joi, martie 28, 2024

Ambițiile megalomanice ale lui Putin și proiectul de revanșă geostrategică a Chinei

Andrei Ilarionov a fost în perioada 2000 – 2005 consilierul lui Vladimir Putin pentru politici economice. Deși mai puțin cunoscut în exterior ca fostul prim ministru Mihail Kasianov (2000-2004) sau ca Boris Nemțov (vicepremier în perioada 1997-1998) el este totuși unul dintre membrii importanți ai așa numitului grup liberal care a deținut poziții importante de putere în timpul primului mandat al lui Putin dar a sfîrșit prin a deveni parte a unei foarte vocale opoziții față de liderul de la Kremlin. E suficient să menționăm faptul că Ilarionov (care a avut un rol esențial în formularea politicilor economice de la acea vreme, între care introducerea taxei unice de 16 procente și constituirea unui fond de stabilizare financiară alimentat din veniturile provenind din petrol și gaze naturale) a fost reprezentantul personal al președintelui Federației Ruse în grupul G8. În ianuarie 2005 a demisionat din toate pozițiile oficiale declarînd că „Rusia a devenit astăzi o altă țară, nu mai este una liberă și democratică ci o țară condusă de o elită autoritară”. Prin urmare el era în poziția de a ști destul de bine cum arătau cu adevărat lucrurile în culisele puterii de la Moscova.

Iată de ce nu se poate trece prea ușor peste o declarație publică recentă făcută de Ilarionov în timpul unei conferințe care a avut loc la Palanga, în Lituania, citată și în mass media românească. Principala dezvăluire e aceea că Rusia se pregătește de un conflict major cu Occidentul de mai bine de zece ani. Inclusiv în ceea ce privește planurile de anexare a Crimeei și de intervenție în estul Ucrainei. Din punctul de vedere al lui Vladimir Putin Rusia trebuie să-și ia revanșa după „înfrîngerea” suferită la încheierea războiului rece. Această dezvăluire infirmă un leitmotiv utilizat frecvent de „avocații” din Occident ai agresiunii rusești din Ucraina care nu prididesc să explice că tot ceea ce face Moscova nu este decît o reacție legitimă în fața provocările permanente ale europenilor și americanilor.

Așa a fost nevoit Occidentul, spre suprinderea sa, să trebuiască să caute soluții de reacție față de așa numitul „război hibrid” dus de Kremlin care, se vede acum, fusese minuțios pregătit cu mult timp în urmă. Acesta presupune înlocuirea acțiunilor militare tradiționale, la vedere, cu un întreg ansamblu de acțiuni neconvenționale, de la utilizarea unor trupe speciale „mascate”, fără însemne, pînă la exercitarea unor presiuni economice, o virulentă ofensivă propagandistică în interior și exterior, infiltrarea unor canale mediatice din străinătate, atacuri cibernetice, utilizarea corporațiilor rusești ca vectori de influență în diferite state.

Trei sunt beneficiile acestuit tip de demers: 1. poate fi totuși negat oficial, ceea ce Rusia face constant, în ciuda tuturor evidențelor; 2. rămîne în general sub pragul în care oprobiul opiniei publice internaționale ar atinge cote critice; 3. exploatează abil în propriul folos chiar pîrghiile pe care le oferă democrația liberală precum libertatea de expresie, libertatea presei, deschiderea piețelor și libera concurență. De exemplu și pentru Rusia dar și pentru China marile corporații, fie ele de stat sau private, sunt în mod clar în același timp și vectori de infuență ai regimului oriunde acționează în străinătate. Un lucru pe care occidentalii l-au descoperit destul de tîrziu și în fața căruia rămîn oricum în continuare vulnerabili și pe care și România îl ignoră cu multă seninătate.

Ceea ce spune Andrei Ilarionov nu ar trebui de fapt să surprindă, chiar dacă detaliile de culise sunt evident interesante. În ultima decadă propaganda anti-occidentală din Rusia dar și cea din străinătate (mai ales prin intermediul canalului TV de știri Russia Today) s-a intensificat constant în timp ce, cu puține excepții, mai toate vocile critice din interior au fost înăbușite. În acest timp Moscova a făcut tot ce i-a stat în putință, și în mare a și reușit, să blocheze mai toate proiectele de diminuare a dependenței Europei față de livrările de gaz rusesc. Nabuco, principalul concurent South Stream, a fost practic scos din circuit iar cu ajutorul consistent al fostului cancelar german Gerhard Schroder a fost realizat un gazoduct prin Marea Baltică care ocolește Polonia și Ucraina. Însă pînă la criza ucrainiană, în ciuda precedentului din Georgia din 2008, nici europenii și nici americanii nu au luat în mod real în serios toate aceste evoluții.

Fostul consilier al lui Putin mai face încă o observație importantă. Practic Moscova a „legalizat agresiunea externă”, prin prevederi concrete existente în legislația națională referitoare la așa numita „lume rusă”, despre care președintele rus a vorbit explicit pe 27 iulie în cursul unei manifestări care marca aniversarea creștinării popoarelor slave. Interesant este și faptul că tot el dezvăluie că Vladimir Putin împarte lumea occidentală în trei mari tabere: 1. Occidentul anglo-saxon (Statele Unite, Marea Britanie, Australia, Canada); 2. țările din „prima linie”, respectiv Polonia, România și țările baltice; 3. un spațiu al Europei continentale (în principal Germania, Franța, Italia) care, speră Kremlinul, ar putea rămîne neutre sau chiar balansa de partea sa. În aceste condiții Moscova își propune drept obiectiv strategic decuplarea „frontului anglo-saxon” de „țările din prima linie” de unde și declrația lui Ilarionov, citată și de mass media autohtonă, că nimeni nu ar trebui să doarmă liniștit nici la Vilnius, nici la Riga sau Tallin, dar nici la București.

Însă la o primă privire, cel puțin o parte din calculele Moscovei s-au dovedit eronate. În ciuda unor evidente opoziții interne (precum Ungaria, Bulgaria sau Cipru) Uniunea Europeană a impus pînă la urmă o serie de măsuri punitive împotriva Rusiei, cu efecte deloc neglijabile. Agresiunea din Crimea nu doar a întărit coeziunea NATO și a dat unei organizații care trecea în mod evident printr-o criză de identitate un nou sens al misiunii sale în Europa dar a și reconsolidat partenariatul transatlantic destul de fracturat în ultima vreme de cazul Snowden și de retorica anti-americană tradițională cultivată cu precădere de cercurile de stînga, acum și de cele de extremă dreaptă, de pe vechiul continent.

Apoi, deși controlează prin interpuși o porțiune în estul Ucrainei, mai ales în zona Donetsk, Rusia a provocat o resentimente masive în interiorul celei mai mari părți a populației chiar și acolo unde se bucura în trecut de multă simpatie. De pildă televiziunile de la Moscova s-au inflamat în ultimele săptămîni împotriva unei populare cîntărețe ucrainiene, Anastasia Pryhodko, care a decis, în semn de sprijin, să cînte pentru soldații guvernului de la Kiev antrenați în lupte împotriva „rebelilor” din est. Anastasia, al cărei tată este etnic rus, reprezentase în 2009 Rusia la concursul Eurovision cu o melodie pe care o interpretase în rusă și ucrainiană. Acum a declarat că nu va mai concerta niciodată în marea țară vecină: „Nu pot să cînt pentru ocupanți, ar fi trădarea supremă”. Dar probleme sunt și în interior. Cu tot controlul draconic împotriva scurgerii de informații, rușii au început să afle despre soldații uciși în conflictul din Ucraina în condițiile în care poziția oficială a Kremlinului, aceea că e vorba de militari aflați în concediu care au decis să lupte „voluntar” acolo, devine tot mai greu de susținut. Și elanul patrotic s-a mai domolit cumva în urma sancțiunilor. Un sondaj de opinie recent releva că rușii deși sunt dispuși într-o proporție relativ consistentă să renunțe la brînzeturile franțuzești sau la vinurile italiene dar nu prea vor să renunțe și la mașinile germane sau la excursiile prin Europa. Iar Maria Șarapova, port drapelul Federației Rusiei la Olimpiada de la Londra, a refuzat public să renunțe la statutul de rezident american (locuiește în Florida) și să-și mute toate conturile bancare în țara de origine așa cum îi cereau autoritățile de la Moscova

În fine, deloc neglijabil este impactul economic. Rusia a intrat în recesiune, rubla s-a devalorizat masiv (este moneda cu cea mai mare cădere din lume după pesosul argentinian) și, doar pînă acum, cel puțin $100 miliarde au ieșit din țară de la aplicarea sancțiunilor. Europa Occidentală pare să ia mult mai în serios ideea de a-și reduce dependența față de livrările Gazprom. Sigur că asta nu se va întîmpla peste noapte iar rușii au semnat între timp un acord major, de circa $400 miliarde, pentru livrări de gaze naturale către China. Însă acesta din urmă va începe să opereze efectiv cel mai devreme în 2019 iar pînă atunci Gazprom trebuie să investească în jur de $50 miliarde pentru a construi gazoductul către China. Pînă una alta corporația rusă, confruntată cu imposibilitatea de a mai obține finanțări bancare din Vest, a fost nevoită să solicite un împrumut de stat de $55 miliarde. Și, foarte îngrijorător pentru ruși, probabil și în urma unor mișcări de culise ale americanilor, prețul barilului de petrol a căzut sub $100, undeva în zona $93 – 95. Or, sub $90 dolari pe baril Rusia începe să fie afectat semnificativ în plan economic, mai ales în ceea ce privește încasările la bugetul de stat (contribuția sectorului energetic la bugetul de stat este 50 procente) pe care care se bazează nu doar mulțimea de proiecte geostrategice megalomanice ale Kremlinului ci și capacitatea acestuia de a asigura pacea internă prin subvenții interne masive, cum ar fi cele aferente prețului plătit de către populație pentru energie.

Cu toate acestea, în ciuda avertismentele analiștilor Kremlinul pare că trăiește într-o realitate economică paralelă. Aflăm permanent despre tot felul de proiecte gigantice, de regulă militare (zeci de noi avioane de luptă și nave de război, extinderea unor baze militare, deschiderea sau redeschiderea altora, un exemplu fiind cea din Cuba) sau despre varii cadouri financiare pe care Putin le face unor state fie pentru a le atrage în Uniunea Euroasiatică, precum Belarus sau Armenia, fie pentru a le cumpăra simpatia politică (Argentina, Cuba, Ungaria). E poate semnificativ să facem observația că în timp ce o mulțime de state s-au luptat sau se bat pentru a intra în Uniunea Europeană rușii trebuie să obțină aderarea altora la Uniunea Euroasiatică fie oferindu-le mari sume de bani fie amenințîndu-i cu sancțiuni economice drastice (cazul Ucrainei, Republicii Moldova, Georgiei). Și să nu uităm Crimea, unde se apreciază că Moscova trebuie să vină cu un influx fiananciar de minimum $20 miliarde. Una peste alta Vladimir Putin nu pare să țină cont de lecțiile războiului rece în care o Uniune Sovietică semnificativ mai puternică si mai influentă ca Rusia de astăzi, care este în fond o economie de dimensiuni medii, comparabilă cu aceea a Italiei, a clacat economic atunci cînd ambițiile i-au depășit cu mult resursele.

Ceea ce nu înseamnă însă deloc că trebuie să subestimăm pe termen scurt și mediu capcitatea Moscovei de a provoca destabilizări semnificative mai ales în zona statelor de primă linie. Cert este că rușii vor să mențină presiunea, mai ales în zona țărilor baltice, la cote ridicate. Un exemplu e arestarea a unui ofițer estonian la granița dintre cele două țări. Un altul sunt declarațiile făcute recent de Serghei Lavrov, ministrul de externe al Federației Ruse, într-un interviu acordat Bloomberg TV: „sunt mulți polonezi, lituanieni, europeni care luptă în Ucraina de partea guvernului de la Kiev”. Acest gen de fumigene aruncate în spațiul public fără nici un fel de dovezi combinate cu o propagandă agresivă permanentă sunt menite pe de o parte să provoace iar pe de alta să inoculeze atitudini defetiste în principal în țările baltice dar și în țări ca România. Nu e foarte clar în ce măsură comporamentul Moscovei e dictat exclusiv de către Vladimir Putin. Sunt destule indicii că există o competiție între o linie naționalistă mai aventuristă și una ceva mai prudentă. Pericolul este ca prima tabără să creadă că pînă la urmă Occidentul nu va risca o confruntare majoră cu Rusia de dragul Lituaniei, Letoniei sau Estoniei așa că riscurile unei agresiuni directe asupra acestora, pretexte se pot inventa oricînd, în ciuda apartenenței lor la NATO ar fi minimale.

Problema securității globale, și implicit riscurile legate de posibilul compartament al Rusiei în regiunea care ne privește direct, devine și mai complicată dacă luăm în calcul și China. Tensiunile dintre Beijing și Japonia,Vietnam, Filipine din estul îndepărtat, în combinație cu criza ucrainiană, cu anexarea Crimeei care agită Europa, ar putea încuraja cercurile naționaliste din ambele puteri să ia în calcul și alte pariuri riscante în regiunile lor. Mai ales că, la fel cum Kremlinul este extrem de preocupat de posibilitatea difuziei prin Ucraina a unui tip de societate și a unui tip de militantism civic care i-ar eroda masiv baza de putere (de unde și inițiativa organizării unor „brigăzi anti-Maidan” în interiorul Federației Ruse) și la Beijing sunt privite cu îngrijorare masivele proteste în curs din Hong Kong. Autoritățile chineze (care au acuzat și ele, ce surpriză!, că acestea ar fi fost orchestrate de către americani și britanici) au făcut, ca de obicei, tot ceea ce este posibil pentru a bloca ca informații, fotografii sau imagini video să ajungă în resul Chinei. Oricum, ca regulă generală toate rețelele sociale internaționale Facebook, Twitter, Instagram sunt blocate. La fel și YouTube. Ce să mai vorbim de canalele de televiziune occidentale precum CNN sau BBC dufuzate în hoteluri! Cei care au fost în China știu că oricînd se difuzează lucruri care deranjează autoritățile ecranele devin brusc negre.

Din această perspectivă este interesant de văzut care este perspectiva chineză asupra confruntării geopolitice cu Occidentul, în principal cu americanii. China fiind țara cu care România, prin intermediul lui Mircea Dușa, ministrul Apărării, tocmai s-a arătat gata să „intensifice cooperarea militară”! Cum poate intra în astfel de aranjamente România, membru NATO și partener strategic al Americii, cu o țară care și-a asumat explicit confruntare geopolitică cu Statele Unite, principalul nostru pilon de securitate nu ridică doar mari semne de întrebare ci ar trebui să fie și un serios motiv de preocupare. Spre știința d-lui Dușa și a premierului Ponta tonul confrontațional al Beijingului față de America s-a înăsprit puternic în ultima vreme, mai ales după venirea la putere a lui Xi Jinping, pe care mulți în consideră a fi cel mai puternic lider chinez de la Mao încoace. O situație descrisă sugestiv de coperta de deschidere din The Economist care titrează: „Xi who must be obeyed”. E foarte posibil ca Xi, ca și Vladimir Putin, să vadă în cultivarea retoricii naționaliste o soluție pentru a abate atenția de la eventualele demersuri civice critice care ar putea eroda autoritatea Partidului Comunist. Proteste precum cele din Hong Kong riscă să pună în discuție un aranjament politic prin care Partidul Comunist Chinez renunță tacit la cea mai mare parte a constrîngerile ideologice impuse populației (considerate tabu în trecut), acceptă mai toate ingredientele societății de consum, inclusiv posibilitatea de a acumula capital și proprități, cu condiția de a nu se pune în nici un fel în discuție autoritatea actualei elite politice. Idei precum alegeri libere sau o justiție independentă sunt din acest punct de vedere total inaceptabile. De pildă, zecile de canale ale televiziunii de stat din China la nivel național și regional au o marjă de manevră destul de largă în ceea ce privește producția programelor de divertisment, documentarelor, serialelor TV (mai ales cele istorice sunt chiar exportate cu succes în exterior) dar toate programele de știri sunt controlate strict și sunt distribuite dintr-un centru unic aflat la Beijing. Altfel articolele sau programele de televiziune care abordează chestiuni delicate din punct de vedere politic sunt atent supervizate de oficialități. Așa că deși linia oficială în ceea ce privește Statele Unite sau alte puteri occidentale se menține în general în limite critice rezonabile frustrările, resentimentele și ambițiile Chinei sunt transmise de o manieră semioficială prin canalele media de stat care sunt, toate, ferm controlate de către Partidul Comunist.

Din acest punct de vedere e relevant un articol apărut în această vară într-un ziar din Shanghai („Weweipo”) cu titlul sugestiv și deloc liniștitor: „Cele șase războaie pe care China va trebui să le poarte în următorii 50 de ani”. Astfel, anexarea definitivă a Taiwanului este programată undeva în intervalul 2020-2025 iar ea va fi repede urmată, între 2025 și 2030, de preluarea controlului tuturor insulelor din arealul maritim al Asiei de Sud Est, tranșînd astfel definitiv, prin forță dacă este nevoie, disputele Beijingului cu Vietnamul, Filipine și Malaiezia. Al treilea pas presupune, între 2035 și 2040, preluarea controlului asupra Tibetului de Sud, o regiune pe care și-o dispută cu India. Articolul recomadă chiar o „strategie” în privința Indiei, respectiv „incitarea dezintegrării acesteia în cîteva țări mai mici, ceea ce ar duce la eliminarea principalului competitor regional al Chinei”. În perioada 2040 – 2045 se are în vedere preluarea controlului asupra insulelor din Marea Chinei de Est aflate acum sub jurisdicție japoneză. Ceea ce înseamnă aproape sigur un război nu doar cu Japonia ci și cu Statele Unite, pe care și alți analiști chinezi îl consideră inevitabil. În fine ultimele două etape, între 2045 și 2060, presupun anexarea „Mongoliei Exterioare” și recuperarea teritoriile pierdute în trecut în favoarea Rusiei. Din acest punct de vedere se notează că „deși în prezent relațiile cu Rusia sunt bune China nu a abandonat niciodată ideea de a recupera teritoriile pierdute atunci cînd se va ivi momentul prielnic”.

Avem de a face cu un întreg proiect bazat pe asumarea deschisă a confruntărilor, cu vecinii dar și cu Statele Unite, pe care China presupune că le va cîștiga în toate cazurile. Ceea ce pune evident între paranteze toate aranjamentele geopolitice postbelice. De altfel mulți analiști chinezi subliniază tot mai des ideea că Beijingul nu va accepta în nici un caz actuala ordine mondială instituționalizată sub baghetă americană chiar dacă ar avea doar de cîștigat, mai ales în plan economic. Mulți vor spune că nu trebuie să dai mare importanță unui astfeld e articol. Însă, e vorba totuși de un ziar de stat care apare într-un regim autoritar așa că acest gen de idei nu sunt vehiculate chiar așa, din întîmplare. Dar dincolo de asta, chiar dacă tușele sunt foarte posibil destul de mult îngroșate, există în mod evident la Beijing o stare de spirit dominată de un naționalism zgomotos alimentat de resentimente intense și de dorința revanșă. De aceea trebuie să ne așteptăm ca în viitor China acționînd în comun cu Rusia, cel puțin pentru o bucată de vreme, să fie la originea unei lungi perioade de instabilitate geopolitică în care confruntarea nu doar cu America ci și cu Occidentul în ansamblu va deveni în mod previzibil tot mai accentuată. În aceste condiții discuția privind un partenariat strategic cu China, la pachet cu unul cu Statele Unite, de care a vorbit în cîteva rînduri premierul Ponta, nu este doar o probă crasă de neseriozitate și de duplicitate ci și o imposibilitate de facto. Asta dacă nu ne propunem să schimbăm la un moment dat tabăra aliaților.

Distribuie acest articol

26 COMENTARII

  1. buna ziua

    din 30 decembrie 1947 , ytd Poporul Roman a SPERAT ca propaganda Sovietica sa nu ia amploare..in realitate aceasta Propaganda Sovietica s a dezolvat ca o HIDRA, in Romania este prezenta prin Vocea Rusiei si personalul ambasadei de pe kiseleff care ..salariati fiind ai lui Putin trebuie sa ii cante in struna..pana aici nimic nou..ce poate fi nou ? este sa ne rugam de military specializati sa il reduca la tacere pe Putin, altfel ne vareduce el la tacere prin Holocaust Nuclear, privit asa ..superficial, dezvoltatori de jocuri Xbox, PS si alte console..deja au scenarii..care arata un viitor Nuclear..putem evita asta daca ne unim Interesele de Europeni si il suprimam pe Putin si camarilla lui..in acelasi mod ..in care au sfarsit Monarhii Rusi..asa va fi o reparatia istorica

    • PSD este un partid de tradatori si agenti de influenta. Odata ce vor castiga si alegerile prezidentiale, vor scoate Romania din tabara occidentului.

  2. Se pare ca Occidentul tine mortis sa infrunte CONCOMITENT Rusia si China. O politica inteligenta ar fi fost alianta cu Rusia (rivalul mai slab) impotriva Chinei. Pentru asta trebuiau recunoscute (tacit) cuceririle Rusiei in Ucraina si date garantii ca Ucraina nu va intra in NATO si UE. Nu trebuia inventata roata, exista precedente istorice. Pana in 1900 principalii rivali ai Marii Britanii erau Franta si Rusia. Dar in conditiile ascensiunii Germaniei, Marea Britanie a incheiat in 1904 si 1907 acorduri cu Franta si Rusia, delimitandu-si sferele de influenta (Franta primea Marocul si Rusia primea nordul Persiei). A obtinut astfel aliati impotriva rivalului mai puternic – Germania. Inteligenta politica presupune sa poti ierarhiza amenintarile pentru a le putea contracara.

    • @DanT: cu Rusia sa te aliezi dumneata, ai avion diseara spre Siberia. drum bun.
      cine iti da dumitale dreptul sa sacrifici viata a milioane de ucraineni ?

      UE se poate alia foarte bine cu SUA, Canada, Australia, Japonia, ii mai arata pisica si Coreei de Sud sa treaca de partea noastra si uite ca voi cu Rusia voastra, cu tot cu China va veti bate de la 10 boabe de orez

      • Sa inteleg ca Marea Britanie a gresit in 1907/1914 aliindu-se cu Rusia? Si ce zici ca ai mai citit in ultimul timp? Din ce se vede, nu prea multe.

          • Sigur sunteti doi? Judecand dupa limbaj e aceeasi persoana. Oricum, in postarea mea e vorba de inteligenta politica. N-ai tu treaba cu asta.

        • UK nu s-a aliat in 1907 sau 1914 cu rusia, ci doar s-a angajat sa sprijine franta, daca aceasta va fi atacata, alianta clar indreptata impotriva germaniei. Englezii nu si-au luat nicidata angajamente fata de rusi decit in ultimul moment si atunci cu retineri. Londra nu e paris, iar englezilor niciodata nu le-au placut rusii, cu exceptia citorva intelectuali procomunisti, unii recrutati direct, altii doar useful idiots. Dar de astia sint peste tot, inclusiv la noi.

          • Vad ca sunt si multi useless idiots. Nu pun problema unei aliante formale (tratat de alianta) NATO-Rusia. Ci o delimitare (tacita) a sferelor de influenta similara cu acordul anglo-rus din 1907. Ceea ce ar duce la ameliorarea relatiilor bilaterale si ar face posibila in viitor o actiune comuna anti-China.

          • UK a urat rusia totdeauna si de aceea la yalta eroul UK a propus lui stalin divizarea europei in zone de influenta. si din ura aceasta fata de rusia reprezentantul UK (cineva numit C…….l) a oferit pe tava romanika rusilor.
            curat murdar !

    • Nenica, se mai schimba perpectiva. In sec XXI nu prea mai merge aceeasi mentalitate de acu 150 de ani. Acu 2-300 de ani inca se mai rupeau oameni in bucati, se zdrobeau oase, eviscerari, si multe altele. Alea nu mai merg acuma, lumea se mai adapteaza. Nici masacrele/nr de victime din WW1/2 nu ar mai fi posibile, cel putin pt armatele tarilor „din Vest”. Nici impartirile astea coloniale, ultima mare imparteala a fost la Yalta, in 1942. Mare greseala, trebuia sa-i lase pe germani sa se mai bata in Est vreo 2-3 ani fara sa-i bombardeze/atace. Era de ajuns sa limiteze razboiul in vest si sa stea pe margine.

      Rusia si China au aceeasi buba: au multe teritorii ocupate de diverse natii, unele din ele desi ocupate poate de secole se incapataneaza sa fie „diferite”. Asa ca, se tot intind, pana se rup in bucati. Cu Rusia s-a intampla deja de 2 ori in ultima suta de ani, dar vad ca nu au inteles mesajul. De altfel, daca n-ar avea arme nucleare nu prea ar mai conta, in afara de exportul de resurse. Si cand se vor termina si alea, sa vezi atunci haos!
      Cat despre articol:
      1) ce propun ei cu India se poate la fel de usor intampla cu China. De altfel, India, perla coroanei britanice deja s-a rupt in mai multe bucati, India, Pakistan si parca Bangladesh fiind bucatile separate in 1947.
      2) Taiwan e de asemenea aliat cu SUA, asa ca vor da macar de marina SUA de la prima incercare, nu doar cand vor ataca Japonia.

      In ultima vreme am citit 2 articole la fel de interesante:
      1) cantoneza e folosita de aproximativ 60 milioane de oameni (cam cat Italia). Si se simt agresati ca vor autoritatile sa impuna folosirea limbii mandarine in zona, la statiile TV. Ar mai fi ceva zone distincte, foste colonii europene, gen Hong Kong, Macao, care poate vor dori sa devina mici state independente…plus alte zone cu diverse etnii (Tibet, Mongolia, etc)
      2) Acum cateva luni aparuse o analiza, efectul unui razboi „regional” nuclear, intre India si China. Analiza prognoza undeva la 1-2 miliarde victimele (in mare mare parte civile) doar din cele 2 tari, datorate in mare parte foametei de cativa ani, consecinta a atacurilor atomice.

  3. Va invit sa va reflectati la citatul din Machiavelli “caci cine cucereste un oras liber si nu il darama comite o eroare grava, si se poate astepta sa fie ruinat el insusi”. Ori fata de China comunista, Hong Kong era un oras liber cand a fost preluat.
    Desi aparent Marea Britanie pare ca a cedat prea usor aceast oras, din punct de vedere al ideilor si exigentelor noilor cetateni ai Republicii Populare Chineze Hong Kong-ul a fost un cal troian. Chiar daca protestul din Tiananmen a fost strivit brutal, China a fost nevoita sa se reformeze.
    Chiar daca protestele din Hong Kong vor fi reprimate brutal, si se va face initial voia Beijing-ului, viitorii lideri ai Politburo-ului, la transferul de putere catre urmatoarea generatie de lideri comunisti chinezi vor incepe sa implementeze si aceste reforme.

  4. Totul devine acum mult mai coerent. Multa vreme m-am intrebat care este planul lui Putin, respectiv care este doctrina din spatele actiunilor sale. Marea problemă cu astfel de oameni este ca sacrifică orice pentru a-si atinge obiectivele. Absolut orice. Iar Moscovaeste o putere nucleară…

    • Or fi astea mission&vision, ba chiar am auzit prin primavara declaratii care vorbeau de un aliniament de la Narva la Marea Baltica pana la Dyarbachir in Turcia (stiti, marginea imperiului bizantin ai caror mostenitori se considera rusii). Din nefericire exista si alte realitati, cum ar fi pretul de azi al petrolului – ajuns la 88$ barilul – asa se intampla daca te certi cu uratii aia de americani ba si cu Regatul Saudit, care are cel mai mare robinet in domeniu. Astfel ca „Marele Plan” se amana, in schimb cred ca va deveni de acualitate o mica dictatura personala, completata de cultul personalitatii in Rusia si mai vedem ce face China.
      Oricum, stiind ca in Siberia cea plina de materii prime locuiesc doar vreo 30 milioane de oameni, s-ar putea ca prioritatile sa se schimbe ….

  5. Singura tara care AR PUTEA ameninta SUA e Rusia. Dar Putin nu ameninta SUA ci doar cere recunoasterea intereselor sale din Europa de Est (ilegitime de altfel) de catre americani. Forteaza nota avand grija insa sa nu provoace o reactie adevarata a americanilor.

    China din punct de vedere militar e doar un pekinez pe langa SUA si Rusia. Atat SUA cat si Rusia pot sterge China de pe fata pamantului in cateva ore. China cu toate ca are bani nu are nici tehnologia nici materiile prime pentru a-si procura un arsenalul nuclear asemanator.

    Pentru comparatie arsenalul nuclear 2014:
    China 250
    Franta 300
    Israel 60-400
    SUA 7300
    Rusia 11500
    Restul sunt vorbe goale.

    • @ Precaut – se pare că trebuie să repet și pentru dvs., deși fac asta cam o dată pe lună: arsenalul nuclear NU poate fi folosit. Dacă putea fi folosit, URSS nu ar fi pierdut Războiul Rece fără să tragă un foc de armă.

      Nu ne dați Hiroshima ca exemplu (ăsta e de-obicei răspunsul standard al apologeților puterii nucleare sovietice) pentru că acolo era vorba de o armă tactică, doar puterea ei era nemaivăzută. Însă ICBM-urile sunt arme strategice.

      Pe lângă asta, dacă Reagan a avut dreptate, cea mai mare parte dintre ele ar exploda în primii cățiva km.de la lansare, adică tot deasupra teritoriului rusesc. Gorbaciov a încercat să-l contrazică de formă, însă în același timp îl acuza că pune în pericol pacea mondială. Și nu a încercat să verifice practic dacă Reagan avea sau nu dreptate :P

    • Ai pierdut anglia pe drum, au si aia destule. Iar calitatea conteaza, nu stiu cite rachete rusesti sint in stare de functionare si cite vor cadea pe propriul teritoriu sau vor exploda la lansare, sper cit mai multe. Sa nu mai zic de scutul antiracheta american, care n-o fi el uluitor, dar ceva treaba tot va face.

  6. iarna NU-i ca VARA!
    Sa nu uitam ca numarul si densitatea sunt cei mai mari dusmani ai Chinei, care dipare din istorie cu doar cateva bombe nucleare bine plasate peste ea.
    (ar fi insa o crima in masa fara precedent, sa ucizi din 10-11 explozii peste un miliard de oameni)

  7. E cam exagerat sa atribuim ideile din articolul respectiv conducerii chineze. Cel mai probabil e ca unii extremisti, care de obicei se gasesc in rindul armatei, s-au gindit sa influenteze opinia publica si eventual si conducerea chineza. Sint insa scenarii care in lipsa unui scelerat la conducere sint destul de greu de realizat iar conducerea chineza nu e in mina unui singur om. Citind „After Tiananmen” a lui Robert Suettinger cred e ceva mai usor de inteles ca Politbiroul chinez nu e un conglomerat si ca exista o dezbatere, chiar daca rezultatul poate fi in cele din urma anti-democratic.

    Ideile din articol sint stupide luate si in detaliu, si in ansamble si in redactare.

    Ma refer doar la ordinea in care razboaiele respective ar trebui sa se desfasoare: Mai intii cu Taiwanul si apoi cu Vietnamul.

    Vietnamul nu face parte din vreo alianta militara iar legaturile cu Rusia sint limitate. Taiwanul e sub umbrela americana si, in ciuda aparentelor, detine suficiente forte pentru a se putea apara si singur in fata unei invazii chineze.

    Pentru China un atac asupra Taiwanului ar echivala cu o sinucidere politica a conducerii chineze, cu o prabusire economica pe termen destul de lung si o compromitere a conceptului de „dezvoltare pasnica” („peaceful rise”). Macar din acest punct de vedere ordinea e gresita.

    Cursurile de chineza la Academia Militara din Romania sint o idee excelenta (ca de altfel cursurile de orice limba importanta) dar apropierea militara intre China si Romania in conditiile in care Romania este deja o tara NATO e cel putin bizara.

    Nu vreau sa speculez ce e in mintea PSDistilor (dupa cum mi-e greu sa inteleg de ce dl. ambasador Gitgenstein a spus la vremea lui ca USA nu are un prieten mai bun in Romania decit M. Geoana), insa mie cel putin mi-e clar ca oameni ca Ponta ori Melescanu (care merita si domnia sa citeva rinduri intr-un articol separat) nu au ce cauta la conducerea Romaniei.

    http://stratrisks.com/geostrat/15914

  8. Lumea este bantuita de aceleasi platitudini ,ca si in timpul comunistilor ,care credeau in eternitatea unui regim ineficient din toate punctele de vedere.Rusia ca si China au „cancerul ” =coruptia bine infipta in societatea de tip autarhic.Nu au moneda cu circulatie internationala si asta se „castiga ” greu ,au facut erori grave in relatia cu Europa apuseana si au reusit destabilizarea ierarhiei banilor ,doar atat, nu mai au solutii si va urma autoizolarea.Lumea globalizata presupune sa fi activ si implicat in „tot” cu bune intentii,ceea ce nu este in firea unui asiatic .

  9. Normal ca Rusia lui Putin a planificat anexarile din Georgia si Ucraina! Este clar ca a existat un plan pe termen lung de destabilizare in tarile foste vasale Rusiei si un plan de prindere a Europei intr-un pumn energetico-militar. Este la fel de clar ca operatiunile din Crimeea au fost planificate cu mult timp in urma, ca au existat planuri A, B si C de actiune – cu C insemnand probabil o interventie armata americana. Devine foarte evident sa ne gandim ca strategia lui Putin a fost sa impanzeasca institutiile ucraniene cu agenti sau pur si simplu cu incapabili, incompetenti.
    Putin a avut nevoie de viteza in executarea planurilor, altfel ar fi ajuns in situatia de a interveni mult mai in forta. De exemplu, Crimeea a fost luata foarte rapid prin trupele externe, dar mai ales interne care au ocupat punctele strategice – concomitent cu un razboi mediatic in care se nega orice evidenta. Duda cu fascistii a fost alimentata probabil tot de cativa agenti cu influenta in Parlamentul de la Kiev care au facut ca rusa sa nu mai fie limba oficiala. Nimic nu a fost intamplator acolo.
    Apoi, in restul Ucrainei a fost nevoie de creerea catorva focare de instabilitate, intretinute cu agenti specializati in dezinformare si in lupta pe teritoriu inamic. Au existat cu siguranta celule pregatite cu mult timp inainte si s-a urmat apoi un plan de declansare a unei „insurectii”. A fost pierdut controlul situatiei la un moment dat, in August – ceea ce l-a facut pe Putin sa decida interventia armata pe fata. Evident ca propaganda ruseasca, extrem de bine organizata in Vest, a negat ce se intampla, lansand aceleasi fumigene cu Americanii, cu fascistii si cu NATO, cu insurgenta legitima si alte asemenea mesaje. Este foarte posibil ca Putin sa fi decis interventia dupa discutii cu Obama, perceput ca un lider slab si nehotarat, un mare handicap strategic pt. America.

    Se observa cu ochiul liber ca ceea ce erau sugestii privind gazele vandute de rusi Europei a devenit certitudine in momentul cand europenii au renuntat la Nabuco si au pornit asocierea pt. conducta ruseasca. Practic au vandut singuri rusilor franghia cu care sa fie spanzurati. Intreruperile actuale de gaze sunt o urmare logica, dar deocamdata de tatonare. Motorul german al Europei poate fi oprit acum cu o simpla apasare a unui buton de catre Putin.

    Nu trebuie uitati nici agentii de influenta ai Rusiei din institutiile centrale ale UE. Acest UE este atat de slab incat a trebuit sa vina cineva ca Snowden sa arate nivelul de penetrare informationala al americanilor. Problema a ramas pt. ca Snowden nu a putut arata care este nivelul de penetrare informationala al rusilor sau chinezilor. Este foarte probabil ca acest nivel sa fie cel putin egal cu al americanilor.

    In concurenta globala Rusia nu conteaza neaparat pe eficienta sa, ci pe avantajele strategice pe care le poate folosi pentru a-i impiedica pe concurenti sa se dezvolte: o propaganda agresiva si centralizata, resursele (nu doar energetice), un teritoriu vast, acapararea de pozitii strategice in tarile-tinta (Romania, Polonia, Ucraina, Tarile Baltice, Germania, Ungaria etc.) si, nu in ultimul rand, puterea militara.

  10. Eu nu cred da exista anglo-SAXONI si OCCIDENTALI in Australia, spre deosebire de Noua Zeelanda!, care nu sunt nici macar membre NATO, iar Occidentul nu poate fi impartit dupa criterii putiniene. Poate fi regionalizat, dar nu antagonizat si aglutinat in intimitatea lui, din cauza fluxurilor intense de capitaluri si investitii, de mii de miliarde de valute forte, care circula Lunar intre acele tari dezvoltate si care va ocolesc pe voi in mod ct, spre deosebire de chinezi, desi membri cu drepturi depline ai O-NU/NATO-UE be cause you are in the middle of nowhere de aproape un mileniu si de la Revolutia industriala
    in coace!
    (poti vorbi de anglo-americani, la modul colocvial, desigur, dar de unde saxoni?
    de lumea OCCIDENTALA vorbitoare de engleza, de cea vorbitoare de spaniola si portugheza, franceza, germana, italiana si restuLumii…

  11. Dupa mine, problema se poate pune strict dupa logica 0/1, adica joc de suma 0.
    1. Esti intr-o alianta cu un stat(WTF, CEL MAI PUTERNIC STAT DPDV MILITAR DEOCAMDATA)? Raspuns: Da
    2. Intelegi ca USA are angajate forte militare pentru descurajarea acestui stat(CHINA), adica portavioane si tot ceea ce implica asta(submarine, distrugatoare, nave de asalt, samd) care costa bani, adica miloane de USD pe zi. Raspuns: cred ca da…
    3. Intelegi ca atunci cand vrei sa intensifici cooperarea militara cu China comunista automat se aprinde un beculet sau led, sau o fereastra undeva intr-un program sau o chestie care-I pune pe strategii USA sa-si puna semne de intrebare (ce-i aici? diversiune chineza mascata si nu stium noi?) Raspuns: Da
    4. Daca ai raspuns la cel putin 1 intrebare` Nu`, sau `Nu stiu`, trebuie sa te duci acasa si sa-ti pregatesti lucrurile pentru puscarie, ca asta se cheama `TRADARE`.
    Mai e ceva de spus?
    Gandesc ca bolsevicii stiau intrebarile, termenul de `spionaj` sau `tradare` e prea putin pentru ei. Cu consecintele de rigoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Alexandru Lazescu
Alexandru Lazescu
Fondator al retelei nationale de publicatii locale Monitorul (1991) actionar al Grupului de Presa Medianet, ce editeaza Ziarul de Iasi membru al Grupului pentru Dialog Social a fost expert media pentru proiecte europene. A coordonat proiecte europene dedicate mass-media, a fost membru fondator si membru in conducerea unor organisme profesionale precum BRAT sau ARCA A fost membru in CA al SRTv in perioada 2002-2005. In prealabil, a ocupat un post de director executiv in cadrul Televiziunii publice si a fost membru in CA al SRTv (1999-2000). A fost presedinte-director general al SRTv

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro