Home » Fără categorie » Citesti:

Schengen: situatia tinde sa devina jenanta

Ciprian Ciucu iunie 14, 2011 Fără categorie
20 comentarii 6,276 Vizualizari

După votul favorabil dat de Parlamentul  European (PE) României şi Bulgariei (R&B) pentru a accede la Spaţiul Schengen, Consiliul European pe JAI de luna acesta a pus aderarea celor două state în cui. Situaţia tinde să devină jenantă atât pentru instituţiile europene cât şi pentru statele care se opun sau care amână discuţia.

Dar din nefericire cei care se simt jenaţi suntem tot noi. Cred că am început să ne simţim jenaţi din reflex, ne-am învăţat cu eşecurile încât nu mai suntem în stare să reacționăm prompt nici atunci când avem dreptate. Să vedem acum unde a ajuns discuţia cu Schengen şi ce curs pot lua lucrurile în viitor.

Câteva LUCRURI CLARE:

- Romania şi Bulgaria (R&B) îndeplinesc criteriile tehnice de aderare la Schengen. Până acum cutuma a fost că singurele care contează sunt criteriile tehnice, votul Consiliului JAI fiind doar unul formal atâta timp cât experţii dădeau undă verde. Comisia şi Parlamentul recunosc starea de fapt.


- Statele membre care întârzie luarea unei decizii insistă pe chestiunea lipsei încrederii. Ele spun că nu au încredere în R&B că sunt în stare să-şi păzească graniţa. Nu din punct de vedere tehnic ci din punctul de vedere al integrităţii funcţionarilor statului.
- Se cere legarea aderării la Schengen de Mecanismul de Verificare şi Cooperare pe Justiţie. Comisia tot publică rapoarte anuale asupra progreselor/regreselor înregistrate în domeniul funcţionării justiţiei. Până acum nu se ştie cât va mai funcţiona acest MCV şi cât va mai publica Comisia rapoarte.
- Legând Schengen-ul de MCV statele membre aplică standarde duble şi schimbă regulile în timpul jocului.
Următorul raport al Comisiei va fi în luna iulie şi toată lumea aşteaptă acum poziţia Comisiei. În lipsa altui „road map”, MCV-ul devine semi-oficial  calendarul de parcurs pentru Schengen.
- Dată fiind lipsa de instrumente a executivului asupra justiţiei care este autonomă şi independentă şi rolul central jucat de un CSM necredibil, Guvernul şi Preşedintele sunt prinşi l mijloc. Am ajuns să ne rugăm de magistraţi să reformeze justiţia şi să pună interesul cetăţenilor înaintea interesului lor personal.
- MCV-ul şi-a dovedit eficienţa şi mai trebuie menţinut o perioadă. Cel puţin în România. Dar nu trebuie cuplat la Schengen.

- Ambasadorul Olandei în Bulgaria ne explica astăzi cum trebuie să fim înţelegători cu sentimentele olandezilor (sătuli de imigraţie şi imigranţi) care au adus extrema dreaptă la putere, şi cum săracii politicieni olandezi nu au cum să vândă cauza celor două ţări propriului electorat. Şi în Franţa e cam aceiaşi situaţie. Dacă aş fi în locul miniştrilor Igaş sau Baconschi le-aş propune olandezilor să le spună propriilor cetăţeni adevărul: R&B sunt deja în UE şi pot circula liber, doar cu buletinul. Schengen îi ţine afară pe cei din afara Uniunii. Aceiaşi situaţie şi cu Franţa. Şi plus că eu nu înţeleg de ce să ne simţim noi jenaţi de xenofobia lor.
- E vorba ca Franţa să trimită poliţişti în România, „ofiţeri de legătură”, cum li se spune. Să nu vă aşteptaţi să-i vedeţi la graniţă sau patrulând. Vor fi puţini şi veni să „monitorizeze” pentru ca Franţa să se asigure că totul este în regulă. Dar dacă nu aveau încredere la modul în care ne păzim graniţele trebuia să trimită grăniceri şi vameşi care să stea cu ochii pe ai noştri ca să nu ia şpagă. Aşa măsura ar fi putut avea un impact concret, chiar dacă ar fi fost doar temporară. De fapt sunt trimişi pentru ca politicienii francezi să poată “vinde”mai uşor R&B în Schengen. Este surprinzătoare atenţia cetăţenilor francezi în particular şi europeni în general cu privire la ce se întâmplă la graniţa de est a Uniunii, în timp ce cea de sud este de fapt asaltată.

Câteva LUCRURI NECLARE:

- Am îndeplinit criteriile tehnice, vizitele de monitorizare ale experţilor s-au oprit, două instituţii cheie ale UE s-au pronunţat, acum ce urmează?
- Chiar dacă procesul Schengen a mers în logica valurilor de extindere cu R&B şi ambele state au MCV, nu este imposibil ca unul din state să nu progreseze satisfăcător cu reforma justiţiei sau chiar să regreseze. Comisia are pretenţia că rapoartele sale sunt imparţiale… Ce s-ar întâmpla în acest caz, cele două state ar fi decuplate? Asta ar fi oricum absurd, s-ar schimba logica lărgirii. Plus că României i s-a spus că amânarea s-a datorat faptului că Bulgaria nu şi-a făcut temele la graniţa cu Turcia. Acesta ar fi momentul şi motivul pentru care România să ceară decuplarea de Bulgaria? Cât timp ar lua securizarea Dunării pe graniţa cu Bulgaria?
- Ce este aceea „încredere”, cum se măsoară ea în mod obiectiv, ce exact trebuie să facem pentru a bifa „încrederea”?  Încrederea în ceva şi cineva este întotdeauna subiectivă şi se construieşte în timp.  Încrederea are nevoie de ani. Termenele acceptabile pentru aderarea totală a R&B la Schengen sunt octombrie 2011 şi martie 2012. Ce se va schimba fundamental în acest timp scurt?
- În ce alte domenii se va putea aplica de acum politica „încrederii”? Ce vom face atâta timp cât (1) tratatele semnate pălesc ca importanţa în faţa încrederii sau (2) dacă te afli sau nu te afli în graţiile partenerilor tăi (3) sau dacă unul din Statele Membre nu ştiu ce probleme interne mai are şi-şi pierde încrederea. E posibil ca şi cei care sunt obiectul neîncrederii iniţiale să-şi piardă încrederea în ceilalţi. Ar fi păcat.
- Va veni cineva cu un nou plan de măsuri? În ce vor consta acestea? Cât de important va fi MCV-ul? Care este orizontul de timp acceptabil?
- Ce vor face exact poliţiştii francezi în România? Vor trimite rapoarte? Cui? Ce forţă şi legitimitate şi forţă vor avea acele rapoarte în faţa Comisiei, a Parlamentului, a Consiliului? Deci despre ce vorbim?
În ultimul timp statele membre nu au demonstrat că au răspunsuri  credibile la întrebările de mai sus. România & Bulgaria sunt în aşteptare şi par a da dovadă de răbdare şi înţelegere. Sau  nu au ce face. Contextul european este momentan defavorabil, orice ar spune poate fi interpretat în fel şi chip. Acum pur şi simplu au adoptat tactica plăcii stricate: repetă la nesfârşit acelaşi lucru – ne-am făcut treaba. Cred că ar fi bine pentru toată lumea ca situaţia jenantă să fie depăşită în octombrie 2011.

Statele Membre s-ar concentra mai bine pe crearea unui mecanism de evaluare eficient a tuturor statelor (cu măsuri punitive) care să tragă la răspundere statele care nu-şi fac treaba pe frontierele externe. Acum dacă un stat membru este mult sub R&B în îndeplinirea acquis-ului Schengen nu păţeşte nimic. Eu cred că singura care ar putea să aplice eficient un astfel de mecanism este Comisia. Consiliul, Statele Membre, vor negocia la nesfârşit fără să ajungă la o concluzie. Realitatea arată că Consiliul JAI va trebui să cedeze pe viitor din competenţele sale Comisiei.

Şi discuţia despre adoptarea monedei euro nici n-a început la modul serios. Să vedeţi acolo criterii…

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , ,



Currently there are "20 comments" on this Article:

  1. Buna ziua!
    Nu mai inteleg nimic.Olanda pentru care am un respect deosebit,cu relatii foarte bune cu
    Romania s-a opus prin vocea unui ministru aderarii noastre.Intotdeauna exista si alta
    alternativa,de a ajuta Romania si Bulgaria sa se alinieze cerintelor Schengen.Probabil
    ca sunt alte interese necunoscute noua,prin care s-a ajuns la aceasta situatie.Este doar
    o parere personala.

    Cu stima.
    Ing.Scridon Radu-Lucian

    • Ciprian Ciucu Ciprian Ciucu spune:

      Politica externa a Olandei o traseaza parlamentul. In parlament au intrat o gramada de extremisti obtuzi care pun presiune pe externe. Sunt plini de prejudecati. Viata politica a Olandei in ultimul timp este de nerecunoscut.

  2. Foarte bun articolul!
    Din pacate, Schengenul este in zona inter-guvernamentala, deci nu poate Comisia sa ia o decizie peste capul statelor membre. Iar in contextul actualului climat din UE (din ce in ce mai toxic), nici nu sunt sanse sa se schimbe situatia curand.
    Problemele Schengen-ului nu sunt de fapt legate de RO+BG, ele doar au picat la mijloc. Franta a incalcat deja tratatul cand a inchis efectiv granita cu Italia pentru mai multe ore (ca sa-i opreasca pe tunisieni), Danemarca incalca si ea introducand controale la granite (am scris aici: http://rational-idealist.blogspot.com/2011/05/borders-en.html); mai nou, au aparut amenintari mai mult sau mai putin voalate cu reintroducerea vizelor pentru tarile din Balcani (primele vizate, Serbia si Macedonia).
    Pentru a salva tratatul nu e nevoie sa fie tinute RO+BG afara si sa se reintroduca unele controale si vize pentru balcanici, ci, dimpotriva, sa se opreasca cercul vicios al propagandei xenofobe in goana dupa voturi in statele vechi membre.
    Dar pentru asta ar fi nevoie de autentic leadership – care cam lipseste actualei generatii de conducatori din UE.

    Cat despre prestatia alor nostri in aceasta chestiune, ca si in altele de politica europeana, prefer sa ma abtin. Spun doar ca, intr-un fel, au noroc ca pot da vina pe factorii externi nefavorabili, pentru ca altfel ar fi trebuit sa raspunda pentru propria incapacitate.

  3. Maria spune:

    Un scurt pasaj.:

    “Durch Korruption, Betrug und Falschabrechnung verlieren die Krankenkassen jedes Jahr Milliarden von Euro. ”
    Der Schaden ist gespenstisch hoch. Durch Korruption, Betrug und Falschabrechnung gehen Jahr für Jahr ,schätzen die Experten des European Healthcare Fraud and Corruption Network. Auf Deutschland umgerechnet wären das allein für die gesetzlichen Krankenkassen bis 18 Milliarden Euro”

    http://www.zeit.de/wirtschaft/2011-05/krankenkassen-beitragsverschwendung

    ————————————————————————————————————————
    Am dat citatul de mai sus, cu adresa exacta doar pt a nu fi banuita ca am scos aceste informatii din burta.

    Mai pe romaneste spus, nemtii recunosc ca ei pierd, anual,( si numai in sistemul sanitar,) datorita coruptiei, pana la 18 miliarde de euro ANUAL!

    Deci, despre ce vorbim aici?
    Despre Romania corupta, despre emigranti, despre Mos Craciun?
    Romania nu ajunge nici macar in vis la sume de 18 miliarde de euro pierduti datorita coruptiei, numai in sistemul sanitar.

    Cred ca se face aici un fel de discriminare cat se poate de crasa, a Romaniei, din partea anumitor state cum sunt Olanda, Germania sau Franta.
    Daca nu ne vor in Schengen, asta e.
    N-avem de ales.
    Dar daca e sa lucram cu cifrele pe masa, romanii sunt mici copii fata de coruptia din tarile care se opun radical intrarii Romaniei in Schengen.

  4. crap spune:

    “Dar din nefericire cei care se simt jenaţi suntem tot noi”

    pai cine, papa? e jenant sa vezi ca celelalte tari stramba din nas, si cred ca pe buna dreptate. nu e ca si cum ar incerca germania sa adere, iar incercarile celorlati de a’i impiedica ar fi evident puerile si ridicole. tarile par disperate sa ne dea niste semnale: aveti poate granitele ok, dar nu va vrem. de ce? ptr ca aveti o clasa politica mameluca (cu asta ar fi trebuit sa inceapa) si foarte corupta, si din cauza nu va vrem.

    n-am inteles niciodata de ce trebuie sa-ti lasi vecinul la masa pe motiv ca si-a reparat gardul, daca e un necioplit si un boschetar cu care nu vrei sa ai nimic de-aface.

    e normal sa te simti jenat cand ti se spune mai mult decat voalat ca esti un neispravit, cu atat mai mult cu cat e din cauza incompetentei crase la varf. daca tot sunt la varf si iau caimacul, de ce dracu’ nu pot fi si competenti si sunt atat de tampiti? e aberant.

  5. ALTmatei spune:

    ” Ambasadorul Bulgariei în Bulgaria ne explica astăzi”- asta da birocratie. R&B nu s-au ridicat la nivelul asteptarilor. Si au invadat europa de vest cu prostitutie/cersetorie etc. care este mult mai evidenta decat doctorii/inginerii care isi vad de treaba.
    La ei realitatea din strada nu difera de discursurile politice. Idealiste sau cu interese. Romania va fi tinuta pe bara pentru simplul fapt ca nu poti obliga pe alcineva sa se ocupe de problemele tale. Daca vrem egalitate trebuie sa avem si responsabilitatea necesara.
    Si mai bine sa picam un examen acum si sa invatam la restanta decat sa il trecem cu un 5 de mila si ne obisnuim cu asta.

  6. Maria spune:

    Eu nu spun ca Romania merita sa intre in Schengen.

    Ma refer doar la faptul ca unele tari si-au dat dintr-o data seama ca “n-avem basca” si Jap..la colt cu voi.
    Daca criteriul coruptiei era bagat de la inceput printre clauzele aderarii, nici macar nu mai trebuia sa cheltuim miliarde pt a realiza partea tehnica impusa de UE pt a adera la Schengen.
    E ca si cum ar fi stiut dinainte.
    Degeaba faceti voi baie, va luati o masina moderna si va imbracati la costum de 4 ace, ca oricum caracterul nu se schimba. Deci – afara cu voi!
    Am fi stiut cum sta treaba de la inceput si, atat UE cat si Romania ar fi putut folosi acele miliarde in alte scopuri, mai necesare si mai avantajoase pt ambele parti.

    Dar asa, UE si-a cam dat cu stangu-n dreptu’, respectiv cele 3-4 state care s-au trezit sa afirme ca Romania n-are ce cauta in Schengen.
    Noi il avem pe violatorul Mailat , olandezii ii au pe aia care si-au pus fetita minora la vanzare – sex contra bani, ca sa-si achite ratele la banca.
    Iar exemplele individuale pot continua la nesfarsit.

    Cantitativ, sigur ca in Olanda, Franta sau Germania, mai multi romani cersesc decat bastinasii.
    Ar fi culmea sa vina olandezii, nemtii sau francezii sa cerseasca in Romania.
    Dar daca modificam criteriile “din mers” probabil ca Romania nu va avea niciodata dreptul sa intre in Schengen…
    Poate doar in momentul in care intreaga populatie romana va fi declarata “sfanta” si beatificata de Papa de la Roma.
    Si nici atunci!

  7. ics spune:

    exista vreo legatura intre schengen asta si mobilitatea fortzei de munca?

    ca de plimbat ne plimbam deja peste tot, problema e cind le putem lua si banii si locurile de munca.

    un exemplu, la celebrul parndorf vreo trei sferturi din baietzii shi fetele angajatzi outlet au cam devenit slovaci din aprilie incoace…

  8. Hantzy spune:

    Jenanta?! Nuuuuu! E chiar imbucuratoare: europenii invata de la romani. De ce sa se conduca dupa cutume si formalitati perimate?! Daca tot au puterea sa decida sau sa traga de timp, de ce sa n-o foloseasca?! Poate ca ajung sa mai infiinteze inca o comisie de expertiza, care sa gaseasca ca, desi conditiile tehnice or fi ele indeplinite, slujbasii nu sunt de calitate. La numarul recent de retineri, i-ar crede oricine. Si daca tot nu iese si nu iese socoteala, tu spui laie – ei balaie, tu spui vale – ei spun deal, tu propui iohanis – ei o trag cu negoita si tot asa. Ce?1 S-au terminat pretextele?

  9. victor L spune:

    Tara mica, pareri multe.

  10. Gheorghe spune:

    Stiu eu? Motive sunt destule si nu prea pot fi contracarate pentru ca avem intr-adevar bubele noastre. Avem o justitie schioapa? Avem! Avem noi niste conationali care fura, talharesc, cersesc pe strazile din toata Europa? Avem! Avem noi politicieni care una promit pe la Bruxelles si alta fac acasa? Avem! Avem noi un Adrian Severin fara obraz? Avem? Avem noi jumatate dintre functionarii de granita in procese penale pentru coruptie? Avem! si lista poate continua. Aceste lucruri nu le putem nega dar ele nu au contat atunci cand s-a facut tratatul de aderare. Acolo au contat doar niste criterii tehnice care au obligat Romania la niste cheltuieli mari pentru ca cei din interiorul spatiului amintit sa fie mai linistiti. Si acum dupa ce le-am facut? Pas! E rusinos ce se intampla si nu pentru noi cat pentru cei care se opun atat de vechement desi in mare parte si ei sunt vinovati pentru multe dintre slabiciunile de mai sus. Si mai avem vreo doua pietre de moara legate de picioare. Faptul ca suntem ortodocsi si faptul ca in cele doua razboaie mondiale desi am fost aliati la un moment data am intors armele impotriva nemtilor. O sa-mi spuneti ca nu e asa, dar ex. Ungariei care a mers pe mana lor pana la sfarsit este concludent. Unde este Ungaria si unde sunt R&B acum? Eu daca as fi in pielea politicienilor romani nici nu as mai insista si as da de inteles ca nu ma mai intereseaza. Insa scopul zbaterii lor pe aceasta tema este aidoma cu cel al politicienilor straini! Sa culeaga roade electorale in propria tara.

    • Ciprian Ciucu Ciprian Ciucu spune:

      Asta am zis si eu. Schengen nu este o miza importanta in sine. Costurile sunt maricele iar beneficiile economice neglijabile.

      Daca nu ne-am mai daa de ceasu’ mortii ca nu intram in Schengen la un moment dat or sa ne roage ei. Grecia a fost amanata de 3 ori si nu s-a suparat, Finlandei i-au luat sapte ani sa fie primita. Nu-i nicio tragedie.

      • curios spune:

        dar intrarea pe etape nu e o contradictie logica? nu tot aceeasi judecatori avem/raman si daca aeropoartele intre in Schengen? Daca un kurd se urca in avion la Atena si zboara la Bucuresti si apoi la Budapesta nu inseamna un ilegal in SChengen? ca e deja condamnat Voicu sau Costiniu sau nu mai are importanta?

  11. Iulia spune:

    Domnule Ciucu, multumesc pentru articol.

    Asa cum scrieti si dumneavoastra, cetatenii romani circula liber in Europa de cativa ani deja. Ce inseamna exact intrarea in Shengen si ce avantaje aduce ea cetatanilor si companiilor romanesti?
    V-as fi recunoscatoare pentru un raspuns.

    • Ciprian Ciucu spune:

      Avantaje cetateni: nu mai stau intre 30 de seconde si 30 de minutre in aeropor sa arate pasaportul cand circula in UE.

      Companii: nu mai pired timpul la granita pentru felurite controale, le scad costurile transportatorilor. Daca si transportatorii scad costurile atunci produsele romanesti devin doar nitel mai competitive.

  12. ticalos spune:

    Solutia, zic eu, e ca Igas sa dea afara inca vreo 20000 de politisti, iar pe retul sa-i plateasca cu salariul unui paznic si atunci sigur vom intra in Schengen.

  13. realn spune:

    Se scrie “aceeasi” , si nu “aceiasi” pt feminin sngular.

    Cu stima!



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Ciprian Ciucu


Ciprian Ciucu

Consilier in Consiliul General al Municipiului București / Fost președinte al Consiliului Național de Integritate (2015-2016) / Membru fondator al Centrului Roman de Pol... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)