Home » Fără categorie » Citesti:

Situatia strategica post-referendum. O evaluare Blogary

Dragos Paul Aligica iulie 31, 2012 Fără categorie
78 comentarii 4,713 Vizualizari

Azi m-am uitat pe Contributors sa vad cum arata analizele post-referendum. Ca intotdeauna, multe lucruri interesante. M-a impresionat cel mai tare un text care reprezinta in mod fidel, cred eu, noua linie editoriala de la Hotnews:

„M-am ținut deoparte de comentariile privind referendumul, zice autorul materialului, pentru că au fost prea pasionale, ambele părți fiind orbite de lupta pentru putere și clamând democrația ca fiind obiectivul lor. Există o amenințare la adresa democrației mult mai mare decât toate cele prezentate în campania pentru referendum, și aceasta este sărăcia.”

Din text aflam insa ca saracia este doar variabila mediatoare. De fapt variabila cheie e un alt razboi, care nu are legatura cu pasiunile acestea exacerbate legate de democratie, statul de drept, distrugerea sistemului electoral prin frauda structurala samd. Mai patimasi fiind, ne lasam luati de val si scapam din vedere ca:

„Acum, amenințările la adresa cetății vin pe canale comerciale și financiare. Cohortele care luptă această bătălie sunt în fabrici, în supermarketuri, în spatele birourilor. Centurionii sunt manageri, generalii sunt marii investitori. Câteva cetăți vecine sunt asediate…..” samd.

Asadar, daca lasam la o parte chestiile minore, vom intelege ca de fapt:

„Suntem extrem de vulnerabili, și doar lipsa noastră de importanță a făcut ca atacurile să fie amânate. Suntem poziționați strategic la periferie, în zona cea mai expusă, și clima lucrează împotriva noastră (seceta).”

In fine. Dupa ce am citit asta, m-am dus pe Blogary, sa vad discutia zilei. Am dat de o analiza strategica in adevaratul sens al cuvantului: o incercare de evaluare a situatiei post-referendum si a lectiilor acestuia. O reiau aici, spre folosul cititorilor Contributors. Poti sa fii sau nu de acord cu ea, dar trebuie sa recunosti ca ofera un punct serios de plecare pentru discutii si analize.

Am evitat înfrîngerea decisivă. Războiul continuă.
De Bleen (Mirel Axinte)

Nu e o victorie. E doar o bătălie în care am evitat, printr-o retragere strategică, înfrîngerea decisivă care ar fi dus la pierderea războiului. Războiul continuă. De obicei, după o retragere strategică, urmează regruparea și contraatacul. De obicei. Însă atunci cînd ești slab, contraatacul nu e o soluție, te slăbește și mai mult.

Băsescu este trecut, obosit și terfelit. Dar este suficient de puternic încît să țină linia de apărare încă doi ani. Acesta este rolul lui, să țină piept USL-ului pînă cînd noii lideri ai dreptei vor fi pregătiți pentru luptă (categoric nu sînt pregătiți în acest moment) și pînă cînd instituțiile statului vor fi suficient de puternice încît să reziste asaltului brațului politic al Mafiei. Vor fi doi ani triști și urîți pentru Băsescu, dar decisivi pentru România.

Astfel, următorii pași ar fi:

1. Regruparea: reînnoirea și unirea dreptei. Cuvîntul de ordine este incluziunea, nu excluziunea. Avem nevoie de PDL, cu liderii lui mai vechi sau mai noi, așa cum avem nevoie și de PNȚcd, ICCD, Noua Republică, FCD și alte organizațiuni de gen.

2. Contraatacul strategic: parlamentarele din 2012 (un contraatac cu rol defensiv – pentru a ține stînga cît de cît departe de pozițiile cheie și pentru a avea viitoare poziții de pe care să pornească contraatacul decisiv). Parlamentarele din 2012 nu au rol decisiv însă păstrează echilibrul politic și dreapta în cărți. Pot reprezenta refacerea parlamentară a dreptei.

3. Contraatacul decisiv: prezidențialele din 2014. De rezultatul lor depinde soarta României pînă în 2020 sau chiar 2030. Dacă dreapta pierde prezidențialele, am sfeclit-o.

Tot ce poate face stînga e să încerce un atac decisiv înainte de 2014 (să schimbe Constituția, să anuleze alegerile prezidențiale din 2014, să elimine alegerile cu totul, să ne trimită pe toți la Canal, să încerce un război civil, alte puciuri și lovituri de stat etc). Dacă CCR condiționează modificarea Constituției de introducerea Parlamentului unicameral și a numărului maxim de 300 pentru parlamentari, așa cum a făcut și cu legea electorală, categoric nu vom avea o modificare a Constituției. Oricum, este extrem de greu de crezut că vom avea o nouă Constituție în următorii doi ani, în condițiile în care este cît se poate de clar că, după sistemul de vot proporțional, așa cum e acum, nu vom avea o alianță sau vreun partid majoritar în Parlament. Vom avea probabil două forțe puternice, USL și Dreapta, la 40-30 fiecare, plus UDMR și PPDD.

Stînga e cea care are forța de atac, care are inițiativa. Dreapta nu poate decît sta în defensivă și să-l lase pe Băsescu la bătaie. După ce poporul a obosit de atîta Băsescu și USL, după ce Băsescu și USL înșiși au obosit și sînt uzați la maximum, Dreapta poate ieși în față, regrupată, cu oameni noi, cu MRU și oameni de la ICCD, cu Cristi Diaconescu, Monica Macovei, Cătălin Predoiu, Ionuț Popescu, Adrian Papahagi, cu tineri de la OTPDL, cu oameni din PNȚcd, de la Noua Republică. Pe lîngă aceste nume de la ”centru” e nevoie și de altele. ICCD poate avea succes acolo unde PDL, FCD sau Noua Republică au eșuat lamentabil, la recrutarea resursei umane. Echipa parlamentară a noii alianțe poate deveni coloana vertebrală a Dreptei. Orice ar face noua alianță, un lucru este obligatoriu: s-o aibă pe Monica Macovei la vîrf, în co-președinția Alianței sau în eșalonul imediat următor.

În altă ordine de idei, mitul competenței organizaționale a lui nea Vasile și a PDL-ului e în rahat pînă peste cap. La referendum s-a dovedit incompetența crasă a PDL-ului. Este inacceptabil să se facă o fraudă de 10% sub ochii tăi. Oamenii PDL din secții, ăia care nu lucrau pentru USL, ca în Teleorman, de exemplu, care au votat (!!!), ca în Prahova, de exemplu, habar nu aveau cu ce se mănîncă alegerile, nu știau legislația, nu știau la ce trebuie să fie atenți, nu știau ce să reclame, nu știau ce drepturi și obligații au, nu făcuseră niciun instructaj, nu aveau tehnică de documentare a fraudei (telefoane cu care să pozeze, aparate foto etc), nici măcar nu știau că trebuie să documenteze frauda, că de oprit nici nu poate fi vorba. Deasemenea, nu s-au văzut nici celebrele echipe din afara secțiilor. Cei 300 000 de militanți PDL nu există. Celebrele task force pedeliste s-au plimbat probabil prin zonele safe, prin centrul Clujului și Aradului, că nimeni nu le-a văzut acolo unde era nevoie de ele. Presupun că nea Vasile, cînd a făcut strategia, s-a gîndit că pesediștii vor încerca să fraudeze în Alba, Arad sau Cluj, nu în Teleorman, Olt, Constanța sau Vrancea. PDL s-a bazat pe forțele locale, pe reprezentanții săi din orașul sau comuna respectivă. În mediul rural asta e o problemă. La Olteni, reprezentantul PDL a făcut non-combat aproape toată ziua iar cînd s-a decis să facă combat, a făcut de partea USL, la Breaza reprezentanții PDL au votat, că le era rușine că-i rîde lumea, la Ștefănești, viceprimarul PSD, Aurel Pîrvu, nervos că reprezentantul PDL se opune useliștilor care își fac de cap prin secție, l-a amenințat și i-a reamintit, aproape părintește, că l-a crescut de mic. De ce nu a încercat PDL să facă permutări și să aducă în fiecare sat, comună sau orășel mic (în orașele mari asta nu e o problemă) oamenii care nu-s de-ai locului, care nu au legături de rudenie, prietenie sau subordonare cu reprezentanții USL sau autoritățile locale, cărora nu le e frică pentru ce se va întîmpla după, cînd task force-ul PDL va fi plecat și el va rămîne singur cu useliștii satului?

Cînd Elenina Nicuț m-a sunat și mi-a zis: ”Îmi trebuie urgent o mașină să plec de aici, că mă omoară ăștia”, am apelat la PDL, și la celebra sa organizare și logistică, că la USL nu era cazul, ei fiind agresorii care fluturau cuțite în secție și o amenințau pe Elenina că o aranjează. Ei bine, PDL n-a fost capabil să pună la dispoziție o mașină. Nu neapărat PDL ca organizație, dar măcar prin rețelele lor informale de acolo se putea găsi o mașină la cineva, un om de bine, care să o ajute pe Elenina să iasă de acolo. Nu s-a putut. În schimb, fără să li se ceară, s-au oferit Anca Arun și Simona Maria Popescu să plece după Elenina cu o mașină din București. Nu era o opțiune totuși, Elenina avînd nevoie de o mașină cît mai repede. Am avut noroc că un alt observator din partea Asociației Blogary, Mihai Drăgan, comandant de navă din Giurgiu, aflat într-un concediu de 2 săptămîni în care face voluntariat, era la o secție din Alexandria în acel moment și s-a dus el s-o scoată pe Elenina de acolo unde tăbărîseră neandertalii USL pe ea. Apropo de Mihai Drăgan, el s-a aflat și la o secție din Penitenciarul Giurgiu, acolo unde au votat deținuți care, conform spuselor lor, nu aveau dreptul de a vota. Astfel, două dintre cele mai importante știri despre frauda USL care au apărut pe media au ca surse doi observatori ai Asociației Blogary. Care a avut în jur de 15-16 observatori în 18 000 de secții. Videanu, atunci cînd ieșea la declarații, primul cuvînt pe care îl spunea era Olteni. Asta în condițiile în care ar fi trebuit să aibă mii de exemple, de secții cu fraudă documentată și filmată.

Dacă, așa cum propuneau unii, nu se boicota referendumul, Băsescu era demis și MRU trebuia să candideze la prezidențiale împotriva lui Crin? Trecînd peste faptul că MRU nu e nici pe departe pregătit pentru prezidențiale în 2-3 luni, cum ar fi luptat împotriva lui Crin în condițiile în care USL îi asigurau acestuia 10 procente fraudate din start? Cum va lupta la toamnă dreapta împotriva USL-ului? Dacă USL are 41% în sondaje și mai scoate în 8-10% prin fraudă?

Dreapta nu a fost capabilă să administreze cele două teme majore, vitale, lovitura de stat și frauda, și nici n-a fost capabilă să se organizeze la referendum. Să sperăm că își revine pînă la toamnă, dar nu văd cum poți merge la luptă cu nuci goale și mere putrede pe post de lideri, nu văd cum poți lupta doar cu țîpurituri optimiste și feștile democratice, doar cu zîmbete de pastă de dinți și discursuri motivaționale de teleshopping.

Mai sînt doar patru luni pînă la alegerile parlamentare și în ultimele șase luni, dreapta a fost surclasată de stînga la absolut toate capitolele și s-a dovedit ineptă din toate punctele de vedere. Fără viziune, fără doctrină, fără strategie, fără mesaj, fără lideri, fără organizare în partid, fără organizare în Parlament, fără organizare la nivel local, luînd goluri minut cu minut, din toate pozițiile, dreapta a arătat pînă acum doar un amestec de confuzie și frică isterică, de speranță irațională, de optimism pe LSD și neînțelegere a ceea ce se întîmplă în jur.

Apropo, care este tema zilei? Este frauda masivă făcută de USL? Nu. Tema zilei e numărul de alegători cu drept de vot, temă impusă de USL. Dar să nu ne mirăm, asta se întîmplă de la începutul anului: USL impune temele, PDL reacționează inept și timid la ele.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "78 comments" on this Article:

  1. Anna spune:

    Azi, dupa ICR, se mai pune inca o intrebare – CCR va avea sau nu capacitatea de a rezista la presiuni? Inteleg ca votul privind OUG cu ICR a fost 6 la 3 – exact cat ar trebui ca sa valideze referendumul…

  2. daniel spune:

    Nimic nu este mai important decit un esec financiar al guvernului Ponta. Citeva saptamini de intriziere a salariilor bugetare dar mai ales ale pensiilor transforma instantaneu USL-ul in inamicul public nr. 1. Ce sa mai vorbim de marile promisiuni facute din opozitie. Altfel va fi greu.

    • citite.com spune:

      Crezi ca USL-ul nu stie asta? Vor sacrifica investitiile sau orice altceva dar pensiile si ajutoarele le vor plati la timp. Adica problema va fi ascunsa sub covor de catre niste ‘ingineri financiari’ pina cind problema devine fara solutie si nici nu mai conteaza ce au facut ca alegerile parlamentare vor fi trecut.
      Si apoi, sa nu ne dorim esec financiar.

      Pe de alta parte, frumoase analize pe hirtie, e plin internetul de astfel de lucruri, vor fi ele transpuse in practica? Practica ne omoara. Sa speram ca mai reuseste Basescu sa le tina piept 2 ani, ca daca se aplica solutiile de la Vocea Rusiei treaba se complica.

    • Doru V. COJOC spune:

      Terminarea banilor de pensii poate aduce o criza USL. Dar “baietii rai” nu se vor retrage. Mai au o carte de jucat: tiparirea de bani. Asta e rolul lui F.Georgescu in actualul guvern. A mai facut – o si pe vremea guvernului Vacaroiu. Abia dupa ce vom merge cu o valiza de bani sa cumparam o paine si dobanda in banci va fi 160% vor pleca.

  3. eremir spune:

    D-le Aligica
    E interesanta ironia dvs. Adica dumneavostra ironizati un text obiectiv, ca primul, in schimb ne propuneti pe post de obiectivitate maxima un text evident partinitor, pana la ridicol
    Halal democratie

    • Dragos Paul Aligica Dragos Paul Aligica spune:

      Domnule,

      ma bucur ca ridicati aceasta problema. Am observat ca multa lume are monopolul obiectivitatii zilele acestea.

      Eu credeam ca in spatiul public oamenii isi asuma subiectivismul si identitatile partizane si apoi incearca sa-si articuleze analizele si evaluarile in pofida acestora. Ca fac tot ce pot ca sa fie cat mai corecti tinzand spre o obiectivitate despre care stiu ca este de neatins – epistemologic si psihologic.

      Am constatat insa cu bucurie ca sunt oameni ca dv care sunt nascuti in obiectivitate, traiesc in obiectivitate si care respira si evaluaza obiectivitate fara efort cognitiv, asa cum gaina face oua: natural. M-am bucurat.

      • Dragos Paul Aligica Dragos Paul Aligica spune:

        Si inca ceva:
        NU ironizez textul respectiv. Texul are un punct de vedere interesant si poate – pana la un punct- demn de discutie.
        Ironizez noua linie editoriala de la Hotnews.

    • Grammaticus spune:

      textul nu e obiectiv ci doreste sa-l promoveze pe autor in pozitia de judecator impartial. Dar daca Dvs. sinteti fericit sa-l considerati asa, ce ma deranjeaza pe mine?

  4. Ion spune:

    Uite aici o alta analiza post referendum foarte buna:
    http://lacoltulstrazii.ro/2012/07/30/confesiunile-unui-basist/

  5. Bradut Bolos Bradut Bolos spune:

    Multumesc de citari. As avea indice Hirsh 1 daca ar aparea numele meu la bibliografia articolului dvs. De fapt, avand in vedere citarile din Nature, Contributors are, potential, cel mai mare SRI din Romania si Estul Europei.
    Avem pareri foarte diferite despre ce inseamna prioritati in tara asta, si ce ar trebui sa reprezinte tema de preocupare a Romaniei. Eu as pune in tabara mea:
    http://www.zf.ro/zf-news/camera-de-comert-si-industrie-romano-germana-ne-dorim-ca-politicienii-sa-si-indrepte-atentia-asupra-problemelor-economice-dupa-referendum-9912111
    http://www.zf.ro/eveniment/indiferent-de-rezultatul-referendumului-de-luni-incheiati-disputele-politice-si-treceti-la-economie-9905162
    si va rog sa luati aminte ca:
    http://www.mediafax.ro/economic/fondul-monetar-international-vine-la-bucuresti-pentru-a-evalua-stricaciunile-facute-in-economie-de-scandalul-politic-9909499
    Probabil in tabara dumneavoastra sunt patru televiziuni de stiri, ca sa nu mai vorbesc de bloguri, si altele.
    Dar, in final, fiecare om are preocuparile sale si isi concentreaza atentia la temele pe care si le doreste.
    Suma respectelor

    • Dragos Paul Aligica Dragos Paul Aligica spune:

      Domnule Bolos,
      apreciez interventia dv. Imi era teama ca veti lua personal lucrurile.
      Am totusi o nelamurire: Lasand la o parte aspectele de geoeconomie, nu inteleg care este pozitia pe care o atribuiti “taberei mele”:

      Ca problema economica nu e importanta?
      Ca scandalul politic provocat de USL nu a produs pagube majore economiei?
      Ca dupa referendum nu ar fi cazul ca acest guvern sa se ocupe de prioritatile economice?

      Am zis undeva asa ceva?
      Puteti fi mai explicit?
      In acest fel putem clarifica nu doar pozitie mea sau a dv dar putem intelege mai bine linia editoriala de la Hotnews.

      • Bradut Bolos Bradut Bolos spune:

        Atentia dumneavoastra este concentrata prea mult spre ceea ce ne desparte. Pentru a putea exista o conciliere si pentru ca societatea sa poata functiona democratic trebuie ca atentia sa fie re-focalizata spre ceea ce ne uneste. Avem conflicte intre partide, intre generatii, intre institutii si ducem lipsa de mediere.
        Personal, as fi asteptat sa mentionati numele langa citare, atat.

        • Dragos Paul Aligica Dragos Paul Aligica spune:

          Aveti dreptate in ambele privinte.
          Sincer sa fiu, data fiind ambiguitatea notei ironice privind Hotnews, am decis sa nu mentionez numele. Dar retrospectiv privind lucrurile, acum regret aceasta decizie. Va multumesc pentru intelegere.

  6. r2 spune:

    dintr-un editorial foarte bun de acum doua saptamani

    “La fel de revoltător-uluitoare sunt şi contorsiunile retorice ale relativiştilor, care vor să arate că nici o tabără nu-i mai brează decât cealaltă şi indiferent cât de tare dau unii cu obiectele în fasole, trebuie scuzaţi deoarece, nu-i aşa, oameni suntem şi toţi avem păcate. Dacă nervosul dă foc la casă, nu-i el de vină, ci ăla care l-a enervat. Echidistanţa mecanică a relativismului vrea să arate că între raţionalitate şi isterie; între realitate şi halucinaţie; între normalitate şi boală mintală, poziţia corectă e la mijloc, măsurat cu rigla. Şi că dacă toate partidele găzduiesc corupţi (o realitate) atunci nu mai trebuie să ţinem seama că, totuşi, unii au costruit acest mecanism numit DNA, iar alţii se străduie să-l anihileze. Mesajul fleşcăit că “adevărul e undeva la mijloc” e în astfel de situaţii unul din cele mai subtile forme de chutzpah.”

    • Grammaticus spune:

      exact ce am simtit, gindit si eu cind am citit textul d-lui respectiv, dar n-am vrut sa comentez mai mult, de politete.

  7. Grammaticus spune:

    Domnilor, ma exasperati! Sincer! A folosi eticheta de stinga pentru USL, in continuare aceasta forma fara fond, in loc de mafia sau alta denumire pentru gasca fostilor si actualilor securisti (ca securitatea tot o mafie a fost) este contraproductiv. Le acordati un titlu de noblete unor infractori, unor minti criminale-interlope.
    Iar articolul respectiv, m-as fi mirat sa fie ceva de capul lui. Autorul pare un semi-doct, dupa unele mici detalii din textul dumisale.

    • meme spune:

      Sa intelegem ca semidoctii sunt o categorie care nu are dreptul la opinie.

      • Grammaticus spune:

        au dreptul desigur la o opinie dar la una lipsita de profesionalism (ori, a da citate pe care nu le stapinesti, ca se epatezi prin cultura pe care nu o ai, spune mult despre cit de bine stii de fapt carte). In aceste conditii, de ce te-ai erija in autoritate? Chiar nu mai stim ce e demn de stima stiintifica si ce nu? Ei bine, unii din noi stim si nu vrem sa uitam.

  8. Jeack spune:

    1. noua politica editoriala a hotnews incearca sa elimine stridentele. o atitudine normala si binevenita, in opinia mea.

    2. textul lui Bleen este confuz. mai intii zice: avem nevoie de toti, apoi PDL sint niste ratati. cam greu de conciliat cele doua pozitii.

    • Ronis ot Astria spune:

      “prim-ministru Copy, Copy/Paste, demisia!”

      Considerati aceasta cerinta a fi o “stridenta”?

    • Dragos Paul Aligica Dragos Paul Aligica spune:

      Va multumesc. Aveti dreptate: Un prim pas inainte e, intr-adevar, sa recunoastem ca e o noua politica editoriala. Sa nu ne ascundem dupa deget.

      Odata ce am recunoscut cu totii acest lucru, sa notam ca aceasta mutare este binevenita si normala.

      Prin implicatie, vechea politica editoriala nu era normala si era neavenita.

      Trebuie sa invatam din greselile trecutului. Observatia dv este excelenta.

      • Jeack spune:

        nu era decit opinia mea. am dreptul la o opinie, nu?

      • Luk spune:

        Lovitura de stat e de o importanta marginala. Mult mai grav este asediul la care ne supune capitalul strain. Trebuie sa strangem randurile in fata adevaratului dusman, ce nu-i clar? :) )

        Cazi de la 30 de metri si primul lucru la care te gandesti e programarea la dentist.

        Trist…

    • silicon_v spune:

      “2. textul lui Bleen este confuz. mai intii zice: avem nevoie de toti, apoi PDL sint niste ratati. cam greu de conciliat cele doua pozitii.”

      Nu e deloc o confuzie. “Sunt ei ratati, dar sunt ratatii nostri”

      Mai concret: asa ratati cum sunt, au o infrastructura la nivel national: filiale, oameni, sedii, oameni in administratia locala, reprezentare parlamentara, etc. Calitatea infrastructurii scartie bine, dar e singura in jurul careia se poate construi ceva pe termen scurt/mediu.

  9. Dan spune:

    Bun comentariu. Cateva obiectii insa: ” Regruparea: reînnoirea și unirea dreptei. Cuvîntul de ordine este incluziunea, nu excluziunea. Avem nevoie de PDL, cu liderii lui mai vechi sau mai noi, așa cum avem nevoie și de PNȚcd, ICCD, Noua Republică, FCD și alte organizațiuni de gen.” Ati inceput cu o contradictie in termeni, regrupare si innoire. Sunt doua concepte care se exclud reciproc. Regrupare, din cate stiu eu, inseamna o chemare la lupta a vechilor combatanti, harsiti si uzati, fizic si moral, prin razboaie. Innoire inseamna cu totul altceva, inseamna chemarea sub steagul de lupta de noi combatanti, proaspeti, capabili sa duca razboaie fara a fi speriati de amintirile unor infrangeri dureroase sau retinuti de spaima unor compromisuri facute in trecut, care oricand pot schimba directia unei batalii.
    Cred cu adevarat ca este nevoie de innoire si nu de regrupare. Noua miscare de dreapta ar trebui sa se delimiteze clar, nu de politicienii de stanga sau de dreapta, trebuie sa se delimiteze clar de modul de a face politica a celor care au condus pana acum romanica, fie ei de stanga sau de dpreapta. Oamenii sunt scarbiti, dar sunt scarbiti de politicienii de stanga si dreapta la un loc, nu doar de cei de stanga sau de cei de dreapta. Ultima solutie este intr-adevar schimbarea paradigmei actuale a politicii dambovitene. Si schimbarea acestei paradigme nu o poti face cu aceeasi oameni, asa ceva nu este posibil. Cred cu tarie ca noua miscare de dreapta trebuie sa se delimiteze cu claritate de vechiul mod de a face politica si de vechii politicieni. Trebuie sa vina cu oameni noi, cu discursuri noi, cu comportamente noi, cu idealuri noi. Daca aceasta noua miscare se aliaza cu PDL-ul o sa obtina mult mai putine voturi decat daca se delimiteaza clar de acest partid. Nu trebuie sa-l demonizeze, trebuie doar sa se delimiteze franc si elegant de obiceiurile politice vechi. Nu o sa faci schimbare cu Blaga, Olteanu, Udrea, Boureanu etc. Sunt foarte putini cei din staful PDL care au structura de reformatori. Acestia sunt cei care au incercat sa reformeze PDL-ul, insa nu au reusit si prin urmare nu sunt prea iubiti nici chiar de colegii lor de partid. Poate doar aceste persoane care au demonstrat ca au vrut sa faca un alt fel de politica au loc in aceasta noua miscare.
    Inchei doar spunand ca avem nevoie de innoire nu de regrupare. Nu poti schimba regrupand. Nu poti schimba cu aceeasi oameni. Dupa o varsta oamenii nu se schimba decat circumstantial si temporal. E improrpiu sa spui “se schimba”, cand de fapt isi pun masti si joaca anumite roluri. Schimbarea autentica se produce doar in 2 situatii: 1. in conditii exceptionale, cand intreaga lor realitate este destructurata, si trebuie sa-si cladeasca o realitate noua, bazata pe noi principii si valori, si 2.cand omul vrea sa se schimbe, este ajutat sa se schimbe, si i se ofera timp pentru schimbare.

    • Mihai Craciun spune:

      Corect!
      Vad ca se subintelege o afirmatie pe care eu, unul, o gasesc falsa: PDL e partid de dreapta. Poate cineva sa-mi argumenteze de ce?

  10. Ion Taranistul spune:

    Sigur , Dreapta trebuie sa se reorganizeze , sa se coaguleze , sa se intareasca. Se pare ca nucleul ar trebui sa fie PDL , dar sa nu uitam , el , PDL a pierdut guvernarea , el este cel care a adus la putere caesta coalitite putrida. Sa zicem ca PDL ESTE NUCLEUL, desi chiar el NUCLEUL , nu prea are ceea ce se cheama doctrina , ideologie, iar in jurul acestei nebuloase trebuie sa coaguleze formatiuni tinere precum Noua Republica , ICCD, ele insele in stadiul de citoplasma, fara o membrana care sa le delimiteze sa le contureze cit de cit domeniul..Admitem ca vine PNTCD, dar ce ci cine a mai ramas din acest istoric partid? Deci , pina la toamna nu mai este mult , iar formatiunile mentionate nu prea dau semne ca vor o conlucrare , ca stiu ce vor pentru toamna. Iar , aici , la PDL mai este o problem . Daca vor veni la constituirea unui bloc de dreapta in frunte cu erodatii:Berceanu , Videanu , Udrea, Anastase , Olteanu si altii al caror ca[ital de popularitate s-a subrezit , esecul este usor previzibil. Cred ca este momentul ca responsabilii acestor formatiuni sa treaca la actiune cit mai repede , sa-si elaboreze strategii si tactici adecvate pentru un razboi cu un adversar uns cu toate alifiile . Daca ,Macovei , Preda , Voinesu , MRU , Neamtu , Ungureanu se vor afla in fata sansele sunt destul de mari.

  11. Isailă Brătfălean spune:

    Nu știu cum e cu dreapta și cu stânga. Adică știu și sigur politica nu se judecă pe o singură axă…

    Eu știu că Boc și Băsescu au reușit să construiască un partid ardelenesc cu filiale în Moldova și Valahia. Nu cred că cei doi au făcut față sarcinii istorice, i-au dezamăgit destul pe ardeleni (acum o știu mai mult eu, după cum s-a văzut la referendum, dar o vor ști tot mai mulți). Nu au reușit să- atragă pe bănățeni, supărați pe confiscarea moștenirii PNȚcd. În fața declinului, PDL s-a retras mai mult în Ardeal și a pierdut orice control la multe secții de votare din Valahia, chiar și din Moldova. Nimic spectaculos.

    Ce se cere acum este ca cele trei „țărișoare” să-și ridice reprezentanți regionaliști, personalități puternice. Aceștia ar fi cu adevărat alternativa la USL.

    Adică visul unui președinte puternic, centralist, ca să le facă ploile unor bucureșteni, nu mai poate fi pus în practică nici măcar de USL. În orice caz proiectul prezentat de autor este sub multe aspecte cel uselist, dar cu alte personaje. Sper să nu se realizeze nicicum.Cu alte cuvinte, caracterul retrograd al bucureștenismului centralist parazitar sper să rămână doar în ograda USL.

    Și sper ca valahii (muntenii) să se împace cu ultima denumire a țării medievale, folosită oamenii de atunci fără inhibiție, de la vlădică la opincă.

  12. Doru spune:

    De la Buchanan la Mirel Axinte… Cam aici a ajuns Dragos Aligica cu marile sale analize politice. o bibliografie impresionanta. Dreapta mai nou are nevoie de Cristi Diaconescu! Curat fuzionism ameteala din Blogary.

  13. adrian spune:

    pe blogul lui stelian tanase este un articol scris de mihnea columbeanu in care acesta avanseaza ideea asasinarii lui TB. ?
    http://www.stelian-tanase.ro/sa-stam-de-vorba/cum-va-iesi-din-scena-basescu/

    ce credeti?

    • Carmen Popa carmen spune:

      Cine este acest Columbeanu? Daca stiti cine este puteti sesiza Parchetul, articolul, cu trimitere la executia de la Targosviste, nu este un text literar, este instigare la violenta fizica – este infractiune. Dincolo de asta, Stelian Tanase, este cazut in cap? Cum poate sa gazduiasca un asemenea punct de vedere, este de acord cu el, se face complice?

      • Grammaticus spune:

        Stelian Tanase? Nu e deloc cazut in cap. E un simplu oportunist dornic de viata buna cit o trai pe acest pamint. Din pacate, cred ca dl. Paleologu l-a lansat. Imi amintesc cind l-am intrebat, cu multa multa naivitate.”Dl. Paleologu, de ce publica Stelian Tanase, in ziarul societatii civile, interviuri cu o prostituata (ziarul se numea “Acum” si era, vai de capul nostru, prin eticheta de dedesubt, marele ziar a ceea ce ar fi trebuit sa ne aduca inapoi la vremurile cind mondenitatea era lumea unor boieri ca Pallady ). Ce mi-a raspuns Dl. Paleologu? “Face si el ce poate”.

        • Grammaticus spune:

          A, si interviul, materialul, nu era nici de pe pozitii sociale, nici crestine (Maria Magdalena) ci plin de “picanterii”. Interesatii pot gasi ziarul la B.A.R.

      • adrian spune:

        d-ul acela eu stiam ca este critic de film, unii zic ca este foarte bine cotat. Articolul avea o trimitere de la un festival de film. Nu-l cunosc personal sau altceva, eu citeam despre niste filme de arta.Nu locuiesc in Bucuresti si nici pe aproape si nu sunt avocat.

    • Dragos Paul Aligica Dragos Paul Aligica spune:

      Nu am intrat in viata mea pe blogul in cauza.
      Nu cred ca-l asasineaza. Presupune premeditare, planificare, efort, logica si concentrare.

  14. Grammaticus spune:

    Domnule Aligica, luati de virtejul evenimentelor, n-as dori totusi sa nu apuc sa va multumesc enorm ! pentru promovarea sustinuta a ideii salvatoare a tarii: ideea boicotului.

  15. Carmen Popa carmen spune:

    Domnule Agilica,
    voiam sa va transmit aceste ganduri cu mult timp in urma, din ziua in care va exprimati mirarea ca Hotnews nu mai preia articolele dumneavoastra.
    Primul gand era acela ca, articolele au fost cele mai lucide, argumentate, convingatoare si bine scrise articole pe care le-am citit. Cu mult timp in urma am auzit o vorba: o carte frantuzeasca este cu atat mai buna cu cat o intelege orice prost, o carte germana este buna daca o intelegi doar dupa ce te ia durerea de cap. Felul in care scrieti si structura argumentarii este exemplara. Multumesc!
    Al doilea gand a fost acela ca, in saptamana dinaintea referendumului, criticile dumneavoastra, chiar foarte corecte fiind, puteau avea efectul de a diminua credibilitatea mesajului presedintelui Traian Basescu. Probabil in aceasta a constat schimbarea strategiei Hotnews.
    Nu stiu daca articolul dvs. despre “Inepta strategie” a fost semnalul de alarma sau a fost doar convergent cu opiniile celor din PDL, dar pe mine dvs.m-ati convins sa nu ma prezint la vot.
    Foarte corecte observatiile din articolul scris astazi. PDL-ul inca da impresia ca nu s-a adunat de pe jos, acolo unde l-au trantit alegerile locale si lovitura de stat, iar noile organisme de drepta, partide sau intitiative, ce or fi ele, inca nu au structura organizatorica necesara pentru a sustine o campanie electorala.
    Salutar comportamentul celor care nu s-au prezentat la vot. Pe aceasta baza se poate construi. Dar cine are capacitatea de a construi o organizatie, o structura, reteaua de la firul ierbii care combate frauda?

    • Dragos Paul Aligica Dragos Paul Aligica spune:

      Stimata doamna, va multumesc pentru comentariu. Raspunsul meu la intrebaerea dv: PDL are aceasta capacitate. Nu si-a valorificat-o inca. Dar o are.

      • Luk spune:

        “Inepta strategie” m-a convins si pe mine. I-a convins pe o parte din prietenii mei, pe unii dusmani si… pe Basescu. L-am auzit citand din Aligica fara sa recunoasca “e treaba Parlamentului sa-i convinga sa vina la vot”.

        Va raman recunoscator pentru articole.

  16. Andrei George spune:

    Un căscat plin de plictiseală ? Cam asta ar fi – foarte pe scurt- rezumatul referendumului și a teoriilor bolnave despre consprații inexistente. Inexistente sunt însă lucruri mai grave. SĂ le vedem:
    1. Ar trebui să existe o dreaptă FĂRĂ BĂSESCU- pentru că dl. Băsescu nu e un om de dreapta, nu e un gânditor de dreapta și în general nu e nimic decât o rușine pentru România. PD-Lul ar fi fost normal să participe la un proces democratic pe care l-a impus- dintr-o dată au constatat fără nici un fel de probe fraude imaginare- nu începuse încă referendumul- și au recomandat- ce ? păi cam încălcarea regulilor statului de drept. Pentru cine ? Pentru cetățeanul Băsescu Traian- care dacă avea cel mai minimal bun simț se retrăgea în mod elegant, printr-o demisie. N-are bun simț. Supraviețuirea dlui. Traian Băsescu în următorii 2 ani e legată strict de viața și averea dlui. Traian Băsescu, fără nici o legătură cu dreapta, anticomunismul sau statul de drept.
    2. USL și-a repetat greșelile din 2007. Era normal la boicotul PD-L să se răspundă pe măsură prin renunțarea la pragul de 50%+1 și prin interdicția participării PD-L în comisiile de votare- dacă ai boicotat ce mai cauți acolo ? E foarte posibil ca dl. Ponta să facă ca și altădată un mic joc dublu la ambele capete. Oricum, prin reîntoarcerea lui Băsescu el scapă de dl.Antonescu și poate scăpa în timp și de PNL.
    3. PD-Liștii au condus către un derapaj extrem de periculos în relațiile cu UE. Nu este normal ca UE să facă politica unei țări membre- atâta timp cât sunt tolerate țări conduse de partide semi-fasciste sau chiar fasciste- a se vedea cazul Ungariei. Vina este aici și a USL-ului pentru că europarlamentarii săi trebuiau să solicite interzicerea declarațiilor individuale și nefondate pe nimic- gen Daul- și o comisie de bun simț- cu specialiști neutri care să vină și să vadă ce se întâmplă în România. Răcnetele isterice ale dnei. Macovei au fost mai puternice decât adevărul.
    4. Nimeni nu s-a ales cu nimic. Un președinte penal se reîntoarce la Cotroceni vorbind despre o justiție gen Vâșinski, cu pușcăriabili dovediți înainte de procese, un USL obosit ne arată că nu are curajul să-l depășească pe dl. șobolan prezidențial Zegrean. CCR sau oricare altă instituție nu au și nu vor avea niciodată monopolul adevărului absolut. Iar o constituție care continuă să perpetueze un stat prezidențial orientat către dictatură în loc de o republică parlamentară democratică este o constituție care nu valorează nici măcar cât hârtia pe care e scrisă.
    Este dreptul oricărui cetățean care se simte nedreptățit de această mascaradă, care își simte încălcate drepturile de către o coaliție aiurea formată din crescătorul de porci Daul, dna. isterică Macovei și alții- să reacționeze și să-și apere drepturile- prin orice fel de mijloace.

    • silicon_v spune:

      “Răcnetele isterice ale dnei. Macovei au fost mai puternice decât adevărul.”

      Ma pregateam sa scriu ceva infierbantat, dar m-a cuprins o mare lehamite. Nu cred ca mesajul meu o sa ajunga la dumneavoastra, sunteti blindat.

      Dar, draga domnule, poate vreodata o sa va racoriti si o sa cugetati la ce a facut guvernul si puterea USL in doar cateva zile. Rezum doar faptele:
      - premierul a ignorat complet o decizie CCR. Niciun alt premier de pana acum nu a mai facut asta.
      - Guvernul Ponta a emis doua ordonante de urgent complet, dar complet anti-constitutionale (adica in constitutie scrie negru pe alb: NU SE POATE FACE ASTA, nu poti modifica legi cu caracter electoral prin OUG, nu poti modica modul de functionare al CCR prin OUG)
      - parlamentarii USL au schimbat sefii camerelor prin incalcarea regulamentului Parlamnetului (nu se poate schimba seful unei camere decat la solicitarea grupului care l-a propus, de ce credeti ca Geoana a stat atat in fruntea Senatului?)
      - Avocatul Poporului poate sa fie revocat DOAR pentru incalcari de lege sau de Constitutie, asa scrie in lege. Nu s-a produs nicio dovada in acest sens, doar s-a votat si gata. E revocat

      Pur si simplu, de lene, din graba sau doar din nesimtire, USL nu a mai avut nici macar rabdare sa schimbe legile, regulamentele, etc. A trecut pur si simplu PESTE ele. A emis acte, ordonante, hotarari care incalcau cam tot ce se putea incalca in materie de legislatie, Constitutie, regulamente Parlament. Apoi au trimis rezultatele spre publicare la Monitorul oficial si gata. Problemele au fost “rezolvate”. Metoda Sova, cel cam obosit in aceste zile, cel cu Holocaustul si alte cele.

      Asa ceva e inadmisibil in UE. Si cei din UE ne-au aratat asta. Si nu lor si-au “facut un bine”. Noua ne-au facut un bine. Au incercat sa ne spuna: aveti legi, constitutie, reguli, respectati-le, nu se poate face orice in tara aia, ca nu sunteti Belarus.

      Chiar credeti ca Macovei are in buzunar tot ce misca prin UE, de la Barroso la Merkel, de la socialistii germani la FAZ, Le Monde si The Economist? Incercati sa ganditi daca un europarlamentar roman poate avea asa putere. Incercati sa ganditi daca toata desfasurarea asta de forte nu cumva chiar a cerut si analizat informatii despre ce se intampla in Romania. Macar asa, o mica posibilitate, nu e posibil ca toate faptele de mai sus sa ii fi calcat puternic pe nervi pe aia din UE? Au o tona de probleme cu Grecia, Spania si Italia si mai veniti si voi sa ne calcati pe nervi.

      Macar asa, un pix de reflexie. Nu cumva si USL a sarit prea mult calul?

      Sau poate ca va spuneti ca doborarea “dictatorului” merita orice si sa mai las eu toate povestile astea. Atunci nu prea mai e mult de discutat.

      • Andrei George spune:

        Domnule SIlicon, o să vă pun o întrebare simplă. Între a minți despre statul de drept- care este văzut de băsiști ca un fel de chestie intangibilă- băsistă evident- care nu poate fi atins nici măcar de opană- și a ajuta niște oameni sărmani- chestie care nu mai ține nici de partide și nici de orgolii- oare ce-au făcut băsiștii ?
        Statul de drept nu există. Îl facem și îl consolidăm noi, zi cu zi. Nu există o construcție ideală- și pentru asta orice fel de îmbunătățiri sunt normale, permise și n-ar trebui să aștepte cât mumia lui Tuthankamon pentru a fi descoperite.
        Mai mult. Statul de drept nu are legătură cu dl.Băsescu. Așa cum justiția n-are nici o legătură cu dl.Băsescu- deși dl. Băsescu s-a amestecat de nenumărate ori- precum Ceaușescu înainte- în ceva necunoscut domniei sale. La fel de bine ar fi putut prezida ședințele Consiliului Științific al Institutului de Fizică Atomică.
        Apărătorii lui Băsescu în acest moment sunt fie naivi- și lipsiți de elementarul bun simț de a nu confunda o persoană- cu o instituție- fie fac parte din clica băsistă- plătită din banii noștri- și care are de dat socoteală penală de ce a făcut cu acești bani. Monica Macovei și dl. TRU fac parte din această categorie. Mai mult de-atât, nici un fel de construcție- de bun simț- de dreapta- fie sub MRU fie sub Neamțu fie sub amândoi nu va putea supraviețui cu fantoma hamletiană a dlui. Băsescu legată ca un biloi cu lanțuri de picioare. Cei 8 milioane de români care au votat împotriva lui Băsescu reprezintă partea nespălată pe creier a ROmânei- cei care au văzut că nivelul lor de trai se duce dracului și au identificat clar cauza- pe Caragea vodă- pardon, Băsescu. Credeți că acești 8 milioane de oameni își vor da vreodată votul unei mișcări legate de dl. Băsescu ?

    • Grammaticus spune:

      Nu, nu a fost o conspiratie numai o strategie bine tintita PAS CU PAS de a pune mina pe institutiile statutului, de a demantela statul de drept. Insultele fata de d-na Macovei nu tin loc de argumente. Dar pe cei interesati in sustinerea interesului lor (reductibil la cel pecuniar, oricum ai da-o) nu-i intereseaza adevarul si argumentele.
      Campania agresiva plina de insulte si incitari nu a fost interesanta? Unde in Europa mai vezi ca un singur om e luat in tarbaca (si inca la ce mod!) de dimineata pina seara, pe toate afisele si pe toate canalele? “mai lasa-ma domnule, nu voi’ sa stiu de Europa dumitale”. Dar de Rusia, dar de interese carora USL (de la retragerea din Irak inoace) pare sa le vina manusa nu ziceti nimic? Richtig?

  17. Florin Ghetu spune:

    Domnule Aligica,

    Va urmaresc cu interes contributiile dvs aici de mai mult timp si apreciez foarte mult analizele dvs… in legatura cu tema care sunteti de acord ca ar trebui sa fie principala astazi, si anume probarea prin orice mijloace a fraudei de la referendum, am o intrebare:

    De ce nu se poate ca cineva (PDL, un ONG, asociatie, etc) sa puna la bataie o suma suficienta de bani (nici nu e foarte mare) pentru a angaja un institut de sondare a opiniei publice cu buna repuatatie pentru a face un simplu sondaj post factum asupra prezentei reale la referendum? Atat! …nu ne intereseaza ce a votat fiecare ci doar sa se puna intrebarea: Ati votat sau nu?

    Un astfel de sondaj simplu ar trebui sa scoata la iveala imediat dimensiunea si distributia geografica a fraudei indiferent de modul in care s-a obtinut: fie turism electoral (mai putin important dpmdv), fie introdusul in urna de voturi fictive asociate cu liste de CNP-uri tinute pe sub mese in birourile de votare (aici cred ca s-a tras cel mai mult). Tinand cont si de faptul ca una din cele doua tabere implicate a boicotat, avem o ocazie unica de a descoperi valoarea reala a fraudei facute de singurul grup care avea interesul sa o faca, fara nici o ambiguitate si aruncat vina pe altcineva.

    Ideea aici nu este de a proba ceva cu putere de dovezi in justitie ci de a masura dimensiunea fraudei si de a avea o baza de pornire pentru actiuni viitoare. Ganditi-va ca daca un astfel de sondaj releva discordante generale de peste 5 procente fata de rezultatele oficiale este deja o situatie scandaloasa care nu va mai putea fi ignorata. Cel putin, un nou sondaj, mai adanc si mai cu credibilitate, realizat poate de o institutie independenta va deveni necesar… si de aici consecinte mai palpabile.

    Dar daca lasam lucrurile asa, sa treaca timpul, nu numai ca pierdem o ocazie unica dar cred ca ne sabotam viitorul pentru ca cei care au furat acum nu se vor opri… si tot ei organizeaza si alegerile ce urmeaza.

    M-as bucura foarte mult daca v-ati gasi timp pentru a-mi raspunde cum vedeti o astfel de idee.

    Cu apreciere,
    Florin Ghetu.

    • Dragos Paul Aligica Dragos Paul Aligica spune:

      De acord. Sa stiti insa ca sunt metode si mai simple de a estima dimeniunea fraudei. Analize comparative statistice relativ simple pot evidentia cu destula claritate zonele si domeniile unde s-a fraudat.

  18. Adi Rus spune:

    D-na Carmen,

    Eu nu stiu daca PDL-ul chiar “nu s-a adunat de pe jos” sau a mers asa, putin la blat. Sa nu uitam ca si Blaga si Videanu au orgoliul ranit. La urma urmei presedintele Basescu a fost cei care i-a remaniat din guvern. Aduceti-va aminte de conflictul lui Basescu cu politia cand Blaga era ministru de interne. De asemenea Blaga a stat mult timp in umbra lui Boc, tot ca rezultat al impunerii lui Basescu. Ok, eu inteleg de ce, si aceasta analiza citata de dl. Aligica imi confirma de ce Basescu l-a preferat mereu pe Boc. Amintiti-va de asemenea cine l-a sunat primul sa-l felicite pe Blaga dupa ce a fost ales presedinte al PDL. Ponta l-a sunat. Sa nu uitam ca si Blaga si Videanu au avut niste acuzatii de afaceri oneroase cu statul. Blaga chiar a intrat in gura Monicai Macovei pentru ceva contracte facute de ginerele lui cu societati de paza, etc. Deci si oamenii astia, imi permit sa le spun “seniorii” PDL nu au doar zambete si ganduri bune cand vine vorba de libertatea justitiei. Eu cred ca cei mai multi dintre ei s-ar simti mai bine cu o justitie “incalecata” asa cum vrea si PSD. De altfel presedintele Basescu a si confirmat ca a avut caraieli in PDL, legat de justitie, nu?

    Si atunci? Eu zic ca e foarte plauzibila teoria blatului din partea unor seniori PDL. La urma urmei cu Basescu demis si retras din politica Blaga are oricand varianta unei aliante cu PSD pt guvernare. Ca nu va imaginati ca PSD n-o sa-i traga teapa PNL-ului cand va veni momentul potrivit. In Romania nu esti sigur pe guvernare daca n-ai presedintele iar PSD stie asta. Deci nu cred ca in 2014 va ceda asa usor postul ala.

    Prin urmare problema dreptei devine foarte spinoasa. PDL nu trebuie reformat doar la varf. Si organizatiile locale trebuiesc infiltrate cu oameni de la ICCD si NR. Nu numaidecat pt a munci la alegeri ca acolo sunt sigur ca PDL-ul se va mobiliza mult mai bine decat la referendum. Dar pentru a aduce spiritul modern, integru, european si in organizatiile locale. Nu e o munca usoara sa reformezi dreapta si sa recastigi si guvernarea.

  19. RazvanM spune:

    Privind lucrurile din “afara”, certurile noastre si fraudele care se petrec inca in tara au un aspect provincial si inapoiat.

    Eu inteleg din varza politica de la noi ca infractiunile obisnuite nu sunt suficiente sa-i sperie pe politicieni. Nu stiu daca exista vreo greata chiar in cazul omorului.
    Poporul traieste pe idei precum “daca toti ciordesc, de ce sa nu iau si eu” si “daca toti au ciordit, de ce sa-l bage doar pe x la parnaie?”.
    Intreb si eu ca omul care incearca sa participe la viata cetatii: de ce avem doar cateva sute de voluntari la observat referendumuri si alegeri? Nu avem timp de asta? Suntem prea buni pentru asa ceva? De ce nu avem exemplul domnului Patapievici care sa se ofere voluntar? Domnul Aligica, domnul Plesu, domnul Dinescu, domnul Cristian Tudor Popescu etc… As vrea sa vad profesori, doctori si alti lideri ai comunitatii care se baga.

    In urma cu un oarece numar de ani am fost observator voluntar la niste alegeri intr-un sat de tigani de langa Bucuresti, din partea ProDemocratia parca. A fost un efort de 22 de ore si imi place sa cred ca a fost util societatii. Datul din gura este bun, dar sunt momente cand trebuie pusa si pielea la bataie.

    Daca oamenii cu un profil moral exemplar nu se baga, atunci de ce ne miram ca ajungem la frauda de 10%? Nu este deloc neasteptat. In alte tari cum o fi?

    Pe de alta parte, in marea schema a lucrurilor in care Romania este doar o particica, mie mi se pare ca galcevile noastre locale sunt absolut penibile, dezgustatoare si deprimante. Ar fi bine daca am fi capabili sa ne gandim si la strategii mai complicate decat la cum sa ne ciordim singuri caciula si cum sa-i bagam la parnaie pe concurentii care au ciordit caciula.

  20. florian spune:

    Domnule Aligica,

    Mi se pare ca, in analiza facuta, se uita un lucru esential: PDL a stiut ce inseamna referendum cu prag de la inceput, altcineva n-a stiut, iar dvs stiti foarte bine acest lucru. La referendum, doar PDL a avut oameni si logistica necesara. Cat priveste masina pentru d-na reporter, la ora de varf si de maxima tensiune, mi se pare ca acea situatie trebuia anticipata … Nu te duci la razboi fara sa-ti acoperi retragerea!
    Contributia lui “nea Vasile”, cel hulit si de oamenii presedintelui si de dusmani, si a lui Videanu au fost esentiale. Fara contributia PDL, la aceasta ora, referendumul era validat.

    D-na Macovei este buna, dar nu pentru organizarea si mobilizarea unui partid.

    Opinia mea este ca presedintele Basescu are consilieri slabi, sau daca sunt buni, atunci nu tine cont de sfaturile lor. A fost o gafa uriasa, extrem de costisitoare pentru tara, punerea guvernarii in mainile lui Ponta, fara consultarea PDL. La fel si numirea lui MRU, fara consultarea coalitiei de la acea vreme.

    Ideea de coagulare a fortelor de dreapta trebuie incurajata. Cei de la “Gandul”, parca nu mai “gandesc”!

    Precizari: Nu sunt membru PDL, dar votez cu dreapta, la fel ca o buna parte a populatiei din Ardeal. La locale am votat un primar PNL deoarece este bun, dar n-am de gand, la fel ca multi altii, sa votez la parlamentare cu USL. Am sustinut ideea boicotului de la inceput si m-am bucurat cand dvs ati scris primul articol pe aceasta tema.

    • Dragos Paul Aligica Dragos Paul Aligica spune:

      Cred ca trebuie sa nuantam criticile la adresa PDL. Si in niciun caz nu trebuie sa-l facem pe Vasile Blaga responsabil pentru deficiente organizationale care nu-i pot fi atribuite.
      Acum insa poate cu adevarat demonstra ca poate construi organizational. Sper sa o faca.

  21. valens spune:

    GOOD BYE ROMANIA!
    Romania se apropie de sfarsit. Poate cea mai infecta clasa politica din istoria cunoscuta a acestei tari da acum masura prostiei, infatuarii, orangutanitatii acestei specii impropriu numita “natiunea romana”. Existenta ei este nociva, maligna chiar, un cancer regional si european. Distruge, provoaca rau, disperare si dispret. Desigur, sunt si romani buni, corecti, performanti, exceptionali chiar, dar acestia raman….exceptii.
    De aceea, Ardealul si Banatul trebuie sa isi ia un trist, dar necesar ramas bun de la struto-camila numita natiunea romana, amestec incert de iliri (albanezi), valahi, blahi, moldoveni si de (prea multi) tigani, cu o istorie controversata si confuza. Prin devolutie, autodeterminarea economica, socio-culturala si politica a celor doua provincii surori intru europenitate devine imperativa. NU independenta, care poate crea tensiuni inutile intr-o regiune istoric dominata de ura, confuzie si saracie, ci un guvernorat condus tranzitional de reprezentanti ai UE, impreuna cu cei locali si, ulterior, numai de locali. Nu mai are rost ca taxele si impozitele sa paraseasca spatiul intracarpatic, un spatiu dintotdeauna exterior, strain balcanitatii. Un Ardeal/Banat prosper, dezortodoxizat, reiluminat de suflul civilizatiei occidentale poate deveni o sora a Sloveniei, a Cehiei, a Croatiei, capabila sa se autodetermine si autogestioneze performant, incat in maximum 10 ani sa fie la nivelul surorilor central europene. Oricum, viitorul Europei este federal! Sasii si svabii vor reflecta la revenire, investitiile straine, mai ales germane, vor creste iar noul teritoriu autonom va capata, prin implementarea efectiva a principiilor devolutiei, toate atributele succesului in consecinta deciziei intelept luate.
    Transilvania/Ardealul si Banatul nu au apartinut NICIODATA spatiului romanesc pana in 1918, chiar daca limba, intr-o mare masura, si anumite cutume erau apropiate. Pentru romanii timpului (vechiul regat), cea mai importanta realizare a fost integrarea Basarabiei/Bucovinei, spatiul vestic fiind de importanta secundara, deoarece era considerat “patat” de influenta greco-catolica si continand etnii straine ostile (unguri). Proba elocventa a acestei conceptii o constituie obsesia lui Ion Antonescu, argesean de origine si strain oricarei semnificatii a prezentei Transilvaniei/Banatului in cadrul Romaniei, de a elibera Basarabia cedata prin ultimatum URSS, dar total NEINTERESAT de a recupera de la unguri (cu Horthy era in bune relatii) Transilvania de nord. In decembrie 1942, studentii si refugiatii ardeleni au organizat un mars in Bucuresti, cerand actiuni concrete ale conducerii Romaniei de recuperare legitima a Transilvaniei. Antonescu a iesit in balconul Min. de Interne (ex CC al PCR), cerand participantilor sa se retraga linistiti acasa si sa nu isi faca griji. Niciodata guvernul Antonescu nu a abordat cu Germania, Italia si/sau Ungaria problema transilvana, NICIODATA. Garantul pastrarii Transilvaniei in Romania a fost URSS, tinta urii istorice si eterne a romanilor, care s-a opus la Conferinta de la Paris SUA, UK si Frantei, acestea dorind o Transilvanie independenta. Si bine ar fi fost!
    Ramane ca moldovalahii, adepti ai unei noi drepte radicale gen Noua Republica, sa preia Rep. Moldova, condusi eventual de un scelerat obsedat de principiul neoantonescian “Basarabia e Romania”, cu gagauzi, rusi, transnistreni cu tot ….Cu profund regret!

    • IDP spune:

      Extraordinar comentariu! Serios vorbesc!
      Problema e urmatoarea: daca “separarea” se va face pe modelul fostei Yugoslavii…E JALE!
      Si….credeti-ma…STAREA DE SARACIE SI DISPERARE (lipsa perspectivelor) sunt premise majore pentru un astfel de scenariu!
      Sa mai adaug (la premise) iresponsabilitatea celor care conduc Romania de aproape 23 de ani?

  22. ioana h spune:

    eu nu mai citesc presa romanesca de prin 92 ( pe motiv de calitate), decat conjuctural, sau mai degraba spasmodic si impinsa de cine stie ce si cine – de regula cate un articol, si doar daca imi atrage atentia cineva ( vreun prieten jurnalist de adevaratelea – am mai multi,inclusiv un frate-A Hancu).
    La televizorul romanesc ma uit tot foarte rar, de prin 2009 aproape deloc ( decat dupa acelasi sistem).
    De ce? Pai uite de asta : daca cea de mai sus este cea mai buna analiza post referendum din presa noastra… vai de noi ( analiza se putea face si pre-referendum, zau, hai, sa fim seriosi, ca nimic din evenimentele si aberatiile petrecute pe 29 n-au avut un element de noutate de-adevaratelea).

    Grav daca asta-i apogeul presei de analiza politica pe la noi
    Altfel, orice om inteligent, matur, cu o cultura generala si politica medie, care are contact in viu ( nu doar mediat si virtual) cu realitatea romaneasca si mai gandeste si cu capul lui, avea deja clar conturate in minte aceste proiectii si variante oneste si de bun simt. ba are si unele obiectiuni de detaliu. Dar…mai bine si le pastreaza pentru el, nu pentru presa…Ca n-are rost…Mi-am mai irosit putin timp pretios din viata. Ma duc sa-l boscorodesc pe cel care m-a impins sa o fac :)

    • Dragos Paul Aligica Dragos Paul Aligica spune:

      Cand spuneti “nimic din evenimentele si aberatiile petrecute pe 29 n-au avut un element de noutate de-adevaratelea… etc” va anuntati deja ca o adevarata clarvoaianta. Un repros: Daca stiati de la inceput cum o sa se termine toata povestea, de ce ne-ati tinut pe toti in tensiune? In plus, acum ne mai si certati pentru capacitatile nostre limitate de analiza si prognoza . Nu e drept.

  23. Luk spune:

    Domnule profesor Aligica, statistica functioneaza! Pentru Basescu functioneaza prea des, pentru noi, mai rar. Am vorbit cu cetateni care n-au fost la vot. I-am intrebat de ce n-au votat. Am primit raspunsuri intr-o gama extrem de variata: de la “nu l-am vrut pe Antonescu presedinte” si pana la “m-a speriat chemarea in judecata a alora pentru defaimarea natiunii”. Eu am fost asa de speriat duminica, incat n-am putut da drumul la televizor si nici n-am intrat pe net. M-am comportat cam ca unul caruia i s-au prevalat probe biologice si nu stie daca-i grav bolnav. N-am mai fost asa de speriat… de la examenul de admitere la ASE.

    Sper sa va pot citi, oricare este, astazi, politica editoriala a Hotnews.

    Sa aveti spor la treaba! :)

  24. Paul spune:

    DIncolo de lupta dreapta vs stanga, exista poporul roman. Va respect opinia ca dreapta veritabila va salva Romania (si eu cred la fel).

    In acelasi timp nu cred ca guvernarea PDL si nici PNL nu a fost una de dreapta. Au fost cateva masuri de dreapta (de ex. cota unica de impozitare) care au fost anihilate masuri de stanga (de ex. cresterea numarului angajatilor din administratia publica locala si centrala sau transferarea banilor din mana oamenilor in mana guvernului pentru ai cheltui conform dorintei catorva oameni; daca ati putea vorbi cu Milton Friedman sau F. A. Hayek poate v-ar spune ca ceea ce facut PDL-ul se numeste “central planing”. Insusi existenta unui minister al dezvoltarii nu suna de dreapta de loc (http://www.youtube.com/watch?v=gG3AKoL0vEs)).

    • Paul spune:

      Mai este un aspect al luptei intre USL si PDL. Cred ca regimul semiprezidential si-a dovedit esecul. Nu a existat guvernare in Romania in care sa nu fi fost conflicte intre presedinte si premier. Nici macar atunci cand faceau parte din acelasi partid.

      Cred ca s-a ajuns intr-un punct in care populatia nu mai suporta galceava continua dintre partide. Cred ca situatia este foarte periculoasa, deschizandu-se calea unor partide care sa promoveze alte sisteme decat democratia sau idei de secesionism.

      Zilele trecute am citit cartea O scurta istorie a romanilor povestita celor tineri scrisa d. Neagu Djuvara. In capitolul dedicat evului mediu, domnia sa este de parere ca metoda folosita in Tara Romeasca si Moldova pentru succesiune la tron, a fost cea mai nefericita, determinand o lupta continua intre familiile boieresti pana la pierderea aproape totala a suveranitatii. Le-au trebuit boierilor 400 de ani pana sa ajunga la solutia unui domn strain. Nu cred ca monarhia constitutionala ar fi accepta in zilele noastre de popor (cu toate ca eu as vota pentru).

      Cum nu cred ca partidele politice nu vor reusi sa se inteleaga, cel mai corect ar fi ca inainte de a incepe procesul de revizuire a constitutiei, sa se organizeze un referendum prin care poporul suveran, sa aleaga intre republica parlamentara si republica prezidentiala.

      Se poate discuta care dintre cele doua este mai eficient, dar cred ca oricare dintre cele doua este mai bun decat sistemul semiprezidential in care am traiat in ultimii 22 de ani.

      PS: Intr-o interventie televizata, l-am auzit tot pe domnul Djuvara cred, ca principalul motiv pentru care noi nu avem palate medievale ca in vest este ca boerii isi pastrau averea in cufere astfel incat sa se poata usor refugia in tarile din jur in cazul schimbarii domniei. Este cea mai mica dintre nenorocirile provocate de lupta continua dintre familiile boieresti din tarile romane.

    • Doru V. COJOC spune:

      Cred ca cei pomeniti ar zambi si la ideea de “cota unica de impozitare”. Unica plus alte peste doua sute de taxe si impozite…

  25. Mih spune:

    Incep prin a spune ca poate opinia mea nu conteaza (in acest spatiu, in care intru sa-i ascult pe altii, oameni mult mai in masura sa vorbeasca, sa faca analize si sa argumenteze).
    Sunt mai degraba un “spectator” al ideilor si comentariilor. Si imi asum acest rol din nevoia de informare si din convingerea ca si “spectatorii” sunt importanti daca inteleg ca pot si trebuie sa devina “spectatori” activi.
    Cred ca “spectatorii” sunt/suntem cei ce putem, la un momentdat, forma masa critica necesara unei societati civile autentice, vocale si eficiente (fenomen in curs de derulare, as zice).
    Se vorbeste frecvent despre tarele clasei politice, se analizeaza si se critica (pe buna dreptate) actuala clasa politica si se afirma necesitatea schimbarii ei. Cred ca exprim o “platitudine”, daca spun ca o schimbare calitativa consistenta la nivelul clasei politice nu se poate face decat in masura in care societatea civila devine matura, responsabila, activa.
    Nucleul societatii civile despre care vorbesc exista de mai mult timp (si fara sa mai dau alte exemple, numeroase din fericire, spun ca pe d-ul Aligica il includ fara rezerve in acest nucleu).
    Acest nucleu s-a pozitionat ferm, de la bun inceput, pe si in favoarea, respectarea si apararea unor valori fundamentale pt orice societate civilizata. O sa spun cu cuvintele mele: democratie autentica, stat de drept, respectarea legii, libertate (inteleasa nu doar ca un drept, dar si ca obligatie de a-i respecta pe ceilalti), demnitate, cinste, adevar etc. Sunt valori care trebuie intelese si aplicate in sensul lor autentic si nu cuvinte goale, schimonosite si rostite pervers de cei ce nu cred in ele si mai mult, le vor anihilate.
    Eu, “spectatorul” ne-pasiv al evenimentelor in derulare (si beneficiarul nolens, volens al acestora) am datoria sa stiu ce se intampla in jurul meu si sa iau atitudine in momente de maxima importanta pt viata mea si a Cetatii careia ii apartin.
    Daca am reusit sa-mi consolidez un set de valori corecte si ele joaca rol de busola in primul rand morala, sa zicem, imi va fi mai usor sa identific problemele, sa stabilesc o prioritate a acestora, sa identific sursele corecte de informare, precum si sursele de manipulare.
    Bref, cand intr-o perioada ca aceasta pe care o traim acum, in care valori fundamentale in care eu cred, sunt agresate, incalcate, batjocorite in mod evident, cand Minciuna ragneste pe toate canalele, incercand sa se dea drept adevar in ciuda evidentelor de bun-simt, sunt doua categorii de opinii pe care le consider rau-voitoare, periculoase, manipulatoare si pe care, in consecinta, le resping:
    1) una este opinia celor care se declara “neutri”.
    2) a doua este opinia celor care minimalizeaza sau neaga sensul si gravitatea evenimentelor in curs.
    Adesea, cele doua opinii sunt oferite “la pachet”.

  26. Tio spune:

    Orice analiza post-referendum ar trebui sa ajunga la concluzia ca democratia e intr-o stare alarmant de proasta, ca Romania nu e o democratie consolidata (au fost succesiuni dar nu au fost acceptate niciodata) si ca fortele democratice sint ca si inexistente.
    20 de mil de oameni care au lasat un singur om sa le faca “o tara ca afara” (si acum au impus stafeta lui MRU) si il injura constant pt ca nu a reusit. Ori tocmai lipsa asta de respect si empatie e cea mai mare problema a noastra. Nu e organizarea.
    De asta o regruparea a dreptei nu se poate face cu mistocarii de la Blogary sau prin inspiratia divina a gurului S.Lazaroiu.
    Ca sa nu mai vorbim ca toleranta/intelegerea fata de rolul si functiunea opozitiei este 0 barat si la lume mai citita ca tine….

  27. Doru V. COJOC spune:

    Draga domnule ALIGICA,
    consider “Inepta strategie” unul din “momentele astrale” ale acestui popor – cel putin al celui de dreapta! Aparitia articolului dumneavoastra a determinat – clar! – schimbarea de strategie si drept consecinta, succesul boicotului. Nu stiu daca oamenii politici v – au multumit pentru asta – cred ca nu! -eu o fac: va multumesc!, in numele meu si a tuturor celor pe care am reusit, folosindu – ma de argumentele dumneavoastra, sa – i determin sa nu mearga la vot. Sper ca aceasta victorie de etapa sa fie de folos.
    Cu consideratie…

    P.S. Un prim scop a fost atins: pastrarea presedintelui actual. Dar cu incalcarea STATULUI DE DREPT cum ramane?…

    • Dragos Paul Aligica Dragos Paul Aligica spune:

      Profit de comentariul foarte generos al d-lui Cojoc pentru a multumi in cel mai sincer mod tuturor celor care fie pe acest forum, fie in mesaje pe facebook sau e-mail, au avut cuvinte de apreciere pentru acel articol. Cu riscul de a ma repeta, sa spun doar un lucru: Este o onoare si un privilegiu sa am cititori ca dv.

  28. Kondor spune:

    Deocamdata, dreapta ar trebui sa se gandeasca la punctul 2., “Contraatacul strategic” pentru ca este destul de aproape, adica peste 4 luni. Va fi foarte dificil! Dreapta trebuie sa se gandeasca sa obtina un numar cat mai mare posibil de mandate in Parlamentul Romaniei. Nu cred ca vor reusi sa obtina majoritatea voturilor si sa preia Guvernarea din decembrie. Pe de alta parte, USL este buimacita de lovitura primita la acest “referendum” si deci vulnerabila. Cel mai probabil, USL va intra pe un trend usor descendent de care ar putea profita dreapta. Dupa cum am vazut, USL a obtinut la acest referendum in jur de 7.400.000 de voturi. Cred ca pana la alegerile parlamentare, ar putea pierde in jur de 1.000.000 de voturi in favoarea dreptei. Depinde foarte mult si de strategia adoptata de PDL in campania electorala. Asta ar insemna ca USL tot ar castiga alegerile parlamentare dar nu la o diferenta foarte mare. Sa spunem ca USL ar obtine 6.400.000 de voturi iar dreapta in jur de 5.500.000 de voturi. Asta ar putea fi considerat un rezultat acceptabil avand in vedere circumstantele actuale. Ideea este ca USL sa nu obtina o majoritate care sa le permita abuzurile pe care doresc sa le faca.

  29. A spune:

    Buna ziua din nou domnule profesor,
    Am citit scrierea dumneavoastra si o gasesc interesanta insa limitata din ceea ce ar trebui sa fie de fapt o strategie post referendum pornind de la asezarea strategica a fortelor pe teren la data prezentei. La ora actuala as putea spune ca toate fortele politice din Romania, strategiile acestora, toti politicienii existenti si-au atins limita incompetentei ca sa nu spun limita prostiei. Care fie vorba intre noi, pentru multi dintre nu este nici macar la fel de ridicata ca a unui absolvent de liceu care a luat bacalaureatul din zilele noastre cu nota 7 pe merit. Un om politic intelept, sau niste oameni politici intelepti, ar spune stop joc. Ce facem noi aici oameni buni? 22 de ani nu am avut parte decit de cirdasii, interese transpartinice si interese de clan, nicidecum de valori ideologice, viziune, strategii, tactici, etc. Unde este Romania azi la 1 August 2012? Nicaieri. asta este raspunsul. Romania este in degringolada. Romania nu are un scop, Romania nu are o tinta, Romania nu are o strategie integrata (sociala, economica, politica). Toata lumea gindeste mai scurt decit termenul mediu. Ciclul electoral de 4 ani care de fapt este mai putin de 3 ani si jumatate. Toata lumea face un calcul simplu. Citi bani bag, citi bani scot, si “Après moi le déluge!” Cred ca cei care se bat cu caramida in piept acum ca democratia si poporul roman a invins si ca nu a legitimat o lovitura de stat trebuie sa se apuce serios de treaba si de curatenie la ei in curte. Precum si de o selectie de cadre si de colaboratori neafiliati politic care sa le spuna verde in fata totul si daca crapa cind vor auzi ce este de spus. Cred ca Presedintele Traian Basescu ar trebuie sa inceapa de pe acum pregatirea unui candidat prezidentiabil din sfera dreptei. Si sincer cred ca acesta nu ar trebui sa fie MRU. Eu imi doresc ca viitorul Presedinete al Romaniei sa fie o combinatie intre Cristian Diaconescu si Theodor Paleologu si croit pe un instinct politic similar al Presedintelui Traian Basescu. Si cred ca asta ar trebui sa fie ordinea fireasca a viitorilor presedinti dupa presedintele Traian basescu. Primul Cristian Diaconescu si al doi-lea Theodor Paleologu. Acum cred ca cei 3 ar trebui sa faca impreuna cursuri intense de invatare reciproca. Vroba domnului Boda: Haina de presedinte nu e usoara, si trebuie sa stii sa o porti. Acum, ce 3 impreuna cu PDL-ul curatit si periat la singe impreuna cu miscarea domnului Ungureanu MR, cu oameni valorosi si curati de stinga (eu personal nu cunosc oameni de stinga dar banuiesc ca sunt) si impreuna cu colaboratorii neafiliati trebuie sa stea jos si sa cugete un pic legat de Romania si pe ce post jucam in UE. Trebuie sa produca o viziune despre Romania peste 50 de ani. Sa-i spunem Roamania 2060. Cum trebuie sa fie Romania atunci. Unde vrem sa ajungem. Si de la viziunea asta sa puna frumos pe hirtie o strategie integrata, cu tot ce inseamna ea. Putem sa scriem biblioteci intregi despre asta. Trebuie stabilite tintele, obiectivele, punctele de evaluare (milestones). resursele, cadrul social, tot. De acum pina peste 50 de ani. Toate aceste puncte de evaluare trebuie sa coincida cu sfirsitul unui ciclu electoral. Pentru ca atunci se face decontul. Iar in campania electorala mi-as dori sa vad o dezbatere de idei, o dezbatere de tehnici prin care cei care vor sa guverneze vor implementa acea strategie. si nu alta. Fara sa-i schimbe tintele obiectivele si structura ei fundamentala. Vreau sa vad o evaluare anuala a fiecarui minister si ministru. O descarcare de gestiune. Si totul prins in aceasta strategie. Continuare…..

    • A spune:

      Continuare…..
      As vrea ca acesti oameni sa intelega ca nici o casa sanatoasa nu se contruieste intr-o noapte. SI ca o viziune despre tara si o tara se construieste in generatii. De catre oameni. Si este gestionata de INSTITUTII nu de persoane. Imi doresc ca in aceasta strategie sa gasesc o Constitutie de 5 pagini, clara, simpla si fara loc de intors, care sa imi spuna daca suntem republica parlamentara sau prezidentiala. In care fiecare sa isi stie locul si sa poata fi sanctionat sau demis imediat ce a calcat pe bec. Fara nici o opreliste. Imi doresc ca alesii sa nu mai fie protejati de legi speciale si imunitati si sa fie judecati in munca lor dupa codul muncii. Ca orice alt slujbas. Pina la urma el, alesul este angajatul meu, al cetateanului turmentat. Si trebuie sa imi dea socoteala mie celui care l-am angajat. DIn toate punctele de vedere. Si vreau ca asta sa fie pusa pe hirtie si scrisa la avizier la intrarea in parlament. Vreau ca in strategia asta sa cuprinda o reformarea a daministratie, o reformare a institutiilor statului, a sistemului juridic, vreau ca in momentul in care o citesc sa se desfasoare totul logic si simplu in fata ochilor. Sa stiu de unde plec si unde ajung. Sa vad asta in fiecare clipa a drumului. Nu sa alerg mereu ca o gaina beata pentru interese meschine care de fapt nu sunt ale mele in loc sa imi consum energia construind ceva pentru mine si copii mei si pentru o zi de miine mai buna. Sunt enorm de multe de spus. Una peste alta cred ca am mai dat si cu oistea in gard dar m-a cam luat valul si am pus pe hirtie o parte din of-ul meu.
      PS. NU AM FOST LA VOT. Si nu ma duceam nici daca imi taiau o mina. Nu pot sa legitimez o lovitura de stat cum nu pot sa sustin niste oameni fara cuvint si fara onoare in functia de Presedinte si Prim Ministru.
      CU drag, A

      • Dragos Paul Aligica Dragos Paul Aligica spune:

        Va multumesc pentru comentariu.
        Vreau sa fac o precizare importanta: Analiza nu imi apartine mie ci lui Mirel Axinte de la Blogary. Am preluat-o si promovat-o pentru ca mi s-a parut ca ofera un punct de plecare bun pentru discutii si evaluari.

  30. nedreptatitul spune:

    eu ma consider nedreptatit in calitatea mea de cetatean,ptr ca pana acum am acceptat “dictatura majoritatii” iar astazi o minoritate incearca prin mijloace legale, dar lipsite de fair play democratic sa-mi impuna decizia ei.
    daca se intrunea cvorumul, basescu putea fi demis cu 4,8 mil de voturi. acum cand are 7,4 mil de voturi impotriva lui, acesta se va putea intoarce la cotroceni in baza unei actiuni de boicot, de refuz al “jocului democratic” din partea presedintelui ales, al partidelor care-l sustin si a unor alegatori care au inteles “smecheria” si ca nu pot castiga si au profitat de ea.
    ca domnitorii nostrii nu se bateau in turnire cu turcii si ii prindeau in mlastini unde ii invingeaunu inseamna ca scopul intro democratie e sa-ti nimicesti adversarul ci sa-l respecti, sa-l faci sa accepte rezultatul votului exprimat ptr ca dupa alegeri sa putem trai toti
    impreuna, ptr a reusi individual si a convietui in buna intelegere.
    in concluzie, consider ca actiunea de boicot( a celor care au lipsit constient de la vot) a fost lipsita de fair play democratic la adresa mea si a celor care au fost la vot si care s-au exprimat intr-un fel sau altul sau si-au anulat votul.

    • Dan spune:

      Nu trebuie sa te simti jignit. Trebuie doar sa gandesti mai putin complicat, simplificand lucrurile. Cine a vrut sa-l demita pe mariner nu a avut decat sa mearga la urne. Referendumul nu a fost initiat de mariner pentru a cere sprijinul cetatenilor ci a fost initiat de adversari pentru a cere sprijinul sa-l demita pe presedinte. Prin urmare s-au dus la urne cei care s-au simtit reprezentati de mesajul USL si au vrut sa-l demita. Nu mi se pare deloc lipsit de fair play. Cand in Europa civilizata se face referendum pentru consultarea cetatenilor privind aderarea la diferite tratate europene si cetatenii raspund prin prezenta in procent mai mic de 50%, nu se rafuieste nimeni cu cei care nu s-au prezentat la urne. Se accepta situatia iar cei absenti sunt asimilati celor care nu doresc ceea ce li s-a propus. E simplu.

      • nedreptatitul spune:

        eu cred ca zice altceva comisia de la venetia. ia mai citeste tu.

      • Nea Fane spune:

        Doar nu vreti sa spuneti ca toti cei care nu s-au prezentat la urne au actionat de aceasta maniera pentru a-si arata sprijinul fata de traian basescu care a indemnat la boicot! Si daca sustineti acest lucru, efectiv ii considerati idioti pe cei care au votat, inclusiv pe umilul Nea Fane :)

    • Als Ob spune:

      “in concluzie, consider ca actiunea de boicot( a celor care au lipsit constient de la vot) a fost lipsita de fair play democratic la adresa mea si a celor care au fost la vot si care s-au exprimat intr-un fel sau altul sau si-au anulat votul.”

      Uiti cum s-a ajuns la acest referendum. In niciun caz usl n-a fost fair play.
      Iar acum ma dojenesti ca nu am fost la vot.
      E ca si cum mi-ai cere sa tranversez un pod, desi amandoi stim ca se va prabusi…
      Nu, copilu’, astept sa se repare podul.

      Ca si Cum

  31. Nea Fane spune:

    Domnule Aligica,
    Domnilor Comentatori,

    Imi cer scuze pentru inteventia mea precum si pentru faptul ca modul in care voi scrie in continuare nu va fi la fel de coerent, elevat si argumentat cu citate din oameni celebri!

    Am o nedumerire care ma apasa si careia nu stiu cum sa-i dau de cap! M-am prezentat la referendum si am votat DA – pentru suspendarea lui traian Basescu! Motivele? pur si simplu personale, care nu au nici o legatura cu batalia asta politica purtata intre niste oameni si partide care din punctul meu de vedere nu merita decat dispret!

    Nu s-a indeplinit cvorumul! OK! Referendumul va fi invalidat! Unde-i lege nu-i tocmeala!

    Dar daca, asa cum se vehiculeaza prin presa, la data de 29-07-2012 numarul real al cetatenilor cu drept de vot ar indreptati validarea referendumului, eu Nea Fane ce parere sa mai am despre statul de drept atat de invocat in ultima perioada de timp!

    Va multumesc anticipat daca veti reusi sa nu mai fiu nedumerit!

    • Dragos Paul Aligica Dragos Paul Aligica spune:

      Sigur:
      Numarul real al cetatenilor cu drept de vot variaza de la zi la zi. Sper ca suntem de acord cu totii cu asta.
      Cum aceasta actualizare continua nu este posibila si nici dezirabila, se folosesc “cifre oficiale”, repere numerice definite si fixate in documentele oficiale, ca parametrii ai deciziilor statului de drept. Aceste cifre sunt actualizate regulat, conform unor proceduri prestabilite si care incearca sa evite arbitrariul, desi in mod natural si inevitabil un grad de arbitrar va exista intrinsec atat in procedura cat si in rezultat.

      Dar trebuie sa recunoastem cu totii ca acest grad de arbitrar este mai mic si preferabil celui creat de cei care cred ca trebuie sa modificam regulile si parametrii de la zi la zi in functie de ce se “vehiculeaza in presa”.

      Apropo: o chestiune de controlul calitatii. In ce presa se vehiculeaza ideile respective si care sunt antecedentele acestei “prese”?

  32. InimaRea spune:

    D-le Aligica, de vreme ce-l citati in integrum pe @bleen si recunoasteti valoarea de analiza strategica a textului sau, e de inteles ca sinteti de acord cu analiza sa.
    Ma dezinteresez, pe moment, de locurile comune ale prejudecatilor tip PDL – printre care, pretentia de a coagula Dreapta romaneasca (umor invountar) – si ale prejudecatilor nepedeliste – cum ar fi “Monica Macovei – virf de lance al Dreptei” (banc sec pentru vechea garda a PDL). Ma opresc la “analiza strategica” a neputintei lui “Nea Vasile” (Blaga, nu?) de a construi un gros dosar al fraudei USL, la referendum.
    Eu cred ca Mirel Axinte e naiv ori mimeaza inocenta. Daca “analiza lui strategica” pornea de la intentia PDL de a boicota total referendumul (inclusiv prin retragerea propriilor membri din comisiile electorale) ; pornea de la observatia ca din orice intentie ramine ceva, prin regindirea tacticii de materializare; avea suficienta incredere in experienta politica a lui Basescu si a PDL, de a avea un Plan B (in cazul realizarii cvorumului); daca toate astea macar daca nu chiar toate cite s-au pritocit inaintea referendumului, atunci ori afla (prin iluminare, eventual) ca anume “nu s-a mobilizat PD”; ori isi dadea seama ca era pe cale sa devoaleze existenta Planului B, si se limita la enumerarea cazurilor de frauda electorala, fara a mai face coniderati asupra capacitatii organizatorice a lui “Nea Vasile”.
    Ma rog, mai e si posibilitatea ca un fost colaborator al unui fost consilier prezidential sa fi preluat din zbor sugestia de a i se zgiltii nitel scaunul lui Blaga, sa nu cumva sa uite cine-i Sefu’.
    In orice varianta, insa, nu e nici analiza, nici strategica – e un text fara mari pretentii, specific lui @bleen. Ma gindesc ca va e prieten de-i acordati merite inexistente. Ori erati in pana de inspiratie, de timp, de idei, si v-a fost mai simplu sa preluati un text cu care sa salvati aparentele.

  33. grigs1981 spune:

    De acord cu multe din cele scrise.Din pacate observ o incercare de “demonizare”a PDL,care mi se pare exagerata.Cred ca si acolo sunt incompetenti si rau-voitori,dar se va naste vreo grupare politica care nu va avea si oportunisti,nu cred.Pdl-ul este criticabil dar nu trebuie folosit si in acelasi timp amenintat ca va fi aruncat peste bord la prima ocazie.A facut destule greseli,dar a promovat destui lideri actuali,Monica,Ungurenii,Voinescu,etc.Una din greselile scrise aici nu o inteleg.Avand o viziune de ansamblu asupra “bazinelor”de vot,cum sa nu trimiti nenumarati observatori avizati in zonele predispuse la frauda care sa semnaleze prompt?Eu,in goana masinii, la 18-18,30,am vazut urna mobila mergand din casa-n casa,pe soseaua nationala in 2 comune din Dambovita!Nu cunosc nimic despre strategia momentelor electorale dar cum sa nu previi incercarile de frauda in zonele unde stii ca adversarii vor incerca?Nu zic ca e simplu si aici “ProDemocratia”si altii care au pretentii de societati civile pot interveni.Pentru ca altfel pare ca nu ma mai intereseaza fraudele daca obtin rezultatul dorit.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Dragos Aligica


Dragos Paul Aligica

Dragos Paul Aligica este publicist al Revistei 22, cerceteaza si preda sisteme economice comparate si analiza institutionala la George Mason University si este membru fondator al C... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)