vineri, martie 29, 2024

Reamenajarea Sălii Palatului din Bucureşti (1980-1982)

„Potrivit indicaţiilor Dumneavoastră, Vă spunem spre aprobare Raportul cu privire la executarea unor lucrări suplimentare pentru mărirea capacităţii Sălii Palatului a R.S. România”[1]. Acesta este conţinutul notei trimise la 25 noiembrie 1980 lui Nicolae Ceauşescu de către Iosif Banc.

Din raportul întocmit la 24 noiembrie 1980 de Mihai Gere, şeful Secţiei Gospodăriei de Partid a C.C. al P.C.R., rezultă că Sala Palatului din Bucureşti a fost construită la sfârşitul anilor ’50 pentru a se putea desfăşura în condiţii optime congresele partidului unic din acea perioadă, mitingurile şi conferinţele care se organizau cu diferite prilejuri, precum şi pentru spectacole de gală.

Capacitatea iniţială a clădirii a fost proiectată pentru a primi 3055 de persoane şi, în anul 1962, autorităţile comuniste de la Bucureşti au acordat o subvenţie în valoare de 487.800 lei (aproximativ 24.600 dolari) în scopul menţinerii acelei săli în stare de funcţionare. Pentru comparaţie, menţionăm faptul că, în acelaşi an, a fost alocată suma de 135.000 lei (6800 dolari) pentru a desfăşura trei şedinţe plenare ale Consiliul Central al Sindicatelor, iar cheltuielile estimate pentru toate şedinţele plenare organizate de Consiliul Central al Sindicatelor şi de Comitetele Centrale ale Uniunilor Sindicatelor erau de 423.000 lei (21.300 dolari).[2] Trei ani mai târziu, bugetul stabilit pentru Partidul Muncitoresc Român şi toate organizaţiile din subordinea sa a fost 887,4 milioane de lei şi s-a bazat pe o subvenţie anuală primită de la statul român în valoare de 609 milioane de lei (68,6% din suma totală necesară funcţionării acestora). Autorităţile comuniste de la Bucureşti au menţinut P.M.R./P.C.R. într-o stare de dependenţă faţă de bugetul general al statului român şi se poate afirma faptul că Gh. Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceauşescu şi cei din anturajul lor au hotărât să utilizeze în anul 1965 suma de 609 milioane de lei (echivalentă cu 30,75 milioane dolari) în scopul păstrării puterii politice oferite acestora de către autorităţile de la Moscova la sfârşitul celui de-al doilea război mondial.

Tot ca termen de comparaţie, putem aminti că Ministerul Forţelor Armate a mărit în anul 1962 planul propriu de cheltuieli cu 12 milioane de lei – aproape jumătate din suma alocată de autorităţile comuniste în scopul finalizării unor apartamente pentru nomenclaturiştii partidului în zona Arcului de Triumf din Bucureşti (23 milioane de lei)[3] – pentru a se asigura câte o bonetă, o căciulă, o salopetă de doc, o pereche de bocanci, o centură-chingă, precum şi o manta sau un costum vătuit pentru circa 17.000 de studenţi care participau la pregătirea militară organizată în anul de instrucţie 1962-1963. În aceeaşi ordine de idei, autorităţile sovietice au acceptat să cheltuiască în anul 1961 o sumă echivalentă cu 28 milioane de lei pentru a se efectua o revizie generală la 200 de tancuri uzate T 34-85, donate apoi României „în vederea îmbunătăţirii înzestrării forţelor armate cu armament şi tehnică de luptă”.[4]

Din raportul semnat de Mihai Gere la 24 noiembrie 1980 şi trimis lui Nicolae Ceauşescu, împreună cu nota iscălită de Iosif Banc, reiese şi faptul că administraţia Sălii Palatului din Bucureşti a apelat permanent la improvizaţii, la sfârşitul anilor ’70, pentru a organiza reuniuni la care participau un număr de persoane peste capacitatea proiectată a clădirii. Pornind de la textul documentului întocmit de şeful Secţiei Gospodăriei de Partid a C.C. al P.C.R. şi cunoscând că şedinţele Congresului al XII-lea al P.C.R. au avut loc la Sala Palatului, în perioada 19-23 noiembrie 1979, se poate presupune faptul că administratorul clădirii şi organizatorii forumului P.C.R. au recurs la improvizaţii, având aprobarea lui Nicolae Ceauşescu, pentru a creşte numărul de persoane programate să asiste la acel congres. Mai mult decât atât, depăşirea capacităţii iniţiale a sălii s-a realizat pe fondul nerespectării „Normelor generale de protecţie împotriva incendiilor la proiectarea şi realizarea construcţiilor şi instalaţiilor”. Un decret referitor la aprobarea acelor norme a fost emis la 16 august 1977 chiar de Nicolae Ceauşescu, în calitate de preşedinte al Consiliului de Stat şi s-a publicat cu un an înainte de desfăşurarea Congresului al XII-lea al P.C.R. şi cu doi ani înainte de reamenajarea Sălii Palatului.[5]

În prezent, clădirea respectivă are o capacitatea foarte apropiată de cea stabilită de Nicolae Ceauşescu în urmă cu 36 de ani.[6] Preşedintele României a insistat la 22 decembrie 1980 ca lucrările de reamenajare să permită creşterea până la nivelul de 4200 a numărului de locuri în sala principală şi, în opinia sa, nu mai era necesară construirea unei săli noi în Bucureşti.[7] În planul prezentat de conducerea Secţiei Gospodăriei de Partid a C.C. al P.C.R. şi care avea la bază indicaţiile date de Nicolae Ceauşescu s-a prevăzut faptul că „proiectul de execuţie urmează să se elaboreze până în martie 1981, lucrările să înceapă în mai 1981 şi investiţia să fie pusă în funcţiune în aprilie 1982”[8].

Planul respectiv a fost îndeplinit şi discuţiile care au loc, în prezent, la Ministerul Culturii pe tema reamenajării Sălii Palatului au în vedere o modificare amplă a proiectului aprobat la 22 decembrie 1980 de Nicolae Ceauşescu – fără a se face precizări despre respectarea tuturor normelor de protecţie împotriva incendiilor aflate astăzi în vigoare. Este greu de crezut că numărul de locuri în această sală poate fi menţinut la nivelul anului 1980, în condiţiile în care chiar preşedintele de atunci al României avea o informaţie clară despre faptul că desfăşurarea unor activităţi de amploare în Sala Palatului putea pune în pericol viaţa a mii de oameni.

Propagarea ideilor comuniste de la o tribună impozantă, instalată într-o clădire care avea un standard scăzut de siguranţă, s-a realizat cu un risc asumat de către Nicolae Ceauşescu şi niciodată explicat de acesta. În plus, inconsecvenţa preşedintelui României apare clar atât în discuţiile care au avut loc la 22 decembrie 1980 despre proiectul de reamenajare a Sălii Palatului, cât şi în dialogul său cu generalul Constantin Olteanu – un ministru al Apărării Naţionale care a acceptat să fie ridiculizat de Nicolae Ceauşescu din motive pe care nu le cunoaştem.

Raportul întocmit la 24 noiembrie 1980 de Mihai Gere, şef al Secţiei Gospodăriei de Partid a C.C. al P.C.R., referitor la reamenajarea Sălii Palatului din Bucureşti.[9]

SECRET DE SERVICIU

RAPORT

Sala Palatului R.S.R., realizată în 1960, edificiu destinat activităţilor de partid şi de stat – congrese, conferinţe, mitinguri, spectacole de gală – a fost dimensionată la o capacitate de 3055 locuri.

În cei peste 20 de ani de exploatare s-a demonstrat necesitatea sporirii capacităţii sălii datorită numărului crescând de delegaţi şi invitaţi la diferite manifestaţii.

În vederea adoptării unei soluţii definitive şi evitarea improvizaţiilor practicate în mod curent, s-a întocmit un studiu în 7 variante, care rezolvă sporirea capacităţii prin:

– realizarea unor loji pe pereţii laterali;

– introducerea unei loji centrale la balcon, cu capacitate adecvată pentru corpul diplomatic şi presă;

– redistribuirea circulaţiilor şi a scaunelor în parterul sălii, urmărindu-se ocuparea cu locuri a centrului, fără modificarea gradului de confort.

Din analiza comparativă a variantelor, atât din punct de vedere economic cât şi din punct de vedere al implicaţiilor tehnice, a rezultat ca optimă varianta 2 b, în care se realizează integral indicaţiile primite, ajungându-se la o capacitate de 3768 locuri în sală şi 275 locuri în prezidiu, în total 4043 locuri.

Această sporire a numărului de locuri conduce la necesitatea realizării, în subsolul existent al holului principal, a unei garderobe cu spaţiul de foaier corespunzător. Acest spaţiu va avea o funcţionalitate multiplă, putând fi utilizat şi pentru conferinţe, expoziţii, bufet etc.

Prin aceste reamenajări, ca şi prin preluarea în exploatare a Sălii mici a Palatului R.S.R., cresc posibilităţile de organizare a unor manifestaţii – congrese, conferinţe, expoziţii – în afara sălii principale, cu o capacitate de 4043 locuri, dispunându-se de o suită de alte spaţii cu capacităţi între 100 şi 600 locuri.

Pe baza notei de comandă, investiţia necesară a fost estimată la 16.300.000 lei.

Investiţia nu necesită importuri.

Prin proiectul de organizare a activităţilor de execuţie, se va prevedea posibilitatea ca sala să poată funcţiona, cu o capacitate redusă la cca. 2000 locuri, în perioada desfăşurării lucrărilor.

Valoarea investiţiei se poate recupera în 5 ani, pe baza sporului de beneficii realizat după mărirea capacităţii sălii.

Menţionăm că realizându-se în urmă cu 20 de ani, sala a fost proiectată în conformitate cu normativele în vigoare la acea dată şi de aceea, în prezent, caracteristicile construcţiei nu corespund în totalitate „Normelor generale de protecţie împotriva incendiilor la proiectarea şi realizarea construcţiilor şi instalaţiilor” aprobate prin Decretul Consiliului de Stat nr. 290/1977, iar prin lucrările preconizate, caracteristicile construcţiei nu se pot îmbunătăţi din acest punct de vedere.

Având în vedere faptul că Sala Palatului R.S.R. a fost proiectată de specialişti ce lucrează în prezent în diferite institute de proiectare din Bucureşti, este necesară utilizarea lor de către Institutul de proiectare „Carpaţi” în calitate de colaboratori externi, cu plata în acord global pe părţi de lucrări.

Ţinând seama de cele expuse mai sus supunem aprobării:

– includerea lucrării în planul de investiţii pe anul 1981, cu finanţarea din rezerva constituită în bugetul partidului;

– începerea lucrărilor de execuţie imediat după elaborarea de către Institutul de proiectare „Carpaţi” a proiectului de execuţie şi a detaliilor de execuţie.

ŞEFUL SECŢIEI

ss. Mihai Gere                                                        24 nov. 1980

Protocolul şi stenograma şedinţei din 22 decembrie 1980 a Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., în cursul căreia s-a aprobat, printre altele, reamenajarea Sălii Palatului din Bucureşti şi s-a discutat despre adăposturile necesare formaţiunilor de apărare civilă din România (extrase).

Proteocol nr. 24 al şedinţei Biroului Permanent al Comitetului Politic Executiv din ziua de 22 decembrie 1980

Au participat tovarăşii Ceauşescu Nicolae, Banc Iosif, Bobu Emil, Burtică Cornel, Constantin Nicolae, Niculescu Paul, Oprea Gheorghe, Păţan Ion, Rădulescu Gheorghe, Verdeţ Ilie, Andrei Ştefan.

Au fost invitaţi tovarăşii Ciobanu Lina, Fazekaş Ludovic, Filipaş Cornelia, Ioniţă Ion, Gere Mihai, Avram Ioan, Agachi Neculai, Bulucea Vasile, Caranfil Gheorghe, Gaston Marin, Olteanu Constantin, Proca Eugen, Dobrescu Emilian, Pungan Vasile, Gigea Petre, Bumbăcea Vasile, Curticeanu Silviu.

Şedinţa a început la ora 10.00 şi s-a terminat la ora 11.00.

A prezidat tovarăşul Nicolae Ceauşescu.

Ordinea de zi:

I. Raportul privind controlul efectuat asupra utilizării aparaturii medicale.

II.  Proiectele unor acte normative.

III. Încheierea unor acorduri.

IV. Alte probleme.

În urma discuţiilor, Biroul Permanent al Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. a hotărât următoarele:

I. – III. […].

IV. Biroul Permanent al Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. a mai hotărât următoarele:

1. Se aprobă propunerile Secţiei Gospodăriei de Partid a C.C. al P.C.R. privind executarea unor lucrări suplimentare pentru mărirea capacităţii Sălii Palatului Republicii Socialiste România, cu următoarele indicaţii:

– Vor fi analizate soluţiile care să conducă la mărirea capacităţii Sălii Palatului la circa 4200 locuri, în afară de cele prevăzute pentru prezidiu.

– Execuţia va fi începută numai după ce vor fi asigurate toate condiţiile necesare, astfel încât lucrările să dureze mai puţin de un an.

2. – 5. […].

6. Nu se aprobă propunerile Ministerului Apărării Naţionale privind executarea unor adăposturi în cincinalul 1981-1985.

ss. Nicolae Ceauşescu

Stenograma şedinţei Biroului Permanent al Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. din ziua de 22 decembrie 1980

La şedinţă au participat tovarăşii Ceauşescu Nicolae, Banc Iosif, Bobu Emil, Burtică Cornel, Constantin Nicolae, Niculescu Paul, Păţan Ion, Rădulescu Gheorghe, Verdeţ Ilie, Ştefan Andrei.

Au fost invitaţi tovarăşii Avram Ioan, Agachi Neculai, Ioniţă Ion, Caranfil Gheorghe, Olteanu Constantin, Proca Eugen, Filipaş Cornelia, Fazekaş Ludovic, Ciobanu Lina, Bulucea Vasile, Răican Aurel, Gaston Marin, Gere Mihai, Solomon Mircea.

[…]

Tov. Nicolae Ceauşescu:

PUNCTUL 8

Propunerile privind executarea adăposturilor de apărare civilă.

Nu ştiu de ce veniţi acum să rezolvăm aceste propuneri?!

Tov. Constantin Olteanu: Conform indicaţiilor.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Aş propune să nu facem nici un adăpost în acest cincinal şi să ne vedem de treabă!

Tov. Constantin Olteanu: Conform indicaţiilor dumneavoastră, le-am redus cu 25%.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Acum le reducem complet. În afară de adăposturile pe care le facem la centrul administrativ pe care îl construim, restul să nu mai facem nimic. Am construit metroul tocmai pentru acest lucru. Restul, la judeţe, să nu ne mai apucăm; să nu ne apucăm acum să facem în toate judeţele.

Tov. Constantin Olteanu: Este vorba de construirea în 18 municipii.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Lasă, dragă, se poate sta şi în beciurile care sunt. Şi ne vedem de treabă! Costă sute de milioane întreţinerea şi materialele [pe] care le punem acolo. Să lăsăm în acest cincinal; în afară de cele câteva adăposturi pe care le-am stabilit să le facem, restul să nu mai facem!

PUNCTUL 9

Iniţierea de negocieri în vederea prelungirii acordului româno-american privind transporturile aeriene civile.

De acord. Sunt ceva probleme?

Tov. Ion Ioniţă: Nici un fel de problemă.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Bine.

(Toţi tovarăşii sunt de acord).

PUNCTUL 10

Propunerile cu privire la executarea unor lucrări suplimentare pentru mărirea capacităţii Sălii Palatului R.S. România.

Tov. Ştefan Andrei: Este foarte bine, aşa cum se propune.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Face să renunţăm la ideea construirii altei săli de 5000 de locuri.

Tov. Ion Păţan: Şi soluţionăm toate problemele.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Însă să vedem să mai mărim ceva; să avem vreo 4200 locuri, fără prezidiu. Mai vedeţi.

Tov. Mircea Solomon: Am înţeles.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Cu această sală rezolvăm celelalte probleme.

Tov. Mircea Solomon: Vom avea şi 6 săli anexe.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Şi – aşa cum am spus – renunţăm la ideea construirii unei alte săli. Mai analizaţi să mai măriţi cu ceva.

Tov. Mircea Solomon: Vom analiza.

Tov. Nicolae Ceauşescu: În primul rând, să vă pregătiţi bine şi pe urmă să începeţi lucrările; vă pregătiţi cu proiectele, macheta şi toate celelalte, nu cum este obiceiul Oficiului „Carpaţi” … !

Tov. Mihai Gere: Vom începe după Congresul sindicatelor.

Tov. Mircea Solomon: Şi până atunci avem timp să ne pregătim.

Tov. Mihai Gere: Construcţia va dura un an de zile.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Dacă vă pregătiţi bine, poate să dureze 6 luni; se poate reduce termenul.

PUNCTUL 11

Începerea negocierilor cu Republica Mozambic pentru încheierea unui acord în domeniul promovării şi garantării reciproce a investiţiilor de capital.

[…]

  • A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 77/1980, f. 2-4; 11; 20-22.

  • A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 77/1980, f. 21 (foto: Petre Opriş).
  • A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 77/1980, f. 20 (foto: Petre Opriş).

    NOTE___________________


    [1] Arhivele Naţionale Istorice Centrale (în continuare: A.N.I.C.), fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 77/1980, f. 112.

    [2] În luna martie 1961, salariile tarifare ale directorilor de întreprinderi depăşeau, de regulă, nivelul de 3500 lei, iar şefii de serviciu din ministerele cele mai importante aveau circa 3200 lei, lunar. În acelaşi timp, un traducător sau un economist care lucra la Comitetul Central al P.M.R. primea lunar maxim 1500 lei (1300 lei, minim), iar un curier sau un muncitor necalificat din rândurile personalului care deservea instituţiile partidului avea un salariu maxim de 550 lei (minim 450 lei). Ibidem, dosar nr. 24/1961, vol. I, f. 92-93; 97; 101.

    [3] În nota emisă la 11 mai 1961 de Direcţia Treburilor C.C. al P.M.R. şi trimisă lui Tudose Vasiliu, şef al Secţiei Gospodăriei de Partid a C.C. al P.M.R., s-a menţionat astfel: „Din construcţiile începute pe terenul situat în şos[eaua]. Kiseleff nr. 14-16-18, colţ cu Bd. Voroşilov (în prezent, bulevardul Mareşal Constantin Prezan – nota P. Opriş), se vor construi apartamente cu o suprafaţă totală de circa 17.000 m.p. construiţi. Apartamentele vor avea un grad de confort ridicat, cuprinzând cameră de zi, birou, salon, 2-3 dormitoare şi dependinţe corespunzătoare. […] Ministerul Comerţului va asigura din import materialele necesare, pe baza listelor ce vor fi predate de Secţia Gospodăriei de Partid a C.C. al P.M.R., iar C[omitetul de] S[tat al] P[lanificării] va pune la dispoziţie valuta necesară în acest scop”. Ibidem, dosar nr. 22/1961, f. 188.

    [4] Ibidem, f. 100-101; ibidem, dosar nr. 39/1961, f. 41-42.

    [5] Vezi Decretul nr. 290/1977 privind aprobarea Normelor generale de protecţie împotriva incendiilor la proiectarea şi realizarea construcţiilor şi instalaţiilor.

    [6] În sala principală există în prezent 4060 de fotolii. Vezi http://www.salapalatului.ro/index.php/despre-noi (accesat la 3 decembrie 2016).

    [7] A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 77/1980, f. 21.

    [8] Ibidem, f. 113.

    [9] În document există sublinieri cu un creion roşu, realizate probabil pentru Nicolae Ceauşescu de către un secretar al Cancelariei. Pentru a reda acest amănunt, am utilizat caracterele italice.

  • A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 77/1980, f. 114-115.
  • Distribuie acest articol

    9 COMENTARII

    1. amintiri din sala palatului,

      sa fi fost prin anii 60, eram pionier si Sala Palatului incl. Palatul regal din spate au fost puse la dispozitia copiilor, nu mai stiu daca de Craciun, pardon Mos gerila sau 1 mai, 23 august!?
      In tot spatiul s-au construit jocuri pt. copii, de la tobogane, la calusei, etc. Unde mai pui ca era ceva mincare si suc la liber. In perioada aia mai exista si Palatul Pionierilor un paradis pt. copii. Din pacate „paradisul” a fost confiscat de cel mai bun fiu al poporului.

      A doua amintire e legata de WCul Salii Palatului, erau extrem de subdimensionate, nu mai stiu la ce am fost acolo, poate un film, poate un concert, la congresul partidului nu am fost niciodata invitat, dar in pauza se facea o coada absolut imensa. Era amuzant sa-i vezi pe barbati cum stateau la coada, tremurind si pregatiti cu arma-n mina. La femei era si mai rau.

    2. Domnule Petre Opris, profit cu cinism de ocazia oferita de acest articol pentru a va adresa o intrebare veche: ce anume s-a intamplat in 1985, de ce a fost atat de groaznica iarna acelui an? Concret, e vorba de anul in care a fost sistata apa menajera din apartamentele de bloc, atat cea calda cat si cea rece, si redus la minimum debitul gazelor. Plus, desigur, intreruperile retelei de energie electrica, dar cu astea aproape ca ne obisnuiseram deja. Insa in iarna lui ’85, frigul si lipsa apei au fost „lipsurile” care aproape ne-au omorat. Sunteti istoric specializat in comunism. Ne puteti lamuri? De ce atunci? De ce atat de total si brutal? Mult mai tarziu, am aflat si eu de hecatomba din spitale si maternitati, plus crese, gradinite, etc, dar la momentul respectiv nu prea aveam habar, lumea mea era foarte mica. Credeti ca ne puteti promite un articol pe aceasta tema… candva?

      • Domnule Mihai Buzea, îmi aduc aminte de acea iarnă. Din păcate, nu am găsit încă nici o explicaţie în arhiva partidului comunist. Presupun că este vorba despre o acumulare de greşeli economice, la care s-au adăugat perioadele cu temperaturi foarte scăzute din acel an. Tot în 1985, Nicolae Ceauşescu a solicitat insistent 5 milioane de tone de petrol sovietic şi, în acelaşi timp, a pus sub semnul întrebării semnarea de protocolului privind prelungirea perioadei de valabilitate a Tratatului de la Varşovia. Povestea a început în august 1984.
        Am scris despre temperaturile joase din acea iarnă deoarece gazul sovietic se livra în cantităţi mai mici, în cazul în care era mai frig în URSS. Chestiunea avea o componentă politică (nu exporţi gaz dacă cetăţenii tăi îngheaţă în apartamente) şi o componentă tehnică (livrarea de gaze la temperaturi scăzute se face cu dificultate).

      • Ceea ce vă pot promite este o microradiografie a economiei româneşti din anul 1985, făcută chiar din interiorul partidului unic.

      • Pornind de la intrebarea „ce anume s-a intamplat in 1985, de ce a fost atat de groaznica iarna acelui an?”
        – a fost groaznica pentru ca a fost un ger cumplit, cel putin in partea de Vest a tarii. Cu zapada multa.
        – odata cu gerul si zapada, nu doar ca ” pietrele crapau”, ci economia comunista a inceput sa crape, desi scirtiia si pina atunci.
        – in oras circulau doar autobuzele si masinile de aprovizionare; dupa trecerea iernii grele, numai bine s-a rationalizat benzina, si Daciile (caci astea erau in proportia votului 99,99), circulau o duminca da una nu.
        In Bucuresti se dadea lunar benzina de 3-4 ori mai multa decit in provincie (dar cum benzinarii nu erau sfinti, se mai descurcau unii). Gazul in iarna aia nu doar ca s-a restrictionat, ci era insuficient, pentru ca lumea la bloc in lipsa caldurii, folosea aragazul drept soba. Incalzea apa pentru a face baie, pentru caldura…
        Curentul, apa, rece si calda, erau si ele la portie, cu intreruperi
        S-a intimplat deci ca natura a venit in intimpinarea comunismului: sa-i arate cit de imatur este.
        Apoi au urmat achitarea datoriilor, alta catastorfa :P
        O iarna si mai lunga si groaznica ;)

    3. Completare la „frigul” anilor 80 .
      In 1985 , economia romaneasca „duduia” . Evident pe hartie .
      Ca urmare , noile capacitati productive cu segmente de siderurgie ( exemple CUG Cluj , CUG Iasi ) foloseau identic ca „vechea ” siderurgie nationala , cantitati enorme de gaz metan .
      Care gaz era vital in siderurgie (ca si azi ) .
      Se incalzea cu el tot si toate prin care trecea sarja de otel , fonta sau alte produse siderurgice incandescente . Fara aceasta incalzire prealabila permanenta (la sute de grade) , respectivele jgheaburi , forme , matrite, s.a.m.d. ar exploda (efectiv) la venirea in contact cu metalul lichid incandescent .
      Cum in RSR condus de PCR era important sa se raporteze productii galactice :) , diferenta intre capacitatea teoretica de productie (gaz , petrol ) si necesarul REAL era ceva necunoscut .
      Cu doar 4 ani de scoala , chiar obtinand diplome marete :) conducerea era in incapacitatea mintala sa priceapa chesti elementare care sint rutina pentru oricare absolvent de liceu (industrial cindva) . (urmarile se vad si azi in programe marete , sublime dar fara fundatie in lumea reala )
      Ca urmare , diferenta intre productia teoretica si cea reala era platita de cetatenii de rind . (ca nu a existat sef de judeteana de partid , nomenclaturist din aparatul central sau judetean sa tremure de frig atunci )
      Cum Transilvania avea resursa de gaz metan (care alimenta si sute de centrale de incalzire din cartierele socialiste ) problemele au fost mai grave in zonele unde incalzirea centralizata era bazata pe petrol , pacura , motorina si cu „faimoasele” cazane de apa calda C5D (se defectau foarte des, nu prea reuseau sa produca conform cerintelor proiectului ) .
      Ca urmare , iarna unii au suportat frig , altii si mai tare , iar cei care decideau la reuniuni de CC al PCR stateau in camasa . La birou dar si acasa . :)
      De remarcat ca in conditile RSR si a economiei socialiste , Consiliul de Stat al Planificarii era total depasit de realitatea nationala . Programe faraonice au consumat resurse in detrimentul altora mult mai necesare , mult ravnita valuta a finantat „saltul inainte” a industriei nationale dar fara sa reuseasca absolut nimic in elementul fundamental , calitatea produselor .
      Aici (ca exemplu) cine e „mai putin tinar” :) tine bine minte cum se tremura de frig in trenurile romanesti prin anii 80 . Nu era problema de economie . Era ca aceste trenuri aveau vagonul de incalzire realizat cu tehnologie romaneasca . Pentru a elimina importul .Cazanul german (RFG) in care motorina era injectata de sus in jos si arsa pentru a incalzi apa la nivel de abur , era inlocuit cu produsul romanesc unde pentru a nu intra in conflict cu licentele straine , acelasi compustibil era injectat de jos in sus cu inevitabila „orbire” a fotocelulelor care trebuiau sa declanseze , controleze arderea . Efectul , nu era caldura pe tren . Tot tinut la secret sa nu afle mujicul ce probleme catastrofale a creat lipsa de concurenta si promovarea pe baza de pcr la toate sectoarele si nivelurile .

    4. Cumva, pare ca iarna lui ’85 a lasat o amprenta mai puternica in mintile noastre decat constructia Salii Palatului, in anii ’50, sau decat reamenajarea ei, in anii ’80, dar ciudat este ca am „amintiri” si despre aceste doua evenimente. Bunicul meu, Gheorghe Buzea, mester tinichigiu, a luat parte la constructie, fiind unul dintre sefii de echipa care au lucrat la acoperis, mai exact la partea de jgheaburi si burlane (asta insemna „tinichigeria” in acceptiunea lui de mester, nu cositoritul diverselor „tinichele”, pe care il practica la batranete, cand era deja bunic, pensionar si „dusman obiectiv”). El imi povestea epopeea penibila a demolarii cladirii existente pe acel loc (o aripa a Palatului Regal, pe cat se pare) si incrancenarea cu care sapatorii, oameni foarte simpli, de la tara (din judetele limitrofe Dunarii, in majoritate) depaseau norma dupa norma, scormonind cu disperare printre vechile fundatii ale Casei Golescu, in cautare de „comori”. Pentru ca nu era suficient de amuzant pentru creierele decizionale ale regimului, cand au aflat motivatia zelului lor neobisnuit, sapatorii au fost insotiti zi si noapte de supraveghetori (?!), pentru ca in cazul in care ar fi gasit „cocosei”, acestia sa fie imediat confiscati. Legendele spun ca n-ar fi gasit nimic altceva decat niste vase de lut pline „cu un fel de magiun”, peste care sapatorii ar fi invatat sa toarne apa sau sifon si sa obtina astfel un vin „extraordinar”. Am incercat sa verific legenda si l-am intrebat pe un prieten, chimist, daca este posibil ca vinul foarte vechi sa devina „magiun”. A ras de s-a prapadit. Cea de-a doua amintire este personala, dateaza de pe la mijlocul anilor ’80 (1983? 1984?), cand eram in gimnaziu si mergeam la filme la Sala Palatului. O fi fost ea loc de congrese de partid, dar, ca sa mai scoata un ban, responsabilii o foloseau ca cinematograf de lux, si nu numai: sala de concerte, inclusiv de muzica populara, de spectacole de divertisment (ca cele de pe litoral), probabil si la alte chestii. Cred ca SI la asta s-a referit domnul Petre Opris cand a scris „administraţia Sălii Palatului din Bucureşti a apelat permanent la improvizaţii”, doar ca unele spectacole nu prea erau „de gala”, erau filme cu pac-pac, dintre cele care nu se mai dadeau la televizor si care adunau public, cum sa spun, cam de toata mana. Pentru baietii saracuti din cartiere, ca mine, Sala Palatului nu parea o amaraciune (cum era de fapt), ci un palat de vis („stalinist”, i-as zice azi). Mai tarziu am aflat ca taica-meu muncise si el acolo: cu mana lui facuse stantele pentru gratarele de aerisire de la veceuri. M-am simtit foarte mandru. Ca sa fie clar cine a construit socialismul! :)

      • @ Mihai Buzea,
        – „Cea de-a doua amintire este personala”.
        Da, e o amintire, dar ce va povestea bunicul nu e chiar amintire personala! ci va amintiti ce isi amintea el si va povestea.
        – „Cumva, pare ca iarna lui ’85 a lasat o amprenta mai puternica in mintile noastre decat constructia Salii Palatului, in anii ’50”. Ati trait in anii `50?
        Citi contemporani credeti ca mai traiesc sa-si aminteasca? si e normal ca anul `85 sa fie mai proaspat in memorie. Sintem mai multi contemporani cu anii `80 decit cu anii `50 :P
        De fapt, si jgheaburile si burlanele se cositoresc, caci nu pot fi facute dintr-o bucata :P
        Da, Sala Palatului (parca i se mai zicea si Sala Congreselor) nu era doar pentru congrese si intilniri ale plenului marii adunari nationale, se desfasurau si spectacole si alte paranghelii.
        Iarna `84-`85 a cazut ca o manusa pentru regimul comunist, ca sa explice masurile draconice de austeritate
        Si, bineinteles, vinovatii erau verosii capitalisti :P

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Autor

    Petre Opris
    Petre Opris
    A absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie şi Rachete „Ioan Vodă” (Sibiu, 1990) şi Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti (1997). Doctor în istorie (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, 2008) şi locotenent-colonel (în rezervă). A lucrat în Ministerul Apărării Naţionale (1990-2002) şi Serviciul de Protecţie şi Pază (2002-2009). Cercetător asociat în cadrul proiectului internaţional „Relations between India and the Soviet Bloc: New Evidence from the Eastern European Archives”, coordonator: prof.dr. Vojtech Mastny, The Parallel History Project on Cooperative Security (PHP), Zürich, 2007-2010. Cercetător în domeniul istoriei Războiului Rece la „Woodrow Wilson International Center for Scholars” (Washington, D.C.), în cadrul Programului de Burse de Cercetare pe Termen Scurt iniţiat de Institutul Cultural Român (România) şi Woodrow Wilson International Center for Scholars (S.U.A.), martie – iunie 2012. Lucrări publicate: „Industria românească de apărare. Documente (1950-1989)” (Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, 2007), „Criza poloneză de la începutul anilor ’80. Reacţia conducerii Partidului Comunist Român” (Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, 2008) şi „România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia (1955-1991)” (Editura Militară, Bucureşti, 2008). Co-autor, împreună cu dr. Gavriil Preda, al celor două volume ale lucrării „România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia. Documente (1954-1968)” (Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti, 2008 şi 2009). Fundaţia Culturală „Magazin Istoric” i-a acordat Premiul „Florin Constantiniu” pentru lucrarea „Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România (1946-1989)” (Editura Militară, Bucureşti, 2018), în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Banca Naţională a României (Bucureşti, 24 mai 2019). Apariţii editoriale recente: „Aspecte ale economiei româneşti în timpul Războiului Rece (1946-1991)” (Editura Trei, Bucureşti, 2019) şi „Armată, spionaj şi economie în România (1945-1991)” (Editura Trei, Bucureşti, 2021). În prezent, îndeplineşte funcţia de director adjunct al Institutului Cultural Român de la Varşovia. Opiniile exprimate pe Contributors.ro aparţin autorului şi nu reprezintă poziţia Institutului Cultural Român.

    Sprijiniți proiectul Contributors.ro

    Pagini

    Carti noi

     

    Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
    Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

    Carti noi

    În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
    Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

     

    Carti

    După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

     
    „Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
    Cumpara cartea

     

     

    Esential HotNews

    contributors.ro

    Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
    Contact: editor[at]contributors.ro