vineri, martie 29, 2024

Pornind de la noile dezvăluiri ale lui Mădălin Hodor

În urmă cu mai mult de o lună își dădea obștescul sfârșit Iulian Vlad, ultimul șef al Securității ceaușiste. Ins care până în ultima zi a vieții sale s-a slujit și s-a fălit cu gradul de general, având parte de o pensie mai mult decât frumușică. Incomparabilă cu aceea de care beneficiază foștii deținuți politici, cei pe care instituția condusă de generalul Vlad i-a prigonit, anchetat, trimis la închisoare.
După un scurt intermezzo petrecut la pușcărie, un arest mai curând de ochii lumii, fostul securist șef al României a revenit în viața publică. Participa la sindrofii, la aniversările Serviciului Român de Informații. Dar ciudat. Se abținea să spună prea multe. Unii jurnaliști puneau tăcerea enigmatică, alura de chirurg respectabil ieșit la pensie după o viață în serviciul binelui public a generalului Vlad și aparent bizara bunăvoință ce i-a fost arătată de succesivele guvernări, îndeosebi cele de stânga, din vremea ori doar ieșite de sub mantaua lui Ion Iliescu, pe seama unui pact secret încheiat cu așa-zișii emanați ai Revoluției care nu vor nici azi în ruptul capului să se știe ce s-a întâmplat cu adevărat înainte și după 22 decembrie 1989.
La moartea lui Iulian Vlad am avut parte de un delir funerar în lege. Defunctului i s-au adus omagii, a fost declarat un patriot exemplar, un om care prin profesionalism și inteligență a oprit implicarea Departamentului Securității Statutului în reprimarea sângeroasă a celor care strigau la Timișoara Jos Ceaușescu și Jos comunismul! În articole publicate de Cotidianul lui Cornel Nistorescu, de Evenimentul zilei al cărui proprietar este penalul Dan Andronic, în cuvântările cu iz de liturghie ale lui Rareș Bogdan și în intervențiile telefonice ale patronului Realității tv, Cozmin Gușă, am găsit omagii delirante. Nu mai lipsea decât formularea unei cereri publice ca răposatul Vlad Iulian să aibă parte de o decorație postumă din partea președintelui Klaus Iohannis și de funeralii naționale.
Nimănui dintre cei numiți mai sus și ca ei încă mulți alții nu i-a păsat de cercetările istoricului Mădălin Hodor care atestă implicarea trupelor Securității și ale fostului lor șef în reprimare. Iată că în ediția de marți, 7 noiembrie a săptămânalului 22 același Mădălin Hodor publică un nou articol în care, pornind de la așa-numita listă a lui Ambrozie, găsim numele și prenumele angajaților Securității care au primit arme în zilele de foc ale Revoluției de la Timișoara. Acolo unde s-a aflat și generalul mai-mai declarat erou Vlad Iulian. Arme care, la predare, prezentau indubitabile urme că au fost folosite, că s-a tras cu ele împotriva manifestanților. Praful și pulberea alegându-se și astfel de mitul fals, grotesc, insultător referitor la patriotismul și umanismului lui Vlad Iulian, el însuși parte a mitului încă și mai grotesc referitor la Securitatea mustind de patriotism și bune intenții care a funcționat în vremea dictaturii lui Nicolae Ceaușescu.
Mulți dintre securiștii care au tras în zilele Revoluției au fost păstrați, integrați și avansați în noul S.R.I. creat în martie 1990, plasat de același Ion Iliescu sub comanda d-lui Virgil Măgureanu. Care de fiecare dată când a avut ocazia ne-a mințit dându-ne asigurări ticăloase referitoare la noua față a principalului serviciu secret din România. Te cutremuri când afli din articolul lui Mădălin Hodor că foști securiști care au tras au rămas pe mai departe în SRI, au plecat când au vrut ei, s-au reciclat în prosperi oameni de afaceri, iar astăzi încasează pensii imense. Mădălin Hodor ne arată că am fost, că suntem înconjurați de copii la indigo ale lui Ilie Merce sau Ristea Priboi.
Aceasta în vreme ce foștii luptători anticomuniști din munți sunt jigniți chiar în incinta Parlamentului României de dezgustătorul senator Șerban Nicolae, bolșevicul care ne dă fiori punându-ne pe gânduri. O face fără ca nimeni din conducerea PSD să se dezică de zicerile iresponsabile ale respectivului. Dându-ne motive să credem că toată adunătura din jurul lui Liviu Dragnea visează cu ochii deschiși să readucă România în tragicul an 1946.

Distribuie acest articol

18 COMENTARII

  1. „Nimănui dintre cei numiți mai sus și ca ei încă mulți alții nu i-a păsat de cercetările istoricului Mădălin Hodor care atestă implicarea trupelor Securității și ale fostului lor șef în reprimare. Iată că în ediția de marți, 7 noiembrie a săptămânalului 22 același Mădălin Hodor publică un nou articol în care, pornind de la așa-numita listă a lui Ambrozie, găsim numele și prenumele angajaților Securității care au primit arme în zilele de foc ale Revoluției de la Timișoara. Acolo unde s-a aflat și generalul mai-mai declarat erou Vlad Iulian. Arme care, la predare, prezentau indubitabile urme că au fost folosite, că s-a tras cu ele împotriva manifestanților.”

    Ma intreb de unde stie dl Madalin Hodor ceea ce nu stie Justitia de 28 de ani?
    Intrebarea mea e o gluma amara.
    Doar politicienii sa fie vinovati? nu exista si alte Institutii ale Statului care trebuie sa faca Lumina si Dreptate? dece ne e frica sa le aratam cu degetul?
    Cautati pe Google „Un adevăr. Dacă îl suportaţi, voi, Dumnezeii dreptăţii, luaţi-l.” si depinde ce vreti sa luati: varianta lui Iliescu cum ca „revolutionarii s-au impuscat ei intre ei” sau varianta altcuiva, persoana importanta, care spunea ca nu are dovezi. Si a inchis dosarele Revolutiei si Mineriadelor.
    Se poate afla adevarul si despre cine l-a protejat pe Iulian Vlad.
    Daca se vrea, de catre institutiile abilitate.
    Avem sau nu avem?

  2. Pe mine mă umflă rîsul cînd îi văd cît de importanți și deștepți se dau găinarii ăștia! Intelligence, frate! În loc să se ascundă jenați că practică cea mai veche meserie din lume cot la cot cu curvele, artiștii manipulării, minciunii și delațiunii se bagă în față și se bat cu pumnu-n piept că ei sînt siguranța națională, gardienii constituției și ai nației în fața teroriștilor, băieții pe umerii cărora apasă răspunderea apărării democrației, libertății, suveranității, ș.c.l. Dacă învie Hitler și e fuhrer peste România, mîine îi auzi că apără spațiul vital, rasa noastră ariană și ne păzesc de bolșevici, jidani și ciuma roșie, fiindcă ei sînt în primul rînd patrioți devotați nobilei cauze a victoriei fascismului și luptă pînă la nemurire pentru asta. Sînt conștient că ”serviciile” astea sînt un rău necesar, dar e nesimțire curată să pretinzi că asta e o elită din care ești mîndru că faci parte. Dacă o iei pe partea cealaltă, sînt mai mult decît elită pentru că au spitalele lor, case de odihnă, vile și cîrciumi cu circuit închis, casa lor de pensii pe banii noștri și sînt epuizați de muncă pe la patruzeci de ani, cînd se pot retrage cu pensii de nababi despre care nimeni nu zice nimic pe la vilișoarele construite cu sudoarea frunții pe malul vreunui lac sau la marginea pădurii de unde se ocupă cu ”activități de consultanță” . Sînt jmekeri, sînt the untouchables, fac și desfac tot felul chestii, totul e secret și peste o sută de ani s-ar putea să aflăm cîte ceva din hoțiile și porcăriile pe care le fac acum. Totuși au și intușabilii unele scăpări la capitolul ăsta delicat și astfel mai aflăm despre generali și colonei aflati la sanchi în rezervă, care au (ei sau copiii, mătușile și mămăile lor) modeste firme ce ventileaza saci cu bani obținuți din contracte cu statul sau din cotizațiile date de cetățeni vigilenți care au afaceri pe viață cu același stat care îi răsplătește pentru că rabdă să stea sub acoperire ani în șir, dar astea-s chestii inerente care pleacă de la impărțitul banilor. Una peste alta inteligensu’ românesc prosperă, se înmulțește, își umflă bugetul an după an și ușor-ușor o să ocupe tot cîmpul tactic cu numele de cod România pentru că au tot ce le trebuie pentru asta, inclusiv comisii parlamentare care îi anchetează dacă au mîncat bine la prînz și dacă au dormit suficient și se simt odihniți. Își sacrifică viața pentru noi și d-aia binemerită de la patrie!

  3. Încerc să explic, pe scurt, cum puteau militarii români să obţină o armă în decembrie 1989 şi posibilele consecinţe ale unor ordine date atunci:
    1. La Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie de la Sibiu, armele se păstrau în rastelele din dormitoare şi din alte încăperi. De ce în dormitoare? Nu era loc suficient pentru a le păstra în altă parte.
    2. Armele erau luate din rastel de către militari pe baza unui tichet. În partea a doua a registrului de predare-primire a armamentului şi muniţiei, care se păstra în fiecare rastel, exista o listă cu toate armele care erau scoase în caz de alarmă, numele şi prenumele celor care le preluau, data şi semnătura de primire a armelor. Pentru a evita problemele care puteau să apară la alarmă din grabă, listele respective aveau deja semnătura militarilor care lăsău rapid în rastel tichetele de armament.
    Pentru cazul în cazul în care armele erau scoase pentru instrucţie exista un tabel separat, în prima parte a registrului, unde se semna în momentul în care era preluată arma şi se lăsa în schimb tichetul.
    3. Registrele de predare-primire a armamentului se înlocuiau în momentul în care paginile cu listele pentru armamentul scos la instrucţie erau completate în întregime. Registrul se înlocuia de către plutonierul de baterie/companie şi în noul document se consemnau armamentul care se scotea la instrucţie şi cel prevăzut pentru alarmă.
    4. Registrele vechi se păstrau la biroul de documente secrete şi se distrugeau la sfărşitul anului calendaristic sau în cursul anului următor.
    5. Cred că este imposibil ca domnul Mădălin Hodor să mai găsească asemenea registre după 28 de ani de la evenimentele din decembrie 1989. A căuta aşa ceva la Armată sau în fosta arhivă a Securităţii este o muncă în zadar.
    6. Referitor la deschiderea focului de către militari (Armată şi M.A.I.), pot spune că o parte din Plutoanele 11 şi 12, din Bateria 1 Elevi a Divizionului 1, au primit ordin să fie gata să deschidă focul împotriva demonstranţilor de la Sibiu pe data de 21 decembrie 1989. Ordinul a fost dat de trei ori de către ofiţerul de contrainformaţii al unităţii şi, tot de trei ori, comandantul Şcolii a interzis deschiderea focului împotriva demonstranţilor. Cel care a avut curajul să spună „Nu trageţi în demonstranţi” a fost colonelul Eugeniu Sibianu. Evenimentul a avut loc la câteva minute după ce în boxele staţiei de radioamplificare, care difuza discursul lui Nicolae Ceauşescu din Piaţa Palatului, s-au auzit pocnete. În acel moment, militarii din cele două plutoane încărcau muniţia (câte 60 de cartuşe pentru fiecare elev) şi primeau câte două grenade lacrimogene. Ambele plutoane au ajuns după o jumătate de oră la sediul Comitetului Judeţean al PCR (unde se afla Nicu Ceauşescu) şi au intrat în dispozitiv de luptă în locul subunităţii de Securitate aflată acolo.
    Ordinul primit de la comandantul Şcolii, colonelul Eugeniu Sibianu, a fost executat. Nici un foc de armă nu a fost tras de către militarii celor două plutoane, de la începerea misiunii (21 decembrie, ora 12.30) până la încetarea ei (22 decembrie, ora 08.45). Pe timpul nopţii, militarii au dormit pe rând, câte două ore (de la 01.00 la 03.00, respectiv de la 03.00 la 05.00) pe covoarele din holul mare, de la intrarea principală în clădire. Militarii au dormit cu arma lângă ei, fără a se scoate mantalele (în buzunarele cărora se aflau grenadele lacrimogene).
    7. Ofiţerul care a ordonat deschiderea focului, fără să-i fi văzut pe demonstranţi, a fost judecat şi condamnat la 7 ani închisoare în ianuarie 1990 (din câte îmi aduc aminte). La recurs, a primit 9 ani şi jumătate (parcă a fost judecat la Tribunalul militar din Braşov). În aprilie 1990 a fost recuperat de SRI şi nu ne-a mai interesat soarta lui. Credeam că am scăpat de comunism.
    8. Presupun că există multe mărturii de acest gen la Procuratură, în aşa-zisele Dosare ale Revoluţiei. Nu pot să apreciez în ce măsură mărturiile respective pot fi utilizate în instanţă, în acest moment, pentru a elucida cazurile de împuşcare din decembrie 1989. Dacă nu s-au colectat probe suficiente în 1989-1990, din diferite motive, dosarele respective se clasează, oricât de dureros ar fi pentru cei care au pierdut pe cineva drag în acele zile. Nu este cazul să ne facem iluzii. Fără probe nu există cazuri!
    Liderii politici comunişti din România au aplicat măsuri dure împotriva celor care se împotriveau, într-un fel sau altul, regimului politic instaurat de autorităţile de la Moscova în România şi nu au ezitat să încalce legea cu bună ştiinţă pentru a-i pedepsi pe românii nemulţumiţi. Din punctul meu de vedere, nu putem proceda la fel ca liderii politici comunişti, nu avem acest drept. Este greu de acceptat, dar este cea mai bună soluţie pe care o văd în acest moment. Răzbunarea nu ajută la nimic, iar inepţiile debitate de aşa-zişii politicieni de la Bucureşti din zilele noastre pot fi amendate cu argumente clare. Populismul pe care îl promovează aceştia este evident.

    • Mai intai: dumneavoastra ve referiti strict despre evenimentele din Sibiu, domnul Hodor se refera la evenimentele de la Timisoara.

      Apoi:

      „5. Cred că este imposibil ca domnul Mădălin Hodor să mai găsească asemenea registre după 28 de ani de la evenimentele din decembrie 1989. A căuta aşa ceva la Armată sau în fosta arhivă a Securităţii este o muncă în zadar.”

      Domnul Hodor are doua documente la care a facut referire. Nu pot eu spune daca sunt autentice, dar astea sunt documentele prezentate de domnia sa:

      – Agenda de serviciu a maistrului militar clasa a II-a Ambrozie Pantea, gestionarul depozitului de armament al Inspectoratului Județean al Ministerului de Interne Timiș, in care a notat persoanele care au ridicat arme si tipul armei, seria și cantitatea de muniție ridicată in 17, 18 și 19 decembrie 1989.

      – Procesul verbal al Procuraturii Militare din 13 ianuarie 1990, din care se poate vedea cu ce arme s-a tras

      O simpla comparare poate duce clar la persone care au primit arem si munitie in decembrie 1989 si care au predate arme cu funingine pe teava. Si pe care nimeni nu I-a intrebat in ce au tras ei cu arma in decembrie 89 in Timisoara.

      Un simplu exemplu ales de domnul Hodor:

      ” locotenent-colonelului Petru Pele, care în decembrie 1989 era șeful serviciului 1A de la Securitatea Timișoara.[ ..] Acest ofițer de birou se găsește în lista lui Ambrozie la poziția 55 (vezi facsimil), cu mențiunea că s-a înarmat cu un pistol-mitralieră Kalașnikov cu seria BL 3023, 4 încărcătoare și 120 de gloanțe, în data de 17.12.1989. Aceeași armă, cu serie identică, figurează în procesul- verbal din ianuarie 1990 printre cele cu funingine pe țeavă. Deci, tovarășul Pele a tras. În cine anume nu se știe.

      Să nu vă imaginați cumva că l-a deranjat cineva cu vreo întrebare privind această stranie coincidență. S-a retras din SRI pe 30 august 1994, cu gradul de colonel, după un scandal legat de un presupus dosar de colaborator al lui Virgil Măgureanu. S-a dedicat afacerilor.”

      Cam asa am facut trecerea de la comunism la capitalism in Romania.

      Dreptate „lumeasca” nu cred sa se mai poate face, dar e totusi insuportabil sa vedem niste jigodii spaland la Securitatea lui Ceausescu in prim-time.

      • Agenda respectivă trebuia predată la sfârşitul anului 1989 sau în anul următor la biroul de documente secrete, unde urma să fie păstrată doi ani şi, ulterior, distrusă. Aşa scria în regulamentul militar din acea perioadă (parcă IDS era acronimul acelui regulament).
        Agenda este o picătură într-un pahar cu apă. Au exista mii de documente despre scoaterea la alarmă a armamentului şi muniţiei în acea perioadă. Aşa a început totul, iar funinginea de pe ţeavă nu constituie probă în instanţă fără o identificare a victimelor şi a locului în care s-a deschis focul cu armele incriminate. Este prea târziu pentru a desluşi ce s-a întâmplat la Timişoara şi în alte locuri din România în decembrie 1989.

  4. Maiorul Adamescu a fost activ în SRI la Timișoara până 1996. Pele e numele de securist citat de scriitori timișoreni ca securistul care a persecutat elevi, studenți și scriitori. Relatarea autorului se bazează pe fapte reale bine documentate.

    … « … e cutremuri când afli din articolul lui Mădălin Hodor că foști securiști care au tras au rămas pe mai departe în SRI, au plecat când au vrut ei, s-au reciclat în prosperi oameni de afaceri, iar astăzi încasează pensii imense. Mădălin Hodor ne arată că am fost, că suntem înconjurați de copii la indigo ale lui Ilie Merce sau Ristea Priboi. … „…..

    Scriitoarea Herta Müller (Regele se închină și ucide, Patria mea afost un sâmbure de măr) descrie în „Cristina und ihre Attrappe oder Was (nicht) in den Akten der Securitate steht. Göttingen 2009” unele persecuții securiste. L-a acuzat pe securistul /SRI Adamescu în scrieri și în interviuri. Locul unde nu s-a întâmplat nimic?

    Rolf Bossert (Stau pe treptele vântului. Poeme alese 1972–1985, Deutsch-Rumänisch. Textauswahl und rumänische Fassung von Nora Iuga. București : Editura Institutului Cultural Român, 2008) a fost persecutat și bătut crunt de securiști la București (Bossert beantragte im Juli 1984 mit seiner Familie die endgültige Ausreise nach Deutschland. Bossert verlor in der Folge seinen Arbeitsplatz und erhielt Publikationsverbot. Nach einer abendlichen Dichterlesung wurde er niedergeschlagen, wobei ihm der Kiefer gebrochen wurde. Die Rumänische Miliz entschuldigte sich bei Bossert. Im August 1984 wurde Rolf Bossert vom rumänischen Geheimdienst Securitate verhört und gezwungen, ein „Verwarnungsprotokoll“ zu unterschreiben, das ihn unter den Verdacht stellte, mit seinen Texten eine staatsfeindliche Haltung zu propagieren) fără consecințe până azi pentru securiștii demascați. Cazurile persecuților securiste sunt bine documentate: „Diana Schuster: Die Banater Autorengruppe. Selbstdarstellung und Rezeption in Rumänien und Deutschland, Hartung-Gorre 2004”.

    Stefan Sienerth și Gerhard Csejka au documentat persecuțiile securiste împotriva scriitorilor sași și șvabi: Vexierspiegel Securitate. Rumäniendeutsche Autoren im Visier des kommunistischen Geheimdienstes, Regensburg 2015 (Oglinda deformatoare a securitătii).

    Johann Lippet a documentat în „Das Leben einer Akte. Chronologie einer Bespitzelung. Dokumentation. Verlag Das Wunderhorn, Heidelberg 2009” (Viata unui dosar de securitate) persecuțiile de la Timișoara împotriva scriitorilor din Aktionsgruppe Banat. In romanele scrise de Johann Lippet apare securitatea ca unealta PCRistă, ca ce a fost (Protokoll eines Abschieds und einer Einreise oder Die Angst vor dem Schwinden der Einzelheiten. Roman. Verlag Das Wunderhorn, Heidelberg 1990./ Das Feld räumen. Roman. Verlag Das Wunderhorn, Heidelberg 2005) până la sfârsit. SRI azi?

    Helmut Frauendorfer a fost șantajat și lovit de securiști în mod brutal: „Der Sturz des Tyrannen. Rumänien und das Ende einer Diktatur. Hrsg. Richard Wagner/Helmuth Frauendorfer, Reinbek bei Hamburg, 1990“. Căderea tiranului. H.F. a filmat un interviu cu Gelu Naum.

    Richard Wagner a fost ținut o saptamână la închisoare în Timișoara ca intimidare (gründete 1972 gemeinsam mit seinen Studienfreunden und Schriftstellerkollegen Johann Lippet, Anton Sterbling, Gerhard Ortinau, Ernest Wichner, Albert Bohn, Rolf Bossert, William Totok und Werner Kremm die Aktionsgruppe Banat. Nach einer kurzzeitigen Verhaftung Wagners durch den rumänischen Geheimdienst Securitate wurde die Gruppe 1975 zerschlagen. Zuvor waren die jungen Schriftsteller bereits von der Securitate abgehört und überwacht worden). In romanele sale (Sonderweg Rumänien. Bericht aus einem Entwicklungsland. Rotbuch, Berlin 1991,/ Völker ohne Signale. Zum Epochenbruch in Osteuropa. Essay. Rotbuch, Berlin 1992/ Ausreiseantrag. Eine Erzählung. Luchterhand, Darmstadt 1988/ Catrafuse în limba romană/ Miss Bukarest. Roman. Aufbau, Berlin 2001/ Der leere Himmel, Reise in das Innere des Balkan. Essay. Aufbau, Berlin 2003) securitatea e acel înger negru care a deformat biografiile tinerilor bănățeni.
    R:W. In „Habsburg. Bibliothek einer verlorenen Welt. Hoffmann und Campe, Hamburg 2014,” Biblioteca unui lumi pierdute, prezintă represiunea naționalcomunistă ceaușistă într-un context istoric esteuropean.

    Anton Sterbling ( a fost membru: Sprecherrat der Sektion Ost- und Ostmitteleuropa-Soziologie der Deutschen Gesellschaft für Soziologie. Sprecher 2005 bis 2008) descrie persecuțiile securiste: „Einige subjektive Anmerkungen zur „Aktionsgruppe Banat“. In: Halbjahresschrift für südosteuropäische Geschichte, Literatur und Politik: 40 Jahre Aktionsgruppe Banat vom 2. April 2012”, e unul din tinerii care a fost persecutat ca elev și student de securiști.
    A.S: Am Anfang war das Gespräch. Reflexionen und Beiträge zur Aktionsgruppe Banat und andere literatur- und kunstbezogene Arbeiten. Krämer, Hamburg 2008.
    A.S: Intellektuelle, Eliten, Institutionenwandel. Untersuchungen zu Rumänien und Südosteuropa. Krämer, Hamburg 2001.

    Ernest Wichner a publicat: „Ein Pronomen ist verhaftet worden. Die frühen Jahre in Rumänien. Texte der Aktionsgruppe Banat. Hrsg. Ernest Wichner, Frankfurt am Main, 1992”. Un prenume a fost arestat, textele scriitorilor bănățeni. Ernest Wichner a tradus din M. Blecher, Mircea Cărtărescu, etc.

    William Totok a fost 1975-1976 la inchisoare, 8 luni fără proces, ca încercare a securiștilor (Pele, Adamescu) de șantaj și intimidare (Die Zwänge der Erinnerung. Aufzeichnungen aus Rumänien, Hamburg, 1988.). A publicat: Constrângerea memoriei. Însemnări, documente, amintiri. Iaşi, 2001, deutsch: Gedächtnisnötigung. Aufzeichnungen, Dokumente, Erinnerungen, in rumänischer Sprache“.
    W.T: „Zwanzig Jahre lang im Visier der Securitate.“ In: Bernd Florath (Hrsg.): Das Revolutionsjahr 1989. Die demokratische Revolution in Osteuropa als transnationale Zäsur, Vandenhoeck & Ruprecht, Göttingen, 2011.
    W.T a publicat împreuna cu Johann Böhm: „Halbjahresschrift für südosteuropäische Geschichte, Literatur und Politik: Entlarvung 2 – demascare 2, 7. September 2012” a documentat în multe scrieri actiunile securiste.
    W:T: „Halbjahresschrift für südosteuropäische Geschichte, Literatur und Politik: 40 Jahre Aktionsgruppe Banat, 2. April 2012”. 40 de ani scriitorii timișoreni din grupul de acțiune Banat.
    W.T : „Halbjahresschrift für südosteuropäische Geschichte, Literatur und Politik: Bio- und Bibliografie William Totok”.
    W.T.: „Episcopul, Hitler și Securitatea. Procesul stalinist împotriva „spionilor Vaticanului“ din România. Iași, 2008, deutsch: Der Bischof, Hitler und die Securitate. Der stalinistische Prozess gegen die „Spione des Vatikans“ in Rumänien“.

    Trecutul e trecut am putea să spunem? Pensii speciale azi pentru călăi de ieri? Locul unde nu s-a întâmplat nimic? NU e cazul cum documentează bine autorul M.M în publicația contributors. Lustrația?

  5. Inainte sa ne cutremuram atita, ar trebui sa fim un pic mai cinstiti si sa nu mutam totul in circa PSD-ului si a lui nea Nelu. Ar trebui sa vedem ca am avut, slava Domnului, o gramada de guverne de asa-zisa dreapta, pornind de la CDR, in 1997 – 2000, pina la cele ale lui Basescu – si el tot de „dreapta”, nu? – de aproape 10 ani, care nu au stiut cum sa le satisfaca toate poftele acestor securisti batrini, chiar daca au tras sau nu la Timisoara. I-au pastrat in sistem pina s-au plictisit si s-au cerut singuri la pensie, le-au dat salarii si pensii de se sperie gindul, au suplimentat bugetele SRI si ale celorlalte organe pina la cer, ori de cite ori au cerut-o. Ca sa se vada dimensiunile penibilului, poate ar trebui sa ne amintim ca pe fostul loctiitor al sefului UM 0110, Vasile Ionel, Emil Constantinescu l-a numit prim-adjunct al sefului SRI de atunci – adica adevaratul sef al organelor, daca nu ne facem iluzii cu privire la cita putere au maimutoii astia politici, pusi la conducere numai ca sa dea bine in poza – tot el l-a avansat si in gradul de general de corp de armata si l-a dat afara, cu greu, de Adrian Nastase, pentru ca se rebelase impotriva noului sef civil, Radu Timofte. La fel, Cancelaria prim-ministrului Tariceanu – ala care se lupta cu sistemul acum – era plina de fosti securisti, inclusiv un fost sef de Securitate judeteana, proaspat iesit atunci la pensie. Iar despre cit de raspinditi au fost securistii, peste tot in jurul lui T. Basescu, mai bine nu mai vorbim. Toate chestiile astea se stiu de mult, informatiile sint foarte publice, nu s-a ascuns nimeni, numai cine n-a vrut, n-a stiut, asa ca hai sa nu mai fim atit de socati acum, cind ni se demonstreaza ca si securistii care au tras la revolutie au fost mentinuti in sistem pina li s-a luat si au cerut sa plece. Adica, ce era sa faca cu ei, majoritatea erau baieti tineri, cu perspective, doar nu era sa-i dea afara sau sa-i bage la puscarie, nu?
    Problema e ca mi se pare ca mai sint si in ziua de azi vreo citiva, ceea ce mi se pare cu adevarat revoltator: au trecut aproape 30 de ani din 1989, si-au bagat si copiii si nepotii in sistem, au facut toate afacerile posibile cu civilii si s-au umplut de bani, oare nu cred ca este timpul sa se ceara afara, ca sa lase loc de afirmare si tinerei generatii, pe care tot ei au educat-o?

  6. Articolul dvs. răspunde indirect, dar corect (fie și doar în parte, cu puține cuvinte) la întrebarea dacă în decembrie 1989 a fost o revoluție, sau o lovitură de stat.
    Da, pentru mulți români, romantici și gata de sacrificiu, a fost o revoluție. Pentru cei care au luat statul în stăpânire, unii dintre ei încercâd acum o efectivă restaurație, nu a fost decât o lovitură de stat.
    Cum a fost posibil? eu l-aș numi sindromul românesc: noi românii nu reușim mai niciodată să ducem lucrurile la capăt. Din această cauză avem o țară săracă, plină de oameni putred de bogați și de 1 milion de concetățeni care refuză să se angajeze cu contract de muncă, dar se duc la urne.

  7. @ Petre Opris Am interpretat contribuția Dvs ca argument ca lista lui Hodor e improbabila, nu si imposibila, si imi permit sa ridic doua obiecții, pentru ca nu vreau sa ajung vreodată sa accept ca justitia e imposibila, chiar si 73 sau 28 de ani mai târziu.
    Cei din lista erau din cam toate direcțiile Securității, aveau pistol in dotare, dar nu cred ca arma automata era o dotare de rutina, ca in cazul armatei. Deci, strict birocratic, regim special. Chiar si in cazul unui regim mai lejer, rătăcirea armei a fost, pentru toata lumea, infracțiune capitala.

    Documentele nu se puteau distruge, tot birocratic, pana la finalizarea evenimentului si recuperarea dotărilor. In subsidiar, cred ca nici armata nu dadea p’afara de respect si afecțiune pentru acei tovarăși. Mi se pare in egala măsura posibil ca documente găsite de armata in locațiile Securității sa fi fost tratate cu suficient de multă atenţie.

    „Justiția istorica” nu e necesar punitiva pentru a fi utila. Justitia penala are cerințele ei, si nu stiu sa fi vorbit cineva de încălcarea lor…

    • Din păcate, lista respectivă nu poate fi folosită în instanţă, iar interpretările pe care le oferă domnul Mădălin Hodor sunt departe de a elucida cazul în acest moment. Este vizibil faptul că domnul Hodor nu a avut nici o tangenţă cu armata şi regulamentele militare.
      Regim special pentru PM la Securitate, în cazul ofiţerilor? Puţin probabil. Nu am întâlnit nici o interdicţie în cazul ofiţerilor din Armată sau SPP, care primeau inclusiv PM, dacă se ordona acest lucru. Nu este nimic extraordinar în acest caz.

  8. O eroare curenta, in analiza corecta a interventiilor cu arme de foc in perioada 1948 – 1989, este nedisocierea (confuzia) dintre arma Securitate, cu trupe regulate organizate pe formatul infanteriei, dotate cu armament usor (echivalentul Jandarmeriei actuale), si Securitatea ca serviciu de informatii (actualul SRI), cu ramurile interne si externe, cu operativ in civil, informatori, statii, case conspirative etc. Concret, prin Decretul nr. 167/1948 au fost infiintate Trupele de Securitate prin preluarea de la Jandarmerie a Regimentului de Jandarmi Pedestri, batalioanele teritoriale, centrele de instructie si subunitati logistice. Atributiunile jandarmeriei erau exact precum cele ale trupelor de securitate, nimic nou, doar anvelopa politico – ideological schimbata. Ca atare, in evaluarea evenimentelor din decembrie 1989, aceasta diferentiere trebuie clar, continuu si consistent facuta.

    De aceea, afirmatia ”…pornind de la asa-numita lista a lui Ambrozie, gasim numele si prenumele angajatilor Securitatii care au primit arme …care, la predare, prezentau indubitabile urme ca au fost folosite, ca s-a tras cu ele impotriva manifestantilor…” nu este argumentata, deci nici relevanta. Probabil ca nu ati efectuat niciun stagiu militar, pentru ca altfel ati fi stiut ca, in situatii de urgenta PE TIMP DE PACE, procedura este somatie, somatie cu foc in plan vertical, repetarea focului vertical, foc la nivelul gambei si, doar in ultima instanta, daca agresiunea persevereaza, foc letal. Faptul ca au fost date ofiterilor si subofiterilor PMurile AKM cu munitie de razboi era strict in cadrul legislatiei si regulamentelor militare ale timpului, fiind si stare de necesitate. Ceea ce nu este clar (si acum nu mai poate fi probat), este modul in care au fost EFECTIV UTILIZATE ARMELE: intimidare, foc de avertisment sau foc letal? Cine, cat, unde, cum, ce tipuri de penetrare, ce proiectile etc. ? Raspunsurile clare nu puteau veni decat de la o ampla si complexa investigatie balistica si medico-legala. In prezent insa, in absenta unor rezultate consistente balistico-medico-legale, orice speculatie sau fabulatie este posibila si, implicit, sterila.

    • +1
      Atât din articolul original, cel de mai sus, și respectiv comentarii eu am înțeles că pe acea listă se află ”ofițeri și subofițeri” din direcțiile ”Securității ca serviciu de informații” și nu din Trupele de Securitate. Că aceștia aveau în dotare pistol, și ca unii l-au predat lui Ambrozie în locul PM-ului primit.

      Faptul că au primit aceste arme și le-au utilizat NU este o probă suficientă pentru o acuzație penală individuală, de acord. O înțelegere mai bună a istoriei, respectând ”standardele” științei și rațiunii critice, este însă importantă și are consecințe pentru societate. Chiar dacă există riscul ca rescrierea istoriei să fie mai degrabă o falsificare decât o corectare, prefer să cred că în acest caz vorbim de ipoteze mai degrabă decât speculații, ipoteze ce merită argumentate, probate și eventual respinse. Repet însă, pentru mine ipoteza în discuție nu e că X a primit și folosit o armă și respectiv a ucis manifestanți, ci că statistic membrii organizației au acționat într-un fel, în baza unor ordine sau înafara lor, și că au fost preluați în noua organizației fără o minimă evaluare a participării în evenimente.

      Din cât știu eu, în zilele noastre orice utilizare a armei de către un polițist este anchetată. Nu știu dacă se aplică și în cadrul stării de necesitate. În cazul de față cred că angajatorii post-revoluționari ai respectivilor au obligația morală, și ”burden of proof”, să ne spună dacă măcar li s-a luat acestora o declarație asupra participării la evenimente și utilizării armelor, și că acea declarație va mai fi secretă încă 25 de ani. I can live with that. Sau că a avut loc un eventual proces de filtrare, l-au reciclat pe von Braun dar nu și pe Mengele. Până atunci voi considera și eu, în linia OP, că istoria oficială a implicării Securității în ”evenimente” este cel puțin o fabulație.

      • Toate unităţile militare din România aveau jurnale de operaţii, deschise în momentul declarării stării de necesitate. Mă refer atât la unităţile Armatei, cât şi la cele din Ministerul de Interne. În aceste jurnale trebuiau consemnate toate datele şi informaţiile privind desfăşurarea acţiunilor de luptă (inclusiv deschiderea focului, numărul de victime – inamic şi trupele proprii).
        Evaluarea acţiunilor militare se efectua de către comandantul unităţii şi statul său major, iar pentru cazurile în care au apărut victime s-a solicitat automat prezenţa unui procuror la faţa locului pentru a se întocmi toate documentele necesare (identificarea victimelor, emiterea actelor pentru informarea autorităţilor locale privind decesul unor cetăţeni etc.). Prezenţa procurorului era obligatorie.
        Cum s-au consemnat evenimentele respective în documentele Procuraturii Militare şi ale unităţilor militare? Aici este problema principală, în opinia mea. Pot presupune că deschiderea focului de către 5-10 mii de militari în peste 100 de locaţii a pus o mare presiune pe procurorii militari. Rezultatele muncii lor sunt puse sub semnul întrebării astăzi, fără a se ţine cont de numărul foarte mic al procurorilor care aveau datoria să analizeze toate cazurile soldate cu persoane rănite sau decedate şi de starea de război care exista în acel moment.

        • „Pot presupune că deschiderea focului de către 5-10 mii de militari în peste 100 de locaţii a pus o mare presiune pe procurorii militari..” Perfect adevarat! Dar la aceasta problema cu adevarat majora se adauga una cu mult mai severa si, aparent, irezolvabila in orice perspectiva: efectul distribuirii de armament letal populatiei civile, la simpla cerere. S-au distribuit AKMuri 7,62 cu cate 2-3 sectoare pline, unui volum necunoscut de civili, care aveau sau nu pregatire militara, dar care au utilizat Rambo style acest armament. Numai in Bucuresti au fost numarate peste un milion de cartuse trase, cele mai multe de AKMuri, in practic tot orasul. La o estimare grosiera, cel putin jumatate au fost trase de acesti civili inarmati spontan, care au executat foc impotriva unor tinte evaluate de ei ca „teroristi” (amintiti-va cum a fost impuscat actorul Horia Caciulescu!!). Ei bine, acesti indivizi, dintre care multi, CU CERTITUDINE, au omorat si ranit persoane nevinovate, sunt considerati „revolutionari”. Credeti ca mai poate cineva, la ora actuala, deschide o ancheta serioasa si temeinica privind acest aspect extrem de problematic al „Revolutiei”??

          • Răspunsul meu este, evident, negativ. Autorităţile române au fost depăşite complet de desfăşurarea evenimentelor din stradă – atât cele care au condus înainte de 22 decembrie 1989, cât şi cei care au acaparat puterea politică după fuga lui Nicolae Ceauşescu şi a soţiei sale din Bucureşti.
            Nu cred în miracole şi nici în dezvăluiri senzaţionale ale unor persoane care consideră că pot pune ordine în aşa-zisele „Dosare ale Revoluţiei”. Din păcate, se continuă diletantismul din decembrie 1989, locul civililor înarmaţi fără noimă în 1989 fiind luat astăzi de persoane care scriu despre acele evenimente fără a avea o minimă pregătire militară şi juridică.
            Nota bene! În decembrie 1989 s-au dat arme pe baza unui simplu buletin de identitate, iar după 15 ani se ofereau „credite cu buletinul” în România. Naivitatea costă enorm, la un moment dat. Asemenea evenimente ne dezvăluie cât de educaţi sunt cetăţenii români şi cât de uşor pot să fie înşelaţi cu ajutorul unor mesaje difuzate de mass-media.

          • “S-au distribuit AKM-uri” este partea care ma fascineaza. Cine, din ordinul cui sau prin ce complex de imprejurari au ajuns armele sa fie impartite din camion, studentii de la Politehnica sa fie inarmati etc.

            • SIncer habar n-am din ordinul cui, dar în „Polizu” la electronică unde mă aflam eu ( nu îmi amintesc exact când, 24 decembrie poate, în 22 plecasem deja la țară de frica … aglomerației din tren :) și am revenit cândva în jurul Crăciunului dar timpul din zilele alea avea o altă valoare și nu îmi amintesc exact în ce zi) cea care a distribuit armele era tanti ofițereasa care făcea „armata” cu fetele . Am încercat să ne organizăm în posturi de gardă ( generația mea a făcut armata, deci … ) și am avut pușcă un număr de ore, vreo patru. Văzând că nu mai vine schimbul ( atăt a durat organizarea noastră :) ), m-am întors la depozitul de arme și am predat pușca. Nu cred că există nici o dovadă scrisă….deci cine a plecat cu pușca a fost bun plecat :)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro