joi, martie 28, 2024

Puciul parlamentar: expus si delegitimizat. Urmeaza frauda referendumului

Cateva observatii privind situatia creata de puciul parlamentar din 3-6 iunie, 2012. Plus o nota privind pasii strategici umatori.

Despre definirea situatiei

• In arena istoriei Romaniei contemporane se confrunta doua modele sociale, economice si umane ce nu pot coexista in acelasi spatiu politic: statul de drept si statul cleptocratic-oligarhic-autoritar. Viitorul Romanei se decide in functie de care model va castiga confruntarea.

Mai précis se infrunta doua minoritati: sustinatorii statului de drept si sustinatorii statului cleptocratic-oligarhic-autoritar. Doua tipuri umane, doua filozofii de viata, doua atitudini. Unii pot functiona si prospera intr-un sistem, ceilalti intr-altul. Intre cele doua tabere nu exista reconciliere, nu exista mediere. Poate exista o incetare pasagera a focului, dar nu mai mult. Uman, social si politic, sunt doua modele existential-ireconciliabile.

• Prins intre cele doua minoritati, este fenomenul social-politic-demografic numit “poporul”. Are un rol important de jucat dar este unul derivat, nu principal. Aceasta observatie -care cere o discutie in sine- este de retinut pentru implicatiile sale strategice. Ceea ce este important aici este sa retinem ca este o lupta intre doua segmente sociale, doua grupuri minoritare, nu intre majoritati si minoritati. Va castiga minoritatea mai tenace si mai bine organizata.

• De asemenea, de notat ca intre cele doua tabere nu exista a treia cale: cea alcatuita din impartiali, neutri, detasati, independenti etc. Esti cu statul de drept sau esti impotriva lui. Ori vrei sa traiesti sub domnia legii, ori sub cea a lui Voiculescu, Nastase, Hrebencic, etc. Nu te-ai hotarat? Nu existi politic si civic. Si foarte posibil nici moral. Vorbim despre non-existenta tertului in cel mai concret mod cu putinta.

• Indiferent de modul in care se instaureaza (lovitura de stat sau majoritarianism) un sistem oligarchic-cleptocatic-autoritar ramane exact ceea ce este: negarea statului de drept. Legitimitatea sa ultima – atata cata este – decurge din pura putere politica nu din cea a dreptului. Oricat ar mima retorica si gestica statului de drept, statului cleptocratic-oligarhic-autoritar ii lipseste legitimitatea data de domnia legii. Punct.

• Din clipa in care statul oligarhic-cleptocatic-autoritar a fost instaurat in Romania, avem formate automat in interiorul sustinatorilor acestei forme de guvernare, trei grupuri de maxim interes : lideri, executanti si colaborationisti. Aceste trei grupuri au responsabilitatea absoluta pentru cele ce urmeaza.

Despre ce este de facut

Cei ce cred ca total se va reduce la o simpla mare confruntare, referendumul, se inseala. Pe sustinatorii statului de drept ii asteapta o lunga lupta, cu mai multe etape. Sa ne concentram totusi azi doar pe aceasta prima confruntare.

Aici trebuie imediat amintit ca nu despre T. Basescu este vorba. Este vorba despre statul de drept. In cele ce urmeaza, T.B. si toate evenimentele asociate lui sunt instrumentele unui singur scop: salvarea si reinstaurarea statului de drept in Romania. Este observatia centrala cu privire la situatie. Daca acest lucru este inteles, restul decurge natural.

Este totodata de notat disperarea oligarhiei puciste care se vede delegitimata de la bun inceput intern si international. Loviturile de forta date statului de drept au fost receptate ca atare si amendate. In aceste conditii primul obiectiv al fortelor reformiste trebuie sa fie continuarea procesului de delegitimizare interna si internationala a sistemului introdus in Romania prin puciul din 3-6 Iulie 2012.

Sistemul nu trebuie lasat sa se camufleze sub retorica democratica, mimand gestica legitimitatii procedurale si a statului de drept. Nici nu trebuie legitimat prin abdicarea de la statul de drept, asa cum s-a intamplat in Romania intre 1946-1948. Deja ceea ce se intampla in Romania este considerat un fenomen in Europa, care se simte fortata sa isi reevalueze mecanismele si abordarile insele, in lumina sa. Contra-ofensiva trebuie sa continue.

Ca sa fie mai bine inteleasa aceasta prioritate, sa notam ca USL a reusit contraperfomanta de a plati un cost imens pentru a ajunge intr-o pozitie politica pe care ar fi putut-o obtine inevitabil, cu putina rabdare, cu costuri mici sau nule. Natura sistemului introdus in Romania a fost devoalata publicului si cancelariilor occidentale de la bun incput, prin insasi metoda introducerii sale. Vezi reactiile fara precedent din Europa si SUA. Se putea altfel? Mai discret, mai elegant, mai putin strident? Evident.

Acum insa este prea tarziu. Legimitatea sistemului este asadar in discutie la modul cel mai serios, de la bun inceput. Dat fiind faptul ca suspendarea era inevitabila conform logicii de actiune a USL, avariile inregistrate de USL in executarea unei operatii care in mod normal nu ar fi presupus avarii grave sau costuri, au o valoare strategica colosala. Dupa ce metoda pucista a fost devoalata public ca fiind exact ceea ce era si nimic altceva, discreditarea absoluta a sistemului in sine, introdus de aceasta, este doar o chestiune de timp.

De aici decurge asadar marea prioritate pentru referendum. Este evident pentru tot mai multi ca acesta va fi organizat sub suspiciunea de frauda masiva. Tot ceea ce am vazut in ultimele zile, nu lasa loc de indoiala. Pucistii artizani ai sistemului cleptocratic nu isi pot permite sa riste. Lideri, executanti si colaborationisti stiu ca trebuie sa raspunda pentru faptele savarsite. Nu mai e loc de dat inapoi. Avand un control absolut asupra statului, este anticipabil ca vom avea o tentativa de fraudare fara precedent in istoria Romaniei.

In aceste conditii, pare evident ca fortele reformiste trebuie sa isi organizeze campania pe doua directii:

Prima e cea cea clasica: votul in sine. Dar la fel de importanta este o alta dimensiune: monitorizarea si documentarea sistematica a metodelor, cazurilor si situatiilor de fraudare. Daca reformistii reusesc sa produca la sfarsit un dosar solid cu evidenta sistematica privind natura si dimensiunile fenomenului, o miza majora a bataliei referendumului este atinsa de ei, indiferent de rezultat.

Pentru aceasta insa au nevoie sa-si organizeze un mecanism bine pus la punct. Cu o unitate de coordonare la nivel national, unitati in fiecare judet si agregare de date pe internet in mod spontan prin retelele de socializare etc. In plus mecanisme de selectare si verificare a cazurilor relevante –de la mass media la folosirea abuziva a mecanismelor administrative-, pas cu pas, pe durata intregului proces, nu doar in ziua votului. La care se adauga constituirea dosarului si diseminarea sa catre si in relatie cu organismele si autoritatile internationale si occidentale relevante. Pe scurt, o operatie in sine, paralela cu cea legata de vot si mobilizarea la vot.

Nu trebuie uitat: De data asta, documentarea fraudei este centrala strategiei: Nu ceva accidental, secundar. Nu o externalitate a procesului electoral. Nu ceva de exernalizat “societatii civile” etc. Este pivotul intregii strategii reformiste pe termen mediu si lung. Acest dosar, acest sistem de cartografiere si contabilizare a fraudei, bazat pe un mecanism national organizat in acest scop, va fi baza pe care va avea loc delegitimarea finala a procesului de instaurare a statului oligarchic, a metodelor si a liderilor sai.

Cand acest referendum va fi privit retrospectiv, se vor vedea urmatoarele: un referendum pornit sub suspiciunea de frauda, organizat sub evidenta de frauda, incheiat sub demonstratia documentata de frauda.

In aceste conditii, chiar si daca vor castiga referendumul, il vor castiga fara validarea de care au atata nevoie si legitimitatea pe care spera cumva sa o peticeasca prin referendum. Fara aceasta, etapa urmatoare a confruntarii va arata cu totul altfel, mai ales ca, intre timp, un alt factor delegitimant va intra in actiune: economia.

Dar deja asta este alta discutie.

Pe scurt, pentru referendum, ideea este simpla: Pana acum USL-istii, mult prea grabiti sa ajunga la controlul absolut asupra statului, au facut singuri acest efort de (auto)delegitimare. In faza urmatoare insa au nevoie de un mic ajutor. Ei vor veni cu partea de frauda. Oponentii lor trebuie sa vina cu partea de documentare a fraudei. Asta este tot ce li se cere pentru aceasta etapa. Indiferent de rezultatul referendumului, daca aceasta diviziune a muncii, aceasta colaborare in interesul national intre USL si adversari va avea loc, atunci viitorul statului de drept in Romania nu poate arata deloc atat de negru cum il vad unii.

PS
Mai clar, pentru ca mi se semnaleaza ca argumentul de mai sus este prea nuantat si indirect:

Cand o grupare pucista care controleaza toate parghiile in stat, si majoriatea mass media si administratiei locale, instaureaza un sistem ce eludeaza statul de drept si organizeaza un referendum care sa-i valideze popular lovitura de forta iar tu vii si te porti ca si cum totul ar fi bine-mersi, ca si cand intri intr-o competitive electorala ca toate altele, ai o problema.
Nu calific problema acum. Mirel Axinte explica foarte clar si si fara menajamente natura ei, aici.
http://www.blogary.ro/2012/07/sintem-in-plina-dictatura-si-discutam-tactici-electorale/

Distribuie acest articol

57 COMENTARII

  1. O analiza excelenta. Foarte bine argumentata. Toate aspectele teoretice sint abordate foarte frumos. Felicitari dl. Aligica. Cum putem totusi implementa propunerea dv? cum putem mobiliza fortele politice si sociale care inteleg miza acestei inclestari politice? Romania nu are alta sansa de a se curata de acest balast politic. Lupta este hotaritoare pe acest referendum. Explicatiile dv nu fac decit sa ajute romanii sa inteleaga propria sansa de a avea un stat de drept sau un stat de lumea a treia.

  2. Oare ONG care au mai dat citeva comunicate cam soft pot fi implicate?

    Cum sa le cerem acest lucru? Acum imi pare rau ca nu am activat intr-o astfel de organizatie. Dar este cam tirziu pentru urgenta de acum.

    Oare Pro Democratia va mai dori sa se implice (Dl. Pirvulescu il uraste pe Dl. T. Basescu, poate uita ura asta pentru a face ceva?)

    Sper ca i se vor pune intrebari in seara asta la Radio Romania Actualitati (unde este invitat permanent). Sa vedem ce zice, cum o scalda. Duminica trecuta a scaldat-o.

    • Draga Pinno, prefer sa plec la lupta cu un camarad linga mine, decit cu sapte maimutoi ranchiunosi. Sugestia ta crestina, de a face mumos in fata dlui Pirvulescu, e la fel de buna precum ploconirea lui Blaga in fata celor de la UNPR si UDMR in ziua votului. E prea mult praf aruncat in ochi. E foarte simplu. Avem nevoie de oameni pe care sa ne putem baza. Pro Democratia, ajuns apendicele dlui Pirvulescu, a contribuit din plin la demonetizarea notiunii de ONG in Romania. Daca Dl Pirvulescu ar avea caracter, nu ar trebui sa il roage nimeni sa il ierte pe Basescu si sa isi faca treaba de ONG, sa apere democratia. Dar nu are. Nu are nici caracter si nici altceva (la modul figurat evident, nu vreau sa interferez in viata lui sexuala…lol). Coaie.

  3. Revin dupa raspunsurile Dl. Pirvulescu la radio Romania Actualitati.
    A scaldat-o din nou. A spus ca Parlamentul in fond are dreptul sa-l schimbe pe Av. poporului, iar apoi a sucit-o cu CCR care saptamina viitoare va analiza …..
    Nimic concret, nu cred ca organizatia lui se va implica.

    • Privulescu e un submediocru. Prin simplul fapt ca organizatia lui se numeste „pro democratia” nu rezulta ca ar fi ceva de capul lui. E o parere.

  4. Mi se pare o idee buna, urmatoarea problema fiind cine organizeaza totul. De fapt, nu doar ca e o idee buna, dar e singura idee vehiculata in aceste zile. Daca reuseste, va avea o insemnatate. Cel mai trist mi se pare ca nu exista mecanisme interne sau ale UE care sa faca fata unei asemenea situatii – la chestia asta chiar mi-ar placea sa aud un raspuns.

  5. Solutia, solutia, care este? Poporul, in proportii care intrec orice imaginatie, este spalat pe creier. Care este solutia, atunci? Toti vedem ce se intampla. „Incremenirea” nu ne ajuta cu nimic si nu duce la nimic bun.

  6. Eu inca nu ma pot dezmetici. Si ma tot intreb de ce atata graba? Puteau sa astepte linistiti pana la toamna si aveu sanse foarte mari sa castige. De ce s-au grabit atat de mult USL-ul?

    • Simplu…Stiau ca nu pot realiza ce au promis pe de o parte dar mai ales stiau ca justitia se dezimhiba tot mai tare si posibil coruptii din toate partidele urmau sa fie pusi la racoare ca sa nu sufere de caldura în acesta vara.

    • 1. Foarte multe procese pe rol – doar alti doi grei care se apropie de final: Voiculescu si Voicu. Iar exemplul Nastase a bagat groaza in ei. Vor ca in septembrie sa isi numeasca niste oameni „cuminti” la DNA si Procuratura. Si stiu ca nu au voie sa rateze asta.

      2. Frica de erodare: nu au solutii economice altele decat mentinerea acordului cu FMI si reducerea deficitelor, deci nici poveste de lapte si miere. Calitatea guvernului e absolut mizerabila, e cel mai prost guvern din anii 2000 incoace.

      3. Pur si simplu nu mai au rabdare, vor totul acum. Au avut acest sistem in anii 2000 si ei vor sa se intoarca acolo, orice ban public sa fie sub controlul lor, la fel orice institutie publica care e un pol de putere. Basescu & Co a acceptat sa guverneze cu un CCR in coasta lor, ei nu au chef de guvernare cu astfel de „subtitlitati”.

  7. ce stat de drept? eu nu-l mai vreau pe băsescu.punct. nu-l mai vroiam nici in 2007, la celălalt referendum, dar am fost nevoit sa-l votez in turul 2, in 2009. acum măcar avem alternativa mrungureanu.

    • Nici noi nu l-am vrut pe iliescu, si totusi am rabdat. Oricum discutia (dupa cum zice si autorul) nu este despre TB, ci despre statul de drept.
      Dar daca asa vrea antonescu sa ramana in istorie, ca omul care a ajuns presedinte dupa o lovitura de stat parlamentara cine suntem noi sa ne opunem? :)

    • Mai baiete esti treaz? Ai citit articolul? Daca nu treci al munca si citeste. Ai citit? Ai priceput?
      Daca înca n-ai priceput sa-ti explic…Nu-i vorba de Basescu…oricum el ar fi plecat si singur daca „statul de drept” ar devenit functional si ireversibi. E vorba de aparat prin votarea pro Basescu a statului de drept. Vrei mai mult..atunci e cazul sa temai gândesti si tu!

  8. Cum sintem in vacanta, puteti sa ne spuneti unde ne putem inscrie voluntari pentru observarea corectitudinii desfasurarii procesului de referendum?

  9. PS: sa nu uitam de alte nereguli care ar trebui avut grija sa nu se materializeze din start, asa cum s-a intamplat in cazul alegerilor locale – de exemplu in multe spitale (daca nu in toate) nu s-a putut vota, nici patientii internati, nici medicii de garda & co (asta si in Bucuresti), nimeni, ceea ce ingradeste niste drepturi.

  10. Dv spuneti astfel:
    sa notam ca USL a reusit contraperfomanta de a plati un cost imens pentru a ajunge intr-o pozitie politica pe care ar fi putut-o obtine inevitabil, cu putina rabdare, cu costuri mici sau nule.
    Corect, e clar ca USL castiga destul de detasat alegerile din toamna dar probabil ca s-au temut ca T. Basescu e un adevrsar formiodabil pe care daca il lasi in viata te ucide oricand printr-o lovitura dibace. In plus clientela electorala a USL isi cere deja „drepturile” adica posturile in fruntea statului, privilegiile economice etc. Si USL-istii au stiut clar ca TB se va opune inca cateva luni sau ani (2014). Pur si simplu au actionat cum sugera Machiavelli in Principele, au incercat saq decapiteze adversarul mortal cand l-au simtit slab.
    Cat despre statul cleptocratic, USL-istii si-au spus in sinea lor ca nu fac ceva prea grav din momenbt ce populatia in majoritate percepe „domnia” PDL ca fiind bazata pe hotii si coruptie…insa USL deja a sarit calul.

    • Mie mi se pare ca dimpotriva, faptul ca Basescu nu va mai fi presedinte in timpul alegerilor parlamentare il invie din punct de vedere politic. Cum s-ar spune USL a bagat mana, a scos vipera din cuib si acum sta fata in fata cu ea si asteapta sa atace. E clar ca noi, cei care vom vota contra suspendarii, vom vota masiv si in toamna contra USL. In plus nu cred ca este politician in Romania care sa aiba puterea de convingere a alui Traian Basescu, putere pe care ca presedinte era impiedicat sa o foloseasca (nu complet oricum) in favoarea unei forte politice sau a alteia. Ce vroiam sa il intreb pe dl Aligica este: De ce crede ca, daca USL a gresit o data grabindu-se si preluand puterea in felul acesta, mai are nevoie de frauda la urne in conditiile in care e clar ca populatia va vota ptr demitere. Sunt strategii din USL chiar atat de prosti?

    • niste dosare penale erau la scadenta: C.Voicu la recurs (5 ani cu executare deja), Voiculescu la ICCJ, Fenechiu, Ponta pt. plagiat. Trebuiau schimbati Kovessi si Morar in august.

  11. Strategia gresita a „dreptei”

    Acum cateva zile Vasile Blaga spunea:
    „Vreau sa fie clar pentru toata lumea: PDL are un singur adversar politic! Acest adversar este stanga socialista care poarta numele USL, condusa de Ponta si Antonescu, personaje care dovedesc ca principalul lor scop este acela de a acapara statul si a restaura un regim strain de valorile unei democratii autentice. PDL a ramas singurul partid important de centru-dreapta! Din punct de vedere ideologic si doctrinar, PNL nu mai exista! El s-a dezintegrat in USL!”
    PSD-ul nu este un partid modern de stanga. PSD-ul este o gasca de profitori in care s-au adunat (de la inceput) fostii nomenclaturisti comunisti si fostii securisti, care si-au aparat astfel privilegiile din timpul comunismului.
    Una dintre marile greseli strategice ale „dreptei” din Romania este tocmai aceasta: afirma mereu ca se afla in lupta cu „stanga” (PSD) si propune masuri de dreapta in loc sa demaste adevarata natura a PSD-ului si sa propuna masuri ne-ideologice (universal valabile) care sa intareasca justitia si sa reformeze institutiile statului (aplicandu-le fara „derogari” atunci cad se afla la putere). Intr-o tara ca Romania, in care venitul net mediu este de 350 Euro, strategia dreptei este sinucidere curata. In afara de o patura foarte subtire a clasei mijlocii (care in Romania este reprezentata doar de cei cu veniturile cele mai mari), nu vor putea sa atraga alte voturi decat atunci cand alegatorii saraci vor da un vot negativ PSD-ului.
    Sper ca fortele de „dreapta” nu vor mai repeta aceasta greseala si acum, cand in Romania este in joc statul de drept.

    P.S. Romania are nevoie de un partid de stanga modern, autentic.

  12. Domnule Aligica,
    spuneti : „Prins intre cele doua minoritati, este fenomenul social-politic-demografic numit “poporul” […] o lupta intre doua segmente sociale, doua grupuri minoritare ”
    si ” De asemenea, de notat ca intre cele doua tabere nu exista a treia cale […] Vorbim despre non-existenta tertului ”

    Nu e vreo contradictie aici? Nu poti fi „cu poporul”? Nu poti alege pancarta „Neam saturat de voi” ?

    • Nu poti :). Domnul Aligica, printre altele, tocmai asta sugereaza: nu trebuie sa mai fim un neam saturat. Trebuie sa fim un neam hotarat si sa alegem, dar de data asta sa fim constienti si informati

  13. Mi se pare corectă analiza, dar să nu uităm că și după suspendarea din 2007, PDL a cooperat cu PnL, PSD și PC (ratificarea Tratatului de la Lisabona – 2008, cu doar un vot contra și o abținere, că așa era scenariul). Iar Blaga declara recent că „în Parlament, pe probleme de interes naţional, de fiecare dată vom colabora”.

    Pâi, nu mai merge așa ! După cum scrie și autorul:

    Mai precis, se infrunta doua minoritati: sustinatorii statului de drept si sustinatorii statului cleptocratic-oligarhic-autoritar. Doua tipuri umane, doua filozofii de viata, doua atitudini. Unii pot functiona si prospera intr-un sistem, ceilalti intr-altul. Intre cele doua tabere nu exista reconciliere, nu exista mediere. Poate exista o incetare pasagera a focului, dar nu mai mult. Uman, social si politic, sunt doua modele existential-ireconciliabile.

    Nu are rost să ne prefacem că nu știm despre ce este vorba: între cele două tabere (ambele minoritare) s-a declanșat o „luptă de exterminare” în plan politic, social, ideologic, mediatic și imagologic. Taberele devin majoritare pe măsură ce propaganda lor prinde la mase, iar pentru avantajul actual al stângii trebuie să le „mulțumim” lui Stoica și Stolojan, „geniile” care au pregătit terenul pentru bascularea PnL în tabăra stângii (procesul a decurs gradual, între 1999 și 2005).

  14. „Prins intre cele doua minoritati, este fenomenul social-politic-demografic numit “poporul”. Are un rol important de jucat dar este unul derivat, nu principal.”

    Deci noi „poporul”, astia multi avem un rol derivat! Deci votul nostru, „al poporului”, e ceva acolo…un fel de frectie la picior de lemn!

    Cine sunteti Dvs., Dle. Aligica de va permiteti sa faceti astfel de afirmatii? Dvs. nu faceti parte din acest popor?

    O seara buna in continuare!

    • Noroc ca v-ati prezentat ca as fi crezut ca am de a face cu un cititor obisnuit. Dar asa se schimba treaba: Am avut in timp mii de comentatori la articolele mele dar niciodata „noi poporul” insusi nu a intervenit. Sunt magulit si va cer scuze daca v-am ofensat cumva.

      • Asa, d-le Aligica, sa nu suparati „poporul justme” !

        Totusi, lasand gluma la o parte, tare mi-as dori ca oameni precum „justme” sau „costobocu” sa inteleaga ca nu ar fi nimic mai dezirabil decat ca dumnealor si multi altii sa faca parte din minoritatea sustinatorilor statului de drept si, la un moment dat, s-o transforme in majoritate… Pentru ca atunci nu ar mai indrazni niciun partid sa recurga la astfel de derapaje pentru a pune mana pe putere, stiind ca va fi imediat sanctionat. USL a indraznit sa faca toate magariile aflate dincolo de lege sau la limita legalitatii (dar cu siguranta dincolo de limita bunului simt) tocmai pentru ca, fiind pe val, crede ca nu va suporta nicio consecinta !

        Vedeti dvs., d-lor nehotarati, statul si institutiile lui sunt fictiuni juridice. Nu poti sa pui mana si sa spui „exista” cum ar fi cand pui mana pe un scaun. Cu toate acestea, fictiunile juridice respective precum si cele care fac legatura dintre noi si ele, anume legile, sunt indispensabile unui trai civilizat. E suficient doar sa va ganditi cum ati circula mai bine si mai in siguranta: cu un cod rutier pe care toata lumea sa-l respecte sau fara un cod rutier ori cu unul in care regulile oscileaza – cand acorzi prioritate de dreapta, cand de stanga ?!
        Cam acelasi lucru e si aici: chiar daca l-ati simpatiza pe Ponta, ar trebui sa intelegeti ca ceea ce a facut el si alianta care-l sustine este de neiertat si sa-i plesniti cand aveti ocazia (adica la vot, la referendum si la alegeri). Nu Basescu este cauza aici. Cauza este statul de drept – codul rutier din exemplul de mai sus.
        Si poate aveti impresia ca existenta sau inexistenta codului rutier nu va afecteaza pentru ca dvs. sunteti pieton… Mai ganditi-va !

  15. Basescu greseste grav acceptind referendumul pentru ca, astfel, la fel ca regele Mihai in 1946 deschizind lucrarile parlamentului rezultat din alegerile fraudate de comunistii veniti din URSS, legitimeaza lovitura de stat. Se pare ca propriile vanitati si inchipuirea (care mie mi se pare ca frizeaza patologicul) ca e protejat de Providenta si de neinvins in alegeri i-au intunecat mintile. Pentru el, singurul lucru care mai conteaza pare a fi meciul lui personal cu adversarii politici. Nu cred ca a ezitat nici macar o secunda intre setea de a-si satisface propriile orgolii de inchipuit-luptator-de-neinvins si interesele nationale. Datoria lui, de care a uitat, era sa incerce sa salveze statul de drept, nu sa-si satisfaca niste vanitati.

    Basescu nu trebuia sa accepte referendumul nici chiar daca Dumnezeu, in persoana, l-ar fi asigurat ca va iesi invingator.

    In plus, nu ai cum sa cistigi un meci in care tu respecti regulile jocului, dar accepti magnanim ca adversarul sa le incalce cum are chef si sa faca altele noi, dupa cum ii vine bine, in timpul jocului. Un om sanatos la minte nu intra in asa ceva. Chiar daca, prin absurd, va cistiga referendumul, statul de drept va pierde. A pierdut deja. Statul de drept mai e doar o vorba goala in Romania, o forma fara fond.

    • Basescu nu a pierdut nimic. Noi am pierdut.
      Vezi ca plenul parlamentului e suveran, si hotararile CCR NU SUNT RETROACTIVE.
      Deci practic, ar fi incalcat constitutia daca nu se prezenta in parlament…

    • Basescu nu se poate agata de nimic altceva decat de o decizie a CCR. Deocamdata (pana la ora la care scriu) nu exista o asemenea decizie.
      Si, daca ar fi sa fie in favoarea sa, lucrurile s-ar putea complica extrem de mult avand in vedere ca am vazut cat pret pune USL pe legalitate… Ce ne facem daca USL decide sa nu o respecte ? Mai mergem la referendum ? Vom avea 2 presedinti ? Mergem sa aparam palatul Cotroceni ? Punem mana pe arme ? Teoretic, intr-o tara bananiera, s-ar putea ajunge si la razboi civil ! Sa speram ca suntem destul de europeni sa evitam macar asa ceva ! Ne ajung celelalte probleme !

  16. Prin incalcarile brutale de legi si ale Constitutiei, membrii partidelor PSD si PNL si-au aratat cu adevarat principiile dupa care functioneaza. Si pe care nu le au. Culmea este ca au facut lucrul asta atat de nerusinat incat nu mai exista dubii pentru mai nimeni din lumea larga despre ce le poate pielea.
    Asta nu poate fi decat un lucru trist pentru Romania si pentru romani. Nu am vazut nicio dizidenta sau distantare publice ale oamenilor de buna credinta din aceste partide fata de comportamentul scandalos la care sunt partasi. Ba mai mult, observ aceleasi mesaje rasuflate transmise de postaci si de clone programate de firme de PR.

    Ca si strategie, Basescu si PDL au de castigat din asta. Romanii castiga la capitolul „informatii utile”. Oamenii cinstiti din PNL si PSD au pierdut insa o buna ocazie de a arata ca exista si ca nu-i considera pe cetatenii obisnuiti doar carne de tun. Indiferent de soarta lui Traian Basescu, suntem martori la niste evenimente triste pentru Romania si pentru oamenii cinstiti de aici.

    PS. Ca o observatie personala: nu inteleg cum dintr-un popor de oameni normali, chiar frumosi, la conducerea statului ajung doar strambi, schimonositi, puturosi si ciorditori ordinari.

  17. Eu stau in Suedia de peste 22 de ani. Dupa cum se stie Suedia a fost guvernata de un partid social-democrat foarte multi ani (doar in ultimii ani este guvernata de o alianta de centru dreapta) si facind o comparatie intre PSD-ul suedez si PSD-ul romanesc nu pot decit sa constat ca PSD-ul romanesc nu are cu nimic de-a face cu social-democratia. Este doar un partid de oportunisti mafioti, incompetenti, plagiatori si hoti.
    Este o placere sa te uiti la dezbaterile politice din Suedia, sau la discutiile din Parlamentul suedez (care are doar o singura camera) si mi se face scirba cind vad discutiile si dezbaterile din parlamentul romanesc si de la televiziunile romanesti (antenele in general)
    In Suedia daca s-ar fi descoperit ca primul-ministru (sau un sef de partid) ar fi plagiat ar fi zburat imediat fara nici o discutie si ar fi fost terminat din punct de vedere politic. Nicidata nu ar fi fost trecuta vreo lege care sa fie in dezacord cu prevederile UE si constitutia. Iar ordonante de urgenta nu exista aici.
    Asa ca luati exemplul Suediei una din cele mai democrate tari din lumea asta…nu ar strica deloc ca politicienii romani sa invete cum se mentine democratia si cum se guverneaza o tara.

  18. Cu tot respectul, modul in care puneti problema, radical – alb – negru este unul care, in aprecierea mea, a facut foarte mult rau Romaniei si „igienei” dezbaterilor din spatiul public in ultimii ani. Noi nu mai avem, daca am avut vreodata, o cultura a dialogului, respectul de a-l asculta pe adversar. A-i imparti in continuare in doua grupari ireconciliabile sub toate aspectele nu face decat sa adanceasca aceasta falie de comunicare. Mai mult, nu inteleg care este suportul factual pentru a decreta ca statul de drept e „realitate” cu o grupare politica si „ideal pierdut” cu cealalata grupare. Ar insemna sa inchidem ochii asupra unei evolutii si unei consolidari, cu pasi mici dar consecventi, respectiv unor abateri savarsite de ambele grupari in ultimii ani. Singura diferenta e ca abaterile – similare in substanta (fortarea procedurilor parlamentare prin inventarea si legitimarea unui nou grup – UNPR!, care nu participase vreodata in alegeri, numirea unor persoane ….pe criterii…de ei stiute si cu fortarea procedurii, spre exemplu Gh Iancu a carui numire a fost vehement criticata la acel moment de doamna Macovei, modificarea reglemenarilor privind referendumul prin OUG in scopuri vadit electorale si contrar recomandarilor Comisiei de la Venetia, masacrarea prin OUG a statutului functionarilor publici in batalia cu CCR etc) – s-au petrecut intr-un interval de cativa ani in timpul Guvernului Boc respectiv o saptamana in timpul Guvernului Ponta. Dar nu putem sa nu vedem ca este, pana intr-un anumit punct, o consecinta, un raspuns la fortarile si modul in care a fost jucat jocul democratic de Anastase, Blaga&co. Prin urmare, cred ca ar fi mai util pentru noi toti daca am putea avea o discutie mai onesta, cu asumarea de ambele parti a momentelor in care s-a trisat (mai vizibil sau mai putin vizibil) si in final o discutie care sa poata mobiliza ce e bun din ambele tabere. Ar fi un pas inainte.

    • Iata si o atitudine echilibrata. Ce este ciudat, in multe din abordarile postate, este ca se leaga ideea statului de drept de demiterea lui Basescu, unii afirmind aproape explicit ca disparitia de pe scena politica a lui Basescu ar duce la disolutia statului de drept (ca si cum acest lucru nu s-a intimplat deja cu contributia consistenta a acestuia).

  19. intr-o tara in care nu iti poti inmatriculata cumpara masina sh, proprietate privata, cumparata din europa eu nu consider ca a existat democratie vreodata!

  20. Va rog, puteti sa le scrieti aceste lucruri, daca vreti, lui Peter Mario Kreuter si Anneli Ute Gabanyi, cei care au fost citati in Deutche Welle: http://www.dw.de/dw/article/0,,16081341,00.html in Ro: TB ,un presedinte prea activ? Eu nu am mail-urile lor. Ei spun ca TB este la fel de corupt ca cei impotriva carora lupta. Discutabil tinand cont ca este singurul parlamentar roman, eu de altul n-am auzit, care in 1996 cand au fost lansate primele acuzatii cum ca a vandut flota si-a dat demisia din parlament pentru a se pune la mana justitiei. Spuneti ca nu este vorba in aceasta poveste deloc de TB, dar daca nu facea el, in cazul acesta, ce a facut, mai aveam dupa ce pangeam? E bine ca institutiile sa fie independente, sa nu depinda de un om, etc, dar momentan in Ro din 100 de oameni care ocupa aceeasi pozitie profesionala e mare lucru daca macar unu isi face datoria.

  21. Extras din: Paul Mihail: «Jurnal 1940-1944 şi corespondenţă», Editura Paideia, 1999, 11-14.
    – Miercuri, 26 iunie 1940, Chişinău
    Epocale evenimente se petrec în lume, în Europa. Războiul a pornit (…). Se întoarce un curs nou al istoriei universale zilele acestea, ca mentalitate politică, morală şi hotare noi.
    – Vineri, sâmbătă, 28-29 iunie 1940, Chişinău-Iaşi
    E vinerea Patimilor României Mari ! Sfârşitu-s-a ! Ceea ce generaţii întregi au luptat, au sânferat, au muncit, s-a risipit, s-a distrus şi s-a năruit. Este oare de crezut aceasta că în câteva ceasuri să se prăbuşească o provincie, să se răpească milioane de oameni şi să se sfârşească o religie creştină de două mii de ani ? Ce seară liniştită a fost aseară, , nimic nu ştiam. dimineaţa, 28 iunie, printr-o creştină venită la biserică aflu că Rusia sovietică a cerut Basarabia şi nordul Bucovinei. (…) Gândul să plecăm ci toţii la Iaşi. (…) Imposibil de făcut mişcăro. Dispreţ faţă de tine însuţi. Luam geamnatan ul cu documente şi manuscrisele mele, mă uitam la ele şi le lăsam jos. Incotro să pleci şi cu ce mijloace? (…) Gara e un haos. Mii de refugiaţi, bagaje,copii şi vagoane. (…)
    – Miercuri, 3 iulie 1940, Iaşi
    Ziua în care trupele societice ruseşti au ajuns la Prut. Ziua de doliu, în care Basarabia nu mai are viaţă liberă naţională. Foarte mulţi ieşeni au evacuat Iaşul, au plecat cu bagajele spre Capitală.

  22. Articolul spune clar: iesiti din hibernare si votati, iar „opozitia” trebuie sa dea drumul la caini macar in al 13-lea ceas. De ce Dumnezeu „facem politica” intr-o situatie de dezastru national ca asta?!

  23. Aceasta aventura a lui ,,LOLEK si BOLEK” costa niste bani publici pe care noi contribuabili ii platim din buzunar , plus mai platim si imaginea terfelita in Europa. I-as intreba pe ,,COPY-PASTE si CHULANGIUL-REPETENT daca cu suma alocata referendului nu se putea fece ceva util pt tara asta ?????

  24. Domnule Aligica, dar daca de data asta USLasii vor fi mai subtili decat s-au dovedit pina acum ? Adica: daca, bazandu-se pe sondaje (pe care s-au bazat si pina acum, cand au presupus ca „oamenii tin cu ei” -cum zicea Ponta- si ca Basescu nu mai e popular), nu vor incerca sa fraudeze ? Chiar ieri a aparut un sondaj IMAS (destul de plauzibil, cred) unde cifrele sint clare (desi, e drept, Basescu e in crestere -lucru previzibil, tinand cont de comportamentul USL, care i-a speriat pe multi): 64%pentru demitere, 27% impotriva. Poate ca usl-istii se gandesc asa: probabilitatea sa pierdem prin vot cinstit e foarte mica, deci de ce am incerca sa fraudam (o sa se afle si o sa ne sara tot Occidentul in cap si mai abitir), cand putem sa aratam ca, iata, avem „legitimitate populara” ?

  25. O observatie.

    Nu sunt sigur ca doar mobilizarea celor ce cred în „statul de drept”va fi suficienta…sunt însa sigur ca acum oligarhii vor fi dispusi sa consume ceva bani pentru mituirea populatiei…si crearea unei fuctionari aparente a statului fara alte ingerinte în legislatie pentru adormirea cancelariilor Europene.
    Cred :
    ca-n ecuatia de verificare a corectitudinii referendumului trbuiesc adusi observatori internationali…

  26. din pacate, nu cred ca va fi nevoie ca USL sa fraudeze la referendum. Desi sunt ingrozit de miscarile de saptamana trecuta, ele sunt doar un mic pas inainte fata de unde s-a oprit Traian Basescu si PDL-ul in interpretarea Constitutiei. Nu e meseria mea sa tin minte tot ce s-a intamplat in politica in ultimii ani, dar imi aduc aminte ca am fost aproape la fel de revoltat cand presedintele Basescu a refuzat sa ofere pozitia de prim ministru coalitiei majoritare in parlament, in baza unei interpretari „la limita” a Constitutiei, sau cand, in urma demiterii guvernului Boc a facut tot posibilul ca guvernul sa nu treaca in mana majoritatii.

    daca la asta adaugam alte situatii in care este implicat personal (ca apartamentul fiicei sale mai mari sau sprijinirea fiicei sale mai mici pentru PE) sau avansarea in grad, la secret, a unui numar de jurnalisti si oameni politici, trebuie sa admit ca voi vota NU cu o mare strangere de inima.

    dupa parerea mea, sansele ca mai mult de jumatate din cei care voteaza sa zica NU sunt nule, pentru ca acest pas mic pe care l-a facut USL-ul in nerespectarea legilor reprezinta un pas peste o linie de demarcatie doar pentru o mica parte dintre romani. Speranta mea in legatura cu acest vot nu este legata de pastrarea in functie a lui Traian Basescu, ci de faptul ca acei oameni onesti din aparatul de stat si din partidele politice vor vedea ca „noua” ne pasa de ce fac dansii, si ca, pana la urma, pot conta pe ajutorul „nostru” atunci cand apara o pozitie justa si legala.

    • „sau cand, in urma demiterii guvernului Boc a facut tot posibilul ca guvernul sa nu treaca in mana majoritatii. ”

      Imi pare rau sa te contrazic, dar Basescu i-a oferit scaunul de prim-ministur lui Tonta in februarie, numai ca tonta a refuzat, surprins probabil de miscarea Presedintelui. Dupaia a iesit tonta la tv si a zis ca Basescu isi cauta sticla pe jos – dupa 2 zile zicea ca s-a referit la sticla de apa (lol). Peste o vreme, Basescu a spus public ca i-a oferit postul lui tonta, dar tonta a negat insistent, pana la publicarea stenogramelor discutiilor. Dupaia, tonta a revenit la atitudinea initiala, spunanad ca presedintele i-a oferit scaunul de prim-ministru „la misto”. Fain prim-ministru avem acuma.

      • I-a oferit sau a spus ca i-a oferit? A refuzat sau a spus ca a refuzat? nu-mi amintesc sa fi vazut si am incercat (e drept, vreo zece minute) sa gasesc un document in care aceasta discutie sa fi avut loc oficial… si vedeti, exact de aici porneste problema mea cu modul in care Traian Basescu a tratat Constitutia: o numire de prim-ministru nu se face intre patru (sau 40) de ochi, ci se face intr-o declaratie oficiala… ce au glumit dansii, e treaba lor, dar daca vrem sa sustinem ca traim (sau am trait) intr-un stat de drept, eu cred ca trebuie sa ne uitam la documente si pozitii oficiale…
        Ca toata problema sa fie si mai complicata, am rezerve in a mai crede „direct” ceea ce relateaza presa (pentru nu cred ca la discutie a participat cineva impartial care sa faca o relatare corecta a ce s-a discutat de fapt).

  27. Cei care judeca asa cum ai scris in articol sunt poate 100,000. Cei care voteaza sunt undeva spre 8 milioane. Adica de 800 de ori mai multi!!!!

    Cei 7,9 milioane care nu judeca in termenii din articolul tau, au cu totul alte criterii dupa care se iau cand voteaza:
    a) „Chioru’ mi-a taiat salariul” vs. „Marinaru’ le-o taie imbuibatilor din parlament!
    b) „Curva lui Base ne-a furat la greu” vs. „Astia de la PDL au furat, dar mai putin!”
    c) „I-a taiat pensia lu’ tata” vs „bine ca le-a mai luat din salarii fonctiorii aia puturosi!”

    samd….

  28. Domnule Aligica,

    Cu tot respectul, „statul cleptocratic-oligarhic-autoritar” descrie Romania asa cum este de 20 de ani. La noi, institutiile mimeaza, au forma dar nu fond. Evolutiile pozitive ale justitiei nu sint decit un trend fragil si atit.
    Mi se pare gresit sa plasezi ne-nuantat echivalarea intre Basescu si statul de drept. Faptul ca Ponta (si USL-ul) au facut ceva abominabil nu poate disculpa presedintele (si PDL-ul). In ambele cazuri, avem de-a face cu ticalosi care au cautat sa impuna o viziune proprie de putere; cei de linga ei sint responsabili cu partea de „clepto”.

    De asemenea, vad ca se exclude posibilitatea unei consistente revolte anti-sistem. In subsidiar, vad ca articolul d-voastra asta face: creeaza o atitudine de asteptare a posibilei fraude, adica pregateste exact „the spark”. Ma rog, aici sint de acord cu d-voastra, oamnenii politici trebuie sa invete sa se teama de ceva, anume de linsaj.

    Exista o vorba: nu te feri prea mult de justitie fiindca e posibil sa te gaseasca dreptatea.

  29. Buna ziua,
    Cand scriu acest comentariu sedinta CCR abia a inceput.
    Dupa ce se vor linistii lucrurile desigur ca analizele vor reliefa ca USL nu a adaptat mijloacele la rezultat, adica au avut o eroare de nivel strategic. Dar sa mergem pe idea ca fraza anteriora este eronata.
    Prioritar ar fi desigur planurile USL, abia apoi aliantele, armata, cetatea acestei aliante politice.
    USL vrea sa castige cat mai multa putere, pentru a-si impune vointa, unul dintre deziderate fiind legat de justitie. Planurile lor contin inlocuiri de persoane din pozitii cheie, schimbarea unor (generic numite) reguli ale jocului politic, castigarea mai multor locuri in Legislativ, castigarea Presedentiei la viitoarele alegeri.
    Au executat cateva etape si aparent obiectivele acestora au fost atinse. Urmeaza referendumul care este o etapa foarte importanta. Presedinte ales sau cel interimar detin multa putere.
    In toamna va urma etapa consolidarii puterii legislative pentru care succesul precedentelor etape este important daca nu chiar crucial.
    Pentru a ataca planurile USL evident ca trebuie impiedicata atingerea obiectivelor fiecarei etape. Pe linga votul NU in cadrul referendumului documentarea foarte posibilei fraude este esential, cum bine scrie dl. Aligica, un articol foarte clar, argumentat, concentrat pe esential … comentarii ca acesta sunt texte de chibitz …

    Dan Tapalaga mai are un articol bun. Pentru cei care l-au scapat: http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-12740049-cauzele-semnificatiile-efectele-unei-suspendari.htm

    Dupa, cand va fi ceva mai liniste, vom putea gandi despre cauzele situatiei de acum. Cred ca una cauze este lipsa recall (revocarea unui ales in timpul mandatului) cum exista in constitutiile multor state. Avand posibilitatea sa revocam un parlamentar in timpul mandatului acestia s-ar gandi de doua ori inainte de a abuza de o prevedere. Revocarea nu a fost folosita de multe ori in istorie, simpla prezenta in constitutie a produs efecte.

  30. În sfârşit, nu doar opinii, oricât ar fi de nobile şi bine-intenţionate, în sfârşit nu doar analize, oricât ar fie de pătrunzătoare, ci o strategie, ba mai mult, un plan de acţiune, concentrat într-o direcţie principală: lupta împotriva fraudării referendumului, dusă pe toate planurile: preventiv, pro-activ, defensiv, propagandistic, civic, politic.

    Acest nou regim se anunţă mai periculos şi mai odios decât tot ce a fost până acum în ultimii 22 de ani – aceasta nu este o judecată înfierbântată ori pripită, ci una isvorâtă din observarea atentă a protagoniştilor.

    Iliescu, ghiuj învechit în răutăţile bolşevice era totuşi produsul unei duble discipline: cea de partid şi cea derivând din apăsarea unei ideologii constrângătoare. Asta i-a conferit o anumită ţinută, previzibilitate, graniţe.

    Năstase, oricât de lacom, fără scrupule şi narcisist ar fi, posedă totuşi o autenticitate, chiar dacă una rea şi detracată.

    În contrast, corifeii regimului pucist, şi-i numesc aci pe d-nii Ponta şi Şova sunt nişte mici monştri fără absolut nimic “sfânt”, nici o structură, nici o direcţie, nici o ruşine. Prin aceasta, devin mult mai primejdioşi decât bunicii şi părinţii lor simbolizaţi de Iliescu şi Năstase. Ei sunt iada care sare casa.

    Dacă Curtea Constituţională nu-i va opri, cei doi împreună cu păpuşa horror Antonescu, mânaţi pe spate de Voiculescu şi Hrebenciuc, vor face un prăpăd prin România, de ne vom aduce aminte cu duioşie de vremile bune ale lui Iliescu şi Năstase.

    Aşadar, fraudare, numele tău este referendum, baza viitorului regim ilegitim.

    • Exagerati.
      1. Nu se va frauda la referendum, n-au de ce (deocamdata). Majoritatea este satula de cirmaci.
      2. Chestiile astea „păpuşa horror Antonescu” – desi il detest pe CA- coboara nivelul discutiei mai mult decit trebuie

      Corectia va avea loc economic.

  31. Aligica,
    Spui: „T.B. si toate evenimentele asociate lui sunt instrumentele unui singur scop: salvarea si reinstaurarea statului de drept in Romania. Este observatia centrala cu privire la situatie. Daca acest lucru este inteles, restul decurge natural.”

    Sa inteleg ca „telejustitia” avand programul „sincronizat cu cel ala lui T.B. este expresia statului de drept?
    Sa inteleg ca „indicatiile ” de lucru date de T.B. justitiei sunt o alta expresie a statului de drept? Modificarea legii referendumului in sensul de a face imposibila sucpspendarea lui T.B., in conditiile in care in sute de orase si comune erau proteste impotriva ” dictatorului”, este o alta expreie a statului de drept?
    Protejarea unor indivizi care au davalizat bugetul de stat, au facut spalare de bani, „interventii” pentru „baietii destepti din energie” (ALRO) este alta expresie a statului de drept?
    Nerespectarea de catre guverna deciziei definitive este o dovada de stat de drept?
    Legiferarea prin ordonate de urgenta in sanatate si invatamant sfidand cerinta societatii civile si aoamenilor politici de a se dezbate legile (care sau dovedit catastrofale) este semn ca statul de drept este puternic?
    Am senzatia ca tu vorbesti de „statul de drept” al lui Hitler si Stalin.
    Fara discutie cu T.B. nu exista nicio sansa de a functiona statul de drept. Cum de altfel a recunoscut la „Marius Tuca Show” , T.B. nu poate conduce democratic.
    Singura noastra sansa de a incheia „cosmarul urii” este sa scapam de T.B. apoi de PDL si sa fim foarte critici cu tot ce se intampla dupa, pentru a preveni ca USL sa devina ca PDL.
    Acum, pentru a scapa de „Presedintele URII” mai ca as accepta si o lovitura de stat, numai sa scapam de T.B.
    USL nu avut incotro. Guvernul USL era „prizonierul” regimului T.B, iar acesta nu a aceptat sub nicio forma coabitarea, indiferent de efectele asupra tarii, planuind sa arate cu degetul spre guvernul USL.
    Abia astept sa „pedepsesc” pe TB la referendum si basistii la alegeri.
    Acum as vota pe oricine li se opune, nu pentru ca sunt buni ci pentru ca vrau sa scap de T.B. si de PDL.
    Pana una alta PSD si PNL au fost in stare sa guverneze asigurand crestere economica, in timp ce PDL ne-a asigurat o cadere economica importanta.
    PDL sunt incapabili sa gestioneze economia unei tari, asa ca peste 4 ani probabil vom alege intre PNL si PSD.
    Pana atunci, Jos Bastitia! Jos Basescu! jos basistii!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Dragos Paul Aligica
Dragos Paul Aligica
Dragos Paul Aligica este publicist al Revistei 22, cerceteaza si preda sisteme economice comparate si analiza institutionala la George Mason University si este membru fondator al Centrului de Analiza si Dezvoltare Institutionala din Bucuresti.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro