Home » Global / Europa »Politica & Doctrine »Reactie rapida » Citesti:

Amețitorul viraj al lui Viktor Orban (un articol de Vladimir Tismaneanu si Marius Stan)

Vladimir Tismaneanu iulie 29, 2014 Global / Europa, Politica & Doctrine, Reactie rapida
52 comentarii 5,531 Vizualizari

Semnalele n-au contenit să vină. Cel care a rostit, în iunie 1989, la ceremonia reînmormântării lui Imre Nagy, un discurs care va rămâne pe veci în istoria Europei de Est, unul dintre fondatorii FIDESZ, omul care l-a avut ca mentor intelectual pe cunoscutul disident, ex-marxist critic, György Bence, politicianul maverick, deci Viktor Orban, a virat în direcția unui autoritarism colectivist și primordialist cu nete accente xenofobe. Etnocratia, aceasta fantasma a salvarii, este din nou la ordinea zilei. Se proclamă viitorul de aur al noului autoritarism. In 1992, intr-un articol din revista “Harper’s”, Tina Rosenberg scria despre liderii FIDESZ ca “democrati MTV”. Nimbul iconoclast de odinioara s-a evaporat. FIDESZ este azi partidul incruntarii nationaliste, cu manifeste simpatii pentru Putin si putinism.

Multe lucruri în politică se nasc din resentiment. Neîndoios extrem de dotat intelectual, Orban a nutrit mereu un complex în raport cu cei pe care îi percepea ca pe un fel de aristocrație urbană, o elită burgheză dominata de “alogeni”, liderii Opoziției Democratice Maghiare, între care, în primul rând, János Kis, Gábor Demszky, Ferenc Koszeg și Miklós Haraszti. A privit Alianța Liberilor Democrați ca pe un club select și snob în care i se părea că nu este admis. Alți membri ai conducerii FIDESZ au împărtășit aceste simțiri nevrotice. În plus, Orban era atras de liberalismul clasic și se mefia în raport cu orice formă de internaționalism, fie acesta unul liberal.

Corupția endemică asociată cu guvernarea socialistă a radicalizat fobiile și aprehensiunile lui Viktor Orban. A început să cocheteze tot mai intens cu conservatorismul populist care, în Ungaria, este greu, dacă nu imposibil, de disociat de antisemitism. Presa apropiată de FIDESZ (devenit între timp un partid tot mai tradițional și tradiționalist) a excelat în insinuări la adresa celor care, pasămite, nu trec testul unei maghiarități pure. Când s-a născut Jobbik, o formațiune de-a dreptul fascistă, nu a avut decât să potențeze cât mai strident teme care apăreau de-acum în retorica lui Orban, inclusiv ideea că stânga radicală s-ar constitui cumva genetic…

Echipa Orban a început să pedaleze pe un majoritarism tot mai intolerant în raport cu opoziția. Victoriile electorale de necontestat l-au făcut pe Orban din ce în ce mai puțin dispus să își recunoască propria failibilitate. Ungaria a devenit tot mai provincială, etnocrația a început să sufoce democrația. Ceea ce acum un sfert de veac a fost superba promisiune a reinventării politicului prin renașterea liberalismului civic, pare acum sortit să se transforme într-un coșmar neo-autoritar. Viktor Orban anunță că democrația liberală este pe ducă. Se face campionul unui autoritarism care glorifică modelul etatist polițienesc de tip Putin. Renasc acele teze din interbelic susținute de profeții fascismului, de la Carl Schmitt la Nichifor Crainic. Se exaltă un corp politic omogen și sănătos. Liberalismul este putred, corupt și decadent. Este momentul “salvatorului magic”, asemeni demagogilor descriși de Erich Fromm în cartea sa clasică despre frica de libertate.

Ceea ce pare să ignore Orban este că NATO și UE nu sunt doar instituții politice, militare și, respectiv, economice. Ele definesc, în cuvintele lui Václav Havel, opțiuni civilizaționale. Lupta dintre societatea deschisă și inamicii ei continuă. A căzut încă o mască, ceea ce, la urma urmelor, nu este câtuși de puțin o tragedie.

Poate că ne imaginăm faptul că democrația liberală beneficiază de fundamente istorice și intelectuale cu rădăcini adânci, dar nu este nici pe departe așa. Înainte de 1945, însăși ideea de “democrație liberală” era foarte mult anatemizată. În vremuri de criză (morală și economică deopotrivă), democrația este atacată și de la stânga, și de la dreapta. Fie că vorbim de criticul Lenin, sau de criticul Sorel, ori de criticul Michels, toți se revendică întrucâtva de la Jean-Jacques Rousseau și se prevalează de imaginea autoproclamată a “democratului autentic”.

Orban este astăzi un astfel de “democrat autentic” (a se citi și “original”) care nu se împiedică însă de libertăți civile ori deliberări de tip consensual-parlamentarist. Pentru premierul ungar, democrația liberală, cu toate instituțiile ei de mediere, corpurile intermediare, jocurile parlamentare, încurcă teribil fuziunea definitivă și irevocabilă dintre – așa cum spunea Carl Schmitt în “Criza democrației parlamentare” – “identitățile celor care sunt guvernați și celor care guvernează”. La baza acestei viziuni politice “salvaționiste” se află pur și simplu ideea mitologică a unei unități (în acest caz, de etnie). Omogenizarea apare ca benefica si inexorabila. Într-o traducere populistă a mesajului politic al lui Orban, masele sunt în căutarea unei identificări. Criza economică le adâncise această angoasă existențială. Promisiunea lui, care sună totodată a profeție, vine să asigure tocmai această identificare redemptivă. După cum foarte judicios remarca și Jeffrey C. Isaac, toate tarele democrației liberale “au fost abil reinterpretate ca fiind virtuți ale democrației liberale. Într-un mod aproape orwellian, slăbiciunea era transformată în forță”. Este exact ce face Viktor Orban! Apoi, pentru a folosi o expresie camusiană, “transformă un elan spontan într-o acțiune concertată”.

Ceea ce susține de fapt premierul ungar este că democrațiile liberale sunt reversibile! Că pandantul democratizării este ceea ce putem numi de-democratizare (vezi și vara anului 2012 în România). Evident, nu e un lucru total nou. Ceea ce este nou ține de metamorfozarea unui politican ajuns pe creasta valului ca partizan al valorilor liberale și care s-a transformat în avocatul valorilor contrare. Poate că e dur spus, dar cazul Orban amintește de convertirea lui Mussolini, acum un veac, din socialist internaționalist, în fascist naționalist… La acest moment el evoluției sale interioare, Viktor Orban pare “condamnat să condamne”. Când, în 2002, FIDESZ pierduse alegerile, a tunat că “națiunea nu poate fi în opoziție”. Așa cum foarte inspirat observa și istoricul Balázs Trencsényi, “Franz Iosef, Miklós Horthy și János Kádár și-au stabilit toți autoritatea prin teroare și toți au devenit părinți ai națiunii…”. Să sperăm că nu vom aluneca totuși spre ceea ce René Girard numea cercul mimetic al violenței. În această versiune de “autoritarism-gulaș” spre care se îndreaptă Ungaria lui Orban, Europa este “opresivă”, dar fondurile ei “necesare”. Din păcate, întreaga soartă a culturii politice a Europei depinde de respectivele răbufniri antidemocratice. Cum va reuși ea să se pună la adăpost de virusul transmis de Orban, rămâne de văzut…

http://www.bloomberg.com/news/2014-07-28/orban-says-he-seeks-to-end-liberal-democracy-in-hungary.html

http://nationalinterest.org/blog/paul-pillar/hungary-the-reversibility-liberal-democracy-6392

http://www.johnfeffer.com/the-disappearance-of-the-political-middle/

http://cristianpreda.ro/2014/07/28/orban-se-inseala-democratia-liberala-nu-e-pe-moarte/

http://www.lapunkt.ro/2014/07/28/ametitorul-viraj-al-lui-viktor-orban-de-vladimir-tismaneanu-si-marius-stan/

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,



Currently there are "52 comments" on this Article:

  1. Klamm spune:

    De fiecare data cand ma gandesc la ‘Ungaria’ si ‘liberalism’ nu imi vine in minte decat o singura persoana. Acea persoana, in mod categoric, nu este V Orban, insa in mod cert i-ar putea da lectii in domeniul liberalismului. Voi cita un pasaj ‘in point’:
    “Liberalism becomes insincere if it pretends to be able to accomodate absolute absolutism. [...] A liberalism that maintains that, since al cultures are unique and they need to be respected in their uniqueness, one must be ‘understanding’ towards the specificity of exterminating ideological enemies and one should practice tactful tolerance towards the call for ideological murder is not liberalism but simply a bad joke. ‘Right-language’ is, as a rule, drab and commonsensical. Yet sometimes courage is needed to talk this language, and the need for old enthusiasm may recur. [...] In political context, sincere liberalism is democratic liberalism.” (Rights, Modernity, Democracy, Can modernity survive?)
    Ágnes Heller, you DO have courage!
    http://chronicle.com/article/84-Year-Old-Philosopher/143491/

    V Orban a demonstrat apetenta pentru orientalismul anti-liberal la inceputul primului sau mandat (1999), cand a stabilit ca Parlamentul sa se intruneasca o data la 3 saptamani pentru aprobarea legilor (dezbaterea nu era necesara intrucat era facuta in avans).
    Ceea ce se intampla acum nu este/ar trebui sa fie o surpriza pentru Europa sau America. Insa atitudinea Europei si a Americii fata de Viktor Orban ar fi cu adevarat surpriza sinceritatii liberale ale acestor optiuni civilizationale.

    • Imi amintesc anii in care Viktor Orban era plin de admiratie pentru Agnes Heller, Janos Kis, Miklos Vasarhelyi, Miklos Haraszti. Conservatorismul populist, de tip apasat volkisch, cu care a ajuns sa se identifice, mai ales dupa ruptura cu Gabor Fodor, alt lider istoric al FIDESZ, trecut in 1993 la Liberii Democrati, a dus la conflictele cunoscute cu exponentii liberalismului civic si ai patriotismului constitutional:

      http://www.foreignaffairs.com/articles/137772/james-kirchick/wrong-way-down-the-danube

      Despre Agnes Heller, a scris Marius Stan chiar aici, pe “Contributors”:

      http://www.contributors.ro/global-europa/agnes-heller-ganduri-despre-totalitarism-modernitate-%c8%99i-apostazie/

      Am scris si eu:

      http://www.contributors.ro/cultura/amintirea-unei-lumi-ucise-agnes-heller-stefan-zweig-wes-anderson/

      Ma leaga de Agnes Heller o veche prietenie. Este o ganditoare extraordinara, un spirit mereu scrutator, o adversara a oricarei forme de obscurantism. Iluminismul ei este unul tragic si lucid. Pentru mine este extrem de reconfortant sa constat ca ideile lui Agnes Heller sunt respectate si dezvoltate de intelectuali din generatiile mai tinere. Multumiri pentru comentariu.

      • Bakk Miklos Miklos Bakk spune:

        Despre Agnes Heller si aprecierea ei de catre d-l Tismaneanu: problema rezida in eterna chestiunea a relatiei dintre intelectuali si politica. Am citit si eu cu admiratie citeva studii ale ei (“pendulul modernitatii” – de exemplu – este un model interpretativ genial), in schimb, iesirile ei pe rampa politicului in Ungaria erau foarte naiv-simpliste, de expunere a unor teze ideologice si de filosofie politica fara nici un simt al realitatii politice. In legatura cu principalii actori importanti ai politicii ungare din ultimii ani, Orban sau Gyurcsany ea nu a avut nici un instrument intelectual apreciativ, decit cel ideologic, redus la simplitati de formulare cum ca Orban este dictator, antieuropean, iar Gyurcsany putin aventuriei, dar totusi democrat. Deci o diferenta de nivel izbitoare dintre performanta scrisului filosofic si cel de analist si comentator al politicii zi de zi. Ceea ce nu ar fi o problema deosebita (multi intelectuali remarcabili se confrunta cu aceasta problema), insa Agnes Heller a facut parte dintr-un anturaj intelectaul al stingii ungare care a avut ambitii de tacticieni si strategi fata de partidele stingii. In acest rol, acceptat intr-un mod nefericit de mediul politic al stingii (nu dezvolt acuma cauzele, fiind si ele foarte interesante), acesti intelectuali au avut contributii catastrofale, ultima fiind chiar cea legata de tactica unionista impusa stingii fragmentate dinaintea legerilor din aprilie.
        Despre analiza discursului lui Orban: este cazul tipic de analiza cind se arunca cuvinte, concepte impotriva unor cuvinte, concepte decontextualizate de media. Este clar ca Orban, folosind notiunea de democratie iliberala si-a atras asupra lui tot potentialul de rumegare ideologica ce exista in media internationala (s-ar putea sa fi facut acest lucru nu in mod gratuit, ci deliberat, fiind suficient de inteligent si cunoscind parcursul termenului in literatura de specialitate – Fareed Zakaria a.s.o.), insa, dincolo de acest breaking news-term, discursul nu a continut nimic nou fata de cele stiute despre el. A sintetizat, intr-un exercitiu retoric, majoritatea elementelor programatice ale programului lui. Incerc sa apreciez, citi dintre comentatori au avut ocazia sa citeasca intregul discurs, si cam ajung la concluzia ca foarte putini…

        • Stimate domnule profesor Bakk, In numele lui Marius Stan si al meu, calde multumiri pentru substantialul mesaj. Nu e vorba doar de Fareed Zakaria, dar si de, ori poate mai ales de contributiile unui Jan-Werner Muller care, banuim, nu va sunt necunoscute. Scrie, de pilda, profesorul de la Princeton despre ce se petrece in Ungaria: “The country’s exit from state socialism was among the smoothest in Eastern Europe. Hungary spent the 1990s as a model pupil of the West, finally joining the EU in 2004. Now, almost a decade on, it is led by the charismatic, self-declared ‘right-wing plebeian’ Viktor Orbán, a man whom critics charge with the ‘Putinisation’ of Hungary. Thanks to his government’s undermining of the rule of law, Hungary risks being the first EU member state to be sanctioned for violating ‘shared European values’.” Plebeii sunt, in genere, asociati cu stanga. In Ungaria lui Orban, e vorba de o dreapta sui generis, cu usor discernabile origini in fascismul interbelic. Sunt in multe privinte in dezacord cu vechiul meu amic G. M. Tamas, dar la capitolul acesta, al alunecarii lui Viktor Orban spre peronism (nu stiu daca GMT foloseste conceptul), in orice caz spre populismul etnocentric, nu avem divergente.

          http://www.lrb.co.uk/v34/n12/jan-werner-muller/longing-for-greater-hungary

          Exista de-acum o literatura impresionanta pe tema democratiilor de fatada, a ceea ce Zbigniew Brzezinski numeste “fictitious democracies”. Sunt sigur ca va aminti de conceptul lui Jacob L. Talmon de democratie totalitara. Nu intamplator vorbim in articolul nostru despre Rousseau. Viktor Orban mizeza pe propria interpretare a unei mitice si himerice volontè générale. Nu era aceasta si logica miscarilor totalitare din deceniul al patrulea al secolului XX? Cu ani in urma, in revista EEPS (East European Politics and Societies), Vesna Pusic (Universitatea din Zagreb) a publicat un excelent articol despre “dictaturi cu vestminte democratice”. Steven Levitsky (Harvard) si Lucan Way (Universitatea din Toronto) au propus termenul de competitive authoritarian regimes. Sub Viktor Orban, se pare, Ungaria merge in acea directie. China nu a ajuns inca acolo. Ceea ce in China ar fi un progres, in Ungaria este un regres. Aprecierea pentru Agnes Heller nu este doar a unuia dintre autori, ci a ambilor. Ar fi extrem de interesant un articol al Dvs despre ce s-a intamplat cu stanga maghiara in aceste decenii care s-au scurs de la annus mirabilis 1989. In ce ma priveste (VT), mi-am spus punctul de vedere in articolul din “Journal of Democracy” (January 2014), intitulat “The Moving Ruins Revisited” (aluzie la un faimos eseu al lui Leszek Kolakowski). Chiar si fenomenul Orban (vertiginosul viraj) imi pare ca tine de aceste ruine miscatoare. Ganduri bune!

          • Bakk Miklos Bakk Miklós spune:

            Stimate D-le Tismaneanu ! Multumesc pentru raspunsul Dvs. la scurta mea interventie, ma onoreaza. In privinta modelelor de democratie, ca scheme interpretative asupra proceselor din Ungaria, am o retinere. Se stie ca una din intrebarile de baza din teoria democratiei se refera la chestiunea fundamentala: exista o superteorie a democratiei (neelaborata inca) sau exista, pur si simplu, o pluralitate de teorii ale democratiei, emergente din contexte, culturi, mereu schimbatoare, si, astfel, este o himera teoretica sa incercam sa le sintetizam intr-o superteorie. Inclin sa accept acest punct de vedere din urma. Acum, totusi exista o linie separatoare in noianul acestor teorii, mai greu de trasat, definit (deci discutabil): unele teorii sunt mai degraba idealuri ale democratiei, altele mai mult modele descriptive. Desigur, nu in modul simplist, de fapt fiecare teorie are latura ei ideala (normativa) si cea de model descriptiv, dar in masuri diferite. Democratia liberala este mai mult un ideal, partea ei de model se rezuma la catalogul drepturilor omului si la institutionalizarea separatiei puterilor. Or acestea exista in Ungaria, institutional neindoios. E drept, ele au suferit un atac la nivelul “tesuturilor moale” (datorita majoritarismului excesiv), iar la diferitele “masuraturi” ale democratiei (care, iarasi, ridica probleme metodologice) calitatea democratiei a scazut in Ungaria. Dar aceasta este un proces care caracterizeaza tot spatiul central-european.
            Ca sa concluzionez aceasta prima parte a raspunsului meu, la transformarile recente din Ungaria nu prea mi se pare productiv sa aplicam criteriile, la nivel enuntiativ, ale democratiei liberale. Aceasta invocare este utila numai daca vrem o discutie generala despre idealuri sau vrem sa ne definim ideologic fata de niste guverne, dar nu ajuta la intelegerea ce se intimpla in Ungaria, mai ales in acel context in care – ma refer la un mediu care este mai indepartat si la care nu are acces, nici lingvistic, cititorul nostru – alte detalii de evaluare nu avem, decit stabilirea aparentei daca ce se intimpla in Ungaria este conforma sau nu principiilor democratiei liberale. Ati putea sa ma intrebati critic, si pe buna dreptate, ca nu cumva incerc sa ocolesc sau sa shuntez in aceasta discutie, totusi, chestiunea care pare fundamentala: cit de liberal este regimul din Budapesta. Raspunsul meu este: inainte sa evaluam aceasta problema, ar trebui sa avem o intelegere mai clara, in ce directie merge capitalismul din Ungaria. Zoltán Pogátsa, un economist din Ungaria in zilele trecute a ridicat, in urma discursului lui Orban, aceasta problema. El spune ca nu exista nici capitalism in sine (cum nici democratie), ci un fel sau un tip de capitalism. Modelele dupa el sunt urmatoarele: a) capitalismul de tip welfare (exemple: statele scandinave), b) capitalismul corporativ (de pe Rin) – Germania, Olanda, Austria, Slovenia, c) capitalismul statului dezvoltator, d) modelul capitalismului paradiselor fiscale (de tip offshore) si, in final, e) capitalismul dependent, cel bazat exclusiv pe atragerea capitalului global si a actorilor pietelor globale. Ungaria de dupa 1989 s-a angajat pe o cale care incerca sa combine capitalismul de tip welfare (nazuinta populara mostenita de la regimul comunismului de tip gulas) cu capitalismul dependent care s-a axat pe deschidere completa a pietilor si pe dezvoltare in baza infuziei de capital global. Scurta perioada de succes (mijlocul anilor 90) a creat un consens facil si scurt dintre o masa larga de votanti care doreau continuarea kadarismului economic (si social) in conditiile capitalismului si o elita care credea ca poate deveni agent al atragerii capitalului global. Modelul a dus la un esec. Pogatsa sustine ca Orban vrea o cotitura spre un model de capitalism al statului dezvoltator. Aici, spune el, avem doua submodele, dirigismul francez (de tip de Gaulle) sau cel al statelor din Asia (Japan, Singapore, Korea etc.). Si aici ne apropiem de miezul discursului de la Tusnad: Orban, se pare, vrea un model care se inspira si din cel european – cel dirigist – dar si din cel oriental, mânat de constiinta ca ne aflam pe un prag istoric care necesita modele noi. Daca eliminam din discursul lui de la Tusnad sintagma “democratiei iliberale”, vom vedea ca speech-ul (de altfel, foarte bine construit din punct de vedere retoric) avea in centru intrebarile cautarii acestui model. In rezumat, revenind la problema democratiei liberale din Ungaria, cred ca vom putea face o diagnoza cind vom vedea mai clar, ce model de capitalism construieste tara vecina. Democratia este, mai degraba, de un anume tip peste un capitalism de un anume tip.
            Cu tot scepticismul fata de aplicabilitatea modelelor de democratie normative, nu pot sa nu invoc aici un model (mai concret, mai descriptiv) cu trimitere la asertiunea lui Tamás Gáspár Miklós referitoare la etnocratia din Ungaria. Termenul poate fi definit relativ simplu, totusi ca model descriptiv eu cunosc numai “democratia etnica” a lui Smooha (Ethnic Democracy: Israel as an Archetype, Israel Studies 1997 sau intr-un ECMI-working paper din 2001: The Model of Ethnic Democracy). Conform Smooha, intr-o democratie etnica a) substanta, miezul comunitatii politice este natiunea/grupul etnic titular al statului, b) statul face diferenta intre cetatenie si apartenenta la grupul etnic titular, c) grupul etnic titular considera ca statul este proprietatea lui nedivizibila, d) grupul etnic netitular reprezinta o amenintare la adresa statului (mai sunt si alte criterii, nu le enumar). Pentru mine este clar ca Romania se subsumeaza evident acestui model, Ungaria insa nu. Etnocratia din Ungaria este o schema discursiva, face parte din lupta dintre stinga si dreapta ungara, pe plan simbolic. Este un dat cu vechi radacini in cultura politica maghiara, stinga exclude dreapta din rindul democratilor, dreapta exclude stinga din natiune. Ar fi o discutie interesanta si in privinta modelelor de democratie, cum se poate ca Romania fie in acelasi timp o democratie mai liberala decit cea ungara (unii comentatori au deja aceasta diagnoza) si, concomitent, si o democratie etnica.
            Acestea au fost scurtele mele remarci, care nu au intentia de a fi o critica frontala a articolului Dvs. scris cu d-l Stan, sunt numai idei si completari provocate.

            • Szőcs Levente spune:

              Această abordare mi se pare nesinceră niţel. Ungaria poate să-și aleagă orice tip de capitalism fără să renunțe la democrația liberală. Dl. Bakk sugerează contrariul: să vedem mai întâi cum stăm cu capitalismul și mai vedem după aceea dacă si câtă democrație avem… De acord, vechiul model economic a dat faliment, avem nevoie de altul, dar de ce trebuie să renunţăm la democraţie? Este o falsă alternativă.
              Dl. Bakk susţine, în același timp, că în Ungaria este respectată esenţa democraţiei liberale, adică “catalogul drepturilor omului si la institutionalizarea separatiei puterilor”. În realitatea, din 2010 încoace, a existat un lung şir de schimbări având ca scop eliminarea separaţiei puterilor în stat şi a oricărei opoziţii. Să nu uităm că democraţia liberală presupune inclusiv pluralism şi alegeri libere şi corecte. După cum se ştie, legea electorală a fost schimbată în aşa fel încât să favorizeze partidul de guvernământ şi aşa puternic, putere executivă şi legislativă distincte de mult nu mai există, media publice au fost “purificate” de toţi cei care nu-l adulau destul pe Iubitul Conducător, iar presa de opoziţie şi societatea civilă, cât a mai rămas din ele, sunt prigonite prin diverse mijloace, fiind catalogate de Orbán, chiar la Tuşnad, ca “agenţi străini”. Vi se pare că se caută doar un nou model economic?

            • Bakk Miklos Bakk Miklós spune:

              Stimate D-le Szőcs Levente ! Cunosc argumentele Dvs., ele au fost prezentate, sintetizate si repetate in presa de opozitie din Ungaria (de exemplu, in cotidianul Népszabadság, al carui colaborator sunteti). Aceste argumente trebuiesc, neîndoios, discutate. Nu aceasta a fost scopul meu, discutarea lor o fac multi, cu mult sau mai putin zel, cu multe sau mai putine informatii. Eu am considerat ca acest spatiu de pe contributors.ro este adecvat pentru a introduce noi dimensiuni in disputa, dimensiuni pe care eu le consider necesare (Dvs. probabil nu – ma gindesc la catalogarea de “nitel nesincer” a interventiei mele). Iata, unde este articolul (in lb.maghiara) cu tipurile de capitalism la care m-am referit (nu am citat in textul meu initial, a fost gresala mea):
              http://pogiblog.atlatszo.hu/2014/07/29/a-fidesz-mint-jobboldali-modernizacios-kiserlet/?utm_source=mandiner&utm_medium=link&utm_campaign=mandiner_201408

  2. Andrei A. spune:

    Cred că este trist să constați dubla măsură, ori măcar percepția ei, în ce privește tratamentul rezervat de UE țărilor europene în funcție de „vechime”. Nu poate nimeni nega poziția Ungariei în istoria europeană (cu tot ce a fost bun și rău, nu cred că face excepție comparată cu alte puteri suzerane). Pe de altă parte, unde e lege nu e tocmeală- privind ce se întâmplă acum în plin peronism maghiar, ai senzația că o duplicare a evenimentelor de la București din vara lui 2012 ar fi fost tratată drept un fel de „criză de adolescență”. Am impresia (și rog a fi corectat dacă este necesar) că „vechile țări” se pot prezenta la poarta clubului în pardesiu peste pielea goală și totuși vor fi poftite la masa rezervată- în vreme ce altele, mai „tinere”, chiar și la patru ace, trebuie să pacienteze așteptând ca toanele portarului în livrea să le îngăduie intrarea. În fine, cu toate bubele noastre, și nu sînt puține, nu e o senzație foarte plăcută.
    Ce mi se pare paradoxal este că Ungaria, chiar și în timpul maghiarizării forțate, a fost totuși percepută de cei afectați ca un stat de drept. Am întâlnit o dată un evreu ardelean pe care l-am întrebat cum își explică încercarea unor evrei români de a trece granița în Ungaria în plină dictatură horthistă. Nu vedeam utilitatea schimbării unei dictaturi cu alta din punctul de vedere semit. Mi-a explicat că justificat ori nu, chiar și în acele vremuri, Ungaria era percepută ca un stat de drept în vreme ce România nu. Pare că tot acest capital istoric a fost cheltuit, sacrificat pe altarul populismului. Era un capital acumulat de secole așa că lichidarea lui reprezintă în sine un record istoric.
    Se pot scrie mii de pagini despre ce-și doresc maghiarii din punct de vedere teritorial. Cred că ar fi o deviație majoră de la subiectul pe care vi l-ați propus. Dar pentru o națiune, dincolo de ce istoric ar fi considerat just sau injust, primează percepția. Ori nu există nici o națiune europeană, dar nici una, care să simtă a fi fost atât de defavorizată de istorie. Bref, justificat ori nu, pentru mulți maghiari patria de azi reprezintă o treime din marginile „istorice”. Încă o dată, nu intrăm în explicații sau argumentări, dar asta simt ei. Dacă ar fi să luăm un simplu exemplu ca Bratislava (Pressburg, Pozsony), capitala de azi a Slovaciei este văzută drept un oraș făurit de maghiari. Ca să traducem în termeni care ne sînt mai apropiați, să presupunem că România ar fi pierdut în urma celui de-al doilea război mondial Ardealul, Banatul, Bucovina interioară și gurile Dunării- nu e un scenariu implauzibil. Ar fi greu de crezut că o „partidă națională” n-ar fi la putere sau nu ar reprezenta partidul de opoziție major. Nu cred că doleanțele teritoriale ale unei pături importante din populația Ungariei se vor rezolva în UE sau NATO- cred că asta o știu și ei, de unde duplicitatea prin legăturile strânse cu Rusia. Trecând peste naționalism și iredentism, în general cei care se prezintă la alegeri în costum popular și cu buhaie de incitat împotriva altor țări sau minorități, au dovedit istoric că nu excelează la capitolul economie. I-aș spune protocronism- aș spune că s-a încercat și la noi, și fie și din experiența noastră de „țară tânără”, nu funcționează.

    • Marius spune:

      Poate din punct de vedere politic, Orban este nationalist cu accente extremiste dar din punct de vedere economic a luat deciziile excelente si fara sa afecteze economia si piata libera. Deci asta e diferenta fundamentala intre el si de exemplu Putin. Economia Ungariei merge excelent, Orban doar a curatat-o de elementele speculative. Nu am vazut nicio firma multinationala sa plece din Ungaria datorita politicii lui Orban. Ok, Orban a lovit exact in zonele speculative ale economiei : banci, energie, utilitati publice, imobiliare. Aceste industrii erau detinute de firme straine care au facut investitii minime si in schimb au obtinut profituri uriase si nejustificate din perceperea unor tarife pe servicii de monopol (vezi exemplul ApaNova in Bucuresti) . Si nici macar nu e ceva original. In Germania, foarte multe orase au rascumparat companii de utilitati publice de la companii multinationale care nu aveau niciun interes sa investeasca in acele zone. De fapt Orban a urmat dictonul “scopul scuza mijloacele” si scopul lui final este ca populatia sa traiasca mai bine si deciziile economice si politice sa fie in mainile lor si nu ale strainilor. Nu mi se pare nimic gresit in asta. Credeti ca populatia si politicienii din Germania sau Franta ar accepta ca sectoare intregi ale economiei sa depinda de deciziile unor straini ? Si apoi, de ce i-am reprosa aceasta abordare lui Orban. Japonia are o viziune nationalista de sute de ani si nimeni nu le reproseaza asta.

      • Harald spune:

        Poate pentru că Japonia nu e membră UE? :P

        Când ofițerii japonezi organizau competiții de decapitat soldați chinezi, americanii au rezolvat simplu problema, i-au executat pe respectivii și Japonia a putut merge mai departe, fiindcă oricum era singur în mijlocul mării.

        Dar UE și-a propus să îi facă să trăiască împreună pe toți cei care s-au măcelărit în două războaie mondiale, iar Ungaria nu e singură în mijlocul mării. În toate statele din jurul ei trăiesc minorități maghiare și Orban deja agită apele mai mult decât e cazul, în privința acestor minorități. Și dacă mai urmează mult exemplul lui Putin, s-ar putea ca soluția să fie exact cea din 1919, adică se va alege praful din partea aceea de UE.

        E un om educat în timpul dictaturii comuniste și nu poate asimila prea bine pluritatea de opinii, asta e problema lui Orban.

        • Harald spune:

          ”pluralitatea”, scuze.

        • eu****** spune:

          Cred ca este altceva la Orban – cred ca este prins de betia puterii, poate sa faca orice si oricum.
          Si mai pare sa fie ceva: Orban a ucis modul de auto-protectie care exista in fiecare sistem democratic…Ce se va intampla, ce mai urmeaza???

      • Andrei A. spune:

        „Poate din punct de vedere politic, Orban este nationalist cu accente extremiste dar din punct de vedere economic a luat deciziile excelente si fara sa afecteze economia si piata libera.”
        Cred că nu folosim aceleași standarde în ce privește „piața liberă”- nu văd nimic „liber” în naționalizarea forțată a fondurilor de pensii. Statul, ca și orice companie, nu poate fi infailibil în ce privește deciziile economice. Deosebirea este că într-o economie liberă, o companie se scufundă în vreme ce statul, ori mai bine zis economia etatizată, „trebuie susținute cu orice preț”- ergo, dumneavoastră sau eu, trebuie să suportăm prin dări suplimentare incompetența decidenților economici de stat, care din punct de vedere al condițiilor de salarizare nu pot să spun că frizează ascetismul.
        MOL, Raba, sînt decizii de implicare majoră a statului maghiar unde acțiunile au scăzut în scurtă vreme cu 30%. Hmm, un stat care cumpără scump și vinde ieftin ? Asta e ceva nou :) . Nu sînt un adept al capitalismului sălbatic- nu cred însă în omnipotența și omnisciența economică a unui stat, fără a nega rolul altor instituții vitale. Terenuri și proprietăți naționalizate închiriate apoi la sume modice asociaților din Fidesz ? Asta pute a liberalism economic de Hisarlâk.

        „Deci asta e diferenta fundamentala intre el si de exemplu Putin. Economia Ungariei merge excelent, Orban doar a curatat-o de elementele speculative.”
        Acest „curățat”, l-aș folosi cu ceva mai multă rezervă. Au mai curățat și alții și după „dereticarea” lor, noi am cules mizeria și lipsurile. Dar hai să luăm anul 2013 ca referință și să comparăm economia „curată” a Ungariei cu cea „murdară” a României :
        http://ec.europa.eu/economy_finance/eu/countries/hungary_en.htm
        Ungaria :
        Creșterea PIB : 2.3%
        Deficit (ca procentaj din PIB): 79.2%

        http://ec.europa.eu/economy_finance/eu/countries/romania_en.htm
        România :
        Creșterea PIB: 3.5%
        Deficit (ca procentaj din PIB): 38.4%

        „De fapt Orban a urmat dictonul “scopul scuza mijloacele” si scopul lui final este ca populatia sa traiasca mai bine si deciziile economice si politice sa fie in mainile lor si nu ale strainilor. ”
        Deciziile economice se află în mâna elitei de stat, care este through and through Fidesz. Astăzi nu mai poate nimeni ocupa un post de răspundere fără să fie membru sau agreat de partid. Asta este economie a la Mussolini. Deci numai partidul are dreptate, în economie, decizii sociale, etc.
        Aici avem evoluția indicelui GINI în Ungaria :
        http://inequalitywatch.eu/spip.php?article91
        Pare că sărmanii au avut mai puțin de profitat din politicile lui Orbanenko- o fi cumva legat de afacerile de cumetrie girate de partidul boborului ?

    • dorin valeriu spune:

      E adevarat, Ungaria a pierdut 2/3 din teritorii, atata doar ca in acele teritorii ungurii erau minoritari. S-a format un statul nou, Slovacia, unde slovacii erau covarsitor majoritari , la fel Coatia iar teritoriile alipite Romaniei, Serbiei si Austriei erau locuite in majoritate de romani, sarbi sau austrieci. Asemanarea pe care o propuneti este deci nepotrivita iar pretentiile ungurilor de a stapani teritorii in care sunt minoritari, doar in baza unui asa zis “drept istoric’ , a unor teritorii “cucerite cu sabia” ( se mai poate vorbi despre asa ceva dupa Mohacs ?) argumente opuse principiilor wilsoniene, n-au nici un temei. Ca durerea, dorul si pretentiile se mentin inca la multi unguri e altceva. Orban nu e naiv si incearca sa exploateze politic aceste sentimente.

      • Sefu spune:

        Cred ca ati trecut cu vederea un aspect important al iredentismului maghiar. Uitati-va la harta etnica a Slovaciei de azi:
        http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/c/c2/Slovakia_2011_Ethnic.png
        Ungurii nu sunt minoritari in sensul ca au 10% in toate localitatile din Slovacia, ci sunt majoritari in sudul extrem al tarii si nereprezentati altundeva. Altfel spus, exista o granita etnica cam bine definita intre maghiari si slovaci, granita care e pe locuri 10-30 km la nord de frontiera de stat. E bine si frumos ca s-a format Slovacia, dar in mod evident nu intre hotarele ei etnice (si situatia de azi e dupa un schimb de populatii efectuat dupa al doilea razboi mondial).
        La fel e si la granita de vest a Romaniei in Bihor si Satu Mare. Explicatia e simpla: Ungaria a pierdut razboiul, si interesele strategice ale invingatorilor – in cazul Romaniei, calea ferata Oradea-Satu Mare-Halmeu spre ce era atunci Cehoslovacia, azi Ucraina Transcarpatica – erau mai importante decat echitatea in aplicarea principiului etnic.
        Acum daca un ungur trece granita, vede ca si pe partea cealalta sunt sate predominant maghiare (desigur doar intr-o zona ingusta, dar prima impresie conteaza mult). Merge in Secuime, si vede ca intr-un stat care se declara statul national al romanilor sunt o multime de localitati majoritar maghiare. Adica simtul nedreptatii nu izvoreste din niste manuale de istorie, ci din experienta proprie de azi.
        De aceea teritoriul cedat catre Austria – desi considerat un act extrem de jignitor atunci – nu starneste emotii azi, neavand zone majoritar maghiare.

  3. Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

    Arthur Koestler: „A fi ungur este o nevroză colectivă”.

    Nici cu românii nu mi-e rușine, doar că noi sîntem mai ”împrăștiați”.

    • Harald spune:

      Adevărul e că ungurii au pierdut două treimi din țară, nu e ușor de suportat așa ceva. E adevărat, le-au pierdut pe mâna lor, prin modul brutal și plin de accente naționaliste în care administrau partea lor de imperiu, dar totuși le-au pierdut. România e un stat tânăr, n-are nici 200 de ani și a crescut mereu. Inclusiv acum, România cochetează cu ideea reunificării cu R.Moldova, deci e încă în creștere. Ungaria era un stat vechi de o mie de ani pe care au reușit să-l facă țăndări, de bine ce au știut să se poarte cu națiunile vecine.

      • Marius spune:

        Nu cred ca aveti dreptate. Orban are o educatie puternic anti-comunista, s-a remarcat prin atitudinea impotriva regimului comunist cu mult inainte de caderea sistemului. Sigur, poate e nationalista dar in niciun caz nu m-as aventura sa spun ca Orban nu accepta pluralitatea de opinii. Problema este ca avand o educatie nationalista, este destul de previzibil ca abordarea lui fata de tarile din jur urmeaza aceeasi linie. Iar in ce priveste politica lui economica evident ca directia este generata tot de abordarea nationalista : reducerea influentei straine in economie, deciziile sa apartina statului maghiar, etc.

        • Harald spune:

          Anticomunismul lui Orban nu exclude tendințele autoritariste. Nu trebuie să fii de stânga ca să refuzi să admiți existența unor alte puncte de vedere. Sau ca să împarți lumea în ”noi” și ”ei”.

          Antiteza folosită de el, unguri vs.străini în economie, e profund dăunătoare. Legile corecte sunt cele necesare în economie, nu defavorizarea companiilor străine. E normal ca după atâția ani de comunism, companiile occidentale să fie mai avansate economic și tehnologic decât cele maghiare. Iar Ungaria e totuși o țară mică, la scara Uniunii. E normal să vezi mai multe companii străine decât ungurești.

          Orice guvern sănătos la cap ar trebui să creeze un mediu cât mai favorabil pentru investiții, astfel încât în acea țară să se creeze locuri de muncă și să crească nivelul salariilor și al nivelului de trai. Să apară între țările UE o competiție în genul celei care există între landurile germane. Dacă Ungaria lui Orban ar fi acuzată de favorizartea excesivă a investitorilor, cum e acuzată Olanda, ar merita toată admirația. Dar isteriile naționaliste nu merg în niciun caz în direcția asta.

      • eu****** spune:

        Si totusi…

        Din punct de vedere al dezvoltarii spiritului civic maghiarii sunt mult inaintea romanilor.
        Ungaria este mult mai moderna, mai cosmopolita, mai sofisticata, mai harnica decat Romania.
        Simti asta imediat ce treci granita, mergi pe drumurile lor, si le vezi cum isi organizeaza gospodariile.

        P.S.
        Argumentatia vine de la o persoana care are in sange o particica maghiara.

        • Harald spune:

          Eu cred că Ungaria e pur și simplu mai occidentală. Nu am văzut vreo diferență între Crișana românească și Ungaria de la est de Tisa, diferențele sunt între cele 3 regiuni din cadrul Ungariei. Bunele obiceiuri din Transillvania sunt aceleași cu bunele obiceiuri din Ungaria, însă inferioare bunelor obiceiuri din regiunile administrate de Viena.

      • Eu spune:

        @Harald (Herald?):

        Dupa logica dumneavoastra, Grecia si Italia sint tot state tinnere, cam de aceeasi virsta cu Romania. Nu cred insa ca veti afirma aceasta la fata locului, daca vreodata veti ajunge acolo. Conform dumneavoastra, ar mai fi si alte state tinerele prin Europa: Norvegia ar avea vreo 120 de anisori iar Polonia, Finlanda, chiar si nabadaioasa Ungarie, ar fi niste june de nici 100 de ani. Oricum, Ungaria nu are 1000 de ani, nici daca s-ar face abstractie de Mohacs.

        Subtil sugerati expansionismul romanesc dar tot subtil il ignorati pe cel unguresc, care vizeaza in primul rind Transilvania. In Transilvania, ungurii sint colonistii, care, daca nu ii respecta pe autohtonii oricum majoritari, nu se pot bucura de stima, indiferent cite pene de cocos si-ar pune la palarie si cit de multe fireturi pe uniformele de opereta.

        Ungaria, imperiu colonial in miniatura, spre deosebire de marile imperii coloniale europene de alta data, nu se poate impaca cu pierderea coloniilor si nici nu este capabila de reconciliere istorica, de unde si drama lacrimogena, abil sustinuta propagandistic.

        • Harald spune:

          Se pare că logica fiecăruia dintre noi este diferită, iar comentariile despre nick-name sunt mai mult decât deplasate. La grădiniță se distrează copiii comentând despre numele celorlalți, în școala primară deja asta e considerată o copilărie.

          Statul existent la un moment sau altul e o componentă pasageră în viața unei națiuni. Vikingii erau stăpânii mărilor în urmă cu 800 – 1.000 de ani, iar Norvegia de azi e doar un rest jalnic rămas din Uniunea de la Kalmar. Până în 1974 erau doar o națiune de pescari, iar după ce va dispărea importanța petrolului (asta fiind în maximum 50 de ani) se va întoarce la acel statut de națiune de pescari.

          Pe vremea când ungurii aveau deja un stat civilizat și în expansiune, despre români nu prea se știe cu ce se ocupau, că Dragoș încă nu descălecase. Grecia și Itralia la fel, au avut secolele lor de glorie în urmă cu 2.000 – 2.500 de ani, dar astăzi sunt niște state modeste, la periferia unei Europe centrată pe Germania. Românii au un stat tânăr, iar dacă nu reușești să înțelegi ideea nici după explicațiile astea, poți face liniștit bancuri despre nick-name în continuare, că nivelul respectiv îl stăpânești.

  4. Lupul Monarhist spune:

    Orban, who has fueled employment with public works projects, said this weekend that he wants to replace welfare societies with a “workfare” state. He has earlier said more centralized control was needed to confront multinational companies such as banks and energy firms, to escape from “debt slavery,” and to protect Hungarians from becoming a “colony” of the EU.

    Orban said his “illiberal democracy” won’t deny the “fundamental values” of liberalism, such as “freedom.”

    Cugetarea din final este adanca. Intr-adevar, ametitor viraj. Nu stiam ca a ajuns atat de rau.

  5. victor/victoria spune:

    Spuneti la sfarsitul paragrafului al 6-lea ca “Fie că vorbim de criticul Lenin, sau de criticul Sorel, ori de criticul Michels, toți se revendică întrucâtva de la Jean-Jacques Rousseau și se prevalează de imaginea autoproclamată a ‘democratului autentic.’” Ati punctat perfect cauza sau radacinile ideologice in Rousseau. As vrea sa adaug cateva observatii legate de Rousseau ce vor completa, cred eu, imaginea tipului de individ precum Orban. Un lucru important in Rousseau este ca filozofia lui politica nu prea are nimic de-a face cu politica asa cum au inteles-o si definit-o filozofii clasici. Ea este apolitica pt. simplu motiv ca e naturala si nu conventionala. De aceea ideologia politica nu conteaza sau mai bine zis este insignifianta pt. nobilul ideal salvationist al rasei umane pe care Rousseau il sugereaza. Politica, societatea, traditia si tot ce tine de oranduirea umana este decadenta si absolut ipocrita. Individul este atat de instrainat de propria-i natura, instrainare ce s-a dezvoltat de-a lungul mileniilor, incat acesta este incapabil sa revina la propria-i identitate. Pt. generatiile existente Rousseau este total pesimist. Ne spune insa ca solutia se afla in educatia generatiilor ce vor veni si ne ofera un model de inginerie sociala in Emile ce s-a vrut publicat in aceeasi zi cu Contractul Social. Tutorele Jean Jacques, caracterul cheie din Emile, reprezinta alegoric atitudinea statului fata de educatia noii generatii; o atitudine complet manipulativa ce creaza subiectului iluzia independentei in gandire si fapte. Cu alte cuvinte, Rousseau ne prezinta o modelare severa a ceea ce anticii numeau natura umana cu scopul de a obtine un individ nou, nemaintalnit in istorie si cu o constiinta naturala sau aproape divina daca tinem cont de panteismul lui Rousseau pe care-l gasim mult mai elaborat la Hegel. Rousseau descrie in Contractul Social o societate Purgatoriu in care numai cei trecuti cu succes prin procesul educational descris in Emile vor trai cu adevarat ori vor fi cu adevarat fiinte umane genuine. Desi nu o spune explicit, aceasta este concluzia logica a principalelor sale lucrari (cele doua Discursuri, Emile si Contractul Social).
    Revenind la Orban, eu cred ca profilul lui se potriveste in mare masura acestei viziuni soteriologice. Rolul parental, ocrotitor si de educator al autoritatii publice vine din aceeasi sursa. Cetatenii sunt considerati in masa niste copii ce trebuiesc “educati” in spiritul viziunii oficiale. In toate filmele comuniste romanesti caracterele pozitive sunt naive si cu comportamente copilaresti iar caracterele ce reprezentau autoritatea erau serioase, chiar severe dar ocrotitoare fata de primele. Rolul mesianic ce si-l aroga astfel de indivizi nu vine insa de la Rousseau. Cred mai degraba ca este inspirat de Nietzsche si in mod special de Heidegger mai ales in problema nationalista. Dar asta-i o alta problema.

  6. antonie spune:

    Aproape fără greș marile iubiri, în politică, se transformă în dezamăgiri, urmate de o ură pe măsură. Cine uită retrăiește drama. La vecinii noștri îngemănarea spiritului teutonic cu cel mongol face parte din elanul vital care-i definește. Toate crizele sângeroase din istorie îi au în prim plan. Nu au ratat nici una, fie că a fost generată de spiritul teuton fie de cel asiatic în formele sale slav-mongole. Acest amestec din care se trag și teritoriul plămădirii îi definesc drept cel mai imprevizibil popor al Europei și cel mai pragmatic în acțiunile politice. Spiritul slav-mongol le dă sentimentul mesianismului iar cel teutonic cel al forței de a-l realiza…Ideologiile cu care se pavoazează sunt doar instrumente de propagandă, de atragere a aliaților conjuncturali, nu repere de comportament. E stilul slav-mongol de a vinde încă…mirodenii la europenii încrâncenați în transformarea prin muncă a naturii și dominați de patima înrădăcinării în spații unde își au îngropați strămoșii…Ei vânează binele creat de alții… și și-au găsit un loc ideal într-un teritoriu populat de popoare încă idilice în comportamentul de zi cu zi…românii, sârbii din Voivodina, slovenii… Au încercat să creeze și o biserică după model englez, subordonată regelui…Nimic din ce ține de autocrație nu le-a fost străin în istorie…Noroc că au fost puțini…Cazul lor e tipic pentru ce putem numi …moartea ideologiilor în lume. Nu știu de ce ne mirăm doar în cazul lor și nu observăm ce mai reprezintă ideologia politică în Germania? Eu am o explicație …pentru mirarea din acest articol…Autorii au mizat greșit…și nu e prima dată …pe un cal mort în ultimele lor construcții mentale din domeniul politicii aplicate social… Și ce dezamăgire…acasă!!!!!!!!! Unde caută un îndrăgostit înșelat…vina tristeții? …În vecinii… Vorba unui vechi cântec popular…Cine umblă prin vecini…? …Cel ce …..n-are rădăcini…

    • L.H. spune:

      Nu pot decit sa subscriu la abordarea Dvs. In fapt, toate recentele Dvs. comentarii au fost foarte interesante , mai ales citite printre randuri.

    • Arthur spune:

      Dragul meu antonie, ura ta fata de unguri iti incetoseaza gandirea si faci spume la gura.. vezi ca te dezavantajeaza din punct de vedere estetic. In fine, sa trecem trecem cu vederea dejectia de ura (epitete si afirmatii fara argumente), dar te rog, macar “get your facts right”: Biserica Anglicana (“de tip englez” cum zici tu), s-a format in secolul 16, pe vremea lui Henric al VIII-lea, in vreme ce “capetenia” Bisericii din Ungaria era Regele si era independenta de Roma inca de la formare in 1000 A.D., adica secolul 10 (desi cu cinci/sase secole mai veche, totusi ideea cu biserica independenta a ungurilor e furata de la englezi. :) ). Vrei sa pari rotund si bine informat, dar in realitatate esti doar un incult cu complexe de inferioritate.

      • antonie spune:

        ….vedeți că a mai fost o încercare de formare a unei noi biserici…care a prins doar în zonă…mult mai aproape de noi…unitarienii…
        Știți, deja, părerea mea despre percepții? Percepția e dată de context. dacă ești nervos azi, percepția nu mai e cea de ieri…

        • Andrei A. spune:

          Greco-catolicii reprezintă în istoria Ardealului și a poporului român mai mult decât o simplă “biserică”. E vorba de revirimentul românismului într-un sens cultural. Nu trebuie privit simplist, drept o “ingerință” papală sau iezuită- e vorba de generații întregi care au avut acces la studiu în Occident într-o perioadă în care Principatele erau încă adânc aservite spiritului oriental. Acolo lucrurile încep să “miște” abia după 1800 și intră într-un ritm mai accelerat o data cu anii 1840.
          Nu trebuie uitat nici rolul bisericii greco-catolice în ce privește susținerea cauzei românilor în Ardeal, în perioada mai dură datorată maghiarizării forțate. Iuliu Maniu era greco-catolic.
          Încercarea de introducere a protestantismului printre românii Ardealului în secolul XVI, deși a eșuat, a avut un efect secundar pozitiv, prin aceea că a distribuit unele din primele cărți tipărite în limba română și nu slavonă, a stimulat introducerea limbii române în Ardeal ca limbă liturgică și nu în ultimă instanță a deschis drumul primelor tipărituri în limba română, făcute de români (diaconul Coresi) și adoptării caracterelor latine pentru tipar.

          • dusu spune:

            sint ardelean,am trait mare parte din viatza intr un orash ardelean;nu doar comunismul a stricat Transilvania.anexarea de catre Regat a insemnat purificare etnica si promovarea neamului prost(originili sanatoase)care se asemana mai bine cu cuceritorii.
            daca tehnologic oricum lumea avanseaza,dar Transilvania parcurge o perioada de decadere

            • Eu spune:

              @dusu:

              Cred ca sinteti un alter ego al unui celebru pastor caruia i place sa pastoreasca un anume fel de mioare ….

        • Peter spune:

          Comentariul lui Antonie, care intareste teoria lui Arthur : “vedeti ca mai fost o incercare de formare a unei biserici… care a prins doar in zona…” Pai draga Antonie, iata doar cateva nume mai sonore ” din zona”: John Adams (presedinte SUA 1796-1800), Benjamin Franklin, Thomas Jefferson, Alexander Graham Bell, Samuel Morse, Charles Darwin, Charles Dickens – despre care trebuia sa auzi daca ai macar bacalaureatul… si lista continua cu multi savanti, politicieni, scriitori si artisti despre care n-ai de unde sa stii…

          • antonie spune:

            era vorba despre autocrație, nu despre calitatea unei biserici ori a alteia…Iar un rege maghiar a vrut să impună cu forța o anumită credință în Ardeal. Îi vezi capabili pe cei enumerați, de așa ceva…

      • victor/victoria spune:

        @Arthur

        Nu va mai obositi cu astfel de indivizi scoliti in spiritul lui Ilie Ceausescu. Vorbeste de romani ca traiesc “idilic” iar de ceilalti ca sunt pradatori. Imaginati-i pe Dej, Ceausescu, Bobu, Dinca, Iliescu, Zero Cozmanca, Hrebenciuc, Vanghelie, sau Ponta idilici. Termenul este pur si simplu cretin si vine dintr-o propaganda a Securitatii iar acesti lachei, inca fidei trup si suflet regimului criminal, oameni precum acest Antonie sau LH, vin si-si arunca dejectiile intelectuale aici luandu-ne de prosti.

  7. Amerigo spune:

    Necunoscand nimic despre ceea ce se intampla la vecinii nostri maghiari in politica, nu pot fi decat recunoscator Dl.-ui Tismaneanu pentru aceasta fresca a societatii politice locale.
    NU aveam habar de pornirile autoritariste ale Dl.-ui Orban, insa pot observa si eu ca acestea sunt in trend european. Anti-tiganismul manifestat de multe democaratii vestice (Franta, Italia, etc…), pornirile polpulatiei de a gasi in straini dusmanul din cauza caruia toate racilelel lor sunt explicate (Anglia, de exemplu), ne arata ca din 1930 pana astazi au trecut putini ani si Europa divizata fiind, cu exceptia Germaniei, nu a avut perioada ei de denazificare, de scoatere a raului in pubilc si de a educa tinerimea contra acestor manifestari abominabile.
    Natiunea Româna este blanda, fara mari porniri extreme nationaliste (1941 este o exceptie) si toleranta, fata de restul fratilor europeni….
    Imi este frica de aceasta resurectie a nationalismului european. Englez, Francez, Italian, Scandinav etc…Se pare ca fraza cu istorie ce se repeta , este foarte actuala….

  8. zgabeata iftode spune:

    Doar teorie. Nici o masura. Daca un lider roman aplica o astfel de politica era ,,executat” in piata publica, dar fiind un ungur ……doar teorie.

  9. dezamagitul spune:

    De azi inainte nu va mai cred si nu va mai citesc. Democratia liberala e o vorba goala in gura dvs, un slogan hollywoodian. Stiti sa va indignati si sa tineti discursuri numai cand e vorba de specialitatea dvs academica, totalitarismul, mai ales comunismul. Dar ramaneti inert, va faceti ca nu vedeti, cand un coleg de platforma aduce “argumente” contra votului universal. Fie sunteti de acord cu colegul si atunci ar trebui sa va exprimati public contra votului universal; e responsabilitatea dvs de “filosof politic”, cum va place sa va considerati, si de intelectual public; fie nu sunteti de acord, dar taceti (din comoditate? din spirit de gasca? din lasitate?). Nu aveti integritate intelectuala, sunt dezamagit de dvs. Sper ca cel care va cenzura acest mesaj sa aiba macar decenta de a vi-l arata, dar nu-mi fac mari iluzii.

  10. Mircea spune:

    Eu cred că ungurii au, în cea mai mare măsură dintre europeni, trăirea imaginară a istoriei. Din păcate acesta nu se întâmplă cu câțiva dintre politicienii de frunte, ci este un fenomen colectiv, profund și inalterabil cu trecerea timpului. Refugierea într-un trecut glorios, a unei patrii care se întinde de la Carpații Păduroși până în Bosnia, Boemia și Transilvania și revenirea obsesivă la acest spațiu pe care nu l-au putut popula vreodată, este imaginea Paradisului pierdut pentru o bună parte dintre unguri. Imaginile Ungariei Mari sunt în multe dintre vitrinele Budapestei, iar simbolistica națională nu lipsește nici măcar din eticheta vreunui salam picant. În rarele momente de luciditate își dau seama că teritoriile pierdute, în care populația maghiară este minoritară, așa cum a fost dintotdeauna, greu mai pot fi câștigate, și, chiar dacă vreodată s-ar întâmpla una ca asta, problemele create de noile “minorități” și tendințele lor centrifuge, ar crea greutăți mult mai mari decât cele cu care se confruntă în acest moment Ungaria.
    Din câte înțeleg eu această trăire imaginară le dă ungurilor sentimentul permanent al “nedreptățitului Europei”, transformându-i în postura revendicativului permanent, nu contează a ce, nici ei nu știu bine. Spre deosebire de austrieci care s-au împăcat relativ repede cu noul destin,‒ mai există nostalgici și printre ei, paradoxal unul era chiar reprezentantul fundației Naumann, pentru sprijinirea liberalismului, care într-o conversație cu un etnic ungur, translator de limbă germană, își plângeau pe umăr unul altuia ce bine ar fi fost ca imperiul sa nu se fi destrămat ‒, ungurii așteaptă ceva care să le transforme imaginarul în realitate, ceea ce-i face foarte vulnerabil la fenomenul mesianic și la eroul eliberator. Nu e de mirare că foarte mulți dintre liderii lor au îmbrățișat cu pasiune imaginea de salvator al neamului, aducând Ungaria pe buza prăpastiei, alimentând și mai mult disperarea din imaginarul colectiv.
    Faptul că Germania, o țară sensibilă la partenerii istorici, chiar dacă au aparținut celeilalte jumătăți a ei, Austria, ( Croația și Slovenia), Ungaria a fost tot timpul sub protectoratul ei, economic și politic, suportându-i capriciile și derapajele politice, ba, mai mult luându-i apărarea, favorizează apariția unor indivizi ca Orban Victor. Orban Victor este un alt mesia de carton pentru poporul ungar, nici primul și nici ultimul, care încearcă să scape de hățurile UE, cu privirea întoarsă a Germaniei, care chipurile nu este pe fază.
    Ca orice dictator inteligent Orban Victor speculează slăbiciunile poporului său pentru a se eterniza la conducerea lui.
    Spre deosebire de Ungaria, România nu a fost niciodată aliat tradițional al Germaniei și cu atât mai puțina al Austriei, iar în rarele momente de interacțiune istorică au ieșit conflicte și trădări de ambele părți (Germania a complotat la divizarea României în cel de-al doilea Război Mondial, noi i-am trădat cu prima ocazie avută), fapt pentru care noi nu beneficiem de îngăduința germană, și niciodată nu cred că voi vedea o fabrică Audi, Mercedes ori BMW în România, chiar dacă infrastructura va fi brici.

  11. Bertolt Lazaroiu spune:

    Dom’ profesor, poate e momentul sa puneti si niste linkuri pe-aici la articole de-ale prietenilor dumneavoastra sau preluate de ei dedicate marelui conducator Viktor Orban, lumina viitorului. Cum care prieteni? Cei pe care-i stimati atat si pe care ni-i tot dati drept model. E plin de ele.

    Sau, daca nu, merge si un citat din dumneavoastra, ceva mai vechi, dar nu foarte, de prin august 2012:
    “Orban a fost disident in Ungaria lui Kadar, a intemeiat un partid (FIDESZ), a tinut un discurs, in iunie 1989, la ceremonia de re-inmormantare a lui Imre Nagy, care a intrat in istoria demnitatii si a rezistentei anti-totalitare. Sigur, ulterior si-a schimbat culoarea politica, a mers intr-o directie pentru multi deconcertanta, a rupt cu vechi prieteni ori acestia s-au despartit de el. Dar este un personaj real, nu o fantosa. A castigat alegeri, a propus o agenda, are o filosofie. [...] Orban rosteste uneori brutal idei in care crede, nu minte. [...] Orban este un anticomunist autentic [...]“.

    Intelegem: singura problema a lui Orban e ca directia in care a mers este una “deconcertanta” (whatever that may mean) si s-a suparat un pic cu prietenii. In rest, e plin de calitati bune si e un adevarat lider.
    Dar oare ce s-o fi intamplat cu el de nu va mai place nici dumneavoastra, nici prietenilor dumneavoastra? A, s-a pupat cu Putin pe botic. Dar in rest e OK.

    • Ce-ar fi sa cititi articolul in loc de a face procese de intentie? Mi-am exprimat rezervele fata de Orban intr-un articol aparut in primul numar pe anul acesta din “Journal of Democracy”. Cunoasteti revista? Am scris pe larg despre fenomenul de-democratizarii. Un fenomen deconcertant, nelinistitor, care reclama analize riguroase.

      O rugaminte, va rog, daca nu va este prea greu, sa fiti politicos/politicoasa. “Dom’ profesor” este o impolitete. Aveti aici un text scris de doi politologi, unul care traieste in Europa de Est, celalalt care traieste in Statele Unite. Ambii scriu despre aceasta zona. Ambii impartasesc valorile civic-liberale. Va invit sa comentati textul, daca aveti ceva de comentat.

      • Bertolt Lazaroiu spune:

        Vad ca lucrati cu zel si la rescrierea canoanelor politetii, capitolul forumuri :)

        Apoi aflu ca v-am facut procese de intentie (?!). Nu inteleg despre ce intentie e vorba. Lucrurile-s foarte simple: dumneavoastra (ceva mai putin) si colegi de pana si de avant de-ai dumneavoastra (ceva mai mult, spre in exces) i-ati luat apararea pe fata si fara inconjur lui Viktor Orban impotriva oricaror critici, de orice fel. Si asta ani de zile. Pana cand? Exact pana la inceputul anului acesta, cam pe cand probabil a aparut si acel prim numar din “Journal of Democracy”. Ce s-a intamplat la inceputul anului 2014? A luat Orban vreo masura anume de ingradire a libertatilor care sa va fi umplut paharul, sa va fi deschis ochii in sfarsit, dupa multe altele? Nici vorba. Sa-i lasam tot pe prietenii dumneavoastra sa ne explice ce s-a intamplat. Citez un comentariu de-al lor. E din data de 19 ianuarie 2014:

        “Orban pare să fi suferit o transformare, Liv. Undeva în iarna lui 2012 sau primăvara timpurie 2013.
        Am urmărit felul cum îl porcăia Vocea Rusiei pe vremea când l-a ajutat pe Băsescu la referendum. Pe atunci, Orban părea să le fie mare dușman, chiar mai mare decât Marinarul.
        Apoi, deodată… ce să vezi? Orban se duce la Moscova, și se întoarce in one piece, nu cade avionul cu el, ba chiar pare să fi fost o vizită fructoasă, doldora de contracte și de planuri de viitor. Vocea Rusiei schimbă tonul, începe să vorbească normal, Viktor Orban, premierul maghiar, partenerul nostru, la, la, la.
        Mă tem că e timpul să ne luăm viszontlátásra de la iluziile în privința lui.”

        Faptul ca Orban “pare sa fi suferit o transformare” undeva in iarna lui 2012 nu i-a impiedicat pe prietenii dumneavoastra sa-l apere in continuare pana la inceputul lui 2014.

        De fapt, ceea ce a determinat o asemenea schimbare de atitudine la ei si, probabil, si la dumneavoastra a fost semnarea pe 14 ianuarie 2014 a unui acord de cooperare intre Orban si Putin. Pana atunci, toate derapajele sale erau scuzabile sau erau doar propaganda stangista si liberala, ne puteam uita in alta parte pentru ca era de-al nostru, anticomunist adevarat, trebuiau sa i se permita tot felul de nazbatii. Deindata ce a semnat acordul cu Putin a devenit autoritar-colectivist, primordialist si, in general, dusman al democratiei. Peste noapte.

        O remarca mai am pentru cei care mai trec pe aici si citesc: comentariul meu a fost scris la ora 15:06, dar a aparut abia la 18:34, in acelasi timp cu comentariul domnului Tismaneanu. Intre timp, au aparut alte comentarii, al meu nu. Semn ca al meu comentariu nu putea fi postat fara sa fie insotit de un raspuns pe masura al autorului. Ce ne spune asta, fara sa facem procese de intentie? Ca cele spuse de mine au atins un punct sensibil.

  12. Stefan Michiu spune:

    Inlaturarea de la putere a socialistilor pe o perioada cat mai lunga de timp-lucru reusit cu succes in Ungaria, este ca un fel de decomunizare a natiunii.Din acest punct de vedere Orban Viktor, FIDESZ, natiunea maghiara sunt de apreciat.La un popor care a realizat cu imense sacrificii o autentica Revolutie anticomunista-1956-ar fi fost improbabila o evolutie gen PSD ca in Romania, practic acest PSD viciind tara non stop din 1989.
    Nu sunt in tema cu abaterile de la democratie ale d-lui Orban, dar stiu ca din autoritarism de dreapta se mai poate reveni, din cel comunistoid, jamais!

    • Bertolt Lazaroiu spune:

      @Stefan Michiu: curat revolutie anticomunista in 1956. Condusa de Imre Nagy de la Comintern si de esalonul 2 din Partidul Comunist din Ungaria. Tot asa cum si Tito va fi in curand un mare lider anticomunist.

      • Chiar asa? Deci Imre Nagy, cel spanzurat in iunie 1958 la Budapesta, impreuna cu Mikos Gimes, Pal Maleter si Jozsef Szilagyi, era “de la Comintern”. Asa si Whiitaker Chambers si Arthur Koestler erau tot de la Comintern. Doar ca Internationala a III-a a fost desfiintata in 1943, Nagy a fost marginalizat de Rakosi dupa 1948, a fost premierul “Noului Curs” (1953-1955) etc etc Nu a avut o biografie fara pata, a colaborat in anii 30 cu politia secreta sovietica. Dar, in anii 50, s-a trezit. Cum a scris Agnes Heller, in octombrie-noiembrie 1956, avand de ales in strada plebeilor revolutionari si birourile comisarilor sovietici, Nagy a ales strada. A platit cu viata pentru acest pariu. Un anticomunist liberal precum Raymond Aron nu si-a ascuns admiratia pentru sacriciul lui Nagy. La fel, Albert Camus.

        • Bertolt Lazaroiu spune:

          Domnule profesor, Imre Nagy va fi fost un om de isprava, nu spun ca nu. Insa dat fiind trecutul lui si faptul ca in calitate de prim-ministru al Ungariei (nu in 1943 sau in anii ’30) era reprezentantul Partidului Comunist din Ungaria nu prea-l poate face anticomunist. E prea de tot. Insusi faptul ca i s-a promis un drept de a pleca din Ungaria de catre Kadar (care a fost doar o capcana, evident), ca a fost un detinut de lux la Bucuresti in mare parte din timpul in care a stat in detentie aici arata ca el era considerat totusi un om din interiorul sistemului, nicidecum un anticomunist. Anticomunistii militanti nu beneficiau de asemenea favoruri.
          Anticomunist doriti sa il scoateti dumneavoastra sau dl. Orban, dar nu asta e adevarul. Ca s-o fi trezit dupa 1948 din cominternism, ca a devenit antistalinist nu am niciun dubiu. Ca ar fi devenit un anticomunist feroce, asa ca dumneavoastra sau ca Orban, asta e mai greu de sustinut. Incurcati antisovietismul cu anticomunismul. Imre Nagy a fost un om de stanga pana in 1956 si este o inselatorie ieftina transformarea lui intr-un anticomunist de dreapta sau intr-un soi de liberal centrist. A devenit, probabil, un democrat de stanga, e cam tot ce putem sti. Speculatii despre ce ar fi gandit azi daca ar mai fi trait poate face oricine.

          • Nu voi tine aici si acum o prelegere desore Imre Nagy si chestiunea comunista. Gresiti fundamental cand spuneti ca Janos Kadar i-a promis “dreptul de a pleca din Ungaria”. Nici vorba. Imre Nagy nu a cerut sa plece, a fost rapit si deportat intr-un camion sovietic. In Romania (unde nu a cerut niciodata azil politic), a fost tinut in domiciliu fortat la Snagov, in regim de ascultare continua, 24 de ore din 24, sapte zile pe saptamana.Nu se putea vedea decat cu sotia sa si emisarii PMR (Valter Roman, Iosif Ardeleanu, Nicolae Goldberger, Aurel Malnasan, dr Francisc Koppich). Ingrijitoarele vilei, vorbitoare de maghiara, erau si ele, fireste, in seviciul Securitatii. Accesul la informatii era extrem de parciomonios. I se permitea sa citeasca “Elore”, cotidianul comunist de limba maghiara din Romania.

            Nu am afirmat niciodata ca Imre Nagy ar fi fost “un anticomunist de dreapta”. A fost un marxist anti-stalinist care, in finalul vietii sale, a devenit unul anti-leninist. Nu era un “liberal centrist”, fireste. Se formase in traditia stangii radicale, acolo se aflau amintirile, nostalgiile, aspiratiile, valorile sale. Dar nu orice om care sustine valorile stangii marxiste era neaparat un promotor al Gulagului. Sunt convins ca stiti biografiile unor Victor Serge si Boris Souvarine.

            Filosoful american Sidney Hook, de pilda, a ramas pana la sfarsitul vietii un socialist democrat. A fost, in egala masura, una din vocile cele mai respectate din istoria anticomunismului democratic. La fel, sa spunem, un Bertram Wolfe. Apropo de sederea lui Imre Nagy in Romania, poate ca stiti ce-a spus Gheorghiu-Dej: “Intai il stoartcem de informatii, apoi il spanzuram de limba”. Din solitudinea disperata a domicilului fortat, Nagy a incercat sa trimita apeluri catre Togliatti, Tito si Gomulka pentru convocarea unei conferinte comuniste mondiale in care sa se discute invazia sovietica si suprimarea revolutiei maghiare.

            Despre aceste chestiuni, intr-o perspectiva istoric-comparativa:

            http://www.contributors.ro/cultura/fanatici-renegati-si-eretici-despre-stalintern-si-mistica-revolutionara/

            http://www.revista22.ro/libertatea-recucerita-imre-nagy-si-revolutia-maghiara-3201.html

            • Bertolt Lazaroiu spune:

              “Dar nu orice om care sustine valorile stangii marxiste era neaparat un promotor al Gulagului.” – de acord. Nu am fost niciodată de părerea celor care susțineau ca marxismul e ceva eteric, care nu are nimic de-a face cu ororile staliniste, dar nici cu cei care pretind sa descifreze în scrierile lui Marx harta gulagurilor din URSS.
              Doar ca afirmația de mai sus contrazice frontal ceea ce promovați în general ca discurs.

  13. crap spune:

    Practic il inteleg pe orban, sau cel putin asa am impresia. un lucru important e ca totusi are suportul unei bune parti a intelectualitatii maghiare, si nu stiu daca promoveaza etnocratie, mi se pare mai degraba ca mesajul lui e unul ptr uniunea europeana si destul de clar: dorim sa ne protejam etnia si integritatea teritoriala indiferent daca contravine setului de valori fixat de UE.

    Daca Orban va ajunge in istorie ca un exemplu ptr piedicile pe care o uniune europeana omogena le-a avut de infruntat, sau va ajunge una din personalitatile care au condus la o redefinire a UE intr-o entitate federala de tari de etnie bine definite, amanand procesul de omogenizare ptr o perioada mai digerabila ptr populatiile autohtone, numai istoria ne va spune.

    Cat despre democratia mai speciala a lui orban, nu cred ca e nici primul, nici ultimul.

    • Harald spune:

      Mesajul lui Orban nu e pentru Uniunea Europeană, e anti-Uniunea Europeană și pentru uzul special al ungurilor.

      Românii au încercat pe vremea lui Ceaușescu chestia asta cu transformarea într-o autarhie și rezultatele au fost sinistre, oamenii ajunseseră să bată la propriu de la mâncare și răbufnirile naționaliste mai apar și azi, după trecerea unei generații de la căderea lui Ceaușescu. Aveți impresia că asta a ajutat în vreun fel România? Tot așa nu va ajuta nici Ungaria,

  14. Emil spune:

    Cand am citit despre cum consideră Orban Europa ca fiind “opresivă”, dar fondurile ei “necesare”, mi-am dat seama că nimic nu este nou sub soare, Caragiale al nostru când a scris “Românii verzi” astfel de specimene a avut în minte. Este acolo în statutul “asociației”, după o înşiruire de “articole unde se enumără cu de-amănuntul tot ce nu este verde românesc și care trebuie sistematic respins de orice membru al societății, ca, de exemplu, sentimente neromânești, tendințe și idealuri neromânești, arta neromânească, idei și spirit neromânești”, un articol 9, care sună așa: “Se exceptează de la această regulă capitalurile neromânești”.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)