Home » Fără categorie » Citesti:

Niște repere în chestiunea problemelor de sănătate publică

Virgil Iordache martie 9, 2020 Fără categorie
3 comentarii 908 Vizualizari

Avem pe agenda publică două probleme de sănătate publică: una este o epidemie, cealaltă este asociată poluării excesive a mediului în capitală. O problemă de sănătate publică este epistemic vorbind una de tip transdisciplinar, în care actorii interesați sociali și politici conlucreză cu oamenii de știință la rezolvarea ei, nici o parte nedeținând resursele de cunoaștere suficiente pentru găsirea unei soluții. Pentru ca un astfel de ecosistem de cercetare să fie funcțional e nevoie de participanți maturi și de costuri de tranzacție scăzute între aceștia, în absența cărora nu se vor angaja în cooperare pentru rezolvare, sau dacă se vor angaja nu vor produce aproape nimic. Nici una dintre aceste precondiții nu este îndeplinită în România, ceea ce înseamnă că măsurile concrete vor fi numai reactive și parțiale.

În ce privește maturitatea participanților avem două părți care mi se pare că merită semnalate:

  • Infantilizarea cognitivă și biologică a indivizilor în societăți cu rol exagerat al statului legitimat prin ideologii fundamentate religios sau științific. Situația României a tins să vireze din fundamentare pretins științifică (comunistă) către fundamentare pretins religioasă (atractorul rusesc), ceea ce tinde să submineze ambele surse de autoritate cognitivă legitimă pentru o mare parte din populație. Cadrele instituționale dominante în astfel de țări vulnerabilizează toată populația, nu doar pe cei imaturi cogntivit care le susțin necritic.
  • Imaturitatea organizațiilor implicate în luarea deciziilor și în susținerea lor cu informații relevante. În societățile de la punctul anterior nu poate exista o buclă de control din partea contribuabililor asupra calității serviciilor publice furnizate, ceea ce duce la degradarea producției acestor organizații, care în mod natural vor acționa preponderent în interesul personal al celor care le populează și conduc. Putem asemăna o astfel de societate cu un mamifer în care nu mai există sistem hormonal, iar creierul nu mai primește semnale corecte și nici nici comenzile lui nu prea mai sunt duse la îndeplinire.

Izolarea organizațiilor publice unele de altele conform agendelor lor egoiste contingente și ponderea scăzută a disponibilității implicării civice din partea cetățenilor, atât datorită absenței cunoașterii relevante, cât și a costurilor mari necesare într-un climat social de acest fel pentru a obține rezultate palpabile, duce la creșterea costurilor de tranzacție pentru rezolvarea problemelor transdisciplinare, cum sunt cele de sănătate publică, dincolo de pragurile care ar putea permite o cooperare reală. Rezultatul net este deteriorarea sănătății și vulnerabilitatea tot mai mare a statului. Este rezonabil să credem că de la un punct încolo un astfel de stat nu mai poate subzista, iar dispariția sa este inevitabilă sub influența unor perturbări pe care într-o situație mai bună a sa le-ar putea gestiona.

Observăm nevoia de responsabilizare a persoanelor și organizațiilor, fără de care atât persoanele și organizațiile, cât și statul au șanse mai mici nu poate supraviețui. Deresponsabilizarea individuală și organizațională servește unor interese pe termen scurt atât ale cetățenilor, cât și ale statului, și subminează strategic cu rezultate negative evidente în situația apariției perturbărilor, între care problemele de mediu și sănătate publică sunt numai unele. E mai bine să nu ne gândim cum ar fi cu o presiune la granițe de felul celei cu care se confruntă Grecia. Deresponsabilizarea statală prin eliminarea limitelor spațiale instituționale nu ajută nici ea prea mult. Apare cu pregnanță în această perioadă necesitatea unor limite ale societăților, prevăzute cu permeabilitate selectivă, ca precondiție pentru funcționarea policentrică a unei societăți globale integrate. Fără asta disfuncționalitățile locale se propagă mult mai rapid la scară globală, la fel și disfuncționalitățile instituțiilor globale către scara locală. Am putea asemănă o astfel de situație cu cea a unui organism în care nu mai există diferențe între țesuturi și nu mai există limite ale celulelor. Este un organism mort la ceva vreme după ce a intrat în procesul de putrefacție.

Pe de altă parte, e de subliniat că investirea în educație, cunoaștere științifică avizată, neidolatrizată, cultură în general la nivel privat și public, urmată de apariția unor instituții funcționale, în interesul cetățenilor, toate acestea nu pot controla procese naturale şi spirituale decât în limite mici („fine tuning”), ambele fiind condiții de graniță pentru mica lume a oamenilor, cu caracter instrumental şi secunde existențial. Un obicei cultural de folos, relativ costisitor ca alocare de timp, efort și alte resurse, poate fi antrenarea biologicului şi spiritualului din noi şi valorizarea complementarității lor, dar nici măcar un astfel de obicei nu poate rezolva probleme naturale și spirituale de intensități dincolo de ce putem duce. O anumită modestie și a anumită auto-limitarea așteptărilor pe plan personal și social sunt de dorit.

Cu toate acestea merită să facem efortul respectiv, atât personal cât și împreună în societate. Neantrenații se vor livra cu uşurință aşteptãrilor nerezonabile despre ce se poate face instituțional şi cultural cu viața noastră și nu vom putea ieși în nici un fel din starea în care ne aflăm. Probabil că fiecare poate începe sau continua cu sine însuși, și abia de la o stare cât de cât rezonabilă în sus ar fi decent să se ofere pentru chestiuni de interes public. Când o masă critică de astfel de oameni care folosesc viața publică nu pentru a găsi soluții la probleme din propria lor viață, indiferent că sunt materiale, psihologice, de status, ci pentru a oferi ceva altora după ce și-au rezolvat agenda proprie, vom avea un stat mai puțin vulnerabil.

Am ținut acest text într-un stil mai degrabă arid și tehnic pentru a nu putea fi folosit pentru manipulare în interesul creării de panică de către forțele ostile țării noastre. E limpede însă cred pentru unii decidenți și pentru oamenii responsabili care mai subzistă încă prin instituții că după alegeri se impun ajustări de profunzime. Fără ele vom fi ajustați definitiv în procesele de selecție grupală care par destul de iminente.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "3 comments" on this Article:

  1. Harald spune:

    ”Nevoia de responsabilizare” e doar o lozincă frumoasă. Problema reală e artificialitatea unor structuri care n-ar trebui să existe deloc. Responsabilizarea lor oricum nu se va produce. Cultura unei organizații e practic imposibil de schimbat: dacă oamenii au ajuns acolo dând șpagă pentru angajarea la stat, ei au fost deja selectați într-o manieră în care nicio responsabilizare viitoare nu mai e posibilă.

    Situația din 1989 e un foarte bun model, mai ales că în prezent lucrurile nu stau nici pe departe atât de rău: niște structuri de degradează până în punctul în care nu mai e nevoie de ele, iar atunci se desființează de la sine, în timp ce micile lor atribuții care mai erau cât de cât utile sunt preluate de instituții nou înființate.

    Pentru suporterii învățăturilor religioase, povestea cu Noe ar trebui luată mult mai în serios: ea nu se aplică doar la scara întregii umanități, ea e valabilă în orice societate: de exemplu, Germania lui Hitler ajunsese atât de patologizată la un moment dat, încât nu mai exista altă opțiune de regenerare decât prin distrugerea totală a societății naziste existente și refondarea alteia complet noi. Iar România lui Ceaușescu era într-o situație similară.

    E greu de spus cum poate fi recunoscut acel point of no return, dar în prezent România nu e în niciun caz într-o situație atât de gravă. Poate peste vreo 10 ani, poate nici atunci. Stilul românesc bazat pe ”lasă-mă să te las” sau ”merge și așa” are și părțile lui bune :) Fără fals patriotism, multe societăți europene sunt în prezent mult mai patologizate decât societatea românească.

    • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

      Bună ziua,

      Vă mulțumesc pentru comentariu. Sunt de părere că e nevoie de o analiză organizațională obiectivă în cazul fiecărui instituții și sunt destul metode prin care se poate decide dacă e nevoie de elminare totală, intregrare cu altă instituție sau restructurare. Nu trebuie să inventăm noi apa caldă.

      La scară națională nu cred că se poate controla ceva direct, numai prin acțiuni țintite spre subsisteme.

      Virgil Iordache

  2. Gabriela Constantinescu spune:

    Da, intr-adevar, articolul dvs. are un aspect tehnic ce-l fereste de personalizare sau confiscare in scop personal sau de organizatie(partid, de exemplu). Am privit cu mult interes un aspect pe care nu l-am mai intalnit pana acum : cost de tranzactie intre organizatii/institutii in scopul rezolvarii unor probleme mari ale societatii, eu am inteles aici costul compromisului. Daca el a fost prea mare, institutiile nu au colaborat si problema a ramas nerezolvata. Teoria este foarte interesanta, si-ar merita o dezvoltare a studiului societal romanesc, vazand starea natiunii, care din orice punct de vedere pare a fi stat pe loc in ultimii 30 de ani. Aud clamandu-se ca intrarea in NATO si UE sunt marile realizari, insa acestea raman efectiv goale de continut, din moment ce organizational si social, economic suntem la un nivel jalnic. Aceste doua evenimente importante pentru Romania, consider ca au ramas fara niciun fel de schimbare societala efectiva, din cauza ca le-au operat organizatii profund corupte, respectiv partidul fsn=psd=pcr. Adica au fost doar de forma, traind in aceeasi paradigma observata pentru prima data in societatea romaneasca de catre Titu Maiorescu, ma refer aici la deja celebra teorie a ”formelor fara fond”. Aici ne aflam, la 30 de ani de comunism, punand aceeasi intrebare : Romania, incotro?
    Modelul de extindere al unei epidemii cred ca poate fi aplicat cu succes si intr-un studiu societal, gandind coruptia ca o epidemie a institutiilor statului. Concluziile ar fi foarte interesante, si-ar reiesi poate si-o alta rezolvare, decat cea prevazuta in constitutie pentru insanatosirea societatii, respectiv justitia, care este partial nefunctionala, s-a vazut cat de usor poate fi blocata.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Virgil Iordache


Virgil Iordache

Virgil Iordache cercetează și predă la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Domenii principale de preocupări: ecologie şi filosofia biologiei. Cărţi şi ... Citeste mai departe


Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Mai e un aspect, poate si mai grav. De fapt trei, daca ma gandesc mai bine. Primul, la concret, A...

de: MirceaM

la "Îmbogățiții de război"

Carti recomandate de Contributors.ro

DEMOCRAȚIA SUB ASEDIU ROMÂNIA ÎN CONTEXT REGIONAL

Carte recomandată de contributors.ro

Cauta articole

aprilie 2020
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Mar    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)