vineri, martie 29, 2024

România irespirabilă a domnului Dragnea

Parcă niciodată, în anii din urmă,nu a existat în România un mai puternic, copleşitor, sufocant sentiment al marasmului. Mâzga care acoperă patria noastră este din ce în ce mai densă şi păstoasă, ca şi cum fiecare zi ce trece adaugă încă un strat de complicitate şi de neputinţă la acest aluat demonic. Instituţiile involuează, oamenii capitulează, acomodarea înseamnă acceptarea relaţiei de subordonare în raport de puterea fesenistă aspirând la controlul absolut.

România a devenit, sub regimul Dragnea, un tărâm fetid, un teritoriu irespirabil, o ţară ai cărei cetăţeni sunt invitaţi să joace, etern, doar rolul de supuşi decebraţi. Statul român alunecă, progresiv şi dramatic, în această zonă de mediocritate agresivă. Bunul- simţ, spiritul critic, decenţa, competenţa elementară sunt suspecte. PSD, afirma ritos Liviu Dragnea, este o Românie la scară mai mică. Domnia- sa are, ca de atâtea ori, dreptate. PSD este această Românie ale cărei rădăcini sunt împlântate în solul istoric comunist. PSD este această Românie în al cărei genom se află starea de obedienţă congenitală. PSD este această Românie pentru care libertatea, economică şi intelectuală, nu are nici un sens. PSD este această Românie -succesiune de feude locale, agregare de comunităţi decrepite şi depopulate, întreţinute în dependenţă veşnică prin acţiunea unui stat capturat de cleptocraţi. PSD este această Românie anesteziată de televiziuni şi isterizată de dezbaterile punctate de calomnii, răgete şi atacuri imunde. PSD este toate acestea şi încă mai mult. PSD este cel mai redutabil inamic pe care modernitatea îl are la noi,în acest moment istoric. Moştenirea fesenistă îi conferă adaptabilitatea sa remarcabilă.

România irespirabilă a regimului Dragnea este ţara în care deputaţii îşi dezvăluie, pe facebook, propriul lor dispreţ faţă de educaţie. România irespirabilă a regimului Dragnea este ţara în care tronează manualul unic, manufacturat de partidul- stat. România irespirabilă a regimului Dragnea este ţara în care premierul condamnă băncile şi face elogiul, patriotic,al economisirii la domiciliu. România irespirabilă a regimului Dragnea este ţara în care Dan Voiculescu este apărătorul dreptăţii şi al celor mulţi. România irespirabilă a regimului Dragnea este ţara ce evocă era,victorioasă, a cabinetelor lui Ilie Verdeţ sau Constantin Dăscălescu, ca şi cum degradarea accelerată ar fi ocazia alunecării în timp, spre limba de lemn comunistă. România irespirabilă a regimului Dragnea este această încremenire din care salvarea pare imposibilă.

În acest loc al marasmului, critica devine exerciţiu irelevant, adresat unei naţiuni indiferente la propria ei involuţie. Iresponsabilitatea suveranităţii parlamentare este imaginea vremurilor noastre. Majoritatea de acum are dreptul de a ruina România, în numele votului de la ultimele alegeri. La fel cum, în Bucureşti, Gabriela Firea are îndrituirea de a uni kitschul cu arbitrariul guvernării. Aceasta este România de acum, iar cei care nu se pot înregimenta au calea emigraţiei sau a exilului intern. Gesturile celor ce nu se supun nu sunt, încă, pedepsite, dar ecoul lor nu atinge acea masă pe care se întemeiază edificiul complicităţilor PSD.

România irespirabilă a domnului Dragnea aşază deasupra noastră cupola ei de plumb. Confruntarea cu tentaţia tăcerii şi a resemnării este lupta pe care o ducem, zi după zi. Agăţându-ne de cuvintele libertăţii ca de o ultimă redută de apărare.

Distribuie acest articol

9 COMENTARII

  1. Nu agatarea ” de cuvintele libertăţii ca de o ultimă redută de apărare ” este solutia ci ACTIUNEA !
    iesirea in strada pentrundoborirea acestui regi fetid , care a ruinat Romania in numele votului dela ultimele alegeri !
    S-au poate nu sintem in stare, poate votul cela imund a fost cu adevarat vointa majoritatii , nu smuls prin promisiuni desarte si mituiri meschine ?
    Daca este asa, si daca Dvs. Dle Stanomir si cei de seama Dvs.. simtiti lucrul acesta, atunci viitorul nostru de Teleormanstan sau Dragneastan este pecetluit. Pe cind inaugurarea statuilor aPARINTELUI NATIUNII , ridicate simultan in toate judetele ?

    • Nu ca n-as fi de acord cu dumneavoastra, dar mai fac un pas si ma intreb: pe cine punem in loc? Imi fac ochii roata si doar incompetenta si nevolnicie vad, la politicienii nostri…

  2. In orice dezechilibru este un echilibru ! Aceasta este starea de normalitate ă țării noastre la acest moment. De asemenea consider că este un traseu normal in evolutia ultimilor 27 de ani ai societății noastre. Este o altă etapă necesara, care se cere ă fi explorarata, înainte de-a ne stabili un traseu european, ascendent de creștere a calității vieții noastre politice si sociale.

    • Imi pare rau domnule Mihalcea dar gresiti. Nu este o etapa necesara, dimpotriva, este o anomalie, o boala care trebuie invinsa. Daca sentimentul generalizat este resemnarea atunci suntem pierduti. Hai sa trimitem acasa jigodiile din PSD care au acaparat puterea cu minciuni si promisiuni fara acoperire. Cine nu isi face treaba la servici este dat afara. Sa-i dam afara! Sunt angajatii nostri.

      • Nu, ei nu se considera si nici nu sint de fapt angajatii nostri, perceptia este cu totul alta in Romania asupra functionarului de stat indiferent de gradul acestuia, dela contopist la prim ministru .
        Perceptia aceasta de tip feudal, a fost intarita in cei 45 de ani de comunism , prin promovarea incapatinata si prin toate mijloacele a ideii ca activistii de partid ( primarii, presedintii consiliilor populare judetene eraun toti activisti de partid, ca si marea majoritate a ministrilor ), exponenti ai partidului insusi, sint depozitarii adevarului unic si administratori intangibili ai avutiei intregului popor . Dlui. Dragnea i-a iesit pe gura adevarul ” PSD este o Romanie mai mica ” si nimeni nu l-a contrazis, exceptind citeva articole mai pesiflante din presa. Poporul, votantii, stiu ca asa este si se complac in aceasta situatie.

  3. Va admir curajul de a scrie in Romania PSD-ului si a lui Dragnea din pozitia in care va aflati – e important pentru multi dintre cei care citesc contributors.
    Nu spun ca astept de la d-voastra solutii, fiindca probabil nimeni nu are solutii minune si mai mult ca sigur ca ele nici nu exista. Dar macar niste schite s-ar cuveni facute, mai ales de catre cei cu pregatire politica sau juridica.
    Democratia din Romania trage sa moara – nu mai e de mult in masura sa mature de la putere coruptii, fiindca Romania e bolnava iar in acest caz vorbim chiar de metastaza: PSD, ALDE, PNL, UDMR, antena3, majoritatea din parlament, intreg guvernul, mare parte din CCR si din inspectia judiciara, toate astea sint mincate de cancerul coruptiei endemice. Ma indoiesc serios ca, doar asteptind urmatoarele alegeri vom putea face ca democratia din Romania sa revina la viata.
    Orice om treaz va poate confirma asta: PSD nu e si nici n-a fost vreodata un partid, asa cum nici PCR nu era, in realitate, partid, chiar daca se autointitula ca atare. Pentru orice spirit democratic, partidul unic e, de fapt, o contradictie in termeni. Fiindca intr-o democratie, orice partid ar trebui sa fie, inainte de toate, o organizatie democratica. Nu poti avea democratie cu grupari politice profund nedemocratice – mai degraba infractionale – care-si zic partide. Gasesc ca e un defect major al constitutiei faptul ca aceasta nu impune definitia corecta a unui partid politic.
    De la oamenii cu pregatire juridica eu astept ceva mai mult decit constatari si lamentari. Cu siguranta ca ei vad situatia mai clar decit cei ca mine, ba poate ca au si explicatii pertinente. Asa stind lucrurile, ei sint cei in masura sa faca schite de solutii, inclusiv proiectul unei noi constitutii care e din ce in ce mai necesara.
    N-am avut un proces al comunismului iar degenerarea morala profunda a societatii romanesti are legatura directa cu acest fapt. Nu putem invata lectiile istoriei daca nu avem justitie, daca nu se face dreptate, daca ne conduc in continuare esalonul doi si urmasii sai directi.
    Nemtii au avut procesul de la Nürnberg: e drept ca a fost impus de catre castigatorii razboiului, dar l-au avut. Iar ei chiar si-au invatat lectia fiindca astazi Constitutia Germaniei cere in mod expres ca partidele politice sa fie organizate dupa principii democratice iar membrii lor sa se comporte ca atare. La articolul 21 se zice asa:

    „Political parties shall participate in the formation of the political will of the
    people. They may be freely established. Their internal organisation must
    conform to democratic principles. They must publicly account for their assets
    and for the sources and use of their funds.
    Parties that, by reason of their aims or the behaviour of their adherents, seek to
    undermine or abolish the free democratic basic order or to endanger the
    existence of the Federal Republic of Germany shall be unconstitutional. The
    Federal Constitutional Court shall rule on the question of unconstitutionality”.

    PSD nu-si va reveni niciodata fiindca bazele sale sint profund corupte – comportamentul majoritatii pesediste este covirsitor antidemocratic. Asa se face ca, in acest moment, nu e doar contraproductiv, dar e si periculos sa asteptam sa ne faca PSD-ul referendum si sa schimbe constitutia cum ii convine.

  4. Un proverb indian spune:
    „Nu te supara ca exista tigrul, un animal atat de puternic si de fioros! Bucura-te ca n-are si aripi…” :)
    Tradus in teleormaneana : de 9 luni are toata puterea, dar tot n-a reusit sa acapareze justitia! Or fi putini la numar nevotantii PSD, dar sunt inteligenti…si se vede!!!
    Asta e, nu poti sa ai chiar de toate!
    Adevaratii dictatori, ca Putin sau Erdogan, trebuie sa fie morti de ras de esecurile repetate ale a-tot-puternuclui roman.
    Rusinos, as zice… :)

  5. MERITĂ SĂ LUPŢI PENTRU VALORILE ÎN CARE CREZI

    La 11 decembrie 2016 am fost înfrânţi cu toţii, atât noi cât şi întreaga clasă politică. Majoritatea dintre noi , a respins o clasă politică incapabilă să se reformeze şi să se schimbe în bine.
    De ce suportăm batjocura, aroganţa, nesimţirea şi corupţia anumitor guvernanţi, parlamentari sau conducători ? Există mecanisme şi legislaţie adecvată pentru combaterea corupţiei politice ? Instituţiile statului respectă şi sunt gata să servească cetaţenii sau le pun mereu piedici birocratice? Constituţia statului sancţionează în mod clar subminarea de către partidele politice a bazelor democraţiei şi a statului de drept ?
    De ce EI şi fac legi pentru hoţie? De ce unii nu respectă legile şi regulamentele şi vor mai multe drepturi decât li se cuvin ? De ce este atâta ură între noi ? De ce suntem atât de rigizi, intoleranţi sau indiferenţi faţă de semenii noştri ? Lipsa de respect naşte lipsă de respect, violenţa naşte violenţă.
    În ţara noastră potrivit studiului “ Psihologia poporului român‘’ întocmit în 2014 de profesorul Daniel David, este mai răspândit profilul psihocultural Colectivist.“Profilul psihocultural COLECTIVIST are drept trăsătură esenţială NEÎNCREDEREA îN OAMENI. Colectiviştii reprezintă “România prezentului”, îşi construiesc grupuri pe bază de cunoştinţe, relaţii sau rudenii, pentru a compensa neîncrederea în ei înşişi şi în oameni, formând colective defensive, găsti, clanuri, care se luptă între ele.“
    “Profilul psihocultural AUTONOM/INDEPENDENT are ca trăsătură esenţială ÎNCREDEREA ÎN OAMENI cu următoarele componente : autodeterminare, stimă de sine, cu reţele sociale bazate pe valori morale, sunt implicaţi social, îşi construiesc comunităti puternice generoase. “Autonomii s-au realizat prin ei înşişi , prin străduinţa lucrului bine făcut. Autonomii reprezintă “România viitorului”.
    ”Bătălia majoră între mentalitatea/civilizaţia colectivistă vs. autonomă se dă la nivelul generaţiei de mijloc. Dacă autonomii câştigă, putem intra în normalitatea/modernitatea economică în câţiva ani (3-5 ani). Dacă aceştia pierd, va trebui să aşteptăm o generaţie (20+ ani), astfel încât cei care au acum în jur de 20 de ani să ajungă în poziţii de influenţă socială. La cum merg lucrurile în prezent, cred că vom pierde…şi vom fi o generaţie de sacrificiu; MăCAR Să NU PIERDEM FĂRĂ SĂ NE BATEM PENTRU VALORILE ÎN CARE CREDEM”, a declarat profesorul Daniel David în aprilie 2015.
    Majoritatea politicienilor sunt produsul unui sistem corupt al democraţiei originale româneşti, care a promovat corupţia, clientelismul, nonvalorile, mitocănia, populismul şi infracţionalitatea politică organizată în locul meritocraţiei, a respectării instituţiilor statului de drept şi a respectării legilor.
    Pentru a reforma clasa politică, NOI NE-AM SCHIMBAT ? NOI nu suntem ca EI ?
    Avem CONDUCĂTORI CINSTIŢI ŞI RESPONSABILI ?
    Aceşti conducători pot ARMONIZA ”România prezentului” cu “România viitorului”, aşa cum fiecare dintre noi poate ALEGE între mentalitatea colectivistă şi cea autonomă , dorind să se realizeze prin propriile forţe şi să fie un om al viitorului, cu principii morale ferme, având la temelie adevărul , cinstea şi dreptatea?
    Dacă nu avem conducători cinstiţi şi responsabil îi PUTEM schimba ORICÂND !
    Altruismul, cumpătarea, onestitatea, respectul, devotamentul, angajamentul şi responsabilitatea le-ai dobândit prin educaţie, prin cultură şi prin interacţiunea cu semenii tăi, PENTRU ACUM SI AICI?
    Conflictul actual grav dintre Puterea politică şi DNA, Procuratura Generală arată REAVOINŢA ŞI INCAPACITATEA conducătorilor aleşi de a construi mecanisme democratice de control între instituţiile principale ale statului.
    Reforma clasei politice CORUPTE trebuie cerută ÎN STRADĂ şi prin orice mijloc PAŞNIC DEMOCRATIC, pentru că în momentul prezent politicienii nu vor renunţa la legile care le acoperă hoţiile.
    Un referendum în momentul de faţă este stringent, salutar şi poate fi cerut în privinţa reformei şi curăţeniei din sistemul politic şi a obligativităţii participării la alegeri.
    Corupţia clasei politice trebuie sancţionată de NOI PRIN ACŢIUNE, ACUM !
    MERITĂ SĂ LUPTĂM PENTRU VALORILE ÎN CARE CREDEM !
    SĂ FIM NOI SCHIMBAREA PE CARE VREM SĂ O VEDEM ÎN LUME !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ioan Stanomir
Ioan Stanomir
Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro