joi, martie 28, 2024

Ipocrizia integrează România

Vă mai amintiţi de Mama Natură? Mama Natură era o duduiţă teribil de nurlie (ca toate duduiţele din breasla cu pricina) care îşi etala bikinii minusculi şi despicătura dintre sâni într-un show de mare efect printre pensionarii şi mai ales pensionarele mioritici/e. Mama Natură era o personalitate de succes la vremea ei, pe care mămicile şi bunicile noastre o aşteptau cu duioşie în fiecare seară, râzând şi pocnindu-şi palmele la fiecare ţuguiat al buzişoarelor generos rujate. Cel mai mult le plăcea atunci când Mama Natură se apleca „cu apropont” către găzdoiul show-ului, contorsionându-şi sutienul şi aşa greu încercat ca să-şi arate cât mai plenar plusvaloarea pentru care era, în fond, remunerată. Mama Natură era, altfel spus, un bun naţional. Probabil că nimeni n-ar fi fost mirat dacă, cu ocazia vreunui tur de alegeri, cineva avea ideea de a o exporta la Parlamentul European. Încă şi mai probabil, s-ar fi găsit destui care să o voteze, din aceeaşi categorie care i-au propulsat într-un loc plicticos de sobru şi pe Corneliu Vadim Tudor, respectiv Gigi Becali, respectiv lista rămâne deschisă.
Şi totuşi, aflu că formula „stilizată” a Mamei Naturi, adică o expoziţie de sculpturi reproducând „detalii intime ale corpului femeii”, tocmai a fost, să zic aşa, refuzată la export. Nu de Parlamentul European, ăştia se pare că înghit tot ce le trimitem cu şi fără cruce-n frunte, ci de un europarlamentar pe cât de dâmboviţean pe atât de…liberal. Aşa se face că expoziţia sculptorului timişorean Ovidiu Vuia, arvunită iniţial pentru Strasbourg de europarlamentarul liberal Cristian Bucşoiu, n-a mai putut fi vizionată de mămicile şi bunicile strasbourgheze pentru că, cică-se, „influenţează negativ intrarea României în spaţiul Schengen”.
Cum ar zice o cunoştinţă de-a mea, am râs de-am plâns. Adică să înţeleg că Mama Natură în stare pură, neprelucrată, ne poate emoţiona până la lacrimi – atât de mult încât bunicuţele le arată extaziate nepoţeilor somnoroşi bikinii ei superdotaţi – doar aici, acasă? Şi că, în schimb, Mama Natură prelucrată artistic şi înzestrată cu „mesaj”, unul care ar putea stârni interesul pentru inteligenţa şi creativitatea noastră naţională, e dăunătoare grav intereselor României antenistice? Ok, înţeleg, dar asta e ipocrizie. Şi pudibonderie de doi bani. Şi prostie.
Să înţeleg că un artist şi sculpturile lui dăunează mai grav „intrării României în spaţiul Schengen” decât cohorta de amărâţi rupţi de foame care au luat cu asalt Europa în căutare de trucuri pentru supravieţuire? Sau mai mult decât spumigenele europarlamentarului Vadim, duşuitorul de executori judecătoreşti? Mai mult chiar şi decât spectacolul de sunet şi lumină al ambulanţelor care fac potecă pe la uşile tribunalelor? Ei, uite, asta nu pot să înţeleg, pentru că ar însemna să accept insulta la adresa inteligenţei mele şi a onoratului cititor.
Aşa că mai bine îmi încalec „formele intime” pe un ponei roz şi mă prefac că nu v-am povestit nimic.
Da’ un post-scriptum tot mă frământă: oare în „formele intime” intră şi inima, rinichii, ficatul, intestinele? Că am un amic de clasa întâi care tocmai mi-a făcut portretul cu inima la vedere şi vreau să ştiu dacă îl pot agăţa în sufragerie fără să dăunez moralei publice.

Distribuie acest articol

7 COMENTARII

  1. E tipic autohtonă această pudibonderie de musafirlâc. În budoarul propriu, românul cultivă dexter turpitudinea umedă, rococoul lubric şi pelvitropia zglobie. Drapat în pijamale sau în halat, Mitică e voyeur, scabros, hulpav în marginea kitschului şi frisonant la complicaţiile vodevilului porno. Scos din bârlog, el devine, brusc, eteric. Românitatea lui nu mai prestează jaculatoriu, ci consolidează, gestual şi retoric, filigranul sau monumentalitatea ţeapănă. Sibaritul din dormitor e înlocuit, cosmetic, cu puritanul de vitrină. Ferească Dumnezeu să ţâşnească un sân ori o coapsă în peisaj! Cât despre catalogul de exporturi, aici frigiditatea diafană se alătură solemnităţii jugănite, urmărind strategic triumful făţărniciei noastre imemoriale.

    PS: Recomand autoarei un profil mai estompat, cu fular dacă se poate. Fâşia de gât, ostentativ livrată cititorului, momeşte licenţios…

  2. Citind articolul dvs. mi-a zburat gandul la poleiul roz si cum „pudibonzii” nostri au facut din tantar armasat si din rahat bici, doar doar ar mai arunca o caramida in Patapievici si de aici, prin ricoseu, spre stim noi cine. Dar ajungand la finalul articolului, am vazut ca l-ati pomenit deja (Faptul ca simpatiile mele politice nu se situeaza in aceeasi tabara cu cei ce au facut obiectul respectivei marlanii nu ma impiedica sa vad lucrurile asa cum sunt. Politica nici nu prea are ce cauta in asa ceva.)

    • Vă mulţumesc pentru ocazia pe care mi-o oferiţi de a face o utilă precizare: nici pe mine nu mă animă niciun fel de simpatie sau antipatie politica. Doar melancolia după o improbabilă coalitie a oamenilor inteligenţi si lucizi împotriva conspiraţiei universale a imbecililor :)

  3. Pe semne, pe ăsta l-a fătat Voiculescu. Acuma, o fi avînd dreptate omul. Nu avea de unde şti dacă spaţiul Schengen este o cavitate sau o protuberanţă, pentru a fi sigur că şperaclul euclidian comandat se îmbucă la intrarea în sătuc* sau la cea în Tîrgul de Floci. Oricum, pudibonzii ăştia „fără suficiente elemente care să fie de natură să clarifice dacă pubic e totuna cu public” ar fi în stare să ridice problema intimităţii şi cînd le citezi declaraţiile publice. Pariez că liberalul Bond, Pudi Bond, deştept de dă în fosă, în intimitatea organizaţiei de bază a PNL-PC foloseşte „copula-mea” drept instrument retoric.

    Despre tabloul cu inima la vedere, ce să zic? Pune-l fără grijă. Şi eu am unul expus în prăvălie, pictat de Henry Miller. Înfăţişează un tip cu vreo trei perechi de ochi şi o cravată în formă de (pardon!) pizdă. Îl am expus de aproape 15 ani. Pînă acum nu a ridicat nimeni vreo obiecţie. Dar, uite că mi-ai dat o idee. Trimite-mi şi mie bucşoiu că poate subsecvent îmi ridică şi mie vîzările în prăvălie.

    –––––––
    * Schengen e numele unui sat**.
    ** Etimonul e fosatum (şanţ de apărare.)

  4. idiot a fost ala de la pnl ca nu s-a interesat de la inceput ce si cum.ar trebui sa-si dea demisia ptr ca nu a pregatit cum se cuvine evenimentul.faptul ca a anulat expozitia mi se pare un scandal la fel de mare ca si pe acela care-l provoca(ipotetic vorbind), daca nu o anula.
    in calitate de simpatizant pnl si de votant al respectivului, ii cer demisia si o sa-i dau si un mail in care o sa-mi manifest dezaprobarea si o sa-i comunic cererea mea.

    p.s.
    adresa respectivului
    [email protected]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Alina Pavelescu
Alina Pavelescu
Doctor în ştiinţe politice la Institut d’Etudes Politiques – Paris. Lucrează la Arhivele Naţionale. Este autoare a blogului www.savonarolawho.wordpress.com

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro