Home » Fără categorie » Citesti:

Solicitarea CCR, misiune imposibila

Stefan Vlaston august 4, 2012 Fără categorie
67 comentarii 3,112 Vizualizari

Solicitarea CCR, motivul pentru care nu s-a pronuntat asupra referendumului, suna astfel:

„Având în vedere datele contradictorii care au fost transmise Curţii Constituţionale în legătură cu numărul persoanelor aflate pe listele electorale permanente de către autorităţile publice implicate, Curtea Constituţională a solicitat Guvernului României ca, pâna la data de 31 august 2012, să transmită listele electorale permanente actualizate în baza cărora s-a desfăşurat referendumul din 29 iulie 2012”.

Aceasta cerere este imposibil de indeplinit din motivele pe care le voi arata mai jos. Sa nu fi anticipat si judecatorii toate piedicile insurmontabile ce apar in realizarea acestei cereri? Ba bine ca nu. Dar nu acesta era motivul, aflarea numarului exact de alegatori, ci presiunile uriase politice exercitate asupra lor si carora au gasit de cuviinta sa le raspunda in acest mod.

USL a cazut, pentru a cata oara, in propria capcana. Cand a transmis CCR ca nu e sigur pe listele existente, nu s-a asteptat sa primeasca o misiune imposibila. De care nu se va putea achita, facandu-se iarasi de ras.

Cine si cu ce forte poate reconstitui, cu exacitate, persoanele cu drept de vot in data de 29 iulie? Asta a cerut CCR. Asa ceva este aproape imposibil.

Listele electorale au o dinamica de nestavalit. Alegatorii mor, fac 18 ani, pleaca in strainatate, le pierzi urma, dar ei exista, la o adica se pot prezenta la ambasada si sa-si ceara dreptul de a vota. Contribuie la cvorumul cerut de legea referendumului.

Pentru acest motiv legea spune ca listele electorale se actualizeaza permanent, dar situatia de la 31 martie ramane batuta in cuie un an de zile, si reprezinta cadrul de referinta pentru toate procesele si actiunile in care este necesara. Pe aceasta situatie avea obligatia sa se pronunte CCR. Asa spune legea. N-a procedat asa cum era legal din cauza presiunilor politice carora nu le-au facut fata din lasitate.

Cum va proceda guvernul?

Isi trimite functionarii primariilor din poarta in poarta, desi acestia nu sunt subordonati guvernului, n-au astfel de atributii, si nu sunt obligati sa raspunda ordinelor venite de la guvern. Mai ales ca in luna august sunt de regula concediu si nu mai raspund la telefon. Dar sa trecem peste acest amanunt.

Cati cetateni sunt la domiciliu in luna august? Nu mai multi de 50-55%, dupa cum arata statisticile, restul sunt plecati in concediu sau la tara la rude, asa ca nu are cine sa dea relatii in trei secunde, cum zice Ioan Rus.

Dar „fotografia” din 10-15-20-25 august nu coincide cu aceea din 29 iulie. Cate persoane decedate in ultimul timp erau in viata in 29 iulie? Dar cati tineri care au acum 18 ani, nu aveau aceasta varsta, de la care devin alegatori, in 29 iulie? Sunt calificati toti salariatii primariilor, mai ales in rural, sa tina cont de toate aceste amanunte? Se duc prin cimitire sa ceara relatii?

Daca persoanele nu se afla la domiciliu, sunt valabile datele furnizate de vecini, prieten sau dusmani, sau pur si simplu nu cunosc situatia exacta a familiilor vecine?

Cel mai complicat lucru este sa „inventariezi” persoanele plecate la munca in strainatate. Sau in concediu. In data de 29 iulie, nu in august. Si nu neaparat posesoare de pasaport, adica cele 480.000 de pasapoarte eliberate, ca in Europa te poti duce si doar cu buletinul de identitate. Si acestea trebuie adaugate la listele electorale, pentru ca au drept de vot, dar cine sa dea relatii despre ele, mai ales daca sunt plecate familii intregi? Dai crezare doar la ce spun vecinii si rudele? De unde stii ca nu mint? Se duc recenzorii prin Italia, Spania, Germania, dupa ele, sa le identifice?  Nu le-ar pica rau o excursie pe banii statului, dar sunt circa trei milioane, cum sa le vizitezi in trei saptamani?

Pentru a ilustra greutatile insurmontabile si dinamica listelor, persoanele care au murit in 29 iulie, pot fi trecute si ele pe listele electorale, in ce conditii?

Iata la ce probleme trebuie sa raspunda guvernul Ponta in zilele urmatoare. Si totul plecand de la o hartie, semnata de un secretar de stat de la MAI, liberal, prin care  declara nesigure listele trimise CCR. La care judecatorii au zis: bine, atunci aduceti altele, mai sigure.

Nu ma indoiesc ca, oricum ar fi reconstituite, listele vor fi oricum contestate de opozitie, de presa, de oamenii care inteleg ca un „minirecensamant” nu poate fi operat in trei saptamani.

Cred ca Ioan Rus isi blesteama clipa cand a avut ideea nefericita de a-si renega propriul numar de alegatori, spus cu cateva zile inainte. In locul lui as incerca sa retrag de la CCR adresa buclucasa, care m-a bagat intr-o dandana si mai mare.

Orice ar face si oricum ar face, guvernul Ponta va iesi si mai sifonat decat a intrat in afacerea listelor electorale. Ca sa nu mai vorbim de actiunea procurorilor care ar putea ajunge pana la unii baroni locali cu procente ametitoare de prezenta la vot, actiune declansata tot de cererea CCR,  sa nu mai vorbim de prabusirea cursului de schimb si a pierderii credibilitatii in ochii partenerilor europeni, de haosul instalat in tara si recunoscut si de Victor Ponta.

Ziua si gafa, aceasta e soarta guvernului Ponta. Dar de, fiecare guvern pe prostiile lui piere.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "67 comments" on this Article:

  1. Paul spune:

    Sunt de acord cu dumneavoastra. Practic este imposibil sa afli numarul exact al romanilor de la data 29 iulie ora 7:00. De aceea ideea de cvorum este lipsita de logica. Nu ii poti aduna pe toti romanii intr-o sala si sa ii numeri.

    Cred ca dupa ce o sa trecem de balamucul asta, ar trebui totusi modificata legea referendumului si eliminat pragul de la toate tipurile de referendumuri. Chiar si d. Basescu a spus ca geseala USL-ului a fost ca a eliminiat pragul numai pentru demiterea presedintelui.

    Ceea ce pot face totusi primariile, fara a starni controverse, este ca scoata de pe liste persoanele decedate, care din motive birocratice inca mai apar.

    • Hantzy spune:

      Nu, eu nu cred acest lucru!
      Cvorumul e absolut necesar cand e vorba de un referendum de consultare pentru introducerea sau modificarea unei prevederi constitutionale, cum ar fi numarul de parlamentari sau votul uninominal.
      Insa in cazul aflat in discutie, corect ar fi ca acest cvorum sa nu fie necesar: decizia suspendarii apartine alesilor nostri, singurii pe care i-am mandatat sa decida in locul nostru. Cine lipseste de la referendum este tacit de acord cu aceasta decizie: adica 18 milioane DA si un milion NU.

      Cel care s-a facut de ras in urma acestui referendum este chiar Basescu. Chiar imi doresc sa se intoarca la Cotroceni: voi avea vreme doi ani sa rad in fiecare zi de el.

      • Paul spune:

        De ce existe cvorum? Pe cei care nu vin la vot nu ii intereseaza.

        Am auzit o parere ca votul ar fi de fapt un mare sonfaj de opinie. Un sondaj de opinie bine facut pe un esantion mai mare decat cele obisnuite poate ajunge si la +/- 1%. Si de cele mai multe ori reuseste sa “ghiceasca” rezultatul final. De asemenea sondajul de opinie nu surprinde si frauda elecorala (galeti, mici, bere etc) asa ca s-ar putea sa fie mai aproape de realitate decat votul in sine. Nu mai vorbesc de cei care nu stiu sa voteze.

        Bine inteles ca nu militez pentru eliminarea votului. Am inteles ca cercetari sociologice spun ca daca un procent semnificativ merge la vot (30%-40%), rezultatul ar fi cam acelasi cu situatia in care ar iesi 90%.

        Pe de alta parte, trebuie sa accepti ca cvorum este o idee perversa prin care o o minoritate isi poate impune punctul de vedere unei majoritati (de parerea asta era d. Basescu la referendumul cu uninominalul si de aceeasi parere este si comisia de la Venetia).

      • precaut spune:

        hantzy, ia mai citeste! poate afli cate ceva despre logica ternara (nu te bag in cea quaternara). Ai trei bile: una de culoare alba, una neagra si una de care nu stii. La intrebarea: cate sunt albe raspunsul este evident UNA. Ia pune intrebarea: cate nu sunt negre si vezi ce raspuns ai.. Cand reduci la logica binara (stil Ponta: cine nu e cu noi e AUTOMAT contre noastra) se schimba totul. Asa ca la intrebarea : cati nu au pus in urna buletine pt demitere, raspunsul este 11-12 milioane. De aici incolo, fa ce consideratii vrei, dar cum spuneam, rezultatul din RO nu te afecteaza direct.

        • Hantzy spune:

          prident, nu m-a speriat niciodata polivalenta. Modelul logic propus il consider neadecvat cazului.

          Icosaedrul e un corp geometric ce are 20 de fatete. Niciodata nu poti sa vezi mai mult de 9, in cazul unuia regulat. Daca 8 sunt albe si una neagra, e hazardat sa sustii ca situatia e mai mult neagra. Mai ales cand nu stii sigur daca e chiar icosaedru si deci care e numarul fatetelor nevazute. Instinctiv, tot la probabilitati apelezi, incercand sa consideri mai marte numarul acestora, doar pentru ca astfel cuantumul celor cunoscute sa fie redus.
          Dupa cum vezi, necunoscutele sunt mai multe decat o simpla bila … plus ca ignori realitatea ca cei desemnati sa decida pentru noi, deja au facut-o.
          Hit the book!

      • Christian O. spune:

        Va inselati. Cititi Conventia de la Venetia si veti vedea ca absenta la referendum este considerata un vot negativ, mai mult, CCR a respins contestatiile cu privire la boicot si a precizat in mod foarte clar ca dreptul la vot este UN DREPT, nu o obligatie. Atat timp cat cei care au propus referendumul nu au reusit sa scoata la vot numarul cerut de persoane, voturile neexprimate nu pot fi trecute in contul lor.

        • paul spune:

          Din textul de mai jos eu inteleg ca comisia nu recomanda cvorumul deoarece exista pericolul de a aduna pe cei care nu au votat cu cei care voteaza intr-un sens. Daca gasiti alt text, va rog sa imi raspundeti.

          “7. Quorum

          Sont déconseillés :

          a. Le quorum (taux minimal) de participation, car il assimile les abstentionnistes aux
          partisans du non ;

          b. Le quorum d’approbation (acceptation par un pourcentage minimal des électeurs
          inscrits), car il risque de créer une situation politique difficile si le projet est adopté par une
          majorité simple inférieure au quorum exigé.”

          http://www.venice.coe.int/docs/2007/CDL-AD(2007)008rev-f.pdf la pagina 15

          • Christian O. spune:

            Discutia a pornit de la afirmatia domnului Hantzi care spune ca voturile neexprimate sunt atribuite automat optiunii DA. Texul pe care chiar dumneavoastra l-ati postat si la care ma refeream, confirma ca, dimpotriva, voturile sunt asimilate optiunii NU.

            “a. Le quorum (taux minimal) de participation, car il assimile les abstentionnistes aux
            partisans du NON;”

            In alta ordine de idei, Conventia de la Venetia “Nu recomanda” pragul, nu se pune problema de ” a interzice”. Avand in vedere ca pragul de 50+1 a fost impus de catre CCR ( de subliniat faptul ca Romania nu este singura tara din Europa unde exista prag, asa cum a pretins in mod fals USL), tot CCR a spulberat in mod foarte clar obiectiile cu privire la absenteism, respingand in unanimitate contestatiile cu privire la boicot.

            https://www.facebook.com/photo.php?fbid=507254829289375&set=p.507254829289375&type=1&theater

            Motivatia completa poate fi gasita in Monitorul Oficial din 3 August 2012

        • Hantzy spune:

          Christian O,
          Presupun ca stiti ca respectiva recomandare se refera la referendumurile de consultare, nu la cele de aprobare.
          Domnul Presedinte ales si suspendat era incantat, dupa vizita sa in Elvetia – democratie plebiscitara, de faptul ca actele legislativului sunt supuse aprobarii publicului larg.
          Rezultatul acestor actiuni nu depinde de cvorum cand sunt supuse aprobarii decizii ale Parlamentului. Insa in cazul unor initiative populare, acesta devine necesar. Exact ce spusesem si eu in comentariul meu.

    • cititor spune:

      Eu personal nu sunt de acord. Este un articol tot aici “Despre stahanovismul guvernului Ponta (propunere de discutie)” si inclin sa dau dreptate autorului de acolo, si anume s-au cerut listele folosite la referendum, nu sa se faca altele noi. Altfel spus, i s-a cerut Guvernului sa indice ce liste erau valabile atunci, si in functie de acelea se va lua decizia, indiferent daca contin erori sau nu.

  2. Paul spune:

    ” N-a procedat asa cum era legal din cauza presiunilor politice carora nu le-au facut fata din lasitate.”

    Sa nu vorbim de lasitate.

  3. KP spune:

    Argumentatia dumneavoastra e aproape perfecta, dar ignora o chestiune foarte importanta, cruciala chiar – cei cu “minirecensamantul” pot sa minta, pur si simplu.
    Toata lumea emite teorii mai mult sau mai putin corect argumentate, dar nimeni nu ia in calcul mintitul cu buna stiinta. Ori mie tocmai minciuna imi pare ca e sportul national al politicanului roman, fie el prim-ministru sau primar prin Mehedinti.

  4. Europeanul spune:

    Aveti dreptate domnule Vlaston, este foarte posibil ca referendumul sa nu fie validat (daorita unor chichite birocratice) dar intre timp s-a aflat ca la acest referendum, in realitate au participat peste 50% din romanii inscrisi pe listele permanente (iar peste 87% din acestia sint pentru plecarea lui de la Cotroceni). Bineinteles ca Traian Basescu poate sa ignore aceasta realitate si are prilejul (dpdv legal) sa se reintoarca si sa bata cu pumnul in masa! In cadrul acestui scenariu insa popularitatea lui se va prabusi (in pivnita) iar la alegerile din toamna electoratul il va penaliza si mai drastic.

    • Ionita G spune:

      @Europeanul
      Stimate domn, ne puteti indica sursa spuselor dumneavoastra?
      “dar intre timp s-a aflat ca la acest referendum, in realitate au participat peste 50% din romanii inscrisi pe listele permanente” Va sa zica nici macar nu a inceput simulacrul de mini-recensamant si dumneavoastra aveti deja date exacte.
      Cat despre penalizarea Dlui Basescu la alegerile din toamna va aduc aminte ca in toamna sint alegeri parlamentare deci dl. Basescu nu e implicat in mod direct. Vom vedea atucni pe cine penalizeaza electoratul.
      Va multumesc Dle Vlaston pentru articolele excelente.

      • Paul spune:

        Bine inteles ca la toamna vor fi alte alegeri la care d. Basescu chiar ar face bine sa nu participe.

        Pe de alta parte, toata aceasta lupta se va duce pana in septembrie va imparti societatea in doua. Tare ma tem ca cei 7.4 milioane care au votat NU, chiar daca nu erau votanti traditionali ai USL-ului vor vota de data asta pentru USL. Motivul este pentru sunt suparati.

        Acum vom vedea cati din cei care nu s-au prezentat la vot, au fost convinsi de d. Basescu sa nu vina la vot.

        PS: Din cate stiu, pentru romanii din afara granitelor, se organizeaza colegii electorale in functie de cifra 500.000. Asa ca facut si guvernul Boc in 2008. Asa ca vor conta voturile romanilor care mai sunt in tara (cei 16,5 milioane de care au iesit la referendum din care se scad cei care nu au voie sa voteze). Daca se ajunge la 70% prezenta la vot, va fi o performanta.

    • Grammaticus spune:

      Domnule, luat de valul inspiratiei, nu ati uitat, ca si mentorul dvs, dl. Victor Ponta, sa puneti niste ghilimele? Asadar “Europeanul”.

  5. Radu D.L. Popescu spune:

    Domnule Vlaston,

    obisnuiti-va cu ideea ca n-o sa-l mai vedem presedinte pe Basescu. usl-ul o sa faca absolut ORICE, ca sa-l anihileze pe Basescu, chiar si fizic. Acuma se trece la santajarea judecatorilor de CC in asa fel incat sa se obtina validarea referendumului. Imi pare rau sa va spun asta, si tare as vrea sa nu am dreptate.

  6. pragmatic-la-extrem spune:

    dle prof, tot respectul. Dar NU se pot actualiza ACUM ,listele care au servit la 29 iulie. Cred ca tocmai de aceea Parchetul le CONFISCAT. Ca sa nu poate fi falsificate. Daca apar liste noi, drastic redimensionate, primarul in cauza poate fi anchetat penal. NB. Ministrul RU a facut o declaratie STUPEFIANTA: “merge primarul din casa in casa si intreaba vecinii daca Vasile mai exista”… Deci pe baza declaratiei (nici macar scrisa sau notarizata a unui vecin) elimini pe Vasile de pe lista permanenta si-l lipsesti de vot ??? asta e penala din prima pt. primar, iar instigarea la asa ceva e tot penala.

    • dica spune:

      Imi permit sa va amintesc ca dl.Rus, ceva mai destept decat colegii sai, n-a contestat niciodata “in scris” datele pe care le-a trimes Curtii Constitutionale, fiindca stia ca vireaza spre penal. Cea spus despre interogarea la gard a lui Nea Vasile e “verba volant”. Alt fraier a emis o hartie si a trimes-o in lipsa sa negand datele (e uimitor cum se repeta fenomenul asta in absenta ministrilor responsabili, fugiti la mare, in Irak, etc.) Cum guvernele sunt si ele trecatoare, dar hartiile semnate raman….asta spune ceva!

  7. Ronis ot Astria spune:

    Sunteti intr-o mare eroare, dl. Vlaston!
    Raspunsul la ce a cerut CCR a fost data de Mihail Dionis in “Despre stahanovismul guvernului Ponta” de la http://www.contributors.ro/administratie/despre-stahanovismul-guvernului-ponta-propunere-de-discutie/?cfcc
    Ce face heirupist acum Ponta este doar o “petarda”!

  8. nadia spune:

    FOARTE IMPORTANT! CCR a cerut guvernului listele electorale care s-au afisat si au fost in sectiile de votare in 29 iulie. ( vezi decia CCR). Ponta ne spune ca acestea trebuie reactualizate. MANIPULARE….. La data de 29 iulie aceste liste se numeau liste electorale permanente ACTUALIZATE. Deci CCR vrea sa vada daca listele care le-a primit acum sunt aceleasi cu cele s-au afisat pentru ca asa cum zicea Aspazia C. unele s-ar putea sa fie false, or mai fi mazgalite, modificate etc…. – deci listele cu cei 18mil. si ceva de votanti. Ponta face pe prostul sau chiar este si ne spune ca trebuie reactualizate – FALS SI MANIPULARE – nu i-a cerut nimeni asa ceva. Basescu cred ca ar trebui sa le depuna personal la CCR. Listele necompletate din toate circumscriptiile. In concluzie. Trebuie depusa plangere penala impotriva lui Ponta si Rus care nu vor sa respecte decizia CCR si vor sa falsifice si sa influienteze judecatorii prin manipulare. EU NU MA INREGISTREZ, EU BOICOTEZ pana la 1 septembrie mini -recensamantul pe care il consider ilegal.

    • Dica spune:

      Ouups! iata ca spune cineva cu subiect si predicat ceea ce gandeam! Dar dl. Basescu sau oricine alcineva nu trebuie sa faca acum nimic ci doar sa astepte ca cineva sa aiba curajul sa depuna alte liste decat acelea pe care s-a votat! Las juristii sa spuna cate legi se incalca….si deponentul poate deja sa-si cumpere fularul Burberry (sau cum se cheama firma..)

  9. newman spune:

    Multi prosti pe lumea asta! Idiotul de Ponta face conferinta cu prefectii pentru actualizarea listelor electorale. Ideea e vanturata in presa de multi cretini. Vad ca nici dvs. nu intelegeti nimic! CCR nu a cerut “verificarea tuturor persoanelor de pe listele electorale permanente”! CCR n-a cerut verificarea sau actualizarea listelor. Deci, CCR n-a cerut ALTE liste, ci listele electorale folosite la referendum. Este doar o “petarda”. Ce spuneti dvs. si ce a inteles Ponta si Rus nu o poate face nimeni pana pe 31 august. CCR a cerut doar listele in baza carora s-a desfasurat referendumul din 29. Atat! Aceste liste au fost aseara ridicate de Parchetul General de la Autoritatea Electorală Permanentă. Sunt inconstienti ca au cerut aceste liste peste 4 saptamani, cand le puteau avea in format electronic in 48 de ore. Au vrut doar sa traga de timp sub pretextul datelor contradictorii trimise de MAI, a vacantei judecatoresti si sa mascheze gravele disensuiuni de natura politica dintre membrii CCR… Asta e tot!

  10. nola spune:

    Asa este, Domnule Vlaston, ati cazut si Dumneavostra in capacana propriei prejudecati. Problema a fost deja clarificata: pe baza textului analizat, guvernul nu trebuie sa faca nimic altceva dacat sa predea listele pe baza carora s-a facut referendumul. “Reactualizarea” ei de acum este chiar impotriva cererii CC. Asta daca acceptam ca CC a fost de buna-credinta.

  11. paul spune:

    Pe USListi nu-i intereseaza sa saca liste corecte in 2 saptamani… pe 31 vor spune ca e imposibil sa dea rezultatul in 2 saptamani si va mai fi o amanare de o luna… si tot asa :)

    Amuzant e ca unii basisti inca mai spera la reintoarcerea la Cotroceni.

    Nu uitati ca un bun prieten al motanului a spus ca Base va fi tinut suspendat pana in 2014, cum s-a dovedit ca felix a avut dreptate cu suspendarea in 2 luni asa si referendumul nu va fi nici validat nici invalidat pana in 2014 :)

  12. alex rauta spune:

    Dle. profesor, o chestiune de inteles al cererii CCR, care a fost deja formulata public, pune sub semnul intrebarii actiunea guvernului. Pe scurt: CCR cere ‘ listele electorale permanente actualizate în baza cărora s-a desfăşurat referendumul din 29 iulie 2012′. Deci nu cere listele referendumului actualizate ci listele actualizate folosite la referendum. De fapt, re-actualizarea post-factum este initiativa guvernului care vrea sa arate ca listele alea erau umflate. Dar Curtea nu a cerut asa ceva. Intr-un fel, guvernul strange probe impotriva siesi, fara sa-i fi cerut nimeni asta …

  13. eugen spune:

    europeanul… de unde s_a aflat? cumva de la antene? .. acu 5 min. alt destept.. pe realitatea.. domle, trebuia sa_i ceara ministrului invata mantului cati elevi avem, scadea din nr. total si gata.. aflam majorii.. da cei careau terminat 8 clase si nu merg la liceu ce sunt? nici elevi, nici majori.. mare_i gradina ta doamne si in ea….

  14. cc spune:

    Sunt doua cauze fundamentale care au generat aceasta criza. Ambele au fost sesizate de USL si probabil din aceasta cauza nu se regasesc in articolul dvoastra. Prima cauza este acceptarea clauzei irationale si antidemocratice de 50% + 1. Nu o comentez pentru ca este unanim acceptata ca o ineptie. A doua si ultima cauza reala este calitatea membrilor CCR. Lipsa de orice experienta judecatoreasca si disperarea cu care se agata de privilegiile inaltei pozitii dobandita in conditii suspecte si ilegitime, ii fac sa uite de un principiu de baza al profesiei pe care o pretind: PRECEDENTUL. Asta inseamna ca ei ar trebui sa se refere la ultima cifra oficiala acceptata de o instanta. Aceasta este cea pe care s-a pornit referendumul, populatie cu drept de vot de peste 18.000.000. O spun si o recunosc din pozitia in care am votat impotriva lui Basescu si as mai vota de o mie de ori.

  15. costica spune:

    Ce mai conteaza acum?!
    Romania s-a facut de ras in fata lumii, in fata UE!
    Ma gandesc ce INCREDERE vor mai avea cei din UE in cifrele trimise de Romania, cand noi nu stim cati locuitori avem si facem alegeri locale, facem Refrendum, spune Presedintele acum vreo 2 ani ca “populatia a scazut CONTINUU”, cu ocazia prezentarii Studiului demografic intocmit de Comisia Prezidentiala in acest scop, acelasi Presedinte retrage maine tot ce-a spus mai inainte despre scaderea populatiei Romaniei si afirma ca el este Presedintele a 22 milioane de romani(!!!)….. PDLul ii tine isonul…. USL se face de ras cu “Uite numarul de votanti”, “Nu e bun numarul de votanti” ……..
    Tara lui Papura voda….
    Toata administratia publica romaneasca este VARZA, adica incompetenta si coruptie !!
    TOATA, si cea centrala si cea locala, de sus pana jos !!!

    • curios spune:

      iar bati campii Costica? tot cu simbrie USL? daca scade populatia cu 100 persoane PE ZI, nu scade continuu? daca acorzi cetatenie la 20 de basarabeni pe saptamana nu creste populatia? Daca ma iau dupa Nistor si L.Pop populatia creste, caci ei cer si cer profi tot mai multi.

  16. Bruner Fox spune:

    dar pe cei condamanti definitiv cu decaderea din drepturile civile i-au scos? detinutul Nastase Adrian mai figureaza pe liste in strada Zambacian, sectorul 1?

  17. Grammaticus spune:

    Ma scuzati Domnule Vlaston dar nu am deloc impresia ca maestrii in mirsavii au cazut intr-o capcana. Nu inca! L-ati vazut pe Sova cum jubila la anuntul CCR? Ei intind tot timpul capcane, orice zic si fac nu trebuie deloc intrepretat prin logica, judecata omului cinstit. Am avea nevoie de un interpret, cineva care stie cum gindesc mintile criminale pentru a le analiza bine mesajele.

  18. Ciprian Nicolae mc25 spune:

    D-l presedinte a explicat astazi foarte clar: CCR a cerut actualizarea la 29 iulie listelor electorale car efusesera actualizate in 24 iulie (deja d-l Rus a spus si a confirmat acest lucru). Desi actualizarea la 29 iulie nu e legala, d-l Presedinte a spus ca daca a cerut CCR, se accepta ca atare. Cum se face aceasta actualizare: se iau liste din 24 iulie si se scad din ele decedatii, cei care si-au pierdut drepturil electorale (pe cale juridica sau pe motive de sanatate) si se adauga cei care au implinit 18 ani, cei care au dobandit cetatenia, cei care aveau drepturile electorale suspendate si si le-au recapatat etc. E o operatie birocratica, nu trebuie sa faca nimeni nici un minirecensamant. Este evident ca diferenta intre lista din 24 iulie si cea din 29 iulie nu poate fi semnificativa, si chiar cea din 29 iulie poate contine mai multi electori. Oricum, cvorumul nu poate fi atins. Este imposibil sa apara cu 1.4 milioane de votanti mai putini. Probabil ca USl a incercat, si reusit, sa traga de timp, din mai multe motive, care, recunosc, imi scapa. Probabil ca unul din ele e sa-si capaciteze eletoratul pentru alegerile din decembrie, sa-i intarate, aratand ca Basescu se cramponeaza de putere, sa arunce asupra lui devalorizarea leului, inrautatirea situatiei economice, care se produc pentru ca Basescu nu renunta. In aceasta linie se inscriu si deciziile lui Antonescu de schimbare a consilierilor, desele lui decalaratii de la Cotroceni, sa-i obisnuiasca pe sustinatorii USL cu imaginea de putere a USL si eventual pe nehotarati (stim ca exista un segment de electorat care tinde sa voteze cu cei care au puterea).

    • costica spune:

      1. ” În hotărârea CCR nr.3 din 22 octombrie 2003, se preciza expres că „numărul persoanelor înscrise în listele pentru referendum: 17.842.103”. !!!!

      2. In septembrie 2009 Traian Basescu afirma cu ocazia lansarii Raportului Comisiei Prezidentiale pentru analiza riscurilor sociale si demografice ca “populatia Romaniei a scazut dramatic”.

      3. “Populatia Romaniei a scazut cu peste 2,6 milioane, de la 21.680.974 la 19.042.936 de persoane, potrivit rezultatelor provizorii ale Recensamantului Populatiei si Locuintelor 2011, anuntate joi de Institutul National de Statistica. Conform datelor recensamantului din 2002, populatia Romaniei era de 21.680.974 de locuitori.”

      4. Azi Traian Basescu a declarat ca daca listele vor fi ajustate corect, guvernantii vor avea o surpriza si vor vedea ca “numarul de electori va fi mai mare.” !!!???

      5. Pai, daca in 2003, CC a Romaniei afirma ca numarul persoanelor inscrise pe listele de vot este de 17,842 milioane iar in 2009 Traian Basescu spunea ca populatia Romaniei a scazut DRAMATIC, de unde naiba azi suntem 18,292 milioane de votanti si guvernantii vor avea surpriza sa gaseasca mai multi voitanti ?!!!
      Cum naiba Basescu nu vede ca se contrazice intr-una ?!
      Cand a spus Traian Basescu adevarul si cand a mintit ??!!!

      • A scazut dramatic o fi insemnand ca au plecat la munca, in UE, dar nu si-au pierdut dreptul de vot

        • costica spune:

          Exclus !!
          NU l-ar fi preocupat pe Traian Basescu ca atatea milioane de romani sunt plecati, el care dimpotriva chiar medicilor romani le-a recomanat sa plece linistiti(desi Romania are azi un maaaare deficit de personal medical, mai ales MEDICI si vor astia de la MS sa aduca din India, Pakistan, Egipt, nu mi-a venit a crede cand am citit !!) alaturi de ceilalti romani, ca doar d-aia am intrat in randul lumii in Europa !!
          Nu va amintiti “recomandarea” prezidentiala ?!
          Nu se potriveste “recomandarea” prezidentiala cu ingrijorarea aceluiasi Presedinte cum ca populatia Romaniei a scazut DRAMATIC !!!
          Sunt totusi 2 lucruri diferite ca sens, ma indoiesc eu ca Presedintele nu stie ce spune, stie el foarte bine !!!

        • paul spune:

          Oricum, o explicatie trebuie sa fie avand in vedere ca alegerile din 1990 si 1992:

          Alegerile prezidențiale din România s-au desfășurat pe 20 mai 1990. Din numărul total de 17.200.722 alegători s-au prezentat la vot 14.826.616 (86,19%). Voturile validate au fost 14.378.693.

          http://ro.wikipedia.org/wiki/Alegeri_preziden%C8%9Biale_%C3%AEn_Rom%C3%A2nia,_1990

          Din 16.380.663 de alegători înregistrați s-au exprimat 12.496.430 (76,29%), dintre care numai 11.908.015 au fost validate.

          http://ro.wikipedia.org/wiki/Alegeri_preziden%C8%9Biale_%C3%AEn_Rom%C3%A2nia,_1992

          Datele din 1990 cred ca sunt cele mai corecte. Nu exista emigratie si autoritatile pe atunci chiar isi faceau treaba :) . Cum s-a ajuns la 18,3 milioane in 2012?

          O explicatie ar putea fi legata de faptul ca s-au nascut multi copii in anii 1970-1990, care au devenit maturi dupa 1990. Viteza cu care scade populatia prin decese este in general constanta, iar scaderea numarului romanilor (din tara si din strainatate) poate fi pusa pe seama scaderii natalitatii. Poata asa s-ar putea justifica cresterea populatiei cu drept de vot.

          Probabil ar trebui vorbit cu niste sociologi care se ocupa de analiza dinamicii populatiei.

      • eu****** spune:

        Alo!

        Veniti cu date validate din vremea guvernului 4case, care numara precum numara si Ponta?
        Zau, mai draga, putina atentie….

        Stim ca Bombonel a suferit o mare umilinta cand, prin tacere, romanii nu au validat referendum-ul de modificare a constitutiei…

        Caldura mare!!!
        Un pahar cu apa, pentru comentatorul de mai sus!
        Va multumesc!

        P.S. Crezi matale ca primarii, in majoritate USLasi, au dat liste cu persoane inventate, astfel incat s-a ajuns la peste 18 mil. de persoane cu drept de vot? Zau, mai draga…

        • Paul spune:

          Imi cer scuze pentru modul in care am ales sa explic ceea ce am avut de spus, dar este pana la urma un argument pentru ceea ce sustineti si dumneavoastra.

          Se pare ca, caldura ne afecteaza pe toti. Unii nu reusesc sa se faca intelesi, iar altii nu reusesc sa inteleaga ceea ce spun ceilalti.

          O seara buna!

          • eu****** spune:

            Draga Paul,

            Raspunsul meu era pentru Costica…Puteti verifica dupa alinierea raspunsului meu.
            Data viitoare o sa fiu mai explicit, ceva de genul: “Alo, Costica?”

            Daca s-a inteles altceva, evident caldura este de vina…
            Am aere conditionate si ma simt bine…

    • eu****** spune:

      USlasii au incercat sa traga de timp, indeed…

      Ideea este urmatoarea:

      in data de 3 Sepetmbrie 2012 se prezinta la Strasbourg raportul vizitei de monitorizare a Romaniei din data de 18-19 Iulie 2012… Perioada in care domnul Ponta a fost chemat sa de-a raportul asupra modificarilor realizare in scurta sa guvernare.

      Ne asteapta vesti interesante de la Strasbourg…

      vezi
      http://assembly.coe.int/ASP/NewsManager/FMB_NewsManagerView.asp?ID=7869&L=2
      http://assembly.coe.int/ASP/NewsManager/EMB_NewsManagerView.asp?ID=7859&L=2

  19. George spune:

    1. Cine a cerut prag la referendum si s-a plans peste tot in lume ca nu este corect fara prag? Cine a coneput si aprobat aceasta lege in parlament? Indiferent ca sunt 100 000 mai putini sau pot fi si mai multi se cunostea faptul ca listele nu sunt corecte si ca este imposibil de stabilit numarul total al electorilor.. Deci PDL-ul aproba o lege, dl Basescu face tot felul de presiuni pentru a se aproba acea lege si acum constatam ca nu stim ce inseamna 50% in mod real.

    2. Dumneavoastra la liceu incepeati procesul de admitere in liceu sau bacalaureat pe baza unei legi. Daca intre timp se schimba legea dumneavoastra nu mergeati cu procesul de admitere pe baza legii vechi?? Odata ce presedintele a fost suspendat si s-a inceput campania electorala pentru referendum pe baza unei legi cum puteti analiza rezultatele pe baza unei legi intrate in vigoare dupa?

    3. Legea electorala spune ca pe listele electorale permanente se afla numai anumiti cetateni cu drept de vot. Nu stiu daca e buna sau rea insa asa spune legea. Dumneavoastra evitati complet acest subiect si incercati sa folositi imaginea intuitiva asupra a ceea ce ar insemna o lista electorala permanenta.

    4. Daca in urma constituirii acestor liste (liste electorale permanente + cei 500 000 declarati legal cu domiciliul in strainatate) atunci Curtea Constitutionala constata ca nu se pot folosi la stabilirea cvorumului atunci sa ceara ceea ce doreste sa ia in calcul pentru calculul cvorumului (REPET, NU MI SE PARE NORMAL SA SE IA IN CONSIDERARE LA ACEST REFERENDUM O LEGE APROBATA DUPA INCEPEREA PROCESULUI DE REFERENDUM (care include si campania electorala)..

  20. costelus spune:

    Nu, n-ati inteles. Exista doua liste electorale:

    1. permanente, incluzind cetatenii cu domiciliul un Romania
    2. speciale, care includ restul cetatenilor romani.

    Pentru a realiza cvorum trebuie ca mai mult de 50% din alegatorii de pe listele permanente sa fie prezenti la referendum. E clar acum? Cine nu va fi gasit acasa va fi scos de pe lista permanenta si pus pe cealalta.

    • Isailă Brătfălean spune:

      Cetățenii cu dimiciliul în străinătate sunt înscriși în listele electorale permanente numai la cererea lor expresă (sau când fac declarația de domiciliu în străinătate).

  21. hoara spune:

    parca dvs va bucurati de modificarea codului muncii…nu?

    SECTIUNEA 1 – Concediul de odihnă anual şi alte concedii ale salariaţilor

    Art. 146. – Întreruperea concediului şi rechemarea din concediu

    (1) Concediul de odihnă poate fi întrerupt, la cererea salariatului, pentru motive obiective.
    (2) Angajatorul poate rechema salariatul din concediul de odihnă în caz de forţă majoră sau pentru interese urgente care impun prezenţa salariatului la locul de muncă. În acest caz angajatorul are obligaţia de a suporta toate cheltuielile salariatului şi ale familiei sale, necesare în vederea revenirii la locul de muncă, precum şi eventualele prejudicii suferite de acesta ca urmare a întreruperii concediului de odihnă.

  22. George spune:

    p.s. Cititi si articolul de mai jos sa vedeti ca cvorumul se stabileste prin 50% + 1 din numarul delor aflati pe listele electorale permanente.
    INCLUSIV PRIN CONTRIBUTIA GUVERNULUI BOC.

    Deci nu e vorba de a lua cuiva un drept de vot ci de stabilire a cvorumului.
    Orice persoana care NU se afla pe listele permanente si are drept de vot poate vota pe listele suplimentare DAR NU ESTE INCLUS in numarul celro care stabilesc cvorumul.

    http://www.hotnews.ro/stiri-politic-12947611-cum-scos-guvernul-tariceanu-guvernul-boc-listele-electorale-permanente-cetatenii-romani-domiciliul-strainatate.html

    Deci Q.E.D. domnule profesor de matematica. Sper ca v-ati lamurit si va veti cere scuze pentru dezinformarea (pentru a cata oara) a publicului.

    • eu****** spune:

      Sunteti in eroare!

      Romanii stabiliti in afara tarii se inscriu pe listele permanente in tara de domiciliu.

      Sunt 43 de circumscriptii de votare, 42 Municpiul Bucuresti, si 43 – Circumscriptia care cuprinde toti romanii stabiliti in strainatate.

      Asa ca oriunde esti, ai dreptul la vot ca cetatean roman.

      P.S. Poate doar rommii sa nu se regaseasca pe listele electorale…

      • Paul spune:

        Daca OU nr. 63 din 26 mai 2000 mai este valabila, atunci are un articol 3 care spune clar:

        “Art. 8. – (1) Listele electorale permanente se întocmesc pe localitãti si cuprind toti cetãtenii cu drept de vot care domiciliazã în localitatea pentru care au fost întocmite listele. Cetãtenii români cu domiciliul în strãinãtate pot fi înscrisi, la cererea lor, în listele electorale permanente ale localitãtii în care s-au nãscut ori în care au avut ultimul domiciliu în tarã. ”

        Deci cei plecati din tara au drept de vot, dar nu participa la stabilirea cvorumului. De aceea a spus d. Ponta ca trebuie scosi de pe listele electorale permanente cei 500.000 care nu mai au domiciuliul in Romania.

  23. Preda Paul spune:

    La îndemnul președintelui Băsescu, redat în video-ul de la:
    http://www.hotnews.ro/stiri-politic-12952586-live-text-ora-13-00-traian-basescu-sustine-declaratie-presa.htm
    voi trânti ușa în nas recenzorilor.

  24. eu****** spune:

    Nu sunt de acord cu domnul Vlaston!

    Nu este o misiune imposibila, ci este o treaba de cateva ore!

    Listele electorale permanente nu se ingheata la 31 Martie…

    Listele electorale se actualizeaza permanent, din 24 in 24 de ore – prin comunicari de la

    1. Primarii – cati au mai murit si cati au devenit cetateni cu drept de vot;
    2. Serviciile publice – cati sunt cei care au dreptul de a vota suspendat sau cati si-au recapatat acest drept ( 4case, de exemplu, este in stand-by, daca nu ma insel…)
    3. Directia pasapoarte pentru cetatenii care isi stabilesc domiciliul in strainatate
    4. Ministerul de justitie – cati au mai renuntat la cetatenie sau cati si-au recapatat-o…

    Ce a cerut CCR?

    O simpla verificare – confirmare – ca datele transmise prin listele electorale sunt corecte si valide!

    Cat poate sa dureze o astfel de operatiune?
    Poate cateva minute, hai ore…

    Adica mintenas se interogau bazele de date si se relistau listele cu data de 29 Iulie 2012 si se puteau verifica- compara, tot mintenas, noile liste cu vechile liste.

    Cine trebuia sa o faca?
    Primariile dupa ce si-au luat masurile ca au primit toate datele, de la toate institutiile cu care ar trebui sa colaboreze…

    Ce prostii arunca domnul Ministru de Interne, domnul RUS?
    Mini-recensament pe dealuri, cu nemtii???

    Ce actualizari vrea domnul Ponta? Ele trebuiau sa fie facute la timp!

    De ce trebuie sa se munceasca 15 ore, precum zicea domnul Sova?
    Unii muncesc, dar nu gandesc!
    Sanatate si multa racoare la radiatorul central…

    De ce ne legam de rezultatele recensamantului din 2011?
    Este evident ca recensamantul a fost prost facut…
    Trebuie indreptate cumva rezultatele referendumului, dar nu au legatura cu numarul alegatorilor din 29 Iulie 2012…

    Basta!
    Probleme simple de matematica, cu adunari si scaderi…

    • lili spune:

      Din pacate nu se intampla asa.
      Am schimbat locuinta in 2009 si am din 2009 CI pe noua adresa.
      La acest Referendum am mers la vot, dar nu am figurat pe lista de vot unde au votat vecinii mei, probabil ca eram pe listele de la vechea adresa.
      Dar nu m-a mirat pentru ca in urma cu vreo 2 luni am avut o treaba la Casa de Pensii Covasna la Caserie si mare mi-a fost mirarea ca figuram pe vechea adresa!!!
      Mi-a explicat casiera ca folosesc Baza de date a MAI si ca se mai intampla, nu au operat cei de la MAI, au anuntat la Bucuresti in acea zi cei de la Casa de Pensii Covasna(asa e procedura) dar mi-au spus ca este posibil sa dureze chiar 2-3 luni de zile !!!
      Si ca se mai intampla, nu-i ceva neobisnuit, pur si simplu la Politie unde am schimbat CI cei responsabili NU au operat schimbarea in Baza de date !!!
      Asa ca la vot cand am mers eram oarecum pregatita.
      La fel a fost la vot si cu sotul meu, nu figura in lista de vot unde au votat vecinii nostri.
      Este un dezastru si o balmajeala toata administratia publica din Romania.
      Nu am incredere deloc in cifrele publicate de guvernantii Romaniei, nici din domeniul economic, nici in cifrele INS….
      Debandada si incompetenta…..

      • eu****** spune:

        Conform legii, daca te verifici pe listele electorale si nu te gasesti, anunti Primaria si de indatata, adica in 24 de ore, problema -sesizarea-contestatia trebuie rezolvata.

        Sa vezi ce viteza prinde Primaria si MAI cu baza de date legata de evidenta populatiei.
        Treaba este numai sa incerci, draga Lili…

        Si nu uita sa scrii, dupa ce faci petitia la Primarie, ca repede si mintenas se rezolva!
        Parol!

        Garantez succesul cetatenilor din Ro care stiu sa isi folosesca drepturile!

  25. kris spune:

    Iepurasul isi scria teza de doctorat.

    Curioasa, vulpea, trecand prin zona, il intreaba:
    - Ce faci iepurasule, despre ce scrii tu acolo?
    - Am inceput lucrarea de cercetare despre cum este mancata vulpea de catre iepuras….
    - Ha, ha, ha… pai cum o sa manance un amarat de iepuras o vulpe, poate invers….
    - Cercetare stiinfica, vulpeo, daca nu crezi, te astept deseara la vizuina.

    Dimineata, padurea uimita de mirare…. in fata vizuinei, pielea vulpei era intinsa la uscat.

    Curios lupul, apare si el la iepuras si il intreaba:
    - Despre ce scrii tu acolo, iepurasule?
    - Sunt la cercetarea propriu-zisa din teza de doctorat, studiez cum e mancat lupul de catre iepuras.
    - Ha, ha, ha…. cum o sa manance un amarat ca tine un lup mare si tare ca mine?
    - Asta e cercetare stiintifica serioasa, daca nu crezi ne vedem deseara la viziuna.
    Dimineata, stupoare mare in toata padurea… pielea lupului era intinsa la uscat langa cea a vulpii.

    Nemairezistand, ursul o apuca si el spre iepuras si il intreaba:
    - Despre ce mai scrii tu acolo iepurasule?
    - Sunt deja la concluziile cercetarii in care demonstrez cum e mancat ursul de catre iepuras….
    - Ha, ha, ha, ho, ho, ho… ce tot spui pricajitule? ….. cum sa manance un mititel ca tine un urs mare ca mine?
    - Nu crezi?! Aceasta este o cercetare stiintifica, nu e o gluma, vino deseara la vizuina si ai sa te convingi…
    In dimineata urmatoare, toata padurea era socata…. pielea ursului era intinsa la uscat langa cea a lupului si cea a vulpii….

    Dupa cateva ore, cand lighioanele padurii se raspandisera care incotro, iepurasul iesi razand din vizuina, de gat cu leul care ii spuse:
    - Ai vazut iepurasule? Ce iti spuneam eu : nu tema conteaza, ci coordonatorul…

  26. Adrian Rusu spune:

    Daca cei de la Curtea Constitutionala au cerut intr-adevar listele de alegatori (in loc de reconfirmarea numarului de alegatori) sint realmente batuti in cap (ceea ce n-ar fi nici o surpriza dupa felul in care si-au formulat avizul consultativ la cererea parlamentului de suspendare a presedintelui, fara sa precizeze articolele din constitutie incalcate grav sau mai putin grav si daca suspendarea e justificata de prevederile constitutionale).
    Sint peste 18 mii sectii de votare si aproximativ 18.3 milioane de alegatori, ceea ce inseamna ca in forma tiparita (pe hirtie A4) sint peste 500 mii de pagini (daca fiecare pagina ar contine aproximativ 35 nume). In format electronic sint tot atitea pagini. Daca prin absurd pentru fiecare sectie de votare ar fi doar o singura pagina, tot ar fi de analizat 18 mii de pagini.
    Ce vor sa faca cu un camion de pagini tiparite sau cu un fisier (sau mai multe) cu 18.3 milioane de nume ??? Sa adune numarul de alegatori de pe fiecare pagina din cele peste 500 mii ??? Sa verifice in plus ca nici o persoana nu apare de mai multe ori ?
    In ce an vor termina verificarea listelor electorale ? D-l Predescu va mai fi in viata ?
    Si cum prostia se ia, ca si riia, guvernul Ponta si-a propus sa ia tara la pas si sa verifice fizic existenta fiecarui alegator (chiar daca nu va termina inainte de venirea iernii), cu speranta ca vor iesi doar 16 milioane (si daca nu ies, vor proceda dupa metoda patentata la referendum in judetele campioane ale spiritului civic, doar ca in sens invers). Eu i-as propune d-lui Rus sa inceapa cu verificarea celor care s-ar fi prezentat la vot pe 29 iulie si sa ne informeze daca i-a mai gasit pe toti in viata.
    Oricum talentatii domni Sova si Ponta vor gasi o solutie de manevrare a cifrelor pentru a ajunge la rezultatul dorit sau Curtea Constitutionala, in intelepciunea ei nemarginita, va cere si sacii cu buletine de vot pentru a verifica si numarul de voturi.
    Nu era mai simplu sa-l omoare pe Basescu ?

  27. Sile spune:

    Imi permit sa-l contrazic pe D-l Vlaston. O echipa de profesionisti integri dotata cu domputere si cu acces la bazele de date poate pune in timp util la dispozitia CCR datele cerute.Ce ar trebui insa facut dupa parerea mea e si verificarea numarului de votanti reali la referendum. Parerea mea e ca prezenta a fost de 37%-38%. Restul sunt falsuri si merita de incercat sa se dovedeasca asta. O zi buna !

  28. Christian O. spune:

    A aparut un articol extrem de interesant in Romania Libera.

    După ce Curtea Constituţională a anunţat amânarea deciziei cu privire la validarea referendumului pentru demiterea preşedintelui, au fost emise doua adrese, una către presă, alta catre Guvernul României, cu conţinut juridic total diferit. Sursele RL de la Curte suspectează comiterea unui fals.

    In adresa trimisă Guvernului, Curtea solicită actualizarea, până la 31 august, a listelor , iar ȋn comunicatul trimis presei, Curtea anunţă că a cerut ” listele electorale permanente actualizate ȋn baza cărora s-a organizat referendumul”.

    Articolul pote fi citit la adresa de mai jos:

    http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/la-curtea-constitutionala-se-falsifica-hotarari-n-folosul-usl-272647.html

  29. Oreste spune:

    MA DEZAMAGITI !!!

    Cum se poate sa nu fiti informat, dl. Vlaston, de ce inseamna Liste electorale permanente.
    Daca si dumneavoastra puneti botul la fumigenele USL-ului, ce pretentii sa mai ai de la oamenii simpli? Sau de la privitorii Antenelor?

    http://lacoltulstrazii.ro/2012/08/02/cum-pot-fi-verificate-listele-electorale/
    si baietii astia au mai multe articole scrise cu cap pe tema asta. POate va maiinformati putintel.

    P.S. Ca sa rapund la una din fumigenele lui Rus, intrand in jocul lui:
    listele electorale permanente cuprind TOATA populatia cu drept de vot (cetateni romani). Daca oamenii respectivi sunt de cativa ani in strainatate si tu vrei sa ii scoti de pe liste, ii poti scoate de pe listele de vot ale circumscriptiei locale DAR trebuie sa il introduci pe o alta lista electorala, de la Bucuresti, din strainatate, nu mai conteaza.
    Si atunci, ii scoti de pe o lista si ii introduci pe o alta NU CONTEAZA. Nr. TOTAL al cetatenilor romani cu drept de vot va ramane acelasi –> asa ca de ce se bat astia cu pumnul in piept ca este o misiune imposibila? De fapt tinand cont de rezultat (ac. nr. total de electori) abordarea asta care genereaza f. multa munca si duce la acelasi rezultat e o abordare PROASTA.
    Singurul mod in care pot face ceva este sa elimine MORTII de pe liste si ATAT.

  30. Oreste spune:

    Vis-a-vis de alte atitudini si idei PROASTE implementate in capul oamenilor de Antene:
    http://sareinochi.com/2012/08/04/culmea-matematicii-sa-te-numeri-de-unul-singur-si-sa-ti-dea-in-plus/

  31. Cathar spune:

    Trebuie avuti in vedere 2 factori in privinata dimensiunii masei electorale:
    INTRARI
    - cei care implinesc 18 ani
    -cei care dobandesc cetatenia romana: conf legiii, cetatenii din rep moldova pot dobandi cet romana ipe baza unui parinte roman (adica nascut inainte de 1940, cand eram cu totii romani); dupa 2007 aceasta a doua cetatenie, de fapt pasaportul romanesc care le este foarte util pt circulatie fara viza prin UE, drept la munca etc. Europen 100%i. Se acorda de Autoritatea Ntl pt Cetatenie din Min Justitiei si se publica in MO. Deci devin cetateni romani ca mine si ca dvs. cu drept de vot, nu au si nu au avut nicioadata vreun domiciliu si CI din Romania, dar au pasaport romanesc, CNP.
    IESIRI: decesul, pierderea dreptului de vot in urma unei condamnari definitive sau a declararii ca debili/alienati mintali

    Doamne, dar ce mai e si asta??? O neintelegere? O stangacie/falsificare de exprimare?? CCR a vrut sa zica altceva decat a inteles Guvernul? Si noi pe langa el, ce e drept. “Actualizate”, dar nu in prezent, ci asa cum fusesera actualizate inainte de referendum.
    http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/la-curtea-constitutionala-se-falsifica-hotarari-n-folosul-usl-272647.html

  32. expat spune:

    Oameni buni voi purtati discutii la obiect dar nu vedeti padurea de uscaturi. Statul de drept este sub asediul oligarhiei cripto komuniste. In afara de Basescu nu vad pe nimeni pe baricada. Am inteles ca gradul de ocupare pe litoral este de 100% si asta ma face sa ma gandesc la timing. Intre timp s-a descoperit ca textul pe care se bazeaza analiza domnului Vlaston a fost livrat doar presei, guvernul a primit alt text. Poate ar trebui analizat acela. Voi nu vedeti ca astora nu le pasa de stat de drept, uniune europeana, prabusire economica? Au un plan de dus la capat si Basescu le sta in gat.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Stefan Vlaston


Stefan Vlaston

Candidat din partea ARD la Camera Deputatilor la alegerile din decembrie 2012 Profesor de liceu, director de liceu in perioada 1990-2008, Presedintele asociatiei EDU CER- Educat... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)