marți, martie 19, 2024

Mătăniile din chihlimbar: A fost, candva, prietenul meu…(Updated)

Motto: „La nostalgie n’est plus ce qu’elle était”–Simone Signoret

S-a stins din viata cel care mi-a fost candva cel mai apropiat prieten. In clasa a zecea, am fost ca fratii. Nascut pe 19 ianuarie 1951 la Bucuresti, deputatul europarlamentar Haralambis Angourakis a crescut intr-o familie a stangii comuniste grecesti. Dupa infrangerea asa-numitei Armate Democratice condusa de generalul Markos Vafiadis, zeci de mii de comunisti greci, plus mii de copii rapiti, au ajuns in tarile Europei de Est sovietizate. Conducerea PC din Grecia a ajuns in Romania. Tot acolo s-a aflat, pana in 1968, postul de radio al PCG, “Vocea adevarului”.

Tatal lui Haralambis, Gheorghios Angourakis, a urmat cursurile Scolii superioare de stiinte sociale la Moscova. A ajuns redactor-sef al lunarului teroretic tiparit in exil, la Bucuresti, “Neos Kosmos”. Semna cu pseudonimul Alekos Psiloritis. A murit intr-un straniu accident de automobil. Se afla in masina, pe locul din fata, era in drum spre Snagov unde incepeau lucrarile unei plenare a CC al PCG. Era in noiembrie 1967. Cateva luni mai tarziu, in ianuarie 1968, PC din Grecia se scinda. Luptele dintre gruparea eurocomunista, condusa de Mitsos Partsalidis si Zisis Zografos, pe de o parte, si cea pro-moscovita, condusa de liderul partidului, Kostas Kollyannis, au culminat in formarea a doua pardide comuniste. Ceausescu, asemeni comunistilor iugoslavi si italieni, a spijinit PC din Grecia (interior), deci formatiunea care cerea renuntarea la dogmele staliniste. Grecia se afla atunci in plina dictatura militara. O mare parte a comunstilor din tara au sustinut PCG (i). Intre acestia, Haralambos Drakopoulos, Antonis Brillakis si Leonidas Kyrkos. Zografos a murit inecat in lacul Snagov intr-un misterios accident. PCG continua sa existe. Kolyannis a fost inlocuit de Harilaos Florakis, militant din interior. Ales secretar general in 1989, Grigoris Farakos a fost infrant in tentativa de a reforma PCG, si-a dat demisia in 1991. A urmat Aleka Papariga si, din 2013, Dimitris Koutsoumpas. Din PCG (i) s-au nascut varii partide, inclusiv „Syriza” (Coalitia Stangii Radicale) condusa de Alexis Tsipras. In fine, istoria e mai complicata, eu am simplificat-o aici…

Trupul tatalui lui Haralambis a fost expus la Ateneul Tineretului (actualul sediu al ICR) de pe Aleea Alexandru. Am mers acolo cu scoala. Apoi, unii dintre noi am mers la Cimitirul Ghencea (civil),. Tin minte ca a venit si Nicu Ceausescu. A vorbit Leonidas Stringos, numarul doi in PCG, fost ministru de finante in famtomaticul, efemerul guvern comunist din 1947. Seara, prietenul meu m-a cautat la telefon, ne-am vazut, mi-a povestit imprejurarile mortii. Cred ca acea tragedie l-a marcat pe viata. Tatal sau avea doar 45 de ani. Au urmat intensele lupte din partid. Postul de radio a fost mutat in RDG, in august familia Angourakis a plecat si ea. Mama lui Haralambis, Evanthia, lucra la radio. Au ajuns la Leipzig, Haralambis a invatat rapid germana la Institutul “Herder”. A intrat apoi la Politehnica din Dresda, a studiat computere si astrofizica, a obtinut un doctorat. Vorbea la perfectie trei limbi: greaca, romana si germana. Era fluent in franceza si rusa. S-a integrat rapid in Tineretul Comunist Grec (KNE), a inceput sa calatoreasca frecvent in Europa de Vest. Nu pentru turism, ci pentru a face propaganda liniei comuniste.

Ne-am revazut de cateva ori. Ei veneau verile in tara pentru scurte vacante la Neptun. Ne vedeam cu Florica si Tudor Jebeleanu, mergeam la 2 Mai sa o vedem pe matusa lor, graficiana Marcela Cordescu. Era apropiat si de alti buni prieteni din liceu: Radu Stern, Andrei Scherman, Claudiu Popescu, Florin Cleper, Gheorghe Olaru, Andrei Manoliu, Carmen Lazaroiu, Lena Rautu, Nadia Badrus. Cu Florica si cu Radu am vorbit adeseori despre el. Florin a murit primul, revoltator de devreme, in razboiul din Liban. Scriu aceste randuri si privesc o poza cu Hara, Marcela si cu mine la 2 Mai. Eu am mers de cateva ori la Leipzig si Dresda. Imi amintesc o plimbare pe langa Niklaskirche din Leipzig, vorbeam despre cartea lui Dominique Eudes, „Les Kapetanios” si, mai ales, despre prefata scrisa de Nikos Poulantzas, unul dintre cei ma interesanti politologi neo-marxisti ai vremii. Scria Poulantzas despre conflictul ireconciliabil dintre spontaneitatea cvasi-anarhica a „Muntelui” versus spiritul ultra-centralist, cazon, de baraca, al stalinistilor din fruntea PCG in anii Razvoiului Civil. Parintii mei lucrasera la Radio Moscova, in anii razboiului, in acelasi departament cu Mania Zahariadis, sotia de origine ceha a liderului comunist grec, Nikos Zahariadis, deportat la Mauthausen. Seful departamentului Europa Centrala si Balcani a fost Rudolf Slansky.

Hara citise cam aceleasi carti anti-totalitare pe care le devorasem si eu (Soljenitin, Djilas, Koestler, Orwell, Roy Medvedev). Nu existau secrete pentru el in ce privea natura despotica a comunismului de tip sovietic. Dar traia cu iluzia ca stanga revolutionara se poate reinventa, se imbata cu elixirul radicalismului utopic. I-am spus ce gandeam, nu ne-am certat, dar era clar ca mergem in directii diferite. Prietenia noastra devenise o teaca in care cele doua sabii nu puteau convietui.

Am mai comunicat, foarte rar, cu el in anii 80. Ei au revenit in Grecia in 1979. Eu am parasit Romania in 1981. Tin minte ca l-am sunat de la Paris, am vorbit indelung. Mi-a scris mai tarziu, eram la Philadelphia, ii trimisesem adresa mea. Mi-a spus ca isi pune sperante in Gorbaciov, inisista sa vin in vizita in Grecia, altfel, spunea, nu ne vom mai vedea decat in vreun cimitir. Ultimul sau mesaj a fost o felicitare de Anul Nou, prin 1992, cu antetul PC din Grecia si cu un citat antifascist din Yannis Ritsos. I-am vazut numele inr-un articol din “Economist”, era, cred, prin 2004 sau 2005, invoca necesitatea unui front global al stangii, dincolo de divergentele ideologice vetuste. A condus Departamentul de Relatii Externe al PCG, a ajuns membru al CC. Devenise un militant, un revolutionar de profesie, isi abandonase cariera in domeniul astrofizicii. Apoi, a intrat in Parlamentul European unde a sustinut linia extremei stangi cu vehementa pasiune. Credea sincer in acele gaunoase slogane? Banuiesc ca da. Mi-ar place sa cred ca in clipele de solitara reflectie pe tema istoriei comunismului, va fi recunoscut, asemeni vaduvei lui Nikos Beloyannis, dezastrul moral al miscarii cu care s-a identificat total. Mi-e teama insa ca a ramas complet intepenit in carcasa convingerilor sale leniniste. A fost, in fond, ceea ce Czeslaw Milosz a numit, in “Gandirea captiva”, un sclav al Istoriei. Nu era un conformist ori un oportunist, alta era plamada din care era facut. Aceea a adeptilor fanatici despre care a scris Eric Hoffer. A ramas pana la sfarsit un true believer. Cel mai bun prieten al tatalui sau a fost Grigoris Farakos, un partizan al de-stalinizarii gorbacioviste. Hara nu l-a urmat. A ramas fidel dinozaurilor leninisti. Cand am aflat ca a votat in PE impotriva unei rezolutii de condamnare a incalcarilor drepturilor omului in Cuba, m-am cutremutat. Traise in Romania lui Ceausescu, tremurase si el de groaza Securitatii…

http://infodio.com/content/enemies-free-cuba

La Bruxelles, a fost unul dintre sustinatorii pozitiei PSD in privinta protestelor din ianuarie 2012. S-a opus cu tarie proiectelor menite sa condamne comunismul. A sustinut regimul Milosevici in Serbia si, mai nou, demagogia putinista. A facut parte din grupul de „observatori” ai referendumului neconstitutional din Crimeea. M-am frecat la ochi cand am vazut ca a mers acolo in compania extremistilor de dreapta. De fapt, nu trebuia sa ma mir. Fanatismul anti-capitalist, anti-american si anti-european, ca sa nu mai vorbesc dce cel anti-israelian, justifica, pentru acesti oameni, orice salt moral, orice alianta, indiferent cat ar fi ea de impura doctrinar. Greu de imaginat pozitii mai opuse decat acestea si cele pe care le sustin eu. Arthur Koestler vorbea despre un limbaj secret al destinului. Cred ca avea dreptate.

http://euromaidanberlin.wordpress.com/2014/03/17/pro-russian-extremists-observe-the-illegitimate-crimean-referendum/

Toate aceste secvente mi-au revenit in memorie azi dimineata cand am primit vestea ca s-a dus. Am langa mine mataniile de chihlimbar pe care mi le-a daruit in 1968. Fusesera ale tatalui sau. Fiul meu, Adam, mi-a adus de la Salonic un nou sirag, albastru. Nefericit cel care, adolescent fiind, nu a trait asemenea prietenii. Una din primele carti pe care le-am citit in germana a fost „Narziss und Goldmund” a lui Hermann Hesse. Et pour cause…

Mi-am amintit de scena finala a filmului lui Cacoyannis, “Zorba grecul”. De romanul lui Kazantzakis si de autobiografia sa (“Raport catre Greco”). De discutiile noastre despre Panait Istrati si “Spovedania unui invins”. Candva, Hara mi-a spus ca a descoperit un satelit si l-a numit “Volo”. Poate ca sufletul sau calatoreste acum spre acel loc in care va gasi, in fine, linistea senina ce nu i-a fost harazita pe acest pamant…

https://www.contributors.ro/global-europa/crime-vendete-tradari-comunismul-grec-si-tenebrele-staliniste/

http://tismaneanu.wordpress.com/2010/09/10/mitul-eurocomunist-ceausescu-si-comunistii-spanioli/

https://www.contributors.ro/cultura/adep%c8%9bii-fanatici-reflec%c8%9bii-asupra-naturii-mi%c8%99carilor-de-masa/

In fine, un link la unul din cantecele sale favorite:

http://www.youtube.com/watch?v=dObb-A4k87o

Update:
Ma intreaba un comentator despre rapirea miilor de copii de catre comunistii greci. Nu, nu este vorba de o fabricatie propagandistica „antisovietica”, ci de realitatea cruda a acelor timpuri ingrozitoare. Acest episod tragic face parte din tragedia mai larga a Razboiului Civil Grec, cea mai importanta confruntare militara Est-Vest din Europa in anii Razboiului Rece (este ceea ce afirma istoricul Nikos Marantzidis). Comunistii, care controlau complet ADG (Armata Democratica Greaca) au rapit acesti copii (intre 20.000 si 30.000) sub pretextul ca-i protejeaza de represaliile comise de “monarho-fascisti” si de riscul bombardamentelor atomice americane. Au fost plasati in colonii speciale in tarile zise de „democratie populara”. Intre alte locuri, exista o asemenea colonie la Florica (fosta mosie si resedinta Bratianu, rechizitionate de comunisti). De asemenea, langa Oradea. In perioada de vaga destindere, dupa 1956, au inceput repatrierile.

Despre emigratia comunista greaca din Romania: La CC al PMR lucra, in cadrul Sectorului Special (medical), doctorita Sanda Alevras, grecoaica originara din Romania, casatorita cu unul dintre liderii militari ai ADG. Ea se ocupa de chestiunile sanitare, de cele politice si ideologice, raspundea Pavel Campeanu (Sectia Internationala) si de cele logistice Zoltan Benedek (Gospodaria de Partid).

Am citit prima oara despre rapirile (abductions) copiilor dusi in “democratiile populare” spre a fi indoctrinati si transformati in “oameni noi”, in cartea lui André Fontaine, “Histoire de la guerre froide”. Era la inceputul anilor 70. Tocmai am verificat informatia pentru a nu gresi. André Fontaine, “Histoire de la guerre froide”, Vol. 1, Fayard, Paris, 1965 (editie noua, colectia”Points”), p. 347. Scria marele jurnalist si istoric: „Dintre toate tragediile pe care le-a suscitat Razboiul Rece, putine au atins nivelul de amaraciune rezervat acestui pamant al pasiunii si al zeilor avizi”.

Recomand cartea lui Nicholas Gage, “Eleni”, si zguduitorul film facut pe baza ei:

http://www.goodreads.com/book/show/224285.Eleni

Distribuie acest articol

63 COMENTARII

  1. Sorry for your Friend !

    Sper sa scrieti asemenea requim-uri si despre macar unii din comentatori, atunci cind nu vor mai fi .

  2. Foarte frumos epitaf, cand l-am vazut la tv in 2012 in PE, semana fizic foarte mult cu bunicul meu in ultimii ani. Si mi-a placut foarte mult ca a luat partea democratiei si poporului din Romania, in timp ce MM fabula cu 2 milioane de fraude fara sa se intrebe cum e posibil ca dac un 1 vot din 4 e fraudat si sa nu existe dovezi sute de mii de marturii, de martori, ca daca ai anchetat zeci de mii de persoane si nu ai gasit decat cateva sute in neregula…insemna ca fauda e cumva la 1-2 procente nu la 25%…Si totus icineva a oprit delirul…era el, fost prietenul dvs dar ramas ak nostru. Sa ii fie tarana usoara si va multumesc domnule.

    „Eurodeputatul grec ….Angourakis, din partea Stângii Unite, a luat cuvântul pentru câteva momente în limba română. Dupa care a continuat astfel: „Este inutilă discuţia de astăzi. Ea este o insultă la adresa poporului român şi la adresa tradiţiei sale democratice. Este rezultatul unei situaţii inacceptabile care se impune poporului român, prin măsurile de austeritate. Au avut dreptate cei care au avertizat ţările din Est că în UE vor avea loc situaţii inacceptabile, că pe lângă şomaj şi sărăcie se vor impune decizii nedemocratice”

    • 1.Sunteti sau in necunostinta de cauza sau rau intentionat!Eu merg pe a doua varianta:se pare ca ati uitat de individul din Iasi care a a votat de 25 de ori!La mine in comuna-cu primar PSD, evident, fiecare votant a votat de cateva ori!Ati uitat de mortii lui Dragnea, al carui proces de fraudare organizata a referendumului nu mai incepe?Asa ca afirmatia doamnei Macovei este corecta!

      2.Sa compari pe doamna Macovei cu un ratacit indobitocit de o ideologie criminala, e nescuzabil;si, a propos, masurile de austeritate cauzate de guvernarea anterioara au permis evitarea situatiei de umilinta,recul economic,disperare,de profunda criza, in care s-a aflat propria lui tara, Grecia.Asa ca mai bine isi vedea barna din ochi, decat firul de par din ochiul altuia!

    • Poate ca doamna MM a vazut cateva cifre care descriu rezultatele oficiale inregistrate la scrutinurile organizate de guvernul USL in anul 2012 :
      – 5,10 milioane de voturi in favoarea USL la alegerile locale din 10 iunie 2012
      – 7,50 milioane de voturi in favoarea referendumului initiat de USL in 29 iulie 2012
      – 4,20 milioane de voturi in favoarea USL la alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012
      Poate ca – spre deosebire de dv . – doamna MM ( care , evident , nefiind ” de stanga ” , nu poate fi o persoana onesta ) nu a inteles dinamica extrem de interesanta a rezultatelor ( voturilor ) inregistrate si de aceea a facut afirmatia privind cele 2,0 milioane de voturi ciordite ( umflate ) de tov. Dragnea cu sprijinul preacinstitilor baeti ” de stanga ” .
      Poate ca dv. ne veti explica si noua cum sta treaba in Realitate ; se stie ca un adevarat ” om de stanga ” ii ajuta intotdeauna pe cei defavorizati ( mai grei de cap , in cazul acesta ) .
      Va multumesc anticipat .

  3. Foarte frumos articol. Apreciez faptul ca nu ati esuat in patetism. Cat despre prietenul dvs., ma intreb daca si cand vor mai apare astfel de oameni, capabili sa-si dedice viata unor idealuri imposibil de realizat (si care nici nu cred ca-i de dorit sa fie realizate vreodata).

  4. Domnule profesor
    Din câte știu eu, sprijinul logistic direct pentru comuniștii greci în războiul civil a venit de la Tito. Presupun deci că existau niște legături destul de strânse. Care au fost (dacă au existat) repercusiunile rupturii dintre Dej și Tito asupra refugiaților comuniști greci din România ?

    • Rezolutia Cominformului de condamnare a Iugoslaviei (1948) a dus la decizia lui Tito de a inchide granitele pentru membrii ADG. Era vorba de o reactie defensiva: PCG sustinea linia sovietica si era imposibil pentru Tito sa mentina pe propriul teritoriu o baza de permanenta subversiune. Evident, Stalin si vasalii sai l-au condamnat pe Tito pentru „tradare”. Rezolutia din 1949 (deci cea de excomunicare totala) vorbeste despre pumnalul infipt de Tito in spatele comunistilor greci…

  5. Interesante rememorari,recreand veridic atmosfera acelor ani!Am avut si eu colegi greci si macedoneni slavi din Grecia.Toti, fara exceptie,au emigrat in Grecia, unii chiar in Grecia coloneilor, desi se integrasera perfect in societatea romaneasca.Unul spunea ca a scris conducerii elene din timpul respectiv jurandu-se sa nu mai faca politica, doar sa-i accepte reintoarcerea.Din discutiile cu ei, erau patrioti, iubeau Ellada,reciteau poezii nationale si erau departe de orice ideologie comunista.Pe unul dintre ei l-am intalnit ulterior in timpul unei excursii estivale, se realizase in capitalismul grecesc. Despre personajul in cauza-RIP, un exemplu de ce poate sa faca dintr-un tanar capabil o ideologie criminala.

  6. Despre copiii greci din familii de comunisti refugiati in tara noastra am urmatoarea amintire care m-a marcat profund atunci:
    -Era in anul 1953 sau 54. Aveam in liceu doua colege grecoaice (la clasa de fete). Cu cateva zile inainte de Revelion dirigintele clasei ma cheama impreuna cu un alt coleg si ne inmaneaza cate o invitatie la Revelionul organizat de CC al UTC. Ne spune ca acolo vor fi si cele doua colege si ne-a rugat sa le intretinem.
    – Organizatorii Revelionului ofereau numai sala si dansul, nu si masa (nu mai retin sala). Eu si colegul nu dispuneam de niciun ban, nu ne asteptasem ca masa sa fie contra cost, ca la restaurant. Oricum, parintii nu ar fi avut posibilitatea de a ne da banii necesari. Salvarea a venit de la cele doua colege, care s-au oferit imediat sa suporte ele costul mesei. Atunci am mancat, pentru prima data in viata, si portocale.
    – Ce m-a marcat? Faptul ca noi stiam ca cele doua colege sunt niste fete nefericite, intretinute din mila statului roman. Am realizat ca cel nefericit eram eu, nu ele.

  7. Aveti talent memorialistic, va sunt recunoscator ca l-ati pus in slujba cinstirii memoriei unui prieten grec al Romaniei. Presupun ca prietenia care v-a legat in adolescenta ar fi fost imposibila fara identitatea de pozitii ideologice ale celor doua familii. Interesant cum “Hara” a ramas loial gandirii de stanga a parintilor, iar “Volo” a ales calea opusa…

    Nu stiu cat interes, vizionarism sau destin se regasesc in fiecare din cele doua drumuri. Greu de spus si care din cei doi prieteni a resimtit mai multa amaraciune fata de prietenul pierdut, cel care a ramas un “fanatic” sau cel care a “tradat”. Probabil numai viitorul o v-a spune, pentru ca linia dintre ceea ce percepem ca fanatism si ceea ce numim fermitate este uneori foarte subtire (de altfel, ca si cea dintre tradare si schimbare, cand ultima este in bine, desigur).

    In orice caz, se pare ca iluzia reinventarii stangii nu a fost chiar o iluzie, dovada prezenta stangii democrate est-europene in PE. Printre altele, am fost surprins sa aflu ca Ceausescu (“stalinistul”) “asemeni comunistilor iugoslavi si italieni, a spijinit PC din Grecia (interior), deci formatiunea care cerea renuntarea la dogmele staliniste.”

    As mai observa ca privind formularile “adepti fanatici” si “gandire captiva” s-ar impune o nuantare, intr-un singur caz, cred, nu sunt propagandistice, cand este vorba de ignoranta si obscurantism. Unde sunt prezente rationalitatea si luciditatea, mai ales la indivizi cu gandiri exacte, matematice, precum politehnistul Hara, “fanatismul” se afla pe un teren sterp.

    Dumnezeu sa-l ierte, sper ca, undeva, acolo, sus, o stea, nu neaparat de stanga, cum o spunem teluric, chiar ii va purta numele. Va multumesc pentru bogatia de informatii din istoria comunismului romanesc si grec.

      • e frumos cand umanismul (prietenia) transcende ideologia, iar calitatile si realizarile unui om raman neintinate de partinitate materiala, emotionala sau ideatica.
        Felicitari pentru un articol deosebit si condoleante pentru pierderea unui prieten de neinlocuit.

  8. Frumos articol, plin de istorie. Domnule Tismaneanu, e cazul sa incepeti un foileton de articole pe tema comunismului international, domeniu mai rar abordat in presa romana. M-ar interesa teribil niste articole referitoare la Razboiul Civil din Spania, la situatia comunistilor in timpul lui Franco, as vrea sa citesc ceva interesant despre Revolutia Garoafelor sau despre Miscarea Coloneilor. Stiu, gasesc pe internet articole nenumarate, insa scrieti dvs ceva avand ca punct de reper un personaj sau o intamplare ce va sunt familiare. E doar o idee, dar pentru multi pasionati de politica si istorie ar fi binevenita cred.

  9. Poate ca daca ve-ti merge in Grecia ve-ti fi tentat sa dati o noua sansa socialismului si poate chiar comunismului oricit de exagerat va pare acum.

    Cauza cresterii partidului comunist in timpul razboiului a fost ocupatia germana singeroasa la care s-a adaogat blocada economica externa care a dus poporul dicolo de limita existentei si chiar la moarte.
    Mortii erau lasati pe strada fara documente pentru ali se pastra cartela pentru ratia de mincare.

    Un fost activist grec din ilegalitate cu care am vorbit intimplator a posvestit cele mai importante momente din lupta lui si mai ales continua prigoana si vinatoare la care a fost suspus din partea germanilor, comunistilor care la inceput au impus linia Moscovei in care dusmanul primordial era imperialismul ango-american si nu armata germana de ocupatie, grecilor si apoi a concizionat ca cea mai mare greseala a comunismului a fost sa anuleze imaginatia oamenilor prin interzicerea dreptului de a gindi.

    Ceea ce a caracterizat partidul comunist a fost spiritul de mafie si omerta, aducerea la limita a teroarei membrilor si impunerea supunerii totale si promovarea fanatismului fara margini.

    Practica partidului comunist grec interzice participarea la orice fel de alianta cu guvern de stinga si orice fel de asociere cu euro-comunistii si alti fosti revolutinari si impune propaganda pina cind oamenii vor fi convinsi de lina comunista si abia atunci vor vedea ce pot sa faca pentru popor.

    In timpul demonstratiilor din piata centrala primul obiectiv al comunistilor era sa se lupte cu Syriza si alti stingisti petnru ocuparea pozitiei de centru din fata parlamentului si gasirea unui plan cit mai bun in fata camerei de televiziune.

    Poate ca in decembrie 1944 comunistii ar fi pus mina pe intreaga capitala daca un eventiment neprevazut nu ar fi intors cursul luptelor in oras.
    Un mic post de politie la poalele Acropolei a rezistat tirului cu proectile si mitraliere de pe colina si asaltului luptatorilor comunisti.
    A fost momentul care a schimabt istoria.

    Dupa 1989 an in care partidul comunist a facut parte din guvern antisocialst condus de conservatorii din Nea Democratia a avut loc o schimare la fata si o macinare interioara cu epurari si concentrarea pe dusmanul primordial socialismul si alte partide fratesti.

    Partidul comunist grec a fost partas la afaceri murdare.
    Din partid care in timpul razboiiului a crescut foarte mult, acum partidul comunist a ajuns o forta retrogada care favorizeaza conservarea trecutului si prin aceasta scade mult in voturi.

    Copii partizanilor si activistilor comunisti au parasit partidul si au gasit un lco cald in PASOK un pseudo-socialsm de tip ceausit in care se incerca cea- de a treia cale.
    In fapt a fost o perdea de fum planuita de conducatorii conservatori pentru a tine un punct strategic.

    In general Faracos, L. Kyrkos si multi ca eu ai participat la istorie si au tras concluziile greselilor istorice efectuate de partid pe linia moscovita si mai ales catastrofa care a insemnat Zahariadis.

    Intelectuali precum M.Ludemis au avut un tratament foarte bun la Bucuresti.

    Este interesant ca multi dintre comunisti au continuat sa lupte si sa se sacrifice tocmai pentru a fi independenti de linia moscovei care s-a folosit de ei si i-a distrus petnru a obtine avantaje in alta parte.

    Aveti experienta directa si interesanta a perioadei comunismului dur si modul in care alti oameni au trecut prin istorie si aceasta se invata mai bine direct decit din auzite.

    • Am fost in Grecia in anul aderarii Romaniei la EU.
      Am intalnit un grec ( pensionar) care mi-a povestit ca a stat in Romania in anii ’50 ( vorbea romaneste foarte bine) in perioada in care au fost primiti copii ai comunistilor greci de catre regimul Ceausescu.Imi spunea ca a fost la Calan, Hunedoara.

      Vorbea cu nostalgie despre Romania.Si cu respect.

      Era un pic furios pe trecerea la Euro .
      Statea in agora si bea o cafea ( dezamagit de faptul ca inainte de trecerea la euro cumpara cu 10 drahme o cafeluta iar dupa aderare cu 10 eurocenti- crescuse pretul cam de 3-4 ori).

      • Privit din afara fenomenul introducerii euro in grecia a insemnat in primul rind scaderea competitivitatii produselor locale si cresterea fara control a preturilor.
        Romania si romanii care erau inainte aveau ceva deosebit si poate ca in viitor se vor descoperii alte punct care sa atraga vizitatori si chiar sa determine straini sa se instaleze.
        Avantaj din introducerea euro o au turistii din zona monedei comunitare.

    • Ma intreb cum putem distinge intre idealism si fanatism? Unde se termina primul si unde incepe cel de-al doilea? Cat de mult se suprapun? In cazul de fata, sa ne gandim la anul 1990: triumful celor fara de putere in Europa de Est, revizionismul marxist la putere in URSS (Gorbaciov si Iakovlev), o sansa pentru regandirea traditiei marxiste si a chestiunii violentei in istorie. In Grecia, se configureaza o directie reformatoare in randul stangii radicale. Secretarul general al PCG (KKE) este Grigoris Farakos. O asemenea revizuire a dogmelor inseamna si o analiza onesta a Razboiului Civil, a stalinismului elen. Fostul meu prieten alege linia dogmatica si devine un propavaduitor al unei noi miscari comuniste globale, in continuitatea bolsevismului originar (primordial). Aici nu mai este vorba de idealism, ci de negarea faptelor istorice, a realitatii, de ignorarea consecintelor experimentelor totalitar-utopice (jusqu’au boutisme). Sigur, nu a fost singurul care nu a acceptat ceea ce-a spus, in 1981, secretarul general al PC Italian, Enrico Berlinguer (dupa proclamarea Legii Martiale in Polonia): „Speranta istorica asociata cu Revolutia din Octombrie s-a stins”. Fanatism inseamna sa ramai pe aceeasi pozitie, mereu, inflexibil si pana la capat, in pofida evidentelor opuse si a semnalelor unei realitati potrivnice fixatiilor ideologice.

  10. Domnule profesor
    Se poate spune că Ceaușescu a avut un complex „Tito” ?
    Și încă o întrebare: Englezii au fost cei care au hotărât să-l sprijine pe Tito în defavoarea lui Mihailovici. Era logic că după război, singura forță armată rămasă pe teritoriul Yugoslaviei erau partizanii titoiști. De unde provine acel 50/50 % influență cu URSS, care acum ni se pare iluzoriu ?Este o doză de wishful thinking sau Churchill avea niște planuri cărora Attlee nu le-a mai dat curs ?

  11. Seinfeld are un text amuzant despre usurinta uluitoare a acestor prietenii din copilarie – (aproximativ)” Aaa, stam pe aceiasi stada ?! Vom fi cei mai buni prieteni. Iti place Pepsi ! Si mie imi place Pepsi !! Vom fi ca fratii !” Evident prieteniile mai tarzii vor fi mai consistente dar implicarea emotionala din aceste prietenii-fulger e de neuitat. Condoleante pentru prietenul dvs.

    • Acest episod tragic face parte din tragedia mai larga a Razboiului Civil Grec, cea mai importanta confruntare militara Est-Vest din Europa in anii Razboiului Rece (este ceea ce afirma istoricul Nikos Marantzidis). Comunistii, care controlau complet ADG (Armata Democratica Greaca) au rapit acesti copii (intre 20.000 si 30.000) sub pretextul ca-i protejeaza de represaliile comise de „monarho-fascisti” si de riscul bombardamentelor atomice americane. Am citit prima oara despre rapirile (abductions) copiilor dusi in „democratiile populare” spre a fi indoctrinati si transformati in „oameni noi”, in cartea lui Andre Fontaine, „Histoire de la guerre froide”. Era la inceputul anilor 70. Tocmai am verificat informatia pentru a nu gresi. Andre Fontaine, „Historire de la guerre froide”, Vol. 1, Fayard, Paris, 1965 (editie noua, colectia”Points”), p. 347. Scria marele jurnalist si istoric: „Dintre toate tragediile pe care le-a suscitat Razboiul Rece, putine au atins nivelul de amaraciune rezervat acestui pamant al pasiunii si al zeilor avizi”.

      Recomand cartea lui Nicholas Gage „Eleni” si zguduitorul film facut pe baza ei:

      http://www.goodreads.com/book/show/224285.Eleni

  12. Recomand filmele lui Theo Angelopoulos în general dar pentru perioada asta aș indica The Weeping Meadow (Vâlceaua Plângătoare).

  13. interesant articol ! am prieteni foarte buni, stiu ce pot si nu cred ca s oameni rai, insa e greu sa i inteleg cum accepta sa lucreze intr un domeniu unde minciuna este regula (ceva legat de domeniul financiar). nu sint pasionat de ideologii si nici convins de faptul ca bandele organizate au crezut in ele mai mult decit intr un instrument de acaparare si mentinere a puterii. nevoile primare sint primordiale pentru cei mai multi. pe ciulini nu se pot altoi pomi fructiferi, si la fel de inutila/periculoasa mi se pare insistenta de a modela lumea prin „viziunea” partidelor.

  14. Referitor la update, cred ca termenul de “rapiti” nu corespunde unei situatii de razboi, indiferent ca este vorba de razboi militar sau civil. Cel de evacuare, de punere la adapost de o invazie, presupusa sau reala, este cel adecvat. Cazurile private si izolate, savarsite pentru obtinerea unor rascumparari, fac cu siguranta obiectul rapirilor, dar cand intervin amploarea de masa si politicul, in situatii de urgenta, problema este total diferita. Mi se pare ca ideologia, de dreapta sau de stanga, care exista (numerosi copii nevinovati au fost victime nevinovate ale represaliilor militare sau razbunarilor politice), pe care nu o discut aici, este net devansata de aspectul umanitar. Am vazut acest lucru, aproape pana la suprasaturatie, in toate razboaiele din Orientul Mijlociu.

    Totusi, cel mai mare precedent de evacuare a copiilor istoria l-a contabilizat in sarcina lui Churchill, cand peste 2 milioane de copii britanici au fost evacuati, aproape smulsi de catre guvern de langa parintii lor, cu despartiri de frate de sora si trimiteri in directii necunoascute, de teama unie invazii germane, care nu a avut loc. Nu mai vorbesc de miile de copii metisi nelegitimi, din UK, rezultati in urma unor legaturi cu soldati americani si abandonati de mamele lor britanice, care au fost trimisi peste Atlantic, potrivit unor documente recent declasificate. Exista o intreaga literatura pe subiect, dar si o sociologie a copiilor ca victime pasive in situatii de razboi.

    • Mi s-a cerut o informatie, am dat-o si am plasat-o in contextul ei istoric. Daca termenul „rapiti” nu vi se pare adecvat, sa spunem, impreuna cu Andre Fontaine, „smulsi parintilor lor si expediati cu forta de cealalta parte a cortinei de fier”. Churchill se afla in razboi cu un inamic extern (Germania nazista) si conducea un guvern legal care avea obligatia sa-si apere cetatenii. Comunistii greci nu au fost recunoscuti ca guvern, fie si provizoriu, legal nici macar de suporterii lor de la Moscova, Bucuresti, Sofia etc Urgenta (daca asa putem numi circumstantele la care ne referim) nu poate justifica brigandajul. Propun sa nu deturnam discutia despre tema articolului. As adauga doar ca, daca PCG (KKE) invingea, Grecia ar fi devenit o „democratie populara” cu tot cortegiul de orori cunoscute. Nikos Zahariadis, secretarul general al PCG, era un la fel inversunat stalinist precum Cervenkov, Rakosi, Gheorghiu-Dej, Ulbricht sau Gottwald. Istoria experimentului („comunei”) Bulkes este instructiva:

      http://www.imxa.gr/files/BalkanStudies_(7)%20Ristovic%20final%20021012.pdf

      • OK, am exprimat o opinie la un update, DD Rosca spunea ca orice punct de vedere sufera de partialitate, cu cat sunt mai multe cu atat avem sansa apropierii de completitudine. Multumesc pentru raspuns, o zi buna in continuare!

    • Din ce am citit eu, este chiar vorba de răpire pentru îndoctrinare, deci verbul trebuie înțeles literal.
      Există și copii victime ale păcii- cazul celor din Franța născuți din mamă franțuzoaică și tată militar german. Sau în proporție considerabil mai mare decât în alte părți ale Europei, cei din Norvegia, cu mamă norvegiancă și tatăl german. Sînt cunoscuți drept tyskerbarna- mamele au fost calificate drept prostituate iar copiii internați în aziluri psihiatrice, chipurile pentru deficiențe congenitale. Există o categorie de „eroi” pentru care rușinea colaborării trebuie curățată prin sacrificiul ritual al celor lipsiți de apărare. N-au lipsit nici la noi.

      • Domnule Andrei A.,
        O intrebare: Aveti ceva informatii care s-ar include sub afirmatia dumneavoastra „Există o categorie de “eroi” pentru care rușinea colaborării trebuie curățată prin sacrificiul ritual al celor lipsiți de apărare. N-au lipsit nici la noi.”? Cunoasteti, deci, cazuri – in numar relevant – de copii romani cu mama romanca si tata militar/civil sovietic din trupele de ocupatie?

        • Eu mă refeream la manifestări de „mânie populară” și specific aș dori să citez soarta unor urmași din clanul Ceaușescu amenințați cu linșarea imediat după Revoluție, cum ar fi Zoia, Valentin, Mihaela (fiica lui Marin), Iordana Borilă sau Daniel, fiul ei. În ce-o privește pe Zoia, INCREST a existat datorită ei. Iar cei de acolo care au primit burse, le-au primit tot datorită ei. Nici urmărirea pe străzi a lui Păunescu, nu este un exemplu lăudabil. Dar azi e un „mare poet național” și jumătate din populație oftează după fostul dictator. O tempora…

  15. ” Fanatismul anti-capitalist, anti-american si anti-european, ca sa nu mai vorbesc dce cel anti-israelian, justifica, pentru acesti oameni, orice salt moral, orice alianta, indiferent cat ar fi ea de impura doctrinar. Greu de imaginat pozitii mai opuse decat acestea si cele pe care le sustin eu.”

    Adica vreti sa spuneti ca Dvs. sinteti un fanatic pro-capitalist ,pro-american si pro-european, ca sa nu mai vorbesc de fanatism pro-israelian ? ;lol:

      • Eu nu vreau sa spun sau sa presupun nimic. Doar citesc si intreb pentru clarificare. Ceea ce stiu este ca pozitiile cele mai opuse se afla la extreme (asa m-a invatat tovarasa invatatoare ) .

        In a related matter , ca tot s-a pomenit de Razboiul Civil din Spania, va reamintesc ca in 1936 ,
        Franco cel Fascist a acuzat Brigazile Internationale cu aceeasi retorica – cica ar fi „rapit” copii spanioli . Poate cei apropiati Dvs. si care au fost there and then, v-au dat amanunte despre asta.

        In sfarsit , tot cu referinta la alegatiile de „rapire” la adresa comunistilor greci , va reamintesc, la fel de respectuos ca intotdeauna, ca ati omis cateva detalii semnificative. In 1948 a fost o comisie mandatata de ONU ( High Comissioner si nu mai stiu cum) care a anchetat zvonurile si nu a gasit NIMIC adevarat. Urmare raportului comisiei, la Adunarea Generala ONU s-a discutat cazul si s-a votat pentru dezmintirea acestor minciuni. E adevarat , a fost o propunere facuta de Franta& Suedia pentru condamnarea comunistilor greci dar propunerea de rezolutie nu a avut suport (nici nu s-a mai votat). Toata tarasenia a fost o retorica propagandistica initiata de printesa Frederika in bon ton cu avantul luat de razboiul rece dupa „cortina” anuntata cu surle si tobe de Churchill la Trent.

          • Ati scris un text . Am cerut o clarificare (precizare) ijn legatura cu o fraza pe care am citat-o complet, fara a scoate din context .Ni plus, ni moins … Comentariul meu initial sta marturie. Daca nu doreati, puteati sa nu raspundeti .Ati ales sa raspundeti , initial , asa cum se vede.
            Am revenit, explicandu-va – explicindu-va doar – obiectul nelamuririi mele. De data asta n-am mai intrebat nimic. Am facut doar 2 completari cu date si referinte asa cum le cunosc first hand.
            Dvs. reveniti, cu reprosul unui ton inadecvat .Dar tot nu adresati punctele ridicate de mine. E alegerea Dvs. dar as vrea sa stiti ca am grija de ton si in general cunosc limitele pe un spatiu public , ba chiar si pe unul privat. Nimeni nu va obliga a raspunde, dar daca o faceti va rog macar in ceea ce ma priveste sa o faceti la obiect, fara culpabilizari si incercarea de a pune comentatorul in defensiva . Nu asa se poarta un dialog, daca intr-adevar doriti unul.

            Nu este prima oara cind procedati astfel. Imi amintesc ca vara trecuta , la aspecte clare semnalate, cu trimitere la documente, ati preferat in loc a raspunde la subiect (daca, din nou, doriti a raspunde) sa faceti speculatii cu privire la locul meu de munca, servicii , conspiratii, etc. Nu asa inteleg eu un dialog. La fel cum nici cititorii nu sint obligati a comenta, nici Dvs. nu sinteti obligat a raspunde comentariilor – dar daca o faceti e bine a ramane la topic si a nu culpabiliza cititorul si a-i cauta varii „motivatii”.La fel precum cereti ,
            pe buna dreptate , comentatorilor sa ramana la topic.

            Cu referinta la trimiterile Dvs. bibliografice : sigur ca nu Frederika a scris „Eleni” , dar cel care a scris-o nu a facut ancheta la fata locului in acei ani – este doar un punct de vedere personal, care nu se substitue muncii de luni de zile a Comisiei ONU pt. Balkani si nici anchetei Crucii Rosii Internationale . Documentele, disponibile si azi, contrazic terminologia „rapire , abduction , kidnapping , brainwash , etc. ” – au fost studiate peste 1000 familii, parinti si copii. , atunci , la fata locului.

            Al doilea text mentionat de Dvs. este o lucrare care trateaza UN SINGUR CAZ – in ce conditii a fost scris dupa multi ani, care au fost motivatiile si care a fost situatia femeii respective in saptamanile premergatoare interviului sint aspecte de dezbatut. Cred ca va este familiar cazul Wilkomirsky in toate aspectele.

            Subiectul furtului de copii e f. important , indiferent de loc si timp. Strain de mine gandul de a inocenta pe comunisti , in general , de asemenea practici. Rapirea baiatului lui Slansky in Moscova (dar si a multor altor copii de catre NKVD) este un fapt. La fel cum un fapt este furtul criminal (adica in conditii criminale) organizat de Secu , in perioada 1948-1955 , pentru a procura noii elite rosii copii luati cu forta de la familiile lor , sub pretextul „salvarii”. Poate Brucan sau Mizil sau Bodnarenko mergeau la crese pt. a „alege” , dar cum au ajuns acolo copii ce urmau a fi „alesi” ?

            Insa in privinta copiilor din Grecia, transferati TEMPORAR in locuri sigure, si REINTORSI pina la unul la parintii lor – din documentele pe care le-am vazut cu proprii ochi , gresiti.

        • cetatenii romani care au luptat in brigazile internationaliste impotriva lui Franco au primit cetatenia spaniola dupa 1990 din partea statului spaniol.

    • Vă mănîncă în talpă, e limpede. La polul opus fanatismelor (de orice fel) nu poate fi decît opțiunea lucidă, matură, documentată pentru un set de valori, o doctrină, o viziune despre lume. Inversul fanatismului anti-european nu e, de pildă, fanatismul pro-european. Trebuie inversat, în primul rînd, angajamentul fanatic, apoi culoarea lui politică. Logic e să spui că fanatismului pro-european i se opune opțiunea lucidă, matură, documentată (și dublată de capacitatea refllecției auto-critice, evident) pentru construcția politică europeană… Etc. Dl. Tismăneanu e în locul ăsta, ca amplasament intelectual. Cred.

      • Recititi va rog, inca o data , citatul pe care l-am reprodus. Stiu f. bine care e pozitia Domnului Tismaneanu . Am atras numai atentia asupra unei formulari pe care o consider cel putin nefericita. Putea scrie ca acele pozitii sint total DIFERITE de ale sale, deci in planuri diferite. CInd scrii ca nu exista „pozitii mai opuse” atunci sugerezi extremele , pe acelasi plan .

  16. Domnule profesor
    Tito și Dimitrov au cochetat cu un plan de uniune balcanică, spre iritarea lui Djugașvili. Înțeleg că acesta a avut o atitudine oarecum ambivalentă în ce privește războiul civil din Grecia. Din câte știu eu, Bulgaria nu s-a implicat. Era un rezultat al instrucțiunilor de la Moscova, sau mai curând o rivalitate față de iugoslavi ?

  17. Mi-e teama ca, acuzandu-va fostul prieten de dogmatism si negationism, impingeti, mi-ar placea sa cred ca fara sa vreti, discutia dinspre respectul mataniilor spre blamul crucificarii, pentru a va pastra registrul de exprimare (nu cred ca ati planificat titlul ca un pretext). In fine…

    Distinctiile dintre idealism si fanatism le gasim in orice dictionar (cuvintele cheie sunt “dezinteresat” in primul caz, ‘intoleranta” fata de adversari, in cel de-al doilea). Nu aceasta este insa esenta problemei, ci faptul ca s-ar putea intelege ca incercati sa demonetizati si sa anihilati, daca s-ar putea, valori cardinale care ne fac sa luptam pentru ideile de mai bine pentru toti, nu doar pentru o parte infima, aroganta, egoista, lacoma si imbuibata,“suprapusa” societatii, cum ar fi spus Eminescu.

    Daca loialitatea, altruismul, determinarea, sacrificiul, compasiunea, solidaritatea etc. ar fi scoase din mintile si inimile oamenilor, pretul ar fi teribil, disparitia chiar a omenescului din istorie… Fara acesti ‘fanatici” ai ideilor (si libertatea si democratia sunt asemenea idéi “fanatice”) oamenii ar fi ramas la mila unor fiare cu fata umana ale junglei, nu avea importanta ca ar fi folosit rachete si bombe pentru vanarea prazii…

    Ma surprinde ca disociati scopurile de mijloace, stiind ca tocmai mijloacele sunt cele de care depinde speranta de viata a ideilor. Enrico Berlinguer putea sa creada orice in 1981, cand cu represiunea impotriva solidaritatii poloneze (iata, “fanatica” este si ideea de solidaritate, poate ca ar trebui sa reflectam asupra ei, la ce s-ar fi intamplat daca nu ar fi fost inflexibila si ar fi fost abandonata). Ce ar fi spus insa acelasi, in anii 2000 si ceva, daca ar fi vazut ca “democratia”, deci o idée, o valoare, se implementeaza cu violenta atroce, organizata si sistematica, mai ceva ca pe vremea comunismului?

    Iertata sa-mi fie parerea, dar cred ca definitia pe care ati dat-o “fanatismului” este de fapt a determinarii, a neinfricarii, poate chiar a idealismului dezinteresat, dar profund uman motivat. Si, atunci, cum sa nu cinstim memoria celor care s-au luptat si sacrificat pentru “fixatiile ideologice” ale democratiei si libertatii, indiferent ca sunt de stanga sau de dreapta, sau, pe caz, ale lui Haralambis Angourakis?!

    • Cred v-a furat elanul retoric atunci cand ati scris: „‘democratia’, deci o idée, o valoare, se implementeaza cu violenta atroce, organizata si sistematica, mai ceva ca pe vremea comunismului?”

  18. Nu am fost martor direct al acelor timpuri dar prezenta imigrantilor greci a fost una palpabila pina in deceniul 9. Imi amintesc deci de relatari descriind cum partizanii comunisti greci fortau locuitorii satelor sa-i urmeze. Nu erau insa mentionati in mod expres copiii. Pot fi totusi numite aceste actiuni altfel decit rapiri?

    Domnule L.H., nu luati drept litera de lege concluziile unor comisii. Comitetele si comisiile sint, de multe ori, numite spre a nu rezolva nimic. Altminteri, ar fi fost numit un om.

    • Nu e vorba de a lua litera de lege anumite documente emanate de la comitete si comisii. Dar aceste documente ofera o sursa documentara incomparabil mai importanta decit diverse productii artistice , realizate dupa decenii , cu sponsorizari si motivatii diverse. In cazul de fata , este cert ca , in afara de retorica motivata politic ce folosea terminologia „rapiti , kidnapped, abducted , etc.” (termnen folosit de autor in acest articol) absolut toate documentele provenind de la terte entitati , obiective (UN , Red Cross , ulterior monografii pe subiect) folosesc termenul
      REFUGEE (uneori displaced persons, relocated, ) care are cu totul o alta conotatie .

      Va sugerez, daca aveti timp , sa cititi macar citeva pagini dintr-o lucrare de referinta, un clasic pe topic : ” Children of the Greek Civil War: Refugees and the Politics of Memory” . O gasiti integral aici : http://glurl.co/dWl dar daca nu aveti timp , macar capitolul II cu referinte la REPATRIERE ( pag.78 si urmatoarele). http://glurl.co/dWk Veti observa terminologia folosita :” the EVACUATION of children to Eastern Europe”. Si da, intr-adevar , sintagma folosita in titlu – ” politics of memory” – vorbeste de la sine si e potrivita in multe dezbateri , mai mult sau mai putin academice. Inclusiv in cazul articolului de fata.

      • @L.H.:

        Va multumesc pentru referinte. Eu am mentionat doar ceea ce am aflat tangential.

        Cu siguranta, sensul juridic al unor cuvinte este mai exact si mai restrins decit il au in vorbirea curenta.

  19. Stimate Domnule Tismaneanu,
    Afara de tot ce-am invatat din articolul si replicile Dv., va rog mult sa-mi dezvaluiti, daca se poate, amanuntele acelui accident, asa cum le-a povestit prietenul Dv. din copilarie, in care a murit tatal lui.
    Dupa cum stiti – dupa cum stiu si eu – Securitatea era specialista in aceasta.

    • Era in noiembrie 1967. La Snagov, intr-o vila special amenajata pentru asemenea evenimente, urma sa se desfasoare o plenara a CC al PCG. In aprilie 1967, in Grecia, avusese loc lovitura de stat militara. In partid se ducea o lupta intensa intre doua fractiuni. Tatal lui Haralambis era membru in CC, unii il priveau drept un posibil candidat pentru o pozitie de varf. In masina se aflau, pe locurile din spate, doi membri ai Biroului Politic. Subit, la o intersectie, masina a fost lovita de un camion. Soferul camionului a fost judecat, a primit cativa ani de inchisoare, a fost rapid amnistiat. In ianuarie 1968 se producea scziunea PCG (la plenara a XII-a, tinuta la Budapesta). Ma abtin sa speculez, spun doar ca prietenul meu avea mari suspiciuni ca a fost vorba doar de un accident. Sectia externa a CC al PCR s-a ocupat de organizarea funeraliilor. Cei mai buni prieteni ai tatalui sau, Zisis Zografos si Grigoris Farakos, au devenit figuri proeminente ale celor doua partide: PCG (i) si PCG. Farakos a revenit clandestin in Grecia, a fost arestat si judecat. Dupa 1974, a jucat un rol important in politica elena. Zografos a murit in 1970, cred, inecat in lacul Snagov, „Scanteia” a publicat un necrolog, la funeraliile de la Bucuresti au participat Gheorghe Stoica si Ghizela Vass. S-a spus ca a fost un accident.

      • Putem să speculăm că PCG, care a scăpat epurărilor moscovite (Stalin detesta orice partid comunist cu puternice rădăcini locale), le-a suferit la București ? Ceaușescu se visa deja un fel de king-maker regional ? Ulterior, a fost apropiat de Florakis, care venea des la București.

        • Plenara a VI-a care l-a debarcat pe Nikos Zahariadis, a avut loc la Bucuresti in martie 1956 si a fost condusa de Gheorghiu-Dej (primise aceasta sarcina din partea lui Hrusciov). Din pacate, Pavel Campeanu nu a mai apucat sa scrie studiul despre relatiile dintre PCR si PCG. Era un subiect pe care il cunostea foarte bine si care il preocupa. Ceausescu s-a dorit un fel de king-maker, dar inclina sa-i sustina pe comunistii din interior. Relatiile cu Florakis au fost foarte reci. Presedintele onorific al PCG (pro-Moscova), Apostolos Grozos, locuia si el la Bucuresti. La fel si Petros Roussos, fost ministru de externe in „guvernul provizoriu”. Fiii lui Roussos au studiat la Liceul „Caragiale”.

      • Multumesc mult!
        Va reamintesc cazul binecunoscut al accidentului lui Maurer, cand (dupa cum se spune) un Trabant a fost oprit de militie, pasagerii au coborat, si atunci a venit un camion, a lovit Trabantul si l-a aruncat in masina lui Maurer. Trabantul (masina de plastic) s-a dezintegrat, asa ca n-au ramas urme, iar soarta pasagerilor sai (care coborasera) nu e cunoscuta.
        Sau accidentul lui Dumitru Gheorghiu, fost ambasador in China si pe atunci sef al „sindicatelor”, care a murit intrand masina lui sub un camion. Fiul sau, Viorel, cu care eram prieten, imi povestise mai demult cum „cautase” un camion masina tatalui sau (nefiind el intr-insa), pentru a provoca un accident. Fotografia masinei oficiale accidentate fusese publicata a doua zi in „Scinteia”, ceva extrem de neobisnuit pe atunci.
        Si, din nou, multumiri pentru dezvaluirile din acele vremuri de groaza.

  20. Vă mulțumesc pentru răspuns, domnule profesor. N-am știut că Bucureștiul a funcționat ca un fel de Moscovă regională, prin procură. După căderea regimului coloneilor, a existat o tentativă de a relua legăturile între comuniștii greci și cei iugoslavi sau Tito avea deja alte idei în ce privește stabilitatea politică regională ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro