vineri, martie 29, 2024

…zoofilia, educatia si libertarienii (II)

…seria de analize referitoare la „costul statului” (scump!) in diferite domenii, publicata online de revista22.ro  se apropie de sfarsit. De la taxe, la emisia de bancnote, si de la pensii la Rosia Montana, educatie, justitie si prostitutie, putine au fost domeniile care au scapat privirii necrutatoare a tinerilor libertarieni de la CADI si SoLib. In asteptarea unui raspuns dinspre stanga, din zona celor de la CriticAtac (raspuns care, am fost asigurat, nu va intarzia prea mult) m-am straduit sa mentin focul dezbaterilor viu, din perspectiva unei drepte mai degraba conservatoare. Am ramas, deocamdata, si pe acest front, cam singurel, ceea ce – va marturisesc – ma cam surprinde. Ideatic vorbind, dreapta romaneasca e un spatiu extrem de aglomerat, in care se inghesuie cu o suspiciune marturisita si de multe ori agresiva, libertarieni si liberali „de moda veche”, conservatori si crestin-democrati, filo-evrei pe linia protestanta si simpatizanti sau nostalgici legionari, impartiti la randu-le in codristi si simisti, ortodocsi mai mult sau mai putin ecumenici, anti-comunisti de diferite „confesiuni”, etc.

Dupa cum constatam cu o alta ocazie, stanga romaneasca sta, din acest punct de vedere, mai comod. Acolo e inca Vestul Salbatic. Exista si aici o comparabila bogatie de filoane mai mult sau mai putin ideatice – de la social-democratii „pe stil vechi” la nostalgicii comunisti, de la marxistii de moda veche la neo-marxisti – scoala de la Frankfurt sau nu, de la ecologisti la ateisti si tot ce mai intra intre. Inclestarile aici sunt, insa, mai rare. Fiind insa Vestul Salbatic, se mai gaseste inca „pamant” pentru toata lumea. Asa ca, deocamdata, nu simte nimeni nevoia sa scoata pistolul pentru a-si „face dreptate” sau pentru a-si apara „proprietatea intelectuala” (sic), ceea ce, intr-un fel, e si plictisitor si pernicios. Ideile, fie ele de dreapta sau de stanga, nu au folos de pe urma vreunui „Kumbaya” new-age (sau post-apocaliptic, functie de preferinte), in care mielul se pupa cu leul si vulpea ajuta iepurasul sa-si duca acasa laptele donat de vreo vaca afectuoasa. Dupa cum spunea John Stuart Mill, despre care am mai tot pomenit, ideile se mentin vii prin contestare si provocare, altminteri pana si adevarurile ultime risca sa devina dogma moarta.

Daca nu m-a mirat, asadar, tacerea dinspre stanga, m-a surprins cu asupra de masura cea dinspre dreapta. Unde ne sunt conservatorii, liberalii sau crestin-democratii care, conform traditiei, s-ar fi cuvenit sa fie oripilati de analizele libertariene? Voila ca nu-s, vorba unei prietene. O posibila explicatie poate fi desprinsa din unele comentarii de pe voxpublica.ro sau contributors.ro – obsinuiti sa se identifice cu o tabara clar delimitata, obisnuiti sa „tina cu cineva”, oamenii intampina probleme serioase in momentul in care sunt scosi din zona de confort. Si-atunci prefera sa ignore problema. Daca seria de analize libertariene nu ar fi reusit nimic altceva, tot ar ramane de inregistrat ca un succes prin simplul fapt ca a pus, fara sa vrea, lupa pe un simptom – incapacitatea de gandi dincolo de „cutiute”. Un’ sa-i plasezi, de unde sa-i ataci? Sunt anti-comunisti, deci de dreapta. Dar sunt pro-choice, pro-droguri, pro-prostitutie (sic), deci sunt de stanga. Sunt pentru libertatea individului de a face ce-l taie capul, deci sunt de dreapta, dar cocheteaza totodata cu neo-marxistii lui Marcuse si hipiotii. Ptiu! Mai bine facem precum ardeleanul cu girafa – pretindem ca asa ceva „nu se exista”. Si uite-asa, tinerii libertarieni au devenit, fara sa vrea, victima propiului succes: nu-i baga mai nimeni in seama.

Cum, insa, natura are oroare de vid, tot asa am si eu oroare de succese dobandite cu prea multa usurinta. Drept pentru care imi ingaduiesc sa mai ridic cateva probleme fundamentale, imi par, pentru limpezirea ideologiei libertariene – si toate analizele ce decurg de aici, practic.

Weltanschauung-ul

E, stiu, un termen pretentios la o prima vedere. In realitate, insa, e ca un caine: odata ce te-ai imprietenit cu el, nu mai poti fara. Weltanschauung-ul poate fi definit, prietenos, ca perspectiva generala asupra lumii si vietii, fara de care e greu, daca nu imposibil de-a dreptul sa te orientezi, sa faci alegeri – orice alegeri – sa decizi, bunaoara, daca vrei sa fii instalator sau medic, sa te casatoresti cu Ion sau cu Maria, sa ai zece copii sau nici unul, sa locuiesti la Dabulenii din Deal sau la Paris, s.a.m.d. E o „adunatura” mai mult sau mai putin constientizata, mai mult sau mai putin articulat-structurata despre ceea ce conteaza si ceea ce nu, despre cum „merge lumea” si ce valori conteaza sau nu. Ati prins ideea.

Ei bine, imi pare ca la acest capitol libertarienii nostri stau destul de prost, incercand din rasputeri sa ignore, vorba americanului, gorila (sau elefantul) din sufragerie.

–          Exista bine si rau? Da sau nu? – Iata o intrebare in aparenta simpla, in realitate cruciala (iertate-mi fie referintele cu o conotatie religioasa). Pentru alte ideologii, intrebarea poate fi macar eludata – cata vreme vorbim despre comunitati (fie ele organic-simpatetice sau rational-contractuale). Cata vreme comunitatea stabileste ca e bine sa X si rau sa Y, conteaza mai putin daca o face pornind de la zei, ratiune, traditie, contract rational sau alte cele. In clipa in care, insa, intrebarea cade, ca la libertarieni, pe umerii individului, situatia se schimba dramatic. Atunci vreau, trebuie sa stiu daca exista „bine” si daca exista „rau” sau daca notiunile acestea sunt abstractiuni aflate la libera alegerea individului. Pentru ca daca sunt, atunci notiunile de dreptate, justitie, responsabilitate si pedeapsa dispar ca si cum n-ar fi fost. Daca notiunile de „bine” si „rau” sunt optiuni personale, increderea acordata individului in termeni de abilitati rationale (sau de alta natura) e coplesitoare. Sa zicem ca Gigi vrea sa faca prostii cu o vaca. Sa zicem ca Marioara vrea cu un cal. Vaca si calul n-au nimic impotriva. Toata lumea e fericita. E bine? (Aleg intentionat ceea ce s-ar numi „reducere la absurd” si sunt cat se poate de serios.) Ce zice libertarianul? E bine, e rau sau nu se poate pronunta – si, daca „nu se poate pronunta”, de ce?

Daca notiunile de „bine” si „rau” nu sunt optiuni personale, pe baza caror criterii pot fi (trebuie?) ele impuse.acceptate de catre mine? Pe baza a ce avem justitie, pe baza caror criterii trebuie sa am, bunaoara copii, si, daca ii am, cum sa-i cresc? Ce valori sa le „instilez”? Dar exista valori? In raport cu ce? Ce e mai bine? Sa fii Micahel Jackson, Dumnezeu sa-l ierte, sau Parintele Staniloae (asisderea)? Socrate sau Trasymachus? De ce?

Pana nu raspundem la aceste intrebari, orice discutii pe marginea „eficientei”, „profitului”, s.a.m.d. raman vorba goala. Esti „eficient” in raport cu „ceva”. „Profitul” se calculeaza in functie de ceva. Dinozaurii au fost eficienti si evoluati pana n-au mai fost.

Si cu asta ajungem la …

Educatie

In viziunea libertariana, Educatia figureaza pe undeva, catre sfarsit, dupa taxe, bani, pensii si Rosia Montana (pozitia 8? Dupa, vine privatizarea Justitiei) Faptul in sine mi se pare graitor: pentru ai batrani, de pe la Platon incoace, pana la ai mai tineri, gen Kant („cine educa educatorii’?) problema educatiei a reprezentat centrul gravitational. Pentru tinerii libertarieni – care in absenta unei educatii n-ar putea sa se exprime intr-atat de frumos si de articulat pe cat o fac – e doar o problema printre multe altele.

Aici ar fi multe de spus. In fapt, ar fi intr-atat de multe de spus, incat ma voi multumi, inca o data, cu doar cateva intrebari, unele mai teoretice altele mai pragmatice, in bun spirit libertarian (sunt rautacios, stiu J)”

–          Pentru ce? Cui prodest? – In analiza prezentata de CADI-SoLib, aceasta intrebare dincolo de care orice discutie devine inutila, lipseste cu desavarsire! Pentru ce educam oamenii? Se subintelege (in fine, asta am „subinteles” eu), ca pentru a fi „eficienti” si „profitabili”. Daca e asa, ne intoarcem din nou la punctul (1): eficienti pentru ce? Profitabili in raport cu ce? Cu mantuirea? Cu Gigi Becali? Cu Regina Angliei?

–          La ce bun? – Sa ai bani multi? Sa iti poti permite orice? Sa mori satul sau satosfacut sexual? Nu conteaza? Orice te satsiface, de la vaca lui Gigi la calul Marioarei? De la satisfactiile lui Donald Trump la cele ale lui Donald Ratoiul? Daca e asa, programul de studii ar fi greu de pus cap la cap.

–          Ce se „cere”? Ieri se cereau vizitii de diligente, pe urma nu s-au mai cerut.

–          Cine stabileste si pe baza caror criterii nivelul de educatie la care ai ajuns? – John Stuart Mill (ca tot l-am pomenit), omul care a fost „parintele” educatiei „libere”, sustinea nevoia de a avea un „standard national”: inveti ce vrei, cum vrei, nu ma intereseaza, cata vreme poti trece examenul impus de stat. Altminteri oricine se poate declara „medic”, „instalator” sau „taumaturg”. Veti spune ca „oamenii se prind”. Istoria va demonstreaza contrariul.

Ma opresc aici, din lipsa de timp si de energie. As aprecia, insa, foarte mult (pe baza caror criterii?) daca oamenii – din cutiute sau din afara lor – ar incerca sa imi sa isi raspunda.

Cu multumiri anticipate.

PS Ca tot veni vorba, din perspectiva unui libertarian ma intreb daca a meritat efortul. In raport cu ce?

Distribuie acest articol

23 COMENTARII

  1. mi se pare mie, sau vad niste ”rautacisme” pe aici. problemele mi se par a fi enuntate doar pentru a cauta nod in papura.
    ”Exista bine si rau? Da sau nu?” asta presupune implicit ca libertarienii nu ar putea raspunde acestei provocari, numai ca, bineinteles, libertarienii au un raspuns la asta. acordul dintre binele privat si cel public este dat de dominatia primului: nu exista un bine public care sa incalce un bine privat – daca il incalca, nu mai e un bine (bineinteles, simplific, insa ne aflam pe un blog, intr-o duminica dimineata, nu intr-o aula academica)
    ”Esti „eficient” in raport cu „ceva”. „Profitul” se calculeaza in functie de ceva.” bineinteles, si aici e toata ideea, eficient in raport cu statul (aici o alta mica discutie: un repros la adresa libertarienilor e ca gandesc guvernarea in termeni economici, strict materiali. asta suprema ipocrizie: dupa acest repros, 99% din cei care-l fac propun redistribuirea materiala, nu cantece tovarasesti, dansuri tematice sau plimbari cu barca, ca solutie la rezolvarea problemelor unei societati).
    ”din perspectiva unui libertarian ma intreb daca a meritat efortul. In raport cu ce?” hai sa fiu si eu rau: merita sa-l citesti pe rawls, de exemplu, in raport cu hayek? merita. ca sa-ti dai seama si mai mult de valoarea ultimului. asa si cu asta: merita sa arunci provocari unei stangi care nu stie pe ce lume se afla? merita. lipsa lor de raspunsuri certifica inca o data valoarea propriilor argumente.

    • @ berenger – ti se pare :) „Rautacismele” au scop teraputic, Tot nu mi-e clar cum definesti „binele” (fie el privat sau public) din perspectiva libertariana (e bine chiar tot ce mi s epare ca e bine? dar atunci cadem in problema rational choice theory: daca totul e rational, ce NU e rational?) Altfel de acord cu reducerea politicului la economic (vezi si mai jos comentariul lui it’s not news). Mi-a placut si „rautatea” cu Ralws :) Dar astept inca lamuriri despre nick: are legatura cu personajul lui Ionesco?

        • amuzanta scuza cu scopul terapeutic. nu ai facut decat sa confirmi ca ai vrut doar, pur si simoplu sa cauti nod in papura. eu vreu o critica din aia constructiva in care sa se spuna: abordarea libertariana e gresita datorita a, b, c. datorita acestui fapt, solutia nelibertariana e asta:… pana atunci restu-i apa de ploaie.
          eu nu-s libertarian, deci nu vorbesc in numele meu, sa zic asa (ma rog, nu-s in masura in care nu e nici nozick, acceptand, odata cu el, argumentul arhist al existentei statului) ci, pur si simplu, liberal. binele e definit in cazul acesta prin acordul cu respectarea drepturilor fundamentale ale indivuidului, si e foarte explicit in liberalism, asa ca problemuta ta cade.
          dincolo de asta, problema reducerii politicului la economic e un repros de-al tau din primul articol in care pomenesti de seria de la 22. ma bucur ca ajungi la concluzia ca si acel repros nu-si avea locul.
          ps. intr-o lume ce exalta interventia statului, chiar nu-ti dai seama ca ma simt ca berenger?

  2. Hmmm. Un pic de rău și bine nu se poate spune că nu există cât toată teoria libertarienilor e centrată în jurul indivdului. Deci individul ăsta ar cam discerne între bine și rău și nu este nevoie de un Bine absolut stabilit de cineva din afară. La fel și cu eficiența și educația; sunt evaluate în funcție de ce beneficii are individul. Mă rog, libertarienii ăștia, până la urmă sunt și ei de mai multe feluri, așa că au destule lucruri de lămurit între dreapta și stânga lor până să lămurească restul lumii dar nu vâd de ce li se pun în cârcă probleme care nu sunt ale lor. Bine, recunosc, m-am exprimat eu cam serios cu problemele puse în cârcă. Adică, cred că ar fi mai corect să îi întrebăm pe libertarieni ce fac cu statul, îl desființează sau nu? Că nu chiar toți îi laudă dispariția. Sau să îi întrebăm cum devine treaba cu agregarea preferințelor între oameni ce se întâmplă să stea pe o aceeași stradă.

    • @ andrei – vezi comentariul de mai sus: daca tot ce mi se pare mie bine e bine, ce mai e rau? Daca incalc binele altuia? De ce? Si cum „il incalc”? Cum ar intreba MIll: Daca alerg dezbracat pe strada, incalc libertatea altora, da sau nu? Buna intrebarea cu statul – nici mie nu mi-e limpede nici cum e definit si nici ce ar trebui sa „facem” cu el.

      • Ca principiu, da, cred că tot ce cred eu că este bine, este chiar bine. La fel și cu răul. Problema apare atunci când se întâlnesc binele meu cu răul altuia și aici cred că nu toți libertarienii sunt de acord asupra rezolvării dilemei. Cred că acest conflict bine-rău, indiferent de definiție, e mai important de rezolvat decât definirea binelui și a răului. Că, dacă tot suntem scrofuloși la datorie, toate ideologiile au o definiție mai mult sau mai puțin fluidă a binelui daca le privim în peerspectivă istorică. Doar că unele dintre ele au inventat mecanisme de rezolvare a dilemei bine-rău.

        • Pai daca binele matale iti face bine matale si nu intri peste mine – I don’t care!

          Daca tu, cu binele tau, vrei sa imi bagi binele TAU pe gat – adica intri peste mine – I care – si raspund cu DA sau NU.

          Si daca am spus NU aduc si argumente si daca suntem civilizati ne asezam si discutam si armonizam interesele. Este simplu – nu vad nici cea mai mica piatra filozofala aici!

          Daca suntem talibani ne batem , sau daca unul este de tip Che Guevara – ridica baricade si zice ca lupta, dar nu stiu cu cine, ca pe mine nu ma intereseaza ceea de boscorodeste ala acolo…

          End of the story!

          • Nu e chiar sfărșit de poveste. Adică, perfect de acord cu argumentația că ne întâlnim și ne disputăm binele și răul fiecărui, ajungem la compromis și plecăm amândoi fericiți mai departe. Eu însă mă refeream la un pic altceva și anume la faptul că, deoarece libertarienii nu sunt chiar așa o comunitate unită, au oarecari puncte de vedere divergente în ceea ce privește modul de organizare al vieții unor oameni ce stau, ca să păstrez exemplul de mai sus, pe aceeași stradă. În unele cazuri libertariene, oamenii respectivi fac parte dintr-un stat, fie el și minimal, în alte cazuri, nu. Dacă nu, atunci se poate spune că problemele importante pentru grup sau comunitate, depinde de preferințe, se rezolvă prin negociere. Ok. Ce ne facem însă atunci când în loc de Che apare câte un Osama? Cine impune apoi binele și ne apară de rău? Fiecare? Noi toți care avem aceeași viziune asupra binelui și răului? Da, știu că există propuneri libertariene să privatizăm tot și astfel or să apară firme care să ne asigure protecția. Poblema mea este: ce se întâmplă când eu angajez firma să mă protejeze pe mine de Osama iar el o angajează să îl protejeze de mine? Cum se judecă cine are dreptate și cine nu? Că în stat știu cam cum devine treaba, chiar dacă poate să nu îmi convină.

  3. Cum adica, unde sint ? eu ce sint ? nu sint oripilat destul?

    E drept ca nu ma ridic la inaltimea ceruta, sint doar un inginer, dar nici chiar asa …

    Din cite imi aduc aminte, termenul de „idiot” insemna in greaca un individ exceptional dar care nu isi punea capabilitatile in slujba comnunitatii, ci le folosea numai pentru el. Libertarienii sint astfel de idiotes.

    • @ it’s not news – scuze, n-am vrut sa-ti minimalizez interventiile. Ai dreptate cu „idiotes” (erau cei care se ocupau doar de „oikos”, propria gospodarie, dar nu se implicau in viata polisului), dar n-am vrut sa fiu mai rautacios decat trebuie.

  4. Vizavi de educaţie: mă gândesc ce guvern ar avea curajul să instituie un examen centralizat naţional de licenţă, plus „număr limitat (rezonabil) de absolvenţi”. Şi câte universităţi ar ma rezista?

    Dacă se combină libertarianismul gen „toată lumea să aibă diplomă şi să decidă piaţa muncii” cu sistemul semi-feudal din România atunci n-ar trebui măcar să ne mirăm că am ajuns în situaţia de acum.

  5. Nu domnule, nu a meritat efortul. Şi e vorba de efortul meu de a lectura şi dezlega acest text prolix care alătură libertarianismului substantive prea puţin proprii filozofiei politice, recte becali, jackson, gigi, marioara. Cam acesta este nivelul analizelor dumneavoastră şi aceştia sînt termenii in care vă compuneţi argumentele firave şi acuzele puerile, prin urmare să nu vă miraţi că nu o să vă mai bage nimeni in seamă comentariile ce nu îndrăznesc nici măcar să fie maliţioase intr-un mod franc.

    Şi o rugăminte: nu vă mai risipiţi timpul preţios ca să ne ‘explicitaţi’ politica de la înălţimea cişmelei ‘academice’. Întoarceţi-vă la şcoală, aprofundaţi studiile, că in mod cert asta aţi reuşit să ilustraţi cu prisosinţă – lacunele şi bîjbîiala ucenicului. Ar fi păcat să ilustraţi şi zicala aia romanească…s-a dust b..şi s-a întors v…

    Spor la aflat in treburi şi la învăţătură.

    • Imi pare si mie cam ce ati spus si Dvs., EuNuke.

      As mai adauga ca sunt lucruri care nu prind in RO, si imi par ca articolele lui AF nu prea prind, nu neaparat ca nu sunt bune, ci pentru ca nu exista gustul pentru ele. Asa ca la loc comanda!

  6. eficienti si profitabili in raport cu societatea in care traiesc. m-ati derutat o leaca. adica daca sustii legalizarea prostitutiei esti de stanga? mi se pare ciudat.

    • Cateva comentarii referitoare la problemele pe care le ridicati in articol:
      De ce colectia nu atrage comentarii febrile? Colectia Costul statului arunca o indoiala asupra presupozitiilor dezbaterii obisnuite, nu contribuie la dezbaterea publica asa cum este ea constituita. Poate tocmai asa se explica de ce ideile nu sunt dezbatute efectiv pe acest blog: nicio tabara constituita nu se simte vizata in mod special.

      De ce educatia este tratata doar pe pozitia 8? Nu pentru ca e mai putin importanta decat ce a fost tratat inainte. Intr-o platforma program sau intr-un program de reforme punctele sunt aranjate intr-adevar de la important la mai putin important. Insa colectia are mai degraba un scop educativ si de popularizare a unui mod de gandire. Intr-o expunere cu scop educativ, ele sunt aranjate de la simplu la complicat. Colectia este nu un program de reforme si o perspectiva prin prisma careia pot fi evaluate propunerile de reforme.

      Apare in text intrebarea “La ce este buna educatia?”. Nu as formula astfel. Intrebarea “pentru ce educam oamenii?” presupune deja ca educatia este o problema a comunitatii politice, o problema care cere un raspuns din partea colectivului care decide scopurile serviciilor furnizate in comunitate si ierarhia lor. Aceasta presupunere este problematica. Ea duce in mod automat la ideea ca trebuie sa existe un standard impus de stat; daca nu a unui sistem planificat de furnizare, cel putin a unui “examen national”. Articolul despre educatie spunea ca nu este nevoie de asa ceva ca standardele sa emearga. Putem face o analogie cu felul in care emerg standardele in sectorul vestimentar. Pluralitatea standardelor acolo nu se poate “pune cap la cap” intr-un plan coerent. Nu numai ca nu este nevoie; ar fi gresit sa se incerce.

      De ce nu am formulat Weltanschauung-ul? Poate tocmai pentru ca este elefantul din sufragerie. De ce sa il formulam daca el poate fi vazut atat de usor. Elefantul poate fi privit / formulat din mai multe unghiuri. L-ati pomenit pe Mill. Un unghi este Mill.

  7. Totuşi nu cred că se poate vorbi de libertarianism în România de azi.

    Pentru că respectivul concept, bun sau rău, presupune totuşi o intenţie, o mentalitate.

    Ori la noi nu-i decât dezinteres în stare pură.

    Se gândeşte pe termen tare scurt, de genul „ia banii şi fugi”.
    Unui politician care-şi şcoleşte odraslele în Elveţia i se va rupe de degradarea învăţământului autohton. Va autoriza orice şandrama cu pretenţii didactice numai să-şi scoată comisionul.

    Sau să luăm sănătatea, şi ea pe butuci. Şeful statului se doftoriceşte la Viena, iar când e întrebat de exodul medicilor dă din umeri şi zice că oamenii n-au decât să plece unde sunt mai bine plătiţi. Nu-i libertarianism aici, e o consideraţie mai scăzută chiar decât cea a unui virus pentru corpul gazdei.

  8. „[…]invatamintul de stat generalizat nu este altceva decit o nascocire destinata sa-i modeleze pe oameni dupa acelasi calapod; si cum calapodul dupa care acel invatamint ii formeaza este unul pe placul puterii dominante in cadrul cirmuirii, fie ea puterea unui monarh, a preotimii, a aristrocratiei ori a majoritatii celor care formeaza generatia respectiva, invatamintul de stat, in masura in care este eficace si incununat de succes, instaureaza o tiranie asupra spiritului, tiranie ce conduce, in virtutea unei tendinte firesti si la una a trupului.” – J.S. Milll – Despre libertate

    Mill considera in Despre Libertate ca invatamintul de stat este fundamental gresit, iar solutia pentru un invatamint sanatos a fost gasita de Milton Friedman – privatizarea tuturor scolilor concomitent cu introducerea voucherelor educationale pentru invatamintul preuniversitar. In acest mod va exista un sistem de educatie cu doua caracteristici principale: calitate (oferita de initiativa privata si competitia libera) si accesul la invatamint de calitate al copiilor din familiile sarace (datorita sistemului voucherelor)!

  9. Weltanschauung-ul.
    Libertarienii au făcut saltul de la moralele perfecţioniste centrate pe promovarea unor anumite moduri de viaţă( numai dacă ai Vilă în Ferentar, Ferari , trei ghiuluiri pe mână, plus o secretară şi titlul onorific de director te poţi numi om cu succes) la o noţiune etică contractuală, care se bazează mai degrabă noţiunea de contract între indivizi (relaţiile dintre oameni liberate de greutatea statutului socio-economic al persoanei), în fond toţi trecem prin maternitate şi prin cimitir. Drumul dintre cele două puncte de origine şi destinaţie, e o chestiune de alegere individuală. Dar, evident fără a interfera în drumul altuia cu bâta.
    Deci, primul argument, e inacceptabil să-ţi impui anumite concepţii despre bine asupra celorlalţi. Fiecare decide la ce concepţie să adere.
    Al doilea argument E important să poţi experimenta mai multe moduri de viaţă. E baza libertăţii. Nu trebuie impuse anumite moduri de viaţă(de exemplu să trăim ca şi călugării sau la extremă zoofilii) dar trebuie tolerate o diversitate.
    Al treilea, divergenţele privind noţiunea de bine. Divergenţele sunt o caracteristică permanentă a democraţiei. Într-un context de egalitate şi libertate mintea noastră va genere dezacorduri privind scopurile ultime ale existenţei noastre. Unii vor avea un Rai la capăt de drum, alţii se vor pierde printre stele alţii într-un neant. Ar trebui să renunţăm imediat la drumul nostru
    Argumentul următor, ignoranţa noastră este deja un motiv de toleranţă pentru opinii contrare susţinute de alţii. Combaterea pluralismului înseamnă tiranie.
    De aici porneşte viziunea asupra lumii.
    Să luăm cazul homosexualităţii. Perfecţioniştii şi puritanii vor veni să afirme că e contrară naturii şi în opoziţie cu familia tradiţională. Dar, la o vedere mai apropiată e o relaţie consensuală privată între doi indivizi-individe.
    Deci din privinţa liberalismului, trei principii de etică minimală. În democraţie noţiunea de justiţie predomină în faţa celei de concepere a binelui. Justiţia oferă principii echitabile de cooperare şi oferă o repartizare echitabilă de bunuri primordiale. Drepturi, libertăţi, resurse materiale.

  10. @ all – mi cer scuze (pentru si cu intarziere): furat de dezbaterea pe marginea textului lui Tarko, am omis sa mai verific comentariile de pe aici. Cred, insa, ca la o buna parte dintre ele am raspuns cat de cat in comentariile la textul lui Vlad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro