de ziua patriei
Renegați ne-am născut în infamia noastră,
numai pagubă să instigăm, indiferent de curtoazia
intenției, dar mai ales cînd ne lăsăm purtați de mesajul
activat de cei care ne-au fost precursori, afurisiți
în căința noastră calpă, din moment ce nu sfîrșește
reluarea păcatului, nu oprește sîngerarea, nu
înceteaza chinul, și blestemați pentru că primim
o iertare pe care n-am meritat-o nicio secundă,
fie în decepția umilinței de-a ne trezi exonerați, fie în
linia plăsmuirii că n-am putut fi atît de potrivnici, chiar
dacă ne-am străduit, cel care și-a făcut felul în această
dimineață, cu fotografii și impresii așternute pe-un
petic de hîrtie, praf de pușcă prelevat de pe degete,
cheaguri deja uscate și proba cu parafină, gropi în
carosabil, femei mutilate pe garduri rurale și copii
violați, bătăi de o cruzime dementă, hoții la tot pasul,
paranoia netulburată de-alcool, ura cu program, dar cea
mai de jos dintre toate rămîne necunoașterea, predispoziția
pentru a nu ști cu mare plăcere, virtutea prostiei endemice.
Nenorocirea de-a fi așa cum ești. Blestemul de-a fi român.
Într-o țară, pe alocuri, la fel de frumoasă ca paradisul,
pe unde n-a fost contaminată de atingerea omului,
cu ierburi zvelte și poteci învățate, munți de mister
și văi cățărătoare, vestigii ale unor civilizații înalte,
păduri semețe, cascade venind de dincolo de geneza lumii și
un sac doldora cu amintirile altora, care ne-ar interzice reproducerea.
Asta este patria mea la o sută de ani: împreunarea nepotrivirilor în
cel mai ciudat oximoron constituind simbolul unei convenții intrate-n comă.
14 noiembrie 2018
Liviu Cangeopol
Bulversant…de o remarcabila si feroce luciditate, excelent!
Poetic, Frumos!
Dar as avea marea rugaminte, daca se poate, sa re-cladim fiecare speranta.
Citeam ieri despre 3-4 antreprenori romani remarcabili post 1989.
Milioane de parinti isi invata copiii ca pe vremea Greciei antice, infruntand educatia imbecila din Romania si refuzand sa plece din tara.
Ici si colo se ridica voci chemand la o noua politica. Milioane de proprietari de IMM isi spun parerea printr dinti dar continua sa produca si sa vanda. Primarii cu cap isi fac drumurile lor, nu mai asteapta statul.
Eu nu vreau sa imi plang de mila, nici macar la nivel artistic.
Stiti cum se spune: „Decat sa planga mama mea, mai bine sa planga mama lui!” :-))