joi, martie 28, 2024

Security Trusts, proiectul MAE pentru creşterea încrederii în regiune. Ce o să meargă, ce n-o să meargă

Peste câteva zile, în cadrul programului de dezbateri Dialoguri@MAE, lansat recent, diplomaţia românească va prezenta şi supune discuţiei avizate conceptul Security Trusts, menit să creeze „o platformă de dialog permanent” pentru creşterea (restabilirea) încrederii între actorii statali şi non-statali din regiune. Ideea, în principiu, este corectă. Momentul, bine ales. Mijloacele României de a induce o mişcare în acest sens sunt, însă, discutabile. Una peste alta, „pariul” (dacă termenul vă deranjează, citiţi „ambiţia”) diplomaţiei noastre este remarcabil, dar riscant.

Am fost aşadar onorat să primesc invitaţia de a participa la acest moment de „reflecţie strategică”, după cum inspirat se spune în textul apelului. Având în vedere că nu voi putea fi prezent joi la Bucureşti, dar cunosc, în linii mari desigur, proiectul MAE, mi-aş permite să formulez unele consideraţii preliminare, în avancronica evenimentului de la sediul ministerului de Externe.

Spus simplu, sunt lucruri care o să meargă şi lucruri care n-o să meargă în această inedită tentativă de reconstrucţie a temeliei de încredere pe care stă sistemul actual al relaţiilor internaţionale. Şi unele, şi altele se cuvin discutate cu egală atenţie şi nu am nicio îndoială că diplomaţii şi specialiştii interesaţi de subiect vor exprima opinii substanţiale şi relevante, într-un moment cu adevărat critic pentru regiunea în care ne aflăm dar şi, prin extensie, pentru perspectiva întregii Europe, în care a revenit de curând spectrul discordiei, al dezintegrării, confruntării hibride şi chiar al războiului efectiv. Vom urmări în perioada următoare impactul internaţional al iniţiativei diplomatice româneşti, singurul care contează, la urma urmei, cu adevărat.

În primul rând, este de salutat faptul că Ministerul Afacerilor Externe iese, după câţiva ani mai degrabă cenuşii, din zodia birocraţiei închise, tăcute şi conformiste şi îşi regăseşte apetitul pentru iniţiativă, creativitate, deschidere şi vigoare intelectuală, cu un entuziasm (să vedem cât va dura) pe care nu l-a mai avut de prin 2005-2006. Datorăm această pozitivă „schimbare la faţă” întâmplării fericite (chiar acesta este cuvântul potrivit) că avem astăzi, la tabloul de comandă al Centralei, un profesionist de prim nivel care mănâncă, de vreo douăzeci de ani, politică externă şi diplomaţie pe pâine.

În al doilea rând, faptul că MAE român vine cu iniţiative şi proiecte concrete la nivel european (şi nu e vorba aici doar de Security Trusts), într-un context atât de tulburat şi de tensionat cum este cel pe care îl străbat în prezent Uniunea Europeană şi Vecinătatea Estică, merită toate aprecierile. Nu e vorba, de bună seamă, de un concurs de vizibilitate între statele din regiune, nu e un demers de captatio benevolentiae în politica mare europeană, nu e vechea noastră comparaţie cu Polonia şi cu influenţa tradiţională a Varşoviei în dosarul Estului, nu e, cu siguranţă, nici platforma de imagine internă a unui alt ministru de Externe interesat de ascensiune politică, în fine, nici un simplu exerciţiu de retorică diplomatică. E mai mult decât atât, chiar dacă de la intenţii la transpunere în realităţi pe teren va fi drum lung de parcurs.

Plecăm aşadar de la premisa că vom vedea la lucru un proiect pregătit temeinic la nivelul direcţiilor de spaţiu, de strategie şi de planificare politică implicate, probabil tatonat şi verificat deja în discuţii informale cu partenerii europeni interesaţi, care va fi explicat corespunzător pe plan intern şi mai ales extern, dimensiunea de comunicare fiind esenţială pentru reuşită. Sperăm că va fi fezabil la nivel ministerial, cât de cât realist din punct de vedere politic şi mai ales urmărit cu perseverenţă şi tenacitate de-a lungul anilor următori, pentru a nu semăna cu alte proiecte româneşti începute cu multă pompă şi stinse ulterior, cu o jenantă discreţie. Îşi mai aminteşte cineva, de exemplu, de Black Sea Forum, lansat la Bucureşti, în iunie 2006? A mai urmat ceva după prima ediţie?

În al treilea rând, conceptul este bun pentru că porneşte de la o asumpţie corectă, care atinge esenţa crizei, anume că principala cauză a zăngănitului de arme de pe continent este deteriorarea climatului de încredere din Europa şi creşterea ameninţărilor de securitate, în special la frontiera răsăriteană a spaţiului euro-atlantic. Deci, cuvântul-cheie în toată această tevatură la care asistăm de peste un an este „încrederea”, sau mai corect spus lipsa de încredere. Toate războaiele din istoria Europei, mai mari sau mai mici, locale, regionale sau pan-continentale, au avut ca punct de pornire prăbuşirea edificiului de încredere dintre actorii implicaţi, deci a ordinii existente la un moment dat. Exact acestei probleme, actualmente resuscitată, i se adresează, din câte înţeleg, Security Trusts.

Ceea ce se observă la prima vedere (oarecum firesc, dacă luăm în considerare geneza ideii, în birourile liniştite ale Ministerului de Externe) este faptul că iniţiativa în ansamblu denotă o pronunţată înclinaţie conceptual-diplomatică, un aer de salon, elegant şi fragil, având în schimb un fundament politic incert sau, mai degrabă, şubred. Marii strategi şi decidenţi de pe scena politică şi militară reală nu par, deocamdată cel puţin, să joace în acest film. Unei crize abordate tot mai mult de marile puteri în cheie „realistă” i se oferă, iată, şi o propunere de soluţionare în abordare „constructivistă”. De ce nu? Merită încercat.

În fine, o ultimă valenţă. Diplomaţilor li se va da astfel mult de lucru, se vor negocia formate peste formate, proceduri şi regulamente, principii şi etapizări, va fi prilej pentru numeroase întâlniri şi consultări „constructive”, în diverse capitale, ceea ce, la urma urmei, nu e un lucru rău. O asemenea emulaţie diplomatică nu ar strica regiunii noastre, ar recapilariza ţesutul diplomatic atrofiat al unei zone marcate de neînţelegeri, ostilitate şi mişcări de trupe, cu atât mai mult cu cât este de presupus că „platforma” va implica, în fazele ulterioare, şi actori din sfera societăţii civile, a comunităţii academice sau mediului de afaceri.

Ceea nu cred că va merge conform aşteptărilor proiectului este tocmai susţinerea politică reală, dincolo de primele cuvinte de apreciere şi de formulele de convenienţă, la nivel european. Prin acest „nivel european” înţeleg atât Uniunea în totalitatea ei, cât mai ales ceea ce este dincolo de frontiera Uniunii Europene şi a NATO, în Estul învolburat. Practic, nimeni nu va spune un nu explicit propunerii României (căci este, în principiu, de nerefuzat), dar efectivitatea implicării şi luarea ei în serios de către actorii „grei” din ecuaţie rămân de văzut.

Tabloul Europei de astăzi? Rusia nu dă semne că este dispusă să renunţe curând la presiunea asupra fostelor republici sovietice şi la opoziţia faţă de perspectiva intrării acestora pe orbita intereselor strategice, politice, militare şi economice ale Vestului. Ba mai mult, ameninţă din când în când chiar şi „puterile non-nucleare” din NATO dispuse să găzduiască elemente ale scutului american antirachetă, fie că a fost vorba de Danemarca, de Polonia sau de România, că le poate trata drept „ţinte”.

În Ucraina, ne apropiem de stadiul cronic al unui conflict îngheţat, care blochează practic Kievul în aspiraţiile sale pro-occidentale. Apar grupările extremiste, răzbunările şi crimele în stil mafiot, corupţia a cuprins în adâncime structurile statului, sărăcia şi suferinţa populaţiei apasă tot mai greu pe promisiunile noii puteri, iar ţara pare scăpată de sub control.

În Republica Moldova, 50% din populaţie vrea în Uniunea Eurasiatică propusă de Rusia, doar 32% în Uniunea Europeană iar restul nu vor nimic sau nu au auzit nici de una, nici de cealaltă. Economia Georgiei pro-europene este „pe butuci” iar populaţia poate vira politic, în orice moment, spre Est. Viktor Orbán vrea „democraţie iliberală” şi apropiere de Rusia. Bulgaria şi Slovacia oscilează, dependente de gazul rusesc şi cu un etos pro-occidental destul de moale. Cipru a negociat, se pare, găzduirea unei baze militare ruseşti. Grecia lui Tsipras vrea cu disperare doar să primească bani, de oriunde ar veni (până una alta, se pare, din finanţarea rusească a unui gazoduct), fiind gata pentru orice combinaţie politică ce pare să ofere mai mult. Preşedintele Cehiei îi spune explicit ambasadorului american că nu mai are ce căuta „la palat”. Stelele în ascensiune ale politicii britanice şi franceze, Nigel Farage şi Marine Le Pen, sunt gata să reînfiinţeze frontierele interne în Uniunea Europeană sau chiar să pună punct integrării, vânzând alegătorilor ideea că declinul economic al clasei mijlocii occidentale se datorează Bruxelles-ului şi imigraţiei sărace din est.

Acesta este contextul în care sunt propuse platformele Security Trusts. Desigur, MAE va trebui la dezbaterea anunţată să explice mai detaliat ce anume şi cum vrea să facă. Sunt multe întrebări de pus şi aspecte de clarificat. Instituţionalizate sau nu, bugetate sau nu, echipate sau nu cu personal propriu şi instrumente administrative, suprapunându-se sau nu peste alte formate regionale, „platformele de dialog permanente” pe care le iniţiază diplomaţia românească vor fi un dublu test: al gradului de pregătire a regiunii complicate în care trăim de a face un pas decisiv spre depăşirea crizei de încredere dar şi al României de a putea influenţa în bine un proces politic care a cunoscut până acum, după Summitul de la Vilnius din noiembrie 2013, deteriorări continue şi severe.

O mare victorie ar fi includerea conceptului propus de MAE în Noua Politică Europeană de Vecinătate şi în Parteneriatul Estic, care ar urma să fie revizuit la Summitul de la Riga, pe 21-22 mai a.c. Succes diplomaţiei româneşti!

Distribuie acest articol

5 COMENTARII

  1. Cine vorbeste de incredere trebuie sa fie credibil, adica imaculat, alb ca zapada.
    Mie punctul slab mi se pare MAE insusi. Initiativa e buna poate, dar diplomatii nostri nu fac o echipa solida. Acum miza e mare, nu cred ca o sa puna toti umarul si efortul trebuie sa fie lung si sustinut.
    Ar trebui ca diplomatii nostri sa fie beton la istoria Europei, macar perioada din 1939 pana azi. Nu e permisa nici o gafa, nici o nedelicatete, nici o scapare. Se vede clar ca propaganda rusa reia insistent fixatiile in anii 20 si 50. Pot diplomatii nostri sa recunoasca si sa demonteze cu tact, cu fermitate, cu replici spirituale fitilele? Nu le e de mare ajutor educatia primita de la Boia, Constantiniu, AM Stoenescu, de la dinozaurii ceausisti din MAE si de la eurocratii paraleli cu realitatea romaneasca si fara simtul radacinilor, atat de important in Est. Isi inchipuie cineva ca reprezentantii rusi vor ocoli fitilele? E foarte important ca romanii sa nu se faca de ras nici in pauza, la bufet. Barfele circula repede si credibilitatea se pierde ursor.
    MAE trebuie sa faca efortul supraomenesc sa isi reformeze mentalul si manierele, sa invete istorie de la iubitorii de tara, nu de la tradatori, sa se devoteze cu pasiune intereselor noastre, sa uite de vilele pe care si le construiesc, de sezonul de solduri si de ofertele de concedii.
    Presedintii Cehiei si Ungariei au opozitie semnificativa si chiar avem ce invata de la aceasta. In restul Estului se gasesc interlocutori, sa se inceapa cu cei decisi. Bulgarii si slovacii poate nu ajuta, dar nu vor bloca, cel putin acum. Francezii au acum in fata doar pe supersocialistul Hollande si Frontul National. E clar ca nu intra toti in aceste doua categorii. Acum trebuie actionat, pana Le Pen si Farage nu devin stele (ca acum nu sunt).
    Chiar daca nu va antrena din prima greci sau ciprioti, sa zicem, si chiar daca security trust va fi la un nivel mai modest decat s-a planificat initial, daca MAE reuseste ceva functional si durabil cu cativa pioni semnificativi, tot merita sa incerce.

  2. Interesant. Buna analiza, domnule profesor. Ar fi util ca sa fie prezentate pe larg, sa fie cunoscute, ar fi pacat ca putinele initiative interesante pe care le avem sa ramana fara ecou.

  3. O sa mearga.
    Au fost chemate ajutoare:
    „Adrian Nastase, chemat de Aurescu la Ministerul de Externe, „datorita expertizei institutionale si profesionale considerabile” pe care le detine ”
    Si el are exercitiul „politică externă şi diplomaţie pe pâine.”
    In plus nu doar ca are doua condamnari cu executare, dar este si specialist in dreptul international.
    Ca in dreptul romanesc a ramas repetent.

  4. Problema este cine participa (1, cine este invitat sa participe si 2, cine da curs invitatiei) la acesta initiativa. Daca facem „dialog permenent” cu Polonia si Letonia, in care ne spunem unul altuia „vezi ce rai sunt rusii”, nu am facut nimic.

    Ca o astfel de initiativa sa fie de success, trebuie sa ai prestigiul necesar sa poti sa-i convingi sa participe pe cei cu care intr-adevar vrei sa reconstruiesti increderea, adica pe rusi in primul rand. Dar rusii nu prea mai vin nici la Conferinta de la Munchen prea mult, de ce ar participa la o initiativa romaneasca ? (mai ales ca Romania are o poztitie destul consistenta Anti Rusia in dezbaterea europeana) ? Ce contacte informale mai are MAE-ul cu establishmentul de politica externa rusa, care sa influenteze participarea ?

  5. Aş completa conceptul în dezbatere la sintagma Security Trusts & Peace Cooperation. De ce insist pe Peace Cooperation? Pentru a sublinia schimbarea de optică şi de paradigmă: de la confruntare la cooperare. Va trebui să ne obişnuim, ca atunci când plecăm la negocieri şi dezbateri privind politica de securitate, să utilizăm paradigma corectă. Dacă plecăm la lucru cu vechea paradigmă, cea a confruntării, atunci toate negocierile se vor purta cu gândul ascuns de a câştiga ceva în faţa celorlalţi. Trebuie plecat cu gândul de a pune umărul la construirea unei păci durabile şi acest lucru nu se poate realiza decât folosindu-ne de o paradigmă constructivă. Deci Security Trusts & Peace Cooperation. Asta ar fi prima observaţie.
    A doua observaţie ar fi să nu ne temem să propunem schimb de teritorii ca să putem construi pacea. Ştim ca frontierele actualelor state din fosta URSS au fost „desenate” destul de arbitrar şi cu multă abilitate de conducătorii sovietici, tocmai pentru a nu se putea desprinde unul de altul decât prin conflict. Este cazul Crimeei, Transnistriei, etc. Din acest motiv cred că n-ar fi o propunere de neluat în seamă aceea de a se face o „rocadă” Transnistria – Crimeea, normal în condiţiile retagerii forţelor militare atât din Transnistria, cât şi din Ucraina. Sigur, Transnistria e formal în R.Moldova, dar de facto e în altă parte, partea de unde vine armata a 14-a. Ea este o piatră de moară pentru R.Moldova pentru că niciodată UE nu va accepta armata a 14-a in interiorul ei. Atunci, dacă în schimbul Transnistriei R.Moldova ar primi Ţinutul Herţa de exemplu, ea ar putea fi de acord cu schimbul Transnistria – Crimeea. Posibil şi ca Ucraina să nu dorească să cedeze Crimeea, dar nu cred că se aşteaptă nici ca Rusia să o cedeze. De aceea pare mai fezabil schimbul. Şi poate că n-ar fi tocmai inoportună şi acceptarea unei zone de liberschimb economic, cel puţin temporar, între UE şi UEE, formată din Ucraina, R.Moldova, eventual şi alte state din zonă, până la o viitoare integrare a lor în UE. E o propunere de compromis, de acord, dar care poate construi o pace durabilă. Merită? Poate că da.
    Mult succes diplomatiei româneşti în acest nobil proiect!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Valentin Naumescu
Valentin Naumescu
VALENTIN NAUMESCU este profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj, președintele think tank-ului Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) și directorul Centrului EUXGLOB. Este abilitat în conducerea de doctorate în domeniul relații internaționale și studii europene și este coordonatorul programului de master de Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor (în limba engleză) de la UBB Cluj. Între 2005 și 2007 a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, iar între 2008 și 2012 a fost consulul general al României la Toronto. Are gradul diplomatic de ministru-consilier, obținut prin concurs.A publicat 23 cărți, în România și în străinătate (Marea Britanie, Canada, Olanda), ca autor unic, coautor, editor sau coeditor și peste 60 de articole științifice și capitole/studii în reviste de specialitate și volume colective. Printre cărțile publicate în ultimii ani se numără: Politica marilor puteri în Europa Centrală și de Est. 30 de ani de la sfârșitul războiului rece (Humanitas, 2019), The New European Union and Its Global Strategy: From Brexit to PESCO (Cambridge Scholars Publishing, 2020), Războiul pentru supremație SUA-China și cele cinci forțe care schimbă lumea. Consecințe pentru România (Polirom, 2022) și Great Powers’ Foreign Policy: Approaching the Global Competition and the Russian War against the West (Brill, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro