Home » Analize »Global / Europa » Citesti:

„Refondarea” UE în marş: clarificări de viziune dar şi apariţia diferenţelor Macron-Merkel

Valentin Naumescu aprilie 19, 2018 Analize, Global / Europa
47 comentarii 4,509 Vizualizari

Puncte cheie:

  • Zilele acestea au adus discursuri şi luări de poziţie importante, mult aşteptate, ale principalilor „scenarişti, regizori şi actori” ai preconizatei reforme a Uniunii Europene, Emmanuel Macron şi Angela Merkel. Pe măsură ce se clarifică viziunile asupra viitorului Uniunii Europene post-Brexit, la Paris şi Berlin, se adâncesc dilemele, diferențele şi chiar neînţelegerile franco-germane;
  • Aparent, consensul politic se păstrează şi după discursul flamboaiant al lui Macron din Parlamentul European, Angela Merkel susţinând oficial, alături de preşedintele francez, viziunea unei Uniuni Europene puternice şi competitive, bazate pe valori, capabilă să ofere răspunsuri credibile provocărilor prezente şi mai ales să învingă „revoluţia conservatoare”, iliberală, care dă semne că se extinde în Europa Centrală şi nu numai;
  • Dincolo de consensul aparent, încep să se distingă însă diferenţele de viziune între Franţa şi Germania, Macron fiind mai preocupat de întărirea guvernanţei în Zona Euro, de un buget propriu al Zonei Euro şi de o consolidare politică a grupului economiilor centrale ale Uniunii (guvern, parlament comun sau cel puţin ministru de Finanţe al Zonei Euro, plus măsuri de unificare sau convergenţă fiscală etc.) în timp ce Germania este mulţumită cu regulile şi funcţionarea economiei din prezent, nu doreşte să fie legată de alte state prin reguli fiscale prea puternice, tocmai pentru a-şi păstra libertatea şi pârghiile de acţiune în situaţii neprevăzute şi pentru a nu-şi reduce standardele de competitivitate şi bunăstare, nici măcar la nivelul Franţei, pentru a nu mai vorbi de alte state din grupul Euro, aflate sub nivelul economiei franceze, oricum afectată de deficitele structurale mari şi de datoriile imense. În schimb, Germania dorește înființarea unui fond monetar european, un fel de replică regională a FMI, prin transformarea mecanismului european de stabilitate (ESM), dilema fiind însă legată de necesitatea revizuirii Tratatului UE, procedură complicată, care necesită ratificarea în toate statele și care ar putea arunca Uniunea în haos și incertitudine politică;  
  • Nu mai încape nicio îndoială că, în conjunctura actuală, Emmanuel Macron a preluat rolul de lider politic al reformei Uniunii Europene, prin carisma, popularitatea, energia vârstei de 40 de ani şi legitimitatea pe care i-o conferă începutul triumfal al carierei sale politice la vârf. Angela Merkel în schimb, la 63 de ani, care tocmai şi-a început al patrulea şi ultimul mandat de cancelar (obţinut cu doar 51% susţinere în Bundestag, după şase luni de negocieri grele), are într-adevăr de partea sa experienţa de 28 de ani în politică, moderaţia şi precauţia unui lider încercat, dar se confruntă cu scăderea popularităţii interne şi externe şi cu dificultatea conducerii unei coaliţii bipartinice, în care CDU/CSU şi SPD au viziuni diferite pe numeroase teme, în timp ce în opoziţie partidul naţionalist radical AfD este în creştere;
  • Nu toate ideile din Planul Macron vor deveni realitate, din varii motive (nu doar din cauza opoziţiei posibile a Germaniei), dar este oricum impresionantă inteligenţa politică, inspiraţia şi creativitatea tânărului preşedintelui francez, care surprinde continuu nu numai prin oferta politică ingenioasă, exprimată în formule sclipitoare, dar şi prin metodele abile de a contracara tezele taberei adverse. Ultimul exemplu este elocvent: simţind că termenul „suveranitate” pare confiscat de susţinătorii „revoluţiei conservatoare”, iliberale, şi că acest termen are ceva succes printre naţionaliştii speriaţi de perspectiva pierderii controlului, Macron propune și el, derutant pentru mulți, „reinventarea suveranităţii europene”, un termen suficient de generos, ambiguu şi atotcuprinzător, care poate însemna orice, de la mai multă autoritate acordată Bruxelles-ului şi instituţiilor supranaţionale ale Uniunii (adică viziunea exact opusă Poloniei), până la Uniunea Apărării, autonomia strategică faţă de Statele Unite, guvernarea Zonei Euro etc. De pildă, Macron a folosit termenul şi cu ocazia scandalului Skripal din Marea Britanie, când a spus că „atacul chimic este o agresiune la adresa suveranităţii europene”. Dacă mai adăugăm recenta dezbatere din Franța, în care Macron s-a pronunțat pentru „reclădirea dialogului și refacerea legăturii pierdute stat-biserică” (propunere care i-a scos din minți pe socialiștii radicali sau moderați ai lui Melenchon, Valls și Hamon, care au spus la unison că „Franța seculară s-a trezit cu un ajutor de paroh la Elysée”), înțelegem că noul Macron este în curs de glisare ușoară spre centru-dreapta, ca mișcare adaptativă la curentul conservator-iliberal, după ce a trecut de la socialiștii de centru-stânga din guvernul Valls (2015-2016), prin centrul liberal (2017) cu care a câștigat alegerile anul trecut, ajungând acum să se gândească cum să ia o parte din electoratul republican dezamăgit de prestația lui Fillon;
  • Așa cum am mai spus cu alte ocazii, am în continuare rezerve că „până la summitul din iunie va fi convenit un pachet coerent de reforme ale Uniunii Europene”, după cum optimist se declară în prezent, cu atât mai mult cu cât blocajul politic din Italia postelectorală continuă, fiind greu de crezut că este realist să se propună și să se anunțe public un pachet de reforme care să nu fie asumat de a treia mare economie și democrație a UE27. În cel mai bun caz, s-ar putea ajunge la o eventuală declarație politică a nucleului franco-german asupra unui set de intenții, drumul până la un Acord final al UE și, respectiv, implementarea măsurilor fiind lung. Nu este exclus ca reforma Uniunii Europene să conducă la un moment dat la ideea că este necesar un nou Tratat, ceea ce înseamnă, practic, trecerea la jocul politic pe muchie de cuțit, cu mize de tipul totul sau nimic.

*

Discuţia despre viitorul Uniunii Europene post-Brexit a început şi este acum în formulă completă, odată ce Angela Merkel şi-a reluat locul în nucleul central. Suntem în faza discursurilor vizionare, a clarificărilor de voinţă la nivelul capitalelor naţionale dar şi a apariţiei primelor diferenţe şi neînţelegeri pe axa Paris-Berlin. Bun, nu ne aşteptam să fim noi chiar în avangarda reformei şi a marilor dezbateri din UE27, dar nici să lipsim complet din aceste discuţii, să nu avem nicio idee şi să nu propunem nimic, cu atât mai mult cu cât la 1 ianuarie anul viitor preluăm Preşedinţia Consiliului UE, în semestrul-cheie în care vor avea loc alegerile pentru Parlamentul European şi în care este probabil să se producă efectiv Brexitul (dacă nu se va decide o amânare cu un an). Să nu mai punem la socoteală că vom găzdui chiar şi summitul dedicat viitorului Uniunii Europene, la Sibiu. Dar cu ce agendă, naţională măcar, dacă nu europeană, abordăm noi, la Bucureşti, acest viitor?

Bună sau rea, criticabilă sau nu, Polonia a produs şi a propus totuşi o viziune clară asupra Uniunii Europene, pe care nu pierde nicio ocazie să şi-o promoveze public. Varşovia este, cu alte cuvinte, parte a acestei dezbateri cruciale despre viitorul Uniunii şi luptă cu argumentele proprii, pe care unii le suţin, alţii nu, pentru a-şi „vinde” perspectiva. Nu că am avea mari aşteptări de viziune asupra viitorului UE de la actualul premier de la Bucureşti, un fost europarlamentar de duzină, activist de partid pus pe listă pentru cuminţenie, cu un profil submediocru şi o activitate ştearsă, dar diferenţa de CV între premierii de la Varşovia şi de la Bucureşti, în favoarea lui Morawiecki, este absolut cutremurătoare pentru oricine are răbdare câteva minute să parcurgă cele două CV-uri. Este greu să scoţi capul în Europa şi să mai zici ceva, în aceste condiţii de jenantă submediocritate intelectuală şi profesională la nivelul conducerii guvernului, ca să nu mai spunem de bilele negre care se adună în dreptul României, dinspre majoritatea parlamentară, pe legile justiției și mai ales pe codurile penale. Deci, vom fi foarte probabil în afara grupului de guverne care contează în dezbaterea cu privire la viitorul Uniunii.

Dar să revenim la cei care contează. Discursul lui Macron (în Parlamentul European) a fost, şi de această dată, puternic, inovativ, energic, mobilizator şi hotărât, bazat pe valori şi înfruntând deschis „revoluţia conservatoare”, iliberală, din Europa Centrală şi nu numai. Macron a reuşit totodată să transmită semnalul convingător că… începe transformarea Uniunii Europene iar reformele sunt iminente, urmând a avea loc (acum sau niciodată) în această mică fereastră de oportunitate istorică, deschisă după alegerile din Franţa, Germania şi Olanda.

Reacţiile au venit imediat, cele mai importante fiind din Germania, unde se (re)confirmă că CDU/CSU nu debordează de entuziasm faţă de propunerile lui Macron de întărire a guvernării politice în Zona Euro. Ca și în septembrie anul trecut, după discursul de la Universitatea Sorbona, unii parlamentari creștin-democrați dar și o parte a presei influente de la Berlin și Frankfurt au ținut să arate că propunerile lui Macron sunt deocamdată strict franceze și că nu au fost asumate de prima mare economie a UE. Acesta nu este neapărat un semnal de opoziție, ci mai degrabă de precaută punere în gardă – Germania a luat notă de Planul Macron și va exprima în perioada următoare propriul punct de vedere, bazat pe aceeași idee generală a necesității de a reforma UE și de a o face mai puternică, mai eficientă și mai competitivă pe plan global, respectiv mai atractivă pentru votanții din cele două mari democrații.

Ceea ce uneşte însă de pe acum viziunile lui Macron şi Merkel este hotărârea comună de a impune voinţa unei Uniuni Europene care apără valorile liberale şi avansează pe linia integrării, respectiv de a fi mai fermi/intransigenţi cu statele care nu respectă valorile Uniunii Europene. Evident, un val de critici va urma din tabăra opusă, dezbaterea fiind deja pornită. Personal, nu am nicio îndoială că statul de drept și independența justiției vor deveni curând o temă majoră și un instrument de evaluare a statelor periferice de către nucleul dur al Uniunii, inclusiv prin legarea de accesul la fondurile europene.

Discursurile din ultimele luni ale președintelui Macron ne arată și o față politică foarte abilă a tânărului lider francez. Plecat acum doi ani din guvernul socialist, trecut în anul campaniei electorale prin centrul liberal, iată-l acum tentat de alunecarea spre centru-dreapta. Dacă stânga pare deja un teren ocupat de ascensiunea radicalilor lui Jean-Luc Mélenchon, drepta republicană moderată este încă fără lider, după eșecul lui François Fillon, iar recursul la concepte precum suveranitatea și legătura cu Biserica realizează exact puntea ideologică de care avea nevoie Macron pentru a bate la poarta electoratului republican francez.

Rămâne de văzut ce efect vor avea alegerile de anul viitor asupra Parlamentului European și dacă „Republica în marș”, noul partid al lui Macron, nu va încerca cumva formarea unui nou grup (partid) european, la care ar putea adera și europarlamentari aleși din noile formațiuni politice proeuropene, susținătoare ale valorilor democrațiilor liberale, care apar acum în țările Uniunii Europene.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "47 comments" on this Article:

  1. Biz spune:

    Și totuși cuvintele frumoase ale lui Macron nu au în spate energia faptelor, cum era în vremea buna a lui Merkel. Este până acum un lider de carton, care se ofilește in Est și e privit cu un soi de condescendență in Vest, când îmi aduc aminte de figura recentă a lui Juncker. Greul pt UE abia începe și nu împărtășesc entuziasmul autorului în privința capacității lui Macron. A făcut câteva figuri de șmecher politic cu Merkel, cu Trump, dar adevăratele decizii nu sunt la el. Ba chiar diferențele Macron-Merkel as zice că sună prost pt viitorul UE și încurajator pt Visegrad 4.

    • JB spune:

      Ma scuzați, fără a fi macronist, ma întreb de unde ati tras concluziile ca Macrn ar fi un lider de carton sau că ar fi privit cu condescendență in vest.
      De unde rezuly?!?

  2. Harald spune:

    Macron trebuie neapărat să se ducă spre centru-dreapta, dacă vrea într-adevăr o carieră politică îndelungată. Tony Blair a fost un exemplu foarte bun din aceeași categorie, a dus partidul laburist cât de la dreapta s-a putut, că altfel nu ajungea să guverneze.

    Socialismul s-a compromis de ani buni în Europa, altfel un politician ca Merkel n-ar fi avut nevoie să se deghizeze în culorile CDU și să facă non-combat cu SPD-ul. Pentru comparație, pe vremea lui Helmut Kohl n-ar fi apărut în niciun caz o formațiune ca AfD pentru că CDU acoperea exact acea parte a spectrului de opțiuni politice.

    În următorii 10-12 ani vom vedea cum partidele socialiste tradiționale vor dispărea din Europa, ele sunt doar niște dinozauri din secolul trecut care au reușit să păcălească istoria pentru încă o generație.

    • Kurt spune:

      Sunt mai prudent cu calificarea şi clasificarea acelora din vest. Cortina de fier de 45 de ani a scindat continentul cu urmări grave, dezastruoase în est.

      Nu există un concept actual acceptat de toţi 27 pentru „refondarea- restructurarea” UE. E. Macron va obţine unele concesii azi la Berlin. A. Merkel vrea în viitor întâlniri ale miniştrilor UE.27 de finanve şi de economie ( Finanzminister und Wirtschaftsminster, FAZ) în loc de un „budget separat- paralell” ZE cum prevede conceptul francez.

      A. Merkel pune azi la Berlin accent pe restructurarea acelora în sud-estul UE.27 care au pierdut performanţa economică, nu mai au competitivitate în lumea globalizată. Căile sunt greu de formulat, soluţiile şi mai greu de realizat. Un tandem franco-german e azi o iluzie gazetărească? Am urmărit de mult timp la arte TV franco-german poziţia „intelectualilor (de stânga)” la Paris. Multe sunt din păcate aşa cum acuză dl. Harald. Franţa are nevoie de mult timp pentru reformare, mai mult decât 10 ani în două mandate E. Macron?

      BCE/Draghi cumpără timp cu „arderea” a miliarde de Euro pentru nimic. E un risc (socialism) care poate scinda UE.27?

      Unde se va poziţiona România la preşedinţia UE 2019?
      Eu cu cine votez?

  3. revo spune:

    Domn’ profesor, chiar mai are rost sa va bateti capul cu chestii din astea? Ce ne priveste pe noi reformarea Europei? Ce treaba are Romania cu lumea civilizata? Cu Pamantul, in general? Nici Rusia, nici Coreea de Nord, nici Columbia sau orice alta tara mafiota n-au indraznit sa distruga ordinea fireasca asa cum o face o mana de banditi, lasata de capul ei de un popor de imbecili din nastere.

    Noi traim pe Planeta Rrrromanika – unica in Univers, populata de cretini si hoti, in care submediocrii sunt genii iar penalii conduc! Ce vorbiti dumneavoastra acolo despre “valori liberale”, “integrare europeana”? Cui? Pentru cine faceti acest efort inutil? Pentru MAFIE? Pentru imbecilii cetateni romani? Ha!

    Dumneavoastra ati face bine sa vedeti incotro o luati, inca puteti pleca la orice universitate straina, sa luminati mintile care merita sa fie luminate.
    Aici, s-a terminat, nu se mai poate face nimic. Pentru ca grozavia care se petrece acum in Parlament si Guvern este generata si condusa de clasa care conduce de facto Romania, nu de “iliberali”, ca la altii, ci pur si simplu de hoti superbogati, de servicii corupte si armata profitoare, care-si apara parada – Romania intreaga. Toti sub pulpana unui figurant la Cotroceni, provenit tot dintr-o filiera mafiota.

    PS: dupa caracterizarea facuta pavianului, sa va asteptati la reducerea postului de la Universitate; nu mai vorbesc de taierea finantarii.

    • Harald spune:

      @revo – I got news for you: există viață și după Dragnea, există viață și după Tăriceanu. Iar dacă vrei să începi schimbarea de undeva, ar trebui să începi de la eliminarea unor termeni ca ”Rrrromanika”. Cu Dragnea sau fără, cu Tăriceanu sau fără, e ”România”. Trust me! :)

      • Kurt spune:

        De acord.
        Tinerii de azi din ţară au un drept la o viaţă mult mai bună, sunt parteneri (cetăţeni) într-o Uniune Europeană care scârţie dar oferă de 60 de ani condiţiile cele mai bune pentru continentul nostru. Furia şi resignarea nu sunt soluţii. După 29 de ani de libertate fără „lustraţia” celor din naţionalcomunismul ceauşist s-a ajuns la democraţia „originală dâmboviţeană”.
        Sper ca România la preşedinţia UE 2019 să nu fie o ţară „iliberală” (naţionalism etnic izolaţionist) ca vecinii, tovarăşii de ieri din Pactul de la Varşovia.

      • Despera spune:

        Revo are dreptate intru totul,chiar daca e e motional si nu corect politic sau f elegant ca dl. Prof. Aici e de nerespirat, nu mai avem umor pt eufemisme. E chiar asa cum a spus,la propriu si la figurat. Cei de la mii de km isi permit luxul de a vorbi corect politic,cei exasperati din tara,nu.

        • Kurt spune:

          Sunt de acord cu dv.

          Am vorbit cu mulţi „muncitori degajaţi” în ultimii 25 de ani. Crezi că am plecat de bine de acasă? mă întrebau tinerii lucrători. Un gust amar pentru oricine ţine la oameni.
          Am aflat cum în anii 1990 intermediarii plăteau la „minister” pentru hârtii 1000 DM pe ca de muncitor. Un gust şi mai amar. Nu s-a schimbat nimic în anii 1990- 2006. De 10 ani nu mai e necesar de hârtii de la minister. Românii de azi sunt oameni liberi ca toţi ceilalţi în UE. Nu e uşor dar un tânar lucrător poate face un stagiu de câţiva ani în vest. Un electrician e azi un om mult căutat. Mă bucur că aceşti tineri nu mai pot fi jecmăniţi la fiecare pas de cei de la Bucureşti.

          Mai greu a fost în anii 1980. A lipsit încrederea, a învins convingerea că în viaţa asta nu se mai termină cu „societatea socialistă multilateral dezvoltată „ a titanului de la Scorniceşti. Copii mici în capitala de judeţ nu cunoşteau lapte, unt, etc. Pentru părinţi (unii au fost la închisoare) a fost într-adevăr diperare, frig şi intuneric. A fost şi nu mai e. Trecutul e trecut.

          Libertatea de azi are totuşi alt gust. Vă doresc sănătate şi ceva speranţă în mai bine.
          Am avut parte de bine şi de griji, la fel în familie.

        • Harald spune:

          @Despera – nu e vorba despre corectitudine politică, este vorba despre stimă de sine. Oricât de adânc s-ar afla oponentul politic în mocirlă, nu putem coborî la nivelul lui. Pentru că lumea n-o să mai poate face diferența. Am mai relatat despre experiențele mele prin sate aflate la 100 km de București și am făcut publică și concluzia: și eu aș ajunge să votez cu PSD, dacă aș fi obligat să trăiesc în acele sate.

          ”grozavia care se petrece acum in Parlament si Guvern” nu justifică să ștergem pe jos cu România ca țară. Pentru că atunci nu mai e nicio diferență între noi și ei. Ar fi extrem de util dacă înainte de a emite formule gen ”mahalaua ineptă”, am face efortul să trăim timp de câteva zile exact realitatea pe care o trăiește ea.

      • Nick spune:

        Sigur ca va exista viata si dupa Dragnea si Tariceanu dar asta dupa ce mor ei, peste 25-30 de ani. Atunci vor veni copiii lor sa conduca sclavetii obedienti care chipurile formeaza natia romana.

        • JB spune:

          Cu mare amărăciune trebuie să subscriu concluziilor dvs. și ale lui revo.
          Problema nu e ca PSD e la putere ci mentalitatea care i-a adus la putere, masiv…..
          La ora asta, in Ro., este foarte prezent un curent care hipertrofiază primitivismul de tip otoman, suveranismul berbant-artagos înapoiat si care elogiază lipsa de educație, ruralismul de glod si creștinismul pur ritualic/mecanicist.
          Deși tipul de discurs ceaușist (in formă si fond) practicat ridicol de Pavianul cu mantie ar trebui să o descalifice de fapt o legitimează in ochii unui electorat țărănizat (in sens negativ) care recunoaște la ea si la PSD aceleași metehne ca ale lui.
          Cei care mai înțeleg ceva sau care ar avea șanse să mai înțeleagă Nu votează. This is our faith.

  4. Lucifer spune:

    NU va mai exista o altă/nouă UE în afara celei existente, aceasta apare aproape ca o evidenţă, ricât s-ar zbate unii şi alţii. UE actuală va rămâne aşa cum este acum, eventual extinsă cu ţările balcanice, poate şi cu Moldova(…).
    Macron vrea o ALTĂ UE axată pe zona Euro, mai bine integrată politic şi economic, în care Franţa speră că va fi vioara întîia. Să remarcăm că Franţa a neglijat implicarea ei pe continent, lăsând iniţiativa pe mâna Germaniei(ceea ce ar putea să o coste!).
    Merkel vrea ca UE să rămână aşa cum este acum, fiindcă îi convine. Ea se bizuie pe un pact economic Germania-Rusia care creează un areal(spaţiu vital?) controlat de Germania cel puţin din punct de vedere economic şi al aprovizionării cu gaze în Europa Centrală şi de Est. Germania vrea un spaţiu economic extins, o zonă economică controlată de ea şi indirect de Rusia. Germania a reuşit să supere TOATE statele din Europa Centrală şi de Est, devenite dependente economic de Germania, asta putând însemna şi un control politic indirect. Orice ar face, Germania nu uită că a pierdut două războaie mondiale şi din cauza asta este revanşardă. Este ţinută în frîu politic şi militar de tratatele de după WW2 şi asta nu-i convine deloc. Are şi ea dreptatea ei, până când va fi blocată în aspiraţiile ei îndreptăţite de “mare putere”?
    România nu joacă european decât prin acţiunea diplomatică a preşedintelui Iohannis, restul instituţiilor româneşti(guvern, parlament, ministerul de externe, etc) par paralizate de propria prostie. Se pare că pentru toată clasa politică românească UE nu mai reprezintă o atracţie. Suntem interesaţi de altceva, de o altă/nouă UE dar numai cu statele central şi est europene(Intermarium, formatul B9, etc), UE este prea sofisticată şi agresivă pentru România. Şi apoi să nu uităm că România mai are şi problema Moldovei şi nu a primit niciun ajutor din partea actualei UE, intens interesată de bunele relaţii cu Rusia.
    Aşa că este mai probabilă o structură a statelor Central şi Est europene botezată oricum( Intermarium,formatul B9, etc), totul sub patronaj SUA-UK-NATO( cu posibilitatea cooperării cu Rusia!), decât complicatele experimente ale unei Uniuni Europene germano-franceze din ce în ce mai improbabile.

    • Harald spune:

      Merkel nu e veșnică, iar UE va rămâne UE. Însă centrul de greutate se va deplasa spre est. ”Banana albastră” a cam fost deja înlocuită de coridorul Berlin – Palermo, iar peste 30-50 de ani sunt destule șanse să vedem drept vioara I în UE o axă Varșovia – Istanbul, cu România aflată exact unde trebuie, de data asta.

    • mike spune:

      “Este ţinută în frîu politic şi militar de tratatele de după WW2 şi asta nu-i convine deloc. Are şi ea dreptatea ei, până când va fi blocată în aspiraţiile ei îndreptăţite de “mare putere”?”—> Saraca Germanie… :( Nici in gluma sa nu mai spuneti asta. Si care ar fi aspiratiile de mare putere ale Germaniei ? Nu a avut pana acum destule aspiratii, nu a devenit o mare putere economica, nu o duc nemtii bine, nu si-a vazut de interesele ei in permanenta, nu a capatat forta de munca proaspata dupa criza migrantilor, nu are o relatie excelenta in plan economic si politic cu Rusia? Ce ar mai dori atunci Germania? O cafeluta, un desert frantuzesc? Tratatele alea de dupa razboi sunt o binecuvantare pentru Europa, nu uitati asta.

  5. Kurt spune:

    E. Macron e azi la Berlin. In comunicatul de presă E. Macon & A. Merkel se vor clarifica unele întrebari ale autorului. Vorbe la Paris şi la Berlin?

    … … Pe măsură ce se clarifică viziunile asupra viitorului Uniunii Europene post-Brexit, la Paris şi Berlin, se adâncesc dilemele, diferențele şi chiar neînţelegerile franco-germane;.. Macron propune și el, derutant pentru mulți, „reinventarea suveranităţii europene”, un termen suficient de generos, ambiguu şi atotcuprinzător, care poate însemna orice … „….

    Talentul retoric al lui E. Macron e un avantaj enorm al liderului nou al UE.27. Propunerile sale pentru „refondarea UE (Bucureşti 2017?)” au fost respinse deja în sfera publică europeană de către premierul olandez Rutte (are 7 asociaţi în UE, principiul de unanimitate de voruri in UE.27?). Tandemul franco- german nu e cea ce se scrie de multe ori, nu e un „nucleu dur”. A. Merkel nu urmăreşte ţelul unei Uniuni cu două viteze (F. Hollande 2016 la Paris, după refuzarea „pincipiilor normative UE 1957-2017” la Bratislava de către asociaţii Vişegrad). Cred că e mai favorabil pentru România dacă nu se realizazea conceptul francez „două viteze” propus pentru UE.27 de E. Macron şi F. Hollande.

    Conflictele de interese UE sunt azi bine vizibile.
    1) Macronlon Bonaparte cere o integrare mai pronunţată şi mai rapidă, cu un budget paralel şi ministru de finanţe ZE, pentru un nucleu mic al UE, fără ceilalţi. Cred că e deja un concept francez „mort”. Centralism francez şi/sau federalizare a la Berlin….
    2) Un scut protector ca cel descris de autor cu ESM mai larg e sprijinit în parte de A. Merkel. „Uniunea bancară” poate deveni cea mai mare greşeală a cancelarei A. Merkel şi sfârşitul ei politic? Schuldenunion are adversari hotărâţi în CDU/ CSU şi la liberalii FDP (numai ALDE a spijinit în PE dialogul cu E.M, Guy Maurice Marie Louise Verhofstadt ist ein belgischer Politiker der Flämischen Liberalen und Demokraten. Er ist seit 2009 Mitglied des Europäischen Parlaments, in dem er die liberale Fraktion ALDE leitet.) lui Lindner ( … AfD…).
    3) Riscurile în UE sunt datoriile de stat acumulate contrar tratatelor UE (Maastricht): Italia 133 % BIP, Grecia 190 %, Franta 100%, etc.
    E. Macron vrea bani datorii de stat noi cu alte etichete? In Olanda are un adversar energic. NE.exit?
    4) Nerezolvate sunt şomajul extrem de mare la tineri în sud-est: Italia, Spania, Grecia, Franta, etc. Cauzele nu se discută? Lipseşte performanţa economică şi competitivitatea în lumea globalizată în sud- estul UE.27. Aici răspunsurile sunt foarte diferite la Paris şi la ceilalţi 26 în UE. E. Macron vrea „budget comun” ZE cu o casă de asigurări de şomaj „comunitară”. Olanda a răspuns deja: NU. Cât de multă solidaritate UE e posibilă după alegerile PE Parlamentului European la 26 Mai 2019? Aici e vorba de „bani”?
    5) O „suveranitate UE” propusă de E. Macron sună frumos. In cazul Siria Franţa s-a aliat cu ceilalţi din consiliul de securitate ONU, SUA şi UK, fără UE. Vorbe şi fapte la Paris 2018.

    Ce va urma la preşedinţia UE Bucureşti 2019?

    • Harald spune:

      Macron va face treabă abia cu înlocuitorul lui Merkel. Merkel e deja expirată, e doar un zombie (pe românește strigoi). Președinția UE e doar onorifică, n-are nicio treabă cu ce se întâmplă în realitate.

      • Kurt spune:

        A. Merkel e un „mediator” excelent între E. Macron şi premierul olandez Rutte (are 7 asociaţi UE). Va ceda CDU-Vorsitz 2019-2020 la Annegret K. Karrenbauer, azi Generalsekretärin CDU. Are deci un candidat CDU pentru alegerile Bundestag 2020. A. Merkel are ceva de prezentat: creştere economică de 8 ani (azi +2 %), somaj redus, 58% datorii publice 2020 (Franţa 100% BIP, lipsesc cele de mai înainte). A. Merkel are un limbaj potrivit funcţiei de cancelar în Bundesrepublik D şi mediator în UE. E. Macron preferă un limbaj elegant, cu patosul tipic francez.

        E. Macron vorbeşte azi la Berlin de „ţelul politic” care trebuie să obţină prioritate, vorbeşte de modelul francez (etatism, centralism) de „economie politică” care de 30 de ani nu dă roade bune. A. Merkel cere denumite instrumentele cu care se obţin rezultate în „restructurarea „ UE. Două limbi, doi lideri, ţeluri şi căi diferite azi la erlin. Am văzut conferinţa de presă la TV.

        A. Merkel nu e în pericol atâta timp cât Schuldenunion (FDP, AfD, CSU) nu va fi programul ei politic.

        • Harald spune:

          @Kurt – poate ar fi util să facem puțină ordine în măreața democrație germană: Macron a fost ales de francezi, nu de nemți. Dar a fost totuși ales. Merkel nu, Steinmeier nu. Restul sunt vorbe de clacă.

        • Harald spune:

          @Kurt – dacă regina Elizabeth II are tot dreptul să-și desemneze succesorul, dat fiind că ea însăși este monarh, nu e oare cam deplasat ca Angela Merkel să-și desemneze succesorul, într-o republică numită Germania? Funcțiile astea se moștenesc, nu se obțin prin alegeri? Nu începe asta să semene cu ”republici” gen Siria, Cuba, Venezuela sau Coreea de Nord ?

          Nici măcar Ion Iliescu nu și-a desemnat succesorul, nici la conducerea FSN, nici la cea a PSD. În primul caz a fost învins democratic de Petre Roman și a fost nevoit să-și ia adepții și să formeze un nou partid (FDSN, ulterior PDSR) iar în al doilea caz a fost învins democratic de Mircea Geoană, care a preluat președinția PSD la acea vreme.

          • Kurt spune:

            M-am exprimat greșit în raport cu A. K. Karrenbauer care e azi 2018 Generalsekretär CDU și ar putea deveni succesorul A. Merkel ca CDU-Vorsitzende 2019, cea ce e o șansă să devină candidat CDU 2020 și cancelar CDU. E numai o speculație. SPD e în derută.

            Alegerea directă a președinților în Franța și SUA e un model. RFG are alt model, e democrație reprezentativă unde în Bundestag se alege cancelarul (A. Merkel /Kanzlermehrheit). Bundesversammlung alege Președintele (Steinmeier). Ambele metode sunt „democrații” bune. A. Merkel/CDU si Steinmeier/SPD sunt aleși în mod democratic.

            Nu cred că concluzia dv. e corectă în privința alegerilor A.M. și F.W.S.
            Respect „la colere”, aversiunea dv. față de cei doi.
            Sunt de altă părere.

  6. Cinicul spune:

    Vad in articolul domnului Naurmesc un abuz de folosire a termenului de iliberal. Nu mi-e clar daca prin iliberali domnul Naumescu ii intelege pe cei care refuza liberalismul sensu lato sau refuzul neo-liberalismului, pentru ca nu e acelasi lucru. Tot reculul suferit de democratie din ultimul deceniu se datoreaza exceselor neo-liberalismului.

    Europa va ajunge la o integrare mai profunda chiar daca asta va duce la pierderea pe drum a unor membri mai obtuzi, precum Polonia sau Ungaria, care stau cu fundul in doua luntre (sau, mai neaos, sug la doua oi). Polonezii au avut dintotdeauna o viziune distorsionata a importantei lor in Europa si de asta au si disparut ca stat pentru aproape 150 ani (ca si ungurii, de altfel).
    Desi globalizarea este in sine un fenomen negativ, totusi cei care nu se urca in trenul integrarii intr-un bloc mai mare raman (posibil la propriu) de caruta. Un proverb chinezesc spune ca daca nu poti sa-i invingi atunci trebuie sa li te asociezi.

  7. Svejk spune:

    1. Reforma UE este imposibilă! Niciuna dintre ‘marile puteri’ de tipul Germaniei sau Franței nu dispun de suficientă influență asupra țărilor membre pentru a putea impune acestora un nou proiect de UE. Mai rău, nu dispun de suficientă influență politică nici măcar asupra propriilor lor popoare pentru a le putea convinge măcar pe acestea să susțină un astfel de proiect. Să nu uităm că până și actualul tratat nu a putut fi făcut acceptabil pentru actualii membri din grupul UE-15 fără o serie de “șmecherii” procedurale cum ar fi acceptarea de excepții de la regula generală a adoptării euro, fără repetarea referendumului din Danemarca, fără concesiile făcute continuu UK și fără mituirea Irlandei.
    2. Niciunul din liderii și ideologii europeni nu reușesc să înțeleagă o realitate istorică simpă: sau UE devine o țară cu mai multe societăți – după modelul SUA, URSS și al Marii Britanii, sau chiar al statelor federale de tipul Spaniei, Germaniei, Italiei – sau rămâne o uniune labilă de state de tipul Commonwealth-ului britanic, dar cu o birocrație mult mai dezvoltată și, în același timp, mult mai inutilă.
    3. Problemele actuale ale UE este că ea a fost inițial proiectată să fie un soi de stat federal și a terminat prin a fi un soi de Commonwealth, care la rândul său încearcă să mențină măcar aparențele fostului imperiu colonial britanic. Prevederile inițiale ale tratatului UE aveau rostul să pregătească terenul pentru federația europeană, consacrat prin Constituția proiectată prost de Giscard d’Estaing, care a fost respinsă. A ieșit o combinație imposibilă care acum își arată consecințele. Proiectele Macron, respectiv Merkel sunt simple fantezii. Rezolvă mai puține probleme decât produc.

    • Cinicul spune:

      “sau chiar al statelor federale de tipul Spaniei, Germaniei, Italiei ”
      Spania si Italia nu sunt state federale. In Spania sunt 17 regiuni autonome, dar nu state/landuri de tipul celor din Alemania. Constitutia Spaniei specifica clar ca Spaniei este un stat unitar, nu o federatie. La fel si Italia.
      “Proiectele Macron, respectiv Merkel sunt simple fantezii. Rezolvă mai puține probleme decât produc.”
      Viziunea pesimista a acestui comentariu reflecta doar a wishful thinking, foarte frecvent peste balta, unde constructia europeana a starnit invidie si adversitate.

    • JB spune:

      Wow !!! Apreciez eforturile de înțelegere a ceea ce înseamnă UE. Se vede ca v-ati mai informat. Cool ! Keep doing it.
      Totuși. Câteva aspecte de semnalat.
      – Sunteti in mare eroare. Constituția europeană a lui Giscard a fost/este un document excelent. Bine făcut, vizionar, dar sosit în circumstanțe foarte adverse. Ar fi rezolvat EXACT ceea ce le reproșați astăzi politicienilor europeni la pct.3 si 2…..;
      - UK vrea UE un fel de copie a Commonwealth-ului. Este unul dntre factorii ptr.care UE nu arată astăzi ca o federație/uniune reală;
      - Cred ca Macron&Merkel încearcă să facă ce e mai bun, în circumstanțele date. Nu e ușor, e chiar foarte greu.

      Poate ar fi bine să va gândiți și la faptul că in cursul oricăror negocieri există și condiții, pretenții care nu au nici o legătură cu proiectul in sine: concesii, favoruri, exclusivități, excepții, etc. Multe dintre ele sunt condiționări legate de alte chestiuni.
      Atributele statale (moneda-deja 66% ok, politică externă, apărare) ptr UE sunt dificil de realizat in condițiile in care statele membre le rețin cu gelozie.

      UE nici nu a avut șansa/neșansa unor evenimente dramatice, gen războiul de secesiune, care să impună o altă paradigmă, o altă înțelegere a raporturilor dintr-o uniune de state. Să fim rezonabli, rezultă cu claritate din documentele epocii că relația state-federal in US după războiul de secesiune a fost schimbată, aproape, radical. Dacă lucrurile evoluau lin nu știu dacă astăzi US erau la fel.
      Tocmai de aceea UE este, totuși, o realizare remarcabilă.
      Aveți pretenții prea mari de la o uniune de popoare diferite cu limbi diferite si chiar caractere diferite.

      • Kurt spune:

        E bine că amintiți de proiectul de Constituție UE.
        Am tipărit textul integral și am văzut ce e scris după un compromis destul de dificil. Proiectul Constituție UE a fost respins la Paris de stânga franceză și în Olanda, a murit de tânar. Păcat?
        Acum E. Macron e în conflict de interese cu premierul olandez Rutte. Sper ca A. Merkel să fie un mediator bun pentru a ajunge deja în iunie 2018 la primele compromisuri. Cred că UE cu două viteze, modelul francez din 2016 a murit în Olanda 2018. Budgetul separat ZE e refuzat definitiv. E mai bine pentru România fără UE scindată după conceptul francez două viteze?
        România are de ales.

  8. Adrian spune:

    În Franța sunt, la altă scară, probleme ca-n România: datorii (relativ) mari, medici (relativ) prost plătiți, profesori (relativ) și mai prost plătiți, stânga (relativ) mai vocală și, ei bine, procuratura (relativ) mai eficientă, a se vedea de pildă dosarul Lafarge sau dosarele foștilor președinți.

  9. smaranda spune:

    Franta are in sfirsit un presedinta cu calitati de lider. Intilnirea cu Merkel nu este ultimativa ci va tatona mijloacele de conducere a uniunii europene. Idea de supraveghere financiara nu este noua, acuma are o doctrina noua si un program coerent. Sigur vor fi schimbari. Sigur UE se va replia in fata noilor tendinte si va renaste mai puternica altfel se va destrama. UK nu va mai parasi uniunea si asta este deja bine.

    • victor L spune:

      “UK nu va mai parasi uniunea si asta este deja bine.”
      Ne poti spune si noua de unde iti iei optimismul informational?

    • Kurt spune:

      E amputare pentru UE dar UK va părăsi în martie 2019 Uniunea Europeană. Ar fi bine ca Barnier/UE să facă concesii mai mari ca să mențină UK (Irlanda de Nord) în Uniunea vamală a UE. UE nu se va destramă.
      Nici un partener nu vrea să renunțe la avantajele UE. Piața comună și libera circulație a mărfurilor și a investiților vor ramâne la fel ca în ultimii 60 de ani. Standardele tehnice ale UE sunt un scut de protecție. Securitatea datelor personale în internet e un succes al UE 2018, marile corporatii americane (Zuckerberg Facebook) se orientează în viitor după aceste standarde europene.
      Tandemul franco- german nu mai e în stare să dea azi orientare în UE? La Bratislava 2018 asociații „iliberali” Vișegrad s-au distanțat de proiectul UE și de „principiile normative” UE. Premierul Olandei Rutte (are 7 asociați UE) s-a exprimat 2018 în public împotriva conceptului francez de adâncire și integrare mai rapidă în ZE.
      E. Macron se bazează pe un concept francez de „economie politică”, deci prioritatea politicii față de economie etc. Acest model nu a reușit de 30 de ani (F. Hollande, Sarkozy, etc) să rezolve problemele (șomaj mare la tineri, lipsă de performanță și competitivitate economică) interne în Franța. Uniunea bancară UE (problema creditelor „putrede” în băncile din sud-est, Italia 360 miliarde Euro, etc trebuie rezolvată la început) nu se va face atât de repede cum se cere la Paris. Un budget „separat- paralel” ZE pe lângă cel al UE e refuzat 2018 de comisia J.C. Juncker și de asociații lui Rutte/Olanda. Cred că e un concept francez deja „mort” (Proiectul Constituitia UE a fost îngropat la Paris/stânga și în Olanda).
      A. Merkel sprijină în sfera publică conceptul de restructurare UE al lui E. Macron. Nu va accepta „Uniunea datoriilor de stat”. Ar fi sfârșitul ei politic. Va sprijini ESM, un fond monetar UE (azi 500 miliarde Euro rezerve) mai amplu pentru o independență mai mare față de FMI internațional.
      Timpul lucrează deja în defavoarea lui E. Macron. Tratatele UE nu se pot schimba repede până 2019-2020. Trebuie „unanimitate” ale tuturor 27 (Italia cu cinci stele și Lega la guvern) parteneri UE, azi deja practic o iluzie. Ce va ramâne din conceptul francez proclamat solemn la Sorbonna 2017? Nu știu, dar va fi puțin și altfel decât e lăudat la Paris.
      UE nu se va destrăma.

    • mike spune:

      “Si marmota invelea ciocolata in staniol”

      “UK nu va mai parasi uniunea si asta este deja bine.”–> Ne-am linistit; rasuflam usurati. Nici Brexit-ul nu este real, este doar in imaginatia noastra, nu-i asa? Fie sunteti functionar UE spalata pe creier, precum toti functionarii de la Bruxelles, fie aveti un umor foarte fin. Una din doua. Desigur, exista si functionari plini de umor.

    • geo spune:

      “UK nu va mai parasi uniunea si asta este deja bine.”–> really?? Breaking news- Brexitul se amana astazi, incercati maine. Cat optimism…european, evident.

      • Harald spune:

        Brexit-ul s-a amânat deja pentru 31 decembrie 2020. De jure se va petrece în martie 2019, dar în aprilie 2019 nu se va fi schimbat absolut nimic.

        În rezumat, în relațiile post-Brexit cu UE, UK are de ales între statutul Norvegiei și statutul Canadei. Adoptarea unui statut ca al Norvegiei va amâna Brexit-ul pentrui calendele grecești.

    • JB spune:

      Ptr.binele UE UK trebuie să părăsească uniunea. Măcar temporar/5-10 ani. Altfel va exista permanenta tentatie ptr.restul statelor membre de a semi-părăsi UE ptr.ca eventual să aleagă doar beneficiile dar nu și obligațiile.
      Să sperăm că Brexit va fi o lecție ptr.toate statele membre.

      • Kurt spune:

        Sunt de altă părere.
        Cred că ar fi fost mult mai bine cu UK în UE, oricât de complicat ar fi fost. UK are sediu (veto) în consiliul de securitate ONU, important pentru apărarea UE și legatură cu NATO. Franța ține tradițional prea multă distanță față de NATO și SUA. Polonia se orientează mai mult spre NATO/SUA (Westbindung, Adenauer/CDU, NATO/SUA) și Londra.
        Refondarea UE.27 după declarațiile lui E. Macron 2017 ar
        însemna UE cu două viteze (F. Hollande 2016 ca răspuns la Bratislava 2016- cei 4 de la Vișegrad). Pentru România UE.27 cu două viteze ar însemna marginalizare pentru mult timp ( 10 ani?).

        Calea de mijloc 2018 al UE.27 se poate ghici destul de bine:
        1) Controlul imigrației, fără pedepse pentru cei din est (cotele vechi).
        2) Apărarea granițelor (maritime sud-est) UE.27, mai puțin cele continentale (rachetele rusești cu zbor de 10 minute, e treabă pentru NATO, mai puțin pentru PESCO).
        3) Reducerea unor exagerări birocratice UE.27.
        4) Un concept UE.27 acceptabil pentru toți 27 în loc de proiectul francez cu ZE mai puternic integrată, fără ceilalți. Cred că e „mort” după refuzul actual al Olandei (budget ZE separat, ministru de finante) și a celor 7 asociați.
        5) Mult mai dificil e răspunsul la țelul „politic” nobil al lui E. Macron: mai multă solidaritate în ZE/UE. Nu poate fi: voi dați bani (Olanda etc) și noi decidem „politic” (F. Hollande), fără control parlamentar „național” (Bundestag, Grundgesetz). Sper că se vor găsi soluții convenabile tuturor celor 27 pentru reducerea masivă a șomajului la tineri în sud- estul UE.27. E un dezastru „european”. Sper că se vor găsi soluții pentru prosperitate în estul (ähnliche Lebensverhältnisse, Grundgesetz) UE.27.
        6) Atenție și la amenințările lui E. Macron. Lărgirea UE.27 cu statele din balcanii de vest poate avea loc numai dupa „adâncirea” ZE, deci după 2027? Sper că nu va fi așa (Moldova?). Diferența între retorica de excelență în franceza lui E. Macron, prezentările sale pompoase la Versailles (Putin), la parada militară Paris 2017 (D. Trump, turnul Eiffel) și realitatea de azi în UE.27 cu „unanimitate” de voturi în consiliul sefilor de guverne? Paris și Varșovia în conflict direct 2016- 2018, Franța si Olanda cu interese opuse 2018? A. Merkel va fi „mediator” de interese în UE.27 și va „plăti”! Sper că va fi în interesul tinerilor (SPD, Grüne: da în Bundestag) și pentru prosperitate în est.

        7) Sensibilitatea franceză și britanica e mult discutată. Mai e și cea de la Berlin. Forumul Humbolt Berlin ca loc de întâlnire în aprilie 2018 cred că e un răspuns simbolic german/ A. Merkel pentru Paris. E semnalul 2018 că Bundesrepublik D. se orientează și se bazează azi pe moștenirea„umanistă”
        (Bildungsideal: …. Unter dem humboldtschen Bildungsideal versteht man die ganzheitliche Ausbildung in en Künsten und Wissenschaften in Verbindung mit der jeweiligen Studienfachrichtung. Dieses Ideal geht zurück auf Wilhelm von Humboldt, der in der Zeit der preußischen Rekonvaleszenz auf ein erstarkendes Bürgertum setzen konnte und dadurch den Anspruch auf Allgemeinbildung förderte. Heute bezeichnet der Begriff die zentrale Idee der Einheit von Forschung und Lehre an Universitäten und ihnen gleichgestellten Hochschulen (im Unterschied zu reinen Lehrprofessuren ohne Forschungsaufgaben… /… Das humboldtsche Bildungsideal entwickelte sich um die beiden Zentralbegriffe der bürgerlichen Aufklärung: den Begriff des autonomen Individuums und den Begriff des Weltbürgertums. Die Universität sollte ein Ort sein, an dem autonome Individuen und Weltbürger hervorgebracht werden bzw. sich selbst hervorbringen.
        • Ein autonomes Individuum soll ein Individuum sein, das Selbstbestimmung (Autonomie) und Mündigkeit durch seinen Vernunft¬gebrauch erlangt.
        • „Das Weltbürgertum ist jenes kollektive Band, das die autonomen Individuen, unabhängig von ihrer sozialen und kulturellen Sozialisation verbindet: Bei Humboldt heißt es: „Soviel Welt als möglich in die eigene Person zu verwandeln, ist im höheren Sinn des Wortes Leben.“ Das Bemühen soll darauf zielen, sich möglichst umfassend an der Welt abzuarbeiten und sich dadurch als Subjekt zu entfalten. Zum Weltbürger werden heißt, sich mit den großen Menschheitsfragen auseinanderzusetzen: sich um Frieden, Gerechtigkeit, um den Austausch der Kulturen, andere Geschlechterverhältnisse oder eine andere Beziehung zur Natur zu bemühen.“[1] Die universitäre Bildung soll keine berufsbezogene, sondern eine von wirtschaftlichen Interessen unabhängige Ausbildung sein.
        Akademische Freiheit heißt zunächst äußere Unabhängigkeit der Universität. Die Universität soll sich staatlichen Einflüssen entziehen. Humboldt fordert, dass sich die wissenschaftliche Hochschule „von allen Formen im Staate losmachen“ sollte. Daher sah seine Universitätskonzeption vor, dass beispielsweise die Berliner Universität eigene Güter haben sollte, um sich selbst zu finanzieren und dadurch ihre wirtschaftliche Unabhängigkeit zu sichern. Akademische Freiheit verlangt neben der äußeren Unabhängigkeit der Universität von staatlichen und wirtschaftlichen Zwängen auch die innere Autonomie, d. h. die freie Studienwahl, die freie Studienorganisation und das freie Vertreten von Lehrmeinungen und Lehrmethoden. Die Universität soll deshalb ein Ort des permanenten öffentlichen Austausches zwischen allen am Wissenschaftsprozess Beteiligten sein. Die Integration ihres Wissens soll mit Hilfe der Philosophie zustandekommen. Diese soll eine Art Grundwissenschaft darstellen, die es den Angehörigen verschiedener wissenschaftlicher Disziplinen erlaubt, einen Austausch ihrer Erkenntnisse zustande zu bringen und sie miteinander zu verknüpfen. Das humboldtsche Bildungsideal bestimmte lange Zeit die deutsche Universitätsgeschichte entscheidend mit, auch wenn es praktisch niemals zur Gänze realisiert wurde oder realisierbar ist. Große intellektuelle Leistungen der deutschen Wissenschaft sind damit verbunden.
        …. individul autonom…. cetățeanul universal…. ).
        a fraților Humbolt (A. H. e respectat în America Latină).

        Sperăm în mai bine, în țară și în UE.
        Cu stimă.

  10. Doru P spune:

    Din pacate nici presedintele tarii, care atributii in materie de politica externa, nu difera prea mult de actualul premier.

  11. Omics spune:

    Nimeni de pe aici nu o spune pe aia dreaptă. Adică ce a spus Guy Verhofstadt criticând discursul lui Macron în Parlamentul European. Axa franco-germană și-a trăit traiul. Nici nu a fost o axă între egali. Sarkozy și Hollande a au fost pudelii lui Merkel. Hollande promisese altceva în campania electorală, dar a uitat rapid.

    Macron are dreptate să critice austeritatea germană. Adică nemții cer să nu existe un sector public european, o suveranitate financiară europeană, ci fiecare stat să aibă puterea propriei economii. Dar Macron nu va reuși decât să facă să scârțâie axa germano-franceză. Deși el pare un adept al acestei axe contra așa numitei “Europe de Est” (de fapt Europa Centrală, Europa de Est este pe teritoriul Rusiei). Și Macron vrea un rol prea mare pentru cetățenii francezi și germani, care să fie “cetățeni conducători” în Europa, un fel de “clasă muncitoare conducătoare”. În S.U.A cetățenii din California nu conduc cetățenii din Oregon.

    • Cinicul spune:

      Gura pacatosului adevar graieste: “În S.U.A cetățenii din California nu conduc cetățenii din Oregon.”
      Tocmai asta se intampla, dar invers: in alegerile prezidentiale votul cetatenilor din Californiei, care, din cate-mi amintesc, are peste 38 milioane de locuitori, ete contrabalansat de voturile unor state precum Oregon, de 4 milioane, sau chiar de sub 1 milion (Alaska).
      Imaginati-va o UE in care Grecia si Cipru decid politica externa si fiscala a uniunii.

  12. Ioan spune:

    Uneori am senzatia ca multe dintre evenimentele din ultima perioada sunt mult mai putin dramatice decat sunt prezentate si analizate in mass-media. Exceptia este in cazul amaratilor aia din Siria care chiar mor pe altarul ambitiilor unor dictatori regionali ca Asad, Erdogan si Putin.
    Economia UK nu se prabuseste dupa votul “Leave”, dar nici bine n-o duce, in Olanda si Franta nu castiga extremistii cu toata implicarea Rusiei si a lui Trump, in Austria si Italia noul val de politicieni devin pro-UE odata ajunsi la butoane, Orban castiga la pas dar expulzeaza diplomati rusi (unul), Polonia se mai inmoaie, iar la urma, dar nu in cele din urma agitatului Trump, dupa cateva miscari neconformiste( prin aducerea in echipa sa a lui John Bolton, a lui Larry Kudlow si a doamnei responsabile cu tortura la FBI + lansarea razboiului tarifelor in contra tuturor sfaturilor…) i se arata pisica prin raidul procurorilor FBI la avocatul sau Michael Cohen si prin incriminarea lui Manafort pentru conspiratie cu Rusia, dupa care se inmoaie ca fularul.
    In Europa se produce o diviziune a muncii, Macron este delegat sa tina relatia cu Trump, Merkel sa continue gazoductul cu rusii si sa-l ia la stanga pe limba materna pe Putin. Macron trage 15 rachete asupra Siriei ( desi se aude ca prima salva de pe fregata Aquitaine n-a pornit la apasarea pe buton) ca sa-i tina isonul lui Trump si sa arate lumii intregi cine-i putere militara in UE, rusii isi scot navele din porturile siriene cu o zi inainte de atac ca nu cumva sa le nimereasca NATO din greseala. Americanii, ca sa evite orice problema, nu mai ataca din Mediterana ci din marea Rosie, iar noile sisteme de aparae antiracheta rusesti S-400 nu sunt folosite, ca nu cumva sa rateze si sa pericliteze vanzarile de armament rusesc catre cine s-o nimeri, Turcia, poate Arabia Saudita. Cam atenta coregrafia asta.

    Intre timp China ii mai aplica niste tarife lui Trump unde il doare mai tare si se jura ca va lupta pana la capat, Trump se duce in Japonia si dupa doua zile se intoarce cu mana goala, Coreea de Sud da in judecata SUA la WTO pentru noile tarife, si asa mai departe…
    In final se pare ca cei cu mintea la cap (Merkel, Macron, Xi, Abe, Mon Jae-In, Trudeau, Pena Nieto, etc…) si-au dat seama ca a ceda lui Trump este o mare greseala si ca o strangere a randurilor mondiala impotriva politicilor disruptive ale Americii lui Trump, o rezistenta generalizata la cererile acestuia, VA DUCE, IN FINAL, LA INGRADIREA ACESTUIA DIN INTERIOR.
    Intre timp, conform proverbului romanesc ” Nu mor caii cand vor cainii…”, UE merge mai departe. De vreo doua zile Francois Hollande le-a spus engelzilor ca usa s-a inchis in urma lor si ca tranzitia trebuie sa fie cat mai scurta ( pana la sfarsitul actualului exercitiu bugetar), ca doamna Europa are treaba. Dau un raspusn scurt lui @Kurt care in doua comentarii, la doua articole din saptamana aceasta, aduce vorba de Nexit: never. Olanda este principala castigatoare a Zonei Euro.Toate edconomiile nordice o duc bine dar Olanda in mod special a castigat de pe urma UE si a ZE. Pentru economiile mediteraneene desprinderea de UE ar fi o catastrofa, constientizata clar de guvernantii lor, in ciuda unor declaratii de fatada.

    Pentru cine are ochi sa vada, se produce o transformare a Europei continentale dupa chipul si asemanarea Germaniei si a economiilor nordice. Banii de salvare a bancilor si finantelor statelor mediteraneene fiind la nordici ( in speta la nemti) si la BCE, zbaterea formala a unor politicieni sudisti ( cam ca Nadina din” Rascoala” lui Liviu Rebreanu..) se va sfarsi in refuzul popoarelor (a grecilor si italienilor) de a renunta la o moneda puternica.

    Frantei lui Maron i se rezerva un statut glorios, pe masura spiritului francez, de reprezentanti mondiali ai Uniunii, de aparatori ai Europei si ai civilizatiei crestine, de mare putere militara, bla-bla etc…, pana termina Germania restructurarea economiilor sudice . Vorba lui de la Fontaine:
    «Hé ! bonjour, Monsieur du Corbeau.
    Que vous êtes joli ! que vous me semblez beau !
    Sans mentir, si votre ramage
    Se rapporte à votre plumage,
    Vous êtes le Phénix des hôtes de ces bois.»
    Ah, cat si-au dorit francezii sa le ia fata englezilor si in UE si pe plan mondial! Fraier e cel care crede ca ar putea pleca din UE acum.

    Fraier e cel care crede ca vreuna dintre tarile mici din Europa Centrala si de Est ar pleca de la butoiul cu miere.
    Si cel mai mare fraier e cel care crede ca Germania nu s-ar multumi cu ce ar ramane din UE dupa eventuale iesiri din orgoliu a unora ca francezii, poate, dar extrem de improbabil a italienilor si prin absurd a ungurilor sau a polonezilor.
    In traducere libera, pentru oricare din fostele mari puteri cu ambitii de dominatie continentala, a pleca din UE inseamna a da UE pe mana Germaniei. Asa ceva nu exista, indiferent de Marine Le Pen, de Geert Widers, de oricare alt nationalist-populist. Dupa Brexit nu se vor mai convoca referendumuri pe aceasta tema. Pentru ca poporul e prost si nu stie de strategie.
    Cat timp o singura tara nu isi poate impune agenda la Bruxelles ( impotriva celorlalte tari, asa cum este acum), UE este in siguranta. Si este in siguranta deoarece ultima care ar pleaca din UE este Germania… (si penultima Romania…).
    Mondializarea nu poate fi evitata. Zbaterea Americii lui Trump, a Rusiei lui Putin si a Marii Britanii, toate trei traind din gloria de curand sau de mult apusa nu va duce la niciun rezultat.
    Proiectul UE va continua spre o integrare suplimentara. Cand? Imediat ce se va dovedi ca drumurile deschise de Trump si de Brexit nu duc nicaieri.
    Este interesant ca fostii invinsi din WW II o duc bine mersi, sunt plini de bani ( in urma muncii asidue…), si-au acceptat statutul in lumea de azi, se comporta responsabil, in timp invingatorii au toti probleme.

    • Cinicul spune:

      Un cometariu excelent. Monsieur Jourdain ar fi numit asta o proza de cea mia buna calitate (Par ma foi, il y a plus de quarante ans que je dis de la prose, sans que j’en susse rien);

      Spuneti ca “Mondializarea nu poate fi evitata.” E adevarat, dar efectele ei pot fi controlate. Tarile care urca in trenul globalizarii (lumea anglo-saxona prefera acest termen, cea francofona pe cel de modializare). Tarile trebuie sa se specializeze in ce pot face mai bine ca sa nu fie perdante in competitia mondiala. De aceea rolul statelor nationale este de a proteja sectoare care au sanse reale de a supravietui in jungla care se instaleaza. Toti fac asta, iar cei care n-o fac sunt de-a dreptul idioti sau sinucigasi.
      Germania este polul de atractie al economiei mondiale, recent U.S. News and World Report a publicat o clasificare a tarilor celor mai favorabile pentru a lansa o afacere noua. O surprisa, si pentru mine, este ca Alemania este pe locul 1, Japonia pe locul 2, USA pe locul 3 si UK pe locul 4, urmata pe locul 5 de Switzeria.
      Ce ne spune asta? Ca Alemania este o tara cu coruptie mica, cu legislatie clara si cu un mediu economic nepolitizat.

      Din lumea occidentala numai Alemania a adus la putere coalitii a unor forte politice cu viziuni divergente aspura viitorului tarii. Asa ceva ar fi de neconceput in mai toate tarile enumerate mai sus, ca sa nu mai vorbesc de Francia sau Spania. Altii obsinuiti cu un mediu politic viciat de confruntari violente vad in asta o slibiciune. In fapt aici este cheia succesului Alemaniei, capacitatea de a face un compromis, evitarea conflictelor deschise, o forta de munca disciplinata, compromisul intre patronat si sindicale, etc.

      • Harald spune:

        Germania are corupție mică și mediu economic depolitizat pentru că este o economie mare. Cu cât economia unei țări sau a unei regiuni este mai restrânsă, cu-atât corupția și politizarea sunt mai prezente. Însă consecința pe teren arată cam la modul următor: dacă vreau o activitate în România, în baza salariilor mici și a costurilor de producție reduse, va trebui să desfășor acea activitate din postura de firmă germană, pentru a avea imunitate în relația cu funcționarii și politicienii români corupți.

        Toată producția va trebui să plece în Germania și toate vânzările se vor face din Germania, astfel încât încasările să fie obținute doar în Germania. În timp ce în România nu voi trimite decât banii pentru salarii și pentru plata utilităților. Pentru mine, ca antreprenor, aranjamentul ăsta este perfect convenabil. Iar pentru Germania, la fel. Însă vă las pe Dvs. să spuneți dacă aranjamentul ăsta e convenabil și pentru România.

        Pe de altă parte, capacitatea Germaniei de a obține compromisuri politice la vârf, fără implicarea propriu-zisă a electoratului, permite menținerea unui sector de stat masiv în economie și se ajunge la situația în care Deutsche Bahn cumpără operatori privați de transport feroviar prin toată Europa, iar Deutsche Post cumpără companii de curierat prin toată lumea, inclusiv DHL sau UK Mail. Aranjamentul ăsta este foarte convenabil pentru Germania, dar vă las pe Dvs. să spuneți cam cât timp credeți că va fi tolerat de celelalte mari economii europene sau în cât timp va degenera într-o corupție cam ca la Siemens.

        • Harald spune:

          P.S. : sau ca la Volkswagen.

        • Cinicul spune:

          Observatii valabile care se aplica atat la economia alemanda, britanica, nord-americana, chineza sau niponica.
          Diferenta este ca toti ceilalti pretind ca repreznta “free-market”. Free market nu exista decat pentru cei care domina piata la acel moment.

          • Harald spune:

            Germania nici măcar nu pretinde că are o economie de piață liberă, ca US sau ca UK. Economia ei de piață e ”coordonată”, la fel ca și democrația ei.

            Există lucruri mai rele decât monopolurile private, monopolurile de stat. Separat de asta, doriți să susțineți că scandalul emisiilor trucate de la Volkswagen, cunoscut la nivelul Comisiei Europene încă din 2011, ar fi fost ascuns sub preș și dacă era vorba despre o firmă 100% privată? Există în Germania legislație împotriva companiilor germane care dau mită în străinătate, așa cum există în US sau în UK? Îl întrebăm și pe Brădișteanu cum merg lucrurile cu Siemens?

            • Kurt spune:

              „Soziale Marktwirtschaft” e denumirea sistemului economic și politic al lui Ludig Erhard (de la Adenauer/CDU până azi), cancelar CDU 1965, minstru 1949-1965. Se bazează pe „katholische Soziallehre”, „protestantische Ethik (Max Weber)” și Grundgesetz (Eigentum verpflichtet). Este un sistem ordo-liberal (Lindner FDP în interviu) în sensul că statul, guvernul oferă, stabilește „cadrul” în care se desfăsoară economia. Traditia germană corporatista (Stadtluft macht frei- din evul mediu breslele au statutele lor) se ciocnește cu unele practici și teorii anglosaxone (Friedmann), se deosebește de modelul etatist, centralist (Colbert, Richelieu, Mazarin, Condolcet) francez.

              Actual se discută 200 de ani Karl Marx (….Christian Lindner/FDP: Denn Karl Marx ist in der Praxis widerlegt, vielfach auch in der ökonomischen Theorie, aber er ist unverändert ja ein faszinierender Gelehrter, Denker, eine Projektionsfläche, vielleicht auch ein Nadelöhr zum Verständnis bestimmter historischer Entwicklungen und vielleicht auch gegenwärtiger Debatten. – Also: An Marx kommt man nicht vorbei. …/…. Christian Lindner: Sicherlich hatte er eine politische Mission, insbesondere dann auch mit Engels zusammen. Ein Stück großer politischer Literatur ist das Manifest der Kommunistischen Partei mit Formulierungen, dass alles Stehende und Ständische verdampft, wie ich jetzt sofort erinnere, und das hohe Tempo, mit dem das Kapital auf der Welt mobilisiert, Produktivkräfte entfesselt – all das beschreibt er ja in einer wunderbar prosaischen Sprache. Deshalb habe ich das in jüngeren Jahren auch gerne gelesen.

              Nur bestimmte Grundannahmen und auch historische Vermutungen, vorweggenommene Entwicklungen sind eben so nicht eingetroffen.

              Mich würde interessieren, wie Marx heute bestimmte Fragen einschätzen würde – also, beispielsweise die Rolle des Kapitals, das wesentlich weniger wichtig geworden ist als zu seinen Zeiten. Denken wir etwa an die Bedeutung von Wissen heute als wesentlicher Rohstoff. Es ist auch möglich, dass ganze Gesellschaften die Phase der Industrialisierung überspringen und sozusagen direkt in der digitalisierten Ökonomie ankommen…. /…. Christian Lindner: Ich würde mir diese Lesart ausdrücklich nicht zu eigen machen wollen. Mein Verständnis von neuem Liberalismus leitet sich eher ab von der Abgrenzung gegenüber dem alten Liberalismus. Wenn der alte Liberalismus an Laissez-faire gedacht hat, die Verhältnisse ordnen sich selbst, es gibt eine spontane Ordnung ohne Eingriff eines Gesetzgebers, eines Schiedsrichters, dann ist spätestens mit der Weltwirtschaftskrise der 20er und 30er Jahre diese Auffassung ja widerlegt. Also, dieser neue Liberalismus, über den ich sprechen möchte, der ist eher in der Ordo-Tradition, also einer Ordnung, eines Rahmens, den wir brauchen, damit sich innerhalb der Ordnung, geordnet durch einen Schiedsrichterstaat, der Einzelne entfalten kann.

              Wichtig ist, dass nicht ein übermächtig bürokratischer Staat oder starke wirtschaftliche Spieler so viel Macht über den Einzelnen gewinnen, dass sie die Regeln des Spiels diktieren können und dass sie selbstherrlich über Lebenschancen auch entscheiden. Da vielleicht ist der emanzipatorische Gedanke von Marx in einem entfernten Verwandtschaftsverhältnis zu Liberalismus….. /… Christian Lindner:. Es ist, glaube ich, eine zeitgebundene Sicht der 1970er Jahre, weil ich doch sehr stark glaube, dass mit Marxismus und damit dem Verzicht auf individuelles Eigentum mindestens an den Produktivkräften nicht nur gesellschaftlicher Fortschritt gehemmt wird, dass es ein Stück auch Entmündigung und Fesselung des Einzelnen ist. Ich glaube, dass Eigentum nicht die Voraussetzung von Freiheit sein darf, aber die Möglichkeit es zu besitzen und es auch einsetzen zu können, das ist sehr stark doch mit meinem freiheitlichen Menschen- und Weltbild verbunden.
              … / … Urs Marti-Brander: Das beginnt ja eigentlich beim englischen Philosophen John Locke. John Locke hat gesagt, dass Recht auf Eigentum ein Menschenrecht ist. Und dann wollte er das begründen. Und dann hat er gesagt: Wenn ich einen Apfel auflese, dann habe ich gearbeitet. Und mit dieser Arbeit habe ich mir das als Eigentum verdient. – Das ist richtig. Das sieht Marx genauso.

              Dann fügt Locke aber hinzu: Oder ich habe meinen Knecht arbeiten lassen, also habe ich gearbeitet. – Und das ist nicht richtig. Da würde Marx widersprechen.
              …… / am lăsat pe slujitorul meu să lucreze, deci am lucrat eu. Nu e just. Marx ar spune nu).

            • Cinicul spune:

              În UK și US exista legislație dar nu se aplica. De ex a intrat cineva la parnaie pentru mită dată de britanici pentru contractele de armament cu saudiții? Daca vreti vin si cu alte exemple.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Valentin Naumescu


Valentin Naumescu

Valentin Naumescu este doctor în ştiinţe politice, conferenţiar la Facultatea de Studii Europene de la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Departamentul de Relaţii Intern... Citeste mai departe


E randul tau

Dragi Comentatori, apropiindu-ne de sfîrşitul acestei discuţii din care eu am învăţat mult (ş...

de: Szilágyi N. Sándor

la "Scrisoare de suflet românilor indignați despre români și unguri, puțin altfel"

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

Cauta articole

noiembrie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Oct    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)