vineri, martie 29, 2024

Orgoliile ierarhilor si misiunea Bisericii noastre

Cu evlavie, despre ultima redută
Scriu aceste rânduri cu strângere de inimă, cu grija de a nu blasfemia, cu sinceritate, dar și cu sentimentul că am datoria intelectuală și morală să fac asta. Am scris în mai multe rânduri despre Biserica noastră ca despre ultima redută, cea care trebuie mereu apărată atunci când ne paște rătăcirea de turmă, împrăștierea noastră prin lume, înstrăinarea sau însingurarea sub presiunea unei secularizări tot mai violente și a unei societăți care pune accentul pe false valori și nevoi.

Mitropoliei Clujului i se face o mare nedreptate, prin încurajarea unor episcopii de a participa la o așa-zisă echilibrare teritorială prin a cere dezlipirea și alipirea lor la Mitropolia Ardealului, cu sediul la Sibiu.

Am simțit că Biserica nostră ortodoxă trebuie apărată și de noi, mirenii, în momentul în care s-a stins Patriarhul Teoctist. A început atunci o perioadă fără precedent de atacuri care veneau parcă de peste tot, dar mai ales de la generația tânără. Dosarele preoţilor deveniseră un ţel naţional, mulţi au vorbit despre preoţi fără nicio dovadă şi fără a face distincţia dintre pădure şi uscăturile ei. M-a şocat modalitatea în care analişti improvizaţi pe la televiziuni vorbeau cu nonşalanţă despre păcatul de a viola taina spovedaniei de către preoţii care cică ar fi informat la Securitate.

Am scris atunci încercând să înțeleg – dincolo de sugestiile lui Max Weber și etica protestantă pe care o pune în legătură de cauzalitate sau sincronicitate (nu prea știm nici azi) cu spiritul capitalismului – câteva lucruri în care cred și azi. Biserica noastră s-a adaptat la sărăcia noastră seculară. Noi ne-am construit Biserica după chipul şi asemănarea noastră şi cu gândul la Dumnezeul pe care l-am putut închipui şi iubi. Nu ne-a cerut dări grele aşa cum au făcut alte biserici şi nici nu ne-a bicuit sau băgat la temniţă dacă nu le puteam plăti. Nu ne-a pus să plătim indulgenţe şi nu ne-a obligat să-i facem lui Dumnezeu palate, în timp ce noi locuiam în case de lemn cu pământ pe jos. Biserica noastră nu s-a înălţat singuratică spre cer, a rămas aprope de pământul în care îşi vărsa sudoarea şi sângele ţăranul român. A stat cuminte lângă noi, iar preotul ei a fost şi cosaş, și tăietor de lemne sau nuntaş, participând la bucuria celor care se căsătoreau. Preotul nostru avea doar credinţa în Domnul şi iubirea de oameni, pe când la alte biserici proprietăţile erau (şi sunt) ale clerului. Preoţii altor biserici deveneau baroni sau grofi, preoţii noştri umblau desculţi. Pur şi simplu, aceasta este Biserica pe noi am construit-o, cu posibilităţile noastre şi cu uşurătatea noastră de a trece prin lume. Biserica noastră ne-a dat hrană pentru suflet, dar nu s-a ocupat de sitsematizarea localităţilor. Biserica noastră nu ne-a ars pe rug şi nici nu ne-a schingiuit prin pivniţe atunci când ne-am rătăcit ori am fost păcătoşi şi nevrednici.

Biserica ortodoxă nu excelează în pedepse pentru că am fost destul de pedepsiţi de vremuri. E adevărat, nu avem o Biserică războinică, nu ne-a trimis copiii în cruciade şi nici nu a luptat pentru cucerirea de noi teritorii. Dumnezeul Bisericii noastre se arată bun şi blând, căci pentru români, în multe secole, vremurile au fost potrivnice, iar traiul amar. Biserică isihastă, ortodoxia nu s-a luat la trântă cu regi şi cu voievozi pentru averi lumeşti, ci a rămas aşteptându-ne să-i batem la poartă, înfricoşaţi căutând o speranţă. Preoţii ei nu erau baroni sau grofi, noi până şi pe Sfânta Fecioară am îmbrăcat-o în ie pe icoanele de sticlă sau pe cele pictate pe scânduri de brad.
Biserica noastră a fost cuminte, mereu ne-a însoţit, nu ne-a condus, a fost pentru noi un prieten sau un frate, nu o institutoare nemţoaică. În Ardeal, timp de sute de ani, Biserica noastră nu a avut dreptul de a se aşeza în oraşe. Românii au construit bisericile la margine de codru sau departe, în munţi, acolo unde au fost aprinse de trimişii altor religii surori.


Redescoperind statura marelui Bartolomeu

Nu am înțeles măreția luptătorului Bartolomeu Anania decât cu puțin înainte de a se stinge, când am realizat că lupta părintelui a fost una mai grea decât orice luptă. Cea mai grea parte a batăliei sale nu a fost cu un regim și cu o ideologie străină de neam, cu un dușman fățis, brutal, fără Dumnezeu. Pușcăriile sau torturile din regimul comunist nu pot face atâta rău cât poate face vicleșugul, trădarea, dorințele de putere și chiar vanitățile mari ale unor oameni mici din regimul care ar fi trebuit să ne redea libertatea, credința și valorile arestate. Am avut intuiția că este „ultimul samurai”, pentru că am văzut că era singurul luptător care respectă regulile, care nu vrea nimic pentru el și care construiește o năzuință comună. O năzuință care se naște în sufletul și în ființa lui, dar pe care o trasmite zilnic și, încet, devine un vis al unei întregi comunități. Îmi părea un samurai pentru că avea curajul de a nu se teme de nimic, dar fără a dezarma fatalist. Curaj nu însemnă să nu te temi de moarte, ci să ignori moartea pentru un un scop înalt, pentru o victorie care merită orice sacrificiu.
După ce „leul Ardealului” a fost chemat la Domnul, unii au început să se lupte cu umbra lui. S-au apropiat cu spaimă de catafalc, au mârâit pe ici, pe colo, iar despre asta Părintele Iustinian, o adevărată legendă a bisericii transilvane spunea: “Toți nechemații și neîncheiații se află în treabă să vorbească, dar care nu au niciun corespondent cu Dumnezeu. Își apără ambițiile individuale, care nu au nicio importanță pentru țară, pentru Dumnezeu, pentru România. Mitropolia Clujului nu-i în pericol, pentru că aici există un popor care iși apără patrimoniul. Nu te poți muta din casă în tindă.

Capitala Ardealului este Clujul”
Nu te poți muta din casă în tindă, dar poți fi mutat peste noapte, chiar fără să îți dai seama. La împlinirea unui an de la trecerea în neființă a primului Mitropolit al Clujului au început și mișcările pentru dezmembrarea Mitropoliei.

Puțină lume știe despre dezmembrarea Mitropoliei Clujului, spune un sondaj de opinie publică
Așa cum am fost avertizați cu ocazia funeraliilor părintelui Bartolomeu, destrămarea prin echilibrare teritorială a Mitropoliei Clujului, Albei, Maramuresului și Oradiei a început. Totul cu justificarea că este dorința clerului, a mirenilor și a credincioșilor. Alipirea la Sibiu a Arhiepiscopieii Albei și a Episcopiei Oradiei nu găsesește nici o justificare serioasă legată de dorințele oamenilor sau o păstorire optimă a enoriașilor. Ancheta de opinie pe care am realizat-o pe un eșantion reprezentativ de credincioși arată că mulți dintre ei se declară destul de puțin cunoscători privind organizarea administrației religioase, darămite să ceară reechilibrări teritoriale păstorilor lor. Procentul celor care se autoevaluează ca fiind informați despre organizarea Bisericii se apropie undeva de 60%, dar și acest procent trebuie luat cu mici rezerve, deoarece este vorba de o autoestimare unde oamenii au tendința de a se pune într-o lumină favorabilă.
Despre mutarea Arhiepiscopiei Albei la Mitropolia Sibiu declară că au auzit doar 51% dintre credicioșii din întreaga mitropolie, iar din cele două județe vizate declară că sunt la curent 56% dintre ortodocșii din Alba și doar 45% dintre credincioșii ortodocși din județul Mureș. Este adevărat că discuțiile legate de proximitatea geografică a Arhiepiscopiei Albei de Sibiu au reușit să creeze și la nivelul Mitropoliei o oarecare acceptare, nu fără strângere de inimă, a trecerii Arhiepiscopiei Albei și Mureșului la Mitropolia Ardealui, discuții care avuseseră loc lângă catafalcul părintelui Bartolomeu.
Dar marea surpriză pentru noi a fost anunțul Episcopiei Oradiei, cum că sunt doritori să treacă peste munți pentru a se uni cu Mitropolia Ardealui. Evident că și aici s-a montat un scenariu cu adunare și voturi, iar explicația a fost și în acest caz dorința ierarhilor, a clerului și a credincioșilor.
Ancheta noastră de a arătat că datele despre această manufacturare a consensului de scindare este și mai puțin cunoscută. Evident că acesta este și un efect al discreției și decenței cu care Mitropolia Clujului a tratat acestă problemă, ca pe una internă, dar și o urmare a lucrării fără mult zgomot din partea Episcopului Oradiei. 67% dintre enoriașii ortodocși ai Mitropoliei Clujului nu au auzit de această hotarâre a Adunării eparhiale a Oradiei și 57% dintre bihoreni sunt total neștiutori despre lucrarea conducătorilor sau mirenilor care au votat trecerea la Sibiu.


Credincioșii se opun. Dacă ar fi un referendum ar vota contra

Ancheta noastră de opinie a relevat un fapt mult mai îngrijorător decât lucrarea facută fără transparență: este vorba despre dezacordul majorității enoriașilor privind trecerea episcopiilor de care aparțin la o altă mitropolie. Pe ansamblul Mitropoliei Clujului, doar 14% sunt de acord (65% sunt contra și 17% indiferenți), iar dacă analizăm județele afectate de această ”echilibrare” o să vedem că doar 17% ar fi de acord în județele Alba și Mureș și 20% in Bihor. Am observat însă că majoritatea dintre cei puțini care-și declară acordul sunt puțin informați despre organizarea bisericii sau manifestă un comportament religios mai puțin intens.
În fine, 70% dintre credincioșii ortodocși din mitropolia noastră sunt de părere că mutarea ar aduce un impact negativ. Am întrebat dacă ar trebui organizat sau nu un referendum pentru o asemenea decizie și 60% (și chiar 63% în județul Bihor) dintre enoriașii mitropoliei au raspuns afirmativ. Chiar dacă referendumul nu face parte, cel puțin la noi, dintre rânduielile Bisericii Ortodoxe, la un asemenea eveniment ar vota pentru mutarea episcopiilor menționate la Mitropolia Ardealului doar 19% dintre credincioșii din ansamblul mitropoliei, 23% dintre enoriașii din Alba și 29% dintre cei din Mureș. Dar absurditatea acestei așa-zise echilibrări se vede foarte clar mai ales în județul Bihor, episcopie care nu poate fi revendicată pe principiul proximității geografice de Sibiu și unde doar 17% dintre credincioșii de peste 18 ani ar vota pentru.
Tradiție versus legitimitate contemporană. Ar trebuie să mutăm Patriarhia la Curtea de Argeș?
Textul comunicatului Patriarhiei se antepronunță și arată clar că este vorba de o voință strategic definită, nicidecum vreo dorință a maselor de credincioși. “Patriarhia Română preţuieşte în acelaşi timp ambele Mitropolii şi îndeamnă ierarhii, preoţii, mirenii şi jurnaliştii din Transilvania să nu agite spiritele în mod alarmist şi nejustificat, acum când societatea românească este destul de tulburată, ci să coopereze practic, în duh de frăţietate şi unitate, la nivel pastoral-misionar, social şi cultural pentru binele comun al credincioşilor ortodocşi români din Transilvania”.
Orice român ortodox din Transilvania respectă tradiția bisericii noastre și Mitropolia Ardealului cu sediul la Sibiu. Tradiția are un loc important în altarul identității noastre. Dar viața socială și istoria nu stau pe loc, au o dinamică; capitalele își au mărirea și decăderea lor, perioadele de înflorire și perioadele mai puțin faste. Biserica se mută după credincioșii ei, pentru că nu este o instituție de ziduri. Trebuie să păstrăm tradiția, așa cum spunea proaspătul Patriarh Daniel, ”nu ca pe o realitate înțepenită, ci ca pe o realitate vie”.
Mi-a plăcut mult când am citit un fragment dintr-un articol scris de Patriarhul Daniel. În aceste timpuri exista, spunea noul Patriarh, „tendința de a reduce Biserica la o simpla instituție sociologică și de a uita dimensiunea ei divină. Or noi trebuie sa arătăm că Biserica este în lume, dar nu e din lume, că ea este și o realitate sociologică, dar în primul rând este o realitate spirituală, dumnezeiască, divino-umană. Prezența Harului Preasfintei Treimi în Biserică este temelia Bisericii… Nu putem reduce Biserica la o simplă instituție de binefacere sau la o simplă instituție de artă, chiar dacă ar fi artă religioasă. Trebuie mereu să ne luptăm ca să nu secularizăm înțelesul nostru privind Biserica… Altfel vom ajunge ca o simplă instituție filantropică fără referință la Hristos”.
Citind acestea nu putem înțelege de ce este nevoie acum să echilibrăm teritorial o realitate spirituală, divino-umană; nu avem cum să înțelegem nici noi, cei care, deși mireni, prețuim și respectăm lucrarea și autoritatea Preafericitului Părinte Patriarh.
Peste tot în lume, în toată istoria, bisericile au urmat capitalele. Tradiția a fost mereu ancorată în actualitate. Forța tradiției rezidă tocmai din faptul că nu ține o realitate pe loc, ci permite o dinamică socială care o revigorează în fiecare moment. Capitala ortodoxiei românești a plecat de la Curtea de Argeș, a trecut prin Târgoviște, a ajuns la București. Ar trebui acum pe considerente de respect al tradiției să echilibram teritorial și să aducem Patriarhia la Curtea de Argeș?

Despre ”graba” construcției Mitropoliei Clujului, Albei, Maramureșului și Oradiei
Un comunicat al Patriarhiei ne spune spune că este necesară dezmembrarea Mitropoliei noastre pentru că s-a făcut în ”grabă”. Nu înțelegem ce însemnă grabă în concepția unei instituții importante cum este Sfântul Sinod, cel care a hotărât acest lucru. Când s-a înființat Mitropolia, s-a legiferat o stare de fapt. Clujul era deja de multe decenii capitala adevărată a Transilvaniei și hotarârea Sfântului Sinod a confirmat faptul că deja Clujul devenise cel mai puternic centru ecleziastic din Transilvania, un loc al dialogului religios, dar și al înfruntării dintre biserici și culte.
Apoi, statura Părintelui Bartolomeu putea să fie temelia unei asemenea instituțiii importante, oamenii mari au împins dintotdeauna comunitățile să înfăptuiască instituții, uneori coborând la temelia lor trupul lor ca pe o ofrandă.
Mulți au spus că este o puternică luptă de orgolii și că îndrăzneala părintelui Bartolomeu nu va ramâne nepedepsită. Nu am crezut acest lucru, deși de la eveniment a lipsit Mitropolitul Ardealului, IPS Laurentiu Streza, iar nici mitropolitul Moldovei, Daniel, nu a fost prezent la eveniment.

Miza unei Mitropolii a Clujului, puternice, depășeste cu mult miza unei dezbateri de orgolii din interiorul Bisericii Ortodoxe.
Preafericitul Daniel – o speranță?
Părintele Daniel era o mare speranță când a venit la cârma bisericii. L-am cunoscut pe Preafericitul Daniel într-o vară pe când eram membru al Guvernului. M-a impresionat puternic prin modernitatea viziunii, prin vigoarea și prin voința de transformare a societății noastre, nu doar a Bisericii. Când a fost ales Patriarh, am avut o licărire de speranță că va reuși să transforme ceea ce atunci numeam ”biserica noastră timidă”. Scriam atunci că este momentul ca Biserica noastră să se aşeze în mijlocul cetăţii, nu doar în Ardeal, peste tot în ţară. Să nu mai stea deoparte cuminte, Biserica rebuie să vină să-şi ceară drepturile neglijate de decenii şi secole. A fost de peste un mileniu alături de oamenii acestor meleaguri şi trebuie să fie şi acum când, vrem, nu vrem, intrăm într-o nouă istorie. Trebuie să ne integrăm în Europa cu Biserica noastră cu tot. Să ducem acolo ce avem mai bun şi să păstrăm ceea ce alţii ar putea să dorească să distrugă. Dar cele mai multe trebuie să se facă acasă. Trebuie să se ocupe de protecţie socială, de spitale, de şcoli, de alinarea suferinţelor sufleteşti.
Am crezut atunci că Patriarhul Daniel este omul pregătit să facă asta. A văzut lumea şi a înţeles ce ne lipseşte. S-a întors acasă şi a înțeles ce lipseşte lumii şi ce lumină putem noi duce celorlalţi. Este primul Patriarh ales atât de biserică, dar şi de mireni; el poate să pună capăt destinului de biserică timidă. Este un moment în care vigoarea unui bărbat încă tânăr poate ajuta la tăierea nodului gordian. Se deschide o nouă lume pentru România, mai bună sau mai rea, nu ştim. Biserica nu are aquis comunitar şi nici plan cincinal de pre-aderare. E numai a noastră, a rămas singura noastră merinde pe drumul cuceririi unei vieţi mai bune. Înverşunarea de a compromite Biserica Ortodoxă ne arată că ea este ultima redută. Iar o naţiune, spunea un filosof, poate fi salvată dacă se întâlnesc zece bărbaţi.
Încă nu mi-am pierdut speranța. Dacă Patriarhul nu va încuraja aceast act de orgoliu și răzbunare târzie, nedemne de ierarhia Bisericii noastre, atunci speranța mea că Biserica noastră a ieșit din timiditate, dar și din războaiele mărunte – semnul instituțiilor nepregătite pentru provocările modernității – va reveni. Sunt sigur că Patriarhul înțelege mai bine decât oricine care sunt misiunile bisericii noastre, și nu doar în Transilvania.
Nu putem să privim nepăsători la o nedreptate care se face Clujului și care slăbește forța spirituală a Transilvaniei. Transilvania, după secole, și-a găsit o capitală românească de forță. O capitală în care românii ardeleni au creat după 90 de ani de la reîntregire o comunitate de mare potență economică, medicală, culturală. Testamentul părintelui Bartolomeu a fost adoptat de comunitatea transilvană, de ierarhi clerici și de mireni, și ar fi culmea să nu fie înțeles de căre înalții ierarhi ai bisericii. Dacă această așa-zisă echilibrare teritorială se va produce împotriva voinței credicioșilor, o reacție a societății la această nedreptate ar slăbi și mai mult legăturile de solidaritate dintre noi. În duh de frăţietate şi unitate, cum ne îndeamnă comunicatul Pariarhiei, suntem convinși că Sfântul Sinod va respinge unele dintre aceste cereri, fiind astfel consecvent cu o hotărâre curajoasă și dreaptă luată acum vreo 7 ani. Orgoliile unor ierarhi nu pot deturna misiunea bisericii ortodoxe, iar Preaferictul Daniel va trebui să aleagă între orgolii și misiune.

Vasile Sebastian Dâncu
Cluj Napoca, 12 februarie 2012

Distribuie acest articol

46 COMENTARII

  1. domnule dancu,

    aveam impresia ca sinteti un om serios si lucid dar dupa lectura acestui articol regret sa va spun, dar m-am inselat amarnic.
    nu comentez preferintele dvs pentru o adunatura de paraziti intoleranti in sutana, inraiti de hotii si compromisi de mult prea intima colaborare cu securitatea comunista. va cer doar, ca persoana publica si formator de opinie sa aveti decenta de a dezbate doar subiectele care apartin specialitatii dvs, nu de alta dar poate chiar s-ar putea sa va ia cineva in serios.

    ma doare sa va vad participind activ si public la talibanizarea acestei natiuni.

    ion voicu
    cluj-napoca 13 februarie 2012

  2. Dle, dumneata esti profesor de STIINTE sociale nu predicator! Daca stii ceva, spune-ne si noua! Stilul asta mioritic, al scaldatului in ape tulburi imi repugna.Sau e ceva de genul „revolutiei romane” din care ni s-a spus explicit ca nu vom afla niciodata nimic. Din intamplare sunt ortodox. Personal nu vad nici o problema in a ma ruga intr-o catedrala catolica, sinagoga, geamie,etc. Acolo mai inteleg cate ceva, dar din gangaveala asta rasariteana, nimic. Ca sa nu mai spun ca aia mai fac cate ceva pentru enoriasi. Deci, a se slabi!

    • @Alexandru Jecu
      Daca pentru dumneavoastra liturghia bizantina este gangaveala, dati-mi voie sa pun la indoiala calitatea dumneavoastra de ortodox. Daca, in schimb, in urma aprofundarii doctrinei ortodoxe ati gasit-o nesatisfacatoare, va astept cu drag in randul bisericii catolice, din convingere, nu din intamplare.

    • Hai sa reiau,vad ca prima postare a fost filtrata…Eu pun la indoiala nu faptul de a fi ortodox intamplator,mr. jecu,ci pe aceea de a simti romaneste.Du-te si stai cu jecii tai,ca sa nu-ti mai repugne gangaveala pentru care si-au dat viata multi barbati adevarati.
      Daca n-o intelegi,este problema ta,nu a Sf. Slujbe ortodoxe.Sunt zeci,poate sute de milioane care o inteleg,crezi ca toti sunt idioti sau retardati ? Du-te si uitat-te in oglinda !

  3. m-am oprit din citit dupa „Dosarele preoţilor deveniseră un ţel naţional, mulţi au vorbit despre preoţi fără nicio dovadă…” . E normal sa devina un tel national si daca s-ar fi clarificat atunci problemele, altii ar fi fost acum in reprezentantii BOR.

    Domnule Dincu, ar fi fost o varianta tardiva si limitata a ceea ce s-a vrut in 89, poitic, prin punctul 8 de la Timisoara.
    Cu acel punct, FSN, PSD etc nu ar fi existat, iar Dumneavoastra ati fi avut alta traiectorie.

  4. Buna ziua,

    In primul rand, va felicit pentru ardoarea cu care aparati, pe buna dreptate, Biserica noastra! Putine persoane publice isi mai asuma (mai au?) astfel de pozitii in zilele noastre.
    Ne puteti spune, va rog, la ce filosof va referiti cand spuneti: „Iar o naţiune, spunea un filosof, poate fi salvată dacă se întâlnesc zece bărbaţi.”? Sunt in profund acord cu ideea, dar nu stiam ca a fost exprimata sub aceasta forma.
    In legatura cu articolul, sunt de acord cu toate aprecierile si ideile exprimate la adresa Bisericii. Despre mitropolii, imi mentin rezerva, nefiind complet informat. Totusi, trebuie sa admitem ca fiecare are subiectivitatea lui si ca aceste impartiri (de acum 7 ani sau cele preconizate in curand) sunt o urmare a subiectivitatilor. De aceea, poate si traditia ar fi o „masura” buna. Este greu de apreciat care ar fi fost rezultatele unui sondaj facut acum 7 ani in privinta ruperii Mitropoliei cu centrul la Sibiu… Pentru noi, mitropoliile sunt centre administrative, nu cred ca multi credinciosi de rand sunt preocupati foarte tare de astfel de probleme. In interiorul Bisericii, au existat orgolii marunte si interese si acum 7 ani, dupa cum exista si acum. Totusi, sunt multi clerici de buna credinta care sustin acum sau au sustinut atunci organizarea actuala sau, dimpotriva, cea unitara. Este o problema spinoasa si poate nu atat de importanta. Cert e ca orgoliile marunte ar trebui sa dispara. Biserica este, cum bine spuneti ultima reduta, este mama acestui popor. Iar o mama trebuie sa dea mereu copiilor sai un bun exemplu prin propria-i comportare, mai ales in vremuri atat de grele si de seculariste.

    Va doresc sanatate si putere de munca.
    Doamne-ajuta!

  5. Domnule Autor de Opinie, nu sint de acord cu dumneavoastra. Scrieti „Noi ne-am construit Biserica după chipul şi asemănarea noastră şi cu gândul la Dumnezeul pe care l-am putut închipui şi iubi.” Care „Noi” ? „Noi, cetatenii-de-pe-strada/ulita” sau „Noi, politicienii ? Uscaturi au fost totdeauna si peste tot dar astazi uscaturile din biserica au friu liber de la politicienii care le alimenteaza lacomia si pur si simplu s-au inmultit. S-au inmultit si isi fac „chip cioplit” pe banii oamenilor pe care ii vad doar cind le cer bani (fara chitanta, evident) pentru slujba, botez, inmormintare, luminari (care se retopesc si se revind), ulei (care se revinde), colaci (care ajung hrana la animale), pentru biserici cam goale si megalomane (am si in oras asa o ‘minune’ pregatita se zice pentru cind fiul popii va veni sa isi ocupe locul de munca). Sincer, putin imi pasa de ierarhiile lor si de luptele lor pentru teritoriu numai ca s-au inmultit si s-au lacomit. Sint un om credincios si vad cu greatza ca biserica a devenit o afacere (care nu merita sa fie scrisa cu majuscula): bani pentru capii biserici si voturi pentru politicieni. Cine sau ce i-ar putea opri? Dumneavoastra deplingeti spargerea autoritatii si sugerati ca singurul care i-ar putea opri este Patriarhul… Nu stiu de ce dar cu tot respectul, imi miroase a fatzarnicie.

  6. Domnule Dancu!
    Vad ca articolul dvs. are deja pesta 400 cititori, dar niciun comentariu. Dece? Poate pentru ca niciunul dintre cititori, ca si mine, nu a inteles logica sustinerilor dvs. Eu va spun direct: nu inteleg ce pericol ar reprezenta renuntarea la lucrarea pornita doar din orgoliu personal a fostului mitropolit Bartolomeu. Sunt regatean, nu inteleg, recunosc, prea bine multe din gndirea ardelenilor, dar imi amintesc cu neplacere modul brutal in care Bartolomeu si-a impus vointa.
    Si mai spun ceva: ca liber cugetator, cred ca soarta noastra, a romanilor, alta ar fi fost daca primii voievozi din tarile romane, in secolul al XIV-lea, ar fi fost de acord cu incercarile de catolicizare. Sau daca preotii ardeleni de mai tarziu i-ar fi inteles cum trebuie pe corifeii Scolii Ardelene.

    • Din pacate pentru dvs, IPS Bartolomeu nu a fost ardelean, a fost regatean, nascut la Ramnicu Valcea, asa cum IPS Daniil nu e regatean (moldovean) ci ardelean get-beget, nascut langa Timisoara. Ma rog banatean, daca e sa fim acrivisti.
      In rest, IPS a fost singurul care a incercat sa se opuna unui nou curent in BOR. Nu-l numesc acum, nu e cazul (cine vrea poate sa caute in urma discutiile referitoare la noul statut al BOR).

  7. Articolul este foarte frumos şi vă felicit pentru el. Patriarhul Daniel a mai făcut şi alte abuzuri de când este la Bucureşti. Vă rog frumos să luaţi atitudine în acest subiect faţă de patriarh. Streza a fost susţinut de Daniel când a luat scaunul de la Sibiu pentru că au fost colegi de facultate. Apoi, Streza l-a susţinut la alegerile pentru Patriarhie pe Daniel Ciobotea în detrimentul IPS Bartolomeu.
    Patriarhul este incorigibil şi discreţionar, dictator şi abuziv în decizii, nesimţitor. Decizia corectă ar fi ca Mitropolia Clujului să nu îl mai recunoască pe Daniel ca patriarh.

  8. Presupun ca lunga parte introductiva abundenta in comparatii cu alte culte, in special cu cel catolic, nu vrea sa puna in antagonie cele doua biserici, asa este?

    Referitor la preotii care umblau desculti, presupun ca aveti si exemple in acest sens din care sa se deduca generalizarea.
    Sincer sa fiu, nu-mi vin in cap astfel de exemple din care sa deducem ca Biserica ar fi fost saraca – desi acum multe manastiri isi cer padurile inapoi- si consider ca este doar o declaratie. In niciun stat Biserica (ca institutie) nu a fost si nu este saraca. Exclud de aici Biserica credintelor minoritare sau Biserica in state conduse de dictatura.

    Personal, ma simt putin „derutat” de partea introductiva, cred ca cineva care doreste sa arate cat de buna, mareata, magnifica, este cultul la care a aderat, ar trebui sa se foloseasca strict de maretia cultului, nu sa foloseasca alte culte pentru argumentatie.

  9. Nu prea inteleg in slujba caror interese a scris dl.Dancu articolul asta. Oricum ar fi, modul ignobil in care incepe , atacand alte culte crestine de crime si abuzuri de care „Biserica noastra”, vezi bine, nu se face vinovata il descalifica dela inceput ! Nici apologia „Leului Ardealului”, nascut de fapt la Valcea (incearca sa-l opuna oare Leului din Sisesti?) nu se justifica in fata celor care cunosc cat-de-cat biografia Mitropolitului Bartolomeu Anania ! Aderent al miscarii legionare, implicat in greva studentilor medicinisti de la Cluj in 1946, ramas liber in timp ce colegii lui erau chinuiti la Pitesti si mai apoi la Canal, arestat intr-adevar dar mult mai tarziu, in alte imprejurari dar acuzat de fostii detinuti politici de a fi participat la „munca de lamurire” dusa de Securitate asupra detinutilor inainte de „gratierea” din 1964, paroh la Chicago mai apoi ( vezi si ce scrie Pacepa despre asta), a fost numit vladica la Cluj dupa 1989 cu misiunea evidenta de a se opune renasterii Bisericii Romane Unite. A fost , dupa stiinta mea, singura lui obsesie , cea care-i mobiliza (conform „fisei postului”) toate energiile, mergand pana la a se opune hotararilor judecatoresti, chiar tardive si partiale, de a i se reda Bisericii Unite proprietatile confiscate in timpul prigoanei comuniste. Om inteligent, cult, scriitor de mare talent dar „personalitate dominanta”, sensibil la lingusirile celor din jurul sau, a fost factorul hotarator al ruperii Mitropoliei Ardealului, avand tardiva satisfactie, in ultimii ani de viata, de a accede la rangul de Mitropolit.
    Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca in pace !

    • Dupa opinia ta de om destept,cred ca ar fi potrivit sa-l punem pe Pacepa in fruntea Mitropoliei Clujului.Nu degeaba se spune ca daca nu esti prost,nu poti sa fii ardelean.

  10. Ma tem ca demersul „ps” (da, cu ghilimele!) Sofronie Drincec al Oradei vadeste ca acesta intelege ca e biserica lui. Ca roman ardelean si dascal cred ca o Transilvanie cu doua mitropolii romanesti are sansa de a fi mai puternica. Asta daca orgoliile , mandria fara de masura a inaltilor ierarhi ardeleni si ambitiile lor nu vor sapa la temelia trainiciei acesteia. Celor care nu inteleg (se fac ca nu inteleg unii!) ce vrea sa zica dl Dancu rezum : ceeace face sofronie al oradei este jenant!

  11. Cand am citit despre ruperea mitropoliei Ardealului in doua, pentru a-i da domeniu numitului ierarh Bartolomeu, am simtit cum marele mitropolit restaurator Andrei baron de Saguna si ierarhii ortodocsi romani care au luptat pentru desprinderea ramasitelor bisericii ortodoxe din Transilvania si a bisericii ortodoxe romane din Banat de ierarhia sarbeasca spoliatoare si desnationalizatoare, s-au rasucit in mormant. Atunci ortodocsii din cele doua provincii istorice si-au dat mana pentru a izbandi intr-o cauza comuna.
    Tarziu, dupa ce apele s-au mai asezat, partea banateana si-a reluat statutul de mitropolie, adunand alaturi si o parte din mitropolia ardeleana, un fel de compensatie pentru pierderea unei treimi din Banatul istoric, atribuit Sarbiei.
    Dar ceea ce a facut raposatul Bartolomeu se cheama atentat la finta mitropoliei ortodoxe a Ardealului. Nu numai echilibrare teritoriala se impune, ci restaurarea mitropoliei Ardelene, cum a fost inainte de fractura provocata de Bartolomeu.

  12. Din pacate,singura preocupare a BOR este sa-si sporeasca averile.95 la suta dintre preotii ortodocsi romani nu au aproape nici o legatura cu Dumnezeu si sunt manati doar de lacomie.V-as sugera-ca tot sunteti in domeniu-sa faceti un sondaj referitor la increderea romanilor in preotii ortodocsi.S-ar putea sa aveti si Dvs.o surpriza,iar daca ati publica acest sondaj ar vedea toata lumea cum sunt de fapt acesti”slujitori”ai Domnului.

  13. În Bistrița sau Cluj, cel puțin, au fost biserici românești mari în centrel orașelor. Cei mai mulți români ardeleni erau greco-catolici. Iar Uniația s-a făcut sub influența unor mișări husite (așa a apărut Patriarhia de la Peri din Maramureș), evanghelice, adică de apropierea a bisericii creștine de nație, de români în cazul dat. Adică s-a urmărit deslavonizarea, debulgărizarea, cărți în românește, scrierea cu litere latine etc.

  14. Si copiii stiu ca Mitropolia de la Cluj e o constructie artificiala, fabricata pentru a satisface orgoliul nemasurat al lui Bartolomeu Anania. Ca atare domnule sociolog (eu ma indoiesc ca sunteti asa ceva cu adevarat) renuntati la patriotismele mini-locale. Mitropolia Clujului ar trebui, de drept si de fapt, desfiintata. Nu isi are nici o justificare. Capitala religioasa ortodoxa a Ardealului a fost intotdeauna Sibiul.

  15. E interesant cum zice acest autor din Năsăud că românii nu aveau biserici în centrele orașelor. Iar catedrala din Năsăud – cea mai impunătoare construcție de valea Someșului Mare – a fost terminată în 1880, construită de români, cum a fost construită și catedrala ortodoxă a lui Șaguna de la Rășinari. Ori e robul propagandesi securiste a olteanului Bartolomeu, ori e ceva mai rău…
    http://s1.ziareromania.ro/?mmid=ebbd9ee56618f9aad

    Ca-n bancul ăla: eu nu-s țigan, numa’ tata și mama au fost țigani, eu nu-s greco-catolic- ortodox de Maramureș, numa’ tata și mama au fost, înainte de a fi kolhoznici.

  16. D-le Dancu, mai bine ramaneati la ceea ce pretindeti ca stiti mai bine. E dezamagitor articolul si nu ma refer doar la faptul ca acea evlavie despre care vorbiti la inceput lipseste. Voi fi scurt deoarece nu vreau sa abuzez de timpul dv.:
    -necesitatea de-a separa „colaboratorii” Securitatii de cei care nu au colaborat, vine dintr-un motiv simplu asemanator celui care face ca graul sa fie separat de neghina, sa se stie public cine si-a incalcat/ si cine nu tainele spovedaniei. Daca nu intelegeti care au fost consecintele atunci va sugerez sa aveti putina curiozitate si veti putea gasi cazuri de oameni trimisi in puscarii de „preoti” care i-au dat pe mana securitatii prin rapoarte care mentionau cele aflate la spovedanie. In a cui slujba se aflau ei de fapt, si cum putem defini pe cei care ocrotesc asemenea „preoti”. Ceea ce un preot afla la spovedanie stiti de ce se numeste „taina spovedaniei”? Vi se pare magulitoare expresia „biserica turnatorilor” ?! Pt. ca atat timp cat BOR nu se delimiteaza de cazurile turnatorilor, nu exista alt cuvant. Singurul caz public de preot care si-a recunoscut colaborarea cu securitatea si si-a cerut scuze (Corneanu) este si acum sicanat si marginalizat.
    BOR nu este saraca, va rog nu va faceti de ras venind cu asemenea afirmatii. Luati clasamentele financiare dupa cifrele de afaceri ale oricarei publicatii de afaceri si veti vedea ca an de an sunt in top 10. Iar padurile pe care le cer nu le-au avut in proprietate, doar in administrare; stiti ca este o diferenta majora intre cele 2 cuvinte.
    Concluzia personala este ca foarte multi prelati ai BOR sunt departe de a vea o tinuta morala, iar imaginea lor publica este asociata cu aroganta si luxul (sedii impozante, masini luxoase, haine scumpe si goana dupa bani), modestia si bunul simt sunt atribute pe care le mai intalnesti doar la esaloanele inferioare, doar acolo si doar uneori. Uitati-va doar la scandalurile generate de un prelat caruia i se spune „spagoveanul” care nu au dus la nici o reactie oficiala (o ancheta, o demitere, o trimitere la manastire ….ceva), doar pt. ca aduce bani semnificativi.
    Iar expresia cu biserica noastra nationala e penibila, puneti va rog mana pe istorie si lasati afirmatiile pline de „modestie” ale varfurilor BOR.

  17. As vrea sa stiu unde ati vazut cu ochii dvs. pe cuprinsul Romaniei aceste minunate lucruri pe care le descrieti – poate in vreo carte propagandistica a vreunei Mitropolii! Sunt un om in virsta de 55 de ani, dar aceasta imagine a bisericii ortodoxe, cu asemenea preoti-eroi, eu nu am vazut. Dar, probabil, in lumea mea reala, nici nu trebuie sa existe. Ati uitat sa insiruiti si minunatele imagini de la toate pelerinajele, ce se vad, mult prea des si mult prea mult pe la televiziuni. Si nici despre ,,straiele” simple, modeste, de bun simt, in ton cu hainele credinciosilor care se inghesuie mereu si mereu, nu ati facut referire. Macar sa fi spus cum reusesc bietii preoti (mai ales cei de rang superior) sa adune milioanele necesare pentru aceasta recuzita, din putinii lor bani, nu-i asa? De ce nu ati scris si despre aceste lucruri, sau despre ce sume se dau (nu e greu sa faceti un sondaj) pentru obtinerea unui post de preot in vreo parohie oarecare ?

  18. In primul rand, felicitari pentru articol !
    Observ ca toti cei care sunt sustinatorii Mitropoliei Ardealului de la Sibiu fac aproape obsesiv apel la mostenirea lui Andrei Saguna, dar oare s-a uitat de mostenirea Sf. Apostol Andrei? De ce Patriarhul nu infiinteaza o mitropolie la Tomis, unde exista o astfel de structura bisericeasca inca din sec IV-V? Pe buna dreptate, se intreaba domnul Dancu de ce nu mutam Patriarhia la Curtea de Arges si adaug eu, Mitropolia Moldovei la Suceava si cea a Olteniei la Ramnic, daca se considera ca principiul istoric este mai important decat cel pastoral….

  19. cozmin gusa (dan diaconescu fără tv) a scos recent niste sondaje cam ciudatele inclusiv pe tema mall-ului neamului… vi se par corecte?

  20. Felicitari pentru pertinentul articol ! Este in popor o vorba „:Numai prostul cand nu stie ceva , zice ca nu exista! Precum se vede si din capul multor comentatori ai articolului !. IPS mitropolit al Clujului Bartolomeu Anania a fost o personalitate ,asa cum ati spus ,de „o statura unica” ,o cultura si un grad de comunicare nemaiintalnit . Din „fericire” l-am ascultat la radio si pe „Prietenosul” (pentru clujeni) mitropoli Streza asa ca nu ma pronunt in necunostinta de cauza. Ciudata a fost si este propunerea Episcopiei de Oradea , dar nu ma mira pentru ca „fratietatea”se intelege intre oradeni si clujeni ,ca si intre aradeni si timisoreni!NU se stie care dintre ei sunt mai destepti , mai independenti si mai smecheri. Pare interesanta ,insa, propunerea unui referendum in randurile mirenilor , in cunostinta de cauza istorica fiind ,pentru a nu se ajunge din nou la tot felul de vuvuzele ,ca in politica televizata. Ar fi o provocare pentru preotii tineri ,interesati si de felul in care gandesc mirenii pentru ca smerenia nu este decat inaintea lui DUMNEZEU. Doamne ajuta!

    • @ELENA:

      „Este in popor o vorba: Numai prostul cand nu stie ceva , zice ca nu exista!” :)))))

      Tare asta! Nu cumva ai inventat-o tu pe loc ?
      CA dupa logica ta ar insemna ca:
      – inorogii roz exista
      – The Flying Spaghetti Monster, cel care a creat intregul Univers, exista si el
      …etc

  21. Donule Dâncu

    bănuiesc că în postura dumneavoastră, cunoașteți ceva istorie. Suficient de multă pentru a fi mai temperat cu afirmațiile de gen, BOR s-a adaptat sărăciei noastre seculare. Oare chiar ați crezut ceea ce afirmați?! Oare considerați firesc ca BOR, în perioadă de sărăcie lucie, să purceadă la construirea unei catedrale imense (și inutile) pe bani publici?! Ați auzit cumva pe cineva din BOR să conteste această inițiativă?! Dar dumneavoastră ce poziție aveți ca mirean?!

    Ați luat seamă cam ce fel de mașini conduc stimații stareți și călugări, mașni de zeci de mii de euro, asta ca să subliniez aceeași adapabilitate a BOR la sărăcia noastră seculară…

    Bartolomeu Anania, fost legionar, fost scriitor de romane SF care nu aveau absolut nici legătură cu credința „voastră” (ba dimpotrivă!) a fost unul dintre dușmanii deschiși ai Bisericii Unite cu Roma Greco-Catolică!!

    Cunoașteți istoria tragică a acestei biserici, fostă „soră” interbelică cu BOR?! Cunoașteți câte ceva despre Școala de la Blaj, despre corifeii Școlii Ardelene care au adus învățătura română în Ardeal (dar și în regat!!) într-un moment în care BOR din Ardeal avea mitropoliți sârbi?!

    Într-o mare slavă (vedeți afrurisenia lui Andrei Șaguna împotriva celor care vor îndăzni să promoveze grafia latină!!) Biserica Greco-Catolică a luptat pentru salvarea românismului. Aproape toți marii politicieni ai Ardealului, începând cu Iuliu Maniu și sfârșind cu regretatul Corneliu Coposu (ultimul Politician din viața mea), au fost greco-catolici….

    Ar fi de dorit să vă cantonați în domeniul pe care îl cunoașteți și unde v-am admirat mai ales în ultimii ani. Brusc însă, pentru mine personal, ați căzut mai jos de unde erați cu ani buni înainte…Ca dovadă că lupul schimbă părul….

    • Oricum, Catedrala Mântuirii Neamului se va inalta si probabil va adaposti in anexele sale Uniunile de Creatie ramase fara sedii stabile. Ea va intra intr-un circuit turistic ce va mai include Sofia (Catedrala Alexander Nevski), Belgrad (Catedrala Sfântul Sava), Szeged (Catedrala Votiva), Budapesta (Szent Istvan-bazilika), Esztergom (Primatial Basilica of the Blessed Virgin Mary Assumed Into Heaven and St Adalbert), Praga (Catedrala Sfântul Vitus), Dresden (Frauenkirche) si Cracovia (Catedrala Sfânta Maria si Catedrala Wawelului), cu final in Oas si Bucovina. Peste 3-4 ani, acatistele privind pe coruptii nostri vor fi mai ascultate, acolo Sus, pedepsindu-se familiile mafiote si clanurile pâna la al noualea neam, fiecare dupa fapta sa.

    • Amuzant sa apreciezi care sunt mai imbecilizatzi in ura lor impotriva Bisericii Natzionale: sectantzii sau unitzii. Mai amaratule, Valeriu Anania nu a scris niciodata SF, erau doi – Barbulescu&Anania („noms de guerre”) – care in anii 60-70 copiau de zor marele model sovietic Efremov (macar daca era modelul fratzii Strugatzki). De unde pana unde a fi fost legionar e ceva infamant? FAPTELE nu CREDINTZA se judeca. Eliade si Cioran – cei mai mari intelectuali romani ai tuturor timpurilor – au fost si ei legionari. Ei si?

  22. Despre ortodocsi ar trebui sa vorbeasca cei care cunosc situatia. Eu sint aradean,deci neutru,in problema.Mitropolia Ardealului de la Cluj s-a infiintat ca urmare a presiunilor clujenilor,care se cred-fara drept- miezul Ardealului.Mitropolia traditionala a fost la Sibiu,acolo trebuie sa ramana. Nu arunc cu pietre,dar la Cluj IPS Andreicut e un fost….,crescut in grade de IPS Bartolomeu.Inteleg clerul din Bihor sau Alba care se opune „centralizarii”la Cluj.E ca un fel de Timisiara,care de-a lungul timpului a subjugat pentru interese locale Aradul,Resita etc. Dl Dancu este de-a dreptul ridicol,cu sondajul sau.Nea Ion din Rachitele-de exemplu- va spune ce spune preotul sau,el nu cunoaste fondul problemei.Nici nu e nevoie.Asa ca „demnitatea Clujului”nu este lezata daca unii nu vreau sa depinda de Cluj.Dl Dancu vorbeste de Biserica ortodoxa,cam ca un protestant,cu patima,cu party pris,invocandu-l pe IPS Bartolomeu,care nu e ardelean,care a avut merite incontestabile,dar care s-a vrut mitropolit de Cluj.Lasati biserica ortodoxa sa-si rezolve problemele,la biserica nu te duci sa citesti sondaje,Dle Dancu,cu astea mergeti laIliescu,Nastase ,Ponta.

  23. Domnule Dincu In tot ce se intimpla acum cu MITROMOLIA CLUJULUI un personaj este elementul disturbator – Laurentiu Streza . PREAFERICITUL DANIEL desi este capul BISERICII ORTODOXE este usor influentabil si are un grad securistic mai mic decit STREZA Intimplator ii cunsc pe amindoi.Cu Daniel am fost coleg de liceu, chiar 3 ani am stat in aceiasi camera. Pe Streza l-am cunoscut dupa revolutie cind a chemat enoriasii ortodoxi chiar in biserica sa se lupte cu orice mijloace si sa nu ,cedeze o biserica, desi erau doua, enoriasilor greco-catolici.Asa sa ajuns la situatii infioratoare incit vecini au devenit dusmani si si-au dat foc la case Capii bisericii nu mai sint ceau fost acum sint adevarati nababi.

  24. Felicitari, domnule Dancu! Ati avut curajul sa abordati o problema cu adevarat spinoasa, in privinta careia multi neaveniti isi dau cu parerea, avand ca unice informatii „barfa satului”. Intr-adevar, analiza dumneavoastra e exhaustiva si pertinenta si face cinste memoriei vrednicului de pomenire mitropolit Bartolomeu Anania. Va rog doar sa schimbati formularea nefericita „a trecut in nefiinta” – nu este ortodoxa, caci odata chemat de Dumnezeu in fiinta, omul nu se mai intoarce in nefiinta, ci doar trece dintr-o stare intr-alta, sufletul ramanand nemuritor, prin pronia divina. Sa va dea Dumnezeu putere sa sustineti cu tarie punctul de vedere al Mitropoliei Clujului, impotriva faramitarii interne a Bisericii.

  25. Citez:
    „Biserica noastră s-a adaptat la sărăcia noastră seculară.”

    Aveti mare dreptate aici. Biserica s-a adaptat asa de bine la saracia seculara incat, analizand Romania doar din perspectiva Bisericii, ai zice ca tara e una din cele mai bogate din lume :)

    Sa-i luam pe cei de aici spre exemplu… ca ei mai sunt cateva mii, pe putin, toti niste trisori si niste evazionisti: http://www.molnart.ro/wp-content/uploads/mercedes.jpg

    PS: oare cand o incepe si BOR-ul sa plateasca ceva taxe pe venit ca toti romanii cu bun simt ? Ca daca ne uitam la ce profituri fac bat pe departe si Petrom-ul si Bancile.

  26. @V.I.N. rosu face o postare tipica pentru un tip dinauntr-ul problemei.Pare a fi preot,probanil greco-catolic.Abordarea sa e vadit partizana,implicata si nesincera.Cit despre IPS Bartolomeu-doar de bine,a fost un pamantean de seama,asta neavand nimic cu problema in discutie.

    • Stiti pe cineva care a facut asta? Sau sunt ate surse mai credibile?
      Pot sa va insir zecile sau poate sutele de preoti martiri care nu si-au lepadat credinta, pentru asta sunt dovezi!
      Se vorbeste mai sus de Greco-Catolici si mostenirea lor, mostenire furata de la ortodocsi si ce coloana vertebrala avea cei care au trecut de la ortodocsi la catolici? Au fost si atunci martiri. Sa nu mai inteb ce „struto-camila” e greco catolicismul ? Vreti sa spuneti ca papa recunoaste ortodoxia? Ca este de acord si o pastoreste? E vorba de catolicii greci?
      Daca am fi buni crestini (ortodocsi sau nu) am vedea ca sunt preoti si „umerase de haine negre”.
      Daca sunteti ortodocsi si nu va place ortodoxia, nimeni nu va tine legati, daca nu sunteti … de ce va bagati in treburile noastre?

  27. Daca se vorbeste de ORGOLIU, apoi afirm ca actuala Mitropolie a Clujului s-a nascut din orgolii, nesocotind poruncile testamentare ale lui Saguna si dorinta clerului din zonele uzurpaate. Faptul ca au aderat si unele fete suspuse la aceasta blasfemie s-a datorat unor interese personale sau santaje,caci ECCE HOMO.
    Doamne ajuta 1
    – Dan din com.Sanmartin -jud.Bihor-

  28. @Alexandru Jecu: legat de „gangaveala asta rasariteana”, ţin să precizez că ea îşi are originile în apartenenţa romanităţii – mai târziu a românităţii – răsăritene de centrul imperial şi creştin de la Constantinopol, de care zona Balcanilor, Dunării de Jos şi a Carpaţilor a rămas legată – religios, cultural, politic şi/sau economic, până la Războiul de Independenţă contra otomanilor. „Strămoşul” acestei „gângăveli” a fost creştinismul, de factură greco-romană, din primele secole de după Hristos. Dacă la început (până în secolele VI-VII) el s-a impus în „haină lingvistică” latină – a se vedea termenii creştini de bază: cruce, creştin, biserică, botez, cuminecare, Paşte, Crăciun, preot, păresimi, etc – care sunt de origine latină, faptul că peste 90% din cuvintele din rugăciunile „Tatăl Nostru” şi „Crezul” sunt de origine latină chiar şi în varianta lor ortodoxă. Ulterior anului 602 (când slavii pătrund în Peninsula Balcanică şi fostul Imperiu roman de răsărit se grecizează, devenind „Imperiul bizantin”) au intrat în terminologia creştină autohtonă termeni de origine greacă (euharistie, episcop, mitropolit) sau slavă (duh, duhovnic, vlădică) adăugaţi, de regulă, din momentul în care s-a creat o ierarhie bisericească superioară parohiilor (coordonate de preoţi). Ţinând cont de faptul că Sfântul Apostol Andrei a predicat în Scythia Minor – Dobrogea de azi – iar dovadă stă numele popular al lunii de după Ziua Sfântului Andrei – decembrie – numită Îndrea sau Undrea (Andreu – la aromâni), nume ce respectă regulile fonetice ale transformării lui a urmat de „n” din latină în î/â în română (ca şi în modificările angelus, panem, canem, romanus, paganus – devenite în româneşte: înger, pâine, câine, român, păgân), PREFER ACEASTĂ „GÂNGĂVEALĂ”, fiindcă, prin rădăcinile ei, suntem poate, SINGURUL POPOR NĂSCUT CREŞTIN!
    @Cineva: despre care „biserică” vorbiţi? Aceea în care posturile de preot se cumpără, pe sume grele? Sau în care candidaţii la preoţie, încă studenţi, ajung să fie prinşi copiind la examene??? Cea în care vom avea o „Catedrală a Neamului-Prost”, un fel de „mall bisericesc”, de prost-gust, care să fie „păstorită” de aşa-numitul „patriarh economic”??? Sau cea în care, pe lângă salariul de la stat, popa îi „jumuleşte” de bani pe enoriaşi, sub diverse pretexte??? Romano-catolicii fac catehizări, la fel acţiuni caritabile (ca şi cultele protestante sau/şi neo-protestante, care, şi din cauza asta, au convins mulţi foşti ortodocşi să vină la ei) – pe când BOR ce face??? Are centru de conferinţe Providenţa în Iaşi, închiriat pentru diverse acţiuni, contra cost (că doar om fi noi „fraţi creştini”, dar „brânza” e pe bani!), site pentru pomelnice online, firmă de catering, fabrică de cherestea la Mănăstirea Neamţ, etc… Cui, oare, voiau să dea parlamentarii, pe la începutul anului trecut nu ştiu ce sumă de la bugetul statului (adunat şi de la romano-catolici, greco-catolici, mozaici, musulmani, atei etc, toţi contribuabili plătitori de taxe şi impozite) cu scop religios-electoral??? Aceea care, cu „mândrie ortodoxă”, care-i pune lângă Ceauşescu şi talibanii afgani, tocmai a demolat vechea biserică monument greco-catolică din Ungheni-Mureş??? Sau vorbiţi de ierarhi cu maşini de lux, despre care „se zice” că ar fi închiriate de la „enoriaşi”, despre ieriarhi care participă la adevărate chiolhanuri, numite, creştineşte, „agape”? Aşa arătau preoţii din vremea lui Iisus şi a Sfâtului Petru??? Scrie în Sfânta Scriptură că aşa trebuie să trăiască preoţimea ortodoxă??? Unde a fost BOR, CA FAPTE, nu DECLARATIV, în aceste zile cu mii de oameni înzăpeziţi??? Mai uşor cu această „biserică”, fiindcă, la cum arată şi se comportă mulţi dintre aşa-zişii „slujitori ai Domnului” nu cred că aceştia NE reprezintă!!!
    @nelucraciun: bine zis – Banatul nu-i Ardeal! Iar vorba „Tăt Banatu-i fruncea” datează, probabil, încă dinainte de anul 1000, când exista un voievodat independent în actualul Banat, vreme în care în ceea ce, abia după 1001, se va chema „Ardeal”, erau, încă, mai multe asemenea formaţiuni statale! Şi vorbesc, dacă se poate spune aşa, ca „fost” ardelean (deşi zona mea de origine – Ţara Oltului – a fost, multă vreme în afara Ardealului; tocmai de-asta, multă vreme locuitorii acesteia şi-au zis, primii în istorie, olteni!).
    @m: nu doar la bani, ci la „ciolan” sau cum spun ierarhii ortodocşi – la „toiag”…
    @irina: „Streza” acela este Mitropolitul Ardealului, Streza (dacă nu vreţi cu ÎPS) , iar Bartolomeu l-a şantajat că nu-l votează de mitropolit, dacă nu-şi ia „halca” lui de Ardeal! Patriarhul a tratat cu dispreţ pe protestatarii din sudul Ardealului care au fost la Bucureşti, la sediul BOR şi au fost lăsaţi, „creştineşte” să „se exprime” în ploaie (am informaţii de la participanţi la protest, dar, fiindcă nu vreau să le creez probleme, nu pot da nume…).
    @vasco: de ce-i jigniţi pe ardeleni? fără jigniri nu se poate??? Toţi sunt, în primul rând OAMENI şi merită, ÎN MOD EGAL, acelaşi RESPECT!
    @titel: ceea ce a făcut Bartolomeu este jenant – vezi mai sus! Iar ÎPS Sofronie Drincec şi ÎPS Mitropolitul Nicolae Corneanu al Banatului au toată consideraţia mea pentru participarea la slujba ecumenică a unor români fraţi greco-catolici (s-au bucurat unificatorii religiosi şi ai naţiunii române din Ardeal, episcopii Miron Cristea – ortodox şi Iuliu Hossu – greco-catolic, ca români); ÎPS Nicolae Corneanu mai este de apreciat şi pentru alte două fapte de omenie şi de bun român şi creştin – nu cretin: 1) faptul că a recunoscut, în 1990, că a colaborat cu Securitatea şi 2) retrocedarea proprietăţilor care au aparţinut greco-catolicilor până în 1948 şi au fost confiscate de comunisti şi date ortodocşilor ca să poată colabora BOR cu regimul! Ar fi o poveste întreagă să dezvoltăm subiectul potrivit căruia mulţi ierarhi ai BOR au cam colaborat cu Securitatea, inclusiv răposatul ÎPS Bartolomeu… Poate ştiţi ceva despre legăturile strânse între BOR (ierarhii săi, inclusiv patriarhii postbelici, episcopi, între care şi actualul mitropolit Andreicuţ, sau episcopul Teodosie Snagoveanul, numit, „în popor”… Şpagoveanu, „prietenii ştiu de ce”…) şi „Mănăstirea Secu”, ocrotitoare a „băieţilor cu ochi albaştri”…
    @Isăilă Brătfălean: Făgăraşul a avut biserică ORTODOXĂ în centrul oraşului de la 1698, ctitor fiind voievodul-martir Constantin Brâncoveanu. Biserica a fost confiscată după Bula imperială de la 1701, în 1723 şi transformată în reşedinţa noii Mitropolii Unite (având drept conducător pe Ioan Inocenţiu Micu-Klein), care, ulterior, s-a mutat la Blaj, dar a păstrat titlul de Mitropolie Unită de Blaj şi Făgăraş. Ortodocşii NU au revendicat-o după Unire, ci li s-a dat de către comunisti, la desfiinţarea (abuzivă) a cultului greco-catolic, în 1948. În 1990 au fost tentative de recuperare, făcute de unii greco-catolici făgărăşeni, pe care i-am întrebat de ce, daca biserica „ar fi” a lor, ea are pisanie în slavonă şi stema Ţării Româneşti la intrare? În fine, ca să revenim la încercarea Vienei de a-i converti pe români la catolicism sau, măcar, de a-i dezbina, cu toate tentativele Curţii imperiale (şi, dupa 1867) ale Budapestei de a-i diviza pe români, măcar pe criterii confesionale, aceştia nu s-au lăsat amăgiţi (cu mici excepţii – a se vedea mitropolitul ortodox trădător Mangra, care, de fapt, s-a şi sinucis, în 1918, înainte de Unire). Dimpotrivă, au acţionat împreună (a se vedea Revoluţia de la 1848, activismul politic al PNR, susţinut, în prima fază de ortodocşi, în frunte cu Mitropolitul Şaguna, acceptat, în cele din urmă şi de greco-catolici, alegerea unor deputaţi greco-catolici – Iuliu Maniu, Alexandru Vaida-Voevod – în circumscripţii ortodoxe din sudul Ardealului la alegerile parlamentare din vremea dualismului – aşa spun Voicu Bodocan, în lucrarea „Etnie, confesiune şi comportament electoral în Transilvania”, dar şi ziarele vremii: Wiener Zeitung, Pester Lloyd). Corifeii Şcolii Ardelene au fost greco-catolici, care s-au „adăpat” de la „izvoarele” latinităţii noastre, la Roma, tot de la ei a plecat şi ideea botezării copiilor românilor ardelebni cu nume latine (Caius, Tiberiu, Titus, Octavian, Traian, Corneliu), preluată apoi şi de ortodocşii ardeleni, dar şi de cei de peste Carpaţi, la fel ca şi ideile Şcolii Ardelene, care au stat la baza renaşterii moderne a Principatelor şi la îndepărtarea de aici a fanarioţilor… Artizanii Unirii de la 1918 se răsucesc, însă, în mormânt, ştiind că, după 1990, nu s-au „bătut” în Ardeal românii cu ungurii, ci ortodocşii români, cu românii greco-catolici (până şi in sudul majoritar ortodox al Ardealului – a se vedea „războiul” de la Şinca Veche, dar şi încăierările de la retrocedarea lăcaşului greco-catolic de la Satul Mare, dărâmarea vechii biserici greco-catolice – monument istoric (din secolul XVIII) – din oraşul Ungheni-Mureş de către ortodocşi, ca să nu fie retrocedată (se construieşte, pe locul ei, una ortodoxă, care, cel mai probabil, va fi din stilul arhitectural „kitsch”, ca şi catedrala ortodoxă din centrul Caransebeşului sau viitoarea „catedrală ortodoxă” din centrul Făgăraşului, care obturează extrem de jenant vizibilitatea spre latura sudică a Cetăţii.
    @ELENA: de Diktatul de la Viena aţi auzit??? Ungurii NU VOR RENUNTA NICIODATĂ (în străfundul sufletului lor), dacă nu la recucerirea întregului Ardeal, măcar la (re)dobândirea unei părţi din el. Or, crearea, complet artificială, în Ardealul UNIC a CELEI DE-A DOUA MITROPOLII ORTODOXE, doar fiindcă are, şi în plan bisericesc ortodox, Clujul „mofturi” de a fi măcar „egal” sau chiar „mai egal” decât Sibiul, este un precedent extrem de periculos. Prima Mitropolie ortodoxă românească ardeleană şi-a avut sediul la Bălgrad (Alba Iulia), fiinţând şi pe vremea Unificatorului Mihai Viteazul, dar a fost desfiinţată de austrieci (în paralel cu crearea Mitropoliei Unite şi cu distrugerea cu tunul a mănăstirilor ortodoxe, la ordinul şi sub comanda generalului Bukow; fie vorba între noi, unele din aceste mănăstiri erau focare de răspândire a panslavismului ortodox de către propaganda ţaristă, dar asta este o altă poveste…). Mitropolitul Andrei Şaguna, de origine armânească, născut la Miskolc, a reuşit să smulgă împăratului austriac reînfiinţarea Mitropoliei ortodoxe romanesti, la SIBIU, iar această mitropolie , alături de şi împreună cu cea greco-catolică, au fost printre cele mai importante instituţii în apărarea românismului ameninţat de dualism. După cele povestite, vin şi vă întreb: dacă oraşul Cluj n-a avut (ghinionul nostru, ca români, deoarece acestora le era interzis să se aşeze în oraşe pe vremea grofilor) o tradiţie românească până în perioada interbelică (fiindcă românii clujeni, fără a lipsi, erau minoritari), de ce să o „creăm” acum??? Este suficient că Clujul şi-a dobândit, fie din interbelic (prin Universitate), fie după 1945 (economic, recent, şi demografic) imaginea de principala „metropolă” românească a Ardealului. De ce sa aiba el chiar tot??? Acum contextul politico-militar şi economic este defavorabil unor revendicări teritoriale, dar, cum istoria este schimbătoare, de unde ştiţi că ungurii nu se vor folosi, cândva, ca argument pentru pretenţia, nejustificată, de a reocupa „măcar” ceea ce a luat Horthy României în 1940, tocmai de existenţa acestor două mitropolii în Ardeal??? Ca să nu mai spun că această a doua mitropoliei ardeleană a deschis pofta de „ciolan”/”toiag” mitropolicesc şi arhiepiscopului Sucevei şi Rădăuţilor, ca să dăm, astfel, „apă la moară” şi ucrainenilor, care nu s-ar supăra să aibă motive în plus de a revendica şi sudul Bucovinei rămas după 1940 la România…
    Stimate domnule Dâncu: aţi reuşit „să daţi cu bâta în balta”, magistral! Dovediţi fie că nu cunoaşteţi problema, extrem de sensibilă (a se vedea mai sus) a divizării Ardealului ortodox, fie că sunteţi, dacă nu rău-voitor, măcar rău-intenţionat… Şi, cum au susţinut şi alţi comentatori mai sus, aţi coborât, extrem de mult, inclusiv în ochii mei… Parcă mai corect mi se părea domnul Dâncu pe vremea când, acum vreo 8 ani şi ceva, încerca, extrem de civilizat, să mă convingă să merg la referendumul pentru modificarea Constituţiei… Nu v-am urmat punctul de vedere (deşi aţi fost extrem de persuasiv!), dar, atunci v-am apreciat şi respectat pentru poziţie şi pentru simplul fapt că mi-aţi răspuns. Acum, însă, prin acest material sunteţi extrem de departe de cel de atunci. Păcat…
    Ca să închei, în problemele sensibile şi, de fapt, în toate intervenţiile indiferent de chestiunile abordate, consider că este necesar să ne respectăm şi să ne argumentăm ideile, într-un dialog civilizat, chiar dacă nu suntem de acord unii cu alţii! Îmi cer scuze că m-am „lungit” extrem de mult! Mulţumesc!
    P.S. Am mai postat comentariul şi aseară şi nu a apărut. Înclin să cred că a fost din cauza faptului că este prea lung… L-am salvat şi în calculator şi voi mai încerca să-l trimit (integral sau „pe bucăţi”), până îl veţi publica!

  29. Domnule Dancu
    In perioada cand s-a infiintat Mitropolia Clujului eram deputat mirean in Adunarea Nationala Bisericeasca. In aceasta calitate am participat, era in vigoare vechiul statut al BOR, la mai multe alegeri de episcopi si a unui singur mitropolit, al Ardealului. Imi aduc bine aminte desfasurarea Adunarii Nationale Bisericesti consacrata acestei ultime alegeri. A fost o stare extr em de tensionata atat ca urmare a activitatilor din culise, am primit prin posta o multime de materiale prin care mi se sugera sau solicita direct pe cine sa votez, cat si celor doua tururi de scrutin. A castigat Mitropolia Ardealului IPS Laurentiu, considerat outsider, in fata controversatului IPS Andrei. Ce a urmat a fost inafara oricarei reglementari in vigoare la acea data. Inca inainte de incheierea Adunarii IPS Bartolomeu, Dumnezeu sa-l odihneasca in pace, si-a manifestat puternic dezacordul cu rezultatul votului. Daca nu ma insel, nu am participat, a doua zi in sedinta a Sfantului Sinod s-a infiintat Mitropolia Clujului, iar IPS Bartolomeu a fost desemnat mitropolit. Este unicul caz cand, conform Statului BOR in vigoare, a fost numit si nu ales un ierarh. Mai tarziu, post factum, s-a trecut prin Adunarea Nationala Bisericeasca o hotarare care delimita teritorial Mitropolia Clujului. Acestea sunt faptele, acum istorie, prin care s-a infiintat Mitropolia Clujului. Consider ca infiintarea a fost nelegala si ca acualele luari de pozitie au un temei solid, restabilirea adevarului.
    Ar fi extrem de interesanta si elocventa prezentarea scurtei alocutiuni din Adunarea Nationala Bisericeasca a Preafericitului Teoctist, Dumnezeu sa-l odihneasca, privitoare la ostilitatile premergatoare infiintarii Mitropoliei Clujului. Din respect pentru memoria Preafericitului Teoctist, nu-mi permit sa redau sau comenta aceasta luare de cuvant, considerand ca, dupa trecerea mai multor ani, as putea altera mesajul, dar sigur nu as reusi sa reproduc starea la care a fost adus Patriarhul Teoctist, cu un singur scop, acordul pentru dorintele de marire a unor ierarhi.
    Imi pare rau pentru eforturile pe care le-ati facut pentru fundamentarea existentei Mitropliei Clujului, desi sunt convins ca scurta istorie prezentata mai sus nu este o noutate pentru Dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro