Home » Fără categorie » Citesti:

PSD și CNCD- două organe înfrățite în simțiri și fapte

Mircea Morariu februarie 12, 2018 Fără categorie
3 comentarii 1,113 Vizualizari

Acum, dacă tot mi-a smuls ea, preacurata Alina Mungiu-Pippidi, masca și m-a declarat mare iubitor al serviciiilor secrete (aștept cu mare nerăbdare ca vigilenta profesoară berlineză să își continue investigația și să îmi spună și mie dacă nu cumva am pe acolo și niscaiva grade că, din câte se pare, respectiva doamnă ori e hiper-activă, ori nu are ocupație), sunt dispus să fac mărturisiri complete.
Mă uit, ori de câte ori am ocazia. la emisiunile postului de televiziune Digi 24. Despre care un alt mare polițist al gândirii, nimeni altul decât președintele Senatului, dl. Călin Popescu-Tăriceanu, (Doamne, în ce flatanta vecinătate se află locuitoarea casei ce i-a aparținut cândva lui Nicolae Iorga), l-a catalogat (Dl. Tăriceanu le știe pe toate, numai să vorbească bine limba română nu poate, cum nu pot mai toți cei ce conduc glorioasă coaliție PSD-ALDE, cea pe care o tămâiază ori de câte ori are ocazia doamna Pippidi) unitate militară.
Așa se face că am fost pe recepție în seara în care jurnalistul și scriitorul Cristian Tudor Popescu a intervenit telefonic în cursul Jurnalului de seară spre a comenta desemnarea doamnei Viorica Vasilia Dăncilă în postura de candidat la funcția de prim-ministru. L-am auzit, așadar, live pe dl. Popescu cum a comparat coafura europarlamentarei noastre – și ea siluitoare înfocată a limbii române- cu înfățișarea Pavianului cu mantie. Am observat și cum moderatorul emisiunii, dl. Cosmin Prelipceanu, nu a stopat vehement (mă rog, nu toată lumea dispune de aptitudinile inchizitoriale ale doamnei Pippidi) nepotrivita comparație ieșită pe gura domnului Popescu.

S-a sesizat însă extrem de repede CNCD (să mai spună cineva că instituțiile Statului român se mișcă greu ori că ar fi ineficiente!), le-a trimis rapid celor doi împricinați citație și pe urmă i-a amendat drastic cu câte 1000 de lei pe fiecare. Însuși președintele respectivei organizații și-a făcut timp și a produs, pentru uzul personal al d-lui Popescu, o doctă disertație lingvistico-juridică pe tema sensului cuvântului discriminare.
Obosit de atâta muncă, pe urmă respectivul Consiliu a lăsat-o pe urmă mult mai moale. A devenit chiar foarte tandru, a trecut la drăgălășenii și doar i-a mângâiat pe creștet pe parlamentarii Șerban Nicolae și Mihai Tudose. De altminteri, cei doi nici nu au comis fapte chiar atât de grave. Ce e grav în planul de a trimite niște oameni la spânzurăoare, așa cum voia fostul premier al României ori a profera tot felul de injurii incalificabile la adresa unei colege din Parlament, așa cum a făcut-o inenarabilul domn Șerban Nicolae? Absolut nimic.
Și pe urmă să nu uităm că domnii Popescu și Prelipceanu sunt jurnaliști, au lefuri mari, sunt regește plătiți de mogulul fără chip de la Oradea, iar, urmând logica de fier a domnului Tăriceanu, e foarte posibil să încaseze și niște solde de la Servicii (doamna Mungiu, vă rog, investigați urgent cazul, nu ne lăsați singuri în era bănuielii!) în vreme ce domnii Tudose și Șerban Nicolae sunt amărâți, trag scurta, de abia se ajung cu banii de la o lună la alta căci, nu-i așa?, sunt parlamentari iar doamna Lia Olguța Vasilescu tocmai ne-a dezvăluit ce indemnizații tăiate au aleșii nației.
CNCD a acționat, prin urmare just, a făcut ceea ce trebuia să facă. S-a comportat ca o anexă a actualei puteri politice din România.
Un indiciu clar că PSD își îndeplinește promisiunile, își duce ferm la îndeplinire Programul de guvernare. Pune stăpânire peste tot și peste toate, controlează tot ceea ce mai mișca liber în țara aceasta, calcă vijelios peste regulile de conduită democratică.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , ,



Currently there are "3 comments" on this Article:

  1. Relu spune:

    D – na Pippidi are dreptate .

  2. Adrian Popescu spune:

    Scursurile politicii romanesti trebuie ,,marcate,, jurnalistic . Pentru ca orice om intreg la cap sa poata distinge la vot . Nadajduiesc faptul ca poporului roman nu ii va trebui 100 de ani sa separe albul de negru si ca vor fi din ce in ce mai putini care vor vota pe cei care le ,,da,, ; pensii si salarii marite din creion ( din banii celor care trudesc ) . Ceea ce are nevoie un popor intreg la cap este un cadru legislativ simplu si clar care sa determine un mediu social si economic propice celor care au initiativa si produc valoare adaugata . Ca de bugetari multi scumpi si ineficienti eu unul m-am saturat …..
    Iar scursurilor eu consider ca trebuie sa le intoarcem spatele ; la propriu si la figurat . Izolare totala .



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mircea Morariu


Mircea Morariu

Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facult... Citeste mai departe


E randul tau

Faptul că 24 de mii de oameni au citit articolul face să merite efortul de a-l fi scris și apoi n...

de: Luminita Marcu

la "Ne mândrim de Centenar cu dr. Paulescu, părintele rasismului ştiinţific şi lider de partid fascist: prostie guvernamentală sau ceva mai grav?"

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

Cauta articole

decembrie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)