joi, martie 28, 2024

Alegeri în Turcia: Sultanul Erdogan privește cu încredere spre 2023

Pe 10 august are loc primul tur al alegerilor prezidențiale din Turcia. Acestea sunt mai degrabă un plebiscit pentru intențiile lui Erdogan de a centraliza și mai mult puterea în mâinile sale. Câștigătorul alegerilor e cunoscut, singura incertitudine este dacă el va câștiga din primul tur. Dacă da, un procent de peste 50% va fi instrumentalizat pentru a justifica viitoarele abuzuri în numele patriotismului și bunăstării.

Faptele pe scurt

Recep Tayyep Erdogan e prim ministrul Turciei din 2003 și e la al treilea său mandat. Conform regulilor partidului său, el nu poate fi prim ministru a patra oară dacă și când AKP va câștiga din nou alegerile legislative (cel mai probabil în 2015). De aceea Erdogan și-a croit o nouă funcție, modificând Constituția pentru ca președintele Turciei să fie ales direct și să aibă mai multe puteri. În consecință, pe 10 august 2014 are loc primul tur al primelor alegeri prezidențiale din Turcia.

Doar trei candidați și-au făcut campanie – un indicativ pentru cât de inegală e de fapt competiția electorală. Contra-candidații lui Erdogan sunt insignifianți în comparație cu actualul Prim Ministru.Ekmeleddin İhsanoğlu este candidatul partidelor seculare de opoziție, un personaj tern, cu profil de tehnocrat cu experiență internațională. Logica din spatele campaniei sale e că İhsanoğlu ar fi un președinte care ar respecta ordinea constituțională, pentru că nu are caracterul autoritar al lui Erdogan. Al treilea candidat, Selahattin Demirtaş, de la partidul kurd, a încercat o campanie centrată pe libertăți civile și nevoia de democratizare, însă din cauza etniei sale, nu e cotat cu multe șanse în afara comunității kurde.

Sondajele îi dau lui Erdogan un avans de cel puțin 20% în fața lui İhsanoğlu și aproape 50% în primul tur. În turul doi se presupune că minoritatea kurdă îi va lui Erdogan cei 7-8% pentru a-l departaja. Alegerile sunt un galop de sănătate pentru Erdogan. Partidul său a crescut constant în procentaj din 2002 până astăzi, obținând aproape 50% la ultimele alegeri parlamentare. În fața unei opoziții care nu a mai fost la putere de mai mult de un deceniu, Erdogan e în poziția de câștigător predestinat.

Cei care au fost în Turcia în ultimii ani au văzut deja cât de prezent este Erdogan în spațiul public. Panouri publicitare îi laudă reformele la orice pas. Perioada în care a fost prim ministru a fost sinonimă cu prosperitate economică pentru Turcia, o creștere reală de peste 60% a PIB-ului, creștere a investițiilor străine, re-evaluare a lirei și un mediu de afaceri favorabil. Până în 2013, Turcia a fost scutită și de instabilități politice sau scandaluri. Dacă Erdogan este atât de benefic Turciei, am putea crede că nu e un lucru rău că își dorește să rămână la putere, atât timp cât și turcii îl vor. Evident, situația e ceva mai complicată.

Erdogan, Putin de Turcia?

Comparația cu Putin e pe buzele multor comentatori, mai ales din cauza echilibristicii pe care Erdogan o face acum pentru a ramane la putere. Bârfele spun că, pentru a păstra controlul asupra executivului, el va face rocada cu Abdullah Gül, care e acum președintele Turciei – într-o imitație a mutării pe care au făcut-o Putin și Medvedev în 2008. Alții spun că Gül nu va fi un prim-ministru de fațadă, ca Medvedev, însă Gül a fost deja prim ministru sub influența lui Erdogan (2002-2003) și din 2007, de când este președinte, nu i s-a împotrivit niciodată prietenului său.

Alte asemănări cu Putin: aversiunea pentru libertățile civile și libertate de expresie (a se vedea interdicția Twitter și Youtube), dorința de a restabili puterea Turciei din epoca otomană, sau controlul asupra media. O anecdotă despre media, pentru a demonstra mâna forte pe care au susținătorii săi asupra a 7-8 ziare turcești, uneori acestea se lansează cu aceeași primă pagină. Nu mai puțin de 57 de jurnaliști turci sunt în închisoare, un număr mare chiar și pentru regimuri nedemocratice.

Susținătorii lui Erdogan au cultivat un cult al personalității Primului Ministru. Pentru fanii săi acesta un personaj mitologic, un erou istoric și un sfânt musulman. Celor care chestionează uneori absurdul situației, li se răspunde că sprijinul de durată al majorității turcilor justifică admirația lor. Cu câteva zile înainte de alegeri, Ministerul Educației Naționale a publicat o carte de istorie în care Erdogan era deja menționat ca președinte al Turciei. Ministrul educației a explicat că e un fapt indubitabil că Erdogan va câștiga alegerile, dacă nu din primul tur, în al doilea, deci mențiunea e corectă.

Deși Turcia e o economie liberă, în comparație cu cleptocrația rusească, mulți analiști vorbesc despre sistemul Erdogan care domină mediul de afaceri și despre corupția care riscă să sufoce economia turcească. Membri ai partidului AKP controlează marile firme turcești, iar scandalurile media de anul trecut au scos la lumină cazuri în care mita pentru contracte ajungea la cele mai înalte nivele ale statului, chiar până la Erdogan.

„Sultanul” Erdogan vrea să domnească până în 2023

Însă multe lucruri îl deosebesc pe Erdogan de Putin, iar probabil ce invidiază cel mai mult Erdogan la Putin este sprijinul aproape necondiționat pe care președintele rus îl are din partea cetățenilor săi. Erdogan nu este un lider care încearcă să satisfacă pe toată lumea, așa cum o face Putin. Pe cei pe care nu i-a convins deja, Erdogan îi antagonizează: 48% din turci cred că are o influență pozitivă asupra Turciei în timp ce 48% cred contrariul. Impunerea valorilor tradiționale și a unui islamism conservator îi îndepărtează pe tinerii activi și pe locuitorii din orașele mari. Erdogan e omul din popor care nu se sfiește să critice secularismul opoziției și tentativele autoritare ale armatei turcești.

Bătălia lui Erdogan nu se dă cu contra-candidații din alegerile prezidențiale, ci cu electoratul care se încăpățânează să nu-l sprijine, cei 50% pe care nu reușește să-i convingă de mai mult de 10 ani. Însă Primul Ministru nu vrea să-i cucerească pe acești alegători, el nu face nici un gest pentru a și-i apropia. În ciuda faptului că s-a declarat președintele tuturor turcilor, Erdogan a avut o campanie habotnică, ce nu s-a deosebit cu nimic de discursul său anti-elite seculare. Pentru că nu-i poate convinge pe criticii săi, Erdogan încearcă să-i controleze și să-i intimideze.

Erdogan vrea să câștige alegerile din primul tur, cu un scor cât mai mult peste 50%. Această cifră i-ar da legitimitatea să centralizeze toate puterile. Proiectul său de a introduce un președinte mai puternic nu are ca scop echilibrarea scenei politice dominate de Parlament. Ceea ce își dorește Erdogan este o poziție atotputernică. Deși Constituția Turciei prevede că postul de președinte este imparțial și l-ar obliga pe Erdogan să renunțe la conducerea AKP, acesta a anunțat deja că nu va fi un președinte imparțial și că va lucra cot la cot cu politicienii din AKP.

Alegerile sunt eminamente momente de schimbare pe scena politică. Ele favorizează reîmprospătarea gărzii de politicieni, provoacă recalibrări ale politicilor în funcție de preferințele electoratului. În cazul Turciei, alegerile prezidențiale nu aduc nici o noutate ci sunt folosite pentru a forța impunerea unui președinte autoritar, care vrea să strivească opoziția cu argumentul susținerii majorității. Sunt vești foarte proaste pentru democrația turcească, ce a mai rămas din ea.

Articol aparut pe site-ul Europuls

Europuls este o organizaţie ce are scopul de a promova procesul de integrare europeană în România dar şi de a contribui la dezvoltarea unui spaţiu public european. Europuls urmăreşte să încurajeze dezbaterile publice pe teme europene prin articole și studii, precum și prin organizarea de dezbateri și conferinţe, fiind inițiatorul şi principalul organizator al Eurosfat (www.eurosfat.eu), cel mai important forum anual din România dedicat dezbaterilor pe teme europene. Mai multe detalii pe www.europuls.ro.

Distribuie acest articol

15 COMENTARII

  1. Deci, cine s-a grăbit să vorbească de putinizarea României, ar putea lua în considerare erdoğanizarea ei, dacă Ponta ar ieşi preşedinte. Observ, din analiza comparativă realizată de autoare, că scena politică românească este mult prea similară cu cea turcească, aşa că n-ar strica încă o paralelă. Singura diferenţă notabilă este că la noi absenteismul este major, contracandidaţii sunt mai mulţi (deşi mai nici unul nu pare să se bucure de un sprijin major real din partea societăţii civile), iar justiţia pare să-şi vadă de treabă.

    • Nivelul de civilizație în Europa este invers proporțional cu distanța față de Frankfurt. Chiar dacă după dictatura obtuză a lui Ceaușescu românii ajunseseră în 1990 să considere Turcia drept ”occident”, între timp lucrurile s-au mai așezat.

  2. ”Deși Constituția Turciei prevede că postul de președinte este imparțial și l-ar obliga pe Erdogan să renunțe la conducerea AKP, acesta a anunțat deja că nu va fi un președinte imparțial și că va lucra cot la cot cu politicienii din AKP”
    Aha, președinte jucător, carevasăzică.

  3. Niciodata n-a fost mai actual (si urgent), raspunsul (dar si solutiile) la intrebarile privind cauzele derapajelor politice in ,,extindere”, de la Rusia lui Putin, la Turcia lui Erdogan, sau chiar in ,,sinul” UE, in Ungaria lui Orban.
    1.Oare liderii sau natiunile, chiar sa aiba o atractie deosebita spre autoritarism, spre ,,mina forte” a unui ,,tatuc”, ori exista cauze (si conditii) non-psihologice profunde, rezultate din stagnarea economica datorata modelului european de dezvoltare, mult prea lent si fara ,,directie”?
    In Rusia, autoritarismul era (intrucitva) explicabil, fiindca in lipsa lui, averea energetica a tarii se risipea pe nimic (la fel ca cea a Romaniei), in conditiile existentei unei clase politice sarace si corupte.
    Dar de ce, Rusia lui Putin, nu se indreapta macar acum, pe calea reformei economice de ,,prima ETAPA, ,,model FMI”, care consta in privatizare, liberalizare economica, constructie (si functionare) institutionala moderna si politici publice, de realizare a acestor obiective?Raspunsul este simplu, acela ca finalizarea acestei etape I de reforma, n-a condus la dezvoltare in Romania, Bulgaria Ungaria, Grecia, etc.Stagnarea fiind una de durata, tot mai multi lideri din zone in care se pot dezvolta conduceri autoritariste, renunta la modelul european de dezvoltare – Orban fiind cel mai vocal – exprimindu-se ca nu mai urmeaza modelul liberal – politic si economic!
    2.Argentina aflata astazi in incapacitate de plata, este probabil cea mai dura expresie si atentionare, ca modelul liberal de dezvoltare – dupa reformele model FMI,efectuate in anii 1998 – 2002 (si anterior, dupa dezastrul ,,Peron”) nu mai este aducator de crestere economica si bogatie nationala.
    Asa ca simplele constatari, privind ,,alunecarea” natiunilor pe panta autoritarismului economic (pentru sustinerea caruia este construit unul politic) nu mai sint suficiente, fara cercetarea si stabilirea cauzelor economice profunde, care determina aceste evolutii politice.
    3.Nu exista spatiul unei expuneri asupra lipsei (si nevoii),,modelului” si tehnicilor de ETAPA a II-a reformelor economice care sa asigure o dezvoltare economica accelerata, dupa ce etapa I-a, model FMI doar ,,pregateste” dezvoltarea economica, destructurind economic fundamentele comunismului, peronismului (de stat), sau ale economiilor ,,traditionale”.
    Lipsa intelegerii nevoii cit si a tehnicilor ,,economice, institutionale si calitative economic” ale acestei a II-a etape de reforma, cea care asigura cu adevarat crestere/dezvoltare economica rapida (caracteristica ,,tigrilor asiatici”) – este una din cauzele apelarii la ,,inlocuitori”, la ,,surogate” (politice si economice) autoritariste, care inseamna repetarea acelorasi PERONISME de stat, care au condus la esecul economic al Argentinei, dupa caderea lui Peron, in anii 70.
    4.Cita vreme nici elita intelectuala nu intelege, nu dezbate si nu ofera solutiile de ,,etapa a II-a”, pentru o ,,dezvoltare economica si industriala rapida”, extinderea autoritarismului politic, ca forma politica a ,,repetarii istoriei” esecurilor economice si catastrofe politice, nimic nu sta in fata noilor potentiali dictatori.
    Inainte de a crede in providentialismul persoanei lor, acestia cred in providentialismul masurilor economice autoritare, ca aductoare de dezvoltare – odata ce reformele UE – FMI nu pot scoate din saracie si stagnare, nici macar zona economica a UE!
    5.Invit elita intelectuala, sa faca un ,,studiu de caz”, din situatia Irakului, Afganistanului, Libiei, etc., in care SUA a ingropat mii de miliarde de dolari fara sa schimbe in bine situatia – tocmai in lipsa unor proiecte de ,,Etapa a II-a”, de constructie economica si industriala, care sa sustina democratia adusa.In lipsa unei constructii economice si institutionale (profund conexate si autoconditionate), democratia instalata a durat doar cit au stationat trupele americane.
    Nmeni nu intelege in SUA, ca fara economie nationala si dezvoltare a zonelor ,,eliberate” – democratia nu poate exista, ea murind a doua zi, dupa retragerea trupelor de ,,ocupatie”.

    • Intr-o lume dinamica, nu poate fi mereu valabila una si aceeasi doctrina politica/economica.

      Seducatoarele odinioara libertati cetatenesti au degenerat azi in libertinaj distrugator de bun simt.

    • Explicația e mult mai simplă și mai degrabă psihologică: după victoria democrației în 1989-1991 și valul de entuziasm aferent, realitatea e că politicienii actuali tot în regimuri nedemocratice au fost educați. Astfel că ei se visează lideri autoritari, democrația nu li se potrivește. Și Adrian Năstase avea portretul pe perete în fiecare prefectură, iar dacă nu s-ar fi apucat justiția să-i numere ouăle, s-ar fi integrat perfect în același peisaj cu Putin, Orban și Erdogan.

      Poate așa reușim să înțelegem că în ciuda sintagmei ”președinte jucător”, Traian Băsescu a crezut totuși permanent în democrație.

      • Politicienii actuali educati in sistemul trecut sint pe terminate. Curios este ca aceeasi oameni in sistemul trecut au avut cariere remarcabile dar, dind de gustul democratiei si intelegindu-i doar beneficiile nu si raspundere, au dus tara la catastrofa economica. Este ceea ce il distinge totusi pe Nastase de cei in rindul carora l-ati mentionat.

        Mai grav mi se pare insa ca si cei tineri o iau pe urmele rele ale inaintasilor, de exemplu Ponta. Evident, nu imi permit sa generalizez, fie si numai pentru ca speranta moare ultima.

        • Despre Ponta ar fi de făcut două comentarii:

          Primul: concepțiile individului despre lume și viață se definitivează în jurul vârstei de 15 ani. Tot ce face individul după aceea are la bază acele concepții, chiar dacă ulterior învață să se prefacă din ce în ce mai bine. Astfel încât Ponta e tot în regimul comunist educat. Valabil și pentru subsemnatul, de altfel :) . Cei care se pot considera educați după căderea comunismului sunt cei care nu erau nici măcar la grădiniță în 1989, adică n-au apucat să învețe pentru serbare replici mișcătoare, spuse cu patos, gen ”tovarășă Elena Ceaușescu, …”

          De ce credeți că Moise i-a plimbat pe evrei 40 de ani prin deșert?

          Al doilea: Ponta are probleme serioase de educație, este absolut iresponsabil în comportament și atitudini, iar genul ăsta de oameni apar în orice regim. La el nu carierismul e principala problemă (ca în cazul lui Boc sau MRU, ambii activiști în devenire înainte de 1989) ci lipsa totală de moralitate, la fel ca și în cazul lui Adrian Năstase, care nu degeaba l-a selectat.

  4. Dupa o numaratoare partiala facuta dupa inchiderea urnelor, Erdogan are 57%. Nicio surpriza, de altfel. Oricum, alternativele nu erau prea bune pentru turci. Fundamentalist islamic sau nu, Erdogan este poate singurul conducator turc ce a avut curajul sa reduca serios puterile armatei care devenise conducatorul de facto al tarii si care a reusit sa ridice in mod incredibil economia Turciei, care a fost condamnata la o lunga sedere la sol de mentalitatea socialista si etatista a mult-laudatului curent kemalist. Si, nu in ultimul rand, in timpul regimului condus de Erdogan in ultimii 11 ani, Turcia a avut o orientare solida pro-occidentala si a fost un aliat de nadejde al Americii si un bun membru NATO. Nu stiu daca unul dintre contracandidatii sai( dintre care unul provenind dintr-o minoritate separatista) ar fi putut garanta continuarea aceleasi linii. Sa fiu bine inteles, nu sunt deloc de-acord nici cu influenta factorului religios in politicile unei tari si nici cu ingradirea libertatilor civile si de asemenea nu sunt deloc de acord cu opiniile anti-israeliene enuntate in dese randuri de prim-ministrul turc. Nu cred ca Erdogan este un model de conducator demn de urmat, nicidecum, dar cred ca peisajul politic actual din Turcia nu poate aduce o alternativa viabila.

  5. O bizara coincidenta face ca in timp ce la Kiev MAIDANUL ukrainean sa fie demolat cu buldozerele , in ciuda protestatarilor care ….pro-tes-teaza….la Instanbul MAIDANUL turcesc sa fie desfiintat politic prin VOINTA POPORULUI exprimata prin VOT.
    Sigur ca pe romaneste am putea spune ca acei 57% care l-au votat pe Erdogan sunt ”pensionari” , ”asistati” ”invinsi ai tranzitiei” . Putem de asemenea sa taiem firul de par in patru despre principii liberale. Ce nu putem – desi nu m-as mira ca vreunul sa incerce – este sa spunem ca Erdogan cotizeaza la Vocea Rusiei, ca vechii activisti comunisti si securisti detin inca controlul. Ghinion ! Turcia devine o PIATRA TARE la care si Rusia si America trebuie sa se uite cu respect. Pentru Uniunea europeana Turciaeste o oglinda in care UE isi vede neputintele.

    • Societatea din Turcia a trecut, în urmă cu 30-40 de ani, prin faza prin care trece România acum. Câteva milioane de oameni au plecat să muncească în Germania și Elveția și au rămas acolo, în timp ce prostimea a rămas acasă și a organizat țara după mintea ei. Așa se explică susținerea populară pentru lideri autoritari, cu vederi antidemocratice.

      Pentru cine nu și-a format cultura generală în fața televizorului, sunt destul de explicabile motivele pentru care diverse societăți au ajuns la democrația liberală ca fiind forma de organizare politică preferabilă. Unele dintre aceste societăți au avut nevoie de milioane de morți până să ajungă la concluzia asta.

      Ca să te uiți cu respect la Turcia lui Erdogan înseamnă să nu fi înțeles nimic din toate masacrele comise de societățile umane în decursul istoriei. Dar tu te uitai cu respect și la Ceaușescu, așa e? :P

      • Intrucat nimeni nu a obiecat ca alegerile din Turcia NU AR FI FOST LIBERE, am putea deduce ca ele CHIAR AU FOST LIBERE asa incat comparatia cu Ceausescu nu se sustine.
        Iar daca Erdogan a fost ales IMPETUOS prin alegeri libere ce le mai ramane perdantilor ? Sa puna etichetele de care vorbeam in postarea initiala. Ei nu-i nimic , mai e putin si se incheie si la noi DECENIUL ETICHETELOR si va trebui sa reinvatam sa gandim asa mai de la caz la caz , sa observam de pilda ca Turcia – chiar lipsita de aurul cenusiu al emigrantilor – tot a devenit un colos economic si ca treaba asta poate fi mai utila Romaniei decat orice scut , indiferent cat de-vesel sau de-trist ar fi acest adevar incorect politic.

        • Da, să vezi ce colos economic devine Turcia când încep mișcările secesioniste în Anatolia și protestele de stradă în Istanbul și alte orașe mari.

          Dacă tot ai de gând să reînveți să gândești, începe cu chestia asta: de ce regimurile autoritare dau naștere la mișcări secesioniste și revolte de stradă? E plină istoria mai veche și mai recentă de exemple concrete, alege singur câteva și studiază-le.

          Democrația liberală nu e doar un set de principii, democrația liberală e o soluție funcțională bazată pe alternanța la putere. Erdogan și liderii autoritari pe care îi apreciezi tu (reflexele epocii Ceaușescu mor greu …) tocmai asta fac, desființează alternanța la putere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Laura Bretea
Laura Bretea
Laura Bretea este consultant în asistență electorală pentru UE, ONU, ONG-uri internaționale și a lucrat în aproape 20 de țări din Africa, Orientul Mijlociu, America Latină și Europa de Est. În 2012 și 2013, Laura a fost Asistent parlamentar la Parlamentul European unde a urmărit dosarul Republica Moldova și comisiile de Politică externă și Dezvoltare. Este membră a Consiliului Director al Europuls.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro