Home » Interviu » Citesti:

VIDEO Interviu cu Ludmila Ulițkaia despre populism, Rusia și Boris Akunin

contributors iunie 20, 2019 Interviu
9 comentarii 3,941 Vizualizari

Aș vrea să începem discuția cu o situație ipotetică. Să presupunem că aterizați într-un oraș necunoscut, despre care nu știți nimic, nu aveți acces la Internet, la ziare, la televiziune și vorbiți doar cu oamenii de acolo, din oraș. Cum vă puteți da seama dacă regimul de acolo este drept sau nedrept?

Poate că o să vă surprind, eu comunic destul de bine cu oamenii. Oamenii îmi plac, în general, mă apropii de ei cu un zâmbet pe buze, de regulă, și cred că aș stabili un contact destul de ușor cu orice fel de om. Ce-i drept, n-am fost niciodată în Coreea de Nord, nu știu cum se comportă oamenii într-un regim super strict, dar cred că nu mi-s-ar întâmpla nimic.

V-ați da seama de regimul politic care există acea țară, în funcție de discuțiile personale cu oamenii?

Nu sunt sigură că aș reuși să-mi dau seama. Eu am o experiență aparte. În orice țară în care vin, de regulă, comunic cu cititorii mei și ăsta e un tip de filtru. la mine vin oameni destul de educați, cărora le place ce scriu și eu, evident, le sunt recunoscătoate pentru că mă citesc și de aceea atmosfera întâlnirilor cu cititorii mei este întotdeauna bună, indiferent de faptul că sunt în America, în România sau în Italia. Niciodată nu m-am întâlnit cu o atitudine rău-voitoare față de mine ca autor în afara granițelor Rusiei. Uneori, asta mi se întâmplă acasă, dar în străinătate nu prea se întâmplă. Întrebarea dvs dacă aș putea să fac distincția între un stat liber și un regim strict, autoritar, cred că da, cumva aș putea să mă identific, dar de fapt nu sunt sigură. Există niște trăsături naționale care, cumva, sunt mai importante decât aparatul de stat din țară. De exemplu, când te duci în Georgia, poți oricând să contezi pe o atenție binevoitoare și pe niște oameni zâmbitori. În țările baltice oamenii sunt mai reținuți și cu ei e mai greu să stabilești un contact. Cred că aceste trăsături și caracteristici emoționle sunt mai importante decât sistemul de conducere dintr-o țară.

Calitatea comunicării cu oamenii nu depinde așa de mult de cine e acolo sus, în vârful piramidei. cred că în anumite momente asta poate deveni mai evident, dar nu la nivelul comunicării pe stradă, să zicem.

Despre generalizarea vinei. Este un proces care se desfășoară la toate nivelurile. Se spune toți fură, toți sunt la fel, toți au fost la fel de vinovați în comunism. Ba, în Romania am întâlnit cazuri în care victimele comunismului apar mai vinovate decât călăii lor. E ceva asemănător și-n Rusia?

Da, sigur, se întâmplă asta și-n Rusia și cred că în întreaga lume se observă această tendință. Vorbim despre post-truth, când e nevoie de o super obiectivitate și eu nu sunt fan al acestui punct de vedere, în niciun caz. Nu sunt adepta punctului de vedere că victima si călăul trebuie compătimite la fel de mult, poate că trebuie compătimite și victima, și călăul, dar în moduri diferite, totuși.

Cumpara cartile Ludmilei Ulițkaia cu autograf

Fiecare putere, spuneați, are chipul său. Care este chipul puterii de acum din Rusia?

Eu aș apela la pictorii care creează portretele conducătorilor. Nu putem face poate acum această cercetare sociologico-artistică, dar la un moment dat poate această vreme va veni și vom putea analiza toate portretele conducătorilor, începând cu Lenin și terminând cu Putin. Putem să începem și mai devreme, ar fi la fel de interesant, pentru a vedea ce trăsături scoate în evidență pictorul, care sunt elementele pe care i s-a poruncit să le scoată în evidență. Și cred că ar fi o cercetare extrem de interesantă. Artiștii avangardșiti din Rusia sunt destul de cunoscuți. Doi trăiesc acum în America, Komar si Melamid. La o expoziție recentă au prezentat o lucrare foarte inteligentă. Poate știți aceste profiluri care se suprapun, Karl Marx, Friedrich Engels, Lenin si Stalin, si tinerii acestia – care, mă rog, nu mai sunt chiar tineri – și-au făcut portretele într-o manieră extrem de pompoasă, festivă, e o parodie a acestui stil oficial. Și mi se pare că această vreme va veni.

Se vorbește destul de liber contra regimului lui Putin în mediul universitar, la Moscova sau la Sankt Petersburg Dar această libertate nu trece dincolo de zidurile universității.

Eu n-am lucrat niciodată la stat. Poate doar trei ani am avut un job la stat, așa că îmi imaginez cu greu nivelurile de libertate care există astăzi în instituțiile statului. Dacă un om lucrează la o instituție de stat, probabil că trebuie să fie mai reținut decât un om de știință care stă, de exemplu, într-un institut de cercetare. dar eu cred că, de fapt, fiecare om este stăpânul propriei sale libertăți și își trasează această limită a propriei libertăți, individual și pe cont propriu și hotărăște unde se termină libertatea mea. Sentimentul fricii probabil că e încă prezent în oameni, desigur nivelul lui e mult mai scăzut decât în perioada sovietică.

Vorbim despre tăcerea din Scara lui Iakov și despre frică, dar dincolo de tăcere și de frică, nu există și o complicitate a celor care tac? Complicitatea creeaza legaturi.

Nu atât creează o legătură, cât te eliberează de sentimentul propriei responsabilități. Responsabilitatea devine colectivă și se diluează. Și e mult mai confortabil să faci o porcărie împreună, decât să te decizi s-o faci pe cont propriu. Asta o știm foarte bine încă din perioada sovietică. Dar, trebuie spus că, uneori, și faptele bune funcționează așa. De exemplu, eram trimiși la săpat cartofi, era o activitate nemiloasă la adresa studenților, dar cel puțin avea un sens. Statul nu făcea față problemelor agriculturii, exploata studenții. Sigur, nu e nimic bun în chestia asta, dar nici atât de groaznic nu era.

În martie anul acesta, președintele Vladimir Putin a semnat un act prin care sunt pedepsite materialele care manifestă lipsă de respect evidentă pentru societate, guvern, simboluri oficiale, organe constituționale din Rusia și ați semnat o petiție. La nivelul societății cum a fost privit documentul acesta?

Legea asta a trezit o reacție extrem sănătoasă, lumea râde de legea asta, o ridiculizează și asta e o reacție foarte sănătoasă. Există niște limite peste care, dacă treci, deja nu-ți mai este frică și te apucă râsul.

Poate e fel de euforie…

Nu e euforie, dar când vezi o prostie atât de evidentă, ăsta e subiect de bancuri. În epoca sovietică a existat o industrie puternică a bancurilor, pentru că viața în permanență îți oferea subiecte, la care nu puteai să reacționezi decât prin bancuri. După care a venit o perioadă în care bancurile au dispărut. Iar acum suntem din nou în această sferă a bancurilor care apar pentru că foarte mulți oameni râd de toate discursurile, luările de poziție oficiale. Iar râsul e o reacție extrem de sănătoasă.

Totuși au fost deja oameni pedepsiți în baza legii…

Da, noi scriem în permanență despre asta, semnăm petiții și scrisori, încercăm în permanență să facem ceva astfel încât copiii care ies la demonstrații de protest să nu fie luați la poliție, să nu fie chinuiți acolo. Dar deocamdată nu este un fenomen de masă, dar, sigur, e un fenomen îngrijorăor și nu e nimic bun în asta. Cel mai rău e că noi nu știm până unde o să meargă această tendință, nu știm unde o să se oprească.

Ați semnat și o petiție împreună cu mai mulți scriitori și istorici europeni, împotriva populismului care prinde Europa. Ce este populismul pentru dvs?

Mă tem că din mers n-aș putea să vă dau o definiție bună, dar pot să vă spun totuși un lucru care are de-a face cu populismul. În ultimii ani, vedem o anumită tipologie a șefului de stat. E o tipologie destul de nouă, din ea face parte și liderul nostru și cel american, și cel din Ungaria și cel din Turcia. Și această tipologie psihologică este așa, un om cu o educație modestă, cu o concepție destul de primitivă asupra lumii, puțin educat. și, Din păcate, este, cumva, o slăbiciune a democrației, pentru că această tipologie umană se bucură de susținerea poporului. De ce se întâmplă asta, nu știu. Dacă ar fi să ne amintim de președinți europeni din secolul XIX, am vedea oameni extrem de educați, cu niște valori morale extrem de rigide, valori ce puteau fi naționaliste. Pentru că secolul XIX n-a trecut prin tragediile prin care a trecut secolul XX.

Această tipologie a conducătorului parcurge o traiectorie descendentă în opinia mea. Havel nu este o figură la modă astăzi.

Și, pe de altă parte, vedem evenimente extrem de importante, cum este alegerea lui Zelenski în Ucraina. Este un eveniment simptomatic, extrem de important, care ne spune că oamenii s-au săturat de această tipologie a liderului, din care, fără îndoială, făcea parte și Poroșenko. De aceea eu am anumite așteptări în legătură cu alegerea lui Zelenski. Poate că o să fie un punct de cotitură în alegerea populației, în atitudinea populației. M-aș bucura foarte mult dacă această poveste a Ucrainei ar deveni un exemplu pentru alte țări. Pentru că politicienii de profesie sunt compromiși.

Și pentru Rusia?

E puțin probabil, cel puțin acum. Dar ca eveniment eu salut ce s-a întâmplat acolo.

Care a fost cea mai vândută carte a dvs în Rusia?

E greu să vă răspund pe loc pentru că am tiraje mari, cel mai mic tiraj al meu era de jumătate de milion. Nici nu prea urmăresc cifrele astea, ca să fiu sinceră.

Cum explicați succesul cărților dvs: creează controverse, sunt privite ca un protest, un manifest?

Nu, în niciun caz. Pe mine mă interesează omul particular. Mai mult decât atât, omul marginal chiar. Mă inteesează viața la margine, la periferie. Eu nu am eroi, și cu atât mai mult lideri. Mai degrabă eu mă gândesc că poate pe cititori îi atrage faptul că sunt liberă de orice angajament politic. Eu am o anumită doză de dispreț față de politică. Și există sfere ale vieții care mie mi se par cu mult mai interesante. Există o iluzie a politicienilor, care este globală. Politica consideră că ea este mai presus decât cultura. În timp ce politica este un fragment sau un element al culturii. Și orice încercări ale polticienilor de a conduce cultura, de a dirija cultura, sunt absurde, ridicole și niciodată nu vor duce la nimic bun. Literatura sovietică produsă la indicațiile politicienilor a lăsat în urma sa foarte puține cărți demne de a fi citite. Din păcate, politicienii de astăzi nu înțeleg lucrul ăsta. Și nu mă refer doar la cei din Rusia, mă refer la toți politicienii din întreaga lume. Pe mine mă bucură foarte mult Franța, o țară care nu are un Minister al culturii, dar au un minister al educației, al tineretului. Nu au un minister al culturii. Si cu toate astea Franta este o țară destul de cultă. Asta este o neînțelegere absurdă a timpurilor noastre, care sper că se va risipi. Cu cât mai mic va fi rolul politicienilor, cu atât mai bine va fi pentru mine, pentru dvs., pentru familiile noastre și țările noastre.

Întrebarea asta ține și de o curiozitate personală: de ce a plecat Boris Akunin din Rusia? Am văzut că filmele lui încă sunt difuzate, cărțile lui sunt în librării…

Eu cred că această criză la el s-a produs în 2014, sau 2012, pentru că eram într-un fel de alianță legată de alegeri și încercam cumva să influențăm alegerile ca măcar să fie oneste. Și trebuie să spun că mișcarea asta a noastră a suferit o înfrângere totală și eu cred că Akunin a fost extrem de dezamăgit. El e un om căruia îi place viața confortabilă. Cred că el acum trăiește într-o situație pur și simplu mai confortabilă. Îl irită foarte mult jocurile politice care se duc acum în Rusia. Eu țin legătura cu el. În urmă cu vreo doi ani chiar am avut o participare, comună în Anglia, la o conferință., În anii ăștia el a avut o realizare extraordinară, a scris istoria statului rus. Este o istorie extrem de interesantă scrisă pentru nespecialiști, pentru masele largi de cititori. Unii istorici privesc condescendent opera lui tocmai pentru că nu este istoric de profesie. Eu am citit al treilea volum din istoria asta, în care povestește despre epoca lui Ivan cel Groaznic, unul dintre țarii ruși cei mai cruzi. A fost o lectură extrem de interesantă, mi se pare că e un material istoric extram de solid, bine documentat și scris și mi se pare un proiect excelent. Poate că în Rusia i-ar fi fost mai greu să facă asta pentru că noi trăim o viața complicată și agitată. Nu vă faceți griji, eu cred că Akunin e în regulă, ultima lui carte Rusia fericită mi se pare foarte interesantă. În Rusia el are tiraje foarte bune, nimeni nu-l interzice, vreau să spun prin asta că viața în țară este complicată, destul de grea și credeți-mă, e foarte interesantă. Eu petrec destul de mult timp prin Europa, și am o formula: e bine să trăiești în Europa, dar viața interesantă e în Rusia. De aceea petrecând un timp minunat în Italia, mă întorc la Moscova unde am foarte multe întâlniri cu cititorii, merg la teatru, am deja și niște neplăceri legate de faptul că am fost președintele juriului la concursul național de compuneri pe subiecte de istorie, organizat de Fundația Memorial. E un mare scandal și noi membrii Memorialului suntem acuzați că am fi rusofobi și ne e foarte greu să le explicăm că nu suntem rusofobi și că suntem cetățeni ai țării care și-ar dori să scape ca țara să scape de propriile sale boli, să fie mai sănătoasă ca să ne fie și nouă mai ușor s-o iubim.
(Lucian Popescu)

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , ,



Currently there are "9 comments" on this Article:

  1. Gabriela spune:

    “Pe mine mă bucură foarte mult Franța, o țară care nu are un Minister al culturii, dar au un minister al educației, al tineretului. Nu au un minister al culturii”.

    Ciudat! Am vrut sa verific si iata ce am gasit: http://www.culture.gouv.fr/.

  2. Cinicul spune:

    Pe lista populistilor va fi adaugat probabil in acest week end și Boris Johnson, deși el nu corespunde definiției data de autoare populistilir din grupul Putin, Trump, Orban și Erdogan: oameni cu educație modestă. Pe aceasta lista lipseste noul președinte al Braziliei, prim ministrul Australiei, eternul prim ministru al Israelului, Bibi Netsnyahu si ministrul de interne al Italiei.
    Un populist bine educat este însă mai periculos decât unul care a scris mai multe carti decat a citit.

    • victor L spune:

      Imposibilitatea acceptarii ca lumea se poate schimba si in bine fara acceptul si intelegerea lor.
      Daca lumea ar fi ramas in stadiul intelegerii unora, traiai in pesteri si acum. Ori in nazism sau comunism.

      • Cinicul spune:

        Cei care au invatat ceva istorie stiu ca progresul omenirii nu este nici constant nici liniar. Exista suficiente episoade cand barbaria a împins omenirea inapoi.

    • JK spune:

      A avea populiști la conducere este util celor care vor să pună foc. Un bipolar ca Trump poate servi de minune statului profund (cu care se laudă el că luptă). Inconștient, bineînțeles. Bolsonaro este un mega-robinet deschis pus pe resursele Braziliei, Erdogan este un comutator așezat exact unde trebuie etc. etc. Un cocoș înfoiat ca Putin, înconjurat de miliardari cu grosul banilor și proprietăți în Occident, nu este chiar un sel-made man. Să sperăm totuși, naiv, că toată concentrarea asta de testosteron la vârfurile piramidelor e doar un episod trecător și nu o etapă către o tranziție bruscă de fază prin care să se mențină concentrarea banilor și resurselor acolo unde-au fost și sunt.
      Dacă se apucă acești conducători luminați și sumar educați să genereze haos, se vor găsi unii care să extragă și ordinea din el. Poate că lucrează în echipă, ca hăitașii și vânătorii pândaci.

      • Harald spune:

        @JK – well, ”toată concentrarea asta de testosteron” e de fapt o revenire la normalitate, după 50 de ani de demasculinizare. Societatea nu poate degenera la nesfârșit, liniile genetice afectate de degenerare se întrerup în mod natural. Vremea politicienilor fără copii se cam îndreaptă spre sfârșit.

        • Cinicul spune:

          Sunt de acord ca vremea politicienilor fara copii a cam trecut. Tragic este ca a venit vremea politicienilor cu copii din multiple relații conjugale sau extraconjugale, ceea ce era un inadmisibil acum câteva decenii.

          • Harald spune:

            @Cinicul – acum câteva decenii, testosteronul era pe toate drumurile. Să vă aduc aminte despre frații Kennedy, care împărțeau aceeași femeie?



Comenteaza:







Do NOT fill this !

E randul tau

Când am scris textul de față, am solicitat totodată un punct de vedere dlui profesor ILIE PÂRVU...

de: Cătălin Cioabă

la "Un gest de onoare"

Carti recomandate de Contributors.ro

DEMOCRAȚIA SUB ASEDIU ROMÂNIA ÎN CONTEXT REGIONAL

Carte recomandată de contributors.ro

Cauta articole

iulie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iun    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)