joi, martie 28, 2024

Unde fugim de-acasă?

Îmi iau libertatea de a aduna în scris câteva gânduri de astă-primăvară, în speranța că – cine știe! – unii cititori ai platformei le-ar putea găsi demne de interes. Le las dezorganizate, fără cap și coadă, ca să le sporesc farmecul (if any)…

Primo: țara nu a fost niciodată, în istoria ei, într-o situație economică atât de bună ca acum, sub conducerea guvernului doamnei Viorica Vasilica Dăncilă. E contraintuitiv, dar asta este. Umorile contează mai puțin decât cifrele.

Secundo: acest val de prosperitate care a acoperit România (sau cel puțin marile orașe) nu m-a atins și pe mine. Da, înțeleg că țara este acum ca o scroafă mănoasă, cu lapte pentru toți purceii; dar eu n-am prins loc la uger. În gura mea nu-i nicio țâță. Iar un purcel flămând e doar un purcel flămând, pe când un purcel prea multă vreme flămând e sau un purcel mort, sau un purcel care-ncepe să-i omoare pe alții. Nici una din variante nu-mi surânde, așa c-am decis să mă-nțarc.

Tertio: întrebarea este „Încotro?”. Ca să pot răspunde, aș lua în calcul patru parametri: munca, siguranța (și educația), comunitatea, clima.

Nu are rost să mă gândesc la Australia și la Israel, deși sunt țări unde munca e bine plătită, numai că pe-acolo nu sunt cine știe ce copaci, iar altceva nu prea știu eu să fac; așa că mă concentrez pe un shortlist care sare-n ochi, adică Europa de Nord, Europa de Vest, Canada și Statele Unite. Unde-o fi mai bine?!

Dacă ar fi să merg prin eliminare, aș zice că în Europa de Nord (Finlanda, Norvegia, Suedia, Danemarca, Islanda) munca este bine plătită, siguranța cetățeanului este… sigură, educația e de foarte bună calitate, iar copaci sunt destui (ba chiar prea mulți, cu excepția Islandei). Dar comunitatea de expați românofoni e mică, iar clima este groaznică (chestia asta cu clima nu pare cine știe ce, dar după trei ierni la Londra – ploaie, ploaie, ploaie! – mi-am dat seama că așa cum omul este „născut într-o limbă”, tot așa este născut și într-o climă. Nu poți, realmente, să schimbi setarea asta din tine. Mă rog, reformulez: eu nu pot, poate la alții merge).

Canada seamănă cumva cu Europa de Nord, dar comunitatea este mai mare și (cel puțin așa se spune) mult mai bine educată. Aici apare altă problemă: dacă românii de-acolo sunt (prea) bine educați, de ce-ar accepta printre ei un simplu țapinar… ?!

Statele Unite sunt o țară cât un continent, atât geografic cât și demografic, iar munca este respectată și răs-plătită. Dar siguranța e cam nesigură (cel puțin în orașele mari – admit că eu n-am fost decât în San Jose și-n San Francisco, în rest vorbesc din auzite), educația de calitate este extrem de scumpă, comunitățile de români sunt deja foarte bogate. Aș putea să mă integrez, desigur, printre mexicani, dar mi-e teamă că n-aș fi niciodată unul de-al lor (bine, nici între românii din România nu sunt „unul de-al lor”, dar zic); și mai este un motiv. Care poate să sune foarte-foarte caraghios, sau amuzant, cum vreți, dar pentru mine este real: Statele Unite nu-s deloc socialiste. Prin asta vreau să spun că protecția socială nu e văzută cu ochi buni: cât muncești, atât primești. Dreptul la concediu plătit, la asigurări sociale (mă refer la șomaj), la pensie, la asistență medicală și alte marafeturi – toate acestea există, dar nu sunt de la sine înțelese. Se obțin, nu se oferă. Pe de o parte, asta îi asigură țării un aflux constant de persoane tinere și bine educate pentru care contează să câștige cât mai bine („The sky is the limit”), nu să paraziteze statul cu tot felul de scheme istețe („Dați-mi bani că-s handicapat”); pe de altă parte, mie, ca simplu blue collar, nu-mi convine să fac pe stahanovistul în „întrecerea capitalistă a muncii”. Paranteză stilistică: recitesc ce-am scris și mă pufnește râsul, pentru că (deși am fost sincer, sau tocmai de-aia), se poate înțelege și „Uite înc-un român care fuge din țară sperând c-o să se odihnească pe banii altor contribuabili! Măi, șmechere…”.

Europa de Vest are copaci destui și încă și mai mulți oameni lenevoși, care n-au niciun chef să-i îngrijească, așa că aici aș putea să mă potrivesc ceva mai bine: cu clima m-aș împăca, comunitatea de români este atât de mare încât poți găsi oameni și mai așa, și mai așa (ai de unde-alege), munca e plătită mai prost ca-n alte părți dar mai bine ca-n România, siguranța personală e mare sau mică (depinde cât de aproape ești de centrele marilor orașe), educația nu este gratis, dar nici atât de provincială ca-n România, și-n plus se face într-o limbă mare, oricare ar fi ea. Necazu-i altul: de când cu zborurile low-cost, Europa de Vest e-atât de aproape, încât la fiecare ceartă cu nevasta aș fi tentat să dau fuga la aceeași cârciumă din Centrul Vechi la care dau fuga acum. În condițiile astea, vorbele mari cu „plecatul”, „emigratul”, „dezțăratul” etc sunt pură fanfaronadă.

De fapt, chiar mai rău. Într-o altă cheie de interpretare, sună ca un apel la milă. De asta nu m-am grăbit cu aceste câteva rânduri astă-primăvară, le-am lăsat peste vară, să se pârguiască oleacă – dar văd că le-am lăsat degeaba. Tot necoapte au ieșit.

Distribuie acest articol

86 COMENTARII

  1. Vă recomand India. În India se trece la agricultură forestieră în zonele deșertificate cum e Cauvery deci nu știu cu toaletarea dar de tăiat copaci o să fie nevoie, deocamdată puteți susține proiectul de împădurire Cauvery Calling. Înțeleg că și în România solul a început să intre într-un proces de deșertificare … nu știu însă dacă se vor planta copaci … Înțeleg că planurile sunt cu culturi de arahide :)

    • Nu cunosc termenul „agricultură forestieră”, nu știu ce înseamnă. Pe vremea mea exista „silvicultură”, dar probabil nu este același lucru. Oricum, mulțumesc de sugestie. India! Nu m-am gândit vreodată.

      • Silvicultura ține de exploatarea suprafețelor forestiere, agricultura forestieră presupune convertirea suprafețelor agricole la suprafețe cultivate cu arbori în vederea exploatării forestiere …

        • Adică opusul defrișării. Am un teren arabil, îl plantez cu puieți, aștept să crească pădurea, o tai, vând lemnul și-o iau de la capăt. Nu știu ce să zic. Pare un mod extrem de lent de a face bani. Dar poate că în climatul tropical pădurile cresc mult mai repede.

  2. Ma scuzati, dar am ris cu pofta :P
    Un articol scurt, in nota autoironica, dar cuprinzator in descrierea Europei notd-vestice si a Americii de Nord.

  3. Padurile din Germania au o mare problema. Au fost masiv dezvoltate, dupa mentalitatea germana, adica impadurindu-se cu specii rentabile economic. Mai ales coniferele au fost plantate peste tot si unde se portriveste si unde nu. Astfel ca in ultimii ani a aparut un gindac care rade coniferele ca nimic. Chiar si statul german a intervenit si incearca sa-i sustina pe proprietarii de paduri financial, e aprobata suma de 500 mio eurori, dar unii zic ca ar trebui citeva miliarde.
    Trebuie taiata rapid padurea de conifere, unde domneste gindacul, si replantata cu foioase si combinata.

    In concluzie e nevoie acuta de padurari, taietori de lemne, unu mai priceput, daca ajunge sa convinga un graf, proprietar de padure, are mari sanse sa cistige regeste si sa nu aiba nevoie sa apeleze la zborurile low cost. Unde mai pui ca incalzirea globala a dus la o clima absolut fantastica.

    Ca-ti mai spun un lucru, unu care e indragostit de padure, care simte padurea, care creste cu padurea, care miroase padurea, uita gindurile de „plecat”, „emigrant”, etc. el e in padure ACASA.

    • Fiind băiet păduri cutreieram
      Şi mă culcam ades lângă izvor,
      Iar braţul drept sub cap eu mi-l puneam
      S-aud cum apa sună-ncetişor:
      *************
      – Ce te legeni, codrule,
      Fără ploaie, fără vânt,
      Cu crengile la pământ?
      – De ce nu m-aş legăna,
      Dacă trece vremea mea!
      Ziua scade, noaptea creşte
      Şi frunzişul mi-l răreşte.

    • Vi-s dragi nemții, dar nu-i iertați cu nicio ocazie. Mai bine. Am văzut prea multă „autoindulgență națională” pe unde-am umblat, mi-ajunge. Mai bine ca românii, cu autoderiziunea lor exagerată. Mulțumesc pentru sugestie, dar, așa cum știți, Germania prezintă o altă problemă decât cea climaterică (deși nici iernile berlineze nu-s deloc simpatice): limba. Greu!

      • cu limba nu-i nici o problema, Grafii oricum vorbesc f bine engleza, iar taietorii de lemne sunt profesori universitari polonezi.

        • Bula se intoarce dupa o sedere ceva mai indelungata in misiune la Paris; evident are multe de povestit, toti colegii il asalteaza cu intrebari, nu mai pridideste.
          Unul isi aduce aminte ca Bula nu stie o boaba frantuzeste:
          Bula, da’ cu limba, … cu limba cum te-ai descurcat?
          La inceput mi-a fost cam scarba, da’ … te obisnuiesti.

        • Asta categoric. Am lucrat doar câteva zile la Berlin, iar șeful cel mare care coordona lucrarea era polonez. D-aia m-a trimis patronul și pe mine acolo, a cincea roată la căruță: pentru că băieții din echipă nu vorbeau engleza și n-avea cine se înțelege cu polonezul :)

          • haha
            Un pilot, in portul hamburg, credea ca, fiind romani ar fi normal sa ni se adreseze in (aproximativ) limba rusa … in 88.
            A primit niste placute suedeze „avant la lettre”, desi nu a inteles …

  4. Țara n-a fost niciodată așa de bogată pe hârtie. Pentru că sunt mulți bani nici măcar pe hârtie, ci virtuali. Economiștii îi numesc monkey-money. Însă distracția se apropie de final, de-aia crește aurul și tot ce nu e monkey-.
    Încercați presa internațională cu „recession”, „krach”, „decline”, „collaps”… Ziarele serioase ca NYT, agenții ca Reuters …
    Că plecați, că nu, o căsuță pe pământ, cu grădină, lângă o pădurice și-un izvor e aur curat. Profitați cât caprele sunt ieftine, n-aruncați sămânța roșiilor pe care le mâncați și faceți-vă prieteni care apreciază mai mult să facă ceva decât s-o discute pe Viorica și micile ajustări necesare statului de drept pentru a fi acceptabil. Învățați ceva survivalism. Trăiți-vă viața!

  5. Eu zic sa mergem doar in plimare :”În momentul de față, șoferii care vor să conteste o amendă primită pentru încălcarea Codului Rutier trebuie să depună plângerea la judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta. Acest lucru s-ar putea schimba, printr-un proiect legislativ care a fost adoptat tacit la Senat”. Cea ce am scris din oct – nov 2012, constant. Desfiintati
    competenta teritoriala exclusiva la litigii judecatoresti ! Dureros pentru unii

  6. ce sa faca oachesul cu freza super okay si toale de firma n vest ? aici e de el. isi protapeste limuzina pe bordura de la scara blocului si molfaie seminte de bostan scuipind cojile unde vrea muschii lui. in weekend cocalarul de bucale blocheaza drumurile spre mare si sinaia. nu poate rata mirosurile pestilentiale estivale. de unde are bani ? vouchere si bonuri de masa. pecereul are grija de oamenii muncii de la orase si sate. de ce ar fugi astia din tara (lor) ?

  7. „Primo: țara nu a fost niciodată, în istoria ei, într-o situație economică atât de bună ca acum ”

    Afirmatia e cel putijn hazardata. Standardul de viata al romanului inainte de 1944 era mai ridicat ca al italianului, spaniolului, grecului, norvegianului, finlandezului, etc. Astazi e sub oricare din acestia. In Romania anilor ’20 & ’30 veneau italienii la munca si traiau aproape 900000 de germani ce practicau mica agrciultura. Hitler ii ademenea in Germania promitandu-le tot soiul de facilitati, dar ei nu se dadeau dusi. Azi au mai ramas cateva sute din care unul a ajuns presedintele tarii :) Imigratia dinspre Franta (in special oameni cu pregatire superioara) nu era ceva neobisnuit. Mii de romani din toate categoriile sociale pleaca in fiecare an la studii in afara tarii si cam toti se intorc sa profeseze in Romania. Imigratia romanilor spre America (masiva din Ungaria, Italia, Austria, Scandinavia sau Germania) e practic inexistenta.

    Profesroul britanic Ivor Porter (autor al cartii „Misiunea Autonomus” despre parasutareasa in timpul razboiului in Romania) ajunge la Bucuresti ca profesor de engleza la sfarsitul anilor ’30. Printre altele se plange ca e destul de prost platit de Consiliul Britanic fata de colegii sai romani. Descopera cu surpindere ca in Romania mobilitatea sociala (posiobilitatea uni tanar dntr-o familie de tarani sau muncitori sa aiba educatie superioara si veniturile aferente) e mult mai ridicata ca-n Marea Briitanie.

    • Îmi pare rău că v-am necăjit, dar să știți că n-aveți decât parțial dreptate. Da, unii români din 1938 (anul „de vârf” al interbelicului, zice-se) o duceau mai bine decât unii britanici sau francezi (și decât cei mai mulți italieni sau spanioli, sunt primul care să recunosc asta!). Da, unii români din 2019 o duc mai rău decât o duceau unii români din 1938. Dar majoritatea românilor din România o duce cu mult mai bine în 2019 decât o ducea majoritatea românilor în 1938. Datele statistice o confirmă (mortalitate, mortalitate infantilă, speranță de viață la naștere, numărul de copii per familie, raportul dintre populația urbană și cea rurală, producție agricolă, producție industrială, comerț internațional, structura exportului și a importului, nemaivorbind de procentul imens pe care îl au azi salariile și pensiile, față de procentul mic pe care îl aveau în 1938). Unde aveți decisiv dreptate, deși nu ați scris clar: reputația României din 1938 era extraordinar de bună (în Europa) față de reputația României din 2019. Atunci călătorii, posesorii de pașaport românesc, erau cei bogați și educați, care se duceau să cheltuiască bani (în mod extravagant uneori), iar azi prin „român” se înțelege în Europa omul sărac, needucat și bețiv, care acceptă orice muncă (în varianta bună) și care cerșește, fură sau se prostituează (în varianta rea). Bref, îmi mențin punctul de vedere: trăim mai bine în România decât am trăit vreodată, dar suntem foarte prost văzuți (de alții) și foarte nemulțumiți (de noi înșine, de viețile noastre, de liderii noștri). Altfel de ce-am fugi de-acasă?

      • @Mihai Buzea – discuții din astea avea taică-meu cu bunicul, prin 1980. Acum, fără a contesta statisticile privind producția industrială și exporturile, cu ce vă încălzește pe dvs că Mercedes își fabrică niște cutii de viteze la Sebeș, iar pinioanele pentru ele la Cugir?

        Din punctul de vedere al bunicului, singurul progres autentic pe care-l trăia el, față de vremurile lui Franz Josef, era butelia de aragaz. Pe care bunica o folosea cu grijă, astfel încă să țină cam două luni, fiindcă bunicul trebuia să o schimbe în oraș la Suceava. Mașina cu butelii nu venea la ei în sat. Iarna găteau mâncarea tot pe plită, la foc de lemne.

        Ăsta e singurul lucru care s-a schimbat acolo în ultimii 40 de ani, acum există un stand cu butelii, acasă la un om din sat. Canalizare și apă curentă nu există nici în prezent. E drept că în prezent există un TVA de 20% și 60-70% taxe incluse în prețul carburanțior. Ceea ce nu exista nici în 1980, nici pe vremea lui Franz Josef.

      • Nu ma necajiti deloc :). Insa nici nu vedeti lucruile in perspectiva. Romanul din 2019 traieste mai bin e ca romanul din 1938. la fel cum albanezul, rusul, britanicul, frantuzul si paupasul din 2019 traiesc mai bine ca antecesorii lor din 1938.

        Dumneavoastra insa ati afirmat altvceva: „țara nu a fost niciodată, în istoria ei, într-o situație economică atât de bună ca acum ” ceea ce din pacate nu e adevarat. Situatia economica a Romaniei in Europa 1938, comparativ cu restul tarilor europene, era infinit mai buna ca cea de acum. In termeni abosluti romanul din 1989 traia mai bine ca cel din 1938. Erau mai multe masini, speranta de viata mai mare, tot soiul de electronice, Romania era complet electrificata, etc. dar pentru aia in 1989 romanul devenise cel mai sarac, cel mai oprimat si cel mai oropsit european, afara de albanez. In timp ce in 1938 era uindeva pe la mijlocul clasamentului inaintea italianului, a spanioului, a austriacului sau a norvegianului. Azi asa ceva ar parea SF curat. Deci daca cineva ar fi afirmat in 1989 ca „țara nu a fost niciodată, în istoria ei, într-o situație economică atât de bună ca acum ” ar fi trebuit internat la balamuc. Singurul care de altfel facea astfel de afirmaiti zgubilitice in epoca (geniul Carpatilor – Pingelica) a trebuit de altfel pana la urma sa fie impuiscat. :)

        • „țara nu a fost niciodată, în istoria ei, într-o situație economică atât de bună ca acum” – OMG. Ce naiba e greșit aici? România nu a fost niciodată, în istoria ei, într-o situație economică atât de bună ca acum: e o frază simplă, făcută din cuvinte simple, pe înțelesul oricui. Românul din 2019 trăiește mult mai bine decât românul din 1988 sau cel din 1938 („românul” este omul mediu, este media cetățenilor țării). La fel și albanezul din 2019, sau belarusul, sau cehul, sau finlandezul, sau slovacul, sau oricine de la est de Linia Stettin-Trieste. Ce este neadevărat aici? Nu numai în sens est-european, dar și în sens planetar, acesta este adevărul adevărat: deși sunt mai mulți decât în 1988 sau în 1938, membrii speciei noastre trăiesc mai bine acum în 2019 decât atunci în 1938 (sau 1988). Desigur, darul progresului („trăitul mai bine”) nu a fost împărțit în mod egal și nici măcar echitabil. Nemaivorbind de faptul (corect observat de Harald) că pentru miliarde și miliarde de semeni de-ai noștri (inclusiv pentru o parte din românii din rural și din „urbanul mic”) nu s-a schimbat aproape nimic de câteva sute de ani – sau, cum zic (și cred) regretnicii est-europeni și ex-sovietici, „da, s-au schimbat multe, dar numai în rău”.

          Cred că exemplele concrete sunt mai grăitoare: eu, Mihai Buzea, ca șomer, trăiesc mai bine (pe credit…) în 2019 decât trăia străbunicul Vasile Buzea în 1938 (proprietar a zeci de hectare de teren arabil – și unde? În Dobrogea, în „California noastră națională”, cum a scris nu-știu-cine!) sau decât trăia tatăl Radu Buzea în 1988 (inginer proiectant, job la institut în buricul Bucureștiului etc, doar atât că nu era membru de partid). Da, dar ei își setaseră niște așteptări modeste de la viață, pe când orizontul meu de așteptare e modelat de televizor, de internet, de bloguri și de tot felul de prostii, ca al oricărui om din 2019. De-aia nu-mi ajunge oferta României din 2019 și-mi pun coada pe spinare: pentru că oferta Abroad-ului 2019 e mai grasă. Doar că nu-mi fac iluzia vreunei epoci de aur din trecutul României, atâta tot. Și nici „sistemul de comparații” Josef Svejk nu mă încălzește cu ceva: și dacă italienii din interbelic erau mai săraci ca românii din aceeași perioadă, ce? Ține asta cuiva de foame? Mie, nu.

          • In 1959 sonda spatiala sovietica Luna-2 a reusit sa fotografieze partea nevazuta a Lunii. Boris Certok, responsabil in epoca cu sistemele de transmisiuni si de ghidaj ale vehiculelor spariale sovietice a fost primul care a vzut pozele de o calitate ingrozitor de proasta transmise de sonda spatiala si i-a anuntat razand pe ceilalti savanti sovietici: „Tovarasi, tocmai am descoperit ca Luna e rotunda!”

            Cam asa si dumneavoastra. Ati tras concluzia ca omul de azi o duce mai bine ca ala de acum cateva decenii. Eu zic ca probabil merita sa mergeti cu curaj si mai adanc in istorie, iar dupa o matura chibzuinta, sa postulati ca omul de azi o duce mai bine ca ala din epoca pietrei neslefuite. O asemenea afirmatie geniala ne-ar cutremurat pe toti si ne-ar fi umplut cu lacrimi de admiratie pentru lumina intelepciunii relevata atat de napraznic…

            In rest,va doresc somaj fericit. Ca bag seama ca mai bine de atat nu se poate :)

            • Din păcate nu am trăit în paleolitic și nici nu am mărturii credibile asupra nivelului de trai al perioadei. E totuși posibil să fi fost ceva mai ridicat decât nivelul de trai al locuitorilor din cartierul Berceni, anno domini 1988.

              Dumneavoastră sunteți acum ca elevul cel ager care a venit la școală cu lecția neînvățată și face pe ăla care n-a-nțeles subiectul. Nu-i nimic, azi sunt milos: subiectul este „Unde fugim de-acasă?”. Vă garantez că orice încercare onestă de răspuns va fi apreciată! De mine, șomerul. Da :)

    • Mai usor cu autoaprecierea!!!
      In interbeloc incaltamintea standard a tranului din Regat mai era .. opinca. De mmulte ori vara era fara, Adica descult. SI urzicile nu se mancau de pamplezir .. ci erau nelipsite cate o luna (Chair si in Bucovian langa Cernauti!)
      Si ama ca o banuiala ca neamtau agricultor in Romania avea mai mult6decat cele 4,5 ale prpreitarului „mediu” (dpv statistic) etnic roman.. car roman mai avea alea 4,5 hectare impartite in 3-5 loturi!
      Si sa nu ne mai firtirism ca bveneau pe aici niste italieni – in gnl taietori in piatra .. Nu de lata dar si azi sunt unii europeni care isi gaesc delucru prin Africa .. swi zau asa nu se traieste mai bine decat in Portugalia!!

      Mobiliate sociala .. Dupa 1920 au fost luate masuri ca copii saraci sa fie sprijiniti sa urmeze mau mult de 4 clase. Burse. Tatal meu si fratii sai au beneficat tustrei – 2 la faculotate unu ofiter A da. la liceele miliatre si scolile de ofiteri era un numerus clausus – 50% copii de tarani!

      Reputatia scuzati nu cine stie ce. Asocaoata mai ales cu o anume usurinta „morala” sau macar smecherie . A se vedea : „Vasul Mortii” de B Traven,. Salariul groazei de Georges Arnaud. Mai vedeti ca este un personaj mai louche si in filmul Irma la Douce …
      Singurl roman personaj pozitiv . chiar admirabil , din literatura straian l-am gasit intr-unroman SF (cum altfel?! Adivca numa un autor sf putea sa …) . Este virba despre romanul Rabdarea timpului de John Brunner . (Personajul are o colaratura etnica – injura in romaneste. Culmea injuraturile par a face mai inteles mesajul „trebuia sa fie gata IERI” ) Cea mainou dintre taiate e cartea SF – din 1965…
      Asta-i via, asta-i gardu’ nu are rost sa visam cai verzi pe pereti! Sau daca vrem sa o facem, macar sa urmam exemplul lui Nicolae Densusianu si sa plasam fantezile autovalorizatoare despre paradisul pierdut candva .. cam dupa ultima glaciatiune si inceputul neoliticului …

      • @Ghita Bizonu’ – dacă vă spun că în anii ’80 am văzut pe la țară oameni încălțați cu opinci făcute dintr-un cauciuc de camion și cusute cu sârmă, e foarte posibil să nu mă credeți. Tot pe vremea aceea, vara puteau fi văzute în oraș în Suceava femei bătrâne în port național și
        încălțate cu opinci ”clasice”, iar trecătorii spuneau ”tre’să fie de pe la Cârlibaba, acolo încă se îmbracă oamenii așa”.

        După 1990 s-a rezolvat problema fiindcă există magazinele SH, dar în rest România nu e nici astăzi o țară în care încălțămintea obișnuită a oamenilor de pe stradă să fie 60 de lire perechea.

        • Eu am o teorie cum că promovarea comunismului ( care chipurile ar fi refacerea unei vârste de aur, a comunei primitive – nici măcar nu știm dacă a existat așa ceva) a avut ca rezultat exact involuția societății către acel tip de societate primitivă: scăderea rolului banilor a dus la reapariția trocului, la autoconsum etc. Dacă o țineam așa încă vreo 5 generații, treceam din nou la arcuri și săgeți ( mai țineți minte că în anii ’80 reapăruseră prin gări locomotivele cu aburi?) Deci Marx a sesizat corect niște relații, doar că nu și-a dorit ce trebuia :)

          • Îmi amintesc de același an de grație 1988, când la televizor era difuzată o emisiune despre agricultură. Niște țărani cooperatori (!) cărau snopi de coceni de pe câmp, cu căruțe trase de cai (până și la televizor se vedea că-s jigăriți, nețesălați și rău hrăniți, că doar am grijit și eu de cai când eram mic!). Crainicul îi lăuda pe țărani și explica cât sunt de isteți, pentru că în felul ăsta fac economie la „combustibili”. Taică-meu, plin de obidă: „Futu-vă Dumnezeii mamei voastre, c-acu’ trei’j de ani nu mai știați cum să omorâți caii oamenilor!”.

            • Nici bunicul nu i-a iertat niciodată pe comuniști pentru caii trimiși la abatoare în anii ’50. În anii ’80, CAP-ul din satul lui avea din nou căruță (nu-i spunea nimeni atelaj hipo pe vremea aceea) și 4 hectare erau cultivate cu ovăz pentru cai, fără să apară nicăieri în acte.

              Iar despre omniprezenta căruță verde cu tricolor din armata anilor ’80 au mai fost relatări pe-aici.

          • @Mihai Badici – între 1982 și 1987 se și fabricau locomotive cu abur, la Reghin. Cel puțin una dintre ele mai circula încă prin 2012, pe Valea Vaserului. Foarte probabil mai circulă și acum. Sunt și câteva locomotive istorice acolo, dar era cel puțin una și dintre cele 12 fabricate de la Reghin.

            • Da, parcă îmi amintesc ceva. Oricum, în anii ’80 am dat jos din pod și lampa de iluminat, și mașina de gătit cu „gaz” și am reînceput să facem compoturi și gemuri în casă (mă rog, asta s-ar numi acum „trendy” dar atunci problema era că nu mai erau la magazin) . Eram pe drumul cel bun. Ar trebui o poveste separată despre cum împingeam camioanele în curtea unității militare ca să nu consume benzină… :)

      • Mi-as dori sa rescrieti comentariul pe o tastaura hard; multe chestii cred ca mi-au scapat (ca subtilitate / sens) , desi am senzatia ca suntem pe aceeasi lungime de unda sau macar ffoarte aproape, caci atfel am fi clone.

      • Cititi de curiozitate volumul I din Morometii lui Marin Preda. Cartea e scirsa in anii ’50 la apogeul injurarii iepocii buighezo-mosierimii. Nu stiu daca Preda vorbeste undeva de opinci. Taranii lui din Silistea Gumesti (una din cele mai sarace zone ale Romaniei in epoca) sunt imbracati cu pantaloni, camasi, palarii, etc. Cu nimic diferit de taranii francezi din „Compania a 7-a sub clar de Luna”

        Pana la razboi orice roman putea parasi tara fara probleme. Obtinerea unuii pasaport dura cateva zile si costa mai nimic. Nimeni nu prea era tentat sa parasasca Romania ca sa-si gaseasca norocul in alta parte. De ce ? Pentru ca nici in alte parti conditiile nu era fundamental diferite. Apostolii comunismului zic de fapt Romania era neneorocita dar oamenii erau atat de needucati sub opresiuna burghezo-mosiereasca ca nu stiau nimic despre restul lumii :) Ei, bine a trebuit sa vina socialismul la putere, ca oamenii ce traisera pana atunci bine merci in Romania, cu bunele si rele ei, sa descopere deliciile emigrarii. „Frontieristii” (cei ce treceau ilegal frontiera) apar brusca in anii ’50 odata cu „dezvolatarea” socialista cea fara pereche. Si dea tunci pleacrea legala sau nu a deventi o caracteristica a tarii…

        Asta nu va spune nimic?!

        • Aveau ei pălării, cămăși și pantaloni, dar cel puțin la câmp mergeau desculți, nici măcar cu opinci. Încălțămintea a fost întotdeauna mai greu de fabricat decât pânza pentru haine.

  8. „țara nu a fost niciodată, în istoria ei, într-o situație economică atât de bună ca acum, sub conducerea guvernului doamnei Viorica Vasilica Dăncilă. E contraintuitiv, dar asta este. Umorile contează mai puțin decât cifrele.”

    Dacă mă arunc în gol, în cădere, înainte de a fi zdrobit, pot spune, pentru câteva secunde: „ce briză plăcută, ce răcoare!. Apoi: buf!

    • Aveți dreptate, dar eu unul n-am în ce gol să m-arunc. Sunt deja „buf!”. N-am ce pierde aici. Și-atunci, de ce nu… ?!

      • Pentru cei care au preluat guvernarea intr-o perioada buna nu e mare stiinta sa obtii o crestere si mai mare reducand taxele si marind cheltuielile bugetare. Guvernare de calitate inseamna altceva. Cat ii suntem de datori guvernului Dancila si celorlalte guverne PSD vom vedea in anii urmatori, cand vine nota de plata. Pana una alta, in martie anul asta ne-am imprumutat pe termen lung la o dobanda de 4.65%, mai mult decat dublul celei platite de Polonia pentru aceeasi maturitate (2%). Creditorii sunt mai putin incantati decat dumneavaostra de performantele guvernului. Poate stiu ei ceva. Cred ca asta voia sa spuna Gabriel.

        • Eu nu sunt încântat deloc. Încerc să spăl putina înainte să vină nota de plată pentru bunăstarea asta pe datorie. Asta am încercat să spun în articol, dar probabil că m-am exprimat ca foamea, de s-a-nțeles exact opusul. p.s: am trecut o dată prin chestia asta când a umflat Tăriceanu economia, atunci înainte de criză. Atunci am făcut chiar „buf”, după vorba lui Gabriel Deliu, și din copywriter am ajuns drujbar; o experiență de-asta e suficientă într-o viață de om, nu mai am niciun chef s-o repet. Cine face de două ori aceeași greșeală… știți dumneavoastră.

  9. SUA e singura tara care imi da prin cap in care un blue collar poate sa faca bani dincolo de cele mai salbatice vise pe care le-ar putea avea in Romania. Ce-i drept, stiu asta despre mecanicii auto si meseriasii pe care i-ai chema in casa, nu despre copaci.

    Cat despre concedii/pensii/ce mai vrei tu, acolo e foarte simplu sa fii liber profesionist, si sa-ti iei tu cat concediu vrei, sa te pensionezi la 40 de ani etc.

    BTW, SUA cheltuiesc aproape 20% din PIB pe ajutoare sociale, sunt la 0.6 procente distanta de a fi un welfare state oficial. Daca esti unde trebuie (si votezi cu cine trebuie) poti huzuri chiar bine pe banii contribuabililor.

    Si, ca sa nu uit, ce e asa rau la a nu fi inconjurat de romani? Nu asta e smecheria cu plecatul?

    • „ce e asa rau la a nu fi inconjurat de romani?”. Păi, singurătatea inițială, asta e așa rău. Care poate dura până la moarte, cu puțin ghinion. Adică, cum să spun: nu vreau toată mahalaua cu mine, dar câțiva români, acolo, nu strică. Mai schimbi o vorbă, mai bei o bere, mai înjuri guvernul (RO), mai râzi de naționala de fotbal etc. Știți dumneavoastră!

      • Pai, eu am prietenii cate unul in cate-o tara. Ceea ce e grozav, am mereu unde sa ma duc in vacanta. Si de injurat guvernul (ras de el, mai bine zis, ca nu ma mai afecteaza prea mult ce face) ne ajunge internetul.

        In plus, cand esti inconjurat de straini poti sa injuri doua guverne, ceea ce e extra amuzant. Recomand.

        • Iau în calcul recomandarea, la modul foarte serios. Extind la trei numărul guvernelor de înjurat, dar despre asta mai povestim într-un articol viitor.

  10. ……si nici n-or sa se coacă. Si eu ca mai toti romanii am vrut sa plec si as pleca si maine. Am vazut si eu aproximativ aceleasi locuri ca si dvs. si tot nu s-a copt nimic. Am ajuns la concluzia ca probabil trebuia sa plec demult, acum nu prea mai e loc sa te asezi cam pe nicaieri. Cel mult sa-ti gasesti un loc de munca bine platit, dar integrarea si restul se vor face din ce in ce mai greu. Nu vorbesc fiindca sunt ” strugurii prea acri”, dar de cate ori plec ( cu treabă) pe afara, constat ca acolo voi fi .mereu un strain intre straini.

    PS: Si inevitabil, cum e la dvs. cu vremea, cu ploaia, la mine, dupa ce mananc cateva saptamani mancare străină, de-abia astept sa ajung acasa sa-mi spal matele cu o ciorba acră. Asta este. Apoi ma duc in treaba mea, le iau pe toate de la capăt si noaptea citesc schite de-astea ca a dvs. si va raspund pe românește . Posibil sa incasez niste comentarii mai acide, ca mi-am arătat in public pasiunea pentru ciorba…..m-am învățat si cu asta. In concluzie, subscriu cu totul la notitele dumneavoastră necoapte

    • Mulțumesc pentru subscriere. În ceea ce mă privește, de-a lungul atâtor plecări temporare, am învățat să-mi fac singur nu numai ciorba, dar și borșul de tărâțe. Le-am ratat pe primele patru-cinci, dar până la urmă am prins șpilul!

  11. Într-un fel sau altul, noi toţi căutăm centrul universului. Numai că centrul ăsta nu e acelaşi pentru toţi, unii îl găsim într-un anumit timp, alţii într-un anumit loc, alţii într-o anumită persoană.

  12. O sa va dezamagesc, dar intrebarea corecta nu e „Unde fug de-acasa?”, ci „Unde e casa mea?”. Dupa marturisirea dvs aici nu pare a fi casa dvs si nu va judec pentru asta, dar nici nu stiti unde ar putea fi, si asta e cel mai grav. Dvs in cautarea dvs v-ati atintit privirea doar pe orizontala, numai ca pana si un copac priveste si spre un alt azimut chiar daca nu intelege mare lucru. De la dvs sunt totusi alte asteptari. Lasati sa se mai coaca azimutul si gandurile , sa ajunga pe la 90 de grade si atunci veti gasi. Altfel gandurile dvs vor ramane doar .. fanny…Intrebati copacul si va arata el raspunsul corect.

    • Cred că ați pus punctul pe i. Cam asta e întrebarea, „unde îmi găsesc eu locul” și până la urmă răspunsul poate fi oricare, de vreme ce trăiesc oameni și în zone mai grele, și nu mă refer la cei care nu au încotro, pentru că ei nu au de ales. Acum niște ani consideram că în general oamenii cu simțul umorului rămân, cei fără simțul umorului pleacă ( cred că nu e nevoie să explic de ce) . Între timp mi-a mai înghețat și mie râsul pe față de câteva ori, deci probabil nu am avut întru totul dreptate. Există mai multe tipologii umane, intransigenții de exemplu pleacă primii, pentru că viața în țărișoara noastră implică unele … să le zicem excepții de la normele de bun simț ( șpaga pentru diverse aprobări e cel mai banal lucru care îmi vine în minte) . Dacă ai suficient stomac să tratezi asta cu umor… poți trece peste, mai ales că nu ai nevoie de prea multe aprobări într-o viață de om. Desigur, dacă ai o idee genială e firesc să pleci, dacă știi să faci cea mai bună mașină pleci în Germania, dacă știi să faci cel mai bun procesor în Silicon Valley, dar nici asta nu e propriu-zis o plecare, pentru că tu de fapt aparții acelei comunități ( ești proiectant de mașini mai degrabă decât român am putea zice). Eu personal nu am avut niciodată intenția să plec definitiv; pe vremuri când eram singur și fără obligații am cochetat cu ideea de a merge „să fac ceva treabă” , vorba une rude, nu mi-a ieșit atunci din diverse motive; eram deja setat pe așteptări financiare modeste din vechiul regim, deci nu mi-a fost foarte greu. între timp situația s-a mai schimbat pe la noi și n-a mai fost nevoie. Evident că asta nu înseamnă că nu accept lucrări în afară, e cu totul altceva; am întâlnit și persoane care s-au adaptat la traiul din țara de adopție și n-au mai reușit să revină, deși și-au dorit. Din câte văd eu însă, majoritatea „plecaților” o fac mai degrabă ca pe un sacrificiu pentru generația următoare, ei rămânând cu o nostalgie cam fără leac. De nostalgia asta mi-a fost mie teamă cel mai mult. Bine, într-un fel consider că am și o răfuială neterminată cu vechiul regim din cauza căreia plecarea ar fi o renunțare. Să mai plece și ai lor :)

      • Poporul asta roman chiar avea un simt extraordinar al umorului. Traiul in aceasta tara efectiv si acest lucru l-a distrus. Mai rasare un pic de umor pe ici, pe colo, vezi ideea cu numerele „..UIE PSD”, dar si acela era umor conservat in afara tarii.
        Presupunand ca cei ramasi ar fi fost cei cu simtul umorului mai accentuat, iar acesta intre timp s-a pierdut, este de inteles de ce acum vrea toata lumea sa plece.

      • Doar că nu pleacă, afurisiții, se-nmulțesc ca ploșnițele, și tot ca ploșnițele se îmbuibă. Nu numai cei de foarte sus, care se pensionează la 39 de ani cu șapte mii de lei pensie lunară, dar și ăștia săracii, poporenii, talpa țării. Și ăștia se îmbuibă! Păi ce drag să mai am eu aici de muncă, pe bani reali, făcuți în mediul privat, când statul e atât de overgeneros cu micii săi protegees?! Aveți dumneavoastră bunătatea și deschideți linkul ăsta, apoi extrapolați concluziile la nivelul întregii țări: https://www.faramogul.ro/salarii-de-top-la-cantina-saracilor-din-galati-paznicul-are-3-672-de-lei-iar-salariul-unui-sofer-porneste-de-la-4-793-de-lei-facsimil/

        • Degeaba va oripilati domnule Buzea, la treizeci de ani de la revolutie avem la carma tarii un partid descendent din fostului partid comunist, PSD-ul, acaparat de o slehta de baroni locali semi-analfabeti si aproape toti puscariabili, avem un sistem, bine numit de Iliescu intr-un moment de luciditate, „capitalism de cumetrie”, am avut un ” El Lider Maximo” gata sa dea foc tarii numai sa scape de parnaie, am avut un grup de consultanti israelieni pregatiti sa indrume liderul maxim pe caleal populismului nationlist al vecinului Victor Orban si bagarea batului prin gard Bruxelles-ului, am avut un strateg economic de carton venit pe filiera rusilor de la Alro Slatina care isi ascundea tablourile cumparate din spagi prin cavouri, basca un referendum pentru familie mosit de pocaitii din America in combinatie cu dughinistii rusi la care s-a alipit cu oportunismul sau caracteristic si BOR, ma si mir cum de nu suntem mai rau.
          Si, vorba aceea, pentru ca toate acestea trebuiau sa poarte un nume, s-au numit „wage led growth” -operatiunea de fidelizare a electoratului dependent de pomeni, adica bugetari si pensionari, stimularea consumului astfel incat cifrele cresterii economice fortate sa dea bine la gazeta ( A3) si speranta ca aceste pomeni vor domoli reactia oamenilor la repetatele impingeri spre actiune a ministrilor de justitie pentru a promova amnistia si gratierea.

          In conditiile in care mai multe cai uzuale de a lua spaga pentru partid au fost taiate de DNA, Elena Udrea, Blejnar si altii stiu mai bine, n-ar fi de mirare ca o parte din aceste salarii crescute la unii amarati ( femei de servici, portari, soferi…) din administratiile locale sa se intoarca spre cei care faciliteaza angajarea, sa fie nou metoda a „parandaratului”. Socheaza lipsa banerelor si a obiectelor promotionale la ultimele randuri de alegeri. Tin minte ca pe Geoana l-am avut transversal peste drumurile nationale din stalp in stalp, prin toata tara.

          Nu banii dati spre pensionari sau spre cei cu salarii mai mici ma deranjeaza, pana la urma toti se intorc in piata sub forma consumului si castiga in final producatorii si comeriantii, de la Dedeman la Albalact sau la Cristim, ci distorsionarea pietei muncii si punerea in pericol a afacerilor private unde se resimte o lipsa acuta de personal si lipsa de motivatie. Decat sa fii constructor sau sudor la privat, mai bine te duci portar sau sofer la stat. La stat nu cresc sudori sau operatori CNC, Orice meserie productiva presupune invatarea si memorarea unor proceduri , unor notiuni, a modului de lucru. Efectul cel mai rau al cresterii numarului angajatilor si a salariilor la stat este deprofesionalizarea intregii tari. Am ajuns o tara de agenti de vanzari, taximeteristi, firme de paza si protectie si de portari la stat.

          • @Ioan – iar la 30 de ani după căderea zidului de la Berlin, Germania ta favorită are în frunte o fostă șefă a Departamentului Agitație și Propagandă de la Academia de Științe a RDG.

            • @Harald- nu s-a pus ea singura in fruntea Germaniei, nemtii sunt cei care au ales-o in mod repetat. Daca lor le place de vreo 20 de ani o sefa cu aspect de bunica si caracter neconflictual, maestra in arta compromisului, ce ma … pe mine grija? Prin alegeri libere , generale, nu ca la englezi, unde ultimii doi prim ministri au fost propulsati in fruntea tarii de vreo 93000 de votanti conservatori radicalizati.

            • @Ioan – care alegeri libere, ai votat tu vreodată pentru Merkel? În Germania e pseudo-democrație, la fel ca în UK.

            • @Harald- ia spune-ne tu unde sunt alegeri libere?
              Te pomenești că om fi într-un fel de Matrix iar tu te deconectezi din când în când și vezi realitatea cu ochii larg deschiși . Or fi fost libere în SUA când și l-au ales pe Obama?
              La noi sigur sunt libere altfel nu s-ar fi chinuit PSD-ul sa le fraudeze cu metoda autobuzul sau prin blocarea votului din diaspora.
              Dar cum suntem în penurie de subiecte suculente și dronele iraniene lansate de subnutriții aia de yemeniti au penetrat super- apararea saudita, bazata pe super-arme americane cumpărate cu super bani rezultați din exploatarea super-resursei super-iubita de un alt contributor-petrolul, poate ne spui tu de ce nu sunt democratii reale UK și DE.

            • @Ioan – cel puțin Obama a fost votat nominal, spre deosebire de Merkel a ta. Până și Iohannis are mai multă legitimitate decât Merkel.

        • Este chiar mai urat de atat: nu faptul ca sunt salarii mari conteaza, ci faptul ca ele intretin lenea.

          Problema majora nu a adultilor – pentru care si in Yemen e mai bine (are sanse sa-si revina). Problema majora e a copiilor, ei sunt victima inocenta si primara a unei politici de imbuibare nationala a tuturor puturosilor, increzutilor, tembelilor si incompetentilor

          A fi copil acum in Romania inseamna sa faci fata unei educatii complet imbecile, pentru care hoarde de cimpanzei numiti „profesori” sunt gras platiti pentru a-i tampi pe copii si a-i jumuli de bani pe parinti (fondul clasei, bani pentru markere, pentru cuiere, pentru imprimante, pentru banci).

          Acest lucru nu se va indrepta in urmatorii 20 de ani. Educatia din ROmania este la nivelul anilor 1950, minus speranta pe care cei de atunci o aveau. Orice om sanatos la ca[ se gandeste in primul rand la soarta copiilor. Asadar, oricine vrea sa aiba copiii, este condamnat sa paraseasca Romania inainte sa ii aiba si sa ii faca in alte parti. Altfel, ii va avea pe constiinta.

          Sigur ca si in alte parti soarta unor copiii e tragica. Dar nicaieri in afara de Romania, din cunostintele mele, statul nu-si propune cu buna stiinta decimarea lor intelectuala.

          Pana si in mult-compatimita Africa, noua dirctie de actiune pan-africana este sprijinirea tineretului.

          • S-ar putea să aveți dreptate, cel puțin în privința anumitor zone din țară. Marile orașe (care? Câte? Nu știu ce să zic, poate mai mult de cinci, dar mai puțin de zece) stau bine spre foarte bine, în sensul că au deja o clasă mijlocie dinamică și bătăioasă, care pune presiune pe ambele sisteme, cel de sănătate și cel de educație, în mod simplu: le refuză serviciile și se duce la privat. Sigur că nu toată lumea își permite acest lucru, dar cei care își permit, se duc (și-și trimit copiii). Școlile particulare nu sunt nici la genunchiul broaștei, în comparație cu țările cu tradiție (UK, US), dar sunt în creștere, sunt un business în plin avânt. În schimb, ceea ce se întâmplă la țară e crimă și pedeapsă. Acolo e-o generație condamnată, și nu folosesc abuziv cuvintele. Am găsit undeva ce spune o ziaristă despre cum se perpetuează mentalitatea distrușilor: „Sindromul Teleorman. E diferit faţă de sindromul Stokolm pe care îl ştie toată lumea. Ei bine, în cazul sindromului Teleorman nu vorbim despre un ataşament, ci despre oameni care îşi doresc foarte mult să fie călăi. Obiectivul lor este să devină cei care taie şi spânzură. Pe un fond foarte arid, determinat de sărăcie şi lipsa de educaţie s-au putut asimila valorile călăului. Cei care nu reuşesc să devină călăi rămân victime. Dar, de obicei, ăsta e obiectivul tuturor de aici” (Carmen Dumitrescu). Iată sursa: https://stirileprotv.ro/romania-te-iubesc/judete-la-stapan-partea-iii-teleorman-zona-crepuscalara-a-tarii-unii-fac-averi-uriase-iar-alti-raman-in-saracie-lucie.html

            • Scoli private bune, din cate stiu, nu prea sunt. Din pacate, scolile private au invatat marketing si publicitate, Au invatat ca un parinte ocupat se uita pe internet, vine la o sedinta si in rest se lasa pe mana scolii („ca de-aia l-am dat pe ala micu’ la privat (sic!), sa nu mai am eu griji de-astea!”)

              Mai bine spus, si scolile private sunt bune doar in cazuri de exceptie, ca si cele de stat de altfel.
              Problema principala este ca nu le poti sti. O scoala in Romania ii da clasa Cosei Nostra la capitolul Omerta. Nu glumesc! Nimeni nu poate afla ce se intampla intr-o sala de clasa. Inspectiile la ore sunt sporadice, superficiale si dezinteresate. Controlul se face doar „la hartii” – cunosc un profesor care a apelat la copii sa ii care dosarele din cancelarie pana la locul unde le verifica inspectorul, pentru ca depaseau 10 kg si medicul nu-i dadea voie sa care atat :-).

              +++

              Medicina privata? Care? Unul si acelasi medic e si la stat si la privat, si la mai multe clinici private deodata. Unele clinici nu sunt de fapt decat companii care inchiriaza cabinete. Unele spitale private nu sunt spitale ci un fel de „gazduiri pentru tratament” – chestie pe care nu o afli decat daca vei citi cu atentie contractul.

              Pregatirea medicala e la pamant – egal pentru cei care vor practica la stat sau la privat.

              Singura deosebire este de aspect, de suprafata.

              +++

              Toate lucrurile de le-am scris sunt ascunse cu grija cu o indemanare extraordinara de un sistem priramidal de relatii si cardasii. Educatia, sanatatea si ordinea publica sunt de fapt doar niste butaforii in Romania. Fiecare trebuie sa isi poarte singur de grija. Asta inca mai merge, dar cand vin e vorba sa iti aperi copiii de stat, deja devine prea mult.

  13. Incercati sa treceti Carpatii in partea „europeana” a tarii. Aveti avantajul unor orase mai linistite in care se vorbeste romaneste, adevarat, ceva mai incet si cu un dialect mai ciudat.

    • Păi de-acolo am venit, mă rog, de-acolo au venit ai mei. Dacă e de mers spre europenitate, mai bine mă duc direct la sursă, heya?

  14. „Primo: țara nu a fost niciodată, în istoria ei, într-o situație economică atât de bună ca acum, sub conducerea guvernului doamnei Viorica Vasilica Dăncilă.” – sofism.
    Intrebarea este unde am fi fost daca in ultimii ani in locul liderilor dezastruosi de care am avut parte ar fi fost unii macar mediocrii profesional dar onesti si cu un minim simt al datoriei fata de tara si cetatean. Daca in locul razboiului „justitie” am fi avut o dezbatere reala pe masuri economico-administrative? Poate titlul articolului ar fi fost „aici e casa mea, nu o las pentru nimenea’…”. In ceea ce o priveste pe VD, asa se va scrie istoria – in varf economic Romania a fost condusa de cel mai … prim-ministru (va las sa completati). 19kk votanti intr-o tara populata de 15-16, o tara care isi permite sa dea pensii de 2000 eur unor oameni care ies la pensie la 40 de ani. Paradis nu alta. Cum sa vrei sa pleci? :)

    • Iată că vreau! Nu voiam, dacă eram pensionar d-ăla. Dar dacă n-a vrut bunul Dumnezeu să fiu, vorba țăranului…

  15. Oriunde ati pleca mai la vest de Romania, este posibil sa va fie mai bine. Dupa cum se vede si la concedii, chiar si in Bulgaria este mai bine decat in Romania.

    Tot apasati pe idee ca trebuie sa fie o comunitate de romani unde o sa mergeti. Din experienta mea, aceasta este o eroare. Cu romanii nu se poate face nimic. Este o iluzie ca existenta unei comunitati de romani are o valoare. Dar o sa descoperiti si singur. Eu as pleca acum undeva unde sunt cat mai putini romani.

    Este ciudat ca la cat de bine merge economia in Romania dvs sustineti ca nu beneficiati in niciun fel. Salariile cresc atat de repede si de mult, pensiile cresc, totul creste. Poate ca ar fi util sa va faceti si o autoevaluare. Daca aici va e greu sa beneficiati de hora economiei, de ce credeti ca ati fi mai bine primit in alta economie? Poate ca nu numai tara are o problema.

    Dar este mai bine sa plecati decat sa ramaneti 100 de ani cu regretul ca nu ati incercat. Plecati unde vreti si vedeti cum este acolo. Daca va place stati, daca nu va place va intoarceti.

  16. Mi-am făcut o autoevaluare. Cum era spusa ceea: „Când te uiți atent la problemă, constați că ești parte din problemă”. Așa și eu. Nu-mi fac iluzia că există vreun loc pe lume unde aș putea fugi de România din mine, dar nici n-am nimic de pierdut dacă încerc, chiar și așa, fără iluzie.

    • Domn’e… nu te putem opri … dar, si daca pleci, ramai „pe fir”.
      Eu unul, te citesc cu placere.

      Pe de alta parte, iti mai zic una: tare e ala care reuseste ceva aici, ca acolo, unde sistemul e gata facut si merge de douamii de ani, reuseste orice fraier.

    • Nu. „Oriunde” e și Ciadul, și Venezuela, și Tadjikistanul, ba chiar și Republica Moldova. Repet: în România sunt orașe unde-i bine, iar de la bine se pleacă la mai bine, nu la mai rău. Sigur, dacă locuiești în Zimnicea sau în Bechet, „emigrezi” la Iași, la București, la Cluj sau la Timișoara. Dar eu stau în Balta Albă; „mai-binele” meu este, în sens geografic, mult mai mic decât „oriunde”.

      • „Oriunde” este opusul lui „ramai pe loc”.

        Dintr-un „oriunde” poti pleca intr-un alt „oriunde”, dar dintr-un „ramai pe loc” trebuie mai intai sa pleci „oriunde” pentru a ajunge „oriunde”, altfel ” ramai pe loc”.

        Klar? :-)

      • La modul serios: nimeni nu te opresti sa pleci dintr-o tara in alta, daca asta iti doresti, cu exceptia situatiei in care esti foarte batran si nu mai exista timpul necesar mutarii si adaptarii.

        • Păi nici nu mă oprește. Am zis eu că mă oprește? Am scris un articol pentru contributors, nu o cerere de pașaport pentru „organe”, ca pe vremea binecuvântatului Nea Nicu!

          • E o lume globala, de fapt verbul „a pleca” nu mai face pereche cu „a se intoarce” ci cu „a pleca si in alta parte”.
            Asta am vrut sa spun: libertatea de miscare e planetara :-)

    • Am două cunoscute în Noua Zeelandă. Mi-au povestit destule. Nu pare țara în care mi-aș dori să trăiesc: amândouă visează să reușească „saltul” spre Australia.

  17. ‘Nu are rost să mă gândesc la Australia și la Israel, deși sunt țări unde munca e bine plătită, numai că pe-acolo nu sunt cine știe ce copaci’

    Acuma, de Israel nu stiu, dar in Straya sunt copaci. Multi. E un teritoriu vast, da, gramada de nisip rosu si galben, da, dar tocmai fiindca e atat de mare e destul loc si pentru copaci. Pana si in Australia de Vest destui mananca o paine avand grija de copaci. Numai autaritatile locale angajeaza o gramada. Si sunt 140 de primarii. Nu mai vorbesc de locurile mai banoase, cum ar fi managementul riscurilor de foc – o namila de departament. Iarasi nu mai zic de aia de la conservation, nu mai zic de cei de amenajari urbane, cei de la Forest Products Commission, aia din minerit carora le sta o padure intre exploatare si nodul de transport de minereu, de aia de la aspciatiile aborigenilor care isi refac mediul din aria tribului, rangersii din parcuri nationale, toti astia au nevoie de blue collars care stiu copacime. Si repet, vorbesc de WA, aia din Victoria sau Queensland si chiar SA au mult mai multi copaci. Nici n-am mentionat Tasmania. Decat zic, nu dau cu parul.

    • Da, Australia e o țară bogată, aproape-multiculturală, destul de americană în spirit și plină de oportunități; clima și forestry din Tasmania mi s-ar potrivi mănușă, admit. Cu toate astea, în informațiile pe care le-am adunat până acum despre „Straya” s-a strecurat și pilula otrăvită: mâncarea, hrana, alimentele ar fi, zice-se, extraordinar de scumpe acolo. Am rămas stupefiat, ca să nu zic chiar vexat: agricultura australiană e una dintre cele mai mari din lume, resursele sunt uriașe, ca și exporturile agricole dealtfel, așa că de una până unde prețuri mari la mâncare?! Totuși, sursa mea era inatacabilă, sursă-bronz: o mamă, româncă de-a noastră din Iancului, care se luptă zi de zi să-și hrănească cei trei băieți, care-i mănâncă și urechile. Le-a făcut porții numerotate, și tot degeaba: copiii sunt mereu înfometați (sau poate doar pofticioși?!). Din moment ce dumneavoastră vorbiți despre Australia ca despre home, poate îmi oferiți un mic feed-back pe această chestiune. Repet și precizez, ca să nu am iar parte de sindromul Josef Svejk: cum este prețul alimentelor în Australia în raport cu cel din Europa? Vă mulțumesc anticipat!

      • Nu cred ca este posibil sa va lamureasca cineva in astfel de subiecte. Experienta personala este esentiala si fiecare intelege altceva prin „scump”.

        Nici comparatiile nu fac doi bani , pentru ca daca pretul alimentelor e mare dar chiria e mica, nu se poate compara cu situatia inversa.

        Ce am vrut sa spun mai sus, mai in gluma, mai in serios, este ca pana nu incerci nu poti sa stii.

        Va face cu ochiul Australia? Mergeti o luna sau un an acolo (cu contract, invitat, cum o fi) si vedeti cum e. De altfel, oriunde pot trai doi oameni, poate si al treilea sa traiasca si australienii (de exemplu) sunt tot Homo Sapiens. :-).

        Mai exista si sindromul vaitatului la romani – orice ar fi, intai descriem ce e rau.

      • Acuma, asta-i tare greu de spus, cel putin pentru mine.Pretul e una, mai degraba inca cred ca ar trebui vorbit de procentajul din venit care se duce pe consumul zilnic Ori, aici diferentele sunt foarte mari intre state, si chiar intre zone diferite ale aceluiasi stat. Pentru mine personal mancarea nu e o problema, mai mult ma seaca utilitatile, incluzand aici si internetul, un mobil pt fiecare membru al familiei, asigurarile de toate felurile, trei masini fiecare cu asigurari, taxe, service etc.etc. Apa costa o gramada – am o piscina de 40k litri (modesta aici) intr-un stat in care caldura e la ea acasa, plus origatia, plus curentul ca aerul conditionat merge aproape non-stop, fie raceste, fie incalzeste. Prin comparatie, mancarea e nimic, si asta in conditiile in care si mie si consoartei ne place sa mancam bine, amandoi gatim cu placere, si avem si un baietel de 185/80kg. Estimp, alora din Tasmania cred platesc spre nimic apa, si in generla utilitatile. Deci daca va ganditi, eu as spune vedeti pe alde seek.com.au pe unde cerinta mai mare pentru arboristi, vedeti ce lefuri sunt, si vedeti preturile in zona respectiva – supermarketurile afiseaza pe net ofertele, deci va puteti face o idee cam cat costa una si alta. Ah da, alta chestie care seaca e chiria/ipoteca, si aici iar depinde stat, de zona, de cartier, ce fel de scoli sunt in zona etc.

      • PS Pe tema cu mancarea, cred ca explicatiile sunt multiple: supra-reglementre cam ca in Europa, cerinta de la clienti externi (in speta statele arabe dar nu numai), temperaturile mari (una e sa racesti frigorificul de la 15-20 de grade ambiental, si alta de la 40 si peste), dar mai ales distantele imense. Am cunostinte care fac 70k dus in fiecare dimineata mergand la servici. E tara in care fara masina pentru fiecare membru al familiei esti incapabil sa functionezi. Similar, mancarea merge pe camion de la ferma la magazin, ori ferma poate sa fie efectiv la o mie de km. Implicit, infrastructura e intinsa si scumpa si ea, fermele sunt taxate putrnic de administratia locala care le mentine drumurile, le aduce utilitati la poarta etc. De unde comentariile mele legate de curent etc.. Si toate se regasesc si in platile familiilor pentru utilitati, dar incluse si in preturile altor chestii gen mancare.

        • Ceea ce descrieți dumneavoastră seamănă destul de bine înspre foarte bine cu California. Apă scumpă, distanțe mari, temperaturi ridicate, taxe peste taxe, școlarizare cu probleme (ideile de stânga au prins teren, copiii clasei mijlocii sunt amestecați obligatoriu cu copiii clasei de jos, iar asta se reflectă incredibil în prețurile caselor – nu poți să-ți dai copilul la ce școală vrei tu, ci la școala la care ești „arondat”, adică la școala de cartier). Poate că mâncarea din Cali este la fel de scumpă sau chiar mai scumpă decât în Australia, dar nu mi-am dat seama, poate pentru că la căldură mare eu nu prea mănânc, mă hrănesc mai mult cu bere și ceaiuri calde. Dar cred că partea aceea de California unde am fost (e un stat mare, după criterii europene este un stat foarte mare) are norocul unei agriculturi „organice” foarte dezvoltate, adică o grămadă de mici fermieri muncesc mult și câștigă bine, vânzându-și produsele la târguri, în fiecare zi (nu rămân cu marfă pe stoc). Adică luni e târg de legume în Cupertino, să zicem, marți în Mountain View, miercuri în Palo Alto, joi în San Mateo și tot așa. Ceea ce m-a necăjit acolo, când am întrebat de muncă, e că n-a fost loc. Toată lumea vrea să muncească în Silicon Valley. Am stat de vorbă c-un mexican, șef al unei echipe de arboriști, și s-a uitat la mine ca la un nebun: mi-a zis că el putea găsi oricând zeci de oameni care ar fi muncit și gratis în echipa lui, ba i-ar fi dat și bani pentru asta, numai să prindă loc de muncă legal. Intuiția mi-a spus că el asta și făcea, îi muncea gratis și tot salariul oamenilor îl băga la el în buzunar; ei stăteau la acel job până reușeau să-și „facă formele”, cum se zice, și pe urmă plecau, căutau altceva, numai să rămână acolo, în Țara Muntelui de Aur. Altă amintire: cât am lucrat în Londra m-am împrietenit c-un australian, foarte bun profesionist, pe care l-am întrebat de ce a făcut pasul ăsta. El mi-a zis clar (o fi engleza mea șchioapă, dar nici chiar așa), că în Australia se trăiește prost dacă ești sărac și că la Londra munca e mai bine plătită. Bine, el eram cam socialist în convingeri, dar muncea cât doi, pe mine m-a convins că era sincer în ce spunea: „Meehi, e mai grea viața de muncitor între australieni bogați decât între londonezi săraci”. Și avea dreptate. Noi eram săraci, dar cei din țară ne credeau bogați. Se spune că „Sătulul nu-i crede flămândului”, dar și reciproca este valabilă.

  18. Eu am plecat din Romania imediat dupa facultate, intr-o tara asiatica (Coreea de Sud) si am ramas aici dupa ce mi-am terminat master-ul. Am noua ani de cand locuiesc in Seul. Stiu ca tarile asiatice au unele dintre cele mai greu de „digerat” culturi, si ca bariera lingvistica este de vreo zece ori mai pronuntata decat in Germania, de exemplu, pe care ati amintit-o si dvs, de aceea nu va recomand… Cu toate acestea as dori sa va ofer niste argumente care v-ar putea ajuta in alegerea unui loc bun de emigrat, oricare ar fi acela (si care sper ca va vor convinge sa faceti ‘marele salt in afara’)
    :
    1. Comunitati de romani exista peste tot (daca exista in Coreea, sigur exista si prin State!). Puteti sa aveti un rol mai activ in cadrul comunitatii, sau nu, acest lucru va face o mica diferenta. Prietenii adevarati se fac greu, in orice tara si in orice cultura.

    2. Subscriind unui comentariu anterior, va sfatuiesc sa plecati, decat sa ramaneti cu regretul „ca poate daca…” pentru tot restul vietii. Da, in strainatate veti fi un strain printre straini, dar mie mi se pare ca cei care se gandesc serios la emigrare sunt deja niste straini printre romani (cel putin asa m-am simtit eu.) Decat sa fiu strain la mine acasa (insemnand sa nu ma regasesc printre semenii mei si nu impart aceleasi valori cu ei), prefer sa fiu strain („alien”) cu acte in regula la celalalt capat al planetei, unde macar pot avea parte de alte avantaje (materiale, culturale, emotionale, etc.)

    3. Am observat ca oamenii din tari care si-au intors fata catre lume relativ recent au tendinta aceasta de a se atasa de oameni din aceeasi tara, de mancare etc., in timp ce francezii/englezii/… (popoare care au experimentat globalizarea si cosmopolitismul mai devreme in istorie) sunt mai deschisi catre nou: catre adoptarea de obiceiuri, mancaruri, stiluri vestimentare noi, si implicit catre mutatul intr-un alt loc. Romania este inca „o insula de latinitate intr-o mare slava”, inca destul de izolata si omogena, dar alte locuri de pe glob sunt melting pot-uri in care oricine poate gasi si face mai mult sau mai putin orice, cu mai mult sau mai putin oricine. :) Viitorul global este melting potul general, un turn Babel in care mii de culturi se amesteca intr-un whirlpool ametitor, iar acest trend va prinde sooner or later si Romania in joc. Parerea mea e ca ar fi mai bine sa va obisnuiti cu el din timp, altfel riscul este sa ajungeti la batranete sa votati cu vreun Front National care se pune de-a curmezisul imigrantilor care ne fura pamanturile si locurile de munca.

    4. Melancolia exista, nu neg, dar aveti de ales intre melancolie si regret. Prefer melancolia, pentru ca acest lucru presupune experienta subiectului/obiectului melancoliei, pe cand regretul nu are niciun habar despre „cum ar fi fost daca”.

  19. Vă mulțumesc pentru comentariu! Știu și eu că nu e ușor să-ți rupi din timp și să scrii un comment fără speranța unui profit emoțional (de genul „Hai să mă cert cu cineva” sau „I-am zis-o!”), de aceea încerc să fiu cel puțin la fel de sud-coreean ca dumneavoastră, măcar în privința politeții de exprimare:

    1. Știu. I-am întâlnit pe unii, în drumurile făcute până acum. Sunt România în mic, unii buni, alții răi; diferența e că n-am prea întâlnit sinecuriști printre ei, în afară de popi. Adică toți diasporenii muncesc, că altfel ar muri de foame. În țară huzurește pe puțin un milion de sinecuriști, majoritatea în București; poate că și de asta orașul este atât de greu de suportat. Toată lumea „sparge bani”. Aș sparge și eu dac-aș avea, credeți-mă.

    2. Sfatul dumneavoastră nu cade în gol. Gândurile exprimate în articol erau de astă-primăvară; între timp m-am cam decis. În privința regretelor, știți cum spun bețivii: „Mai bine să-mi fie rău decât să-mi pară rău!”. Păi n-au dreptate? :)

    3. M-am obișnuit cu el din timp. La melting pot mă refer. Am început să călătoresc abroad din martie 1990 (e adevărat că la început spre Istanbul, cu sacoșele de rulmenți). Și, da, aveți dreptate: mă sperie o bătrânețe în România. Canapeaua, telecomanda, Antena 1, Arsenie Boca și poștașul cu pensia (pentru că CARD este DRAC invers). Nu, mersi. Nu e de mine. Am eu multe de plătit pe lumea asta, dar nu așa.

    4. De melancolie se ocupă Mircea Cărtărescu, eu m-am specializat pe alte treburi. Îi apreciez scrisul, consider că e un mare plus pentru literatura română, dar nu mă reprezintă câtuși de puțin. Regretul mi-e un frate mult mai siamez, dar măcar recunosc cinstit, îi recunosc existența și merg înainte, cum-necum: https://www.catavencii.ro/si-totusi-exista-iubire/

  20. Domnul Buzea,

    Dumneavoastra practic vreti sa fugiti de romani. Nu vreti sa fugiti de acasa si nici din Romania. Probabil nici casa, nici Romania – teritoriul nu v-au facut nimic rau.

    Problema sunt romanii, educatia lor inferioara, comportamentul lor inferior, faptul ca toate sistemele sociale pe care ei le creaza sunt inferioare si put: militie, securitate, justitie, sanatate, educatie, presa, etc.

    Este de inteles ca milioane de oameni vor sa plece din aceste sisteme si sa traiasca in altele de alta calitate, facute de alte natii.

    Si daca dvs aveti nevoie sa fugiti de romani, de ce v-ar mai interesa daca unde mergeti exista comunitati de romani? Credeti ca aceia sunt mai breji decat cei din tara?

    Probabil ca ar fi mai util sa gasiti alte metode de integrare in sisteme mai serioase si mai bune decat cu ajutorul si prin intermediul comunitatilor de romani.

    • Mă interesează să existe comunități de români acolo unde m-or duce picioarele. Românii sunt printre cele mai simpatice etnii din lume atunci când trăiesc în afara propriilor „sisteme”, cum ziceți dumneavoastră. În primul rând sistemul statal. Dar important este că, în diaspora, românii trăiesc împărțiți în „bule” care nu au cunoștință unele de altele; cel mult, se întâlnesc odată la patru ani, la cozile de la vot. În rest, românii trăiesc separați, nu la grămadă, ca în România: ascultătorii de manele se grupează cu ascultători de manele, spărgătorii de semințe cu spărgători de semințe, cititorii de cărți cu cititori de cărți, bridge-iștii cu bridge-iști etc. În Balta Albă am trei vecini de bloc mai deosebiți: câinele unuia latră toată ziua de plictiseală că stă închis în casă, ceea ce ar fi foarte frumos, dar copilul meu nu poate să doarmă; adoarme seara, când vine stăpânul câinelui de la muncă și-l scoate la plimbare, dar tot atunci vine și vecinul numărul doi, care dă găuri în pereți cu bormașina (interval orar: 18:00 – 21:00). Noaptea intră în acțiune cuplul numărul 3 de vecini, pensionarii care urmăresc telenovele turcești cu sonorul televizorului dat la maximum, pentru că „sunt bătrână și n-au, maică” (am întrebat-o dacă știe limba turcă, dar baba s-a făcut că nu m-aude). Și ăștia sunt românii de acasă, dar mai sunt și românii de la serviciu, românii din trafic, românii din spatele ghișeelor, românii din partidele politice, românii „pe funcție”, românii mâncători de unguri etc. Nu am cum să-i evit, nu pot să aleg doar românii care-mi plac și să nu am de-a face, într-un fel sau altul, cu cei care nu-mi plac deloc. Abroad, însă, am această posibilitate. Nu e puțin lucru! Încă ceva: ca arborist, nu am nevoie de comunitate de români acolo unde m-or duce picioarele, dar ca scriitor, am. Materia primă a scriitorului sunt cuvintele, cuvintele rostite de oameni în carne și oase. Diasporenii noștri sunt extraordinari de buni pentru mine, din acest punct de vedere, sunt – de cele mai multe ori – mult mai „zemoși” decât românii din țară. Iată de ce am adăugat „comunitatea” pe micuța mea listă de patru puncte.

      • Domnule Buzea, in general cu vecinii te pricopsesti, nu-i alegi, e o chestie de noroc. Uite-i pe ai mei din Boston. Vecinul 1: veteranul proaspat intors din Iraq, care ca sa-si mentina vigilenta in forma, de cite ori ma vede tunzind iarba la mai putin de 1m de proprietatea lui, iese afara cu pusca indreptata spre mine si-mi zice ca daca mai fac un pas trage. Vecinii 2: blue collari in decadere, a batrina (70 ani), proprietara casei si singura cu un job stabil locuind impreuna cu cei 2 copii si nepotii, in total vreo 12 persoane intr-o casa cu 5 camere. Singurul lucru de pret pe care-l au e piscina aflata intre casa lor si a mea, si in fiecare zi de week-end intre mai si octombrie isi invita rudele pina la gradul 4 la o petrecere dansanta in jurul piscinei, intre orele 4pm-2am. Sonor la maxinum, e drept nu manele ci rap. Dupa 2 ani am renuntat sa mai chem politia ca nu folosea la nimic. Vecinul 3: intelectualul subtire, chirurg la spitalul orasenesc, care face alergie la straini si trece pe partea cealalta a strazii cind ii vede. Intr-o iarna vintul a darimat gardul dintre mine si el, dupa o luna fara gard, mi-am luat curaj si l-am rugat sa ma lase sa trec un pic pe proprietatea lui ca sa pun gardul la loc. A fost marinimos, faca nici un cuvint mi-a aratat ca pot sa-mi folosesc energia si banii ca sa repar gardul care era de fapt si al lui. Bine ca in vara respectiva s-a mutat, si in locul lui a venit o familie de chinezi, la fel de numerosi ca si aia cu piscina, proaspat primitori de azil politic fiind membri Falun Gong. Astia in fiecare zi spala 2 saci de rufe pe care le pun la uscat pe gardul reparat de mine. Si toate astea se intimpla nu cum ati crede in vreun ghetou din Detroit sau LA ci in una din cele mai upscale suburbii din Boston. As prefera oricind s-o am vecin pe baba dvs, ca presupun ca adoarme pina la miezul noptii si n-are nici pusca…

        • Mda. Nu s-ar putea spune că suntem doi norocoși. Cum spunea Alphonse Karr? „Să n-ai vecini dacă vrei să trăiești în pace cu dânșii”. Parcă așa. Sigur, e-un bon mot tipic franțuzesc, dar mă mai răcorește oarecum.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mihai Buzea
Mihai Buzea
Mihai Buzea este arborist și scriitor. Cea mai recentă carte publicată: „Tarot”, editura Polirom, 2023.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro