joi, martie 28, 2024

Politizarea educației continuă

În ciuda apelului de zilele trecute, constat că politizarea educației se adâncește, în loc să scadă. Premierul Victor Ponta, îngrijorat de soarta examenelor naționale, bombă cu efect imediat, a făcut declarații la Ministerul Educației, declarații ce merită a fi comentate.

Să începem cu lucrurile pozitive spuse, sper că și transpuse în practică: se menține supravegherea video la bacalaureat, ba chiar se extinde și la testarea națională, extindere prevazuta de altfel de fostul ministru, Daniel Funeriu, prin OM de organizare a testarii nationale. Eforturile financiare și realizarea acestui  obiectiv, în doar cîteva săptămâni, face îndoielnică finalizarea sa. Mai ales că la bacalaureat se vor prezenta și candidații picați anul trecut, adică vor fi cu 50% mai mulți candidați anul acesta. Cine va beneficia de contractele de livrare a echipamentelor de supraveghere și softului necesar, este o întrebare, mai ales dacă achiziționarea se va realiza centralizat, prin încredințare directă, din lipsă de timp pentru procedurile prevăzute de licitație. La care se adaugă și cele peste 6400 de săli de clasă de la testarea națională, prevăzute și ele a fi supravegheate video. Un contract frumușel, dat prin încredințare directă. Rămâne întrebarea dacă aceste camere vor și funcționa, sau se vor „defecta” oportun și întâmplător chiar  în ziua examenelor.

Probleme dificile apar și când e vorba de resursa umană, la supraveghere și corectare. Sumele prevăzute pentru plata acestor prestații fiind mici, riscul de a fi angrenați în scandaluri, inclusiv mediatice, fiind mare, nu cred că se vor putea găsi suficienți amatori, cu 50% mai mulți, comparativ cu anii trecuți.

Totuși, elevii ajunși la finalul studiilor liceale nu trebuie să sufere din cauza tarelor sistemului și oamenilor politici. Corect ar fi ca profesorii să facă un ultim efort, să le permită elevilor să-și continuie viața și formarea profesională. Că doar au luat salarii de-a lungul anilor, pentru a-i aduce la liman.

Se mai constată ceva. Victor Ponta se desparte de afirmația Ecaterinei Andronescu, care spunea ca supravegherea video jignește profesorii. I-o fi jignit, dar de ce nu s-au simțit jigniți și atunci când procentul de promovare la bacalaureatul de anul trecut a fost 45%. A incercat o atenuare a diferențelor de opinii cu dna Andronescu, dar ele rămân.

În majoritatea declarațiilor Victor Ponta acuză fosta conducere a ministerului de cheltuire și gestionare proastă a banilor. Dacă are dovezi concrete, cel mai simplu ar fi fost să se adreseze instituțiilor abilitate ale statutului, care să verifice cu legea în mână ce s-a întâmplat. Dacă e vorba doar de oportunitatea cheltuirii banilor, nu de legalitate, discutia derapează rapid în demagogie ieftină, actuala conducere a statutului are și ea propriile priorități și oportunități, rezultate din filosofia proprie de guvernare.

Relativ la clasa pregătitoare, am înțeles ca banii pentru dotări există, dar problema rezidă în cine a câștigat contractele: clientela PDL sau altcineva. Iar ministrul a primit sarcina să verifice aceste contractări și, ce sa facă? Să le îndrepte spre clientela USL? Aceasta e miza?

Bine că anul acesta nu se umblă la organizarea clasei pregătitoare, conform „indicațiilor” Ecaterinei Andronescu, care voia s-o mute la grădinițe. După ce părinții s-au călcat pe picioare, au alergat să-și înscrie copiii la școli mai bune, asta mai lipsea, să le anuleze tot efortul. Victor Ponta s-ar fi trezit cu proteste sub geamurile guvernului.

Avantajele actualei organizări rezultă din faptul că alături de joacă, circa 50%, curriculumul prevede și activități didactice, premergătoare intrării în clasa a I-a, activități efectuate de profesori calificați, sub monitorizarea și verificarea unor directori și inspectori. Ceeace la grădiniță nu s-ar fi întâmplat. Copiii ar fi rămas, în multe cazuri, la nivelul jocurilor sau distracției.Inclusiv din lipsa de cadre suficient calificate.

S-a mai întâmplat ceva remarcabil. Datorită posibilității alegerii școlilor de către părinți, alegere limitată de numărul de locuri, unele școli au rămas goale, altele au fost suprasolicitate. Cum părinții și-au dorit o școală bună pentru copiii lor, avem acum o clasificare sui generis  a școlilor generale, făcută de beneficiari, deci foarte aproape de realitatea obiectivă. Cum, din toamnă, finanțarea urmează elevul, inclusiv în învățământul preuniversitar obligatoriu privat, putem spune că a intrat în funcțiune competiția, singura generatoare de calitate. Cei rămași cu școlile goale (oricum oferta e mai mare decât cererea), se vor lua de gânduri, dacă nu vor să rămână pe drumuri, fără salarii, în anii următori. Și vor încerca să-și ridice performanța, pentru a nu „muri” din lipsă de clienți.

Ei bine, dacă Victor Ponta va schimba această direcție a competiției între școli, face o mare eroare. Iar grădinițele s-au eliberat de elevii care au trecut la clasa pregătitoare și pot primi mai mulți preșcolari cu vârste mai mici.

Cifrele de școlarizare n-au fost aprobate prin HG până în prezent.  O eroare, a guvernelor și miniștrilor succesivi. Problema gravă aici este prăpastia, menținută an de an, între structura pieței muncii și structura acestor cifre pe filiere și forme de învățământ. Toate clasele teoretice, în special cele de matematică-informatică, de la Grupurile Școlare și Colegiile Tehnice, au fost decimate  la bacalaureatul de anul trecut. Au fost locuri în care n-a trecut niciun elev examenul, în altele foarte puțini. Explicabil, dacă ținem cont de faptul ca nota de intrare în clasa a IX-a era între 2-5, în cele mai multe cazuri.

La București, după terminarea înscierilor în clasa a IX-a din 2011, 60% dintre elevi ajunseseră în filiere teoretică și vocațională, circa 35% în filiera tehnologică, restul locurilor neocupate. În timp ce structura pieței muncii, ilustrată de oferta de joburi săptămânală, este de 80% pentru absolvenți de filieră tehnologică. Cu sau fără bacalaureat. Ce facem, mergem in continuare cu eroarea aceasta grosolană, sau pliem oferta școlară pe structura pieței muncii? Iată o întrebare grea, la care actualul ministru trebuie să dea, în scurt timp, un răspuns.

Sunt multe probleme care trebuie rezolvate și, în opinia mea, ministrul Liviu Pop a acceptat o pălărie mult prea mare pentru capacitățile și competențele domniei sale. Riscul de a fi copleșit de complexitatea problemelor, altele comparativ cu acelea sindicale, este destul de ridicat.

Poate ieși din această încurcătură dacă acceptă ce-i spun specialiștii din minister și inspectorate. Acolo se va da bătălia. Dacă din haosul ce s-ar crea, va rezulta un procent de promovare la bacalaureat de peste 70%, tot ce s-a câștigat anul trecut se va fi dus pe apa sâmbetei. Și ne vom întoarce la minciuna, ipocrizia și mistificarea din ultimii 15-20 de ani.

Distribuie acest articol

75 COMENTARII

    • Directoarea consulatului de la Catania demisa de Marga. Incepuse sa descurce misterele masteratului (de doi ani facuti in trei luni ) cu care se lauda Ponta.

    • @MRU

      Slaba incercare.
      Incercati pe foile lui Nistorescu si SRS. Poate acolo veti avea succes cu dezinformarile voastre.
      Grupul lui Ciuvica…ce bine suna!
      :)

      • Ciuvica sau ne-Ciuvica…plagiatul lui madam Kovesi ramane.

        De fapt, pentru cei care stiu mai bine ce se intampla in Facultatea de Drept din Univ. de Vest Timisoara, simplul fapt ca si-a dat doctoratul acolo….este rusinos, sau cel putin dubios.

        Si nu este singurul politician care-si da doctoratul la drept sau la economie la UVT. Ia cercetati-l pe genialul Frunzaverde care si-a dat doctoratul in 6 luni de zile (!!) sau intrebati-l pe Popoviciu de la pdl cat a platit per capitol tot la economie.

        Deocamdata au aparut destul de repede cativa plagiatori si impostori. De fapt ei sunt cu miile !! Mai ales in drept, economice, socio-umane si inginerie, unde pana la recentele standarde minimale ale domnului Funeriu nu se cerea sa ai lucrari ISI si nici macar in baze de date internationale.

        Deci au aparut pe scena impostorii:

        – familia Mang&comp.

        – Corina Dumitrescu

        – Rovana Plumb

        – Kovesi (procuror general !!!)

        – Ramona Lile, rector la Aurel Vlaicu

        – Beuran, fost ministru la sanatate, probabil e profesor acuma, bine merci

        – Constantin Copotoiu si Klara Brânzaniuc, rectorul si prorector de la UMF, Targu-Mures

        Acesti indivizi nu-si merita pozitiile pe care le detin si trebuiau demult dati afara. Dar sunt si vor fi bine merci in sistem.

        Acuma, legat de articolul Dv., iata ce se va intampla:

        – treptat, baietii din psd si usl, vor controla tot ce misca in educatie, directori, inspectori si minister. Toate achizitiile se vor face prin firmele oamenilor lor.

        – Standardele minimale de avansare, examenul de Abilitare vor fi scoase sau transformate intr-o parodie.

        – Plagiatorii si impostorii de toate felurile, nu vor pati nimic, vor prospera mai departe in sistem.

        – Nepotismul, pilele si spagile vor domina in continuare sistemul educatiei.

        – Bac.-ul de anul acesta va fi hilar, cu un procent mare de promovabilitate. In toamna, la a doua sesiune, vor trece toti.

        – Dimitrie Cantemir & comp., universitatile particulare unde predau toti politicienii din toate partidele, vor prospera din nou. Poate abietii din parlament sa interzica chiar universitatilor de stat sa mai primeasca studenti cu taxe.

        – Va urma o perioada dominata de avocati, juristi si economisti, in educatie. Vor fi dati afara toti din echipa Funeriu.

        Toate astea se vor intampla pentru ca psd se bazeaza pe asistatii social, pe bugetari, pe pensionari si nu pe oamenii capabili, pe intelectualii de mare valoare stiintifica si morala, care in mare parte lucreaza in Vest. Si nici n-o sa mai vina vreunul inapoi, dupa ce vor vedea ce se intampla cu reforma Funeriu.

    • Ciuvica, nici in week-end nu va da Varanul liber? De problema aia se ocupa CSM. Oricum esti complet off-topic. Era vorba de educatie… Poate macar noile generatii sa fie profesionisti si sa-si practice meseria, nu ca tine, veterinar caruia nu i-as da pe mana nici cel mai antipatic maidanez. Poate doar un anumit motan. ..

  1. cateva nedumeriri: A. soft-ul este acelasi cu cel din 2011 si (ipoteza) trebuie reinnoita licenta? atunci ce bazaconie este asta cu licitatie si nu negociere cand nu e de conceput sa schimbi soft-ul corespunzator (si evident sa ai o identica problema cu reinnoirea licentei la anul)? B. sa presupunem ca Pop gaseste chichite si (conform indicatiilor lui Ponta) anuleaza licitatiile si contractele pt. clasa zero. Timpul ramas ne va duce la o incredintare directa – tot conform indicatiilor lui Ponta si prefererintelor lui Pop. PS. soft-ul este cumva de la altii si trebuie musai sa fie de la Asesoft (Ghita i-a platit vacanta in Dubai lui Ponta).???

  2. Palaria educatiei, poate fi , intr-adevar, prea mare pt dl Pop.
    Insa, nu el este cel care conduce ministerul.
    Este clar pt toata lumea ca deciziile le vor lua Ponta, Antonescu si ceilalti baroni „rectori” si mari savanti ai Romaniei.
    Asa ca, dl Pop este un simplu figurant. Problema e la guvernul USL nicidecum la vreunul dintre ministri pusi pe functii ca simple marionete.
    Oricum, vreme de 20 de ani, n-ati reusit sa faceti prea multe lucruri, dle Vlaston. Si nu ma refer aici la dv ca persoana ci la intregul „cor” al celor care se limiteaza doar la scris articole (mai mult sau mai putin reusite)
    Sa aruncati, acum, dupa 22 de ani, vina pe politicieni este ca si cum v-ati spala pe maini si ati face pe nevinovatii.
    Tardiv…..

      • @Dle Vlaston

        Nu confund nimic.
        Realitatea si evidenta nu pot fi confundate decat cu rea credinta si din interese obscure.
        Adevarul e ca si dvs, adica intregul corp didactic, de 20 de ani de zile, nu ati facut absolut nimic altceva decat sa va conformati fiecarei ineptii si fiecarei „legi” impuse de toate guvernele.
        Toti romanii v-au vazut in strada de fiecare data cand a fost vb de banii dvs, adica de interese strict personale.
        Acum afirmati cu totii ca Adomnitei a fost asa si pe dincolo, ca Andronescu a fost o „abramburica” sau ca Pop are palarie prea mare sau ca Funeriu a intrecut masura.
        Dar, NICIODAT romanii nu v-au vazut in strada, sa protestati impotriva unuia din ministri mai sus numiti, motivati fiind de nedreptatile facute sistemului educational. Ati protestat doar atunci cand ati fost atinsi la buzunar. In rest – liniste si pace!.
        N-ati avut timp, poate n-ati avut chef.
        Asta e irelevant.
        N-ati protestat in niciun fel, niciodata.
        Decat asa, prin niste articole scrise cand si cand, mai mult cu penita dezvinovatirii decat cu cea a solutiilor si a protestelor efective.
        Situatia invatamantului romanesc, situatie care se inrautateste an de an, nu este doar efectul politicii interne de pe Dambovita.
        50% din vina o purtati voi, adica dvs, cadrele didactice, mereu atente sa sesizeze esecurile doar dupa ce s-au produs, dar niciodata n-ati fost capabili sa le preveniti.
        Sigur „nu s-a putut, ministrul a hotarat, premierul e de vina, Presedintele e de vina, elevii sunt de vina, parintii sunt de vina”.
        Dar niciodata cadrele didactice!

        Mai departe, concluzionati dvs. Ca la asa ceva va pricepeti (toti).

          • @Dle Vlaston

            Pt dvs , a iesi in strada se rezuma la a fi sindicalist?
            Nici la ’48, nici la 1907 si la 1989 n-au iesit in strada sindicalistii!
            Au iesit oamenii care n-au mai avut incotro, tradati de popi, tradati de politicieni, tradati de intelectuali..
            Dar voi, adica intelectualii, intotdeauna aveti cate-o portita de scapare.
            De fiecare cand ceva nu v-a convenit, ati plecat la Paris sau in USA. (dizidenti nevoie mare) Avem exemple cat se poate de clare : Dinescu, Hurezeanu, Tudoran, …) deci..care e lupta dvs pt invatamantul romanesc?
            Ca nu prea se vede… NICAIERI!

            Aaaaa…dvs scrieti articole pe „contributors”.
            Inteleg
            Un risc enorm!

        • @Dle Vlaston

          La replici ironice si cinice, se pricepe tot romanul.
          Eu nu mi-as lasa copiii sa invete la o scoala din Romania.
          Si nu din cauza politicienilor!
          Ci din cauza dascalilor.

          O viata frumoasa va doresc!

  3. Stimate domnule Profesor,

    Dacă numai camerele de luat vederi pot asigura un bacalaureat cinstit cred că ar trebui să desființăm rapid Ministerul Educației pentru că avem o mare problemă. Provocarea imensă- pe care ar trebui să o facă orice ministru de bun simț- ar fi un bacalaureat fără instalații de tip CCTV- dar cu o suficientă rigoare și autocontrol. Pentru că dacă un profesor de liceu nu prezintă încredere suficientă ca să spuravegheze o clasă- fără nici un fel de cameră- el ar trebui trimis la coada vacii indiferent că are gradul I sau doctorat.
    În rest, clasa pregătitoare ar cam trebui desființată. În România s-a trăit- și educat- foarte bine pe sistemul de 8 ani școala generală + 4 ani liceu .Prin anii 50 s-au încercat experimente cu liceul de 3 ani după model sovietic- dar s-a dovedit a fi o prostie și s-a revenit la un sistem normal. Dacă ne-am reîntoarce la normalitate parcă ar fi mai simplu și mai economic decât să apelăm la nu știu ce mijloace sofisticate ca să vedem că dl. profesor X nu îl lasă pe dl.elev Y să fure la bac…generația mea a prins un examen de admitere în liceu- la liceele bune, un examen de treaptă obligatoriu- și un examen de bacalaureat- și nu am auzit de nici un fel de furăciuni. Exista în schimb exmatricularea pe 1…5 zile dacă erai prins fără număr matricol (care e pur și simplu un semn de ordine și nu ceva comunist) sau dacă nu îți îndeplineai corect obligațiile de elev de serviciu. Generația mea a prins limba latină- în clasa a IX-a și o serie de alte repere de cultură generală care ar trebui reintroduse- alături de o disciplină severă- în licee și facultăți. Studenții indieni au primit de curând la nivel național- următoarea problemă ”Într-un coș sunt 20 de fructe- numai banane. Se ia o banană. Ce procentaj de fructe rămâne în coș ?” .Spre stupoarea indienilor- care se laudă cu educația lor- 30% din studenți n-au știut să răspundă. Oare câți absolvenți de facultate din România ar putea da un rsăsuns corect ?

  4. „Datorită posibilității alegerii școlilor de către părinți, alegere limitată de numărul de locuri, unele școli au rămas goale, altele au fost suprasolicitate.”

    Aveti date concrete?

    Din cate stiu eu, a fost interes mare pentru unele scoli, dar din cauza modului in care a inteles sa puna in practica d. Funeriu ceea ce a promis in timpul campaniei electorale de acum 4 ani (stiu, este mult de atunci), unii parinti au trebuit sa isi dea copilul la scoala de cartier, nu la scoala (invatatoarea mai exact), la care a vrut „beneficiarul actului educational”.

    Ceea ce s-a intamplat seamana cu legarea de glie si risca sa compromita tot ceea ce a facut bun d. Funeriu in cei 3 ani cat a fost ministru.

    Ideea ca elevii trebuie sa mearga la scoala de cartier este foarte periculoasa. Este atat de periculoasa, ca in America se incearca de zeci de ani sa se renunte la ea si nu se reuseste. In Anglia, decizia birocratica de a aronda strazi scolilor nu a facut decat sa creasca coruptia si pretul locuintelor din apropierea scolilor considerate bune.

    Pentru cei care vor sa vada cat de dura va fi lupta peste cativa ani daca aceasta idee va fi mentinuta, le recomand documentarul de mai jos asta:

    http://www.youtube.com/watch?v=bxeP-krUrdU (sunt 4 parti).

    Daca il urmariti cu atentie, multe din ideile d. Funeriu le veti auzi de la reprezentantii sindicatelor.

    • de ce dreptul tau de a da copilul la scoala din cartierul MEU devine obligatie pt. mine sa nu mai dau copilul acolo nemaifiind locuri? de ce TU ai mai multe drepturi decat mine???? de unde se naste prioritatea TA asupra mea?

      • 1. Pentru ca eu nu platesc impozite in cartierul in care locuiesc! Invatamantul este finantat de la bugetul de stat la care contribuim toti si in consecinta am dreptul sa incerc sa imi dau copilul la invatatoarea care cred eu ca ii va asigura un start bun copilului meu. Urmeaza probabil sa nu am voie sa imi parchez masina in cartierul tau, sa iti cer voie sa merg pe trotuarul cartierului tau etc. De ce nu ne imbracam in functie de cartierul din care facem parte?

        3. Dar daca eu vreau sa imi dau copilul la o scoala din cartierul din care amandoi facem parte si nu pot, pentru ca strada mea este arondata la o scoala care este cu 100 de metri mai aproape decat scoala la care as vrea sa imi dau copilul? Dar daca partea de sud a unei strazi este arondata la o scoala si partea de nord la o alta scoala? Ce drept moral il au cei de la ISJ sa imi spuna: tu nu ai voie sa mergi la scoala din nord, trebuie sa mergi la scoala din sud?

        2. Cum bine remarca un forumist, d. Funeriu incearca sa optimizeze sistemul de invatamant. Cand privesti lucrurile din avion, dramele locale nu le mai vezi. De exemplu in cartierul Tatarasi din Iasi, sunt 3 scoli la 400-600 de metri una de alta. ISJ-ul a impartit strazile cartierului celor 3 scoli. In consecinta, unii copii sunt mai apropiati de scoala X si sunt arondati scolii Y. Cum se mai aplica in acest caz principiul proximitatii ridicat in slavi de d. Funeriu? De ce un copil care este mai apropiat de scoala X, nu poate merge la scoala X? Pentru ca asa vrea ISJ-ul? De asemenea, scolile fiind asa de apropiate intre ele, nu vad cum iti incalc „dreptul” tau de a avea scoala aproape de locuinta.

        3. Principiul proximitatii se bate cap in cap cu principiul banii urmeaza elevul in care credea d. Funeriu acum 4 ani. Cum va fi convins directorul scolii Y sa incerce sa ridice nivelul scolii in conditiile in care 80%-90% din elevi oricum nu au posibilitatea de a opta?

        4. Repet uitati-va la documentarul de mai sus. In tarile in care se aplica principiul proximitatii calitatea este invers proportionala cu banii cheltuiti in sistem. Iar motivul este tocmai acela precizat la punctul 3: principiul proximitatii se bate cap in cap cu principiul banii urmeaza elevul.

      • Uite o metoda mai corecta:

        http://www.ziaruldeiasi.ro/invatamant/colegiile-au-dat-startul-la-testarea-celor-de-clasa-a-iv-a~ni8h5q

        Probabil multi vor spune: „Testare in clasa a I-a?”. De ce nu? Pana la urma fiecare invatator stie ce asteapta de la copii cand vin in clasa a I-a si pot face niste teste. Se pot utiliza si testele de inteligenta.

        Nu trebuie sa va scandalizati. Unii copii sunt mai inteligenti decat altii. Iar unii invatatori v-ar putea confirma ca aceasta diferenta se va pastra pe intreaga durata a scolii.

        In general se intalnesc situatii cand copii inteligenti isi distrug viitorul din cauza anturajului.

  5. Ingrijorator, foarte ingrijorator
    Adica… plagiatorii nostri sunt mai buni decat plagiatorii lor ?

    O sa facem acum ierarhii in care vom avea plagiatori care copiaza ce nu inteleg, altii care copiaza ce inteleg si in cele din urma cei care plagiaza creativ ?

    Intotdeauna m’au fascinat cei care copiaza si aleg sa intervina in textul copiat. De regula taie diverse detalii dar cel mai fascinant este cand sterg sau introduc un aliniat. Ma intreb adesea cum aleg ei sa considere ca o anume propozitie sa inceapa de la capat un nou paragraf. Este rezultanta unei gandiri critice sau poate estetice. Daca nu ai scris tu textul ala… cum sa ai sentimentul ca acolo urmeaza punct si de la capat sau dimpotriva propozitia respectiva trebuie sa continue cursul ideilor paragrafului precendent. Va fi probabil o mare enigma in continuare.
    Apoi, ce idee este asta ca definitiile pot fi copiate fara sa intre sub incidenta plagiatului? Si daca este luata din dex definitia tot scrii acolo de unde ai luat’o. Pentru ca nu este un secret pentru nimeni ca omul nu se naste cu cunostinte gata stiute… de undeva tot le aflam. Si cand aplicam teorema lui Pitagora nu spunem de unde o stim pentru ca este evident dar ii spunem „Pitagora” pentru ca nu noi am inventat’o.

    Ceea ce este insa inspaimantator este ca fata asta a copiat fragmente mai mult sau mai putin dese pentru ca nu stia sa scrie cu cuvintele ei. Sau ii era rusine sa citeze lucrarile respective. Sau… D-zeu stie ce o fi fost in mintea ei..

    Va dati seama ce va fi in tara asta in momentul in care se vor cerceta lucrarile care au dus la eliberarea diplomelor (de orice fel) !? Aceea va fi reforma Romaniei !

    • Acum vad… vina e mai mult a profesorului ei.

      „Intrebat despre acuzatiile lansate de GIP, prof. dr. Viorel Pasca a spus: „M-am uitat pe internet si am vazut ca se fac referiri la niste exprimari de astea de mod general in care se preia definitia criminalitatii organizate, spre exemplu. Ei, definitia o gasesti in Conventia Europeana si in o gramada de acte, directive europene. O preluare de acolo a unei asemnea definitii – asta nu inseamna plagiat, definitiile date in acte normative, in texte juridice. Eu nu stiu exact pasajele respective, ar trebui sa reiau lucrarea sa vad pasaj cu pasaj si sa fac comparatia”.” [1]

      De aceea spuneam ca sistemul este putred pana in maduva spinarii. Nu nene, citezi tot de unde iei mai cu seama documente oficiale. Omul asta cati oameni a indrumat cu astfel de metode? Si teza lui despre ce o fi? Cred ca daca tacea filozof ramanea. Dar stiti ce, nimeni nu o sa spuna nimic pentru ca toti au facut la fel!

      la pagina 242 definitia „trasportarii”… „presupune deplasarea victimei dintr-un loc in altul, fie in interiorul statului de origine, fine din statul de origine a victimei in statul de destinatie” [2]

      asta e greseala indrumatorului inainte de toate. NU stai intr’o teza sa scrii definitii ! Nu e treaba ta. Pierzi timp si spatiu. Spui frumos in nota de subsol ca definitille se gasesc in cartile x, y, zi z la paginile corespunzatoare pentru ca cititorul avizat sa stie cu ce unelte lucrezi. Nu faci un dictionar din teza, si mai ales fara sa mentionezi sursa textului respectiv.

      Aualeu… va dati seama ce ar fi sa avem mai multe teze on line.
      Problema asta nu este politica. Nu este PDL vs PSD sau mai stiu eu cine.
      Problema este a Romaniei ! A noastra a tuturor !
      Oamenii au incetat sa stie a scrie !

      PS. Sa vedem intr’un Indrumar de scris teze si lucrari academice cum e treaba cu citatele. Sa vedem dr. Viorel Pasca cat de academic este dumnealui…

      [1] http://www.hotnews.ro/stiri-esential-12287868-gip-lucrarea-doctorat-procurorului-general-laura-codruta-kovesi-este-plagiat-kovesi-respinge-acuzatiile-cere-csm-apere-reputatia.htm
      [2] http://grupul.ro/wp-content/uploads/2012/05/Laura_Codruta_Kovesi-furaciuni-2.pdf p. 40

      • Mai multe cuvinte alese si aranjate intr’o ordine alta decat cea pe care ai hotarât’o autorul este o citare. Pentru citari exista regului. Acesta este un exemplu. Mai pot fi gasite si altele. Toate universitatile serioase isi invata studentii cum sa NU insele.

        http://www.ioe.ac.uk/studentInformation/documents/About_Policies/Code_on_Citing_Sources_and_Avoidance_of_Plagiarism_2011-2012.pdf

        Universitatile Romanesti folosesc un fel de cultura orala, dupa ureche, despre cum ar trebui sa se scrie o teza. Rezultatele se vad.

        Acum ceva vreme o comisie de pe langa Autoritatea Nationala pentru Calificari (D-zeule ce de autoritati in tara asta… una sa fie si ea academica insa nu gasesti), plina de oameni respectabili de altfel, a refuzat sa includa printre competentele pe care studentii ar trebui sa le dobandeasca in facultate pe aceea a prezentarii in scris a unei lucrari. In acele universitati pe care le invidiem aceasta se face in primii ani de studiu.

        • Este admirabil efortul tau, Razvan. Dar, din pacate, este inutil. O vreme am avut credinta ca dl Vlaston nu doreste, cu sau fara vreun interes, sa priceapa. Insa in fata valurilor de argumente solide explicatia atitudinii dumnealui capata alte conotatii.

      • Dna. Kovesi – doar plagiatoare sau și proastă făcută grămadă ?

        Rămân surprins să descopăr printre citatele plagiate de dna. Kovesi unele pe care domnia sa- dacă are un pic de minte- le-ar fi putut re-tălmăci cu cuvintele domniei sale și n-ar mai fi existat nici o problemă.
        De exemplu:
        ‘La începutul secolului XXI, crima organizată a devenit unul dintre pericolele cele mai grave la adresa existenței, stabilității şi continuității societăților statale din cauza transformării grupurilor infracționale primitive de tip mafiot în adevărate întreprinderi criminale, cu scopul de a se opune autorităților statale şi de a teroriza întreaga comunitate prin exacerbarea violenței, diversificării modurilor de operare, a diversificării structurilor de tip criminal şi comiterea de infracțiuni din aproape întregul spectru al infracționalității.”
        Și-atunci, avem noi o problemă cu dna. Kovesi:
        1. Fie că domnia sa e așa de proastă că nu e în stare să re-formuleze fraza citată așa că o ia mot a mot- părându-i- se importantă.
        2. Fie că avea formatul electronic, trebuia să umple 300…400 de pagini așa că copy/paste…
        Oricum, Universitatea de Vest și respectiv fabrica ei de diplome de doctorat prin furăciuni și plagiate e cam decredibilizată de dna. Kovesi care probabil că este o femeie minunantă, o baschetbalistă pe măsură- dar o persoană totalmente lipsită de competențele pe care trebuie să le aibă într-o lucrare de doctorat.

      • cred ca BATI CAMPII!!! in orice lucrare (de altfel si in orice CONTRACT) exista o parte de definire a termenilor. Daca intr-o lucrare te referi la standarde internationale plagiezi????? atunci orice text de lege din RO este plagiat, orice discurs in parlament este plagiat!

        • am senzatia ca dumneavoastra faceti o comfuzie. Unele texte sunt menite sa fie o contributie originala care trebuie sa ia forma unui teze, altele NU sunt evalate in masura originalitatii lor ci a eficientei lor. Aici intra legile de pilda. Contractele la fel. Nimeni nu judecaca un contract dupa originalitatea lui. O teza este judecata dupa originalitatea ei. In intregime. Evident ca face referire la lucrari, staldarde, tratate &c dar referinta este explicita si nu prin preluare tacita.
          Va este chiar asa greu de inteles ca orice insiruire de cuvinte ordonate si alese de altcineva trebuie sa fie citate ca atare? Ah, dacanu ati facut asta niciodata… si nici profesorii dumneavoastra nu v’au spus asta… probabil ca va puteti numi pe sine naiv.
          Ah, vreti sa caut standardele academice pentru o scoala de drept prestigioasa? sau ce referinte doriti? Sau va enerveaza ideea insine?

  6. Domnule Vlaston ! Am citit , atenta ,tot articolul dar tot nu m-am dumirit ce este cu titlul ,de ce ,,continua politizarea” fiindca din articol nu rezulta ? Spuneti dumneavoastra :
    -,,Cine va beneficia de contractele de livrare a echipamentelor de supraveghere și softului necesar, este o întrebare, mai ales dacă achiziționarea se va realiza centralizat, prin încredințare directă, din lipsă de timp pentru procedurile prevăzute de licitație.”
    iar eu va intreb : De ce este actualul guvern in lipsa de timp ? Nu trebuia ca guvernul, (guvernele) a carui titular a fost de multa vreme dl.Funeriu,apoi omul sau, dl.Baba , sa se fi ocupat, avand experianta anului trecut, de tot ce era legat de infrastructura necesara desfasurarii in bune conditii a examenelor nationale ? Ne-ati tot bombardat cu deosebita calitate a ministrului Funeriu, pot si eu sa intreb cum de, la inceputul lunii mai , nu era nimic preagtit ca infrastructura pentru examenle nationale? Cat profesionalism vedeti in situatia aceasta ? Poate ca, in extrem de scurtul timp ramas la dispoztie ,guvernul actual va face greseli, iar fostii ministri il vor critica pentru ceea ce trebuiau ei sa faca !

    ,,Probleme dificile apar și când e vorba de resursa umană, la supraveghere și corectare. Sumele prevăzute pentru plata acestor prestații fiind mici, riscul de a fi angrenați în scandaluri, inclusiv mediatice, fiind mare, nu cred că se vor putea găsi suficienți amatori, cu 50% mai mulți, comparativ cu anii trecuți.”
    Prosti vor fi dle.e.Vlaston sa mearga si sa munceasca pe sume de 4, respectiv 2 lei ,sume pe care ,fara pic de jena, le-a stabilit ministrul Baba.M-am retras voluntar de la bacalaureat de vreo sapte ani, dar stiu ce inseamna sa evaluezi oral clase intregi de elevi ,sa corectezi cu responsabilitate lucrarile scrise si nu pot decat sa-mi compatimesc colegii care accepta aceasta bataie de joc.
    ,,Specilaistii” din inspectorate ? Ha! Al ,,nostru” specialist,inspectorul general ,, tocmai ce si-a luat concediu caci a intrat in campanie electorala pentru functia de primar PDL partid al carui vice-presedinte judetean este, de altfel Asa zic si eu, sa asculte Pop pe ,,specialistii din inspectorate :)

    • Pentru ca premierul discuta problema in termeni cine, ce, cum fura banii, ce n-au facut altii, cum vad ca si dv. puneti problema, adica politic. Nepolitic ar fi sa ne ocupam exclusiv de organizarea examenelor, as fi vrut sa aflu in ce procent este asigurata resursa umana, in ce procent camere de supraveghere, presedinti de comisii, etc.

      • Dle. Vlaston, nu eu, din pacate, dumneavoastra politizati. Guvernul asta nu are inca doua saptamani si il trageti la rost pentru ce trebuia sa faca guvernele anterioare, ce ati vrea sa isi asume vina altora ? In loc sa dati de pamant cu echipa lui Funeriu, pentru crasa lipsa de interes, dumneavoastra ii mustrati pe actualii. E ca si cand eu m-as muta, in chirie, intr-un apartament, intr-o saptamana, gasesc apartament fara robinete, cu geamurile sparte si cu peretii praf de la chiriasii anteriori si dumneavoastra ma certati pe mine : ,,Uite in ce hal e apartamentul in care stai, ce fel de om esti?” fara a lua in seama ca nu as fi avut ,fizic, timpul necesar, sa pun apartamentul la punct si ca, trebuiesc certati chiriasii anteriori.
        Iar intrebarile sumneavostra si insinuarile dumneavoastra gen ,,cine va lua contractele ?” ,,,daca camerele nu se vor strica la momentul oportun” etc, nu va suparati ,nu tin de organizarea examenelor si numai nepolitizate nu sunt .

        • Nu doresc sa-mi luati opiniile, ,vi le respect pe ale dumneavostra. Eu nu am spus ca echipa Funeriu nu a facut treaba buna in a.lte domenii, stiti ca l-am sustinut integral anul trecut cu bacul, eu am spus ca in problema examenelor nu si-a facut temele, contraziceti-ma daca puteti, dar cu argumente,caci eu v-am dat destule.O zi buna !

  7. „Toate clasele teoretice, în special cele de matematică-informatică, de la Grupurile Școlare și Colegiile Tehnice, au fost decimate la bacalaureatul de anul trecut. ”

    Probabil nu stiti cum s-a desfasurat Bac.-ul in Timisoara. Liceele „de elita” nu au fost controlate, nici de inspectorii locali si nici cei de la minister care doar au trecut pe acolo.

    Procentul real era cam 33% si acolo. Au copiat pe rupte, cu tot cu camerele de supravegheat. Au dat bani cu carul la supraveghetori si inspectori.

    Si cum sa-i controleze cineva cand toti stabii din oras au copiii acolo, toti inspectorii scolari au posturi acolo si un post de predare acolo incepe de la 10.000 de euro?

    Asa ca situatia e mult mai rea decat spuneti si sunt sigur ca si-n Bucuresti e la fel…

  8. Va citesc in mod constant articolele, de altfel foarte bune, dar cel de fata nu se incadreaza in categoria mentionata. Sunt surprins cum de vedeti ceva pozitiv la ghiveciul expus de Ponta; eu consider ca cele caracterizate de Dvs. ca fiind aspecte pozitive, sunt de fapt simple retorici electorale. Pe de o parte afirma ca mentine clasa zero pentru anul in curs dar afirma clar ca o anuleaza in anul 2013, gaseste banii necesari, dar vezi Doamne, sunt atribuiti politic (?) si face el ordine, si asa mai departe. Eu vad esenta reactionara si antireformista a individului in domeniul invatamantului- in deplina concordanta cu politica propriului partid, dar coafata cu retusuri mincinoase si demagogice din teama de a nu pierde niscaiva voturi- sunt lacomi in toate, vor 80%, nu le ajunge 60%. In opinia mea acest – ce ironie- prim ministru, minte cu usurinta cu care respira!

  9. Iata un exemplu elocvent (zic eu) despre cum isi vand intelepciunea, carturarii Romaniei in raport cu educatia poporului roman..

    Intru pe „Adevarul”
    Vad un articol scris de dl Plesu.
    Dau click.
    Pot sa citesc doar fraza de introducere pt ca sunt trimisa la „Dilema” pt a lectura restul articolului.
    Ma duc la „Dilema”
    Dau click
    Sunt anuntata ca nu pot sa citesc articolul d-lui Plesu decat daca am cont pe foaia respectiva.
    Imi fac cont
    Intru pe pagina.
    Dau click
    Sunt anuntata ca numai daca fac abonament (deci contra-cost) la „Dilema” pot sa citesc articolul.
    ……………….

    Deci, cam asta este aportul „dezinteresat” al „inteleptilor Romaniei” la viata social-culturala a romanilor.
    Dai banu’ – afli cat e Plesu de inteligent.
    Nu dai banu’
    Ramai la opinca..

  10. @Maria

    Si care e problema daca cere bani ? Nici macar nu cere pt. toate articolele.
    A doua, abonamentul e f. ieftin, daca iti faci pe 3 luni e ceva gen 2 E/ luna, adica vreo 10 lei.
    Plesu si cei de acolo crezi ca traiesc cu aer?

    • @Zizicu…

      N-ai inteles nimic.
      Banuiesc ca Plesu si-a incasat deja tainul de la Ziarul respectiv. (ca doar nu scrie pe gratis)
      N-am nicio problema sa platesc pt o carte scrisa de Plesu. E perfect logic si normal.
      Insa, daca nici macar un amarat de articol care se adreseaza opiniei publice, nu poate fi citit decat contra-cost, atunci inseamna ca dl Plesu are cu totul alte prioritati.
      Repet, e dreptul sau!.
      Dar, sa nu mai faca pe desteptii, toti intelectualii „patrioti” care ne atentioneaza ca: „Daca nu platiti pt articolul scris de mine, n-aveti decat sa ramaneti in marasmul vostru de opincari”
      Deci, exista niste limite.
      Gargara mare si …in rest, absolut nimic (in afara de interese personale.)

      Ma mir ca inca nu s-au descoperit documente care sa ateste ca si Mircea si Stefan si Mihai si Iorga..se adresau doar romanilor care plateau, in prealabil, taxa de intrare…..
      Vorbim despre afaceri sau despre rolul intelectualului in viata romanilor?
      Ca daca le amestecam, avem exact situatia de-acum!

  11. S-a intors lumea cu susul in jos. Au ajuns sa ne conduca analfabetii si un fost director de liceu dat afara ca deschisese carciuma in scoala ne da lectii despre cum trebuie condus ministerul. Cat despre educjer… e o petarda de ong care nu reprezinta nimic (poate doar persoana lui vlaston) scoasa in fata pentru rafuieli politice. Ne meritam soarta daca ne uitam in gura acestor oameni.

  12. Incheiere.

    Cine vinde diplome universitare?
    Cine vinde rezolvarile problemelor de la de la Bac?
    Cine verifica doctoratele?
    Cine conduce universitatile?
    Cine conduce scolile generale?
    Cine este responsabil pt trista realitate ca dupa 12 ani de scoala, 60% din elevi nu-s capabili sa ia nota 5 la bacalaureat?
    Nu v-am vazut niciodata protestand decat atunci cand a fost vb de salariile , de pensiile si de vacantele voastre, dragi dascali intelectuali!

    Raspunsul il stim cu totii!

    Puteti sa dati vina pe politicieni pana cand vi se face negru in fata ochilor.
    Vina o purtati voi, dascalii, care nu v-ati interesat decat de salariul dvs, nicidecum (si niciodata) de soarta elevilor.
    Acum plateste intreaga Romanie pt incompetenta voastra.
    Romania are cei mai multi profesori doctori doctori universitari
    Romania are cei mai multi academicieni
    Romania are cei mai multi savanti..

    Romania are cea mai slaba scoala din Europa!

    • Te-ai dezlantuit Maria :D … dar ai surprins corect principala cauza a marasmului in care se afla Educatia. De fapt una dintre. Mai sunt si altele. Dar de mai mica importanta. Partea proasta este ca unii si unele chiar cred ca asta se rezolva cu supravegherea electronica. I-am tot sugerat dlui Vlaston ca valul de nemultumire la adresa „reformatorilor” avea alte cauze. Chiar principiale si de fond. N-a inteles si nici nu m-asteptam ca un fost manager (care habar n-are ce-nseamna eficacitate, ba chiar o confunda cu eficienta) s-o faca. „Reforma” pe care o tot lauda dumnealui n-a avut si nici nu va avea vreun efect benefic pt omul de rand. fie parinte fie elev fie chiar dascal.
      Ai subliniat mai sus ca adevarata reforma ar trebui sa-nceapa prin curatarea sistemului. Momentul mang-litorului ar fi putut deveni secunda zero. Demisia ca demisie. E cam frectie. Continuarea fireasca, logica si de bun simt ar fi fost:
      – deposedarea impostorului de toate titlurile si gradele didactice;
      – „exmatricularea” din sistem;
      – actiune in instanta pt recuperarea sumelor (plus penalitati) de care a beneficiat ilegal;
      – extinderea verificarilor
      … dar traim intr-o „tara”-n care impostura, ipocrizia, incompetenta, fractura de logica etc au devenit politici de stat. Si sunt retribuite ca atare.

      • „Momentul mang-litorului ar fi putut deveni secunda zero. Demisia ca demisie. E cam frectie. Continuarea fireasca, logica si de bun simt ar fi fost:
        – deposedarea impostorului de toate titlurile si gradele didactice;
        – “exmatricularea” din sistem;
        – actiune in instanta pt recuperarea sumelor (plus penalitati) de care a beneficiat ilegal;
        – extinderea verificarilor
        … dar traim intr-o “tara”-n care impostura, ipocrizia, incompetenta, fractura de logica etc au devenit politici de stat. Si sunt retribuite ca atare.”

        Iata cum as”plagia” textul dvs.:
        Momentul mang-litorului a devenit Secunda Zero. Continuarea fireasca, logica si de bun simt este:
        – verificarea exhaustiva a celor ce predau in invatamantul superior (titulari si plata cu ora); deposedarea impostorilor de toate titlurile si gradele didactice;
        – actiune in instanta pt recuperarea sumelor de care au beneficiat ilegal; pentru cazurile grave (copy/paste pe zeci si sute de pagini) detentie de cel putin 3 luni cu executare, intr-o inchisoare dotata cu biblioteci de specialitate; condamnatii vor avea: zilnic 8 ore de studiu individual, task-uri si verificari saptamanale.
        Pana cand sa mai traim intr-o “tara”-n care impostura, ipocrizia, incompetenta, fractura de logica etc au devenit politici de stat? Daca nu schimbam lucrurile acum, cand?

      • Ok, domnule Kenwod. Cred ca esti copt pentru declansarea urmatoarei revolutii in Romania. Concluzia subsidiara nu mai lasa loc la alta interpretare. Asa ca, asteptam…

  13. A sa nu uitam de gradatii de merit care costa intre 500 Eur-1000Eur , sau se face un calcul al castigului unui candidat pe 4 ani si i se comunica ca trebuie sa dea 30% si numai atunci i se aproba gradatia de merit . Cinste ministrului Funeri(-nota 10 pentru Funeriu) si nota 2 pentru acea educatoare sau invatatoare Oana Badea( -nota 2) care a introdus in lege examenele de titularizare in scoli . Se stie de acum cine va lua examenele si posturile de 4 ani care surprinzator s-au scos dupa etapa de restrangere de activitate , asa dintr-o data . Un post de titularizare la tara costa intre 3000-5000euro , unul la oras intre 7000-10000 eur . De ce nu se mai dau examene nationale de titularizare ? De ce directorii si inspectorii scolari nu dau examene cu camerele de supraveghere ? Daca aveti un raspuns va rog sa-l dati. Inca ceva la concursul din 2 august o sa sun la 112 sa anunt deja cine va castiga concursul – o s-o fac in timp ce se va da concursul !!

  14. Vă recomand citirea Publication Manual of the American Psychological Association.

    Veţi găsi toate răspunsurile despre evitarea plagiatului efectuat din neştiinţă, dintr-o perspectivă de informare practică.

    Unele lucruri se şi învaţă instituţional şi se inserează în educaţia cotidiană.

    O altă remarcă, sărăcia informaţională- la nivel de acces al studenţilor la lucrări- comparativ cu universităţile mondiale. Aici mă refer la bugetele slabe alocate gestionării bibliotecilor, dotărilor cu carte actualizate pe domenii şi investiţiilor în sistemele informaţionale de cunoaştere.

    Dacă informaţia ar fi abundentă şi prezentă în domeniile de specialitate, pe piaţa educaţiei, probabil riscul de plagiat ar fi redus, tocmai prin faptul că mai mulţi ochi ar fi pe lucrările respective , o carte, articol reprodus ar fi semnalat mai uşor dacă ar fi citit de mai multe persoane.

    De altfel există şi triggeri efectivi în depistarea lucrărilor plagiate în România.

    Există o neconcordanţă evidentă de exemplu, între a publica în engleză o lucrare când autorului îi lipsesc în educaţie cursurile de engleză, rusa fiind limba însuşită la vremea respectivă, sau singurul contact cu limba engleză ar fi serialele TV.

    Cred că toată lumea realizează gluma echivalării studiilor domnului Daniel Funeriu în sistemul românesc.

    Fără îndoială, e cel mai competent ministru al educaţiei din toată istoria sistemului educaţional românesc, fără a exagera, din perspectiva realizărilor profesionale anterioare ocupării postului şi a ceea ce a realizat. Păcat că a fost sacrificat politic la pachet în interes de partid, .

    A compara actualul ministru interimar, care pe CV îşi trece predatul la Şcoala Generală din Ruscova şi CV-ul dlui Funeriu nu ţine nici măcar de bun simţ. Sunt două personalităţi la ani lumină din perspectiva realizărilor şi competenţelor demonstrate.

    Mă întreb totuşi de ce PSD nu favorizează personalităţi de genul lui Sandra Pralong care gravitează în jurul intereselor PSD. Sau Ana Birchall.

  15. Mon professeur, astept sa va autosesizati si sa porniti o campanie pentru verificarea acuzelor lui Ciuvica la adresa procurolului general! ;)
    Avem sau nu un nou caz mang? Dumneavoastra sa sa ne spuneti!

    • Mai garett,

      tu nu pricepi o chestie, pe care ma simt dator sa ti-o explic. Atat Kovesi cat si Mang, sau, uite, te las pe tine sa alegi pe oricare (cu mici exceptii) din politicienii actuali, sunt si plagiatori dar si securisti pe deasupra. Adica, au facut si fac parte din aceea categorie de smecheri, provenita din fosta securitate si care au condus si conduc Romania.

      Astia, s-au impartit si se impart in continuare in doua, proRusia si proAmerica. Daca ar fi sa alegem intre ei si sa zicem care-i mai bun, io as inclina inspre proamericani, in frunte cu Basescu, Kovesi etc. deci, astia-s securistii aia buni. Iliescu, Ponta, Tariceanu si gasca is prorusi, deci is aia rai. E simplu, ce mama naibii!

      • „Securisti buni”? De cand? Eu unul prefer fara securisti deloc, dar ma rog, am alte standarde…
        Dar, daca tot clamam o cruciada impotriva imposturii academice, corect as zice, ok, hai s-o facem pana la capat, indiferent ca-s securistii „buni” sau „rai”!
        Daca facem scandal, again justificat, pe tema mang dar inchidem ochii pe tema kovesi ca „e de-a noastra” credibilitatea unei astfel de initiative devine zero barat!

        • Garret, aici nu te-ntreaba nimeni ce preferi sau nu, ei au pus laba pe butoiul cu miere si gata, asta e.

          Si tu, Petre Truica, incearca numa’ sa nu-ti platesti taxele la stat, ca te baga jupanii la zdup!
          Si nu mai fi naiv, Giurgea ala e un figurant care a lucrat in guvern si dupa aceea cu statul, castiga bani de la stat, uite-asa din pix, halal capitalism. Ala nu vrea decat sa ajunga la ciolan cu ajutorul fraierilor, sau crezi ca-i pasa de scumpa noastra tarisoara :).

          Baieti, ” asa merg lucrurile”!

    • la Mang avem interventiile profilor initiali!!! Avem asa ceva in cazul Kovessi? AM mari dubii ca dr. STIE-TOT (ciuvica, expert in politica externa, sanatate, economie, constitutie, drept, dar inexpert in plagiatul Mang) are opinii de necombatut! In plus, Kovesi NU PREDA in invatamantul superior, nu si-a luat titlul de profesor etc etc. Asta nu inseamna ca nu trebuie investigat cazul Kovesi si alti vorbitori pe sticla cu doctorate si masterate obtinute in cateva zile.

  16. Nici o problema, Dvs. puteti da semnalul public, eventual o alta scrisoare deschisa, sunt convins ca exista persoane la fel de competente in drept cum au existat si in cazul mang! ;)

  17. D-le Vlaston, 1. pozitia d-stra referitoare la politizare este de-a dreptul dubioasa. Vreti sa spuneti ca dupa ani de guvernare P.D.-L.-ista, dupa asumarea legii hiperpolitizante a educatiei, acum vine Ponta, premier de doua saptamani, sa politizeze? Faceti-va autocritica d-le. Si d-stra ati lucrat la lege si ati fost de acord cu ea. 2.Da. Profesorii ar trebui sa nu mearga la BAC. Prea au fost si sunt umiliti de legile asumate ale puterii pe care ati slujit-o. 3.”Competitia” scoala privata vs. scoala publica este una profund neloiala.4.Conform caror criterii de calitate si-au ales beneficiarii scolile? Ar trebui introduse teste de admitere sau examene de admitere?. 5. Atunci cand vorbim de procentele specifice profilelorTEORETIC, VOCATIONAL, TEHNOLOGIC, nu mai este valabila optiunea beneficiarului, sau ii obligam pe 60% din copii sa mearga la tehnologic iar restul la teoretic si vocational?. 6.Credeti ca procentul de promovabilitate la examenul de BAC ar putea fi modificat in sens pozitiv(calitativ si cantitativ) prin (re)infiintarea scolilor profesionale(SAM)?

  18. Nefericirea costa in faptul ca am ratat inca un moment bun pentru educatie. Faptul ca dl. Funeriu nu era un universitar i-a conferit o independenta de dorit fata de interesele clanurilor de profesori care perpetueaza stareade fapt de acum. Nefericirea, cum spuneam mai sus, consta insa in ratarea totala a momentului bun prin politizarea excesiva a invatamantului preuniversitar: directori, profesori membri de partid, elevi recrutati etc. Acesti oameni au fost promovati exclusiv pe „linie de partid” eludand bunul simt si competenta (ma refer aici la directori si profesori titularizati in scoala). Cazul de la liceul unde predau de ani buni este edificator. Profesorul de sport facut director a schimbat zilele astea barca si acum este in tabara USL. Va fi uns pentru unnou mandat de saptamana viitoare cand se fac schimbari la ISJ si in scoli. Profesorul, recalificat profesosional din strungar, titularizat de conducerea liceului fiindca era membru PDL si un bun cotizant a schimbat si el de saptamana trecuta barca, este PNL-ist cu acte!
    Astfel, politizarea excesiva ignorand bunul simt se intoarce astazi ca un bumerang. Mi-e groaza sa ma gandesc ce ne asteapta in urmatorii ani de „restauratie”. Sa ne ajute Dumnezeu!

  19. Interesant articol. Poate mai interesante comentariile.
    Ce sa faca si bietul domn Ponta? Cum sa indrazneasca sa politizeze dupa plecarea unei echipe de elita condusa de Oana Badea, o invatatoare care a facut oarece studii superioare la universitati de provincie si se pretinde experta in ale educatiei si un domn care a pornit sa invete tainele animalelor si acum preda stiinte politice (Catalin Baba). Asta asa sa enuntam „esalonul I”.
    Cat despre trupa de directori/directori generali…mi se blureaza ecranul…stimati cititori….doi – trei sunt necolorati. SI atunci, cum sa isi permita ministrul sa ii schimbe?
    Nu am ajuns la gradul de civilizatie al celor din Europa. Nicidecum! Acolo este cate o echipa de profesionisti coagulata prin ministere pe care ministrii se pot baza.
    Cum sa se bazeze dl. Pop pe oameni care, de exemplu, au aranjat licitatii portocalii?
    Ironici sau nu, postatorii de commenturi au dreptate domnule Vlaston!
    Impartialitatea e nestemata de pret in zilele noastre….

  20. Am vazut stiri cu L. Pop la pro tv. Nu am inteles nimic.
    A spus ca a anulat licitatia pt clasa pregatitoare, dar nu a spus daca va aduce mobilier si dotari !
    Oare isi da seama ca un copil de 5 / 6 ani nu poate sta intr/o banca obisnuita ?

    Chiar nu exista nici un ziarist parinte de copil la clasa pregatitoare care sa ii puna intrebarile clar ? chiar nu poate face nimeni „zgomot” pe tema asta ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Stefan Vlaston
Stefan Vlastonhttp://stefan-vlaston.blogspot.com/
Candidat din partea ARD la Camera Deputatilor la alegerile din decembrie 2012 Profesor de liceu, director de liceu in perioada 1990-2008, Presedintele asociatiei EDU CER- Educatie si Cercetare. Preocupari in domeniul politicilor educationale, in privinta calitatii educatiei, a managementului educational. Contributii in media scrisa si audiovizuala, pe temele privind educatia, formarea profesionala si cercetarea.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro