Home » Fără categorie » Citesti:

La aniversară

Liviu Cangeopol decembrie 1, 2018 Fără categorie
2 comentarii 806 Vizualizari

de ziua patriei

Renegați ne-am născut în infamia noastră,
numai pagubă să instigăm, indiferent de curtoazia
intenției, dar mai ales cînd ne lăsăm purtați de mesajul
activat de cei care ne-au fost precursori, afurisiți
în căința noastră calpă, din moment ce nu sfîrșește
reluarea păcatului, nu oprește sîngerarea, nu
înceteaza chinul, și blestemați pentru că primim
o iertare pe care n-am meritat-o nicio secundă,
fie în decepția umilinței de-a ne trezi exonerați, fie în
linia plăsmuirii că n-am putut fi atît de potrivnici, chiar
dacă ne-am străduit, cel care și-a făcut felul în această
dimineață, cu fotografii și impresii așternute pe-un
petic de hîrtie, praf de pușcă prelevat de pe degete,
cheaguri deja uscate și proba cu parafină, gropi în
carosabil, femei mutilate pe garduri rurale și copii
violați, bătăi de o cruzime dementă, hoții la tot pasul,
paranoia netulburată de-alcool, ura cu program, dar cea
mai de jos dintre toate rămîne necunoașterea, predispoziția
pentru a nu ști cu mare plăcere, virtutea prostiei endemice.
Nenorocirea de-a fi așa cum ești. Blestemul de-a fi român.
Într-o țară, pe alocuri, la fel de frumoasă ca paradisul,
pe unde n-a fost contaminată de atingerea omului,
cu ierburi zvelte și poteci învățate, munți de mister
și văi cățărătoare, vestigii ale unor civilizații înalte,
păduri semețe, cascade venind de dincolo de geneza lumii și
un sac doldora cu amintirile altora, care ne-ar interzice reproducerea.
Asta este patria mea la o sută de ani: împreunarea nepotrivirilor în
cel mai ciudat oximoron constituind simbolul unei convenții intrate-n comă.

14 noiembrie 2018
Liviu Cangeopol

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "2 comments" on this Article:

  1. Ela spune:

    Bulversant…de o remarcabila si feroce luciditate, excelent!

  2. Dedalus spune:

    Poetic, Frumos!

    Dar as avea marea rugaminte, daca se poate, sa re-cladim fiecare speranta.

    Citeam ieri despre 3-4 antreprenori romani remarcabili post 1989.

    Milioane de parinti isi invata copiii ca pe vremea Greciei antice, infruntand educatia imbecila din Romania si refuzand sa plece din tara.

    Ici si colo se ridica voci chemand la o noua politica. Milioane de proprietari de IMM isi spun parerea printr dinti dar continua sa produca si sa vanda. Primarii cu cap isi fac drumurile lor, nu mai asteapta statul.

    Eu nu vreau sa imi plang de mila, nici macar la nivel artistic.

    Stiti cum se spune: “Decat sa planga mama mea, mai bine sa planga mama lui!” :-))



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Liviu Cangeopol


Liviu Cangeopol

Nascut la 28 martie 1954 in Iasi. Studii filologice neterminate la Universitatea “Al. I. Cuza”. In 1989, la trei luni inainte de evenimentele care au zguduit aparentele patriei... Citeste mai departe


E randul tau

Faptul că 24 de mii de oameni au citit articolul face să merite efortul de a-l fi scris și apoi n...

de: Luminita Marcu

la "Ne mândrim de Centenar cu dr. Paulescu, părintele rasismului ştiinţific şi lider de partid fascist: prostie guvernamentală sau ceva mai grav?"

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

Cauta articole

decembrie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)