Home » Fără categorie » Citesti:

Scandalul Revizorului (3) Partidul se amuză

Mircea Morariu iunie 1, 2018 Fără categorie
1 comentariu 822 Vizualizari

Înalții funcționari ideologici ai Partidului nu s-au mulțumit însă doar cu interzicerea spectacolului Revizorul.
A urmat o întreagă teroare ce s-a abătut asupra Teatrului “Bulandra”, teroare ce s-a încheiat printr-o mizerabilă cacealma. O ședință de pomină de pe urma căreia regizorul Liviu Ciulei a fost destituit din fruntea instituției, actorul Toma Caragiu și-a pierdut funcția de secretar al BOB, iar regizorul Lucian Pintilie a plecat din Teatru. De atunci, el nu a mai montat niciodată nici măcar un singur spectacol în România.
Nu doar Liviu Ciulei a fost convocat la diversele instanțe ale partidului. În Bricabrac, Lucian Pintilie relatează, pe scurt, întâlnirea avută cu Dumitru Ghișe, pe atunci înalt funcționar ideologic:
“Am fost convocat la C.C. unde Dumitru Ghișe îmi comunică decizia oficială de interzicere.…Și, să știți, tovarășe Pintilie, că nu veți mai lucra niciodată în câmpul artistic-ideologic câtă vreme nu vă veți modifica concepția despre lume și viață… ”
În cursul întâlnirilor avute de Liviu Ciulei cu importanți decidenți ai partidului, acestuia i s-a cerut să facă diligențe pe lângă Lucian Pintilie în așa fel încât să îl determine pe regizorul Revizorului să facă modificări în spectacol.
“Din câte știu eu,- a declarat Ion Caramitru în cartea Cu Ion Caramitru de la Hamlet la Hamlet și mai departe- atât Liviu Ciulei, cât și Toma Caragiu au fost convocați de diverse foruri de partid, probabil nu doar în scopul de a li se cere socoteală, ci și pentru a li se solicita modificări în spectacol. Caragiu a încercat să salveze montarea, a fost gata să se sacrifice, să-și toarne cenușă în cap, să-și asume vini. În schimb, Lucian Pintilie a fost extrem de intransigent, n-a acceptat nici o negociere, nici o modificare. Dreptatea s-a dovedit a fi de partea lui. El i-a scris o scrisoare lui Liviu Ciulei, scrisoare în care spunea, negru pe alb, că, dacă se vor opera modificări în conținutul spectacolului, el își va da foc în fața Teatrului. Ciulei, care-l cunoștea bine pe Pintilie, și-a dat seama că acesta nu glumește și nu a făcut nici un fel de diligențe suplimentare spre a-l determina pe regizorul spectacolului să-și reconsidere atitudinea. ”
“Pintilie- a spus Mariana Mihuț- ne-a comunicat tuturor membrilor distribuției că nu va face nici un fel de compromis.Compromis însemnând tăieturi de text, schimbarea unor scene, renunțarea la unele momente, etc. Nici nu știu ce s-ar fi putut schimba.Construcția spectacolului era perfectă. Nimic în plus, nimic în minus. Atunci, ce să schimbi? Orice fel de intervenție i-ar fi afectat grav valoarea.”
În cartea Bricabrac, Lucian Pintilie se disociază de cele scrise de Virgil Ogășanu în “dosarul” apărut în nr. 1/1990 al revistei Teatrul azi. Virgil Ogășanu susținea acolo că regizorul ar fi suferit îngrozitor. Pintilie spune că a suferit îngrozitor doar atunci când a “tranzacționat cu puterea și mi-am porcăit spectacolele, când am înecat în closet copilul acela genial, înaripat care era Proștii sub clar de lună…Nici o suferință, domnilor! O stare de exaltare, îmbătătoare, chiar paranoică, simțind că vârful degetului meu mic ține în cumpănă echilibrul unui stat polițienesc care, mult prea îndatorat imaginii sale liberale, era neputincios să se răzbune. E monstruos ce spun? Spectacolul Revizorul nu l-a interzis cenzura, ci artistul paranoic, copilul debil, dar cel puțin pentru scurtă vreme clarvăzător.”
A urmat o ședință de pomină, “o farsă sinistră, cea mai sinistră farsă căreia i-am căzut vreodată victimă în viața mea”, a declarat Mariana Mihuț. Și tot Mariana Mihuț a adăugat: “În momentul ședinței aceleia, care a fost cu adevărat ceva fără seamăn, nu mai avusesem niciodată parte de așa ceva, nu mi-am dat seama ce se întâmplă. Nu îi cunoșteam pe toți cei care au luat cuvântul. Venisem de puțină vreme la Bulandra, îmi petrecusem timpul în repetiții, nu am avut timp să cunosc oamenii.”
Lucian Pintilie nu a fost prezent la ședința cu pricina. A simțit, poate a fost singurul care a simțit că angajaților “Bulandrei” li se pregătise o capcană. Că partidul dorea să se amuze.
“A fost- spune Mariana Mihuț- ceea ce se chema pe vremea aceea o ședință lărgită de partid. Nu eram membră de partid, dar fiindcă făceam parte din distribuție, am fost și eu convocată. De fapt, a fost o ședință cu tot colectivul Teatrului “Bulandra”. S-a jucat acolo o comedie sinistră, oribilă. De ce o comedie? Eu eram nou venită în Teatru. Nu părerea mea conta, așa că nu s-a încercat să fiu “lămurită”, însă înainte de începerea reuniunii cu pricina, actorii cu greutate, cu vechime în “Bulandra”, au fost sfătuiți să își pună cenușă în cap, să ne spună și nouă să facem asta, pentru că așa Liviu va rămâne director și nu se vor abate asupra noastră fulgerele și tunetele partidului. Și toată lumea care a vorbit și-a recunoscut greșeala. Au vorbit Toma, care era secretar de partid, Pittiș care era secretar UTC, George Oancea care era președinte de sindicat, actori importanți precum Fory Etterle…Mă rog, mulți..”
Printre acei ‘’mulți” se aflau și cei pe care Lucian Pintilie îi numește în cartea sa “securiștii disimulați în figurația spectacolului (mai ciupiseră și ei din rolurile mici).”
Aceștia, spunea Ion Caramitru, “s-au simțit tare bine la acea ședință și și-au făcut datoria cu vârf și îndesat. S-au văzut atunci, mai mult ca niciodată, realitățile din Teatrul Bulandra. Și anume că, pe de-o parte, în Teatrul nostru erau artiști adevărați, oameni de caracter, pe de altă parte, că aveam și suficient de mulți pseudoartiști, beneficiari de salarii mari – mai toți aveau categoria I, gradul maxim- cu alte misiuni, care erau distribuiți în roluri minuscule, altul fiind rostul lor real în instituție. Altul decât cel artistic. Nu cred însă ca Bulandra să fi fost chiar o mare excepție în acest sens. Probabil că ei aveau tovarăși de luptă și pe altundeva, dar pe cei de la Bulandra i-am cunoscut bine. ”
A fost în acea ședință și o excepție, cineva care a făcut notă discordantă. Cineva care nu a jucat jocul, care nu a cântat partitura dorită de partid. Refuzul a aparținut unui tânăr, pictor executant, pe nume Vasile Datcu.
“Țin minte perfect momentul și intervenția tînărului…A fost un moment de maximă tensiune. Ce a spus în esență băiatul acela? Că nu înțelege de ce să ne cerem scuze și de ce să ne punem cenușă în cap, Că a asistat la un spectacol extraordinar, la cel mai mare spectacol pe care l-a văzut vreodată. Că actorii au făcut niște creații extraordinare, că domnul Pintilie a făcut un spectacol senzațional. Tânărul acela a făcut o breșă, s-a așezat împotriva curentului ce se instaurase în Teatru. Toți cei care au vorbit înaintea lui au vorbit conform curentului, crezând că fac bine, că pot salva ceva. Ei, băiatul acela a vorbit așa cum a crezut el de cuviință. Și a spus adevărul. Nu cred că știa ceva despre aranjamentul care se pusese la cale în culise, nu-i spusese nimeni că era vorba despre o strategie ce avea în vedere, dacă nu salvarea spectacolului măcar menținerea lui Liviu Ciulei la conducere, a lui Toma ca secretar de partid și oprirea plecării lui Pintilie.” (Mariana Mihuț)
“Tânărul acela avea dreptate. El a intuit mai repede decât noi că totul e o mascaradă. Că verdictul fusese dat, că nouă ni se cerea doar să jucăm într-o piesă proastă al cărei final fusese scris în birourile propagandei…Toma Caragiu a fost cel mai intoxicat și înșelat de organele de partid, era gata la orice sacrificiu ca să-l salveze pe Liviu Ciulei, Sau, mai corect spus, se dădea peste cap să o facă. S-a înșelat cumplit și tot restul vieții lui a fost marcat de ceea ce s-a întâmplat atunci. Și Ion Brad și-a făcut mea culpa, a spus că, furat de estetica spectacolului, nu și-a dat seama de gravele lui carențe ideologice.” (Ion Caramitru)
Din mărturia lui Dan Jitianu, inserată în cartea lui Ion Cazaban, Dan Jitianu și bucuria comunicării (Fundația Culturală “Camil Petrescu” & Revista Teatrul azi, București, 2008) aflăm că prezidiul ședinței a fost format din Dumitru Ghișe, Ion Brad, Amza Săceanu, Constantin Măciucă. Acesta din urmă, pe atunci director general al Teatrelor în C.C.E.S, a citit raportul ce incrimina grav Teatrul și în care erau acuzați nominal Liviu Ciulei ca director, Lucian Pintilie ca regizor, Toma Caragiu ca secretar al organizației de partid, secretarii literari Tudor Steriade și Lia Crișan, Maxim Crișan, directorul adjunct.
“După terminarea discuțiilor, s-a dat în sfârșit citire măsurilor care începeau cu destituirea din funcție a lui Liviu Ciulei și continuau cu propunerea de înlăturare a lui Toma Caragiu de la conducerea organizației de partid. Sala a rămas consternată. Fuseserăm trași pe sfoară, tot bâlciul cu turnatul cenușii în cap nu fusese altceva decât, vorba lui nenea Iancu, o manoperă grosolană, pentru ca ședința să capete un puternic caracter autocritic și să se poată raporta sus că totul a decurs ca la carte. La pauză, un grup de artiști l-au înconjurat pe Ion Brad, care tocmai cobora de la prezidiu, încercând să-i ceară socoteală pentru această cacealma penibilă.
Ședința de partid care a urmat a durat foarte mult; noi, ceilalți, așteptam afară. Am aflat pe urmă că s-a pus la vot de nenumărate ori destituirea secretarului de partid, dar nimeni nu ridica mâna. Ilie Rădulescu era din nou și din ce în ce mai violent. Până la urmă, Toma a fost cel care a pus capăt situației absurde și jenante, rugându-și colegii să voteze așa cum li se cere.” (Dan Jitianu)
În articolul său din Actes- Sud, George Banu nota: “Scandalul Revizorului desparte în două istoria teatrului românesc de după război și până în 1989, anul atâtor prăbușiri. Dincolo de amănunte, partea cu adevărat interesantă se leagă de locul rezervat unui spectacol regizat de Lucian Pintilie- Revizorul de Gogol- în cadrul scenariului politicii lui Ceaușescu. Prin el, se confirmă înăsprirea acestei politici, de-a lungul anilor ce au urmat. Scandalul Revizorului a fost oracolul scenei românești. Și, cum spunea Shakespeare, iarna vrajbei a început, iar unii au fugit de ea. Pintilie a fost constrâns să o facă, alții l-au urmat.”
Într-un comentariu difuzat la data de 12 octombrie 1972 de la microfonul Europei Libere, comentariu antologat în cartea Etica neuitării (Editura Humanitas, București, 2008), Monica Lovinescu adopta un ton tranșant: “…interzicerea spectacolului lui Lucian Pintilie transgrezează limitele- și așa nocive- ale suspendării unei reprezentații sau alteia. Hotărât lucru… se încearcă sistematic înăbușirea unuia dintre cele mai mari talente ale scenei românești…Am citit primele reacții la Revizorul și am putut realiza, chiar de la distanță, că spectacolul trebuie să depășească, în luciditate crispată și în amploarea viziunii critice, toate celelalte semnate de Lucian Pintilie, reprezentând un salt calitativ al scenei românești…Deci, reprezentațiile cu Revizorul sunt suspendate, deși primise toate vizele de cenzură până la premieră. Atenuate cu prilejul Conferinței Scriitorilor, Tezele din iulie n-au fost deci abandonate, în numele lor se pune în aplicare un sistem de înăbușire a valorilor ce par primejdioase. Nu e vorba de un caz sau altul, izolat. Totul se ține într-un sistem unitar al ipocriziei. În același timp, se creează la București Asociația România pentru a readuce în țară pe exilații care reprezintă valori culturale. Dar în care țară? Acolo unde valorile culturale sunt condamnate la un exil intern? ”

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , ,



Currently there is "1 comment" on this Article:

  1. victor L spune:

    ” Până la urmă, Toma a fost cel care a pus capăt situației absurde și jenante, rugându-și colegii să voteze așa cum li se cere.”.
    Circula prin tirg cum ca Toma Caragiu, vazindu-si colegii in incurcatura, a pus carnetul de partid pe masa spunind “sa votam, tovarasi, ca mai avem si alta treaba”.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mircea Morariu


Mircea Morariu

Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facult... Citeste mai departe


Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

Cauta articole

octombrie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Sep    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)