Home » Global / Europa » Citesti:

…if you lose, lose big!

Alin Fumurescu octombrie 31, 2010 Global / Europa
15 comentarii 1,874 Vizualizari

…daca va spun ca americanii sunt oameni pragmatici, nu v-am spus nimic nou. Daca va spun ca americanii sunt idealisti, asisderea. Ambele definitii sunt locuri comune si ambele au dreptate. Nu partea lor de dreptate, ci o dreptate intreaga. Americanii – ingaduita-mi fie generalizarea – nu sunt cenusii. Greyhound-ul (sic) e cenusiu, nu americanii. Americanii sunt si albi si negri. Si nu, nu ma refer aici la culoarea pielii. Ma refer la capacitatea lor de a alatura, fara sa amestece si fara ridicari din sprancene sau sughituri metafizice, albul si negrul. Excesele. Tot ce faci, faci “big”. Puritanii si Las Vegas-ul. Al Doilea Razboi Mondial si al Doilea Razboi Mondial – pentru ca, inutil sa mai precizez, au fost cel putin doua WWII. Glenn Beck si Jon Stewart.

Pentru intaia oara in America midterm elections (alegerile de la mijlocul unui ciclu prezidential in care se re-alege Camera Reprezentantilor si o treime din Senat) starnesc suficiente pasiuni incat sa alimenteze doua adunari populare (rallies) de proportii in inima simbolica a Americii – National Mall, in Washington DC. A inceput cu Glenn Beck, un comentator extrem de popular radio-tv, declarat conservator cu tenta liberariana. Glenn e un catolic divortat si recasatorit, convertit la mormonism, caruia Dumnezeu ii vorbeste la ureche, sfatuindu-l ce si cum, care lacrimeaza la pronuntarea cuvintelor “patrie si onoare”. Conform propriilor spuse, Dumnezeu l-a sfatuit sa organizeze un raliu in fata Memorialului lui Lincoln pe 28 august. Ulterior, Google l-a informat ca, in acceasi zi si in acelasi loc, Martin Luther King Jr. si-a tinut faimosul discurs “I have a dream”. Cand a aflat, lui Glenn i-au dat din nou lacrimile. In direct i-au dat, iar la Restoring Honor Rally s-au strans intre o suta si doua sute de mii de americani.

Afland aceasta, lui Jon Stewart si prietenului (fost angajat) Stephen Colbert, le-au dat si lor lacrimile. De tristete. Stewart (evreu) si Colbert (catholic, cu PhD la Northwestern University) nu sunt intru totului tot ceea ce s-ar putea numi “comentatori politici”. Sunt liberali – in sensul american al cuvantului – situati undeva in no man’s land-ul dintre comedie si show politic. Rabelais sau Rimbaud daca i-ar fi cunoscut, i-ar fi invitat, fara doar si poate, la un vin. Ei bine, Stewart si Colbert, l-au maimutarit pe Beck, vrand sa demonstreze ca sunt capabili sa stranga tot atatia oameni la un loc batandu-si joc de toate cliseele extremismului american – fie el liberal sau conservator. Au reusit. Astazi, 30 septembrie, cu o zi inainte de Halloween, au strans cam tot atatia oameni (cifrele inca se disputa) in acelasi loc. De asta data i-au spus Rally to Restore Sanity and/or Fear (Adunarea pentru restabilirea bunului simt si/sau a fricii). [Nota: e ceva mai complicat, dar necunoscatorii vor fi nevoiti, din lipsa de spatiu, sa se multumeasca cu atat.] O alta dovada a mizei acestor alegeri midterm a fost si prezenta, acum doua zile, a ditamai presedintelui SUA, Barack Obama, la show-ul lui Jon Stewart.

Dupa cum spuneam, americanii sunt excesivi pana si in moderatie.

Avem un negru-alb: cum il folosim?

De fapt, care e miza acestor alegeri? De unde atata patima cand, in istoria recenta a Americii, mai exact din ’44 incoace, prezenta la vot n-a mai atins niciodata 50%, iar din 1972 incoace doar a ravni la 40%? Penru a inelege fenomenul, avem a ne intoarce inca o data la dialectica americana dintre pragmatism si idealism. Pragmatic vorbind -  o spun toti politologii si  o confirma toate sondajele pre- si post-elecorale – midterm elections au prea putin de-a face cu Congresul. Au de-a face cu presedintele. Presedinte care, ca regula generala, dupa doi ani de sedere la Casa Alba, dezamageste. De ce? Pai, pentru ca intre dorinta si putinta exista, de cele mai mule ori, o prapastie de netrecut. Presedintele american – ca si cel roman, de altfel – e menit pentru doua functii de reprezentare care se bat cap in cap: ca sef al statului indeplineste o functie simbolica de reprezentare a intregului popor; ca sef al executivului, insa, trebuie sa reprezinte interesele partidului care l-a susinut. Prima e reprezentare “pe stil vechi”, reprezentarea unui popor inteles ca un intreg. A doua, e reprezentarea “pe stil nou” – reprezentarea unor indivizi. Or, din aceasta dilema e greu – daca nu imposibil – de iesit. Daca nu ma credeti pe mine, intrebati-l pe Basescu.

Tot ca regula generala, dincolo de toate discursurile, economia ramane factorul decisiv in inclinarea balantei. Cata vreme economia merge bine, partidul care l-a sprijinit pe presedinte mai are o sansa. Cand nu, nu. Acum, din cauza crizei, pare-se ca nu mai are. E greu sa castigi o batalie contrafactuala, batalia lui “ce-ar fi fost daca?”. Ce-ar fi fost daca Hitler decidea sa invadeze Marea Britanie in ’39 sau ’40? Ce-ar fi fost daca nu s-ar fi introdus stimulus bill? Cu doi ani in urma, daca ascultai analistii economici, te pregateai sa mergi la supa saracului. Au disparut locuri de munca, s-au mai pierdut case, dar coada la supa saracului n-a crescut. Credeti-ma pe cuvant, ca sunt donator si trec zilnic pe-acolo. Acum, 9,6% somaj -  o medie decenta pentru mai toata Europa, e in Statele Unite prilej de disperare si smuls parul din cap.

V-am spus: americanii sunt excesivi pana si in disperare.

Ramane de analizat aspectul idealist: negrul-alb.

Dincolo de economie, exista trairile. Vorba lui Hume, ne place sau nu, de cele mai multe ori ratiunea e sclava pasiunilor, nu invers. Avem un presedinte suficient de negru ca sa-i enerveze pe albi si suficient de alb ca sa-i enerveze pe negri. Or, dupa cum spuneam, americanii nu gandesc in cenusiu. Ei gandesc in alb si negru. Fie si doar din acest punct de vedere, prezenta lui Obama la Casa Alba e  provocare pentru inconstientul fiecarui american. Unii o recunosc cinstit, altii o dau cotita pe dupa socialism – fiecare dupa cum isi poate administra piticii. [Nota: Departe, foarte departe de mine gandul ca toti cei care critica administratia Obama ar fi rasisti. Aproape, insa, foarte aproape de mine gandul ca multi sunt. Si sunt soiul cel mai stupid. Obama e mai ‘alb’ decat multi albi, dupa cum Hillary e mai ‘barbat’ decat multi barbati – Bill included :) ]

 

Teoria ca teorie, da’ practica ne omoara…

…asa ar fi pe scurt mesajul lui Obama inaintea alegerilor de marti. Nu-i vorba: Congresul dominat de catre democrati (in frunte cu de-a dreptul iritanta Pelosi) a reusit sa treaca – uneori la limita constitutionalitatii, daca asta va spune ceva – un set de legi care vor schimba, in bine sau in rau, soarta Americii. Nu vorbim aici doar despre bailout (e un diferend de filosofie economica intre US si EU asupra caruia nu ma pot pronunta; adica as putea, cum fac multi altii, dar tot ceea ce stiu e ca nu stiu nimic; argumentele ambelor tabere imi par de bun simt). Nu vorbim nici despre HealthCare, Education sau credit cards. Desi acuzat de ineficienta, acest Congres a fost cel mai eficient de la cel de pe vremea lui Lindon Johnson.

Sentimentele – bata-le vina lui Hume sa le bata – la care continuam sa ne intoarcem, sunt, insa, complet opuse, ca un pendul. “Astia nu pot sa faca nimic” sau “astia pot sa faca tot ce vor”. E logic? Nu e, dar e dialectic (sic). E pasiunea americana pentru extreme. Si-aici intervine geniul Parintilor Fondatori. Oameni patiti cu revolta din Massachusetts, cand aia au luat in serios tirania majoritatii si au votat sa li se anuleze creditele luate (suna familiar?), au facut tot ce le-a stat in putinta pentru a pune bete in rotile sisemului pe care il creau. Au izbandit. Cele doua Camere isi pot, constitutional, pune una alteia piedici, presedintele poae pune piedici Congresului si, cand ti-e lumea mai draga, Curtea Suprema vine si strica toate jocurile. Constitutia Americana e un carnetel de cateva zeci de pagini, in functie de formatul in care e tiparit. N-am incercat niciodata, dar inclin sa cred ca, in format A 2, ar iesi vreo cinsprezece. Si totusi, impiedicat asa cum e, de la Parinti, sistemul functioneaza. (Pentru comparatie, Constitutia europeana are cateva mii pe care nu cred sa le fi cetiti cineva de la cap la coada.)

Mama Omida si Calamarul mort

 

…c-am auzit ca o vietate marina care ar fi nimerit toate scorurile de la ultimul Campionat Mondial, ar fi dat ortul popii. Care sunt, asadar, previziunile? Mama Omida zice ca e greu de spus, iar Calamarul nu mai are nici o parere. Nu ne mai raman, asadar, decat sondajele si analistii. Aici, macar, exista un consens: democratii vor pierde majoritatea in Camera Reprezentantilor, dar au sanse sa o retina pe cea din Senat, multumita in primul rand Miscarii Tea Party, care s-a dovedit a fi, deopotriva,  o binecuvantare pentru republicani si-un blestem. O binecuvantare, penru ca le-a mobilizat electoratul intepenit in proiectul “calul, pusca si nevasta”, ordinea fiind aleatorie. Un blestem, pentru ca, dupa ce creezi monstrul, asta si-o ia in cap, precum Sarah Palin (sau, daca preferati, Elena Udrea).

In treacat fie spus, cheltuielile in acest an pentru alegerile din toata America au sarit de la media 250-280 de milioane (de dolari), la … param-pam-pam (n-am gasit alt sunet de tobe) trei miliarde! Dai un ban, dar stai in fata. Locul celebrei sintagme “un om, un vot”, a fost luat de catre mult mai pragmaticul “un dolar, un vot”. Caligula, ala, nu era baiat prost, desi avea cizmele mici :) Uite –asa iti faci calul, senator. [Nota: Zau ca v-as explica de ce Citizens vs. United si inca una, dar zau ca simt ca deja abuzez.]

Ironia sortii…

 

…intervine si ea cum si cand poate, adica pe ultima suta de metri. Pentru Obama ar fi mai util daca democratii ar pierde ambele camere! Cu o majoriatea republicana in ambele camere, republicanii si-ar vedea intregul discurs – “astia nu pot si nu vor” – intors impotriva-le. Da, pot bloca suficient de multe legi deja adoptate si pot, in comisii, modifica total agenda prezidentiala. Dar, pe de alta parte, si presedintele ii poate bloca pe republicani. Fie “le da” veto (iar republicanii nu vor avea supermajoriatea necesara), fie adopta metoda muuult mai parsiva, a precedesorului Bush W. – “signing statements”. Adicatelea, cand presedintele semneaza o lege, mai vara pe langa ea si un comentariu care  nuanteaza in asa hal incat o intoarce cu capul in jos – “io inteleg prin legea asta altceva”. Pana la W, procedura a fost folosita de catre presedintii americani, y compris H, de sapte – opt ori. W, precum copilul scapat la ciocolata cu voia lui Cheyney, a folosit-o de … mai bine de sapte sute de ori. Or, spre deosebire de veto, la “signing statements” legislativul – si nimeni altcineva – nu mai are nimic de spus. Asa ca, daca republicanilor le e frica de ceva acum, de Bush W. le e frica.

Si-am incalecat pe-o sa…

 

…si va fac rezumatul asa: cea mai proasta alternativa pentru americani, i.e., pentru lumea intreaga, y compris romanii, ar fi ca republicanii sa castige doar House of Representatives. Mai bine castiga si Senatul. Atunci, atat republicanii cat si presedintele vor fi nevoiti sa joace tango. L-au mai dansat o data, cu Bill Clinton, in 1994, parca. Si-n ’96 l-au reales. Abia atunci, sub presiune, Bill a devenit Clinton.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "15 comments" on this Article:

  1. __Vali spune:

    “cea mai proasta alternativa pentru americani, i.e., pentru lumea intreaga, y compris romanii, ar fi ca republicanii sa castige doar House of Representatives”
    Conform estimarilor actuale cam asta se va si intimpla :-(

  2. fLoreign spune:

    9.6% este foarte mult in clipa in care nu exista programele europene de protejare a somerilor. Si aici sunt americanii excesivi, iti dau dreptate. Contract de munca pe durata nedeterminata il gasesti doar prin birourile federale si pe la profesorii titulari. Concediu anual de doua saptamani, iar protectie sociala la nivelul catorva luni, asta daca nu ai fost demis din culpa ori ti-ai dat demisia.
    Ehei, daca Palin ar avea nu doar buclele blondei Elena, dar si ce se afla sub ele, poate azi am fi vorbit de presedintele McCain!
    Legat de cheltuieli, merita mentionata legea care permite fundatiilor sa finanteze prin donatori anonimi campaniile electorale. ASta e cea mai importanta schimbare legislativa care a determinat umflarea bugetului total al alegerilor. Fratii Koch stiu de ce!
    Da, am citit si alte articole care avanzeaza aceasta idee, ca daca democratii ar pierde ambele camere, Obama ar fi avantajat in campania din 2012. Pare corect la prima vedere, insa ramane sa vedem ce se mai intampla pana peste doi ani. Deja Obama a devenit mai activ in situatiile de alarma terorista. Daca economia se redreseaza intre timp, ori americanii prind gustul asigurarii medicale ieftine, ori il prinde pe Dumnezeu de picior si anunta capturarea lui Bin Laden, situatia se schimba. Destul a fost Carter batut de soarta cu atacul prelungit al ambasadei din Teheran care l-a costat al doilea mandat. Omul ala de pe atunci a pus problema independentei energetice a SUA, iar Nobelul pentru pace l-a primit abia pe urma. Nu ca alegatorii republicani ar fi prea miscati de o atare realizare, am vazut la cald reactia la aflarea vestii ca Al Gore a primit premiul: a fost ca si cum i-ai fi spus unui lider comunist chinez ca premiul i-a fost decernat lui Liu Xiaobo.

  3. neamtu tiganu spune:

    nea Aline, cred ca incercarea de a compara USA-Ro sau Obama Basescu e doar asa sa dai articolului un gut picant, de fapt nu se pot compara.
    Ca neamt ma bucur ca USA are probleme, in ultima vreme nemtii au cistigat cam toate contractele cind i-au avut concurenti pe amis. Ca asa e cum spui, economicu e baza, nu stiu in ce masura e Obama vinovat sau nu.

    P.S Chiar aseara am fost la un chef si ma conversam cu niste preteni veniti dupa o lunga excursie de munca in USA, am ajuns la acelasi concluzii, amis nu pot fi decit albi sau negrii.

  4. Mihaela spune:

    Ma bucur ca ati mentionat demonstratia organizata de Jon Stewart. Inainte sa aiba loc, multi comentatori s-au grabit sa prezica transformarea comedianului in activist, mai ales dupa implicarea Arianei Huffington, care a declarat ca va finanta (si chiar a finantat) deplasarea new yorkezilor la Washington (cica 10.000 se suflete). Entuziasmul “progresistilor” (progressives) a fost asa de mare, incat si radioul public (NPR) s-a speriat, trimitand o nota interna angajatilor sai, interzicandu-le sa participe la demonstratie.
    Din fericire, evenimentul s-a pastrat in limitele caterincii, ceea ce arata ca, in vremuri de restriste, bufonii raman pastratorii sanatatii mintale.

  5. Hiram Abif spune:

    In america nu exista democratie – 2 partide este numarul minim pentru a creea iluzia alegerii – chiar poti sa crezi ca la o populatie de peste 300 de milioane de oameni, intinsa pe o suprafata mai mare decat Europa – exista numai doua platforme politice care sa le reprezinte interesele ?

    Pana si in nuvela distopica “1984″ al lui Orwell existau 3 partide politice.

    Democratii – mult statism si cheltuili cu programe guvernamentale, taxe mari, nany state (dupa modelul Laburist englez) ; in ultimile mandate politica externa a fost la fel de razboinca ca si a Republicanilor (vezi Clinton cu Iugoslavia) – deci razboiul/pacea nu mai reprezinta o diferenta intre cele doua. Obama a triplat datoria SUA in scurtul sau mandat.

    Republicanii – razboi, taxe mici, free trade (negativ pentru fabricile din State intrucat China produce ieftin)… datorii datorita razboielor, dar taxe mici pentru firme si indivizi.

    Cam astea sunt alternativele americanilor… eu nu vad o alegere propriu zis…

  6. dan spune:

    bun articol :D .

    felicitari!

  7. fumurescu spune:

    @ _vali – surprizele nu sunt inca excluse.
    @ fLoreign – sunt doua legi care au modificat dramatic (la modul propriu) finantarea campaniilor electorale; e Citizens United, cand Curtea Suprema a decis ca uniunile si corporatiile sunt persoane (cum erau si-n Evul Mediu) asa ca beneficiaza de Amendamentul 1, libertatea cuvantului. care libertate se traduce prin posibilitatea de a cheltui sume nelimitate in finatarea campaniilor; si mai e legea recenta, conform careia fundatiile nu mai sunt obligate sa declare (nici macar la IRS!) de la cine si cati bani au primit. Miroase a inceputul sfarsitului (pentru ca deja tari sau companii straine isi pot aranja ploile).
    @ neamtu tiganu – nu e chiar atat de fortata, dar ma bucur ca suntem in linii mari de acord :)
    @ Mihaela – discursul de la final al lui Stweart a fost chiar bun!

    • Mihaela spune:

      As avea o intrebare. Oare acel discurs, de final, al lui Stewart, nu se referea tocmai la nevoia de a cobori la starea de gri a mintii? Just saying…

  8. ampersand spune:

    Apropos de disperarea faţă de şomajul de 9.6%: nu ştiu cât de mare e gradul de disperare oferit de presa americană şi cât cel real, al oamenilor – în ce mă priveşte, mereu am considerat că presa este o reflectare în primul rând a opiniei celor care-o realizează şi abia-n al doilea rând a subiectelor analizate. Iar asta – indiferent de ţară. Revenind: vreme de vreo doi ani, am avut ca client un american – tipic “middle-class”, casă în California, nevastă, doi copii, două maşini – ce avea o mică firmă de IT, aprox 10 oameni. Îi mergea bine -şi lui, şi angajaţilor, ajunsesem să-i cunosc cam pe toţi, tipi faini. Îi mergea bine pentru că firma lui era precum peştele-pilot pentru rechin. Firma la care lucrez eu – sunt căpşunar – e tot o firmă mică, doar că, să zicem, oferă o alternativă rechinului. Când efectele crizei au început să se simtă-n State, şi să afecteze firmele fost firmele mari – rechinii – de suferit au cele mici, ca cea a amicului meu. Discuţiile deveneau tot mai rare şi-mi spunea că e nasol, că trebuie să strângă cureaua, că a trebuit să-i reducă salariul lui X, că va trebui să “renunţe la serviciile lui Y” şamd. Recunosc că mă şi deprimau necazurile lui, dar eram şi curios. În mod interesant, nu l-am auzit niciodată pomenind în necazurile lui despre politică. Oho, o făcuse cu alte ocazii, înainte, dar în tot acest timp – nu. Nici de obama, nici de democraţi, nici de republicani, doar de criză. Apoi, niciodată n-am simţit disperare ci, mai degrabă, o încordare înfrigurată, “ce-ar trebui să fac?” “Şi, ce-ai de gând să faci” l-am întrebat. “Fuck, viaţa merge mai departe. Asta e. O să-mi închid şandramaua, o să-mi evaluez banii şi-am să văd”. Şi-a închis. Vreme de vreo şase luni, n-am auzit nimic de el. Într-o zi “you got mail”. El. “Ce faci, mai trăieşti (still alive)?” – el la mine. Bine-nţeles. Nouă, spre deosebire de el, ne prinsese bine criza. “Gata, m-am pus pe picioare din nou, ready for fight again, motherfuckers”. Ghiceam că-i radios. Era în “convalescenţă”, nu mai avea 10 angajaţi, avea doar doar trei – bine-nţeles, dintre cei dinainte, că păstrase legătura cu ei – şi încerca să-i readucă pe toţi. “Îţi imaginezi, am făcut service de calculatoare tot timpul ăsta. O luam pe Margie (Margie fiind bus-ul lui de service) şi dă-i bătaie, de la unul la altul, cu Craigslist-ul pe bord. Dar acum, gata, merge din nou”. Asta era în urmă cu vreo patru luni. Şi-i merge. Şi-a mai adus dintre foştii angajaţi şi, atâta vreme cât îl aud cu “motherfuckers”-ul plin satisfaţie, ştiu că-i OK. E satisfacţia lui de-a fi învins încă o dată într-o bătălie – mică pe ansamblu, dar mare şi importantă pentru el.

  9. fLoreign spune:

    Si o parafrazare a titlului: and if you win, a narrow edge is enough!
    Ultimele estimari dinaintea alegerilor arunca o umbra de indoiala asupra rezultatelor posibile. Ca aceasta este doar o multare tactica, reflectand un pic de pesimism sanatos (cred ca baietii astia au invatat din lectia lui Geoana de la turul 2), ori ea reflecta adevarul de pe teren, se pare ca nu mai este atat de sigur ca democratii vor pierde Camera Reprezentantilor:
    http://edition.cnn.com/2010/POLITICS/10/31/election.final.predictions/
    Oricum, marja de eroare este mica, asa ca orice rezultat este posibil.

    Ne vedem miercuri dimineata cu stiri la cald.

  10. Vali spune:

    Salut. Despre ce este vorba in “Al Doilea Razboi Mondial si al Doilea Razboi Mondial – pentru ca, inutil sa mai precizez, au fost cel putin doua WWII”?
    Un link, o … dezvoltare?

    Link care alte surse ar fi cel mai apreciat. Multumesc.
    V

  11. paul spune:

    “Astazi, 30 septembrie, cu o zi inainte de Halloween, au strans cam tot atatia oameni…”
    In Canada e 31 Octombrie ziua inainte de Halloween :)

  12. Seva Tudose spune:

    @paul…aşa este şi în USA tot pe 31 octombrie Halloween cu doar cîteva zile de alegeri….”pre-şi post…ecorale”….”de altfel-e menit penru două funcţii”…”pentru a pune beţe în roţile sisemului”…”alteia piedici,preşedintele poae pune…” ş.a.m.d
    Să o scurtez eu votez în PA. pentru:TOM CORBETT-for GOVERNOR…JIM CAWLEY for LT.GOVERNOR…PAT TOOMEY for
    U.S SENATE…and for CONGRESS for my …DISTRICT…number X …a REPUBLICAN …

  13. razvan spune:

    Colbert are PhD de la Northwestern?! Eu stiam doar ca are un honorary degree (si nu de la Northwestern) si ca se semneaza Stephen Colbert, PhD la modul ironic…

  14. Seva Tudose spune:

    @răzvan….întrebi de TOM CORBETT-fost Attorney General of Pennsylvania State care candidează ptr.postul de Guvernator.. ori aşa zisul tău…Colbert..PhD.cine este acesta???



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Alin Fumurescu


Alin Fumurescu

om Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)