Home » Fără categorie » Citesti:

Un patriotism al libertății

Alexandru Gabor decembrie 6, 2016 Fără categorie
2 comentarii 605 Vizualizari

Puține subiecte sunt mai spinoase în zilele noastre decât tema patriotismului. În general, memoria recentă a conflictelor inter-etnice a înghețat reflecția asupra istoriei intelectuale a patriotismului. Amintirea demonilor naționalismului este saturată de imaginile victimelor de diverse confesiuni și naționalități. Așa cum a remarcat Aurelian Crăiuțu, tema patriotismului „a căzut într-un nemeritat con de umbră în așteptarea unor zodii mai bune”. Pe de altă parte, imperativul de a înțelege loialitatea pentru patrie și comunități supra-naționale, precum Uniunea Europeană, a generat o dezbatere de specialitate substanțială, ramificată în diverse curente – patriotismul constituțional, patriotismul civic, naționalismul liberal și patriotismul republican.

Patriotismul este înțeles, deseori, ca „loialitate necondiționată față de o anumită națiune”, o definiție simplistă ce a generat confuzie și a atras mai multe obiecții. Un individ aparține unei națiuni și îi datorează loialitate de la naștere. Astfel, patriotismul trece drept o emoție, un simțământ incontrolabil, aflat dincolo de scrutinul rațional. De vreme ce tribunalul rațiunii nu are autoritate asupra emoțiilor, apare o contradicție de nedepășit dat fiind faptul că patriotismul consfințește o loialitate particulară. Argumentul face un pas mai departe, echivalând patriotismul cu un viciu, nu cu o virtute, întrucât poate fi un „pericol moral permanent”. O a doua obiecție majoră este că tema patriotismului rămâne un subiect de catedră, rezervat disputelor academice, fără potențialul de a inspira o agendă politică democratică.

Pe de altă parte, loialitatea față de comunitatea în care trăim și atașamentul pentru cultura, instituțiile și istoria ei constituie, fără îndoială, o pornire firească. Ar fi lipsit de realism să nesocotim un simțământ cât se poate de uman doar din pricina patriotarzilor de serviciu. Legăturile individului cu istoria patriei sale configurează identitatea personală și virtuțile civice. O teorie a patriotismului explică, așa cum notează J.W. Muller, obiectul atașamentului față de patrie, formele sale și motivele loialității pentru o anumită țară. Rândurile următoare schițează trăsăturile patriotismului republican, recuperat și teoretizat de Maurizio Viroli, profesor la Universitatea Princeton. Marele merit al lui Viroli este de a reînvia, cu o rară acribie, un filon al patriotismului ce are centrul de greutate în libertatea politică și binele comun.

Moștenim din antichitatea romană, odată cu Cicero și Titus Livius, o tradiție a patriotismului care traduce loialitatea față de comunitatea în care trăim, patria, în termenii unei iubiri specifice. Un cetățean virtuos este pătruns de pietas (respect) și caritas (compasiune) pentru respublica, adică libertatea comună și binele comun, Maurizio Viroli indicând aici valorile cardinale ale patriotismului roman, ale cărui ecouri se prelungesc până în epoca Luminilor.

În timp ce, pentru antici, patria semnifică legătura sacră cu osemintele strămoșilor și lăcașul zeilor, pentru Modernitate patria înseamnă idealul de republică, respectiv un stat liber, al domniei legii, în care libertatea politică nu este îngrădită. Enciclopedia Franceză, inspirată de ideile lui Montesquieu, definește termenul „patrie” ca fiind sinonim cu republica și libertate, readucând spiritul patriotismului roman în constelația raționalistă a secolului XVIII. Dragostea de patrie nu este doar o virtute, ci și o datorie ce trebuie însă temperată de principiile justiției. Iubirea de patrie înseamnă iubirea față de legile și instituțiile care garantează libertatea comună. J.J. Rousseau nu se distanțează mult de ideile propovăduite de Les philosophes, el instituind o distincție netă între „patrie” și „pays”: „Patria nu poate să dăinuie fără libertate, nici libertatea fără virtute”.

Cu alte cuvinte, nu orice țară (pays) este și o patrie, ci doar țara unde pasiunea pentru libertate este garantată de legile juste și guvernarea bună. Din acest motiv, dragostea pentru patrie, legi și libertate apare, în scrierile lui J.J. Rousseau, ca un întreg ale cărui părți nu pot fi separate fără a le anula. Patria este „o mamă comună  pentru toți cetățenii” în care legile sale nu sunt, în ochii cetățenilor, nimic altceva decât „garanții ale libertății comune”. Așadar, spiritul patriotismului antic și modern atașează libertății apărate de legi juste o valoare absolută. Nimeni nu poate apela la patriotism dacă justifică și legitimează restrângerea libertăților și drepturilor cetățeanului.

Înrudită cu pledoaria pentru libertate, o notă constantă a patriotismului republican al modernității fost opoziția față de despotism. Liberalii francezi și enciclopediștii secolului XVIII au visat la idealul „statului liber”, la fel cum opera lui Machiavelli are în centrul său libertatea publică, binele comun și viața liberă (vita libera). În Istoriile florentine, autorul mărturisește, de la început, că slăbirea patriotismului și corupția au dus la decăderea republicilor, implicit a Florenței, prin legile proaste și pierderea virtuților civice. Machiavelli îl urmează pe Cicero afirmând că datoria cea mai nobilă este slujirea patriei, ideea asupra căreia revine într-un pasaj celebru al scrisorilor sale: „Îmi iubesc patria mai mult decât sufletul”.

Patriotismul republican pledează pentru însușirea unei virtuți civice orientate către realizarea binelui comun. Binele comun, deși o noțiune problematică, implică în tradiția patriotismului republican ca interesele publice să nu fie acaparate de o oligarhie care se preocupă strict de interesele sale sau de un autocrat care confiscă avuția supușilor pentru interese personale. Binele comun impune, uneori, sacrificii personale și acceptarea unor neajunsuri când soarta pune în balanță binele patriei și binele individual. Pe de altă parte, nu numai guvernarea are obligații ce decurg din asumarea binelui public, ci și cetățenii, respectiv implicarea în viața cetății și în discutarea legilor, respectarea lor. Binele comun nu poate fi realizat în absența virtuții politice, atât de partea guvernanților, cât și a cetățenilor.

Patriotismul republican născut în antichitatea romană a definit iubirea de patrie ca fiind compasiune (caritas) și respect (pieta), o formă de afecțiune similară afecțiunii pe care o purtăm familiei, prietenilor și semenilor, însă nu o afecțiune oarbă, tumultuoasă și exclusivistă. Dragostea de patrie, de o anume patrie, nu poate fi decât generoasă, inclusivă și tolerantă. Ea nu este o împletire de afecte alături de care rațiunea nu poate coexista.

Odată cu ascensiunea monarhiilor europene, spiritul patriotismului republican a supraviețuit mai degrabă în lumea literelor și a ideilor, fiind dislocat de conceptul obligației politice ca loialitate față de monarh. În secolul XIX, s-a petrecut anexarea patriotismului republican de către naționalismul afirmării noilor state europene, un fenomen numit „naționalizarea patriotismului” de Maurizio Viroli. Potrivit lui Viroli, victoria naționalismului în secolul XX, a avut drept urmare ștergerea graniței dintre patriotism și naționalism.

În locul unui patriotism al compasiunii, al respectului pentru o țară anume, secolul XX a impus un patriotism al măreției, notează Viroli, care a alimentat conflictele și a moșit experimentele politice radicale, deopotrivă de stânga și de dreapta. Un patriot al compasiunii se uită înapoi în trecut și vede atât măreția, cât și scăderile unei națiuni.  Patriotismul măreției vede grandoare atunci când își îndreaptă privirea înspre trecut, fără a asuma că dragostea de patrie înseamnă și recunoașterea nedreptăților trecute. Dragostea de patrie nu poate fi virtuoasă atâta vreme cât la temelia sa persistă falsificarea istoriei.

Patriotismul nostru în secolul XX nu a fost unul inspirat de tradiția compasiunii și considerației. Este limpede că virtutea politică elogiată de patriotismul republican ne-a fost străină. Pasiunile iubirii de patrie s-au revărsat fie în metafore neadecvate, fie în fanatism mistic. Ceea ce a început în perioada interbelică ca un accident istoric a desăvârșit dictatura comunistă, descrierea sa ca „stalinism-național” trebuind să poarte accentul pe al doilea termen. Legitimitatea dictaturii comuniste s-a construit pe o mitologie a grandorii, pe un naționalism al excluziunii, și mai puțin pe scheletul ideologic marxist.

În ziua de 1 Decembrie am asistat din nou, ca spectatori ai televiziunilor, la un festivism necritic dedicat Zilei Naționale. O paradă a vorbelor goale ne-a împiedicat să reflectăm profund asupra semnificației loialității față de țară. Nu avem încă răspunsuri la ceea ce Simone Weil a numit „nevoia noastră de înrădăcinare”.

Articol aparut si in revista 22

Referințe

Maurizio Viroli, Din dragoste de patrie, traducere Mona Antohi, prefață Aurelian Crăiuțu, Editura Humanitas, 2002

Jan-Werner Muller, Constitutional Patriotism, Princeton University Press, 2007

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "2 comments" on this Article:

  1. Kurt spune:

    Ubi bene ibi patria
    Wrong or right, is my country

    …. „ … Pe de altă parte, imperativul de a înțelege loialitatea pentru patrie și comunități supra-naționale, precum Uniunea Europeană, a generat o dezbatere de specialitate substanțială, ramificată în diverse curente – patriotismul constituțional, patriotismul civic, naționalismul liberal și patriotismul republican…. „ ….

    UE e zguduită de incertitudini.
    De la primul concept cu tratatul de la Roma 1957 și 6 parteneri s-a ajuns la 28 parteneri. Cu unanimitate de voturi, (deci veto are practic fiecare membru la fiecare decizie) nu se mai poate continua. UE e 2017 la răscruce.Care model e acceptabil pentru UE în viitor? Mai aproape de Uniune vamală, modelul COMMON MARKET britanic sau modelul franco-german, cu o integrare mai pronuntață. Tendințele centrifuge pot departă unele state de UE? Italia azi, Olanda miine?

    …. „….. Cu alte cuvinte, nu orice țară (pays) este și o patrie, ci doar țara unde pasiunea pentru libertate este garantată de legile juste și guvernarea bună. Din acest motiv, dragostea pentru patrie, legi și libertate apare, în scrierile lui J.J. Rousseau, ca un întreg ale cărui părți nu pot fi separate fără a le anula. Patria este „o mamă comună pentru toți cetățenii” în care legile sale nu sunt, în ochii cetățenilor, nimic altceva decât „garanții ale libertății comune”. Așadar, spiritul patriotismului antic și modern atașează libertății apărate de legi juste o valoare absolută. Nimeni nu poate apela la patriotism dacă justifică și legitimează restrângerea libertăților și drepturilor cetățeanului…. „ ……

    Exemple de state reușite: Elveția (patru limbi oficiale de stat), Suedia (model social reușit), Danemarca, Canada (imigranții își păstrează limba, tradiția, religia), Australia, SUA. Cetățenii sunt multumiți cu soarta lor, cu orînduirea publică, respectă drepturile și obligațiile cetătenești. Solidaritatea se bazează pe încredere!!

    State eșuate au fost marile imperii: Otoman, Rusesc, Sovietic, Yugolavia. Balticii sunt liberi. Sîrbii, croații si Kosovarii sau despărțit violent.State eșuate politic sunt fostele state socialiste (Berlin 1953, Budapesta 1956, Praga 1968, Solidarnosc 1980). State eșuate economic: Argentina și multe altele în lumea treia. Lumea arabă e în flăcări. Grecia e în pragul unui faliment de stat (se cumpără timp la BCE). Italia e în criză cu peste 110 % PIB datorii publice (începe din nou criza bancară..?..). Tinerii greci nu emigrează din cauza lipsei de patriotism. Somajul ridicat de decenii și lipsa de perspective economice în locurile natale în zona mediteraneană- balcani îi pun pe tineri de mult timp în situația de resignare și emigrare. Din Banat și Transilvania foarte mulți locuitori au emigrat la sfîrșitul secolului 19 în SUA (familia lui Johnny Weiszmüller- Tarzan născut 1904 în Timișoara-Austro-Ungaria, a emigrat 1905 in SUA). Verfassungspatriotismus /Habermas a fost un timp mainstream în Bundesrepublik D.

    … „… Patriotismul republican pledează pentru însușirea unei virtuți civice orientate către realizarea binelui comun. Binele comun, deși o noțiune problematică, implică în tradiția patriotismului republican ca interesele publice să nu fie acaparate de o oligarhie care se preocupă strict de interesele sale sau de un autocrat care confiscă avuția supușilor pentru interese personale. Binele comun impune, uneori, sacrificii personale și acceptarea unor neajunsuri când soarta pune în balanță binele patriei și binele individual. Pe de altă parte, nu numai guvernarea are obligații ce decurg din asumarea binelui public, ci și cetățenii, respectiv implicarea în viața cetății și în discutarea legilor, respectarea lor. Binele comun nu poate fi realizat în absența virtuții politice, atât de partea guvernanților, cât și a cetățenilor… „….

    Binele comun are un model de solidaritate în statele luterane (500 de ani Reformation 1517- 2017 Martin Luther) scandinave: Danemarca, Suedia, Norvegia, Olanda. Cetățenii plătesc impozite mari cu sentimentul liniștitor că se folosesc spre binele tuturor. Sudezii înstăriți plătesc cote mari și nu părăsesc Sudia! Care e tradiția cu impozitele în sud-estul continentului, în balcani? UE ca Uniune SUI GENERIS e în permanentă tranziție. Ce îi apropie pe citoyenii din 28 de state în UE 2016? Ce îi separă, duce la forțe centrifuge de segregare în UE? Subsidiaritatea e declarată solemn ca princiupiu de bază la Bruessel. Mulți citoyeni văd cu totul altceva. Brexit! Care sunt riscurile de destrămare în UE? Schengenland e suspendat. Euroland nu funcționează în sud-estul continentului. In zona mediteraneană cu tradiția seculară de monedă moale și permanentă devalorizare ( a funcționat) relansarea economică nu a reușit, nu s-a recăpătat competitivitatea economică într-o lume globalizată. Ieșirea din Zona Euro a unor state din sud… Pepe Grillo …. Atena… . Front National … ? Care țeluri au prioritate într-o nouă UE redefinită după crizele din ultimii zece ani? La care încercări se poate renunța în UE, pot fi terminate?

    …”… Ceea ce a început în perioada interbelică ca un accident istoric a desăvârșit dictatura comunistă, descrierea sa ca „stalinism-național” trebuind să poarte accentul pe al doilea termen. Legitimitatea dictaturii comuniste s-a construit pe o mitologie a grandorii, pe un naționalism al excluziunii, și mai puțin pe scheletul ideologic marxist.
    ….”…..

    De la Declarația de la Alba Iulia 1918 ca idee fondatoare s-a trecut la o constituție „stat național UNITAR (etnic?) centralizat” după modelul francez. Politica regimurilor de la București 1919-1939-18 a fost de coliziune și eliminare. Legea Românizare 1941, expropierea, deportarea și eliminarea evreilor, e sfîrșitul politicii naționaliste și xenofobe a Bucureștiului. Vînzarea citoyenilor evrei, sași, șvabi pentru dolari în naționalcomunismul ceaușist continuă politica de epurare etnică a Bucureștiului (momentul istoric prielnic). Plecarea definitivă a citoyenilor evrei, sași, șvabi înseamnă divorț definitiv de NATIUNEA ceaușistă, (înseamnă pentru tinerii sași și șvabi în Bundesrepublik D. despărțirea de limba română, nu mai sunt traducători tineri de excelentă La Dinkelsbühl-Sachsentreffen… contrar celor relatate de A. Pleșu în „Sentimentul apartenenței”… naționalcomunismul a eliminat o limbă literară din regiunile istorice Banat, Transilvania… Pe treptele vîntului….).

    Refondarea societății civile în 26 de ani democrație, a început cu elan în România liberă, dar durează cîteva generații. Creativitatea citoyenilor s-a dezlănțuit 1990 și e o speranță pentru viitor. Se caută un model de conviețuire solidară în bunăstare, beșlug și prosperitate pentru România. Sunt de refăcut relatiile cu vecinii, în cadrul UE. Sîrbii, Bulgarii, Ucrainienii, Rușii, Ungurii sunt și peste 100 de ani vecini.

    Tinerii în era digitală sunt conectați la un patrimoniu universal. Engleza e pentru mulți a doua limbă maternă. Weltbürger…..
    Cum se va prezenta România la președinția UE 2018?

    România are de ales 2016.
    TM2021 luminează.

  2. Genix spune:

    Ideea ca binele comun poate impune sacrificii din partea individului nu este acceptabil pe aici, domnule Gabor. Asta este o definire a patriotismului sintetizata de John F. Kennedy: “Nu intrebati ce poate face tzara pentru voi, intrebati-va ce puteti face voi pentru tzara”. Dar mare parte a romanilor gandesc altfel despre patria lor, cam ca-n Caragiale: de la revulutie, de la republica se poate trage un “ce” profit. Deci ideea de a profita de avutul tuturor – care e al nimanui, cica… – e adanc inradacinata in gandirea multora si nu numai a marilor cleptocrati. E, poate, o mostenire de dinainte de ’89, cand mica si marea “invarteala” era la putere. Nenorocirea este ca se perpetueaza, de parca ar fi scrisa in codul nostru genetic. Un om cinstit este privit astazi ca o ciudatenie a naturii in Romania. Mai e de mirare ca multzi pleaca incotro vad cu ochii? Si (prea) multzi nu se mai intorc? Cunosc un exemplu concret. Am un bun prieten’ plecat in Anglia. Dar omul este sau, ma rog, era legat serios de Romania. Unul din acei romani care ai zice ca numai aici respira. A revenit anul trecut si a incercat sa porneasca o afacere din care sa traiasca el si familia lui. Culmea, ceva de productie, nu un magazin… Dupa cateva luni si ceva – multe -lire sterline tocate, a plecat inapoi, jurand sa nu se mai intoarca in veci aici. L-au innebunit modul in care a fost tratat, spagile, birocratzia, arogantza celor pusi, zice-se, sa slujeasca cetatzeanul. A spus, simplu: “Suntetzi irecuperabili, daca dupa 26 de ani suportatzi asa ceva fara sa cracnitzi”.
    Dincolo de drama celor care pleaca pentru ca vor sa fie tratatzi omeneste, Romania a ajuns raiul “patriotzilor de parada”. A celor care flutura slogane gen; ” “Ne cumpara strainii! Sa nu-i lasam sa o faca!”, “Romania e a romanilor!” Da? Ne-au cumparat strainii?!?? Dar cine ne-a vandut?!?? Nu romanii neaosi? Catzi “romani adevaratzi”, “patriotzi” au incheiat contracte paguboase pentru stramt-folosul lor, fara a se gandi o clipa la cei pe care i-au pagubit sau i-au lasat pe drumuri?!?? Cine i-a permis lui Omar Haysam sa rada muntzi intregi? Chinezii???? Si exemplele astea pot continua, lista este enorm de lunga…Iar noi, “romanii patriotzi”, am permis asta. Nenorocita gandire ca “merge si asa”.
    Personal, ma uit rar la stiri, si doar cat sa fiu ancorata la realitate. In rest, lozincile sforaitoare despre ce patriotzi suntem noi, despre ce grozavi suntem, despre strainii care vor sa ne infulece cu fulgi cu tot ma ingretzoseaza de-a dreptul. Se sare mereu peste faptul ca NOI trebuie sa ne reformam intai, nu altzii. Cei care vin aici sunt oameni de afaceri, nu Armata Salvarii. Vin sa faca profit, nu sa ne mangaie pe crestet. Si daca noi nu suntem in stare sa lucram in folosul nostru, de ce le-o cerem lor?!?? Din acest punt de vedere, noi suntem ne-patriotzi, nu ei…



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Alexandru Gabor


Alexandru Gabor

Alexandru Gabor. Publicist al revistelor 22 și Idei în Dialog. Absolvent al Facultății de Filosofie, Universitatea București, doctorat în științe politice. Citeste mai departe


E randul tau

Pai mai dati foc pe ici pe colo si o rezolvati!

de: radu

la "#Rezistența. Sau cum a reinventat România speranța socială"

Cauta articole

februarie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Ian    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)