În ultima săptămână, Balcanii au fost mai prezenți ca de obicei pe agenda politicii externe românești. Mai întâi, președintele Traian Băsescu a făcut o vizită de stat la Belgrad, unde a avut două principale obiective: îmbunătățirea relațiilor economice cu Serbia și, totodată, a statutului minorității românești (vlahe) din această țară. Apoi, câteva zile mai târziu, premierul Emil Boc a participat la summitul Inițiativei Central Europene, tot la Belgrad, unde a discutat despre două posibile proiecte româno-sârbe: o nouă hidrocentrală pe Dunăre (Porțile de Fier 3) și construcția unei autostrăzi Timișoara-Belgrad.
Relațiile bune cu Serbia – la nivel economic, dar și politic – rămân așadar o prioritate a politicii externe românești. Lucrul acesta avea să fie accentuat și de Traian Băsescu care avea să declare că, în total acord cu poziția Belgradului, România nu a recunoscut și nu recunoaște independența Kosovo.
„Un lucru extrem de important pentru noi este legat de evoluția situației din provincia sârbă Kosovo. România nu a recunoscut și nu recunoaște independența Kosovo și credem că o soluție negociată, în care sârbii din Kosovo, în orice caz, trebuie să aibă sentimentul că instituțiile sârbești îi servesc și îi protejează, trebuie să existe”, a declarat Traian Băsescu, citat de Mediafax.
Băsescu a mai spus că, pentru moment, „nu există nicio analiză care ar putea spune că România ar trebui sau ar putea să recunoască Kosovo”. „Ne menținem poziția afirmată încă de la începutul acestei dispute. Nu avem condiții pozitive pentru Kosovo”, a conchis șeful statului român.
Chiar dacă evită să discute la timpul viitor („nu am recunoscut și nu recunoaștem…“), mi-aș permite, totuși, să îl contrazic pe președintele Băsescu. Există deja argumente în favoarea recunoașterii Kosovo (exprimate în analize serioase), iar în plus apar semnale că în curând România – ca stat membru al Uniunii Europene – va trebui să își reafirme oficial poziția față de independența Kosovo și, eventual, să și-o revizuiască.
Fac aceste afirmații bazându-mă pe câteva din ideile unei conferințe desfășurată săptămâna trecută la Priștina, intitulată „Kosovo meets EU” și unde, pe lângă toți oficialii albanezi de rang înalt, au fost prezenți ambasadori, diplomați și analiști din principalele țări europene, inclusiv din cele care nu recunosc independența Kosovo.
Conferința este parte a unei campanii declanșată de guvernul de la Priștina – cu sprijin financiar britanic – ce își propune extinderea relațiilor diplomatice și economice ale Kosovo, implicit recunoașterea țării de către toate statele UE. Kosovo a încheiat totodată un controversat contract de lobby cu o firmă americană, cu aceleași obiective. Amănunte aici.
Dar să revin la conferința de la Priștina. Întâi de toate să spunem că România face parte din așa numitul grup NRC (non-recogniser country), respectiv al celor cinci țări membre ale UE (alături Cipru, Grecia, Slovacia și Spania) care nu recunosc independența Kosovo. Apoi, că deși este „NRC„ România are totuși un reprezentant la Priștina, la nivel de ofițer de legătură, care se limitează însă doar la protejarea intereselor cetățenilor români din Kosovo.
Deși au fost exprimate neoficial, merită reținute câteva din principalele idei discutate de demnitarii europeni prezenți la conferință:
- Uniunea Europeană și-a exprimat clar poziția, încă de acum 8 ani, că sprijină aderarea Kosovo la UE. Acest lucru nu se va schimba și este nevoie de o politică comună europeană în acest sens.
- E nevoie de un acord comun al țărilor membre UE în ceea ce privește recunoașterea Kosovo, căci doar în acest fel poate fi începută o relație contractuală UE-Kosovo. Astfel, Kosovo poate fi ajutat să se transforme, să integreze valorile europene.
- Din punct de vedere legal, declararea unilaterală a independenței Kosovo a fost validată de decizia de anul trecut a Curții Internaționale de Justiție. Astfel, Kosovo a devenit un caz sui-generis (particular, unic în felul său) și nu poate fi luat ca un precedent de către alte teritorii, regiuni care ar vrea să își declare unilateral independența
- Interesul fundamental al UE rămâne ca Balcanii de Vest să fie o zonă stabilă, cu o perspectivă clară de aderare la UE. Nu va fi acceptată nicio soluție care să mențină tensiunea în zonă și nici nu va încuraja partiția unor teritorii (referire la dorința sîrbilor din Kosovoska Mitrovița de a se separa de Kosovo).
- UE nu va acorda Serbiei statut de stat candidat la Uniune dacă relațiile dintre Belgrad și Priștina nu vor fi normalizate. Dialogul dintre Serbia și Kosovo, început în martie sub auspiciile UE și blocat acum, trebuie reluat cât mai curând.
- Nerecunoașterea Kosovo întărește poziția Rusiei în Balcani. Sprijinul oferit de Moscova poziției Serbiei e doar unul conjunctural, bazat pe interes și nu își propune oferirea unor soluții constructive.
Cam acestea ar fi câteva din ideile pe care România se pare că va trebui de acum înainte să le ia în considerare atunci când își argumentează poziția în ceea ce privește independența Kosovo. Bunele relații cu Serbia, interesele economice comune ale celor două țări, o teamă difuză de posibile mișcări secesioniste rămân argumente, dar nu sunt singurele care pot fi luate în calcul când faci politica externă a unei țări.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
E o chestiune de BUN SIMT ca Romania sa nu recunoasca aceasta chestie numita Kosovo.
@Andrei: +1.
Avand experienta justitiei din RO, avand putintel habar despre influenta politica in justitie la nivel international, pentru mine decizia curtii de justitie internationale nu e foarte importanta. RO a avut o motivatie dupa parerea mea temeinica la momentul la care nu a recunoscut Kosovo ca stat de sine statator. Dupa parerea mea, nu s-a intamplat intre timp nimic care sa invalideze respectiva motivatie. Asa ca RO in continuare n-are motive sa recunoasca Kosovo.
In mod particular, tot dupa parerea mea, chiar daca va dura decenii, declaratia unilaterala de independenta din Kosovo trebuie denuntata de toate statele europene. Grecia si criza financiara actuala nu sunt de natura sa destabilizeze EU. Pe termen lung insa, daca se persista in mentinerea independentei Kosovo-ului, cre’ ca asta e buturuga mica care risca sa rastoarne carul mare care e EU.
De ce? Nu de alta dar România, așa cum o știm acum, e rezultatul unor decizii similare celei a albanezilor din Kosovo. Măcar atât să ne amintim.
daca recunoaste kosovo, implicit recunoaste si transnistria….
.. intru pe goagal_vanghelie_ caut… cine e marian chiriac? specializari? politica externa? nic.. credeam ca acest loc_contributors _ e pentru specialisti nu pentru bagatori de seama… reciteste punctul 3..a devenit un caz unic… si? asa zisul tinut secuiesc nu poate deveni unic? lasati_va de scris , sau facut recomandari dc. nu va pricepeti..
Base practic a legat recunoasterea Kosovo de drepturile pt timoceni. Asa ca nu cred ca Romania va recunoaste Kosovo prea curand.
Recunoasterea Kosovo a fost o eroare din toate punctele de vedere. In februarie 2008 Kosovo a proclamat independenta si a fost recunoscuta, iar in august Rusia a rupt Osetia si Abhazia din Georgia si nici un stat nu a putut sa aiba o reactie pe masura.
Chiar daca la nivel mondial cred ca avem cea mai slaba generatie de politicieni din ultimii 100 de ani, asta nu inseamna ca trebuie sa ne aliniem turmei.
ce bine ca cuvintul rruminilor nu are prea multa importantza in lume.
politica tarii este politica majoritatii.cum UE va reanaliza tratatul comunitatii,ro ar trebui sa se gindeasca daca mai vrea sa faca parte.dar asa cum populatia alege politicul si politicul ar trebui sa educe populatia,ori aci nu prea sint interese.
cele 5,au aceleasi probleme,in cazul ro e vorba de Transilvania.ro nu are multa credibilitate nici pe acest subiect;semnase embargoul impotriva sirbilor ce ucideau cu armata civilii propriei populatii,dar alimentau cu benzina serbia pe ascuns.
cele 5 nu vor mai ramine 5.
cei din timoc se declara vlahi nu rumini