Home » Fără categorie » Citesti:

Jocul de-a istoria

Theophyle iunie 23, 2011 Fără categorie
46 comentarii 11,491 Vizualizari

Sunt popoare care isi cunosc istoria si o accepta asa cum a fost, sunt popoare care isi cunosc istoria si nu o accepta asa cum a fost si sunt popoare care nu isi cunosc istoria, deci nu au ce accepta sau nega; in acest fel lucrurile sunt dezbatute dupa ureche sau dupa traditiile orale transmise in mii de feluri.

Perioada 23 august 1944 – 3 ianuarie 1948 este poate una dintre cele mai albe pete din istoriografia romaneasca. Nu ca nu s-a scris, bineinteles ca s-a scris din trei  colturi ale ringului romanesc – rosu, albastru si verde. Nu exista insa istoria scrisa din coltul gri, cel adevarat, care povesteste istoria fara sa o comenteze, asa cum a fost – fapte. Simple fapte, fara pasiunea politica si interpretarile mitologice de care bineinteles are nevoie orice popor, dar care nu pot fi valabile din punct de vedere al faptelor care  s-au petrecut.

Probabil ca nu as fi scris acest articol daca ieri Basescu nu ar fi avut iesirea la interviul pe b1Tv. Deplor iesirea si limbajul suburban, nu si  faptele despre care a vorbit Basescu. Nu se poate spune ca relatia Basescu – Casa Regala este una fara sentimente si resentimente, nici faptul ca  evenimentul de ieri nu se datoreaza unui prea mare respect reciproc si in sfarsit nici nu se poate nega lipsa de tact de care a dat dovada Casa Regala in relatiile cu  Presedintele Romaniei in perioada Basescu.

Nu am nici o vointa de a transforma acest blog intr-unul istoric (am deja unul), dar cred ca sunt aspecte care trebuie puse in atentia opiniei publice pentru a nu transforma lucruri serioase intr-o discutie de gen “ba pe-a ma’tii”. In biografia formala a regelui este scris ca : Regele Mihai a organizat la 23 august 1944 arestarea lui Antonescu. S-a opus guvernelor prosovietice din anii 1945-1946. A fost constrâns să abdice la 30 decembrie 1947. Trei propozitii, trei jumatati de adevar!

Generalul Constantin Sănătescu si Generalul Dumitru Dămăceanu au organizat lovitura de stat de la 23 august 1944, Regele Mihai a fost anuntat si a acceptat in extremis aceasta decizie. Adevarat ca Sănătescu a fost mareşal al Palatului (1 aprilie 1944 – 23 august 1944), dar a fost si un bun cunoscator al situatiei militare si a stiut exact ceea ce s-ar putea intampla daca rusii vor ajunge la Bucuresti fara un armistitiu. Generalii Constantin Sănătescu si Dumitru Dămăceanu erau in legatura cu aliatii occidentali de luni de zile (fara cunostinta Regelui), cu ajutorul lui  Barbu Ştirbei aflat la Cairo. De mentionat ca Generalul Sănătescu era in relatii extrem de proaste cu Ion Antonescu din moment ce acesta a trecut Nistrul. De amintit ca Gen. Sănătescu a fost comandant militar al Bucureştiului pe timpul rebeliunii legionare, si în calitate de comandant al Corpului 8 armată a fost cel care a oprit pogromul împotriva evreilor declanşat la Dorohoi în anul 1940. Regele Mihai abia a fost convins sa ajunga la Bucuresti de la Sinaia pe 22 august ’44 pentru a trece la actiunea loviturii de stat. Imediat dupa lovitura de stat si arestarea lui Antonescu, regele Mihai a plecat (fugit) din Bucuresti, refugiindu-se intr-o localitate (ne stiuta de nimeni atunci), Dobriţa (mosia Culcer) în Oltenia.

Regele Mihai nu s-a opus in nici un fel  instaurarii guvernului Groza la data de 6 martie 1945, fapt pentru care Uniunea Sovietică şi-a exprimat printr-o telegramă satisfacţia şi l-a decorat pe rege cu Ordinul Victoriei. Despre abdicare – aici este mult de scris. Am sa ma rezum la mentiunea ca desi a fost sfatuit de suveranul Regatului Unit, regele George al VI-lea, sa nu abdice, ci pur si simplu sa paraseasca Romania daca viata i-ar fi fost in primejdie (lucru care nu a fost niciodata), fara sa semneze un act de abdicare care ar fi fost nefast pentru viitorul Romaniei.

De mentionat ca Prinţul Kiril al Bulgariei, care era regentul Bulgariei, regele Simeon al II-lea fiind minor, a preferat să fugă din ţară pentru a evita eventualitatea abdicării forţate ce i-ar fi putut fi impusă lui Simeon.

Tot de mentionat ca Petru al II-lea al Iugoslaviei, fiul prinţesei Maria de România, şi consilierii săi s-au opus Germaniei naziste, regentul Prinţul Pavel a declarat că Regatul Iugoslaviei ar adera la Pactul Tripartit la 25 martie 1941. La 27 martie, regele Petru, în vârstă de 17 ani, a fost proclamat major şi a participat la o lovitură de stat susţinută de britanici, care s-a opus Pactului Tripartit. Fugind din Iugoslavia a luptat ca pilot in RAF si nu a abdicat niciodata, Casa Regala a Iugoslaviei nefiind niciodata abolita.

Acesta este adevarul singurul rege din Estul Europei care a abdicat a fost regele Mihai al Romaniei. Cedand LEGAL guvernarea Romaniei comunistilor. La asta probabil s-a referit Basescu ieri.

Toate  astea nu m-ar fi deranjat mai mult decat faptul ca Regele Mihai nu a ridicat un deget, desi avea toate parghiile sa o faca , in cazul  condamnarilor la moarte a zecilor de generali romani, in frunte cu Antonescu. Putea sa comute pedepsele chiar daca ei ar fi fost executati pana la urma. Asta nu este conduita unui rege fata de militarii armatei lui.

Un ultim cuvant si un ultim protest fata de mistificarea istoriei la care asistam. Ma refer la Conferinţa de Pace de la Paris (1946-1947), unde patrioti adevarati au salvat Ardealul fara ca regele Mihai sa miste un deget. Acolo s-au luptat Generalul Dumitru Dămăceanu (care a fost rasplatit cu ani grei de puscarie – a fost eliberat in 1960), mareata Doamna Elena Vacarescu, care in ultimul an al vietii ei, desi izgonita din Romania (din cauza dragostei ei interzise cu regele Ferdinand), a batut la usile tuturor cancelariilor aliate, insotita de dna doctor Florica Bagdazar (femei pe cinste ale neamului romanesc)  si da prieteni, de comunistul Lucretiu Patrascanu (executat mai tarziu de comunistii lui).  Regele Mihai nu a fost acolo si nici nu a luptat ca Ardealul sa nu fie ciopartit (ungurii au cerut 22.000 km patrati). Daca oamenii astia si multi altii la Washington si la Londra nu s-ar fi luptat Aradul si Satu Mare ar fi fost astazi in Ungaria (vezi harta alaturata, cu rosul granita actuala a Romaniei, cu violet granita discutata, revendicata si aproape castigata de Ungaria)

Dragi cititori, eroii Romaniei sunt in pamant sau la pamant, alungati si ostracizati de cei care au mostenit (si urmasii lor)  tara asta LEGAL, prin abdicarea regelui Mihai I de Romania.

Articol aparut initial pe blogul Politetia

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "46 comments" on this Article:

  1. sluga Shadow spune:

    1. Barbu Stirbei il iinforma pe rege si pe Sănătescu despre discutiile cu aliantii. Nicidecum ca regele nu stia despre aceste discutii

    2. Regele Mihai si partidele istorice au sustinu si au incercat sa “traga fitilele” ca in urma guvernului Rădescu sa vina un guvern condus de Barbu Stirbei. Asta pana cand petru groza a fost impus direct de rusi fara menajamente.

    Zau Theophyle nu mai spune povesti.

    • ion spune:

      Uite aici o imagini inedite de acum o luna: http://danvoiculescu.net/blog/2011/05/normalitate-3/
      Se pare ca Radu Duda este noul Johannis in planurile USL de a rupe gura targului cu o alianta cu casa regala. Ar suna bine “USL au de partea lor chiar si casa regala. Basescu este tot mai singur.”
      Dar cum Basescu este un animal politic care face ce trebuie, cand trebuie fara nici o remuscare, nu a ezitat nici de data asta.

  2. revelare@yahoo.com spune:

    fara acceotarea Guv. petru Groza, nuci nu se mai discuta despre Ardeal in 1947 la Paris…

    • Gamer spune:

      … si probabil ca nici despre gazduirea eliberatorilor pana in 1958, perioada-n care oaspetii au demontat si trimis “acasa” aproape toate instalatiile industriale mai acatari.

  3. tibi spune:

    Chiar daca partial pot sa fiu de acord cu ceea ce a spus Basescu despre Mihai si despre Antonescu eu cred ca Basescu nu este calificat sa aiba o parere publica (nici chiar personala) despre ei.
    A fost o intamplare,a fost provocat sau a pregatit el insusi aceasta poveste? Eu cred ca una peste alta a gresit.

    • DanMovilă spune:

      Nu cred că putem să-i interzicem unui om să aibă păreri personale, chiar dacă este preşedinte. În contextul în care au fost spuse el nu reprezenta Preşedintele României, ci omul politic Traian Băsescu. Nu era o întrunire oficială. Deşi probabil că, aşa cum îl ştim, ar fi făcut-o şi într-un loc solemn.
      Reacţiile de sprijinire a regelui apar pe fondul epuizării încrederii românilor în Băsescu pentru că n-a reuşit să facă toate câte şi le-a (ni le-a) propus (de ce n-a reuşit, e altă poveste).
      Nici nu cred c-a fost ceva pregătit, totul a fost spontan, deci nu a fost o perdea de fum pentru a putea “vinde Ardealul ungurilor”.
      Dar poate e bine să mai analizăm şi noi simbolurile cu care lucrăm, că prea am ajuns să-l considerăm pe fostul rege cu totul alb şi pe alţii cu totul negri. Deşi rezultatul a ceea ce am spus înainte va fi că regele va fi şi mai albit tocmai pentru că Băsescu l-a înnegrit.

      • Gogu de la Brad spune:

        Am citit un comentariu foarte simplu care combate teoria părerilor personale ale unui președinte de țară citez din memorie” oare ce n-am face noi dacă cetățeanul Băsescu (fiind totuși președinte al României) apare la televizor lejer mahmur și emite următoarea părere personală: Obama este un cioroi împuțit, Regina Angliei este o babă senilă și Berlusconi este un violator de minore… Îmi cer scuze față de toți cei menționați și i-am menționat doar cu titlu de exemplu citând aproximativ o întrebare pusă de altcineva înaintea mea…

      • tibi spune:

        “”Nu cred că putem să-i interzicem unui om să aibă păreri personale, chiar dacă este preşedinte.”"

        Desigur ca nu putem sa ii interzicem sa aiba pareri personale.
        Nu putem sa ii interzicem nici macar sa le enunte.
        Dar cred ca fiecare avem dreptul sa apreciem daca a gresit sau nu atunci cand Presedintele enunta parerile personale.

  4. Ovidiu spune:

    Am văzut azi pe Contributors întâi reacţia la cald a lui Ghinea împotriva enormităţilor emise de preşedinte, apoi au început “punerile în context” justificative: un atac la Casa Regală, apoi acest jalnic extras de mitologie naţionalist-comunistă.

    Mda, cică texte cu valoare adăugată. Sunt curios cum s-o simţi Ghinea să fie publicat între prostiile astea…

  5. Doru Dragan spune:

    E grav atunci cand deplangi falsificarea istoriei dupa care arunci tu insuti cuvinte cu neglijenta. Regele Mihai stia in mod evident despre negocierile de la Cairo. Stia si Antonescu, stiau si nemtii … stia mai toata lumea. Ar fi fost chiar culmea ca doar Regele sa nu stie. Generalii Sănătescu si Dămăceanu au organizat lovitura de stat de la 23 august 1944 dupa consultari cu Regele si “camarila” :) sa. N-aveau cum sa intreprinda o asemenea actiune de capul lor. Regele Mihai era totusi in fruntea Armatei Romane. Nici macar Sergiu Nicolaescu nu a mers atat de departe cu afirmatiile hazardate. Regele Mihai nu a fugit ci s-a retras. In orice tara serioasa se procedeaza astfel. Nimeni nu pune capul statului in bataia pustilor. E absurd! Cat despre atitudinea potrivnica la ocupatia ruseasca … si treaba asta e arhi-cunoscuta. Nu stiu de ce unii incearca cu tot dinadinsul sa acrediteze ideea unei intelegeri cordiale intre rusi si Regele Mihai cand e evident absurda.

    • alex spune:

      Normal ca a fugit regele, ca pe 23 August aviatia germana a bombardat printre altele si Palatul regal. Probabil ca trebuia sa moara in bombardament sau sa-i dea comunistii sa bea ceva ca sa fie multumita lumea acuma. Cat despre ceilalti imbecili care il acuza cu 23 August, probabil ca trebuia sa-i iasa lui Horthy manevra care i-a iesit mai tarziu lui Mihai si sa fi fost tot Ardealul de nord, daca nu si mai mult la unguri. Realitatea e ca, in ciuda a ceea ce spune boul de Nicolaescu, cel mai iresponsabil a fost Antonescu care a adus garda la putere, care ne-a bagat in razboi cu americanii si englezii si ne-a dus pana la Stalingrad in conditiie in care Romania numai avea ce sa castige sau sa piarda in Est dupa trecerea Nistrului, totul depinde de germani, dar avea in schimb ce sa piard in Vest (plus sutele de mii de vieti omenesti).

      • tibicarom spune:

        dle Alex ati dat dovada de cunostinte istorice serioase si de rationamente solide care devin din ce in ce mai rare, deci cu atât mai pretioase. Va recomand sa cititi cartea Romania in al doilea razboi mondial ed. Vestala, Bucuresti 2002 pentru a va complecta viziunea asupra acestei perioade.

      • Manwe spune:

        Parca imi amintesc ca a fost un rege (nu mai stiu din ce tara, dar parca una cunoscuta) care a ramas in palatul lui in timp ce era bombardat de nemti. Ca sa-si motiveze supusii, nu a vrut sa se “retraga” .
        George parca, ala de-i zicea regelui nostru sa nu abdice.

  6. Nu avem nici o scuza atunci cand refuzam cu indarjire orice comentariu care nu este pe placul nostru.
    Acest articol este foarte documentat si corect.
    Va multumesc Domnule Theophyle .

  7. Capraru Nicolae spune:

    Conform insemnarilor din celula, Antonescu i-a zis Sanatescului (aprox) Pai nu ti-e rusine, om batran, sa-l pui pe Rege, un copil, sa faca lucruri neuzitate? N-ati vrut sa faceti armistitiu. Cum indraznesti sa afirmi ca eu nu am vrut sa fac armistitiu? etcetcetc. Saracu Misu a fost curajos, insa mai mult de autodidactica si consilierii sai nu l-a dus capul. In plus, invingatorul nr1 in Europa a fost Stalin, asa ca treaba cu sluga rusilor e aiurea. I s-a recomandat in clar de aliati sa numeasca un guvern care sa aplice acordul de la Moscova, desi Misulica a inclinat sa nu deschida parlamentul dupa alegerile alea trucate din 46. Ce sa faca el in fata zecilor de divizii sovietice? A crezut in aceaiasi occidentali care, cu ceva ani inainte, isi vindeau prietenii ca sa mituiasca dusmanii.

  8. crap spune:

    ca a fost tradare sau nu, e greu de argumentat, mai ales ca linia intre inactiune din cauza unei personalitati de paie, si tradare, care presupune punerea propriilor interese mai presus, e destul de subtire.. ‘tradat’ mi se pare neadecvat. ca a asistat ca un pampalau sau ca unul care de fapt nu avea nici o putere, fiind si impresionabil de felul sau, e mai probabil.

    e interesat de vazut de ce s-a scapat basescu in felul asta, ma gandesc ca are un motiv. sa fie asta un semnal (electoral) dat romanilor ca desi negociaza puternic cu udmr’ul (prins la mijloc si de opozitia care-i speculeaza neputinta in privinta impartirii teritoriale) sentimentele lui sunt ale unui nationalist, profund ‘patriot’ ? Cum iesi din acuzatia de ‘tradare’ daca esti silit la compromisuri cu udmr-ul? pai una din posibilitati, care a atras automat stampila de nationalist sustinatorului, e sa’l aprobi pe antonescu si sa’l dezavuezi pe rege.

    deci basescu a facut o declaratie cu caracter electoral, ptr ca mi se pare ca de fapt i se rupe de antonescu si nu’l stiu sa fi iesit la rampa cu declaratii intelectuale despre literatura sau istorie.. o bere sau un dans, da.. e prea mult nefiresc in declaratia lui basescu ca sa spui ca a facut-o la cald. mai degaraba e un artificiu din disperare. ptr ca a te baga in labirintul 23aug44 -30dec47 iti garanteaza subiect de discutie si reorientarea atentiei ptr mult mult timp, iar cand apele se potolesc nimic nu se va fi schimbat (in perceptia populatiei) ptr ca oamenii au parerile deja formate.

    eu asta vad, pur si simplu o diversiune, nu o declaratie de bagat in seama..

  9. Corina Smarandescu spune:

    Bine-ar fi daca romanii s-ar “sensibiliza” la fel de puternic, de fiecare data cand Ponta declara public ca Presedintele Romaniei este un tradator care suge de la licurici sau cand Antonescu – Crin declara ca Presedintele Romaniei e bolnav, debil, nebun si vanzator de tara la taraba Budapestei.

    Poate ca ne-am da mai bine seama despre cine si mai ales despre ce vorbim.

    Parerea lui Basescu este o parere personala. E parerea unui om cu o cariera militara, cu o experienta deloc de neglijat (atat politica, cat si profesionala) si, ceea ce conteaza foarte mult, este parerea unuia din cei mai bine informati oameni ai Romaniei.

    Alaturi de Iliescu, Nastase si inca vreo 2-3 sefi ai SRI si alte “organizatii” Basescu este la ora asta un individ foarte bine informat. Si cred ca se mai informeaza si pe cont propriu, nu accepta doar ce i se ofera oficial.

    Una peste alta, Basescu nu trebuie sa stapaneasca perfect istoria, la fel cum nu trebuie sa stapaneasca pilotarea unui avion sau cresterea viermilor de matase pt a fi presedintele Romaniei.
    Individul, persoana, omul Basescu si-a spus o parere, personala.
    Presedintele Basescu ar fi trebuit sa aleaga poate alte cuvinte chiar daca ar fi exprimat aceeasi idee.

    Oamenilor , in general, le plag legendele si miturile si cred ca niciunui roman nu i-ar conveni sa afle ca Fat-Frumos era homosexual si nespalat, iar Ileana Cosanzeana avea negi pe nas si dintzii cariati..

    • Protozaur spune:

      “Si cred ca se mai informeaza si pe cont propriu, nu accepta doar ce i se ofera oficial.”
      si cum se cheama cand un sef de stat se “informeaza” pe cont propriu?

      “Una peste alta, Basescu nu trebuie sa stapaneasca perfect istoria, la fel cum nu trebuie sa stapaneasca pilotarea unui avion sau cresterea viermilor de matase pt a fi presedintele Romaniei.”
      what?? [stiam io ca suntem niste viermi pentru domnu Basescu...]

      “Individul, persoana, omul Basescu si-a spus o parere, personala.”
      nu “Individul, persoana, omul Basescu ” a fost invitat, ci seful statului. Daca voia sa faca declaratii ‘pe persoana fizica ‘[sic] sa fi mers la alt post. eventual A1 :) )

      “Oamenilor , in general, le plag legendele si miturile si cred ca niciunui roman nu i-ar conveni sa afle ca Fat-Frumos era homosexual si nespalat, iar Ileana Cosanzeana avea negi pe nas si dintzii cariati..”
      Cu respect pt opinia dvs, aflati stimata doamna ca Fat Frumos e un metrosexual, iar Ileana Osanzeana e’nebunita dupa Zmeu caci are par pe piept, e obisnuit cu greutatile si stie ce are de facut in viata asta. Povestea asa cum o stim noi a inventat-o [a se citi 'deformat-o'] un barbat cu grave deficiente de testosteron.

      pardon de off topic

  10. Nu are importanță dacă atacul lui Băsescu la adresa fostului rege a fost premeditat sau nu. Intuiția lui politică a făcut, inconștient sau nu, o paralelă între 1944, continuat până în 1947, și 2011.

    Bucureștiul din 1944 sacrifica viitorul țării și al lui de teamă de a nu ajunge teatru de operațiuni de război. Dacă rezistam rușilor, încheiam un armistițiu demn, am fi avut un comunism cu o față mult mai umană, mai puțin distructiv de competențe și destine.

    La fel protipendada bucureșteană de astăzi „se teme de unguri”, adică de regionalizare, de un alt model al economiei, în care să se nască în sfârșit capitaliști români „din regiuni”, nu din aceia care a devalizat statul comunist și au încropit afaceri slab viabile, dacă nu au plasat banii direct în Elveția. Pe cei cu bani îi înțeleg, de „elita intelectuală” și „regalistă” chiar mi-i scârbă.

    • Adi spune:

      “Daca rezistam rusilor” Ar fi fost intr-adevar mai bine.Ca si Republica Sovietica Socialista Romania.

  11. AFM spune:

    Aprecierile autorului re comentariile lui Basescu din introducere, calificandu-le ca “jumatati de adevar”, se aplica si articolului sau. Inadvertentele sunt atat de multe, ca nu am nici chef, nici spatiu si nici timp pentru a le lista. Asa zisa “istorie” trunchiata in acest articol este mai degraba o tipic propaganda anti-monarhista, exact asa cum ne invata PCR pe vremuri pe noi, pionierii.

    De exemplu, este hilara afirmatia ca regele nu s-a opus lui Groza. Opozitia regelui fata de comunisti a mers atat de departe ca el a recurs la greva regala, refuzand sa semneze acte de stat. Dar bineinteles ca nu e in interesul propagandistilor sa mentioneze INTREGUL adevar. Iar comparatia Romaniei cu celelalte tari balcanice e ridicola, fiecare tara a avut alt context politic si alte circumstante in interior.

    Dupa razboi, romanii s-au asmutit unii impotriva altora, exact ca si acum din pacate… s-au tradat si “demascat” unii pe altii pentru bani, salarii, posturi, case. Nu regele e de vina pentru miile de romani care au devenit de buna voie activisti, securisti, turnatori, partasi la genocidul comunist. Vina nationala nu se vindeca prin improscarea cu laturi asa zis istorice a nevinovatilor care macar AU INCERCAT sa faca ceva. In loc sa fuga imediat, doar sa isi salveze coroana ca ceilalti regi balcanici, regele Mihai a incercat sa vada daca mai se poate face ceva pt Romania, sperand ca Stalin sa isi respecte cuvantul dat la Yalta.

    Iar cand a abdicat, regele stia ca actul de abdicare este void ab initio, fiind semnat sub amenintarea violentei si ca urmare a unei lovituri de stat. Ilici stia si el in anii 90 ca regele este inca (cel putin de iure) seful statului roman, de aceea l-a gonit pe rege din Romania.

    Regele Mihai nu o fi fost un conducator perfect, poate ca a luat unele decizii care acum par nepotrivite, dar a fost curajos, cinstit si patriot. Cati politicieni actuali, la 23-26 de ani si pusi in fata situatiei din 1944-1947, ar fi procedat mai intelept? Una e sa judeci din fata tastelor de calculator si alta cu tancurile sovietice indreptate catre balconul casei tale.

    Pt anti-monarhisti: Mai ganditi-va daca merita sa raspanditi mizeria asta despre rege. Romania are atit de putini eroi demni de respect international, ca cineva laudat de TRUMAN, de politicienii europeni si de personalitati de talia lui Coposu ar trebui respectat nu manjit cu noroi. Una e sa nu vrei monarhie, si alta e sa denigrezi putinii oameni onorabili din istoria tarii.

  12. T. Bucur spune:

    . In cartea de interviuri a lui Mircea Ciobanu, pe care am citit-o imediat dupa aparitie, in anii 90, se afla si o relatare apartinand ex-regelui Mihai despre modul in care si-a recuperat avionul personal ramas in tara dupa abdicarea sa. M.S. spune ca avionul a fost furat de pe aeroportul Baneasa de catre Bazu Cantacuzino (? Poate nu am retinut corect numele) si adus de acesta in Elvetia. Se descrie intreaga aventura a furtului de pe aeroport si a zborului. Nu se precizeaza daca era avionul facut cadou de catre Stalin, sau alt avion. Intamplarea pare destul de credibila. Numai ca la putin timp am avut ocazia sa citesc un raport al autoritatilor militare americane de ocupatie din Germania, datat 8.01.1948, deci la cateva zile dupa abdicare, prin care se aducea la cunostinta celor din Washington ca au primit, din partea Guvernului roman, o cerere de survol prin spatiul aerian german pentru avionul fostului rege, in scopul predarii catre acesta. Va imaginati ce soc am putut avea citind acel document, care se afla la Arhivele Nationale din Bucuresti, in copie pe microfilm, accesibil oricui daca il cere la sala de studiu, din Colectia Microfilme SUA. Pe atunci eram un monarhist incrancenat si nu am semnalat nimanui existenta acelui document. Ce incredere mai pot avea si in celelalte declaratii ale M.S., cum ar fi cea cum ca Petru Groza l-a amenintat voalat cu pistolul si toata povestea ? Cine l-a pus pe M.S. sa abdice nu numai in nume personal, ci si pentru urmasii sai ? Asa scrie in actul de abdicare. Cum se explica faptul ca, dupa abdicarea sub amenintarea pistolului, Guvernul i-a pus la dispozitie un tren, in care a incarcat obiectele care ii apartineau ?

    • Lae spune:

      Nene , da ce te mai prezinti pe toate listele de discutii cu avionul asta , m-ai omorat !
      Ai si tu o problema. s-a furat sau nu s-a furat avionul. Atat ai inteles tu din toata cartea aia, noroc ca e singura pe care ai citit-o altfel ti se ardea neuronul.
      Daca mai sunt inca doi trei ca tine sau mai postezi tu sub doua trei nume , jumatate din “opozitia” fata de rege e gata.
      Numai ca vezi , a inceput sa aiba efect taman invers, de la a patra prezenta in sus , i-mi cam vine sa-ti transmit ceva de dulce, nici nu te mai cred, nici nu ma mai intereseaza ce spui, ba chiar incep sa inteleg ca cineva urmareste sistematic toate discutiile si planteaza micile fitile otravite.
      Sa-ti dea Domnul, binele pe care-l meriti !

  13. T. Bucur (continuare) spune:

    . Tot in cartea lui Mircea Ciobanu se reproduc mai multe documente oficiale, printre care si stenograma celebrei discutii din februarie 1945 dintre M.S. si Vasinski, cand Vasinski i-a cerut regelui sa numeasca guvernul Petru Groza. Redarea de catre partea romana a intregii intrevederi nu da deloc impreia unei discutii tensionate. De unde, atunci, legenda despre bataia cu pumnul in masa de catre Vasinski si trantitul usii la plecare incat s-au crapat peretii ? Aceste detalii apartin lui Visoianu, care le reda public abia dupa cativa ani de la abdicare, in contextul razboilui rece. Documentul se afla tot in cartea lui Mircea Ciobanu.

  14. AFM spune:

    Am incercat sa fac o lista realista cu conducatorii sau oamenii politici ai Romaniei care au cucerit la vremea lor cat de cat un prestigiu international, de la infiintarea statului roman modern, sau hai sa zicem de la razboiul din 1877. Culmea este ca in afara de diversii regi, Antonescu, Ceausescu si Titulescu nu s-a prea auzit de noi in Europa si SUA, desi la un moment dat si Iliescu ajunsese in vizorul presei internationale pe timpul revolutiei si minerilor. S-ar putea si Kogalniceanu la vremea lui sa fi fost o celebritate, si la un moment dat si Nicolae Iorga. Din cei enumerati, Antonescu avea aceeasi reputatie ca Mussolini, iar Ceausescu… toti stim de ce fel de reputatie se bucura. Iliescu nu va fi vazut niciodata intr-o lumina mult diferita de Ceausescu. Iorga, respectat ca academic, era totusi un personaj politic controversat, aliat cu Carol II. De Carol II nu mai vorbim. Deci ramanem cu Carol I, Ferdinand, Mihai, Titulescu, si Kogalniceanu. Luati-l si pe Mihai de pe lista, si sa vedem cu cine mai ramanem.

    Prin urmare: Sunteti anti-monarhisti, ok, e dreptul vostru. Dar lasati istoria Romaniei in pace. Cat timp brandul de tara al Romaniei este inca Ceausescu, sa aratam cel putin acelasi respect pentru Mihai I pe care i-l arata personalitatile politice europene.

  15. liviuta spune:

    Si, domnule Theophyle, nu trebuie sa fi jurist ca sa stii ca un act juridic semnat sub imperiul violentei este nul.
    Deci comunistii nu au preluat legal conducerea statului.
    Daca pana acum va citeam cu interes, articolul acesta ma dezgusta.
    Nu inteleg de ce nu va luati de mana cu Vadim.
    Ma mir ca nu ati scris-o si pe aia cu trenul de aur al Regelui.

  16. Radu Popescu spune:

    O singura nedumerire: Arestarea maresalului Antonescu a dus de fapt, la capitulare, nici decum la armistitiu. Un armistitiu ar fi urmarit de fapt Maresalul.

    Si e o mare diferenta intre capitulare si armistitiu, care s-a si vazut, de altfel in anii care au urmat.

    • CFG spune:

      Diferenta dintre intentie si rezult. Mihai dorea (intentie) sa obtina conditiile si situatia militara conform conditiilor de la Stockholm si a rezultata capitularea Romaniei.

      Sunt atatia care nu fac distinctie intre acestea. Mihai si cei de pe langa el au facut o eroare de calcul (cei care au incercat sa gandeasca) majora. Dupa care incearca sa spele greseala/capitularea cu “a fost singura solutie”.

  17. Alin Vara Alin Vara spune:

    Puteti sa ne dati sursele acestui articol (documente, carti)?

    • Theophyle Theophyle spune:

      Salut Alin Vara :)
      Voi posta astazi o documentatie completa cu toate referintele necesare. Oameni, Carti, memorii, jurnale si linkuri spre arhive istorice. Sper sa termin lucrarea pana dupa amiaza si o voi publica aici si pe blogul meu.

  18. adi spune:

    Sincer? V a felicit pentru adevarul relatat!!! este exact si perfect!! Va multumesc !!!!!!!!!!

  19. ADrian spune:

    Eu ma bucur ca cineva incearca sa reabiliteze in sfarsit pozitia lui Ion Iliescu in chestiunea asta, mai bine mai devreme decat niciodata.

    Acum, totusi un comentariu, doua, pe scurt.

    (1) Foarte utila lectia de istorie, asta pentru a da context faptelor Regelui la acea vreme.

    (2) “Scandalul” (cum piezis ii spune un coleg de platforma) nu e despre adevarul istoric, sau nu ar trebui sa fie. Este despre marlanie, despre mojicie, despre calitatea infecta si lipsa de scrupule a unui sef de stat care ar trebui sa fie mai bun, nu mai rau, decat noi.

    (3) Chiar daca Regele n-a fost erou, sa-i spui slugoi la rusi, nu se pupa nici macar cu analiza dumneavoastra (lasand de-o parte mojicia);

    (4) Iesirea cu pricina mai avea o componenta foarte importanta (mai importanta chiar): apararea (cu titlul de restabilire a valorilor) lui Antonescu si minimizarea holocaustului impotriva evreilor si tiganilor.

    Altfel, sigur, cineva trebuie sa si munceasca in tara asta.

  20. un gheorghe spune:

    Este amuzanta urmatoarea speculatie din articol: “La asta probabil s-a referit Basescu ieri”. Tinde sa se incadreze in automatismul comun al declaratiilor camarilei prezidentiale de tipul “Domnul presedinte a vrut de fapt sa zica…”, care dovedesc macar o percepere distosionata a realitatii:: presedintele tarii nu este nic un copil fara posibilitati de exprimare / explicare, nici oracolul enigmatic din Delphi, prin urmare ar trebui sa fie lasat de concetatenii sai sa isi justifice singur opiniiile exprimate la suete televizate.

  21. Lucian Sarbu spune:

    Mda, se vede treaba ca securitatea ceausista a instruit bine boborul.
    1. Regele Mihai nu a “fugit” dupa 23 august, ci s-a pus la adapost, pentru ca nemtii vroiau sa-l omoare sau sa-l ia prizonier. O mica mare diferenta…
    2. Regele Mihai nu s-a opus numirii guvernului Petru Groza, dar a pus-o de o foarte mica greva regala de, asa, numai vreo juma’ de an, sperand si el, ca tot romanul cu ipad, ca Licuriciul la care-si suge acum proverbiala-i intelepciune Basescu, ne va salva. Nu stia ca Licuriciul ne vanduse lui Stalin printr-o semnatura data pe un servetel (bine macar ca Licuriciul a avut decenta sa NU ne vanda printr-o intelegere scrisa pe un petec de hartie igienica).
    3. In ceea ce-l priveste pe Antonescu, Regele a facut o singura greseala: ca nu l-a impuscat cu mana lui, mai devreme. De ce? Simplu: pentru ca, din secunda nr. 2 de dupa trecerea Nistrului, Antonescu si-a tradat tara, si-a tradat propria armata, si-a tradat poporul, si-a tradat Regele si mai ales a trimis la moarte sigura peste 100.000 de tineri romani. Pai, ce sa zic, daca autorul crede ca un asemenea personaj, devenit brusc dintr-un militar respectabil o simpla insigna pe haina kaki a lui Hitler merita sa fie iertat… fiecare cu parerile lui. Eu raman la a mea.
    4. Sa inteleg ca in optica unora era mai onorabil ca Regele sa stearga putina miseleste decat sa-i forteze pe comunisti sa-i forteze mana. Din cate stiu eu, in jurisprudenta o marturisire facuta sub presiune nu conteaza, spre deosebire de una facuta de buna voie. Aici, inteleg eu din optica unora, e exact pe dos: cel asupra caruia s-au facut presiuni e vinovat de presiunile facute asupra sa, in timp ce aia care s-au carat de buna voie, stergand-o miseleste pe usa din dos, “au aparat un principiu” si sunt de laudat. Wow!
    5. Sunt curios cum ar mai fi luptat pentru Ardeal reprezentantii nostri la negocierile de pace daca rusii ar fi pus cizma in Bucuresti in ritm de lupta, nu in pas de defilare.

    Calomniati, baieti, calomniati, ca poate va ramane ceva… Acu’, daca Basescu a comis-o, asta e… cauza partidului se slujeste, nu se pun intrebari!

    • Costi spune:

      Mi se pare curios si in acelas timp trist ca in judecarea faptelor intervine mai mult pasiunea sub forma gandului de a sprijini mai mult o persoana sau alta respectiv Basescu sau regele Mihai.
      Luind faptele ca atare eu cred ca cel ce fuge este mai curajos avand de infruntat riscuri si in plus nu ia nimic cu el. Asa cum ni se prezinta abdicarea pare un troc avantajos pentru ambii parteneri, comunistii scapa de rege iar regele pleaca luind ceva cu el si nu cu mainile goale cum ar fi fost in cazul fugii.

  22. panfil spune:

    teofil despre rege.. hm.

    dar, teofil despre afirmatia ca regele e vinovat de holocaust ca si …primul ministru….ca de fapt regele era seful statului…
    antonescu ? doar un prim ministru ?!
    pe cand ne spune teofil despre glorificarea lui antonescu, cel ce a proclamat statul legionar, a detronat pe carol al doilea si a suspendat constitutia.
    ce ne poate spune dl. teofil despre influenta maresalului asupra minorului mihai ?
    vorbim de intrarea in razboi, atacul urss.

    antonescu si generalii au fost judecati ca criminali de razboi.
    armistitiul cu aliatii specifica expres obligatia romaniei sa judece criminalii de razboi si crimele impotriva evreilor. regele nu putea gratia pe cei condamnati ca criminali de razboi, nu putea incalca armistitiul.

    armata, dupa sanatescu, a fost controlata de guvernul comunist. armata, in mana comunistilor a participat la represalii impotriva studentilor.
    enver hogea al albanezilor, a pomenit in amintiri ca palatul regal a fost inconjurat de armata, trupe guvernamentale, care au incercuit garda regala, la momentul in care l’a obligat pe rege sa semneze.

    greseala regelui, intr’adevar, a fost ca s’a intors in tzara.

    ma mir domnule teofil ca la merite l’ati trecut numai pe patrascaneu.
    oare, dr. groza, dej, n’au binemeritat si ei ?

    altfel, articol frontal, vehement. :-)

  23. Mircea spune:

    Adevarat. Dar au fost totusi vremuri grele iar Regele era un copil.
    La un moment se va duce si el unde ne ducem toti iar noi vom ramane cu intrebarea “ce ar fi fost daca” si cu teama de barbarii care ne vor pamantul si femeile.
    Bine ar fi sa ajungem si noi la realitatile si problemele din 2011.

  24. 50%-50% spune:

    total de acord, autorul stie foarte multa istorie si are 100% dreptate. cat in ceea ce priveste limbajul suburban…sa-mi fie cu iertare, dar “despre care limbaj suburban vorbim?” frazele lui Basescu au fost aproape perfecte, iar daca ne deranjeaza cuvantul “sluga la rusi”, vorbim de cuvinte care se regasesc in Dex de foarte mult timp.

    Intelectualii adevarati din Romania ar trebui sa se opreasca din ifosele si nasurile purtate pe sus vis a vis de Basescu. Nimeni cu scaun la cap nu ii cere presedintelui sa fie un monstru de cultura, pt ca nici macar Obama nu e. Ca vrem sau nu vrem, Basescu este cel mai bun presedinte roman al tuturor timpurilor, punct.

    • ov spune:

      Mai 50%-50% ! Cand spui “Ca vrem sau nu vrem, Basescu este cel mai bun presedinte roman al tuturor timpurilor, punct.” este o afirmatie 50% adevarata sau 50% falsa? (sau cum sa impac numele si dorinta de impartialitate afisata?) Sau poate ca aprecierea privind meritele sau scaderile ca presedinte ale lui Basescu sa se faca dupa un timp, cand evolutia lucrurilor va arata daca este asa sau nu? Eventual de niste istorici, chiar daca unii vor sa le refuze acest lucru altor sefi ai statului roman…

  25. toma spune:

    felicitari pentru articol !
    ar trebui sa fie citit de multa lume,mai ales de catre aceia care se lanseaza in comentarii dupa ureche ,, sau is pro basescu pentru ca regele mihai ii cu urechile mari , iar ceilalti is monarhisti pentruca basescu-i chior !
    o sa urmaresc si o sa citesc articolele semnate Theophyle !

  26. bleenoragic spune:

    Mircea Mihaies: Basescu, un mafiot unsuros incompetent si cu o nesimitire de proportii tropicale

    “Ilustrata superlativ de cazul Basescu, in care orgoliile mitocanesti, interesele de gasca, proasta crestere, incompetenta si nerusinarea isi dau gratios mana, viata politica de la noi pare, tot mai mult, o afacere intre mafioti. Clientelismul generalizat, teama pierderii privilegiilor (de la cele marunte la cele inimaginabil de mari), reflexele totalitare fac din Romania o tara in care normalitatea e tot mai mult exceptia, si nu regula”.

    “As fi extrem de curios sa vad ce se intampla cu partidele care, in acest moment, au cazut la mijloc, intre aceste extreme, precum Partidul Democrat. E un partid nascut din scandal si care s-a ilustrat, in ultimii ani, exclusiv in aceasta directie. Chiar acum i se aduc lui Petre Roman acuzatii cum ca e un dictator absolut. Asa cum il percep eu, domnul Roman e mai degraba interesat sa-si atinga scopurile in perfecta liniste, miscand piesele in afara scenei. Or, oamenii pe care se sprijina, Basescu si Berceanu in primul rand, sunt mult mai rudimentari”.

    “PD a fost de fiecare data eroul, daca nu chiar initiatorul crizelor din coalitie”.

    “Sunt departe de a impartasi simpatia multora dintre gazetari fata de fostul capitan de vapor ajuns multiplu ministru. N-am apreciat niciodata umorul lui cam grosolan, smecheria unsuroasa a superiorului care se bate pe burta cu subordonatii. Nu cred nici in marile lui calitati manageriale, pentru simplul motiv ca prezenta in acelasi minister, in urma cu cinci ani, n-a depasit in consecinte trecerea gastei prin apa”.

    “(…) E surprinzator ca dl. Constantinescu nu i-a inclus in lista invingatorilor sai si pe oamenii lui Roman. Nu stiu si n-am cum sa aflu in ce masura P.D.-ul corespunde portretului-robot al celor invocati de presedinte. Nu stiu, cu alte cuvinte, daca ei sunt securisti sau comunisti. Tot ce stiu e ca se comporta de parca ar apartine categoriilor aduse in discutie! Rapacitatea impinsa dincolo de orice limita, duritatea si badarania agresiva cu care isi apara privilegiile, functiile si fotoliile sunt de pura extractie comunista. Ele n-au de-a face cu democratia exact cum discursul pigmentat cu pilde marinaresti al d-lui Basescu n-are de-a face cu cultura!”

    “Si-a facut guresul domn Basescu auzita vocea de stentor in vreo sedinta de guvern? A atras el atentia asupra starii soselelor, a liniilor de cale ferata, a pistelor aeroporturilor? Nici vorba! Domnia-sa avea pregatit, inca de acum un an, inca de acum doi si de cand se stie ministru, raspunsul-ghilotina: nu avem bani! Pai daca nu are bani, de ce mai sta in fotoliul de ministru? Ce nevoie mai e de un minister fara bani? Doar pentru a le da de lucru soferilor si mecanicilor de la intretinerea limuzinelor ministeriale?”

    “Nesimtirea lui Basescu and comp. va atinge dimensiuni tropicale, acum, dupa ce ultimul ghimpe ce le statea in cale a fost smuls. Stiindu-se intangibili, santajand cu nerusinare carpele de la guvernare, ei isi vor da, cu inca mai multa agresivitate, arama pe fata”.

    “Sper, de asemenea, ca ofiterilor implicati le-a mai ramas atata onoare incat sa-l dea pe fosta sluga a lui Iliescu in judecata!”

    “Ziarele de saptamana trecuta au adus doua stiri socante. Abia inscaunat la Primaria Bucurestiului, dl. Basescu a anuntat ritos ca nu va parasi locuinta ce i s-a pus la dispozitie pe cand era demnitar al statului decat prin evacuare! Frumoase moravuri, frumoase cuvinte! Dl. Basescu (de neuitat pentru mine prin ignoranta sa admirabila in desavarsirea ei: ajuns, nu se stie cum, la o receptie data in primavara lui 1997 in cinstea lui Adam Michnik la Vox Maris-ul din Piata Victoriei, oarecum buimac sa descopere atatea celebritati, marinarul-ministru l-a abordat pe un faimos critic literar: “Dar cine e asta de a venit atata lume?!” Strafulgerandu-l cu binecunoscuta-i privire ironica, acesta l-a persiflat: “Dom’ Traian, azi nu dau meditatii pe gratis!”), domnul Basescu, asadar, intelege sa se bucure de toate avantajele pozitiei actuale, dar sa nu renunte la nici una din cele trecute! Un model ce a facut, face si va face prozeliti!”.

    MIRCEA MIHAIES

    Editorialistul lui Nicolae Manolescu la revista Trustului ROMPETROL “Romania literara” si

    Vicepresedintele lui Horia Roman Patapievici la Institutul Cultural Roman aflat sub inaltul patronaj al presedintelui Romaniei… Traian Basescu, sluga lui Iliescu, mitocanul, prost crescutul, incompetentul, ignorantul, rudimentarul, nerusinatul, grosolanul, unsurosul, incultul si mafiotul cu o nesimitire de proportii tropicale

    Extrase din “Masca de fiere”, aparuta in 2000, si “Incet, spre Europa. Interviu cu Vladimir Tismaneanu”, aparuta in acelasi an.

  27. bleenoragic spune:

    Condamnarea Comunismului – Discursul Presedintelui Romaniei Traian Basescu
    Domnilor Preşedinţi ai Camerelor,
    Domnule Prim Ministru,
    Onoraţi membri ai Parlamentului României,
    Distinşi invitaţi,
    Dragi compatrioţi.

    Ne întrunim astăzi pentru a închide, cu deplină responsabilitate, un capitol sumbru din trecutul ţării noastre. Am citit cu mare atenţie Raportul Final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. Am găsit în acest document raţiunile pentru care pot condamna regimul comunist.

    Principalele acţiuni criminale menţionate în Raport şi pe care ţin să le amintesc aici, ca argument pentru această prea-mult amânată condamnare sunt următoarele:

    (1) Abandonarea intereselor naţionale prin servilism în relaţia cu URSS, după impunerea guvernului-marionetă condus de Petru Groza (6 martie 1945). În felul acesta a debutat o perioadă care a dus la întârzierea istoriei noastre cu câteva decenii.

    (2) Anihilarea statului de drept şi a pluralismului prin înscenări şi fraude, mai ales după furtul alegerilor din noiembrie 1946. (3) distrugerea partidelor politice şi a continuităţii constituţionale a statului român, prin abdicarea forţată a Regelui Mihai.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Theophyle


Theophyle

Teophyle este autorul blogului Politeía (http://politeia.org.ro/). Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)