Zilele trecute a murit alpinistul Zsolt Torok într-o tură solo în Făgărași. Nu există civilizare a omului fără munți. Dacă geografic nu-i ai, îi ridici. Orice construcție mai înaltă dintr-o țară sau un oraș simbolizează un munte.
Omul are nevoie de diferențe de scară perceptibile vizual care să arate limpede ce este sus și ce este jos.. Omul civilizat are o natură ierarhică, pentru el ceva este mai mare, superior, altceva este mai mic, inferior. Între sus și jos există niște trepte care pot fi urcate și merită să o faci. Viața care merită să fie trăită este în urcare. A educa înseamnă să înveți pe cineva arta urcării munților.
Ascensiunea poate avea loc și fără să o iei la picior pe muntele natural. Îți alegi un model de om, un ideal, și te pui pe treabă. Nu lenevești în consum repetitiv căutând obsesiv plăcerea, nu devii o ființă plată. Alpinismul este una dintre alegerile posibile ca să urci munții. Un alpinist simbolizează autocontrolul, pacea interioră, puterea. Un alpinist este un antreprenor, un om pe picioarele lui, creativ, independent.
Nici un om care nu urcă un munte nu poate fi mulțumit, se va umple treptat de ură și resentiment. Va deveni un impostor, un apărător verbal al valorilor bune fără să facă nimic concret, un dușman al celor care fac efort și crează ceva. Va vrea să ia toate resurselor celor care vor să se înalțe ca să le consume pentru plăcerile sale meschine, egoiste. Va pretinde că face asta în numele „dreptății” plate, orizontale, a egalizării în nimic, în vid existențial. Va pretinde că a zăcea confortabil în plăceri pe munca altoria e un drept al omului. La moartea cuiva care urcă munți îl va vorbi de rău : “câte plăceri n-aș fi avut eu dacă nu se cheltuiau bani pentru a urca un munte, câte slugi la cheremul meu n-aș fi avut dacă unii nu acționau liber pentru idealurile lor.”. Iar când toți oamenii civilizați vor aplauda și admira succesul atingerii unui vârf paraziții vor fi și ei, hop, în fața oamenilor, asociindu-și imaginea ca să se înalțe pe ei, pentru că nimic din ce poate fi jefuit nu trebuie scăpat.
Alpinismul este despre cei cei care aleg liber să urce și se mobilizează în acest sens. Alpinismul este despre generozitatea de a dărui din victoria ta celorlalți. Are propria sa elită, pe cei mai buni dintre noi. Domnul Zsolt Torok este în această elită, ne-a oferit un model demn de urmat, ne-a învățat arta ascensiunii.
Domnul Zsolt Torok și-a iubit țara, România. Să ne-o iubim și noi, adică să fim liberi, puși pe treabă, în urcuș către cele aflate mai sus decât unde ne aflăm. Să ținem vii comunități puternice ale celor care vor să urce și se străduiesc să o facă, între care cele ale alpiniștilor și cățărătorilor sunt printre cele mai importante în orice țară civilizată. Dumnezeu să îl odihnească.
Legenda foto: vârful Athon.
frumos articol.. da, muntele e fascinant, fara sa fiu alpinist ci doar drumet, am facut si eu multe trasee grele, desigur Creasta Fagarasilor, Apusenii, Ceahlau, Bucegi. Pe vremea aia nu muntele era cel mai greu, ci foamea, nu se gasea nimic pe nicaieri, un refugiu, o cabana era doar un loc in care sa-ti scoti conservele din rucsac, rucsac care cintarea, la plecare, peste 20kg.
In cazul meu, cu tot cu cortul tip „Fagaras”, si alimente pt. o saptamina, cintarea la plecare 33 kg. Tot pe unde ziceti dvs.
Vă mulțumesc foarte mult pentru comentariu. Îmi aduc și eu aminte cum mergeam cu fasole la conservă și tocană de legume la borcan prin Făgărași cu rucsac cu cadru…
Gânduri bune,
Domnule, am cautat de mi-a venit rau, pe internet, virful Athon, dar nu am gasit absolut nimic. Stiu ca si in alt articol a aparut aceeasi poza, cu acelasi nume, asa ca probabil a fost preluata aici… Si tostusi, unde este virful athon ? Dupa poza, pare mai mult a fi Berghof-ul lui Hitler (The Eagle’s Nest)…
http://www.summitsexperts.ro/expeditie-vf-athon-muntele-sacru-athos-aprilie-2018-2/
Este vârful muntelui Athos, care pentru călugării de acolo se numește Athon, Athos fiind toată peninsula, muntele ca întreg. Pe vârf este o bisericuță cu hramul Schimbării la față. Poza e făcută de mine duminica asta (17 august).
gânduri bune,
„Nici un om care nu urcă un munte nu poate fi mulțumit, se va umple treptat de ură și resentiment. Va deveni un impostor, un apărător verbal al valorilor bune fără să facă nimic concret, un dușman al celor care fac efort și crează ceva. Va vrea să ia toate resurselor celor care vor să se înalțe ca să le consume pentru plăcerile sale meschine, egoiste.”
Gresiti. Total. Va spune asta un om care a urcat Matterhornul si Mont Blancul.
Nu stiu ce v-a apucat. Poate in memoria lui Zoli. Poate din dragoste fata de munti. Poate din ignoranta. Mai degraba cred ca v-a furat metafora – nu e prima oara.
O sa va las in prag contraexemplul perfect si-o sa plec, pentru ca asa o afirmatie merita doar anulata, nu si discutata.
Scafandrii. Mai relaxati decat alpinstii. Mai putin toleranti fata de impostori, pentru ca se moare mult mai repede. Si putine lucruri sunt mai altruiste decat sa-i dai colegului aerul tau.
Adieu!
Psihologic, obiectivul de a urca pe munte e fals. Ofera creierului satisfactia de a merge catre un obiectiv, nimic mai mult.
În fragmentul citat de Dvs. „omul care nu urcă un munte” e omul care nu muncește pentru un ideal, care nu vrea mai sus, mai bine. Nu se referă la alpiniști exclusiv. Mie mi se pare că are multă dreptate.
Cam asta vroiam sa spun cand am spus ca l-a furat metafora.
Insa nici metaforic n-are dreptate. E plina istoria de jivine cu idealuri si obiective. Nu e la fel de plina de persoane de treaba, dar zen, pentru ca nu-s vizibili.
Nu l-am cunoscut bine pe Zoli, insa cred ca ar fi fost primul care sa contrazica potpourri-ul mucegait pe care l-a etalat autorul.
@ Leo
Acele „persoane de treabă, dar zen” de care vorbiți au idealul și lupta lor neîncetată, nu ar putea rămâne așa altfel. Cu siguranță intră în categoria celor care „urcă munți”. Nu contează că nu sunt atât de vizibili.
Omagiul acesta e binevenit, s-a făcut dreptate.
Vă mulțumesc pentru comentariu. Când spun munte nu mă refer la un munte natural neapărat. Sunt oameni în cărucior care urcă munții științei, ai poeziei etc. Ideea e că cine nu are nici un fel de munte nu e de invidiat.
Când vorbim despre astfel de lucruri rigoarea științei moderne nu e de nici un folos.
Gânduri bune,
În calitate de veșnic iubitor de munte, vă mulțumesc pentru aceste gînduri și pentru nobilele conexiuni pe care le-ați imaginat între toate genurile de aspirații spre înălțimi, indiferent de ce fel pot fi ele. Mă bucur să vă reîntîlnesc pe această platformă, care mi-a devenit mai puțin prietenoasă de cînd a alunecat într-un exclusivism prea elitist. Mă bucur că de data asta m-am înșelat în părerile mele și v-am putut regăsi printr-un asemenea text. Numai gînduri bune.
Vă mulțumesc din suflet pentru comentariu. Și eu mă bucur că platforma a publicat un astfel de text, care nu e în siajul cultural al științei moderne. Mai sunt și alte flote pe mările lumii…
Gânduri bune,
Muntele ramane, pana la urma, inaccesibil, natura salbatica „vrea” intangibilitate; omul nu este stapanul! Seria recenta de accidente mortale pe Everest e un bine meritat „avertisment”… Muntele l-a „revendicat” pe celebrul alpinist Zsolt Torok… R I P
Așa este, prudența e parte din regulile muntelui, ale oricărui munte, și al celor culturali. Este esențial de reamintit mai ales când consecințele sunt asupra altor oameni.
Nimeni nu poate ști ce s-a întamplat acolo. Se spune că Dumnezeu îi ia pe cei mai apropiați lui mai devreme.
Gânduri bune,
Domnule Virgil Iordache. Multumesc pentru articolul dedicat lui Zsolt Torok. Am vrut sa scriu si eu ceva cand s-a intamplat tragedia ,dar pur si simplu n-am putut. Am urcat in continuare tacut muntele meu aflat in plina campie cuprinsa de arsita nemiloasa a verii, plangand fara lacrimi.
Gânduri bune,
Nu era Făgăraș in loc de Făgărași ? :)
Imi pot imagina un scenariu in care bietul domn Torok se afla langa stanca aceea fatidica si brusc vede un urs brun masiv care inainte spre el…se panicheaza fiind singur, se duce pe stanca fara echipament (nici vorba sa se mai asigure…) ca sa puna distanta intre el si animal dar stanca e umeda si aluneca….si asta a fost. RIP.