vineri, aprilie 19, 2024

O simplă greșeală redacțională sau o încercare de influențare a rezultatelor concursului de director la TES?

Nu are ce face “Adevărul”, cotidian care se recomandă peste tot a fi ziar “quality”, și își mai mânjește încă o dată firma, altminteri destul de afectată de acuzațiile că a început să practice discret cenzura, publicând un articol în care îi face o nedorită publicitate unei doamne actrițe pe nume Monia Pricopi. Altminteri cvasi-necunoscută lumii teatrale, dar care a vrut să se afirme în fine, să dea lovitura, cum se zice, să devină cap de afiș adresându-i un memoriu primarului general al Capitalei, d-na Gabriela Firea.
D-na Pricopi a însăilat, din câte se pare, un text resentimentar, josnic în care îi aduce nenumărate acuzații marii actrițe Maia Morgenstern. Cu ale cărei performanțe artistice doamna Pricopi nu ar putea să se compare nici dacă de acum încolo îi va fi dat să mai trăiască trei vieți și jumătate. Petrecute pe scenă și nu în scandaluri care nu au nimic în comun cu ceea ce înseamnă cu adevărat arta teatrului.
E adevărat. În respectivul memoriu, doamna Pricopi are grijă să se refere doar tangențial la calitățile de mare actriță ale d-nei Maia Morgenstern. Punând tunul mai cu seamă pe abilitățile manageriale ale celei pe care o reclamă în cel mai democratic mod cu putință, injuriind-o în chip incalificabil că doar –nu-i așa?- Constituția îi garantează oricărui cetățean al României dreptul la petiționare. Doamnei Pricopi nu îi scapă totuși să precizeze că Maia Morgenstern figurează pe 18 dintre cele mai bine de 30 de titluri aflate în repertoriul Teatrului Evreiesc de Stat. Pe care l-a condus din 2012 încoace atât în calitate de director interimar cât și în aceea de manager-director general cu acte în regulă.
Dornică să își acuze cât mai puternic fosta și-poate- viitoarea directoare căreia încearcă să îi blocheze drumul către un nou mandat de manager, d-na Pricopi comite o gafă de proporții. Care o descalifică definitiv. Și moral, și profesional. Face vorbire în textul său despre un recent refuz de rol. De unde o concluzie. Maia Morgenstern joacă, adică își face profesia, în vreme ce Monia Pricopi refuză roluri din motive care mai de care mai puerile. Omițând că astăzi teatrul se face și altfel decât pe scena tradițională. Aceea cu roșu și aur.
Interesant e că memoriul Moniei Pricopi beneficiază de bizara atenție ce îi este acordată de ziarul “Adevărul” cu doar câteva zile înainte ca la Teatrul Evreiesc de Stat să se desfășoare concursul în vederea ocupării postului de manager. Concurs la care Maia Morgenstern a decis să participe având, din câte se pare, un singur contra-candidat. De profesie regizor. În acest context mi se pare mai mult decât bizară decizia redacției de a-i face o atât de mare publicitate compunerii imunde a doamnei Pricopi. Rezumă oare redacția Adevărul toate memoriile și toate denunțurile ajunse pe biroul d-nei Firea? Îndoi-m-aș. Atunci de ce a devenit atât de interesant peste noapte textul doamnei Pricopi?
Bun. Să zicem că ziarul și semnatara articolului au căzut într-o capcană. Dorind să își informeze cititorii cu tot ceea ce mișcă pe teritoriul scumpei noastre Republici mai cu seamă în domeniul teatrului au făcut loc și petiției d-nei Pricopi. Însă, dacă citești cu ceva mai multă atenție articolul, observi că, simulând echidistanța și dorința să pună în evidență incontestabilele merite artistice dar și manageriale ale d-nei Morgenstern, textul decupează o seamă de declarații anterioare ale excepționalei actrițe. Declarații referitoare la plusul de efort pe care i-l solicită directoratul. Care pot fi citite și într-o cheie nu tocmai onestă. Și anume că ar fi mult mai bine ca Maia Morgenstern să se menajeze, să nu-și mai piardă vremea citind hârtii administrative.
Ceva nu e tocmai ok cu respectivul text. Ceva este putred în Danemarca de la cotidianul “Adevărul”. Chiar dacă mai apoi s-a încercat dregerea busuiocului prin publicarea unui text în care o altă mare actriță, Oana Pellea, își manifestă solidaritatea cu Maia Morgenstern. Urmat de luarea de poziție a uriașului actor și a marii conștiințe care este actorul Victor Rebengiuc.

Distribuie acest articol

6 COMENTARII

  1. Și totuși, dna Sanda Vișan semnează în Adevărul de astăzi 06.11 un articol – normal – laudativ referitor la performanțele artistice ți manageriale ale dnei Morgenstern.
    Mărturisesc că habar n-am cine este dna Pricopi (și nici nu mă interesează). Nu remarcasem materialul. Probabil este totuși o eroare regretabilă întrucât – totuși – este singurul cu apariție zilnică lecturabil.

  2. Si toate astea numai pentru ca tatrul a ramas o preocupere / afacere a Statului. Iar Statul (ministerul culturii, etc.), fiind proprietarul si platitorul de salarii, poate lua o decizie dupa cum vrea muschii lui, buna sau rea.
    Daca in schimb teatrul (teatreler) ar deveni o institutie autocefala, sau particulara, cu eventuale ajutoare de la Stat, dar si de la alti sponsori, poate ca problema s-ar pune in termeni de calitate si eficienta, iar primariile nu ar mai trebui sa isi bage coada politica.

    • @Dan Plesoianu: Buna idee. Sa nu mai fie statul (min. culturii etc) platitorul de salarii al teatrului, ce mizerie, so to speak. Sa devina teatrul autocefal/particular, cu EVENTUALELE (adica: poate da, poate nu) ajutoare de la stat. Sa nu-si bage nimeni coada. Perfect. Si, de ce ma rog, nu fac ‘teatrele’ acest mic, mic, mic pas asa de usor de facut, adica, sa devina independente, inclusiv SI de ajutorul de la stat? Impiedica cineva ca un organism X sa deschida un teatru Y intr-o cladire Z inchiriata de X si sa vanda bilete ca sa subziste? Sau termenul ‘eventual’ avea cumva conotatii care imi scapau in mesajul dvs?
      Cum spunea cineva, nu poti sa fii si cu dansa-n-transa si cu sufletul in rai. Scuze pentru posibila vulgarizare.

  3. Doamna Pricopi aduce acuzatii clare si precise de nepotism, acuzatii peste care autorul de mai sus trece ‘nonchalant’ (ca sa inteleaga f. bine autorul ceea ce vreau sa spun…). Nu cunosc situatia din TES, nu stiu daca acuzatiile sint adevarate insa ar trebui discutate, nu trecute cu vederea. Talentul, implinirea artistica scuza orice? Poate ca asa o fi, eu nu stiam ca tine loc si de corectitudine, tact, echitate, calitati extrem de necesare oricui conduce un grup de oameni.

  4. De ce nu va rezumati voi sa faceti spectacol si atat. Ma interesa concret daca acuzatiile sunt adevarate sau nu. Au sarit neamurile doamnei Maiei Morgenstern peste etape de promovare sau nu? Au jucat in piese de teatru in locul unor actori mai valorosi sau nu? Chiar nu ma intereseaza ce crezi tu domnule Mircea Morariu despre cariera Maiei Morgenstern sau cariera Moniei Pricopi. Daca esti valoros intr-un domeniu nu inseamna ca poti comite abuzuri, nu crezi? In concluzie, se poate gasi cineva sa ne spuna argumentat daca sunt aceste acuzatii adevarate sau nu?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro