vineri, martie 29, 2024

America, cultura violentei si nevoia de duşmani

Ceea ce este cel mai fascinant la Statele Unite, din perspectiva unui european, cel puţin, costă în cultura violenţei. Retorica despre libertate pe care o inhalăm de la cele mai fragede vârste este dublată de această brutalitate-adjectiv  constant pe care îl regăsim în limbaj, filmele de la Hollywood, muzica rap, în existenţa celui de-al Doilea Amendament sau în statutul SUA drept primul vânzător de armament din lume. Pentru un european, mai ales cetăţean al Uniunii, libertatea are printre conotaţiile sale majore pacea, stabilitatea socială. Europenii par să îşi definească libertatea mai ales în sensul negativ al termenului (dacă e să facem apel la gândirea lui Isaiah Berlin): adică drept protecţie împotriva intruziunii statului, infracţiunilor, poluării, discriminării pe piaţa muncii şamd  Modelul social-liberal european pare calat pe extinderea sferei libertăţii negative la zona muncii (locul de muncă văzut ca proprietatea privată!)[1] şi încearcă cu disperare menţinerea competitivităţii fără a diminua protecţia unei populaţii diverse dar pe cale de îmbătrânire. Modelul american, retortă a unei naţiuni de imigranţi, cowboy şi întreprinzători este mult mai tolerant la schimbare. Ideea că riscurile sunt inerente într-o lume în care nimic nu e de-a gata (there is no free lunch) nu mai are nevoie de explicaţii în saga nord-atlantică. Inclusiv securitatea! Dacă în apusul nostru crearea statului naţional modern a presupus monopolizarea violenţei de către o autoritate centrală, în America, acolo unde statul şi-a extins prerogativele mult mai greu, apărarea revenea populaţiei care îşi căuta un rost pe frontiera necunoscutului. Amendamentul II ce dă cetăţenilor dreptul de a purta armă a fost redactat atât pentru a preveni extinderea puterii guvernului de la Washington dincolo de limitele dorite de cetăţeni şi pentru a-i proteja pe cetăţeni de semenii lor sau de pericolele exterioare, cum erau spaniolii şi triburile indiene.

Practica descrisă mai sus s-a menţinut până în zilele noastre, deşi vremurile puritanilor de pe Mayflower şi ale lui Andrew Jackson au apus de mult.

De ce aşa?

Vom căuta explicaţia acestei culturi a violenţei pe două paliere: 1) primul este juridico-filozofic şi are legătură cu mitul Frontierei şi al excepţionalismului american iar celălalt-> 2) vorbeşte despre forţa lobby-ului de armament.

I.Spiritul puritan între condamnare şi mântuire

Nu putem explica fiziologia istoriei americane concentrându-ne pe simpla povestire a evenimentelor fără a avea în vedere semnificaţiile religioase şi ideologic ale acestora. Coloniile americane au fost create prin valurile succesive de imigranţi protestanţi (de diferite versiuni) europeni, cu o majoritate anglo-saxonă însă. În ciuda diversificării confesional-etnice de mai târziu, republica americană a fost şi rămâne până astăzi un produs al civilizaţiei britanice, cu tot ce derivă de aici.

Scăpaţi de persecuţii, protestanţii sau puritanii vor căută să înceapă o viaţă nouă, una care să oglindească valorile biblice în nordul Atlanticului. Departe de a fi un paradis liniştit, noul lor cămin se dovedea cel puţin la fel de dur precum metropolele pe care le părăsiseră. Adversităţile materiale, atacurile amerindienilor, concurenţa imperiilor rivale Angliei (Franţa şi Spania) întreţineau în sufletele nou-veniţilor ideea că sunt subiecţii unui examen continuu pe care trebuie să îl treacă în drumul spre mântuire.

La data obţinerii Independenţei-sfârşit de secol XVIII- coloniştii americani dezvoltaseră un simţ vag al identităţii. Cunoscutul istoric şi jurnalist neoconservator Robert Kagan ne vorbeşte despre o tânără republică expansionistă şi conştientă de rolul ei în lume, departe de imaginea clasică a unei comunităţi anglo-atlantice timide şi izolaţioniste.[2] ’Naţiunea periculoasă’, după expresia aceluiaşi Kagan se lăsa ghidată de două crezuri: cel al excepţionalismului şi cel al frontierei. Primul oferea principiile iar celălalt direcţia. Mitul excepţionalismului american vorbea despre faptul ca America reprezintă o realizare cu totul inedită pe Pământ, întrupare a Ierusalimului din Vechiul Testament şi care are datoria de schimba întreaga lume (prin exemplu, ca o ’cetate pe o colină’/ sau prin intervenţie directă, militară). Mitul Frontierei, repetat ad nauseam prin genul Westernului a căpătat trei semnificaţii, după cercetările lui Richard Slotkin, profesor de literatură americană: 1) direcţia de extindere spre vest, pentru a îngloba întreg teritoriul dintre Atlantic şi Pacific; 2) trecerea de la o societatea agrară, pastorală către una industrială şi 3) drumul etico-religios pe care fiecare cetăţean/credincios trebuia să îl facă printre greutăţile vieţii.[3] Cele trei semnificaţii se vor contopi  în repetate rânduri de-a lungul marilor decizii de politică externă. În relaţiile cu republicile surate din America Latină, participarea în războaiele mondiale din Eurasia, intervenţiile din Vietnam sau Irak va persista mereu, ca un halou, ideea că este de datoria Statelor Unite să restabilească binele în lume şi să aducă teritoriilor ocupate de trupele americane pe un anumit traseu al dezvoltării socio-economice.

Astfel, împletirea între experienţă şi apetenţă, între istorie şi religia colectivă au forjat sufletul american drept unul în căutare de duşmani, în căutare de monştri de ucis, după expresia lui John Quincy Adams, al doilea preşedinte al ţării.[4]

Două afirmaţii, rostite la distanţă de peste 200 de ani mi se par relevante pentru cele de mai sus:

The tree of liberty must be refreshed from time to time with the blood of patriots and tyrants.” [5]Thomass Jefferson, al treilea preşedinte american (1801-1809) şi principalul autor al Declaraţiei de Independenţă

I’m running out of demons, I’m running out of villains. I’m down to Castro and Kim Il Sung.”[6] Colin Powell, Şef al Statului Major în timpul preşedintelui Bush Sr

Din cele de mai sus nu trebui dedusă o istorie idealizată a Statelor Unite. Am convenit însă să schiţăm modul cum psyche-le naţional a modelat acţiunile individuale şi colective. Protestantismul, cel puţin în versiunea sa nord-atlantică a reuşit să îmbine fervoarea religioasă cu efortul de a îmbunătăţi lumea materială.[7] Nu are aici rost să recapitulăm întreaga literatură de la Max Weber încoace care studiază compatibilitatea calvinismului cu capitalismul..

Avem aşadar o lume în care Iuda Iscarioteanul şi Iisus rămân împreună până la final iar Bobby Ewing nu este întotdeauna opusul lui J.R.

II. Militarism şi materialism

Înainte de a vorbi despre ultracontroversatul Amendament II din Constituţia SUA ar trebui să facem un detour prin tradiţia britanică şi să spunem că posesiunea individuală de arme a fost o cutumă milenară. Ba chiar regii englezi o încurajau, pentru a avea o populaţie pregătită în eventualitatea unei invazii sau campanii militare. Henric VIII a obligat familiile engleze să îşi educe copiii în arta tragerii cu arcul, legea fiind prevăzută şi cu o amendă în cazul nerespectării ei.[8] De abia în 1671, pe vremea lui Charles II se emite o interdicţie a purtării de arme de către toţi cetăţenii englezi cu excepţia nobililor. Motivul era concurenţa pe care clasele inferioare le-o făceau aristocraţilor în ceea ce priveşte vânatul.[9]

La momentul 1776 miza coloniştilor americani era dublă: obţinerea independenţei faţă de coroana britanică şi crearea unui regim politic mai egalitar decât cel împotrivă căruia se lupta. Amendamentul 2 devenea unul din mecanismele legale, constituţionale prin care se dorea împiedicarea unui stat foarte puternic sau a unui tiran. (Jurişti discută şi astăzi modul de interpretare al textului amendamentului. Unii susţin că Amendamentul secund garantează dreptul de posesiune individuală, alţii, adepţi ai unei versiuni comunaliste cred că scopul amendamentului avea sens doar raportat la crearea unor miliţii  şi numai în caz de pericol public).[10]

O altă temă sincronă ascensiunii hegemoniei americane şi în relaţia cu posesiunea armelor a fost aceea militarismului. Discuţia a început să prindă contur încă din secolul XIX când marina americană înfigea steagul înstelat în America Latină sau Asia. Ea a devenit tot mai centrală de abia cu al doilea război mondial continuând cu Războiul Rece până spre zilele noastre. Articolul lui Harold Lasswell din 1941: ”Cine îi păzeşte pe gardieni?” readuce frica de pericolele unei armate permanente împotriva căreia avertizau Părinţii Fondatori.[11] Lucrarea lui C.Wright Mills: ”Al III-lea război mondial” (1954) sau discursul de adio al preşedintelui Eisenhower[12] acompaniază naşterea unui complex militaro-industrial (CMI) alături de credinţa multor americani că republica a fost înlocuită de o oligarhie militaristă.

Simptomatica puterii CMI-ului se vede nu numai în bugetul exorbitant alocat apărării sau în exportul de armament (primul din lume) dar mai ales în sinergia la nivel domestic dintre practicile militariste, universităţi, mass-media sau industria filmului. Poate că nimic nu rezumă mai bine cele de sus ca anatomia NRA- Asociaţia naţională a Deţinătorilor de Arme. Fondată în 1864 Asociaţia are circa 4 milioane de membri şi conexiuni oţelite cu producători de arme şi cu diferiţi congresmeni. În 2004, ca urmare a lobby-ului viguros al NRA Congresul a încetat interdicţia din 1994 de a vinde arme de asalt. Un an mai târziu Congresul a pasat o lege prin care producătorii şi distribuitorii de armament primeau o serie de imunităţi legale. Unul dintre cei mai generoşi sponsori este MidwayUSA, producător de muniţie şi arme de asalt similare celor folosite de Adam Lanza, ucigaşul de la Newtown, Connecticut, decembrie 2012.

Dincolo de figurile de directori executivi relativi obscuri publicului larg, prezenţa unui Charleton Heston- fost preşedinte al NRA, de altfel asigură acea sinergie sine qua non menţinerii influenţei sociale.[13]

În spiritul obiectivităţii trebuie menţionat că peste 70% dintre membri NRA sunt în favoarea unei legislaţii mai restrictive a armelor, conform unui sondaj din 2011, doar că vocile lor sunt amortizate de marii afacerişti din domeniu.[14]

Sinteza celor două subcapitole ale discuţiei prezentate aici, anume cultura protestantă şi lobby-ul militarist îşi găsesc sinteza în argumentele adepţilor Amendamentului II din Constituţie. Invocând teza actorului raţional aceştia par să spună că 1) trăim într-o lume nesigură în care fiecare este responsabil pentru sine însuşi şi propria familie şi 2) tragediile, dacă au loc sunt opera unor indivizi dezaxaţi şi a armelor vândute ilegal. Soluţia pentru o astfel de lume plină de riscuri:.. mai multe arme! Dacă fiecare cetăţean ”de bine” a avea un mijloc de apărare (spre exemplu profesorii din şcoli şi licee) atunci întreaga populaţie ar fi o miliţie alertă gata să neutralizeze pericolul în orice moment. Disputa de la CNN dintre Piers Morgan şi jurnalistul Alex Jones este mai mult decât ilustrativă pentru cazul de faţă:[15]


[1] William B.Gould IV, The Idea as Job in Contemporary America, The Legal and Collective Bargaining Framework, Brigham Young University Law Review, 1986,  pp.885-918

[2] Robert Kagan, Dangerous Nation, Alfred Knopf, New York, 2006

[3] Richard Slotkin, The Fatal Environment. The Myth of the Frontier in the Age of  Industrialization, 1800-1900, University of Oklahoma Press, Oklahoma, 1998, pp.15-35 şi passim

Vezi şi Richard Slotkin, Regeneration Through Violence: The Mythology of the American Frontier,

1600-1860, University of Oklahoma Press, Oklahoma, 2000

[4] Vibeke Schou Pedersen, In Search of Monsters to Destroy? The Liberal American Security Paradox and a Republican Way Out, International Relations ,2003 17: 213-232

[5] Josh Horwitz, Thomas Jefferson and „The Blood of Tyrants”, The Huffington Post, September 1, 2009, http://www.huffingtonpost.com/josh-horwitz/thomas-jefferson-and-the_b_273800.html

[6] Carl KaysenRobert S. McNamara and George W. Rathjens, Nuclear Weapons After the Cold War, Foreign Affairs, Fall 1991

[7] A se vedea în acest sesn opera lui Walter Russell Mead. Walter Russell Mead, God and Gold:

Britain, America, and the Making of the Modern World, Knopf Doubleday Publishing Group, 2008

Vezi şi emisiunea: God and Gold: Britain, America, and the Making of the Modern World. Walter Russel Mead în dialog cu Richard Haas, 9 octombrie 2007, http://www.youtube.com/watch?v=PMESKhOHCC4

[8] Joyce Lee Malcolm, To keep and bear arms. The origins of an Anglo-American right, Harvard University Press, 1996, p.6

[9] Michael A.Sommers, The right to bear arms, Rosen Publishing Group Inc., New York, 2001, p.16

[10] Pentru mai mult pe aceeaşi temă vezi şi H.Richard Uviller, William G.Merkel, The Militia and the right to bear arms or how the Second Amendment fell silent, Duke University Press, 2002, pp.12 şi passim

[11] Harold D. Lasswell, “The Garrison State,” The American Journal of Sociology, Vol. 46, No. 4, Jan., 1941: 455-468

