Pe fondul ofensivei irezistibile a Armatei Roșii, cel care se crezuse uns de Istorie să refacă traiectoria unor Friedrich cel Mare și Napoleon Bonaparte se sinucidea la Berlin, pe data de 30 aprilie 1945, împreună cu partenera sa, devenită soție în ajunul plecării pe cealaltă lume, Eva Braun. Se încheia astfel o epocă de delir apocaliptic și de transă ideologică, al cărei efect a fost un carnagiu universal care a culminat în crima absolută a Holocaustului. Venit pe lume pe 20 aprilie 1889, la Braunau am Inn, in ceea ce era pe atunci Imperiul Austro-Ungar, produs al periferiei spirituale vieneze, Hitler nu a fost doar încarnarea principiului demonic în istorie, ci mai ales personificarea a ceea ce Hannah Arendt, inspirată dde Immanuel Kant, a numit Răul radical. Prezint aici un număr de reflecții pe tema Hitler și ideologia național-socialistă. Nu am pretenția exhaustivității, imi propun doar să ofer câteva ipoteze explicative, născute din propriile mele lecturi și analize.
1. Adolf Hitler (1889–1945) nu poate fi înțeles, cum spuneam, în absența unei cunoașteri aprofundate a mediului vienez în care s-a format din punct de vedere intelectual. Dacă Stephen Toulmin și Allan Janik au explorat Viena lui Wittgenstein (cosmopolită, nevrotică și de o orbitoare modernitate), Brigitte Hamann a scos la iveală resorturile mult timp uitate și ocultate ale contactelor și influențelor culturale în urma cărora a rezultat concepția despre lume (Weltanschauung) a tânărului Hitler. A existat așadar, în contrast cu prima Vienă, o alta, impregnată de șovinism, rasism, xenofobie și, mai presus de orice, antisemitism.
2. Pentru Adolf Hitler, Imperiul Habsburgic era unul întemeiat pe slăbiciune, lașitate și funest internaționalism. Multiculturalismului Kakaniei, spre a relua formula lui Robert Musil, mentorii lui Hitler îi opuneau pangermanismul, exaltarea rasei nordice, a Valhallei, a purității de sânge și a rădăcinilor atavice. În această viziune, evreul imaginar era întruchiparea simultană a decadenței prin bani (plutocrație) și prin subversiune socială (marxism).
3. Hitler nu a fost pur și simplu un naționalist de tip tradițional, cu nostalgii militariste de sorginte conservatoare. Lumea sa mentală era una în care „rasa superioară” era obligată să distrugă orice altă colectivitate percepută drept patogenă. Viziunea lui Pasteur despre bacterii era proiectată hiperbolic într-un război purificator menit să elimine definitiv presupusa vermină. Lagărele de exterminare, așa cum avea să demonstreze Zygmunt Bauman, făceau parte din programul de “grădinărire socială”, deci plivirea tuturor buruienilor. Naziștii nu erau roboți care acționau mecanic, ci aveau propriul sistem de valorizare înrădăcinat în această gramatică a exterminării.
4. Gândirea politică a lui Hitler a codificat la nivel global resentimentul social și etnic. Ostil religiilor tradiționale, Führerul era profetul fanatismului exclusivist, făcea din ură o virtute și promitea celor care se simțeau frustrați, umiliți și înjosiți, o demnitate la care, până la el, aceștia nici măcar nu îndrăzniseră să viseze. Despre triumfului lui Hitler, scrie istoricul Fritz Stern: “În 1933, germanii, înșelați și autoînșelați, au capitulat în fața unui fals profet și geniu parțial, și cu timpul ura sa fără de margini i-a consumat pe inamicii săi și a provocat suferință chiar în rândul celor care, susținându-l, au încercat să evite suferința”.
5. Pentru Hitler, coerența ideologică era insignifiantă, ceea ce conta era consecvența în susținerea unei idei-forță, simplă și simplificatoare, pe scurt – un protomit politic! De la Mein Kampf și până la testamentul dictat în preajma sinuciderii sale, obsesiile sunt aceleași, sfidând cu infinit orgoliu ceea ce se poate numi, pe urmele lui Freud, principiul realității: anticapitalism, antiliberalism, antimarxism, antisocialism (oricare ar fi acesta, cu excepția național-socialismului), antisemitism redemptiv (conceptul istoricului Saul Friedländer), rasism, imperialism, expansionism, exaltarea violenței, demonizarea celor fantasmați drept inamici ireductibili.
6. Hitler nu a fost, cum susținea propaganda stalinistă, un contrarevoluționar, ci un revoluționar nu mai puțin ostil modernității burgheze decât adepții lui Lenin. Revoluția sa era una anticapitalistă iar capitalismul era definit mitopoetic, ecou wagnerian, ca imperiul degenerescent al spiritului iudaic. Național-socialismul a atras intelectuali sofisticați (de la Gottfried Benn la Martin Heidegger) tocmai prin această insurecție radicală împotriva presupusei mediocrități burgheze („americanizarea lumii”).
7. O diferență esențială între național-socialism și bolșevism este legată de localizarea carismei. În topografia sacralității bolșevice, carisma era învestită în figura Partidului (“Principele modern”, cum îl numea Gramsci), în vreme ce în hierocrația național-socialistă carisma aparținea originar și definitiv Führerului.
8. La fel ca în bolșevism, în fascismul italian ori în maoism, ideologia este punctul de pornire și destinația finală. Atunci când Magda Goebbels decide să-și otrăvească proprii-i copii, un doctor SS o roagă să renunțe la această înfiorătoare idee. Răspunsul ei rezumă întreaga raționalitate irațională a nazismului: “Nu-mi pot imagina că vor crește într-o lume fără național-socialism”. Deci nu înfrângerea militară era pentru Hitler suprema umilință, ci naufragiul ideologic. Lichidarea copiilor lui Goebbels este la fel de emblematică pentru catastrofa finală a promisiunii național-socialiste precum autolichidarea lui Adolf Hitler. Este ceea ce presimțise Thomas Mann atunci când a scris nuvela “Mario și vrăjitorul”. Apostolul nihilismului nu putea termina decât prin propria anihilare.
9. De ce ne ocupăm de Hitler? Răspunsul îl găsim tot la Fritz Stern: “Național-socialismul are nevoie să fie rememorat – și nu doar în monografii academice și filme de duzină, ci în conștiința morală a noastră, a tuturor. Există un epitaf potrivit pentru el, ca și pentru stalinism, pe care îl evocă strigătul Nadejdei Mandelștam: ‘Tăcerea este adevărata crimă împotriva umanității’”.
Eseul de mai sus a fost transmis la postul de radio Europa Liberă:
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
„Național-socialismul a atras intelectuali sofisticați (de la Gottfried Benn la Martin Heidegger) tocmai prin această insurecție radicală împotriva presupusei mediocrități burgheze („americanizarea lumii”)…. Apostolul nihilismului nu putea termina decât prin propria anihilare.”
Va contraziceti. Din prima afirmatie rezulta nu e vorba de nihilism ci de o reactie impotriva „mediocritatii burgheze”. A fost deci revolta morala, o revolta impotriva modernitatii in masura in care modernitatea avea/are o dimensiune etica ( nu e vorba de dimensiunea tehnologica, stiintifica). O insurectie radicala in fata a ceva ce a fost perceput ca fiind degenerarea morala si care deci trebuie distrus/anihilat.
Leo Strauss discuta extensiv aceasta confuzie aici :
http://www.dhspriory.org/kenny/PhilTexts/Strauss/GermanNihilism.pdf
„antisocialism (oricare ar fi acesta, cu excepția național-socialismului)”
Eu nu vad cum ar fi putut fi Hitler antisocialist din moment ce era liderul unui partid socialist. De altfel istoria razboiului arata cu totul altceva: in 1940, prin aprilie, cand Germania nazista invada Danemarca si Norvegia, ca prin minune Hitler s’a sfiit sa ocupe si Suedia camaradului socialist Per Hansson care a scapat basma curata dupa razboi. De altfel majoritatea fascistilor prinsi in hora razboiului erau socialisti si da, anticomunisti si antimarxisti. Hitler ii dispretuia pe marxisti pentru ca, desi avea multe in comun cu ei, credeau intr’un evreu, iar in paranoia lui orice evreu era suspect de uneltire impotriva Germaniei. La fel gandea si despre crestini, si astia credeau intr’un evreu. Dar asta nu inseamna ca i’ar fi respins, dimpotriva, i’a primit cu bratele deschise in partiduletul lui infam, caci bazinul electoral al nazistilor si al bolsevicilor era comun: proletariatul si marginalii. Asta in prima faza, cand inca lupta pentru putere. Dar dupa ce a obtinut’o nu a devenit brusc liberal ori capitalist, ci chiar a marsat pe liniile ideologiei socialiste cu tot ceea ce inseamna asta: sisteme de asigurari sociale si de sanatate, educatie publica gratuita, drepturi colective pentru muncitori etc. Chiar nu inteleg cum s’ar fi manifestat antisocialismul lui Hitler, in politica externa nu a iesit la suprafata, in cea interna asijderea.
Când pui proletarii şi marginalii în aceeaşi frază, argumentele pică. E un plagiat în stil Ponta după anglofoni, care numesc „working class” pe oricine e mai puţin avut decât ei, chiar dacă ăla nu munceşte ;-)
Proletarii şi marginalii sunt două clase diferite, care se duşmănesc între ele la cuţite. Uneori, în sensul propriu al expresiei. Proletarii sunt partizani ai unei structuri de clasă şi familie foarte rigide. Trebuie să ai o bună reputaţie, într-un mediu în care fiecare cunoaşte pe fiecare, să ai familie, să îţi disciplinezi copiii cu nuiaua, să ai un program regulat, pe zile şi ore, de muncă, de viaţă şi chiar de viciu. (Cum spunea proverbul popular, „muncitor = beţiv”. Dar, în acelaşi timp, heterosexual, macho, gelos, autoritar în familie, disciplinat în faţa superiorilor, respectuos faţă de mama-soacră. Şi religios. În anii 1920-1930, mult mai religios ca azi. Taliban.) Marginalii sunt opusul. Nu prin meseriile pe care le fac, sau prin lipsa lor. Nici prin faptul că au furat, nici fiindcă au avut ciocniri cu legea. Sunt marginali pentru că nu respectă aceste reguli de viaţă ale proletarului. Sunt „golani”. SA-ul lui Hitler erau „golani” cu „pistoale” conduşi de „un homosexual”. Erau o insultă vie, mişcătoare, împotriva sistemului de valori conservator, ţărănesc sau proletar.
National socialismul s’a dorit a fi un partid de mase utopic, cu adresabilitate cat se poate de larga, cu functie ideatica de partid unic ubicuu care a manifestat o atitudine conjuncturala, ambivalenta, in functie de situatie. Practic exista o flexibilitate acceptată care lasa ca politicile regionale sa se plieze pe necesitati. Astfel, in Germania de dupa ianuarie 1933 marile firme capitaliste au prosperat si s’au extins nefiind supraimpozitate sau ingradite in acumularea lor de capital. Nici urma de socialism aici.
Prin protectia sociala amintita de dv, nazistii incercau doar sa perfectioneze mecanismele sociale implementate cu succes de Bismark in secolul XIX, fara nici o legatura cu marxismul sau socialismul. Intervetionismul de stat, specific socialismului, nu a aparut decat in perioada de razboi fiind motivat de rationalizare si de efortul de razboi.
Ca exceptie, ca argument baculinic, care ar consolida dimensiunea de stanga a nazistilor, cand zona Ukrainei a fost ocupata de hitleristi in 1941, colhozurile agricole au fost mentinute intacte desi nationalistii ucainieni au cerut in repetate randuri aplicarea unor politici de dreapta si desfiintarea acestora.
Aveți dreptate. Într-adevăr Hitler era doar o altă varietate de socialist – naționalist în loc de internționalist așa cum era mainstream-ul socialist. Socialiștii au făcut tot posibiliul să se delimiteze de Hitler, dar asta numai după ce ajunsese la butoane. Apoi ura lui Stain împotriva social democraților nu era cu nimic mai blândă ca cea împotriva lui Hilter. Cu diferența că a reușit să ajungă laun târg cu Hitler, dar pe social democrați nu i-a iertat niciodată :-D. Iar ura lui Hitler împotriva capitalismului și a libertății nu era foarte mult diferită de cea a marxștilor.
Apoi hagiografia hitleristă ne spune că în epoca Freikorps-ului pe când Hitler trudea ca ciochist mărunt pe la întrunirile partidelor de stânga, a fost la un pas de a fi ales șeful unui soviet comunist german :-D
Mussolini,oarecum aceeași poveste. Căpetenie socialistă, ajuns la un moment dat în anturajul lui Lenin prin intermediul Balabanovei. Mare șef sindicalist. Redactor șef la Avanti (ziarul socialiștilor italieni până în zilele noastre) și în final renunță la nternaționalism și trece la socialismul național italian, cunoscut ca și „fascism”.
Un socialist roman spunea cam in perioada de inceput a nazismului ca „partidele socialiste nu au avut niciodata ca obiectiv statul national”. Poate ca asa este, dar nici internationalismul nu ar trebui retinut ca o trasatura definitorie a socialsmuilui din perioada respectiva.
Cand Lenin a cerut transforamrea razboiului in conflict civil, socialistii romani au respins aceasta teza, ca dovada ca intrernationalismul mergea (in Romania cel puitin) doar pana la poarta curtii…
Situatia din Germania perioada respectiva nu era chiar asa de nuantata, cel putin din cauza pierderilor de capital uman din razboi.
‘––
Nici particula „national” din national-socialismul lui Hitler nu avea o legatura exclusiva cu statul natiune, ci facea trimitere la conceptul de rasa.
OK, rasa umana ajunsese in dezbatere ca fundament politic in Anglia anterioara lui Hitler – nu stiu daca s-a inspirarat de acolo.
Fapt este ca nu de statul-natiune era vorba, nationalismul lui Hitler nu era acealsi cu al lui Zelea -Codreanu (ca tot l-a frecat lumea pe Contributoirs is HN), cu atat mai mult cu cat nici spatiul vital nu se suprapunea cu statul -natiune din conceptia anterioara primuluii razboi mondial (asta mai degraba ca parere proprie)
Domnule Profesor,
tacerea inseamna consimtire la o situatie , care poate schimba esential viata unui om, a unei comunitati sau a unui popor.Consimtirea la hitlerism inseamna moarte spirituala in primul rand si indiferenta fata de viata celorlalti oameni .din jurul nostru, din tara si din lume.
Exista o singura solutie, la cele afirmate de mine mai sus.Hitlerismul nu trebuie acceptat!
@oana: M-am linistit
Hitler nu a fost pur și simplu un naționalist de tip tradițional, pentru că nu a fost deloc naţionalist. Judecând după fapte, se pare că nici nu înţelegea ideea de naţionalitate, doar de comunitate. De grupare a unor oameni care s-au asociat fiindcă se văd pe ei înşişi ca uniţi prin rasă, obiceiuri, manii, uniformă, parţial prin limbă, şi printr-un duşman comun. El însuşi era austriac şi, dintre cei mai devotaţi slujitori ai lui, Alfred Rosenberg era un baltic cu nume de evreu.
Gruparea unor oameni după manii şi obiceiuri (lăsând diferenţele de rasă, etnie sau cultură să se exprime doar prin festivităţi şi costume populare) asociată cu duşmănia faţă de cine se opune acestor manii şi obiceiuri nu e naţionalism. E huliganism de fotbal, bătaia cu pumnii şi sticlele între stelişti, rapidişti şi alte creaturi cu tricouri şi fulare.
Pe ce se bazează imaginea Reichului printre modernii care îl simpatizează? Ideea învinsului nobil, viteaz şi cool, după căderea căruia au venit bolşevicii urâţi, tâlhari şi tirani? Din câte vedem, mai degrabă pe uniformele lor, pe maşinăriile lor de război, pe construcţiile lor, pe glorie, ceremonial, imagine. Şi asta în 2006-2016, era maşinilor, telefoanelor mobile, jocurilor pe calculator, buticurilor de lux din malluri. Accesibile pratic oricui are un salariu şi un card. Dar în 2000? Dar în jegul cenuşiu şi ruginiu al anilor 1990, când apa caldă de la RADET a rămas un lux dat cu porţia câţiva ani buni, până prin 1997-1998? Cum ar fi fost privit atunci tipul care avea cele mai cool maşini, tancuri şi avioane?
Cum se vedea el însuşi, la vremea lui, când era stăpân peste toate aceste fiare, tancuri şi avioane? Cum lua el deciziile strategice, de parcă s-ar fi jucat el însuşi pe un calculator inexistent? (Sau, cum se proceda pe vremea aceea, cu harta, creionul şi tava cu nisip? :) )
Falsul profet și geniul parțial trata conducerea celei de-a doua economii din lumea anului 1940 şi conducerea unui război care implica întreaga planetă de parcă ar fi fost un joc sau un sport la o scară uriaşă. Noi dăm în ei, ei dau în noi, ei vin cu un tanc, noi cu unul mai modern.
Se spune că Reichul nu era un stat totalitar, fiindcă, dacă ar fi fost, nu ar fi putut să existe o opoziţie care să pună bombe. Se dă vina pentru asta diversele grupări din societate, pe birocraţia tradiţionalistă, pe clasa militar-aristocratică. E foarte posibil ca statul să nu fie totalitar fiindcă falsul profet din fruntea lui nu a vrut niciodată asta. Nu avea o ideologie clară, nu avea abilitatea staliniştilor de a face propagandă, nu era în stare să controleze fiecare aspect al vieţii publice ca pe vremea poveştilor cu Vitea Maleev şi învăţătoarea care făcea controale acasă. El stătea pe tronul său şi dădea ordine, iar roboţ… piesele vii de şah le îndeplineau.
Primul razboi mondial s-a incheiat cu o situatie politica ce a creat mai multe tensiuni decat reusise razboiul in sine sa stinga.
Reimpartirea de teritorii a pus mari probleme conducerilor statelor respective air despagubilirile de razboi au aruncat Gertmania in haos.
Toate astea se stiu. Ca si faptul ca desi originea fascismului italian si a national-socialismului german este doctrinar vorbind – comuna, exista foarte multe deosebiri intre ele.
Asa ca dezbaterea asupra lui Hitler trebuie intregita cu examinarea contextului sitoric si a framantarilor doctrinare masive din epoca. Altfel intelegerea e trunchiata.
Sa nu uitam ca articolul este o transcriere a unei emisiuni radiofonice (sau cel putin bazat pe aceasta), asa ca a fost inerent limitat in amploare si subiect. As spune ca este un foarte bun blocstart, dar cursa cunoasterii ar trebui continuata pentru a nu trage concluzii eronate prin omiterea unor elemente importante ce tin de epoca respectiva
Am probleme foarte mari în a realiza dacă Hitler a fost mai rău ca și Stalin & Mao sau invers. Cert e că Hitler a ucis pe oricine a fost perceput ca inamic, în timp ce ăilalți doi au omorât la plezneală pe oricine. Oricum nu asta contează. Fără războiul lansat de Hitler, Stalin ar fi rămas în cușca lui, iar despre Mao ar fi auzit doar câțiva savanți specializați în istoria chineză contemporană. Mai știm cu toții cu precizie că Armata Roși n-a fost nicidecum una eliberatoare ci doar un nou ocupant. Iar dacă în Wermacht noțiunile de onoare, umanitate și demnitate mai aveau un oarecare înțeles, armata lui Stalin era o haită de bașbuzuci însetați de crimă și jaf.
Problema nu e cât de rău a fost Hitler ci cum a reușit un individ isteric, de inteligență mediocră, de profesie caporal în rezervă să se cocoțeze în timp record în vârful statului german impregnat de sus până jos de militarism prusac (în pofida păcii de la Versailles) și cu mare respect pentru generali și mareșali. Explicația e realtiv simpla. Politicianism ieftin si lipsă totală de clarviziune și bun simț. Întâi a politicienilor germani și apoi a celor europeni. Gâtul lui Hitler putea fi frânt de mai multe ori înainte să ajungă invincibil și să deschidă larg porțile iaului. Însă nimeni n-a făcut nimic sperând că totul se va rezolva de la sine.
Același lucru îl vedem și azi. „Elita” politica europeană a ales să nu facă nimic pentru a preveni furtuna ce se apropie inexorabil și p lângă care poveste lui Hitler ar putea fi doar o glumă. Se compalce într-un dolce farniente, în complicități cu forțele răului și dacă e vorba de acțiune, singura acțiune e reducerea a tăcere a celor ce trag un semnal de alarmă. Să nu uităm cuvintele lui Burke (citez dn memorie): „The only thing necessary for the triumph of evil is for good men to do nothing.”
Ceva-ceva nu-mi da pace:
– „Fără războiul lansat de Hitler, Stalin ar fi rămas în cușca lui, ”
Razboiul „lansat de Hitler” a fost o buna intelegere dupa tratatul Ribentrop -Molotov.
Atit de bine statea Stalin „in cusca lui”, incit a participat la ocuparea Poloniei, la atacul asupra Finlandei, ocuparea tarilor baltice, ceva probleme si cu Romania; deh, cusca lui Stalin s-a dovedit prea mica. Si nu era el de vina, ci Hitler.
Cine cauta o balanta pentru „Am probleme foarte mari în a realiza dacă Hitler a fost mai rău ca și Stalin & Mao”, este in dilema intelectualitatii vestice, simpatizanta a URSS-ului, si care, la fel, nu se hotaraste: comunismul si nazismul tot un dreaq, sau unuia ii cautam circumstante atenuante, pen`ca avem si noi ceva scheleti prin dulapul lui :P
Nişte evenimente petrecute prin 1918-1919 cu nişte bolşevici şi Freikorps demonstrează că statul de atunci avea mai puţin de-a face cu militariştii aristocraţi decât cel din 1914. Iar statul din 1928, când a scris Alfred Döblin „Berlin Alexanderplatz” avea încă şi mai puţin de-a face cu ei.
Apare şi mică-mare problemă când se întâmplă astfel de transformări sociale; şi de pe urma acestei probleme se trag multe gloanţe şi cad capete. Mai ales când cei implicaţi, ca istericul nostru despre care se spune că avea un IQ de 140, sunt nişte geeks.
Problema e că un geek crede (nu gândeşte conştient, doar crede, dar asta îi dirijează tot modul de a gândi) că între oameni există nişte „diferenţe minore”. Cum ar fi averea, şcolarizarea, abilităţile fizice sau funcţiile în stat. Şi că poate trece peste aceste „diferenţe minore” (spre exemplu, dacă e sărac, poate într-o zi să ajungă bogat) fără ca personalitatea lui să se schimbe. La fel cum interpretează diferenţele dintre oameni în aceeaşi manieră: ei câştigă fiindcă au avut o armată mai mare sau mai bine antrenată, data viitoare trebuie să ne instruim şi noi mai bine. Sau, dacă ei au mai multe nave de război, trebuie să construim şi noi unele mai bune, ca să acopere diferenţa de număr. Pentru geek, totul se exprimă în numere, date tehnice, hărţi, planuri, performanţe, cunoştinţe ştiinţifice.
Pentru noi nu e şocant, fiindcă trăim în lumea computerului şi cei mai mulţi oameni crescuţi în comunism au o pregătire tehnică. Pe care o folosesc atât în meseria lor, cât şi în a se distra, cea mai mare parte a vieţii depinde de artefactele tehnice: maşina, ceasul, computerul, schiurile, sculele de pescuit etc
Dar, cum spunea Bismarck la vremea lui, politica (împreună cu strategia, el nu făcea diferenţa) e arta posibilului. În niciun caz arta de a te lupta şi de a folosi banii, resursele şi artefactele tehnice pentru un scop glorios şi imposibil*
Planul Führerului a fost să dobândească un imperiu pe seama bolşevicilor şi să folosească abilităţile tehnice ale ţării pe care o conducea pentru asta. În prima fază, au spulberat armatele superioare numeric ale imperiilor europene. În 3 luni, iunie-august 1941, au şters de pe faţa pământului 360 de divizii sovietice, capturând aproape 4 milioane de oameni.
De fiecare dată, pasionaţii de istorie şi de Panzer General 3D ridică argumente logice. Dacă ar fi rupt frontul şi ar fi intrat în Moscova. Dacă ar fi evitat costisitoarea şi inutila campanie africană. Dacă ar fi întârziat conflictul cu americanii câteva luni, sau câţiva ani. Dacă nu s-ar fi aliat la fel de inutil cu Japonia.
La ce foloseau toate abilităţile tehnice şi manevrele militare, dacă întreaga strategie a Reichului era absurdă? Dacă pentru ei totul ţinea de nivelarea unor „diferenţe minore” prin forţă? Chiar şi în ipoteza unei victorii asupra URSS, cât de mult ar fi folosit asta dacă ei nu ştiau să conducă un imperiu? Cât timp pe uriaşa suprafaţă a Rusiei Europene, zecile de milioane de oameni „nu voiau să fie germani” (cum ar fi zis Troţki dacă mai era în viaţă) şi cu atât mai puţin voiau să fie nişte slugi ale germanilor? În ce fel şi-ar fi administrat cuceririle? Cine ar fi muncit şi produs pentru ei?
* – există şi o artă a imposibilului în lumea modernă, dar aceea e pornografia :)
Perioada respectiva a fost si o perioada a crizelor de supra-productie in timpul careia produsele nu puteau fi cumparate de catre consumatori. Statele care s-au confruntat cu crizele de dupa primul razboi mondial au ales izolationismul si au ridicat bariere in calea schimbului liber, ceea ce a dus la agravarea dezechilibrelor economice. In timp ce Germania a trecut printr-o perioada de hiperinflatie galopanta, studentii veniti din State traiau boiereste cu banii de buzunar primiti de la parinti pt. o luna de zile. Si noi am avut problema asta la in urma cu 15-20 de ani, cand un salariu mediu din Romania era echivalent cu alocatia de stat pentru copii din Germania.
Diferenta este ca Romania a crescut accelerat de atunci, salariul meu de programator avand cresteri de peste 50% pe an vreme de multi ani.
O mare problema apare in orice tara cand populatia simte o diferenta mult prea mare dpv al calitatii vietii intre tara in care traieste si alte tari cu care se compara. Nemtii se comparau cu americanii. Rusii se comparau cu Europa. Noi ne comparam acum cu Vestul.
In lumea anilor 30 economiile au intrat intr-o perioada de contractie. Partidele revolutionare, comunistii si fascistii, care existau deja, au prins o perioada de oportunitati si au profitat luand puterea sau intarindu-si-o. Ca metode au folosit inclusiv asasinatele si crimele la nivel de masa.
In Rusia revolutia incepuse mai demult, dictatura tarista fiind inlocuita cu dictatura comunista.
Ideea este ca si in momentul de fata sunt viteze diferite de dezvoltare chiar la nivelul zonelor aceleiasi tari. Exista zone in Romania unde salariul mediu a stagnat ca putere de cumparare in ultimii 15 ani. Diferentele sunt vizibile daca comparam Bucurestiul sau alte orase cu crestere economica si orasele de provincie unde mare parte din populatie depinde de banii de la stat. Romania are ea insasi zone unde cetatenii sunt profund nemultumiti de cum merg lucrurile si sunt gata sa urasca cu patima „basistii” sau „comunistii” sau orice alti „isti” usor de facut tapi ispasitori.
Putin a venit la putere pe un fond de criza economica specifica unei tari care a iesit din comunism. Diferenta majora fata de Romania este ca Rusia a fost o mare putere ce a beneficiat de statutul de „sora mai mare”, cetatenii sai fiind intr-un cerc mai apropiat de „inner circle” decat cetatenii din tari precum Romania. Prin urmare ei au avut asteptari mai mari si mai putina rabdare. Putin a stiut sa speculeze acest lucru si a fortat acapararea puterii pornind si intretinand razboaiele din Cecenia. Exista diferente economice majore intre Moscova si diverse republici mai departate de centrul imperiului rus, iar directia economica in care merge Rusia nu este pozitiva – prin urmare este natural ca Putin sa intretina un climat de lupta impotriva unor dusmani interni si externi.
Este dificil sa analizam o linie ideologica a unor indivizi care au asasinat pentru a acapara puterea si au continuat sa omoare pentru a o pastra o perioada cat mai lunga. Ideologia a fost o metoda utila pentru a controla un numar mare de activisti indoctrinati. Faptul ca liderii absoluti, Hitler, Stalin, Mao se conformau unora dintre rigorile ideologiei ce-i slujea, desi acele rigori nu le puteau fi impuse de nimeni, este mai degraba o dovada a unei strategii de propaganda. Pentru acesti lideri absoluti si pentru anturajul lor din „inner circle” ideologia a fost una din metodele de a se mentine la putere si atat. Foarte importanti pentru ei au fost activistii din urmatoarea zona circulara care trebuiau sa fie disciplinati si sa aplice riguros ideologia in propria zona si in zonele mai departate de centru. Pentru a fi loiali acestia beneficiau de avantaje fata de zonele mai departate de centru. Foarte importanti stragetic erau cei ce faceau parte din clasa muncitorilor obisnuiti. Acestia erau indoctrinati sa-si identifice interesele cu cele ale Partidului si de aici erau recrutati cei ce erau incadrati si in fortele de represiune. Atat comunistii, cat si fascistii au avut o problema cu taranii care se autosustineau din ceea ce produceau si cu burghezii aflati in aceeasi situatie. Problema nu a fost neaparat ideologica, ci mai ales practica: acestia nu puteau fi loializati. A existat si o zona a celor care traiau in afara sistemului. Comunistii au cautat sa controleze si aceasta zona fortand pe oricine sa aiba un loc de munca sub ameninintarea cu inchisoarea. Fascistii i-au ademenit in Partid sau i-au persecutat. Razboaiele au reprezentat o metoda binevenita de a extermina pe cei din afara sistemului, trimitandu-i pe campul de lupta in primele linii.
Ambele curente au creat ideea „om nou”, om care traieste sub controlul ideologic al Partidului de la nastere. Acesti oameni noi ar fi trebuit sa fie oameni profund loiali Partidului, mai degraba decat unor anumite idei din ideologia partidului. Ei ar fi trebuit sa aiba opinii puternice, dar doar in linia Partidului.
Sistemul acesta este descris de George Orwell sau Aldous Huxley.
Comunismul sau fascismul nu sunt neaparat originale prin modul de functionare. Organizatiile mafiote au stiluri similare de lucru. As spune ca orice sistem uman tinde sa umeze o directie similara – in care se formeaza o oligarhie ce cauta sa pastreze puterea cu orice pret. Democratia are in teorie niste mecanisme de a impiedica aparitia de derapaje dictatoriale, dar practic cetatenii pot fi facuti sa voteze in mod democratic pentru o dictatura care le ia toate drepturile. Principalul motiv pentru care comunismul si fascismul au devenit atat de criminale a fost aplicarea principiilor productiei de masa si a managementului aferent in domeniul crimei organizate de stat.
In zilele noastre exista o si mai mare capacitate de reducere la tacere sau exterminare a celor ce nu urmeaza linia Dictatorului. Exista doar in ultimele sute de ani numeroase experimente practice in directia exterminarii in masa: exterminarea indienilor in America, exterminarea armenilor din Turcia, exterminarea evreilor in Europa, exterminarea bazata pe numeroase microcriterii in Rusia, China, Cambodgia, Coreea de Nord, Africa etc. Exista experimente de mutare fortata in masa. Exista experimente de reeducare fortata, reeducare prin televiziune etc. Prin urmare un dictator precum Putin nu mai este fortat sa isi defineasca o ideologie, ci utilizeaza parghii puternice de control al maselor.
…Încăierările şi mai apoi războiul de exterminare cu indienii americani s-au întâmplat fiindcă preşedinţii erau nişte dictatori şi indienii nu respectau ideologia oficială? :-O
admirabil eseu!
totusi, personajul pare mult mai simplu si contradictoriu; manat de impulsuri si anxietati!
hitler a fost un frustrat venit pe val de frustrare nationala. a fost un papagal care a strans franturi de ideologiii de peste tot si le a strigat ragusit unor multimi idioate si nemultumite mai ales!
E chiar mirabil.
O lume cu multi vrajitori, asta avem. Prin Viena au trecut Georg von Schönerer si Karl Lueger (primar). In Germania militaristii s-au uitat catre noul stat, din 1922, Uniunea Sovietica pentru asistenta si model. Tot de acolo s-au inspirat si sefii Turciei. Cele rele se invata primele.. (este rau sa intretii un mix de nationalism, revansism si militarism?)
A propos, tot primar in capitala a fost si populistul Erdogan, actualul conducator al republicii turce.
Cine ar fi crezut ca in 2016 trebuie sa fie combatut cultul lui A.H., sau al extremistului xyz de dreapta sau de stanga.
Dacă pentru anglofoni Karl Lueger e dracul cel mic, mentor al tartorului cel mare (cum îl văd ei pe Führer), faptul că a fost un simpatizant al românilor din Transilvania şi că o stradă din Bucureşti a fost numită după el pentru acest motiv ar trebui să ne facă să ne gândim de 2 ori înainte de a-l da ca exemplu…
Este foarte greu de spus daca Lueger era un federalist autentic sau daca opozitia sa la dualism era pur oportunista, ca intreaga sa cariera politica. Cert este insa ca era, ca si „tartorul cel mare” opus vechii aristocratii ereditare si discursurile sale contineau (pe langa antisemitism cu galeata) germenii milenarismului social care urmau sa faca atatea victime.
Da, numele lui a fost dat unei străzi, dar a fost schimbat de îndată ce s-a simțit nevoia, iar acum strada poartă din nou numele onorabil al lui Berthelot, al cărui rol benefic în reorganizarea și eficientizarea armatei române după intrarea României în Primul Război Mondial e binecunoscut. Ne orientăm repede…
Nu ştiu dacă aţi citit opera lui Phillip Zimbardo, autorul celebrului studiu de la Stanford şi unul dintre consultanţii care au analizat ororile comise de la Abu-Ghrahib.
De altfel el a continuat munca extraordinară comisă de alţi psihologi precedenţi , printre care Stanley Milgram, care încerca să explice ororile nazismului prin mecanismul uman al obedienţei sau Solomon Asch, teoria conformismului.
Concluzia dânsului , nu e deloc liniştitoare.
Avem cu toţii germenii răului în noi.
Iar în condiţii favorabile pot transforma un om în neom.
Iar tot în opinia dânsului, cea mai bună metodă de a combate răul, este de a valorifica public Oamenii Eroi, oameni banali care în situaţii limită au schimbat în bine viaţa celorlalţi.
Şi pentru că vorbim prea mult de Hitler, Nazism, Legionarism riscăm să uităm Eroii. Bunii Samariteni.
Ca şi Maximillian Kolbe, cel care şi-a oferit altruist viaţa în schimbul salvării alteia.
* The real conflict is the inner conflict. Beyond armies of occupation and the hetacombs of extermination camps, there are two irreconcilable enemies in the depth of every soul: good and evil, sin and love. And what use are the victories on the battlefield if we are ourselves are defeated in our innermost personal selves?*
Eu cred că fiecare dintre noi, avem un model personal în familia imediată pe care am putea să-l urmăm ca şi model şi principii de viaţă. Al meu, a fost străbunicul din partea mamei. Minoritar religios care a îmbrăţişat o credinţă nouă,care a avertizat familii de evrei pe care le cunoştea să părăsească satul, pentru că a luat la cunoştinţă de intenţia autorităţilor de a aresta şi deporta familii întregi, într-o comună din Câmpia Transilvaniei.
Când autorităţile, maghiare au aflat(şi el fiind maghiar), l-au arestat , pus lanţuri la picioare, şi l-au trimis pe jos cu un convoi spre direcţia Gherla. Şansa străbunicului a fost că un soldat care acompania convoiul, fiind din sat, l-a recunoscut şi l-a scăpat. Exemplul lui a fost preluat în familie, îmi aduc până şi astăzi de ceea ce bunica mea îmi repeta foarte serios, toţi oamenii trebuie respectaţi.
Este important să oferim celorlalţi respectul umanităţii, în primul rând.
„Şi pentru că vorbim prea mult de Hitler, Nazism, Legionarism riscăm să uităm Eroii. Bunii Samariteni. Ca şi Maximillian Kolbe, cel care şi-a oferit altruist viaţa în schimbul salvării alteia.”
Dacă am vorbi prea multede altruism şi deloc de legionarism şi de dictatura militară, nu l-ar mai pomeni nimeni pe Mircea Vulcănescu.