Home » Fără categorie » Citesti:

Spectacole din oferta FNT 2017 (II)

Mircea Morariu noiembrie 14, 2017 Fără categorie
Deocamdata nu sunt comentarii 557 Vizualizari

Comentez astăzi alte trei spectacole văzute cu ocazia ediției a XXVII a Festivalului Național de Teatru
1.La capitolul plusuri
Inexplicabila, și nu doar fiindcă înainte de orice sunt profesor de Literatură franceză, atât de rara prezență a pieselor de teatru scrise de Marivaux pe afișele instituțiilor de spectacole din România.
Dacă punem la o parte Jocul dragostei și al întâmplării, remarcabil montată de Felix Alexa pe scena Naționalului bucureștean și alte două-trei spectacole purtând semnătura regizorală a lui Alexandru Colpacci (dintre care La Fausse suivante, la Secția maghiară a Teatrului Național din Târgu Mureș care și astăzi mi se pare a fi fost o veritabilă bijuterie), atunci chiar că nu mai îmi amintesc alte înscenări notabile românești din anul 2000 încoace ale scrierilor celui care a inventat marivaudage-¬ ul. Sau ceea ce bibliografia numește surpriza dragostei a cărei transpunere pe scenă înseamnă o indubitabilă, o extraordinară piatră de încercare pentru talentul și disponibilitățile ludice ale actorilor tineri.
Tocmai de aceea m-am bucurat nespus să aflu că tânăra actriță Sabrina Iaschevici a dat o nouă traducere celebrei piese intitulată în franceză La double inconstance. Titlu ce explică limpede motivele reușitei acțiunilor conjugate ale Prințului, ale lui Travelin și ale Flaminiei care, grație unui complex de intrigi, reușesc să ii despartă pe Silvia și pe Arlechin. În fond, Prințul, Flaminia, Travelin, cărora li se asociază cel care în spectacolul Teatrului Maria Filotti din Brăila este numit generic Un domn, manipulează inconsecvența sentimentală a celor doi tineri, oameni din popor, care ba se declară îndrăgostiți pe viață, ba se întreabă dacă se iubesc atât de mult precum declară. Titlul ales pentru reprezentarea piesei la Teatrul brăilean – Prințul nefericit¬- deplasează totul înspre o direcție secundară, cu o nedorită punere între paranteze a însăși esenței marivaudage-ului.
Spectacolul regizat de Sânziana Stoican place fără doar și poate. În primul rând datorită excelentei echipe actoricești care îi dă viață. Nici nu se putea altfel când pe scenă se află Emilian Oprea, un Arlechin în mare formă ludică, Mihaela Trofimov, o Flaminie manipulatoare de mare clasă, Narcisa Novac care face din Silvia un fel de țărăncuță îndărătnică excelent contrapunctată de Corina Borș în Lisette. Sau Silviu Debu cu totul remarcabil în rolul Prințului, secondat de binomul Valentin Terente (Travelin) și prâsnelul Adrian Ștefan în Domnul. De fapt, un multifuncțional agent de pază. Ale căror apariții sunt foarte inteligent potențate de subtile detalii de costum remarcabil găsite de scenograful Valentin Vârlan. Un Arlechino frumos, modern, în blugi, tricou și multe, foarte multe tatuaje, un Prinț în echipament sportiv de firmă, o Silvie în cămașă roșie amintind de neuitata Samantha din Ce vrăji a mai făcut nevasta mea, o Flaminie în uniformă, cu ochelari de funcționară etern preocupată de tabletă, o Lisette super-elegantă, în fapt o falsă doamnă, un Domn nedezlipit de telefonul mobil care îi oferă ocazii de a-și exersa apetitul coregrafic.
Acum. Se mai întâmplă totuși să își facă prezența și ochiul criticului nesuferit din fire căruia îi este imposibil să nu bage de seamă că se mai putea umbla la dimensiunea textului. Excesiv de lungă. Că partea întâi a spectacolului este nepermis de dilatată și insuficient mișcată, în vreme ce cea de-a doua parte este exact ceea ce trebuie. Că însăși ideea transferării poveștii din secolul al XVIII lea în veacul al XXI lea ridică mari probleme de verosimilitate care, probabil, l-ar fi pus în încurcătură pe Aristotel însuși.
Cu toate astea, trec Prințul nefericit de la Teatrul Maria Filotti din Brăila la capitolul plusuri din oferta bogată și extrem de mozaicată a ediției din anul 2017 a Festivalului Național de Teatru.

Teatrul Maria Filotti din Brăila- PRINȚUL NEFERICIT de Pierre Carlet de Chamblain de Marivaux- Traducerea- Sabrina Iaschevici- Regia- Sânziana Stoican- Scenografia- Valentin Vârlan- Cu- Emilian Oprea, Mihaela Trofimov, Narcisa Novac, Silviu Debu, Valentin Terente, Corina Borș, Adrian Ștefan- Data reprezentației- 25 octombrie 2017

2. Preeminența artei actorului
Umbre, piesa scriitoarei de origine braziliană Marilia Samper, jucată cu mult succes mai întâi la Barcelona, la Teatrul Național al Cataloniei, mai apoi în mai toată Europa, aparține acelui gen de scriere dramatică ce nu are nici cea mai mică șansă de reușită în cazul în care nu este jucată eminamente de actori de prima mână.
Umbre istorisește povești de viață nu tocmai fericite a două familii. Prima este aceea a părinților Albei a căror existență este pe veci nenorocită de dispariția pe neașteptate a fiicei plecată la un party. În zilele și nopțile de înfrigurată căutare se insinuează fisuri tot mai pronunțate în relația lor de cuplu, fisuri care se vor accentua drastic în momentul în care Alba este, în fine, găsită, cu nenumărate traume fizice și psihice. Degeaba își vede mama dorită îndeplinită dorința ca cineva, un om al pădurii, numit simbolic Străinul, oricum un ins neacceptat de comunitate, să își asume vina, nenorocirea se dovedește una definitivă.
Cea de-a doua istorie este aceea a relației veșnic tensionate, zilnic subminată de imposibilitatea comunicării uman reale care s-a instaurat între Tată și Fiu după moartea Mamei. Tatăl nu poate în ruptul capului să dea expresie afecțiunii sale pentru Fiul ajuns la vârsta adolescenței, orice încercare de apropiere eșuează lamentabil din pricina imposibilității identificării punților de comunicare dintre doi oameni marcați pe vecie de absența celei care le-ar fi putut media împăcarea. Cele două istorii se întretaie nu numai pentru că totul se petrece într-o comunitate mică unde toată lumea este solidară, ci și întoarce pe mii de fețe toate întâmplările cotidiene, ci și fiindcă sunt destule indicii că între cel numit, generic, Fiul și Alba se instaurase un fel de relație specială pe care Tatăl lui și Mama fetei o întorc pe toate fețele sporind șansele instaurării nefericirii.
Umbre ne mai spune și o a treia istorie care, la început pare ușor bizară, la prima vedere neasimilată de corpul principal al scrierii Mariliei Samper. Aceea a doi bătrânei care vorbesc întruna, animați de dorința ca momentul despărțirii să nu îi prindă cu datorii la capitolul mărturisiri reciproce. De abia către final vom afla că Bătrânul nu este nimeni altul decât Fiul de odinioară, în vreme ce Bătrâna este nimeni alta decât Alba, salvată de la moarte în urmă cu exact 60 de ani de cel ce îi va deveni soț și devotat sprijin în viață. O singură datorie va rămâne neachitată de Bătrână. Aceea de a-i încredința soțului ei numele celui ce a nenorocit-o, violat-o, mutilat-o. Nu de alta dar femeii i se pare inutil să redeschidă cutia cu nefericiri.
Așa după cum spuneam la începutul acestei cronici, nu materia dramaturgică, de altminteri nu foarte solidă, și nici scriitura, altfel nu întotdeauna foarte fermă, contează atunci când se pune problema punerii în scenă a Umbrelor Mariliei Samper. Ci alcătuirea unei distribuții care să știe să își asume și să transmită, fără sforțări care să ia ochii, fără îngroșări, fără nedorite căderi în siropul melodramei, umanitatea dramelor și apreciabila cantitate de sentimente care reprezintă principalele elemente de rezistență ale piesei. Operațiunea îi reușește tânărului regizor Vlad Cristache căci, să o recunoaștem, nu e tocmai lipsit de importanță să îi convingi să îți cauționeze încercarea pe cinci mari actori. Așa cum sunt Ana Ciontea și Gheorghe Visu, altminteri prezențe obișnuite pe afișul mai tuturor spectacolelor regizate în Capitală de Vlad Cristache, care îi interpretează impecabil pe părinții Albei, Mircea Rusu, care nu evită întotdeauna riscul de a cădea în poză și manieră, și, firește, admirabilii Mariana Mihuț și Victor Rebengiuc. Cu toții semnează recitaluri perfect omogeneizate de ansamblu, toți cinci își dăruiesc harul nu doar spectatorilor din sală, ci și celorlaltor componenți ai distribuției. Tinerilor Alexandra Sălceanu (Alba) și Emilian Mârnea (Fiul) și lui Gavril Pătru care are de învins schematismul, inconsistența rolului Străinul.
De aici încolo socotesc că e mai bine ca și criticul să împărtășească înțelepciunea Bătrânicii, cu nesfârșite și atât de impresionante nuanțe interpretată de magnifica Mariana Mihut. Adică să nu observe și mai ales să nu facă prea mare caz nici din formalismul scenografiei (frunze moarte, arbori care plâng, jelind scăldați de ploaie nenorocirea celor două familii), nici de nemarcarea adecvată, prin diferențe de costum și de recuzită, a faptului că nu mai puțin de 60 de ani despart primele două familii de cea de-a treia, nici unele lungimi care i-au scăpat lui Vlad Cristache.

Teatrul Național din București- UMBRE de Marilia Samper- Traducerea- Florin Galiș și Iunia Mircescu- Regia, scenografia, ilustrația muzicală și light design- Vlad Cristache- Cu-Ana Ciontea, Gheorghe Visu, Mariana Mihuț, Victor Rebengiuc, Mircea Rusu, Gavril Pătru, Alexandra Sălceanu, Emilian Mârnea- Data reprezentației- 27 octombrie 2017

3. Până la viitoarea aniversare
La începutul anilor 80, mai exact în stagiunea 1982-1983, s-a obținut cu oarecare dificultăți, din partea autorităților care cenzurau drastic proiectele de repertoriu, dreptul de a fi pusă în scenă una dintre piesele dramaturgului britanic Harold Pinter. Pe care o seamă dintre istoricii literaturii dramatice îl socotesc a se situa în descendența tinerilor furioși în vreme ce alții îl socotesc ca aparținând teatrului absurdului.
Piesa care se numește în limba engleză The Birthday Party a fost montată cvasi-concomitent la două teatre din provincie. La Teatrul Dramatic din Brașov a fost pusă în scenă de regizorul Mircea Marin sub titlul Serată neprevăzută, dreptul de joc fiind plătit cu un spectacol care îl omagia pe Nicolae Ceaușescu (piesa se numea Primăvara eroului), în vreme ce la Teatrul de Stat din Oradea regizorul Sergiu Savin a preferat titlul Aniversarea.
În anii sfârșitului de carieră același Harold Pinter a scris o piesă scurtă intitulată Celebration care a avut premiera în propria lui regie la data de 16 martie 2000 la Aldwich Theatre din Londra. A montat-o mai apoi în franceză Roger Planchon, într-unul dintre marile teatre pariziene.
Am făcut toate aceste precizări pentru a evita eventualele confuzii între unul dintre primele texte semnate de Harold Pinter (care la început nu a interesat pe nimeni, în pofida cronicilor elogioase din Sunday Times, la fel cum nu au interesat nici cele ale marilor absurzi de expresie franceză) și cea scrisă în ultima parte a carierei aceluiași scriitor de literatură dramatică. O piesă remarcabil pusă în scenă de Alexandru Dabija cu excelenții actori ai Teatrului Tamási Áron din Sfântu Gheorghe.
Despre ce este vorba în această nouă Aniversare? Două familii sărbătoresc într-un colț de restaurant londonez, select, scump, renumit, exclusivist din Londra aniversarea căsătoriei dintre Lambert (Szakács László) și Julie (Gajzagó Zsuzsa. E vorba despre o sărbătoare la care mai sunt invitați cumnații Prue (D. Albu Annamaria) și Matt (Pálffy Tibor). În celelălalt colț al salonului își sărbătoresc întâlnirea fosta fată modestă Suki (Benedek Agnés) și Russel (Fekete Lovas Zsolt).
Sub influența consumului excesiv de alcool gurile se dezleagă. Bărbații cântă cântece deocheate, Suki ia microfonul și cântă celebrul Le Temps des fleurs. . Își reamintesc episoade neconvenabile din propriul lor trecut. Mai grav e că se rostesc cu voce tare lucruri neconvenabile și total neconforme cu statutul localului. Așa cum îl afirmă ba amabil, ba sever, ba îngrijorat, ba de formă, pentru ca mai apoi să îl uite de tot directorul acestuia Richard (Erdei Gábor). Cum o fac și Sonia (Kovács Kati), și chelnerul (Kónya -Ütö Bence),
Mai apoi lucrurile degenerează în grotesc, grupurile se unesc, de unde și o savuroasă scenă de dans, gurile se dezleagă mai abitir ca niciodată, iar reprezentanții restaurantului de lux lasă la o parte chestiunile de etichetă. Totul eșuează într-o harababură generală.
Alexandru Dabija are știința de a conferi coerență și multiforme modalități de manifestare acestui grotesc, îndrumând cu minuțioasă atenție fiecare component al distribuției. Fiecărui personaj îi găsește elemente particularizante jucat ca atare de actori.
Când petrecerea ajunge la final, în restaurant rămâne singur, stinge lumina chelnerul care își dăduse drumul la gură, vorbind à bout de souffle despre tot felul de tovărășii care mai de care mai neverosimile ale răposatului său bunic (ba cu mari scriitori, ba cu mari actori, ba cu importanți oameni politici). Din stradă îi aruncă peste geam o privire absolut nepăsătoare foștii convivi. Până la următoarea aniversare.

Teatrul TAMÁSI ÁRON din Sfântu Gheorghe- ANIVERSARE de Harold Pinter- Traducerea și adaptarea în limba maghiară- Czegö Csongor -Regia- Alexandru Dabija- Cu- Pálffy Tibor, Szakács László, Gajzágó Zsuzsa, Erdei Gábor, Kovács Kati, Fekete Lovás Zsolt, Benedek Agnés, Kónya- Ütó Bence- Data reprezentației- 29 octombrie 2017

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro





Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mircea Morariu


Mircea Morariu

Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facult... Citeste mai departe


E randul tau

Cred ca masurarea performantelor prin tot felul de indicatori de tip contabil, simpli si usor de int...

de: r2

la "Manifest pentru refuzul unei obsesii moderne"

Cauta articole

noiembrie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)