Home » Fără categorie » Citesti:

Guvernul Ponta a decis: reîncep să duduie fabricile de diplome universitare

Stefan Vlaston mai 23, 2012 Fără categorie
67 comentarii 7,512 Vizualizari

UPDATE. Un cititor ma avertizeaza ca un HG nu poate fi dat in dispretul Legii bugetului de Stat care precizeaza sumele alocate inv. superior precum si valoarile granturilor respective. HG in discutie poate fi atacat in contencios cu bune sanse de suspendare.

Încet, încet ne întoarcem la situația anterioară adoptării Legii Educației Naționale.

Ultima ispravă a guvernului Ponta este mărirea cifrelor de școlarizare plătite de la buget pentru fabricile de diplome, comparativ cu proiectul lăsat de guvernul anterior, aproape de cifrele existente în anii din urmă.

Astfel,

  • granturi pentru ciclul de studii universitare de licenta de la 45.887 la 62.400
  • granturi pentru ciclul de studii universitare de master de la 25.426 la  35.600
  • granturi pentru studiile de doctorat: de la 1504 la 3.000

De unde bani pentru această revenire la ce a fost?  Bani nu există acum, pentru că bugetul a prevăzut sume pentru vechile cifre de școlarizare. Se vor lua, printr-o rectificare, de la capitolul investiții. Spre fericirea și îndestularea universitarilor. Că nu vom avea în continuare drumuri și autostrăzi nu reprezintă o preocupare pentru Victor Ponta. Preocuparea sa este cum să mai potolească „foamea” de bani bugetari a clientelei, după ani lungi de post, fără acces la borcanele cu miere bugetară.

Mai mult ca sigur că repartiția pe universități a cifrelor de școlarizare, (le vom afla în zilele următoare), nu ține cont de clasificarea universităților și ierarhizarea programelor de studii, criticată de actuala putere, pentru că a fost realizată cu sprijinul evaluatorilor străini, fără a ține cont de relațiile clientelare din actualul USL. Așa că banii nu se vor duce acolo unde s-a dovedit mai multă calitate și responsabilitate publică ci acolo unde rectorii au relații cu partidele aflate la guvernare. Așa cum s-a întâmplat 20 de ani.

Argumentul că sunt mai mulți candidați la bacalaureat anul acesta este ridicol. Cifrele mai mici existente în proiect asigurau locuri celor care au învățat temeinic în liceu și au resursele și înclinațiile necesare pentru studii universitare. În piața muncii, raportul joburilor care necesită  studii superioare este 1/15, comparativ cu joburile care nu pretind astfel de studii. În cifra propusă raportul este 1/5, având în vedere cei aproximativ 300.000 de candidați.

Argumentul că în alte țări există un procent mai mare de  licențiați nu stă în picioare. Poate că aceia mai și învață câte ceva, nu doar vânează sau cumpără o diplomă.

De departe cea mai scandaloasă creștere este la doctorate, plătite din bani bugetari. Exact de doctori are nevoie de țara, în condițiile în care descoperim mereu plagiate, cercetarea noastră nu este vizibilă internațional (suntem undeva pe locul 65, într-un clasament mai vechi). Conducătorii de doctorate trebuie să mănânce și ei o pâine bugetară, dacă se poate cât mai albă.

Avem cohorte de doctori, ca de exemplu Mischie, Genică Boierică, Dinel Staicu, unii sunt prin pușcării dar mergem înainte, câte 3.000 de doctori pe an. Ce dacă plagiază tezele de doctorat, indemnizațiile aduse de titlul de doctor se suportă tot de la bugetul de stat.  Exista si doctori si cercetatori onesti, care-si construiesc cu truda si multa munca o cariera. Pacat ca se pierd in masa de impostori.

Bine, cel puțin, că s-au păstrat  cifrele de la școlarizare școala profesională. Vom vedea după repartiția pe școli și județe, cât de mare rămâne prăpastia dintre structura de joburi din piața muncii și structura pe filiere și forme de învățământ a cifrelor de școlarizare. În anul trecut, 55-60% din locuri erau alocate filierei liceale teoretice și vocationale, pentru un segment de joburi în piața muncii  de 20%. Iar filierei tehnologice doar 40%, din care se realizau 30-35%, pentru un segment de joburi de 80%.

Iată unul dintre motivele pentru care nu mai avem meseriași, cu consecințe devastatoare în competitivitatea, productivitatea și atractivitatea economiei românești.

De bine, de rău, actuala Lege a Educației Naționale a deschis drumul refacerii educației și formării profesionale.

Se pare că actualul guvern vrea restaurație și în acest domeniu, acționează nu în interes național ci pentru satisfacerea cohortelor clientelare, în mare foame după anii de opoziție.

Iar actualul ministru face ce-i spun adevaratii stapani, din umbra. Este doar un paravan pentru promovarea intereselor clanurilor universitare clientelare ale USL

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "67 comments" on this Article:

  1. Ioana spune:

    Bataie de joc. Un ministru interimar, agramat si aflat in evident conflict de interese, da inapoi cu pasi repezi o reforma demarata cu atata efort de niste profesionisti.

    Apropo, de sotii Mang ce se mai stie? Apar inca bine mersi ca profesori universitari pe site-ul universitatii din Oradea. Din cei 3000 de doctori in devenire, pe cati oare ii vor pastori cu succes si profesionalism cei doi specialisti in plagiat?

    Mai ca i-as ierta daca si-ar face mea culpa si, avand in vedere specializarea dansilor, ar concepe un algoritm performant de detectare a plagiatului, pe care sa-l puna gratuit la dispozitia tuturor universitatilor din Romania.

    Scuze ca revin din nou la Mang, dar pana nu se ia o decizie corecta in acest caz cei care pastoresc invatamantul romanesc nu vor mai avea nici o credibilitate in ochii mei.

    • Sorin spune:

      fac bine, nicio grija! Madam Mang si-a ridicat si luna asta gradatia de merit si indemnizatia de conducere.

    • prudent-trist spune:

      Ponta tocmai l-a destituit pe dlCiuparu, presedintele Comisiei care analiza plagiatul lui Mang!! Votati USL si veti avea PLAGIAT! FRAUDA! PONTA si CRIN!

      • Am vazut, desi anuntase ca nu se atinge de sefi de deconcentrate

      • anonim spune:

        Nu domnul Ciuparul analiza plagiatul lui Mang, ci Consiliul National de Etica care functioneaza pe langa aceasta autoritate. Membrii in acest cosiliu pot fi destituti doar prin votul majoritatii absolute a consiliului format din cercetatori numiti de Funeriu (deci nu pot fi destituiti de Ponta sau de Ministrul Educatiei). Sper ca vor rezista presiunilor si vor lua decizia corecta.

  2. Paul spune:

    Mai este un amanunt important.

    Se va aplica decizia din LEN privind finantarea pe ciclu de invatamant?

    Pana la urma conteaza cati termina facultatea nu cati intra. Macar sa lase facultatile care incearca sa fie serioase sa dea diplome numai celor care merita. Sunt inca facultati in Romania la care primesc diplome 50%-60% din studentii care intra in anul I, chiar si in conditiile finantarii in functie de numarul studentilor. Dupa parerea mea principala cauza ceea ce a determinat scaderea calitatii in invatamantul superior a fost finantarea facultatilor in functie de numarul studentilor.

  3. Petre Truica spune:

    Eu v-am spus ca se va anula complet legea domnului Funeriu.

    Nici nu inteleg de ce a venit in tara, sa fie ca don Quijote.

    Si nici nu va mai veni nimeni din tinerii educati dincolo, ca sa schimbe ceva aici.

    Aici vor ramane doar asistatii social, pensionarii si bugetarii. Cat mai primesc bani de la FMI & comp.

    Da, vor fi plagiatori si impostori de toate felurile, nepotism, tot ce vreti.

    Culmea plagiatului ar fi sa-l plagieze pe Mang careva. Poate rectorita de la Aurel Vlaicu din Arad, ea are carti intregi luate de pe internet.

    Si asa si merita tara asta. Cati Vlastoni sunt? Dar Funeriu? Cati cititori are site-ul asta si articolele dv.? Putini, fata de site-urile de cancan.

    Din clasa politica nu va iesi nimic bun. Si nici din masa de dascali. Preuniversitari sau universitari. Unii o duc bine iar altii se tem de mai rau. Nimeni nu vrea reforme. Ce piata muncii? S-o ducem bine cat mai putem. Politicienii pot apoi sa fuga in strainatate cu ce au furat de aici.

    Toti predau la Dimitrie Cantemir si din astea. Si pdl si psd. Prin urmare….asta e.

  4. Paul spune:

    Nerespectarea acordarii cifrelor de scolarizare in functie de clasamentul univesitatilor era de asteptat. D. Funeriu trebuia sa isi dea seama ca, in conditiile in care nu a existat un consens cu opozitia, odata cu schimbarea puterii, clasamentul nu va mai fi respectat.

    Daca insa aplica ideea d. Oprea (vouchere distribuite universitatilor in urma unui examen national pe directii de studii), atunci lucrurile s-ar fi rezolvat in 3-4 ani. Cred ca trebuiau schimbate cel mult 2-3 articole din vechea lege a invatamantului. Practic, s-ar fi aplicat principiul terapiei de soc utilizata de polonozi in anii 90.

    Daca pe langa examen, mai exista si un clasament al salariilor medii la angajare dupa terminarea facultatii atunci lucrurile chiar ar fi avut sens.

  5. Hannibal Lecter , MD spune:

    Nimeni nu a spus ca toti banii merg la Mastere sau PhD pentru candidati romani. Se incearca aducerea de venituri in invatamant prin atragerea studentilor STRAINI la aceste programe.Si da,indeed,vor creste veniturile universitatilor prin aceste granturi,dar neglijati aspectul aportului financiar adus de studentii straini. Este ,daca vreti, planificata o crestere substantiala a EXPORTULUI de licente. E si asta o sursa de venituri,nu ? A facut-o si Ceausescu incepind din anii ’70 ….Ca aceste degrees and titles vor fi obtinute prin frauda sau plagiat,asta e alta mincare de peste (era sa scriu de om !)

    • Nu, cresterea se refera la locurile bugetate, nu la cele cu taxe, care nu sunt reglementate de guvern ci de ARACIS

      • Sanda spune:

        Domunule Vlaston,

        Comparand cifrele de scolarizare la nivel universitar de anul acesta cu cele de anul trecut veti constata ca sunt foarte asemanatoare. Iar anul trecul le-a aprobat dragul dumneavoastra Funeriu.
        Si inca ceva: LEN pe care o laudati atata isi va dovedi curand slabiciunile si limitele. Adevarul este ca in cei 22 de ani nu am fost in stare decat sa stricam invatamantul iar cauzele sunt multiple si complexe. Si nici unul dintre ministri nu a fost capabil sa gandeasca si sa implementeze un sistem educational performant.

  6. claudia spune:

    Calculul e simplu: banii sunt tot aia doar ca in loc sa dea 4000/student la cca 48.000 vor da cca 2900/student la 62.400. Ei se lauda ca au dat, prostii se bucura ca au primit. Cu alte cuvinte decat putin dar bun mai bine prost dar mult.

  7. AHA spune:

    Fiecare cu clientela lui: nu mai investim in telegondole, ci in diplome.

    • bec spune:

      diplome ca a matale, semnata de profesorul doctor academician felix varanul, absovent al academiei de militie de la baneasa.

  8. gurka spune:

    D-le Vlaston,

    In 2008, UE se finalizau, in medie, 209 doctorate la 1 milion de locuitori. (https://www.fundatiadinupatriciu.ro/uploaded/Doctorate/Doctorate,%20medie%20europeana.jpg). Cifra nu e cu mult diferita astazi. Pentru Romania, la cati locuitori mai are, ar corespunde aprox. 4000 de doctorate pe an (finalizate, nu incepute). Cifra care ar trebui sa va oripileze este cea de 1500, propusa de numitul Funeriu. Cea de 3000, propusa acum, e inca departe de media europeana, dar macar nu este o cifra subsahariana.

    Toate cele bune!

    • dragos spune:

      @gurka: d-le, ai gandire de comunist. Pe tine nu te intereseaza calitatea, ci cantitatea, fara numar … ajungem la vorba lui d-lui Basescu: scoala produce tampiti.

      • Mihai spune:

        Comunistul a fost Funeriu, al carui singur interes, la fel ca al Elenei Ceausescu, a fost de a diminua cheltuielile cu educatia. In consecinta, a studiat un pic mediu academic si apoi a venit cu criterii de promovare si de conducere de doctorat pe care nu le pot indeplini nici macar 0,1% dintre profesorii din tara. Ca si comparatie, cu criterii similare poti deveni profesor in majoritatea universitatilor din Top 50 din SUA, pe salarii cam de 30 de ori mai mari decat cele de aici.

        Iar motivul pentru care PDL a vrut banii in autostrazi si nu in educatie este simplu: nu ai cum sa furi din salariile a 400,000 de oameni angajati in invatamant, insa constructorul de autostrada poate sa dea usor 30% din banii primiti inapoi la partid – asta ar fi si motivul pentru care 1 km de autostrada in Romania este de 3 ore mai scump decat 1 km de autostrada in SUA – profitul se imparte cu partidul.

    • immm spune:

      In europa exista raportul respectiv doar pt ca sunt suficieti conducatori de doctorate, pe cand in romania sunt putini conducatori de doctorate care indeplinesc actualele criterii, deci nu e realist sa cresti numarul de doctorate daca nu ai coducatori de doctorate, numai daca scopul este altul.

      Cresterea numarului de doctorate este primul pas spre relaxarea criteriilor de promovare pentru conducatori de doctorate si profesori, aici e secretul.

      Inca nu au nerusinarea sa faca totul dintr-un foc, asa ca politica pasilor marunti in spate a inceput si credema la asta PDS-ul e maestru !

    • stelian spune:

      Bula la scoala este intrebat ce vrea sa se faca cind va fi mare.
      - Cap de locuitor, tovarasa invatatoare?
      - Cum asa Bula?
      - Pai n-ati citit tovarasa cite Kg de zahar sunt pe cap de locuitor, cita carne, oua, unt, citi pui, cita ciocolata, cit ulei.

      Azi s-ar face medie europeana!

  9. Gogu spune:

    Domnilor, sunt conducatori de doctorat foarte potenti dpdv stiintific, care pot duce si 100 de doctoranzi pe an. Teodosie Tomitanul e doar un exemplu. : http://univ-ovidius.ro/media/OMECTS-3818-2012.pdf De ce sa le retezam elanul creator …

  10. Radu D.L. Popescu spune:

    Capul sus, privirea-nainte, urmeaza relaxarea bacalaureatului pentru a face rost de musterii!

    • doc spune:

      Iar conducatorii de doctorate sa treaca la incalzire ! …
      DA si aia care nu indeplinesc criteriile, urmeaza sa fie desfiintate !

  11. a_muraru spune:

    Cifrele de scolarizare (licenta/masterat/doctorat) sint aceleasi cu cele din 2011, cind faceam reforma sub guvernarea Boc. De ce asadar Boc a facut bine (si nu v-ati revoltat anul trecut), iar Ponta este un jalnic restaurator, dat la gazeta? Pur si simplu, din graba, s-au preluat cifrele de scolarizare din 2011.

  12. Alice spune:

    Un lucru e din zi in zi mai clar: USL trebuie sa plece!

  13. pascal spune:

    Lotrii au liber la talharit in tara cu consimtamantul larg democratic al “poporului”…Cine se aseamana se aduna,spiritul de turma praduitoare se intinde temeinic peste Romania.Amarnic vom plange si nime’ nu va intelege ce se intampla…regresul este nu ireversibil,ci din contra mai posibil decat oricand…Nu ne ramane decat sa judecam drept,sa sanctionam greselile facute si sa speram ca zorii noii ere vor devni cat mai curand…apus.

  14. Victoras ati vrut, Victoras aveti spune:

    …citesc zilnic ca ziaristii diferitelor publicatii sunt nemultumiti cu deciziile lui Victoras. Dar permiteti-mi stimati redactori sa va pun cateva intrebari? Und ati fost pana acuma? Ce ati facut pana acuma? In ceasul al 12-lea v-ati trezit ca roata istoriei se reintoarce?
    Fostii comunisti, securisti, fii si nepotii acestora au preluat din nou puterea. Ca voi sunteti considerati ca partasi al rasturnarii guvernului Ungureanu.
    Colegii vostrii sunt dati afara, sau redusi la tacere! Inca nu e prea tarziu, aratati electoratului gravele abuzuri zilnic petrecute. Terminati cu vaicareala si treceti la actiune!!!

    • ajabot spune:

      corect,! lasa ca o sa plangem cu lacrimi cat gutuia cand vor termina comunistii de reformat-daramat societatea romaneasca.
      dar trebuie sa fim cinstiti sa spunem ca sunt costuri f mici: 1 kg de faina si 1 litru de ulei, 1 mic si 2 sarmale la “fiecale” 5 ani este pe de-a moaca,

  15. Oltea spune:

    @a.muraru
    De acord cu dv: cifrele sunt cele de anul trecut cand nimeni nu a gasit nimic de spus si comentat. Asta nu inseamna ca actuala conducere a ministerului educatiei este de aplaudat sau de scuzat, doar ca nu trebuie trecuta cu vederea ipocrizia celor ce comenteaza astazi dar au tacut anul trecut. Sunt multe locuri,prea multe, mai ales la doctorat, si e o prostie dar nu sunt mai multe ca anul trecut sau acum 2 ani.
    Deci, doamnelor si domnilor comentatori: anii trecuti, pe vremea laudatului Funeriu nu erau multe locuri la universitati, licenta, master, doctorat? Unde erati? Comentam si neindignam cand ne convine? Daca ati fi comentat si anii trecuti poate ca nu se ajungea aici.

    • Dupa teoria asta orice pas inainte, bine facut, ar trebui acuzat pentru ca nu s-a produs mai devreme.

      • a_muraru spune:

        ”Pas inainte”, ”bine facut”: de unde stiti aceasta? De unde increderea in cele afirmate? Este cumva atitudinea care a dus la aprobarea, fara discutii, a LEN? Aveti monopolul adevarului? Al mijloacelor infailibile care duc la ”unicul tel”? Cred ca fundamental s-a gresit prin atitudine, nu prin ceea ce contine LEN: cind esti convins ca doar tu ai dreptate, prabusirea este aproape…

        • Da dv. ce monopol aveti, cand considerati ca aveti dreptate? Care fara discutii, am discutat vreo 3 ani. Am scris zeci de articole si sute de comentarii.

          • a_muraru spune:

            Dumneavoastra incercati sa induceti cititorului impresia ca cel din fata dumneavoastra va seamana. Eu nu am folosit calificative, epitete pozitive in postari. M-am ferit de procedee retorice. Am amintit un fapt: tacerea adinca de anul trecut, cind cifrele de scolarizare au fost aceleasi. Era o invitatie la reflectie. Nimic mai mult. In rest, incerc sa ma indoiesc, chiar si de rindurile de mai sus… E nociv sa te indoiesti?

          • a_muraru spune:

            ”evolutie pozitiva”: ma tem ca exemplificati acea atitudine discutata mai sus, in cea de-a treia postare. Sintem in plin cerc vicios al vointei de adevar. Asadar, vom concede celui mai puternic: aveti dreptate, ”evolutia” e ”pozitiva”.

  16. V.R. spune:

    Nu am nicio problema cu fabricile de diplome, atata timp cat nu sunt finantate din banii statului (adica si ai mei). Presupunand ca toti romanii ar avea diploma de facultate, tot mai se pot da teste de IQ potentialilor angajati, sau chiar mini-examene din cunostintele necesare pentru sarcinile pe care angajatorul le-ar putea cere si care fac parte din fisa postului. Diplomele ar putea insemna foarte putin daca angajatorii ar decide sa le ignore (si e in interesul lor sa o faca, atata timp cat fabricile de diplome duduie)

  17. George spune:

    Ce mi se pare de neinteles este ca dupa gafa de anul trecut a doamnei Andronescu (admitere in facultati fara bac!), inca mai apare pe toate posturile tv ca o luptatoare pe altarul cinstei si integritatii! O parte din visele dumneaei s-au realizat: va avea mai multi studenti (si bani) ca anul trecut.
    Ce mi se pare (in plus) de neinteles e ca invatamantul liceal, aflat intr-un declin puternic, nu intereseaza pe nimeni si asta deoarece doar cei din invatamantul superior sunt si implicati in politica, avand venituri suficiente ca sa-si sustina pozitiile si sa fie sustinuti.
    90% dintre cei ce termina anul acesta liceul sunt praf! In afara de ceva-ceva din materiile la care au facut meditatii nu stiu nimic: ore nu se fac, note se dau pe te miri ce, profesorii chiulesc mai ceva ca elevii… iar inspectoratele scolare, aceste structuri anacronice fara aproape nici o implicare in procesul de invatamant, colcaie de imbuibati cu salarii babane care isi spun inspectori si se considera un fel de semizei!
    Pe cand o analiza a invatamantului liceal de la noi, domnule Vlaston?

  18. Hantzy spune:

    Ce a fost bun in LEN va fi pastrat. Ce e anormal va fi anulat. Nu neaparat de Ponta, dar cu timpul se alege una de alta, precum uleiul de apa.
    S-au pastrat scolile profesionale si camerele la bacalaureat. Pentru ca cei de anul trecut au avut timp un an sa repete, iar ceilalti au stiut inca de acum 12 luni ce-i asteapta, cred ca este de asteptat ca numarul de absolventi sa creasca. Ca Ponta a estimat dupa ureche cresterea , e drept, dar tot astfel facu si Funeriu mai an.
    Ponta pare ca vrea sa faca treaba, lasand piata cat mai libera, asa cum e normal. Daca “fabricile de diplome” vor produce doar maculatura cu stampile, vor dispare de la sine. Daca insa sunt mai bune decat cele de stat, asa cum sustin rectorii lor, atunci vor avea succes si vor fi cautate de absolventi tot mai buni. Piata muncii va regla ulterior totul. Ca pentru moment respectivele asezaminte sunt lucrative pentru actionarii lor e alta poveste. Interesul acestora e sa-l mentina astfel. Nici Casuneanu sau Umbrarescu n-au avut utilaje performante la inceput, dar au castigat licitatii sa asfalteze Capitala.

    PS. Speculatiile domnuli Vlaston trebuie sarite la lecturarea compunerii.

    • Vor disparea de la sine, dupa ce vor consuma bani buni de la buget? Nu este corect sa facem experimente pe banii tuturor. Se vede ca nu contribuiti la bugetul de stat.

      • Hantzy spune:

        Nu intamplator am dat exemplul regilor asfaltului. Astazi au dotari cu care pot castiga orice licitatie, dar pe care si le-au “tras” tocmai pentru ca au avut contracte cu statul – adica bani de buget.

        P.S. Contribui la bugetul de stat platind impozit pe proprietatile pe care le am in tara.

    • immm spune:

      “Ponta pare ca vrea sa faca treaba, lasand piata cat mai libera, asa cum e normal. ”
      este sofisme ieftin
      Daca ar functiona piata asta s-ar face facultati de tamplari, instalatori si zugravi.
      Intr-o piata adevarata daca produci 100 de tone da rahat si se cumpara 10kg o faci pe banii tai.

      In educatie trebuie stabilite si atinse anumite standarde de calitate si credema ca toti angajatorii ar fi fericiti.

      “Nici Casuneanu sau Umbrarescu n-au avut utilaje performante la inceput, dar au castigat licitatii sa asfalteze Capitala. ” sugerati cumva ca incapabili si lenesi pot deveni capabili si harnici in timp ?Fiti serios asa ceva ‘nu este’ !

    • nmn spune:

      Problema cu piata libera este ca se ajunge foarte greu la echilibru. In domeniul invatamantului de exemplu ar fi nevoie de cateva generatii, 20-30 de ani, pentru a confirma faptul ca o universitate produce absolventi bine pregatiti. De altfel de orice ne putem plange, mai putin de faptul ca nu exista o piata libera a invatamantului in Romania. Efectul acestei piete se vede. Am ajuns la paradoxul in care invatamantul inchistat de pe vremea comunismului avea rezultate mai bune (nu cu mult, dar mai bune in multe cazuri) decat piata libera de astazi. Fara o reglementare stricta aceasta piata nu poate ajunge la echilibru intr-un timp rezonabil, iar situatia se poate transforma rapid in haos (de fapt s-a si transformat).

  19. Dragos spune:

    Domnule Vlaston,
    Pentru o discutie coerenta ar trebui sa nu moderati comentariile care nu va convin.
    In plus, este vorba si de corectitudine dar si de imaginea pe care o dau cei ce gereaza situl contributors. Una este sa moderezi comentarii jignitoare si alta este sa moderezi comentarii ce nu convin autorului. Un astfel de dialog este imposibil si se practica pe vremea comunistilor.

  20. Oltea spune:

    Si mie mi-ati moderat un comentariu.
    Cred ca faceti exces de zel. @Dragos are dreptate: nu se poate discuta in acest fel. Asta nu e discutie, e bataie de joc. Dv vreti sa fiti aprobat si daca nu e cazul, nu apar comentariile.
    Chiar asa, cei de la contributors nu au nimic de spus? va laudati ca sunteti deschisi opiniilor celorlalti, cautati noi subiecte si autori, dar in acelasi timp nu puteti asigura un dialog corect. Oamenii vor fi scarbiti de atata moderare si veti ajunge sa va aplaudati reciproc ce destepti sunteti si cum aveti mereu dreptate.

  21. Anton spune:

    Ba da domnule Vlaston.
    Moderati comentarii si nu de ieri, ci de cand scrieti pe contributors. Mie mi s-a intamplat de vreo 7 ori cel putin pana m-am lasat pagubas; presupun ca asta este si scopul, ca oamenii s arenunte daca opiniile lor nu coincid cu ale dvs.
    Despre subiectul de azi: nimic nou, era de asteptat ca noul ministru fie el si interimar sa mareasca locurile la facultate dar era de asteptat ca dv sa remarcati ca de fapt nu e o “evolutie negativa” ( se numeste involutie, domnule profesor, cautati in DEX) ci doar una stationara ca pe vremea ministrului pedelist.

  22. Mihnea spune:

    Domnule profesor, cum se face ca nu am citit nici cel mai mic articol al dv despre presupusul plagiat al doamnei Codruta Kovesi? sau poate am pierdut eu articolul, nu am foarte mult timp sa citesc presa; ati putea sa-mi indicati unde nume ati discutat despre acest subiect?
    Nu pot sa cred ca dupa toata munca extraordinara pe care ati facut-o vizavi de plagiatul lui Mang acest subiect nu v-a pasionat!
    Multumesc anticipat.

    • Nu am avut acces la documentele originale.

    • pragmatic spune:

      cand a fost vorba de Mang am vazut interventiile chinezului, israelianului, neamtului care au scris articolele originale. Imi permit sa ma indoiesc ca Ciuvica a devenit altceva decat un scelerat mincinos! Sa vina dovezi de la unii credibili, nu de la un medic pediatru (care n-a profesat vreodata) si care apare drept expert in administratie, drept constitutional, economie, politica externa, drept penal etc. Nu vrei sa-l aduci si pe Bogdan Chirieac sau pe SRS drept expert?

    • Habarnam Habarnamov Habarnamovici spune:

      Atacul este selectiv. Dai in SISTEM daca aduci dovezi.
      Domnul Vlaston nu este platit pentru a dezbina sistemul din interior.

  23. Dragos spune:

    Domnule Vlaston,
    Mi-ati moderat un comentariu in care spuneam ca este nevoie de putina decenta: nu poti critica azi ceea ce anul trecut ati gasit corect, numai pentru ca erau alti oameni ce luasera aceleasi hotarari. Si spuneam ca dubla masura nu e buna, e ca si cum am spune ca numai Mang e plagiator, iar doamna procuror general Kovesi, nu, sau poate ca doar mai putin si atunci nu conteaza.

  24. Monica spune:

    @S. Vlaston
    Spuneti ca nu ati avut acces la documentele originale in cazul prezentat despre Codruta Kovesi? pai asta este foarte grav! Lucrarea de doctorat este publica, trebuie sa existe macar un exemplar in biblioteca universitatii din Timisoara. L-ati cerut si ati fost refuzat? Cine v-a refuzat?
    Asta este un subiect de articol: cum se refuza documente ce trebuie sa fie publice. De ce oare? Nu v-ati pus intrebarea?
    Este un subiect ce merita si trebuie urmarit.

  25. Max spune:

    Eu cred ca astistam neputinciosi la instalarea acestei catastrofe care este USLul. Romanii stiu ca e dezastru si totusi nu se vor duce la vot. Pentru ca si PDLul a gresit crunt.
    E ingrozitor ce se intampla…

  26. pragmatic-la-extrem spune:

    eu ma uit pe cifrele de la ANOFM, adica pe piata muncii. Se cauta ingineri, economisti, IT. N-am vazut cerere de psihologi, sociologi, geografi, adica din cei ce se “fabrica”cu miile pe an din fonduri publice. De ce folosim bani de la buget ca sa fabricam someri garantati? NB1. In 1989 Univ. Bucuresti scotea 40 de geografi odata la doi ani, acum scoatem 720 in FIECARE AN. Apar atatea catedre noi de geografie, in fiecare an, la o populatie scolara in scadere? NB2. Infine, dl.dr.Astarastoaie a lasat propaganda de o parte si a comunicat OFICIAL ca in ultimii CINCI ANI au plecat din tara 1500 medici. O fi bine sau rau ca anual absolva 5000 si locuri la rezidentiat sunt numai 2500 anual??? NB3 scolile de maistri au fost desfiintate in anii ’60 si intre muncitorul industrial/constructii si inginer (subinginer) nu mai exista nimic. NB4. Merge administratia publica locala in crestere? vor continua sa angajeze personal cu studii superioare (INDIFERENT ce studii superioare)?????

  27. Liviu spune:

    Asta ne e stilulIncepem cu Buum!(duduim )si terminam in fiss! O zi buna !

  28. Cucuveaua spune:

    …din nefericire, sint foarte multi romani capabili, care si-au absolvit studiile in Romania, pe merit, care acum activeaza in strainatate pe la cele mai mari companii, unde dau rezultate excelente, facindu-se apreciati si respectati si care indirect sint afectati de “renumele” si de rezultatele “avortonilor” cu diplome romanesti, obtinute prin frauda, (care oricum sint depistati mai devreme sau mai tirziu cind stiinta le este pusa la incercare).
    Se pare ca majoritatea profesorilor din Romania, nu mai au nimic in comun cu meseria de profesor si nu mai cunosc rusinea…. dar de fapt…. majoritatea acestora, pare-se ca tot prin frauda si-au obtinut titlurile si diplomele….. ma pfneste risul cind il aud pe Pontaaaa (poantaa????) ca si-a facut masteratul la Catania in doua luni…. cum zicea cineva…. s-a dus la Catania bou si s-a intors vaca…..

  29. Andrei spune:

    nu conteaza prea mult cifra de scolarizare, sa vedem si suma alocata. ministrul Baba a acordat 45000 de locuri cu 4000 ron pe loc iar Ponta a dat 62000 cu banuiesc 2600 pe loc (cifra de anul trecut) … daca adunam vedem ca obtinem o economie de bani. Este foarte bine ca se maresc locurile alocate universitatilor de stat. Diferenta de elevi (62-45 … am echivalat un grant cu un copil … ca sa nu intru in alte artificii de calcul) ar fi intrat in locurile cu taxa sau la privat. Masura ministrului Baba favoriza universitatile private, deci fabricile de diplome sau locurile cu taxa la univ de stat (tot un fel de fabrici cu diplome). Masura actuala este cat se poate de ok si mai aduce si economie la bugetul de stat. Nu vad unde este problema … poate scap eu ceva din vedere.

  30. Sanda spune:

    Domnule Vlaston,

    Cu o minima cautare de informatii puteati vedea ca actualele cifre de scolarizare pentru studii universitare sunt foarte asemanatoare cu cele de anul trecut, aprobate de Funeriu. La doctorat sunt chiar cu ceva mai mici. In anul universitar 2011-2012 au fost 3146 locuri bugetate la doctorat iar la masterat fix 35.600. Poate ca ministrul Baba decisese cifre mai mici, mai mult sau mai putin justificat.
    Iar LEN, pe care o laudati atata, isi va dovedi cat de curand slabiciunile si limitele care nu-i lipsesc.

  31. Catelu spune:

    Cum sa nu fie bani la buget?! Deja bugetul a crescut cu 5% de cand a venit USL la guvernare, cand 1 Eur era 4.34 RON. Sau ce vreti, sa platim profesorii impostori cu bani reali?

  32. Gigel spune:

    Foarte rar cand vezi studii doctorale serioase in Romania. Pe langa lipsa bazei experimentale si a necesitatilor impuse de industrie, conducatorii de doctorat insisi nu doresc ca proprii doctoranzi sa se dezvolte cu competenta si demnitate profesionala ci ca sclavi ai reputatiei de paie a conducatorilor asa-zis stiintifici. Plagiatul, incompetenta si bijnita conducatorilor de doctorat vor fi mai bine acoperite de doctoranzii slabi care, la randul lor, plagiaza, sunt slabi, sunt necunoscuti de expertii din domeniu, deci sunt santajabili. Este incredibil ce se intampla la universitatile ‘de cartier’ din provincie! In plus, ‘particularele’ ofera si titluri de ‘Honoris Causa’ politicienilor – ‘puternicii zilei’ pentru a capata ‘indulgente’ pe care sa isi construiasca afacerea.
    Ar fi foarte simplu daca ar fi facut un audit al activitatii de doctorat al conducatorilor de asa-zise doctorate si, intr-o forma putin mai extinsa, un audit al carierei. Va rezulta ca au devenit profesori pe baza publicarii a doua carti si a trei lucrari ‘stiintifice’ facute de asistent.
    O intrebare finala: unde pot fi depuse sesizarile de plagiat? Mentionez ca sursele de inspiratie sunt mai putin evidente atunci cand copiaza “suportul tehnic” sau “baza teoretica” din manuale tehnice ale unor echipamente de top.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Stefan Vlaston


Stefan Vlaston

Candidat din partea ARD la Camera Deputatilor la alegerile din decembrie 2012 Profesor de liceu, director de liceu in perioada 1990-2008, Presedintele asociatiei EDU CER- Educat... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)