Home » Fără categorie » Citesti:

Sindromul Post Vot – Alegerile și mintea noastră cea de toate zilele la Londra, București și mai departe

Daniel Musat decembrie 12, 2019 Fără categorie
84 comentarii 5,557 Vizualizari

Englezii au inventat fotbalul, îi cunosc toate dedesubturile, dramele și gloria. Au însă o problemă, rezumată de fostul mare atacant Gary Lineker: „Fotbalul e un joc simplu; timp de 90 de minute 22 de jucători aleargă după o minge și în final câștigă germanii.” Apăsătoare senzație de fatalitate, aproape mioritică. Insularii au reușit un soi de exorcizare în finala Champions League din 1999. După ce Bayern München condusese de-a lungul întregului meci, Manchester United a întors în prelungiri soarta partidei. În doar 3 minute au egalat și apoi marcat pentru victorie. Cel mai râvnit trofeu european mergea în Anglia, în timp ce bavarezii se prăbușeau în confuzie și depresie.

Ceva similar s-a întâmplat cu o bună parte dintre europeni, de o parte și de cealaltă a Canalului Mânecii, după numărarea voturilor la referendumul pentru Brexit. Nu ne așteptam la așa ceva. Unii nu și-au revenit nici până astăzi. Seara, echipa Remain părea că învinsese cu 52% la 48%, pentru ca dimineața să afle că Da, scorul se confirmă, doar că e invers. Semăna cu punerea în scenă a unui vechi banc sovietic: „Un ascultător întreabă la Radio Erevan: – Este adevărat că Partidul i-a dat un automobil lui Ivan Ivanovici ? Răspuns: – Este adevărat, numai că nu era automobil, ci bicicletă. Și nu i s-a dat, ci i s-a luat.” Păstrând proporțiile, gluma ilustrează și caruselul emoțional experimentat de o bună parte a simpatizanților USR în seara primului tur al alegerilor prezidențiale din acest an.

Pornind de la cazul model al reacțiilor post Brexit, putem distinge câte ceva despre cum funcționează mințile noastre în colectivitate și în fața situațiilor complexe, indiferent că ne regăsim la București, Londra, Washington sau aiurea. Deși asimilăm cu ușurință ideea generală că nu există instrumente perfecte, limitările proprii sunt mai greu de acceptat. Ca atare:

  • Când rezultatele surprind, apar teoriile. În spatele aparentei diversități, cam toate ne spun că ceilalți au greșit, evident. Puțină modestie din partea instanțelor gânditoare n-ar strica. Câteva dovezi surprinzător de academice ne dezvăluie că, de regulă, practica nu confirmă vorbele.
  • Atunci cum să decidem ? Ce alegem, soluția bună, soluția proastă sau soluția și mai proastă ? În viața de zi cu zi sunt rare situațiile cand poți opta fără să sacrifici nimic. Greu de împăcat uneori capra creșterii economiei cu varza funcționării democratice a societății.
  • Lira sterlină și laboratorul psihologic al piețelor financiare ne pun în fața unei constatări puțin flatante despre capacitățile noastre cognitive – chiar și cei mai reci și mai lucizi dintre noi au nevoie să creadă o poveste. Problema e cât costă și cine plătește.
  • Refuzul faptelor ce contrazic viziunea se poate dezvolta într-un veritabil sindrom, adesea cu manifestări nostime. Lucrurile devin serioase când încercăm să modificăm narațiunile tuturor în concordanță cu reprezentarea noastră din bibliotecă.
  • Deși dureros, testul realității e de neocolit. Altfel, riscăm să ne pierdem în propriile labirinturi și să distrugem, cu cele mai bune intenții, lucrurile cu adevărat importante.

Idei pe baricade – ce simplu e când știi cum e mai bine

De trei ani, Regatul Unit și întreaga lume privește consternată la înfruntarea între două bastioane: cei care acceptă rezultatul referendumului pentru Brexit și cei care îl vor anulat. A doua baricadă are multiple justificări. Interesante pentru implicații îmi par două teorii, cu diverse variante, ambele bazate pe aceeași presupunere: exista sigur o soluție corectă și una greșită, votanții au ales varianta greșită, ca atare procesul trebuie refăcut sau pur și simplu ignorat.

1. Teoria jocului trucat problema poate fi înțeleasă de public, dar în acest caz a fost păcălit. S-a trișat (varianta Fake News) sau alegerile au fost furate (varianta Putin ).

Varianta Fake News – susține că rezultatul ar fi fost viciat hotărâtor de răspândirea unei multitudini de minciuni sau jumătăți de adevăr. Sigur că acest gen de manipulare a avut influență. Dar tabăra cealaltă a beneficiat de aceeași perioadă de campanie și acces mai bun la mass media. Să presupunem că decizia populară ar fi fost alta în lipsa știrilor false. Ar fi trebuit ca după demontarea zilnică, timp de 3 ani, a îngrozitoarei, nemaivăzutei dezinformări, opinia publică să se schimbe radical, măcar la un scor de 65%-35% în favoarea rămânerii în UE. De fapt, în cel mai cuprinzător sondaj asupra Brexitului, efectuat de ComRes în luna octombrie a acestui an pe un eșantion de 26.000 de persoane, 54% optează pentru respectarea referendumului și părăsirea UE.

Varianta furtului alegerilor (Putin e de vină). Teoria conspirației are marele avantaj al simplității. Constant, altcineva e vinovat, ba mai are și puteri nebănuite. Un scenariu similar ar fi fost probabil invocat și de Nigel Farage în cazul în care ar fi pierdut, cu Soros distribuit în locul lui Putin. Pentru gusturi mai fine există Cambridge Analytica. Mister învăluit în jargononul siliconat al noilor industrii, mascând un gen de gândire magică, e echivalentul tehno-netflix-pop al demodatei Alchimii. Se înlocuiește Prima Materia cu Big Data, Athanor cu Data Mining, pălăria alchimistului cu gluga hackerului. Nu prea înțelegem cum funcționează, dar sigur se obține piatra filozofală electorală.

Există conspirații și intervenții, ar fi culmea să nu fie. Doar că argumentația se concentrează numai asupra diferenței de voturi, cam de 1 milion. Influența marginală e posibilă, dar ce te faci cu restul de 15-16 milioane ? Să ne reamintim că în fruntea organizării plebiscitului a fost un Remainer, premierul Cameron, având în subordine servicii secrete, administrație, resurse guvernamentale, prezență media și susținerea majorității partidelor. Dacă a existat o intruziune care să păcălească jumătate de electorat cum de au ratat-o? Ar fi ori incompetență ori naivitate. Nu e clar care e mai gravă. Posibilitatea ca votanții să aibă nemulțumiri autentice nu pare să fie pe radarul conspiraționiștilor. Însă referendumul a fost validat, iar recent National Crime Agency declara că nu a găsit dovezi împotriva lui Aaron Banks, finanțatorul campaniei LeaveEU.

Mai circulă și ipoteza unei influențe străine pe termen lung. Zeci de ani de modelare insidioasă a mentalului colectiv, care ar fi pregătit întregi populații pentru decizii precum Brexitul (cam în genul măsurilor active evocate de Yuri Bezmenov prin anii ‘80). Greu de probat, greu de infirmat. Ca nou-veniți în familia europeană, nu putem decât să ne exprimăm satisfacția că rafinatele saloane occidentale au redescoperit brusc Estul, tundra și taigaua. Dacă au dreptate, nu poți să nu te întrebi cum de nu s-a sesizat așa o uriașă întreprindere până acum? Unde or fi fost plecați în toți acești zeci de ani liderii, formatorii de opinie și marii gânditori de pe platourile de filmare hollywoodiene? Totuși, un city break nu durează mai mult de o săptămână.

2. Teoria „Stupid people” (sau a tovarășului Brucan) – problema e prea dificilă și implicațiile n-au fost înțelese de public. Știm noi cum e mai bine.

Câteva cuvinte despre exteriorul problemei. Accentul e pus pe argumentele economice – dacă ar fi priceput adevăratele costuri, publicul ar fi votat diferit. Tabăra pro-UE a dus o campanie centrată pe economie și a pierdut votul. Campania lui Farage a fost centrată pe imigrație, a lui Boris Johnson a avut ca slogan Take back control și au câștigat. Cei doi nu au ignorat economia. Au înțeles doar că homo economicus e o simplificare grosolană. Fericirea trece prin stomac, dar nu se rezumă la el. Conform The Guardian, cel mai căutat subiect pe Google în timpul campaniei pentru referendum era imigrația. Cu toate astea, unii revin cu aceeași rețetă. Ori n-au înțeles nici acum ce li s-a întâmplat, ori cred că poate a doua oară e cu noroc. Nu prea sună a profesionalism.

Există și politicieni care par să înțeleagă importanța chestiunii: «Nu avem dreptul să nu privim acest subiect în față. Să aflăm dacă vrem să fim un partid burghez sau nu. Burghezii nu au o problemă cu imigrația. Nu se întâlnesc cu ea. Clasele populare trăiesc cu ea. Stânga nu a vrut să privească problema asta în față timp de decenii, ca atare clasele populare au migrat către extrema dreaptă». Nu vă grăbiți cu concluziile, nu e Nigel Farage, e declarația președintelui Macron, în septembrie 2019. Mai bine mai târziu.

Președintele francez e pragmatic, experiența revoltelor Vestelor Galbene l-a marcat în mod clar, a urmat un adevărat maraton de dialoguri directe, la firul ierbii. Poate iau notițe și mai puțin experimentatele voci dâmbovițene. După ce tratezi părți consistente de electorat drept proști și corupți sau săraci și retrograzi, n-ar trebui să te miri că pierzi alegerile.

Și acum despre conținutul teoriei. Să zicem că implicațiile economice și politice sunt prea complexe pentru marele public. Să vedem cum se descurcă profesioniștii. Există numeroase studii despre performanțele lor predictive. Iată-l pe Spyros Makridakis, profesor emerit la INSEAD, cu o sinteză(i) a proiecțiilor FMI (s.n.):

Pe 15 Septembrie 2008 Lehman Brothers, una dintre cele mai mari bănci de investiții americane, își declara falimentul, declanșând criza. FMI, instituția internațională poate cea mai bine poziționată pentru a se pronunța asupra economiei mondiale, a ratat ditamai tsunamiul. Makridakis are colecții cuprinzătoare cu exemple similare.

Se prezintă politologii mai bine? Pe când era profesor la Berkley, psihologul Philip Tetlock, a adunat 82.361 de predicții de la 284 de persoane care trăiau din comentat sau oferit consiliere unor firme sau guverne asupra trendurilor politice și economice(ii). Apoi le-a comparat cu ce s-a întâmplat în realitate. Rezultatele au fost mai proaste decât dacă “experții” ar fi dat cu banul. Mai mult, potrivit datelor lui Tetlock, cu cât mai citați și mai faimoși erau, cu atât te puteai baza mai puțin pe estimările lor. Uneori expertiza există, dar e în altă parte. Alteori, în funcție de domeniu, funcționează neliniar sau e pur și simplu imposibilă. Poate avea teribile efecte nocive, intervenția în Libia e un mic exemplu. Fără să o ignorăm, e bine să o consumăm cu măsură. Până la urmă, profesioniștii sunt mai umani decât le place să accepte, după cum ne arată(iii) Daniel Kahneman.

E posibil ca votantul mediu al celei mai vechi democrații liberale moderne să nu fi priceput complexitatea alegerii. După cum se vede, nici în partea specializată nu pare să fie mai multă claritate. Tov. Brucan avea scuza că se referea în anii ‘90 la un popor marcat de patru decenii de comunism. În 1975 Regatul Unit votase 67% pentru aderare. Să se fi zăpăcit elevul britanic după patru decenii de apartenență la Uniunea Europeană? Ar fi o notă proastă și pentru profesor.

Mulți au resimțit votul pentru Brexit ca un prim șoc. De fapt al doilea, dacă ne gândim la explozia datoriilor zonei euro și cvasi falimentul Greciei. Sau al treilea, mai fusese și criza migrației. Ce să mai vorbim de crahul financiar din 2008, cel mai mare de la Marea Criză din 1933. Ca și alegerea lui Trump, ascensiunea Chinei, dezastrul Primăverii Arabe ș.a.m.d. Surprize peste surprize. Asta nu-i împiedică să-și afirme neîntrerupt competența în a discerne soluția corectă. Să le delegăm încrederea, eventual și votul, pentru viitorul Regatului Unit și pentru altele.

Susținătorii celor două teorii de mai sus împărtășesc convingerea că în problema Brexitului (dar nu numai) există o alegere corectă, cognoscibilă și că ei au acces la ea. Capacitatea noastră de a continua să credem, în ciuda dovezilor, în stabilitatea și predictibilitatea lumii e înduioșătoare. Avem un atașament profund pentru modelele, hărțile și narațiunile prin care încercăm să descriem realitatea, dublat de o credință nestrămutată că avem dreptate și desigur, că sancta simplicitas se află constant de cealaltă parte.

Ce pierzi ca să câștigi – riscuri economice, riscuri politice

Odată votul trecut, te-ai fi așteptat ca lumea să se adapteze la noua stare de fapt. Să prevaleze pragmatismul, mutând dezbaterea dinspre căutarea soluției ideale înspre alegerea celui mai mic rău. Care sunt scenariile limită pentru Marea Britanie în momentul de față ? Brexit fără acord sau anularea votului.

Brexit fără acord – Nucleul argumentelor contra aplicării rezultatului la referendum se referă la eventualele consecințele economice dezastruoase ale ruperii de Uniune, mai ales fără o înțelegere prealabilă. O prăbușire cataclismică a economiei poate avea consecințe grave asupra stabilității statului. Nimeni nu-și dorește o nouă Republică de la Weimar. Deși jocul predicțiilor economice e de multe ori rudă cu astrologia, să intrăm în horă. În 2009 reducerea PIB-ului britanic a fost de 4,2%, cel românesc scăzând cu 5,5%. În situația unui Brexit fără acord, OECD estimează o recesiune în UK de 1,7% în 2020, urmată de încă doi ani cu scăderi ale PIB-ului de câte 0,5%. Posibil atenuate, datorită intervențiilor de stabilizare.

Nu e deloc o situație fericită, dar nu prea seamănă cu urmările economice apocaliptice cu care suntem amenințați. Din perspectiva structurii statului, nimic nu se schimbă după plecarea din UE. Regatul Unit rămâne în continuare un stat de drept, în care separația puterilor e respectată. O democrație liberală europeană, așa cum era și înainte de aderare, așa cum sunt și state nemembre ale UE, precum Elveția sau Norvegia, ca să amintim doar exemple din Europa.

Anularea votului – a fost prezentă în fundal din prima zi de după anunțarea rezultatelor. Așa cum Brexitul are două variante, soft și hard, la fel s-a întâmplat și cu tentativele de a-l face să dispară.

Varianta soft solicită un nou referendum cu intenția modificării primului referendum, cu speranța ca acest referendum să fie cel corect, că să nu mai fie nevoie de un alt referendum. Are marele avantaj că salvează aparențele, e drapată în sentiment democratic și prezintă un je ne sais quoi ce aduce a sofisticare. E adevărat că s-a votat pentru Brexit, dar cel fel de Brexit, cu acord, fără acord, ce fel de acord, ce fel de Irlandă ? 40% vor rămânerea în UE, 35% plecarea cu acord, 25% fără acord, atunci rezultă că opțiunea Remain e majoritară, nu-i așa ? Dacă nu poți să-i convingi, zăpăcește-i. Să zicem că 40% preferă vinul, 35% berea blondă, 25% berea brună, înseamnă că majoritatea optează pentru vin, nu ? Dacă tot e să ne jucăm de-a divizarea votului (vote splitting), în cazul în care la alegerile locale din București se votează într-un singur tur, 40% aleg actualul primar, 35% se orientează spre X și 25% spre Y, pe cine preferă majoritatea ?

Cât despre Hard-Remaineri, la ei e mai simplu, nu se mai încurcă în ambiguități, dilemele nu-și au rostul când deții Adevărul – votul trebuie anulat pur și simplu.

Costurile politice ar fi enorme în ambele cazuri. În discuțiile curente pare să se uite că nu e vorba doar de votul popular. Parlamentul Marii Britanii a fost de acord încă de acum doi ani cu respectarea rezultatului și părăsirea Uniunii Europene. Putea să n-o facă, poporul nu e infailibil. În februarie 2017 Camera Comunelor a aprobat invocarea Articolul 50 (Notificarea Retragerii din UE) cu 494 de voturi la 122. S-a încercat la acel moment introducerea unui amendament ce prevedea obligativitatea unui referendum asupra viitorului acord de retragere. A fost respins de Camera Lorzilor cu 340 de voturi la 95.

Ca să înțelegem cam cum se simte un alegător ignorat, să ne amintim de referendumul pentru legile justiției susținut recent în România. După referendum, judecătorii Curții Constituționale au decis (cum era de așteptat) că propunerea legislativă referitoare la interdicția amnistierii sau grațierii corupților încalcă limitele revizuirii Constituției. Votul unanim al Curții îl face necontestabil, totuși publicul a rămas cu un sentiment greu de reprimat că arbitrii au schimbat rezultatul unei partide pe care o credeau câștigată.

În cazul Brexit, nu există vreo decizie similară, referendumul e perfect legal. O eventuală anulare a ceea ce s-a aprobat atât la urne cât și în Parlament ar constitui o încălcare flagrantă a regulilor jocului democratic, cu consecințe incalculabile, ce pot merge de la apatie (ce rost mai are să votezi ?) până la revolte. Regatul Unit ar rămâne membru al Uniunii Europene, consecințele economice negative ar fi minimizate, dar cu prețul contorsionării statului de drept până la a-l face să semene cu o democratură. Va fi interpretată ca o confirmare a argumentației antisistem din UK și de aiurea – dispariția reprezentativității și responsabilității: Elitele fac ce vor și nu răspund pentru ce fac, se va spune. Un asemenea epilog va fi folosit ca precedent în toată lumea. Și nu de către “băieții buni”.

În plus, poate duce la pierderea încrederii în domnia legii ca sursă de rezolvare pașnică a conflictelor. Nu e doar teoretizare, o cercetare sociologică recentă găsea că 70% dintre votanții pentru părăsirea Uniunii și 55% dintre susținătorii rămânerii în UE considerau acceptabilă violența împotriva parlamentarilor, dacă ăsta e prețul pentru ca varianta lor preferată să fie aprobată. Nu e respinsă nici ideea protestelor în care să fie grav răniți participanții. Tribalizare. „E greu să nu fii sincer șocat”, declara unul dintre inițiatorii cercetării, profesor de științe politice în Țara Galilor. Iarăși surpriză? Domnii și doamnele au cunoștințe cam firave asupra naturii umane. Speram la mai mult de la unii care se ocupă cu studiul și ne predau despre funcționarea societății.

Între cele două extreme de mai sus, preocuparea onestă pentru modalitățile concrete de a aplica un vot și de a gestiona schimbarea pare să nu-și găsească tribuna, deși nu lipsește. Cu detalii tehnice ale greutăților zilnice e mai dificil de construit o istorie glorioasă și universală. Din fericire, acum există un acord de retragere, ce ilustrează butada lui Churchill despre democrație – cea mai proastă soluție cu excepția tuturor celorlalte.

Lira sterlină și spiritul de turmă (despre mintea noastră cea de toate zilele)

Șocul menționat de profesorul galez nu exprimă doar surpriză, ci și un cost emoțional, generat de diferența între reprezentările mentale și realitate. Noile date intră în contradicție puternică cu imaginea preexistentă despre lume. Un disconfort resimțit nu doar acum, ci continuu de la momentul votului până în prezent. Un caz colectiv de disonanță cognitivă.

Oamenii caută consistență între ceea ce cred și starea de fapt. Rulăm scenarii mentale care să reducă dezacordul intern, diminuând astfel suferința psihologică. E fabula vulpii care nu poate ajunge la struguri și decide că oricum nu merită, sunt acri. E cazul comunității din Chicago, ce credea în venirea unui OZN care să-i salveze de un iminent potop(iv). Când profeția nu s-a îndeplinit, adepții nu au concluzionat că se înșelaseră, ci că Zeul Pământului mai dăduse o șansă planetei datorită acțiunii lor. Uneori, mărimea disonanței e prea importantă pentru a se mai putea schimba credințele. Psihologic, e mai puțin dureros să ignori realitatea, sau să încerci să o pliezi în concordanță cu viziunea ta. Efectul e perceperea greșită sau respingerea informației, însoțită de căutarea suportului altor persoane care împărtășesc aceleași convingeri. Cam cum pățim în bulele de pe Facebook.

Vestea proastă e că refuzul realității vine cu un preț, care se manifestă mai devreme sau mai târziu. Vestea oarecum bună e că nimeni nu e scutit de disonanțe. Nici chiar actorii reci, lucizi și nemiloși ai piețelor financiare, unde prețul erorilor de evaluare apare rapid și se măsoară în pierderi uriașe. Lucru descoperit de Didier Sornette și colegii săi, ce au realizat pentru Swiss Finance Institute o radiografie a evoluției lirei sterline în noaptea Brexitului(v).

Profitând de condițiile rarissime, aproape de laborator, existente pe burse imediat după vot, au construit un model predictiv simplu, mult sub nivelul folosit în mod obișnuit, în care au introdus rezultatele efective ale numărării voturilor din circumscripțiile electorale, cu respectarea cronologiei anunțării acestora pe Twitter. În modelare s-au utilizat doar informații publice, disponibile oricui. Conform cercetătorilor, rezultatul final (Leave) ar fi putut fi prezis cu acuratețe după aflarea rezultatelor de la primele 20 din cele 382 de circumscripții regionale. În fapt, lumea a continuat să parieze pe creșterea lirei (Remain). Abia după cel puțin o oră și 100 de rezultate anunțate, o eternitate pe piața valutară, percepția a început treptat să se schimbe. Ulterior, cursul lirei s-a prăbușit, stabilizându-se la un nivel realist doar după comunicarea a 300 din 382 de rezultate, când era aritmetic imposibil să se mai schimbe ceva. Capacitatea de analiză a uneia dintre cele mai sofisticate piețe financiare ale lumii coborâse la nivelul abacului.

Pentru cei ușor de impresionat cu enigme cețoase de tipul Cambridge Analytica, studiul elvețian vine cu o informație dezamăgitoare, concluzionând că votul majoritar pro-Brexit a fost unul statistic semnificativ, nedepinzând de vreun factor norocos nou apărut, ci de preferințele eurosceptice(vi) anterioare.

Ce a provocat reducerea capacităților cognitive ale finanțiștilor londonezi și nu numai? Autorii studiului concluzionează că eșecul piețelor de a acționa rațional se datorează climatului social și psihologiei de turmă. Presiunea socială neobișnuită s-a manifestat „în special prin atotcuprinzătoarea categorizare a poziției Remain ca fiind cea politic corectă”, atitudine ce a dat formă opiniilor exprimate de mass media, analiști și politicieni, care la rândul lor au condus la cristalizarea percepțiilor pieței. De cealaltă parte, caracterizarea opțiunii Leave ca fiind inacceptabilă social a provocat reticența de a o exprima înaintea votului.

Moda ne influențează mai mult decât ne place să recunoaștem. Într-un fel, „piețele s-au aflat într-o bulă Remain”. În consecință, în noaptea votului marile companii financiare manifestau nu doar surpriză, ci și o stare de negare a realității. Rezultatele concrete ale numărătorii erau recepționate, fără însă a schimba viziunea prestabilită. Pierderile majorității au constituit câștigul celor puțini care și-au menținut mintea deschisă și opțiunile la îndemână, pariind contra turmei: în cele câteva ore ale nopții Brexitului, Odey Asset Management a făcut 300 de milioane de $, Rokos Capital 100 de milioane $, etc.

Fracturi, dileme, paradoxuri – Hipsteri contra hipioți

Adesea, disonanța menționată anterior se dezvoltă într-un veritabil Sindrom Post Vot (SPV). Brexitul e doar un caz școală, manifestările le puteți regăsi în multe din interpretările subiectelor arzătoare ale actualității, pe tot mapamondul. Procesul mental de refuz al faptelor ce contrazic credința duce la exprimări de-a dreptul simpatice:

«Trăim într-o lume globală, granițele nu mai sunt de actualitate.»

Cei 500 de km ai graniței terestre a Irlandei de Nord reprezintă doar 3% din granițele pe uscat (sau 0,6% din total) ale Uniunii Europene, dar au devenit nodul gordian al negocierilor. Iar cei care au insistat permanent pentru controale vamale sunt europenii, nu britanicii. Cam mult efort pentru ceva presupus irelevant.

«Prin părăsirea Uniunii, Regatul Unit își recapătă suveranitatea și controlul asupra granițelor.» Da, dar nu chiar. Controalele din Marea Irlandeză instituie un soi de frontieră în interiorul unui stat. Soluția găsită frizează lirismul. Pe urmele lui Shakespeare, domnul Johnson se va fi întrebat – What’s in a name? Până la urmă, ce înseamnă “graniță” ? Viitorul ne va spune cât de Unit va mai rămâne Regatul.

«Brexitul e o reacție izolaționistă, anti-globalizare.»

Posibil, totuși cine amenință cu tarife vamale mari și controale în caz de divorț fără acord, invocând pericolul apariției unui Singapore la Marea Nordului? Guy Verhofstadt nu e londonez. În ecuația Brexit, Marea Britanie e partea mai dornică de comerț fără bariere tarifare sau netarifare. Să fie oare UE protecționistă, anti comerț global, anti comerț liber între democrațiile liberale? Și ce e cu abordarea asta competițională, la limita adversității, față de un partener NATO? Nu prea auzi asemenea observații de la voci care de altfel nu prisosesc nici o ocazie pentru a blama Statele Unite pentru exact aceleași păcate (unele împotriva Chinei comuniste). Poate intra-european e permis.

«Tineretul e pentru deschidere și integrare, bătrânii sunt izolaționiști și naționaliști.»

Tinerii de 18+ au votat pentru Uniune, pe când vârstnicii de 65+ au dorit Brexit. Viitorul aparține tinerilor, deci opțiunea lor e bună, căci cum altfel poate fi viitorul decât luminos. Un calcul simplu ne arată că cei de 65+ la momentul votului aveau 18+ în 1969, anul festivalului de la Woodstock. Enervanta de dinamică. Mai bine o ignorăm. Altfel, concluzia ar fi că la Brexit au votat Hipioții contra Hipsterilor, Rolling Stones contra Dua Lipa, sau (Doamne ferește!) Beatles contra Coldplay.

«Ieșiți la vot, prezența masivă asigură victoria Binelui (prezidențiale România, înainte de turul I) / Nu mai votez, e dezamăgitor (după turul I)».

«Vocea poporului trebuie ascultată (Referendum anti-corupție, București) / Vocea poporului nu trebuie ascultată (cam aceiași, dar despre Referendumul pentru Brexit)».

«Macron e vocea liberalismului / Macron adoptă retorica lui Trump» și tot așa, puteți completa dumneavoastră.

Concluzii – de la Matrix la Yogi Berra

La momentul desemnării drept candidat la prezidențiale, domnul Dan Barna, făcând referire la un celebru SF al anilor 2000, încurca pastila realității cu cea a lumii virtuale din Matrix. O confuzie premonitorie. Ziua turului I a început pentru electoratul USR cu speranțe mari în privința votului din țară și cu convingerea într-un galop de sănătate în străinătate. Numărătoarea efectivă a consemnat rezulate dezamăgitoare în România, însă cel mai usturător mesaj a venit din afară. Considerată bine cunoscută și deja adjudecată, Diaspora s-a mobilizat exemplar și a votat masiv, cum fusese implorată, dar nu cu cine se așteptau cei convinși de propriile dorințe.

Surpriză! Diaspora din realitate e alcătuită din indivizi și comunități cu motivații diverse, nu are unitatea de monolit a unui obiect abstract, bine definit, din Matrix. Nenumăratele discuții și nesfârșitele analize anterioare, deși perfect coerente, s-au volatilizat instantaneu la contactul cu realitatea. Iată de ce testul pieței (în economie) sau al alegerilor (în politică) este esențial. După cum spunea marele jucător-de- baseball-filozof Yogi Berra, «În teorie, nu există nici o diferență între teorie și practică. În practică există.»

Uneori, impactul realului e dureros, dezamăgirea crâncenă, bieții oameni se prăbușesc în depresie, aruncând anatema de-a valma pe popor, politicieni și contracandidați, Sisteme sau State paralele (după gust), chiar pe zei dacă n-a rămas altceva. Seamănă cu o epidemie de trădări în dragoste, tristețea e palpabilă pe rețelele sociale.

Cum cel mai greu e să-ți accepți limitele, se aplică adesea o veche și nefericită rețetă – când teoria contrazice realitatea, schimbam realitatea. În momentul în care SPV afectează factori de decizie sau cu influență, reacțiile nu mai sunt atât de simpatice. Țesătura comunităților poate fi întinsă până aproape de rupere. În cazul Brexit, după cum am văzut, efectele economice estimate nu justifică punerea în paranteză a regulilor democratice. Totuși asta se tot propune, cu riscul dizolvării contractului social și chiar al apariției violenței.

La București, paradoxal, perspectiva e mai senină. Spre cinstea lor, atât domnul Barna, cât și alți lideri au reacționat cu maturitate la noile configurații, în ciuda rezultatelor neconvenabile de după primul tur al alegerilor. După câțiva ani cu sabia lui Damocles deasupra capului, se prefigurează un Crăciun ceva mai liniștit. Schimbarea nu era deloc ușor de anticipat la începutul anului. Ai spune că evoluția în bine e de domeniul evidenței, însă lacrimile virtuale post turul I ale multor compatrioți povestesc alt film.

Orbitoarele narațiuni de care ne îndrăgostim lasă puține ferestre deschise, prin care să mai distingem oameni în carne și oase. N-aș vrea să se înțeleagă că pledez pentru renunțarea la Povești. Nu cred că am putea supraviețui fără ele. Doar că ar fi cazul să coborâm din Olimp din când în când, să le mai adaptăm. Proba realității și a timpului e dureroasă, însă e prețul plătit ca să ne asigurăm că nu aruncăm apa din copaie cu tot cu copil.

NOTE________________________

i Why Forecasts Fail. What to Do Instead, Spyros Makridakis, Robin M. Hogarth, Anil Gaba, MIT Sloan Management Review, January 01, 2010;

ii Everybody’s an Expert – putting predictions to the test, Louis Menand, The New Yorker, November 27, 2005

iii Daniel Kahneman on Expertise, Bias, and the Investment Industry, Paul McCaffrey, www.cfainstitute.org, 7 June 2018

iv Ne referim la When Prophecy Fails, studiu publicat în 1956 de Leon Festinger, Henry Riecken și Stanley Schachter asupra Frăției celor Șapte Raze. Pe scurt, într-un articol din The Atlantic, pe care îl puteți accesa aici;

The British Pound on Brexit Night : a natural experiment of market efficiency and real-time predictability, Didier Sorentte, Ke Wu, Spencer Wheatley, Swiss Finance Institute, Research Paper Series No 17-12, March 2017.

vi A se vedea în acest sens articolele profesorului Chris Hanretty, The EU referendum: what to expect on the night, Medium, June 7, 2016, mai ales în privința estimării rezultatului din Sunderland.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: ,



Currently there are "84 comments" on this Article:

  1. neamtu tiganu spune:

    Un articol surprinzator de bun, mai ales pt un absolvent de Studii Europene. :)

    Sirul citarilor ar putea fi completat de celebrul
    “Este dificil să faci predicții, mai ales despre viitor…”, sau, chiar
    “The best way to predict the future is to invent it.”,
    “An economist is an expert who will know tomorrow why the things he predicted yesterday didn’t happen today. “,
    “A good forecaster is not smarter than everyone else, he merely has his ignorance better organised. ”
    ***********
    Personal sunt trist ca pleaca englezii. Am participat la multe programe europene si englezii mi s-au parut f rezonabili, unde mai pui ca erau si nativi speacker in engleza :) si deci era cineva care putea redacta rapoartele astfel incit sa se inteleaga ceva.
    Mai ales acum, cind exaltata cu pletele in vint, von der Layen, e gata sa arunce 1000 de miliarde pe apa simbetei, as fi sperat ca prezenta Angliei ar fi frinat oarecum aceasta enorma catastrofa.
    Pe de alta parte ii felicit ca s-au eliberat, chiar daca sunt european convins, vad EU mai mult ca o povara, cazuta in mina unor birocrati dementi.
    Si ce frumos si bine ar fi putut sa fie!

    • Harald spune:

      Nu s-au eliberat de nimic, Brexit-ul a fost util doar pentru a masca temporar probleme interne foarte serioase. Acele probleme se tot agravează de la referendum încoace, iar ele nu se rezovă nici cu Brexit, nici fără. E foarte instructiv comentariul unei MP (non-White-British, ce-i drept): “dacă regina poate suspenda Parlamentul, poate ar trebui abolită monarhia”. Iar teoria care spune că Regatul Unit se află într-o situație similară cu a Imperiului Austro-Ungar pe la 1910, spre finalul lungii domnii a lui Franz Josef, am mai menționat-o deja pe-aici.

      Despre Belfast: deja există cartiere unde ordinea publică e de fapt menținută de grupări paramilitare, marșuri în uniformă ”pentru depunerea de coroane de flori” au avut deja loc, iar incidente cu mașini ale poliției incendiate cu cocktail-uri Molotov au apărut din nou, la fel ca în anii ’80. Lumea reală nu se rezumă la cursul lirei sterline.

    • Ursul Bruno spune:

      Intradevar un studiu de caz cum niste hazardori politici incepand de la Cameron, doar el a fost initiatorul acestui demers din cu totul alte considerente decat cele actuale au reusit sa arunce o tara prospera in haos, argumentele invocate fiind recunoscute ca minciuni insasi de cei in cauza.
      Un jucator care a jucat la cacialma, a pierdut, s-a retras fara nici o problema, fara urmari de nici un fel lasand tara in aer. Normal ca britanicii sa.si piarda increderea in propria clasa politica cei mai veche democratie aratand mai mult ca o casa de nebuni.

      • Mitica Popescu spune:

        Iata o informatie “la firul ierbii”: am locuit in Liverpool (mai exact, Islington) din 2010 in 2012. M-a surprins ca majoritatea localnicilor cu care am interactionat sustineau atunci ca UK trebuie sa iasa de urgenta din Uniunea europeana, si doreau organizarea imediata a unui referendum in chestiunea asta. Probabil ca britanicul (englezul?) de rand isi dorea iesirea din UE din cauza efectelor tratatului de la Lisabona (in vigoare din decembrie 2009). Cred ca informatia asta infirma scenariile care sustin rolul jucat de Cambridge Analytica si de trollii lui Putin in manipularea din 2016.

    • Alcibiade spune:

      Departe de mine gandul ca as detine adevarul absolut, dar cred ca ar trebui adaugate cateva elemente la structura logica a celor mentionate in articolul de mai sus.
      1. Optiunea politica. Majoritatea deciziilor politice luate de lider sunt orientate inspre castigarea puterii cu orice pret, chiar daca sunt convinsi ca sustinerea vointei poporului nu va aduce lucruri bune. Cam in 3 ani Boris va spune ca am stiut ca nu va fi bine din punct de vedere economic, dar am fost fortat de popor.
      Este greu de crezut ca in acest moment cineva se va mai opune la Brexitul de pe 31 Ianuarie, dar sa nu uitam ca nu toti conservatorii sunt adeptii Brexitului. Chiar am vazut articole despre zonele care au votat importiva Brexitului si mesajul candidatilor conservatori pentru acesti alegatori. S-ar putea sa avem surprize.
      2. Financiar. Eu cred ca EU va fi bucuroase sa scape de UK. In primul rand, sectorul financiar in UK reprezinta 7-9% din PIB. Majoritatea tranzactiilor care genereaza aceasta valoare se fac cu EU. Avantajul competitiv al UK este ca are in administrare majoritatea paradisurilor fiscale din aceasta lume, deci este ok sa ai o tranzactie paradis fiscal – banca UK – banca EU dar una directa paradis fiscal – EU este blocata imediat.
      Prin iesirea UK, EU va limita drastic pierderile financiare prin evitarea taxelor. Cum Cipru nu prea mai exista, Gibraltar si UK (Isle of Man, Bermuda, Cayman, etc.) vor fi out, Olanda a crescut nivelul taxelor pt companii care opereaza in afara granitelor, nu prea mai sunt alternative (cel putin nu stiu eu) cu exceptia Luxemburgului si Irlandei poate.
      3. Curs de schimb in seara referendumului
      In lumea burselor nu este prima data cand se observa un decalaj intre momentul in care o stire este publica si momentul cand o actiune sau moneda variaza in sensul asteptat. Aceasta tine de viteza de reactie a sistemului (poate traderul trebuie sa ia aprobarea sefului pentru a schimba strategia, de exemplu) sau pur si simplu exista pozitii consistente deschise cu o zi inainte care se executa. Un vanzator nu are interesul sa probuseasca cotatia pana isi executa ordinul. Poate dor dupa aceea :=)
      4. Import – Export.
      Circa 35% din exporturile UK sunt catre principalele state din EU. Catre US au 13.7% din total exporturi. Greu de crezut ca odata ce acesti 35% vor disparea vor putea fi inlocuiti cu alte regiuni ale globului pentru ca esista doar trei in lumea asta care au putere financiara – America de Nord, Europa si Asia de sud est (care include China). America de Sud nu se pune pentru ca este sub aripa US.
      Chiar daca ar gasi alte piete, greu de crezut ca bunurile din UK vor fi asa de competitive incat sa patrunda pe piata si sa includa si pretul transportului la capatul lumii. Cum un container face mai mult de o luna pana in Asia, de exemplu, costul financiar va fi de asemenea considerabil.
      Pentru EU exporturile catre UK reprezinta cam 7-9% din total exporturi. Germania va fi foarte afectata, dar cred ca UK tot va cumpara masini si trenuri de la ei, poate doar in alte cantitati.
      5. Economia. Efectele deciziilor economice nu sunt resimtite imediat, asa ca Brexitul inca nu si-a produs efectele in special pentru ca practic nu s-a schimbat nimic inca. Ce este schimbat este costul vietii care a crescut destul de mult in ultimii 3 ani cat si faptul ca PIB-ul nu am mai crescut ca in xilele bune, in special pentru ca investitiile sunt inghetate. As putea mentiona aici ca fabricile de automobile vor disparea (Honda a anuntat inchiderea, Ford inchide o fabrica de motoare, Nissan a renuntat sa introduca o nou model si spune ca practic acum nu mai exista taxe vamale intre Japonia si EU, deci pot furniza masini in EU direct de acolo, Jaguar a anunta ca ca reduce productia si o va muta in noua fabrica din Slovacia si as mai putea continua…)
      Cum in anii 80 si 90 UK a hotarat ca serviciile aduc mai multi bani decat productia, acestea reprezinta o mare parte din PIB. Chiar daca exista un acord cu EU privind taxele vamale, servicille sunt exctuse de la aceasta. Sa ai o piata de 500 milioane care dispare de pe azi pe maine, nu cred ca va fi usor.
      Oricum, va fi foarte interesant sa vezi majoritatea celor care lucreaza in aceste zone cum stau pana noaptea tarziu sa vorbeasca cu clienti din Asia :=)

      Ca o concluzie personala, cred ca Brexitul tine mai mult de faptul ca elita locala si-a vazut puterea de decizie diminuata de catre hotaririle venite de la EU si a decis sa actioneze. Bazata pe diferentele notabile dintre societatea locala si cele din Europa, a fost construita o naratiune legata de locul pe care UK il are in manualul de istorie si cat de importanta este aceasta pentru lume.
      Desigur, pentru cei care isi raporteza succesurile doar la apartenenta la o anumit popor, aceasta a fost o abordare imbratisata foarte repede de clasele inferioare.

      • durru spune:

        Amuzant. Care este oare etimologia sintagmei „evaziune fiscală”? Nu are oare legătură, intuitiv, cu evadarea dintr-o… închisoare?
        Deci UE, din care tot mai multe firme și tot mai mulți indivizi încearcă să „evadeze”, este de fapt o închisoare. Dar asta nu prea se vede, că ne-am obișnuit. De fapt, este vorba de mecanismul dintotdeauna pe baza căruia socialismul și-a construit succesul: invidia pentru succesul celuilalt.
        Iar UK, care istoric are mai mult respect pentru succesul individual (decât Europa continentală), este Răul întruchipat.
        Extraordinară răsturnare a valorilor.

  2. Cristina spune:

    Super analiza… ce bine daca ar fi si inteleasa de multi!

  3. Sorin spune:

    Foarte bun articolul!

  4. eu****** spune:

    Zic si io asa – daca nu vezi clar realitatea, daca nu ityi cunosti limpede fortele si limitele ei atunci nu a cum sa construiesti ceva solid – adicalea viitorul.

    Mai grav este sa anticipezi un alt viitor si cand colo sa fie alta fata a lui – grav de tot.

    Nu cred ca in Ro viitorul apropiat este oarecum luminos – imi este oarecum teama, din cauza luccitatii sau a pesimismul, in functie de gustul cititorului, ca nici de data aceasta Craciunul nu o sa fie unul linistit si asa cum l-am astepta unii dintre noi.

    Nu voi a mai comenta referitor la Brexit – este peste putinta mea.
    dar evident ca va fi un divort pe care nu stiu daca conservatorii sau laboristii pot sa il mai indulceasca acum sau in viitorul apropiat.

    Este o lume internationala extrem de bulversata – asa ne gaseste sfarsitul anului 2019 – fara perspective sa fie mai bine, ci doar mai confuz, mai haotic si mai neasteptat. Uneori este nevoie de adrenalina, dar parca prea multa strica.

    Aproape nimeni si nimic nu a ramas neatins de haos si nici nu exista o luminita ca undeva poate sa se aprinda si sa linisteasca lucrurile – ci din contra.

  5. victor L spune:

    Un articol foarte bun: lamureste multe necunoscute (sau stiri false, ca sa nu folosesc alta rima)
    Si, totodata, foarte “dezamagitor”. Nu prevesteste scufundarea Regatului Majestatii Sale, Regina Elisabeta a II-a :D

    • Harald spune:

      @victor L – hai să ne întrebăm altceva: de ce nu fost redus măcar TVA-ul, dacă tot anticipează toată lumea o relansare economică a Regatului Unit? Pentru asta nu e nevoie de aprobare de la Bruxelles. Realitatea (inclusiv istorică) demonstrează altceva: cu cât o entitate statală e mai mică, fiscalitatea și controlul asupra economiei cresc, nu scad.

      Hai să ne mai întrebăm altceva: cum se rezolvă discrepanța între ce vrea Londra și ce vor Midlands (Birmingham, Coventry, Nottingham, Leicester, Derby, Stoke, Stafford etc.). Londra vrea Remain și așa a votat.

      • durru spune:

        “cu cât o entitate statală e mai mică, fiscalitatea și controlul asupra economiei cresc, nu scad”
        Am un dubiu. Credeți că fără UE am mai fi vorbit de mia de miliarde a Ursulei? Doar un exemplu…

      • victor L spune:

        @ Harald.
        cu cit critici mai mult Regatul Unit al Majestatii Sale, cu atit mai mult imi creste admiratia pentru o astfel de democratie.
        Pen`ca eu accept ca are si greseli. Dar nu urasc padurea din cauza uscaturilor.
        Dupa Brexit, UK nu se va prabusi.
        Ma tem sa nu ramina Europa in ceata, cu cei doi soferi.

  6. PAFI spune:

    De acord. Dupa o prima reactie emotionala, am ajuns si eu la concluzia ca nu exista varianta, rezultatul referendumului trebuie aplicat, ramanand numai de negociat urmarile. Ce nu inteleg este cumplita confuzie interna a UK, modul in care s-au pregatit pentru negocierile cu UE. Nu ca ar fi fost simplu, dar as fi crezut ca in fata unei astfel de decizii trebuie mai intai sa ai de acasa lectia invatata.

  7. RenewEurope spune:

    “Posibil, totuși cine amenință cu tarife vamale mari și controale în caz de divorț fără acord, invocând pericolul apariției unui Singapore la Marea Nordului?”

    Irlanda nu poate deveni gaura neagra a UE. In dazu Brexitului-dur, comerciantii inregistrati in UK nu vor putea introduce marfa in UE -fara controale la frontiera- ocolind astfel taxele de tip TVA valabile in UE, asa cum nu pot introduce astazi in SUA marfa “fara controle” ocolind taxele TVA din SUA. https://www.gov.uk/government/publications/vat-for-businesses-if-theres-no-brexit-deal/vat-for-businesses-if-theres-no-brexit-deal

    Cat despre alegerile de astazi, eu ii tin pumnii stransi lui Boris Johnson.
    - In primul rand, datorita faptului ca liderul laburistilor, pe o parte este si el un populist (alunecand exagerat de mult spre varful aripei stangi), iar pe cealalta parte este f. ambiguu in privinta Brexitului (declarandu-se neutru).
    - In al doilea rand, Boris Johnson va dedica o suma similara cu contributia UK-ului la bugetul UE in scopul finantarii tranzitiei energetice. Astfel, el va reusi sa demonstreze “scepticilor” din Polonia, Romania si altor tari din Grupul Visegrad ca tranzitia energetica este posibila si fezabila :) https://www.energylivenews.com/2019/10/04/boris-johnson-we-can-beat-the-renewable-energy-sceptics/

    P.S. In urmatorii 10-15 ani, primele doua locuri in topul noilor tehnologii ale sectorului energetic vor fi ocupate de China si SUA (sau viceversa), urmata de UK. Ursula v.d. Leyen a prezentat recent asteptatul Green Deal, din pacate insa, membriii grupului de la Visegrad vor bloca si acest proiect (asa in mod instinctiv, fara sa reflecteze asupra viittorului apropiat). In acest context, scorul final al meciului “UK vs Europa Continentala” este foarte previzibil: 1-0 pentru UK (Huraaa :))) http://www.business24.ro/mediu/poluarea-aerului/europa-fara-emisii-energia-regenerabila-este-doar-o-parte-a-solutiei-1608075

    • Harald spune:

      @RenewEurope – da. o minciună poate fi oricât de sfruntată, dacă tot e nevoie de ea. Cât e TVA-ul în Statele Unite, domnu’ economist? :) Știi că există unele state care nu au deloc sales tax?

    • durru spune:

      N-ar fi rău deloc să existe niște minți mai puțin tulburate și care să aibă și forța politică necesară pentru a opri cursa nebună a cheltuielii de bani publici cu lopata pentru ținte morganatice…
      Din păcate, nu-s prea optimist.
      „Puterea corupe, puterea absolută corupe absolut.” Iar o mie de miliarde sunt ceva bănuți, cât să corupi nu numai câțiva conducători, ci chiar mai mulți…

      • RenewEurope spune:

        Elitele UK-ului doresc sa conduca tehnologiile de varf ale sectorul energetic de maine, si nu numai. Vezi Aici si… Aici.

        In opinea mea, ei vad o “frana” in unii membri UE mai slabi dpdv economic, in timp ce restul membrilor UE din vestul continetului (Germania, Franta, Olanda, Belgia, Suedia, Danemarca, Italia, etc) sunt de acord sa ramana solidari cu membrii mai slabi din Estul si Sud-Estul UE. Nu sunt convins ca va amintiti argumentele si “improscaturile” folosite de Brexiteri in ultimii 3 ani (pentru foarte multi, chiar si 3 luni este o perioada lunga;) Germania este rea, birocratia bruxeleza este rea, neomarxisti-ecologisti, samd. Vezi minutul 1:15 – 3:15 Aici.

    • Daniel Musat Dan Musat spune:

      Vă dau dreptate cu privire la Irlanda. Nu era o critică la adresa politicii comerciale a UE, nu e un articol pro sau contra UE, UK, Brexit etc. Încercam să evidențiez câteva asimetrii de percepere/interpretare a unor fapte. E normal ca reprezentanții Uniunii sau ai Regatului Unit să-și urmărească interesele cât de bine pot, lumea nu e din păcate un club de binefăcători care cântă toată ziua ’ Liberté, Égalité, Namasté ’. Nici măcar în UE. Însă găsesc fascinant mecanismul mental prin care hotărâm să atribuim o anumită viziune/ ștampilă în mod atât diferit unor regiuni/echipe în realitate destul de asemănătoare. Probabil decizia pornește inconștient de la vechea dihotomie ‘ai lor/ai noștri’ , în ciuda universalismului nostru declarat. Pe ce criterii alegem tabăra, e o altă poveste.

      • Hantzy spune:

        Daniel Musat: “E normal ca reprezentanții Uniunii sau ai Regatului Unit să-și urmărească interesele cât de bine pot”.
        Nu pot decât sa va dau dreptate. Doar ca din articol ideea preponderenta care se desprindea nu era asta, ci ca unioniști sunt ăia răi, care blochează și controlează totul. Ca și “perfidul Albion” ce își dorește avantajele uniunii vamale, dar fără restricțiile celei europene, unioniștii doresc sa își protejeze propria piață. Dacă nu vor reuși, iar pe filiera nord-irlandeza vor intra mărfuri ilegale in uniune, pasul următor va fi liberalizarea tranzacțiilor. Perdanții vor fi est-europenii și nord-irlandezii. Iar dacă Scoția își va proclama totuși independența fata de regat, atunci granița acestuia cu uniunea ar putea sa sufere modificări procentuale importante. (Deși pentru scoțieni ar fi mai bine sa rămână uk – nemulțumiți vor fi oricum).

        • Daniel Musat Dan Musat spune:

          Îmi pare rău că ați tras concluzia asta din articol. Nu știu exact la care fragment vă referiți. Prin unioniști înțelegeți Remainerii britanici sau UE ? Dacă vă referiți la pasajul cu Singapore la nord, eu nu făceam decât să arăt un caz în care faptele apar în percepția publică invers decât sunt de fapt. Probabil tocmai pentru că intepretarea se face doar în cheie Buni(ai noștri)/Răi(ai lor). Nu cred că în situația asta UK sau UE sunt buni sau răi. Am folosit Brexitul doar ca exemplificare a unui mecanism mental omniprezent.
          Dacă prin unioniști înțelegeți cei care doreau menținerea UK în UE “cu orice preț”, aceia erau doar o parte dintre Remaineri. După cum se vede și după votul de joi, mai mult vocali decât reprezentativi. În acest caz, dacă prețul era compromiterea statului de drept britanic, atunci da, consider nocivă o astfel se abordare. Cu stimă,

          • Hantzy spune:

            Mulțumesc pentru clarificare!
            Nu era vorba de un paragraf anume, ci de o succesiune de idei, printre care, la un moment dat ați folosit persoana I plural, asociindu-va oarecum poziției remainer-Ior. Și cum in paragraful introductiv ați făcut aceeași remarca “noi, cei buni Versus ei, cei rai” am rămas cu impresia unei obiectivități doar simulate, având și dumneavoastră, până la urmă, același drept de a judeca in aceeași paradigmă precum ceilalți.
            Recitind însă articolul și ținând cont de răspunsul de mai sus, accept ca am greșit și va felicit pentru aceeași viguroasa documentare și același verb decis pe care l-am remarcat și in articolele trecute.

      • Harald spune:

        Știți de ce orașele medievale aveau ziduri? Tocmai pentru a împărți lumea în ”noi” și ”ei”. De asta există frontiere, de asta există pașapoarte. Pentru că lumea în ansamblu e mult prea complexă pentru oricine, iar singurul mod de a funcționa în cadrul imenistății ei e acela de a face puțină ordine prin împărțirea în ”noi” și ”ei”. Deocamdată încă nu s-a găsit vreo altă metodă.

        În rest, fiecare om trăiește într-o poveste generată de el însuși. Tocmai pentru că lumea e mult prea complexă pentru o analiză reală. Se poate folosi exempliul unei călătorii cu mașina de la București la Cluj: nimeni nu-și programează manevrele (depășirile, opririle, semnalizările) pe care le va efectua pe traseu. Știe doar că merge la Cluj și vede el pe parcurs ce manevre vor fi necesare.

        Ce se întâmplă în prezent e doar o repetare a poveștilor din anii ’80, politicienii de stânga încearcă să convingă lumea că ei dețin controlul, au programat viitorul și știu ce se întâmplă. Dar dacă ar fi adevărat, n-ar fi nevoie de activiști pe forumuri. Mai ține cineva minte ce scria în ziare în anii ’80, ce se putea vedea la televizor și ce diferență era între asta și viața reală?

        • Daniel Musat Dan Musat spune:

          Prea complexă, într-adevăr. Pare că tot uităm. Sau nu mai suportăm ideea că nu înțelegem.

          • A. Iosu spune:

            Orasele aveau ziduri de aparare nu de altceva. Dupa ce au devenit inutile lumea a ramas la fel de divizata si fara ele.

            • A. Iosu spune:

              Era raspuns la comentariul despre zidurile oraselor.

            • durru spune:

              Și de ce cei dinăuntru simțeau nevoia să se apere față de cei de afară și nu ȘI față de cei din interior?
              Aveți o excepție – San Gimignano, interesant caz. Care însă merge în același sens ca și argumentul original…

            • A. Iosu spune:

              Scopul zidurilor era rezistenta la asaltul asediatorilor, nu puteau opri tradatorii din interior sa deschida poarta:), asta era treaba garzilor si militiilor locale; nu zidurile au cauzat rivalitatile din San Gimignano – si in prezent lumea e plina de rivalitati cu orase fara ziduri.

            • durru spune:

              @A. Iosu
              Mai citiți o dată, cu atenție, ce scriu Harald și Dan.
              Lumea e prea complexă și nu poate fi tratată ca o globalitate. Zidurile au permis ca cei din exterior să fie gestionați de garda orașului, iar cei din interior de către miliția locală. Pentru a simplifica ;)
              La San Gimignano, „noi” și „ei” se găseau în același oraș, de unde nevoia de structuri de apărare suplimentare.

              Diferența azi este că (PC ne obligă) nu mai putem spune lucrurilor pe nume și indica trădătorii din interior ca atare. Trebuie dimpotrivă să fim „toleranți” cu cei care nu au nici o urmă de toleranță în ei, care *știu* că au dreptate, etc. Trăim vremuri interesante…

            • A. Iosu spune:

              @durru, citisem cu atentie insa nu le-am contrazis opiniile, doar aspectul despre ziduri (poate trebuia sa cititi dvs cu atentie ce am scris:) – nu am raspuns autorului);
              s-au construit in incercarea de a se evita soarta oraselor devastate de armate invadatoare nu asa din senin ca au avut unii chef de separari; au fost esentiale in respingerea asediilor (pana cand au devenit inutile) dar poate ati fi preferat sa se lase toti masacrati de invadatori ca sa para mai uniti:). Mai ramane sa se spuna ca armura nu era de protectie.
              În San Gimignano din cauza mandriei, factiunile/familiile atasau caselor turnuri tot mai inalte. Nu se compara cu castele, fortărețe, citadele care puteau avea mai multe ziduri de aparare.
              Am zis simplu, azi fara ziduri lumea e la fel de dezbinata.

            • durru spune:

              @A. Iosu
              Citez: „Orasele aveau ziduri de aparare nu de altceva.”
              Eu am reacționat la a doua parte a afirmației. Că erau pentru apărare, desigur. Dar NU „numai”.
              Iar pentru San Gimignano, nu sunteți pe direcția bună. Turnurile din ce în ce mai înalte nu erau din mândrie, ci pentru a obține un avantaj militar și a impune respect. Același principiu ca și zidurile.

        • A. Iosu spune:

          Comentariu original: “orașele medievale aveau ziduri … pentru a împărți lumea în ”noi” și ”ei” – la asta am raspuns; zidurile au fost construite in scop defensiv; că ulterior le-a fost deturnata utilitatea nu inseamna ca erau construite pt impartirea lumii care a exitat si inainte si dupa ziduri.
          Daca turnurile din San Gimignano nu ar fi fost construite din mandrie si ar fi adus avantaje militare si respect, conducerea orasului nu le-ar fi oprit inaltarea continua.

          • durru spune:

            Pentru ambele subiecte, confundați cauze și consecințe.
            Zidurile erau exact pentru a separa, iar apărarea era față de „ei” (necunoscuți, deci potențial periculoși). E mai simplu să ne izolăm complet de exterior și să filtrăm după, dacă e nevoie, decât să trebuiască să filtrăm ante și să ne asumăm riscuri.
            Iar la S.G., doar la sfârșit rolul turnurilor era „decorativ”, ceea ce explică și de ce au putut fi impuse reguli. La origine, când conceptul a apărut, nu exista decât interesul militar. Că altfel nu apăreau.

            Mă rog, cum spunea autorul, „nu mai suportăm să nu înțelegem”…

        • A. Iosu spune:

          Poate ca intr’adevar nu vreti sa intelegeti.
          Dupa cum se vede, comentariul autorului era despre “lumea complexa” nu despre ziduri.
          Ziduri de separare au fost cel din China si cel din Berlin; au fost inutile militar. Zidul lui Adrian din Britania a fost si de aparare si de separare; acestea nu aparau orase; azi zid de impartire e cel SUA-Mexic. Zidurile oraselor erau intai de aparare si apoi daca erau folosite si altfel nu inseamna ca se depasea importanta apararii.
          Pt impartire nu sunt necesare fortificatii dar pt aparare da. Acestea incep cu zidul exterior la care se pot adauga turnuri. La fel la eventuale ziduri interioare suplimentare. Turnuri atasate caselor nu inseamna fortificatii.
          Daca ar fi cum ziceti dvs ar exista si azi faimoasele orase cu ziduri medievale de impartire.

          • durru spune:

            În epoca medievală, când se dădea „stingerea” se închideau toate căile de acces în oraș, iar un călător care vroia să intre/iasă peste noapte nu putea să o facă pe n.v. Iar asta numiți dvs. „apărare”? Măi să fie… Nu vorbim aceeași limbă, asta trebuie să fie explicația.
            Dacă ați fi fost la San Gimignano și ați fi urcat într-unul din turnurile care încă mai sunt în picioare (de preferință în unul care le domină pe cele din jur), nu ați mai ține același discurs azi. Sau poate, cine știe, înclin să cred după toate schimburile avute că totuși da, ar fi posibil.

            Cât despre eficiența zidurilor pentru apărare în zilele noastre, cam de la căderea Constantinopolului a început lumea să se prindă că eficiența lor e limitată sau chiar nulă. Dar asta nu pentru că ar fi fost așa dintotdeauna, ci pentru că tehnicile militare au evoluat și au dus la această situație.

            Zidul Berlinului nu a avut niciodată un rol militar, dacă nu considerăm un blocus economic și civil ca obiectiv militar.
            Cât despre Marele Zid Chinezesc, nu prea știu cum să spun… E o oarecare diferență între 0% și 50% sau 80%, chiar dacă e clar că eficiența sa nu a fost de 100%.

        • A. Iosu spune:

          Da poate nu vorbim toti aceeasi limba, sunt si autori care scriu articole de razbunare cand nu inteleg informatiile de pe un site :).

          Caile de acces se inchideau si in orasele fara ziduri. Nu asta am numit aparare ci fortificatiile/zidurile ce puteau respinge armate.
          Despre San Gimignano, dvs. ati pornit discursul nedorit si eu am scris doar ce se poate citi din informatiile publice: conducerea orasului a oprit inaltarea iresponsabila a turnurilor manata de rivalitatea unor inconstienti.
          Despre eficienta am scris de la inceput ca au fost utile pana la un moment. Tocmai asta dovedeste ca apararea era mai importanta decat impartirea altfel s’ar fi pastrat. De asta am zis de Berlin si China; au fost de impartire, n’au aparat orase iar mongolii neimpresionati au ocolit si au devastat tot asa ca procentele sunt irelevante.

          • durru spune:

            Conform „informațiilor publice”, Trump este un trădător, de exemplu.
            E amuzant acest refuz de a avea îndoieli…
            Crăciun fericit!

          • A. Iosu spune:

            Daca am citat ce au scris altii nu inseamna ca am incredere deplina in acele surse dar probabil ca va amuza si refuzul dvs de a avea indoieli.

            Mulțumesc mult pentru urare. Sărbători fericite!

  8. quovadis spune:

    .Singura miza a acestor alegeri din M.B este BREXIT sau no BREXIT. Partidele se redefinesc functie de aceasta optiune , mai mult sau mai putin asumata . Populatia gindeste totul in aceiasi termeni . Faptul ca votantii tineri ce vin din urma nu doresc BREXIT ne duce cu gindul la un rezultat foarte strins ,din ecuatia caruia nu cred ca actualul premier poate avea succes . Si partidul laburist si verzii si democrartii sunt pe trend crescator . Boris va pierde partida si chiar daca o cistiga problema nu se incheie aici . Discutia se purta in viitor ,chiar si pe o noua cerere de atasare la UE ,asta daca Boris ar reusi brexitul .
    Cit despre Romania lucrurile se complica din nou .Practic discursul politic este acaparat de presedinte si PNL.Indiferent daca se depune motiune impotriva PNL sau daca nu , totul este in buzunarule guvernului ORBAN. Orisice zic , orisice fac ,partidele in totalitate nu trec de perceptia publicului ce va sustine PNL.Asumarea singulara a guvernarii si cistigarea cu vot masiv a alegerilor prezidentiale fac posibila o astefel de situatie . Frumusetea jocului este incintator de neimaginat si lasa generatiilor ce vin un motiv de a studia forta inteligentei si a cunoasterii . Extraordinar joc politic ce il are in fruntea lui pe actualul presedinte K.Johannis .PSD va incerca sa contraatace asa cum deja o face cu cererea de dublare a alocatiilor copiilor si vor spune de fiecare data si vor incerca sa faca la fel in toate actiunile legate de hotariri guvernamentale , de forma daca tu dai doi lei , eu doar zic ca trebuie sa dai patru lei . Adica eu sunt mai bun la suflet ca voi . Totul trebuie inghetat la nivel de 1 dec 2019 si atrasa atentia populatiei, concomintent cu punerea in oglinda si aratat planul viitor dupa consumarea alegerilor locale si parlamentare . Nu mai incercati sa treceti ceva prin parlament ,doar va asumati o raspundere guvernamentala pe teme importante si atit . Restul dupa alegeri fie la termen ,fie anticipate ,cu obligativitatea de a anunta populatia despre asta .

    • Yoda spune:

      Fara sa tina seama de parerile unora si altora, Boris Johnson a castigat. Trebuie sa vedem – si sa infieram cu manie – de cata obraznicie a dat el dovada, la fel ca si Trump in State. Cum sa nu asculti de elitele progresiste si sa faci ce vrea prostimea (aka “deplorabilii”)? Ei nu stiu ce e bine pentru ei, vai de capul lor…

      • quovadis spune:

        De cistigat a cistigat ,dar problemele lui de abia acum incep . Si nu a cistigat nimic in fapt , brexitul este votat de mult . Deci ce credeti ca a cistigat ? Sau poate credeti , cea ce urmeaza se bate din palme , pe ghenunchiul sting sau pe ambii ,ca la cazacioc sau pe talpile cismelor ca la ceardas.

  9. Constantin spune:

    Mă bucur să-mi amintesc bancurile cu Radio Erevan, esența unuia fiind redată în text. Bancul original era ceva mai lung, dar manipularea prin dezinformare este corect prezentată. Ea este prezentă și în „teoriile” prezentate – îndrăznesc a completa termenul -, ele fiind numite în științele sociale „teorii ale conspirației”.

    Tema a fost într-atât de discutată…. încât puține lucruri se mai pot spune fără să ne repetăm, prin urmare, cu permisiunea autorului articolului, doar am să reamintesc câteva.
    Brexitul a fost o surpriză în primul rând pentru cel care l-a declanșat. Pentru noi, ceilalți europeni a fost un sentiment amestecat, odată pentru că ne-am mirat cu regret de stupiditatea situației de tip „lose-lose”, apoi, pentru că astfel se creează oportunitatea unei integrări europene mai profunde, căreia Marea Britanie i s-a opus permanent.

    Științele economice sunt științe sociale, dar atunci când lucrurile sunt amestecate, riscăm să obținem rezultate surprinzătoare la problemele pe care le formulăm, dar nu neapărat și corecte.

    „ Atunci cum să decidem? [...] Greu de împăcat uneori capra creșterii economiei cu varza funcționării democratice a societății.”
    A Smith spune că „sentimentele morale” sunt cele care fac să funcționeze economia, M Friedman crede că „libertatea de a alege” este o chestiune personală, iar Acemoglu și Robinson, consideră că bunăstarea națiunilor este determinată de opțiunile elementare ale cetățenilor.
    Există o literatură bogată cu privire la „aşteptările raţionale şi teoria economiei politice”, spre exemplu, ori în domeniul economiei comportamentale. De-a lungul mileniilor și mai ales de la jumătatea secolului al XVII-lea, însă, observăm cum creșterea economică susținută a putut avea loc doar în legătură cu funcționarea democratică a societății. O explică, bunăoară, în mod excelent Michael Todaro și Stephen Smith, vorbind despre „dezvoltare economică”, sau Heritage Foundation, vorbind despre „libertatea economică” – corelația cu variația PIB o poate face oricine, pentru divertisment.

    Dar, să ne întoarcem la teoriile conspirației… Chiar dacă sunt imperfecte. :-)

    Aș remarca faptul că pentru a nu fi fost adoptată decizia „leave” ar fi fost suficient ca doar 2% plus 1 dintre votanți să fi optat pentru „remain”. Adică, nu este un scor tocmai covârșitor etc. Carevasăzică, „influența marginală, ăia 1 milion”, NU este necesar ca 15-16 milioane de britanici să-și schimbe opinia pentru a fi modificat rezultatul referendumului, ci doar 1 milion și ceva. Că Brexitul este o greșeală, au arătat-o atât economiștii, cât și specialiști în alte domenii. Costurile sunt calculate și sunt uriașe. Beneficiile nu au fost stabilite precis încă. Apropo, nu este și aceasta o greșeală, că inițiatorii nu au făcut un studiu al costurilor și beneficiilor anterior?! Adepții teoriilor conspirației observă așadar că doar idioții (mă scuzați – compătimesc pe cei suferinzi de boli psihice) nu iau în calcul consecințele faptelor.

    Cât timp decizia este asumată, ea nu este bună, ori rea, corectă, sau greșită etc., chiar dacă este contrară interesului poporului care a adoptat-o. Este voința lui. Chiar dacă a fost manipulat să o adopte. Că, doar nu putem spune că a fost în interesul sutelor de mii de ascultători ai CBS din 30 octombrie 1938 să-și ia câmpii în noapte de frica marțienilor, dar a fost cu siguranță voința lor liber exprimată. Dominic Cummings explică foarte clar post factum cum a prezentat domnia-sa atât de eficient britanicilor marțienii de peste Canalul Mânecii. Declarațiile sunt în presă, iar Toby Haynes contribuie convingător, onest și veridic cu explicitări.

    Finanțarea?! Păi, eu știu cine are interes în dezbinarea statelor UE și slăbirea lor? Nu mă ajută suficient imaginația, e greu, las pe fiecare să se gândească, să analizeze…

    Sondajele actuale care sunt în favoarea Brexit, de fapt sunt în sprijinul ideii de legalitate. Britanicii NU răspund în proporție de 54% la întrebarea „este mai bine/vă doriți în afara UE”, ci dacă doresc ducerea la finalitate a unui proces deja început, anume, înfăptuirea unei decizii adoptate democratic prin referendum. Desigur, peste câțiva ani se poate face un nou referendum, pentru aderare. Dar aceasta este altă poveste.

    • Josef Svejk spune:

      Ca de obicei sunteți complet pe lângă.

      1. Economiștii aj propovăduit colapsul economic imediat după Brexit. Nu s-a întâmplat. Var lui 2016 a dus la maxime istorice ale consumului. Apoi au propovăduit fuga companiilor din Anglia spre continent. Nici asta nu s-a întâmplat. Dimpotrivă, bursa din Frankfurt a vrut să fugă la Londra imediat după referendumul pentru Brexit și a fost stopată in exftremis doar de un ukaz al guvernului federal german. Acum aceeași indivizi specializați în predicții ratate ne spun „lasă nene că n-a ieșit kalimera la primele două proroceli dar sigur ne iese acum :)” Răbdare și tutun… „Adding iinsult to the injury” fostul maoist și șef al guvernului UE Barosso și-a găsit o slujbă la Londra ca angajat al unei bănci americane.

      2. La capitolul referendum briții au fost foarte clari: Conform sndajelor de la închiderea urnelor din seara asta socialiștii (ce susțineau rămânerea în UE) au scos cel mai prost scor electoral din 1935 încace coborând de la 262 la 191. Conservatorii ce au declanșat algerile anticipate tocmai ca să poată forța Brexit-ul ar fi obținut cel mai bun scor din 1983 încoace urcând de la 317 la 368 de locuriîn parlament.

    • durru spune:

      Iată o excelentă exemplificare a ceea ce explică articolul: „când teoria contrazice realitatea, schimbam realitatea” :D :D :D

    • Daniel Musat Dan Musat spune:

      Mulțumesc pentru comentariu. N-am spus că 54% ar vota pentru Brexit la un nou rederendum ci că optează pentru respectarea rezultatului. Adică pentru legalitate, cum spuneți și dumneavoastră. O bună parte dintre ei au votat Remain. Dincolo de sondaje, rezultatul anunțat astăzi cred că limpezește apele.

      • pro spune:

        Da… a limpezit apele de le-a naucit: 13,9 milioane briti au votat pt conservatori din vreo 40 si de milioane din cei cu drept de vot. Halal obiectivitate. Te-ai ferit sa amitesti de marea posibilitate ca Scotia sa-si declare independenta si atunci avem o vedere mai larga a “succesului” pt admiratorii brexitului

        • Daniel Musat Dan Musat spune:

          Pot doar să sper că nu mă numărați la “admiratorii Brexitului”. Nu mă entuziasmează Brexitul, dar asta e situația.
          În legătură cu scoțienii, citez din articol: “Viitorul ne va spune cât de Unit va mai rămâne Regatul.”. Ce-i drept, e într-un pasaj referitor la granița irlandeză. Vă dau dreptate, poate era mai clar dacă menționam ȘI Scoția. Ar fi totuși o diferență, situația graniței de facto între UK și Irlanda de Nord rezultă dintr-un document cu forță juridică, pe când în cazul Scoției sunt momentan doar vorbe. Dacă discuția privind independența nu se diluează, va fi o ocazie pentru conservatori să invoice EI de data asta consecințele economice teribile ale despărțirii. Cu deosebirea că Scoția are aceeași monedă cu UK, lira sterlină, ceea ce complică lucrurile. Măcar scoțienii ne vor recomanda să revedem filmul lui Mel Gibson. E o poveste bună, eroică. Va fi “FREEEDOM outside the EU” contra „FREEEDOM inside the EU”.
          Reprezentativitatea: Johnson e câștigător cu 13,9 milioane de voturi, la o prezență de 67 %. În 1997 laburistul Blair a devenit premier cu 13,5 milioane de voturi, la o prezență de 71%. La europarlamentarele din acest an prezența a fost de doar 51%. Ca atare, cred că e destul de reprezentativ rezultatul din UK de joia trecuta. Cum de are Boris 56% din mandate cu doar 44% din voturi ? Din cauza sistemului de vot first-past-the-post (winner takes all).
          Dar haideți să nu ne blocăm la Brexit. Era doar o exemplificare.

  10. Ursul Bruno spune:

    UE nu va intra in noi negocieri cu Marea Britaniei, acordul o data stabilit ramand valabil. Britanicii sunt cei care sunt intr-o pozitie mai necomfortabila, mai putin UE, Brexitul nefiind initat de ea.
    Johnson joaca la cacialma cum dealtfel a jucat impreuna cu Farage si la referendumul pe tema brexitului. Au bulversat o tara intrega fara a avea un acord viabil. Nu stiu ce se poate numi normal in toata dramoleta pe seama Brexitului, ar fi fost mai intelept sa negocieze mai intai termenii de iesirii din UE si ulterior acordul sa fie suspus unui referendum si nu pur si simplu o iesire fara cap.
    La urma urmei e problema lor, oricum o data cu iesirea din UE vor apare nenumarate probleme care cu siguranta nu sunt acoperite cu acordul prezent si va fi nevoie de noi negocieri, britanicii ramand in continuare intr-o pozitie nefavorabila, ei fiind cei care doresc concesii din partea UE si nu invers.
    Vom vedea cat de unita va ramane UE pe acesta tema, pana cum europenii raman cu randurile stranse insa cu siguranta se va incerca ruperea acestora prin incercarea de scindare generala a UE.
    In opinia mea dupa iesirea Marii Britanii acordurile UE ar trebui revizuite din temelii, Macron tot incearcand sa-i impinga pe cei indaratnici insa cu rezultate minimale.
    Scotia inca nu s-a pronuntat asupra Brexitiului, ramane de vazut daca Johnoson va reusi sa-i scoata pe acestia din Regatul Unit. Acesta eventuala iesire ii va durea cumplit.
    Ruperea Regatului Unit datorita unor politicieni fara scrupule care actioneaza ca niste hazardori nu va ramane fara urmari in tara respectiva.

    • Josef Svejk spune:

      Nu e nicio cacealma.Cei ce joacă la cacelama sunt birocrații UE ce par a trăi într-o realitate paralelă.

      UK importă mult mai mult din UE decât exportă acolo. Pentru UE UK e principala piață de export, chiar mai importantă ca cea americană. Principala piață de export a UK e de fapt SUA. De aici și concluzia logică că UK are mai multă nevoie de un acord comercial cu SUA decât de unul cu UE. Va găsi de unde să ciumpere salată și automobile chiar dacă nu ajunge la nicun acord cu UE. Pe de altă parte Trump e lacom de noi piețe și nu va avea prea multe scrupule să stoarcă un acord comerical care să elimine de facto producătorii UE din UK. Are toți așii în mânecă.

      După Brexit UE trebuie într-adevăr reformată din temelii. Însă nu așa cum visează Macorn, ci mai degrabă după modeul UE dinainte de Maastrictht. Modelul UE-Delors, construită după chipul și asemnărarea mașinăriei administrative franțuzești tocmai a eșuat. Fără refomă și descentralizare, următiorul „exit” va fi cel german, oricât de implauzibil ar suna azi…

      • Ursul Bruno spune:

        Cum ar functiona “decentralizarea” UE ? si tot o data sa avem mai multa integrare cu structuri comune, o administratie simpla si eficienta. Nu este usor sa gasesti drumul intre intersul national, care o fi ? si interesele comune europene.
        Actuala forma de organizare intradevar nu poate functiona in mod optim , consensul gasit fiind intotdeauna la nivelul celui mai mic numitor comun si nicidecum la cerinte maxime.

        • Josef Svejk spune:

          Exact așa cium a funcționat și până în 1992 când UE (CEE) era pe o pantă ascendentă și oamenii erau mulțumiți și optimișlti. Pentru a supravieșui UE trebuie să se întoarcă la conceptul de spațiu comun al liberei circulații a mărfurilor, oamenilor și capitalului. Ce este peste asta s-a dovedit cu prisosință a fi distructiv.

          Exact integrarea aia aprodfiundată a creat problemele actuale. Poate dovada ce mai clară a disfuncțuonalității integrării e faptul că guvernul UE trebuie să aibă 27 de „komissar-i” fiecare reprezentând o țră a uniunii. În America nu trebuie să ai câte iun ministru din fiecare din cele 50 de state și nimeni nu e necăjit din cuza asta. Sentimentul apartenenței naționale e mult prea puternic în UE ca să permită o integrare profundă. De aceea nu e posibilă nicio politică comună europeană majoră. Simplul fapt cîă romnânul sau polonezul se tem că Merkel și/sau Macron i-ar vinde rușilor (teamă de altfel legitimă!) pentur cine știe ce nimicuri, indică cât de disfuncțională e UE. În America nici celui mai înverșunat inamic al lui Trump nu i-ar putea trece prin cap că el ar vinde Vermnont-ul la canadieni sau marțieni.

          Apoi intgrarea aia europenă a făcut peste 500 de milioane de europeni sclavii unei bircocrații inepte, corupte și nealese de nimeni. Degenrații ăaia, în bună parte extremiști fanatici, distrug existențe și otrăvesc viețile oamenilor fără a fi sancționabili în niciuun fel.

  11. Stefan spune:

    Pentru mine Brexitul a fost și este o lecție despre politica actuala europeană.
    Intr-o țară “vârf de lance” economic și cu o tradiție politică foarte indelungata, discrepanta actuala intre “business approach” și “political approach” continua sa mă uimească.
    “Business approach” presupune o decizie rațional luată, bine studiată dinainte, cu planuri de implementare făcute apriori deciziei, definiți pași concreți, evaluate costuri, avantaje și dezavantaje. In “political approach” se vede treaba că totul a fost sentimental și hei-rupist, Nigel Farage a aruncat o idee în spațiul public, a alimentat-o populist, fără estimări, evaluări, studii de impact. După vot, Farage a fost primul care a demisionat, asumandu-si nimic.

    Inca sunt uimit cum marele imperiu britanic al reginei Victoria de la 1900 se contracta într-un apendice al SUA. Totul datorita politicienilor rupți de realitatea vieții economice, fără controlul sau influenta reginei.

    Am fost puțin surprins cum de unele partide de la noi au fost prinse nepregătite de guvernare când a căzut guvernul PSD, dar se vede treaba că la case mult mai mari politica este aceeași, vorbe multe și sentimentalisme ieftine. 3 ani după decizia de Brexit politicienii inca nu își asumă responsabilitatea funcției lor (pare că Boris Johnson o va face totuși).

    Do-erii că Trump și președintele Chinei vor avea succes în viitorul globalizat pentru că războiul acum este despre dominația economică și influența politică a țării, “business approach” a deciziilor politice. America first, China first si poate GB first daca Boris Johnson își va juca bine cărțile.

    • victor L spune:

      ” marele imperiu britanic” nu e apendicele SUA, ci a fost ajutat si salvat de SUIA in al Doilea Mondial. In unele parti ale Lumii se mai poarta si aprecierile, nu doar revansismul franco-german.

      • Stefan spune:

        @victor L, chiar nu mai cred in povesti, sunt băiat mare de acum.
        Sa din serioși, America a crescut luând totul de la imperiul britanic. Oameni, armata, reguli sociale, constituie, know-how. Doar pe regina nu au luat-o pentru că nu se purta “sângele albastru”.
        Cel de-al doilea război mondial a fost oportunitatea perfecta de creștere a Americii și de exercitare a dominației mondiale. Războaiele întotdeauna au însemnat acumulare de averi, “jefuire”. America a profitat din plin.
        Recunoștința? Gratitudine? Naivitate.

    • delia f spune:

      Nu orice este business. Nu orice se cumpara. Nu orice se vinde.

      • Stefan spune:

        @delia f, restul e poezie și artă. Banana lipita cu banda scotch vândută cu 12.000€. Aveți dreptate, nu totul este business, restul e visare.

        • durru spune:

          Libertățile individuale sunt mai importante decât bunăstarea pe termen scurt. În orice caz, așa par să cugete britanicii.
          Când vedem ce rezultate are birocrația excesivă asupra economicului, putem chiar să fim siguri că bunăstarea, dacă este, va fi NUMAI pe termen scurt.
          Bukovski, D-zeu să-l odihnească, a spus un lucru tare adevărat: „am trăit în viitorul vostru, și nu a funcționat”. Dar dacă vrem cu tot dinadinsul să repetăm istoria, nu vom avea decât ce merităm.

    • Josef Svejk spune:

      V-ați întrebat vreo clipă cât de rentabile mai eau imperiile coloniale în secolul XX?! Dispariția lor a fost tocmai un rezultat al realismului economic. Al victoriei oamenilor de afaceri împotriva politicienilor visători ca Churchill ce striga din adâncul burdihanului său că el nu va fi groparul imperiuli Britanic. În 1946 Imperiul Britanic trebuia să întrețină o armată de 2.5 milioane în India și de 600000 de mii (!!!) în Palestina (Israelul, Cisiordania și Gaza de azi). Iar ăștia erau incapabili să oprească măcelurile dintre hinduși și musulmani sau dintre evrei și arabi. Alți aproape 150000de britanici erau staționați în Egipt apărând Canalul Suez pentru a menține comunicațiile cu India și Australia… Azi armata britanică are sub 200000 de soldați și angajați civili…

      Un mare imperiu poate supraviețui doar dacă există o națiune dominantă numeric. Nici Franța și nici Anglia nu aveau așa ceva. Încercările lor de asimilare / aducere a băștinașilor din Evul Mediu sau chiar din Neolitic în Secolul XX au eșuat lamentabil. Iar asta a pus cruce imperiilor coloniale.

      Realizați ce ar fi însemnat ca jumătate din Africa să poată călători în Regatul Unit fără vize și ailaltă jumătate a Africii să poată călători la fel în Franța?! Imperiile coloniale au fost abandonate din cauză că ele se transformaseră în secolul XX din surse de câștig în poveri economice insuportabile.

      • Stefan spune:

        @JS, sigur, înțeleg perfect evoluția socială, politica și economică a secolului 20. După cum am spus: totul până la bani.
        Cat timp banii au intrat în imperiu, totul a fost ok. Când societățile au evoluat, banii au început să devină cheltuieli, nu input.
        Chiar și așa, când ești no. 1 este aproape mandatory să dezvolți mecanisme prin care sa te menții no.1. Altfel, te înghite pestele cel mic care devene mare in umbra ta.

        • Josef Svejk spune:

          Sunteți ridicol. Într-o democrație nu contează clasamentele, ci bunăstarea și fericirea alegătorilor.

          Un exemplu; Până prin în 1982 sau 1983 SUA erau cel mai mare producător de oțel per capita din lume. În acel an a pierdut locul I în favoarea României lui Ceaușescu. Juisa Scânteia la fiecare două minute :)

          Credeți că vreo-un singur american ar fi dorit să trăiască ca românul lui Ceușescu?! Credeți că un singur american ar fi fost dispus să plătească fie și $1 taxe suplimntare pe lună ca SUA să se păstreze #1 mondial la producția de oțel per capita?! Păi vedeți?

          • Stefan spune:

            @JS, exact, “bunăstarea și fericirea alegătorilor”. Se pot menține fals, prin vorbe populiste și acțiuni socialiste pentru a se crea iluzia că politicienii “au grijă” de popor. Sau se pot menține prin acțiuni concrete, reale, prin politicieni care își știu rolul și menirea, care acționează mai mult decât vorbesc.
            Ridicol? Probabil rupt de realitatea vorbelor populiste, da.

            • Josef Svejk spune:

              Revenind la discuția inițială, cu ce i-ar fi fericit pe alegători menținerea unei imense armate și administrații britanice în India sau Pakistan?

              Atâta timp cât standardul de viață în colonii erau oarecum apropriat de cel din metropolă și coloniile produceau mai mult decât consumau, totul era OK. Problama a apărut odată cu decalajele de dezvoltare. Deja în anii ’20-’30 ai secolului trecut devnise evident că e imposibil ca India și coloniile africane s mențină un standard de viată apropiat de cel britanic. Costurile administrației britnaice în aceste colonii devenau prohibitve. Din sursa de câștig pe care o reprezentaseră în secolul XIX ele deveniseră găuri negre. Gândiți-vă ce ar însemna azi din punct de vedere a,l costurilor ca UK să asigure în Bangladeș sau Nigeria (foste colonii briutanice) standarde de educație, sănătate și ordine publică ca-n Anglia. Gândiți-vpă ce ar însemna ca locuitorii coloniilor africane sau asiatice să poată călători liber (fără vize) în Anglia.

            • Stefan spune:

              @JS, exact. Fostele colonii erau businessuri pe care Anglia nu și le mai putea permite. Erau un fel de multinaționale ale acelor vremi, Anglia investind acolo armata și know-how pentru a scoate bani din redevențe, comert și jafuri. Dar, colonie după colonie, business după business, Anglia s-a retras. Aceasta contracție graduală, “închidere” și neadaptare la schimbările economice din ultimul secol le-am pus eu în discuție. De la o mare putere, ditai’ imperiu (adică ditai’ businessul anilor 1800), Anglia a renunțat și tot a renunțat, s-a contractat. Acum arabii au cam cumpărat tot nordul Londrei (de la Harald citare), piețele financiare s-au mutat in Singapore, rezervele de aur de la băncile londoneze se întorc în Polonia și alte țări … Semne nu prea bine, chiar deloc.
              Sigur, când “multinaționalele ” tale nu dau randament, tai banii și le închizi. Nu avea rost sa fie întreținute armatele coloniale. E strict business. Dar nu s-au adaptat, nu au schimbat pe alt tip de business. E ușor să tai, să închizi. Dar dacă vrei să menții supremația, intervii cu altceva, te adaptezi pietei.

            • Josef Svejk spune:

              @Stefan
              Ce înseamnă mare putere?! Marea britnaie e o putere nucleară. marea britanie are drept de veto în consiliul de securitate ONU, Marea Britanie e membră de temelie a celei mai putenice alianțe militare a lumii. Marea Britnaie e azi mai sigură și mai prosperă decât a fost oricând în istoria ei.

              Nu păreți a înțelege mersul afacerilor. Marea companie a făcur profit în secolul XIX din exploatarea coloniilor. Minunat! Numai că acel colonii au început să fie nerentabile și atunci a renunțat (de cele mai multe ori fără să o dorească!) la ele. Îjtre timp a schibat modelul de bussines. E exact ca o companie care a avut odinioară nenumărate mine de cărbune în toată lumea. Cu timpul cărbunele a început să nu mai fie așa de rentabil. A renunțat la concesiuni imese și la nenumărați angajați și azi e o prosperă companie de servicii online ce scoate profituri de câteva ori mai mari ca atunci când avea armate de salahori și jde mii de km pătrați de exploatpări în toată lumea. Acționarii sunt fericiți și prosperi. Pe ei nu-i interesează km pătrați de proprietăți sau mărimea armatelor de angajați ci profitul lor. Sigur că poate ar fi putut supraviețui ca un conglomerat minier cu profituri infime. Dar acționarii ar fi fost teribil de nefericiți… Ce sens ar fi avut?! O companie poate îndura orice afară de supărarea acționarilor…

              Britanicul obișnuit ducea o viață destul de amărâtă în epoca imperiului victorian. Nu era foarte departe ca standard de de viață de omul obișnuit din India sau Zanzibar. Azi standardul de viață al britanicului de pe stradă e la ani lumină distanță de cel al indianului sau tanzanianului. Sigur că prețul acestei prosperități a fost tocmai să renunțe la a-l mai guverna pe indian sau zanzibarez. Aș paria că 999 de oameni din 1000 renunță fără prea multe nazuri la orice fel de ambiții imperiale dacă asta le aduce prosperitate fără pereche în loc de sărăcie și mizerie. Cetățenii britanici sunt acționarii marii afaceri din poveste. Pentru ei păstrarea imperiului ar fi fost o prostie fără sens. E o nebunie să păstrezi orice capital fix ce nu-ți aduce câștig. Ba încă să mai și cheltui pe mentananța sa.

              Ce credeți? Acum ați înțeles?

              P.S. Aia cu arabii au cumpărat nordul Londrei e sanchi. Nu-l pot duce la Mecca și nici măcar la Dubai :) Ce au cumpărat scump azi vor vinde ieftin mâine. Japonezii, care sunt niște băieți mult mai inteligenți ca arabii, au cumpărat la fel SUA în anii ’80 și ’90. Ce au cumpărat atunci scump au vândut în scurt timp ietin și s-au cam lecuit de „investiții strategice”… Na kazanie! Chinezii repetă la o scară mult mai mică prostia japoneză în „investiții de prestigiu” în America. Vor fi țăpuiți în exact aclași mod.

            • Stefan spune:

              @JS, doh, Sigur că am înțeles!
              Doar că nu știu ce mari afaceri online face Marea Britanie. Sunt mai este european, așa. De aici nu se vad uau-urile MB. Ce anume fac acele companii britanice actuale la care cetățeanul este “acționar”? Litigii financiare? Habar nu am. :|

  12. deliaf spune:

    VICTORY!!!! Truthfulness and common sense have won.

    • neamtu tiganu spune:

      Ura, au cistigat ai nostri!
      Am sperat ca Brexitul sa fie o lectie pt EU, sa le dea de gindit! Dar nu au inteles nimic. EU inca nu au inteles ca statul, in general, si cu atit mai mult o organizatie birocratica precum EU, nu sunt in stare sa administreze proiecte, nu stiu sa foloseasca eficient banii, stiu doar sa cheltuie banii cistigati de altii. Exemplul aeroportului din Berlin inca nu a fost inteles.
      Poate cineva sa-mi dea un exemplu de vreun proiect EU care sa fi fost cit de cit implementat cu succes!?

  13. Josef Svejk spune:

    Al doilea referendum pentru Brexit tocmai s-a încheiat. Cu un scor mai categoric ca primul. Dacă sondajele de la închiderea urnelor se adeveresc socialiștii au scos cel mai prost scor din 1935 încoace iar conservatorii cel mai bun din 1983. La BBC America era tristețe cât China. Numai că nu-i bușea plânsul.

    Bătrânul marxist Corbyn va fi junghiat fără milă Vineri după ceea ce se anunță a fi „noaptea cuțielor lungi” (a l’anglaise, bien sur) îndreptându-se spre locul unde ajung toți marxiștii bătrâni – la celbra ladă de gunoi a istoriei…

    Rămâne de văzut acum cât sînge are Borea Johnson cu adevărat în instalație. De acum nu prea mai sunt scuze.

    • Ursul Bruno spune:

      Pt. Johonson de acum incepe greul, ce va urma va fi cu mult mai greu de realizat decat ce a fost. E optiunea sa, a politicienilor care il sustin si o parte a celor care au ales.
      Nu stiu insa cum o va scoata la capat daca scotienii se vor rupe prin referdenum de regat, ei preferand mai UE decat GB si nu vor fi singurii.

      • delia f spune:

        Boris s-a luptat cu UE, cu Junker, Merkel, Macron, Donald Tusk si MIchel Barnier, cu pro-uropean Tories, cu opozitia de stanga Labour, cu Scotienii, cu Irlandezii si cu propria familie (care s-a detasat de el) si a invins la scor pt ca a mers cu adevarul realitatii contra utopiei si interesului transnational, a istoriei nationale contra globalismului anistoric, cu adevarul vointei majoritatii cetatenilor. Desfiintarea statelor nationale, ignorarea intereselor cetatenilor, desfiintarea natiunilor prin influxuri masive de populatie, conducerea centralizata si diluarea votului democratic prin luarea deciziilor la nivel extra si supranational national de catre oameni unaccountable fata de cetateni- toate acestea sunt un scandal enorm care este reprimat prin acuzatii de fascism si populism. Cine a fost si este democrat ( liberal sau conservator) dar nu este globalist este acuzat de fascism si populism.
        Deci, obstacolele care au fost aproape imposibil de trecut au fost invinse. Tehnica de speriat populatia a esuat.
        Englezii nu sunt fascisti sau populisti . Ei sunt democrati si toleranti dar vor sa isi pastreze identitatea, istoria, democratia, suveranitatea si independenta.
        Pt Romania, insa, interesul vital este sa ramana in UE.

        • delia f spune:

          Cine a fost si este democrat ( liberal sau conservator) dar nu este globalist este acuzat de fascism, populism si illiberalism.

      • Josef Svejk spune:

        Câinele moare de drum lung și prostul de grija altuia :)

        Vâ înșeleg pe deplin compasiunea și grija pentru britanici. Io zic să-i lăsăm pe ei să-și rezolve problemele. În mod sigur ei știu mai mult mai bine ca dumenavoastră sau ca mine ce anume le trebuie.

      • victor L spune:

        Pina la alegeri mai aveai o speranta: sa nu le cistige. Acum, daca le-a cistigat zdrobitor, mai tragi o de coada o speranta; sa-i fie greu.
        .Ce ti-e si cu ocupatia asta de Gica contra :D

  14. durru spune:

    Sunt încântat să constat că mai există (destui) oameni cu picioarele pe pământ (cu ”common sense”, cum ar spune englezul) atât printre contribuitorii, cât și printre comentatorii acestui sit.
    Și, chiar mai încurajator, că ei sunt (încă) majoritari în lumea largă, cel puțin în anumite zone…
    Dovadă că propaganda nu este atotputernică. Mobilizator pentru a se proiecta în viitor.

  15. durru spune:

    @PAFI
    Nu a fost nici o confuzie, sau dacă a fost a fost doar aparentă. Cei care ar fi trebuit să se ocupe să pună în aplicare decizia referendumului erau contra, deci nu aveau nici un interes să facă treaba bine. Au jucat cartea dezgustului… și au pierdut.
    Să vedem ce urmează. Farage nu prea a făcut campanie, se poate presupune că are încredere în BoJo.

  16. JK spune:

    Brexitul n-a fost o idee votată în 2016. Brexitul a început când primul ministru al UK n-a mai fost văzut braț la braț cu cancelarul Germaniei când era vorba de problemele importante ale UE. Și ni s-a părut apoi normal ca să-i vedem pe cancelarul Germaniei împreună cu prim-ministrul sau președintele Franței la întâlnirile importante ale Europei. Atunci nu prea ne-am întrebat de ce. O analiză geopolitică ne-ar face probabil să înțelegem ceva mai mult.
    Poveștile sunt inconturnabile, mai ales că atât minciunile cât și istoriile se pot povesti. Între noi (masele) și elite există un intermediar, numit de sus în jos mass-media, precum și oamenii care-o fac. Între realitate și noi (masele) există punți de legătură directă, cu simțurile, dar pentru ceea ce ne depășește ca simpli indivizi sau grupuscule, există modele / povești.
    Articolul dstră este însă optimist. Puterea se exercită pentru a o menține, nu în căutarea binelui, dreptății și frumosului și, pe măsură ce capătă experiență, oamenii îndrăgostiți de ea (“Cea mai grea despărțire este despărțirea de putere.”) găsesc și metode de a o face. De la Edward Bernays încoace s-or mai fi inventat metode de “obținere inginerească a consensului”. Dacă ar mai trăi acest fondator al PR-ului, ar scrie probabil o carte despre cum să te apropii de realitatea cea mai convenabilă, iar noi am trăi am trăi mulți ani fericiți ca-n trecutul recent și-n prezent.
    Despre motivele votului englezilor, mai bine așteptați rezultatele unor cercetări sociologice. Și-ntrebați-vă fiecare cum ați vota ca englez locuind un cartier în care plimbatul noaptea este mai riscant ca plimbatul în suburbiile Londrei din vremea lui Dickens.
    Referitor la părerea despre Brexit a marilor bancheri (spre exemplu din City), există cărți și articole scrise de oameni de specialitate. Așa că usturoiul demontării fake-news-urilor nu ferește de toți vampirii – unii nici nu se văd în oglinzile realității, în care noi privim (și comentăm) avizi.

  17. Mihai Buzea spune:

    „284 de persoane care trăiau din comentat” – vreau și eu să trăiesc din comentat!

  18. delia f spune:

    Bonusul alegerilor: al vedea in direct pe marele manipulator anti-Brexit, pe liderul Parlamentului rusinii anti-democratice din ultimii trei ani, cand a auzit rezultatul exit-poll-ului.
    https://www.dailymail.co.uk/news/article-7788351/Twitter-rounds-Brexit-meddling-former-speaker-John-Bercow-appears-tearful-Sky-News.html

  19. durru spune:

    @Renew
    O citez pe Delia: „adevarul vointei majoritatii cetatenilor”. La urma urmei, asta e democrația. Dacă ei cred că ăsta e drumul, nu e soluție mai bună decât să-i lași să-l încerce.
    Problema majoră a lumii noastre „moderne” o descrie, după părerea mea foarte bine, autorul într-un comentariu, nu în articol: „nu mai suportăm ideea că nu înțelegem”.
    Gândirea socratică a fost mult timp la baza societăților europene, dar acum s-a cam răsuflat. Cine mai zice „știu că nu știu nimic”?

    Dacă dvs credeți că soluția la problemele actuale este de a investi masiv bani publici în economia „verde”, vă sfătuiesc să începeți cu banii dvs proprii și personali înainte de a decide pentru alții și, mai ales, a le-o impune. Valabil pentru oricine crede că știe unde ar trebui dirijate investițiile publice. Mulțumesc.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Daniel Musat


Daniel Musat

Economist, deținător al un Master în Studii Europene. Pasionat de istoria ideilor, Lebede Negre, fotbal. Mi-aș dori mai mult empirism și mai puțin scientism în viața publ... Citeste mai departe


Carte recomandata

E randul tau

Va multumesc pentru observatii. Nu vred ca pot raspunde tuturor, insa voi incerca sa prind macar cat...

de: Mihai Maci

la "Școala şi egalitatea de şanse"

Carti recomandate de Contributors.ro

DEMOCRAȚIA SUB ASEDIU ROMÂNIA ÎN CONTEXT REGIONAL

Carte recomandată de contributors.ro

Cauta articole

ianuarie 2020
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Dec    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)