Home » Fără categorie » Citesti:

La centenarul lui 1917:stalinismul, stadiul suprem al comunismului

Ioan Stanomir noiembrie 21, 2017 Fără categorie
4 comentarii 1,378 Vizualizari

La centenarul revoluţiei bolşevice, cel de-al doilea volum al magistralei biografii scrise de Stephen Kotkin reafirmă, de o manieră ce nu poate decât să contrazică pe intelectualii progresişti, primatul ideilor marxist- leniniste în economia proiectului stalinist. Stalinismul nu este o aberaţie, nu este o deviaţie de dreapta, nu este un accident, ci este stadiul suprem al comunismului însuşi. În termenii limbii de lemn de altădată, drumul de la Lenin la Stalin este unul legic. Din solul anului 1917 se ridică edificiul însângerat al terorii, al colectivizării, al industrializării prin sclavie. Gulagul este încununarea unei viziuni despre om şi societate.

Distincţia dintre leninism şi stalinism a fost şi este, încă, una dintre liniile centrale de apărare ale credinţei în comunism. În măsura în care începutul este separat de tragedia care urmează, speranţa poate fi salvată, iar idealul mai deţine puterea de a seduce. Destalinizarea lui Hruşciov se întemeiază, la nivel oficial, pe această premiză strategică. Demonizarea lui Stalin este ocazia reîntoarcerii la Lenin şi la puritatea marxistă. Sinteza lui Stephen Kotkin stabileşte liniile de continuitate dintre aceste două momente istorice, căci Stalin este, înainte de toate, revoluţionarul a cărui ambiţie este făurirea socialismului.

Stalinismul este imaginea însăşi a modului în care se întrupează comunismul, istoric. Căutările idealiştilor sunt inutile. Din ipoteza marxist- leninistă se poate detaşa un singur tipar de organizare şi de politică, iar acesta este totalitarismul. Detestat de “ revizionişti”.suspect ideologic, acuzat de a fi în solda intelectuală a imperialismului, “ totalitarismul” este conceptul ce descrie unicitatea unei orânduiri fondate pe primatul ideilor. Crimele stalinismului, ca şi cele ale tututor regimurilor comuniste, nu sunt decât aplicări ale ideii, prin sânge, teroare şi violenţă. Altarul pe care oamenii sunt jertfiţi este acelaşi, ceea ce diferă este doar decorul geografic. Ideea comunistă migrează, asemeni unei speranţe ce are nevoie de barbarie spre a dura şi rezista.

Elementele centrale ale politicii staliniste sunt,aşa cum probează cercetarea detaliată a lui Stephen Kotkin , determinate de profilul marxist- leninist. Ideologia primează în faţa economicului,ideologia primează în faţa umanităţii, iar ideologia are în partid vehicolul de acţiune istoric. De la marxism- leninism, Stalin preia paradigma politicii ca exterminare a inamicului. Ucenicia şi educaţia lui Stalin sunt inseparabile de credinţa în violenţă ca gest fondator. Radicalismul lui Stalin este, în termenii consacraţi de Vladimir Tismăneanu printre alţii, esenţialmente şigaliovist: crima este subsumată obiectivului stabilit prin premeditare intelectuală. Crima nu este gratuită, chiar atunci când ea pare să fie aşa. Arbitrariul din Marea Teroare nu este niciodată gratuit, căci misiunea sa este pedagogică. Marea Teroare nu ar fi putut exista decât într-o societate modelată leninist. De la primatul partidului la infailibilitatea comunistă, tiparul de mentalitate îi permite lui Stalin să extermine industrial, fără opoziţie reală,segmente întregi din propria elită sovietică.

Stalin privit ca revoluţionar leninist devine inteligibil în profilul şi în acţiunile sale. Trecerea de la conducerea partidului la conducerea unuia singur este parte din genomul totalitar. Ambiţia de a prescrie, de a ordona, de a elimina impurităţile are drept consecinţă inevitabilă crima de stat. Războiul împotriva ţărănimii este un astfel de efort gigantic de remodelare socială. Duşmanul de clasă este creatorul de prosperitate. Dar logica economică este irelevantă aici, de vreme ce unicul factor determinant este grila de înţelegere leninistă a societăţii. Ţărănimea este obstacolul ce trebuie înlăturat şi va fi înlăturat. Şerbia ţaristă este înlocuită de o formă încă şi mai teribilă de servaj. Peste o sută de milioane de oameni, notează sobru Kotkin, sunt obiectul acestei sclavii organizate de stat. Noua iobăgie comunistă este motivată de ostilitatea leninistă. Ideologia este temelia barbariei. Foametea din Ucraina sau campania de denomadizare din Kazahkstan sunt, în egală măsură, atacuri directe împotriva a întregi naţiuni. Ideocraţia stalinistă se serveşte de crime împotriva umanităţii şi de genocid.

Deceniul pe care îl radiografiază Stephen Kotkin este acela al zidirii Uniunii Sovietice, ca stat- prădător, sângeros în relaţia cu supuşii săi şi implacabil în politica sa externă revizionistă. Pactul sovieto- german din 1939 permite asasinatul în masă de la Katyn. Ferocitatea cu care stalinismul încearcă să elimine patriotismul şi identitatea poloneză întrece ţarismul: determinarea este ideocratică şi birocratică, în egală măsură. Internaţionalismul leninist este dublat de apelul la şovinismul rus, la tribalism şi la xenofobie. Soluţia stalinistă se dovedeşte a fi una profetică şi vizionară, ea inaugurând încrucişarea din care se va ivi şi ceauşismul din Republica Socialistă România. Întâlnirea dintre colectivismul leninist şi manipularea urilor ancestrale este contribuţia stalinismului la practica democraţiilor populare postbelice.

Ideile au consecinţă, iar în stalinism ideile comuniste îşi împlinesc întreg potenţialul lor de barbarie. Stalinismul este stadiul suprem al leninismului şi imperiul dialectic prin care utopia triumfă, peste ruine de comunităţi întregi. Acesta este comunismul învingător şi aceasta este victoria sa istorică: chipul lui Stalin este chipul de meduză al marxism- leninismului însuşi.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "4 comments" on this Article:

  1. Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

    Plehanov care, încă din 1903, avertiza că Lenin nu este o reală personalitate istorică grandioasă, ci un nou „şah al Persiei”, „un alchimist al revoluţiei”, un demagog inveterat, un maniac al violenţei, extremismului şi intoleranţei.

    Cît despre cum ”gîndea” (”marxist-leninist”, of course) restul biroului politic avem mărturia lui Boris Bajanov.

     În felul Dvs. aveţi dreptate, însă noi englezii nu procedăm aşa.
     Dar cum ?
     În loc de explicaţii vă voi povesti o istorioară. Aţi auzit de Boris Bajanov ?
    Numele slav dilată pupilele ascultătorului.
     Nu.
     A fost unul din cei trei secretari particulari ai lui Stalin pînă spre finele lui 1927.
    Cînd auzi de „tătuca”, Pavlik intră în viteza a patra.
     În noaptea dintre ani a fugit peste frontiera persană. Cum sovieticii făceau presiuni asupra iranienilor să-l extrădeze, a continuat cursa prin Belucistan spre India, ajungînd în braţele noastre.
     Bravo ! Deştept băiat.
     Chiar este deştept. Istorioara propriu-zisă abia acum începe. Iată ce s-a aflat, printre altele, de la Domnul Bajanov: înainte de 1917, undeva pe fluviul Lena, activa compania engleză Lena Goldfields care extrăgea, evident, aur. A venit războiul, revoluţia, exploatarea a încetat. O dată cu N.E.P. -ul lui Lenin bolşevicii i-au ademenit pe cei de la Lena Goldfields cu oferte proaspete. Partea britanică venea cu tehnologia necesară aducînd maşini noi, punea la punct producţia şi prelua aproape întreaga cantitate de aur, cedînd ruşilor doar o mică parte. Contractul părînd foarte avantajos s-a bătut palma şi s-au pus pe lucru. Dar…
     Abia aşteptam acest „dar…”
     …dar exista o clauză ce impunea ca producţia să nu scadă sub un anumit nivel minim lunar, în ideea de a nu permite vreo „îngheţare”, adică un boicot. Logic, nu ?
     Pentru oamenii normali. Pentru bandiţi, doar un pretext viclean. Ce pedeapsă încasau capitaliştii rapaci dacă nu respectau clauza ?
     Li se confisca tot. Cum credeţi că au evoluat lucrurile ?
     Fiţi bun un pahar de sherry cît mai plin ca să suport continuarea. Trase o duşcă parcă ar fi băut zeamă de varză. Evident că le-au băgat beţe în roate compatrioţilor Dvs. acolo unde nu se aşteptau.
     Hei ! Dacă v-ar fi cooptat Lena Goldfields în conducere…
     Imposibil ! În acele timpuri Hammersmith-Ţurcanu juca „ţurca” pe maidan.
     Da. Mai departe. Muncitorii ruşi „revoltaţi” au cerut mărirea salariilor de douăzeci de ori.
     „Săracii” de ei ! Nici mai mult, nici mai puţin. Şi ?
     Compania nu putea, nici dacă ar fi vrut, să acorde o astfel de majorare. A început greva generală, producţia s-a oprit. Reprezentanţii britanici au încercat să discute cu autorităţile sovietice. Li s-a răspuns că in URSS muncitorii sînt liberi şi pot lupta pentru interesele lor prin orice metode atîta timp cît doresc. Totodată au fost avertizaţi că, deoarece nu respectă clauza cu pricina, contractul va fi reziliat.
    Convenienţele se duseră pe apa sîmbetei.
     Hahaha ! Ce v-au făcut, fraierilor !
    Intrepid încruntat:
     Un moment, absurdităţile abia încep. Disperaţi, cei de la Lena Goldfields au apelat la propriul guvern. Chestiunea a fost analizată în Camera Comunelor. Partidul Laburist şi liderul său, Ramsay MacDonald, aveau o orientare făţiş procomunistă. Laburiştii jubilau, bucurîndu-se că există în sfîrşit o ţară unde muncitorii pot să-i pună cu botul pe labe pe capitaliştii avizi de cîştiguri şi unde autorităţile centrale sînt de partea „exploataţilor”.
    Pavlik nu mai rîdea, ba chiar devenise trist-furios.
     Guvernul englez a adresat o notă sovieticilor care a fost analizată în Biroul Politic al Comitetului Central al URSS. Răspunsul nu s-a abătut nici o iotă de la litera precedentelor. Dar, şi abia cum vine partea inedită, a luat cuvîntul tovarăşul Buharin , cititor asiduu al presei de la Londra, care a spus: „Cu totul remarcabil este faptul că cretinii din Partidul Laburist au luat de bune argumentele noastre; acest prostănac de MacDonald a pronunţat o filipică extrem de călduroasă, justificînd poziţia noastră şi acuzînd compania în cauză de toate relele. Propun să-i adresăm tovarăşului MacDonald, secretar al Comitetului Judeţean de Partid din Kîştîm , un mesaj.”
    Basarabeanul îşi mesteca măselele.
     Buharin a elaborat o hîrtie cu antetul Biroului Politic prin care MacDonald era numit în funcţia amintită, iar toţi ceilalţi au semnat-o. Bajanov a pus-o bine şi a evadat cu ea în buzunar, pasînd-o lui O’Hara ministrul de interne al Indiei. De acolo a ajuns la vîrful guvernului britanic.
     Au publicat-o sau nu ?
     Nu. Documentul i-a fost înmînat direct lui MacDonald deoarece, după spusele primului ministru, „îl privea personal”.
     Şi ce efect a avut gestul ăsta à la D’Artagnan ?
     Omul, de o cinste exemplară, susţinuse bolşevismul rus dezinteresat, din proprie convingere. Gluma JEGOASĂ a Biroului Politic l-a zguduit profund, transformîndu-l într-un anticomunist furios. Din acel moment jocurile politice s-au făcut altfel şi, vorba lui O’Hara către Bajanov, „Dumneavoastră poate nu vă imaginaţi ce serviciu imens aduceţi Angliei”.

    [Boris Bajanov “Kremlinul anilor ‘20” Editura “Cogito” Oradea 1991; ușor literaturizată de autor]

    Ca să vedeți cît de departe bate istoria și cum nu putem scăpa de ea decît cunoscînd-o: dacă ”genialele” lor staff-uri se oboseau să cunoască trecutul propriei patrii, cel puțin două firme britanice din domeniul explorării gazelor și petrolului (BP – Kovykta field în Siberia și Royal Dutch Shell în insula Sahalin) ar fi putut evita recentele palme recepționate în Rusia post-sovietică, întristător de similare cu aventurile lui Lena Goldfields din anii 1920.

  2. Dan Nicolescu spune:

    Nu am citit cartea lui Kotkin fiindca am banuit ( justificat sau nu ) ca aduce nou numai o uriasa documentare asura perioadei staliniste, coninuarea logica si paroxistica a leninismului. Carcterul criminal al comunismului, dela origini si pina la ultimii sai emuli conducatori de state, sint convins ca a fost definitiv demonstrat de Kolakowski.
    Dar niciodata nu trebuie dezarmat, obosit si oprit in demascarea comunismului marxist de catifea , modernizat, contemporan, incepind cu autorii si urmasii scolii dela Frankfurt , pina la cele mai aparent inofensive manifestari ale corectitudinii politice .
    Din acest punct de vedere, carti care sa continue demascarea caracterulkui CRIMINAL al oricarei forme de comunism , si in special a perioadelor de dictatura crunte ale lui Stalin, Mao, Haile Mariam, Lon Pot , familia Kim sau Ceausescu , sint si vor fi salutare.
    Formularea Dlui Stanomir, pecare am corectat-o putin , este antologica:

    ” Crimele stalinismului, ca şi cele ale tututor regimurilor comuniste, nu sunt decât aplicări ale ideilor, prin sânge, teroare şi violenţă, care constitue element constitutive ale lor. Altarul pe care oamenii sunt jertfiţi este acelaşi, ceea ce diferă este doar decorul geografic. Ideea comunistă are nevoie de barbarie spre a dura şi rezista. “

  3. catalin spune:

    Un articol bun si documentat. M-am intrebat intotdeauna cum putem opri oamenii violenti (ma refer la cei ce fac politica, nu la cei de pe strada). Singurul raspuns la care am ajuns a fost democratia de tip check and balance (unii cred ca a vota inseamna automat democratie).

    “Diavolul in istorie” (aluzie la carte dlui Tismaneanu) m-a convins ca intr-adevar “dictaturile sunt plictisitoare”. Sunt toate la fel organizate inexplorabil dupa acelasi tipar. Ce este specific societatii ruse (cu vecinatatea aferenta – sa nu uitam ca Stalin era georgian – un alt gand: Stalin si-a consolidat puterea cu si prin mafia giorgiana), deci specific societatii ruse a fost si este violenta, polarizarea intre eu si dusmanul (va aduce aminte de textele manelelor?). Oricine nu e de acord cu mine, este dusmanul meu. Un alt punct important este mentalitatea de raportare a omului la ce il inconjoara, iar aici ortodoxismul a jucat un rol (negativ din pacate) important in societatile est-europene. (poate un articol pe tema asta? – cine indrazneste sa spuna asta romanilor :-)?)

    Apanajul omului ne-educat este polarizarea – ce nu este alb, trebuie sa fie negru (si vice-versa :-) ), rau versus bun. Comunismul a reusit aceasta in contextul fascismului unde a jucat pe cartea comunismul lupta impotriva fascismului, fascismul e rau, deci comunismul e bun (nici o vorba despre pactul von Ribbentrop-Molotov – intrebati orice rus, veti fi surprinsi ca nici nu stiu ca Stalin a fost bun prieten cu Hitler pana cand ultimul l-a atacat). Veti fi la fel de surpinsi cat de emotionali pana la ne-rationali si chiar violenta (verbala, fizica) pot fi rusii daca au impresia ca zici ceva de mama Rusie.

    Integrarea violentei (prin mentalitatea lui Lenin initial) s-a facut intr-un cadru ce a captat mintile “naive” ale intelectualilor (comunism = pentru comunitate, pentru bunastarea omului de rand – ce idei inaltatoare – vezi intelectualii francezi din anii 60 care dupa o vizita (organizata evident :-) spuneau “am vazut viitorul umanitatii” ).

    “Demonii” din societatea rusa au jucat un rol important avand rolul de pamant fertil pe care o “samanta” ca cea a lui Stalin a exploatat-o eficient (acest tip de oameni exista in orice societate, depinde de “fertilitatea” societatii si contextul in care se desfasoara pentru crestre si dezvoltare).

    Ma opresc, cartile dlui Tismaneanu sunt bune, uneori profund filozofice pentru un inginer ca mine care cauta “mecanismele mecanice” ale fenomenului dictatorial (cum si prin ce mijloace fizice si-a consolidat si pastart Stalin puterea – prin ce sistem de “biele-manivela” a actionat sa tina in frau si teroare peste 100 de milioane de oameni – asta da management !!).

    Ma bucur sa mai gasesc un autor stralucit ca dl Stanomir, ii voi cauta cartile.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Ioan Stanomir


Ioan Stanomir

Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional. Citeste mai departe


În memoria Regelui Mihai

În memoria Regelui Mihai - Bach: Ricercar a 6 (din Ofranda Muzicală) - Andrei Vieru

Cauta articole

decembrie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)