au retras candidatura la UE)?
    Cazul islandez deranjeaza Bruxelles-ul cat si parerile „politically correct”,nu?

    • @ Grexit,
      uite ca exista unii care au curajul s-o spuna: dl Ionita este vindut. Asa mi se pare si mie; nu pot preciza de partea cui, dar simt ca e vindut.
      Sta rau si cu democratia: Elvetia face referendumuri peste referendumuri si nu se scandalizeaza nimeni, iar o incercare a Greciei este taxata urit. Nu se face ;)

    • Nici o problema daca vor sa iasa, nu-i opreste nimeni, doar ca nu asta e intrebarea la referendum.
      Acuma daca tot ati postat si v-ati etalat eruditia, poate va faceti timp sa cititi si articolul ca sa vedeti despre ce era vorba pe aici

    • @ Grexit
      Din cate stiu eu in islanda s-a votat daca statul sa preia sau nu datoria a 2 banci islandeze, cu datorii in Marea Britanie si Olanda (nu pomeni pentru … e greu sa afirmi ca in MB sau Olanda se dau pomeni din banii islandezilor).
      La vot s-a spus NU, NU se preiau cele 4 miliarde facute de entitati private.
      Grecii la ce intrebare sa raspunda cu DA/NU pentru cele 240 miliarde?
      De fapt asta intreaba si domnul Ionita, dar vad ca dumneavoastra stiti ce intrebare se va pune… si sunteti suparat pe dumnealui :)

      • S-a creat o mare mitologie in jurul cazului Islanda, folosit acum cativa ani ca exemplu de tot felul de poeti si hermeneuti, desi nu-l inteleg.
        Se mai potolise, acum iar se porneste

    • @ Grexit – Islanda e o ”țară” cam cât Timișoara, 320.000 de locuitori. Deci nu poate fi un exemplu pentru nimic. O țară adevărată, de 5 sau 10 milioane de oameni, se administrează după alte criterii, indiferent de întrebările și răspunsurile la un referendum. Iar Islanda nu e membră UE și n-a fost niciodată. Isteriile anti-Bruxelles chiar nu-și au locul în astfel de situații.

      Grecia nu face nicio favoare zonei euro prin apartenența la ea, ci exact invers. Că unii din vest sau alții din est ar vedea cu mare satisfacție subminarea monedei euro prin abandonarea ei de către Grecia e altceva. Însă bunul simț învinge de-obicei și prin urmare Grecia nu va părăsi zona euro pentru că pur și simplu n-are de ce.

        • Domnule Ioniță,

          După umila mea părere. deși nimic nu poate împinge legal Grecia afară din zona Euro, or să fie obligați de situație să o facă.

          Iată argumentația logică. Dacă dau faliment și scapă de datorii, după cum spuneți Dv mai sus, au început să aibă deficite structurale care numai pot să crească în timp.

          Cum bani mai mulți decât produc nu au de unde scoate și nici să tipărească euro nesocotit nu pot, atunci singura lor soluție să iasă la liman sunt reforme structurale dureroase, aceleași pe care nu vor să le facă acum ca să obțină o finanțare nouă. Și atunci de ce tot efortul să respingă programul de restructurare?

          Singura lor cale de a ieși la mal fără reforme structurale este ieșirea din zona Euro și trecerea la drahmă cu drahma inițial la paritate cu euro și prețurile convertite în drahme.

          Problema cu asta e aceeași. Drahma nu poate fi susținută la paritate cu Euro din cauza acelorași deficite structurale și o să o ia la vale imediat ca să echilibreze balanța economică.

          De aici urmează un puseu inflaționist exact cum a fost în anii 1991-1992 în România până când grecii, fără nici o altă sursă de finanțare. or să realizeze că își fură singuri căciula și fie o să accepte un standard de viață scăzut fie fac aceleași reforme structurale pe care le resping acolo.

          Pot să estimez că o să fie mai rău decât în România acelor ani pentru că măcar la vremea aceea România avea credit solid care să susțină ceva reforme. Singura lor scăpare ar fi finanțare masivă din China sau Rusia, însă nu cred că o să vină de acolo fără sacrificii politice majore.

          Probabil ce se va întâmpla după instalatorul polonez și căpșunarul român va urma foarte curând măslinarul grecesc plecând în bejenie pe unde pot.

      • @Harald. Problema nu este una pur economica. Problema este una pur politica. Daca Grecia iese, se va crea un efect de domino. Vor urma si altii. Astfel, se va confirma ca Europa este un tigru de hartie. Rusii nici nu-i baga in seama.

        • @Grexit
          Stimate domn, daca Grecia va face greseala sa iasa, accidental sau intetionat, din zona euro e forate probabil ca efectul sa nu fie cel dorit rusi.
          Mai exact cand Spania, Portugalia sau oricine mai are iluzii stangist-populiste vor vedea mizeria in care vor cadea grecii probabil vor tine cu dinti sa ramana in UE, zona euro, etc.
          Ma indoiesc totusi ca grecii vor iesi din zona fiindca cu toata mandria lor exacerbata nu cred ca au instincte de sinucigasi in masa.

    • Rossya anilor 60?Dumnezeule ce criminali infecti acesti rusi. Si-au macelarit propriul popor mai mult decat au reusit nemtii.
      Postakul Ras-Putinist da dovada de acelasi emotionalism bolnavicios. Dostoievsky, Tolstoi, Ceaikovsky au surprins excelent nebunia acestui popor de analfabeti si de betivi.
      Ref. : Elvetia se conduce prin reerendumuri. Islandezii nu au vrut sa se preia de catre stat o datorie privata ( cum au facut americanii). Rusia nu are bani pentru proprii cetateni care mor de foame – de ce ar da bani grecoteilor cleptomani?

    • Induci in eroare intentionat.De ce nu spui ca elvetienii sunt educati si la ultimul referendum (in mai 2014) au votat masiv contra cresterii salariului minim,care ar fi fost undeva in jur de 4000 euro/luna.
      Ce s-ar intampala daca ar fi fost referendumul in Ro sau Grecia?
      Si nu compara Islanda cu Balcanicii,ei au alta etica a muncii.

  10. Ce se intampla cu datoriile Greciei dupa intrarea in incapacitate de plata? In principiu inteleg ca nu va mai primit bani de la creditorii internationali, clar va fi debandada o lunga perioada, dar ce se intampla tehnic in astfel de situatii? A mai existat ceva similar in istorie?

    Daca datoriile se sterg, varianta asta pare clar atragatoare pentru greci, caci datoria a ajuns la asemenea dimensiuni incat pare de neplatit pentru cateva generatii de acum inainte.

  11. n-am inteles care e ‘problemuta’: faptul ca in constitutia Greciei se incepe cu formula Sfintei Treimi? Ca sa intelegem mai bine criza greceasca, nu de altceva. Oricum actualii lideri greci nu au nimic cu acea treime de care se pomeneste acolo, atei fiind declarati. Deci, astia ar trebui sa fie pe placul UE.
    De 6 ani de zile aud kassandre pe toate canalele ca o sa fie dezastru pt greci, bla bla, dar uita sa spuna ca dezastrul va fi de fapt pt toata Europa, grecii se vor da urgent cu rusii, ceea ce se pare ca au facut multe tari est europene si chiar vest europene. Sa vedem ce-or sa faca nemtii si francezii cand vor constata ca sunt singuri in UE, un imperiu cu picioare de lemn.

    Ma uit cum nu ne intelegem intre noi europeni cu europeni, aceeasi cultura, si acum liderii UE au convenit sa repartizeze islamisti in toate tarile. Poate cu aia o sa ne intelegem mai bine. Atat ii duce mintea pe ei.

  12. 1. Ipoteza Troika este ca doar debitorii sunt iresponsabili, nu și creditorii. Fals
    2. Prima mare greșeală în 2010:bail-out în loc de restructurarea datoriei
    3. A doua mare greșeală în 2012: transferul datoriei de la creditorii privați la cei oficiali, adică la plătitorii de impozite europeni.
    4 Habermas are dreptate:Merkel a pus investitorii înaintea democrației
    5.Este fals ca Irlanda și tarile baltice au ieșit din criza cu bine. Au ieșit și aici mai e de vorbit, cu maxim de costuri. Orice altă variantă ar fi fost mai buna.

    • Ultima e geniala: orice ar fi fost mai bun :) adica inclusiv varianta greaca, sa nu iasa deloc din criza
      Restul nu mai comentez, sunt impresionisme si se lungeste discutia pana dimineata doar ca sa constati ca e fiecare cu parerea lui.
      Eu aici discutam ideea de referendum

      • Aveti un stil remarcabil de a evita discutia. Pacat, sunteti inteligent si sunt sigur ca aveti argumente mai puternice decat fenta.

        Aveti dreptate cu referendumul. Este o ineptie Cuplul Tsipras -Varoufakis este cel putin caraghios. NU e clar ce urmaresc. Sansa lor in negociere a fost zero de la bun inceput cand au exclus iesirea Greciei din eurozona. Era singurul lucru care i-ar fi pus pe ganduri pe creditori. Apoi au capitulat deja cand au semnat undeva in febr-martie un acord care in esenta era similar cu cel vechi. Nu stiu ce negociaza. Totul pare un show.

        Asta nu-i absolva pe creditori de proasta inspiratie, cel putin, daca nu chiar prostie. Indiferent ce gandim, Dvs paleo-liberal, eu pur si simplu liberal, ar trebui sa ne ingrijoreze ce se intampla in UE. Grecia este doar una dintre probleme si nu cea mai grava.

        • O fi, dar articolul meu era despre grecia, si anume chestiunea referendum.
          Nu mi-am propus sa rezolv dintr-o suflare toate problemele europei.
          Nici sa discut pana maine dimineata merits and de-merits of bailouts, ca NU chestiunea datoriei greciei este cea care a blocat acum acordul si a dus la referendum. Ci problemele reale de reforma structurala, din care guvernul nu vrea sa-si asume politic mai nimic. Pa datoria istorica ca atare exista intelegere si flexibilitate

  13. …la spartul târgului aș dori să vă ofer un citat generos dintr-un cotidian grec de calitate, Ekathimerini, e adevărat considerat conservator, din ediția sa de acum aproape două săptămâni (16 iunie 2015) nu neapărat pentru că profeția pe care a făcut-o s-a dovedit reală, ci și pentru că, din perspectiva României, cu un electorat la fel de ușor manipulabil, acțiunile politicienilor de dovedesc tulburător de apropiate în materie de cinism…

    „Până acum Tsipras și-a făcut o imagine clară despre tipul de târg pe care l-ar putea realiza prin intermediul unor negocieri europene „ortodoxe”. În mod evident, el se teme că dacă ar prezenta acest lucru parlamentului, problema ar fi mult mai mare decât pierderea a 10-20 de deputați. Pericolul pentru el este că ar putea pierde majoritatea suporterilor SYRIZA și ar împinge clientela nehotărâtă în brațele partenerilor săi actuali, care ar dori să meargă pe calea lor.

    Elitele europene și grecești au încercat să-l convingă că nici una dintre temerile sale va conta, că ar putea dezvolta un nou centru-stânga și că sprijinul pe care l-ar câștiga ar fi mai mare decât acea pierdere. Este dificil de să ceri unui om să plonjeze în ape necunoscute și să testeze noi parteneri, alianțe și tactici. Tsipras a fost incapabil să îmblânzească factorii extremiști și imprevizibili din jurul lui, ceva ce ar fi trebuit realizat mai devreme.

    Există unii care cred că el nu a vrut, de fapt, să-i îmblânzească și alții că el nu a putut suporta să o facă. Oricare ar fi adevărul, mareea este aproape invincibilă și îl va conduce, împreună cu întreaga țară, în ape necunoscute.”

    http://www.ekathimerini.com/4dcgi/_w_articles_wsite3_1_16/06/2015_551139#

    • Nimic de mirare, cam asa cred si eu fara sa fiu expert in politica interna greaca.
      E un concurs de frumusete al diverselor aripi de stanga in fata electoratului, iar criza cu acordul cu UE e doar scula cu care se ciomagesc.
      Pe scurt, politica minora. Iresponsabili, data fiind miza

  14. Ideea cu referendumul („sa-si spuna si popolul cuvintul, saracul!”), este asemanatoare cu ce facea Ponta cind nu avea curajul sa ia o decizie politica. Arunca problema ba la Parlament, ba la CSAT.
    NB,
    incerc sa-mi imaginez raspunsul grecilor la o intrebare de genul unui referendum din Elvetia: „sinteti de acord cu dublarea salariului minim?”

  15. Cei mai batrini ne amintim cum au fost ultimii 8-10 ani ai dictaturii lui Ceausescu, cind a venit vremea ca miliardele de dolari oferite „cu generozitate” de FMI lui Ceausescu sa fie returnate (cu dobinzi cu tot, evident). Pe de o parte, Ceausescu a luat credite cit a vrut el, a facut cu banii ce a vrut el, iar factura a trimis-o romanilor dupa ce a inteles ca de investitiile lui s-a ales praful. Ceausescu si bancherii care l-au creditat au luat de pe noi sapte rinduri de piele, nu mai aveam electricitate, nu mai aveam incalzire, nu mai aveam mincare, nu mai aveam apa calda, era o bezna peste Romania ca in epoca de piatra si umblam in zdrente.

    Asemanator au tratat creditorii si cu politicienii greci care, pentru a ramine in Mercedesurile lor blindate, stapini peste un popor, si a putea deturna miliarde in continuare, aveau nevoie de finantare continua.

    Bancherii se inteleg la fel de bine si cu dictatorii si cu politrucii democratiilor, si scopul lor e fie dependenta perpetua de credite a natiunilor (credite aducatoare de profit, evident), fie, inca si mai bine, falimentul urmat de pierderea suveranitatii, a resurselor, a industriei, agriculturii etc. Si, bineinteles, consecinta e ca masele amorfe de lucratori-salariati trec de la un stapin la altul. Ce daca salariatii de azi nu se mai numesc sclavi? Tot aia e.

    Ce partid voteaza omul de rind intr-o democratie? Pe acela care promite reducerea cheltuielilor guvernului sau pe acela care, fara sa ii spuna de unde banii, promite pensii marite, ministere mai multe si servicii publice mai generoase, autostrazi in virf de munte, aeroporturi in fiecare sat, milioane de joburi la stat, al 12-lea salariu, apoi al 13-lea salariu, apoi… ?

    Imi spui mie ca grecii (ca popor) sint vinovati de situatia actuala? Ca ei trebuie sa plateasca factura? Le-a spus cineva de-a lungul deceniilor (politicienii care se imprumuta in numele lor sau bancile creditoare) cit le e datoria pe cap de locuitor, cum creste si tot creste si cum, intr-o zi, vor fi pusi la plata ei sau copiii si nepotii lor? Imi spui mie ca politicienii si bancherii nu stiau ce fac, pe spinarea cui danseaza, si nu le-a trecut prin cap ca se va ajunge aici? Stiau foarte bine, dar pe politicieni nu i-a interesat decit raminerea la putere si jaful din postura de stapini temporari ai banilor Greciei, iar pe bancheri incasarea dobinzilor sau, la limita, luarea in stapinire a Greciei cu oameni, resurse si economie cu tot.

    Aici e nevoie de revolutie, ca in Islanda. Maturat pe jos cu politicieni si bancheri. Cei care au luat imprumuturile (politicienii care au semnat actele respective) trebuie scosi la lumina si pusi sa-si plateasca datoriile. Daca nu pot, evident ca nu pot, puscarie pe viata. Iar creditorilor sa li se recomande sa ceara banii DIRECT celor pe care i-au creditat si cu care au complotat.

    p.s. D’aia e bine sa aiba omul un stat minimal in tara lui. Si nu o democratie falimentara prin definitie, ci doar un modest stat de drept. Macar daca esti furat sa nu fie paguba prea mare si sa nu te pomenesti sclavul bancherilor.

    • Cand un invatator pe o insula pustie avea 3 mii de euro salariu nu se punea problema de unde vin banii?
      Cand la Olimpiada s-a furat cu miliardele nu se….
      Cand Aktor construia autostrazi de 5 ori mai scumpe decat piata nu se….Apropos, am scapat ca prin urechile acului sa nu ne lucreze si pe noi cu Comarnic-Brasov.

      FMI este o banca in care actionarii sunt toate statele, inclusiv Grecia, si da bani cu dobanda cea mai mica de pe piata – sunt la break-even – cu conditia sa nu mai faci tampenii economice si sa revii pe plus. Daca iti da FMI bani iti dau si altii.
      Fara banci nu exista dezvoltare si crestere economica, conditia de baza e ca banii imprumutati sa nu fie …furati, adica sa nu fie folositi in proiecte ce nu aduc added-value, acum sau in viitor.

  16. problema referendumului (care costa btw) este corecta pe fond. inutil ca si cel din romania din 2012,parca. dar, posibilitatile sunt intotdeauna infinite. finantatori se vor gasi oricand. ca vor suporta costuri enorme pe termen scurt si mediu e o alta poveste . in acest moment , desi un papagal, acest tsipras, scoate maximul posibil dintr-o situatie confuza. ue pierde mai mult decat grecia indiferent de rezultatul discutiilor. in urma grexitului, balcanii si sudul ue vor sari in aer. nu-mi place eeloc harta califatului promovat de isis…in lumea lor, mare dealtfel, nu conteaza deficite, varste de pensionare, banci, ipoteci, etc, etc. exista si o alta lume si se labartzeaza ingrijorator !

  17. 1.Problema Greciei este ceva mai complicata decit simpla restituirea sau nu a datoriei, ori lipsa de flexibilitate a super-socialistului Tsipras, care nu vrea diminuarea pensiilor si ajutoarelor sociale – fiindca el nu respinge REFORMELE dintr-un motiv foarte simplu.UE nu are reforme care sa conduca la crestere economica.UE si in general economistii europeni (si romani) vorbesc de RESTRUCTURAREA economiilor din tarile inapoiate economic (ale „flancului sudic”, cu exceptia Italiei industrializate) dar nu sint capabili sa defineasca in ce consta procesul de restructurare, ce tehnici si instrumentar cuprinde, cum trebuie realizat!
    In concluzie, UE vorbeste de restructurare economica, dar teoretic nu practic si aplicabil, fiindca nu are acele tehnhici si mecanisme care sa o realizeze, incit efectul final sa fie crestere economica in general, cit si in Grecia. In Grecia, lipsa de reforme pe baza unui proiect economic special, este suma-sumelor problemelor insolubile in economie – incit fara taierea drastica sau totala a datoriei, tara este nefunctionala economic, in termeni de crestere ECONOMCA viitoare!.Tehnicile ,,restructurarii” (daca ar exista) ar trebui concretizate de UE-FMI intr-un proiect de RESTRUCTURARE economica generala, care sa-i fie impus Greciei in cadrul tratativelor pentru restituirea datoriei. Nimeni n-a auzit insa de asa ceva, decit de taieri de pensii si cheltuieli bugetare, iar nu de crestere economica si de resurse bugetare suplimetare, ca urmare a unei cresteri – dtorate rezultatelor pozitive ale proiectului ,,impus”!.
    2.Sigur ca FMI nu este decit o banca, UE doar o uniune politica (inca nu economica), liderii UE si ai Germaniei sint doar vocile bancilor si capitalului European, de la care nu este de asteptat proiecte economice pentru Grecia, afara de somatii de plata a unor datorii facute de politicienii iresponsabili ai Greciei, cu concursul la fel de iresponsabil al bancilor si UE.
    Incerc aici o evaluare neutrala a situatiei partilor, iar nu a da dreptate pe motive de simpatie politica fata de stinga extrema greaca sau din antipatie pentru UE, fiindca plata datoriilor facute conduce la cheltuieli viitoare, care insumate cu altele, inseamna continuare de cadere economica si bugetara.
    Probabil ca asa comunist si iresponsabl cum este considerat, guvernul Tsipras si-a evaluat pierderile si beneficiile neplatii datoriilor cu riscul iesirii din UE, iar facind calculele de ,,criza” si post-exit se considera preferabil grexitul.
    3.Cred ca nici grexitul nu este asa de ,,pagubos” pentru Grecia si UE cum este prezentat si amplificat de analisti, el putind fi controlat si stapinit in cea mai mare parte.
    In Grecia, tara moderna si relativ dezvoltata, nu poate avea loc o situatie de cadere economica comparabila cu dezastrul economic din Argentina post-peronista, care s-a aflat in faliment financiar.Cine face trimitere ,,comparativa” de la situatia Greciei in caz de faliment financiar cu cea a Argentinei, nu cunoaste realitatea tarii sud-americane post-peronista.
    Insasi fenomenul si cauzele falimentelor sint diferite, in Grecia avind loc un faliment ,,voluntar/auto-provocat” pentru a scapa de datorii imposibil de platit intr-o generatie.Pe aceste datorii grecii nu si le asuma, deoarece s-au produs din vina unor fosti guvernanti iresponsabili, cit si din vina creditorilor – pe cind Argentina a devenit falimentara ca urmare a ,,comunismlui de stat” al celor doua guvernari peroniste.
    4.Probabil ca pina la urma grecii vor spune NU iesirii din UE, dind sansa UE sa rasufle usurata, iar lui Tsipras sa mai scape de o parte de datorie (prin stergere). Altfel peste un an, iesirea din UE datorita neonorarii la scadenta a platii ratelor datoriei externe, va readuce UE si Grecia in aceesi situatia de criza ca azi.

    • Grecia nu e o tara dezvoltata. In afara de turism, masline si tzatziki nu stiu altceva produs la ei. E un fel de Rusie pozitionata mai bine geografic. Intreaga infrastructura e din bani furati. Inclusiv bancile de la noi sunt pe bani europeni…furati.
      E.g. Un manager intr-o banca greceasca in Ro castiga 500 mii euro pe an.
      Crestere economica inseamna efort creativ industrial. Nu e cazul la greci.
      Partea buna va fi ca ne vom duce la greci cu 5 euro pe zi si vom mnca souvlaki cu 1 euro.

      • @Sorin Ionita
        „Nu e clar ca aia care le-au aplicat cresc economic, iar aia care nu, nu?”
        Se pare ca nu…
        Tocmai discutam cu sora mea din US recentele inflamatii rasiale din Ferguson si Florida (da, alta tema, dar mecanismele de gandire sunt similare). Si legat de aceste intamplari, ea imi povestea cum distorsioneaza presa (uneori) faptele si cum oamenii amatori de senzationalism isi ghideaza gandirea dupa ele. De exemplu aici: http://www.foxnews.com/us/2012/04/03/nbc-issues-apology-edited-zimmerman-11-call/. Si NBC este totusi un post important…
        Oriunde te uiti, fie la problemele Greciei, fie la Ferguson-USA, sau Justitia din Romania, mereu-mereu apare probema „ocultei”…Orice rationament bazat pe fapte care darama scenariile astea de tip conspirationist (prezentate in presa de senzatie) sunt privite ca manipulari malefice, carora nu trebuie sa le dai ascultare; inchide-ti ochii si urechile, nu asculta, nu privi, caci altfel te vor converti si vei deveni sclav.
        Deci, oare se poate discuta cu genul asta de oameni?…Sunt peste tot; din pacate in Romania mai mult decat in alte parti…
        @Dan 07
        E cam exagerat sa-i compari pe greci cu rusii. OK, grecii au o economie subdezvoltata (contrabalansta oarecum cu pozitionarea lor, asa cum ai pomenit) si o administratie ultra-corupta. Totusi, in vreme ce rusii privesc la Occident ca la Satana, grecii voteaza pt. ramanerea in UE…Diferenta asta de mentalitate e fundamentala.

      • Nu cred ca e cea mai fericita si respectuoasa (in primul rand fata de sine) formula de adresare „Prietene, esti in plin self-denial, ca european”. Iar cele ce urmeaza, link-ul la pachetul de masuri cerut de Troica, o fi destul de clar, dar nu inteleg de ce credeti ca per ansamblu este favorabil cresterii economice. Intrebati oarecum retoric „Nu e clar ca aia care le-au aplicat cresc economic, iar aia care nu, nu?”. Dar chiar nu e clar. Puteti da exemple de astfel de tari care au aplicat astfel de masuri (mai ales pe componenta de austeritate) si au crescut?

    • Apreciez analiza, Eugen Caliman. Intr-adevar problema majora este ca UE si Troica nu are planuri reale care sa stimuleze cresterea economica si sa faca astfel Grecia mai capabila sa isi plateasca datoriile prin crestere. Problema este insa un pic mai mare, adica conditiile impuse de Troica nu doar ca nu stimuleaza cresterea dar chiar o fac mai putin probabila. O chestiune foarte nediscutata este ca planul de „reforme” impus de Troica si aplicat de guvernul anterior al Greciei a dus la o scadere economica de aprox 25% (crescand datoriileca % din PIB ca efect al contractiei economice) si facand Grecia mai putin capabila de a plati acum decat era la inceputul crizei grecesti.

  18. Grecia nu VREA sa plateasca datoria de, cred, 340 miliarde de euro. NU VREA! Ar fi o nebunie din partea lor sa poata sa n-o plateasca si sa o faca. Daca am inteles bine nu sunt la primul default de la WWII incoace.
    Imaginati-va cati ani va trebui Grecia sa plateasca toata datoria si cu ce pret.
    Varufuckis si Tzeparis stiu exact ce fac. Joaca teatru ca sa scape tara de datorii prin stergere. Vor fi eroi nationali deasupra lui Hercules, Achiles et co.
    Probabil ca au activele externe ascunse prin alte firme.
    Cat talent la a fura! Rumunii aveau 13 miliarde si a trebuit sa suferim de foame si frig 10 ani, sa murim cu sutele de mii ca sa platim datoria – cat de idioti sunt rumunii!

    • Repet a 17a oara, nu datoria ca atare a rupt filmul acum. Plata lor e amanata si in conditii bune.
      Problema e ca nu vor sa faca acele reforme structurale pentru ca datoria sa nu inceapa iar sa creasca – daca asta veche se sterge.
      Asta e problema care a blocat negocierile.

  19. Am citit cu atentie articolul si cred ca este destul de incomplet si tendentios (biased):
    A. Ceea ce sunt prezentate ca „fapte” sunt oarecum inexacte si selective.

    Sa le luam pe rand:
    A. „FAPTELE”
    1. „Reprezentanţii Greciei au ieşit din sală înainte să se încheie negocierile pe vreun acord oarecare, deci nu există un nou “pachet cu propuneri” „.
    In FAPT ultima oferta de propuneri (de fapt cam aceiasi ca inainte) a institutiilor creditoare si a Eurogrup-ului au fost formulate pe 25 iunie ca raspuns la ultima propunere a Greciei pe 22 iunie. Pe 27 iunie s-a consemnat dezacordul celor doua parti si lipsa de vointa a vreuneia sa mai cedeze.. Este inexact sa spuneti ca nu ar exista pe ce sa isi ofere poporul grec acordul, ceea ce s-a cerut clar si in intalnirea din 27 a fost acordarea unui ragaz pentu referendum pe conditiile cerute de creditori.

    2. Actualul acord de asistenţă se încheie în iunie, deci nu poate fi pus la vot în 5 iulie. Oferta (UE, Troicii, “instituţiilor”, etc) nu va mai fi valabilă la data votului.
    Ceea ce nu spuneti este ca la intalnirea din 27 Eurogrupului si institutiilor creditoare li s-a cerut acordarea unui ragaz de o saptamana pentru a se organiza referendum-ul. Deci, da, nu va mai fi valabil la data votului, dar nu este un dat natural este o decizie a Eurogrupului si a Troicii. Cred o amanare de cateva zile pentru un referendum nu trebuia sa fie un capat de tara pentru creditori, sau este? De ce este asa o problema sa supuna conditiile creditorilor unui referendum?

    3. „Tsipras a făcut foarte clar prin tonul discursului său că recomandă votul “nu”, lucru confirmat explicit de câţiva miniştri. Cu alte cuvinte, guvernul va face campanie contra la referendum; are tot dreptul. Dar ce se întâmplă dacă poporul votează totuşi “da” ”
    Tzirpas si Varoufakis au spus clar, nu doar „prin tonul discursului”, ca sunt impotriva masurilor de austeritate cerute de creditori. Daca ne intrebam despre rezultatele posibile ale referendumului, e ok, putem sa o facem, dar asta nu e un fapt. Ce se va intampla daca votantii vor spune „da”? Guvernul Greciei si Varoufakis au spus care e intentia lor (de care iar nu mentionati nimic) aceea ca daca se va spune da atunci vor implementa planul (vezi aici transcrierea interventiai lui Varoufakis la Eurogrupul din 27 iunie http://yanisvaroufakis.eu/2015/06/28/as-it-happened-yanis-varoufakis-intervention-during-the-27th-june-2015-eurogroup-meeting/).

    In continuare faceti niste comentarii al caror statut nu e clar deloc, oricum nu par deloc fapte:

    4. Comentarii tendentioase despre „ministrul playboy” Varoufakis si calatoriile sale pentru a aduna materiale pentru carti… nici o treaba cu chestiunea serioasa a crizei Greciei.
    5. Afirmatii despre faptul ca guvernul Greciei nu a facut nimic in cele 6 luni.. (nu vad sustinerea cu fapte) nici nu cred ca e credibila asteptarea sa prinda coruptii in 6 luni.

    B. Este prezentat exclusiv un punct de vedere pro- institutiile creditoare, o concluzie pre-existenta in aceasta directie iar pozitia guvernului Greciei si punctele de divergenta in negociere nu sunt deloc prezentate. Nu sunt prezentate chestiuni legate punctele principale de negociere si rezonabilitatea si flexibilitatea pozitiilor fiecarei parti. Principalele chestiuni in discutie au fost legate de dimensiunea surplusului primar cerut Greciei (pentru plata datoriilor) si modul de finantare al acestuia. Faceti mai departe, in comentarii, afirmatia ca conditiile propuse au fost „bune”. Cum va dati seama de acest lucru?

    In concluzie, caut in continuare opinii sustinute de fapte pentru pozitia conform careia guvernul Greciei este iresponsabil iar propunerile institutiilor creditoare rezonabile. Nu spun ca nu e posibil sa fie asa. Poate exista fapte care sa sustina ca „problema mare este la Atena”, dar cele prezentate nu reusesc deloc sa sustina aceasta concluzie. Articolul acesta avea concluziile pre-fabricate si nu ne-au fost date cu adevarat argumentele care duc la acestea.

    • Evident că e tendențios. Interesați-vă de unde își ia dl Ioniță leafa…
      Ce credeați, că scrie pe bloguri ca să-și omoare pliciseala? :-)

    • @Andrei O / 13:00
      Din cate inteleg eu , textul este un comentariu al domnului Ionita pe tema referendumului care va avea loc in Grecia , in care se prezinta opiniile autorului .
      Sunt de parere ca opiniile oamenilor ( inclusiv ale dv. / mele ) sunt , inevitabil , subiective ; nu inteleg reprosul facut textului – ” tendentios ” = ” lipsit de obiectivitate , partinitor ” .
      Textul este , inevitabil , ” incomplet ” , deoarece domnul Ionita nu si-a propus sa faca istoricul negocierilor dintre guvernul grec si Troika .
      Propunerile facute de Troika sunt prezentate pe hotnews.ro ; eu nu am inteles la ce se refera vigurosul PM al guvernului grec cand afirma ca ” vor sa umileasca poporul grec ” .
      Cand iau cunostinta de o astfel de declaratie , sunt tentat sa consider – instantaneu – ca cel care o face ilustreaza – fara dubii – faptul ca ” problema mare este la Atena ” ; expresia fetei virilului ministru de finante i-mi confirma aceasta opinie .
      Nu reusesc sa inteleg nici cum poate un PM sa declare ca daca poporul spune ” da ” , el va implementa masurile de reforma pe care – acum – le considera ” umilitoare ” .
      Sa fie oare un caz de personalitate dubla , similar cu cazul cunoscutului mitoman VV Ponta , cel care intentiona sa voteze in Parlament impotriva unui proiect de lege pe care il aprobase in guvern ?
      Ma asteptam ca o persoana atat de preocupata de respectarea democratiei sa isi dea demisia imediat dupa ce constata ca optiunea sa este contrazisa de Popor ; un astfel de rezultat arata ca el nu are competenta de a alege solutiile considerate de majoritate ca fiind optime pentru tara ( este incompetent ) si ca nu ( mai ) intelege / reprezinta vointa populara .
      In acelasi sens , faptul ca organizeaza un referendum – cu oarece posibile probleme la respectarea prevederilor constitutionale , dupa cum arata domnul Ionita – la ( doar ) 6 luni dupa ce a fost investit cu Puterea prin vot popular , nu reprezinta oare ( mai ales ) o penibila fuga de asumarea raspunderii politice ( atributul principal al pozitiei sale ) ?
      Putem fi oare siguri de faptul ca organizarea referendumului atat de tarziu – dupa o saptamana de restrictii / haos financiar – nu este facuta cu intentia de a-i ajuta pe cetatenii greci cu deficit de imaginatie sa inteleaga – ceva mai concret – ce ii asteapta in caz de respingere a acordului ?
      Este interesant cum va fi formulata intrebarea la referendum ; in Realitate , problema care se pune este daca grecii sunt de acord sa recunoasca existenta datoriei ( si , implicit , sa-si asume obligatia de returnare ) .
      Sigur ca este posibil un refuz de asumare a datoriei ( fapt mai curand improbabil , cred ) ; ar fi bine daca oamenii ar intelege care vor fi consecintele – imposibil de evitat – ale unei optiuni de acest fel .
      In rest , continua sa ma binedispuna neobositele eforturi ale ” oamenilor de bine ” de a-i prezenta pe greci ca fiind victime ale ticalosilor de lideri occidentali – cei care le-au platit in ultimii ani o buna parte din salarii / pensii si au rascumparat / detin cea mai mare parte a datoriei grecesti , permitand astfel functionarea statului grec , pe munca cetatenilor lor , cu perspectiva incerta de a-si mai vedea vreodata banii inapoi ; in mod deosebit , apreciez lansarea sublimului concept de ” datorie odioasa ” .

      • @ Paul Butoi,
        Textul d-lui Ionita, porneste de la o critica a „discursului” lui Tsipras care ar introduce confuzii in randul parlamentarilor greci si a opiniei publice internationale intre fapte si „bazaconii”. Ca un recurs la bazaconii, S. Ionita de anunta care sunt faptele. S. Ionita nu prezinta un text care ar prezenta doar opiniile sale ci o analiza care ar pleca de la fapte.
        In comentariul meu am sustinut ca: A ceea ce sunt prezentate ca fapte sunt oarecum inexacte si selective si B) este prezentat un punct de vedere exclusiv pro institutiile creditoare…
        Cred ca si in spatiul public international cat si (mai mult) in cel romanesc este nevoie de analize mai echilibrate, care iau in considerare ambele pozitii si informate cu adevarat de fapte.

  20. Ai dreptate, Dottorre.

    Tzipras e în mod cert Tseappas.
    Deci popoul, când e strivit de oligarhi, nu stie pe cine si cum sa aleaga, pentru a iesi din kakkao.
    Ah, nu stiu, tzi-am zis ca o doamna foarte onorabila, proprietara a poate primei imprimerii automate pe tuburi si spray-uri, ne vorbea cu nostalgie de anii lui Hitler?….ce autostrazi….ce industrie…..dupa tot genocidul si nenorocirea, astazi asa vorbeste o nemtzoaikka.
    Stie popoul pe undeva sa faca ceva? Zi si mie, eu vad ca pâna nu e strivit aproape complet, nici nu se opune. Poci dupa aia sa mai plângi ca e iratzional?
    Ce au facut europenii, de 7 ani de zile? Au dat bani de nemurit de foame, gretzii au împânzit – ca românii – Europa.
    Nu-s în stare, carevasazica, sa creeze ceva în Gretzia, prin oricare fel de canal, doar stim ca multinatzionalele conduc lumea, sa puna la punct vreun sistem fair, singura solutzie e ca ei sa îsi gaseasca solutzii SI sa plateasca muntele ala de bani.
    Suna tentant, ca perspectiva de viatza în secolul ITmii?
    Asha-ha vreee-hheee-heee-heee-em, NOI…s-o…ce?
    Chiar nu observi ca lumea aproape ca îsi doreste apocalipsa? Bogatu’ nemilostiv se plânge, carevasazica, de faptul ca saracul strivit nu asculta, frate. Ceva nou aici?

  21. Dle Ionita,
    Exista o expresie aici – „it’s above your pay grade”. Consider ca se aplica din plin textului dvstra. Asociatiile pe care le faceti, primul razboi mondial vs referendumul ce va sa vina, pseudo analiza economica mai mult plina de pronuntii sforaitoare si ideologice de aceea dreapta pe care o stiti foarte bine, un text in final pernicios dpdv al premiselor, discursului si concluziilor – ilustreaza ce am spus mai sus in deschidere. Nu ati aratat ca aveti anvergura necesara pt pretentile acestui text. La acest moment avem, pt doar un mic exemplu, fiindca sunt mult, mult mai multi, doi economisti, Nobel peize winners in economy – P. Krugmam si J.Stieglitz care spun in principal opusul a ce spuneti dvstra. Dvstra care sustineti principial meritocratia si peer review ce credeti – cine are mai multa legitimitate in acest caz S.Ionita din Bucuresti sau Krugman & Stieglitz? Repet sunt doar 2 exemple, dar parerea covarsitoare a economistilor (atentie nu politicienii sau ideologii) este clara vizavi de austeritatea impusa in Grecia.

  22. A se citi si, eventual, reciti, postarea lui
    „Paul Butoi spune:
    29/06/2015 la 22:14”
    Sau este si el vindut, ca dl Ionita :P

  23. D-le Romney,
    1.Autorul articolului a accentuat lipsa de disciplina financiara/bugetara nationala a Greciei, asa ca trimiterea la Krugman sau Stieglitz nu are ,,aplicatie” aici.Grecii nu impoziteaza afacerile, firmele nu cuprind in documetele contabile si financiare incasarile si nu platesc la stat darile cuvenite.Asta le cere acum UE si alinierea cheltuielilor , la incasari!
    Este vorba de o debandada generala, cu care UE, FMI si BE nu poate cistiga razboiul.UE si tarile sale (pe de alta parte) nu au proiecte de dezvoltare economica industriala care sa ,,duca” functionalitatea economica de la 119 (dezastruoasa) a Greciei sau 74 a Romaniei, catre indicele 1 din Singapore sau din tarile dezvoltate.Masurile de echilibru financiar la care se refera autorul ale FMI/UE nu sint masuri de dezvoltare economica si ele nu au condus nicaieri la crestere economica – ele sint necesare doar pentru ca tarile sa se intinda la cheltuiei, in masura in are le-o asigura ,,plapuma” economica nationala.Dar asta-i alta discutie…
    In concluzie, in Grecia se ,,combina” balcanismul bugetar al netaxarii activitatii economice de orice fel, cu inexistenta proiectelor nationale si UE de creare a mediului economc care sa atraga ca un magnet, investitorii straini, industriali.
    2.UE are dreptate sa ceara disciplinarea bugetara a Greciei, respectiv alinerea cheltuielilpr cu incasarile bugetare, dar politica nationala de acoperire a acestora din imprumuturi, practicata de politicienii lor iresponsabili a condus la conceptia (traditia economica) nationala ca pot trai bine fara sa plateasca impozite.
    Daca nu intra in normalul echilbrului bugetar, UE n-are ce sa le faca grecilor, decit sa-i lase pe dinafara ei.
    3.Daca Grecia va fi eliminata din UE, de voie de nevoie se va disciplina in primul exercitiu bugetar trimestrial sau semestrial, fiindca nu va mai avea de unde sa mai plateasca social, cheltuieli pentru care nu are incasari bugetare.
    Daca nu accepta planul de redresare al UE (care o va redresa si tine din scurt sub raport bugetar), atunci iesirea din UE o va face ca singura sa revina la normalitatea bugetara:cheltuiesti doar ce incasezi de la fiscalizarea economiei…
    4.Nu cred ca aveti ,,autoritatea stiintifica” pentru a evalua astfel un autor sau articol economic, cita vreme acesta nu si-a anuntat intentia unei analize exhaustive a ,,problemei grecesti, cum ar face-o Krugman sau altii ca el.Avem in fata o analiza gazetareasca, de natura sa incinte la dezbateri intre cei interesati de realitatile economice comune si mai putin de concluzii academice – articolul nefiind adresat unui astfel de mediu !

  24. Imi pare ca gov.gr este prea putin responsabil.

    Argumentul ca nu au mandat de la cetatenii greci sa respinga propunerea este bullshit.
    Ei stiau ca expira termenul pe 30.06.2015, deci se puteau organiza pentru scenariul planul B – nu, nu suntem de acord cu propunerea…

    Cineva trebuie sa isi asume responsabilitatea de a spune NU/DA.
    De aceea exista gov.gr – daca nu pot sa isi asuma responsabilitatea ar trebui sa plece.

    1. Grecia nu si-a asumat o concluzie sau o contra- propunere la ultima propunere a Eurogroup. Greselile din propunerea UE invocate de catre MF din Grecia se puteau corecta, daca ele existau. Oare si aici trebuia sa se ceara acordul cetatenilor din gr.???
    2. Pozitia gov.gr este atat de anti-euro incat cu adevarat se ridica problema credibilitatii implementarii unui program EU- Greece.
    3. Cel mai grav fapt este ca nu se stie ce se va intampla in perioada dintre 1 Iulie si data de decizie a referendum-ului – pp. de buna credinta gretzii ca exista si sunt certe toate datele referitoare la referendum…Chiar si dupa referendum care va fi schema de functionare daca raspunsul agregat de cetateni va fi NU?

    Imi pare o tragedie greaca proasta ceea ce se joaca acum.

    Grecia crede ca joaca tare – cred insa ca mai degraba este un exercitiul important pentru UE.

    Time to grow up! For all!

  25. Punct.
    „Ministrul grec al Finanţelor, Ianis Varoufakis, a confirmat marţi că Grecia nu va plăti în următoarele ore tranşa de 1,6 miliarde de euro către Fondul Monetar Internaţional, astfel că va intra oficial în incapacitate de plăţi.”
    Mediafax.

  26. Domnule Ionita, citesc cu placere articolele dumneavoastra si cred ca sunteti autorul cel mai bun de pe contributors. Totusi, de aceasta data, nu va inteleg. Mie mi se pare o chestiune simpla, atat de simpla incat nici nu ar trebui discutata atat de mult. Grecia nu este pregatita sa fie in zona euro. Nu este pregatita economic si, mai mult, nu este pregatita sa predea aceasta portiune de suveranitate, politica monetara, Europei. Vrea, la schimb, compensatii. In consecinta, Grecia nu trebuie sa mai fie in zona euro. Justitia, injustitia, creditorii, debitorii, vin pe urma. In primul rand exista acest fapt clar: Grecia nu are ce cauta in eurozona. Inteleg ca exista niste temeri. Nu ar trebui sa existe. Daca aceasta constructie este solida va rezista si fara Grecia, daca se prabuseste din cauza Greciei inseamna ca oricum era un castel de carti de joc. Dar cu Grecia in interior este doar o chestiune de timp pana se va prabusi. Este boala continua a eurozonei.

  27. Tineti minte trei cuvinte: legea 70/2015!

    Aceasta lege putin comentata a intrat in vigoare la data de 9 mai AC si limiteaza platile in numerar
    http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_40333/Legea-nr-70-2015-intarirea-disciplinei-financiare-privind-operatiunile-de-incasari-si-plati-in-numerar-si-modificarea-OUG-nr-193-2002-introducerea-sistemelor-moderne-de-plata.html
    Adica, pentru cei care inca nu au inteles, aceasta lege le permite bancilor sa faca ceea ce fac acum in Grecia: sa va limiteze accesul la banii dumneavoastra!
    Daca mai aveti bani in banca acum este momentul sa ii retrageti, in scurt timp va fi prea tarziu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sorin Ionita
Sorin Ionitahttp://www.expertforum.ro
Paleo-liberal (adica din soiul cel vechi) Partener fondator la EFOR (www.expertforum.ro) think tank independent Citeste si preda teorii ale dezvoltarii si sectorului public Consultant pe reforma institutionala si descentralizare in Europa de Est si Balcani

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro