Home » Fără categorie » Citesti:

In memoriam Monica Lovinescu (19 noiembrie 1923-20 aprilie 2008): Cheia se gaseste in “Demonii’ lui Dostoievski

Vladimir Tismaneanu noiembrie 19, 2015 Fără categorie
1 comentariu 1,134 Vizualizari

Public aici, in premiera absoluta, scrisoarea pe care mi-au trimis-o din Paris, pe data de 5 iulie 1992, Monica Lovinescu si Virgil Ierunca. Acest text era raspunsul celor doi distinsi intelectuali la volumul “Ghilotina de scrum”, o antologie de interviuri si eseuri ale mele, coordonata de Mircea Mihaies (prima editie la Editura de Vest, condusa pe atunci de Vasile Popovici).

“Draga prietene,

Virgil si cu mine ti-am citit cu o nedisimulata bucurie ‘Ghilotina de scrum’. Bucuria nu e doar de ordin intelectual si politic, nu provine din faptul ca ne aflam pe pozitii asemanatoare, nu tine doar de coincidenta de atitudini. Toate acestea le stiam mai dinainte, de la primele intalniri, din cele dintai articole publicate in exil si apoi, din cele cateva interviuri pe care ti le citisem in presa din tara.

E o foarte buna idee de a le fi strans intr-o carte in care se desvaluie si calitatea umana a autorului. Rareori, am intalnit un ton mai just, mai autentic de a vorbi despre propria sa evolutie ca la dumneata. Tot ce tine de autobiografie ne-a izbit ca inedit in volum (in special ultimul dialog cu Mihaies). Distantele pe care le iei fata de propria dumitale formatie sunt de o autenticitate, un tact, rarisime. Izbutesti o rupere radicala fiind in acelasi timp participativ, negand doar dupa ce ai inteles, care te despart si de rolul de judecator si de acela de avocat. As vrea sa adaog un lucru ce sper ca va fi bine inteles (nu tine de niciun fel de indiscretie), am impresia ca, daca ar fi trait, intr’un fel propriul dumitale parinte n’ar fi putut decat sa fie mandru si de dumneata si de felul in care stii sa-l evoci. Din acest punct de vedere, scrisorile finale catre Julien ni s’au parut exemplare prin luciditatea lor ranita. Si prin talent de altminteri (la un moment dat politologul va trebui sa acorde o pauza de care sa profite si memorialistul, scriitorul pur si simplu).

In rest, diagnostic impecabil, analiza eficace, o cunoastere nu doar a mecanismelor totalitarismului, dar si a principalilor actori, de neinlocuit. Dar toate acestea le stiam, nu sunt decat niste confirmari.

Te asteptam cu nerabdare la Paris, fie doar spre sfarsitul anului, spre a discuta despre toate acestea. Fii bun si anunta-ne din timp de venirea dumitale, sa ne oferim impreuna o lunga seara de regasiri si altele decat prin corespondenta (mai ales ca scriu din ce in ce mai putine scrisori).

In ce ne priveste, ar trebui sa fim mai liberi dupa ce Americanii de la Europa Libera, intr’un mare gest de intelepciune au inchis birourile lor de corespondenta in Europa occidentala, preferand sa emita in circuit quasi-inchis (de la Bucuresti spre Bucuresti, de la Vilnius spre Vilnius, de la Moscova spre Moscova (etc…) trecand incidental prin Munchen. Biroul din Paris s-a inchis deci la 30 Iunie si emisiunile noastre au fost suprimate. Nu suntem insa mai liberi deoarece ne-am angajat sa dam, fiecare dintre noi, doua-trei volume la Humanitas, si iti inchipui lesne ce munca migaloasa, ingrata si lunga e sa extragi din vreo 20 de emisiuni, doar vreo 600 de pagini.

Altfel, in Romania stii probabil si mai bine ca noi (ai fost mai deseori la fata locului) cat de prost stau lucrurile. Cel mai interesant ar fi de vazut cat si ce tine de post-comunism in general (vezi surprizele actuale in evolutia din Cehoslovacia sau Polonia, cele cu societati civile si disidenti de multi ani) si cat-ce de ceausismul si caragialismul autohton. Esti printre cei mai bine plasati pentru un astfel de dosaj care ar avea si un efect terapeutic.

In asteptare, continua sa dai studentilor dumitale in bibliografia obligatorie, si nu in ultimul rand, ‘Demonii’ lui Dostoevski; una dintre chei, si nu cea din urma, sta sigur acolo.

Pe curand deci, cu toata prietenia si – mai e nevoie sa adaog? – elogiile noastre.

Monica Lovinescu si Virgil Ierunca”

Nota VT: Oricine va citi acest text, animat de buna-credinta, nu va putea sa nu deceleze embrionul etic si metodologic al perspectivei adoptata in scrierea Raportului Final (Humanitas, 2007), raport elaborat de o Comisie Prezidentiala din care au facut parte Monica Lovinescu si Virgil Ierunca. Apoi cred ca studentii de la Istorie, Stiinte Politice, Sociologie si Filosofie ar trebui sa tina seama de indemnul celor doi ganditori ca atunci cand studiaza totalitarismul sa citeasca ori sa reciteasca “Demonii” lui Dostoievski (trad. rom la Editura Polirom).

Mentionez ca am cerut in toamna anului 2007 permisiunea doamnei Monica Lovinescu, prin prietenul Mihnea Berindei, de a face publica aceasta scrisoare in momentul in care istoricul Cristian Vasile lucra la postfata volumului “Arheologia terorii” (Curtea Veche, 2008). Cu acordul domniei sale, Cristian Vasile a inclus, cu multumirile de rigoare, scurte fragmente din acest text. Am pastrat aici grafia originala din scrisoarea celor doi mari prieteni.

Pe langa ‘Demonii’, ma grabesc sa adaug, aceiasi studenti ar beneficia imens citind volumul “Etica neuitarii”, de Monica Lovinescu, colectia Zeitgeist, Humanitas, 2008.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , , , ,



Currently there is "1 comment" on this Article:

  1. Maria Istoc spune:

    Frumos, suna asa cum sunau emisiunile ei inteligente si precise de la Europa Libera. Eimisiuni ascultate de mine cu fidelitate. Si totusi, ajunsa la Paris nu am reusit sa o “gasesc” decat in momentul in care s-a oficiat slujba ei de inmormantare la Biserica Ortodoxa Romana.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)