[12] Eisenhower Farewell Address (Full), January 17, 1961, http://www.youtube.com/watch?v=CWiIYW_fBfY

[13] Peter H.Stone, Ben Hallman, NRA Gun Control Crusade Reflects Firearms Industry Financial Ties, The Huffington Post, January 11, 2013, http://www.huffingtonpost.com/2013/01/11/nra-gun-control-firearms-industry-ties_n_2434142.html

[14]Idem

[15] Alex Jones Vs Piers Morgan On Gun Control Live On CNN, 07.01.2013,

Distribuie acest articol

25 COMENTARII

  1. Pastrand proportiile, dar si avand in vedere cateva caracteristici specifice, Australia a avut acelasi tip de dezvoltare. Validitatea analizei dumneavoastra, poate fi reconfirmata.Mai mult decat probabil ca fascinatia exercitata de State, de-a lungul multor deceni, asupra mlioanelor de oameni din afara SUA, are la baza inconstientul colectiv al acestora, in conformitate cu cele exprimate de dumneavoastra aici.

  2. J.Q.Adams – al 6lea presedinte, fiul lui J Adams – al 2lea presedinte.

    Si doar o sugestie pt a explora un alt palier al acestei „culturi a violentei”: cercetati Battle of Athens 1946.

  3. „În spiritul obiectivităţii trebuie menţionat că peste 70% dintre membri NRA sunt în favoarea unei legislaţii mai restrictive a armelor, conform unui sondaj din 2011, doar că vocile lor sunt amortizate de marii afacerişti din domeniu”

    In acelaşi spirit al obiectivităţii, trebuie menţionat că „sondajul” respectiv a fost produs de Frank Luntz, un propagandist şi analist mercenar notoriu in US pentru petardele sale pseudo-ştiinţifice. Deci nu-i vorba de vreun sondaj efectuat de vreun institut de sondare serios, cu metodologie ştiinţifică transparentă, pe eşantioane reprezentative, ci de o fabricaţie comandată şi speculată îndelung de tabăra stîngistă in recentul război mediatic. In plus, procentul acela covîrşitor nu se referă in general la regimul armelor, ci in special la „background checks”, adică la poziţia deţinătorilor de arme asupra verificărilor efectuate de autorităţi.

    Acum, tot pentru obiectivitate, trebuie menţionat că această procedură -background checks- este generalizată in US şi este de 2 tipuri: federală şi statală, in funcţie de titularul mecanismului de control. Democraţii vor să lărgească controlul statal, mult mai restrictiv, iar NRA şi o parte din republicani se opun fără a susţine insă eliminarea totală a controlului. Asta e latura politică a bătăliei. Iată un exemplu:
    http://news.yahoo.com/nra-supports-colorado-bill-repealing-state-background-checks-003500218.html

    Dar, dacă tot pretindem obiectivitate, nu putem trece peste poziţia liderilor NRA apropo de chestiunea controlului prealabil. Ceea ce crede un oarecare mercenar pasămite afiliat taberei republicane nu trebuie să concorde cu realitatea convingerilor unor indivizi care sînt astăzi ţinta unor campanii mediatice. Iată ce spunea chiar şeful NRA intr-un interviu recent:
    http://news.yahoo.com/nra-chief-says-group-accepts-background-checks-122514606–politics.html

    Deci, ce rămâne din sursa de informare a gazetei progresiste? doar intenţia vădită de a denigra şi de a diviza marea masă a posesorilor legali de arme.

    Iar despre cultura violenţei: nu uitaţi, statul socialist român deţine monopolul agresiunii armate şi, de cîte ori are chef, vă aduce pacificatorii in pieţele oraşelor…pentru a zdrobi reacţiunea, legionarii, drogaţii, studenţii rebeli, moşierii, chiaburii şi in general orice categorie de iobagi neascultători care in loc să-şi vadă de treabă se adună in grupuri ca să protesteze faţă de raptul instituţionalizat. Cum de îşi permit aşa-ceva? simplu, pentru că voi sînteţi dezarmaţi, iar ei deţin toate armele şi pîrghiile violenţei şi nu au nicio jenă in a vă arăta biciul din cînd in cînd. Voi sînteţi „cultivaţi” să credeţi că violenţa şi apărarea armată sînt rele, asta a făcut propaganda comunistă de la început ca să justifice confiscarea armelor, iar ei se adapă la cultura militaristă a Americii, a Rusiei sau a oricărui stăpîn s-o ivi. Voi vă apăraţi de hoţi cu briceagul, ei fabrică arme şi le vînd africanilor să se omoare intre ei, sau fură informaţie tehnologică de la americani şi o distribuie gardienilor păcii din Iran. Şi uite de ce îi deranjează „cultura” violenţei individuale din filmele lui Tarantino, că instigă lumea la libertate şi intră poporul la idei subversive. Nu am citit niciun studiu critic al vreunui vestit analist faţă de violenţa instituţionalizată şi regimul armelor in timpul războiului din Libia, cînd guvernele europene au sprijinit şi au vîndut arme unor grupări notorii teroriste sau jihadiste, la fel si in siria, mai recent, sub pretextul aberant al democratizării. Adică, mercenarii şi războinicii ăia prezentau incredere in ochii politicienilor europeni, dar noi, cetăţenii obişnuiţi nu. Ăia aveau dreptul să se înarmeze ca să lupte impotriva dictatorului, noi nu. absurd, este?

    • Se pare ca n-ai inteles nimic din ce spune euNuke despre rolul armelor detinute de populatie
      impotriva unui guvern totalitar fie comunist fie fascist.

    • Ai omis amanuntul ca armele respective ramaneau in Libia sau Siria, nu ajungeau in Europa.

      Si inteleg ca in America la mitingurile politice se vine cu arma? Asa sugerezi ca trebuia facut si la Piata Universitatii?

      Iar explicatia ca Tarantino ar fi criticat pt ca instiga la libertate este antologica.

      Am mai zis: nu exista lucru mai comic decat romanul ajuns republican american.

      • Domnule EX, haideţi să facem împreună un exerciţiu de imaginaţie. Să ne închipuim că România a depăşit faza de tranziţie şi a devenit o democraţie solidă. Regimul armelor a fost liberalizat de preşedintele republican M. Neamţu. Cetăţenii, văzînd ce ieftine au ajuns armele, încep a se înarma, mai mult pentru hobby, decît pentru altceva. Apar şi se înmulţesc rapid cluburile de tir şi poligoanele private. Pînă şi domnul EX, convins fiind prieteni, îşi achiziţionează un pistolaş şi mai tîrziu o puşcă şmecheră ca să meargă la trageri cu prietenii -bun pretext pentru berea şi şueta de după. Apoi, dintr-o dată, totul începe să meargă rău, o criză suspectă afectează economia, partidele se radicalizează şi preşedintele Neamţu pierde alegerile din cauza apelurilor sale susţinute pentru rezolvarea crizei prin recursul la divinitate şi funiile de usturoi. In locul lui, este ales de către cetăţeni un politician cu vederi progresiste, notoriu pentru discursurile sale cîntate, pe nume Adrian Minunatu. Preşedintele Minunatu, confruntat incă din tinereţe cu violenţa unor grupuri infracţionale, se decide să curme libertatea prost-înţeleasă a comerţului cu arme. Dezbateri aprinse se iscă pe meleagurile mioritice şi Minunatu este acuzat in presă de abuz de putere şi de tentativă de instaurare a unui regim autoritarist. Primăvara neaşteptat de caldă scoate oamenii pe străzi şi gîlceava se mută in pieţe şi parcuri. Studenţimea, mai nevricoasă din fire, se hotărăşte să organizeze o mare manifestaţie de protest împotriva preconizatului program prezindenţial de pacificare prin confiscarea armelor cu ţeava mai lungă de 11 centimentri. Printre studenţi, in nucleul organizator, se află şi EX Jr, băietul rebel al domnului EX, care, fără să ştie, ajunge pe lista cu activişti periculoşi filaţi de serviciile speciale Minunate. In ziua manifestaţiei, forţele Minunate pregătesc o ambuscadă in care vor atrage corifeii mişcării, in incercarea de a lichida din faşă curentul potrivnic ce se întindea rapid in societate. Domnul EX, bine dispus de soarele cald al duminicii de mai, se aşază cu cafeluţa la îndemînă in faţa teveului şi dă drumu la ştiri. Din ecran explozie de larmă şi împuşcături se iţeşte asurzitor, nu înţelege ce se întîmplă. Nedumerit…dă să schimbe canalul gîndind că din greşală a dat peste vreun film tipic american in care dospeşte violenţa gratuită. vrea ceva vesel, o poveste de dragoste, dacă se poate italiană, dar cum zapează la nesfîrşit, pe toate canalele dă peste acelaşi vacarm isterizant…care pînă la urmă îl ţintuieşte in fotoliu…recunoscuse in învălmăşeala de chipuri şi sînge figura unui coleg de al lui Jr. Dar şocul avea să fie şi mai mare cînd într-un ungher al pieţii îl zăreşte pe băiet, pe dragul de Jr tîrîndu-se într-un şuvoi de muribunzi. Atunci dă să pună mîna pe armă şi dintr-un salt ajunge la rastelul metalic ţipînd îngrozit la soţie că să scoată iute cheile de unde o ştii. După o căutare febrilă şi disperată -nu-şi poate aminti unde a pitit cheia, iar rastelul are un ditamai lacătul- apucă bîta de baseball şi zdrobeşte încuietoarea, dar, in rastel erau doar armele, muniţia era seif, dă buzna in sufragerie, smulge micul seif din perete, extrage muniţia, sare in picioare şi iese desculţ pe uşă. Dar toate zbaterile şi alergătura din timpul căutării avură darul de a-l linişti. Brusc şi-aduce aminte de propriile principii pacifiste. in special de fraza:
        „Si inteleg ca in America la mitingurile politice se vine cu arma? Asa trebuia facut si la Piata Universitatii?”
        Şi ştergîndu-şi năduşeala de pe frunte îşi zise in sinea lui „aşa o fost să fie…ş-apoi cine l-o pus să se înhăiteze cu republicanii şi extremiştii ăia…io nu ies cu arma-n piaţă, aş putea răni oameni nevinovaţi!…n-are decît să moară, pe limba lui o pieri”, iar atunci o bubuitură îl trezi din năuceală, era vecinul de la parter care ţîşnea cu zbierete şi împuşcături din scara blocului. Vecinul era şi el tatăl a doi băieţi, unul student altul doar licean. „las să se ducă ăştia, să se măcelărească intre ei, io n-am nevoie de arme ca să-mi impun ideile şi valorile”. Vacarmul creştea in intensitate, toate televizoarele din cartier vuiau in capul lui EX, dar „valorile sînt imuabile, nu mi le pot lua cu una cu două, nici dacă mi-or lua viaţa, aşa că ce folos să mă arunc in vîltoare, sînt mai de folos patriei viu, decît mort”, trupul nu vroia să facă nicio mişcare, nu-l mai asculta şi cu ochii fixaţi pe lift şoptea gîndurile cele mai intime fără să-şi dea seama. O gheară îl împungea in inimă şi simţi o palmă zdravănă pe obraz. Era…

      • Romanul ajuns in SUA devine republican. Sau democrat. Deci devine american. Care-i problema? Daca urmariti atent pe euNuke veti vedea ca de fapt nu-i republican obisnuit. As zice mai degraba ca-i libertarian. Este impotriva habotnicilor religiosi si pentru toleranta fata de minoritati sexuale (de acord cu el aici), dar este si favorabil portului de arma, si este foarte impotriva UE – dupa pseudonim ar vrea sa-i trimita o bomba nucleara :) Cu ultimele doua pozitii eu personal nu sunt de acord. Dar asta conteaza mai putin. Cel mai important este ca euNuke scrie comentarii lungi, amanuntite, si detaliate, cu idei si cu vocabular, din care daca ai rabdare ai ce culege, fie ca esti de acord cu el fie ca nu. Nu l-as executa numindu-l un simplu „comic”.

  4. Recenta drama a linistitului si bogatului orasel din Connecticut nici macar nu mai starneste mirare ci pune intrebari fara raspuns.
    Cand un psihopat autist, (provenind dintr-o familie dezbinata in care o mama paranoica adula armele si astepta, cu gura tremurand de furie si cu degetul muiat in „powder cocaine” pe tragaciul armei..:.”sfarsitul lumii”)…da buzna intr-o scoala privata….si trage la intamplare ucigand 20 de copii si 6 adulti…te intrebi pe ce lume traieste inclusiv „cel mai puternic om al planetei”.

    Sintagma, o fraza penibila chiar si pentru sefii de campanie ai lui OBAMA, te pune in reala dificultate logica atata timp cat persoana care are acces la valiza cu „butonul nuclear” nu e in stare sa puna ordine intr-un „status-quo” al violentei arbitrare. Pentru ca intr-o tara in care numarul armelor de foc depaseste considerabil populatia….este clar ca
    1) paradigma americana asupra acestui topic isi are radacinile nu neaparat in nebunia „parintilor fondatori”, ci in primitivismul hormonilor care definesc animalitatea din om
    2) problema in sine are in spate grupuri de lobby extrem de puternice (producatorii si vanzatorii de armament).

    Or, in atari conditii, cand o mana de smecheri invart zeci, poate chiar sute de miliarde de dolari anual din afaceri cu armament….in detrimentul tuturor celorlalti fraieri a caror viata chiar nu conteaza…te intrebi ce poate face o marioneta jalnica gen Barack OBAMA…(la randul lui un om al lobby-ului plutocratiei americane) in speta cu pricina? Mai nimic….

    In afara de conferinte atavice, care reincalzesc o ciorba sleita si fara prea multe ingrediente, in afara de strangeri din buze si condoleante familiilor, mai nimic! In afara de niste comenzi telefonice date mancatorilor de cacat (pe bani multi!) din presa….care plang fals (in articole cu parfum de cacat propagandistic) durerea celor care si-au pierdut copiii de 6-7 ani intr-un carnagiu sinistru….nimic! In afara de dezbateri sterile urmate de propuneri aberante (ex: chiar auzeam astazi o propunere de-a dreptul deliranta din partea unor locuitori din Newtown…anume „de a inarma profesorii”)….nimic!

    Nici o solutie rezonabila nu va fi implementata si nici o decizie rationala nu va fi luata in aceasta speta. Pentru ca , dincolo de ipocrizia sinistra a majoritatii americanilor (de la locuitorii Newtown-ului pana la presedinte) …totul trece prin filtrul deciziilor controlate, evident, de plutocratia americana. Din care, fara doar si poate, fac parte si varfurile industriei de profil.

    Ce frumoasa pare a fi viata unui astfel de plutocrat….care da indicatii de pe un yacht din Belize…spunand subalternilor sa faca orice pentru a creste vanzarile de arme….si cat de dramatica este viata pentru cei din Newtown….nevoiti sa inmormanteze 20 de copii nevinovati, victime ale lacomiei si iresponsabilitatii unor ….IRESPONSABILI!

    Deh…asta este lumea in care traim! Smecherii isi ascund conturile de miliarde (provenite din afaceri cu armament) in paradisuri fiscale….si fraierii isi inmormanteaza copiii ucisi cu salbaticie de un psihopat!

    How sad, how true!

    • Este un pic greu de înţeles cultura americană, mai ales din partea noastră, un popor de întreţinuţi social ce-şi schimbă constituţia la fiecare 4 ani.

      La americani constituţia este bătută în cuie. Amendamentele alea poate că sunt un pic depăşite de vremurile în care trăim, însă te poţi baza pe ele. O schimbare a constituţiei la ei este inacceptabilă, indiferent despre ce amendament vorbim.

      „„„(1) paradigma americana asupra acestui topic isi are radacinile nu neaparat in nebunia “parintilor fondatori”, ci in primitivismul hormonilor care definesc animalitatea din om”””

      Este foarte uşor să comentezi de pe un pedestal, ca şi când intelectualitatea ta ar fi una superioară unui animal republican din SUA care ţine la amendamentul 2. Aici nu este vorba despre primitivism, ci mai degrabă despre libertatea omului de a se putea apăra. Fiind de provenienţă dintr-un popor fost-comunist, nu prea ai cum să înţelegi această nevoie.

      Ca să înţelegi, trebuie să priveşti viaţa un pic prin ochii lor. În SUA este cel mai sălbatic şi stabill capitalism din toată lumea, sistemul lor economic fiind depăşit doar de anumite regiuni din China şi din Asia în general, regiuni care însă s-au schimbat după cum a bătut vântul.

      Desigur, au şi ei asistaţii lor social, sindicatele lor ce pun beţe în roate firmelor, firme mari cu datorii care sunt salvate de guvern din bani publici, etc… însă un lucru este cert: calitatea vieţii nu este ridicată pentru oamenii săraci, care nu prea au ce pune pe masă, nu se pot duce la spital decât pentru urgenţe şi nici nu se bucură de educaţie de calitate pentru copiii lor. Pensionarii care nu şi-au pus bani de-o parte mor de foame, etc, etc… Ei trăiesc într-o lume destul de crudă şi evident că nu simţi că ai putea fi protejat de poliţie în totalitate, care este de fapt foarte ineficientă în multe oraşe mari (poate cu excepţia New York-ului).

      Dar ăsta nu este singurul motiv. Un alt motiv este că o mare parte din ei tind către anarhie, adică către intervenţia cât mai puţină a statului în treburile lor. Desigur că există şi partea cealaltă a baricadei, aceea a democraţilor ce tind către protecţii sociale. Există oarecum un echilibru în păreri şi convingeri, motiv pentru care nici republicanii şi nici democraţii nu se încumetă să producă schimbări majore pe motiv că ar plăti cu vârf şi îndesat la următoarele alegeri.

      „„„(2) problema in sine are in spate grupuri de lobby extrem de puternice (producatorii si vanzatorii de armament).”””

      Astea sunt vorbe total aiurea, fără fapte ce pot fi verificate. Ai fi suprins, însă în SUA producătorii de armament destinat consumatorilor se află mai degrabă la baza lanţului trofic. Celelalte industrii ce merg în SUA sunt incomparabil mai mari, cum ar fi de software (e.g. Apple, Google), de retail (e.g. Walmart), petrolieră (e.g. Exxon Mobil, Royal Dutch Shell), auto (e.g. General Motors, Toyota), electronice şi telecomunicaţii (e.g. Samsung, AT&T) … până şi firme din industria alimentară sunt mai potente decât producătorii de armament, gen Starbucks sau McDonalds.

      Şi apropo, toate firmele despre care am pomenit mai sus au grupuri de lobby super potente şi mai ales mamuţii gen Walmart sau Starbucks şi-ar dori ca amendamentul 2 să dispară pentru că-i afectează.

      Noi, europenii privim cu superioritate sistemul lor de lobby, pentru că este de fapt o metodă legală de a da şpagă politicienilor. Este bine că la noi politicienii sunt curaţi ca lacrima.

      „„„durerea celor care si-au pierdut copiii de 6-7 ani intr-un carnagiu sinistru…”””

      Sunt absolut convins că durerea familiilor respective a fost una mare … însă vorbeai de primitivism, de animalul din noi şi chiar tu l-ai scos la iveală.

      O minte obiectivă şi superioară animalului de rând ar judeca la rece: câţi oameni mor anual de boli de inimă de cancer şi de alte boli, câţi oameni mor anual din accidente de maşină şi câţi oameni mor anual din împuşcături?

      Răspuns: 600,000 de oameni (1 din 4) mor de boli de inimă, tot vreo 600,000 mor de cancer, vreo 150,000 de boli respiratorii, vreo 130,000 de atacuri celebrale, şi vreo 120,000 din accidente, din care 60,000 sunt din accidente de maşină. Accidentele astea de maşină de fapt provoacă peste 2 milioane de răniţi şi daune materiale de peste 300 de miliarde de dolari anual.

      Şi sigur că mai sunt vreo 50,000 de oameni ce mor de răceală şi 40,000 de oameni care mor din suicid … interesant de menţionat aceste numere pentru că sunt mai mari decât numărul de morţi din împuşcături, care se situează undeva la 30,000.

      Cu alte cuvinte, în SUA există probabilitatea mult mai mare ca copilul tău să moară de o boală de inimă, de cancer, de o boală respiratorie, de atac cerebral, de răceală, de un accident de maşină, sau de suicid.

      Şi nu ştiu ce gândeşti tu despre toate astea, însă problemele astea au nevoie de rezolvări mult mai urgente decât libertatea de a purta armă.

      În 2001 SUA declara război împotriva terorismului, terorism din cauza căreia au murit câteva mii de oameni. Dacă banii cheltuiţi în presupusul lor război împotriva terorismului i-ar fi cheltuit pe cercetare medicală/farmaceutică şi pe spitale, ar fi salvat până acum mult mai multe vieţi.

      Însă animalul din poporul american a avut altceva de spus, pentru că vroiau răzbunare. Şi dacă judeci la rece, terorişti au câştigat, nu datărită a 2000 de morţi din New York, ci mai degrabă pentru că au lovit în inima spiritului pro-libertate american. Ce a urmat (e.g. legea Patriotului) au fost adevăratele efecte negative.

      Oricum, înainte să-i judeci, ţi-aş recomanda să reflectezi un pic motivul pentru care sunt ceea ce sunt şi poziţia lor la nivel mondial.

  5. Imi pare rau, Silviu Valentin Petre, dar exprimati aici niste idei perimate, colectate de prin mediile de propaganda stangista. Aduceti multe citate, dar jumatate sunt scoase din context sau „ajustate” sa se potriveasca cu concluzia. Mass media americana demult nu mai reflecta adevarul, mesajul tuturor acestor „studii” sunt niste facaturi ideologice.

    SUA este una dintre ultimele tari cu oameni liberi. Din pacate libertatea acesta este chiar acum sugrumata de marxistii Obama impreuna cu niste grupuri de interese straine Americii.

    Va rog sa mai cititi si alte surse, nu numai cele „corecte dpdv politic”. Ati auzit de actorii implicati in manipularile mass-media de dupa masacrul de la Newtown, de toate inconsistentele din rapoarte, de Emilie Parker cea care a „inviat” la cateva zile dupa masacru ca sa pozeze cu Obama in Casa Alba? Sa stiti ca e o lectura interesanta. O simpla cautare pe google cu numele „emilie parker” o sa va aduca multe rezultate.

  6. Despre Emilie Parker si alta teorie a conspiratiei…Pot sa enumar si eu cateva ipoteze, asa la prima vedere: poza e trucata, data pozei e trucata, fetita nu a murit pentru ca nu a fost acolo, dar a ajuns pe lista cu victime(ne putem imagina cum-alte ipoteze) si parintii vor sa faca niste bani din asta sau fetita a murit, dar tatal se gandeste la bani si de aceea zambeste in filmare sau e in stare de soc si nu mai reactioneaza normal (de multe ori m-am ingrozit vazand documentare cu parinti din Statele Unite care isi omorau familia pentru banii de asigurare)…asa ca pot fi multe alte explicatii.

    Eu imi doresc sa fie o facatura si copiii aia sa nu fi murit

    Desigur sunt oameni care nu cred nici ca a existat holocaustul, care nu cred in uciderea in masa a armenilor, care spun ca americanii nu au ajuns pe luna sau care nu cred ca vaccinurile protejeaza impotriva bolilor (cica variola s-ar fi eradicat de la sine)…etc

    Dar ce se intampla cu ceilalti copii care de fapt credeti dvs nu au fost ucisi? Aia nu au mai apucat sa se fotografieze cu Obama,unde i-au ascuns? sau o sa apara pozele cu ei si cu Obama mai tarziu, impreuna cu restul parintilor actori?

    oricum discutia este irelevanta, unde e puzderie de arme la liber, acestea vor fi si folosite

    Pe mine societatea americana ma ingrozeste cu violenta ei, am cunoscut un roman ucis acolo cu arma de foc, in urma unei dispute casnice

  7. Probabil ca ar fi mai bine ca sa ca se discute despre „gun violence control” decit despre „gun control”.

    In Russia numarul de crime violente este cam la fel de mare ca in SUA, desi „gun control” este foarte strict. Unde exista o cultura a violentei si nu sint „guns”, oamenii tot se ucid. Cu cutite, ciocane, sau ce gasesc la indemina.

    Apropos de „a bad guy with a can can be stopped only by a good guy with a gun” – de curind a fost ucis, cu „guns”, cel mai renumit sniper american. Daca el nu a fost in stare sa se apere cu atitea pusti linga el, atunci cum am sa ma apar eu, care nu am mai tras cu pusca de cind am facut armata in RSR acum vreo 30 de ani?

    Problema este mult mai complexa, cu multe nuante, si este foarte greu de inteles daca nu ai trait destul de mult timp in USA.

    Cit despre cei care cred ca guvernul american este prea „socialist” – as fi de acord cu ei daca ar reduce drastic guvernul, mai intii reducind cheltuielile militare.

    • Formularea e un pic greşită – în Rusia numărul de crime violente este cam la fel de mare ca în SUA, deşi regimul armelor este foarte strict pentru oamenii cinstiţi.

      În mod evident e cam greu să-i întrebi de permisul de armă pe hoţi şi pe tâlhari.

      ~Nautilus

  8. … ar mai fi o explicatie pentru al doilea amendament – gandirea republicana, in sensul clasic al cuvantului. In aceasta paradigma, un cetatean demn de acest nume trebuie sa fie gata sa puna mana pe arma, sa lupte si eventual sa se sacrifice pentru republica (res-publica). „A standing army” prezinta un dublu pericol: (1) e potential o armata de „mercenari” ce poata fi folosita inclusiv pentru a distruge republica; (2) perverteste sentimentul republican, lasandu-i pe altii sa se sacrifice pentru tine. De aici importanta militiilor. De aceea Articolele Confederatiei interziceau expres existenta unei „standing army” in vremuri de pace. Ingrijorati ca republica – si sentimentul republican – e pus in pericol de cea de a doua Constitutie, Antifederalistii au obtinut satisfactia unui Bill of Rights (primele zece amendamente), y compris amendamentul doi.

  9. Renunţarea la arme nu iţi aduce pacea, ci doar iţi pavează calea pentru înfrîngerea finală.

    Să nu renunţi niciodată la arme
    de David Deming
    http://www.americanthinker.com/2010/05/never_give_up_your_weapons.html

    Istoria demonstrează că doar distrugerea îi aşteaptă pe cei care încearcă să-şi împace duşmanii prin renunţarea la arme. În 149 BC o jumătate de milion de cetăţeni din Cartagina au încercat să satisfacă Roma predîndu-şi armele. Dar, în loc să işi cumpere pacea, doar au facilitat propria lor pieire. Nouăzeci la sută din cartaginezi au fost ucişi şi oraşul Cartagina a fost în întregime distrus. Cei care au supravieţuit au fost vînduţi ca sclavi, iar civilizaţia cartagineză a fost pentru totdeauna ştearsă de pe faţa pămîntului.

    Cartagina a fost fondată pe ţărmurile Africii de Nord de către fenicieni în secolul 9 BC. Acesta a fost centrul unui imperiu vechi şi puternic şi, pe măsură ce puterea Romei creştea, devenea inevitabil ca romanii şi cartaginezii să intre în conflict.

    Între 264 şi 146 BC, Roma şi Cartagina s-au luptat în trei războaie punice pentru controlul Mării Mediterane. Romanii au învins în primul şi în al doilea război punic. La încheierea celui de-al doilea război punic în 202 BC, Cartagina a fost forţată să plătească Romei 200 de talanţi de argint pe an, timp de cincizeci de ani. O condiţie suplimentară a păcii a fost interdicţia impusă Cartaginei de a purta războaie fără permisiunea Romei. Drept urmare, numidienii din Africa de Nord (strămoşii berberilor de azi) au început să facă raiduri în Cartagina fără teamă de represalii. Cînd cartaginezii i-au implorat pe romani pentru permisiunea de a se apăra, au fost refuzaţi.

    În 157 BC, Cato Cenzorul a vizitat Cartagina şi a fost alarmat să descopere cît de repede s-au refăcut cartaginezii după înfrîngerea în al doilea război punic. El a ajuns la convingerea că Roma nu va fi niciodată în siguranţă pînă cînd Cartagina nu va fi complet anihilată. Din acel moment Cato îşi încheia fiecare discurs în senatul roman exclamînd: „Cartagina trebuie distrusă!”

    Pe măsură ce timpul trecea, Senatul Roman devenea tot mai convins de dreptatea lui Cato şi, într-un final, a hotarît să şteargă Cartagina de pe faţa Pămîntului. Era însă nevoie de un pretext pentru începerea ostilităţilor. Cartaginezii le-au furnizat, involuntar, unul.

    În conformitate cu termenii păcii care a încheiat al doilea război punic, Cartagina a fost obligată să plătească tribut Romei timp de cincizeci de ani. Cînd cei cincizeci de ani au trecut, cartaginezii au concluzionat că sînt, de asemenea, eliberaţi de restricţia care le-a interzis să poarte războaie fără permisiunea Romei. O facţiune patriotică a venit la putere în Cartagina şi a format o armată pentru a apăra Cartagina de raidurile numidiene.

    Războiul dintre cartaginezi şi numidieni i-a oferit Romei pretextul de care avea nevoie şi Senatul roman a declarat imediat război Cartaginei. Cînd cartaginezii au aflat de existenta starii de război s-au alarmat şi au expediat imediat o echipă de treizeci de ambasadori la Roma pentru a pleda pentru pace. Cartagina pur si simplu nu işi putea permite un al treilea război punic cu Roma. De la victoria sa în al doilea război punic, Roma devenise incomensurabil mai puternică.

    Senatul roman hotarise deja distrugerea Cartaginei, dar romanii s-au gîndit că ar fi avantajos să se folosească mai întii de înşelătorie. Aşa că i-au tratat pe cartaginezi într-un mod care a fost atît brutal cit şi viclean.

    Ambasadorilor cartaginezi li s-a spus că dorinţa lor de pace va fi satisfacută. Cartaginei i s-ar permite să-şi păstreze libertatea, teritoriul şi proprietaţile. Dar, ca o condiţie şi o garanţie a păcii, cartaginezilor li s-a cerut să predea trei sute copii de sex masculin din familiile lor cele mai eminente ca ostatici. Forţele militare romane au fost expediate la Cartagina pentru a colecta captivii. În secret, însă, consulii romani au fost instruiţi să continue războiul pînă cînd Cartagina va fi „facută una cu pămîntul”.

    Potrivit istoricului Appian (c. AD 95-165), copiii cartaginezi au trebuit să fie smulşi din braţele mamelor lor. Unele dintre ele au fost atît de înnebunite de durere încît îşi smulgeau părul, se loveau cu pumnii în piept, sau chiar au înotat în larg urmarind în zadar corăbiile care le transportau fiii la Roma. Nu işi vor mai vedea niciodată copiii în viată. Dar acest sacrificiu a fost considerat necesar pentru cumpararea păcii.

    Odată ce ostaticii au fost predaţi, ambasadorii cartaginezi aşteptau pacea. Dar romanii au avut o nouă cerere. Ei au insistat ca locuitorii Cartaginei să-şi predea toate armele. Consulul roman Censorinus a explicat: „Dacă sînteţi sincer dornici de pace, de ce mai aveţi nevoie de arme?” El a continuat: „Aduceţi toate armele şi maşinăriile de război, atît publice, cît şi private, şi predaţi-ni-le.” Uitînd de maxima romană „Dacă vrei pace, pregăteşte-te pentru război”, cartaginezii s-au supus servili. Ei au predat armuri pentru două sute de mii de oameni, suliţe, săgeți şi două mii de catapulte. Appian scrie că a fost un „spectacol fără precedent priveliştea numărului mare de care încărcate.”

    Odată ce s-au conformat cererii romanilor să-şi predea armele, ambasadorii cartaginezi au crezut prosteşte că au cumpărat pacea dezarmîndu-se de bunăvoie. Consulul Censorinus i-a lăudat pe cartaginezi pentru că au avut înţelepciunea să se conformeze primelor două cerinţe ale romanilor. Dar mai era una. „Predaţi-ne Cartagina şi plecați unde vreţi în propriul vostru teritoriu la o distanţă de cel puţin zece mile de mare pentru că noi am hotărit să radem oraşul vostru de pe faţa Pamîntului.”

    Ambasadorii cartaginezi au înțeles în cele din urmă că au fost înşelaţi predînd Romei, fără luptă, tot ce le-ar fi fost necesar pentru a duce şi a cîştiga un război. Nu va fi pace şi au fost înşelaţi la marea artă. Ambasadorii cartaginezi „i-au blestemat pe romani … s-au aruncat la pămînt şi îl băteau cu mîinile şi capetele. Unii dintre ei chiar şi-au rupt hainele şi şi-au sfîşiat carnea ca şi cum ar fi fost absolut lipsiți de simţuri.”

    Deoarece işi predaseră săbiile, cartaginezii au mai putut recurge doar la cuvinte. Aşa că au apelat la romani pentru îndurare şi milă. Dar nu li s-a acordat nici una, nici cealaltă. Consulul Censorinus a declarat: „… Senatul a emis decretele şi acestea trebuie aplicate.” El a explicat: „Noi nu luăm această decizie din vreo rea-voinţă faţă de voi, ci în interesul unei păci durabile şi a securităţii comune.” Singura consolare pe care consulul roman a putut-o oferi cartaginezilor a fost observaţia că „medicamentul pentru vindecarea tuturor relelor este uitarea.”

    Cînd ambasadorii cartaginezi au adus vestea funestă în Cartagina, a urmat „o scenă de nebunie oarbă, delirantă.” Oamenii s-au repezit la ambasadori şi i-au rupt în bucăţi sau i-au omorit cu pietre. Cartaginezii au intrat în depozitele de arme şi s-au prăbuşit, hohotind de plîns, cînd le-au găsit goale. Cele mai înnebunite au fost mamele care şi-au predat copiii romanilor. Era evident acum că pierderea copiilor nu a folosit la absolut nimic.

    Cartaginezii au fost dezarmaţi, dar cu toate acestea au hotarît să reziste cît mai mult posibil. Au lucrat zi şi noapte ca să-şi facă noi arme. Statuile au fost topite pentru metalul lor. Femeile şi-au tăiat părul pentru a face corzi pentru catapulte. De mare ajutor pentru rezistenţa tardivă au fost fortificaţiile uriaşe şi puternice ale Cartaginei. Cea mai mare parte a oraşului era înconjurată de o serie de trei ziduri înalte de patruzeci şi cinci de picioare fiecare, ziduri care au fost consolidate timp de sute de ani. Tocmai soliditatea acestor fortificaţii i-a descurajat pe romani să încerce distrugerea Cartaginei la sfîrşitul celui de-al doilea război punic.

    Rezultatul a fost predeterminat de la început, dar romanii au fost obligaţi să recurgă la un lung asediu pentru ca în cele din urmă să cucerească Cartagina. Pentru a tăia cartaginezilor rutele de aprovizionare pe mare a fost nevoie de ample construcţii şi lucrări de inginerie, iar acestea au luat timp.

    După trei ani, cînd cartaginezii erau deja slăbiţi de foame şi de boli, romanii au reuşit în sfîrşit să spargă zidurile oraşului. Au urmat şase zile de lupte, stradă cu stradă, dar rezistenţa cartaginezilor a fost slabă.

    Oraşul a fost incendiat şi au urmat scene interminabile de groază în timp ce focul mistuia cladiri şi oameni. Romanii i-au ucis pe toţi cei care rezistau. Supravieţuitorii, 55.000 de oameni, reprezentau mai puţin de zece procente din populaţia iniţială. Au fost cu toţii vînduţi ca sclavi. Senatul Roman a decretat ca rămăşiţele Cartaginei să fie complet distruse. Ruinele au ars timp de 17 zile. Acesta a fost sfirşitul amar al celor şapte sute de ani de civilizaţie cartagineză.

    Astfel s-a învăţat lecţia. Renunţarea la arme nu iţi aduce pacea, ci doar iţi pavează calea pentru înfrîngerea finală. Dacă vrei pace, pregăteşte-te de război.

    • @Niciun bărbat fără pușcă..Deveniți, prin aceasta splendidă postare – un recurs la experienta istoriei – autorul principal al temei. Felicitări!
      Never Give Up Your Weapons este răspunsul la articolul d-lui Silviu Valentin Petre.
      Dar, ca să poate înțelege sugestia d-voastră, SVP ar fi trebuit sa audă de Războaiele Punice, de Cato, de „Salammbô” a lui Gustave Flaubert – carte de căpătâi a literaturii universale având ca subiect tocmai pieirea Cartaginei.
      Sa avem încredere, in condiții neașteptat de grele, America de astăzi își reconfigurează politica externă si cea internă. Si va izbândi, Are experienta si vitalitatea necesare..

  10. Viata colonistului american cam pana pe la 1900 a depins de capacitatea de a se apara sau a retalia, in mare parte a teritoriului lor arma era la fel de importanta ca si lingura. Mi se pare firesc sa aiba si un gen de cultura a violentei, desi cred ca e mai estompata decat cred unii. E si o societate cu un caracter puternic individualist care nu prea o gasesti prin alte tari europene.

  11. Ca un biet om care a ales cultura violentei versus Europa, pot sa spun ca parerea mea e diferita si ca articolul e o generalizare groaznica si o modalitate de a spune, „lasa ca si USA are pacatele ei”. Si da le are, dar nu pe cele enumerate mai sus :)
    O avea legatura cu locul in care traiesc eu, dar nu ma simt alergata pe strada de caini cum ma simteam in Bucuresti si nici nu cred ca daca da cineva cu masina peste mine scapa fara inchisoare.
    Parerea mea despre arme e ca existenta lor ii face pe necunoscuti sa se gandeasca de doua ori daca vor sa-ti faca un rau, pentru ca se poate sa fii o babuta draguta de 70 de ani, campioana la tir, cu un mic pistol in geanta.

  12. Pacat de un articol bine scris si documentat care se incheie cu Piers Morgan! Probabil ca ati ezitat daca sa pastrati un ton pur istoric sau sa aruncati un pic de „policy” spre final.

    1. „Arme de asalt” e o vorba goala. Sunt carabine semi-automate care doar SEAMANA cu o arma militara, nu pot trage foc automat. La ora actuala marea majoritate a armelor sunt semi-automate, deci o discutie despre interzicerea armelor semi-automate in totalitate e sinucidere politica.

    2. Acelasi lucru privind abolirea 2nd Amd. Nu veti auzi nici un comentator discutand problema pentru ca ar fi sinucidere politica instantanee.

    3. Interzicerea incarcatoarelor de mare capacitate: cand intri intr-o asa numita „gun free zone”, mai conteaza ce incarcator ai cand nimeni nu are o arma in afara de tine?! Cand alergi copii de clasa intai (Sandy Hook) mai conteaza ce tip de arma sau incarcator ai?! Evident nu. Nu oferiti nici un argument rational de ce „mai multe arme” e un lucru rau. Semnul exclamarii nu tine loc de argument.

    Ca in multe alte situatii stangisti precum Morgan isi bat gura in primul rand pentru castig politic, promovand masuri care sunt echivalentul legendarei frectii la un picior de lemn. In loc de incheiere: cand vizitati America, nu va pierdeti timpul prin Times Square sau The Mall. Inchiriati o masina, traversati tara de la un capat la altul (nu pe autostrazi) si veti intelege mult mai mult decat din o mie de carti. Treceti prin Pennsylvania de vest, coborati din Cleveland prin Ohio si Kentucky cu oprire in Nashville, mergeti „upstate” New York sau in Vermont, la tara. Acolo e America (sau cel putin o parte consistenta), nu in studioul lui Piers Morgan.

  13. In primul rand, America este un continent si nu o tara, stimate SVP. Iar „cultura violentei si nevoia de dușmani” atribuite SUA vă plasează in alte timpuri ca mentalitate. România de astăzi este partener NATO si aruncați, astfel, si asupra tării noastre o umbră de neîncredere. Aportul SUA la pacea lumii, la progresul științei si al culturii, in general, nu apasă pe umerii d-voastră, stați liniștit. Si nu mai inflamați cititorii speciali ai Contributors cu teorii preluate din bibliografii insuficient filtrate si defectuos traduse in limba romana (pe care o schingiuiți destul). Resursele vitale ale SUA sunt probate de istorie si, in ciuda „negurilor” care s-au abătut, acum, asupra tării, ea ne va da, nu mă îndoiesc, lecția de ințelepciune de care avem , cu toții ,atâta nevoie. Discursul Președintelui Trump
    ținut ,de curând, cu ocazia zilei Independentei tării este lămuritor in acest sens.
    ..

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Silviu Petre
Silviu Petre
Silviu Petre este cercetător în domeniul relaţiilor internaţionale. Absolvent de ştiinte politice la Universitatea Bucureşti şi Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administraţie, interesele sale sunt teoriile relaţiilor internaţionale, cursa înarmărilor şi cronica de călătorii. Este autorul cărţii: India şi hegemonia regională, Editura Tritonic, Bucureşti, 2014

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro