joi, martie 28, 2024

Romania reala nu exista

Două sintagme mă enervează destul de tare: Romania profundă și România reală. Ambele sunt ficţiuni ale unei elite intelectuale care nu-şi poate realiza menirea. Nu știe, nu poate sau nu încearcă, fiind cuprinsă de propria contemplare sau de bătălia de legitimare a unor găşti care monopolizează, alături de politicieni, instituțiile culturale și bugetul din patru în patru ani.

România reală: samba si, trabajo no!
Despre ceea ce unii numesc România profundă vreau să scriu în alt loc. Acum, ocazionat de un sondaj de opinie despre mondenităţi, vreau să vorbesc despre România reală. O sintagmă folosită de cele mai multe ori ideologic. Vorbitorul vrea, de cele mai multe ori, să spună că el a descoperit ceva ce nu înțeleg ceilalţi, o Românie care nu este ca şi cea pe care o laudă sau o simpatizează ceilalţi. De regulă, se spune că România reală este un teritoriu al suferinţei şi aici vorbitorul nu greseşte prea tare. Marea masă a locuitorilor din România, adică vreo 80% dintre români, nu o duc bine, nu sunt mulţumiţi de viaţa lor. Se plâng că nu au destui bani, vor să plece în străinatate, nu ştiu ce vor face copiii lor în viitor şi asta le dă un sentiment de teribilă nesiguranţă. Majoritatea dintre cei 80% nici măcar nu caută soluţii pentru a iesi din situatia în care se află. Unii se află în imposibilitatea de a găsi un loc de muncă, de a ieşi din cercul vicios al sărăciei şi excluderii, dar, cu siguranţă, că nu toți sunt în această situație. Sunt în acest moment peste zece mii de locuri la Agențiile de Ocupare a Forței de Muncă pe care nu le vrea nimeni pentru că este vorba de parchetari, zidari, portari şi alte meserii. Mai sunt zeci de locuri de muncă de zilieri în economia gri sau în agricultură, dar acestea nu prea sunt tentante. De ce? Simplu! Nu se câştigă destul de bine și nu sunt munci uşoare. Mai simplu este să visezi la cai verzii de pe pereţii unei Românii tot mai triste. Cel mai interesant lucru pe care l-am descoperind după aproape 20 de ani de anchete de opinie este cel care ne arată că munca parcă nu face parte din viaţa noastră. Munca înnobilează, spuneau comuniştii, dar românii le-au răspuns corect ideologic: dar noi nu avem nevoie de nobili. Am mai spus asta, observăm o conştiinţă socială încă premodernă, unde timpul nu costă bani şi munca nu este valorizată ca fiind sursa cea mai importantă sursă pentru succes şi prestigiu. Câştigurile la Loteria Română hrănesc visul de a scăpa de muncă: nu o sa mai muncesc niciodată, a spus acum câţiva ani un câştigător la loterie din Tulcea. La facultatea de sociologie îmi aduc aminte despre primul deceniu de după revoluţie, nu aveam pe nimeni să-şi dorească să predea un curs de sociologia muncii și, de regulă, apelam la jurişti care vorbeau mai mult de dreptul muncii şi nu despre fenomenul social ca atare. Fascinanta lume a lui Dorel este un teritoriu în care râdem cu pofta, dar cu tot mai accentuată amărăciune. În alte culturi, publicitatea creează semnificaţii în cadre specifice ale consumului, atunci când imaginează diferite situaţii. Acolo se proiectează mirajul, evaziunea, chiar și parodia. Noi, însă, mergem în altă direcţie, una din producţiile publicitare de cel mai mare impact, serialul publicitar la cognacul Unirea (genială, trebuie să recunoaştem), ia in tărbacă tocmai munca, adică tocmai cultura muncii şi regulile ei. Nu vorbesc despre cei care muncesc din greu în România. Pe ei nu-i protejează nimeni, sunt chinuiţi, nu se respectă pe sine, iar patronii sau statul nu-i respectă nici atât. În schimb România săracilor visează cu ochii deschişi. Îşi crează un paradis din diferite forme de evaziune. Romania reală nu are simţul … realităţii. Trăim un fel de derivă ficţionanală care nu poate să ne sporească mersul spre normalitate sau adaptarea la o civilizație contemporană.
.
Ritualuri sociale ale mondenului
Programele de divertisment sau filmele atrag publicuri masive, dar aflate în contexte şi condiţii total opuse. Ce-i adună pe aceştia alături? Nu conţinuturile, poate doar o anumită sincronicitate, performarea unui ritual comun despre care poţi discuta mâine, un ritual unificator. Până la urmă, Elodia este un personaj al României contemporane mai viu decât sute de personalităţi publice din politică sau show-biz. Este vie pentru că a fost creată după o veche topică a căutării misterelor. Dan Diaconescu a nimerit peste un asemenea tipar, nu cred că s-a documentat și nici nu cred că l-a citit pe Vladimir Propp cu „Morfologia basmului” și nici tehnicile actuale de storytelling. Nici măcar nu cred că a avut răbdare să citească volumele din „1001 de nopţi”. În timp ce individul este tot mai singur, televiziunea îl ajută să participe la niste ritualuri colective care fac să fie ocultată o practică socială sau politică cotidiană percepută ca fiind nesatisfăcătoare, opera unor politicieni sau instituţii în care oamenii nu au încredere. Potrivit unei anchete realizate de Institutului Român pentru Evaluare și Strategie – IRES, în perioada 16-18 martie 2011 pe un eșantion de 1.153 de indivizi, reprezentativ la nivelul populației țării, românii tind să manifeste un interes mai accentuat pentru evenimente cu tentă mondenă decât pentru evenimente și știri legate de politică. Singurul eveniment cunoscut în măsură mai mare decât subiectele mondene este cutremurul din Japonia, despre care au auzit 99% dintre respondenții intervievați. Peste 90% dintre români au auzit despre divorțul dintre Irinel și Monica Columbeanu și despre cel dintre Pepe și Oana Zăvoranu, la fel și despre posibila schimbare a premierului Emil Boc. Despre votul privind moțiunea de cenzură la adresa Guvernului au auzit 89% dintre românii respondenţi, în timp ce evenimente precum dezbaterile privind alegerea șefului PDL, precum și recentele declarații ale Președintelui Traian Băsescu cu privire la modificarea Constituției sunt cunoscute în măsură mai scăzută de către români: 74%, respectiv 67%. Nivelul de cunoaștere al evenimentelor mondene este uniform în rândul tuturor categoriilor de populație (ținând cont de caracteristici socio-demografice precum gender, vârstă, școlaritate, mediu de rezidență și regiune), diferențele privind cunoașterea unor evenimente remarcându-se doar în cazul tematicilor politice; astfel, despre votul privind moțiunea de cenzură la adresa Guvernului au auzit în măsură mai mică tinerii sub 35 de ani, în comparație cu persoanele trecute de această vârstă (75% vs peste 90% dintre respondenții de peste 35 de ani).
.
Emoţionalizarea banalului cotidian
Telerealitatea creează emoţie unor existenţe previzibile, banale, repetitive. Vedetele mişcă realitatea cu emoţiile primare care mişcau vechile comunităţi rurale unde singurele evenimente erau certurile, bârfele, nunţile, botezurile sau înmormântările. Dacă realitatea politică şi socială este tot mai puţin influenţată de individ, tot mai puţini oameni crezând că protestul lor ar putea influenţa ceva, iluzia participării emoţionale se mută la nivelul mondenului. Industria pe care a născut-o Adrian Sârbu la Buftea, mai regizată sși mai telegenică, mai hollywoodiană, a început a fi căpuşată în garsoniera lui Dan Diaconescu, apoi la celelalte posturi de televiziune. Personaje ca Ogică, Magda și Tolea Ciumac evoluau seară de seară creând o soap-opera autohtonă, de o maximă vulgaritate. Rămâne paradigmatic momentul în care Tolea Ciumac s-a întors ca un adevărat Frankenstein împotriva creatorului său, a intrat studiului OTV încercând să-l bage într-un tomberon pe propriul său creator și regizor. Aceste personaje au început să-şi dramatizeze propria viaţă şi să se expună pentru sume mici în fiecare seară la televizor. Aduceau cu ele o existenţă mizeră în care oamenii se recunosc uşor. În scurt timp, Ogică, Nichita, Magda Ciumac devin personaje care sunt invitate să cânte la nunţi sau doar să participe. Ele vor prezenta lăutarii şi sigur numele lor va figura pe invitaţii. Mirii și nuntaşii o să-şi aducă aminte cu plăcere că au dat mâna cu aceste vedete contemporane. Viaţa lor devine parte a existenței cotidiene, iar oamenii, telespectatorii, încep să le-o cunoască în detaliu, fie că sunt de acord cu ea, fie că nu. Într-un sondaj de opinie realizat în România, Monica Columbeanu devenise model de reuşită pentru tinerele absolvente de liceu din orașele mari ale României. “Aveam 18 ani şi câteva luni când am venit în marele oraş Bucureşti, în ziua de 13 iunie 2005! Veneam plină de speranţă pentru o viaţă şi un viitor mai bun pe care să mi le clădesc prin munca mea! Eram singură într-un oraş străin şi închis! Am participat la şedinţa foto şi la finalul acesteia, Matei Miko, a început o pregătire psihologică a mea pentru a mă convinge cât de important şi de util ar fi pentru succesul meu să întâlnesc un om de afaceri important. Se făcuse târziu şi nu mă mai puteam întoarce la Bacău, tot în aceeaşi zi; mai mult Matei Miko mi-a spus că la acea oră toate restaurantele erau închise şi nu mai aveam unde să mănânc decât la un prieten al său, la Izvorani. Am fost dusă de soţii Miko la Izvorani, nu îmi dădeam seama cât de departe sau de aproape eram de Bucureşti. Matei Miko a avut grijă să îmi dea toată susţinerea că acesta este omul care mă poate ajuta să ajung cineva în viaţă. Casa acestuia era fascinantă, un loc cum nu mai văzusem niciodată, un loc care fascina şi totodată intimida. Am petrecut o seară plăcută până când soţii Miko, fără nici o veste, au dispărut. Nu ştiu când am observat acest lucru dar m-am trezit singură în acel loc, fără nici o posibilitate de reîntoarcere. Aşa l-am cunoscut pe Irinel, în noaptea de 13 spre 14 iunie. Următoarele zile au fost copleşitoare, una după alta, cadouri, vizite, călătorii în străinătate! Un Mercedes! Totul făcut parcă potrivit unui scenariu deja scris sau a unei piese în repetiţie! Nu puteam să văd decât ceea ce fascina, în nici un caz nu puteam să văd adevărul, chiar credeam ca sunt îndrăgostită şi, mai ales, că sunt iubită. Oraşul mi se deschidea, toţi îmi erau prieteni parcă de o viaţă! Cu câtă duerere în suflet aveam să mă trezesc mai târziu când am aflat că toate aceste cadouri aparţinuseră altor iubite ale lui Irinel”…

Totul a devenit apoi un show de televiziune. Nunta Monicai cu Irinel a avut loc pe 22 iulie, la vila de la Izvorani a miliardarului, în prezența câtorva sute de invitați celebri. Petrecerea a costat în jur de 200 de mii de euro. Invitații s-au delectat cu 11 feluri exotice de mâncare și cu un foc de artificii care a durat 20 de minute. Atmosfera a fost întreținuta de Directia 5, Horia Brenciu Band și Dj Project. Fiecare trupa a avut un onorariu de 3000 de euro. Mirii au spus “Da” pe pontonul domeniului de la Izvorani, apoi invitații au urcat la bordul iahtului “Leader” care i-a dus la Mănăstirea Țepeș-Voda din Snagov, unde Parintele ieromonah Varahiil Bănățeanu a oficiat cununia religioasă. Mireasa a fost în centrul atenției pe toată durata ceremoniei. Monica a avut o rochie realizată la un atelier din Timișoara de catre de designerul Ana Dumitru. Luxoasa creație a fost împodobită cu 800 de cristale Swarovski și a avut o trenă de câțiva metri lungime, purtată în biserica de doi copii. Mireasa a purtat o pereche de pantofi semnațti Mihai Albu și ornați la randul lor cu cristale. Bijuteriile asortate rochiei de mireasa au fost din diamante și platina, iar buchetul din trandafiri și orhidee albe a completat ținuta. Mirele, fan declarat al celebrului designer Yoji Yamamoto, a purtat și de aceasta data un costum extravagant, alb, cu papion negru. Dupa miezul nopții Monica s-a schimbat într-o rochie de seară pana la genunchi, mov, cu corset și crinolina din voal. Odată cu schimbarea ținutei a venit și surpriza serii pentru invitați. Pe un ecran gigantic, a fost proiectat un filmulet facut de miri, în care Monica îi arata lui Irinel testul de sarcina pozitiv. Petrecerea, cu urări amestecate de nuntă și de botez, s-a terminat abia la răsăritul soarelui . Așa relatează agențiile de presă și revistele de profil nunta care s-a transmis în direct pe tot parcursul ei. Mitul trebuie întreţinut, iar Columbeanu ştie asta de la jurnaliştii care roiesc în jurului lui. Din când în când publică pe internet filmuleţe care încercă să-i consolideze o imagine de macho, lucru pe care nu-l sugerează nici vârsta, dar nici statura sau forma sa fizică. Dar cunoscând dorinţa vulgară a publicului aranjează un filmuleţ în care topmodelul îi face sex oral într-un loc sugerat ca fiind public, adică un restaurant. Totul este filmat print-o fantă de lumină care are forma unei găuri de cheie. Miliardarul cumpără spațiu la o televiziune unde, în fiecare marţi, publicul vede ce s-a mai întâmplat în familia fericită de la Izvorani. La câțiva ani după aceste evenimente, divorțul lor zgomotos este un subiect mai important decât orice se produce în România ca evenimente. Cu ocazia divorţului, românii se transformă într-un complet de juraţi care se pronunţă cu nonsalanţă şi în cunoştinţă de cauză. Au participat pe parcurs la toate momentele şi oarecum fac parte din familie, sunt un fel de vecini care s-au uitat nmereu peste gard. În general, oamenii tind să creadă că Irinel Columbeanu este cel care are dreptate în scandalul dintre el și soția sa, Monica – 32% sunt de această părere. În același timp, doar 11% dintre oameni consideră că Monica are dreptate în acest scandal. 17% dintre respondenți sunt de părere că niciunul dintre cei doi soți Columbeanu nu are dreptate, iar 14% dintre aceștia afirmă că ambii au dreptate în acest scandal. Bărbații, în mai mare măsură decât femeile, țin cu cu Irinel: 38% vs. 26%. 17% dintre subiecții care au studii elementare sunt mai degrabă de partea Monicăi Columbeanu, în timp ce un trend descendent arată că doar 12% dintre respondenții cu studii medii, respectiv 3% dintre cei cu studii superioare consideră că în acest scandal Monica este cea care are dreptate. În ceea ce privește distribuția răspunsurilor în funcție de mediul de rezidență, procentele arată că persoanele din mediul rural cred în proporție semnificativ mai mare (36%) decât cei din mediul urban (28%) că Irinel Columbeanu are dreptate în scandalul dintre el și soția sa. Referitor la decizia judecătoarei de a nu îi încredința Monicăi fiica este considerată corectă de 41% dintre respondenți și incorectă de 45% dintre persoanele supuse studiului. Bărbații consideră în măsură mai mare decât femeile că decizia judecătoarei este una corectă: 50% vs. 33%. Oamenii țin partea Monicăi, 79% dintre respondenți fiind de acord cu faptul că aceasta are dreptul de a păstra cadourile primite de la Irinel Columbeanu pe parcursul căsătoriei. Irinel Columbeanu manipulează presa pentru a o discredita pe Monica Columbeanu – această afirmație este considerată corectă de către 56% din populație. De asemenea, femeile, în proporție de 66% își manifestă acordul față de această afirmație. O proporție mai mică a respondenților de gen masculin – 45% – este de aceeași părere. 53% dintre respondenții care au participat la studiu sunt de părere că, într-adevăr, comportamentul lui Irinel față de Monica este condamnabil. Din nou, femeile, în proporție mai mare decât bărbații consideră condamnabil comportamentul lui Irinel față de Monica. Irinel ar trebui să îi plătească Monicăi lunar o sumă de bani în urma divorțului – nu există o poziție foarte clară referitor la această afirmație, respectiv 45% dintre respondenți sunt de acord cu ea, în timp ce 46% sunt împotrivă. Bărbații tind să fie în mai mare măsură în dezacord cu această afirmație decât femeile: 52% vs. 41%.

O Cenușăreasă sau o variantă la Frumoasa şi Bestia, acest cuplu a furnizat programatic emoţie comunităţii românești. A dus o experiență mondenă (şi modernă?) prin toate fazele: flirtul, cadourile, viaţa opulentă, graviditatea, nașterea, botezul și … divorţul. Un model de reuşită facil, corespondent unui vis fără suport și chiar un final moralizator. Publicul nu se lasă până la urmă păcălit. Adică, cum, s-a uitat el fără nici un rost la o poveste eşuată, care le-a compromis un mit al familiei fericite în care Cenuşăreasa întâlneşte Prinţul şi reuşeşte? Nu, povestea se transformă într-una poveste cu tâlc, cu valenţe morale. Spectatorii şi fanii uită evaluările anterioare şi personajele cu care au ţinut la un moment dat, furaţi de emoţionalitatea poveştii. Devin dintr-o dată morali şi înţelepţi şi ne spun ce ar trebui să înţelegem din această poveste. Evident, nu sunt originali, preiau de fapt discursul prin care se disculpă Irinel Columbeanu, „geniul malefic” cum îl numeşte o jurnalistă de scandal. Astfel, o majoritate covârșitoare (83%) este de acord cu faptul că divorțul dintre Irinel și Monica Columbeanu este o lecție pentru fetele care cred în mirajul căsătoriei cu oameni bogați. Persoanele cu studii medii și superioare (84%) sunt în mai mare măsură de acord cu această afirmație decât persoanele cu studii elementare (75%). Orășenii sunt în mai mare măsură de acord decât persoanele din mediul rural că divorțul dintre cei doi este o lecție pentru tinerele fete care cred în mirajul căsătoriei cu oameni bogați. 76% dintre respondenți sunt de acord cu afirmația „Fetele nu ar trebui să urmeze modelul Monicăi Columbeanu dacă vor să reușească în viață”. Românii consideră că Irinel Columbeanu a fost favorizat de televiziuni pe parcursul acestui scandal – 57%, în timp ce doar 12% cred acest lucru despre Monica. Acesta le este mai simpatic respondenților decât Monica (23% vs. 18%), însă aproape jumătate dintre persoanele intervievate declară că nu le place niciunul dintre personaje. Moldovenii consideră în măsură mai mare că Irinel ar fi fost favorizat de televiziuni decât restul locuitorilor țării, în timp ce respondenții din Transilvania și Banat sunt cei care consideră în cea mai mare măsură că fosta soție a acestuia este cea favorizată. Persoanele fără studii sau cu studii elementare tind să o placă pe Monica în măsură mai mare decât cele cu un nivel mai înalt de școlarizare, în timp ce persoanele cu studii superioare tind să nu îl placă pe niciunul dintre protagoniștii scandalului.
Tanatofilia
O altă dimensiune a cererii publice de emoţie, cerere îndeplinită cu prisosinţă de planificatorii de oferte publice de divertisment. Moartea este un spectacol la fel de bine gustat de public unde televiziunile sunt cel mai bun maestru de ceremonie. Sinuciderea Mădălinei Manole a isterizat o Românie care de ceva vreme nu mai avea evenimente cu potențial de emoție participativă. Au fost doar inundațiile și veștile rele despre tăieri de pensii și salarii care i-au împins pe oameni și mai mult spre spațiul privat. Obosiți să-i înjure pe guvernanți, românii au găsit în moartea unei artiste o perfectă ocazie pentru a se pune împreună în fața televizoarelor. Au mai fost și alte morți ale artiștilor în ultima vreme, chiar și sinucideri. De ce însă s-a întâmplat doar acum o audiență de două milioane de telespectatori la înmormântare și milioane de internauți interesați? În loc să ne isterizăm inutil poate că ar fi fost mai interesant să căutăm similarități sau să analizăm fenomene de spectacol al morții din alte societăți . La noi, din păcate, avem doar isterie pură, emoție și delir colectiv necontrolat. Suntem atât de bogați încât ne permitem luxul de a nu învăța nici din bucurii, dar nici măcar din eșecul final, adică din moarte. Din isteria de săptămâni întregi care s-a derulat pe ecrane m-a șocat încă ceva. M-a șocat faptul că nimeni nu s-a gândit la fenomenul sinuciderii ca la un fenomen social, nici jurnaliștii, nici psihologii, nici o formă de reflecție nu a integrat-o pe Mădălina în plutonul sinucigașilor. Am fi aflat, de exemplu, că fenomenul sinuciderii nu este unul chiar excepțional, anual cifra este relativ constantă în România: puțin sub 3000 de români îşi pun capăt zilelor. În lume, anul trecut s-au sinucis 1 milion de oameni. Cu excepția Chinei, în toate țările sinuciderea este mai degrabă o specialitate masculină. Bărbaţii recurg la mijloace de sinucidere mai violente, cei de la țară se sinucid mai frecvent decât orășenii iar, de departe, ziua de luni este cea pe care o aleg cei mai mulți pentru a se sinucide. Sute de mii de comentarii au blocat media și internetul mai bine de o săptămână. Unii au vorbit despre vitejia Mădălinei, gestul ei eroic, alții despre lașitatea ei. Colegii ei, artiștii, au căutat să se arate vinovați, colectiv sau individual. Toți au arătat cu degetul spre media, spre impresari, televiziuni său public pentru că îi uită prea repede pe artiști. Mirabela Dauer, cea cu țigara uitată în scrumieră, a spus la o televiziune că ne-ar împușca pentru cât rău i-am făcut Mădălinei noi toți, familie, apropiați său public. Evident, televiziunile ne-au spus că Mădălina s-a dus să cânte la îngeri, dar au luat și amenzi așa zise” usturătoare”. CNA a hotărât să amendeze Antena 1 cu 10.000 lei, Antena 3 şi Realitatea TV cu câte 7.500 lei, TVR 1 şi Kanal D – 5.000 lei, să someze B1 TV, Naţional TV, OTV, Prima TV şi Pro TV şi să atenţioneze Antena 2 pentru modul în care au difuzat informaţiile despre sinuciderea Mădălinei Manole. Majoritatea amenzilor s-au dat pentru prezentarea amănunțită a unor tehnici de sinucidere. Bineînțeles, a apărut repede și o carte despre moartea Mădălinei, melodiile ei s-au vândut foarte bine câteva luni. Nu a lipsit nimic, o Românie răvășită a rămas în urma ei, a fost un test major pentru România, cum a scris un jurnalist oltean. Spectacolul morții se vinde foarte bine, moartea este uşor de etichetat, împachetat și livrat publicului. O pulsiune distructivă spre care ne împinge Tanathos este regizoarea cea mai bună pentru grotescul spectacol a refacerii unui ritual al sfârșitului. Uităm să celebrăm viața și spectacolul ei de fiecare zi. Ne lasă reci spectacolul nașterii puiului de om, maternitățile devin locuri de transmisie TV doar atunci când vine moartea în vizită
Vulgaritatea ca semn de recunoaştere şi cuplul ca nucleu al mitului fericirii şi frumuseţii.
Cântăreţul de muzică latino Pepe şi Oana Zăvoranu au devenit în ultimii ani un fel de cuplu celebru şi încarnarea unui mit al frumuseţii şi reuşitei perfecte. Ea juca în telenovele şi realiză chiar emisiuni de televiziune, el cântăreţ cu muzică copiată din telenovelele sud americane, la mare modă şi în România. În comparaţie cu cuplurile celebre de la Hollywood, Pepe şi Oana au avantajul că oamenii se pot proiecta în vieţile lor. Sunt vulgari, se comportă după modele de mahala bucureşteană. El este mic şi brunet, dar pozează în bătăuş de cartier, conflictele lui (mereu însoţit de clan) îi aduc condamnări penale şi popularitate. Oana Zăvoranu joacă roluri de scorpie şi este într-un conflict televizat în sute de episoade de tabloide cu mama sa pentru ceva proprietăţi. În ultimele săptămâni şi acest cuplu a ajunsă la un divorţ cu scandal şi acoperire mediatică perfectă. Doar sondajul Institutului Român pentru Evaluare și Strategie – IRES despre evenimentul monden al divorţului lor a reuşit să depăşească în audienţe scandalul Wikileaks aflat în ziua a treia de publicare a cablogramelor. Comparativ cu Oana, Pepe se bucură de o mai mare simpatie în rândul românilor, 57% dintre aceştia preferându-l mai degrabă pe acesta în detrimentul Oanei (6%). Sub aspectul educaţiei, dacă în cazul lui Pepe o pondere mai mare a ‘susţinătorilor’ au studii elementare (68%), ”suporterii” Oanei Zăvoranu sunt mai degrabă cei cu educaţie medie (7%). Cei cu studii superioare tind să nu simpatizeze cu niciunul din aceştia doi. Pepe are nu numai simpatia de partea sa, ci şi o mai mare încredere venită din partea oamenilor. Deşi un procent de 55 dintre subiecţii studiului au foarte puţină şi puţină încredere în Pepe, procentul pentru aceleaşi variante de răspuns este de 82 în cazul Oanei. Încredere multă şi foarte multă în Pepe au 33% dintre respondenţi, respectiv 7% pentru fosta sa parteneră de viaţă. Atât în cazul lui Pepe, cât şi în cazul Oanei, cei care le acordă cel mai puţin credit au îndeosebi studii superioare, (37%, respectiv 59%) la polul opus fiind cei cu studii elementare (9%, respectiv 2%). Vulgaritatea este mereu semnul de realism, amprentă şi semnul de recunoaştere. Este un stil de viaţă, dar mai ales un simbol al puterii. Politicienii şi vedetele uzează de simboluri pentru recunoaşterea apartenenţei la un anumit grup, de exemplu semnul mâinii ridicate ca formă de răspuns la veneraţie. Oana este un personaj monden care duce vulgaritatea la nivelul de simbol: este semnul reuşitei ei, al lipsei de dependenţă „civilizată” de ceilalţi sau semnul ignorării de reguli, atitudine pe care şi-o permit doar cei bogaţi şi puternici, ca semn de distincţie şi diferenţiere. Oana este frumoasă, independentă, bogată, descurcăreaţă şi deşteaptă, spune asta foarte des şi totul îi este permis, visul celor umili din mahala, obligaţi să la o existenţă second-hand. Ea face un gestul ritualic de forţă: îşi caută un personaj asemănător din politică cu care se asociază pentru transfer reciproc de atribute, Corneliu Vadim Tudor. Chiar dacă demisionează după un eşec electoral, ea păstrează apoi multe forme de expresivitate peremistă.
Exhibiţionismul actorilor vs. voaierismul maselor .
Personajele mondene de la noi îşi înfrâng foarte greu dorinţa spre total exhibiţionism în căutarea de audienţă tot mai mare şi de diferenţiere faţă de ceilalţi. Majoritatea îşi regizează tot felul de momente în care ei înşişi pun paparazzii să îi urmărească la anumite momente de intimitate. Episodul cu gaura cheii şi familia Columbeanu este total relevant pentru această tendinţă. Se înfiripă deja şi la noi o industrie a intimităţii unde viaţa privată, sau ritualizarea ei, devine obiect de consum. „Asistenta” dezbrăcată şi nevorbitoare care stă de pază în toate emisiunile despre vedete este un memento al exhibiţionismului. Bianca Drăguşanu, Daniela Crudu sau Marina Dinu sunt personaje tăcute, se alintă cu eticheta „devoratoare de fotbalişti”, sunt de multe ori obiectul glumelor machiste legate de prostia blondelor sau lipsă de raţionament al femeilor în general, dar acest lucru nu scandalizează pe nimeni, ele sunt primele care acceptă acest circ.
.
Politicul şi mondenul în campania electorală: un singur râu de imagini
Sigur, exhibiţionismul a devenit şi o metodă de a face politică, mai ales în campania electorală, spectacolul monden şi cel politic se unesc devenind un singur râu de imagini care curge neîncetat spre un public care salivează fascinat. Monica Columbeanu a devenit imaginea, în sens de PR, a candidatului la prezidenţiale Nati Meir care momea oamenii pentru a strânge semnături pentru candidatura sa. Nati Meir, un Obama de România, cum se autointitula, s-a lansat în campania pentru Prezidenţiale cu sloganul „O vrei pe Monica? Votează pentru Nati Meir”. Corneliu Vadim Tudor, maestru al discursului amestecat cu metadiscursul spunea, pe jumătate ironic, atunci când o prezentă pe Oana Zăvoranu ca şi consilier de imagine în campania de la alegeri parlamentare: „Vă daţi seama că nu o vom pune să care bannere sau să lipească afişe cu bidineaua. Ea arată bine şi vorbeşte bine. Nu trebuie să facă nimic special. Trebuie să stea cum stă acum lângă mine şi să zâmbească frumos. Şi nu ne mai trebuie nici o campanie electorală, la un popor care este avid de frumuseţe”, a afirmat liderul PRM. În perspectivă, spunea Vadim atunci . Nu a lipsit mult ca Oana Zăvoranu să devină parlamentar de Bucureşti. Protejarea vieţii private a devenit doar o jalnică simulare, paparazzi sunt deja fotografi de familie. Publicul din România este un avid consumator de programe legate de viaţa personalităţilor, dar manifestă o atitudine culturalistă, adică spune ceea ce ştie că este dezirabil social. Doar puţin este 30% dintre respondenți consideră că publicul din țara noastră dorește să vadă scandaluri la televizor, în timp ce 27% dintre intervievați recunosc că ar fi interesați de viața personală a politicienilor, iar 15% sunt interesați de viața personală a vedetelor – proporții modeste dacă ținem cont de interesul ridicat pentru evenimentele mondene. Mai convinși de faptul că românii vor să vadă scandaluri la televizor sunt tinerii sub 35 de ani (55%), iar cei mai puțin convinși sunt respondenții de peste 65 de ani (18%). În același timp, intervievații cu studii superioare consideră că acest lucru este adevărat în măsură mai ridicată – 55% vs. 23% dintre persoanele fără studii sau cu studii elementare. Această opinie se regăsește în rândul transilvănenilor, bănățenilor și moldovenilor în măsură mai ridicată decât în rândul persoanelor din Sudul țării.

Un comportament contradictoriu şi atitudine duală

Termenul de atitudine duală este o expresie mai blândă pe care o folosim ca sinonimă cu ipocrizia. În acest context în care singurele evenimente cu o pătrundere uniformă și extinsă în rândul diverselor categorii de populație sunt cele mondene și cu potențial conflictual, o majoritate covârșitoare a respondenților consideră că rolul televiziunii ar trebui să fie educativ – 98%. Această opinie se regăsește în proporții similare în rândul tuturor categoriilor de populație. Respondenții sunt de părere însă că telespectatorii pot decide singuri dacă o emisiune merită să fie urmărită sau nu – 94%. În același context, 82% dintre intervievați sunt de părere că televiziunile sunt dispuse să difuzeze orice de dragul audienței (opinie mai răspândită în rândul persoanelor sub 50 de ani și a celor cu studii superioare, precum și în rândul celor din mediul urban) și că televiziunile din România tind să exagereze toate subiectele pe care le prezintă – 76%, opinie regăsită în măsură mai mare în rândul respondenților cu studii superioare, precum și al celor din mediul urban. Majoritatea respondenților consideră că statul ar trebui să intervină pentru a opri difuzarea emisiunilor care aduc atingere bunului gust, iar 71% cred că publicul român are un nivel de educație scăzut. Femeile cred în măsură mai mare în necesitatea intervenției statului, la fel și vârstnicii de peste 65 de ani. Persoanele cu studii superioare se opun, în schimb, în cea mai mare măsură acestei idei. Mai mult, 65% dintre români consideră că televiziunile din România manipulează, nu informează, însă, în mod paradoxal, mai mult de jumătate declară și că televiziunile nu au nicio vină pentru ceea ce arată, ci este o cerere a publicului. Doar patru din zece români sunt de părere că știrile mondene sunt mai interesante decât cele politice sau de alt tip, cu toate că rezultatele prezentate anterior sugerează că aceasta ar putea fi o subestimare. Peste 30% dintre respondenți consideră că publicul din țara noastră dorește să vadă scandaluri la televizor, în timp ce 27% dintre intervievați recunosc că ar fi interesați de viața personală a politicienilor, iar 15% sunt interesați de viața personală a vedetelor – proporții modeste dacă ținem cont de interesul ridicat pentru evenimentele mondene. Mai convinși de faptul că românii vor să vadă scandaluri la televizor sunt tinerii sub 35 de ani (55%), iar cei mai puțin convinși sunt respondenții de peste 65 de ani (18%). În același timp, intervievații cu studii superioare consideră că acest lucru este adevărat în măsură mai ridicată – 55% vs. 23% dintre persoanele fără studii sau cu studii elementare. Această opinie se regăsește în rândul transilvănenilor, bănățenilor și moldovenilor în măsură mai ridicată decât în rândul persoanelor din Sudul țării. Deşi subiecte de tipul scandalului dintre Oana şi Pepe sau divorţul dintre Irinel şi Monica Columbeanu se bucură de numeroase apariţii atât în presa scrisă, cât şi la numeroase posturi TV, oamenii consideră că astfel de evenimente ar trebui să rămână private; 85% dintre respondenţi împărtăşesc această părere contrar cu doar 13%, procentul celor care spun că subiecte ca cele menţionate mai sus ar trebui să fie făcute publice. Sub aspectul vârstei şi al educaţiei, categoria celor care împărtăşesc o poziție pro-publicitate este mai puternic reprezentată de persoane peste 65 de ani (25%), cu studii elementare (28%), în timp ce dintre cei care preferă anonimatul unor astfel de întâmplări, o pondere mai ridicată o au cei cu vârsta cuprinsă între 18-35 de ani (92%) şi care au cu studii superioare (92%). Ca sociologi, nu spunem că oamenii mint, probabil mulţi dintre ei se înşeală sau trăiesc şi reuşesc să gestioneze unele contradicţii. Oamenii trăiesc o pseudo-realitate, un amestec de ficţiune şi realitate unde se descurcă destul de greu. Sunt mai multe softuri pe care le apelează în funcţie de nevoi. Nu mai sunt stăpâni pe propriile criterii, nu mai au un sistem valori care să le definească un profil distinct în grup, dar şi în ceea ce priveşte imaginea de sine. De fapt, avem multe elemente pentru o schizofrenie socială.

Schizofrenie socială – când imaginarul şi realitatea se amestecă

Unii jurnalişti mă întreabă, cu speranţa că suntem normali, dacă acest lucru se întâmplă şi în Anglia sau alte ţări europene. Alţii întreabă asta cu iz polemic, încercând să spună că am descoperit şi noi ceva ce ştia toată lumea, ceva implacabil, un fel de necesitate istorică la care nu ai cum să te opui. E adevărat, cultura de consum şi divertismentul nu sunt invenţiile noastre. În fond ar putea nici să nu ne intereseze ce fac alţii, viaţa noastră este aici, pe noi ne doare ce se întâmplă cu noi şi cu patria copiilor noştri. E adevărat, spunea Michel Maffesoli, visele îi fac pe copii să crească şi visele colective fac o societate să existe şi să evolueze. Dar, din când în când, trebuie să demistificăm aceste construcţii, cum credea Roland Barthes atunci când a scris Mitologiile sale, pentru că acest imaginar colectiv, această atmosferă idolatrică născută spontan sau nu, este până la urmă o falsă conştiinţa. Masele vibrează tot pe principii iconologice („iconologie”). Toate aceste reprezentări accentuate acum de televiziuni sau de internet trebuie analizate şi cred că merită atenţia cercetătorilor. Formele arhetipale Jung-iene pot fi decelate cu siguranţă în mitologiile şi metaforele care obsedează omenirea de la începuturi până astăzi. Multe din aceste obsesii se repetă în forme degradate la fiecare generaţie, dar îndepărtarea de cultura clasică pentru timpurile şi generaţiile de acum accentuează degradarea acestor mituri care devin doar mituri sau iconuri produse de realitatea noastră înconjurătoare şi timpul vulgar ce ni s-a dat. Se spune că miturile luminează, crează un clar-obscur, sunt un felinar în pivniţele sufletului colectiv. Am luat în studiile citate două elemente de actualitate mondenă Iri & Moni şi Pepe & Oana şi, în trecere, personajul semi-imaginar (în sensul că nimeni nu l-a văzut în timpul celor peste 300 de episoade) fără a încerca să facem o plasare a lor într-o ordine metaforică eternă, deşi poate le-am găsi locul. Am încercat mai mult să circumscriem atmosfera idolatră vulgară, kitsch, de prost gust, ca o sondare într-un suflet colectiv românesc despre care credem că s-a îmbolnăvit. Schizofrenia socială pare să fie cel mai bun diagnostic pentru o realitate duală, pe care individul nu o mai înţelege, pe care o interpretează contradictoriu şi care nu îi aduce decât forme degradate de plăcere. Mai multe simptome completează tabloul descris de cercetările invocate legate de monden şi trăirile suscitate de acesta. Indivizii manifestă o tot mai evidentă retragere socială şi o pierdere a interesului pentru acţiune socială. Nici măcar protestul nu mai reuşeşte să mobilizeze oamenii, sindicatele sunt pe jumătate moarte, iar apatia domină spectacolul public. Studiile demonstrează o lipsă de motivaţie în planificarea viitorului, dar şi o sugestibilitate foarte mare, trăsături pe care le întâlnim de asemenea în cazul schizofrenie. Să nu mai spunem de ambivalența sentimentelor şi tulburările afective ca elemente constitutive ale unei derive sociale de factură schizofrenică. România reală pe care o invocă unii ziarişti sau politicieni se pare că a pierdut contactul cu realitatea, adică nu mai are tocmai trăsătura ei de bază prezumată de aceştia: realismul trăirii şi accesul direct la cunoaştere. Trăirea nu este una autentică, ci este o existenţă prefabricată din fantasme, mituri degradate şi iluzii de toate felurile. Săracă şi abandonată de elita ei, România reală este sufocată de fantasme şi imaginar degradat. Devine tot mai mult o etichetă, devine tot mai ireală. Myth-makerii din politică sau din industria divertismentului stimulează încă, prin şocuri emoţionale, un corp social tot mai inert, o populaţie hipnotizată de tubul catodic.

articol aparut pe blogul lui Vasile Dancu

Distribuie acest articol

49 COMENTARII

  1. Totul in tara este este de unica folosinta! La fel ca un ziar monden: l-ai citit, apoi il mototolesti si-l arunci la cos. Ce e mai trist este ca, actualii lideri considera si … tara (patria) de unica folosinta (sic!). Si de aici totul este explicabil! A facut-o autorul intr-o carte cu titlul similar.

  2. Un articol mult prea lung si care spune mult prea putin incarcat de mult prea mult balast. Normal! Ce sa astepti de la stanga decat lamentari si plans pe umerii unei populatii pe care tot ei i-au dus de rapa. Si sunt gata ferm hotarati s-o mai faca odata daca li se va ivi prilejul.

    • Da, este prea lung, dar sa vorbesti de stanga aici este neavenit.
      Trebuie sa faceti deosebirea intre contexte, aici este o platformă de idei, de dialog, unii se pot lamenta. Nu stiu ce legatura are asta cu actiunea politica a stangii.
      Vorbiti cu Vanghelie, el poate o sa va placa, el doar actioneaza.

  3. Dle Dancu,

    Impresionante argumentele aduse spresustinerea ideii ca ‘Romania reala’ e un amestec de fantasme de multe ori neconstientizate. Va marturisesc insa ca citind argumentatia dvs. tot asteptam sa se ajunga la un punct culminant, comportamentul pe noile media, si am ramas oarecum dezamagit ca nu ati abordat subiectul.

    Sociologii pretind ca ei doar fotografiaza o ipostaza a realitatii. Ofera un instantaneu. Da, insa trebuie spus explicit acest lucru, altfel dati impresia ca ipostaza este relevanta pentru eternitate. Puteti alege intre ‘Romania reala a incetat sa existe’, ‘…va inceta sa existe’ sau ‘ … nu va mai exista niciodata’. Pentru o astfel de afirmatie insa, ar trebui sa va asumati riscul unei evaluari dincolo de instantaneu. Si cred ca o zona destul de sigura metodologic pentru a va sugera atitutini viitoare ale fostilor componenti ai ‘Romaniei reale’ ar fi comportamentul pe internet – cu toate tipurile de terminale, portale si retele create.

    Haideti sa incepem sa discutam despre televiziune la trecut …

    • Sunt de acord cu comentariul Domneavoastra. Inclusiv in ceea ce priveste televiziunea.
      Textul meu nu are ambitiile de a explica prezentul, trecutul si viitorul. Este un mic esantion dintr-un proiect, trag niste concluzii poate prea nete, dar este o chestiune de stil. Lucraz la o carte despre asta si acolo voi aduce argumente si voi veni cu nuante.

  4. o scurta (bine, nu chiar), cuprinzatoare si, mai ales, corecta analiza. „Majoritatea dintre cei 80% nici măcar nu caută soluţii pentru a iesi din situatia în care se află.”
    pacat ca psd este un partid care a ales sa fie reprezentat de nastase, vanghelie, ponta si voicu, si nu de dancu, rus si tanasescu.

  5. aveti in mare parte dreptate domnule Dancu. insa oamenii cu studii reale si cu minte cunosteau deja aceste realitati pe care dumneavoastra le-ati completat cu procente de sondaj.

  6. O parte introductiva foarte buna urmata de o analiza si ea buna sociologic dar pe o problema totusi minora. Minora, pentru ca adevarata problema in „afacerea” Moni-Iri este CUM SI-A FACUT AVEREA progenitura eternizatului in post-cheie al guvernelor de la Ghitza Dej la Petrica Roman? That is the question! Si tare mi-e ca raspunsul il pot da unii care sunt si preteni si (sunt, au fost) „protectori” ai carierei politice a lui Vasile Dancu.
    Renasterea Romaniei – miracol in care eu nu mai cred – se poate face doar combinand biciul nevoii de a munci cu buzduganul pedepsirii borfashilor care alcatuiesc azi „elita” politico-economica.
    BTW: Thanatofilie, nu tanatofilie, daca tot trebuia disjungerea de necrofilie.

  7. maare diferenta intre „a sti” despre un eveniment si „a-l urmari” voluntar. cand schimbi programele tv cu telecomanda ajungi „sa stii fara sa te intereseze sau sa urmaresti voluntar” o anumita informatie. memoria voluntara si cea involuntara, asta-i diferentierea lipsa din sondajele mentionate

    • sunt perfect de acord cu tine. mie nu-mi place sa urmaresc mondenitatile, dar daca atunci cand deschid televizorul dau peste acelasi subiect pe toate canalele e imposibil sa nu afli de acel eveniment de care a auzit 95% din populatie. si daca am auzit de el nu inseamna ca m-a si interesat sau ca sunt de acord sa ii vad continuarea :)

  8. Un text foarte interesant, care deşi se adresează publicului larg, conţine un nucleu valoros de sociologie autentică. Cu datele şi referirile locale trimise într-o anexă, restructurat pentru a intra în corsetul unui articol ştiinţific, dotat cu aparat critic şi bibliografic, tradus competent, acest text ar putea fi publicat de o bună revistă ştiinţifică din lumea civilizată. Cred că merită efortul, pentru că aduce realmente un plus de cunoaştere sociologică şi psihosocială.

  9. Mai iesiti din oras, mergeti in tara si incercati sa interactionati cu oameni simplii… veti descoperi adevarata si profunda ROMANIE… ce este acum este doar o faza prin care trecem, doar daca gandim pozitiv putem trece acest HOP de mentalitate si bineinteles trebuie actionat.

  10. Am vorbiyt de mai multe ori despre schizofrenia sociala din Romania trezind mirarea tampa a multora din jurul meu. Multi care nu inteleg semnificatia terminului din psihiatrie si, cu atat mai mult, semnificatia pe care ar putea sa o aiba expresia „schizofrenie sociala”.

    Desi lung (insa, pana la urma necesar din pricina datelor culese din teren), articolul este o excelenta analiza a Romaniei actuale. Pentru Romania schizoida, circul valoreaza infinit mai mult decat painea, derizoriul a luat locul abordarilor serioase, grotescul a penetrat practic peste tot. Viata privata a devenit publica, discutiile publice se duc privat, in spatele usilor inchise pe care nu prea poti sa te uiti pe gaura cheii ca si la Iri + Moni in partida de sex oral.

    Mi-e imposibil sa inteleg de ce subiectele/temele nationale (mai exista asa ceva???) serioase sunt tratate cu bascalie ieftina si de ce subiectele neinteresante, redundante devin brusc serioase. Adica…totul e „pe invers”. De ce derizoriul, de care dealtfel vorbea si Emil CIORAN in cartile sale, face parte integranta din cultura romanilor? Nu stiu, insa realitatea din Romania actuala o confirma cu varf si indesat: daca n-ar fi asa, Romania ar arata astazi cu totul altfel.

    De ce bascalia, mistocareala bulevardiera e mai importanta decat seriozitatea? De ce circul e mai important decat painea? De ce ceea ce e redundant devine important si ceea ce e efectiv important devine plictisitor si neinteresant pentru romani? Iata intrebari la care nu am (pana acum) nici un raspuns!

    Pot sa inteleg ca o miza mare (banii) a unei discutii aprinde spiritele. Dar la romani practic orice discutie se deruleaza aprins, indiferent de miza ei. Mai mult, abordarea se face in termenii mentionati mai sus. Pentru taica-miu, infinit mai important este sa fii barbierit decat sa gandesti. Pentru el, mult mai important este sa porti caciula de astrahan („cum poarta profesorii si doctorii”, avea sa remarce el acum multi ani…) decat sa ai ceva „sub caciula aia de astrahan”, adica un cap care gandeste.
    Pentru multi dintre cunoscutii mei mult mai important este sa te ridiculizeze si sa te atace la persoana decat sa-ti aduca un argument inteligent, pertinent si sa te faca sa intelegi ca gresesti. Bascalia si atacul la persoana, etichetele perfide si periculoase (gen „esti paranoic”) sunt armele cele mai eficiente pentru a te scoate din joc..

    Universul paralel in care traiesc romanii este ceea ce Freud numea „refuzul realitatii”. Romanii se retrag in propriile fantasme pe care le configureaza si le traiesc dupa chipul si asemanarea televiziunilor actuale: grotesc, agresiv, ipocrit.

    E greu de crezut, totusi, ca circul va inlocui painea pentru totdeauna in Romania. Ori, daca cel putin in ceea ce priveste actuala populatie a tarii….lucrurile TOTUSI stau asa….atunci cercul vicios al acestui marasm nu poate fi spart decat (eventual) prin schimbarea populatiei.

    Sa imaginam un scenariu SF, dincolo de schizofrenia sociala actuala?

    Ex: Sa emigreze (intr-un an) 30 mil. de chinezi in Romania, sa schimbe brusc structura populatiei si sa devina populatia majoritara. .Nu e derizoriu, e doar un exercitiu de imaginatie.

    Pentru ca, date fiind conditiile/tendintele actuale, sincer, nu mai cred (ca si „lucid”) in renasterea Romaniei!

    • Imi permit sa fac si eu o analiza psihologica scurta.

      Romanii plecati din tara sunt campioni la comentarii pesimiste in legatura cu soarta Romaniei. Ii tot intalnesc forumuri unde se discuta mersul lucrurilor in tara. Toate comentariile lor duc spre „Nu mai exista sperante pentru Romania”.
      @Pareristul: Din profilul dumneavoastra vad ca locuiti in Canada, deci intrati in aceasta categorie.

      Eu cred ca acesta este doar un mecanism psihologic prin care incercati sa va intariti convingerea ca decizia de a emigra – lucru cu un impact major asupra vietilor voastre, si care a implicat si sacrificii – a fost cea corecta. Altfel nu inteleg ce v-ar mana sa pierdeti atata timp cu aceasta activitate, atata timp cat considerati ca oricum totul e pierdut.

      Acum, trecand la subiectul articolului:
      Problemele semnalate aici nu sunt unice poporului roman. Aceasta o recunoaste si domnul Dancu: „E adevărat, cultura de consum şi divertismentul nu sunt invenţiile noastre. În fond ar putea nici să nu ne intereseze ce fac alţii, viaţa noastră este aici, pe noi ne doare ce se întâmplă cu noi şi cu patria copiilor noştri.”
      Reality TV, pasiunea pentru lumea celebritatilor sunt fenomene existente in toata lumea. Amploarea pe care o au la noi este legata de inteligenta si nivelul educatiei oamenilor. Si nu suntem nici cei mai inteligenti, nici cei mai putin inteligenti.

      Apatia in legatura cu lucrurile serioase nu este, in opinia mea, rezultatul unei deconectari de la lumea reala, ci se trage din convingerea celor mai multi ca orice demers ar fi inutil, ca nu au puterea sa schimbe ceva.

      In fine, tratarea subiectelor serioase cu bascalie este exact ce au facut intelectualii romani in anii ’90. Ce placere era sa citesti Academia Catavencu, sa razi de necazuri! Acum culegem roadele – cum e si normal, o miscare culturala pornita de intelectuali pana la urma contamineaza intregul popor.

      • @Mihai P.

        Aveti dreptate, imi cam pierd timpul comentand negativ la adresa romanilor si a Romaniei.
        Da, locuiesc in Canada si va asigur ca nu am emigrat de placere, ci pentru ca tara, societatea, hazardul in care m-am nascut m-a pus cu spatele la zid!
        Asta e…

        Mi-ati dat o tema importanta, in primul rand pentru mine. Se pare ca orice demers (ca e catalogat optimist sau pesimist) este taxat ca atare si ca, oricum, orice ai spune, pentru romani NU CONTEAZA.

        Neantul e preferinta lor!
        Sa le fie de bine!
        Adio!

        • @Pareristul:
          Pe scurt, ce voiam sa spun e ca aveti o viziune mult prea pesimista, mai ales in concluzia pe care o trageti. Poporul roman nu e intr-o situatie lipsita de speranta. Problemele noastre sunt impartasite de multi altii. In plus, cred ca lucrurile se imbunatatesc, dar foarte incet, la 5 pasi inainte, 4 inapoi.

          Cred ca orice critica constructiva este binevenita, dar mesajul dumneavoastra nu propune solutii, pare sa spuna doar „totul e pierdut, plecati cat mai puteti”.

  11. Ok. Dar pana cand tot constatam , ne lamentam si privim de pe margine? Cand punem umar la umar sa schimbam ceva? Cred ca suntem snobi sau prea comozi si platim pretul cu varf si indesat. Daca unul face ce trebuie ne delimitam ca e caraghios si necioplit si nu vine din sfere inalte. Romania pe care o meritam, fratilor, asta avem!

    • Ce sa facem? Tot vad indemnuri cu iz pionieresc – „punem umar la umar” si alte bazaconii…
      Ce sa faci cind:
      – muncind nu ies niciodata din marasmul semi-mizeriei si saraciei
      -daca platesti taxe si impozite practic participi voit-silit la a fi furat (retur din partea statului e 0 -zero)
      – daca circuli civilizat si respectind legea in trafic…risti ca cel putin sa fii injurat si cel mult sa fii accidentat
      – daca respecti pe cel de alaturi o sa fii luat de fraier,se va profita de pe urma ta
      – daca donezi bani pt o cauza „nobila” de fapt hranesti ceva ONG, o burta nesatula de popa sau incurajezi nemunca
      – daca plantezi un pom cineva il va rupe, fie si numai de-al naibii
      – daca sortezi gunoiul, cocalarul/maidanezul va rasturna tomberonul si il va imprastia
      – daca votezi vreu partid – doar ai ales pe cel/cei ce te vor spolia urmatorii 4 ani…
      – daca muncesti ca un prost 10-12 ore pe zi…….statul iti creste TVA la 24 % …adica un sfert din cele 10-12 ore pe zi le alaoci sa produci bani pt acel TVA….
      deci….ce sa mai faci? mai bine pleci, inainte de a imbatrini, a te imbolnavi si a te schizofreniza de tot…….si incerci sa iti asiguri o exsitenta corecta in alta tara…….
      Intrabarea e > Mai merita RO veun efort? Mai merita sa investim zile, luni, ani din viata in zbaterea asta zilnica ce seamana mai mult cu o existenta uni-celulara? cu o supa toxica rezultata din „topirea” oricaror sperante? eu zic ca nu…

      • @umoristu:
        Exact ce spuneam si mai sus. Banuiesc ca si tu esti emigrat, nu?

        Tot ce spui tu sunt doar scuze pentru a nu face ceva. Pot fi demontate punct cu punct, cele mai multe sunt evident exagerate, dar nu asta e esential.

        Ideea e ca pentru orice e nevoie de munca, inclusiv pentru a construi o tara. Avem admiratie pentru germanii care si-au reconstruit din ruine tara dupa Al Doilea Razboi Mondial, dar noi nu vrem sa punem mana sa facem un efort mult mai mic decat a fost nevoie sa faca ei.

        • De 20 de ani tot facem eforturi si rezultatul e 0 barat.
          De ce sa imi otravesc si urmatorii 20 de ani cu boala asta de tara? Orice incerci aici duce la esec sau la oboseala si ratare. Daca nu ai vena de „smecher” (aka politician, regisor de asfalt, contractor su statul etc….si mai ales nu esti colorat politico-securist in culoarea care trebuie…nu ai nici o sansa.)
          Reconstructia Germaniei a durat aprox 20 de ani……in anii 60 deja era „miracol economic”.
          Reconstructia Rominiei……dupa 20 de ani suntem un cosmar social, politic, cultural, uman……
          Nu merita nici macar ideea de a face ceva………e de fugit de aici, cit inca se mai poate

  12. „Două sintagme mă enervează destul de tare: Romania profundă și România reală. Ambele sunt ficţiuni ale unei elite intelectuale care nu-şi poate realiza menirea. Nu știe, nu poate sau nu încearcă, fiind cuprinsă de propria contemplare sau de bătălia de legitimare a unor găşti care monopolizează, alături de politicieni, instituțiile culturale și bugetul din patru în patru ani.”

    Adevarul este ca PRINCIPALA cauza pentru care suntem unde suntem este incompetenta si imoralitatea intelectualilor.
    Pentru ca intelectualii ar trebui sa ofere solutiile si sa se implice in materializarea solutiilor.
    Pentru ca miile de intelectuali de profesie (sociologi,ziaristi,politicieni,etc,etc) analizeaza la infinit evenimente,persoane,partide,etc,etc dar nu se implica cu nimic pozitiv in bascularea directiei gresite pe care ratacim.
    Daca si fizicienii,chimistii,biologii,inginerii,medicii s-ar implica doar teoretic in meseria lor azi am fi tot in comuna primitiva. Acolo unde armata de intelectuali se straduieste sa ne intoarca.

    • Am dat solutii pe forumuri si am trimis e-mail-uri la politicieni. Crezi ca s-a implementat ceva? Fiecare este prins in micul sau iaz de interese personale si de grup restrans.

  13. Voi vreti sa spuneti ca tot ce se intampla rau in Romania este din cauza lui Pepe si a lui Irinica? Este vorba despre 20 de ani…. doar 20 de ani in care o natie care a suferit ciopartirea valorilor elementare in era comunista a trebuit sa faca fata unui sistem capitalist primitiv??? Cum? cu ce? cu limba rusa… Vorbiti despre psihologie si psihiatrie… dar poate nu ar trebui sa vorbiti de psihologia si puterea OPTIMISMULUI ??? de putere care se afla in spatele unei gandiri pozitive… NE-AM SATURAT DOMNILOR DE ANALIZE… STIM CAT E DE GREU, AVEM NEVOIE DE OAMENI CARE SA NE SPUNA SA LUPTAM.
    Tot ce ne tine in spate este tocmai aceasta negativitate. Si eu nu cred ca nu suntem in stare sa devenim puternici…

    Prefer sa fiu schizofrenic si prost si sa vad Romania mea frumoasa… decat sa plec capul si sa trec prin viata ca voda prin loboda, fara sa stiu cine sunt.

    • Ce se intimpla rau in rominica……..se intimpla de 500 de ani…Irinuca columbelu si pepe si restul is numai niste „indicatori” sau „markeri” identificabili in media de consum..
      „sa luptam”???? pt ce sau pt cine? pt ca o clas politica cum avem s-o duca SI mai bine?
      Pt a crea mai multa bogatie…….in care statul sa isi bage SI mai adinc miinile?
      Pt a genera acel „standarda EU” de viata pt milioanele de incompetenti si hoti?
      hai sa fim seriosi………
      Vorbesti de optimism……aplicabil in tarile adevarate…in zona SF ce e rominia…singura optiune e plecarea, fuga…
      m-am saturat sa imi mai sacrific ani si ani din viata tragind in jug pt………nimic.
      rominia ……..spatiul ratarii (emil cioran)

  14. Un articol care efect m-a dat pe spate si imi trebuie cateva secunde ca sa imi revin. Este ceva extraordina sa descoperi adevarata anvergura a unui scriitor despre care aveai o parere calduta.

  15. Teoria e frumoasa. Dar cu e cu practica ? Ma refer la efectele economice ale aspectelor prezentate. Poate fi construita o economie viabila in conditiile in care populatia prezinta semne accentuate de alienare ? Produce mai mult un cetatean pentru care cuvantul ‘informare’ semnifica ultimele stiri referitoare la vedete, scandaluri si decedati in accidente rutiere ? Poate asta e modelul ideal de cetatean productiv, nu ? Caz in care putem astepta ca-n 15 – 20 de ani economia romaneasca sa atinga cele mai inalte culmi ale dezvoltarii.

  16. Chiar acest articol dovedeste lipsa de cunoastere a realitatilor Romanesti (da sunt mai mulltre nu exista un tipar si adevar unic) de catre autor. Pentru un sociolog este chiar periculos sa traiasca in aceasta iluzie a cunoasterii adevarului absolut. Exista paliere si fatete multiple a unei societati ce nu a regasit reperele morale fundamentale parte si din vina unor „intelectuali” mercenari, precum Dancul, pusi in slujba unor indivizi si ideologii ce urmaresc distrugerea reperelor individuale si sociale. Prin manipularea si conditionarea acestor mase tara este constant intoarsa din evolutia fireasca si cea normala. Elucubratiile unui ideolog si manipulator al stangii infractionale trebuie privite cu rezerva si mai ales tratate asa cum sunt – incercari de manipulare si nu asa cum se doresc- elevate exercitii intelectuale.

    • Nu cred nimic din ceea ce credeti Dumneavoastra, in nici un caz nu cred in adevar absolut. Dar adevarul meu, ala partial, are dreptul sa fie spus alaturi de alte 1000 de adevaruri? Ce spuneti dumneavoastra a spus mult mai bine Ion Iliescu: Realitatea e complexa (sâc)

      Nu va place ce sciu, nu cititi!

  17. Ca psiholog am constatat ca sociologia induce de mai multe ori in eroare decat ne clarifica situatii.

    Cum a spus un cititor: una e sa stii ce se intampla si alta este sa urmaresti. De exemplu daca urmaresti emisiunea de stiri de la B1 aflii si de motiunea de cenzura dar si de declaratiile Oanei Zavoranu.
    In plus, daca la un moment dat toate televiziunile arata acelasi lucru, tu ca om cu studii medii care tu te poti uita nici la Discovery nici la BBC, te uiti la ce ti se arata, chiar daca nu esti deacord cu ceea ce ti se arata si chiar constientizezi ca ai vrea altceva. Insa cati dintre oamenii cu studii medii din orasele mai mici aleg alta activitate de recreere in afara televizorului atunci cand vin de la munca? Credeti ca pot alege in fiecare zi sa citeasca o carte, sa faca sport sau sa mestereasca traforaj? Ca tot vorbim de conectarea la realitate.

    Televiziunile spun: asta vrea publicul. Cum isi dau ei seama de asta? Audiente? Ia uitati-va la audientele lui „Romanii au talent”. Merge, nu? Si nu e nici cu Oana nici cu Iri. Dar nu poti tine o astfel de emisiune 500 de ani, si cand se termina, oamneii se multumesc cu ce pot primi zilnic si ieftin: Moni si Pepe.

    Publicul spune: asta ni se ofera. Ce pretentii realiste putem avea de la oamenii cu studii medii sau primare care traiesc in orasele mici sau chiar in mediul rural? Ne asteptam sa inchida televizorul cand incepe Acces Direct? Si sa faca ce? Cinematografe in sate nu mai exista de foarte mult timp, preturile in rest sunt mult prea mari pentru veniturile lor, alte forme de recreere nu prea au, acces la internet nici nu mai vorbim.

    Eu cred ca trebuie spart acest cerc vicios undeva, si cred ca CNA-ul isi poate asuma pentru un timp acest rol de capcaun al vizualului, astfel incat si publicul sa treaca printr-o cura de dezintoxicare informational-culturala, si televiziunile sa invete sa faca emisiuni mai putin tabloidizate insa la fel de atractive (TVR Cultural de exemplu are niste emisiuni cu teme extraordinare, dar realizate atat de plictisitor incat chiar si intelectualii interesati de subiect renunta sa se mai uite).

    Oricum studiul sociologic mi se pare usor de demontat, cu intrebari la care rapsunsurile intr-un fel sau altul nu pun degetul pe rana cum se spune. Si eu stiu despre Iri si Pepe, si eu mi-as putea da cu parerea despre cine e vinovat si cine nu, desi nu urmaresc canalele romanesti de tv, nu sunt interesata de aceste tipuri de subiecte si cu atat mai putin sunt deacord cu ele. Asta ma face pe mine ipocrita sau duce studiul in zona irelevantului?

    • Colega,

      astept un studiu psihologic, empiric, daca se paote si discutam. Studiile se contrazic prin studii, problele cu probe. Restul e sectarism epiostemologic. Si eu cred ca psihologii gresesc dar nu fac publica aceasta parere pentru ca inteleg ca perspectiva mea este alta decat a lor. Remediu la problema asta este interdisciplinaritatea, nu critica.
      Dar va multumesc oricum pentru comentariu.

  18. Sunt în acest moment peste zece mii de locuri la Agențiile de Ocupare a Forței de Muncă pe care nu le vrea nimeni pentru că este vorba de parchetari, zidari, portari şi alte meserii. Mai sunt zeci de locuri de muncă de zilieri în economia gri sau în agricultură, dar acestea nu prea sunt tentante. De ce? Simplu! Nu se câştigă destul de bine și nu sunt munci uşoare. Mai simplu este să visezi la cai verzii de pe pereţii unei Românii tot mai triste. Cel mai interesant lucru pe care l-am descoperind după aproape 20 de ani de anchete de opinie este cel care ne arată că munca parcă nu face parte din viaţa noastră.

    Cea mai dificilă demistificare este cea privind automistificarea, mai précis nu autopăcălirea, ci clădirea cu migală în propria minte a unei imagini greşite, pornind de la ataşamentul de premise greşite.
    Să vedem cum funcţionează acest lucru în cazul d-lui Dâncu. Pentru asta să examinăm pe rând concluziile mai întâi, după aceea premisele şi modul de inferenţă, de deducţie/inducţie care stă la baza tragerii respectivelor concluzii. Cred că este un proces mai mult decât simptomatic, este esenţial pentru diagnosticarea stării de sănătate socială a României.

    1. “Samba si, trabajo no”. Mai pe româneşte, horă da, muncă ba. Românilor nu le place munca.
    2. Ritualuri sociale ale mondenului
    3. Un comportament contradictoriu şi atitudine duală

    1. “Samba si, trabajo no”. Mai pe româneşte, horă da, muncă ba. Românilor nu le place munca.
    A. Este adevărată afirmaţia?
    B. În ce condiţii?
    C. Care sunt cauzele nemuncii la români?

    A. Este parţial adevărată. A-ţi place un lucru presupune afinităţi, care se creează în timp prin educaţie. Cui îi place să muncească degeaba? Termenul “degeaba” are în acest context două conotaţii diferite: 1. fără să fii plătit, sau să fii, dar sub nivelul normal; 2. să munceşti doar ca să te afli în treabă, fiind clar că munca ta este sterilă, fără rezultate, tu practicând-o doar în virtutea inerţiei, sau că şefii tăi îţi ordonă.
    B. În străinătate, dar şi în ţară, atunci când sunt 1. bine plătiţi; 2. bine conduşi, românii sunt cât se poate de apreciaţi, în special în domenii presupunând creativitate. Deci afirmaţia este adevărată la modul foarte relativ.
    C. Cele două circumstanţe (subsalarizarea şi lipsa de finalitate a muncii) deşi au avut cauze diferite în comunism şi în post-comunism, au avut o continuitate demnă de cauze mai bune. În comunism subsalarizarea avea o cauză economică – inflaţia camuflată – şi una socială – lipsurile materiale camuflează incapacitatea guvernanţilor.
    În post-comunism, cauza socială din comunism devine economică(incapacitatea guvernanţilor se reflectă în actul managerial, inclusiv după privatizare, majoritatea celor care au preluat întreprinderile de stat fiind foşti aparatcici), iar cauza socială este incapacitatea managerilor de a realiza plusvaloare, şi atunci diferenţa dintre pseudoelita de la guvernare şi restul se realizează prin menţinerea non-pseudoelitei în inferioritate economică, lucru uşor de realizat având în vedere incapacitatea managerială pe care pseudoelita de sorgine aparatcic/ex-birocratic comunistă o manifestă la modul cronic datorită continuării practicilor antivaloare specifice regimului politic de provenienţă.
    Ceea ce era cauză socială în comunism – incapacitatea de guvernare – capătă un sens esenţial şi este ceea ce menţine România în stadiul de subdezvoltare relativ la nivelul european, cantonând-o la nivelul Bulgariei şi Albaniei pentru o grămadă de indici economici şi sociali. Ceea ce pseudoelita post-comunistă, în special cea coalizată în cadrul FSN/FDSN/PSDR/PSD ignoră în cazul actului de guvernare este dublul aspect al acestui act social fundamental: primul aspect, şi singurul luat în considerare de politicienii actuali, priveşte administrarea, manageriatul ţării privite ca o întreprindere socială. În calitate de manageri, politicienii se simt îndreptăţiţi să beneficieze de toate avantajele, legale, cu legalitate neclară(legislaţia stufoasă îi ajută enorm la asta) şi până la urmă şi ilegale, şpaga fiind norma, şi nu excepţia, vezi ancheta României Libere în această privinţă, şi cazul Severin. Al doilea aspect este ignorat total: el priveşte actul de a conduce ţara precum o navă către o ţintă, către viitor. Din păcate, lipsa totală de viziune a foştilor aparatcici echivalează cu pretenţia unui timonier să devină căpitan de vas, ignorând faptul că simpla manevrare a cârmei nu înseamnă a conduce vasul; mai trebuie să ştii care este situaţia pieţei pentru a încărca marfă, să ai noţiuni de trigonometrie/astronomie pentru a trasa drumul pe hartă, şi abia apoi vine menţinerea vasului pe drumul drept. Ceea ce are acum România nu este decât o grămadă de timonieri care înghit diverse directive prin radio de la UE, SUA, NATO, Rusia, după afilieri. Rezultatul negocierilor la primirea în UE, comparativ cu Polonia de exemplu, arată gradul de capacitate guvernamentală a politicienilor români, sau mai degrabă lipsa aceste capacităţi.
    Mărimea salariului nu este determinată de salariat sau de abilitatea lui de negociere, ci este fundamentată esenţial de capacitatea managerului de a realiza un profit cât mai mare. Incapacitatea managerilor politici români se reflectă în micimea salariului minim, din care nu se poate întreţine nici măcar o familie minimă, soţ şi soţie, nemaivorbind de cazul în care au copii. În consecinţă, subdezvoltarea ţării este consecinţa directă a perpetuării puterii politice asumate de birocraţia comunistă şi post-comunistă, incapabilă de a trasa o cale de viitor. Primii paşi, extrem de minusculi, au fost făcuţi de actualul preşedinte, dar din păcate, direcţia este neclară.
    În afară de cei câţiva capitalişti ridicaţi prin propriile puteri, gen Radu Georgescu de la GECAD, Adrian Porumboiu, agricultură, în contrast cu magnaţi ex-aparatcici precum Dan Voiculescu, Dinu Patriciu sau Triţă Făniţă, nu există resurse umane pentru guvernarea României. Lipsa de finalitate stopează eforturile muncitorilor la fel de sigur ca şi subsalarizarea, iar managerii politici se plâng ipocrit că subalternilor lor le lipseşte cheful de muncă.

    2. Ritualuri sociale ale mondenului
    “ În timp ce individul este tot mai singur, televiziunea îl ajută să participe la niste ritualuri colective care fac să fie ocultată o practică socială sau politică cotidiană percepută ca fiind nesatisfăcătoare, opera unor politicieni sau instituţii în care oamenii nu au încredere.”
    Dezamăgit de superficialitatea societăţii, dl. Dâncu eludează meandrele concretului: oamenii au nevoie de comuniune şi comunicare. Societatea civilă a fost distrusă intenţionat de către partidul dumisale, care a creat aberaţii de genul institut de stat pentru drepturile omului, instituţie creată de partidul al cărui şef a chemat minerii pentru a le arăta intelectualilor dreptul fundamental de “a munci, nu a gândi”, sau superaberantele ONG-uri de stat. Este la fel de ipocrit să te plângi de superficialitatea societăţii româneşti după ce ai înlocuit sistematic materialismul dialectic cu cel al societăţii de consum, pentru a evita evaluarea de către societate a oamenilor politici. Dar această evaluare are loc oricum, iar ignorarea discursului politic fără sens chiar şi pentru cei ce-l enunţă, este un mod de exprimare a acestei evaluări: societatea vă comunică foarte subtil, dar clar că “nu faceţi doi bani, politicienilor, dar nu avem altă modalitate pentru a administra societatea”. În momentul în care se va găsi oricare altă modalitate de guvernare decât cea prin politicieni(este o necesitate inevitabilă), clasa politică se va dezintegra.

    3. Un comportament contradictoriu şi atitudine duală
    Nici măcar nu mai este nevoie de alte comentarii. Gândirea schizoidă este trăsătura esenţială a partidului foştilor aparatcici. Se traduce simplu: dacă noi furăm(fiindcă noi ştim să furăm, că ăştilalţi nici măcar nu ştie să fure, citat copie conformă după Marian Vanghelie, zis şi Vanghelie Gură de Aur), este un act justiţiar, dacă o fac ceilalţi, este penal. Scena antologică în care partidul d-lui Dâncă îl însoţeşte cu alai pe Bivolaru la tribunal spune totul. Dublul standard este metrica discursivă a foştilor comunişti, preluată de întreaga clasă politică, dar dusă la extrem de PSD.
    Iar acest aspect fundamentează şi explică schizoidia socială a românilor. Cum este stăpânul, aşa este şi sluga.

    • Am vrut sa va multumesc pentru formalismul analitic cu care incepeti demersul dumneavoastra. Cand colo, am vazut doar sofismer ieftine si partinitoare. Macar daca v-ati pricepe la materialism dialectic tot ar fi un salt intelectual. Imi pare rau, nun vreau sa va supar dar umblati cu coasa prin text. Va place BOC?

      Era o gluma, am vrut sa intreb VA PLACE BRAHMS?

    • lui teserakt 11 / 11;07
      spre deosebire de dl dâncu, 14 / 13;24,
      eu nu consider că
      ” am vazut doar sofisme ieftine si partinitoare ” în comentariul tău, ci, că, dimpotrivă, am identificat idei care se pliază perfect peste cele 5 interesante discuții din martie, din forumul de pe capital, despre ceea ce radu. v. numea acolo VOTUL NEGATIV, ca sabie a lui damocles deasupra capului aleșilor noștri, ÎNTRU A-I ATENȚIONA CĂ SUNT PASIBILI DE INVALIDARE CHIAR PE DURATA MANDATULUI DACĂ NU-ȘI RESPECTĂ PROGRAMUL / PLATFORMA CONVENITĂ CU ALEGĂTORII.
      subscriu la astă formă – ce poate deveni CONSTITUȚIONALĂ, de curățare a clasei politice, ca fiind non-violentă, deși, dacă ne mai schizoidinizăm mult …

  19. 1. Nivelul ajutoarelor sociale si durata acordarii lor nu stimuleaza munca. Pentru unii este mai rentabil sa stai acasa decat sa muncesti in slujbe necalificate si prost platite. Acest lucru se datoreaza unor partide politice cu politici populiste, aplicate in perioada cat au fost la guvernare pentru a castiga alegerile din nou.
    2.Este mai rentabil sa furi, decat sa muncesti , in special in mediul rural. Ai nevoie de lemne? Nu mai muncesti, mergi si-ti aduci din padure. Te prinde? Imparti cu cel ce te-a prins, pentru ca si el trebuie sa „traiasca”, doar oameni suntem. Vrei sa faci reclamatie la Politie ca esti furat? Seful de post, nu-i prost sa o inregistreze pentru ca ramane cu dosare cu autori necunoscuti si ii scad calificativele anuale si nu mai „pupa” prime.
    3.Nivelul taxelor si impozitelor pe munca. Cand au fost stabilite cotele procentuale pentru sanatate, somaj, pensii, impozit pe venit s-au luat in calcul doar nevoile statului.Refaceti calculele plecand de la nivel de individ si nevoile lui si o mare parte din munca la negru va disparea.
    4.Exemplul personal al statului. Daca societatea in care traiesti iti ofera exemple de succes prin „afaceri” cu statul roman, de ce sa mai creada cineva ca mai este rentabil sa muncesti cinstit si sa „transpiri” pentru succesul tau? Sa nu uitam ca salariatul, ca si contibuabil plateste salariile politistilor,procurorilor si judecatorilor pentru a nu exista „concurenta neloiala” intre furt si munca.

  20. un articol lung pe care l-am citit pe sarite. multe se stiu si e doar un comentariu din lunga lista a celor gen ‘cred ca inteleg mai mult decat altii’ sau ‘inutilitatea demersului in romania bolnava’ – si apropo, nu sunt de loc de acord cu termenii de bolnav sau shizofrenic/schizoid cum alti talentati in ale stupiditatii le arunca cu nonchalanta in comentariile lor; daca e cineva cu asemenea simptome sunt chiar ei.

    si in alte tari se manifesta ce se intampla la noi, iar occidentul si-a rezolvat mereu problema ocuparii locurilor de minca nedorite cu emigranti, de care tot el tipa acum ca sunt multi si nu le respecta societatea.. adica sunt utili, dar ar fi fost mai bine daca le-ar fi rezolvat mizeriile locuind in acelasi timp in alt univers. n-avem o societate mai bolnava ca la altii dupa parerea mea, si am cunoscut destule neamuri ca sa-mi dau seama de asta.

    e insa ceva care face diferenta in alte tari: elita. ea conduce, indruma, deschide ochii, impune valori. noi avem o elita de proasta factura in mare parte, mai mult preocupata de a’si etala educatia superioara decat in a rezolva pragmatic o problema a societatii. din cauza asta avem si fenomenul micilor baroni, ptr ca lipsa valorilor elementare gen demnitate ii face pe astia sa prolifereze ca ciupercile, sa aiba un comportament de animal, care impune obedienta. ce poate sa faca omul care are o familie in spate si are de a face cu asemenea nemernic? are o solutie? n-are. si atunci de ce-i cereti omului de rand sa fie perfect, cand cei pe care-i voteaza sa’l protejeze sau sa’i schimbe viata sunt ei insisi oameni de doi lei care arata clar ca nu dau doi bani pe el?

    cine face ceva dezinteresat ptr binele comunitatilor din care fac parte.. d’vstra d’le dancu? ponta? crin? nu ma refer la mic si bere, ci la incercarea de a schimba o stare de spirit prin ceva real, palpabil.. ca altfel, articole senzationale gen ce-a mai facut wikipeaks sau unde ar trebui sa fie tunsa oaia ca sa fete pui e plina lumea asta, din state pana’n china. sunt doua tipuri de oameni: care tac si fac, si care dau din gura. aia care dau doar din gura isi merita soarta.

    • Ma bucur ca sunteti dintre cei care tac si fac. Felicitari!
      O sa tacem cu totii intr-o zi. Eu o sa tac … va ajuta la ceva, simtiti vreo ameliorare a situatie.

      Splendid exemplul de sofism perfect, maia les ca va folositi si de concluzia legata de elite. Sunteti un demn urmas al lui Protagoras

  21. D-l Dincu e un demn urmas al lui Silviu Brucan: dispret fata de intelectuali si convins ca romanii sunt un popor de prosti. Exista si o Romanie reala si o Rmanie profunda, exista o Romanie a fiecarui roman.Oricit de lung ar fi articolul d-sale nu ma poate convinge de ce vrea sa afirme. O zi buna !

  22. Va inselati!! Exista. Ea nu rezulta din studii, tot ce este buna sta departe de lumea pe care o cunoasteti.
    Iata:
    – Exista comunitati de evanghelici care nu cunosc divortul, copiii reusesc la facultate cam toti din comunitate, stiu limbi straine, comunica si se viziteaza in tara, nu beau si nu sunt prezenti in cluburi! Au familii stabile si se protejeaza, sunt singurii care investesc si construiesc! Dar pentru ca sunt minoritari nu conteaza, dar asta spre folosul lor. Ei lucreaza in domeniul privat si nu stau la mila statului, din contra, aduc taxe si impozite la stat, ducand o viata creativa. Ii vedeti, nu-i vedeti, Dumnezeu ii vede!
    – Sunt in provincie lideri in domeniul culturii care aduna si nu risipesc valoarea, ex: Stefan Doru Dancus, Eugen Evu, Adrian Botez, Gelu Vlasin, Aurel Pop, Mariana Braescu, Constantin Marafet etc
    – Sunt azile de batrani si copiii strazii fara suventii de la buget!!
    – Exemplele pot continua, dar toate acestea sunt departe de politic, dar aproape de Dumnezeu!

    • Draga Costy,
      ai dreptate, dar nu despre partea de Românie apropiata de Dumnezeu am vrut eu sa scriu,
      Nu pot face eroarea de a lua partea drept intreg. Cred ca dominanta de care vorbeam eu se plaseaza in cealalta parte. Uneori partea ta de realitate este singura care imi incalzeste sufletul si ma face sa iubesc Romania, sa imi cresc copiii aici, sa astept aici sfarsitul.
      Iti multumesc pentru comentariu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro