joi, martie 28, 2024

Interviu cu Lucian Boia despre istoria vieții sale în comunism. „Am încercat naiv să mă comport ca un om liber.”

A apărut cel de-al doilea volum din memoriile istoricului Lucian Boia. Cartea cuprinde perioada atingerii maturității ca istoric si se concentrează pe realizarile profesionale și pe călătoriile în străinatate. Printre altele, este relatat felul cum a luat naștere, la initiativa lui Lucian Boia, Comisia Internațională de Istoriografie, realizare aproape neverosimilă pentru un român aflat sub regim comunist. Un capitol este dedicat relațiilor cu Securitatea.

Cumpara cartea cu autograful autorului de pe GiftBooks.ro

Să începem cu titlul acestor mici volume. Titlul lor este Cum am trecut prin comunism. Din titlu ar reieși că pentru dvs comunismul a fost ca o iarnă grea, ca un deșert, ca o furtună prin care ați trecut.

Păi, a fost o iarnă grea care, din fericire, s-a terminat. Nu știam că se va termina sau, mai bine zis, credeam că n-o să mai apuc post-comunismul, nu numai eu, ci foarte mulți dintre cei pe care îi auzi acum spunând am prevăzut…, Atunci, în anii comunismului puțină lume, chiar adversarii comunismului sau Occidentul nu se așteptau. Se așteptau poate când fusese Revoluția din Ungaria, în ’56, sau în ’68, când a fost Primăvara pragheză. După aceea lucrurile păreau că se așeză durabil în favoarea comunismului. Eu unul, și sunt convins că marea majoritate – poate câte unul să fi crezut altceva – eram convins că nu vom ieși din comunism.

Credeați că s-a produs ceva ireversibil?

Da, asta nu prea e o judecată corectă de istoric, trebuie să mărturisesc, dar multă lume a căzut chiar în plasa întinsă de comunism. Sus și tare, comunismul era cel care declara că e ultima orânduire a istoriei, încununarea istoriei. Și i-a făcut să creadă chiar și pe adversarii săi acest lucru. E nedrept, e criminal, șamd, dar asta este, n-ai cum să ieși din comunism. Evident că nu avea să dureze până la sfârșitul lumii, dar ajungea să dureze până la sfârșitul vieților noastre, ceea ce corespunde, în plan individual, tot cu un sfârșit al lumii.

V-ați imaginat vreodată cum s-ar fi putut sfârși comunismul? V-ați făcut în minte un scenariu?

Nu, pur și simplu nu. În principal însă comunismul s-a prăbușit nu din pricina revoltei oamenilor, din motive ideologice, să spunem, ci din motive economice. N-a mai făcut față lumii de astăzi. N-a mai fost în stare să-și hrănească populația, în România, dar nu numai în România. Diferența s-a accentuat enorm între economia occidentală care a trecut în sfera serviciilor, avea toate tehnologiile moderne, și comunismul care se lăuda – și-n ultimii ani se lăuda – cu producția de fontă, de cărbune, adică cu o economie de secol XIX care nu mai funcționa în lumea de astăzi. Dacă ar fi reușit să aducă prosperitatea așa cum se lăudase c-o va face, poate că oamenii nu s-ar fi revoltat – pentru că sunt foarte mulți oameni care nu țin neapărat la libertate, țin mai mult la condiția materială a vieții, dar odată ce nici asta n-a putut asigura comunismul… Iar în România, ce să mai vorbim… în anii ’80 a fost ceva teribil. Dar nu mă așteptam că voi trăi și dincolo de comunism, asta e realitatea.

Strategia dvs în anii comunismului a fost de a vă asigura un spațiu al libertății individuale?

Am încercat naiv, dar tot a ieșit ceva și din naivitatea asta, să mă comport ca un om liber. Poate unii care s-au războit direct cu comunismul, Vlad Georgescu de pildă, și au fost expulzați sau au reușit să plece din țară. Eu de la bun început am luat legătura cu mulți istorici americani, cu mulți istorici francezi, am făcut în cele din urmă Comisia internațională de istoriografie și toate astea le-am făcut în afara cadrului instituțional. N-am cerut voie la nimeni, n-am cerut părerea nimănui, ceea ce într-adeavăr, chiar eu când mâ gândesc acum, mi se pare cam naiv. Dar dacă n-aș fi avut naivitatea asta, n-aș fi făcut lucrurile pe care le-am făcut. Altminteri m-aș fi sufocat să trăiesc într-o țară închisă ermetic.

O întrebare mai generală: ce înseamnă pentru dvs. libertatea, din perspectiva vieții dvs așa cum ați trăit-o, dintr-o perspectivă personală, subiectivă?

Libertatea, mai întâi, în plan profesional, a fost să-mi aleg subiectele, să le tratez cum cred de cuviință, libertatea în relații cu oamenii, inclusiv cu lumea occidentală, fiindcă aici era blocajul. Marea majoritate în epocă care dacă vedeau un străin treceau pe trotuarul celălalt. Pe când eu am pornit într-o campanie, prin corespondență mai întâi, apoi și prin legături mai directe. Și libertatea în plan intim, viața de familie, viața amoroasă șamd. Și acestea erau sub supraveghere și creau o stânjeneală teribilă. Adică intervenea statul până și-n viața privată a fiecăruia dintre noi. Pur și simplu, dacă s-ar putea, mi-ar plăcea să fiu complet liber. Am o tentație anarhistă poate, în mine, asta este, și sunt lucruri care nu prea se potrivesc cu un regim totalitar.

Astăzi cât mai subzistă din ideile și din ideologia istoriografiei comuniste? Încă mai auzim idei de la Mușat și Ardelean.

Depinde la ce istoriografie ne referim. Există încă, probabil, o oarecare influență a lui Marx. Bine, Marx n-a fost un idiot. Că a exagerat sau chiar a inventat un viitor care n-avea cum să existe, dar altminteri a făcut o analiză acceptabilă în epocă și din care poți să mai alegi câte ceva probabil și astăzi. Dacă e vorba de Mușat și Ardeleanu, ăsta nu mai e comunismul lui Marx, e comunismul românesc, comunismul lui Ceaușescu, cu accent pus exact pe ceea ce Marx voia să desființeze, pe naționalism. E un fals comunism, sau un alt comunism. Pentru mine nu mai sunt actuale, nici o variantă, nici cealaltă. Marx a îmbătrânit totuși foarte tare și nu se mai potrivește cu lumea de azi. Iar istoria ultranaționalistă Mușat-Ardeleanu, după mine, e penibilă și ne așează în afara tendințelor culturale și istoriografice europene. Asta nu înseamnă că nu place în continuare multora.

Asta voiam să vă întreb, încă place?

Place, binînțeles. Îți dă sentimentul că tu ai dreptate în fața altora. Sunt istorici români din vechea generație, în special. Nu veau să-i amestec și pe tineri aici, printre tineri sunt mulți istorici excelenți care lucrează într-un spirit european. dar sunt istorici din generația mai veche care așa văd istoria, o istorie națională românească, cu o unitate românească sau chiar pre-românească, de la daci și de la romani și până astăzi, într-o manieră cam penibilă. Sigur că a existat o abordare naționalistă, era chiar dominantă și-n perioada interbelică, dar totuși se îmbina mai bine cu istoria europeană, și într-o lume care era naționalistă, asta era epoca. Și cu un anume rafinament. Totuși n-o să-l comparăm pe Iorga sau pe Giurescu, pe Panaitescu, pe Brătianu, nu o să-i comparăm cu Mușat, Ardeleanu – sau să nu dau și niște nume de astăzi, și le poate oferi oricine. Istoria naționalistă actuală se trage din naționalismul comunist, asta e clar. Măcar de s-ar fi tras din naționalismul mai rafinat și mai cultivat, mai european al perioadei interbelice. Se trage direct din comunism.

Povestiți în carte întâlnirea dvs cu Mușat, cu Ardelean și…

Da, la o dezbatere, o prelucrare ideologică. N-am discutat personal cu ei, doar m-am aflat în apropierea lor.

Și ați primit un răspuns șocant, de la…

Ilie Ceaușescu, pe el l-am pomenit. Ilie Ceaușescu care se trezise și el că e mare istoric. Era general, pe de-o parte, dar și istoric, și nu numai istoric militar, istoric cu ambiții mult mai mari. L-am auzit cu urechile mele spunând la o întrunire din asta că poporul român are o vechime de două mii de ani, ceea ce înseamnă că s-a format înainte de cucerirea romană, două mii de ani te duceau puțin înainte de Christos. Și a explicat că așa apare în documentul de partid. Făcea o mică confuzie între documentul istoric standard și documentul de partid, care și ăla e document, și ar fi firesc să-l iei în considerație.

Pentru un român trăitor în acele vremuri, ați avut destule ieșiri în străinătate…

Da, dar depinde la care ne referim. Am explicat cum am ajuns în Cehoslovacia. Am prins un moment bun atunci, primăvara de la Praga, ca și relativa destindere românească. Nu-i nimic ieșit din comun. Apoi am vrut neapărat să ajung în Ungaria, fiindcă îmi trebuia călătoria asta pentru teza de doctorat, și asta am explicat în carte, și m-a ajutat atunci, că altminteri n-aș fi căpătat dreptul ăsta, ca să zic așa, de a călători în Ungaria. Deja se mai strânsese șurubul, suntem în 1971. Am explicat, dar cred că n-are rost acum să mă refer la persoane și la cum m-a ajutat unul sau altul. Iar după aia, ieșirile au fost foarte chinuite, dar s-au petrecut an de an fiindcă înființasem Comisia internațională de istoriografie. Eram totuși secretar general, apoi vice-președinte al unei comisii internaționale. Aș fi înțeles chiar să fiu scutit de tot felul de dificultăți, chiar de umilințe odată ce aveam funcția asta. Dar n-am fost scutit, însă era complicat. Începeai formalitățile abia întors, peste vară erau întrunirile astea. Abia mă întorceam, în septembrie-octombrie începeam formalitățile pentru anul următor. Trebuiau aprobări de la facultate, de la universitate, de la Comitetul de partid, Centrul Universitar, municipiul de partid, de la Consiliul National pentru Stiință și Tehnologie, prezidat chiar de Elena Ceaușescu șamd. Asta dura aproape un an, se mai blocau aprobările, trebuia intervenit, a fost o nebunie timp de un deceniu, din 80 până în 89. Era totuși greu să nu fiu lăsat să partcip la o comisie internațională pe care într-un fel eu o înființasem, oricum se pornise de la inițiativa mea. Toate astea le-am explicat în detaliu și cât am putut de corect în carte. Cine vrea să afle, poate citi cu încredere.

Despre Keith Hithcins spuneți în carte că vă leagă o prietenie trainică…

Da, ne-am cunoscut, el e mai mare decât mine, e născut în 1931, cred, eu sunt născut în 44, sunt 13 ani între noi, eu sunt la pensie, în timp ce el e profesor activ în continuare, pentru că în Statele Unite ieși la pensie când vrei tu, nu te dă nimeni afară sau nu-ți zice nimeni stop. Aici în Romania cariera mea universitara s-a terminat. Ăsta e așa, un detaliu. Da, l-am cunoscut prin ‘72 cred, fiindcă ne ocupam cam de aceleași lucruri sau de lucruri apropiate. El cerceta istoria în Transilvania, a și scris câteva volume despre Transilvania, iar eu mă lansasem în același domeniu, cu mișcarea națională română din Transilvania în perioada dualismului austro-ungar. Ne-am cunoscut, i-am luat și un interviu pentru Magazinul istoric și am scris în carte a fost o chestie penibilă care îți arată cum stau lucrurile nu cu Hitchins, ci cu corectitudinea presei românești din epocă. Pur și simplu i-au falsificat un interviu și am stat cu Hitchins să-l dregem, cât de cât. Am scris despre asta în carte.

Ce pot să spun despre Hitchins, el e profesor la Universitatea statului Illinois, din Urbana, una din marile universități americane și cu o biblioteca imensă și a pus acolo bazele unei cercetări a istoriei românești. După biblioteca Academiei din București sau după Biblioteca Centrală, cred că nimeni n-are pe planeta asta o asemenea bibliotecă românească precum Hitchins. A cumpărat masiv din anticariate, de peste tot. Va fi acolo cu siguranță și după el, un centru de cercetări românești extraordinar. E toată documentația asta pe care a adunat-o Hitchins de-a lungul anilor. E un om care știe perfect istoria românească, Transilvania în primul rând, dar nu numai, care vorbește perfect românește, un om cu mare talent la învățarea limbilor, știe vreo 10-15 limbi. Știe și kurda, fiindcă a scris despre istoria, cultura kurzilor. Are tot felul de curiozități de felul ăsta, însă accentul principal în toată cariera lui e pus pe istoria românească. Și e un om foarte echilibrat. E clar că îi place România, are relații multiple în România, vine cu plăcere aici, chiar până în ultimii ani a tot venit, dar în același timp este foarte echilibrat în judecăți.

E un om care m-a ajutat foarte mult, mai ales în anii comunismului, când aveam nevoie de cărți, le cumpăra, mi le trimitea sau sau trimitea fotocopii – o grămadă, m-a ajutat foarte mult.

Cu regimul comunist cum s-a împăcat?

Hitchins nu s-a vârât în chestiuni politice, sau nu s=a întâmplat să manifeste ostilitate față de regimul comunist și bine a făcut, fiindcă meseria lui era cea de istoric și trebuia să-și facă cercetările în liniște, dar n-a făcut nici concesii ideologice. I s-a tradus câte ceva, a avut o relație strânsă și cu Pompiliu Teodor, istoricul de la Cluj, care a murit între timp. Spun asta fiindcă la Cluj, la Editura Dacia i-au apărut unele studii în românește. Da, el continua într-un fel o tradiție. Eu am scris prin anii ‘70, pomenesc de chestiunea asta în carte, o carte pe care aș fi intitulat-o zece istorici americani despre România. Sunt istorici și din generațiile mai vechi, care dispăruseră între timp, și din generațiile mai tinere. Printre cei vechi, adică o carte de pe la începutul anilor ‘30, e cartea lui Riker intitulată Cum s-a făcut România, despre perioada 1866, 1856, Congresul de la Paris, Unirea, domnia lui Cuza, până la aducerea lui Carol I. Este în continuare, a rămas cea mai temeinica lucrare consacrată Unirii Principatelor și epocii respective. O lucrare extraordinară, s-a tradus și-n românește prin anii ‘40. Exista o tradiție pe care a dus-o Hitchins mai departe. De altfel, americanii cred ca au specialiști în absolut toate domeniile.

M-ar interesa și articolul dvs publicat pe vremea aceea, On the History of Romanian Immigration in America

Mie-mi pare rău de articolul ăsta pentru că e un articol, zic eu, foarte bun – mă laud și eu din când în când, că și lucrările mele n-or fi toate atât de bune, sau nu țin eu la fiecare în aceeași măsură. Însă de articolul ăsta îmi pare rău că a rămas oarecum necunoscut. L-am publicat în volumele editate de Hitchins, Romanian Studies, a apărut prin 1975, cred. Fiindcă mă ocupam atunci de istoria Transilvaniei și cercetând prin arhivele și bibliotecile transilvănene am găsit multe informații despre emigrarea românilor în America. A fost primul val de emigrație, de la 1900 până la, să zicem, 1918, sfârșitul Primului Război Mondial, val de emigrație alimentat în special sau aproape exclusiv de românii transilvăneni, mai ales cei din Mărginimea Sibiului. Deci se lega de Transilvania, de cercetările mele și, cum spuneam, am găsit un material interesant privitor la emigrația românească în America. Am scris acest articol, l-am scris în româneste, mi l-a tradus foarte bine Philip Heidelberg, alt prieten american și a apărut în Romanian Studies. O să vă fac cadou o fotocopie, poate îl scoateți din anonimat.

În încheierea volumului aveți un capitol despre relația dvs cu Securitatea.

Păi, trebuia să-l scriu și pe ăsta, nu? Ce pot să spun e că am scris corect. N-am încercat să ascund ceva sau să deformez. Eu am avut această naivitate… nici nu îmi puneam întrebarea că aș putea să fiu întrebat de securitate de ce fac una sau alta. Acum privind în urmă era imposibil să scapi de Securitate, gândiți-vă, am abordat nu știu câți istorici americani, nu știu câți istorici francezi, cu francezii am avut legături la vârf, Le Roy Ladurie, Pierre Chaunu, Scoala nouă franceză, Ecole des Annales, apoi Comisia de Istoriografie și toate astea… păi pentru mult mai puțin Securitatea te întreba măcar de sănătate. Am explicat în carte cum au stat lucrurile. Aș vrea să-mi văd și eu dosarul. Nu există un dosar la CNSAS, Lucian Boia, sunt convins că trebuie să existe la … nu zic unde, undeva, ar trebui să existe sau poate nu mai există…

Ce arhivă?

Mă gândesc tot la arhive specializate. Nu există un asemenea dosar. Ce am spus am spus în deplină cinste Pe ei interesa să mă monitorizeze și să știu treaba asta. Cred că ar fi fost greu acum să-mi dea la cap și pentru ce să-mi dea că nu făcusem ceva anti-comunist, dar făcusem o chestie inedită, să mă lansez singur în asemenea relații internaționale. Odată ce am făcut-o, cred că interesul lor, mai degrabă decât să mă desființeze, era să mă monitorizeze și să mă țină într-o zonă care nu era în mod declarat și nu era în niciun fel ostilă Securității sau comunismului. Ca sa nu trec de linia roșie. În orice caz nu mi-a cerut niciodată să zic ceva anume, să întreb ceva nume pe cineva, să detaliez. S-au mulțumit cu informațiile pe care le-am dat eu despre mine și, sigur, pomenind relațiile cu străinii, că asta-i interesa. Si nici n-aveam ce să spun, că nici acești străini nu veneau să facă propagandă anti-comunistă. Și erau niște relații pur profesionale, ei nu aveau nimic de ascuns. Pe cât am putut, bineînțeles că n-am spus o serie de lucruri, mai ales când am început să ies în Occident, am comunicat doar chestiunile de ordin oficial, care oricum erau cunoscute. Aveam un coloviu, mă întâlneam cu niște istorici occidentali, în rest ce mai făceam eu pe acolo am ținut pentru mine. Și aș fi foarte curios să știu dacă securitatea știa mai mult decât am spus eu și dacă știa mai mult de ce nu m-au întrebat niciodată, poate nu știau… habar n-am. Aș fi primul foarte curios să-mi văd dosarul de securitate din care să rezulte clar ce a vrut securitatea cu mine, care a fost strategia lor. N-am de unde să știu, doar să construiesc eu niște scenarii.

În încheiere eu vă spun că aș aștepta de la dvs. un jurnal al ideilor. în continuarea memoriilor acestora, pentru că v-ați ocupat de foarte multe domenii, sunteți cunoscut mai mult ca un istoric al imaginarului, în ultimii ani sunteți cunoscut pentru alte lucruri mai polemice. V-ați ocupat mult de istoriografie, ați făcut comisia aceasta internațională, ați scris primul articol despre Gheorghe Brătianu – foarte multe teme și lucruri. Poate ar merita cumva adunate într-un jurnal de idei…

Ar trebui, nu știu dacă un volum aparte sau unul care ar încheia această serie aducând lucrurile până la zi, nu știu ce să zic, dar ar trebui într-adevăr să lămuresc eu însumi alegerile mele. Unii își închipuie când aud de Lucian Boia, a! mituri istorice, mitificare, alții imaginar… Or Lucian Boia a trecut prin zonele astea, dar nu m-am mărginit la astea. Sunt cărți care nu știu ce legătură au cu imaginarul, Germanofilii, Capcanele istoriei, volumul despre elita intelectuală românească, ce-am mai scris despre Primul Război Mondial șamd. Am scris despre Jules Verne, dar și despre Napoleon al III-lea. Eu nu știu cât de bine am scris, dar varietatea e asigurată, opera mea e destul de întinsă și de mare varietate. Că e bine, că nu-i bine, asta vor judeca întotdeauna alții.

Distribuie acest articol

24 COMENTARII

  1. Pentru public, dar şi pentru profesionişti, dl Boia este un istoric controversat. Fiindcă, da, istoria României depinde din ce parte o priveşti. Şi anume, dacă eşti detaşat ca dl Goia, vezi şi părţile bune şi părţile rele. Dacă eşti mai naţionalist, atunci vezi numai părţile bune şi îl suspectezi pe dl Boia de interpretări eseistice(asta în cel mai bun caz…).
    Fapt evident, poporul român nu a avut o mare istorie. Ca să ai o mare istorie trebuie să fi fost un popor de cuceritori. Poporul român a fost până la 1877 un popor cu suveranitate limitată, aflat în subordinea unor puteri europene sau asiatice ca Polonia, Hungaria, Austria, Turcia sau Rusia. DE CE nu am fost un popor de cuceritori, asta e o altă problemă foarte spinoasă.
    Singura mea reticenţă despre dl Boia este alta. Şi anume prezentul, respectiv noua istorie a Lumii şi a României în condiţiile globalismului. Furia globalismului poate şterge de pe faţa pământului ţări, popoare, state, inclusiv unele ţări slabe şi fără simţ al istoriei ca România. Simpla rezistenţă/existenţă istorică nu mai funcţionează, este alt tip de conflict/ război, mult mai insidios şi periculos. Popoarele şi statele care nu se vor adapta, vor pieri. Fiecare popor/stat trebuie să-şi găsească puterea prin el însuşi pentru a nu fi exclus din rândul popoarelor Lumii. Unele popoare deja o fac, nu mai dau exemple.
    Nu am fost un popor de cuceritori, dar am rezistat în istorie. Şi, da, uneori am făcut din istorie o ideologie ca să ne ajute în această peregrinare prin Lume. Şi până azi am rezistat, încă existăm.
    Numai că, aşa cum am spus, în condiţiile globalismului propria istorie nu ne mai ajută cu nimic, metoda românească se rezistenţă este depăşită şi nu se mai poate aplica.
    Ne trebuie pentru viitor o altă paradigmă existenţială, una de luptă.
    În acest sens, istoriile domnului Boia (dar şi ale altora…) nu ne mai ajută la nimic. Ba dimpotrivă….

    • @Lucifer – n-om fi fost un popor de cuceritori, dar azi vorbesc limba română o mulțime de oameni pe care îi cheamă Rusu, Turcu, Leahu, Bulgaru etc.

      O națiune care se poate lăuda că de vreo 2.000 de ani încoace, toate imperiile care au anexat teritoriul dintre Dunăre, Nistru și Tisa au dispărut în cenușa istoriei, în timp ce ea ocupă în continuare același teritoriu, are în mod sigur un avantaj cultural. Chiar dacă nu știm noi exact cum să-l definim sau cum să-l denumim.

      • Teza mea este că dacă ne vom limita ca până acum doar la a rezista/ exista, vom dispărea din Viitorul Lumii. Şi o dată cu Viitorul dispare şi Istoria….

        • Da Lucifer este posibil, foarte posibil sa disparem dar nu numai noi , toate natiunile vor disparea in uriasul creuzet ce le amesteca inca incet dar cu rapiditate sporita, chiar prea sporita fata de capacitatea lor de adaptare. Ce sa fac? aici sunt de acord cu Madam Blavatski rusoaica evreica si teosoafa care a prezis aceasta din secolul 19.

    • „Numai că, aşa cum am spus, în condiţiile globalismului propria istorie nu ne mai ajută cu nimic, metoda românească se rezistenţă este depăşită şi nu se mai poate aplica.”
      Globalismul nu este ireversibil. Cu cat mai repede este oprit, cu atat mai bine.

  2. Vom avea o istoriografie „comunitară europeană “ cândva?

    O opinie comunitară europeană nu prea există azi cum se vede în campania electorală pentru Parlamentul European PE la 26 Mai. Diversitatea, pluralitatea e un principiu constitutiv în UE. Limbile vorbite de cetățenii UE sunt limbi regionale- teritoriale (ca limbi administrative de stat), nu avem o limbă comunitară oficială folosită de toți locuitorii UE. Ce înseamnă acest fapt care rămâne și în viitorii 100 de ani pentru cei din domeniul “academic” de cercetare în domeniul umanistic (aici încadrez istoriografia, nu e o știință exactă)? Pentru literatură există noțiunea de “literatură universală” (Weltliteratur folosea J.W. Goethe, el nu a cunoscut Nationalliteratur pentru opera sa, nu s-a văzut ca un poet-scriitor “național” german). Pentru istoriografia în Uniunea Europeană se lucrează azi la o “istoriografie comunitară”?

    Un rezultat în “reconcilierea politică” franco- germană ( Tratatul de la Elysee 1963 De Gaulle –Adenauer, si de la Aachen 2019) este manualul de istorie francez- german folosit azi de elevii, studenții și profesoriii pe ambele maluri ale Rinului. Spune ceva acest fapt unui istoriograf român de azi? Manual de istorie comun cel puțin cu vecinii imediați, cu cei de la granițele de azi ale țării? Când?

    ….“…Dacă e vorba de Mușat și Ardeleanu, ăsta nu mai e comunismul lui Marx, e comunismul românesc, comunismul lui Ceaușescu, cu accent pus exact pe ceea ce Marx voia să desființeze, pe naționalism. E un fals comunism, sau un alt comunism. Pentru mine nu mai sunt actuale, nici o variantă, nici cealaltă. ….. . Iar istoria ultranaționalistă Mușat-Ardeleanu, după mine, e penibilă și ne așează în afara tendințelor culturale și istoriografice europene. Asta nu înseamnă că nu place în continuare multora….”…..

    Mirosul urât din trecutul recent, mitologia mincinoasă din Națiunea ceaușistă ( omogenizarea locuitorilor, nu mai există religie, etnie, numai omul nou comunist, factor de producție în operele Titanului de la Scornicești despre „ Societatea socialistă multilateral dezvoltată”, am trecut cu nota 5 la facultate) mai are până azi adepți și propagandiști în Academie, acolo unde până azi pute a naționalcomuniști- securiști. Cum se va putea ajunge la o istoriografie „profesională” românească comparabilă cu cea din occident, bazată pe fapte și interpretări cât de cât acceptabile, fără omisiuni intenționate, cea ce e de fapt o falsificare și minciună? Când vom putea vedea aceste „opere”? Cine le realizează? Când?

    Pentru mine a fost și este clar: Istoria Românilor nu e identică cu Istoria României (cel puțin după 1919/1923 și Declarația de la Alba Iulia 1918). In momentul Unirii erau 29 % cetățeni „minoritari”. Azi?

    • @Kurt – ”biologia nu e corectă politic”, spunea unul dintre frații Weinstein. După 800 de ani, niște oameni care au refuzat timp de peste 20 de generații să se integreze cu localnicii, au plecat de unde veniseră strămoșii lor. Simplu.

      • Au rămas peste un milion care sunt aici de 1000 de ani. Să plece?
        Până 1918 Siebenbürger Sachsen erau „acasă” aici ca și ceilalți.

        Dolarii care au fost încasați de naționalcomuniștii autohtoni pe cap de sas exportat nu au un miros? Am văzut de aproape cum sunt șantajați oamenii. Fără glume: „omogenizarea” cetățenilor ca țel de stat 1941-1944-1989 s-a făcut cu „Legea românizare 1941” (expropierea, deportarea, eliminarea cetățenilor evrei), urmează „epurarea etnică” ceaușistă ….

        Prin omisiune și evitare în prezentare se crează minciuni „naționalist-etniciste”…. ieri, azi și mâine….

        • @Kurt – ce minciuni etniciste, alea în care românii erau cetățeni de categoria a doua, pe vremea Unio Trium Nationum?

        • „Unui lucru fără cale, cale dând, alte lucruri fără cale vor urma” (Dimitrie Cantemir)

          Dolarii care au fost încasați de naționalcomuniștii autohtoni pe cap de sas exportat…

          Inaintea naționalcomuniștilor autohtoni (gaina) au fost comunistii internationalisti ne-autohtoni (oul). Ei sint cei care au instaurat dictatura in Romania, ei i-au jefuit de bunuri si proprietati pe absolut toti autohtonii, multora luindu-le pina si casele in care locuiau. Dupa ce le-au luat tot ce aveau, partidul si guvernul au inceput sa le ofere invatamint „gratuit”, locuinte „gratuite” la bloc, concedii la munte si la mare „gratuite” si alte multe „gratuitati”.

          Asa s-a ajuns in situatia ca, pe vremea naționalcomuniștilor din Romania, guvernul RFG, ca si alte guverne occidentale care gasisera in Ceausescu un partener de discutii si afaceri, sa il roage sa binevoiasca sa permita plecarea din Romania a unor indivizi apartinind unor grupuri etnice sau religioase.

          Dolarii care au fost încasați de naționalcomuniștii autohtoni pe cap de sas exportat…, dar si pe cap de evreu etc. (mi se pare ca dolarii respectivi li se cereau si romanilor care plecau legal – reintregire de familii, casatorie etc.) reprezentau – oficial – cheltuielile facute de statul roman cu educatia lor, cei cu facultate terminata avind de platit mai mult decit cei fara.

          Daca guvernul RFG, al Israelului etc. au acceptat tirgul propus de Ceausescu, nu prea mai e loc de discutii. Poate ca pretul li s-a parut acceptabil. N-ar fi de mirare, fiindca in domeniul Science, Technology, Engineering and Mathematics (STEM) universitatile romanesti, cu profesori formati inainte de razboi, chiar scoteau specialisti. Am avut (era pe vremea lui Ceausescu) trei colegi de grupa sasi care au plecat la un an-doi dupa terminarea facultatii. Planul era facut dinainte, am discutat indelung cu ei: „mergem in Germania, insa cu diploma de chimist, fizician, informatician, matematician, nu in pielea goala cum ne-au lasat bolsevicii; apoi ii aducem si pe batrini daca ne merge bine.”. Cunosc evrei (mai ales medici, dentisti) care au plecat in Israel prin anii ’70. Unii, fiindca nu prea le placea starea de razboi, au plecat si de acolo: in America sau in Germania. Iar citiva, care nu au facut nici o brinza nici in Occident, s-au intors in Romania dupa 1990.

          Imi amintesc ca presedintele Jimmy Carter, baptist („as president, Carter prayed several times a day”), l-a rugat pe Ceausescu sa-i lase pe baptistii care doresc sa plece din Romania sa emigreze in USA. Au plecat multi baptisti romani in USA in cei patru ani de presedintie ai lui Carter. Banuiesc ca si americanii au fost pusi la plata.

          Din afacera asta perversa, iscata dintr-o perversiune veche (jaful initial comis comunistii internationalisti ne-autohtoni), nu au avut de cistigat nici romanii, nici Romania. Beneficiarii au fost Ceausescu, PCR-ul si Securitatea (probabil ca in ordine inversa) si Occidentul (brain drain) care, la un pret modic, importa specialisti tineri, bine pregatiti. Dar cei mai mari beneficiari au fost cei cumparati de tineri, fiindca au reusit sa scape de viitorul de aur al intregii omeniri.

          • @De la Cantemir citire
            Trecutul e trecut și nimic altceva.

            Mă deranjează „șantajul” din țară unde securiștii au venit la familiile care urmau să emigreze și au încasat bani în țară. Deci nu e vorba de state, e vorba de cetățeni români, evrei, sași, șvabi, etc care au fost jecmăniți de „securiștii-patrioți”. Descrieți multe, e bine.
            Important sunt pentru mine numai tinerii din țară care nu doresc această soartă, nu doresc meseria de „lucrător degajat” în vest. Am văzut cum la început , imediat după eliberarea din naționalcomunismul ceaușist (cel sovietic era începutul 1944-1964, ucigător, represiv, cu violență și cruzime) 1989, cei din ministere de la București au inceput să încaseze de la cetățenii români care doreau să lucreze în vest și aveau nevoie de „hârtii de la minister” devize (Dolari, DM) cam 1000 pe persoană. Acest lucru e punctul de plecare, din cauza acestui acestui furt la nivel de minister în democrația tânără românească am găsit de cuvință să amintesc de „continuitatea hoției” în țară. Pentru tineri vreau să se schimbe ceva în bine. Nu mă interesează acești naționalcomuniști- securiști care nu-si pot imagina altă viață, nu acceptă altfel de țară decât minciuna și hoția.

            E parte din responsabilitatea noastră cu biografia în două epoci extrem de diferite să contribuim la însănătoșirea țării, să contribuim la o schimbare a practicilor „penalilor patrioți” de azi din guvern, parlament și instituțile publice.

            Când mă gândesc cum e mai bine caut soluții practicabile azi. Văd în căi ferate moderne o prioritate pentru momentul când benzina devine atât de scumpă încât căile ferate moderne devin o necesitate. Cred că nu mai e mult timp.

            Faptul că am avut școala în limba maternă în Banat e un succes românesc 1919- 1989-2019. Nu am motiv să gândesc altceva decât cum putem practica azi o responsabilitate față de tinerii de azi în țară astfel încât să contribuim la reconstruirea încrederii tinerilor în propriile lor aptitudini, la reconstruirea încrederii între cetățenii țării, la reconstruirea încrederii cetățenilor în instituțile și serviciile publice. Minciuna și hoția, inclusiv cea începută 1941 cu jefuirea evreilor și continuată cu „epurarea etnică ceaușistă” nu trebuie acceptate ca tolerabile din interes de „stat național unitar centralizat”. România europeană are resursele pentru bunăstare. Lumina libertății va birui.

            „Auch auf dem Forum Romanum weiden die Schafe”
            scria Bernd Kolf în revista Neue Literatur /București NR 4/1974.
            Si pe forumul romanum …..

    • „In momentul Unirii erau 29 % cetățeni „minoritari”. Azi?”
      Comparati mere cu pere.
      In 1930 erau 29% minoritari, dupa recensamant, pentru Romania Mare, cu tot cu Cadrilater, Basarabia si Bucovina de Nord, e fapt erau 71,79% romani declarati. Daca scoatem teritoriile pierdute (adica Romania de azi), la acelasi recensamant din 1930 erau de fapt 78%.
      In 2011, pe teritoriul de azi al Romaniei, sunt 88,9% romani declarati, dar nu trebuie sa uitam ca din 745.000 de germani (in 1930) mai erau la 2011 cca 60.000, iar din 468.000 de evrei (in 1930 pe teritoiul Romaniei de azi) erau 6.000 in 2011.
      Sau pe cei plecati nu ii mai puneti la socoteala?
      Dupa ultimele recensaminte, Romania Mare ( cu terioriile pierdute) ar avea o populatie de 23.82 milioane locuitori, din care 81,4% ar fi romani.
      Cum spuneam, comparati mere cu pere.

      Acum sa vedem Ungaria:
      1910 54.5% maghiari la o populatie de 18,264mil locuitori.
      1910 88.4% maghiari la o populatie de 7,612mil locuitori, pe teritoriul de azi al Ungariei
      1920 89.6% maghiari la o populatie de 7,986mil locuitori, pe teritoriul de azi al Ungariei
      1930 92.1% maghiari la o populatie de 8,685mil locuitori, pe teritoriul de azi al Ungariei
      1941 80.9% maghiari la o populatie de 14,679mil locuitori, pe teritoriul Ungariei cu ce-a primit de la romani, slovaci, sarbi si ucraineni
      1949 98.6% maghiari la o populatie de 9,205mil locuitori, pe teritoriul de azi al Ungariei
      1960 98.2% maghiari la o populatie de 9,961mil locuitori, pe teritoriul de azi al Ungariei
      1970 98.5% maghiari la o populatie de 10,322mil locuitori, pe teritoriul de azi al Ungariei
      1980 99.3% maghiari la o populatie de 10,709mil locuitori, pe teritoriul de azi al Ungariei
      1990 97.8% maghiari la o populatie de 10,375mil locuitori, pe teritoriul de azi al Ungariei
      2000 92.3% maghiari la o populatie de 10,198il locuitori, pe teritoriul de azi al Ungariei din care (ciudat) 5,6% nu si-au declarat etnia (cam 570.000 de oameni)
      2011 85.6% maghiari, la o populatie de 9.896 mil locuitori din care (ciudat) 14,1% nu si-au declarat etnia (cam 1.399.000 de oameni)
      Intelegi ceva din cifrele astea? Ati auzit de maghiarizare? Cum de scade procentul maghiarilor atat de mult?

      • Am citit undeva, demult, am si uitat unde, dar parea un articol serios, ca, in 1918, Oradea avea 95% maghiari, 3% evrei si 2% romani, iar Clujul avea 85% maghiari, 8% germani, 4% evrei si 3% romani.

        Aveti ceva date privind compozitia etnica in 1918, Oradea, Cluj?

        Ofer la schimb ceva extrem de interesant:

        https://i.imgur.com/ET8yGFZ.jpg

        • @Oradea, Cluj, 1918 – există pe internet tot felul de hărți demografice oficiale din Imperiul Austro-Ungar, unele din 1855, altele din 1880, iar altele din 1910.

          Cele din 1910 sunt evident falsificate în favoarea maghiarilor, dar cele din 1855 și cele din 1880 pot ajuta pe oricine să-și facă o părere despre cum stăteau lucrurile în realitate.

    • Azi? Pai sa vedem :

      Minus Basarabia si Bucovina .. adica fara minoritari rusi si f putini ucrianinei , ruteni samd.Plus un numar deerevi care si-ua .. pastrat cetatenia soviectica (ca au vreut sau nu – nu stateau Stalin si beria sa intrebe!!) A! Sa nu uit si fara germanii din Basarabia – nu stiu cati dar au fost destule tenuri care sa ii duca in maretul Reich in finalu verii 40 .

      Romania restanta …

      Pai sa vedem :
      – evrei .. azi nici 2000 (?).Rau asa,un numar omorati intre anii 1941-45. Dar sa nu uiti aportul maghiar in ce priveste deportarea in KZ uri a cca 140.000 evrei din Ardealul de Nord Apoi emigrare „la cerere” cica in Israel ( insa destuiau ajuns sa faca alia prin California )

      – sasi, svabi si altii generic germani … Pai cam asa in ordine cronologica:
      ……. j’de mii care s-au inrolat in Wafen SS .Si care, daca au survietuit razboiului au avut grija sa nu revina in Romania
      ……. mai multi (peste 100.000) deportati in URSS .Romania era ocupata militar de URSS siin Ardeal administratia era de ocupatie .. Si care cand se repatriaza aleg Germania
      ……. 1970 RFG care, ca o conditie a cooperarii economice cu RSR, sa se „faciliteze” emigrarea germanilor. Care en masse fac cereri de pasaport si Auf Wiedersehen! Sio bunica sau strabunica cu vagi urme de germanitate in anii 80 era un asset pretios la casa romanului -care brusc era german si fenta ftrigul din paratamente ,pana de curent si ratia mutandu-se in RFG. Dar unu nu stiu sa se fi cerut in RDG…

      – armeni ..nu prea se (mai) stie insa camprin 1950 multi armeni au vreut in RSS Armenească … siprimii romani care au ajuns ca turisti la Erevan au fots primiti cu ocofialitate greu de crezut

      – Greci nu prea se stie insa in anii 50 unii greci din RPR au vrut in Grecia. Sa zic asa s-au”intersesctat: cu aia alui Glezos cxare doreau la Romania

      – Turci – unii au vreut in Turcia

      Comunitati existente dar despre care nu se zice … slovaci, cehi, sarbo-croati , bulgari

      Comunitati extincte sau asa ceva. Italieni (azi romani catolici), polonezi maltezi. Da maltezi .Erau si asa ceva in Tulcea .. disparuti prin absortia de catre comunitatea italiana..

      Ungurii -constanti procentual.Au o „hiba” – au putini copii ..

      Tiganii- in crestere.

      Cam astea sunt faptele

      • Maghiarii nu mă interesează, m-am născut în Banatul românesc mai putin afectat de problemele Transilvănene.

        Maghiarizare, germanizare, rusificare, românizare fac parte de secolul 19 și 20 cu măcelurile, violenta și cruzimile bine cunoscute.

        L-am văzut pe filozoful Michel Serres la arte TV/Paris
        ( c’est le philosophe et membre de l’Académie française Michel Serres qui est à.. …. depuis la planète Internet où il a fait des recherches sur leur parcours….. / .. Geboren wurde ich 1930. Als ich gerade neun oder zehn Jahre alt war, begann der Krieg. Ich erinnere mich sehr gut an diese Kindheitserinnerungen, denn ich erlebte in dieser Zeit nicht nur den 2. Weltkrieg, sondern auch den vorherigen Krieg, den spanischen Bürgerkrieg. Schließlich waren die Franzosen nach dem 2. Weltkrieg noch in zwei oder drei Kolonialkriege verwickelt, besonders in den Algerien-Krieg und den Indochina-Krieg. Folglich habe ich von meiner ganzen Jugend, ich würde sagen vom 9. bis zum 25. Lebensjahr, die Erinnerung an einen permanenten Krieg.“…. Nach seinem Weggang von Vincennes wechselte er an den Lehrstuhl für Wissenschaftsgeschichte der Pariser Sorbonne. 1984 folgte die Berufung an die kalifornische Stanford University. Und 1990 wurde er in die erlauchte „Académie française“ gewählt – jene Elite-Einrichtung, der die sogenannten „Unsterblichen“ der französischen Kultur angehören. Ganz nebenbei ist Serres ein gefragter Gesprächspartner im Kultursender France Culture, wo er des Öfteren wissenschaftliche Erkenntnisse allgemein verständlich erklärt… Michel Serres verlangt, dass die Wissenschaften ihre einseitigen Blickrichtungen aufgeben müssen: die Naturwissenschaften ihren Blick auf eine Welt ohne Menschen, die Humanwissenschaften ihren Blick auf die Menschen ohne Welt. Die harten Wissenschaften ignorieren den Menschen und riskieren die Inhumanität. Die Humanwissenschaften ignorieren die Welt und setzen sich dabei der Unverantwortlichkeit aus. Aus diesem Welt-Verlust erwächst Serres‘ eindringliche Mahnung: Es wird Zeit, dass der Mensch die Welt nicht einfach als Um-Welt versteht. Dass er sie nicht als seine Welt versteht, die ihm, dem größten Parasiten der Erde, aufgrund eines Herrschafts- und Eigentumsrechts, zusteht. Ein neues Denken ist gefordert,…/ …științele umaniste ignoră lumea, științele naturii ingnoră oamenii, ambele trebuie sâ-și schimbe orientarea. Stiințele naturii privirea fără oameni și științele umaniste care riscă sa fie nerăspunzatoare…. .).

        Astfel de personalități europene și universale mă impresionează. Această UE e cea pe care o caut. Mai deloc propaganda legionar- naționalcomunistă dâmbovițeană.

  3. In scoala generala, apoi in liceu, ba chiar – la un moment dat – si la facultatea (care nu era de istorie ) am avut parte doar de profesori de istorie interesanti.
    Adica nu prea plictisitori – desi in media romanesti din acea vreme abundau subiectele
    istorice tratate plicticos.
    Din pacate insa erau toti ceausisti, o tineau una si buna cu tot felul de CONTINUITATI dacice si apoi romanesti, cu tot felul de asa zise eroisme (ba antiotomane, ba antirusesti etc) cu diverse rautati menite sa tulbure armonioasele relații ale romanilor cu minoriatea maghiara prioritara.
    Erau atat de ceausisti – ca ajungeau sa detalieze chiar si subiecte pe care Nea Nicu nu a avut
    nicioata indrazneala sa le formuleze – ca de pilda Basarabia.
    Si mai si polemizau – dupa puterile lor restranse – cu istoricii straini care plasau romanii
    pe nicaieri.
    Paranteza – recentul CENTENAR a fost insotit si de difuzarea pe la TVR a unei multitudini
    de filme documentare in care romanii si Romania nu apareau de nici o culoare ca participanti
    fie si cu termen redus la Primul Razboi Mondial. S-ar parea ca tragedia retragerii in Moldova si a supravietuirii cat de cat coerente politic intr-o perioada in care alaturi Imperiul Rusesc se transformase intr-o mlastina periculoasa – ei bine astea nu au exista. Iar Regina Maria cu Jurnalul ei, Marghiloman cu al lui si ceilalti nu au fost nici ei decat tot un fel de ceausisti sergiunicolaieni am inchis PARANTEZA.
    Slava Domnului ca acea apoca s-a terminat , ca aparut Editura si astfel si ne-am putut regasi adevarata identitate de bulgaro-cumani pusi numai pe relea si stramutati de colo – colo intre muntii Balcani si Carpati. Plus acel Dragnea de la 1600 autointitulat Mihai Viteazu care strica bunatate de teorii comprehensive cu asa zisa unire
    PS. Se intelege cred ca sunt un mare fan al domnului Boia, desi recunosc ca nu am citit lucrarea dansului despre Jules Verne. Nu as fi insa deloc surprins ca dansul sa fi descoperit
    ca submarinul Nautiius a strabatut pe sub mari doar vreo 17 500 de leghe.

    • @MIHAI 2 _ „In școala generală, apoi in liceu, ba chiar – la un moment dat – și la facultatea (care nu era de istorie) am avut parte doar de profesori de istorie interesanți…. Din păcate însă erau toți ceaușiști…”

      Vă rog să mă scuzați că rețin atenția dumneavoastră și a cititorilor asupra unor amănunte din viața dumneavoastră personală, dar îndrăznesc să vă adresez o întrebare. Ce anume înțelegeți prin termenul „ceaușiști”? Vă referiți la o apropiere a lor de regimul trecut, de Securitate, de „dictator și sinistra lui soție”? Ori, poate la faptul că aveau libertatea de a circula periodic în Occident pe vremea regimului comunist? Sau făceau parte din cine știe ce organizații internaționale?

      Eu, dacă-mi permiteți, am avut în facultate mai mulți profesori care nu erau membri ai organizațiilor occidentale imperialiste și nu călătoreau nicăieri în afara României, nici măcar până la Sofia, fiind profund naționaliști, unii chiar protocroniști. Credeți oare că am putea spune despre aceia că nu erau ceaușiști, pentru că nu au avut dosare la Securitate chiar dacă vorbeau convingător despre „mărețele realizări ale epocii” și-și „dădeau în primire” colegii și studenții la secretarul de partid? Sau îi considerați doar neinteresanți?

      • @Constantin – doamnele si domnii care mi-au predat mie istoria erau cu siguranță dedicati eleivilor lor, pasionati si declarat nationalisti. Nu bag mana in foc , dar sunt destul de sigur ca nu isi faceau meseria pentru bani si ca nu erau de nici un fel pe orbita nomenclaturii.
        Este rezonabil sa banuiesc ca se numarau printre oamenii onesti pe care Ceausescu i-a sedus in perioada 1965 – 1970 cand traiectoria Romaniei s-a schimbat in raspar cu aceea a URSS .
        Cam la asta se reducea ”ceausismul” lor.
        Unul dintre ei era tatal lui Tino Furtuna – cel ajuns ulterior in formatia Holograf . Il desconspir ca sa fie clar ca nu vorbesc despre personaje imaginare. Domnul profesor era un super campion al Idealului Basarabiei. De exemplu ne aducea – noua care eram clasa de REAL – carti tiparite LA CHISINAU romaneste dar cu litere cirilice si faceam impreuna un fel de analize critice ale teoriilor fantasmagorice propagate de
        bresnevieni sau ce-or fi fost (cine facuse prima limba -ENGLEZA – a fost obligat sa //opteze // pentru RUSA ca a doua limba la liceu – plansul si scrasnetul dintilor, dar am ramas macar cu ailitatea de a deosebi litera ruseasca Î de SEMNUL MOALE)
        Profu aproape ca intrai in fibrilatie cand gasea cate o referire la LIMBA MOLDOVENEASCA sau POPORUL MOLDOVEAN, iar pe noi ne-a //indoctrinat// sa fim la fel
        Acum – dupa atatea decenii de Open society si demitizari vad ca poporul meu – si eu ca el – am ajuns sa utilizam acesle vorbe absurde fara sa facem entorsa la cerebel.
        Au muncit din greu – dar le-a iesit !

        • @MIHAI 2 – Am înțeles. Vă mulțumesc pentru răspuns. Doar că el îmi trezește o nedumerire.

          Cum se face oare că istoricii care înainte de 1989 au exprimat opinii obiectiv pro-românești, asumându-și chiar unele riscuri, pe de o parte, iar pe de alta, cei care erau național-comuniști, unii până la a fi protocroniști și „dacopați”, astăzi exprimă opinii pretins științifice care sunt radical diferite de cele de-atunci?!

          Spun „pretins științifice” pentru că uneori absurdul pe care îl conțin merge până la a susține, spre exemplu, că teritoriul dintre Dunăre și Carpați a fost nelocuit din anul 300 până în Evul Mediu, ceea ce este extrem de puțin probabil, pentru că în Sud de Dunăre bulgarii au avut în aceeași perioadă o viață bogată.

          Nedumerirea mea este cu atât mai mare cu cât observ că teza istorică a „Moldovei mari”, ori a „Transilvaniei independente” [eventual sub autoritate maghiară], pe care o promova Rusia atunci și o promovează și astăzi, era contrazisă înainte de 1990 și susținută în prezent de către aceiași istorici. Greu de priceput istoria asta…

  4. Scrierile domnului Lucian Boia, felul sau de a fi si de a spune lucrurile, il exprima : liber, dezinhibat (ceea ce nu e lucru care place tuturor…). Ca de obicei, „intrevederea” cu dinsul e captivanta. La transcrierea interviului unele mici „pacate”, e.g. : Leroy Ladurie, Scoala Analelor ( Ecole des Annales -Febvre…Braudel etc.)

  5. Dom’ histruionic a luat legătură cu ‘mlericănii şi nu a făcut informare la tanti Secu? Îndoim-aş şi n-am cui! Cine, în ţara lui ceşcă putea să iasă afară, până şi-n Bulgaria, fără auzvais de la Agie?

  6. Sighet: 1950-1955 (Constantin C. Giurescu-istoric)
    1950-1953 (Gheorghe I. Brătianu-istoric)
    Gherla:1957-1963 (Alexandru Zub-istoric)

    În 1962, atunci când domnul Boia s-a înscris la facultatea de istorie, Alexandru Zub mai avea de executat un an de închisoare, pentru că a organizat o manifestaţie studenţească, la împlinirea a 500 de ani de la înscăunarea lui Ştefan cel Mare.

    Nu eu am pus numele între paranteze…Câți cunosc faptul că Alexandru Zub, contemporanul nostru, este membru al Asociaţiei Istoricilor Europeni dar şi cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor, conferit de statul francez?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro