joi, martie 28, 2024

O săptămână a amenințărilor pe față

Am citit zilele trecute un eseu cu caracter istoric, cu totul remarcabil. Se cheamă România în 100 de ani- Bilanțul unui veac de istorie, e scris de austriacul Oliver Jens Schmitt, un profesor relativ tânăr- e născut în anul 1973- care predă istoria sud-est europeană la Universitatea din Viena și care e evident că dovedește o preocupare evidentă pentru românia.
Eseul, urmat de o discuție cu omul de televiziune Marian Voicu, a fost, inițial, o conferință pe care dl. Schmitt a susținut-o în urmă cu puțină vreme în urmă la Ateneul Român, pe urmă a fost adăugit, revizuit și tipărit la editura bucureșteană Humanitas. Valorificând oportunitățile metodologice și de detașare pe care le oferă genul eseistic și profitând de avantajul privirii din afară, profesorul Schmitt nu le oferă cititorilor domniei-sale ceea ce s-ar putea numi une histoire totale, ci „reflecții privind dezvoltarea și caracterul statului român, precum și modul în care caracterul constitutiv al statului a marcat societatea românească”.
Citind cartea pe care aproape că aș fi tentat să o numesc , după modelul lui Edward Behr care vorbea despre O Americă înfricoșătoare, O Românie înfricoșătoare, nu poți să nu fii șocat de cât de redusă a fost experiența democratică de care a avut parte, de la constituirea ei în stat național-unitar , țara noastră. Nici măcar perioada interbelică pe care unii dintre noi, mai vechi sau mai noi, au tendința să o considere chiar dacă nu perfectă din punct de vedere democratic, oricum perfectibilă, nu scapă ochiului critic al istoricului de la Universitatea din Viena. O clasă politică majoritar coruptă, eșecul guvernării lui Iuliu Maniu începută în anul 1928, singura care, totuși, a încercat o reînnoire democratică , o Biserică Ortodoxă Română deloc dornică și complet nepregătită să accepte descoperirea valorilor occidentale, mult prea legată prin propriile ei interese, unele pur economice, de clasa politică (ce poate fi mai relevant în acest sens decât cazul patriarhului Miron Cristea?), o Academie Română mult prea marcată de naționalism au făcut în așa fel încât România să trăiască preponderent sub însemnele totalitarismului.
La un moment dat, dl. Oliver Jens Schmitt pune un diagnostic implacabil climatului politic actual. În care, observă profesorul de la Universitatea din Viena, „ antioccidentalismul se răspândește în mod subliminal, dar și fățiș, în care se bate toba suveranității, neatârnării și egalității în drepturi a României față de partenerii ei din UE și NATO- în realitate urmărindu-se însă apărarea intereselor particulare ale oligarhilor”.
Nu intenționez să fac în comentariul meu de astăzi o recenzie a cărții d-lui Schmitt. Mă mulțumesc doar să observ cât de pline de sens, de dureroase, dar și cât de marcate de realism apar observațiile universitarului vienez în contextul săptămânii care se încheie.
O săptămână în care PSD și-a mai dovedit odată imposibil de lecuit natură comunistoidă. Ea s-a făcut vizibilă nu numai la mitingul său manipulatoriu de sâmbăta trecută, miting în care marea nomenclatură pesedistă a instrumentalizat nemulțumirile unor inși săraci, triști, fără locuri de muncă, fără capacitate de analiză și auto-analiză, care au ajuns sleiți în Piața Victoriei fără a înțelege foarte bine ce se întâmplă și ce i se întâmplă, ci și în chipul ordinar mistificator în care același partid a vrut să spele rușinea de care a avut parte primărița generală a Capitalei, d-na Gabriela Firea, huiduită din pricina încercării ei nedemne, de ființă parvenită, de a-și face capital politic pe seama victoriei de la Roland Garros a Simonei Halep.
Tonul amenințător, anti-democratic, dictatorial de-a dreptul adoptat de președintele PSD, tot mai primejdiosul, mai iresponsabilul domn Liviu Nicolae Dragnea, declarațiile nesăbuite ale altor membri ai conducerii principalului partid aflat la guvernare, amenințările descalificante pe care aceiași inși dar și alții din conducerea ALDE, în frunte cu dezgustătorul domn Călin Popescu-Tăriceanu și le-au îngăduit la adresa instituției prezidențiale, a domnului Klaus Iohannis , revenirea în forță a limbajului politic și jurnalistic în vogă în presa comunistă de după 1944 și de pe tot parcursul anilor 50 dar și din ultimul deceniu al guvernării național-comuniste a lui Nicolae Ceaușescu nu sunt deloc de bun augur. Guvernarea PSD-ALDE a îngenuncheat mai toate instituțiile statului de drept, a creat asociații galbene ale magistraților al căror rost e acela de a le face perfidele ei jocuri politice, vrea să pună mâna și să își subordoneze justiția. Alianța aflată azi la guvernare controlează politic nu doar TVR, SRR ori CNA, ci și Curtea Constituțională și dorește să devideze cu orice preț de sens Instituția președintelui. Modificând cu acceptul și complicitatea Curții Constituționale însăși legea fundamentală a țării. Lucru observat limpede de președintele Klaus Iohannis marți, în declarațiile domniei-sale de după întâlnirea cu reprezentanții Comisiei de la Veneția. Care au provocat noi declarații isterice și amenințări pe față din partea celor de la PSD și ALDE, Din ce în ce mai agresivi, mai prost crescuți, mai lipsiți de orice urmă de bun simț politic.
Text apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

  1. Tradiția strămoșească de ieri, de azi, de mâine?

    …. „…. pune un diagnostic implacabil climatului politic actual. În care, observă profesorul de la Universitatea din Viena, „ antioccidentalismul se răspândește în mod subliminal, dar și fățiș, în care se bate toba suveranității, neatârnării și egalității în drepturi a României față de partenerii ei din UE și NATO- în realitate urmărindu-se însă apărarea intereselor particulare ale oligarhilor …..”……..

    A rămas o săptomână până la summitul UE.27 la Sofia.
    Care Românie…..

  2. Putin (spus) descumpanit cu privire la neologsimul (?) „…………….dorește să devideze cu orice preț de sens Instituția președintelui. ”

    =================
    „Cuvântul devida nu este în dicționar.

    Iată câteva sugestii:
    debrida devira deicidă devia devirusa deviză devina evida devide dezacida divida depsidă deoxida desfăida delapida dezoxida devianță devizaja”

    Sursa: https://dexonline.ro/definitie/devida

    Din aceeasi sursa:

    „VIDÁ vb. v. descărca, deșerta, goli.”

    ======================

    Presupun ca s-a dorit a se utiliza „a vida”.

    Oricum decizia de a publica, corecta sau dimpotriva a nu lua in considerare acest comentariu este la discretia dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro